Art. 1.384 Cod civil – Dreptul de regres
Codul civil · Cartea a V-a – Despre obligații › Titlul II – Izvoarele obligațiilor › Capitolul IV – Răspunderea civilă › Secţiunea a 6-a – Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Formă consolidată de pe Portalul legislativ (Ministerul Justiției), consolidarea din 03.05.2026. Modificările ulterioare nu sunt incluse.
(1)Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
(2)Când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanțelor Publice se va întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu.
(3)Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul.
(4)În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului.
Alte articole din aceeași diviziune
- Art. 1.381Obiectul reparației
- Art. 1.382Răspunderea solidară a autorilor prejudiciului
- Art. 1.383Raporturile dintre debitorii solidari
- Art. 1.385Întinderea reparației
- Art. 1.386Formele reparației
- Art. 1.387Vătămarea integrității corporale sau a sănătății
- Art. 1.388Stabilirea pierderii și a nerealizării câștigului din muncă
- Art. 1.389Vătămarea minorului
- Art. 1.390Persoana îndreptățită la despăgubire în caz de deces
- Art. 1.391Repararea prejudiciului nepatrimonial
- Art. 1.392Cheltuielile de îngrijire și de înmormântare
- Art. 1.393Despăgubirea în raport cu ajutorul și pensia
- Art. 1.394Prorogarea termenului prescripției
- Art. 1.395Suspendarea prescripției dreptului la acțiune