Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

Art. 1.509 Cod civil – Imputația legală

Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul V – Executarea obligațiilor › Capitolul I – Plata › Secţiunea a 5-a – Imputația plății

Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.

(1)Dacă niciuna dintre părți nu face imputația plății, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a)plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadență;
b)se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puține garanții;
c)imputația se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d)dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum și, în egală măsură, garantate și oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
e)în lipsa tuturor criteriilor menționate la lit. a)-d), imputația se va face proporțional cu valoarea datoriilor.
(2)În toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și, în final, asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel.

Sursa oficială: legislatie.just.ro · Versiune: · Textul integral · Cuprinsul articolelor

Alte articole din aceeași diviziune

Text conform sursei. Numai publicarea oficială în Monitorul Oficial produce efecte juridice.