Art. 883 Cod civil – Cercetarea cărții funciare
Codul civil · Cartea a III-a – Despre bunuri › Titlul VII – Cartea funciară › Capitolul I – Dispoziții generale
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Orice persoană, fără a fi ținută să justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciară, precum și celelalte documente cu care aceasta se întregește, potrivit legii. Mapa cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierilor în cartea funciară poate fi consultată de orice persoană interesată, cu respectarea dispozițiilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
(2)La cerere, se vor elibera extrase sau copii certificate, conforme cu exemplarul original aflat în arhivă.
(3)Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoștință de existența vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru și publicitate imobiliară.
Alte articole din aceeași diviziune
- Art. 876Scopul și obiectul cărții funciare
- Art. 877Drepturile tabulare
- Art. 878Obiectul drepturilor tabulare
- Art. 879Modificarea imobilului înscris în cartea funciară
- Art. 880Înscrierile în caz de alipire sau dezlipire
- Art. 881Felurile înscrierilor
- Art. 882Înscrierea drepturilor reale afectate de modalități
- Art. 884Procedura de înscriere în cartea funciară