Hotărâre nr. 839 din 11 august 2010
Despre ce este acest act?
Această hotărâre stabilește cadrul legal pentru acordarea de ajutoare de stat producătorilor agricoli care își asumă voluntar angajamente pentru bunăstarea și protecția porcinelor, depășind standardele minime obligatorii. Scopul este acoperirea costurilor suplimentare și a pierderilor de venituri rezultate din aceste angajamente.
Pentru cine: Producătorilor agricoli (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, grupuri sau organizații de producători) care dețin, cresc sau exploatează porcine; Nu se aplică persoanelor aflate în dificultate financiară sau celor împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat neexecutată.
Termene:
- Ajutorul de stat se acordă anual pentru angajamente voluntare pe o perioadă de 5 ani, depășind standardele minime obligatorii de bunăstare a porcinelor.
- Beneficiarii trebuie să aplice una sau mai multe dintre cele 7 măsuri de bunăstare, cum ar fi asigurarea unei suprafețe de pardoseală cu minimum 10% mai mare, 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină artificială, sau îmbunătățirea parametrilor de microclimat.
- Nu se acordă ajutoare de stat pentru măsuri deja aplicate înainte de asumarea angajamentelor voluntare pe 5 ani.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Alte dispoziții legale
- Articole
- 24
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Cadrul legal pentru acordarea ajutoarelor de stat în sectorul creșterii porcinelor.
- Condițiile de eligibilitate pentru producătorii agricoli care doresc să beneficieze de aceste ajutoare.
- Măsurile specifice de bunăstare a porcinelor pentru care se acordă sprijin financiar.
- Procedura de solicitare și acordare a ajutoarelor de stat.
Pe cine privește acest act?
- Producătorilor agricoli (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, grupuri sau organizații de producători) care dețin, cresc sau exploatează porcine.
- Nu se aplică persoanelor aflate în dificultate financiară sau celor împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat neexecutată.
Care sunt punctele cheie?
- Ajutorul de stat se acordă anual pentru angajamente voluntare pe o perioadă de 5 ani, depășind standardele minime obligatorii de bunăstare a porcinelor.
- Beneficiarii trebuie să aplice una sau mai multe dintre cele 7 măsuri de bunăstare, cum ar fi asigurarea unei suprafețe de pardoseală cu minimum 10% mai mare, 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină artificială, sau îmbunătățirea parametrilor de microclimat.
- Solicitanții trebuie să depună o cerere inițială anuală în perioada 1-15 octombrie a fiecărui an, înainte de începerea activității, la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
- Nu se acordă ajutoare de stat pentru măsuri deja aplicate înainte de asumarea angajamentelor voluntare pe 5 ani.
Alte dispoziții legale
Textul legii
Textul legii
HOTĂRÂRE nr. 839 din 11 august 2010 (*actualizată*) privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor (actualizată până la data de 24 martie 2011*) --------------- *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 25 august 2010. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 24 martie 2011, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010; HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011; HOTĂRÂREA nr. 237 din 16 martie 2011.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Capitolul I
Dispoziţii generale
Articolul 1
Capitolul II
Domeniul de aplicare
Articolul 2
Capitolul III
Forma şi obiectivul ajutorului
Articolul 3
Capitolul IV
Criterii minime de eligibilitate
Articolul 4
Schema de ajutor de stat se aplică beneficiarilor prevăzuţi la art. 2, începând cu data depunerii cererii iniţiale anuale, care îndeplinesc următoarele condiţii: ------------ Partea introductivă a art. 4 a fost modificată pct. 4 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011.
Articolul 4^1
În cazul exploataţiilor în care s-au utilizat deja una sau mai multe dintre măsurile privind bunăstarea şi protecţia porcinelor prevăzute la art. 3 alin. (2), altele decât măsurile tehnologice obligatorii, pentru depăşirea standardelor minime obligatorii prevăzute în legislaţia în vigoare, nu se acordă ajutoare de stat pentru măsura sau măsurile deja aplicate înainte de angajamentele asumate pe bază voluntară pentru o perioadă de 5 ani, conform schemei de ajutor de stat. ------------
Art. 4^1 a fost introdus de pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010
Articolul 4^2
Angajamentul asumat voluntar în cadrul perioadei de 5 ani, în limita de aplicare a schemei de ajutor de stat, se întocmeşte de către solicitant în două exemplare originale şi se înregistrează la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform modelului stabilit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. După înregistrare, un exemplar se înmânează solicitantului şi un exemplar rămâne la centrul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. ------------
Art. 4^2 a fost introdus pct. 6 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011
Capitolul V
Modul de acordare şi documentele necesare solicitării ajutorului de stat ------------ Titlul Cap. V a fost modificat de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Articolul 5
Articolul 6
Articolul 7
Articolul 8
Articolul 9
Articolul 10
Articolul 11
Articolul 12
Articolul 13
Articolul 14
Articolul 15
Articolul 16
În baza situaţiei centralizatoare prevăzute în anexa nr. 8, transmisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare. Cererea de deschidere a creditelor bugetare va fi însoţită de situaţia centralizatoare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9. ------------ Art. 16 a fost modificat pct. 24 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011.
Articolul 16^1
Art. 16^1 a fost introdus pct. 25 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011
Articolul 17
Capitolul VI
Durata de aplicare a schemei
Articolul 18
Capitolul VII
Dispoziţii finale
Articolul 19
Nerespectarea de către beneficiari a condiţiilor prevăzute prin schema de ajutor de stat, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii finanţării determină aplicarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, conform prevederilor art. 13-17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010.
Articolul 20
Articolul 21
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat. Sunt eligibile numai costurile suplimentare şi pierderile de venit suportate după această dată.
Articolul 22
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Bucureşti, 11 august 2010.
Nr. 839.
Anexa 1 SUME acordate pentru acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderii de venituri datorate aplicării măsurilor de bunăstare şi protecţie a porcinelor *Font 7* ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────┬───────┐ │Nr. │ Specificare │Porci graşi│Scrofiţe│Scroafe│ │crt.│ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ │Coeficient de conversie în UVM, conform anexei V la Regulamentul (CE) │ 0,3 │ 0,3 │ 0,5 │ │ │nr. 1.974/2006 al Comisiei │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ │Suma acordată pentru acoperirea costurilor suplimentare şi a pierderii de│ lei/UVM │lei/UVM │lei/UVM│ │ │venituri datorate aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 1. │Măsura a) │ 222,6 │ 705,6 │ 107,7 │ │ │Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare │ │ │ │ │ │decât cea obligatorie prin normă │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 2. │Măsura b) │ 56,4 │ 161,0 │ 77,6 │ │ │Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină │ │ │ │ │ │artificială │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 3. │Măsura c) │ 17,4 │ 49,6 │ 23,9 │ │ │Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 4. │Măsura d) │ 25,6 │ 190,3 │ 53,4 │ │ │Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform │ │ │ │ │ │prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu │ │ │ │ │ │modificările şi completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 5. │Măsura e) │ 100,3 │ 100,3 │ 60,8 │ │ │Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, │ │ │ │ │ │volum de aer circulant/viteza aerului │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ 6. │Măsura f) │ 81,8 │ 81,8 │ 49,6 │ │ │Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤
│ 7. │Măsura g) │ 30,7 │ 87,7 │ 42,3 │ │ │Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor şi creşterea │ │ │ │ │ │statusului de sănătate │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────┼───────┤ │ │TOTAL MĂSURI (lei/UVM) │ 534,7 │1.376,4 │ 415,3 │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────┴───────┘ Anexa 2 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Operator de date cu caracter personal: 9596 Centrul judeţean .............................
Nr. .......... din ................................
CERERE INIŢIALĂ ANUALĂ pentru solicitarea ajutorului de stat privind realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor pentru anul .............
Număr unic de identificare a solicitantului (APIA):
RO .............................
Persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială constituită potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare:
Subsemnatul/Subsemnata, ..........(numele, iniţiala tatălui, prenumele)........., domiciliat/domiciliată în localitatea ..........(sat, comună, oraş).........., str. ........... nr. ........, sectorul/judeţul .........., codul poştal ......, nr. telefon ........., nr. fax ........, adresă e-mail .............., CUI/CIF ......., înscris/înscrisă în Registrul agricol la poziţia ............ sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ................, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. ........., CNP ................., cont trezorerie nr. ............., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .............
Persoană juridică:
Subscrisa ...............(denumirea solicitantului)............, cu sediul în localitatea .......(sat, comună, oraş) ........., str. ......... nr. ........., sectorul/judeţul .........., codul poştal ......, nr. telefon ........., nr. fax ........., adresa e-mail .........., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ..........., CUI/CIF ........., cont trezorerie nr. .........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică ............, înscris în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............., reprezentată prin ............, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ........... nr. .........., CNP ......... solicit acordarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, pentru următoarele măsuri şi efectivul de porci pe categorii: *Font 7* ┌──────────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┬──────────────┬───────────────┬────────────┬─────────────┬─────┐ │ │ │ │ │ │ Măsura d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │potabilităţii │ │ │ │ │ │ │ Coeficient │ Măsura a) │ │ │apei utilizate│ │ │ │ │ │ │ de │ Asigurarea │ │ │ în procesul │ │ │ │ │ │ │ conversie în │unei suprafeţe│ Măsura b) │Măsura c) │ tehnologic, │ Măsura e) │ Măsura f) │ Măsura g) │ │ │ │ UVM, conform │ de │Asigurarea │Asigurarea│ conform │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ │ Specificare │ anexei V │ pardoseală │ a minimum │ unor │ prevederilor │parametrilor de│ unui loc │unor condiţii│ │ │ │ la │ libere │ 9 ore de │ condiţii │ Legii │ microclimat - │ de cazare │ privind │Total│ │ │ Regulamentul │ cu minimum │ lumină │ care să │ nr. 458/2002 │ temperatură, │ uscat │ protecţia │(lei)│ │ │ (CE) │ 10% │ naturală │ prevină │ privind │ umiditate, │ sau │ animalelor │ │ │ │nr. 1.974/2006│ mai mare │sau 11 ore │ rănirea │calitatea apei│ volum de aer │ asigurarea │şi creşterea │ │ │ │ al Comisiei │ decât cea │ de lumină │animalelor│ potabile, │ circulant/ │aşternutului│ statusului │ │ │ │ │ obligatorie │artificială│ │ cu │viteza aerului │ uscat │ de sănătate │ │ │ │ │ prin normă │ │ │ modificările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ completările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Porci graşi │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│În ferme mari │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate peste │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │În ferme medii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate între │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5.000 şi 10.000 de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │În ferme mici │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate sub │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Scrofiţe │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Scroafe │ 0,5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Total măsură (lei)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────┴─────┘ Menţionez următoarele:
Data ............... Semnătura şi ştampila ............
NOTE:
Anexa 2.1 Măsura a) Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare decât cea obligatorie prin normă *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 705,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 107,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura a) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ............. Semnătura şi ştampila ...........
Anexa 2.2 Măsura b) Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină artificială *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 161,0 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 77,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura b) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data .............. Semnătura şi ştampila .........
Anexa 2.3 Măsura c) Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 49,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 23,9 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura c) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data .............. Semnătura şi ştampila ..........
Anexa 2.4 Măsura d) Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 190,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 53,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura d) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ............... Semnătura şi ştampila ............
Anexa 2.5 Măsura e) Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 60,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura e) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ............ Semnătura şi ştampila ...........
Anexa 2.6 Măsura f) Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 49,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura f) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ............ Semnătura şi ştampila .........
Anexa 2.7 Măsura g) Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor şi creşterea statusului de sănătate *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │Efectiv estimat anual│ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │Sumă estimată│ │ Specificare │ pentru livrare │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ (lei) │ │ │ (nr. de capete) │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 87,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 42,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura g) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ......... Semnătura şi ştampila ..........
Anexa 3 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Operator de date cu caracter personal: 9596 Centrul judeţean .............................
Nr. ........ din ..............................
CERERE pentru solicitarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor pentru perioada ....... ---------- Titlul anexei 3 a fost modificat de pct. 28 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011.
Număr unic de identificare a solicitantului (APIA):
RO .....................
Persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială constituită potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare:
Subsemnatul/Subsemnata ........(numele, iniţiala tatălui, prenumele)........., domiciliat/domiciliată în localitatea ...........(sat, comună, oraş)......., str. ........... nr. ......., sectorul/judeţul ........, codul poştal ......., nr. telefon ............, nr. fax ..........., adresă e-mail .........., CUI/CIF ........., înscris/înscrisă în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............, în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. .........., CNP ............., cont trezorerie nr. ..........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .............
Persoană juridică:
Subscrisa ..........(denumirea solicitantului)..........., cu sediul în localitatea ..........(sat, comună, oraş)........., str. ............... nr. ........, sectorul/judeţul ........., codul poştal .......... nr. telefon ........., nr. fax ........., adresă e-mail ............., înregistrată la registrul comerţului cu nr. ........, CUI/CIF. ........., cont trezorerie nr. ........., deschis la Direcţia Trezorerie şi Contabilitate Publică .........., înscrisă în Registrul agricol la poziţia ........... sau în Registrul naţional al exploataţiilor cu codul exploataţiei RO ............., reprezentată prin ............., în calitate de reprezentant legal/împuternicit/delegat, posesor/posesoare al/a BI/CI seria ......... nr. ........, CNP ............. solicit acordarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor, pentru următoarele măsuri şi efectivul de porci pe categorii: *Font 7* ┌──────────────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┬──────────────┬───────────────┬────────────┬─────────────┬─────┐ │ │ │ │ │ │ Măsura d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │potabilităţii │ │ │ │ │ │ │ Coeficient │ Măsura a) │ │ │apei utilizate│ │ │ │ │ │ │ de │ Asigurarea │ │ │ în procesul │ │ │ │ │ │ │ conversie în │unei suprafeţe│ Măsura b) │Măsura c) │ tehnologic, │ Măsura e) │ Măsura f) │ Măsura g) │ │ │ │ UVM, conform │ de │Asigurarea │Asigurarea│ conform │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ │ Specificare │ anexei V │ pardoseală │ a minimum │ unor │ prevederilor │parametrilor de│ unui loc │unor condiţii│ │ │ │ la │ libere │ 9 ore de │ condiţii │ Legii │ microclimat - │ de cazare │ privind │Total│ │ │ Regulamentul │ cu minimum │ lumină │ care să │ nr. 458/2002 │ temperatură, │ uscat │ protecţia │(lei)│ │ │ (CE) │ 10% │ naturală │ prevină │ privind │ umiditate, │ sau │ animalelor │ │ │ │nr. 1.974/2006│ mai mare │sau 11 ore │ rănirea │calitatea apei│ volum de aer │ asigurarea │şi creşterea │ │ │ │ al Comisiei │ decât cea │ de lumină │animalelor│ potabile, │ circulant/ │aşternutului│ statusului │ │ │ │ │ obligatorie │artificială│ │ cu │viteza aerului │ uscat │ de sănătate │ │ │ │ │ prin normă │ │ │ modificările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ completările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Porci graşi │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤
│În ferme mari │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate peste │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │În ferme medii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate între │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5.000 şi 10.000 de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │În ferme mici │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(capacitate sub │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5.000 de capete) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Scrofiţe │ 0,3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Scroafe │ 0,5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────────┼────────────┼─────────────┼─────┤ │Total măsură (lei)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┴────────────┴─────────────┴─────┘ Menţionez următoarele:
Data .................. Semnătura şi ştampila ............
NOTE:
Anexa 3.1 Măsura a) Asigurarea unei suprafeţe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare decât cea obligatorie prin normă *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 222,6 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 705,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 107,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura a) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data .................. Semnătura şi ştampila ............. ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.1 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.1 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.2 Măsura b) Asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumină artificială *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste │ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 56,4 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 161,0 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 77,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura b) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ..................... Semnătura şi ştampila ............. ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.2 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.2 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.3 Măsura c) Asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 17,4 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 49,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 23,9 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura c) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ..................... Semnătura şi ştampila .................. ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.3 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.3 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.4 Măsura d) Asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 25,6 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 190,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 53,4 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura d) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ................. Semnătura şi ştampila ............... ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.4 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.4 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.5 Măsura e) Îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 100,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 60,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura e) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data .................... Semnătura şi ştampila .............. ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.5 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.5 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.6 Măsura f) Asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 81,8 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 49,6 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura f) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data ................. Semnătura şi ştampila ............. ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.6 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.6 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 3.7 Măsura g) Asigurarea unor condiţii privind protecţia animalelor şi creşterea statusului de sănătate *Font 7* ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┬──────────────────┬─────────┬─────────────┐ │ │ Efectiv livrat │ Coeficient │ Efectiv │ Cuantum │ Sumă (lei) │ │ Specificare │ (nr. de capete) │de conversie│ (nr. de capete │(lei/UVM)│ │ │ │ │ în UVM │echivalent în UVM)│ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Porci graşi │ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mari (capacitate peste 10.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme medii (capacitate între 5.000│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │şi 10.000 de capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │În ferme mici (capacitate sub 5.000 de│ │ 0,3 │ │ 30,7 │ │ │capete) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scrofiţe │ │ 0,3 │ │ 87,7 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Scroafe │ │ 0,5 │ │ 42,3 │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────┼────────────┼──────────────────┼─────────┼─────────────┤ │Total măsura g) │ │ x │ │ x │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────┴──────────────────┴─────────┴─────────────┘ Data .................. Semnătura şi ştampila ............... ------------ Titlul coloanei a doua din anexa 3.7 a fost modificat de pct. 16 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Titlul ultimei coloane din anexa 3.7 a fost modificat de pct. 17 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.164 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 25 noiembrie 2010.
Anexa 4 VALORILE parametrilor de microclimat în exploataţiile de creştere a porcinelor *Font 9* ┌────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐ │ │ Temperatura │Umiditate relativă│ Viteza aerului │ │ │ (°C) │ (%) │ (m/s) │ │Categoria de animale├───────┬───────┬─────┼───────┬──────────┼───────────┬───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ Pentru │ Pentru │ │ │Minimum│Maximum│Optim│Minimum│ Maximum │temperatura│temperatura│ │ │ │ │ │ │ │ minimă │ maximă │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Vieri │ 10 │ 24 │ 15 │ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Scroafe gestante │ 10 │ 24 │15-18│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Scroafe lactante │ 15 │ 24 │18-22│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Purcei 0-7 zile │ - │ - │32-30│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Purcei 8-14 zile │ - │ - │30-28│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Purcei 15-21 zile │ - │ - │28-24│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Purcei 22-28 zile │ - │ - │24-22│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Purcei 29-36 zile │ - │ - │22-20│ 60 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ ├────────────────────┼───────┼───────┼─────┼───────┼──────────┼───────────┼───────────┤ │Alte categorii │ 15-18 │ 24 │18-24│ 55 │ 70 │ 0,2-0,3 │ 1,0 │ └────────────────────┴───────┴───────┴─────┴───────┴──────────┴───────────┴───────────┘ Valorile parametrilor de microclimat sunt prevăzute în Ghidul crescătorului privind bunăstarea şi protecţia porcinelor.
Anexa 5 Unitatea .........................
CUI/CF ............................
Sediul .............................
Telefon ...........................
Localitatea ......................
Judeţul ..........................
MIŞCAREA lunară şi cumulată a efectivelor de porcine în perioada ....... *Font 7* ┌────────────┬──────────────────────┬─────────────┬────────────────────┬────────────┬──────────────────────┐ │ │ Efectiv │Total intrări│ Efectiv │Total ieşiri│ Efectiv │ │Luna/Cumulat│la începutul perioadei│ (capete) │iniţial plus intrări│ (capete) │la sfârşitul perioadei│ │ │ (capete) │ │ (capete) │ │ (capete) │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │Luna .......│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │Luna .......│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │Luna .......│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │............│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │............│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │............│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │............│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────────────────────┼─────────────┼────────────────────┼────────────┼──────────────────────┤ │Cumulat │ │ │ │ │ │ └────────────┴──────────────────────┴─────────────┴────────────────────┴────────────┴──────────────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezentul document sunt reale, iar în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii.
Conducătorul unităţii Director economic (sau proprietarul exploataţiei), (Contabil-şef), ............................. ...................
Anexa 6 Unitatea .........................
CUI/CF ............................
Sediul .............................
Telefon ...........................
Localitatea......................
Judeţul ..........................
FIŞA urmăririi activităţii la porcine în luna .......... ┌──────────────────────────────────────────────┬─────────────┬─────────────────┐ │ │ │ Realizat │ │ │ │ perioadă │ │ Specificare │ U.M. ├───────┬─────────┤ │ │ │cumulat│ lună │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Efectiv total porcine, din care: │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- vieri │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- scroafe │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- scrofiţe │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- tineret reproducţie │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- sugari │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Reproducţie │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Efectiv mediu scroafe │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Scroafe şi scrofiţe montate - total, din care:│ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- însămânţate artificial │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Purcei obţinuţi - total, din care: │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- însămânţări artificiale │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Purcei înţărcaţi - total, din care: │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- însămânţări artificiale │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Tineret crescătorie │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Zile furajate │ mii │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Spor total │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Consum nutreţuri concentrate │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Porci graşi │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Zile furajate │ mii │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Spor total │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Consum nutreţuri concentrate │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Tineret prăsilă │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Zile furajate │ mii │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Spor total │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Consum nutreţuri concentrate │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Consum nutreţuri concentrate │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Pierderi prin mortalitate - total, din care: │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- sugari │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- tineret │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Cumpărări: - tineret prăsilă │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │- grăsuni │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Livrări porcine pentru carne - total │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │ │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Livrări tineret prăsilă │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │ │ t │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │Livrări grăsuni │ capete │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────┼─────────┤ │ │ t │ │ │ └──────────────────────────────────────────────┴─────────────┴───────┴─────────┘ ------------ Sintagma "Realizat trimestru" din primul tabel din anexa 6 a fost înlocuită cu sintagma "Realizat perioadâ" conform pct. 29 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 4 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2011.
Structura de greutate *Font 7* ┌────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Tineret crescătorie │ Porci la îngrăşat │ ├─────┬──────────────────┼─────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ din care: │ │ din care: │ │Total├─────────┬────────┤Total├─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬─────────┬────────────┤ │ │sub 20 kg│20-30 kg│ │sub 40 kg│41-50 kg│51-60 kg│61-70 kg│71-80 kg│81-90 kg│91-100 kg│peste 100 kg│ ├─────┼─────────┼────────┼─────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────┴─────────┴────────┴─────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴─────────┴────────────┘ Starea fiziologică - scroafe şi scrofiţe gestante ┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ din care în luna: │ │ Total gestante ├─────────────┬────────────┬────────────┬───────────┤ │ │ I │ II │ III │ IV │ ├──────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴───────────┘ Conducătorul unităţii Director economic (sau proprietarul exploataţiei), (Contabil-şef), .............................. ......................
Anexa 7 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Operator de date cu caracter personal: 9596 Centrul judeţean .............................
Nr. ........ din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor *Font 7* ┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │ │ │ Valoarea pentru măsura: │ │ │ │ ├──────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │ │ │ │ a) │ b) │ │ potabilităţii │ │ │ g) │ │ │ │ │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ apei utilizate │ e) │ f) │ Asigurarea │ │ │ │ │unei suprafeţe│ a minimum │ c) │ în procesul │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │unor condiţii│ │ │ │ │de pardoseală │ 9 ore │ Asigurarea │ tehnologic, │parametrilor de│ unui loc de │ privind │ │ │Nr. │Denumirea│ libere cu │ de lumină │ unor condiţii │ conform │ microclimat - │ cazare uscat │ protecţia │ Valoarea │ │crt.│benefici-│minimum 10% │naturală sau │care să prevină│ prevederilor │ temperatură, │sau asigurarea│ animalelor │ totală │ │ │ arilor │ mai mare │ 11 ore de │ rănirea │ Legii │ umiditate, │ aşternutului │şi creşterea │a ajutorului│ │ │ │ decât cea │ lumină │ animalelor │ nr. 458/2002 │ volum de aer │ uscat │statusului de│ de stat │ │ │ │ obligatorie │ artificială │ (lei) │privind calitatea│ circulant/ │ (lei) │ sănătate │ (lei) │ │ │ │ prin normă │ (lei) │ │ apei potabile, │viteza aerului │ │ (lei) │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ cu modificările │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi completările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘ Director centru judeţean, ................................
Anexa 8 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Operator de date cu caracter personal: 9596 Nr. ......... din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor *Font 7* ┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │ │ │ Valoarea pentru măsura: │ │ │ │ ├──────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │ │ │ │ a) │ b) │ │ potabilităţii │ │ │ g) │ │ │ │ │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ apei utilizate │ e) │ f) │ Asigurarea │ │ │ │ │unei suprafeţe│ a minimum │ c) │ în procesul │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │unor condiţii│ │ │ │ │de pardoseală │ 9 ore │ Asigurarea │ tehnologic, │parametrilor de│ unui loc de │ privind │ │ │Nr. │ Judeţul │ libere cu │ de lumină │ unor condiţii │ conform │ microclimat - │ cazare uscat │ protecţia │ Valoarea │ │crt.│ │ minimum 10% │naturală sau │care să prevină│ prevederilor │ temperatură, │sau asigurarea│ animalelor │ totală │ │ │ │ mai mare │ 11 ore de │ rănirea │ Legii │ umiditate, │ aşternutului │şi creşterea │a ajutorului│ │ │ │ decât cea │ lumină │ animalelor │ nr. 458/2002 │ volum de aer │ uscat │statusului de│ de stat │ │ │ │ obligatorie │ artificială │ (lei) │privind calitatea│ circulant/ │ (lei) │ sănătate │ (lei) │ │ │ │ prin normă │ (lei) │ │ apei potabile, │viteza aerului │ │ (lei) │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ cu modificările │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi completările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘ Director general, ....................................
Anexa 9 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Nr. ......... din ..............................
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor *Font 7* ┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │ │ │ Valoarea pentru măsura: │ │ │ │ ├──────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────────────┬───────────────┬──────────────┬─────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ d) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Asigurarea │ │ │ │ │ │ │ │ a) │ b) │ │ potabilităţii │ │ │ g) │ │ │ │ │ Asigurarea │ Asigurarea │ │ apei utilizate │ e) │ f) │ Asigurarea │ │ │ │ │unei suprafeţe│ a minimum │ c) │ în procesul │ Îmbunătăţirea │ Asigurarea │unor condiţii│ │ │ │ │de pardoseală │ 9 ore │ Asigurarea │ tehnologic, │parametrilor de│ unui loc de │ privind │ │ │Nr. │ Judeţul │ libere cu │ de lumină │ unor condiţii │ conform │ microclimat - │ cazare uscat │ protecţia │ Valoarea │ │crt.│ │ minimum 10% │naturală sau │care să prevină│ prevederilor │ temperatură, │sau asigurarea│ animalelor │ totală │ │ │ │ mai mare │ 11 ore de │ rănirea │ Legii │ umiditate, │ aşternutului │şi creşterea │a ajutorului│ │ │ │ decât cea │ lumină │ animalelor │ nr. 458/2002 │ volum de aer │ uscat │statusului de│ de stat │ │ │ │ obligatorie │ artificială │ (lei) │privind calitatea│ circulant/ │ (lei) │ sănătate │ (lei) │ │ │ │ prin normă │ (lei) │ │ apei potabile, │viteza aerului │ │ (lei) │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ cu modificările │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi completările │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ ├────┼─────────┼──────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┤ │ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴──────────────┴─────────────┴───────────────┴─────────────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┘ Aprobat Ordonator principal de credite, ...................................... -----------------