Art. 1.772 Cod civil – Noțiune
Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul IX – Diferite contracte speciale › Capitolul IV – Contractul de report
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Contractul de report este acela prin care reportatorul cumpără de la reportat cu plata imediată titluri de credit și valori mobiliare circulând în comerț și se obligă, în același timp, să revândă reportatului titluri sau valori mobiliare de aceeași specie, la o anumită scadență, în schimbul unei sume determinate.
(2)Contractul de report se încheie prin remiterea titlurilor sau valorilor mobiliare, iar dacă acestea sunt nominative, prin îndeplinirea formalităților necesare pentru transmiterea lor.