Decizia nr. 54 din 11 noiembrie 2019

DECIZIA nr. 54 din 11 noiembrie 2019 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele probleme de drept: 1. Dacă o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni este instituție publică în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; 2. Dacă art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se aplică unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni.

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1023 din 19 decembrie 2019 Dosar nr. 1.865/1/2019 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.865/1/2019, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.098/118/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: 1. dacă o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni este instituție publică în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; 2. dacă art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se aplică unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești relevante ce au fost identificate, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

II.

III.

IV.

Este evident, în acest context, că art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 se aplică unei sfere mai largi de relații de muncă și de funcții publice decât personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.Așa fiind, se poate considera că art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, nepreluând ipoteza art. 10, care este în mod evident excesiv de restrânsă, preia în schimb ipoteza art. 9, care se aplică instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006. În continuare, se poate prezuma că voința legiuitorului, manifestată prin art. 41 alin.

Constanța (anexa la Hotărârea Guvernului nr. 517/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța, cu modificările și completările ulterioare), „pentru îndeplinirea obiectului de activitate și în conformitate cu atribuțiile stabilite, Compania utilizează veniturile proprii de finanțare, constituite conform legii, credite bancare, alocații bugetare și alte surse financiare“. Astfel, în condițiile în care pârâta, companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, își desfășoară activitatea sub autoritatea unui minister și este finanțată inclusiv prin alocații bugetare, rămâne de stabilit dacă, în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, poate fi calificată ca „instituție“.

Aceasta este o chestiune de drept suficient de dificilă pentru a genera practică judiciară neunitară și care face necesar mecanismul de unificare prevăzut de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă.Titularul sesizării a mai reținut că, într-un context mai larg, poate fi avută în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28 din 24 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 22 mai 2017 (Decizia nr. 28/2017), prin care s-a stabilit că „noțiunea de «autoritate publică», astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu este similară cu cea de «instituție publică», astfel cum este prevăzută de art. 2 alin.

Pe de altă parte, simpla calitate de acționar majoritar a statului face ca sporirea cheltuielilor companiei, inclusiv cu cele salariale care fac obiectul acțiunii, să poată influența valoarea participației sale, înțeleasă ca activ patrimonial.În această a doua variantă de interpretare, indiferent de calificarea sau necalificarea pârâtei ca instituție publică, dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 i s-ar aplica în considerarea faptului că este finanțată inclusiv prin alocații bugetare, precum și în considerarea calității statului de acționar majoritar, apreciindu-se că aceste cheltuieli salariale se pot reflecta, direct sau indirect, în bugetul general consolidat sau pot influența valoarea participației statului. ...

V.

Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 58 că operatorii economici cărora li se aplică art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli majorarea cheltuielilor de natură salarială față de nivelul planificat în ultimul buget de venituri și cheltuieli, aprobat conform prevederilor legale. Potrivit reclamanților, distincția dintre instituția publică și operatorul economic este făcută și cu ocazia stabilirii categoriei de personal bugetar pentru care remunerarea muncii se face în baza și cu respectarea legii unice de salarizare. Potrivit art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, sfera de aplicare a legii unice de salarizare este limitată doar la personalul plătit din bugetul general consolidat al statului.

Obligativitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale conform legii unice de salarizare doar pentru personalul plătit din bugetul general consolidat al statului este reglementată și în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, în preambulul căreia se arată că scopul măsurilor dispuse prin aceasta este reducerea deficitului bugetului general consolidat sub 3% din produsul intern brut. Bugetul general consolidat este reprezentat, potrivit art. 3 pct. 2 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 69/2010), de bugetele instituțiilor și autorităților publice, fără a fi incluse și bugetele operatorilor economici la care statul este acționar majoritar. ...

VI.

VII.

Astfel, legiuitorul a urmărit reglementarea măsurilor aflate în discuție și la nivelul companiilor naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, voința acestuia nefiind aceea de a limita domeniul de aplicare a acestor măsuri la instituțiile finanțate integral din bugetele publice. S-a apreciat ca fiind relevantă Decizia nr. 28/2017, prin care s-a stabilit că noțiunea de „autoritate publică“, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, nu este similară cu cea de „instituție publică“, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006. Pentru identitate de rațiune, și în cazul companiilor naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, acestea pot fi calificate ca instituții publice centrale, în sensul art. 2 alin.

Art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru încadrarea unei instituții în ramură publică: să fie finanțată din bugetele conținând venituri publice și să fie în subordinea/coordonarea instituțiilor publice enumerate în art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cea din urmă condiție nefiind îndeplinită.Astfel, nu se poate reține că o societate în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni ar fi coordonată de către o instituție publică, ce ar avea un reprezentant în componența organului decizional al societății, întrucât subordonarea sau coordonarea menționată în textul de lege precizat trebuie înțeleasă în economia modului de funcționare a unor instituții publice și a modului de raportare una la cealaltă.

O instituție publică se află în coordonarea sau subordonarea unei alte instituții publice dacă este emis un act normativ sau administrativ care să reglementeze în mod clar acest raport de subordonare/ coordonare.Prin urmare, trebuie să existe un act juridic de drept public. Or, în cazul unei societăți în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni, raporturile sunt de drept privat (Tribunalul Ilfov - Secția civilă, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă).În acord cu această opinie, magistrații Secției a II-a civile a Tribunalului Arad au apreciat că, exceptând companiile aflate în subordinea instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională, dispozițiile art. 11 alin.

VIII.

IX.

X.

Procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată prin norma enunțată, alături de mecanismul recursului în interesul legii, ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești, legiuitorul instituind o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri. Aceste condiții, care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, sunt următoarele:– existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; și ... – asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 40.

Procedând la verificarea sesizării prezente, din perspectiva îndeplinirii în mod cumulativ a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată următoarele: ... 41. Cu referire la primele două condiții de admisibilitate se observă că: instanța de trimitere - Curtea de Apel Constanța - este învestită cu soluționarea unui apel declarat împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat un conflict de muncă, și anume cu un litigiu în care se tinde la valorificarea drepturilor de natură salarială reprezentate de recompense la sfârșit de carieră pe care apelanții-reclamanți le-au solicitat fostului angajator, în temeiul clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Judecata în calea de atac a apelului este una care se realizează în ultimă instanță, în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă și cu dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, prin aceste reglementări fiind expres exclusă calea de atac a recursului în materia conflictelor de muncă. ... 42. În legătură cu cea de-a treia cerință, referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că aceasta nu se verifică în legătură cu prima întrebare. ... 43.

Astfel, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar în cadrul apelului pe care îl are de soluționat instanța de trimitere, respectiv prin hotărârea pronunțată la judecata litigiului în primă instanță, nu s-a reținut că pârâta Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța ar avea statutul juridic de instituție publică, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, și că, prin raportare la o asemenea încadrare juridică, ar trebui reținută incidența în speță a prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. ... 44. Instanța de fond a constatat că prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, referitoare la neacordarea în anul 2018 (și) a indemnizațiilor pentru ieșirea la pensie, se aplică companiilor naționale în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, art. 2 al acestui din urmă act normativ explicând semnificația categoriei juridice de „întreprinderi publice“, în sensul că aceasta include și companiile naționale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar.

Concluzia dedusă din analiza coroborată a prevederilor legale menționate din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 a fost că acest din urmă act normativ cuprinde, pe de o parte, prevederi exprese aplicabile autorităților și instituțiilor publice și, pe de altă parte, prevederi exprese privind întreprinderile publice, prin raportare la această din urmă categorie juridică fiind reținută aplicabilitatea în cazul pârâtei a prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. ... 45. Astfel, se constată că instanța de fond a reținut incidența art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, în cazul companiei naționale pârâte, apreciind că această entitate are statut juridic de întreprindere publică, corespunzător definiției legale ce se regăsește într-un act normativ special care reglementează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, iar nu de instituție publică în sensul prevederilor Legii nr. 500/2002. ... 46.

În egală măsură este esențial a fi observat faptul că apelanții-reclamanți nu numai că nu au criticat calificarea de întreprindere publică pe care instanța fondului a dat-o entității pârâte, dar chiar au susținut această calificare prin motivele de apel și au dezvoltat critici fundamentate chiar pe statutul de întreprindere publică al pârâtei. În concret, criticile lor au vizat exclusiv statuarea relativă la aplicabilitatea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 față de această categorie de persoane juridice, susținând că întreprinderile publice sunt operatori economici care nu intră în sfera de reglementare a acestei dispoziții legale. ... 47. Relevantă este și împrejurarea că entitatea pârâtă nu a susținut, în niciun stadiu procesual, că ar avea statut juridic de instituție publică. ... 48.

Judecata în apel este una în care se realizează controlul judiciar al hotărârii pronunțate în primă instanță, limitele acestei judecăți fiind determinate, potrivit art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de criticile formulate de apelanți și de eventuale motive de ordine publică invocate din oficiu. ... 49. În condițiile în care, în litigiul în care s-a formulat sesizarea, nu a fost contestată de vreuna dintre părți calificarea de întreprindere publică dată de instanța fondului companiei naționale pârâte și nici nu a fost invocat din oficiu și pus în discuția părților vreun motiv de apel de ordine publică relativ la această calificare juridică, nu poate fi stabilită o legătură între problemele de drept pe care le ridică soluționarea pe fond a cauzei de către instanța de trimitere și chestiunea de drept care formează obiectul primei întrebări, anume „dacă o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni este instituție publică în înțelesul art. 2 alin.

În legătură cu cea de-a doua întrebare este de observat că în conținutul ei se regăsește și solicitarea de a se lămuri dacă prevederile art. 41 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt sau nu aplicabile față de companiile naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. ... 53. Relativ la această prevedere legală titularul sesizării nu a făcut nicio precizare referitoare la legătura ei cu pricina în care a formulat sesizarea. ... 54. Disputa juridică din cadrul litigiului pe care instanța de trimitere are a-l soluționa este legată de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, iar nu de incidența în proces a prevederilor art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

Chiar dacă această din urmă normă conține o măsură restrictivă similară cu cea din cuprinsul art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, ea se referă la drepturi aferente perioadei 2019-2021, fiind astfel lipsită de legătură cu problema litigioasă din cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, ce se referă la drepturi relativ la care apelanții-reclamanți au susținut că, deși li se cuveneau în anul 2018, le-au fost refuzate de pârâtă în mod injust. ... 55. Prin raportare la cele expuse în precedent se constată că legătura dintre cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării și cauza în care ea a fost formulată își găsește justificare - din perspectiva cerinței de a avea legătură cu pricina în care a fost formulată sesizarea - numai în măsura în care se referă la aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin.

Constanța, prin efectul căruia a luat ființă compania națională pârâtă, prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Portului Constanța“. Acest act de autoritate conține, în art. 1 alin. (3), dispoziția explicită potrivit căreia compania este organizată ca societate pe acțiuni, iar în art. 1 alin. (4) pe aceea potrivit căreia entitatea funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ... 58. Totodată, prin art. 1^1 din același act administrativ de înființare s-au evidențiat activitățile de interes public național care i-au fost conferite, iar prin art. 1^2 au fost stabilite principalele atribuții ale companiei, atribuții corelative menționatelor activități. ... 59. Relativ la obiectul de activitate al companiei, la precizarea domeniului și a activității principale, precum și la activitățile specifice desfășurate de persoana juridică înființată, aceeași hotărâre de Guvern prevede, în art. 1^4, că ele sunt prevăzute în statut - acesta reprezentând anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 517/1998. ... 60.

Prin prisma acestui mod de constituire și de reglementare a funcționării companiei naționale ce este parte în litigiul în care a fost formulată sesizarea, pentru a putea fi stabilită aplicabilitatea prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 față de compania pârâtă este necesar a se analiza Statutul de organizare și funcționare a entității juridice care este parte în proces, precum și a se realiza o evaluare a situației acesteia prin prisma reglementărilor cuprinse în actul administrativ cu caracter individual edictat pentru înființarea sa, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 517/1998. Ca atare, problema care se conturează nu este una de drept, de natură a reclama o dezlegare de principiu, ci constituie o problemă punctuală, de speță, care trebuie dezlegată de instanța de apel prin stabilirea situației de fapt, în baza analizei actelor de înființare și funcționare (Hotărârea Guvernului nr. 517/1998 și Statutul la care face trimitere actul normativ), urmată de aplicarea legislației relevante ce corespunde situației astfel stabilite. ... 61.

Această concluzie se impune inclusiv din perspectiva statuărilor din cuprinsul Deciziei nr. 28/2017, cu referire la atribuția instanțelor judecătorești de a stabili, în baza analizei probelor, limitele raportului de subordonare dintre, pe de o parte, autoritățile publice și, pe de altă parte, entitățile juridice care funcționează sub autoritatea celor dintâi, o astfel de evaluare fiind de natură să permită a se concluziona dacă și în ce măsură problema litigioasă, referitoare la drepturile de natură salarială, se situează în domeniul de aplicare a dispozițiilor normative care concretizează exercitarea autorității statului. Relevante sub acest aspect sunt considerente cuprinse în paragrafele 62-67 ale menționatei decizii pronunțate de instanța supremă:62.

Pentru categoria serviciilor publice, Legea nr. 273/2006 a introdus o condiție specială, și anume, subordonarea față de unitățile administrativ-teritoriale: comune, orașe, municipii, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București. ... 63. Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de «autoritate publică» din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu este similară cu cea de «instituție publică» din cuprinsul Legii nr. 273/2006. ... 64. Legea nr. 273/2006 a introdus o noțiune autonomă, având drept suport serviciile publice despre care face vorbire și Legea nr. 554/2004, însă nu în orice condiții, ci numai dacă sunt în subordinea unităților administrativ-teritoriale. ... 65.

Răspunsul la cea de-a doua întrebare formulată de autorul sesizării este, așadar, în mod firesc, negativ, noțiunile nefiind similare. ... 66. În raport cu cele prezentate mai sus, chestiunea care poate conduce la dezlegarea pricinii este aceea dacă furnizorul serviciului public de apă și canalizare, constituit în societate comercială pe acțiuni, este o instituție publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (1^2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011, și dacă se află în subordinea unităților administrativ-teritoriale acționare, care au înființat societatea. ... 67. Or, analiza existenței/inexistenței subordonării o poate face numai completul care soluționează recursul, în baza probelor administrate în cauză, nefiind o chestiune de drept care să necesite pronunțarea unei hotărâri preliminare. ... ... 62.

Considerentele expuse mai sus sunt valabile, pentru identitate de rațiune, și în legătură cu întrebările care formează obiectul sesizării prezente, pentru că ele vizează raportul dintre o autoritate publică și o entitate juridică cu statut de societate comercială pe acțiuni, care îndeplinește servicii de interes public și care se află în subordinea respectivei autorități publice, existând un raport juridic similar între compania națională care are calitatea de pârâtă din litigiul aflat pe rolul titularului sesizării, pe de o parte, și, pe de altă parte, Ministerul Transporturilor în calitate de autoritate publică față de care este subordonată această companie, în conformitate cu prevederile art. 10 alin.

Drept urmare, se constată că nu este îndeplinită nici condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept care să poată primi o dezlegare de principiu. ... 65. Din perspectiva celei de-a patra condiții de admisibilitate, și anume cea referitoare la noutatea chestiunii în privința căreia a fost formulată sesizarea - desigur, privită în limitele impuse de legătura cu soluționarea cauzei pendinte la instanța de trimitere -, poate fi reținută îndeplinirea ei, ținând seama de împrejurarea că, în urma consultării instanțelor naționale, se constată că nu au fost identificate hotărâri judecătorești care să fi tranșat litigii relative la o chestiune identică celei la care se referă sesizarea prezentă.

De asemenea, nu au fost identificate decizii de speță pronunțate de instanța supremă relativ la aceeași problematică a relației între, pe de o parte, drepturi de natură salarială (altele decât salariul) recunoscute prin contractul colectiv de muncă în favoarea salariaților unor societăți comerciale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni și, pe de altă parte, măsurile legislative de suspendare temporară a acordării unor asemenea drepturi. ... 66. De asemenea, trebuie constatat că verificările efectuate cu privire la jurisprudența instanței supreme au relevat împrejurarea că nu s-au pronunțat decizii referitoare la aceeași chestiune în vreuna dintre procedurile speciale destinate unificării practicii judecătorești (dezlegarea unor probleme de drept sau recurs în interesul legii) și nici nu a fost identificată declanșarea ori iminența declanșării procedurii recursului în interesul legii pe aceeași problematică. ... ... ...

67.

Pentru toate aceste considerente, prezenta sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă, mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă neputând fi valorificat în condițiile în care întrebările formulate de titularul sesizării nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile restrictive de admisibilitate. ...

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.098/118/2018, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele probleme de drept:

1.

Dacă o companie națională la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni este instituție publică în înțelesul art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; ...

2.

Dacă art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, și art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se aplică unei companii naționale la care statul deține pachetul majoritar de acțiuni. ...

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2019.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE Gabriela Elena Bogasiu Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----