Art. 1.653 Cod civil – Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase
Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul IX – Diferite contracte speciale › Capitolul I – Contractul de vânzare › Secţiunea 1 – Dispoziții generale
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Sub sancțiunea nulității absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocații, notarii publici, consilierii juridici și practicienii în insolvență nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
a)cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părți din dreptul de proprietate de la comoștenitori sau coproprietari, după caz;
b)cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanțe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios;
c)cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpânește bunul în legătură cu care există dreptul litigios.
(3)Dreptul este litigios dacă există un proces început și neterminat cu privire la existența sau întinderea sa.
Articole care trimit la acest articol
1
Alte articole din aceeași diviziune
- Art. 1.650Noțiune
- Art. 1.651Aplicarea unor reguli de la vânzare
- Art. 1.652Capacitatea de a vinde și cumpăra
- Art. 1.654Alte incapacități de a cumpăra
- Art. 1.655Incapacități de a vinde
- Art. 1.656Inadmisibilitatea cererii de anulare
- Art. 1.657Bunurile ce pot fi vândute
- Art. 1.658Vânzarea unui bun viitor
- Art. 1.659Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte
- Art. 1.660Condiții ale prețului
- Art. 1.661Prețul determinabil
- Art. 1.662Determinarea prețului de către un terț
- Art. 1.663Determinarea prețului după greutatea lucrului vândut
- Art. 1.664Lipsa determinării exprese a prețului
- Art. 1.665Prețul fictiv și prețul derizoriu