PLAN DE MANAGEMENT din 2 august 2016
Pe scurt
Acest plan de management stabilește regulile pentru situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, o arie naturală protejată parte a rețelei europene Natura 2000. Scopul său este să echilibreze conservarea biodiversității cu dezvoltarea socio-economică locală, acordând prioritate conservării.
Ce reglementează
- Obiectivele de conservare a biodiversității și dezvoltarea socio-economică a comunităților locale.
- Gestionarea resurselor naturale în situl protejat.
- Procedurile de modificare, actualizare și implementare a planului de management.
- Evaluarea stării de conservare a speciilor de faună de interes comunitar.
Cui îi privește
- Custodele ariei naturale protejate.
- Proprietarii și administratorii de terenuri din aria protejată.
- Orice persoane fizice sau juridice care au interese în aria protejată.
Puncte cheie
- Planul de management are caracter oficial, iar prevederile sale sunt obligatorii.
- Obiectivele de conservare a biodiversității au prioritate.
- Situl a fost declarat conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007.
- Elaborarea planului a implicat consultarea factorilor interesați și a urmat etape specifice, inclusiv studii de inventariere și propuneri de măsuri de conservare.
Textul legii
PLAN DE MANAGEMENT din 2 august 2016 al sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 57 bis din 19 ianuarie 2017 Notă ... *) Aprobat de Ordinul nr. 1570 din 2 august 2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017. CUPRINS 1. INTRODUCERE 1.1. Scurtă descriere a Planului de management ... 1.2. Cadrul legal referitor la aria naturală protejată și la elaborarea Planului de management ... 1.3. Procesul de elaborare a Planului de management ... 1.4. Procedura de modificare și actualizare a Planului de management ... 1.5. Procedura de implementare a Planului de management ... ... 2. DESCRIEREA ARIEI NATURALE PROTEJATE 2.1. Informații generale 2.1.1. Localizarea ariei naturale protejate ... 2.1.2. Limitele ariei protejate ... ... 2.2. Mediul abiotic 2.2.1. Relief și geomorfologie ... 2.2.2. Geologie ... 2.2.3. Hidrologie ... 2.2.4. Clima ... 2.2.5. Soluri și subsoluri ... ... 2.3. Mediul biotic 2.3.1. Ecosisteme ... 2.3.2. Habitate ... 2.3.3. Flora de interes comunitar ... 2.3.4. Fauna de interes comunitar ... ... 2.4. Informații socio-economice, culturale, impacturi și amenințări 2.4.1. Informații socio-economice și culturale ... 2.4.2. Impacturi și amenințări ... ... ... 3. EVALUAREA STĂRII DE CONSERVARE A SPECIILOR 3.1. Evaluarea stării de conservare a fiecărei specii de faună de interes comunitar din Formularul Standard Natura 2000 ... ... 4. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE PLANULUI DE MANAGEMENT 4.1. Scopul Planului de management ... 4.2. Obiectivele Planului de management ... ... 5. PLANUL DE ACTIVITĂȚI 5.1. Resursele necesare implementării Planului de management ... ... 6. PLANUL DE MONITORIZARE A ACTIVITĂȚILOR ... BIBLIOGRAFIE ȘI REFERINȚE Anexa LA PLANUL DE MANAGEMENT Anexa nr. 1 Anexa nr. 2 Anexa nr. 3 Anexa nr. 4 Anexa nr. 5 Anexa nr. 6 Anexa nr. 7 Anexa nr. 8 Anexa nr. 9 Anexa nr. 10 Anexa nr. 11 Anexa nr. 12 Anexa nr. 13 Anexa nr. 14 Anexa nr. 15 la Planul de management - Lista unităților amenajistice și a unităților de producție de pe raza sitului Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Anexa nr. 16 Anexa nr. 17 LISTĂ DE ABREVIERI 1. INTRODUCERE 1.1. Scurtă descriere a Planului de management Situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși a fost declarat conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare. Planul de management integrează obiectivele de conservare ale biodiversității cu cele de dezvoltare socio - economică ale comunităților locale și gestionării resurselor naturale, având prioritate obiectivele de conservare. Planul de management are caracter oficial, iar prevederile sale sunt obligatorii pentru custodele ariei, proprietarii și administratorii de terenuri și oricare persoane fizice ori juridice care au interese în aria protejată. ... 1.2. Cadrul legal referitor la aria naturală protejată și la elaborarea Planului de management Declararea ariei naturale protejate s-a făcut pe baza Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare. Elaborarea și aprobarea Planului de management s-a realizat în baza următoarelor acte normative:
- a)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare; ...
- b)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare; ...
- c)Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992; ...
- d)Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979; ...
- e)Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare; ...
- f)Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate, cu modificările ulterioare; ...
- g)Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare; ...
- h)Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3836/2010 privind aprobarea Metodologiei de avizare a tarifelor instituite de către administratorii/custozii ariilor naturale protejate pentru vizitarea ariilor naturale protejate, pentru analizarea documentațiilor și eliberarea de avize conform legii, pentru fotografiatul și filmatul în scop comercial; ...
- i)Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată; ...
- j)Ordinul ministrului mediului și ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 203/14/2009 privind Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră și faună sălbatice; ...
- k)Ordinul ministrului mediului nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, cu modificările și completările ulterioare; ...
- l)Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și animalelor din floră și, respectiv, faună sălbatice și a importului acestora, cu modificările și completările ulterioare; ...
- m)Ordinul ministrului mediului nr. 979/2009 privind introducerea de specii alohtone, intervențiile asupra speciilor invazive, precum și reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, pe teritoriul național; ...
- n)Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ...
- o)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările și completările ulterioare; ...
- p)Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3814/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modificarea prevederilor amenajamentelor silvice și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, cu modificările și completările ulterioare, ...
- q)Legea nr. 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate; ...
- r)Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare; ...
- s)Hotărârea Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor. ...
- t)Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și pădurilor nr. 44/1195/2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate, cu modificările și completările ulterioare; ...
- u)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare; ...
- v)Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și ministrului mediului și pădurilor nr. 159/1266/2011 privind aprobarea condițiilor de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentului de practicare a pescuitului recreativ/sportiv și modelelor permiselor de pescuit recreativ/sportiv în ariile naturale protejate; ...
- w)Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ...
- x)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare; ...
- y)Hotărârea Guvernului nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare; ...
- z)Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările și completările ulterioare; ...
- aa)Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; ...
- bb)Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările și completările ulterioare; ...
- cc)Ordinul ministrului mediului și pădurilor, ministrului administrației și internelor, ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 135/76/84/1284/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private; ...
- dd)Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar; ...
- ee)Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările și completările ulterioare; ...
- ff)Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică - Directiva Habitate; ...
- gg)Hotărârea Guvernului nr. 1081/2013 privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2014 -2020; ...
- hh)Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 799/2012 privind aprobarea Normativului de conținut al documentațiilor tehnice de fundamentare necesare obținerii avizului de gospodărire a apelor și a autorizației de gospodărire a apelor; ...
- ii)Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare; ...
- jj)Lege nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... ... 1.3. Procesul de elaborare a Planului de management Planul de management a fost elaborat prin implicarea și consultarea factorilor interesați, conform legislației în vigoare. Prezentul Plan de management s-a elaborat în cadrul proiectului realizat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii: Managementul durabil al trei arii protejate situate pe râul Moldova, prin componenta "Realizare și gestionare baze date, colectare date GIS, elaborare planuri de monitorizare și management pentru ariile protejate ROSCI0364 Râul Moldova între Oniceni și Mitești, ROSCI03645 Râul Moldova între Tupilați și Roman, ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși". Elaborarea Planului, conform cerințelor contractuale ale proiectului și prevederilor legale în vigoare, a urmat mai multe etape, astfel:
- a)demararea activităților de colectare, analizare și interpretare a datelor de ordin general disponibile, precum și de completare a acestora cu date rezultate din studiile existente, publicate sau nepublicate; ...
- b)efectuarea studiilor de inventariere, identificarea presiunilor și amenințărilor și de evaluare a stării de conservare a speciilor pentru care a fost desemnată aria protejată, prin implicarea experților pentru fiecare domeniu; ...
- c)propunerea de măsuri de conservare pentru fiecare specie de interes comunitar în vederea asigurării stării de conservare favorabilă; ...
- d)analizarea studiilor, a livrabilelor și bazei de date existente; ...
- e)elaborarea Planului de management de către experți, în colaborare cu beneficiarul și alți factori interesați; ...
- f)consultarea și implicarea factorilor interesați, prin realizarea a două întâlniri publice, conform cerințelor legislației în vigoare și a prevederilor contractuale din proiect; ...
- g)parcurgerea etapelor procedurii de mediu, conform legislației în vigoare. ... ... 1.4. Procedura de modificare și actualizare a Planului de management Modificarea și actualizarea Planului de management se va face conform reglementărilor legale în domeniu. ... 1.5. Procedura de implementare a Planului de management Responsabilitatea implementării Planului de management revine custodelui - Societatea Ecologică pentru Studierea și Protejarea Florei și Faunei Sălbatice Aquaterra și partenerilor acestuia. Aplicarea măsurilor incluse în Plan este obligatorie pentru toate persoanele fizice și juridice care desfășoară activități sau au interese pe suprafața acestuia, conform legislației în vigoare. Organizarea activităților se va realiza de către custode și parteneri, în colaborare permanentă cu factorii interesați. Prevederile Planului de management vor fi integrate în planurile de amenajare a teritoriului județean și în planurile urbanistice generale, demersuri care vor fi realizate de administrația publică locală. ... ... 2. DESCRIEREA ARIEI NATURALE PROTEJATE 2.1. Informații generale 2.1.1. Localizarea ariei naturale protejate Aria protejată aparține administrativ regiunii Nord-Est și este localizată în județele Neamț și Suceava, pe teritoriul comunelor Drăgănești, Baia, Berchișești, Bogdănești, Boroaia, Capu Câmpului, Cornu Luncii, Forăști, Fântâna Mare, Mălini, Păltinoasa, Râșca, Vadu Moldovei, Valea Moldovei și a municipiului Gura Humorului. Harta localizării ariei naturale protejate este inclusă în Anexa nr. 1 ... 2.1.2. Limitele ariei protejate Conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007, cu modificările și completările ulterioare, suprafața sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși este de 5303 ha. Limitele sitului, în sistem STEREO 1970, sunt puse la dispoziția celor interesați, în format electronic, pe pagina de web a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Harta cu limitele ariei naturale protejate este inclusă în Anexa nr. 2 ... ... 2.2. Mediul abiotic 2.2.1. Relief și geomorfologie Situl este amplasat în subprovincia Carpatică, ținutul Carpaților Orientali, districtul marginal estic - culmile de fliș. Relieful zonei este alcătuit din dealuri și lunci. Spre vest sunt dispuse culmile munților Stânișoara - cu altitudine maximă de 1531 m, care se continuă spre est cu dealurile subcarpatice, apoi prin culoarul depresionar al văii Moldovei cu numeroase terase și dealuri aluvionare. Spre est, se întinde o altă regiune geografică - Podișul Fălticeni, cu dealuri cu versanți asimetrici a căror înălțime este sub 500 m. Partea centrală a regiunii este reprezentată de culoarul de curgere a Râului Moldova. Harta geomorfologică este inclusă în Anexa nr. 3 ... 2.2.2. Geologic Situl este amplasat în partea nord-vestică a platformei Moldovenești, unitate geo-structurală distinctă, aparținând platformei Ruse. Din punct de vedere stratigrafic, această unitate este reprezentată de două mari complexe stratigrafice:
- a)fundamentul cristalin, de vârsta protorozoică, caracterizat prin roci metamorfozate de tip șisturi cristaline cutate, aflate în zonă la o adâncime de aproximativ 1000 m; ...
- b)cuvertura sedimentară, dispusă discordant și transgresiv peste fundamentul cristalin, alcătuită din depozite sedimentare. ... Din punct de vedere geologic, regiunea este reprezentată prin zona flișului, alcătuit din formațiuni cretacice - Strate de Sinaia, conglomerate de Ceahlău, fliș grezos-șistos și paleogene - faciesurile gresiei de Tarcău, Fusaru și Kliwa, formațiuni ale Oligocenului, reprezentate prin flișul grezos-șistos - facies de Fusaru, fliș bituminos cu gresie de Kliwa -într-un facies conglomeratic;
- b)formațiuni ale Eocen-Paleocenului reprezentate prin flișul calcaros-șistos - într-un facies intermediar și flișul grezos - faciesul de Tarcău; ...
- c)formațiuni ale Cretacicului inferior reprezentate prin flișul grezos-șistos conglomerate și fliș grezos; ...
- d)formațiuni ale Triasic-Jurasicului reprezentate prin dolomite și călcare, conglomerate și gresii cuarțitice. ... Aceste formațiuni se desfășoară de la est la vest, sub forma unor benzi cu orientarea nord-vest la sud-est, cea mai lată dintre acestea fiind cea a Cretacicului inferior. Harta geologică este inclusă în Anexa nr. 4 ... 2.2.3. Hidrologie Din punct de vedere geografic, regimul hidrologic se încadrează în zona IV - D, corespunzătoare Carpaților Orientali, caracterizată printr-o alimentare pluvială intensă a văilor, prin predominarea apelor mari de primăvară și a viiturilor frecvente în timpul verii, în zonele cu înclinație. Cursul de apă principal care traversează toată suprafața sitului este Râul Moldova. Principalii săi afluenți sunt: Valea Seacă, Bălcoaia, Isachia, Izvor, pe partea dreaptă, iar Humorul și Voronețul pe partea stângă. Harta hidrologică este inclusă în Anexa nr. 5 ... 2.2.4. Clima Clima sitului se încadrează în tipul temperat-continental, cu particularitățile zonelor de podiș, șes și luncă. Regimul termic specific acestei zone se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 5°C, cu valori medii lunare cuprinse în intervalul - 5°C și 17°C. Fenomenul de secetă este rar și de scurtă durată. În timpul verii, ploile au uneori caracter de aversă, producând, pe terenurile în pantă, eroziune de suprafață și de versant. Precipitațiile căzute în zonă sunt direct proporționale cu temperatura aerului, originea maselor de aer și dinamica acestora, orografia și localizarea geografică, remarcându-se continentalismul moderat, datorat persistenței maselor de aer estice, continentalizate; se înregistrează și ploi torențiale, care produc viituri. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 814,6 mm. Cantitatea de precipitații care cade în sezonul de vegetație reprezintă aproximativ 58 % din cantitatea totală anuală. Vânturile dominante sunt cele din sectorul vestic și nord-vestic. Viteza medie anuală maximă este atinsă de vânturile din sectorul vestic de 4,0 m/s. Cea mai mare frecvență o au vânturile în perioada decembrie-februarie iar cea mai redusă, în perioada de vegetație aprilie - septembrie. ... 2.2.5. Soluri și subsoluri La nivelul sitului, condițiile pedogenetice variate au influențat formarea de soluri care se încadrează în următoarele clase: argiluvisoluri, cambisoluri, soluri hidromorfe și soluri neevoluate. Harta pedologică este inclusă în Anexa nr. 6 ... ... 2.3. Mediul biotic 2.3.1. Ecosisteme Trei tipuri majore de ecosisteme acoperă suprafața sitului: ecosisteme acvatice, ecosisteme forestiere și ecosisteme de terenuri deschise de tipul agro-ecosistemelor. ... 2.3.2. Habitate 2.3.2.1. Habitate Natura 2000 Habitatele de interes comunitar, incluse în Anexa 1 a Directivei 92/43/CEE, nu fac obiectul declarării și managementului ariei protejate. Sunt necesare cercetări ulterioare pentru eventuala identificare a prezenței acestora pe teritoriul sitului. ... 2.3.2.2. Habitate după clasificarea națională Pentru studiul habitatelor și identificarea lor după clasificarea națională sunt necesare cercetări ulterioare. ... ... 2.3.3. Flora de interes comunitar 2.3.3.1. Plante inferioare Plantele de interes comunitar, incluse în Anexa II a Directivei 92/43/CEE, nu fac obiectul declarării și managementului ariei protejate. Sunt necesare cercetări ulterioare pentru eventuala identificare a prezenței acestora pe teritoriul sitului. ... 2.3.3.2. Plante superioare Speciile de plante de interes comunitar, incluse în Anexa II a Directivei 92/43/CEE, nu fac obiectul declarării și managementului ariei protejate. Sunt necesare cercetări ulterioare pentru eventuala identificare a prezenței acestora pe teritoriul sitului. ... ... 2.3.4. Fauna de interes comunitar Situl a fost desemnat pentru protejarea: speciilor de pești de interes comunitar - Barbus petenyi sinonim Barbus meridionalis și Sabanejewia aurata; speciilor de amfibieni de interes comunitar - Triturus cristatus, Lissotriton montandoni sinonim Triturus montandoni, Bombina bombina și Bombina variegata; speciei de mamifer de interes comunitar - Lutra lutra. 2.3.4.2. Ihtiofaună Situl a fost desemnat pentru protejarea speciilor de pești de interes comunitar - Barbus petenyi sinonim Barbus meridionalis și Sabanejewia aurata. În tabelul nr. 1 se descriu toate speciile de pești de interes comunitar din Formularul Standard Natura 2000 al sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, identificate pe teritoriul sitului, prin proiectul POS Mediu Axa 4. Tabelul nr. 1 Descrierea, habitatul și distribuția speciilor de pești de interes comunitar din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Hărțile de distribuție pentru speciile de pești, sunt incluse în Anexa nr. 13 ... 2.3.4.3. Herpetofaună Situl a fost desemnat pentru protejarea speciilor de amfibieni de interes comunitar - Triturus cristatus, Lissotriton montandoni sinonim Triturus montandoni, Bombina bombina și Bombina variegata În tabelul nr. 2, se descriu toate speciile de amfibieni de interes comunitar din Formularul Standard al sitului Natura 2000. Tabelul nr. 2 Descrierea, habitatul și distribuția speciilor de amfibieni de interes comunitar din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Hărțile de distribuție pentru speciile de amfibieni sunt incluse în Anexa nr. 13 ... 2.3.4.4. Avifaună Speciile de păsări de interes comunitar incluse în Anexa 1 a Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice - Directiva Păsări, nu fac obiectul declarării și managementului ariei protejate și nu au făcut obiectul prezentului proiect. Sunt necesare cercetări ulterioare pentru eventuala identificare a prezenței acestora pe teritoriul sitului. ... 2.3.4.5. Mamifere Situl a fost desemnat pentru protejarea speciei de mamifer de interes comunitar - Lutra lutra, identificată în teren, prin proiectul POS Mediu Axa 4. Tabelul nr. 3 Descrierea, habitatul și distribuția speciei Lutra lutra din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Hărțile de distribuție a speciei Lutra lutra este inclusă în Anexa nr. 13 ... ... ... 2.4. Informații socio-economice, culturale, impacturi și amenințări 2.4.1. Informații socio-economice și culturale 2.4.1.1. Comunitățile locale și factorii interesați Unitățile administrative-teritoriale care au suprafețe cuprinse în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși sunt:
- a)în județul Suceava: comunele Baia, Berchișești, Bogdănești, Boroaia, Capu Câmpului, Cornu Luncii, Forăști, Fântâna Mare, Mălini, Păltinoasa, Râșca, Vadu Moldovei,Valea Moldovei și municipiul Gura Humorului; ...
- b)în județul Neamț: comuna Drăgănești. ... Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică populația interesată este de 78.590 de persoane. Distribuția populației pe localitățile studiate este prezentată în tabelul nr. 4. Tabelul nr. 4 Efectivul populației în perioada 2007-2012, în comunele care au suprafețe incluse în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, privind populația din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, se manifestă o variație a populației, cu un declin ușor în anul 2008, urmat de creșteri anuale ușoare, astfel că la finalul perioadei luate în studiu se înregistrează o creștere de 0,85 % față de primul an considerat. În cadrul studiului socio-economic realizat în cadrul proiectului POS Mediu Axa 4 s-au obținut numeroase informații utile pentru elaborarea Planului de management. Prezentăm în cele ce urmează o sinteză a informațiilor relevante pentru managementul ariei protejate. Structura populației pe sexe În această arie protejată, deși în ansamblu se manifestă o creștere ușoară a populației, în privința raportului numeric între cele două sexe, se constată existența unui număr mult mai mare de femei. Acest lucru poate determina continuarea declinului populației, schimbarea raporturilor în structura ocupațională, o înclinare a balanței în favoarea unor ocupații specific feminine, iar în lipsa acestora, migrația forței de muncă spre alte zone. Structura pe categorii de vârstă La nivelul unităților administrativ-teritoriale care au suprafețe incluse în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, populația de peste 60 ani are o pondere de 23,64 %, iar populația între 20 și 60 are o pondere de 49,13 %. Structura populației în funcție de studiile absolvite Situația este îngrijorătoare, în principal în mediul rural, în privința învățământului: 3,64 % din populație este neșcolarizată și un procent de circa 60,46 % din populație are cel mult studii gimnaziale. În mediul urban, 2,78 % din populație este neșcolarizată, în timp ce 34,19 % din populație are cel mult studii gimnaziale. Acest lucru influențează situația ariei naturale protejate astfel:
- a)se vor dezvolta cu precădere activități ce nu necesită studii aprofundate, respectiv agricultura, în principal de subzistență, ceea ce într-o bună măsură, dacă este practicată în mod tradițional, conduce la protejarea speciilor și habitatelor; ...
- b)situația școlară precară reprezintă o amenințare prin lipsa de informare, receptivitate, prin lipsa oportunităților și tendința de încălcare a legislației din motive de supraviețuire. ... Forța de muncă și șomeri înregistrați Numărul mediu de persoane șomere înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale care au suprafețe cuprinse în ROSCI365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși depășește 4%. Rata șomajului este ridicată, ceea ce creează premizele unei continue depopulări. Turismul în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Exceptând municipiul Gura Humorului, vizitat pentru mânăstiri, structurile de primire turistică sunt puține, ceea ce arată o nevoie scăzută și o valorificare slabă a potențialului turistic, mai ales a turismului cultural și al ecoturismului, date relevante fiind prezentate în tabelele nr. 5, 6, 7. Este de dorit ca documentele programatice să prevadă măsuri de creștere economică, de valorificare a potențialului local. Tabelul nr. 5 Structurile de primire turistică, cu funcțiuni de cazare turistică, în localitățile limitrofe sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, în perioada 2009-2012 Tabelul nr. 6 Dinamica vizitatorilor în structuri de primire turistică, în localitățile limitrofe sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși în perioada 2009-2012 Tabelul nr. 7 Înnoptări în structuri de primire turistică din localitățile limitrofe sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, în perioada 2009-2012 Principalele activități ale comunităților locale sunt: agricultura și creșterea animalelor, serviciile, mica industrie. Toate aceste date, coroborate cu factorii interesați identificați, respectiv populație locală, autorități publice, custodele ariei protejate, oameni de afaceri, au stat la baza analizei factoriale incluse în studiul socio-economic realizat prin proiectul POS Mediu Axa 4, care se află la custodele ariei protejate. Așadar, se impune o creștere a investițiilor în dezvoltarea durabilă, precum gestiunea deșeurilor, creșterea eficienței energetice, utilizarea surselor neconvenționale de energie, introducerea agriculturii ecologice și investiții în ecoturism. Este de menționat declinul dramatic al activităților economice și scăderea de la an la an a populației, Efectele pozitive asupra comunității întregii zone analizate sunt:
- a)atragerea de investitori străini și creșterea numărului de locuri de muncă în turism - axat preponderent pe observarea speciilor, turism de evenimente, turism cultural, tabere de creație artistică; ...
- b)creșterea gradului de socializare; ...
- c)crearea unui relativ confort social, prin locurile de muncă generate și stabilitatea acestora; ...
- d)dezvoltarea capacității de atragere a turiștilor. ... Capacitatea financiară a celor 15 localități va crește, la fel ca și capacitatea financiară a județului, datorită creșterii sumelor intrate la bugetul local și județean. Dezvoltarea economică, prin atragerea investitorilor străini, creșterea numărului de locuri de muncă și creșterea capacității financiare are impact pozitiv prin:
- a)creșterea premizele accesului la surse de informare și la un nivel educațional superior, ceea ce determină o capacitate sporită de înțelegere a problemelor de protecția mediului; ...
- b)posibilitatea încheierii de parteneriate public-private cu investitori străini, în vederea realizării unor proiecte de anvergură; ...
- c)menținerea populației active în localitățile din zona ariei naturale, care continuă desfășurarea activităților tradiționale; ...
- d)dezvoltarea de tehnologii noi, cu productivitate ridicată și cu potențial poluant redus. ... Planul de management are un impact pozitiv asupra comunităților locale, prin: scutirea de la plata impozitului pe teren, a proprietarilor de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricții de utilizare, posibilitatea etichetării "Natura 2000" a produselor obținute în sit, posibilitatea obținerii de plăți compensatorii, creșterea gradului de informare și conștientizare, implicarea populației locale în diverse acțiuni menite să conserve aria protejată și să promoveze valorile naturale, culturale și economice ale zonei. Sintetizând datele din studiul socio-economic, s-au identificat următoarele categorii de factori interesați:
- a)proprietarii și administratorii terenurilor; ...
- b)administrațiile locale - primării, consilii locale; județene - consilii județene; ...
- c)instituțiile prefecților; ...
- d)autoritățile locale pentru protecția mediului - Agenția pentru Protecția Mediului Neamț și Agenția pentru Protecția Mediului Suceava; mediului, Garda Națională de Mediu - comisariate județene, Garda Forestieră; ...
- e)gestionarii resurselor naturale din sit: societăți comerciale, Administrația Națională Apele Române, asociațiile de vânătoare și pescuit, ocoalele silvice; ...
- f)Agenția Națională pentru Piscicultura și Acvacultură; ...
- g)Agenția Națională pentru Resurse Minerale; ...
- h)Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; ...
- i)Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională Drumuri și Poduri; ...
- j)Unitățile de învățământ din localitățile limitrofe. ... ... 2.4.1.2. Utilizarea terenurilor Din punct de vedere al caracteristicilor sitului, în raport cu clasificarea CORINE Land Cover, pe suprafața sa se regăsesc următoarele clase de habitate: 34% râuri, 5% culturi (teren arabil), 59% pășuni, 2% păduri de foioase. Modul principal de utilizare a terenului este: 1) managementul apelor curgătoare și prevenirii inundațiilor pentru râul Moldova și afluenții din sit; ... 2) pășunat extensiv pentru terenurile deschise pajiști; ... 3) cultivarea terenurilor pentru alte terenuri deschise; ... 4) exploatări miniere de suprafață. ... Studiile realizate în teren și informațiile obținute de la instituții relevante, în cadrul proiectului POS Mediu Axa 4, au evidențiat situația prezentată în tabelul nr. 8. Tabelul nr. 8 Categoriile de utilizare a terenului în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Harta categoriilor de utilizare a terenului este inclusă în Anexa nr. 10 Pentru păduri, lista unităților amenajistice și a unităților de producție de pe raza ariei naturale protejate este inclusă în Anexa nr. 16 ... 2.4.1.3. Situația juridică a terenurilor Pe cuprinsul sitului, există diferiți proprietari ai terenurilor, studiile realizate în teren și informațiile obținute de la instituții relevante, au evidențiat situația prezentată în tabelul nr. 9. Tabelul nr. 9 Proprietari ai terenurilor din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Harta tipurilor de proprietate este inclusă în Anexa nr. 11 ... 2.4.1.4. Administratori și gestionari Tabelul nr. 10 Administratorii terenurilor din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Harta tipurilor de administrare a terenurilor este inclusă în Anexa nr. 12 ... 2.4.1.5. Infrastructură și construcții Din punct de vedere al infrastructurii și construcțiilor, unitățile administrativ - teritoriale care au suprafețe incluse în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, se caracterizează după cum urmează: Comuna Drăgănești Este străbătută de șoseaua județeană DJ155B, care o leagă spre sud de Timișești - unde se intersectează cu DN15B și Urecheni, iar spre nord în județul Suceava de Boroaia - unde se termină în DN15C. Comuna Baia Comuna nu este străbătută de căi de acces modernizate, drumurile sunt, în general, pietruite, accesul este dificil. Municipiul Gura Humorului Căi rutiere: dinspre București DN2 - E 85; dinspre Cluj Napoca: E58; un alt drum important este DN17A care face legătura între Siret - Rădăuți - Sucevița - Câmpulung Moldovenesc, iar DN18 leagă Iacobeni - Ciocănești - Borșa, ducând mai departe în Maramureș. Drumul național DN17 trece prin orașul Vatra Dornei de Gura Humorului, trece prin pasul Tihuța și ajunge în Transilvania. Căi feroviare: transportul cu trenul de la București la Gura Humorului se desfășoară pe magistrala București - Bacău - Suceava - Gura Humorului. Ramificațiile din Suceava sunt către Rădăuți, Putna și Suceava - Gura-Humorului - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei -Sângeorz Băi - Năsăud - Beclean, ramificații care fac legătura cu zona Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc - Dorna. Infrastructura turistică de iarnă: pârtia de la Gura Humorului situată la altitudini cuprinse între 477 și 762 m. Comuna Berchișești Dotarea infrastructurală a zonei este reprezentată de: conductă de apă potabilă care alimentează 80% din spațiul comunei; alimentare cu energie electrică pe 99% din suprafață; cale ferată; drum asfaltat pe 20% din suprafață. Comuna Bogdănești Este situată în județul Suceava, la 16 km de orașul Fălticeni și circa 40 km față de reședința de județ. Comuna nu este străbătută de căi de acces modernizate, drumurile sunt, în general, pietruite, accesul este dificil. Comuna Boroaia Teritoriul administrativ al comunei Boroaia este tranzitat de DN15C - drum național secundar care face legătura dintre Piatra Neamț și Fălticeni, se termină în DN2. Comuna Capu Câmpului Comuna nu este străbătută de căi de acces modernizate, drumurile sunt, în general, pietruite, accesul este dificil. Comuna Cornu Luncii Comuna nu este străbătută de căi de acces modernizate, drumurile sunt, în general, pietruite, accesul este dificil. Comuna Forăști Drumul Oniceni-Forăști, asfaltat pe o lungime de 4 km. În comuna Forăști s-au executat însemnate lucrări de îmbunătățiri funciare care au cuprins o suprafață de 5200 ha, s-au executat lucrări de drenaj cu tuburi de ceramică pe o lungime de 400 km, s-a realizat un număr de 110 poduri și podețe, drumuri de exploatare a terenurilor agricole, baraje din gabioane pe ravenele și torenții din partea superioară a pârâului Mediasca. Pe teritoriul comunei există o acumularea agropiscicolă Ruși-Ioneasa, pe pârâul Mediasca, cu o suprafață a luciului de apă de 38,4 ha, care pe lângă dezvoltarea pisciculturii are rolul de atenuare a viiturilor prin scoaterea de sub influența inundațiilor a unui mare număr de gospodării țărănești și terenuri agricole din satele Roșiori și Oniceni. Comuna este străbătută de șoseaua națională DN2, care leagă municipiile Roman și Suceava. Comuna Fântâna Mare Localitatea se află situată în sud-estul județului Suceava, la 5 km de Fălticeni și 30 km de Suceava și este străbătută de DN 2. Comuna Mălini Comuna Mălini este situată în partea de sud-est a județului Suceava, pe cursul inferior al râului Suha Mare, având în apropiere Munții Stânișoarei, cu o înălțime maximă de 1530 m în vârful Bivolu. Mălinii se află la 20 km de Fălticeni și 12 km de Baia. Pârtia de schi și teleschiul sunt amplasate în partea de sud a comunei, în satul Văleni, la ieșirea spre pasul Stânișoara. Pârtia de schi este de categorie ușoară spre medie și are o lungime de 800 m. Stația inferioară a teleschiului se află la o altitudine de circa 603 m, iar stația superioară este amplasată la o altitudine de aproximativ 706 m. Comuna Păltinoasa Accesul în comuna Păltinoasa se face atât pe cale rutieră, cât și pe cale ferată. Lungimea drumurilor publice este de 44 km pe teritoriul comunei. Lungimea liniei de cale ferată în exploatare este 7,5 km cu două stații de cale ferată - halte. Comuna nu dispune de rețea de distribuție a apei potabile și nici de rețea de canalizare. Comuna Râșca Teritoriul comunei este străbătut de drumul județean DJ 155A care face legătura între DN 15C și mănăstirea Slătioara, tranzitând comuna Bogdănești. Comuna Vadu Moldovei Căi rutiere de acces către localitate: E 85 București - Suceava, DN 2, DJ 208 F Dumbrăvița - Lespezi DC 9; DC 10. Rețeaua de drumuri locale și comunale: drumuri asfaltate: DC 9 Vadu Moldovei - Nigotești - Cămârzani, DJ 208 F Dumbrăvița; drumuri pietruite: DC 10 și toate drumurile sătești; drumuri de pământ - drumuri de exploatare agricolă. Rețeaua de alimentare cu apă potabilă deservește 30% din locuințe, fiind în implementarea sistemul de alimentare pentru satele Vadu Moldovei I, Vadu Moldovei II și Ciumulești. Comuna dispune de serviciu propriu de salubritate. Comuna Valea Moldovei Localitățile ce compun comuna Valea Moldovei sunt legate între ele prin drumul județean 177 C. Legătura cu comuna Capu Câmpului - reînființată în noiembrie 2003, și cu orașul Gura Humorului - situat la distanța de 18 km de centrul comunei se face pe DJ 177 C. Pe același drum și în continuare pe DJ 209 C se face legătura cu municipiul Fălticeni. Legătura între DJ 177C și DJ 209 - spre Gura Humorului și Suceava - se face peste râul Moldova pe Podul Izvor, iar cu DN 17 - spre Fălticeni, pe Podul Berchișești, pod recent reabilitat și modernizat. Legătura între comuna Valea Moldovei și cele două comune învecinate în partea de S-E, Mălini și Slatina, se face pe drumuri comunale, pietruite, ce constituie o altă cale rutieră spre municipiile Fălticeni și Suceava. Harta obiectivelor de infrastructură și construcții este inclusă în Anexa nr. 8 ... 2.4.1.6. Patrimoniu cultural Din punct de vedere al patrimoniului cultural unitățile administrativ-teritoriale care au suprafețe incluse în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși cuprind o serie de elemente prezentate în cele ce urmează. Comuna Drăgănești Singurul obiectiv din comuna Drăgănești inclus în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monument de interes local este situl arheologic de "la Temelie" - lângă satul Orțăști, sit ce cuprinde urmele unei așezări din secolele al XiV-lea-al XVI-lea. Comuna Baia Biserica Albă din Baia după tradiție, este ctitoria lui Ștefan cel Mare, din 1467, după bătălia victorioasă împotriva oștilor ungare conduse de regele Matei Corvin. Aceasta se află în marginea nord-vestică a satului, spre Sasca Mică. I se spune Biserica Albă pentru că, în contradicție cu tradiția bisericească moldovenească, nu a fost pictată. Biserica Adormirea Maicii Domnului situată în centrul satului este ctitoria lui Petru Rareș, terminată în 1532. Ruinele Catedralei romano-catolice Sfânta Maria, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, datând din 1410. Orașul Gura Humorului În Municipiul Gura Humorului se găsesc următoarele obiective culturale:
- a)Mănăstirea Voroneț - ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare din anul 1488, supranumită "Capela Sixtină a Estului". Se află la 4 km de centrul orașului Gura Humorului, în cartierul Voroneț, situat pe malul drept al râului Moldova; ...
- b)Biserica romano-catolică Preasfânta Treime din Gura Humorului - construită în anul 1811 și considerată cea mai veche biserică romano-catolică în funcțiune din Bucovina; ...
- c)Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Gura Humorului - construită în anul 1862, fiind pe rând, biserică armenească, biserică luterană și apoi, după al Doilea Război Mondial, biserică ortodoxă; ...
- d)Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Gura Humorului - construită în perioada 1876-1885; ...
- e)Sinagoga Mare din Gura Humorului - lăcaș de cult evreiesc construit în anul 1871 și refăcut la începutul secolului al XX-lea; ...
- f)Cimitirul evreiesc din Gura Humorului - datează din secolul al XVIII-lea și se află la marginea de nord a orașului, înspre satul Mănăstirea Humorului, la circa 700 de metri de gară; ...
- g)Primăria orașului - clădire construită în anul 1901 și situată în Piața Republicii nr. 10; ...
- h)Judecătoria orașului - clădire construită în anul 1904 și situată pe Bulevardul Bucovinei nr. 21; ...
- i)Școala Generală nr. 1 - clădire construită în anul 1812 și situată pe Bulevardul Bucovinei nr. 16; ...
- j)Școala Generală nr. 2 "Petru Comărnescu" - clădire construită în anul 1910 și situată pe Bulevardul Bucovinei nr. 25. În trecut aici a funcționat fostul liceu "Principele Carol"; ...
- k)Gara veche din Gura Humorului - clădire situată pe Aleea Castanilor nr. 3. în prezent poartă denumirea de Gara Gura Humorului Oraș; ...
- l)Casa Sidorovici - clădire în care funcționează atelierele Centrului Școlar "Sfântul Andrei"; ...
- m)Bustul preotului Simeon Cobilanschi - monument dezvelit în anul 1998; ...
- n)Bustul scriitoarei ucrainiene Olga Kobyleanska - monument dezvelit în anul 2003. ... Comuna Berchișești Biserica de lemn "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Berchișești - edificiu religios construit între anii 2001-2007 Comuna Bogdănești
- a)Mănăstirea Bogdănești - rezidită în anul 1994 pe locul unei foste mânăstiri construite pe vremea domniei lui Bogdan I al Moldovei între 1359 și 1365, strămutată în anul 1530 la Mănăstirea Râșca; ...
- b)Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești - construită în anul 1779 și situată în cimitirul satului; ...
- c)Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh din Bogdănești - construită în perioada 1937-1955 și situată în centrul satului. ... Comuna Boroaia
- a)Biserica "Ioachim și Ana Boroaia"; ...
- b)Mănăstirea Boroaia "Mănăstirea de Maici Boboceni"; ...
- c)Biserica din lemn monument istoric Boroaia Vale; ...
- d)Situl arheologic "La Temelie" din satul Giulești. ... Comuna Capu Câmpului
- a)Schitul "Poiana Arșiței"; ...
- b)Exemplarul de Tisa cu o vechime de aproximativ 400 de ani, considerat monument al naturii. ... Comuna Cornu Luncii
- a)Vama Veche din Cornu Luncii - clădire datând din 1809 - astăzi muzeu; ...
- b)Biserica de lemn din Băisești - lăcaș de cult datând din 1778. ... Comuna Forăști Biserica de lemn din Forăști - monument istoric atestat documentar în anul 1764 - este situată în cimitirul satului. Comuna Fântâna Mare Pe teritoriu comunei nu există zone cu valoare de patrimoniu construit. Comuna Mălini Casa Memorială Nicolae Labiș din localitatea Mălini. Comuna Păltinoasa Pe teritoriu comunei nu există zone cu valoare de patrimoniu construit. Comuna Râșca Complexul mănăstiresc Râșca, declarat monument UNESCO, este alcătuit din următoarele edificii: Biserica "Sf. Nicolae" - ctitorită în anul 1542 dc către Petru Rareș și extinsă în perioada 1611-1617 de către vornicul Costea Băcioc. Comuna Vadu Moldovei Mănăstirea Cămârzani - în incinta mănăstirii se află vechea biserică cu hramul Sfântu Gheorghe și noua biserică cu hramul Nașterea Maicii Domnului. De asemenea, mănăstirea găzduiește un muzeu care are drept obiectiv colectarea, conservarea bunurilor culturale și valorificarea lor prin expunere și publicare. Comuna Valea Moldovei Situl arheologic "Necropola Tumulară" datat în secolul III-IV după Hristos. Harta patrimoniului cultural este inclusă în Anexa nr. 9 ... 2.4.1.7. Peisajul Aria protejată se situează în podișul Moldovei, districtul câmpiilor piemontane cu caracter de eroziune și de acumulare cuaternare - prundișuri, nisipuri și luturi nisipoase, formate în continuarea evoluției câmpiilor piemontane cu terase etajate larg dezvoltate în evantai, conuri de dejecție și șesuri întinse, cu o rețea hidrografică puternică și cu bogate ape subterane, situate aproape la suprafață. Aspectul zonei este de podiș cu fragmentare deluroasă, cu văi relativ largi și versanți cu pante domoale, rareori cu pante repezi și cu procese de eroziune și alunecări. În lungul albiei Moldovei peisajul este caracterizat prin câmpuri aluviale de luncă, frecvent inundabile, cu numeroase meandre, bălți și microrelief de terase joase. Pe suprafața sitului sunt prezente habitate naturale și antropizate. Pajiștile sunt prezente la nivelul teraselor albiei râului Moldova, pe unii versanți erodați și afectați de alunecări. În lunca Moldovei sunt prezente zăvoaie care cuprind plop alb - Populus alba, răchită - Salix fragilis și subarboret de cătina albă - Hippophae rhamnoides. Suprafețele cultivate sunt utilizate pentru cultura porumbului, florii soarelui și grâului pe arii reduse. Câmpurile cultivate apar mozaicat, suprafețele nefiind supuse agriculturii intensive, de tip monocultură. Harta peisajului este inclusă în Anexa nr. 7 ... ... 2.4.2. Impacturi și amenințări 2.4.2.1. Presiuni - impacturi trecute și prezente Presiunile au fost identificate și evaluate ca intensitate în cadrul proiectului POS Mediu Axa 4 componenta: "Realizare studii de inventariere, cartare și evaluare a stării de conservare a speciilor, studiul amenințărilor și studiu socio-economic pentru ariile ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni și Mitești, ROSCI0364 Râul Moldova între Tupilați și Roman, ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși". Presiunile - impacturile trecute și prezente sunt sintetizate în tabelul nr. 11, ținându-se cont de impacturile actuale și potențiale evaluate la toate speciile de interes comunitar din sit. Hărți ale presiunilor - impacturi trecute și prezente sunt incluse în Anexa nr. 14 Tabelul nr. 11 Presiuni și impacturi asupra sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși ... 2.4.2.2. Amenințări - impacturi viitoare previzibile Amenințările/impacturile viitoare previzibile/potențiale sunt sintetizate în tabelul nr. 12, ținându-se cont de impacturile potențiale evaluate la toate speciile de interes comunitar din sit. Hărți ale amenințărilor - impacturi viitoare previzibile sunt incluse în Anexa nr. 15 Tabelul nr. 12 Amenințări - impacturi asupra sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși ... ... ... ... 3. EVALUAREA STĂRII DE CONSERVARE A SPECIILOR 3.1. Evaluarea stării de conservare a fiecărei specii de faună de interes comunitar din Formularul Standard Natura 2000 Evaluarea stării de conservare a fiecărei specii de interes comunitar s-a realizat prin studii în cadrul proiectului POS Mediu Axa 4 componenta: "Realizarea studii de inventariere, cartare și evaluare a stării de conservare a speciilor, studiul amenințărilor și studiu socio-economic pentru ariile ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni și Mitești, ROSCI0364 Râul Moldova între Tupilați și Roman, ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși". Sinteza evaluării stării de conservare a fiecărei specii este redată în tabelul nr. 13. Tabelul nr. 13 Evaluarea stării de stării de conservare a fiecărei specii de interes comunitar ... ... 4. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE PLANULUI DE MANAGEMENT 4.1. Scopul Planului de management Scopul principal al Planului de management este asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor de interes comunitar din aria protejată, precum și menținerea serviciilor ecosistemelor din sit. ... 4.2. Obiectivele Planului de management A. Asigurarea stării de conservare favorabilă pentru toate speciile și habitatele de interes comunitar din sit. ... B. Promovarea și aplicarea unor forme de vizitare și turism în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului. ... C. Îmbunătățirea atitudinii populației față de valorile naturale ale sitului, prin informare, conștientizare, implicare și educarea tinerei generații. în spiritul protecției naturii. ... D. Asigurarea unui management integrat, eficient și adaptabil al sitului. ... Obiective specifice Au fost stabilite următoarele obiective specifice: Obiectiv specific 1: Continuarea activităților de identificare și cartare a speciilor de interes comunitar și a habitatelor acestora Obiectiv specific 2: Monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar Obiectiv specific 3: Aplicarea măsurilor pentru asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor și habitatelor de interes comunitar Obiectiv specific 4: Facilitarea practicării unor forme de vizitare și turism în sit Obiectiv specific 5: Conștientizarea publicului și comunicare eficientă în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului Obiectiv specific 6: Educația ecologică a tinerilor în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului Obiectiv specific 7: Asigurarea echipamentului și infrastructurii de funcționare necesare ariei protejate Obiectiv specific 8: Asigurarea de personal, conducere, coordonare, administrare eficiente Obiectiv specific 9: Realizarea de instruiri, documente strategice de planificare, rapoarte adecvate Activități Obiectiv specific 1: Continuarea activităților de identificare și cartare a speciilor de interes comunitar și a habitatelor acestora
- a)Continuarea identificării și cartării speciilor de interes comunitar Se vor realiza în continuare activități de identificare și cartare a speciilor de interes comunitar. Datele primare din teren vor fi notate în carnet, punctele și poligoanele încărcate în GPS, apoi toate datele încărcate în baza electronică de date. Orice nouă specie de interes comunitar va fi luată în considerare. Activitatea se va aplica pe întreaga suprafață a sitului, în mod continuu. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ...
- b)Continuarea identificării și cartării habitatelor speciilor de interes comunitar Se vor realiza în continuare activități de identificare și cartare a habitatelor speciilor de interes comunitar. Datele primare din teren vor fi notate în carnet sau direct în baza de date electronice, punctele și poligoanele încărcate în GPS, apoi toate datele încărcate în baza electronică de date la birou. Orice habitat nou de interes va fi luat în considerare. Habitate vizate: toate habitatele speciilor de interes comunitar. Localizarea activității propuse: activitatea se va realiza pe întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 2: Monitorizarea stării de conservare a speciilor
- a)Actualizarea permanentă a informațiilor privind speciile de interes comunitar prin monitorizarea acestora Scopul acestei activități este acela de a evalua eficiența măsurilor de management în conservarea elementelor protejate din sit. Activitatea se referă la monitorizarea speciilor de interes comunitar, conform planului de monitorizare. Monitorizarea în teren se va concentra pe specie, habitatul caracteristic și amenințări. Specii vizate: toate speciile de interes comunitar. Localizarea activității propuse: activitatea se va realiza pe întreaga suprafață a sitului, în punctele și pe traseele de monitorizare selectate de către custode. ...
- b)Evaluarea anuală a stării de conservare a speciilor de interes comunitar și a habitatelor acestora În urma raportului de monitorizare, se va demara etapa de evaluare a stării de conservare, printr-un raport anual. Evaluarea stării de conservare a speciilor va urma etapele standard - evaluarea din punct de vedere al suprafeței, perspectivelor speciei și evaluarea globală. De asemenea, se vor monitoriza speciile invazive și alogene. Specii vizate: toate speciile de interes comunitar. Localizarea activității propuse: evaluarea se va realiza pentru întreaga suprafață. ... Obiectiv specific 3: Aplicarea măsurilor pentru asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor de interes comunitar
- a)Depistarea și eliminarea surselor de poluare cu deșeuri menajere Se vor realiza controale în teren împreună cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate în gestionarea depozitării deșeurilor în vederea identificării zonelor cu deșeuri depozitate necorespunzător. Aceste zone vor fi menționate într-un raport al activității de control și se vor urma căile legale pentru eliminarea acestora din sit și pentru a preîntâmpina depozitarea necorespunzătoare a acestora: aplicarea de amenzi contravenționale; găsirea unor soluții pentru un management mai eficient al deșeurilor la nivel local; colectarea deșeurilor din sit cu voluntari, membrii ai comunităților locale; activități de patrulare și control în zonele vulnerabile. O parte din deșeurile menajere sunt depozitate de localnici în cuveta lacustră a bălților. Chiar dacă o parte din deșeuri provin din zonele situate în amonte, iar măsurile de management vizează planul local, o creștere a gradului de conștientizare asupra problemelor de mediu poate ameliora efectele acestui factor. De asemenea, este necesară curățarea cuvetelor lacustre de deșeurile ce duc la colmatarea habitatelor "sursă" pentru speciile de amfibieni - bălți cu un număr ridicat de indivizi. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga zonă a sitului. ...
- b)Supravegherea modului în care se realizează exploatările forestiere Pe afluenții râului Moldova - pârâul Râșca, pârâul Bogata există exploatări forestiere care au un impact negativ asupra cursurilor de apă din aval: în apă intră resturi de lemne, care pătrund în branhiile speciilor de pești ducând la moartea acestora; din cauza tăierilor crește riscul de producere a viiturilor și inundațiilor, în perioada acestora apa devenind poluată. Ca măsură de management trebuie controlată exploatarea pădurilor pe suprafețele sit. În acest sens, custodele ariei protejate trebuie să sesizeze și să colaboreze cu instituțiile cu atribuții de control, pentru a preveni apariția unor situații menite să afecteze starea de conservare favorabilă a speciilor din sit. Specii vizate: toate speciile de pești de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: pe afluenții râului Moldova - pârâul Râșca, pârâul Bogata. ...
- c)Interzicerea introducerii speciilor invazive de pești Se va interzice introducerea speciilor invazive de pești, de exemplu Carassius gibelio, Pseudorasbora parva, Lepomis gibbosus, Ictalurus nebulosus și altele asemenea. Speciile de pești cu un caracter invaziv, intră în competiție cu speciile protejate și odată introduse sunt aproape imposibil de eliminat. Această competiție, pentru hrană și habitat, se finalizează cu un declin a speciilor protejate. Se va realiza un control strict în vederea prevenirii introducerii și răspândirii speciilor de pești cu potențial invaziv. Se interzice deversarea apei provenite de la amenajările piscicole din zona sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, în cursul de apă al râului și al afluenților săi. Specii vizate: toate speciile de pești de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: toate bălțile artificiale și naturale din sit, întregul curs al râului Moldova și al afluenților săi. ...
- d)Implementarea restricțiilor prevăzute în regulament privind accesul motorizat în anumite zone, aprinderea focurilor, producerea de zgomote puternice, aruncarea deșeurilor, colectarea speciilor de floră și faună Se vor realiza acțiuni de patrulare și control în teren, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor abilitate. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ...
- e)Lobby pentru realizarea unei rețele de canalizare eficiente în localitățile limitrofe sitului Se vor realiza întâlniri cu administrațiile locale și instituțiile relevante în vederea identificării de soluții, surse de finanțare, scrierea și depunerea de proiecte pentru eficientizarea rețelelor de canalizare ale localităților limitrofe râului Moldova care deversează ape menajere în cursurile de apă. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: localitățile de pe întreaga suprafață a sitului. ...
- f)Promovarea lucrărilor bine justificate de regularizare, decolmatare și reprofilare a cursului râului care respectă măsurile adecvate conservării speciilor de interes comunitar și monitorizarea acestor activități în vederea realizării lucrărilor de regularizare, decolmatare și recalibrare a albiei râului Moldova se vor impune următoarele măsuri: i. realizarea acestor lucrări în afara perioadei de reproducere a speciilor de pești de interes comunitar - majoritatea speciilor ihtiofaunei de interes comunitar își depun ponta pe substrat nisipos și pietros aflat în zone cu adâncime mică a apei - în vecinătatea malurilor, riscând astfel să fie compromisă întreaga generație prin activitățile realizate; ... ii. este interzisă orice formă de excavare a aluviunilor din albie cu excepția lucrărilor de regularizare și decolmatare a albiei avizate de custode; ... iii. se interzice realizarea lucrărilor direct în albia râului în perioada de vulnerabilitate a speciilor de pești de interes comunitar, respectiv 01 aprilie - 01 octombrie - perioadă stabilită prin Anexa 8 - 1 din Memoriul de prezentare al Planului pentru Prevenirea, Protecția și Diminuarea Efectelor Inundațiilor în Bazinul Hidrografic Siret, elaborat de Administrația Bazinală de Apă Siret; ... iv. în perioada de vulnerabilitate poate fi aprobată doar realizarea de lucrări de decolmatare, reprofilare și regularizare numai utilizând tehnologia de excavare "în bazin închis" cu condiția ca digul temporar care închide zona propusă pentru excavare și o separă de cursul râului Moldova să fie executat înaintea începerii perioadei de depunere a pontei de către speciile de pești de interes comunitar - cel târziu până la sfârșitul lunii martie. Digul temporar va fi excavat numai după finalizarea perioadei de reproducere a speciilor de pești de interes comunitar, respectiv după 1 octombrie; ... v. se interzice tranzitarea cursului râului, prin apă, cu orice mijloace de transport sau utilaje, când situația o impune se vor folosi podurile de acces existente sau, în cazuri de forță majoră, vor fi amenajate poduri temporare din tuburi de beton; ... vi. se interzice îndepărtarea sedimentelor pe porțiuni mai mari de 1 km de-a lungul râului Moldova. Boarța își depune icrele cu ajutorul ovipozitorului în cavitatea branhială a lamelibranhiatelor din genurile Unio și Knodonta. Supraviețuirea speciei depinde de lamelibranhiate, excavate împreună cu sedimentele; ... vii. se va urmări menținerea unei distanțe de minim 1 km între lucrările de regularizare, decolmatare și reprofilare, cu excepția situațiilor când această activitate se desfășoară în vederea prevenirii riscului de inundare a zonelor de locuit, a infrastructurii de transport și în cazuri ce țin de siguranța națională; ... viii. controlul strict al lucrărilor de regularizare, decolmatare și reprofilare ale albiei râului Moldova de către autoritățile abilitate - Garda Națională de Mediu - comisariatele județene, Administrația Bazinală de Apa Siret, Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani - astfel încât să se asigure respectarea condițiilor din avizele și autorizațiile emise de autoritățile competente pentru protecția mediului și din regulamentul sitului; ... ix. se va urmări ca adâncimea maximă de excavare în cazul lucrărilor de decolmatare să nu depășească cota de talveg a râului Moldova din zona perimetrului de lucru; ... x. se va interzice amplasarea de noi stații de sortare - spălare - concasare agregate minerale pe suprafețe situate în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși; ... xi. apa utilizată de stațiile de spălare - sortare la spălarea agregatelor minerale va fi reintrodusă în râu numai după decantare corespunzătoare. ... Depozitarea aluviunilor dislocate în cadrul lucrărilor de decolmatare avizate se va face în afara în afara albiei majore a râului Moldova și a habitatelor de pajiște. Fac excepție situațiile bine justificate, prezentate la punctul h, cu respectarea legislației în vigoare. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: zonele în care există sau se avizează noi lucrări de decolmatare, regularizare și reprofilare de pe întregul curs al râului Moldova din sit. ...
- g)Desemnarea unor "zone de liniște", unde nu vor fi executate lucrări de decolmatare în albie pe parcursul implementării Planului de management Pentru lucrările de decolmatare propuse se va elabora un plan integrat de funcționare - care se poate pune în practică numai pe baza legii, controlat periodic de custode. Pe parcursul implementării Planului de management, se vor desemna anual "zone de liniște", de unde nu se poate extrage nisip și pietriș. Desemnarea acestor zone se va face de către custode, după consultarea Administrației Bazinale de Apă Siret - Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani, cu avizul Agenției pentru Protecția Mediului. Zonele vor avea câte 3 km lungime, de-a lungul cursului de apă al râului Moldova, pe teritoriul acestei arii naturale protejate. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întregul curs al râului Moldova și al afluenților săi. ...
- h)Monitorizarea lucrărilor prevăzute în Programul de Gospodărire a Apelor cu respectarea strictă a legislației în vigoare. Activitățile specifice de gospodărire a apelor cum sunt: realizarea lucrărilor prevăzute în planul tehnic anual de exploatare și întreținere; realizarea lucrărilor de investiții propuse prin schema de amenajare a bazinului Siret; măsuri de management împotriva animalelor care periclitează siguranța și integritatea digurilor; intervenții de urgență ale autorităților de gospodărire a apelor în cazuri excepționale se vor face cu respectarea actelor de reglementare. Specii vizate: toate speciile de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întregul curs al râului Moldova și al afluenților săi. ...
- i)Interzicerea construirii de baraje, praguri și a altor construcții similare în albia râului Moldova și în albiile afluenților principali, care pot constitui obstacole pentru speciile de pești. Se va interzice construirea barajelor, obstacolelor, pragurilor în albia râului Moldova sau afluenților săi, care împiedică mișcarea speciilor de pești - orice obstacol mai înalt de 20 de cm. Consolidarea malurilor trebuie să fie supravegheată de către custode. Consolidarea malurilor va trebui realizată astfel încât să fie împiedicată omogenizarea habitatelor și dispariția nișelor ecologice preferate de diferitele specii de interes. Lucrările de prevenire a inundațiilor vor fi realizate fără distrugerea malurilor, betonare pe zone extinse, și fără construirea pragurilor de fund care să împiedice deplasarea speciilor de pești. Lucrările de consolidare a malurilor vor fi efectuate, cu excepția situațiilor de urgență, în afara perioadei de reproducere a speciilor de ihtiofaună de interes comunitar, pe segmente de râu care să nu depășească 2 km lungime, în cazul lucrărilor de mare amploare. În timpul execuției acestor investiți utilajele și mijloacele de transport utilizate nu vor tranzita cursul râului. Când situația o impune se vor folosi podurile de acces existente sau în cazuri de forță majoră, vor fi amenajate poduri temporare din tuburi de beton. Utilajele folosite la lucrările de consolidare a malurilor vor lucra de pe mal, cu excepția situațiilor excepționale când nu este posibilă execuția lucrărilor fără a atinge mediul acvatic. Având în vedere că albia râului Moldova este largă, iar cursul despletit, pentru lucrările de consolidare a malurilor, în perioadele cu debit mic, se va face dirijarea cursului râului către malul opus prin diguri temporare din pietriș. Devierile de curs nu vor fi executate, în nici o situație, în perioada de de vulnerabilitate ridicată a speciilor de pești de interes comunitar, respectiv 01 aprilie - 01 octombrie. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întregul curs al râului Moldova și al afluenților săi. ...
- j)Menținerea habitatelor acvatice folosite pentru reproducere de speciile de amfibieni Pentru menținerea bălților folosite pentru reproducere de către speciile de amfibieni se interzic desecările, drenările sau orice alte măsuri de regularizare a apelor curgătoare, de exemplu: tăierea meandrelor, betonarea sau pavarea fundului apelor. Excepție fac activitățile de reconstrucție ecologică, permise doar cu acordul scris al custodelui. Se interzic intervențiile de orice natură în zonele cu habitate "sursă" pentru metapopulațiile speciilor de amfibieni. Aceste habitate vor fi monitorizate de către custodele sitului. Acumularea de materie organică poate duce la colmatarea habitatelor acvatice utilizate pentru reproducere de către amfibieni și indirect scăderea diversității genetice prin izolarea habitatelor de reproducere. Un nivel scăzut al apei în bălți poate crește expunerea față de prădători a larvelor și pontei. Bălțile pot seca mai repede iar larvele de amfibieni nu au suficient timp pentru a se metamorfoza. Este necesară monitorizarea acestor habitate și decolmatarea lor dacă înainte de perioada de reproducere a speciilor de amfibieni acestea au o adâncime mai mică de 10 cm. Specii vizate: toate speciile de amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: toată suprafața sitului, de exemplu bălțile din zonele localităților Capu Câmpului, Capu Codrului, Brăiești. ...
- k)Limitarea pășunatului și refacerea covorului ierbos În zonele unde acesta este degradat Se impune limitarea numărului de animale care pășunează în sit între 0,3 și 1,0 U.V.M./ha de pășune și interzicerea pășunatului în perioada 30 noiembrie - 01 aprilie. Se recomandă limitarea/interzicerea pentru o perioadă a pășunatului, pe suprafețele cu pajiște sau pășune degradată, până la refacerea covorului vegetal distrus pentru a nu favoriza eroziunea și colmatarea habitatului acvatic. Conform datelor din literatura de specialitate, tritonul cu creastă preferă habitatele acvatice cu o vegetație bogată și bogate în nutrienți, însă prezența acestuia este negativ corelată cu o încărcare prea mare în nutrienți și prezența fenomenelor de eutrofizare. Astfel, efectivele de Triturus cristatus au fost pozitiv corelate cu pășunatul extensiv, însă negativ corelate cu cel intensiv. În cadrul studiilor realizate în teren a fost observat un pășunat scăzut spre moderat, care însă ar putea crește în viitor sau ar putea utiliza tehnici nedurabile prin suprapășunatul aceleiași zone. Recomandăm ca în acest sector dominat de ecosisteme de pajiște de luncă să se impună reglementarea pășunatului prin încheierea de contracte de pășunat, care să prevadă o încărcătură rezonabilă de animale/ha Pășune - pot fi luate valorile din ghidurile privind bune condiții agricole și de mediu și un anumit calendar de pășunat, care să permită refacerea pășunilor și să evite supraîncărcarea cu nutrienți a solului și habitatelor acvatice ale tritonului cu creastă. În cadrul acestei măsuri se va elabora un contract standard de pășunare care să prevadă aceste condiții legate de conservarea tritonului cu creastă, dar în același timp și de un pășunat durabil și prietenos altor specii de amfibieni, reptile și altor specii de interes comunitar. Acest model de contract va fi furnizat primăriilor comunelor Capu Câmpului, Valea Moldovei și Mălini, pentru a fi utilizat în sectorul amintit. De asemenea, în măsura în care parcele din cadrul acestui sector au regim privat de proprietate, se va încerca realizarea unor protocoale, prin evidențierea posibilităților de subvenționare prin noul program al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În măsura în care se va considera necesar, se vor putea realiza activități de refacere a covorului vegetal, cu acordul proprietarilor de terenuri. În acest caz, se vor realiza înierbări cu specii autohtone, în cea mai mare parte prin supraînsămânțare. Se vor folosi tehnologii care să nu afecteze speciile de interes comunitar. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului, în zonele în care se pășunează - în special în vecinătatea bălților de pe pășunile localităților Capu Câmpului, Capu Codrului, Valea Moldovei și Mălini. ...
- l)Conservarea zonelor cu bălți și a zonelor umede din habitatele forestiere și amenajarea de noi bălți de reproducere Se recomandă încheierea unui protocol de colaborare cu Direcția Silvică Suceava sau cu Ocoalele Silvice Gura Humorului, Mălini și Râșca, pentru instruirea personalului silvic cu privire la importanța conservării habitatelor acvatice - bălți temporare, permanente, mlaștini, izvoare limnocrene, pâraie care băltesc, șanțuri și canale - din fondul forestier aferent acestor ocoale. Se recomandă realizarea unui ghid de instruire simplu, cu mult material grafic, elaborat în colaborare cu ingineri silvici, precum și susținerea unor sesiuni de instruire la sediile Direcției Silvice Suceava sau a celor trei ocoale silvice, cu recomandări practice de ocrotire a habitatelor acvatice utilizate de tritonul cu creastă dar și de alte specii de amfibieni. Se vor realiza sesiuni de instruire ale personalului silvic privind ocrotirea bălților temporare și permanente, existente în fondul forestier, astfel ca acesta să aibă în vedere aceste habitate, în momentul în care vor desfășura activități silvice: exploatare forestieră, igienizare, pregătire și transport material lemnos. Habitatele acvatice care vor fi amenajate în fondul forestier, vor fi amenajate cu sprijinul personalului silvic și de vânătoare - în cazul suprapunerii unui fond de vânătoare, bălțile putând avea și rolul de adăpători pentru fauna de interes cinegetic, fără a reprezenta o amenințare serioasă la adresa tritonului cu creastă. Este foarte important ca personalul silvic să înțeleagă importanța ocrotirii și creșterii numărului habitatelor acvatice ale speciilor de amfibieni, în special pentru contribuția lor la controlul natural al dăunătorilor forestieri. Mai multe specii de amfibieni vor prolifera ca urmare a aplicării acestei măsuri: Rana dalmatina, Triturus vulgaris, Bombina variegata, Bombina bombina, Bufa bufa, Hyla arborea și alte specii. Amenajarea unor habitate acvatice - bălți - se va efectua în fondul forestier, în zonele de habitat rezultate ca favorabile în urma modelării ecologice, această măsură fiind una care va scădea impactul presiunilor date de trecerea cu animalele pe drumurile comunale și colmatarea observată în cazul mai multor bălți. O rețea de bălți, suficient de apropiate între ele, ca să permită fluxul de gene - poate susține o structură dinamică a populațiilor din zonă. Extincția unei sub-populații locale, secarea bălții sau distrugerea habitatului, nu reprezintă o problemă de conservare, șansele de recolonizare fiind ridicate, într-un peisaj care prezintă o rețea de bălți. Se recomandă amenajarea unor habitate acvatice din 500 în 500 m, știind că tritonii cu creastă migrează până la 800 m. Habitatele acvatice amenajate în fondul forestier, în tufărișuri sau ecosisteme de pajiște trebuie să aibă dimensiuni de între 18 x 18 m sau 20 x 20 m, pentru a atinge valori între 2000 și 2500 mp ale suprafețelor însumate, prag de la care sc consideră că metapopulațiile pot fi viabile. Habitatele acvatice ar trebui să fie situate înăuntrul sau la marginea fondului forestier, nu mai departe de 50 m, să aibă adâncimi maxime de aproximativ 1 m și o zonă de adâncime mică - sub 50 cm, de cel puțin 25% din suprafețele acestora, să aibă malurile cu pante între 20 și 40°, substratul trebuie să fie din argilă compactată, cu un strat de nisip deasupra, să aibă umbră oferită de coronament între 50 și 100%. Se recomandă realizarea unor grămezi de lemn mort și/sau pietre în apropierea acestor habitate acvatice, pentru facilitarea hibernării în condiții sigure a tritonilor cu creastă. Specii vizate: toate speciile de amfibieni. Localizarea măsurii propuse: conservarea habitatelor speciilor de amfibieni va fi realizată pe toată suprafața sitului; amenajarea de noi habitate acvatice va fi realizată în pădurile din vecinătatea localităților Șinca, Bogata, Mălini, Cornu Luncii, Baia. ...
- m)Adaptarea managementului forestier la necesitățile de conservare ale speciilor de interes comunitar Se recomandă:
- a)păstrarea elementelor lineare de vegetație, de exemplu șirurile de arbori și gardurile vii, care oferă conexiune între diferite trupuri de pădure; ...
- b)menținerea unui număr de 3-10 adăposturi, scorburi, pe hectar, acesta însemnând 4-6 arbori cu scorburi/ha, pentru speciile de lilieci; ...
- c)susținerea unui coronament cu producție mare de hrană, favorizarea speciilor de foioase specifice, de exemplu stejar, fag, carpen - specii cu abundență mare de insecte; ...
- d)păstrarea unei diversități naturale cu arbori și arbuști din specii autohtone; ...
- e)menținerea lemnului mort în pădure - acest lucru favorizează diversitatea speciilor de insecte; – realizarea de reîmpăduriri cu specii indigene, preferate de lilieci - fag, stejar, plop; ... – menținerea pajiștilor și poienilor, care sunt locuri de hrănire pentru specii de lilieci; ... – interzicerea înlocuirii pădurilor de tip natural-fundamental cu arborete formate din specii alohtone sau modificate genetic - plop euro-american, salcâm, stejar rosu, oțetar; ... – menținerea suprafețelor de apă stătătoare și curgătoare în păduri - acestea servesc atât ca habitate de hrănire, ca surse de apă, cât și ca rute de zbor pentru speciile de lilieci; ... – reducerea folosirii pesticidelor/insecticidelor în combaterea diferiților dăunători din păduri. ... ... Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: toate zonele din sit cu habitate forestiere. ...
- n)Limitarea realizării de noi drumuri de acces Deoarece situl este străbătut de numeroase drumuri de pământ și drumuri de exploatare se recomandă menținerea doar a celor care sunt absolut necesare. Se va interzice realizarea de noi drumuri, cu excepția cazurilor în care prin documentații avizate se demonstrează că acestea sunt absolut necesare. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ...
- o)Includerea prevederilor Planului de management al sitului, în amenajamentele silvice După aprobarea Planului de management, amenajamentele silvice ale unităților de producție/proprietăților ce intră în componența sitului, vor fi revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea acestuia. Până la revizuirea amenajamentelor silvice, nu se vor aplica de către administratorii fondului forestier, decât acele prevederi care sunt conforme legislației specifice ariilor naturale protejate și planurilor de management în vigoare. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: în toate zonele cu habitate forestiere acoperite de amenajamentele silvice. ...
- p)Includerea prevederilor Planului de management al sitului în planurile de urbanism - Planuri Urbanistice Generale și Planuri Urbanistice Zonale Custodele va informa instituțiile responsabile cu privire la prevederile de mai jos și va verifica respectarea acestora pentru teritoriul ariei protejate. Autoritățile administrației publice locale competente și administratorii de terenuri au obligația de a actualiza documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, prin integrarea în cuprinsul lor a prevederilor referitoare la situl ROSCI035 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ...
- q)Interzicerea sau, după caz, limitarea schimbării modului de utilizare a terenurilor Schimbarea modului de utilizare al terenurilor de la pajiște sau arabil la perimetru construit va fi interzisă. Pot fi avizate doar schimbări temporare ale modului de folosință ale unor mici suprafețe de teren, de maxim 2 ha fiecare dar fără a depăși însumate 5% din clasa de habitat respectivă la nivelul sitului. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ...
- r)Sigilarea gurii de vizitare a conductei de apă dintre localitățile Șinca și Bogata Recomandăm încheierea unui protocol de colaborare cu operatorul rețelei de distribuție de care aparține conducta de apă dintre localitățile Șinca și Bogata, în vederea sigilării gurii de vizitare betonate, care funcționează în prezent ca o capcană pentru tritonii cu creastă. Această măsură presupune capturarea amfibienilor căzuți în gura de vizitare și drenarea apei pe pajiștea alăturată. Specii vizate: toate speciile de amfibieni de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: între localitățile Șinca și Bogata. ...
- s)Identificarea zonelor ce vor fi desemnate drept coridoare de dispersie și evidențierea lor în cadrul procesului de avizare a proiectelor noi de investiții. Se recomandă realizarea unei modelări spațiale de permeabilitate, pentru a identifica pe baza datelor de biologie ale tritonului carpatic și ale caracteristicilor de habitat din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși cele mai bune zone candidate la statutul de coridoare de dispersie, precum și evidențierea lor în cadrul procesului de avizare a proiectelor noi de investiții. Măsura este menită a fundamenta amenajarea unor coridoare de dispersie, pentru asigurarea unei reziliențe absolut necesare în contextul localizării ariei naturale protejate la limita de distribuție a tritonului carpatic. Amenințările potențiale pentru specie, modificarea temperaturii și reducerea conectivității poate induce sau potența problema hibridării introgresive dintre tritonul carpatic și cel comun. Creșterea conectivității dintre populații diferite, poate asigura reziliența necesară, în special din punct de vedere genetic, în condițiile creșterii temperaturii globale și a extremelor climatice. Creșterea conectivității de habitat va asigura fluxul necesar dintre populații diferite și o vigoare genetică, ceea ce va împiedica apariția presiunii date de hibridarea introgresivă. Realizarea unei modelări spațiale a matricei de permeabilitate, va putea fundamenta pe viitor realizarea unor coridoare de dispersie pentru tritonul carpatic. de aceste coridoare vor beneficia și alte specii de amfibieni, inclusiv speciile genului Bombina, Rana dalmatina, Rana temporaria, Hyla arborea, Triturus cristatus. Specii vizate: speciile de tritoni de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: Realizarea modelării poate fi pentru întregul sit ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, deși pentru tritonul carpatic este evident că doar malul drept al râului Moldovei - pe raza localităților Capu Câmpului, Mălini, Șinca, Sasca Mare, Bogata, Jahalia, Râșca - este important din punct de vedere al habitatelor favorabile. O viitoare măsură de realizare a unor coridoare de dispersie recomandăm a fi realizată doar pe malul drept, pentru o concentrare eficientă a eforturilor de conservare. ... ș) Implementarea unor măsuri de conservare noi, în funcție de rezultatele monitorizării din teren, ori de câte ori este necesar Custodele ariei protejate va implementa măsurile de conservare recomandate anterior dar va implementa și alte măsuri noi, eventual măsuri de reconstrucție ecologică, în funcție de rezultatele monitorizărilor. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 4: Facilitarea practicării unor forme de vizitare și turism în sit
- a)Amenajarea unor puncte cheie de observare a biodiversității și întreținerea amenajărilor Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- b)Amenajarea unor trasee ecoturistice și întreținerea amenajărilor Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- c)Instalarea și întreținerea panourilor și indicatoare în principalele puncte de interes din sit Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- d)Amenajarea de puncte de informare, eventual a unui centru de vizitare și întreținerea acestora Traseele ecoturistice se pot amenaja la propunerea custodelui sau a altor entități cu avizul custodelui, în scopul valorificării durabile a potențialului turistic și a biodiversității unor zone din aria protejată, având un rol important și în conștientizarea și informarea publicului cu privire la protejarea elementelor de interes comunitar. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- e)Prezentarea, prin intermediul birourilor și mijloacelor de informare turistică ale localităților limitrofe, a unor informații detaliate cu privire la sit și atracția turistică Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- f)Crearea și promovarea unui portofoliu de activități sportive pentru aria protejată Se va crea și promova un portofoliu de activități sportive pentru aria protejată - drumeție, alergare, maraton și conectarea acestuia cu manifestările turistice și sportive din zonă Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- g)Crearea și promovarea unui portofoliu de activități vizând cunoașterea speciilor și habitatelor sitului de tipul unui turism stiințific, cu ghizi special instruiți Această măsură creează posibilitatea implementării unei forme de turism organizate, în funcție de oportunitățile de finanțare pe care le va accesa custodele sitului. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: se va stabili în urma consultării factorilor interesați. ...
- h)Informarea vizitatorilor cu privire la valorile ariei naturale protejate și regulile de vizitare Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere, de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- i)Crearea și implementarea unui sistem de rangeri voluntari din rândul tinerilor din localitățile limitrofe Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 5: Conștientizarea publicului și comunicarea eficientă cu factorii interesați
- a)Realizarea de întâlniri periodice cu factorii interesați Plecând de la ideea că populația locală reprezintă actorul principal al existenței și managementului sitului, una dintre modalitățile de informare, conștientizare, consultare și implicare o reprezintă discuțiile deschise pe diverse teme de interes, cu grupuri de proprietari, administratori de teren, reprezentanți ai autorităților locale sau altor factori de interes. Se propune organizarea a minimum o întâlnire pe an, însă dacă există interes și este necesar, numărul discuțiilor organizate poate fi mai mare. Este vizat întregul sit, cu toate comunitățile locale și interesele socio-economice ce interferează cu aria naturală protejată. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- b)Promovarea Ghidului privind cele mai bune practici agricole și a Codului pentru bune condiții agricole și de mediu în rândul agricultorilor de pe teritoriul sitului Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- c)Dezvoltarea de parteneriate cu persoane și instituții relevante Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- d)Informarea și conștientizarea localnicilor cu privire la aria protejată, valorile naturale și oportunitățile de valorificare durabilă Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- e)Promovarea ariei protejate naturale pe pagina web a custodelui, pe diverse medii de socializare online Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- f)Realizarea și promovarea materialelor informative pentru panourile de informare amplasate pe traseele turistice Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- g)Promovarea națională și internațională a sitului, ca destinație turistică Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- h)Conceperea și distribuirea siglei sitului către producătorii locali de produse tradiționale Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- i)Prezentarea produselor tradiționale locale etichetate cu sigla sitului pe paginile web existente. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 6: Educația ecologică a tinerilor în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului
- a)Promovarea ghidului educativ pentru copii Ghidul educativ destinat elevilor, realizat prin proiectul POS Mediu Axa 4 "Managementul durabil al trei arii protejate situate pe râul Moldova", va fi prezentat în toate școlile localităților limitrofe sitului. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: toate școlile din localitățile limitrofe ariei protejate. ...
- b)Implementarea de activități educative în aria protejată și la sediile instituțiilor școlare Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 7: Asigurarea echipamentului personalului custodelui și a infrastructurii de funcționare necesare ariei naturale protejate
- a)Realizarea și dotarea unui punct de lucru pentru custode, a unei stațiuni de reconstrucție ecologică și a unui centru de vizitare Se va realiza un centru de vizitare și educație ecologică pentru prezentarea speciilor din sit și o stațiune de reconstrucție ecologică, unde va funcționa și punctul de lucru al custodelui ariei naturale protejate. Detalii despre acest obiectiv se vor regăsi în planurile de lucru anuale. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- b)Marcarea prin panouri a limitelor ariei protejate pe teren și menținerea acestora Limitele vor fi marcate prin panouri, și semne convenționale. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- c)Realizarea, montarea și întreținerea panourilor indicatoare, panourilor de avertizare și a panourilor informative Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- d)Asigurarea de dotări și echipament de teren adecvat Activitatea are un caracter direct protectiv pentru sit, prin patrulări efectuate în vederea prevenirii unor probleme/amenințări în sit. În acțiunile de patrulare, pază și monitorizare este implicat personalul custodelui, dar și voluntari. Necesarul de echipamente va fi detaliat în planurile de lucru anuale. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- e)Asigurarea de echipament de birou adecvat Se vor achiziționa echipamente necesare bunei funcționări a echipei custodelui: calculatoare, imprimantă, soft-uri cu licență. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 8: Asigurarea de personal, conducere, coordonare, administrare eficiente
- a)Adaptarea organigramei custodelui la necesitățile de aplicare ale Planului de management Indicatori de realizare a activității: organigramă adecvată. ...
- b)Evaluarea nevoilor de formare ale personalului implicat în managementul sitului Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- c)Participarea personalului custodelui la cursuri de instruire, schimburi de experiență, conferințe Pentru ca administrarea și managementul sitului să fie eficiente este necesar ca anual să se organizeze instruiri cu personalul implicat. Temele de instruire sunt, în principal, legate de administrarea propriu-zisă și de acțiunile din Planul de management, punându-se accent pe acțiunile de pază și patrulare și de monitorizare. în fiecare an se va concepe un raport de instruire în funcție de temele discutate. De asemenea, pregătirea personalului în vederea recunoașterii în teren a populațiilor speciilor și habitatelor de interes comunitar este imperios necesară. Această activitate va fi realizată la începutul implementării Planului de management de către toți angajații custodelui, sub îndrumarea specialiștilor. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... Obiectiv specific 9: Realizarea și coordonarea eficientă a activităților administrative
- a)Realizarea unui plan de lucru anual, cu bugetul necesar implementării Custodele va realiza la începutul fiecărui an, un plan de lucru în care se vor detalia măsurile de management care vor trebui aplicate, zonele în care vor fi aplicate, resursele umane și resursele financiare alocate. Acest plan de lucru va reprezenta de fapt o detaliere a măsurilor de management din Planul de management. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- b)Elaborarea rapoartelor de activitate și financiare Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- c)Trimiterea și completarea rapoartelor în funcție de solicitările autorităților Custodele raportează activitatea de custodie către autoritatea de proiecția mediului, sub forma raportului anual de exercitare a custodiei. De asemenea, se pot întocmi și alte tipuri de rapoarte sau baze de date solicitate de autoritate. Acțiunea are în vedere întregul sit. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- d)Monitorizarea implementării Planului de management Măsurile și activitățile Planului de management necesită a fi monitorizate în vederea asigurării îndeplinirii lor. Fiecare măsură sau activitate în parte se va monitoriza după aplicare, prin verificarea indicatorilor specifici de realizare. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- e)Identificarea și accesarea surselor de finanțare Una dintre cele mai importante măsuri privind acoperirea unor cheltuieli administrative și de management ale sitului, este atragerea de fonduri prin diverse programe/proiecte. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- f)Realizarea de patrulări periodice pe teritoriul sitului Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- g)Eliberarea de avize pentru planurile și proiectele care se realizează pe teritoriul sitului Custodele va evalua impactul planurilor și proiectelor propuse a fi realizate pe teritoriul sitului prin studierea documentației depuse de către solicitanți și pe baza observațiilor din teren. Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- h)Actualizarea permanentă a bazei de date Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ...
- i)Evaluarea rezultatelor implementării Planului de management în al V-lea an și întocmirea noului Plan Specii vizate: toate speciile de pești, amfibieni și mamifere de interes comunitar. Localizarea măsurii propuse: valabilă pentru întreaga suprafață a sitului. ... 1. PLANUL DE ACTIVITĂȚI Tabelul nr. 14 Măsurile propuse pentru îndeplinirea obiectivelor ... ... ... 5.1. Resurse necesare implementării Planului de management Estimarea resurselor necesare implementării Planului de management, va fi făcută de custodele sitului, în planul anual de acțiune, ținând cont de măsurile de conservare prevăzute în Planul de management. Finanțarea activităților custodelui se poate asigura din fonduri provenite:
- a)din bugetul de stat sau al autorităților locale; ...
- b)din activități proprii și conform art. 30 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare; ...
- c)din sistemul de tarife instituite de custode pentru vizitarea ariilor naturale protejate, analizarea documentațiilor și eliberarea de avize conform legii, pentru fotografiatul și filmatul în scop comercial, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; ...
- d)din amenzi; ...
- e)din proiecte cu finanțare, elaborate de custode sau în colaborare cu alte organizații/instituții și finanțate prin programe locale, naționale sau internaționale; ...
- f)din subvenții, donații, sponsorizări, contribuții și altele asemenea. ... Tarifele stabilite de custode, vor fi făcute publice pe website ariei naturale protejate. ... 6. PLANUL DE MONITORIZARE A ACTIVITĂȚILOR Tabelul nr. 15 Planul de monitorizare a activităților ... BIBLIOGRAFIE ȘI REFERINȚE Apetroaie D., 1973 - Comunitățile de pești din râurile Suceava și Moldova care conviețuiesc cu specia Eudontomyzon mariae, Ocrotirea Naturii, 6: 34-58, Suceava. Bănărescu P., 1964 - Pisces-Osteichthyes. Fauna R.P.R. XIII, Editura Academiei R.P.R. București. Bider J.R., 1968 - Animal activity in uncontrolled terrestrial communities as determined by sand transect technique, Ecological Monographs 38: 269-308. Burton E.C., Gray M.J., Schmutzer A.C., Miller D.L., 2009 - Differential responses of postmetamorphic amphibians tocattle grazing in wetlands. J. Wildlife Manage, 73: 269-277. Călinescu R. I., 1931 - Mamiferele României. Repartiția și problemele lor geografice-economice, Imprimeria Națională, București. Chiriac E., Dănilă I., 1983 - Recherches sur la parasitofaune de souslik Citellus cittelus L. dans la Moldavie de Nord. Analele Universității București, Biologie, 32: 43-46, București. Cogălniceanu D., 1997 - Metode și tehnici în studiul ecologiei amfibienilor, Editura Universității București. Cogălniceanu D., 2002 - Amfibienii din România. Ghid de teren. Naturalia Practica no. 5. Colecția de Biologie-Ecologie, Editura Ars Docendi, Universitatea din București. Cogălniceanu D., 1997 - Practicum de ecologic a amfibienilor, Editura Universității din București. Cogălniceanu D., Aioanei F., Bogdan M., 2000 - Amfibienii din România. Determinator, Editura Ars Docendi, București. Cogălniceanu D., Szekely P., Samoilă C., Iosif R., Tudor M., Plăiașu R., Stănescu F., Rozylowicz L., 2013 - Diversity and distribution of amphibians in România. ZooKeys 296: 35-57. Cooke A.S., Arnold H.R., 2003 - Night counting, netting and population dynamics of crested newts - Triturus cristatus. Herpetological Bulletin 84:5-14. Covaciu-Marcov S.D., Cicort-Lucaciu A.S., Sas I, Strugariu A., Cacuci P., Gherghel I., 2008 - Contributions to the knowledge regarding the composition and geographical distribution of the herpetofauna from Northern Moldavia - Suceava and Botoșani Counties, România, North-Westem Journal of Zoology 4: 25-47, Editura Universității Oradea. Cuzic M., Drăgan V., 2000 - Small mammals from Niculițel Hills, Studii și Cercetări, 139-141, Universitatea Bacău. Davideanu G., Davideanu A., 2004 - Date asupra ihtiofaunei râului Moldova. Studii și Comunicări Muzeul Național Brukenthal, Științe Naturale 29, Sibiu. Franklin J., 2009 - Mapping species distributions: spațial inference and prediction, Cambridge University Press. Fuhn, I.E., 1960 - Amphibia. Fauna R.P.R., Editura Academiei Române, București. Gustafson D. H., Andersen A. S., Mikusinski G., Malmgren J. C., 2009 - Pond quality determinants of occurrence pattems of great crested ncwts- Triturus cristatus, Journal of Herpetology, 43
- Halliday T., 2005 - Amphibians. Ecological Census Methods, 2nd Edition, Sutherland W., cd., Cambridge University Press. Hamar M., 1967 - Din viața rozătoarelor, Editura Științifică, București. Hartel, T., Ollerer, K.., 2009 - Local turnover and factors influencing the persistence of amphibians in permanent ponds from the Saxon landscapes of Transylvania, North-Westem Journal of Zoology, 5: 40-52, Editura Universității Oradea. Hausleithner C., 2013 - The European ground squirrel Monitoring NetWork Lower Austria, Austrian League for Nature Conservation. Hayer W. R., Donnelly M.A., Mc Diarmid R.W., Hayek L.C., Foster M.S., 1994 -Measuring and Monitoring Biological Diversity: Standard Methods for Amphibians, 60-107, Washington DC, Smithsonian Institution Press. Hut R. A., Barnes B.M., Dean S., 2002 - Body temperatore pattems bifore, during, and after semi-natural hibernation in the European ground squirrel, J. Comp. Physiol., 172: 47-
- Iftime A. 2005 - Amphibia, în Cartea roșie a vertebratelor din România, ed. Botnariuc N., Tatole V., Editura Academiei Române și Muzeul Național Istorie Naturală "Grigore Antipa", București. Kottelat M., Freyhof J., 2007 - Handbook of European freshwater fishes, Kottelat, Comol, Switzerland and Freyhof, Berlin, Germany. Madej Z., 1973 - Ecology of European fire-bellied toads Bombina - Oken
- Przgel. Zool. Wroclaw 17: 200-
- Marsh D. M., P. C. Trenham, 2001 - Metapopulation Dynamics and Amphibian Conservation, Conservation Biology, 50: 40-
- Meeskee C., Schneeweiss N., Briggs, L., 2009 - Action A.3: Criteria For Favourable Conservation Status For Populations Of European Pond Turtles, Fire-Bellied Toads And Great Crested Newts, Project LIFE05NAT/LT/000094 "Protection of European pond turtle and threatened amphibians in the North European lowlandsГÇ¥. Murariu D., 2005 - Mammalia, în Botnariuc, Tatole, Cartea Rose a Vertebratelor din România, București. Olsen Lars Henrik, 2012 - Animalele și urmele lor, Editura MAST, București. Pop D. A., Chițu, Z., 2013a - Landslides and Herpetofauna: a Preliminary Evaluation of Habitat Suitability, Travaux du Museum Național dГÇHistoire Naturelle "Grigore Antipa", 56: 205-219, București. Popovici M., 2006 - Biodiversitatea mamiferelor mici din diferite agroecosistcme din nordul Moldovei, România. Teză de doctorat, Universitatea "Alexandru loan Cuza" Iași. Pricop F., Battes W., Ureche D., Stoica I., 2004 - Metodologia de monitorizare a ihtiofaunei din bazinele acvatice naturale și antropice: 27-34 Vasile Goldiș University Press, Arad.. Schmutzer A.C., Gray M.J., Burton E.C., Miller D.L., 2008 - Impacts of cattle on amphibian larvae and the aquatic environment, Freshwater Biology 53: 2613-
- Shcheglovitova M., Anderson R. P., 2013 - Estimating optimal complexity for ecological niche models: a jackknife approach for species with small sample sizes. Ecological Modelling, 269: 9-
- Simionescu V., 1970 - Cercetări privind dinamica populației mamiferelor mici din câteva tipuri de biocenoze naturale din Moldova. Societatea de Științe Biologice din R.S.R., Comunicări de zoologic, 289-
- Strugariu A., Gherghel I., Huțuleac-Volosciuc M.V., Săhlean T.C., Sas I., Săhlean T.C., Puscasu C.M., 2006 - Preliminary data concerning the distribution of amphibian fauna in Suceava County, România, Analele Universității din Oradea, Fascicula Biologie 13: 39-
- Tatole V., Iftime A., Stan M., Iorgu E., Iorgu I., Oțel V., 2009 - Speciile de animale Natura 2000 din RomÂnia,, Imperium Prinț, București. Vornicu B., Davideanu G" Davideanu A., 2006 - Data concerning the fish communities of the Moldova River - România, Acta Ihtiologica Romanica, 293-
- Vornicu B., 2009 - Cercetări privind ihtiofauna râului Moldova. Teză de doctorat, Universitatea "Alexandru loan CuzaГÇ¥ Iași. ***, 2004 - Plan de Management Sit Natura 2000, propunerea unui ghid metodologic, Twining Project Phare 2004/IB/EN -
- ***, 2006 - Recomandări pentru planurile de management pentru situri Natura 2000 în România, Twining Project R02006/IB/EN-02 Phase II. *** - "Procesul de elaborare a planurilor de management pentru arii protejate din România" - manual și instrumente - elaborat de Michael R. Appleton în cadrul proiectului "Managementul conservării biodiversității în România" - facilitare și asistență tehnică în schimbările instituționale, proiect al Băncii Mondiale numărul RO-GE-
- ***, 2014 - Raport final al contractului "Realizarea studii de inventariere, cartare și evaluare a stării de conservare a speciilor, studiul amenințărilor și studiu socio-cconomic pentru ariile ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni și Mitești, ROSCI0364 Râul Moldova între Tupilați și Roman, ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși", în cadrul proiectului "Managementul durabil al trei arii protejate situate pe Râul Moldova" S.C. BIOME MANAGEMENT S.R.L. ***, 2014 - Structura planului de management și recomandări de completare în scopul integrării respectivelor planuri de management în SINCRON și Structura recomandată a datelor geospațiale ce fac parte integrantă din planul de management în scopul integrării respectivelor date în SINCRON" realizat în cadrul proiectului "Sistem integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei Natura 2000-SINCRON", proiect derulat de către Agenția Națională de Protecție a Mediului în parteneriat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, disponibil online http://www.anpm.ro/proiect-sincron/-/asset_publisher/M5dL2rWIKHI6/content/structura-plan-de-managemcnt-date-geospațiale-nomenclatoare-sincron?_101_INSTANCEM5dL2rWIICHI6_ http://romanialutra.wordpress.com/despre-vidra/http://carnivore.biodiversitate.ro/vidra Anexa nr. 1 la Planul de management Harta localizării sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Anexa nr. 2 la Planul de management Harta cu limitele sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, precum și unitățile administrativ-teritoriale Anexa nr. 3 la Planul de management Harta geomorfologică Anexa nr. 4 la Planul de management Harta geologică Anexa nr. 5 la Planul de management Harta hidrologică Anexa nr. 6 la Planul de management Harta solurilor Anexa nr. 7 la Planul de management Harta peisajului Anexa nr. 8 la Planul de management Harta obiectivelor de infrastructură și construcții Anexa nr. 9 la Planul de management Harta patrimoniului cultural Anexa nr. 10 la Planul de management Harta utilizării terenurilor Anexa nr. 11 la Planul de management Harta tipurilor de proprietate ale terenurilor Anexa nr. 12 la Planul de management Harta formelor de administrare a terenurilor Harta parcelelor silvice de pe suprafața sitului ROSCI365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Anexa nr. 13 la Planul de management Hărți de distribuție pentru speciile de interes comunitar Hartă de distribuție a speciei Barbus meridionalis sinonim Barbus petenyi Hartă de distribuție a speciei Sabanejewia aurata Hartă de distribuție a speciei Triturus cristatus Hartă de distribuție a speciei Lissotriton montandoni sinonim Triturus montandoni Hartă de distribuție a speciei Bombina bombina Hartă de distribuție a speciei Bombina variegata Hartă de distribuție a speciei Lutra lutra Anexa nr. 14 la Planul de management Hărți ale presiunilor trecute și prezente asupra tuturor speciilor de interes comunitar din situl ROSCI0365 Harta presiunii Pășunatul ne-intensiv în amestec de animale Harta presiunii Creșterea animalelor Harta presiunii Curățarea pădurii Harta presiunii Extragere de nisip și pietriș Harta presiunii Trafic auto Harta presiunii Depozitarea deșeurilor Harta presiunii Poluarea apelor de suprafață - limnice, terestre, marine și salmastre Harta presiunii Specii invazive non-native Harta presiunii Hibridizare Harta presiunii Colmatare Anexa nr. 15 la Planul de management Hărți ale amenințărilor asupra tuturor speciilor de interes comunitar din situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși Harta amenințării Pășunatul ne-intensiv în amestec de animale Harta amenințării Creșterea animalelor Harta amenințării Curățarea pădurii Harta amenințării Alte activități silvice Harta amenințării Extracția de agregate minerale Harta amenințării Drumuri auto Harta amenințării Depozitarea deșeurilor Harta amenințării Poluarea apelor de suprafață - limnice, terestre, marine și salmastre Harta amenințării Specii invazive non-native Harta amenințării Hibridizare Harta amenințării Reducerea conectivității de habitat din cauze antropice Harta amenințării Acumularea de materie organică Anexa nr. 16 la Planul de management Lista unităților amenajistice și a unităților de producție de pe raza ariei protejate Anexa nr. 17 la Planul de management Alte specii relevante prezente în situl ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa și Ruși, care nu au fost menționate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului Dintre speciile de interes comunitar, în urma studiilor realizate în teren, în sit au fost identificate 4 specii de pești, considerate ca fiind relevante pentru aria protejată, incluse în Anexa II a Directivei 92/43/CEE, dar care nu sunt menționate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului. Cobitis taenia - zvârlugă Distribuție în aria protejată - specia a fost găsită în următoarele ape din interiorul sitului: în râul Moldova, într-un braț mort al râului Moldova lângă localitatea Vadul Moldovei, într-un pârâu lângă localitatea Giulești. Mărimea populației speciei în aria naturală protejată: minim 599.570 de indivizi. Starea de conservare din punct de vedere al populației speciei: favorabilă. Starea de conservare din punct de vedere al habitatului speciei: nefavorabilă - inadecvată. Starea de conservare din punct de vedere al perspectivelor speciei în viitor: favorabilă, în urma aplicării măsurilor de management. Starea globală de conservare a speciei: nefavorabilă - inadecvată. Misgurnus fossilis - țipar, chișcar Distribuție în aria protejată: specia a fost găsită într-un braț mort al râului Moldova lângă localitățile Vadul Moldovei și Ciumulești. Mărimea populației speciei în aria naturală protejată: minim 1.440 de indivizi. Starea de conservare din punct de vedere al populației speciei: nefavorabilă - rea. Starea de conservare din punct de vedere al habitatului speciei: nefavorabilă - rea. Starea de conservare din punct de vedere al perspectivelor speciei în viitor: favorabilă, în urma aplicării măsurilor de management. Starea globală de conservare a speciei: nefavorabilă - rea. Romanogobio kessleri sinonim Gohio kessleri - porcușor de nisip Distribuție în aria protejată: specia a fost găsită în următoarele ape din interiorul sitului: în râul Moldova și pârâul Râșca. Mărimea populației speciei în aria naturală protejată: minim 181.300 de indivizi. Starea de conservare din punct de vedere al populației speciei: favorabilă. Starea de conservare din punct de vedere al habitatului speciei: favorabilă. Starea de conservare din punct de vedere al perspectivelor speciei în viitor: favorabilă, în urma aplicării măsurilor de management. Starea globală de conservare a speciei: favorabilă. Romanogobio uranoscopus sinonim Gobio uranoscopus - porcușor de vad Distribuție în aria protejată: specia a fost găsită în râul Moldova între localitățile Capu Câmpului și Capu Codrului. Mărimea populației speciei în aria naturală protejată: minim 330.000 de indivizi. Starea de conservare din punct de vedere al populației speciei: favorabilă. Starea de conservare din punct de vedere al habitatului speciei: favorabilă. Starea de conservare din punct de vedere al perspectivelor speciei în viitor: favorabilă, în urma aplicării măsurilor de management. Starea globală de conservare a speciei: favorabilă. Hartă de distribuție a speciei Cobitis taenia Hartă de distribuție a speciei Misgurnus fossilis Hartă de distribuție a speciei Romanogobio kessleri Hartă de distribuție a speciei Ronianogobio uranoscopus -----