LEGE nr. 136 din 20 iulie 1999
Pe scurt
Această lege ratifică un acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transporturile aeriene, semnat la Washington la 15 iulie 1998. Acordul stabilește cadrul legal pentru operarea zborurilor internaționale între cele două țări, punând accent pe siguranță, securitate și competiție.
Ce reglementează
- Drepturile de trafic aerian internațional acordate companiilor aeriene desemnate.
- Procedurile de desemnare și autorizare a companiilor de transport aerian.
- Condițiile de revocare sau suspendare a autorizațiilor de operare.
- Standardele de siguranță și securitate aeronautică în transporturile aeriene internaționale.
Cui îi privește
- Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii.
- Companiile de transport aerian desemnate de cele două guverne pentru a opera zboruri internaționale.
Puncte cheie
- Fiecare parte poate desemna oricâte companii de transport aerian dorește pentru zboruri internaționale.
- Autorizațiile de operare pot fi revocate dacă o companie nu respectă legile sau dacă partea care a desemnat-o nu menține standardele de siguranță.
- Certificatele de navigabilitate și licențele emise de o parte sunt recunoscute de cealaltă, cu condiția să respecte standardele minime ale Convenției privind aviația civilă internațională.
- Părțile se angajează să asigure securitatea aviației civile împotriva actelor ilicite, conform convențiilor internaționale relevante.
Textul legii
Textul legii
LEGE nr. 136 din 20 iulie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transporturile aeriene, semnat la Washington la 15 iulie 1998 Publi
cat în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 26 iulie 1999 Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul UNIC Se ratifica Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transporturile aeriene, semnat la Washington la 15 iulie 1998. Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 aprilie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 iunie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PAULA IVANESCU ACORD între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transporturile aeriene Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, denumite în continuare părţi, dorind sa încurajeze un sistem al aviaţiei internaţionale bazat pe competiţia dintre companiile aeriene de pe piaţa, cu implicare şi reglementare minime din partea Guvernului, dorind sa faciliteze dezvoltarea sanselor transportului aerian internaţional, dorind sa acorde posibilitatea companiilor de transport aerian de a oferi pasagerilor optiuni pentru servicii variate la cele mai mici preţuri, care nu sunt discriminatorii şi care nu fac abuz de poziţia dominantă pe care se afla, şi dorind sa încurajeze companii de transport aerian individuale sa dezvolte şi sa introducă noi preţuri competitive, dorind să asigure cel mai înalt grad de siguranţă şi securitate în transporturile aeriene internaţionale şi reafirmandu-şi ingrijorarea profunda cu privire la actele sau amenintarile la adresa securităţii aeronavelor, care pun în primejdie siguranţa persoanelor sau a bunurilor acestora, care influenţează în sens negativ funcţionarea transporturilor aeriene şi submineaza încrederea publicului în siguranţa aviaţiei civile, şi fiind părţi ale Convenţiei privind aviaţia civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944, au convenit cele ce urmează: Articolul 1 Definiţii În sensul prevederilor prezentului acord, dacă nu se specifică altfel, termenii: 1. autorităţi aeronautice înseamnă, în cazul României, Ministerul Transporturilor sau succesorul acestuia, iar în cazul Statelor Unite ale Americii, Departamentul Transporturilor sau succesorul sau; 2. acord înseamnă prezentul acord, anexele la acesta şi orice amendamente la acesta; 3. transporturi aeriene înseamnă transportul public cu aeronava al pasagerilor, bagajelor, mărfurilor şi poştei, separat sau combinat, contra plata sau prin contract; 4. convenţie înseamnă Convenţia privind aviaţia civilă internationala, deschisă spre semnare la Chicago la 7 decembrie 1944, şi include:
- a)orice amendament care a intrat în vigoare în baza art. 94
- a)din convenţie şi care a fost ratificat de ambele părţi; şi ...
- b)orice anexa sau orice amendament la aceasta, adoptate în baza art. 90 din convenţie, în măsura în care o astfel de anexa sau amendament este în vigoare în momentul respectiv pentru ambele părţi; ... 5. companie de transport aerian desemnată înseamnă o companie de transport aerian desemnată şi autorizata în conformitate cu art. 3 din prezentul acord; 6. cost total înseamnă costul serviciului furnizat plus o taxa rezonabila pentru cheltuieli administrative; 7. transport aerian internaţional înseamnă transportul aerian care traverseaza spaţiul aerian al mai multor state; 8. preţ înseamnă orice preţ, tarif sau taxa pentru transportul pasagerilor (şi al bagajelor lor) şi/sau al mărfii (exclusiv posta) pe calea aerului, perceput de către companiile de transport aerian, inclusiv de către agenţii acestora, precum şi condiţiile care reglementează folosirea unui astfel de preţ, tarif sau taxa; 9. escala necomercială înseamnă o aterizare pentru orice alt scop decât acela de a imbarca sau debarca pasageri, bagaje, marfa şi/sau posta în transportul aerian; 10. pentru România teritoriu înseamnă zonele terestre aflate sub suveranitatea, jurisdicţia şi protecţia sa şi apele teritoriale adiacente acestora. Pentru Statele Unite ale Americii teritoriu înseamnă zonele terestre aflate sub suveranitatea, jurisdicţia, protecţia sau tutela lor, precum şi apele teritoriale adiacente acestora; 11. tariful pentru utilizare înseamnă tariful perceput companiilor de transport aerian pentru folosirea facilităţilor sau serviciilor aeroportuare, de navigaţie aeriană sau de securitate aeronautica, inclusiv serviciile şi facilităţile aferente. Articolul 2 Acordarea drepturilor de trafic 1. Pentru efectuarea de transporturi aeriene internaţionale de către companiile de transport aerian ale celeilalte părţi, fiecare parte acorda celeilalte părţi următoarele drepturi:
- a)dreptul de a survola teritoriul sau fără aterizare; ...
- b)dreptul de a face escale necomerciale pe teritoriul sau; şi ...
- c)acele drepturi specificate în alt mod în prezentul acord. ... 2. Nici o prevedere a acestui articol nu va fi interpretată în sensul de a conferi companiei sau companiilor de transport aerian ale unei părţi dreptul de a imbarca pe teritoriul celeilalte părţi pasageri, bagajele lor, marfa sau posta, transportate contra plata şi având ca destinaţie un alt punct pe teritoriul celeilalte părţi. Articolul 3 Desemnarea şi autorizarea 1. Fiecare parte va avea dreptul sa desemneze oricâte companii de transport aerian doreşte pentru a efectua transporturi aeriene internaţionale în conformitate cu prezentul acord şi sa retragă sau sa modifice aceste desemnari. Aceste desemnari vor fi transmise celeilalte părţi în scris, pe canale diplomatice, şi vor preciza dacă compania de transport aerian este autorizata să efectueze tipul de transport aerian specificat în anexa nr. I sau II ori în ambele. 2. La primirea unei astfel de desemnari şi a cererilor de la compania de transport aerian desemnată, în forma şi în maniera prescrise pentru autorizaţiile de operare şi autorizările tehnice, cealaltă parte va acorda autorizările corespunzătoare în cel mai scurt timp, cu condiţia ca:
- a)cota-parte substantiala şi controlul efectiv al companiei de transport aerian sa apartina părţii care a desemnat compania de transport aerian, cetăţenilor acelei părţi sau ambilor; ...
- b)compania de transport aerian desemnată să fie calificată sa îndeplinească condiţiile prescrise de legile şi de reglementările care se aplică în mod obişnuit efectuării transporturilor aeriene internaţionale de către partea care analizează cererea sau cererile; şi ...
- c)partea care desemnează compania de transport aerian sa menţină şi sa administreze standardele prevăzute la art. 6 (Siguranţa) şi la art. 7 (Securitatea aeronautica). ... Articolul 4 Revocarea autorizaţiei 1. Oricare parte poate revoca, suspenda sau limita autorizaţiile de operare sau autorizările tehnice ale unei companii de transport aerian, desemnată de către cealaltă parte, dacă:
- a)cota-parte substantiala şi controlul efectiv ale companiei de transport aerian nu sunt deţinute de către cealaltă parte, de către cetăţenii acelei părţi sau de către ambii; ...
- b)compania de transport aerian nu reuşeşte să se conformeze legilor şi reglementărilor la care se face referire în art. 5 (Aplicarea legilor); sau ...
- c)cealaltă parte nu menţine şi nu aplica standardele, astfel cum sunt prevăzute la art. 6 (Siguranţa). ... 2. În afară cazului în care o acţiune imediata este esenţială pentru a preveni viitoare abateri de la subparagrafele 1b) sau 1c) ale prezentului articol, drepturile stabilite de către prezentul articol vor fi exercitate doar după consultări cu cealaltă parte. 3. Prezentul articol nu limitează drepturile nici uneia dintre cele doua părţi de a refuza, revoca, limita sau impune condiţii în ceea ce priveşte autorizaţia de operare sau autorizarea tehnica a unei companii de transport aerian sau a unor companii de transport aerian ale celeilalte părţi, în conformitate cu prevederile art. 7 (Securitatea aeronautica). Articolul 5 Aplicarea legilor 1. La intrarea pe teritoriul unei părţi, în timpul stationarii sau la părăsirea teritoriului respectiv, companiile de transport aerian ale celeilalte părţi se vor conformă legilor şi reglementărilor părţii respective, referitoare la exploatarea şi navigaţia aeronavelor. 2. La intrarea pe teritoriul unei părţi, în timpul stationarii sau la părăsirea teritoriului respectiv, legile şi reglementările părţii respective, referitoare la admiterea pe sau la plecarea de pe teritoriul acesteia a pasagerilor, a echipajului sau a mărfii cu aeronava (inclusiv reglementările referitoare la intrarea, autorizaţia de plecare, securitatea aeronautica, imigrare, paşapoarte, vama şi carantina sau, în cazul poştei, reglementările poştale) vor fi respectate de către sau în numele pasagerilor, echipajului sau în legătură cu marfa transportată de companiile de transport aerian ale celeilalte părţi. Articolul 6 Siguranţa 1. Fiecare parte va recunoaşte ca valabile, în scopul efectuării transporturilor aeriene prevăzute în prezentul acord, certificatele de navigabilitate, certificatele de competenţa şi licentele emise sau validate de către cealaltă parte şi care sunt încă în vigoare, cu condiţia ca cerinţele pentru astfel de certificate sau licenţe să fie cel puţin egale cu standardele minime care pot fi stabilite în conformitate cu convenţia. Totuşi fiecare parte poate refuza sa recunoască ca valabile, pentru survolarea propriului sau teritoriu, certificatele de competenţa şi licentele acordate sau validate pentru cetăţenii săi de către cealaltă parte. 2. Fiecare dintre cele doua părţi poate să ceara consultări cu privire la standardele de siguranţă menţinute de către cealaltă parte, referitoare la facilităţile aeronautice, echipajele aeronavelor, aeronave şi funcţionarea companiilor de transport aerian desemnate. Dacă în urma unor astfel de consultări o parte constata ca cealaltă parte nu menţine efectiv şi nu administrează standardele şi cerinţele privind securitatea în aceste domenii, astfel încât să fie cel puţin egale cu standardele minime care pot fi stabilite în conformitate cu convenţia, cealaltă parte va fi notificată asupra unor astfel de constatări şi asupra măsurilor considerate necesare pentru a se conformă acestor standarde minime şi cealaltă parte va lua măsurile corespunzătoare de corectare. Fiecare parte îşi rezerva dreptul de a refuza, a revoca sau de a limita autorizaţia de operare sau autorizarea tehnica unei companii de transport aerian sau unor companii de transport aerian desemnate de către cealaltă parte în situaţia în care cealaltă parte nu întreprinde acţiunea corectiva corespunzătoare în decursul unei perioade rezonabile. Articolul 7 Securitatea aeronautica 1. În conformitate cu drepturile şi obligaţiile lor, menţionate în dreptul internaţional, părţile reafirma ca obligaţia lor reciprocă de a asigura securitatea aviaţiei civile împotriva actelor ilicite constituie o parte integrantă a prezentului acord. Fără a aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor lor în conformitate cu dreptul internaţional, părţile vor acţiona în special în conformitate cu prevederile Convenţiei referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor, încheiată la Tokyo la 14 septembrie 1963, Convenţiei pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 16 decembrie 1970, şi ale Convenţiei pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţii aviaţiei civile, încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971, şi, atunci când este în vigoare pentru ambele părţi, ale Protocolului pentru reprimarea actelor ilicite de violenta pe aeroporturile care deservesc aviaţia civilă internationala, încheiat la Montreal la 24 februarie 1988. 2. Părţile îşi vor acorda reciproc, la cerere, asistenţa maxima necesară pentru a preveni actele de capturare ilicită a aeronavelor civile şi alte acte ilicite îndreptate împotriva siguranţei unor astfel de aeronave, a pasagerilor şi a echipajelor lor, precum şi a aeroporturilor şi a facilităţilor de navigaţie aeriană şi vor acorda atenţia cuvenită oricărei alte ameninţări la adresa securităţii navigaţiei aeriene civile. 3. Părţile vor acţiona în relaţiile lor reciproce în conformitate cu standardele privind securitatea aeronautica şi cu practicile adecvate recomandate, stabilite de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi desemnate ca anexe la convenţie; acestea vor cere ca operatorii aeronavelor înregistrate în ţara respectiva, operatorii aeronavelor care au sediul principal al companiei sau reşedinţa permanenta pe teritoriul lor şi operatorii aeroporturilor de pe teritoriul lor sa acţioneze în conformitate cu aceste prevederi privind securitatea aeronautica. 4. Fiecare parte este de acord să respecte prevederile privind securitatea, cerute de către cealaltă parte pentru intrarea pe teritoriu, părăsirea teritoriului şi în timpul stationarii pe teritoriul celeilalte părţi, şi sa ia măsuri adecvate pentru a proteja aeronavele şi a controla pasagerii, echipajul, bagajele de cala şi de mana ale acestora, precum şi marfa şi proviziile de bord, înaintea şi în timpul imbarcarii sau încărcării. De asemenea, fiecare parte va acorda atenţia cuvenită oricărei cereri a celeilalte părţi privind măsuri speciale de securitate pentru a face faţa unei ameninţări anume. 5. Atunci când survine un incident sau ameninţarea cu un incident de capturare ilicită a unei aeronave sau alte acte ilicite împotriva siguranţei pasagerilor, a echipajelor, a aeronavelor, a aeroporturilor sau a facilităţilor de navigaţie aeriană, părţile îşi vor acorda reciproc asistenţa prin facilitarea comunicaţiilor şi prin alte măsuri specifice cu intenţia de a pune capăt rapid şi fără urmări nedorite unui astfel de incident sau unei astfel de ameninţări. 6. Când o parte are motive plauzibile sa creadă ca cealaltă parte s-a abătut de la prevederile prezentului articol cu privire la securitatea aeronautica, autorităţile aeronautice ale acelei părţi pot cere consultări imediate cu autorităţile aeronautice ale celeilalte părţi. Dacă cele doua părţi nu reuşesc sa ajungă la o înţelegere satisfăcătoare în decurs de 15 zile de la data unei astfel de cereri, acest fapt va constitui motiv de a refuza, de a revoca, de a limita sau de a impune condiţii autorizaţiei de operare şi autorizarilor tehnice ale uneia sau mai multor companii de transport aerian ale acelei părţi. În caz de urgenta, o parte poate lua o măsura provizorie înainte de expirarea termenului de 15 zile. Articolul 8 Posibilităţi oferite pentru desfăşurarea activităţii comerciale 1. Companiile de transport aerian ale fiecărei părţi vor avea dreptul sa stabilească şi sa menţină birouri sau agenţii pe teritoriul celeilalte părţi pentru promovarea şi vânzarea serviciilor de transport aerian. 2. Companiile de transport aerian desemnate de fiecare parte vor avea dreptul, în conformitate cu legile şi cu reglementările celeilalte părţi cu privire la intrarea, şederea şi angajarea pe teritoriul sau, sa aducă şi sa menţină pe teritoriul celeilalte părţi personal de conducere, de vânzări, tehnic, operational şi alt personal specializat, necesar pentru efectuarea transportului aerian. Fiecare parte va acorda, în conformitate cu legile şi cu reglementările sale, autorizaţiile de angajare necesare, vize sau alte documente similare necesare acestui tip de personal. 3. Fiecare companie de transport aerian desemnată va avea dreptul să efectueze propriul sau handling la sol pe teritoriul celeilalte părţi (handling propriu) sau, dacă doreşte, sa aleagă dintre agenţii dispusi să efectueze serviciile respective în totalitate sau parţial. Drepturile vor fi supuse doar unor restrictii fizice rezultate din considerente de siguranţă a aeroportului. Acolo unde astfel de motive exclud handlingul propriu, serviciile la sol vor fi disponibile pe baze egale pentru toate companiile de transport aerian; tarifele se vor baza pe costurile serviciilor furnizate, iar astfel de servicii vor fi comparabile cu tipul şi cu calitatea serviciilor, ca şi cum handlingul propriu ar fi fost posibil. 4. Orice companie de transport aerian desemnată de fiecare parte poate să se angajeze în vânzarea serviciilor de transport aerian şi va avea dreptul să facă publicitate şi sa încurajeze vânzarea unor astfel de servicii pe teritoriul celeilalte părţi direct prin agenţiile proprii şi, dacă compania doreşte, prin agenţii săi de vânzări şi/sau de călătorie, cu excepţia cazului în care pot fi specificăţii exprese în reglementările privind zborurile charter ale tarii în care charterul îşi are originea şi care au legătură cu protejarea fondurilor pasagerilor şi cu drepturile de rambursare în cazul anulării călătorilor. Fiecare companie de transport aerian va avea dreptul sa vândă astfel de servicii de transport şi orice persoană va fi libera sa cumpere astfel de servicii de transport, în moneda acelui stat sau în moneda liber convertibilă. 5. Fiecare companie de transport aerian va avea dreptul sa converteasca şi sa transfere în ţara sa, la cerere, excedentul dintre veniturile locale şi sumele plătite pe plan local. Conversia şi transferul vor fi permise prompt, fără restrictii şi fără percepere de impozite, şi se vor face la cursul de schimb cel mai bun în vigoare la data la care are loc conversia. 6. Companiilor de transport aerian ale fiecărei părţi li se va permite, pe teritoriul celeilalte părţi, sa plătească în moneda locală pentru cheltuielile locale, inclusiv pentru cumpărarea de combustibil. Dacă doresc, companiile de transport aerian ale fiecărei părţi pot sa plătească pentru astfel de cheltuieli pe teritoriul celeilalte părţi în monede liber convertibile, în conformitate cu reglementările valutare locale. 7. În conformitate cu prevederile anexei nr. IV, în efectuarea sau oferirea serviciilor autorizate pe rutele specificate, orice companie de transport aerian desemnată a unei părţi poate să fie parte la înţelegeri de cooperare în marketing cum ar fi "blocked-space", "code-sharing" sau operaţiuni de închiriere, cu:
- a)o companie de transport aerian sau companii de transport aerian ale oricăreia dintre părţi; şi ...
- b)o companie de transport aerian sau companii de transport aerian ale unei terţe tari, cu condiţia ca aceasta terta ţara sa autorizeze sau să permită înţelegeri asemănătoare între companiile de transport aerian ale celeilalte părţi şi alte companii de transport aerian folosind servicii către, dinspre şi prin aceasta terta ţara, cu condiţia ca toate companiile de transport aerian în astfel de înţelegeri: ... 1) să aibă autoritatea corespunzătoare; şi 2) sa îndeplinească cerinţele aplicate în mod normal unor astfel de înţelegeri. 8. În ciuda oricărei alte prevederi a prezentului acord, companiile de transport aerian şi furnizorii indirecti de transport de mărfuri ai ambelor părţi vor avea permisiunea sa folosească fără restrictie, în legătură cu transportul aerian internaţional, orice transport la sol pentru mărfuri către sau dinspre orice punct de pe teritoriile părţilor sau într-o terta ţara, inclusiv transportul către sau dinspre toate aeroporturile prevăzute cu vama şi, inclusiv, unde este posibil, dreptul de a transporta marfa în antrepozit în conformitate cu legile şi reglementările aplicabile. Astfel de mărfuri, fie ca sunt transportate la sol, fie pe calea aerului, vor avea acces la formalităţile şi facilităţile vamale aeroportuare. Companiile de transport aerian pot opta pentru propriile transporturi la sol sau pentru a furniza aceste servicii prin înţelegeri cu alte firme de transport la sol, inclusiv transportul la sol efectuat de alte companii de transport aerian şi de alţi furnizori indirecti de transport aerian de marfa. Astfel de servicii intermodale pentru mărfuri pot fi oferite la un preţ unic care să includă atât transportul aerian, cat şi cel de la sol, cu condiţia ca companiilor de transport sa nu li se prezinte date eronate privind un astfel de transport. Articolul 9 Taxe vamale şi tarife 1. La sosirea pe teritoriul unei părţi aeronava folosită pentru transportul aerian internaţional de către companiile de transport aerian desemnate ale celeilalte părţi, echipamentul lor obişnuit, echipamentul lor de sol, combustibilii, lubrifianţii, materialele tehnice consumabile, piesele de schimb (inclusiv motoarele), proviziile de bord (care includ, dar nu se limitează numai la astfel de articole, ca: mancare, băuturi răcoritoare şi alcoolice, tutun şi alte produse, în cantităţi limitate, destinate vânzării sau folosirii de către pasageri în timpul zborului) şi alte articole destinate sau folosite numai în legătură cu exploatarea sau funcţionarea aeronavei angajate în transport aerian internaţional vor fi scutite, pe bază de reciprocitate, de la toate restricţiile privind importul, taxele pe proprietate, impozitele pe capital, taxele vamale, accizele şi alte asemenea taxe care:
(1)sunt impuse de autorităţile naţionale şi
(2)nu se bazează pe costul serviciilor furnizate, cu condiţia ca aceste echipamente şi provizii sa rămână la bordul aeronavei. 2. De asemenea, vor fi scutite, pe bază de reciprocitate, de taxe, impozite, impuneri, taxe de import-export şi de alte taxe la care se face referire în paragraful 1 al prezentului articol, cu excepţia taxelor bazate pe costul serviciului furnizat:
- a)proviziile aeronavei, introduse sau furnizate pe teritoriul unei părţi şi luate la bord, în limite rezonabile, pentru utilizare în afară graniţelor, de aeronava unei companii de transport aerian a celeilalte părţi, angajata în transport aerian internaţional, chiar şi atunci când aceste provizii urmează să fie folosite pe un segment al călătoriei efectuate deasupra teritoriului părţii în care acestea au fost luate la bord; ...
- b)echipamentul de sol şi piesele de schimb (inclusiv motoarele), introduse pe teritoriul unei părţi pentru funcţionarea, întreţinerea sau repararea unei aeronave a unei companii de transport aerian a celeilalte părţi, folosite în transportul aerian internaţional; ...
- c)combustibilul, lubrifianţii şi materialele tehnice consumabile, introduse sau furnizate pe teritoriul unei părţi pentru a fi folosite de aeronava unei companii de transport aerian a celeilalte părţi, angajata în transport aerian internaţional, chiar dacă aceste provizii urmează a fi folosite pe un segment al călătoriei efectuate deasupra teritoriului părţii în care acestea au fost luate la bord; şi ...
- d)materialele promotionale şi de reclama, introduse sau furnizate pe teritoriul unei părţi şi luate la bord în limite rezonabile pentru a fi folosite în afară graniţelor de aeronava unei companii de transport aerian a celeilalte părţi, angajata în transport aerian internaţional, chiar în cazul în care aceste provizii urmează a fi folosite pe un segment al călătoriei efectuate deasupra teritoriului părţii în care acestea au fost luate la bord. ... 3. Se poate cere ca echipamentele şi materialele consumabile la care se face referire în paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol să fie ţinute sub supravegherea sau controlul autorităţilor competente. 4. Scutirile la care se face referire în prezentul articol vor fi valabile şi în cazul în care companiile de transport aerian ale unei părţi au contract cu o alta companie de transport aerian care beneficiază, la rândul sau, de astfel de scutiri acordate de cealaltă parte pentru împrumutul sau transferul pe teritoriul celeilalte părţi al articolelor specificate în paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol. Articolul 10 Tarifele pentru utilizare 1. Tarifele pentru utilizare care pot fi impuse de către autorităţile sau organele competente ale fiecărei părţi companiilor de transport aerian ale celeilalte părţi vor fi corecte, rezonabile, echitabil repartizate între categoriile de utilizatori şi vor fi nediscriminatorii. În orice caz orice astfel de tarife pentru utilizare vor fi calculate pentru companiile de transport aerian ale celeilalte părţi în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele mai favorabile condiţii aplicabile oricărei alte companii de transport aerian la momentul în care acestea au fost calculate. 2. Tarifele pentru utilizare impuse companiilor de transport aerian ale celeilalte părţi pot reflecta, dar nu vor depăşi costul total suportat de autorităţi sau de organele competente pentru furnizarea facilităţilor şi serviciilor aeroportuare adecvate, de mediu înconjurător, de navigaţie aeriană şi de securitate aeronautica, pe aeroport sau în cadrul sistemului integrat de aeroporturi. Acest cost total poate include o rata rezonabila de rentabilitate a activelor după amortizare. Facilităţile şi serviciile pentru care se stabilesc tarife vor fi furnizate pe baze eficiente şi economice. 3. Fiecare parte va incuraja consultări între autorităţile sau organele competente de pe teritoriul sau şi companiile de transport aerian care folosesc serviciile şi facilităţile şi va incuraja schimbul de informaţii necesare între autorităţile sau organele competente şi companiile de transport aerian, pentru a se putea analiza corect dacă tarifele sunt rezonabile în conformitate cu principiile paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol. Fiecare parte va incuraja autorităţile competente sa notifice, într-o perioadă rezonabila, pe utilizatori asupra oricărei propuneri de modificare a tarifelor pentru utilizare, pentru a permite acestora să îşi exprime punctul de vedere înainte ca schimbările să se producă. 4. În cadrul procedurilor de soluţionare a diferendelor, conform art. 14, nici o parte nu va fi considerată ca a încălcat vreuna dintre prevederile prezentului articol, în afară de cazul în care: (
- i)într-un interval rezonabil nu reuşeşte să efectueze o analiza a tarifului sau a procedurii care constituie obiectul reclamaţiei celeilalte părţi; sau (îi) în urma unei astfel de analize nu reuşeşte sa ia toate măsurile ce ţin de competenţa sa pentru a remedia orice tarif sau procedura care este în contradictie cu prevederile prezentului articol. Articolul 11 Concurenta loiala 1. Fiecare parte va acorda sanse echitabile şi egale companiilor de transport aerian desemnate ale ambelor părţi pentru a participa în condiţii de concurenta loiala la oferirea de servicii de transport aerian internaţional în conformitate cu prezentul acord. 2. Fiecare parte va permite fiecărei companii de transport aerian desemnate sa determine frecventa şi capacitatea transportului aerian internaţional pe care aceasta le oferă, bazate pe consideratiile comerciale de piaţa. Conform acestui drept, nici una dintre cele doua părţi nu va limita unilateral volumul traficului, frecventa sau regularitatea serviciului sau tipul/tipurile aeronavelor utilizate de către companiile de transport aerian desemnate ale celeilalte părţi, cu excepţia cazului în care aceasta ar putea fi cerută de considerente de ordin vamal, tehnic, operational sau de protecţie a mediului, în baza prevederilor privind condiţiile uniforme în conformitate cu art. 15 din convenţie. 3. Nici o parte nu va impune companiilor de transport aerian desemnate ale celeilalte părţi o cerinţa de prim refuz, cota de transport, taxa de "no-objection" sau orice alta cerinţa cu referire la capacitate, frecventa sau tipul de trafic, aplicabile transporturilor aeriene regulate sau charter, care nu ar fi în conformitate cu prevederile prezentului acord. 4. Nici una dintre cele doua părţi nu va cere supunerea spre aprobare a orarelor, a programelor pentru zborurile charter sau a planurilor operationale ale companiilor de transport aerian ale celeilalte părţi, în afară de cazul în care acest lucru ar putea fi cerut pe baze nediscriminatorii pentru a se impune condiţiile uniforme prevăzute de paragraful 2 al prezentului articol sau când acest lucru este autorizat în mod expres într-o anexa a prezentului acord. Dacă o parte cere doar în scopul informării înregistrarea documentelor mai sus menţionate de la intermediarii de transporturi aeriene şi de la companiile de transport aerian desemnate ale celeilalte părţi, aceasta va reduce pe cat posibil formalităţile administrative referitoare la cerinţele şi procedurile de înregistrare a documentelor. Articolul 12 Stabilirea preţurilor 1. Fiecare parte va permite ca preţurile pentru serviciul de transport aerian să fie stabilite de către fiecare companie de transport aerian desemnată şi să fie bazate pe consideratii comerciale de piaţa. Intervenţia părţilor se va limita la:
- a)prevenirea unor preţuri şi practici excesiv de discriminatorii; ...
- b)protecţia consumatorilor faţă de preţurile care sunt excesiv de ridicate sau restrictive datorită faptului ca se abuzeaza de o poziţie dominantă; şi ...
- c)protecţia companiilor de transport aerian faţă de preţurile care sunt artificial scăzute datorită subvenţiilor sau sprijinului guvernamental direct sau indirect. ... 2. Fiecare parte poate să ceara notificarea sau depunerea la autorităţile sale aeronautice a preţurilor care urmează să fie percepute spre sau dinspre teritoriul sau de către companiile de transport aerian ale celeilalte părţi. Notificarea sau depunerea de către companiile de transport aerian ale ambelor părţi poate fi cerută cu maximum 30 de zile înaintea datei propuse pentru intrarea în vigoare. În cazuri individuale, notificarea sau depunerea poate fi permisă într-o perioadă mai scurta decât cea cerută în mod normal. Nici una dintre cele doua părţi nu va cere notificarea sau depunerea de către companiile de transport aerian ale celeilalte părţi a preţurilor percepute de la public de către companiile care efectuează curse charter, cu excepţia cazului în care pot fi cerute pe baza nediscriminatorie pentru informare. 3. Nici una dintre părţi nu va întreprinde o acţiune unilaterala pentru a preveni introducerea unui preţ propus să fie perceput sau continuarea unuia deja perceput de:
- a)o companie de transport aerian a oricăreia dintre părţi pentru transport aerian internaţional între teritoriile părţilor; sau ...
- b)o companie de transport aerian a unei părţi pentru transport internaţional între teritoriul celeilalte părţi şi oricare alta ţara, inclusiv în ambele cazuri transportul în baza inter-linie sau intra-linie. ... Dacă o parte considera ca un astfel de preţ contravine considerentelor stabilite mai sus în paragraful 1 al prezentului articol, aceasta va cere consultări şi va notifica, cat mai curând posibil, celeilalte părţi motivele nemultumirilor sale. Aceste consultări vor fi ţinute nu mai târziu de 30 de zile de la primirea cererii şi părţile vor coopera în asigurarea informaţiilor necesare pentru soluţionarea rezonabila a disputei. Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la preţul pentru care a fost facuta notificarea de exprimare a nemultumirii, fiecare parte va depune eforturi susţinute pentru a pune în aplicare aceasta înţelegere. Dacă nu se ajunge la o astfel de înţelegere reciprocă, preţul va intra în vigoare sau va rămâne în vigoare. Articolul 13 Consultări şi amendamente Fiecare parte poate cere oricând consultări în legătură cu acest acord. Astfel de consultări vor începe la o dată cat mai curând posibila, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data la care cealaltă parte a primit cererea, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel. Acest acord poate fi amendat prin acordul scris al părţilor. Amendamentele vor intra în vigoare la data schimbului de note diplomatice, în urma îndeplinirii tuturor procedurilor interne necesare ale părţilor. Articolul 14 Soluţionarea diferendelor 1. Orice diferend apărut în interpretarea prezentului acord, cu excepţia acelora care pot aparea din interpretarea paragrafului 3 al art. 12 (Stabilirea preţurilor), care nu este soluţionat printr-o primă runda de consultări oficiale, poate fi dat, cu acordul părţilor, spre analiza şi decizie, unei persoane sau unui organism. Dacă părţile nu se înţeleg astfel, diferendul va fi supus, la cererea oricărei părţi, arbitrarii în conformitate cu procedurile menţionate în continuare. 2. Arbitrajul va fi făcut de către un tribunal format din 3 arbitri, care se va constitui după cum urmează:
- a)Fiecare parte va numi un arbitru în decurs de 30 de zile de la primirea unei cereri de arbitrare. În termen de 60 de zile de la numirea celor 2 arbitri, aceştia vor conveni desemnarea celui de al treilea arbitru, care va acţiona ca preşedinte al tribunalului de arbitraj. ...
- b)Dacă nici una dintre părţi nu reuşeşte sa numească un arbitru sau dacă al treilea arbitru nu este numit în conformitate cu subparagraful
- a)al prezentului paragraf, oricare parte poate să ceara preşedintelui Consiliului Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale sa numească în termen de 30 de zile arbitrul sau arbitrii necesari. Dacă preşedintele consiliului este de aceeaşi naţionalitate cu aceea a uneia dintre părţi, vicepreşedintele cu rangul cel mai înalt care nu este descalificat din acest motiv va face numirea. ... 3. Dacă nu s-a convenit altfel, tribunalul de arbitraj îşi va delimita jurisdicţia în conformitate cu prezentul acord şi îşi va stabili propriile reguli de procedura. O dată constituit, tribunalul poate recomanda măsuri pentru rezolvarea temporară a disputei, până la decizia finala. La indicaţia tribunalului sau la cererea oricărei părţi, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care tribunalul a fost constituit, se va tine o şedinţa pentru a stabili clar litigiile care urmează a fi arbitrate şi procedurile specifice care urmează a fi aplicate. 4. Cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel sau tribunalul a dispus, fiecare parte va supune tribunalului un memorandum, în termen de 45 de zile din momentul în care acesta s-a constituit în întregime. Răspunsurile vor fi date în termen de 60 de zile. Tribunalul, la cererea oricărei părţi sau din proprie iniţiativă, va tine o audiere în termen de 15 zile de la termenul de primire a raspunsurilor. 5. Tribunalul va incerca să prezinte o hotărâre scrisă în termen de 30 de zile de la încheierea audierii sau în cazul în care nu a avut loc nici o audiere, de la data la care ambele raspunsuri au fost prezentate. Hotărârea majorităţii tribunalului va prevala. 6. Părţile pot inainta cereri de clarificare a hotărârii în termen de 15 zile de la data la care aceasta a fost prezentată şi orice clarificare va fi emisă în decurs de 15 zile de la data primirii unei astfel de cereri. 7. Fiecare parte va pune în aplicare orice hotărâre sau sentinta a tribunalului de arbitraj, în măsura în care aceasta este în conformitate cu legislaţia sa naţionala. 8. Cheltuielile tribunalului de arbitraj, inclusiv onorariile şi cheltuielile arbitrilor, vor fi împărţite în mod egal între părţi. Orice cheltuieli făcute de către preşedintele Consiliului Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale în legătură cu procedurile cuprinse la paragraful 2
- b)al prezentului articol vor fi considerate a fi parte a cheltuielilor tribunalului de arbitraj. Articolul 15 Denunţarea Orice parte poate oricând sa notifice în scris celeilalte părţi decizia sa de a denunta prezentul acord. O astfel de notificare va fi trimisa simultan Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile. Prezentul acord va fi denunţat la un an de la data notificării scrise, în afară cazului în care notificarea este retrasă, prin înţelegere între părţi, înainte de expirarea perioadei. Articolul 16 Înregistrarea la O.A.C.I. Acest acord şi toate amendamentele la acesta vor fi înregistrate la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale. Articolul 17 Intrarea în vigoare Prezentul acord va intra în vigoare la data schimbului de note diplomatice, în urma îndeplinirii tuturor procedurilor interne necesare ale părţilor. La intrarea în vigoare prezentul acord va înlocui Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Statelor Unite ale Americii din anul 1979, care a modificat şi amendat Acordul privind transporturile aeriene civile din 4 decembrie 1973, precum şi completările şi amendamentele la acesta. Drept care, subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi de către guvernele lor respective, au semnat prezentul acord. Semnat la Washington la 15 iulie 1998, în doua exemplare originale, în limbile română şi engleza, ambele texte fiind egal autentice. Pentru Guvernul României, Traian Basescu Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii, Strobe Talbot Anexa 1 TRANSPORTURI AERIENE REGULATE Secţiunea 1 Rute În baza prevederilor anexei nr. IV companiile de transport aerian ale fiecărei părţi, desemnate în baza prezentei anexe, vor avea dreptul, în conformitate cu termenii desemnării lor, să efectueze transporturi aeriene internaţionale regulate între puncte de pe următoarele rute: A. Rute pentru compania sau companiile de transport aerian desemnate de către Guvernul Statelor Unite ale Americii: - de la puncte situate geografic la vest de Statele Unite ale Americii, via Statele Unite ale Americii, şi puncte intermediare spre un punct sau puncte în România şi mai departe. B. Rute pentru compania sau companiile de transport aerian desemnate de către Guvernul României: - de la puncte situate geografic la est de România, via România, şi puncte intermediare spre un punct sau puncte în Statele Unite ale Americii şi mai departe. Secţiunea a 2-a Flexibilitatea de operare Fiecare companie de transport aerian poate, în oricare sau în toate zborurile şi la alegerea sa: 1. să efectueze zboruri în oricare dintre cele doua direcţii sau în ambele direcţii; 2. sa combine diferite numere de zbor în timpul operarii unei singure aeronave; 3. sa deserveasca puncte situate geografic înainte, intermediare şi puncte mai departe, precum şi puncte de pe teritoriul părţilor aflate pe aceste rute, în orice combinaţie şi în orice ordine; 4. sa omita escale în orice punct sau puncte; 5. sa transfere pasageri şi/sau mărfuri de la oricare dintre aeronavele sale la orice alta aeronava a sa, în orice punct de pe aceste rute; şi 6. sa deserveasca puncte situate geografic înaintea oricărui punct de pe teritoriul sau, cu sau fără schimbarea aeronavei ori a numărului zborului, să prezinte şi să facă reclama unor astfel de servicii către public, ca servicii directe, fără restrictie de direcţie sau geografică şi fără pierderea nici unui drept de a efectua transport comercial, care este, de altfel, permis în baza prezentului acord, cu condiţia ca serviciul sa deserveasca un punct de pe teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian. Secţiunea a 3-a Modificări de limite Pe orice segment sau segmente ale rutelor menţionate anterior orice companie de transport aerian desemnată poate să execute transporturi aeriene internaţionale, fără nici o limitare în ceea ce priveşte schimbarea, în orice punct de pe ruta, a tipului sau numărului aeronavelor cu care operează, cu condiţia ca pe o destinaţie externa transportul mai departe de un astfel de punct să fie o continuare a transportului de pe teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian, iar pe o destinaţie interna transportul spre teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian să fie o continuare a transportului mai departe de acest punct. Anexa 2 TRANSPORTUL AERIAN CHARTER Secţiunea 1 Companiile de transport aerian ale fiecărei părţi, desemnate în baza acestei anexe, vor avea dreptul, în conformitate cu termenii desemnării lor, să efectueze transport comercial internaţional charter de pasageri (şi bagajele lor) şi/sau de marfa [inclusiv, dar nelimitandu-se la charter pentru transport de marfa, charter parţial şi charter combinat (pasageri/marfa)]: * între orice punct sau puncte de pe teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian şi orice punct sau puncte de pe teritoriul celeilalte părţi; şi * între orice punct sau puncte de pe teritoriul celeilalte părţi şi orice punct sau puncte dintr-o terta ţara sau tari, cu condiţia ca un astfel de serviciu să facă parte dintr-o operare continua, cu sau fără schimbarea aeronavei, care să includă serviciul spre ţara de origine, în scopul efectuării transportului local între ţara de origine şi teritoriul celeilalte părţi. În efectuarea serviciilor cuprinse în prezenta anexa companiile de transport aerian ale fiecărei părţi, desemnate în baza prezentei anexe, vor avea de asemenea dreptul: 1) să facă escale în orice puncte, fie în interiorul, fie în exteriorul teritoriului oricărei părţi;
(2)să efectueze transport comercial în tranzit peste teritoriul celeilalte părţi;
(3)sa combine pe aceeaşi aeronava transport comercial provenit de pe teritoriul unei părţi, transport comercial provenit din teritoriul celeilalte părţi şi transport comercial provenit din terţe tari; şi
(4)să efectueze transporturi aeriene internaţionale fără nici o restrictie, astfel încât să poată schimba, în orice punct de pe ruta, tipul sau numărul aeronavelor cu care operează, cu condiţia ca pe o destinaţie externa transportul mai departe de un astfel de punct să fie o continuare a transportului de pe teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian, iar pe o destinaţie interna transportul spre teritoriul părţii care a desemnat compania de transport aerian să fie o continuare a transportului mai departe de un astfel de punct. Fiecare parte va analiza favorabil cererile de efectuare a transportului comercial, neprevăzute în aceasta anexa, ale companiilor de transport aerian ale celeilalte părţi, pe baza amiabila şi de reciprocitate. Secţiunea a 2-a Orice companie de transport aerian desemnată de oricare parte care efectuează transport aerian internaţional charter fie într-un singur sens, fie dus-întors, avându-şi originea pe teritoriul oricărei părţi, va avea posibilitatea să se conformeze, la alegere, fie legilor, reglementărilor şi regulilor charter ale tarii de origine, fie celor ale celeilalte părţi. Dacă o parte aplica reguli, reglementări, termeni, condiţii sau limitări diferite uneia sau mai multor companii de transport aerian ale diferitelor tari, fiecare companie de transport aerian desemnată va fi supusă celui mai puţin restrictiv criteriu. Totuşi nici o prevedere a paragrafului anterior nu va limita drepturile oricărei părţi de a cere companiilor de transport aerian, desemnate de oricare parte în baza prezentei anexe, să respecte cerinţele privind protecţia fondurilor băneşti ale pasagerilor, a dreptului de anulare a rezervarii cu rambursarea costului biletului. Secţiunea a 3-a Exceptând regulile cu privire la protecţia consumatorului la care s-a făcut referire în paragraful precedent, nici una dintre părţi nu va cere unei companii de transport aerian, desemnată de către cealaltă parte în baza prezentei anexe, în legătură cu efectuarea transportului comercial de pe teritoriul celeilalte părţi sau al unei terţe tari, într-un singur sens sau dus-întors, să prezinte mai mult decât o declaraţie de conformare cu legile, reglementările şi cu regulile la care s-a făcut referire în secţiunea a 2-a a prezentei anexe sau o declaraţie de exceptare de la prevederile acestei legi, reglementări sau reguli, acordată de autorităţile aeronautice competente. Anexa 3 PRINCIPII de nediscriminare şi de libera concurenta între sistemele de rezervare computerizate (CRS) Recunoscând ca art. 11 (Concurenta loiala) din prezentul acord garantează companiilor de transport aerian ale ambelor părţi "sanse echitabile şi egale de a concura", considerând ca unul dintre cele mai importante aspecte ale capacităţii unei companii de transport aerian de a concura este capacitatea sa de a informa publicul asupra serviciilor sale într-o maniera echitabila şi impartiala şi ca, prin urmare, calitatea informatiei cu privire la serviciile companiei de transport aerian, care este la dispoziţia agenţilor de călătorie care distribuie direct aceasta informaţie către publicul călător, şi capacitatea unei companii de transport aerian de a oferi acelor agenţi sisteme de rezervare computerizate competitive (CRS) reprezintă baza pentru sanse în condiţii de concurenta ale unei companii de transport aerian, şi considerând ca este necesar, în egala măsura, să se asigure ca interesele beneficiarilor serviciilor de transport aerian sunt protejate de orice folosire abuzivă a unor astfel de informaţii şi prezentări eronate şi ca companiile de transport aerian şi agenţii de călătorie au acces la sistemele de rezervari computerizate aflate în concurenta: 1. Părţile convin ca CRS să aibă afisari primare integrate, pentru care:
- a)informaţiile cu privire la serviciile aeriene internaţionale, inclusiv formarea legăturilor în cadrul acestor servicii, vor fi editate şi prezentate pe baza unor criterii nediscriminatorii şi obiective care nu sunt influentate, direct sau indirect, de identitatea companiei de transport aerian sau a pieţei. Astfel de criterii se vor aplica uniform tuturor companiilor de transport aerian participante; ...
- b)bazele de date CRS vor fi cat mai cuprinzatoare; ...
- c)furnizorii de CRS nu vor şterge informaţiile furnizate de companiile de transport aerian participante; astfel de informaţii vor fi exacte şi clare; de exemplu, zborurile "code-share", cu modificare de limite, şi zborurile cu escala ar trebui să fie clar identificate ca având aceste caracteristici; ...
- d)toate CRS care sunt disponibile pentru agenţii de călătorie care distribuie direct informaţiile privind serviciile companiilor de transport aerian către publicul călător pe teritoriul oricărei părţi nu numai ca vor fi obligate sa opereze, ci vor avea, de asemenea, dreptul sa opereze în conformitate cu regulile CRS care se aplică pe teritoriul pe care CRS este utilizat; ...
- e)agenţilor de călătorie li se va permite sa folosească orice afişare secundară disponibilă prin CRS, atâta timp cat agentul de călătorie face o cerere specifică pentru acea afişare. ... 2. O parte va cere ca fiecare furnizor de CRS care funcţionează pe teritoriul sau să permită tuturor companiilor de transport aerian, dispuse sa plătească o taxa nediscriminatorie, sa participe în CRS. Partea va impune ca toate instalaţiile de distribuţie pe care le oferă un furnizor de CRS să fie oferite pe baze nediscriminatorii tuturor companiilor de transport aerian. Partea va impune furnizorilor de CRS sa afiseze, pe baze nediscriminatorii, obiective, neinfluentate de compania de transport sau de piaţa, serviciile aeriene internaţionale ale companiilor de transport aerian participante, pe toate pieţele pe care acestea doresc sa vândă aceste servicii. La cerere, un furnizor de CRS va face cunoscute amănunte cu privire la actualizarea bazei de date şi la procedurile de stocare a bazei sale de date, criteriile sale pentru editarea şi ierarhizarea informaţiilor, ponderea acordată unor astfel de criterii, precum şi criteriile folosite pentru alegerea punctelor de legătură şi includerea zborurilor de conexiune. 3. Furnizorii de CRS care funcţionează pe teritoriul unei părţi vor avea dreptul sa introducă, sa menţină şi sa pună la dispoziţie CRS gratuit agentiilor de călătorie sau companiilor de călătorie al căror obiect de activitate principal este distribuirea serviciilor legate de călătorii pe teritoriul celeilalte părţi, dacă CRS este în conformitate cu aceste principii. 4. Nici o parte nu va impune sau nu va permite să fie impuse, pe teritoriul sau, furnizorilor de CRS ai celeilalte părţi cerinţe mai stricte decât cele impuse propriilor săi furnizori de CRS cu privire la accesul şi la utilizarea instalaţiilor de comunicaţii, la selectarea şi utilizarea hardului şi softului CRS şi la instalarea hardului CRS. 5. Nici o parte nu va impune sau nu va permite să fie impuse, pe teritoriul sau, furnizorilor de CRS ai celeilalte părţi cerinţe mai restrictive decât cele impuse propriilor săi furnizori de CRS privind informaţiile CRS afişate (inclusiv parametrii de prezentare şi selectare), operarea sau vânzările. 6. CRS care sunt folosite pe teritoriul unei părţi şi care sunt în conformitate cu aceste principii şi standarde de reglementare, tehnice şi de securitate relevante şi nediscriminatorii vor avea dreptul la acces efectiv şi nelimitat pe teritoriul celeilalte părţi. Un aspect al acestei probleme este ca o companie de transport aerian desemnată va avea acces în egala măsura la un astfel de sistem pe teritoriul tarii de origine, precum şi la orice alt sistem oferit agenţilor de călătorie de pe teritoriul celeilalte părţi. Proprietarii/operatorii de CRS ai unei părţi vor avea sanse egale să deţină/opereze CRS care se conformează acestor principii pe teritoriul celeilalte părţi, asa cum au şi proprietarii/operatorii acelei părţi. Fiecare parte se va asigura ca companiile de transport aerian şi furnizorii de CRS sa nu facă discriminări faţă de agenţii de călătorie de pe teritoriul tarii lor de origine datorită deţinerii sau operarii unui CRS utilizat, de asemenea, şi pe teritoriul celeilalte părţi. Anexa 4 PREVEDERI TRANZITORII 1. "Code sharing" terta ţara Contrar prevederilor paragrafului 7 al art. 8, până la data de 1 noiembrie 2001 companiile de transport aerian desemnate ale fiecărei părţi pot efectua sau prezenta servicii în combinaţie "code sharing" între puncte de pe teritoriul acelei părţi şi puncte de pe teritoriul celeilalte părţi printr-un punct sau puncte intermediare, astfel cum sunt specificate în anexa nr. I, în conformitate cu aranjamentele "code sharing" dintre o companie de transport aerian a acelei părţi şi o companie de transport aerian a unei terţe tari, numai după cum urmează:
- a)de la 1 aprilie 1999 până la 31 octombrie 1999 inclusiv pot exercita drepturile prevăzute la paragraful 7
- b)al art. 8 nu mai mult de trei companii de transport aerian pentru fiecare parte; ...
- b)de la 1 noiembrie 1999 până la 31 octombrie 2001 inclusiv pot exercita drepturile prevăzute la paragraful 7
- b)al art. 8 nu mai mult de patru companii de transport aerian pentru fiecare parte; ...
- c)în furnizarea de servicii în conformitate cu prevederile secţiunii 1, o companie de transport aerian desemnată a Statelor Unite ale Americii poate oferi acelaşi număr de frecvente ca şi cele utilizate de partenerul sau de partenerii săi de "code sharing" pe parcursul oricărei săptămâni din orice an calendaristic anterior, începând cu data de 1 ianuarie 1997; ...
- d)în scopul prevederilor secţiunii 1 lit.
- c)de mai sus o frecventa este definită pentru o companie de transport aerian a Statelor Unite ale Americii ca o călătorie dus-întors, în conformitate cu prevederile unui aranjament de tip "code share" cu o companie de transport aerian a unei terţe tari, spre şi dinspre primul punct de sosire pe teritoriul celeilalte părţi. ... 2. Serviciile oferite de companiile de transport aerian româneşti Contrar prevederilor secţiunii 1 din anexa nr. I, companiile de transport aerian desemnate de Guvernul României pot oferi servicii de transport către Statele Unite ale Americii după cum urmează:
- a)până la 31 martie 1999, de la puncte situate geografic la est de România, prin România şi puncte intermediare din Belgia, Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Malta, Olanda şi Slovacia către New York şi Chicago, cu un total de 7 frecvente saptamanale (nu mai mult de 5 către New York), fiecare punct deservit fiind considerat ca o frecventa, indiferent dacă ambele puncte sunt utilizate într-un singur zbor şi mai departe către Montreal. Dacă totuşi în această perioadă o companie sau companii de transport aerian ale Statelor Unite ale Americii oferă un serviciu regulat combinat către România, utilizând propriile aeronave, companiile de transport aerian desemnate de România pot oferi acelaşi număr de frecvente ca şi compania sau companiile de transport aerian ale Statelor Unite ale Americii; ...
- b)de la 1 aprilie 1999 până la 31 octombrie 2001 inclusiv, din puncte situate geografic la est de România, prin România şi puncte intermediare spre trei puncte din Statele Unite ale Americii şi mai departe*). ... ---------- Notă ... *) Aceste trei puncte vor fi iniţial New York, Chicago şi Los Angeles; totuşi, oricare dintre aceste trei puncte poate fi schimbat de către Guvernul României, în baza unei notificări adresate Guvernului Statelor Unite ale Americii într-un termen de 30 (treizeci) de zile. Pe lângă aceasta însă, în conformitate cu prevederile art. 8 paragraful 7, companiile de transport aerian desemnate de România pot deservi, de asemenea, următoarele puncte din Statele Unite numai pe bază de "code share": 1) de la 1 aprilie 1999 până la 31 octombrie 1999 inclusiv, 15 puncte; şi 2) de la 1 noiembrie 1999 până la 31 octombrie 2001 inclusiv, 30 de puncte. Oricare dintre aceste trei puncte poate fi schimbat de către Guvernul României în baza unei notificări adresate Guvernului Statelor Unite ale Americii într-un termen de 30 (treizeci) de zile. ------------