Art. 2.579 Cod civil – Ocrotirea terților
Codul civil · Cartea a VII-a – Dispoziții de drept internațional privat › Titlul II – Conflicte de legi › Capitolul I – Persoane › Secţiunea 1 – Persoana fizică
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Persoana care, potrivit legii naționale, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exercițiu restrânsă nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care, de bună-credință la momentul încheierii actului și conform legii locului unde actul a fost încheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabilă. Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, moștenire și la drepturi reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii actului.
(2)De asemenea, lipsa calității de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terțului care cu bună-credință s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenți și pe teritoriul aceluiași stat.