GHID DE FINANŢARE din 6 octombrie 2015
Pe scurt
Acest ghid de finanțare detaliază un program național multianual care oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de vehicule de transport rutier nepoluante și eficiente energetic, cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Ce reglementează
- Sursa de finanțare, suma prevăzută și durata de aplicare a programului.
- Cuantumul, condițiile de acordare a ecotichetului și modalitatea de utilizare.
- Categoriile de persoane eligibile și criteriile de eligibilitate.
- Modalitatea de finanțare.
Cui îi privește
- Persoanelor fizice, juridice, operatorilor economici fără personalitate juridică sau organizațiilor profesionale care doresc să achiziționeze vehicule electrice.
- Producătorilor de autovehicule, importatorilor de autovehicule noi sau reprezentanților autorizați ai acestora.
Puncte cheie
- Finanțarea programului provine din veniturile Fondului pentru mediu.
- Ecotichetul este de 20.000 lei pentru un autovehicul pur electric și de 5.000 lei pentru un autovehicul nou electric hibrid cu emisii de CO2 sub 50g/km.
- Ecotichetul se scade din prețul de comercializare al autovehiculului și poate fi cumulat cu prima de casare sau ecobonusul, dacă sunt îndeplinite condițiile.
- Solicitanții pot achiziționa mai multe autovehicule și beneficia de mai multe ecotichete.
Textul legii
GHID DE FINANŢARE din 6 octombrie 2015 a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 13 octombrie 2015 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Rolul Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic
- a)sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului; ...
- b)cuantumul, condiţiile de acordare a ecotichetului şi modalitatea de utilizare; ...
- c)categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate; ...
- d)modalitatea de finanţare. ... Articolul 2 Definiţii şi acronime
- a)Autoritatea - Administraţia Fondului pentru Mediu; ...
- b)autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M
- e)autovehicul pur electric - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară propulsat/propulsată de un motor electric, cu alimentare de la o sursă electrică; ...
- f)autovehicul nou electric hibrid - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară propulsat/propulsată de un motor electric, cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- g)beneficiar - solicitantul care a beneficiat de ecotichet; ...
- h)dosar de acceptare - dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către solicitantul persoană fizică, persoană juridică, operator economic fără personalitate juridică sau organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, în vederea acceptării în program, în condiţiile prevăzute în prezentul ghid; ...
- i)ecotichet - tichet cu valoare nominală, parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul pur electric sau autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă care generează o cantitate de emisii de CO
- j)operator economic (întreprindere unică) - orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată, inclusiv persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, asociaţii familiale, parteneriate sau asociaţii care desfăşoară activităţi economice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate definită în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 24 decembrie 2013; ...
- k)persoană eligibilă - persoana fizică, persoana juridică, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, care îndeplineşte criteriile de eligibilitate; ...
- l)persoana juridică - entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, au organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general; ...
- m)producător - persoană juridică română/persoană juridică constituită în condiţiile şi prin mecanismele prevăzute de reglementările europene, operator economic constructor de autovehicule, importator de autovehicule noi sau reprezentant autorizat al constructorului/importatorului, de la care persoana fizică, persoana juridică, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale a achiziţionat unul sau mai multe autovehicule electrice, în urma aprobării dosarului de acceptare de către Autoritate; ...
- n)solicitant - persoana fizică, persoana juridică, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, care intenţionează să achiziţioneze unul sau mai multe autovehicule electrice sub beneficiul ecotichetului şi depune actele necesare în acest sens; ...
- o)sesiune de înscriere - perioadă de timp determinată, în interiorul căreia solicitantul persoană fizică, persoană juridică, operator economic fără personalitate juridică sau organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale poate depune la Autoritate dosarul de acceptare, în condiţiile prevăzute în prezentul ghid. ...
- a)termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel; ...
- b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context; ...
- c)sintagma "autovehicul electric" reprezintă autovehicul pur electric şi/sau autovehicul nou electric hibrid, dacă nu se specifică altfel. ...
- a)A - autoturism; ...
- b)AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu; ...
- c)ASU - autospecială/autospecializată uşoară; ...
- d)AU - autoutilitară uşoară; ...
- e)TVA - taxa pe valoarea adăugată. ... Articolul 3 Obiectul, scopul şi obiectivele programului
- a)diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament; ...
- b)diminuarea efectelor poluării solului şi apei cauzate de scurgerile de substanţe periculoase de la autovehiculele ce utilizează alte sisteme de propulsie decât cel electric, prin înlocuirea treptată a acestora cu autovehicule electrice. ... Articolul 4 Indicatorii de performanţă şi eficienţă a programului Indicatorii de performanţă şi eficienţă a programului îl reprezintă numărul de vehicule de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic achiziţionate prin program. Articolul 5 Caracterul programului şi aria geografică de aplicare Programul are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional. Articolul 6 Sursa de finanţare şi suma prevăzută pentru derularea programului
- a)20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul pur electric; ...
- b)5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- a)unitatea administrativ-teritorială; ...
- b)unitatea sau instituţia de învăţământ, de stat ori privată; ...
- c)instituţia publică, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare înfiinţat ca instituţie publică, precum şi instituţia din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; ...
- d)organizaţia neguvernamentală; ...
- e)unitatea aparţinând unui cult religios recunoscut în România; ...
- f)operatorul economic, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic; ...
- g)societăţi profesionale cu răspundere limitată, înfiinţate potrivit prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare; ...
- h)unităţile medico-sanitare înfiinţate potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ...
- a)are domiciliul sau reşedinţa în România; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)depune dosarul de acceptare în nume propriu, fără a se interpune în beneficiul vreunei alte persoane, fizice sau juridice; ...
- d)intenţionează să dobândească unul sau mai multe autovehicule pur electrice ori autovehicule noi electrice hibride. ... Articolul 12 Conţinutul dosarului de acceptare
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 1, în original; ...
- b)actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate, în copie certificată "conform cu originalul" ; ...
- c)împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul" ; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, în original sau copie legalizată; ...
- f)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, din care să rezulte modalitatea de asigurare şi susţinere a diferenţei până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare, în original; ...
- g)declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, prin care solicitantul îşi exprimă în mod explicit opţiunea de a achiziţiona autovehiculul electric la sfârşitul perioadei de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing financiar, în original, dacă este cazul. ...
- a)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în copie legalizată, în cazul solicitantului minor, din care să rezulte că reprezentantul legal al minorului, părinte sau tutore, este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul minorului, în vederea achiziţionării autovehiculului electric; ...
- b)decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în copie legalizată, în cazul persoanei puse sub interdicţie sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela potrivit prevederilor legale în vigoare, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul persoanei ocrotite, în vederea achiziţionării autovehiculului electric. ...
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare. ... Articolul 14 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă împuternicirea notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- d)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)hotărârea consiliului local, consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a subdiviziunilor, după caz, privind participarea la program, în original sau copie certificată pentru conformitate de către secretarul unităţii; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la achiziţionarea autovehiculului pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată, nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- f)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform declaraţiei pe propria răspundere; ...
- g)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, precum şi pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- h)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere), potrivit declaraţiei pe propria răspundere depuse la dosar. ... Articolul 16 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă împuternicirea notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul unităţii/instituţiei de învăţământ, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- j)hotărârea organelor de decizie privind participarea la program, în original; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la achiziţionarea autovehiculului pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- k)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind situaţia economico-financiară în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 4 (aplicabil unităţilor sau instituţiilor de învăţământ private); ...
- l)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculul electric ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului (se va menţiona inclusiv codul CAEN, dacă este aplicabil), în original (aplicabil unităţilor sau instituţiilor de învăţământ private); formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- m)declaraţia privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3. ... Articolul 17 Criterii de eligibilitate Poate participa în cadrul programului instituţia publică, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare înfiinţat ca instituţie publică, ce îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/ achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare. ... Articolul 18 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă împuternicirea notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- d)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul instituţiei publice, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- g)hotărârea organelor de decizie privind participarea la program, în original sau în copie certificată "conform cu originalul"; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la achiziţionarea autovehiculului pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de dizolvare, lichidare, radiere şi nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- f)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform declaraţiei pe propria răspundere; ...
- g)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul din sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, precum şi pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- h)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere), potrivit declaraţiei pe propria răspundere depuse la dosar. ... Articolul 20 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)documentul prin care a fost ales/numit reprezentantul legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- j)certificatul de grefă, în original/extras din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor eliberat de către instanţa competentă, în copie certificată "conform cu originalul" de către emitent, care atestă că organizaţia nu a fost radiată din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu se află în procedură de dizolvare sau lichidare, nu mai vechi de 10 zile la data depunerii dosarului de acceptare; ...
- k)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculul electric achiziţionat în cadrul programului (se va menţiona inclusiv codul CAEN, dacă este aplicabil), în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- l)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind situaţia economico-financiară în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 4; ...
- m)declaraţia privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3; ...
- n)actul de înfiinţare, în copie certificată "conform cu originalul" (lege/hotărâre a Guvernului/hotărâre judecătorească etc., după caz). ... Articolul 21 Criterii de eligibilitate Poate participa în cadrul programului unitatea aparţinând unui cult religios recunoscut în România şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de desfiinţare, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute mai sus şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/ achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare. ... Articolul 22 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)actul administrativ (decretul/hotărârea/ordinul/decizia/ dispoziţia, după caz) prin care a fost recunoscut/numit conducătorul unităţii de cult, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- i)hotărârea organelor de decizie privind participarea la program, în original; hotărârea trebuie să conţină acordul cu privire la achiziţionarea autovehiculului pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- j)hotărârea Guvernului pentru recunoaşterea cultului (extras din Monitorul Oficial al României, Partea I) şi actul de înfiinţare/statutul sau alt document din care să reiasă personalitatea juridică a solicitantului, în copie certificată "conform cu originalul". ... Articolul 23 Criterii de eligibilitate Poate participa în cadrul programului operatorul economic, inclusiv institutul de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic, care îndeplineşte următoarele criterii de eligibilitate:
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- d)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- e)desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României şi, potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- f)nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- g)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, precum şi pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- h)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere), potrivit declaraţiei pe propria răspundere depuse la dosar; ...
- i)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- j)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform criteriilor de analiză prevăzute în anexa nr. 5. ... Articolul 24 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de înregistrare în registrul comerţului, emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social solicitantul, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- j)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social solicitantul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de acceptare; ...
- k)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- l)declaraţia privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3; ...
- m)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculul electric achiziţionat în cadrul programului, cu menţionarea codului CAEN, principal şi/sau autorizat, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- n)copiile situaţiilor financiare anuale la încheierea ultimelor două exerciţii financiare, în copie certificată "conform cu originalul", vizate de către organele teritoriale de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice (recipisa înregistrării electronice sau ştampila conţinând numărul şi data înregistrării). ... Articolul 25 Criterii de eligibilitate Poate participa în cadrul programului societatea profesională cu răspundere limitată înfiinţată potrivit Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, care îndeplineşte următoarele criterii de eligibilitate:
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- d)desfăşoară activităţi pe teritoriul României şi, potrivit declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare, solicitantul nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- e)nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- f)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 şi nici pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- g)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere), potrivit declaraţiei pe propria răspundere depuse la dosar; ...
- h)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- i)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform declaraţiei pe propria răspundere. ... Articolul 26 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către minimum 2 asociaţi ai societăţii; ...
- b)împuternicire notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)decizia emisă de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul principal al societăţii, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- f)certificat de înregistrare a societăţii profesionale de avocaţi cu răspundere limitată, eliberat de baroul în a cărui rază teritorială se află sediul principal al societăţii, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- g)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- j)declaraţia privind ajutoarele de minimis obţinute în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3; ...
- k)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculul electric achiziţionat în cadrul programului, cu menţionarea codului CAEN, principal şi/sau autorizat, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- l)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind situaţia economico-financiară în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 4. ... Articolul 27 Criterii de eligibilitate
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are sediul profesional în România şi desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- e)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- f)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- g)nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- h)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 şi nici pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- i)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere); ...
- j)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- k)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- l)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform declaraţiei pe propria răspundere. ... Articolul 29 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă împuternicirea notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de înregistrare în registrul comerţului emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- j)certificatul constatator de bază emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social solicitantul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de acceptare; ...
- k)certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- l)declaraţia privind ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3; ...
- m)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculele electrice achiziţionate în cadrul programului, cu menţionarea codul CAEN, principal şi/sau autorizat, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- n)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind situaţia economico-financiară în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 4. ... Articolul 30 Criterii de eligibilitate Poate participa în cadrul programului organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
- a)acţionează în nume propriu; ...
- b)are sediul profesional în România şi desfăşoară activităţi pe teritoriul României; ...
- c)are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată. Nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară; ...
- e)nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului şi nu este înregistrată cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- f)nu a fost şi nu este subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună, ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, ori, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost recuperată integral; ...
- g)ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 şi nici pentru achiziţionarea autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri; ...
- h)valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia depune dosar de acceptare în program), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în baza schemei de minimis, nu depăşeşte echivalentul în lei, la data depunerii dosarului de acceptare, a 200.000 euro (sau 100.000 euro, dacă activează în sectorul transporturilor rutiere); ...
- i)nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru achiziţionarea aceluiaşi/aceloraşi autovehicul/autovehicule care urmează a fi achiziţionat/achiziţionate prin program, potrivit declaraţiei din cererea de finanţare; ...
- j)nu se încadrează în situaţiile prevăzute în cuprinsul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, conform declaraţiei pe propria răspundere. ... Articolul 31 Conţinutul dosarului de acceptare Dosarul de acceptare trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de finanţare, prevăzută în anexa nr. 2, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicire, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită; poate fi depusă împuternicirea notarială sau orice document administrativ emis de către reprezentantul legal în acest sens, cu respectarea prevederilor legale; ...
- c)actul de identitate al reprezentantului legal, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- d)după caz, actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- e)certificatul de cazier fiscal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată; ...
- h)certificatul de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, eliberat de către AFM, aflat în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- i)actul administrativ (hotărârea/ordinul/decizia/dispoziţia etc., după caz) prin care a fost înregistrată modalitatea de exercitare a profesiei, conform dispoziţiilor legale speciale, în copie certificată "conform cu originalul"; ...
- j)adeverinţă eliberată de către organul competent, care atestă dreptul de a exercita profesia liberală, nu mai veche de 10 zile de la data depunerii dosarului de acceptare, în original; ...
- k)declaraţia privind ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, respectiv 2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia solicitantul se înscrie în program, inclusiv cele exceptate de la obligaţia notificării, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, în original; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 3; ...
- l)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind domeniul de activitate pentru care va utiliza autovehiculele electrice achiziţionate în cadrul programului (se va menţiona inclusiv codul CAEN); formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 6; ...
- m)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind situaţia economico-financiară în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate; formularul declaraţiei este prevăzut în anexa nr. 4; ...
- n)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal privind participarea la program, în original; declaraţia trebuie să cuprindă acordul cu privire la achiziţionarea autovehiculului electric, cuantumul total al ecotichetului, precum şi modalitatea de asigurare şi susţinere a diferenţei până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare a autovehiculului electric. ... Secţiunea a 2-a Acceptarea în program a solicitantului persoană fizică, persoană juridică/operator economic fără personalitate juridică sau organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale Articolul 32 Depunerea dosarului de acceptare
- a)denumirea completă a solicitantului şi adresa sediului; ...
- b)titlul: "Dosar de acceptare în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic" - solicitant - persoană fizică, persoană juridică/operator economic fără personalitate juridică sau organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale; ...
- c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere. ...
- a)cererea de acceptare, documentele care sunt ilizibile sau care conţin ştersături ori modificări, precum şi cele incomplete sau care conţin date şi informaţii care se dovedesc neconforme cu realitatea; ...
- b)lipsa unui document, prezentarea acestuia sub o altă formă decât cea solicitată sau neprezentarea la termenul stabilit ori ieşirea sa din perioada de valabilitate, precum şi constatarea de neconcordanţe în cuprinsul documentelor prezentate; ...
- c)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, precum şi constatarea existenţei unei situaţii care poate afecta realizarea obiectivului propus în cadrul programului. ...
- a)marca de autovehicul electric achiziţionat prin program; ...
- b)data depunerii documentelor necesare decontării; ...
- c)drepturile şi obligaţiile Autorităţii, precum şi drepturile şi obligaţiile solicitantului acceptat. ...
- a)contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului electric, în copie legalizată; ...
- b)cartea de identitate a autovehiculului electric, în copie legalizată; ...
- c)certificatul de înmatriculare a autovehiculului electric, în copie legalizată; ...
- d)certificatul de conformitate a autovehiculului electric, în original şi în copii; ...
- e)facturile emise beneficiarilor, aferente achiziţionării autovehiculelor electrice, în original şi în copii; ...
- f)documentele care atestă informaţii privind achiziţia autovehiculului electric (instrumentul de plată utilizat şi data efectuării plăţii), în original şi în copii; ...
- g)în situaţia finanţării solicitantului în baza unui contract de leasing financiar, se depune contractul de leasing financiar, în copie legalizată. ...
- a)atributele de identificare a contestatarului; ...
- b)numărul unic de înregistrare atribuit de către registratura Autorităţii dosarului de acceptare; ...
- c)obiectul contestaţiei; ...
- d)motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază; ...
- e)numele şi prenumele reprezentantului legal ori ale împuternicitului acestuia, semnătura şi, în cazul persoanei juridice, operatorului economic fără personalitate juridică sau organizaţiei profesionale care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, ştampila. ...
- Date generale Subsemnatul, ............, cod numeric personal ............., posesor/posesoare al/a actului de identitate tip ...., seria .... nr. ........, eliberat de către ........, la data de .........., cu domiciliul în România, localitatea ................, str. ........... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..........., cod poştal ....., telefon (fix şi mobil) ........, fax ....., e-mail ............, cont nr. ..........., deschis la Trezoreria .............., prin împuternicit domnul/doamna ..........., cod numeric personal .........., posesor/posesoare al/a actului de identitate tip ....., seria ... nr. ....., eliberat de către ......., la data de ........, având domiciliul/reşedinţa în România, localitatea ..........., str. ........... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..........., cod poştal ....., telefon (fix şi mobil) ..........., fax ..........., e-mail .......,/nu este cazul
- Finanţare solicitată 2.
- Solicitantul ............., prin reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal ............, solicit acceptarea în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi o finanţare nerambursabilă în sumă de ........ lei (în cifre şi litere), reprezentând ecotichetul/ecotichetele corespunzător/corespunzătoare achiziţionării unui număr de ....... (în cifre şi litere) autovehicule electrice, după cum urmează: a) un număr de ..... autovehicule pur electrice; ... b) un număr de ..... autovehicule noi electrice hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- a)din surse proprii: DA [] NU [] ...
- b)prin credit bancar: DA [] NU [] ...
- c)prin leasing financiar: DA [] NU [] ... 3. Declaraţie pe propria răspundere Subsemnatul, în calitate de solicitant/împuternicit al solicitantului ............, declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:
- a)am domiciliul în România; ...
- b)am îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- c)intenţionez să achiziţionez autovehiculul electric menţionat la pct. 2.1; ...
- d)ne angajăm să asigurăm şi să susţinem diferenţa de preţ prin modalitatea prevăzută la pct. 2.2; ...
- e)am depus dosarul de acceptare în nume propriu, fără a ne interpune în beneficiul vreunei alte persoane, fizice sau juridice; ...
- f)suntem de acord ca orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu subsemnatul; ...
- g)am depus întreaga documentaţie, conform prevederilor ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.558/2015, şi în condiţiile stipulate prin acesta; ...
- h)nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate. ... Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. Subsemnatul, înţelegând că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii, declar că nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate şi îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte formulare şi documente depuse şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de finanţare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic cu titlu de ecotichet. Prin semnarea prezentei cereri de finanţare confirm că am înţeles şi mi-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Numele, prenumele solicitantului/împuternicitului .................... Semnătura ............. L.S. Anexa 2 la ghid Nr. de înregistrare la solicitant Nr. de înregistrare la ...../............ Administraţia Fondului pentru Mediu .../.............. CERERE DE FINANŢARE pentru solicitanţii persoane juridice, operatori economici fără personalitate juridică sau organizaţii profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale 1. Date generale Denumirea completă a solicitantului: ...................... Forma juridică de organizare (de drept public şi de drept privat): ................ Nr. de înregistrare la oficiul registrului comerţului, ../.../........, cod de identificare fiscală .........., cont nr. .........., deschis la Trezoreria/Banca .............. Adresa sediului/sediului social/sediului profesional: localitatea ..........., str. ......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......., cod poştal ......, telefon (fix şi mobil) ........., fax ......, e-mail ......., website: ............, reprezentat/reprezentată legal de către ........., în calitate de ..........., prin Reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal ......., cod numeric personal ........, posesor al actului de identitate tip ..., seria ..... nr. ....., eliberat de către ........ la data de ........, domiciliat/cu reşedinţa în localitatea ..........., str. ......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ........, cod poştal ....., telefon (fix şi mobil) ........, fax ......., e-mail ....... 2. Finanţare solicitată 2.1. Solicitantul .........., operator economic conform definiţiei de la art. 2 alin.
- j)din Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.558/2015 (dacă este cazul), prin reprezentantul legal/împuternicitul reprezentantului legal ........., solicit acceptarea în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi o finanţare nerambursabilă în sumă de ..... lei (în cifre şi litere), reprezentând ecotichetul/ecotichetele corespunzător/corespunzătoare achiziţionării unui număr de ..... (în cifre şi litere) autovehicule electrice, după cum urmează:
- a)un număr de ... autovehicule pur electrice; ...
- b)un număr de ... autovehicule noi electrice hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO
- a)din surse proprii: DA [] NU [] ...
- b)prin credit bancar: DA [] NU [] ...
- c)prin leasing financiar: DA [] NU [] ... 3. Declaraţie pe propria răspundere Subsemnatul, în calitate de reprezentant legal/împuternicit al reprezentantului legal al ..........., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:
- a)avem personalitate juridică română/nu avem personalitate juridică, suntem legal constituiţi şi desfăşurăm activităţi economice pe teritoriul României/nu desfăşurăm activităţi economice; ...
- b)avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare, şi nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară; ...
- c)nu ne aflăm în stare de insolvenţă sau faliment, nu ne aflăm în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, inclusiv închidere operaţională, nu ne aflăm sub administrare specială, nu avem suspendate ori restricţionate activităţile, inclusiv cele economice, nu ne aflăm într-o altă situaţie similară legal reglementată; ...
- d)nu facem obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la lit. c), precum şi pentru orice altă situaţie similară; ...
- e)nu am fost şi nu suntem subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene/am fost subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a Deciziei Consiliului Concurenţei/Comisiei Europene nr. ... din ......, decizia fiind executată şi creanţa integral recuperată anterior depunerii dosarului de acceptare; ...
- f)autovehiculele electrice achiziţionate prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic nu urmează a fi utilizate pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis; ...
- g)în cursul anului în curs, nu am obţinut şi nu suntem pe cale să obţinem finanţare pentru achiziţionarea unuia sau a mai multor autovehicule electrice noi şi/sau second-hand prin proiecte sau programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare; ...
- h)ne angajăm ca autovehiculul/autovehiculele electric(
- e)achiziţionat(
- e)prin program să fie utilizat(
- e)în activităţile derulate de către societatea noastră, fără să poată face obiectul comercializării ulterioare, inclusiv prin sistem leasing, indiferent de circumstanţe; ...
- i)reprezentantul legal nu este înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală; ...
- j)nu sponsorizăm activităţi cu efect negativ asupra mediului; ...
- k)ne angajăm să asigurăm şi să susţinem diferenţa de preţ prin modalitatea prevăzută la pct. 2; ...
- l)am depus dosarul de acceptare în nume propriu, fără a ne interpune în beneficiul vreunei alte persoane, fizice sau juridice; ...
- m)suntem de acord ca orice instituţie, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date şi informaţii reprezentanţilor autorizaţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu cu privire la orice aspect tehnic şi financiar în legătură cu activitatea noastră; ...
- n)am depus întreaga documentaţie, conform prevederilor Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.558/2015, şi în condiţiile stipulate prin acesta; ...
- o)nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate. ... Subsemnatul declar că am luat cunoştinţă de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii. Subsemnatul, înţelegând că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii, declar că nu am furnizat informaţii false în documentele prezentate şi îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta cerere de finanţare şi în toate celelalte formulare şi documente depuse, inclusiv documentele financiare, şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Am luat cunoştinţă că neîndeplinirea condiţiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiţii va duce automat la respingerea cererii de finanţare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic cu titlu de ecotichet. Prin semnarea prezentei cereri de finanţare şi aplicarea ştampilei confirmăm că am înţeles şi ne-am însuşit în integralitate conţinutul acesteia. Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului ................ Semnătura ......... L.S. Anexa 3 la ghid DECLARAŢIE privind ajutoarele de minimis Subsemnatul, ..........., cod numeric personal ..........., posesor al actului de identitate tip ..., seria ... nr. ......, eliberat de către ....... la data de ......., având domiciliul/ reşedinţa la adresa ............., în calitate de reprezentant legal al ..............., operator economic conform definiţiei de la art. 2 alin.
- j)din Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.558/2015, înregistrat/înregistrată în registrul comerţului cu nr. de ordine ..../.../......, cod de identificare fiscală ......., cunoscând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, şi ale actelor normative subsecvente, precum şi dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: I. Nu am beneficiat/Am beneficiat de ajutor de minimis/finanţări nerambursabile/subvenţii în ultimii 3 ani (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în cursul căruia am depus dosarul de acceptare în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic pentru anul ....) de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi/sau de la alt furnizor de ajutor de stat: NU [] DA [], după cum urmează: I.1. anul ....., tranşa 1 ..... lei (în cifre şi litere) data acordării ......, sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa 2 ..... lei (în cifre şi litere) data acordării ......., sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa "n" .... lei (în cifre şi litere) data acordării ......., sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; I.2. anul ......., tranşa 1 ...... lei (în cifre şi litere) data acordării ........, sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa 2 ....... lei (în cifre şi litere) data acordării ......., sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa "n" ...... lei (în cifre şi litere) data acordării ......, sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; I.3. anul ......... tranşa 1 ...... lei (în cifre şi litere) data acordării ......, sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa 2 ....... lei (în cifre şi litere) data acordării ......., sursa de finanţare/instituţia finanţatoare .......; tranşa "n" ...... lei (în cifre şi litere) data acordării ......, sursa de finanţare/instituţia finanţatoare ......., sub una ori mai multe dintre următoarele modalităţi:
- a)subvenţie []; ...
- b)subvenţie pentru export []; ...
- c)anularea de datorii: forma concretă a datoriei ......, perioada în care a fost înregistrată ......; ...
- d)preluarea pierderilor (perioada în care s-au înregistrat) ......; ...
- e)exceptări de la plata taxelor şi impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit şi perioada de exceptare.) ..........; ...
- f)reduceri de la plata taxelor şi impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit, se precizează în ce constă reducerea, precum şi perioada pentru care a fost acordată şi/sau se acordă reducerea.) ........; ...
- g)amânări de la plata taxelor şi a impozitelor (Se precizează fiecare taxă şi/sau impozit, precum şi durata şi perioada de acordare a amânării de la plata taxelor şi a impozitelor.) ......; ...
- h)obţinerea unor venituri de pe urma fondurilor publice prin: ... 1. acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale (Se precizează suma care constituie ajutor de stat - diferenţa dintre dobânda medie anuală practicată de băncile comerciale pentru aceeaşi perioadă şi dobânda anuală cu care a fost obţinut împrumutul.) ..........; 2. participări cu capital la investiţii în condiţii preferenţiale (Se precizează suma care constituie ajutor de stat - profitul anual la care fondul respectiv a renunţat prin efectuarea investiţiei respective.) ..........;
- i)garanţii acordate de către stat sau de către alte autorităţi publice; se cuantifică avantajele obţinute pe această cale ..........; ...
- j)reduceri de preţ la bunurile şi/sau la serviciile achiziţionate (Se precizează suma care constituie ajutor de stat: diferenţa dintre valoarea la preţul de piaţă şi valoarea acestora la preţurile la care au fost achiziţionate.) ..........; ...
- k)venituri obţinute din achiziţionarea sub preţul pieţei a unor terenuri aparţinând domeniului privat al statului (Precizaţi suma care constituie ajutor de stat: diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul efectiv la care s-a realizat tranzacţia.) ..........; ...
- l)alte modalităţi prin care s-a acordat ajutorul de stat (Se precizează.) .......... ... II. Subsemnatul, reprezentant legal al .........., nu sunt înregistrat cu fapte pedepsite de legislaţia penală şi nu am fost supus unei condamnări în ultimii 3 ani de către nicio instanţă de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale. III. Avem personalitate juridică română/Nu avem personalitate juridică. Suntem legal constituiţi şi desfăşurăm activităţi economice pe teritoriul României. IV. Avem îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare, şi nu suntem înregistraţi cu fapte sancţionate de legislaţia financiară, vamală şi nici cu fapte care privesc disciplina financiară. V. Nu am fost şi nu suntem subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene/Am fost subiectul unei proceduri de recuperare a unui ajutor de stat declarat ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună ca urmare a Deciziei Consiliului Concurenţei/Comisiei Europene nr. ... din .........., decizia fiind executată şi creanţa integral recuperată anterior depunerii dosarului de acceptare. VI. Ajutorul de minimis solicitat sub forma ecotichetului nu urmează a fi folosit pentru desfăşurarea de activităţi în unul dintre sectoarele prevăzute în cuprinsul art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis. VII. Nu ne aflăm în stare de insolvenţă sau faliment, nu ne aflăm în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, nu ne aflăm sub administrare specială, nu avem suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu ne aflăm într-o altă situaţie similară legal reglementată. VIII. Nu facem obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile prevăzute la pct. VII şi nici pentru orice altă situaţie similară. IX. Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta declaraţie şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Data ............ Reprezentant legal Numele şi prenumele .................. Semnătura şi ştampila OBSERVAŢIE: Sumele primite în lei ca ajutor de minimis vor fi echivalate în euro la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data acordării lor, iar suma solicitată prin cererea de finanţare se va echivala în euro la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data depunerii dosarului de acceptare (data înregistrării la Administraţia Fondului pentru Mediu a cererii de finanţare). Anexa 4 la ghid DECLARAŢIE privind situaţia economico-financiară a solicitantului - operator economic fără personalitate juridică, organizaţie neguvernamentală, institut de cercetare-dezvoltare care îşi desfăşoară activitatea în regim economic, precum şi unitate medico-sanitară, unitate sau instituţie de învăţământ privată, societate profesională cu răspundere limitată, organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale Subsemnatul, ..........., cod numeric personal ........., posesor al actului de identitate tip ..., seria ... nr. ......., eliberat de către ........ la data de ........, având domiciliul/reşedinţa la adresa ............., în calitate de reprezentant legal al ............, înregistrat/înregistrată în registrul comerţului/registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu nr. de ordine .../.../........, cod de identificare fiscală ........, cu sediul/sediul social/sediul profesional în ........, cunoscând dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, prevederile art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, declar pe propria răspundere următoarele: 1. Nu mă aflu/Nu ne aflăm în dificultate economico-financiară, în sensul prevederilor cuprinse în cadrul cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate. 2. În cazul în care se dovedeşte faptul că mă aflam/ne aflam în dificultate economico-financiară la data prezentei declaraţii, în sensul prevederilor menţionate la punctul anterior, pe lângă sancţiunile aplicabile falsului în declaraţii, mă angajez să restitui imediat şi integral ajutorul primit, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente. Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, prevăzute de Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, îmi asum răspunderea tuturor informaţiilor conţinute în prezenta declaraţie şi garantez că datele furnizate sunt actuale, reale şi corecte. Dau şi susţin prezenta declaraţie, aceasta fiindu-mi/fiindu-ne necesară la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru acceptarea mea/noastră în cadrul Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic pentru anul ...... . Data ............. Reprezentant legal Numele şi prenumele ................. Semnătura şi ştampila .................. Anexa 5 la ghid CRITERII DE ANALIZĂ pentru stabilirea dificultăţii economico-financiare, în cazul solicitantului operator economic cu personalitate juridică ce îşi desfăşoară activitatea în regim economic, la care se constată pierderi în ultimele două exerciţii financiare (Oricare dintre aceste criterii este eliminatoriu.) Solicitantul nu este eligibil dacă*): Notă ... ────────── *) Se iau în considerare valorile din primul şi din ultimul (al 3-lea) an de analiză. ────────── 1. se constată pierderea a mai mult de 50% din capitalul social în ultimii 3 ani, iar mai mult de un sfert din capital s-a pierdut în ultimele 12 luni; aceasta se stabileşte pe baza bilanţului, cap. J pct. 1 alin. 2 "Capital subscris vărsat", luându-se în considerare valorile din primul şi din ultimul (al 3-lea) an de analiză; 2. nu se constată scăderea pierderilor cu mai mult de 50% în ultimii 3 ani; aceasta se stabileşte pe baza bilanţului, din "Contul de profit şi pierdere", pct. 20 "Rezultatul net al exerciţiului financiar", luându-se în considerare valorile din primul şi din ultimul (al 3-lea) an de analiză; 3. se constată scăderea cifrei de afaceri cu mai mult de 50% în ultimii 3 ani; aceasta se stabileşte pe baza bilanţului, din "Contul de profit şi pierdere", pct. 1 "Cifra de afaceri netă", luându-se în considerare valorile din primul şi din ultimul (al 3-lea) an de analiză; 4. se constată dispariţia activului net (activ net </= 0) sau scăderea acestuia cu mai mult de 50% în ultimii 3 ani; aceasta se stabileşte pe baza bilanţului, astfel: activ net = "Active imobilizate - total" + "Active circulante - total" + "Cheltuieli în avans"- "Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an" - "Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an". Grila de evaluare a criteriilor eliminatorii ┌───────────┬───────────────────────────────────────────────────┐ │ Nr. │ Formula de calcul şi rezultatul (%) │ │criteriului│ │ ├───────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │ 1. │ │ ├───────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │ 2. │ │ ├───────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │ 3. │ │ ├───────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │ 4. │ │ ├───────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │ 5. │ │ └───────────┴───────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 6 la ghid DECLARAŢIE privind domeniul de activitate pentru care se utilizează autovehiculul pur electric sau autovehiculul nou electric hibrid Subsemnatul, ............, cod numeric personal ......., posesor al actului de identitate tip ..., seria .... nr. ......, eliberat de către ........ la data de ......., având domiciliul/reşedinţa la adresa ......., în calitate de reprezentant legal al ........, înregistrată în registrul comerţului cu nr. de ordine .../...../......, cod de identificare fiscală ........, cunoscând prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, şi ale actelor normative subsecvente, precum şi dispoziţiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că autovehiculul ce urmează a fi achiziţionat în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic va fi utilizat pentru activitatea ..........., cod CAEN .... . Data ......... Reprezentant legal Semnătura şi ştampila, ............ Anexa 7 la ghid GRILA de evaluare a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului persoană fizică Denumirea solicitantului: .................... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a cererii de acceptare: .............. Suma solicitată prin cererea de finanţare: ............. lei. *Font 8* ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────┬────┬─────────────┐ │ Nr.│ │ │ │ │ │crt.│ I. Conformitatea documentelor │ Da │ Nu │ Comentarii │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 1.│A depus dosarul de acceptare în cadrul sesiunii de înscriere organizată │ │ │ │ │ │de Administraţia Fondului pentru Mediu, în condiţiile prevăzute prin │ │ │ │ │ │Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu │ │ │ │ │ │efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport │ │ │ │ │ │rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, aprobat │ │ │ │ │ │prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.558/2015 │ │ │ │ │ │(ghid). │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 2.│A depus cererea de finanţare, conform formularului prevăzut în anexa │ │ │ │ │ │nr. 1 la ghid, semnată în original. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 3.│A depus împuternicirea notarială, pentru cazul în care cererea de │ │ │ │ │ │finanţare este semnată de către persoana împuternicită. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 4.│A depus actul care îi atestă identitatea şi domiciliul sau reşedinţa în │ │ │ │ │ │România, eliberat de către autorităţile române, în termen de │ │ │ │ │ │valabilitate, în copie certificată "conform cu originalul". │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 5.│A depus actul de identitate al persoanei împuternicite, în copie │ │ │ │ │ │certificată "conform cu originalul". │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 6.│A depus certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele │ │ │ │ │ │locale şi alte venituri ale bugetului local, emis de către autoritatea │ │ │ │ │ │publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, │ │ │ │ │ │în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în │ │ │ │ │ │original sau în copie legalizată. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 7.│A depus declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de │ │ │ │ │ │notarul public, din care să rezulte modalitatea de asigurare şi susţinere│ │ │ │ │ │a diferenţei până la acoperirea integrală a preţului de achiziţionare, │ │ │ │ │ │în original. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 8.│A depus declaraţia pe propria răspundere, în formă autentificată de │ │ │ │ │ │notarul public, prin care solicitantul îşi exprimă în mod explicit │ │ │ │ │ │opţiunea de a achiziţiona autovehiculul electric la sfârşitul perioadei │ │ │ │ │ │de leasing, în cazul finanţării în baza unui contract de leasing │ │ │ │ │ │financiar, în original, dacă este cazul. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┴────┴─────────────┤ │ │ │ Îndeplinirea criteri- │ │ │ II. Eligibilitate │ ilor de eligibilitate │ │ │ ├────┬────┬─────────────┤ │ │ │ Da │ Nu │ Comentarii │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 9.│Are domiciliul în România. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 10.│A depus dosarul de acceptare în nume propriu, fără a se interpune în │ │ │ │ │ │beneficiul vreunei alte persoane, fizice sau juridice, conform │ │ │ │ │ │declaraţiei pe propria răspundere din cererea de finanţare. │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────┼────┼─────────────┤ │ 11.│Are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi │ │ │ │ │ │contribuţiilor către bugetul local, conform prevederilor legale în │ │ │ │ │ │vigoare. │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴────┴─────────────┘ NOTE: 1. Lipsa unui document atrage respingerea dosarului de finanţare. 2. În cadrul rubricii "Îndeplinirea criteriilor de eligibilitate" se bifează, după caz, "Da" sau "Nu" pentru îndeplinirea/ neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare. 3. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare. 4. Pct. 6 şi 11 sunt evaluate de către economist, celelalte puncte fiind evaluate de către consilierul juridic. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Concluzii: │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ REZULTATUL EVALUĂRII CONFORMITĂŢII DOCUMENTELOR/ELIGIBILITĂŢII SOLICITANTULUI ┌─────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┐ │ PROPUS SPRE ACCEPTARE/RESPINS │ PROPUS SPRE ACCEPTARE/RESPINS │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤ │ Juridic │ Economic │ └─────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┘ Evaluator (juridic), .................................... Data ............................... Semnătura .......................... Evaluator (economic), .................................... Data ............................... Semnătura .......................... Preşedintele comisiei de analiză, .................................... Data ............................... Semnătura .......................... Anexa 8.1 la ghid GRILA de evaluare din punct de vedere economic a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului unitate administrativ-teritorială Denumirea solicitantului: ............... Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a cererii de finanţare: ............ Suma solicitată prin cererea de finanţare: ......... lei Grilă pentru analiza economică *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐ │ │Îndeplinirea criteriu- │ │ Conformitate administrativă şi criterii de eligibilitate │ lui de eligibilitate │ │ ├────┬────┬─────────────┤ │ │ Da │ Nu │ Comentarii │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────┴────┴─────────────┤ │ I. CONFORMITATE │ ├────┬───────────────────────────────────────────────────────────