Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

Art. 1.994 Cod civil – Cazuri de decădere

Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul IX – Diferite contracte speciale › Capitolul VIII – Contractul de transport › Secţiunea a 2-a – Contractul de transport de bunuri

Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.

(1)În cazul în care cel îndreptățit primește bunurile fără a face rezerve, nu se mai pot formula împotriva transportatorului pretențiile izvorâte din pierderea parțială sau alterarea ori deteriorarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport.
(2)În cazul în care pierderea parțială sau alterarea ori deteriorarea nu putea fi descoperită la primirea bunului, cel îndreptățit poate pretinde transportatorului dauneinterese, chiar dacă bunul transportat a fost primit fără rezerve. Daunele-interese pot fi cerute numai dacă cel îndreptățit a adus la cunoștința transportatorului pieirea sau alterarea ori deteriorarea de îndată ce a descoperit-o, însă nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului, iar pentru bunurile perisabile sau animalele vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea acestora.
(3)În caz de intenție sau culpă gravă a transportatorului, dispozițiile de mai sus privitoare la stingerea pretențiilor celui îndreptățit, precum și cele privitoare la termenul de înștiințare nu sunt aplicabile.

Sursa oficială: legislatie.just.ro · Versiune: · Textul integral · Cuprinsul articolelor

Alte articole din aceeași diviziune

Text conform sursei. Numai publicarea oficială în Monitorul Oficial produce efecte juridice.