ORDIN Nr. 83 din 6 octombrie 1995
Pe scurt
Acest ordin aprobă Regulamentul privind acordarea licențelor de fabricație pentru agenții economici care produc produse alimentare, stabilind condițiile și procedura necesare pentru obținerea acestor licențe. Scopul este asigurarea calității produselor, protecția consumatorilor și a mediului, precum și prevenirea abuzurilor și fraudelor.
Ce reglementează
- Condițiile pe care agenții economici trebuie să le îndeplinească pentru a produce produse alimentare.
- Procedura de acordare a licențelor de fabricație.
- Criteriile pentru suspendarea sau retragerea licențelor de fabricație.
- Controlul agenților economici în domeniul producției de produse alimentare.
Cui îi privește
- Agenții economici care desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare.
- Personalul de conducere și de execuție din unitățile de producție alimentară.
Puncte cheie
- Licențele de fabricație se acordă pentru fiecare unitate de producție, pentru fiecare activitate și produs, precum și pentru fiecare prestare de serviciu din domeniul producției de produse alimentare.
- Pentru obținerea licenței, agentul economic trebuie să depună o cerere-tip însoțită de documente precum statutul societății, certificatul de înmatriculare, autorizații de funcționare, avizul Ministerului Sănătății pentru produse, fișa unității, specificații tehnice ale produselor, schema și instrucțiunile tehnologice de fabricație, și fișa privind pregătirea de specialitate a personalului.
- Comisiile din cadrul direcțiilor generale pentru agricultură și alimentație verifică documentația și, ulterior, realitatea datelor la fața locului, la unitatea de producție.
- Licența de fabricație poate fi suspendată dacă nu se respectă prevederile în baza cărora a fost acordată, iar agentul economic nu are dreptul să producă pe perioada suspendării.
- Licența de fabricație poate fi retrasă în caz de abateri repetate sau dacă se pun în pericol viața și sănătatea populației.
Textul legii
ORDIN Nr. 83 din 6 octombrie 1995 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 242 din 23 octombrie 1995 Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, având în vedere prevederile art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 480/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare, prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Valeriu Tabara Anexă REGULAMENTUL cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare Capitolul 1 Generalitati 1. Prezentul regulament se referă la condiţiile pe care agenţii economici trebuie să le îndeplinească pentru a desfăşura o activitate în domeniul producţiei de produse alimentare, în vederea obţinerii de licenţe de fabricaţie şi în scopul asigurării prelucrării superioare a materiilor prime agricole, protecţiei consumatorilor şi a mediului, eliminării tendinţelor de abuzuri, fraude sau falsificării în activitatea de fabricare a acestora. 2. Licentele de fabricaţie vor fi acordate agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare, în funcţie de dotări, de pregătirea de specialitate a personalului, de condiţiile de igiena şi de posibilităţile de garantare a calităţii produselor fabricate. 3. Licentele de fabricaţie acordate agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare atesta ca aceştia sunt capabili să efectueze astfel de activităţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la un nivel de siguranţă şi calitate care să asigure protecţia consumatorilor şi a mediului. 4. Licentele de fabricaţie se vor acorda pentru fiecare unitate de producţie, indiferent de locul unde aceasta este amplasata, şi pentru fiecare activitate şi produs, precum şi pentru fiecare prestare de serviciu din domeniul producţiei de produse alimentare, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament. Capitolul 2 Procedura de acordare a licenţelor de fabricaţie 1. Agentul economic care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare va inainta Direcţiei generale pentru agricultura şi alimentaţie a municipiului Bucureşti sau a judeţului unde este amplasata unitatea de producţie cererea-tip pentru acordarea licenţei de fabricaţie conform anexei nr. 2 la prezentul regulament, însoţită de următoarele documente:
- a)statutul societăţii comerciale, în copie xerox; ...
- b)certificatul de înmatriculare a societăţii comerciale la Oficiul Registrului comerţului, în copie xerox; ...
- c)certificatul de înregistrare fiscală a societăţii comerciale, în copie xerox; ...
- d)autorizaţia de funcţionare a unităţii de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, eliberata de către Inspectoratul de Poliţie Sanitară şi Medicina Preventivă al municipiului Bucureşti sau al judeţului în care se afla unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, în copie xerox; ...
- e)autorizaţia de funcţionare sanitar-veterinara pentru unităţile de producţie care prelucreaza materii prime de origine animala, eliberata de către Direcţia sanitară veterinara a municipiului Bucureşti sau a judeţului în care se afla unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, în copie xerox; ...
- f)avizul Ministerului Sănătăţii pentru fiecare dintre produsele pentru care se solicita licenta de fabricaţie, în copie xerox; ...
- g)fişa unităţii de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, întocmită conform anexei nr. 3 la prezentul regulament; ...
- h)specificăţia tehnica sau standardul elaborat şi aprobat conform reglementărilor legale în vigoare al fiecărui produs pentru care se solicita licenta de fabricaţie, care să cuprindă condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească produsul, condiţiile specifice de ambalare, etichetare, manipulare, transport şi depozitare, reguli de verificare a calităţii, precum şi termenul de valabilitate a acestuia; ...
- i)schema tehnologică de fabricaţie a fiecărui produs pentru care se solicita licenta de fabricaţie, care să cuprindă toate fazele de fabricaţie, începând cu recepţia materiilor prime până la depozitarea produsului finit; ...
- j)instrucţiunile tehnologice de fabricaţie a fiecărui produs pentru care se solicita licenta de fabricaţie, în care să fie descrise în amănunt toate operaţiunile tehnologice care au loc pe fiecare faza de fabricaţie, modul în care sunt verificaţi şi controlati parametrii tehnologici, precum şi utilajele şi instalaţiile tehnologice; ...
- k)fişa cu privire la pregătirea de specialitate a personalului, care să menţioneze: ... - personalul de conducere a procesului de fabricaţie a produselor alimentare, care să aibă pregătire de specialitate sau calificare atestata în domeniul respectiv; - personalul de execuţie, conform anexei nr. 4 la prezentul regulament. 2. Cererea, completată cu datele necesare, se depune la Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie a municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului în care se afla unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, unde se înregistrează în registrul de evidenta a cererilor pentru acordarea licenţelor de fabricaţie (model conform anexei nr. 5 la prezentul regulament), numai dacă aceasta este însoţită de documentaţia prevăzută la pct. 1. 3. Comisiile din cadrul direcţiilor generale pentru agricultura şi alimentaţie din municipiul Bucureşti şi din judeţe, constituite prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, vor analiza dacă documentaţia depusa corespunde prevederilor prezentului regulament şi vor comunică agentului economic dacă exista documente necorespunzătoare, situaţie în care acesta va depune o noua cerere însoţită de documentaţia completată conform observaţiilor făcute, în termen de 15 zile. 4. În situaţia în care se constată că documentaţia depusa corespunde prevederilor prezentului regulament, inspectorii de specialitate din cadrul acestor comisii vor verifica la faţa locului, la unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, realitatea datelor înscrise în documentaţie. 5. Rezultatul verificărilor faptice de la unitatea de producţie se înscrie într-un proces-verbal, care se semnează de către inspectorul constatator şi de reprezentantul împuternicit al agentului economic, redactat în trei exemplare, conform anexei nr. 6 la prezentul regulament. 6. În situaţia în care se constată că datele înscrise în documentaţie nu corespund cu realitatea de pe teren, acestea se vor menţiona distinct în procesul-verbal şi vor constitui motivatia neacordarii licenţei de fabricaţie. Agentul economic, după înlăturarea deficienţelor constatate şi menţionate în procesul-verbal, va depune o noua cerere în vederea acordării licenţei de fabricaţie. Dacă se constată că agentul economic nu a depus, în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal, o noua cerere pentru acordarea licenţei de fabricaţie şi nu a înlăturat cauzele care au determinat neacordarea acesteia, inspectorul constatator va sesiza organele competente pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare. 7. În situaţia în care se constată că datele înscrise în documentaţie corespund cu realitatea de pe teren, aceasta se va menţiona în procesul-verbal, care va constitui actul în baza căruia se va elibera licenta de fabricaţie. 8. Agentul economic va depune, la Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie a municipiului Bucureşti sau a judeţului în care este amplasata unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie, documentul doveditor de plată a taxei, care poate fi: copia de pe ordinul de plată vizat pentru încasarea sumei în contul bugetului de stat de către persoanele competente din cadrul Trezoreriei statului sau de către organele financiare teritoriale, după caz, sau chitanţa pentru plata taxei în numerar. Taxa se achită, prin virare, cu ordin de plată, în contul bugetului de stat nr. 20.15.1.03. "Taxe pentru acordarea de licenţe şi autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi" deschis la Trezoreria statului în raza căreia se afla domiciliul fiscal al agenţilor economici respectivi. În municipiul Bucureşti şi în judeţele în care nu funcţionează trezorerii ale statului, taxa se virează în contul nr. 60.15.1.03, deschis la unităţile Băncii Comerciale Române - S.A. pe seama organelor financiare teritoriale. În ordinul de plată se specifică: "Suma reprezintă taxa pentru eliberarea licenţei de fabricaţie conform Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995". În cazul în care taxa se achită în numerar, suma se depune contra chitanţa la casieria Trezoreriei statului sau la unităţile C.E.C. din municipiul Bucureşti şi din judeţele în care nu funcţionează trezorerii ale statului. În baza procesului-verbal de verificare a realităţii datelor înscrise în documentaţia pentru acordarea licenţei de fabricaţie şi a documentului de achitare a taxei, Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie a municipiului Bucureşti sau a judeţului în care se afla unitatea de producţie pentru care se solicita licenta de fabricaţie va elibera licenta de fabricaţie, conform anexelor nr. 7
- a)şi 7
- b)la prezentul regulament. 9. Licentele de fabricaţie eliberate se vor inregistra la Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeteana sau a municipiului Bucureşti la care au fost înregistrate cererile pentru acordarea acestora, în Registrul de evidenta a licenţelor de fabricaţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 8 la prezentul regulament. Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti vor transmite Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei - Direcţia standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici -, în copii xerox, licentele de fabricaţie şi procesele-verbale care au stat la baza acordării acestora, în vederea înregistrării în banca de date a ministerului, conform adresei-model prezentate în anexa nr. 9 la prezentul regulament. 10. Agentul economic care se considera nedreptatit de neacordarea licenţei de fabricaţie poate depune contestaţie la conducerea Direcţiei generale pentru agricultura şi alimentaţie la care a fost înregistrată cererea sa, în termen de 15 zile de la data respingerii solicitării, respectiv de la data expirării termenului acordat de către inspectorul constatator. Directorul general al Direcţiei generale pentru agricultura şi alimentaţie va soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile de la data depunerii, care este data înregistrării acesteia. 11. Agentul economic care nu este multumit de modul de rezolvare a contestaţiei se poate adresa instanţei judecătoreşti, în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Capitolul 3 Controlul agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare 1. Controlul agenţilor economici privind modul de respectare a prevederilor legale în domeniul producţiei de produse alimentare se face de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei. 2. Persoanele împuternicite pot efectua controlul la agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare în baza legitimatiei de control, a ecusonului şi a ştampilei, conform modelelor prezentate în anexa nr. 10 la prezentul regulament. 3. Controlul urmăreşte respectarea prevederilor legale în domeniul producţiei de produse alimentare, rezultatul acestuia înscriindu-se în procesul-verbal de control-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 11 la prezentul regulament. 4. În urma controlului, persoana imputernicita are obligaţia de a menţiona în procesul-verbal de control, în funcţie de constatările făcute, şi de a dispune menţinerea, suspendarea sau retragerea licenţei de fabricaţie. Procesul-verbal de control se va redacta în trei exemplare. 5. Un exemplar al procesului-verbal de control va fi înaintat Direcţiei standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care îl va inregistra în Registrul de evidenta a proceselor-verbale de control, conform modelului prezentat în anexa nr. 12 la prezentul regulament. 6. Măsura de suspendare a licenţei de fabricaţie se hotărăşte în toate cazurile în care nu se respecta prevederile în baza cărora s-a acordat licenta de fabricaţie. Agentul economic nu are dreptul sa producă produse alimentare pe perioada suspendării licenţei de fabricaţie, menţionată în procesul-verbal de control, respectiv până la îndeplinirea condiţiilor a căror nerespectare a fost constatată. 7. Măsura de retragere a licenţei de fabricaţie se hotărăşte în toate cazurile în care agentul economic comite abateri repetate de la prevederile legale privind producţia de produse alimentare, precum şi în cazurile în care se pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. La retragerea licenţei de fabricaţie se vor sesiza organele competente pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare a agentului economic. 8. Amenzile stabilite de către persoanele în drept pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 se virează, de către cei sancţionaţi în contul bugetului de stat nr. 20.22.1.03. "Venituri din amenzi aplicate potrivit dispoziţiilor legale", deschis la Trezoreria statului în raza căreia agenţii economici au domiciliul fiscal sau în contul nr. 60.22.1.03. deschis la unităţile Băncii Comerciale Române - S.A. din municipiul Bucureşti sau din judeţe, după caz, pe seama organelor financiare teritoriale. 9. Agentul economic poate contesta măsurile de sancţionare din procesul-verbal de control, în termen de 15 zile de la data controlului, la Direcţia standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, în cazul luării împotriva sa a măsurii de suspendare sau de retragere a licenţei de fabricaţie. Directorul Direcţiei standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici va analiza contestaţia şi o va soluţiona în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. 10. Agentul economic care nu este multumit de modul de rezolvare a contestaţiei se poate adresa instanţei judecătoreşti în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Capitolul 4 Dispoziţii finale 1. Toate anexele menţionate în prezentul regulament fac parte integrantă din acesta. 2. Evidentele prevăzute în prezentul regulament se vor tine conform formularelor prezentate. 3. Falsificarea sau emiterea frauduloasă a documentelor privind licentele de fabricaţie cuprinse în prezentul regulament se pedepseşte potrivit legii penale. 4. Formularele de licenţe de fabricaţie se comanda şi se achiziţionează de către Direcţia standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici şi Direcţia generală sinteze economice şi financiar din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, urmînd a fi distribuite direcţiilor generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti prin reprezentanţii împuterniciţi ai acestora. Eliberarea licenţelor de fabricaţie către agenţii economici solicitanţi se face de către direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti, cu recuperarea costului editării formularelor, încasările respective vârându-se la bugetul de stat. Anexa 1 ------- la regulament -------------- ACTIVITĂŢILE, PRODUSELE ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII pentru care Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei acorda licenţe de fabricaţie I. Industria laptelui 1. Colectarea, transportul şi preluarea materiilor prime şi a semifabricatelor (lapte, caş, smântână), în vederea prelucrării, ca activitate distinctă. 2. Fabricarea laptelui de consum şi a produselor acidofile (iaurt, lapte batut, chefir etc.). 3. Fabricarea brinzei proaspete de vaci, a cremelor, a smântânei de consum şi a friscai. 4. Fabricarea untului. 5. Fabricarea inghetatei. 6. Fabricarea conservelor din lapte (lapte concentrat, lapte praf, produse pentru alimentaţia copiilor etc.). 7. Fabricarea brânzeturilor (fermentate, cu pasta oparita, frământate, afumate, conservate în saramura etc.). 8. Prelucrarea subproduselor din industria laptelui. 9. Fabricarea lactozei. 10. Fabricarea cazeinei şi a cazeinatilor. 11. Conservarea prin frig a produselor lactate. II. Industria carnii 1. Abatorizarea animalelor. 2. Transarea carnii. 3. Fabricarea grasimilor animale. 4. Fabricarea preparatelor din carne. 5. Fabricarea conservelor din carne. 6. Fabricarea semiconservelor din carne. 7. Fabricarea fainurilor proteice din carne, singe, oase. 8. Fabricarea semipreparatelor şi a preparatelor culinare. 9. Conservarea carnii prin frig şi antrepozitare frigorifica. 10. Fabricarea pepsinei. 11. Prelucrarea subproduselor comestibile şi necomestibile. III. Industria peştelui şi a altor resurse acvatice 1. Piscicultura, pescuitul şi industrializarea peştelui şi a altor resurse acvatice. 2. Prelucrarea subproduselor din peste. 3. Fabricarea conservelor şi a semiconservelor din peste. 4. Producerea uleiului cu aroma de fum. 5. Conservarea şi păstrarea produselor prin frig. IV. Industria de morarit şi panificatie 1. Fabricarea fainurilor, grisurilor şi a arpacasului din grîu. 2. Fabricarea malaiului şi a fainii de porumb. 3. Prelucrarea orezului. 4. Prelucrarea ovazului şi fabricarea fulgilor de ovaz. 5. Fabricarea arpacasului din orz-orzoaica. 6. Fabricarea pâinii şi a produselor de panificatie. 7. Fabricarea produselor de patiserie. 8. Fabricarea pastelor fainoase. 9. Fabricarea biscuitilor. 10. Fabricarea napolitanelor. 11. Fabricarea fulgilor de cereale. 12. Fabricarea produselor expandate. 13. Fabricarea sticksurilor. 14. Fabricarea produselor complementare având ca suport făina (amelioratori). V. Industria conservelor din legume şi fructe şi a băuturilor răcoritoare 1. Fabricarea conservelor din legume şi fructe, a pastei de tomate şi a siropurilor din fructe. 2. Prepararea şi îmbutelierea băuturilor răcoritoare. 3. Fabricarea conservelor mixte. 4. Fabricarea produselor deshidratate din legume şi fructe. 5. Fabricarea de pulpe şi marcuri de fructe. 6. Fabricarea bioxidului de carbon alimentar rezultat din arderea combustibilului. 7. Fabricarea sucului concentrat de mere. 8. Fabricarea acidului citric. 9. Fabricarea pectinei. 10. Fabricarea mustarului. VI. Industria uleiurilor 1. Achiziţionarea, condiţionarea şi depozitarea materiilor prime oleaginoase. 2. Producerea uleiurilor vegetale brute. 3. Producerea uleiurilor rafinate. 4. Producerea uleiurilor hidrogenate. 5. Îmbutelierea uleiului rafinat. 6. Fabricarea margarinei şi a plantolului. 7. Fabricarea maionezei. VII. Industria zahărului şi a produselor zaharoase 1. Fabricarea zahărului. 2. Fabricarea ciocolatei şi a produselor din ciocolata. 3. Fabricarea drajeurilor. 4. Fabricarea produselor gelifiate (rahat, jeleuri etc.). 5. Fabricarea produselor de laborator (napolitane, turta dulce etc.). 6. Fabricarea produselor de patiserie (fursecuri, rulade etc.). 7. Fabricarea halvalei. 8. Fabricarea carmelajului. 9. Fabricarea caramelei. 10. Fabricarea pudrei de cacao. 11. Fabricarea untului de cacao. 12. Fabricarea produselor zaharoase expandate (tip Pufarin, Pufavit etc.). 13. Fabricarea bomboanelor medicinale. 14. Rafinarea zahărului brut din import. 15. Preambalarea zahărului. 16. Fabricarea acidului citric. VIII. Industria vinului, berii, spirtului şi a băuturilor alcoolice 1. Fabricarea vinului, sampaniei, vermutului şi biterului. 2. Fabricarea distilatelor din vin şi a băuturilor pe bază de distilate din vin. 3. Fabricarea maltului şi a extractului de malt. 4. Fabricarea berii şi valorificarea subproduselor. 5. Fabricarea alcoolului rafinat de fermentaţie, a alcoolului tehnic şi a alcoolului sanitar. 6. Fabricarea băuturilor spirtoase. 7. Fabricarea tuicii şi a rachiurilor naturale. 8. Fabricarea oţetului. 9. Fabricarea bioxidului de carbon prin procesul de fermentaţie. 10. Confecţionarea capsulelor metalice tip bere. 11. Fabricarea enzimelor. IX. Industria amidonului, glucozei şi a drojdiei de panificatie 1. Fabricarea amidonului. 2. Fabricarea glucozei, fructozei, dextrinei şi dextrozei. 3. Fabricarea drojdiei de panificatie şi a drojdiei furajere. 4. Fabricarea zeamilului şi a budincilor. X. Fabricarea culturilor pure de microorganisme utilizate în industria alimentara XI. Fabricarea aromelor şi a sosurilor utilizate în industria alimentara XII. Prestări de servicii: condiţionare, preambalare, ambalare, depozitare şi transport de produse alimentare XIII. Fabricarea apelor gazoase, minerale şi a altor băuturi care nu sunt cuprinse în grupa de băuturi răcoritoare sau alcoolice XIV. Fabricarea altor produse alimentare. Anexa 2 ------- la regulament -------------- Nr. ........... din ............ CERERE pentru acordarea licenţei de fabricaţie Agentul economic ..........................................................., cu sediul în ........................., str. ................................... nr. ........., înregistrat la Registrul comerţului sub nr. ...................., cod fiscal ....................., telefon ................., fax .............., telex ......................., reprezentat prin ..............................., domiciliat în ......................., str. .................................... nr. ......, bl. ........., sc. ......, et. ....., ap. ......, sectorul ........, judeţul .................., posesor al buletinului de identitate seria ......... nr. ............., eliberat de .................................., având funcţia de ......................., pe baza pieselor anexate la dosar solicit eliberarea licenţei de fabricaţie pentru unitatea de producţie cu sediul în .............., str. ......................... nr. ...., sectorul/judeţul ....................., în vederea fabricării următoarelor produse alimentare/prestări de servicii, în domeniul: 1. .......................................................................... 2. .......................................................................... 3. .......................................................................... 4. .......................................................................... Data ................. Semnătura ............................ Domnului director general al Direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie a municipiului Bucureşti/judeţului ................................. Anexa 3 ------- la regulament -------------- FIŞA UNITĂŢII DE PRODUCŢIE Unitatea de producţie cu sediul în ........................., str. ......... nr. ......, sectorul/judeţul ........................, având ca obiect de activitate fabricarea ......................................................... (se vor înscrie produsele pentru care se solicita licenta de fabricaţie) Dotarea tehnica:
- a)schita-plan, care să cuprindă toate spaţiile de fabricaţie şi de depozitare ale unităţii de producţie; ...
- b)capacitatea de producţie pe zi a unităţii, determinata de utilajul conducător; ...
- c)dotarea cu instalaţii şi utilaje: ...
- d)dotarea cu instrumente şi aparatura de măsura şi control pentru urmărirea desfăşurării procesului tehnologic, precum şi pentru verificarea parametrilor de calitate a materiilor prime, semifabricatelor şi produselor finite; ... NOTĂ: Unităţile de producţie care nu au organizată activitate de laborator pentru determinarea parametrilor calitativi vor anexa contractul de prestări de servicii în acest domeniu, încheiat cu un laborator specializat, autorizat sau acreditat. Anexa 4 ------- la regulament ------------- FIŞA cu privire la pregătirea profesională a personalului de execuţie Anexa 5 ------- la regulament -------------- REGISTRUL de evidenta a cererilor pentru acordarea licenţelor de fabricaţie *) Se vor înscrie adresele către: 1. Agentul economic, de respingere; 2. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, privind acordarea licenţei de fabricaţie. Anexa 6 ------- la regulament ------------- PROCES VERBAL Nr. ........... din ............. de verificare a realităţii datelor înscrise în documentaţia pentru acordarea licenţei de fabricaţie Subsemnatul ....................................., posesor al legitimaţiei de control seria/nr. ......., eliberată de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în urma verificării realităţii datelor înscrise în documentaţia depusă la Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie ............................ cu cererea nr. ............... din ..............., pentru acordarea licenţei de fabricaţie pentru unitatea de producţie cu sediul în .........................., str. ........................... nr. ......., sectorul/judeţul ................, în vederea fabricării următoarelor produse alimentare .......................... ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ (se vor înscrie produsele alimentare/serviciile menţionate în cerere) aparţinând Societăţii Comerciale .............................................., cu sediul în ............................., str. ............................... nr. ............, sectorul/judeţul ..............................., înregistrată la Registrul comerţului la nr. ..............., cod fiscal ...................., telefon ..............., fax ................, reprezentată prin .............., domiciliat în ......................, str. ....................... nr. ........, bl. ....., sc. ........, et. ...., ap. ...., sectorul/judeţul ................., posesor al buletinului de identitate seria ......... nr. ............., eliberat de Poliţia ............................, având funcţia de ....................., Am constatat următoarele: 1. unitatea de producţie îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea licenţei de fabricaţie, sau 1. unitatea de producţie nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea licenţei de fabricaţie din următoarele motive:
- a)..........................................................................
- b)..........................................................................
- c).......................................................................... - - (se vor menţiona distinct motivele neacordării licenţei de fabricaţie). NOTĂ: În situaţia în care agentul economic solicita prin cerere acordarea licenţei de fabricaţie pentru mai multe produse, se va elibera licenta de fabricaţie pentru fiecare produs/prestare de serviciu, conform anexei nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. .............................. Inspector de specialitate Reprezentantul agentului economic (semnătura şi ştampila) (semnătura şi ştampila) Anexa 7a) --------- la regulament ------------- ROMÂNIA MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie ajudeţului*) ............. În baza Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, văzând propunerea Comisiei pentru eliberarea licenţelor de fabricaţie, constituită prin Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. .......... din .........................., în temeiul Regulamentului cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare, directorul general al Direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie emite următoarea LICENŢĂ DE FABRICAŢIE pentru atestarea dreptului de a desfăşura activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare Seria ............... Nr. ............. pentru Societatea Comercială cu capital de stat/privat, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului/Judecătorească nr. ........................................ din ........................, sub denumirea de ................................, cu sediul în .................................................................., (satul, comuna, oraşul, municipiul) str. ................................... nr. ........., sectorul .............., judeţul*) ....................................... Societatea Comercială ....................................................... are capacitatea tehnică şi profesională de a desfăşura activităţi de producţie în domeniul: ...................................................... ............................................................................. ............................................................................. ............................................................................. ............................................................................. (activităţile, produsele şi/sau prestările de servicii) la unitatea de producţie din .................................................., (satul, comuna, oraşul, municipiul) str. .................................... nr. ............, sectorul .........., judeţul*) ................................. Director general, Am primit licenţa de fabricaţie astăzi, .......... Emis la data ........ (data) .................................................. (numele şi prenumele, funcţia, semnătura) *) Se completează, după caz, municipiul Bucureşti sau sectorul agricol Ilfov. Anexa 7
- b)---------- la regulament -------------- ROMÂNIA MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie a judeţului*) ............................ În baza Ordonanţei Guvernuluinr. 42/1995privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, văzând propunerea Comisiei pentru eliberarea licenţelor de fabricaţie constituită prin Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. .................. din .........................., în temeiul Regulamentului cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare, directorul general al Direcţiei generale pentru agricultură şi alimentaţie emite următoarea LICENŢĂ DE FABRICAŢIE pentru atestarea dreptului de a desfăşura activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare Seria ........... Nr. ........... pentru Societatea Comercială cu capital de stat/privat, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului/Judecătorească nr. ................ din .................., sub denumirea de .............................................................., cu sediul în .................................................................., (satul, comuna, oraşul, municipiul) str. .................................... nr. ........., sectorul ............., judeţul*) ................................. Societatea Comercială ....................................................... are capacitatea tehnică şi profesională de a desfăşura activităţi de producţie în domeniul: ...................................................... ............................................................................. ............................................................................. ............................................................................. ............................................................................. (activităţile, produsele şi/sau prestările de servicii) la unitatea de producţie din .................................................., (satul, comuna, oraşul, municipiul) str. ................................ nr. .............., sectorul ............, judeţul*) ................................. Director general, Emis la data ............................................ *) Se completează, după caz, municipiul Bucureşti sau sectorul agricol Ilfov. Anexa 8 ------- la regulament ------------- REGISTRUL DE EVIDENTA A LICENŢELOR DE FABRICAŢIE Anexa 9 ------- la regulament ------------- D.G.A.A. ...................... str. ................ nr. ..... Nr. ............ din .......... Către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Direcţia standarde şi calitatea alimentelor, acreditarea agenţilor economici Domnului director ............................ Alăturat vă înaintăm în copie xerox licenţa de fabricaţie pentru unitatea de producţie cu sediul în ................., str. ...................... nr. ...., sectorul/judeţul ............, aparţinând Societăţii Comerciale ..............., cu sediul în ......................, str. ........................... nr. ....., sectorul/judeţul ............, însoţită de procesul-verbal în baza căruia a fost acordată, în vederea înregistrării în banca de date a ministerului. Director general................ Anexa 10 -------- la regulament ------------- 1. MODEL LEGITIMATIE DE CONTROL ─ faţă ─ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ROMÂNIA │ │ MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI │ │ │ │ │ │ Legitimatie de control │ │ nr. 580 │ │ Numele IONESCU ┌──────────────┐ │ │ Prenumele MIRCEA │ Model │ │ │ Buletinul de identitate │ fotografie │ │ │ Seria .......... nr. ........ └──────────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Ministru, │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ─ verso ─ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Posesorul prezentei legitimaţii este abilitat să aplice prevederile │ │ Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 pentru judeţul/municipiul ......... │ │ "Art. 26. ─ Pentru activitatea de supraveghere şi control şi în │ │ scopul protecţiei vieţii, sănătăţii sau mediului înconjurător, │ │ reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimenta─ │ │ tiei şi ai Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului au │ │ dreptul de acces în zone, clădiri, anexe sau alte spaţii ale agenţilor │ │ economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse │ │ alimentare şi pot dispune analize tehnice sau preleva probe pentru │ │ expertizare în laboratoare specializate, autorizate sau acreditate. │ │ Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei │ │ de bunuri alimentare sunt obligaţi să pună la dispoziţia autorităţii │ │ de supraveghere şi control, la cererea acesteia, informaţiile şi │ │ documentele care să ateste legalitatea activităţii lor". │ │ │ │ Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ─ faţă ─ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ROMÂNIA │ │ MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI │ │ │ │ │ │ Legitimatie de control │ │ nr. 580 │ │ Numele IONESCU ┌──────────────┐ │ │ Prenumele MIRCEA │ Model │ │ │ Buletinul de identitate │ fotografie │ │ │ Seria .......... nr. ........ └──────────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Ministru, │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ─ verso ─ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Posesorul prezentei legitimaţii este abilitat să aplice prevederile │ │ Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 pentru judeţul/municipiul ......... │ │ "Art. 26. ─ Pentru activitatea de supraveghere şi control şi în │ │ scopul protecţiei vieţii, sănătăţii sau mediului înconjurător, │ │ reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimenta─ │ │ tiei şi ai Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului au │ │ dreptul de acces în zone, clădiri, anexe sau alte spaţii ale agenţilor │ │ economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse │ │ alimentare şi pot dispune analize tehnice sau preleva probe pentru │ │ expertizare în laboratoare specializate, autorizate sau acreditate. │ │ Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei │ │ de bunuri alimentare sunt obligaţi să pună la dispoziţia autorităţii │ │ de supraveghere şi control, la cererea acesteia, informaţiile şi │ │ documentele care să ateste legalitatea activităţii lor". │ │ │ │ Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ 2. MODEL ECUSON ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ ROMÂNIA │ │ MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI │ │ │ │ IONESCU MIRCEA ┌──────────────────┐ │ │ │ │ │ │ CONTROL 580 │ Model │ │ │ JUD./MUN. │ fotografie │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────┘ │ │ Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ ROMÂNIA │ │ MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI │ │ │ │ IONESCU MIRCEA ┌──────────────────┐ │ │ │ │ │ │ CONTROL 580 │ Model │ │ │ JUD./MUN. │ fotografie │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────┘ │ │ Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ 3. MODEL ŞTAMPILA . . . . . . . Ministerul Agriculturii . Control O.G. 42/95 * 580 . şi Alimentaţiei . . . . . Anexa 11 -------- la regulament -------------- MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMENTAŢIEI Direcţia .................................................. str. ............... nr. ...., telefon ........ fax ....... PROCES-VERBAL DE CONTROL Nr. .............. Încheiat astăzi .................. 199....., ora ....................... la 1) .......................................................................... .......................................................................... Subsemnaţii: ................................ funcţia .......................... ................................................ funcţia ....................... posesori ai legitimaţiilor de control nr. ....................................., în data de .............................., ora ................, ne-am prezentat la2) ........................................................................... ................................................................................ unde am fost primiţi de3) ...................................................... I. Elemente referitoare la obiectul controlului4) ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ II. Eşantioane prelevate (conform anexelor A şi B), pentru analizarea în laboratorul5) ................................................................................ ................................................................................ III. Constatări în timpul desfăşurării controlului6) ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ IV. Măsuri stabilite în baza constatărilor7) ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ V. Amenzi aplicate8) 1. Contravenientul va achita amenda în contul bugetului de stat, conform cap. III art. 8 din Regulamentul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995, iar documentul va fi prezentat la Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie a ........................................................ în termen de 15 zile, orice urmărire încetând la prezentarea acestuia. 2. În caz contrar, se va proceda la executarea silită prin Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat. 3. Împotriva procesului-verbal de control se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia. VI. Martor9) Domnul/Doamna ................................................, domiciliat(ă) în .........................., str. ............................. nr. ........., bl. ......., sc. ......, ap. ......, sectorul ........., telefon .............., posesor al actului de identitate ................. seria ...... nr. ..........., emis de .................... la data de .................................. Semnătura, Prezentul proces-verbal s-a încheiat în .............. exemplare, din care au fost difuzate la10) ............................................................ ................................................................................ ................................................................................ Agenţi constatatori Contravenient (nume, prenume, calitatea) Am luat cunoştinţă de conţinutul Semnătura şi ştampila procesului-verbal ........................... Semnătura şi ştampila ........................................ VII. Observaţii11) ................................................................................ ................................................................................ ................................................................................ 1) Pentru agenţii economici persoane juridice se va preciza: - denumirea, sediul, certificatul de înmatriculare la Registrul comerţului, certificatul de înregistrare fiscală, contul bancar, telefonul, faxul. Pentru agenţii economici, persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale, se va preciza: - numele şi prenumele, actul de identitate, adresa, nr. autorizaţiei în baza căreia desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare. 2) Se vor menţiona: denumirea unităţii de producţie la care se efectuează controlul, adresa, telefonul, faxul. 3) Numele, prenumele şi calitatea persoanelor. 4) Se vor specifica concret prevederile din Ordonanţa Guvernuluinr. 42/1995încălcate. 5) Se vor menţiona: denumirea şi adresa laboratorului, iar în situaţia în care nu se prelevează eşantioane, se va preciza în mod expres acest lucru. Etichetele se vor aplica pe fiecare eşantion, conform anexei B. 6) Se vor menţiona constatările care se referă la încălcarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 şi a Regulamentului cu privire la acordarea licenţelor de fabricaţie agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare. Se vor specifica documentele (ca valoare de probă) care se anexează la procesul-verbal. 7) Se vor menţiona numai: - interzicerea livrării produselor conform art. 28 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995; - oprirea temporară a fabricaţiei conform art. 28 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995; - oprirea temporară a livrării pentru comercializare conform art. 28 pct. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995; - sesizarea altor organe competente pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare conform art. 28 pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995. În mod expres, în final se va preciza menţinerea, suspendarea sau retragerea licenţei de fabricaţie. Nu se vor indica măsuri care să reprezinte soluţii de rezolvare a deficienţelor constatate, acestea fiind de competenţa exclusivă a agentului economic. 8) Amenda poate fi aplicată agentului economic, persoană juridică, sau persoanelor fizice, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995. 9) În situaţiile în care agentul economic nu este de faţă, refuză să ia la cunoştinţă şi să achite amenda aplicată sau se află în imposibilitatea de a semna procesul-verbal, se va apela la un martor, care poate fi o persoană fizică neutră sau un alt inspector cu drept de acces în unitatea de producţie. 10) Se va menţiona: - numele, prenumele şi calitatea persoanei căreia i-a fost înmânată copia procesului-verbal, precum şi data sau nr./data recipisei, în cazul transmiterii copiei de pe procesul-verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. 11) Se pot înscrie ulterior încheierii procesului-verbal, după caz: - date privind rezultatele buletinelor de analiză pentru eşantioanele transmise laboratoarelor de analize; - constatări la inspecţiile de verificare a îndeplinirii măsurilor stabilite la pct. 7); - alte organe ale administraţiei publice sau judecătoreşti la care s-a transmis procesul-verbal. Anexa A ------- la procesul-verbal de control ----------------------------- nr. ........ din ............ ----------------------------- M.A.A. ─ D.G.A.A. ......... telefon ......... fax ..... EŞANTIOANE PRELEVATE PENTRU VERIFICĂRI ┌─────┬────────────┬────────────┬─────────────┬────────────┬─────────────────┐ │ │ │ │ │ │ Persoana care │ │ │ │ │ Cantitatea │ │ păstrează proba─│ │ Nr. │ Denumirea │ Verifica─ │ aflată la │ Mărimea │ martor: numele, │ │ crt.│ produsului │ rea │ deţinător │ eşantionu─ │ prenumele, │ │ │ │ solicitată │ │ lui │ funcţia, semnă─ │ │ │ │ │ │ │ tura │ ├─────┼────────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────────│ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼────────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────────│ │ │ │ │ │ │ │ └─────┴────────────┴────────────┴─────────────┴────────────┴─────────────────┘ Esantioanele au fost expediate prin (numele, prenumele, funcţia) ......... .............................................................................. Agent constatator Contravenient ......................... ....................... ......................... ....................... Anexa B ------- la procesul-verbal de control ----------------------------- nr. ........ din ............ ----------------------------- (ştampila inspector) M.A.A. - DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE Judeţul .................................. ETICHETA PENTRU ESANTION (talonul care rămâne pe esantion) Denumirea produsului ...................................................... ........................................................................... ........................................................................... Data prelevarii ............................ ora .......................... Numerele aplicate esantioanelor prelevate ................................. ........................................................................... Proces-verbal de prelevare ................................................ Denumirea laboratorului ................................................... Nr. de înregistrare la laborator .......................................... Data ............... ora ............. Valoarea esantioanelor declarata de deţinătorul mărfii ........................................................ Numele, funcţia şi semnatura agentului constatator .................................................. .................................................. Numele, funcţia şi semnatura primitorului de la laborator ............................. ............................. M.A.A. - DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE Judeţul .................................. ETICHETA PENTRU ESANTION (talonul volant care rămâne la agentul constatator) Denumirea produsului ...................................................... ........................................................................... ........................................................................... Denumirea expeditorului produsului ........................................ Denumirea deţinătorului/proprietarului mărfii ............................. Denumirea laboratorului ................................................... Nr. de înregistrare la laborator .......................................... Data ................................ ora ................................. Numele, funcţia şi semnatura Numele şi semnatura agentului constatator deţinătorului/proprietarului mărfii ............................. ............................ ............................. ............................ Numele, funcţia şi semnatura primitorului de la laborator ............................ Nr. P.V. de esantionare Se arhiveaza cu P.V.C. Anexa 12 -------- la regulament ------------- REGISTRUL de evidenta a proceselor-verbale de control -------