GHID DE FINANŢARE din 7 martie 2012 (*actualizat*)
Pe scurt
Acest ghid detaliază Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, oferind informații esențiale despre finanțarea nerambursabilă pentru achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante, în schimbul casării celor uzate. Scopul principal este îmbunătățirea calității mediului prin reducerea poluării.
Ce reglementează
- Sursa de finanțare, suma prevăzută și durata programului.
- Cuantumul și condițiile de acordare a primei de casare.
- Categoriile de persoane eligibile și criteriile de eligibilitate.
- Participarea persoanelor eligibile în cadrul programului.
Cui se adresează
- Persoanelor fizice cu domiciliul sau reședința în România care dețin un autovehicul uzat.
- Persoanelor juridice române sau operatorilor economici fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care dețin un autovehicul uzat.
Puncte cheie
- Programul are caracter anual și se aplică la nivel național, fiind finanțat din Fondul pentru mediu.
- Cuantumul primei de casare este de 3.800 lei, exprimată printr-un tichet valoric.
- Pentru un autovehicul uzat casat se eliberează un singur tichet valoric.
- Pentru achiziționarea unui autovehicul nou se pot utiliza unul, două sau cel mult 3 tichete valorice.
- Un autovehicul uzat trebuie să aibă o vechime mai mare sau egală cu 10 ani de la anul fabricației (sau 5 ani pentru anumite persoane juridice).
- Nu intră sub incidența ghidului autovehiculele uzate a căror primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2006, cu anumite excepții.
Textul legii
GHID DE FINANŢARE din 7 martie 2012 (*actualizat*) a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (actualizat până la data de 20 decembrie 2012*) ----------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 20 decembrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 2.691 din 27 iulie 2012; ORDINUL nr. 4.062 din 19 decembrie 2012. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Rolul Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
- a)sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului; ...
- b)cuantumul şi condiţiile de acordare a primei de casare; ...
- c)categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate; ...
- d)participarea persoanelor eligibile în cadrul programului. ... Articolul 2 Definiţii şi acronime
- a)Autoritatea - Administraţia Fondului pentru Mediu; ...
- b)autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune; ...
- c)autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone; ...
- d)autospecială uşoară/autospecializată/automobil mixt - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone; ...
- e)autovehicul electric - autovehicul nou, propulsat cu energie electrică furnizată de baterii reîncărcabile, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero; ...
- f)autovehicul hibrid - autovehicul nou având cel puţin două convertoare de energie diferite şi două sisteme diferite de stocare a energiei (montate pe autovehicul) pentru a-i asigura propulsia; autovehiculul electric hibrid este asimilat autovehiculului hibrid; ...
- g)autovehicul nou - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară care nu a fost înmatriculat/ă niciodată; ...
- h)autovehicul uzat - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială uşoară înmatriculat/ă în România, care conţine cumulativ componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie, şi care are o vechime mai mare sau egală cu: 10 ani de la anul fabricaţiei; 5 ani de la anul fabricaţiei, în cazul celui/celei aflat/aflate în proprietatea persoanei juridice prevăzute la art. 26 alin.
- a)şi c); ... ----------- Litera
- h)a alin.
- i)colector - persoană juridică română, operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare; ...
- j)colector validat - colectorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate; ...
- k)criterii de eligibilitate - cerinţe, norme sau principii care trebuie îndeplinite cumulativ; ...
- l)documente aferente tichetului valoric - documentele care însoţesc, cumulativ şi în mod obligatoriu, tichetul valoric în vederea achiziţionării autovehiculului nou: certificat de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată, certificat de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată, şi certificat de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original; ...
- m)persoană eligibilă - persoana fizică, persoana juridică sau operatorul economic fără personalitate juridică, care îndeplineşte criteriile de eligibilitate; ...
- n)proprietar - persoana fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, ori, după caz, moştenitorii săi; persoana juridică română care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat/înregistrat în sistem propriu pe numele său; operatorul economic fără personalitate juridică, cu sediul profesional în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său; ...
- o)autovehicul uzat înregistrat în sistem propriu - autovehiculele din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii, care sunt înregistrate la aceste instituţii. ...
- p)proprietar acceptat - proprietarul persoană juridică sau proprietarul operator economic fără personalitate juridică, al cărui dosar de acceptare a fost aprobat de Autoritate; ...
- q)proprietar înscris - orice proprietar care a obţinut de la producătorul validat nota de înscriere; ...
- r)prima de casare - parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi exprimată printr-un tichet valoric; ...
- s)producător - persoană juridică română, operator economic producător de autovehicule sau importator autorizat de autovehicule noi ori reprezentant autorizat al acestora; ...
- t)producător validat - producătorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate; ...
- u)sesiune de înscriere - perioadă de timp determinată, în interiorul căreia: colectorul poate depune la Autoritate dosarul de validare; producătorul poate depune la Autoritate dosarul de validare; proprietarul, persoană juridică sau operator economic fără personalitate juridică, poate depune la Autoritate dosarul de acceptare; ...
- v)tichet valoric - documentul a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare; ...
- w)utilizarea tichetului valoric - depunerea tichetului valoric la un producător validat până cel mai târziu la data înscrisă în cuprinsul său, în scopul achiziţionării unui autovehicul nou. ...
- a)A - autoturism; ...
- b)AU - autoutilitară uşoară; ...
- c)ASU - autospecială uşoară. ... Articolul 3 Obiectul, scopul şi obiectivele programului
- a)diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament de la autovehiculele uzate; ...
- b)diminuarea efectelor poluării solului şi apei cauzate de scurgerile de substanţe periculoase de la autovehiculele uzate; ...
- c)prevenirea generării deşeurilor şi atingerea obiectivelor privind recuperarea şi valorificarea deşeurilor provenite de la vehiculele scoase din uz. ...
- a)şi c); ... ----------- Litera
- a)a alin.
- b) autovehiculul uzat, cu număr de înmatriculare şi/sau certificat de înmatriculare modele/model vechi, radiat de drept prin efectul prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 432/
- ... Articolul 4 Caracterul programului şi aria geografică de aplicare Programul are caracter anual şi se aplică la nivel naţional. Articolul 5 Sursa de finanţare şi suma prevăzută pentru derularea programului
- a)a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere; ...
- b)a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere; ...
- c)a prezentat colectorului validat care a eliberat certificatul de distrugere dovada radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, obţinând tichetul valoric; ...
- d)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere; ...
- e)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere. ...
- a)a dobândit tichetul valoric şi documentele aferente de la un proprietar persoană fizică; ...
- b)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente dobândite potrivit lit. a), obţinând nota de înscriere; ...
- c)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere. ...
- a)i-a fost aprobat dosarul de acceptare şi este inclus pe lista proprietarilor acceptaţi, publicată pe pagina de internet a Autorităţii; ...
- b)a predat colectorului validat autovehiculul uzat, obţinând certificatul de distrugere şi tichetul valoric; ...
- c)a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat, obţinând certificatul de radiere; ...
- d)s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării autovehiculului nou, în baza tichetului valoric şi a documentelor aferente, obţinând nota de înscriere; ...
- e)a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere. ...
- a)să înstrăineze tichetul valoric obţinut în urma casării autovehiculului uzat; ...
- b)să dobândească tichet valoric de la oricare altă persoană fizică sau juridică. ...
- a)este operator economic cu personalitate juridică română, legal constituit, şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; ...
- b)are ca obiecte de activitate: COD CAEN 4677, 3831, 3832 (colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din
- uz)sau deţine doar cod CAEN 4677 (colectarea vehiculelor scoase din uz), iar tratarea vehiculelor scoase din uz se realizează în baza unui contract încheiat cu un operator economic cu personalitate juridică română, având ca obiect de activitate colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz, care se regăseşte în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; ...
- c)deţine autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii şi emite certificate de distrugere a vehiculelor scoase din uz; ...
- d)se află inclus în lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului; ...
- e)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care colectorul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat, se consideră că acesta este eligibil; ...
- f)nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- g)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- h)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- i)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- h)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- j)în cadrul sesiunilor precedente ale programului a respectat în integralitate prevederile ghidului şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea. ...
- a)cererea de validare a colectorului, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de validare a colectorului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social colectorul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a colectorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, activităţile autorizate, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; ...
- f)certificatul de înregistrare în registrul comerţului, emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social colectorul, în copie certificată conform cu originalul; ...
- g)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social colectorul, precum şi, după caz, certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul/punctele de lucru menţionat/menţionate în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copii legalizate; ...
- k)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- l)autorizaţia de mediu emisă de către agenţia pentru protecţia mediului competentă teritorial, valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru menţionat în cererea de validare; ...
- m)în cazul colectorului care desfăşoară activităţi de colectare şi tratare, avizul de funcţionare emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare; ...
- n)în cazul colectorului care desfăşoară activităţi de colectare şi tratare, autorizaţia tehnică emisă de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", valabilă la data depunerii dosarului de validare, în copie, pentru fiecare punct de lucru la care se realizează tratarea şi care este menţionat în cererea de validare; ...
- o)în cazul colectorului care desfăşoară doar activităţi de colectare, contractul în baza căruia se asigură tratarea vehiculelor scoase din uz, valabil la data depunerii dosarului de validare, în copie certificată "conform cu originalul". ... Articolul 11 Depunerea dosarului de validare
- a)denumirea completă şi adresa sediului social; ...
- b)titlul: "Dosar de validare în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul....." - colector; ...
- c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere. ...
- a)nerespectarea în cadrul sesiunilor precedente ale programului a prevederilor ghidului şi/sau încălcarea clauzelor stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul Autorităţii); ...
- b)documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii neconforme cu realitatea; ...
- c)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; ...
- d)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta desfăşurarea activităţilor colectorului în cadrul programului; ...
- e)netransmiterea în termen de 5 zile lucrătoare a clarificărilor şi/sau informaţiilor solicitate de către comisia de validare potrivit alin.
- a)colectorii propuşi spre validare cu punctele de lucru care au îndeplinit criteriile de eligibilitate; ...
- b)colectorii propuşi spre respingere în urma analizei, cu indicarea motivelor respingerii. ...
- a)modalităţile, condiţiile şi termenele de distribuire, eliberare şi restituire a tichetelor valorice destinate utilizării în cadrul programului; ...
- b)perioada şi condiţiile în care se desfăşoară regularizarea stocului de tichete valorice distribuite; ...
- c)drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile colectorului validat. ...
- a)actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în original şi în copie (originalul se restituie); ...
- b)procura notarială, în original, în cazul persoanei împuternicite; ...
- c)cererea de distribuire a tichetelor valorice, în original; modelul cererii de distribuire a tichetelor valorice este prevăzut în anexa nr. 5; ...
- d)lista tichetelor valorice eliberate, în original, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită; ...
- e)lista prevăzută la lit. d), pe suport electronic. ...
- a)atributele de identificare a colectorului validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea punctului de lucru, codul de identificare fiscală (dacă este cazul), adresa, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; ...
- b)date privind proprietarul: numele şi prenumele/denumirea, codul numeric personal/codul de identificare fiscală, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; ...
- c)date privind autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, capacitatea cilindrică a motorului, masa proprie, numărul certificatului de înmatriculare, seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; ...
- d)date privind certificatul de distrugere, certificatul de radiere şi tichetul valoric: seria/numărul şi data eliberării certificatului de distrugere; seria/numărul, data şi emitentul certificatului de radiere; seria, numărul şi data eliberării tichetului valoric; ...
- e)numele, prenumele şi semnătura reprezentantului legal/persoanei împuternicite, data întocmirii. ...
- d)şi
- e)nu se prezintă la depunerea primei cereri de distribuire a tichetelor valorice. ...
- a)restituirea tichetelor valorice neeliberate, în situaţia în care colectorul validat nu a eliberat până la data stabilită prin protocol toate tichetele valorice care i-au fost distribuite de către Autoritate; ...
- b)excluderea din program a colectorului validat aflat în situaţia prevăzută la lit. a); în acest caz, tichetele valorice eliberate până la data stabilită prin protocol rămân valabile; ...
- c)redistribuirea tichetelor valorice restituite către colectorul validat care a eliberat până la data stabilită prin protocol toate tichetele valorice distribuite de către Autoritate. ... Articolul 16 Restituirea tichetelor valorice neeliberate
- a)nu a eliberat toate tichetele valorice până la data stabilită prin protocol pentru regularizarea stocului de tichete valorice distribuite; ...
- b)a completat eronat şi/sau a deteriorat tichetul valoric; ...
- c)nu mai îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, se află în procedură de insolvenţă sau faliment, se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, se află sub administrare specială, i-au fost suspendate ori restricţionate activităţile economice sau se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- d)face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. c), precum şi pentru orice altă situaţie similară; ...
- e)la iniţiativa sa; ...
- f)la solicitarea Autorităţii, în termen de 5 zile de la solicitare; ...
- g)la finalizarea programului. ...
- a)colectorul validat a preluat în custodie autovehiculul uzat şi a încheiat cu proprietarul un proces-verbal de custodie; ...
- b)colectorul validat a rezervat un tichet valoric pentru proprietarul al cărui autovehicul uzat a fost preluat în custodie; ...
- c)colectorul validat a întocmit lista tichetelor valorice rezervate în ziua respectivă şi a transmis-o în aceeaşi zi, pe cale electronică, Autorităţii; ...
- d)Autoritatea a transmis colectorului validat, pe cale electronică, confirmarea privind corectitudinea şi realitatea datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat cuprinse în lista prevăzută la lit. c), după verificarea acestora; ...
- e)colectorul validat a eliberat proprietarului certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în urma confirmării de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi autovehiculul uzat; ...
- f)proprietarul care a obţinut certificatul de distrugere în condiţiile prevăzute la lit.
- e)prezintă colectorului validat certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat. ...
- a)atributele de identificare a colectorului validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului; codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea punctului de lucru, codul de identificare fiscală (dacă este cazul), adresa, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; ...
- b)date privind proprietarul: numele şi prenumele, codul numeric personal, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; ...
- c)date privind autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul; anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, capacitatea cilindrică a motorului, masa proprie, numărul certificatului de înmatriculare, seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; ...
- d)date privind procesul-verbal de custodie: numărul şi data încheierii; ...
- e)date vizând certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul: numărul de înregistrare şi emitentul; ...
- f)seria şi numărul tichetului valoric rezervat; ...
- g)numele şi prenumele persoanei care a întocmit lista, data întocmirii. ...
- a)infirmarea de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi/sau autovehiculul uzat; ...
- b)neprezentarea proprietarului la colectorul validat în vederea eliberării certificatului de distrugere, în urma confirmării de către Autoritate a corectitudinii şi realităţii datelor vizând proprietarul şi/sau autovehiculul uzat; ...
- c)neprezentarea de către proprietar a certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat. ...
- a)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane fizice; ...
- b)un registru pentru evidenţa tichetelor valorice eliberate proprietarilor persoane juridice şi proprietarilor operatori economici fără personalitate juridică. ...
- a)numărul curent; ...
- b)numele şi prenumele/denumirea proprietarului; ...
- c)adresa de domiciliu/reşedinţă sau adresa sediului/sediului social/sediului profesional al proprietarului, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; ...
- d)actul de identitate al proprietarului: tip, serie, număr şi emitent; actul de identificare al proprietarului (actul de înfiinţare, certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, certificatul de înregistrare în registrul comerţului etc.); ...
- e)codul numeric personal/codul de identificare fiscală al proprietarului; ...
- f)datele de identificare a reprezentatului legal sau a persoanei împuternicite/desemnate/delegate, în cazul proprietarului persoană juridică (numele şi prenumele, codul numeric personal, actul de identitate: tip, serie, număr şi emitent); ...
- g)categoria (A, AU, ASU), marca şi modelul autovehiculului uzat; ...
- h)numărul de înmatriculare, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România a autovehiculului uzat; ...
- i)numărul de identificare şi seria motorului autovehiculului uzat; ...
- j)capacitatea cilindrică a motorului autovehiculului uzat; ...
- k)masa proprie a autovehiculului uzat; ...
- l)numărul certificatului de înmatriculare a autovehiculului uzat; ...
- m)seria cărţii de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; ...
- n)numărul de înregistrare şi emitentul certificatului de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în cazul proprietarului persoană fizică; ...
- o)date privind documentele prezentate de către proprietar (după caz, certificat de moştenitor sau, în situaţia succesiunii pe cale judecătorească, sentinţa civilă, decizie emisă de autoritatea tutelară, certificat de căsătorie, act administrativ care atestă schimbarea/modificarea numelui şi/sau a prenumelui, document care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu ori de reşedinţă, procură notarială de împuternicire sau act de desemnare/delegare etc.); ...
- p)seria/numărul şi data eliberării certificatului de distrugere a autovehiculului uzat; ...
- q)seria/numărul, data eliberării şi emitentul certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat; ...
- r)seria, numărul şi data eliberării tichetului valoric; ...
- s)semnătura proprietarului/reprezentatului legal sau a persoanei împuternicite/desemnate/delegate; ...
- t)numele, prenumele şi semnătura persoanei care completează datele în registrul de evidenţă a tichetelor valorice eliberate; ...
- u)observaţii. ...
- a)este operator economic cu personalitate juridică română, legal constituit, şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; ...
- b)are ca obiect de activitate producţia de autovehicule şi/sau comercializarea de autovehicule noi; ...
- c)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- d)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care producătorul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat, se consideră că acesta este eligibil; ...
- e)nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- f)are deschis sau intenţionează să deschidă la Trezoreria Statului contul 50.70.24 "Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului"; ...
- g)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- h)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- g)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- i)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- j)în cadrul sesiunilor precedente ale programului a respectat în integralitate prevederile ghidului şi nu a încălcat clauzele stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea. ...
- a)cererea de validare a producătorului, prevăzută în anexa nr. 8, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de validare a producătorului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social producătorul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a producătorului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, activităţile autorizate, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; ...
- f)certificatul de înregistrare în registrul comerţului, emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social producătorul, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- g)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social producătorul, precum şi, după caz, certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul/punctele de lucru menţionat/menţionate în cererea de validare, aflate în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copii legalizate; ...
- k)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- l)actul doveditor al calităţii de importator sau de reprezentant autorizat al producătorului/importatorului de autovehicule noi, în copie; ...
- m)documentul doveditor al deschiderii contului 50.70.24 "Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului", în copie; prin excepţie, acest document poate fi prezentat cel mai târziu la data perfectării contractului, în original. ... Articolul 21 Depunerea dosarului de validare
- a)denumirea completă şi adresa sediului social; ...
- b)titlul: "Dosar de validare în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pentru anul........" - producător; ...
- c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere. ...
- a)nerespectarea în cadrul sesiunilor precedente ale programului a prevederilor ghidului şi/sau încălcarea clauzelor stipulate prin actele juridice încheiate cu Autoritatea (conform referatului transmis de către Direcţia implementare proiecte din cadrul Autorităţii); ...
- b)documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii neconforme cu realitatea; ...
- c)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; ...
- d)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta desfăşurarea activităţilor producătorului în cadrul programului; ...
- e)netransmiterea în termen de 5 zile lucrătoare a clarificărilor şi/sau informaţiilor solicitate de către comisie, potrivit alin.
- a)marca de autovehicul nou comercializat prin program; ...
- b)data depunerii documentelor necesare decontării; ...
- c)drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile producătorului validat. ...
- a)producătorul validat: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de email; ...
- b)proprietarul înscris: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul, seria şi numărul actului de identitate, adresa de domiciliu/reşedinţă, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de e-mail; denumirea, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului/tribunal/judecătorie, după caz, codul de identificare fiscală, adresa sediului/sediului social/sediului profesional, numărul de telefon (fix şi mobil)/fax, adresa de email; ...
- c)autovehiculul uzat: categoria (A, AU, ASU), marca, numărul de înmatriculare, numărul de identificare, seria motorului, anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România, numărul certificatului de înmatriculare, seria/numărul certificatului de distrugere, seria/numărul certificatului de radiere din evidenţa circulaţiei; ...
- d)tichetul valoric: seria, numărul, data eliberării şi denumirea colectorului validat care l-a eliberat. ...
- a)lista proprietarilor beneficiari, în original, pe suport hârtie, semnată şi ştampilată pe fiecare filă de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită; ...
- b)lista prevăzută la lit. a), pe suport electronic; ...
- c)facturile emise proprietarilor beneficiari, aferente achiziţionării autovehiculelor noi, în original şi în copii; după certificarea copiilor "conform cu originalul" de către personalul Autorităţii, facturile prezentate în original se restituie producătorului validat; ...
- d)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul beneficiar îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social producătorul, precum şi certificatul de atestare fiscală emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială funcţionează punctul de lucru prin care sunt comercializate autovehicule noi în cadrul programului, aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copii legalizate; ...
- g)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de decontare, în original sau în copie legalizată. ...
- a)seria, numărul şi data facturii emise proprietarului beneficiar; ...
- b)denumirea societăţii de leasing, numărul şi data perfectării contractului, precum şi perioada de leasing prevăzută în cuprinsul acestuia, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar; ...
- c)indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială producătorul validat şi proprietarul beneficiar au perfectat vânzarea-cumpărarea autovehiculului nou; ...
- d)indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa proprietarul beneficiar. ...
- a)unitatea administrativ-teritorială şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor; ...
- b)unitatea sau instituţia de învăţământ de stat sau privată; ...
- c)instituţia publică, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare înfiinţat ca instituţie publică; ...
- d)organizaţia neguvernamentală; ...
- e)unitatea aparţinând unui cult religios recunoscut în România; ...
- f)operatorul economic, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic şi instituţia financiar-bancară. ...
- a)persoana fizică autorizată; ...
- b)întreprinderea individuală; ...
- c)întreprinderea familială. ... Articolul 27 Criterii de eligibilitate pentru persoanele fizice
- b)intenţionează să obţină tichetul valoric de la un colector validat, în vederea achiziţionării unui autovehicul nou prin program sau în vederea înstrăinării acestuia împreună cu documentele aferente către o altă persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare. ...
- a)are domiciliul sau reşedinţa în România; ...
- b)intenţionează să dobândească de la proprietarul prevăzut la alin.
- a)actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi în copie; ...
- b)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original şi în copie legalizată; ...
- c)cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original şi în copie legalizată; ...
- d)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare şi din cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa proprietarul şi este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original. ...
- a)certificatul de moştenitor sau, în situaţia succesiunii pe cale judecătorească, sentinţa civilă, în original şi în copie legalizată; atunci când certificatul de moştenitor sau sentinţa civilă atestă existenţa mai multor moştenitori, este necesară prezentarea unei procuri notariale, în original, prin care persoana care predă în custodie autovehiculul uzat este expres mandatată să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul tuturor comoştenitorilor, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul sau reşedinţa în România; ...
- b)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în original şi în copie legalizată, în cazul moştenitorului/comoştenitorului minor, din care să rezulte că reprezentantul legal al minorului (părinte sau tutore) este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul minorului, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România; ...
- c)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în original şi în copie legalizată, în cazul persoanei puse sub interdicţie sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela potrivit prevederilor legale în vigoare, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul persoanei ocrotite, în vederea: predării în custodia colectorului validat a autovehiculului uzat, casării autovehiculului uzat, radierii autovehiculului uzat din evidenţa circulaţiei, obţinerii tichetului valoric şi, după caz, înscrierii la un producător validat şi achiziţionării autovehiculului nou sau înstrăinării (valorificării) tichetului valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România; ...
- d)certificatul de căsătorie sau actul administrativ eliberat de către autoritatea competentă, care atestă schimbarea/ modificarea numelui şi/sau a prenumelui, în original şi în copie legalizată; ...
- e)documentul care atestă schimbarea/modificarea adresei de domiciliu sau de reşedinţă, eliberat de către autoritatea competentă, în situaţia în care adresa de domiciliu ori de reşedinţă înscrisă în actul de identitate diferă de adresa înscrisă în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există; ...
- f)procura notarială, prin care proprietarul mandatează o altă persoană ca în numele, pe seama şi în interesul său să predea în custodia colectorului autovehiculul uzat, să caseze autovehiculul uzat, să radieze autovehiculul uzat din evidenţa circulaţiei şi să obţină tichetul valoric şi, după caz, să se înscrie la un producător validat pentru achiziţionarea autovehiculul nou ori să înstrăineze (valorifice) tichetul valoric către o altă persoană fizică cu domiciliul ori reşedinţa în România. ...
- a)existenţei cumulative a componentelor esenţiale ale autovehiculului uzat: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie; ...
- b)îndeplinirii condiţiei de vechime, în baza anului de fabricaţie înscris în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza anului de fabricaţie înscris în actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, coroborat cu caracterul alfanumeric corespunzător, conţinut în numărul de identificare a autovehiculului uzat; ...
- c)îndeplinirii condiţiei vizând prima înmatriculare în România, în baza menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; ...
- d)încadrării autovehiculului uzat în una dintre categoriile A, AU, ASU, potrivit menţiunilor cuprinse în certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, sau în baza menţiunilor din documentul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial; ...
- e)autenticităţii documentelor prezentate; ...
- f)coroborării şi corelării datelor cuprinse în documentele prezentate în ceea ce vizează identitatea proprietarului, precum şi a corespondenţei dintre datele cuprinse în documente şi seriile/numerele de identificare înscrise pe elementele/ componentele autovehiculului uzat; ...
- g)neînregistrării de către proprietar a obligaţiilor restante la bugetul local. ...
- a)actul care îi atestă identitatea, precum şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în original şi în copie; ...
- b)tichetul valoric, în original; ...
- c)certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie legalizată; ...
- d)certificatul de distrugere a autovehiculului uzat, în copie legalizată; ...
- e)certificatul de radiere din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, în original; ...
- f)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care proprietarul îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul nou la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul intenţiei acestuia de a obţine finanţare în baza unui contract de leasing financiar. ...
- a)a prezentat tichet valoric declarat autentic de către Autoritate; ...
- b)a prezentat documente aferente autentice, iar datele din cuprinsul acestora sunt corecte şi reale; ...
- c)se prezintă în termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea autovehiculului nou. ...
- a)datele de identificare a proprietarului: numele şi prenumele, codul numeric personal, tipul, seria şi numărul actului de identitate, adresa de domiciliu/reşedinţă; ...
- b)atributele de identificare a societăţii de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar: denumirea, numărul de înregistrare în registrul comerţului, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de cont bancar. ... Articolul 33 Criterii de eligibilitate Unitatea administrativ-teritorială şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţin calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)au îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)nu sunt înregistrate cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu fac obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare. ... Articolul 34 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- i)cartea/cărţile de identitate a/ale autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- j)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din cartea de identitate a autovehiculului uzat sau din certificatul de înmatriculare nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- k)hotărârea consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, privind participarea la program, în original; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la casarea autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate şi numărul acestora, achiziţionarea autovehiculului nou/autovehiculelor noi prin program, acordul privind asigurarea contribuţiei proprii. ... Articolul 35 Criterii de eligibilitate Unitatea sau instituţia de învăţământ de stat sau privată trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţine calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)nu este înregistrată cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau de faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; ...
- i)nu se încadrează în criteriile privind situaţia economico-financiară prevăzute la cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004 (se aplică numai unităţilor/instituţiilor de învăţământ private). ... Articolul 36 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; ...
- f)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- i)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- j)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- k)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul unităţii/instituţiei de învăţământ, în copie certificată "conform cu originalul"; ... ...
- l)hotărârea organelor de decizie din care să rezulte acordul cu privire la participarea la program şi asigurarea contribuţiei proprii necesare achiziţionării autovehiculului nou/autovehiculelor noi, în original; ...
- m)declaraţia pe propria răspundere a instituţiei de învăţământ privată privind neîncadrarea în prevederile din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004 (cap. 2 secţiunea 2.1), conform anexei nr. 14; ...
- n)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al instituţiei de învăţământ private privind activitatea pentru care va utiliza autovehiculele noi achiziţionate în cadrul programului (se va menţiona inclusiv codul CAEN, dacă este aplicabil), în original. ... Articolul 37 Criterii de eligibilitate Instituţia publică, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare înfiinţat ca instituţie publică trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţin calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)au îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care proprietarul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat se consideră că acesta este eligibil; ...
- d)nu sunt înregistrate cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu fac obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare. ... Articolul 38 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; ...
- f)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate sau, după caz, certificatele de înregistrare în sistem propriu, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- k)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- l)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- m)actul de înfiinţare; prin excepţie, în condiţiile în care din acesta nu rezultă forma juridică de organizare, se vor prezenta documente care să ateste faptul că solicitantul este instituţie publică, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- n)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul instituţiei publice, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- o)hotărârea organelor de decizie din care să rezulte acordul cu privire la participarea la program şi asigurarea contribuţiei proprii necesare achiziţionării autovehiculului nou/ autovehiculelor noi, în original. ... Articolul 39 Criterii de eligibilitate Organizaţia neguvernamentală trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţine calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care proprietarul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat, se consideră că acesta este eligibil; ...
- d)nu este înregistrată cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de dizolvare, lichidare, radiere, nu se află în procedură de executare silită şi nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; ...
- i)nu se încadrează în criteriile privind situaţia economico-financiară prevăzute în cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004. ... Articolul 40 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; ...
- f)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- k)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- l)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- m)hotărârea organelor de decizie din care să rezulte acordul cu privire la participarea la program şi asigurarea contribuţiei proprii necesare achiziţionării autovehiculului nou/autovehiculelor noi, în original; ...
- n)hotărârea adunării generale a organizaţiei privind alegerea reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- o)certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- p)certificatul eliberat de către instanţa competentă, care atestă că organizaţia nu a fost radiată din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu se află în procedură de dizolvare sau lichidare, nu mai vechi de 10 zile la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- q)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind activitatea pentru care va utiliza autovehiculele noi achiziţionate în cadrul programului, în original; ...
- r)declaraţia pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004 (cap. 2 secţiunea 2.1), conform anexei nr. 14. ... Articolul 41 Criterii de eligibilitate Unitatea aparţinând unui cult religios recunoscut în România trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţine calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)nu este înregistrată cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de desfiinţare, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare. ... Articolul 42 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de înregistrare fiscală, în copie; ...
- f)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- k)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- l)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- m)actul administrativ (decretul/hotărârea/ordinul/decizia/ dispoziţia, după caz) prin care a fost recunoscut/numit conducătorul unităţii de cult, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- n)hotărârea organelor de decizie din care să rezulte acordul cu privire la participarea la program şi asigurarea contribuţiei proprii necesare achiziţionării autovehiculului nou/ autovehiculelor noi, în original; ...
- o)Hotărârea Guvernului pentru recunoaşterea cultului, în copie, conform publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau actul de înfiinţare şi organizare al unităţilor lor de cult, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în copie certificată "conform cu originalul". ... Articolul 43 Criterii de eligibilitate Operatorul economic, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic şi instituţia financiar-bancară trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- a)deţin calitatea de proprietar, conform definiţiilor aplicabile prevăzute la art. 2 alin.
- b)acţionează în nume propriu; ...
- c)au îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care proprietarul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat, se consideră că acesta este eligibil; ...
- d)nu sunt înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu au suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- f)nu fac obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- e)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- g)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- h)nu au obţinut şi nu sunt pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; ...
- i)sunt legal constituiţi şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; ...
- j)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- k)nu se încadrează în criteriile privind situaţia economico-financiară prevăzute în cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004, conform anexei nr. 20; ...
- l)ajutorul de minimis solicitat sub forma primei de casare nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006; ...
- m)nu au fost şi nu sunt subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- n)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care au beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depun dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere). ... Articolul 44 Conţinutul dosarului de acceptare
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- j)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- k)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- l)certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- m)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social proprietarul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de acceptare şi în care să fie menţionate: atributele de identificare a proprietarului, codul unic de înregistrare, reprezentanţii legali, domeniul de activitate principal şi domeniile de activitate secundare, activităţile autorizate, situaţia juridică, precum şi sediile secundare şi punctele de lucru; ...
- n)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- o)declaraţia privind ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia proprietarul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; declaraţia este prevăzută în anexa nr. 15; ...
- p)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind activitatea pentru care va utiliza autovehiculele noi achiziţionate în cadrul programului, în care se va menţiona inclusiv codul CAEN, în original; ...
- q)copiile situaţiilor financiare anuale la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, vizate de către organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice, însoţite, după caz, de rapoartele administratorilor şi rapoartele comisiei de cenzori şi/sau rapoartele de audit, conform prevederilor legale, împreună cu ultima balanţă de verificare lunară încheiată la data depunerii cererii de finanţare; în cazul proprietarului constituit ca societate comercială în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la situaţiile financiare anuale se anexează confirmările depunerii acestora la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz. ...
- c)acţionează în nume propriu; ...
- d)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; în situaţia în care proprietarul are de recuperat TVA şi această sumă este mai mare sau egală cu cea datorată la bugetul de stat, se consideră că acesta este eligibil; ...
- e)nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- f)după caz, nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- g)nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit.
- f)şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- h)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- i)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare pentru achiziţionarea unuia sau mai multor autovehicule noi şi/sau second-hand prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; ...
- j)este legal constituit şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; ...
- k)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- l)nu se încadrează în criteriile privind situaţia economico-financiară prevăzute în cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Linii directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004; ...
- m)ajutorul de minimis solicitat sub forma primei de casare nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006; ...
- n)nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- o)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depun dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere). ... Articolul 46 Conţinutul dosarului de acceptare
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 13, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare a proprietarului este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă procura notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul profesional proprietarul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul/certificatele de înmatriculare a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- j)cartea/cărţile de identitate a autovehiculului uzat/autovehiculelor uzate, în copie certificată/copii certificate "conform cu originalul"; ...
- k)actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricaţiei, anul primei înmatriculări în România şi/sau categoria autovehiculului uzat; ...
- l)certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul profe