Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

Art. 99 Cod civil – Dovada stării civile

Codul civil · Cartea I – Despre persoane › Titlul II – Persoana fizică › Capitolul III – Identificarea persoanei fizice › Secţiunea a 3-a – Actele de stare civilă

Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.

(1)Starea civilă se dovedește prin actele de naștere, căsătorie și deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum și prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.
(2)Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice și fac dovada, până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofițerului de stare civilă și, până la proba contrară, pentru celelalte mențiuni.
(3)Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
(4)Dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit o anumită stare civilă a unei persoane, iar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară este admisă o acțiune prin care s-a contestat starea civilă astfel stabilită, prima hotărâre își pierde efectele la data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri.

Sursa oficială: legislatie.just.ro · Versiune: · Textul integral · Cuprinsul articolelor

Articole care trimit la acest articol

1

Alte articole din aceeași diviziune

Text conform sursei. Numai publicarea oficială în Monitorul Oficial produce efecte juridice.