Art. 1.886 Cod civil – Răspunderea asociaților fondatori și a primilor administratori
Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul IX – Diferite contracte speciale › Capitolul VII – Contractul de societate › Secţiunea 1 – Dispoziții generale
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Asociații fondatori și primii administratori numiți prin contract răspund solidar pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea unei condiții de formă a contractului de societate sau a unei formalități necesare pentru constituirea societății ori, dacă este cazul, pentru dobândirea personalității juridice de către aceasta.
(2)În cazul modificării contractului, dispozițiile alin. (1) se aplică administratorilor cu drept de reprezentare a societății aflați în funcție la data modificării, respectiv la data la care ar fi trebuit să se îndeplinească formalitățile referitoare la această modificare.