STRATEGIA NAȚIONALĂ din 30 mai 2019

Pe scurt

Această strategie națională, aprobată în 2019, vizează dezvoltarea ecoturismului în România pentru perioada 2019-2029, promovându-l ca o formă principală de turism durabil. Scopul este de a valorifica patrimoniul natural și cultural al țării, contribuind la dezvoltarea economică locală și la prosperitatea comunităților.

Ce reglementează

Dezvoltarea ecoturismului ca formă principală de turism în destinațiile cu natură și cultură locală.
Creșterea rolului ecoturismului în dezvoltarea economică a zonelor și în prosperitatea populației locale.
Aplicarea principiilor turismului durabil în ariile naturale protejate și zonele adiacente.
Un set de direcții pentru valorificarea zonelor prin ecoturism, respectând legislația națională și convențiile internaționale.

Cui se adresează

Comunităților locale din zonele cu potențial ecoturistic, în special cele din ariile naturale protejate.
Operatorilor turistici și entităților implicate în dezvoltarea și promovarea ecoturismului în România.

Puncte cheie

Ecoturismul este considerat o formă distinctă de turism care respectă integritatea peisajelor naturale și a biodiversității.
Strategia urmărește să abordeze probleme precum slaba cooperare locală, promovarea modestă și infrastructura specifică ecoturismului subdezvoltată.
Ecoturismul are un impact economic pozitiv, generând locuri de muncă și stimulând economia locală prin servicii și produse agricole.
Peste 50% din cheltuielile turiștilor în programele de ecoturism ale membrilor AER rămân în zona rurală unde se desfășoară programul.

Textul legii

STRATEGIA NAȚIONALĂ din 30 mai 2019 de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029 Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 520 bis din 26 iunie 2019 Notă ... Aprobată prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 358 din 30 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 26 iunie

CUPRINS Listă de abrevieri INTRODUCERE CAPITOLUL I - ECOTURISMUL - FORMĂ PRINCIPALĂ DE MANIFESTARE A TURISMULUI DURABIL1.
Turismul durabil - definiții și concepții ... 1.
Ecoturismul - model de valorificare durabilă a resurselor turistice ... 1.2.
Clarificări conceptuale cu privire la ecoturism ... 1.2.
Tendințe ale pieței ecoturismului ... 1.2.
Profilul ecoturistului ... CAPITOLUL II - EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL ECOTURISMULUI2.
Organizații internaționale ce acționează în sfera ecoturismului ... 2.
Asociații și organizații de ecoturism ... 2.
Valorificarea resurselor ecoturistice la nivel mondial ... CAPITOLUL III - ECOTURISMUL ÎN ROMÂNIA - SITUAȚIA ACTUALĂ3.
Resurse ecoturistice în România ... 3.
Infrastructura turistică și tehnică ... 3.
Programe ecoturistice ... 3.
Circulația turistică ... 3.
Inițiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România ... 3.5.
Inițiative la nivel național ... 3.5.
Exemple de bune practici implementate la nivel local ... 3.
Factori cu potențial de implicare în dezvoltarea ecoturismului în România ... 3.
Posibilități de finanțare ... 3.
Analiza SWOT ... CAPITOLUL IV - VIZIUNE ȘI OBIECTIVE CONCLUZII ANEXE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Listă de abrevieri AAANP - Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate AER - Asociația de Ecoturism din România AGMR - Asociația Ghizilor Montani din România ANANP - Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate ANAT - Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România ANT - Autoritatea Națională pentru Turism ANTREC - Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural APL - Administrații Publice Locale ARR - Asociația Rangerilor din România EEN - European Ecotourism Network (Rețeaua Europeană de Ecoturism) EETLS - Standardul European de Certificare în Ecoturism ESIF - Fondurile Europene Structurale și de Investiții ETC - Comisia Europeană a Turismului FC - Fondul de Coeziune FEADR - Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală FEDR - Fondul European de Dezvoltare Regională FEPAM - Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime FSE - Fondul Social European GAL - Grup de Acțiune Locală GEF - Fondul Global de Mediu GSTC - Criteriile Globale de Turism Durabil/Consiliul Global de Turism Durabil HG - Hotărâre de Guvern IMM - Întreprinderi Mici și Mijlocii INCDT - Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism MADR - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale MAP - Ministerul Apelor și Pădurilor MCIN - Ministerul Culturii și Identității Naționale MEN - Ministerul Educației Naționale MM - Ministerul Mediului MMACA - Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat MMJS - Ministerul Muncii și Justiției Sociale MT - Ministerul Turismului OMT - Organizația Mondială a Turismului ONG - Organizație Neguvernamentală ONU - Organizația Națiunilor Unite OUG - Ordonanță de Urgență a Guvernului PNDR - Programul Național de Dezvoltare Rurală POC - Programul Operațional Competitivitate POCU - Programul Operațional Capital Uman POR - Programul Operațional Regional POS - Programul Operațional Sectorial PUG - Plan Urbanistic General RNP - Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA SCI - Situri de Importanță Comunitară SDL - Strategia de Dezvoltare Locală SPA - Arii de Protecție Specială Avifaunistică TIC - Tehnologia Informației și Comunicațiilor TIES - Societatea Internațională de Ecoturism UICN - Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii UNDP - Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare UNEP - Programul Națiunilor Unite pentru Mediu USAID - Agenția Americană de Dezvoltare Internațională WTTC - Consiliul Mondial pentru Turism și Călătorii WWF - Fondul Mondial pentru Natură INTRODUCERE Cadrul general Aplicarea principiilor actuale de dezvoltare a turismului durabil în ariile naturale protejate și în zonele adiacente acestora a condus la apariția ecoturismului ca formă distinctă de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversității ecologice, în concordanță cu cerințele anumitor segmente de turiști, care doresc să își petreacă vacanța în natură și totodată să creeze posibilități de dezvoltare locală a comunităților. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și mai complexe, dar mai ales nealterate de activitățile antropice, cu atât interesul turistic pentru ele este mai mare, iar activitățile turistice pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând multor motivații turistice. În ciuda faptului că țara noastră deține un patrimoniu ecoturistic deosebit, cu potențial mare de valorificare, ecoturismul este un segment confruntat cu numeroase probleme, cum ar fi: slaba cooperare la nivel local, promovarea modestă la nivel național și internațional, slaba dezvoltare a infrastructurii specifice ecoturismului, migrația forței de muncă, numărul redus al celor cu o bună pregătire în domeniu, un cadru legal ce nu răspunde suficient nevoilor din domeniul serviciilor locale etc. Strategia și-a propus să prezinte stadiul actual de dezvoltare al acestei forme de turism la nivel național și să vină cu un set de direcții care să orienteze eforturile de valorificare prin ecoturism al unor zone în care natura și cultura locală ocupă un loc central, în concordanță cu cerințele impuse de legislația națională, precum și de convențiile internaționale la care România a aderat. Scopul strategiei este de a promova ecoturismul, ca formă principală de turism în cadrul acestor destinații și creșterea rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a acestor areale și în prosperitatea populației locale. Necesitatea elaborării strategiei de ecoturism Ariile naturale protejate dețin atuuri importante pentru dezvoltarea activităților recreative, activități care pot aduce avantaje importante, atât celor care le administrează, cât și comunităților locale. Deși este destul de greu de măsurat, iar de cele mai multe ori rezultatele sunt greu de observat pe termen scurt, turismul este unul dintre puținele sectoare economice prin care se poate realiza dezvoltarea durabilă a acestor zone. Contribuția pe care această formă de turism o poate avea la nivelul comunităților locale este unanim acceptată la nivel mondial. Prin rezoluția ONU din data de 21 decembrie 2012, "Promovarea ecoturismului pentru eradicarea sărăciei și protecția mediului", se solicită membrilor să adopte politici care să promoveze ecoturismul, subliniind "impactul pozitiv asupra generării de venituri, creării de locuri de muncă și educației, și, astfel, pentru lupta împotriva sărăciei". Rezoluția recunoaște în continuare că "ecoturismul creează oportunități semnificative pentru conservarea, protecția și utilizarea durabilă a biodiversității și a ariilor naturale prin încurajarea deopotrivă a comunităților gazdă și a turiștilor pentru conservarea și respectarea patrimoniului natural și cultural".*1)*1) UNEP, Green Economy and Trade. Trends, Challenges and Opportunities, 2013, pag. 275 (http://www.unep.org/greeneconomy/Portals/88/GETReport/pdf/FullReport.pdf) Dezvoltarea activităților ecoturistice în cadrul comunităților locale și în cadrul ariilor naturale protejate implică o serie de beneficii socio-economice*2), respectiv: *2) G. Manea, Zone și arii protejate și valorificarea lor în turism, Universitatea București, 2000 ● generează apariția locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe). Prin creșterea veniturilor și a standardelor de viață pentru populația locală, generațiile tinere sunt încurajate să rămână în cadrul comunității; ● stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice (servicii de cazare, alimentație, transport, facilități recreative, produse meșteșugărești și servicii de ghidaj, suveniruri); ● stimulează economia rurală prin crearea sau creșterea cererii de produse agricole necesare asigurării serviciilor turistice; ● impulsionează dezvoltarea infrastructurii, fapt ce aduce beneficii în egală măsură și populației locale; ● stimulează dezvoltarea regiunilor periferice prin inserții de capital; ● stimulează îmbunătățirea relațiilor interculturale dintr-o regiune. Adesea turiștii caută să cunoască tradițiile și obiceiurile specifice unei regiuni etnografice, iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradițiile populare; ● în condițiile unei dezvoltări normale, turismul poate duce la autofinanțarea mecanismelor dezvoltării de care pot beneficia administratorii ariilor naturale protejate ca instrument pentru conservarea acestora; ● sprijină activitățile de conservare, prin convingerea guvernelor și a publicului asupra importanței arealelor naturale. În cadrul proiectului PNUD-GEF "Îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemului de arii protejate din Carpați" a fost calculat impactul potențial pe care turismul îl poate avea pentru cinci parcuri analizate în cadrul proiectului pilot (Parcul Național Retezat, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcul Natural Apuseni și Parcul Natural Munții Maramureșului). Conform acestei analize, valoarea activităților turistice și recreative este estimată la puțin peste 109,5 milioane de euro la nivelul anului
De asemenea, ținând cont de efectul multiplicator, se apreciază că turismul din cadrul ariilor naturale protejate pilot poate genera 365 de milioane de euro anual (sau 0,3% din PIB) și poate crea în jur de 37.100 de locuri de muncă echivalente cu normă întreagă. În plus, printr-o gestionare durabilă, cele cinci arii naturale protejate pilot au potențialul de a genera peste 2,6 miliarde de euro în următorii 25 de ani.*3) *3) UNDP, RNP Romsilva, WWF, Evaluarea contribuției ecosistemelor din ariile naturale protejate la dezvoltarea economică și bunăstarea umană în România (http://undp.ro/libraries/projects/Evaluarea_contribuției_ecosistemelor_din_ariile_protejate_ la_dezvoltarea_economica_si_bunăstarea_umana_in_România.pdf) Un alt argument în favoarea dezvoltării acestei forme de turism este oferit de statisticile realizate de Asociația de Ecoturism din România (AER). Conform acestor date, impactul economic produs de programele de ecoturism derulate de operatorii turistici membri AER în țara noastră este în creștere evidentă de la aproximativ 1,6 milioane euro în 2008, la 3 milioane euro în 2014, la peste 5 milioane în
Această creștere este generată de mărirea numărului de membri AER ce derulează programe de ecoturism, dar și de creșterea volumului de turiști pe programele ecoturistice. Dar ceea ce este remarcabil este faptul că impactul la nivel local este cu mult peste media turismului clasic. În cazul membrilor AER, peste 50% din cheltuielile efectuate de turiști rămân în zona de desfășurare a programului turistic, preponderent în zona rurală. Având în vedere faptul că datele de mai sus se referă la un număr redus de operatori economici, membri AER (22 tur-operatori și 12 pensiuni turistice în 2017), destul de concentrați din punct de vedere teritorial, se poate deduce potențialul imens pe care îl are România în dezvoltarea ecoturismului. Deși inițial industria turistică a fost considerată ca o activitate cu impact mai redus asupra mediului, în realitate multe destinații turistice de prim rang au suferit numeroase degradări. Dorința unor câștiguri ridicate, supraexploatarea resurselor naturale și culturale, creează riscul unei dezvoltări haotice în cadrul acestor areale sensibile, determinând numeroase probleme, cum ar fi: creșterea densității clădirilor, solicitarea excesivă de către vizitatori a unor obiective turistice, zgomotul, poluarea atmosferică, suprasolicitarea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, lipsa unor măsuri eficiente de protecție etc., pericole care pot afecta valoarea turistică a arealului, restrângerea calitativă și cantitativă a resurselor disponibile și chiar dispariția obiectivelor turistice. Acest lucru aduce prejudicii importante mediului și determină pierderi destinației turistice și a posibilităților viitoare de dezvoltare. În contextul în care ecoturismul este o formă de turism de nișă, dar totuși deosebit de dinamică, ținând cont de reglementările privind protecția mediului adoptate în țara noastră, de beneficiile economice, sociale și culturale pe care turismul le poate aduce comunităților locale, dar și de efectele negative pe care o dezvoltare haotică, necontrolată a turismului le poate genera, s-a pus din ce în ce mai des problema realizării unei strategii de dezvoltare a ecoturismului, strategie ce ar trebui să fie în strânsă corelație cu strategia de dezvoltare a turismului la nivel național (Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național), cu strategiile de dezvoltare a turismului la nivel local și cu Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Figura nr.
- Locul și importanța strategiei de dezvoltare a ecoturismului Odată recunoscută importanța acestui sector pentru protejarea și conservarea patrimoniului natural și cultural, pentru dezvoltarea economică și socială a comunităților locale din zonele rurale naturale și pentru creșterea experienței turistice, ar trebui depuse toate eforturile pentru valorificarea eficientă a bogatului patrimoniu de care dispune țara noastră. Acest lucru a fost conștientizat la nivel guvernamental și încă din 2003 au început să se facă pași importanți în recunoașterea acestei forme de turism și în realizarea unei strategii în acest domeniu:– în H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora, se stabilește necesitatea elaborării unei strategii de dezvoltare a ecoturismului în ariile protejate, în conformitate cu principiile de conservare a biodiversității și de utilizare durabilă a resurselor naturale; ... – în 2004 Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a realizat ghidul "Strategia de ecoturism a României", un prim pas în vederea realizării unei viitoare strategii; ... – în 2005, la inițiativa Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, un consultant OMT (Ghislain Dubois) a realizat un raport de asistență tehnică pentru elaborarea strategiei de ecoturism (Technical assistance for the elaboration of the ecotourism strategy of România); ... – în cadrul Strategiei de dezvoltare a turismului din România pentru perioada 2007-2013, realizată de Autoritatea Națională pentru Turism în 2006, ecoturismului îi este rezervat un spațiu distinct, alături de alte forme de turism cum ar fi turismul montan, turismul balnear, turismul de litoral, turismul cultural, turismul de congrese și evenimente, turismul rural și turismul religios; ... – unul dintre obiectivele Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026 este sprijinirea dezvoltării ecoturismului din Delta Dunării, a parcurilor naționale, a rezervațiilor și a zonelor rurale. ... – în anul 2009 a fost realizată o primă "Strategie națională de dezvoltare a ecoturismului în România. ... – în perioada 2010-2018, Autoritatea Națională pentru Turism/Ministerul Turismului a realizat o serie de activități prevăzute în strategie, printre care: crearea Grupului interministerial de lucru pentru dezvoltarea ecoturismului în România (creat prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 56 din 14.01.2011), realizarea unor materiale promoționale, realizarea setului de criterii și a indicatorilor de evaluare pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice din România, organizarea unor seminarii în țară pentru promovarea conceptelor de ecoturism și destinație ecoturistică, crearea comisiei pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice din România, evaluarea și desemnarea primelor destinații ecoturistice din România. ... Dezvoltarea strategiei În primă fază, strategia de dezvoltare a ecoturismului a fost realizată într-o perioadă de 5 luni (iunie - noiembrie 2009) de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism în urma procesului de achiziție publică inițiat de Ministerul Turismului. La lansarea acestui proiect a fost realizată o întâlnire la sediul Ministerului Turismului, în data de 16.07.2009, la care au participat reprezentanți ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Turism, ai Ministerului Turismului, precum și personalități cu experiență sau interesate de dezvoltarea acestui domeniu, în cadrul căreia s-au dezbătut principalele probleme ce ar trebui abordate în cadrul acestei lucrări. Realizarea acestei lucrări s-a axat pe o bogată documentație bibliografică, pe datele și informațiile cele mai recente în domeniul ariilor protejate în România și în lume, coroborate cu o serie de date concrete obținute din teren, din discuții cu factorii direct implicați. De asemenea, pe tot parcursul realizării acestei lucrări, colectivul de elaborare a beneficiat consultanța oferită de un comitet de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Turismului, Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academiei de Studii Economice (Catedra de Turism-Servicii), RNP ROMSILVA (Serviciul Arii Protejate), Asociației de Ecoturism din România (AER), Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), cu care s-au organizat întâlniri periodice. În cadrul procesului de actualizare a strategiei, reprezentanții INCDT au participat la mai multe întâlniri în care s-au discutat probleme cu care se confruntă acest domeniu, dar au fost organizate și întâlniri și s-a purtat corespondență cu factori interesați. Structura strategiei O asemenea strategie are drept finalitate crearea unei corespondențe funcționale între premisele reale ale turismului românesc în spații naturale deosebite, cerințele de protecție a mediului și tendințele actuale ale pieței turistice și ecoturistice internaționale. În vederea atingerii acestui deziderat și orientarea lui către o direcție durabilă, trebuie dezvoltate mecanisme de finanțare și programe de conservare a biodiversității, revizuirea instrumentelor legislative care au ca temă acest domeniu, conștientizarea în rândul factorilor implicați, educarea la nivel local cu scopul orientării către principiile unei gândiri durabile, întărirea capacității instituționale în vederea implementării legislației de mediu. Ecoturismul trebuie să promoveze principiile dezvoltării durabile, care să permită localnicilor și furnizorilor de servicii de ecoturism să mențină standarde ridicate de viață. În general, din structura unei strategii nu lipsesc aspecte majore, cum ar fi: analiza situației existente, formularea viziunii și definirea obiectivelor și priorităților de dezvoltare. Analiza situației existente stabilește pentru ecoturism relația cauză-efect și are la bază identificarea problemelor majore cu care se confruntă această formă de turism. Se realizează prin strângerea de date de la stakeholderi, discuții directe, rapoarte, statistici, studii existente. În determinarea principalelor aspecte actuale ce definesc ecoturismul s-a considerat că aplicarea analizei SWOT pentru a integra toate planurile menționate anterior este cea mai oportună. Viziunea reprezintă o formă împărtășită a identității și a valorilor comune, pe baza căreia să poată fi formulate obiective strategice de dezvoltare. Acest deziderat reprezintă un concept strategic de dezvoltare, ce cuprinde aspecte spațiale și ne-spațiale, calitative și cantitative ale dezvoltării. Formularea viziunii de dezvoltare este rezultatul unui proces participativ, care implică factorii de decizie. Obiectivele reprezintă componenta operațională a strategiei care se formulează, pornind de la viziune prin prisma rezultatelor analizei situației existente. Acestea reprezintă nivelurile de performanță identificate și care se doresc a fi realizate pe domenii precum: Cadrul instituțional și asociativ, Infrastructură turistică și amenajarea teritoriului, Educație și conștientizare, Dezvoltarea resurselor umane, Dezvoltarea afacerilor și dezvoltare locală, Conservarea și protejarea naturii, Marketing și promovare. Capitolul I ECOTURISMUL - FORMĂ PRINCIPALĂ DE MANIFESTARE A TURISMULUI DURABIL 1.
Turismul durabil - definiții și concepții Aplicarea teoriei dezvoltării durabile în turism este un demers mai recent care a fost unanim acceptat de mai toate organizațiile internaționale și naționale. Încă din 1991 conceptul de turism durabil a fost definit de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Fondul Mondial pentru Natură, Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale: "dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare". Conform OMT, "dezvoltarea turismului durabil satisface necesitățile turiștilor prezenți și ale regiunilor-gazdă, în același timp cu protejarea și creșterea șanselor și oportunităților pentru viitor. El este văzut ca o modalitate de management a tuturor resurselor, astfel încât nevoile economice, sociale și estetice să fie pe deplin satisfăcute, menținând integritatea culturală, dimensiunile ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemul de viață." Conform aceleiași organizații, noțiunea de turism durabil are în vedere 3 aspecte importante: ● calitate - turismul durabil impune o experiență valoroasă pentru vizitatori, îmbunătățind în același timp calitatea vieții comunității gazdă, identitatea sa culturală, reducerea sărăciei, și protejarea mediului; ● continuitate - turismul durabil asigură exploatarea optimă, continuitatea resurselor naturale pe care se bazează și păstrarea culturii comunității gazdă, cu experiențe satisfăcătoare pentru vizitatori; ● echilibru - turismul durabil asigură un echilibru între nevoile industriei turistice, ale partizanilor mediului și comunității locale, cu beneficii economico-sociale, distribuite corect, tuturor actorilor implicați. Turismul durabil acoperă toate formele și activitățile din industria ospitalității, incluzând turismul convențional de masă, turismul cultural, montan, de litoral, balnear, de afaceri, rural etc. Dezvoltarea durabilă în turism este o necesitate, iar legătura între turism și mediu este mult mai puternică decât în cazul altor industrii. De multe ori turismul a creat efecte economice, sociale sau ecologice negative, iar contracararea acestora nu se poate realiza decât printr-un management profesional, care să atragă în procesul decizional toți factorii implicați în dezvoltarea turismului. Colaborarea dintre autorități (care dispun de instrumente legislative, economice, sociale), agenți economici (care inițiază proiecte de amenajare și servicii turistice), cei ce militează pentru protecția mediului și păstrarea moștenirii culturale, prestatori locali de servicii turistice, turoperatori și agenții de turism și, nu în ultimul rând, turiști, ca beneficiari, este absolut necesară pentru dezvoltarea durabilă a turismului. ... 1.
Ecoturismul - model de valorificare durabilă a resurselor turistice În ultimul timp s-a manifestat tot mai pregnant tendința dezvoltării industriei turismului, prin întoarcerea sa către natură și valorile culturale autentice. Ecoturismul reprezintă cea mai valoroasa formă de manifestare a turismului durabil. Această formă de turism are ca scop principal conservarea mediului și pune accent pe educația turiștilor în ceea ce privește protejarea și conservarea mediului.1.2.
Clarificări conceptuale cu privire la ecoturism În prezent nu există o definiție unanim abordată, dar există definiții agreate și predominant acceptate, adoptate și utilizate. Societatea Internațională de Ecoturism

(1990), cea mai prestigioasă organizație internațională din domeniu, definește ecoturismul ca: acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural cât și la bunăstarea populației locale. În definiția propusă de către IUCN, ecoturismul este văzut ca: o călătorie cu respect față de mediu și vizitarea ariilor naturale "neatinse", cu scopul de a admira natura și de a se simți bine. Prin intermediul ecoturismului se promovează conservarea naturii, un impact negativ redus produs de către vizitatori și implicarea populației locale în scopuri socio-economice benefice. Conform OMT*4), ecoturismul poate fi definit ca: forma de turism care întrunește următoarele caracteristici: *4) UNEP, Green Economy and Trade. Trends, Challenges and Opportunities, 2013, pag 276 (http://www.unep.org/greeneconomy/Portals/88/GETReport/pdf/FullReport.pdf) ● principala motivație a turiștilor este observarea și aprecierea naturii și a culturii tradiționale dominante în ariile naturale. ● include activități de educare și interpretare. ● de regulă, dar nu exclusiv, se adresează unor grupuri mici organizate de tur operatorii locali sau de afaceri mici de profil din zonă. ● minimizează impactul negativ asupra mediului natural și socio-cultural. ● sprijină protecția ariilor naturale prin:– generarea de beneficii economice pentru comunitățile locale, organizațiile și autoritățile care susțin conservarea naturii; ... – crearea de locuri de muncă alternative și oportunități de venituri pentru comunitățile locale; ... – creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea conservării valorilor naturale și culturale, atât în rândul localnicilor cât și a turiștilor. ... După un proces de anvergură în care s-au implicat nume academice sonore la nivel internațional (Hawkins, 1994; Carter & Lowman, 1994; Goodwin, 1996; Liddle, 1997; Dowling, 1997, 1998; Fennell, 1998, 1999; Wearing & Neil, 1999; Honey, 1999) precum și Organizația Mondială a Turismului

(1999), ecoturismul a beneficiat de un mod de definire unanim acceptat (Declarația de la Quebec, UNEP/OMT, 2002). În concordanță cu aceasta*5), ecoturismul este o formă de turism care respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social și de mediu, dar cuprinde și o serie de principii specifice, care îl diferențiază: *5) http://www.gdrc.org/uem/eco-tour/quebec-declaration.pdf conexiuni destul de strânse între ecoturism și turismul rural. În ultimii ani la nivel european a început să se acorde o mai mare importanță peisajelor naturale, ca suport pentru biodiversitate și ecoturism. ● ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural și cultural; ● ecoturismul include comunitățile locale în activitățile de planificare, dezvoltare și operare și contribuie la bunăstarea lor; ● ecoturismul implică interpretarea patrimoniului natural și cultural al destinației pentru vizitatori; ● ecoturismul este destinat, în special, vizitatorilor individuali, dar și grupurilor organizate de mici dimensiuni.Ecoturismul este privit din perspective diferite pe zone geografice. Astfel, dacă în America de Nord ecoturismul se dezvoltă în ariile naturale virgine, în care intervenția omului este redusă la minim, în Europa, unde peisajul natural este în general legat de prezența umană și de comunitatea locală, există conexiuni destul de strânse între ecoturism și turismul rural. În ultimii ani la nivel european a început să se acorde o mai mare importanță peisajelor naturale, ca suport pentru biodiversitate și ecoturism. În România, ecoturismul are o recunoaștere largă - la nivel guvernamental, în sectorul privat și la nivelul publicului. Ecoturismul este recunoscut ca fiind specific zonelor rurale din cadrul comunităților care au o tradiție în activitățile agricole, și acoperă atât accesul la flora și fauna din zonă, cât și la obiceiurile sociale și stilul de viață al oamenilor din zonele vizitate*6). *6) Master Planul pentru dezvoltarea turismului național 2007 - 2026, p. 314 O definiție recunoscută la nivel național*7), adoptată după definiția OMT, este: ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: *7) definiția recunoscută de Asociația de Ecoturism din România și adoptată în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

a)să contribuie la conservarea și protecția naturii; ...
b)să utilizeze resursele umane locale; ...
c)să aibă caracter educativ, respect pentru natură - conștientizarea turiștilor și a comunităților locale; ...
d)să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural. ... Valorificarea cadrului natural reprezintă una dintre cerințele fundamentale ale ecoturismului. Acest enunț lasă de fapt o ușă larg deschisă unei game variate de activități, cu condiția ca acestea să respecte condițiile enunțate mai sus. Din această perspectivă ecoturismul se interferează cu alte forme de călătorie bazate pe natură. Astfel, în cadrul activităților ecoturistice pot fi incluse:– tipuri de activități de aventură (de exemplu rafting, canoeing, turism ecvestru pe trasee prestabilite, schi de tură, excursii cu biciclete pe trasee amenajate etc.); ... – excursii/drumeții organizate cu ghid; ... – tururi pentru observarea naturii (floră, faună); ... – excursii de experimentare a activităților de conservare a naturii; ... – excursii în comunitățile locale (vizitarea de obiective culturale, vizitarea fermelor tradiționale, vizionarea de manifestări cultural tradiționale, consumul de produse alimentare tradiționale, achiziționarea de produse tradiționale non alimentare etc.). ... Activitățile care, deși se desfășoară în natură, au un impact negativ evident asupra mediului natural sau socio-cultural (de exemplu activitățile off-road) nu pot fi considerate activități ecoturistice. Următoarea figură prezintă locul ecoturismului în cadrul pieței turismului, acesta apărând ca o subpiață a turismului în arii naturale, având în același timp legături puternice cu turismul cultural și rural. Figura nr. 2. - Ecoturismul ca segment de piață Sursa: Megan Epler Wood, Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability

(2002); Eagles P., Internațional Ecotourism Management

(1997)Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului și a principiilor sale are o dublă țintă: pe de o parte valorificarea integrată a resurselor naturale și culturale de excepție, cu îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivațiilor și cerințelor turiștilor în concordanță cu conservarea mediului pentru generațiile viitoare. Dezvoltarea ecoturismului vizează în principal patru planuri: ● economic, prin creșterea gradului de valorificare a resurselor, îndeosebi a celor mai puțin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate; ● ecologic, prin asigurarea utilizării raționale a tuturor resurselor, reducerea și eliminarea deșeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării și protecției mediului, scăderea procesului de sustragere a terenurilor agricole și forestiere din circuitul agricol și silvic; ● social, prin sporirea numărului de locuri de muncă, menținerea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea diferitelor forme de turism; ● cultural, prin valorificarea elementelor de civilizație, artă și cultură deosebite, care exprimă o anume identitate culturală și dezvoltă spiritul de toleranță. Prin ecoturism se poate asigura lărgirea spectrului de activități economice tradiționale, fără a le marginaliza sau înlocui, pentru ca economia locală să nu fie subordonată schimbărilor și influențelor externe și interne. Activitățile turistice desfășurate sub emblema ecoturismului oferă oportunități specifice, populația locală și industria turistică fiind nevoite să utilizeze resursele naturale într-o manieră durabilă și să aprecieze obiectivele naturale și culturale valoroase. Extrapolând, se poate afirma că ecoturismul presupune o excelentă oportunitate pentru dezvoltarea zonelor ce dispun de resurse și condiții necesare valorificării acestuia, o alternativă sigură pentru integrarea peisajelor naturale și a biodiversității ecologice în activitatea turistică. ... 1.2.

Tendințe ale pieței ecoturismului Pe parcursul ultimelor șase decenii, turismul a cunoscut o expansiune continuă, cu ritmuri medii de creștere anuală cuprinse între 5 și 10%, devenind un sector de importanță majoră, furnizând oportunități economice și de dezvoltare la nivel mondial. Potrivit OMT, sosirile turistice internaționale la nivel global au crescut de la 25 de milioane în anul 1950, la 278 milioane în 1980, 527 milioane în 1995 și ajungând în anul 2017 la un total de 1,323 miliarde persoane. De asemenea, încasările din turismul internațional au crescut de la 2 miliarde USD în anul 1950, la 104 miliarde USD în 1980, 415 miliarde USD în 1995 și ajungând la 1.340 miliarde USD în 2017.*8) *8) UNWTO Tourism Highlights, 2018 Edition Industria turistică a contribuit cu 8,3 trilioane USD sau cu 10,4% la crearea PIB-ului la nivel mondial în anul
De asemenea, în ultimul an, în sectorul turistic au fost angajați (direct sau indirect) aproximativ 313 milioane persoane, iar până în anul 2028 numărul acestora se preconizează să crească până la 414 milioane, iar contribuția la economia globală să ajungă la 11,7% din PIB*9). *9) WTTC, Travel and Tourism Global Economic Impact and Issues, 2018 În conformitate cu previziunile pe termen lung ale OMT (Tourism Towards 2030), numărul sosirilor internaționale de turiști pe plan mondial este de așteptat să crească cu 3,3% pe an în perioada 2010-
Se preconizează că până în anul 2020 sosirile internaționale de turiști vor ajunge la un total de 1,4 miliarde, iar până în anul 2030 la 1,8 miliarde persoane. Turismul nu reprezintă numai o creștere a numărului de turiști, el a arătat că se transformă într-o activitate diversă și complexă. Cu toate că turismul de masă rămâne forma predominantă, alte activități turistice legate de cultură, mediu, educație, sănătate etc. au ieșit la iveală. Acestea reflectă preferințele pentru calitatea mediului și o formă de recreere mult mai energică și participativă. Schiul, drumeția, ciclismul, canoeingul etc. au devenit activități tot mai solicitate, satisfăcând nevoia de a fi aproape de natură, făcând mișcare, explorând și învățând. Ecoturismul, ca nișă de piață în turism, este considerat a fi una dintre cele mai rapide segmente de dezvoltare din industria turismului. Se estimează că interesul pentru ecoturism este în creștere de la 25% la 30% (Hassan, 2000; Jones, 2005; Pforr, 2001; Sharpley, 2006; Wood, 2002), iar acest lucru este posibil datorită preocupărilor continue de protejare a naturii, dar și datorită creșterii interesului turiștilor pentru experiențe în natură. De asemenea, OMT estimează că ecoturismul, turismul în arii naturale, turismul cultural și turismul de aventură vor avea creșteri rapide în următoarele două decenii și se apreciază că cheltuielile pentru produse ecoturistice vor crește în viitor cu cu ritmuri mai mari decât cele ale industriei turismului în ansamblul său.*10) Conform unor estimări ale Societății Internaționale de Ecoturism (TIES), ecoturismul ar putea crește în următorii șase ani la circa 25% din piața globală de călătorii, iar veniturile ar putea ajunge la 470 miliarde USD pe an.*11) *10) Tourism in the Green Economy: Background Report.

(2012). UNWTO: Madrid, Spain and UNEP: Nairobi, Kenya. (http://www.unep.org/greeneconomy/Portals/88/documents/ger/ger_final_dec_2011/Tourism%20in%20the%20green_econom y%20unwto_unep.pdf) *11) Center for Responsible Travel CREST, The Case for Responsible Travel: Trends & Statistics 2015 Ecoturismul atrage acei turiști care doresc să interacționeze cu mediul natural și doresc lărgirea nivelului de cunoaștere, înțelegere și apreciere. Una din tendințele care alimentează creșterea acestei forme de turism este preferința călătorilor de a alege vacanțe cu tentă educativă, care să le îmbogățească existența (Mass, 1995). Dorința de a învăța și de a trăi experiența naturii este influențată de cel puțin trei factori majori:– schimbarea atitudinii față de mediu, care se bazează pe recunoașterea interdependenței dintre specii și ecosisteme; ... – dezvoltarea educației de mediu în clasele primare și gimnaziale; ... – dezvoltarea mijloacelor mass-media pe teme de mediu. ... În ultimii ani, având în vedere creșterea gradului de conștientizare și sensibilizare a populației asupra problemelor ecologice și de protecție a mediului, pasionații de călătorii au început să se îndrepte către noi destinații puțin alterate de dezvoltarea economică, cum ar fi Costa Rica, Botswana, Peru, Belize, Insulele Galapagos etc. Una dintre cele mai importante tendințe care influențează cererea pentru ecoturism, în special pentru activități soft (ușoare), este fenomenul de îmbătrânire a populației în țările dezvoltate, mai ales în acele țări unde este centrată cererea pieței ecoturistice internaționale: America de Nord, Europa de Nord și mai puțin Japonia. La polul opus, piața turismului de tineret (generația Millennials, cunoscuți și sub numele de Generația Y*12)) reprezintă, de asemenea, o sursă importantă pentru ecoturism, în special pentru activități outdoor, oferind un potențial bun pentru dezvoltarea viitoare a acestei forme de turism. *12) formată din tinerii născuți între începutul anilor 80 și începutul anilor 2000. Stilul său de viață și obiceiurile de consum provoacă deja mari transformări în industria turismului. Tendința de depersonalizare a locului de muncă și mediul de viață ultra-tehnologizat contribuie, de asemenea, la o creștere a cererii pentru vacanțe ecoturistice. Evoluția ascendentă a ecoturismului este influențată și de dorința tot mai mare a societății urbane de a fi mai activă. Într-un raport privind turismul de aventură, Asociația Industriei Călătoriilor din America (TIA) a constatat că aproximativ jumătate din populația Statelor Unite a participat în ultimii ani la diverse forme de "călătorie activă", incluse în sfera ecoturismului sau turismului de aventură. Această tendință este determinată de dorința oamenilor de a-și depăși limitele, de a-și menține condiția fizică, dar și de nevoia de a petrece un timp de calitate cu prietenii sau în familie.*13) *13) http://juneau.org/tourism2/pdfs/tourismplan/working_paper_final.pdf, pag. 18 Toate aceste tendințe indică nu numai o creștere a cererii pentru ecoturism, dar și o transformare a acestuia, dintr-o nișă de piață, într-un segment principal. Dacă inițial ecoturismul se adresa turiștilor experimentați, cu niveluri de venit și educație ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii și experiențe de călătorie. O evoluție pozitivă are și turismul în ariile protejate, înregistrându-se o creștere a interesului față de acest gen de călătorie. Se apreciază că la nivel mondial ariile naturale protejate primesc un număr de 8 miliarde de vizitatori anual, dintre care 80% sunt înregistrați în ariile protejate din Europa și America de Nord.*14) Evoluțiile cantitative vor fi însoțite de o suită de mutații calitative, cele mai importante fiind enumerate în continuare*15): *14) Andrew Balmford et. al.

(2015), Walk on the Wild Side: Estimating the Global Magnitude of Visits to Protected Areas, PLOS Biology. 13

(2)*15) Smaranda J.S.

(2008), Managementul turismului în ariile naturale protejate, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca ● creșterea cererii pentru turismul în ariile naturale protejate, motivată în special de creșterea rolului acestor areale în conservarea ecosistemelor naturale din majoritatea țărilor lumii; ● diversificarea ofertei, prin faptul că în prezent ariile naturale protejate oferă numeroase oportunități pentru petrecerea vacanțelor, răspunzând unor nevoi ale turiștilor din ce în ce mai variate; ● îmbunătățirea serviciilor oferite în ariile naturale protejate a devenit un țel pe care mulți organizatori de turism din aceste areale doresc să-l atingă, datorită pretențiilor din ce în ce mai mari ale turiștilor sosiți aici; ● participarea activă se înscrie ca una dintre tendințele semnificative ale turismului în ariile protejate, motivată de faptul că turiștii simt nevoia de a se implica activ în procesul de conservare, conștientizare, promovare a acestor areale; ● promovarea ecoturismului ca principală activitate turistică desfășurată în ariile protejate - managerii acestora și organizatorii de turism din întreaga lume văd în ecoturism principala activitate turistică care se desfășoară, pe de o parte, cu un impact redus, aproape minim, asupra mediului, iar pe de altă parte prin rolul educativ al acestuia. În anii care vor urma, calitatea mediului, lipsa poluării, curățenia și atitudinea populației locale vor fi mult mai importante pentru turiștii potențiali decât varietatea posibilităților pentru divertisment și cumpărături. În lume, acest stil inofensiv de a călători a început să aibă din ce în ce mai mulți adepți. Odată cu dezvoltarea acestei forme de turism s-au modificat destul de mult și preferințele turiștilor. În ultimii ani, diferite studii de piață au arătat un interes susținut în rândul consumatorilor în ceea ce privește produsele și serviciile turistice care protejează mediul și respectă cultura și tradițiile locale*16): *16) Center for Responsible Travel CREST

(2015), The Case for Responsible Travel: Trends & Statistics– aproximativ 43% dintre respondenții unei cercetări realizate de Blue & Green Tomorrow au declarat că ar fi luat în considerare amprenta ecologică în timpul vacanței lor în anul 2014; ... – 66% dintre consumatorii din întreaga lume au menționat faptul că preferă produsele și serviciile companiilor care au implementat programe de responsabilitate socială corporativă, 46% fiind dispuși să plătească în plus pentru ele (o cercetare Nielsen Wire, 2012); ... – unul din cinci consumatori (21%) au spus că sunt pregătiți să plătească mai mult pentru o vacanță unei companii care are un istoric impresionant în ceea ce privește activitățile referitoare la mediu și responsabilitatea socială; acest procent a cunoscut o evoluție ascendentă de la 14% în 2012 și 17% în 2010 (cercetare realizată de ABTA - cea mai mare asociație a tur-operatorilor din Marea Britanie); ... – 24% dintre respondenții unei cercetări, realizate de Travel Guard în 2013, au menționat faptul că, în prezent, interesul pentru călătoriile "verzi" înregistrează cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani; ... – aproape două treimi din turiștii americani care au făcut cel puțin o călătorie în ultimul an iau în considerare mediul atunci când aleg hotelurile, serviciile de transport și alimentație (un sondaj realizat de TripAdvisor.com în 2013); ... – consumatorii se așteaptă ca societățile din turism să introducă produse durabile în oferta lor turistică. O majoritate de 70% cred că societățile ar trebui să fie implicate mai mult în protejarea mediului natural, 75% dintre consumatorii doresc o vacanță mai responsabilă și 66% ar dori să se poată identifica o vacanță "ecologică" cu ușurință (raport din 2012, realizat de Travel Foundation and Forum for the Future); ... – un număr semnificativ de turiști internaționali caută experiențe bazate pe resurse naturale și culturale, cum ar fi vizitarea unor situri istorice (40%), situri culturale (23%) și parcuri naționale (20%) (Strategia Națională de Turism și Călătorii, SUA, 2012). Această strategie a identificat tendințe similare în rândul cetățenilor americani care călătoresc în străinătate: turismul bazat pe natură, cultură, patrimoniu și cel de aventură în aer liber reprezintă un segment important al pieței turismului extern; ... – 95% dintre oamenii de afaceri cred că industria hotelieră trebuie să întreprindă inițiative "verzi" și că, începând din 2015, durabilitatea va deveni un aspect definitoriu pentru industria ospitalității (conform unui raport Deloitte din anul 2015); ... – 35% dintre adulți au declarat că ar dori să încerce o vacanță care implică o componentă de voluntariat, iar 6% au declarat că au făcut deja acest lucru (conform unei cercetări realizate de Mintel în anul 2012); ... Pe de altă parte, sustenabilitatea a fost din ce în ce mai mult integrată în cadrul industriei turismului, observându-se un număr tot mai mare de operatori din acest domeniu care aderă la diverse sisteme voluntare de certificare ecologică. În urma unor cercetări realizate în domeniul analizat, au fost identificate următoarele aspecte*17): *17) idem– 85% din hotelieri din SUA au menționat faptul că au implementat practici "verzi" în cadrul unităților lor (potrivit unui studiu realizat de TripAdvisor în 2013). ... – majoritatea structurilor turistice (91%) sunt de acord că este foarte importantă funcționarea lor într-un mod prietenos cu mediul, prin utilizarea unor tehnologii "curate". În prezent, peste trei sferturi dintre acestea (77%) au întreprins acțiuni pentru a reduce impactul negativ și a optimiza impactul pozitiv al activității lor asupra mediului (potrivit unui sondaj TripAdvisor, 2012-2013). ... – 73% dintr-un eșantion de 120 corporații multinaționale din Europa și SUA au identificat ca principală prioritate "integrarea durabilității în strategia lor corporativă" (sondaj realizat de Conference Board în anul 2013). ... Pe lângă preocupările legate de durabilitatea afacerilor individuale, în ultimii ani, o atenție deosebită a fost acordată protejării și îmbunătățirii sustenabilității mediului în cadrul destinațiilor turistice. Progresiv, au fost dezvoltate diverse instrumente de măsurare și criterii pentru certificarea destinațiilor "verzi", prin intermediul unor inițiative ale OMT, ale Uniunii Europeane, Ethical Traveler, EarthCheck, Green Globe sau Sustainable Travel Internațional. În noiembrie 2013, Consiliul Global de Turism Durabil (GSTC) a lansat Criteriile Globale pentru Destinații Turistice Durabile (GSTC-D), ceea ce reprezintă o înțelegere comună a cerințelor minime pentru o destinație durabilă. ... 1.2.3. Profilul ecoturistului Ecoturiștii acoperă un spectru larg de călători din ce în ce mai motivați să experimenteze, fiind interesați de mediul natural al locurilor pe care le vizitează, precum și de procesul de învățare despre comunitățile locale. Aceștia sunt îndeosebi atrași de zonele rurale în care există un mixt de peisaje și sate tradiționale. Ei sunt într-o permanentă căutare de experiențe diverse care nu pot fi asigurate prin intermediul vacanțelor destinate turismului de masă. În general, ecoturiștii doresc "vacanțe cu conținut"*18), adică vacanțe care să-i ajute ca, prin intermediul diverselor experiențe trăite, să își descopere noi aptitudini și talente, să trăiască noi emoții. Aceștia se așteaptă la experiențe unice în destinația respectivă și la acumularea de informații cu privire la specificitatea ei distinctă. Ei respectă factorii de mediu, preferă să viziteze medii naturale și culturale intacte și se așteaptă ca furnizorii de produse turistice să demonstreze faptul că respectă mediul local și că funcționează respectând principiile de mediu. *18) Vanhove N.

(2011), The Economics of Tourism Destinations, Elsevier Insights, p.61 Pe baza unor investigații cu privire la comportamentul, preferințele și motivațiile acestora, a reieșit că un ecoturist se caracterizează printr-un nivel ridicat de educație și pregătire profesională, venituri peste medie și sunt dispuși să cheltuiască mai mult într-o destinație pe durata unui sejur extins (Eagles & Cascagnette, 1995; Wight, 1996, 2001). Conform altor studii (Rawles & Parsons, 2004; Weaver & Lawton, 2002), persoanele care sunt implicate în activitățile ecoturistice se dovedesc a fi mai conștiente din punct de vedere ecologic și mai active în comparație cu alți consumatori "normali". Majoritatea călătoresc singuri sau în grupuri mici și preferă structurile de cazare de capacitate redusă. În literatura de specialitate au fost emise diferite teorii cu privire la segmentarea pieței turistice cu scopul de a identifica ecoturiștii și de a-i împărți în subgrupe distincte. Astfel, Lindberg

(1991)a împărțit piața ecoturistică în patru segmente, bazându-se pe comportamentul și motivațiile acestora:

a)ecoturiști "hardcore" - cercetători științifici sau persoane care călătoresc în scopuri educaționale; ...
b)ecoturiști "de masă" - persoane care vizitează destinațiile naturale faimoase; ...
c)ecoturiști "ocazionali" - turiști care intră în contact cu natura în timpul unei vacanțe, în mod întâmplător; ...
d)ecoturiști "dedicați" - persoane care călătoresc în zonele protejate pentru a înțelege istoria naturală și locală. Principală lor motivație este alegerea unei vacanțe durabile, fiind interesați de confort, dar pot accepta mici inconveniențe pentru a sprijini protejarea factorilor de mediu. ... Din punct de vedere comportamental, predomină modelul soft/hard (Blamey & Braithwaite, 1997; Diamantis, 1999; Palacio & McCool, 1997; Weaver & Lawton, 2002). Acești cercetători au identificat o tipologie și au grupat ecoturiștii în 3 categorii:
a)ecoturiști "hard": turiști cu atitudini puternice privind protecția și conservarea mediului și care preferă să călătorească în grupuri mici. Aceștia sunt interesați în călătoriile lungi cu un număr redus de servicii oferite, sunt activi din punct de vedere fizic și se bucură de activități provocatoare. În general își organizează călătoria pe cont propriu pentru a simți că este o călătorie unică, o adevărată experiență de viață. ...
b)ecoturiști "soft": călători care preferă atât activitățile ecoturistice, cât și vacanțele tradiționale și sunt motivați de experiența și calitatea pe care o destinație ecoturistică le-o poate oferi. Ei optează pentru turismul în grupuri organizate, doresc să aibă garantat un anumit grad de confort și servicii de bună calitate și nu sunt foarte activi fizic. Această categorie tinde să apeleze la o agenție de turism care să le ofere experiențe unice, complexe, în contextul protejării tradițiilor și culturii comunității, și al protecției mediului. ...
c)ecoturiști "structurați": acești călători sunt o combinație între cei "hard" - deoarece preferă să interacționeze cu natura și să practice activități fizice - și cei "soft", având în vedere că sunt în căutarea unor excursii scurte și cu scopuri multiple, în grupuri mai mari și cu posibilități de cazare și masă confortabile. ... Din punct de vedere demografic, ecoturiștii au fost grupați astfel:
a)ecoturiști tineri: cu vârsta cuprinsă între 18-44 ani, diferențiați astfel:– tineri profesioniști care au venituri mari, dar doar o perioadă limitată de timp pentru a călători. Ei călătoresc, în general, în cuplu, cu toate că există, de asemenea, și o piață pentru cei care călătoresc singuri și sunt în căutarea unor experiențe neobișnuite. Ei aleg experiența și confortul unei vacanțe ecoturistice de lux, sustenabilitatea nefiind motivația lor principală. ... – excursioniști (Backpackers) și tineri care își iau un an pauză*19). Aceștia călătoresc în jurul lumii, au un buget foarte mic, și uneori apelează la couchsurfing (o modalitate de a călători ieftin prin care beneficiază de ospitalitatea unor persoane din toate colțurile lumii care-și deschid casele pentru călători sau excursioniști, având ca singure beneficii interacțiunea socială și câștigarea de noi prieteni). O astfel de vacanță dă turiștilor posibilitatea să experimenteze modul de viață al localnicilor și să încerce produsele tradiționale. De asemenea, aceștia pot combina călătoriile lor cu munca de voluntariat la diverse proiecte de conservare. Majoritatea acestor tineri vor călători în respectiva regiune pentru perioade îndelungate de timp. *19) an de pauză luat de studenți, în perioada dintre liceu și facultate sau în carieră ... ...
b)familii cu copii mai mari de 8 ani, care sunt în căutarea unor experiențe unde se pot relaxa și bucura împreună cu copiii lor, fiind foarte interesați de activitățile care îmbină distracția și aventura cu învățarea. Pentru acest segment de ecoturiști, aspecte foarte importante sunt și sănătatea și siguranța pe care le oferă respectiva destinație. De exemplu, părinții olandezi aleg să- și petreacă cât mai mult timp împreună cu copiii lor în natură sau în diverse vacanțe ecoturistice. ...
c)călători "Empty-Neșters" - aceștia sunt persoane cu vârste cuprinse între 45 și 65 ani, care se bucură de o sănătate bună, dispun de timp pentru a călători, singuri, fără copii, și adesea au un potențial financiar ridicat. Ei sunt călători experimentați și au așteptări ridicate în ceea ce privește raportul calitate/preț al serviciilor turistice, dar totuși, dacă este cazul, sunt dispuși să plătească mai mult pentru eco-experiențe de înaltă calitate. ... ... ... Capitolul II EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL ECOTURISMULUI La nivel internațional există anumite aspecte care reflectă faptul că ecoturismul constituie o formă de turism tot mai cerută de piața de profil. Sectoarele publice și private din industria turismului, din orice țară de pe glob, încerca să diversifice activitățile de recreere și odihnă activă prin valorificarea economică a biodiversității. 2.1. Organizații internaționale ce acționează în sfera ecoturismului Pe măsură ce ecoturismul a devenit o formă de turism tot mai populară, s-a simțit nevoia creării unor structuri noi care să acționeze în acest domeniu. De asemenea, în cadrul unor organizații deja consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul. Prin urmare, există anumite organizații internaționale care stabilesc principalele coordonate de utilizare a acestor resurse naturale de excepție. Interesul organizațiilor implicate în domeniul ecoturismului se poate îndrepta în una sau mai multe din următoarele direcții*20): *20) Nistoreanu P. & Colectiv, Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2003, p. 90-91 ● Cercetare și consultanță; ● Reglementare și standardizare (definirea unor coduri de practici, acordarea de atestate, elaborarea de ghiduri); ● Dezvoltarea economică a domeniului prin atragerea de fonduri pentru comunitățile locale și conservarea biodiversității; ● Educarea consumatorilor și a prestatorilor; ● Formularea și implementarea unor politici sectoriale; ● Dezvoltarea unor instrumente și strategii de management și marketing. Diversitatea organismelor internaționale care au contribuții în domeniul ecoturismului, aduce în discuție problema grupării acestora în categorii relativ omogene în funcție de:– conținutul activității: organisme generale (Organizația Națiunilor Unite), organizații specializate în turism (Organizația Mondială a Turismului, Consiliul Mondial pentru Turism și Călătorii (WTTC), Comisia Europeană a Turismului (ETC) etc.), organizații specializate în ecoturism (de exemplu Societatea Internațională de Ecoturism (TIES), Clubul Internațional de Ecoturism (IEC), Centrul European pentru Turism Ecologic și Agroturism (ECEAT) etc.) sau în protecția naturii (de exemplu Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), Fondul Mondial pentru Natură (WWF), Agenția Europeană de Mediu (EEA), Institutul Internațional pentru Mediu și Dezvoltare (IIED) etc.) ... – din punctul de vedere al caracterului sau nivelului de reprezentare, pot fi: organisme guvernamentale (ex. Agenția Americană de Dezvoltare Internațională (USAID) sau neguvernamentale (Fondul Mondial pentru Natură (WWF)); ... – în funcție de aria teritorială de activitate - organisme globale și regionale; ... – în raport cu statutul acestora - organisme publice (Agenția Europeană de Mediu (EEA), Banca Mondială) sau private (Asociația de Turism pentru Natură - TouringNature). ... În anexa nr. 1. sunt redate câteva organizații reprezentative care au preocupări importante în industria turismului în general, și în special în sfera ecoturismului. Toate aceste organizații reflectă în mod clar orientarea către dezvoltarea unui turism durabil și acordarea unei atenții deosebite pentru susținerea ecoturismului, iar unele organizații internaționale și-au extins activitatea și în România. ... 2.2. Asociații și organizații naționale de ecoturism Valorificarea prin turism a acestor valori naturale se face prin intermediul unor asociații, federații sau cluburi cu reprezentativitate națională. De cele mai multe ori acestea sunt veriga de legătură între micii operatori din turism și instituțiile existente pe plan regional, național și internațional, aplică sistemele naționale sau internaționale de standardizare și certificare, fac recomandări privind formele de organizare și pregătire profesională pentru desfășurarea activităților de ecoturism. Un rol important al acestor forme asociative este acela de a facilita parteneriatul public-privat, de a sprijini populația locală în vederea reducerii gradului de sărăcie economică și socială, de educare ecologică, de respectare a calității mediului. De asemenea, multe dintre aceste organizații sunt implicate în elaborarea strategiilor specifice, în acordarea de asistență de specialitate, în promovarea produselor și a programelor turistice ale micilor întreprinzători axați pe ecoturism, dat fiind faptul că aceștia nu dețin resurse financiare suficiente pentru a realiza o proprie promovare la nivel național și internațional. Ecotourism Australia este un organism neguvernamental, înființat în 1991, ce are ca misiune promovarea și dezvoltarea ecoturismului prin: elaborarea standardelor pentru practici durabile; creșterea profesionalismului stakeholderilor din industria turismului; asistarea operatorilor ecoturistici în îmbunătățirea calității interpretării particularităților patrimoniului natural și cultural al comunităților locale; asigurarea viabilității financiare operatorilor care adoptă practici durabile; elaborarea de proiecte și implementarea soluțiilor privind conservarea naturii și asigurarea de beneficii populației locale; promovarea principiilor ecoturismului în scopul conștientizării acestuia în sectorul turistic. În scopul realizării obiectivelor menționate, asociația a elaborat Programul de certificare EcoCertification*21), care oferă siguranța cu privire la calitatea unui produs/serviciu certificat, iar aceasta este dublată de un angajament la cele mai bune practici de sustenabilitate ecologică, de management al ariilor naturale precum și de asigurarea unor experiențe ecoturistice de calitate. Programul EcoCertification este exportat la nivel mondial sub denumirea de Standardul Internațional de Ecoturism. Alte programe dezvoltate și administrate de asociație sunt: EcoGuide Australia - asigură evaluarea abilităților, cunoștințelor, acțiunilor precum și îmbunătățirea competențelor ghizilor din sectorul ecoturismului sau turismului în natură; Respecting Our Culture - ROC (transferat de la asociația Aboriginal Tourism Australia în anul 2008) - certifică faptul că experiențele turistice satisfac așteptările clienților într-un mod profesionist și durabil, iar operatorii din turism funcționează cu respectarea patrimoniului cultural indigen; Climate Action - instrument destinat tuturor categoriilor de operatori din industria turismului, iar produsele certificate implementează practici durabile legate de combaterea schimbărilor climatice. *21) Cunoscut inițial ca Nature Ecotourism Accreditation Program - NEAP (trad. Programul de Acreditare în Natură și Ecoturism) Societatea Suedeză de Ecoturism este o asociație constituită în 1996. Având un număr de peste 400 de membri, în majoritatea lor întreprinderi mici și mijlocii, aceasta este una dintre cele mai mari asociații de ecoturism din lume. Asociația dorește să realizeze o legătură între turism și conservarea naturii; să consolideze profilul Suediei ca destinație ecoturistică, și în același timp, să asigure implementarea unor bune practici ecologice și sociale responsabile de către operatorii din turism și de către turiști; și de a da patrimoniului natural și cultural din Suedia o valoare economică prin crearea de noi oportunități de muncă și de turism de calitate. Asociația este promotorul procesului de certificare în ecoturism "Nature's Best", a brandului ecoturistic suedez și oferă oportunități turiștilor de a rezerva ecotururi de calitate într-un mediu sigur. Asociația Franceză de Ecoturism este o asociație neguvernamentală dedicată promovării practicilor ecoturismului în Franța. Misiunea acesteia constă în acordarea de asistență operatorilor care se străduiesc să facă din ecoturism un instrument viabil de creștere economică durabilă, de conservare a patrimoniului natural și socio-cultural al comunităților locale. Asociația are ca obiective: promovarea activităților ecoturistice la nivel național și internațional; încurajarea adoptării principiilor ecoturismului în cadrul industriei turistice; îmbunătățirea poziției și viabilității financiare a operatorilor din turism care adoptă practicile durabile; elaborarea studiilor și proiectelor de conservare a resurselor naturale și culturale; reprezentarea operatorilor de ecoturism din întreaga lume și comercializarea produselor și serviciilor acestora. Asociația administrează site-ul web www.voyagespourlaplanete.com și este singura organizație din Franța implicată în punerea în aplicare a Criteriilor Globale pentru Turismul Durabil. Asociația Ecoturismo Italia a fost înființată ca rezultat al creșterii interesului și cunoștințelor în domeniul ecoturismului, facilitând dezvoltarea durabilă prin promovarea turismului durabil și ecoturismului. Scopul acestei asociații este de a evidenția și îmbunătăți beneficiile culturale, economice și de mediu ale comunităților locale care practică ecoturismul. Printre obiectivele asociației se numără: asigurarea unui suport tehnico-operativ destinațiilor ecoturistice, întreprinderilor și organizațiilor din turism, autorităților locale competente în implementarea principiilor ecoturismului; identificarea și studierea impactului real al activităților ecoturistice asupra mediului economic și socio-cultural al comunităților locale; realizarea unor proiecte pilot de cooperare națională și internațională în domeniul ecoturismului, în special în adoptarea unui sistem de certificare în ecoturism; elaborarea de studii și cercetări pentru fundamentarea unei strategii în ecoturism; organizarea de conferințe, seminarii, expoziții, cursuri de formare profesională etc. Asociația de Ecoturism din Armenia - ARMECAS este o organizație neguvernamentală înființată în anul 1997 pentru a revitaliza moștenirea naturală și cultural-istorică a țării și pentru a contribui la bunăstarea comunităților locale prin promovarea ecoturismului. Ca obiective, asociația elaborează strategia de dezvoltare durabilă a ecoturismului; asigură accesul la informații centralizate și oferă asistență tehnică stakeholderilor implicați în ecoturism; încurajează comunitățile locale în practicarea activităților ecoturistice; coordonează efortul public în promovarea activităților de protecție a mediului natural și de conservare a monumentelor culturale și istorice; inițiază campanii de conștientizare a beneficiilor obținute din practicarea ecoturismului; elaborează propuneri legislative cu privire la protecția mediului și dezvoltarea turismului durabil.*22) În perioada 2013-2015, asociația a realizat, împreună cu parteneri din 6 țări, sistemul de certificare a calității în agroturism CerTour, sistem elaborat în cadrul proiectului cu același titlu. Scopul proiectului este promovarea agroturismului în țările partenere (Grecia, Bulgaria, Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) și îmbunătățirea calității serviciilor prestate prin aplicarea unui standard comun de calitate și a unui proces de certificare.*23) *22) www.ecotourismarmenia.com *23) http://www.certour.eu/ Alături de aceste organizații, mai pot fi menționate și alte asociații care acționează la nivel național, cum ar fi: Ecotourim Israel, Asociația de Agro și Ecoturism din Belarus, Asociația de Turism Alternativ din Bulgaria, Asociația de Turism Rural și Turism Ecologic din Bulgaria (BARET), Benin Ecotourism Concern, Societatea de Ecoturism din Sri Lanka, Societatea de Ecoturism din Pakistan, Cambodia Community-Based Ecotourism Network, Ecotourism Laos, Japan Ecolodge Association (ECOLA), Societatea de Ecoturism din Japonia (JES), Asociația de Ecoturism din Taiwan, Ecotourism NZ, Asociația de Ecoturism din Guatemala, Asociația de Ecoturism din Belize, Camera Nacional de Ecoturismo de Costa Rica - CANAECO, Asociația de Ecoturism și Aventură din Argentina, EcoBrasil etc. Ecoturismul poate fi promovat și de organizații cu acțiune locală, precum: Asociația de Ecoturism Hawaii (deține chiar un program de certificare în turism durabil a tur-operatorilor), Society for Ethical Ecotourism Southwest Florida, Asociația de Ecoturism La ruta de Somora (USA), Societatea de Ecoturism din Kamchatka (Rusia), Asociația de Ecoturism din Murghab (Tajikistan), Asociația Tilos Park (Grecia), Societatea de Ecoturism din Ontario (Canada), Asociația de Turism Regional Burgas, Asociația de Ecoturism Central Balkan-Kalofer (Bulgaria) etc. ... 2.3. Valorificarea resurselor ecoturistice la nivel mondial Odată cu eforturile depuse pentru protejarea și conservarea naturii s-a pus și problema dezvoltării durabile a acestor areale, fiind trasate strategii de dezvoltare, iar unul dintre domeniile principale de acțiune îl constituie ecoturismul. La nivel mondial, primele demersuri oficiale privind organizarea și reglementarea ariilor naturale protejate au aparținut Statelor Unite ale Americii. De altfel, SUA este considerat liderul mondial în privința organizării sistemului de arii naturale protejate atât din punct de vedere al modului de conservare și protecție, cât și din punct de vedere al valorificării turistice. Există o rețea de 60 parcuri naționale, dintre care se remarcă Parcurile Naționale - Yellowstone din Munții Stâncoși, declarat încă din anul 1872 și Yosemite de pe valea omonimă, din California, declarat în anul 1880. Guvernul federal american nu a stabilit politici speciale pentru turismul durabil și ecoturism dar a realizat un set de legi privind ariile protejate și protecția mediului. La propunerea congresmenilor se aprobă anual bugetul alocat pentru parcurile naționale și pentru celelalte arii protejate majore. Există un Serviciu al Parcurilor Naționale (Național Park Service - NPS), fondat în 1916, care administrează un număr de 417 arii protejate, dintre care 60 parcuri naționale.*24) *24) http://www.nps.gov/aboutus/news/upload/NPS-Overview-2015-update-7-13.pdf NPS a avut un buget de 3,2 miliarde USD în 2017 și peste 20.000 de salariați permanenți, temporari sau sezonieri. De asemenea, activitatea sa a fost sprijinită în ultimul an de 339.000 de voluntari, care au prestat circa 8 milioane ore de muncă. Remarcabil este faptul că cheltuielile vizitatorilor în comunitățile din jurul ariilor protejate se ridică la circa 35,8 miliarde USD, o sumă de 11 ori mai mare decât bugetul NPS, iar acest lucru contribuie la crearea a circa 306.000 de locuri de muncă în cadrul comunităților. Pentru susținerea activităților turistice au fost create centre de vizitare cu minime dotări pentru prezentarea specificului și a obiectivelor floristice și faunistice deosebite, vânzarea de pliante, hărți și suveniruri, micro-unități de alimentație publică și grupuri sanitare. NPS deține 879 centre de vizitare și puncte de contact cu vizitatorii. Acestea au fost vizitate de circa 330 de milioane de persoane în anul 2017. Mai mult de 500.000 de persoane au venit pentru evenimentele speciale și pentru programele organizate de rangeri, iar mai mult de 660.000 de copii au participat la programele "Junior Ranger". NPS oferă sprijin comunităților interesate de dezvoltarea unor proiecte de conservare a naturii sau de dezvoltare a unor activități recreaționale. Doar în ultimul an a oferit asistență pentru un număr de 350 de proiecte.*25) *25) http://www.nps.gov/orgs/rtca/index.htm Gestionarea resurselor se face prin intermediul centrelor de administrație pentru parcuri și pentru ariile protejate mari. În zonele marginale, iar în unele cazuri chiar și în zona de tampon a marilor parcuri naționale și naturale au fost create, în ultimele 5-6 decenii, numeroase condiții de cazare turistică. Pe baza legislației naționale și a celei federale fiecare parc sau arie protejată importantă își stabilește strategia proprie de gestionare a resurselor și de valorificare economică. Această strategie este de fapt un plan general de management ce diferă de la o arie protejată la alta, dar cuprinde unele puncte comune referitoare la:– evaluarea anuală a stării biodiversității și redactarea unui raport final; ... – realizarea unui plan de afaceri axat pe activități de menținere și diversificare a acțiunilor turistice prin prisma sumelor alocate de guvern și din sursele proprii; ... – acordarea unei foarte mari atenții pentru educația pro-natura a vizitatorilor, pentru preîntâmpinarea unor dezastre naturale; ... – realizarea de prognoze privind posibilitățile de dezvoltarea a turismului, pentru a menține fluxuri de turiști relativ constante și evitarea conflictelor de interese economice cu comunitățile locale. ... Australia - datorită suprafeței extinse și a unor caracteristici naturale aparte, aici s-a creat de-a lungul timpului o puternică rețea de arii protejate. Pe teritoriul său există 516 parcuri naționale, 145 de zone marine, 20 de arii protejate pentru populațiile indigene, 30 de situri naturale cu viață sălbatică și peisaje naturale deosebite - cuprinzând peste 11,5% din teritoriul național. Primul parc desemnat pe teritoriul continentului australian (Royal Național Park) a fost fondat în anul 1879. Conform Asociației Ecotourism Australia, în această țară se consideră că mediul natural reprezintă principala atracție turistică pentru vizitatorii internaționali. Iar interesul acestora pentru cultura populațiilor indigene oferă oportunități economice importante pentru aceste comunități. În aceste condiții, se consideră că protejarea mediului și a resurselor culturale locale sunt esențiale pentru a susține diversitatea și calitatea experienței turistice pe care vizitatorul străin o caută în această țară. De aceea, încă din anul 1994 guvernul federal a realizat Strategia Națională de Ecoturism a Australiei. Printre obiectivele urmărite în cadrul acestei prime strategii se numără*26): *26) Wood M. E.

(2002), Ecotourism: Principles, Practices and Polices for Sustainability, UNDP, pag

Stimularea practicilor ecologice sustenabile; ...
Integrarea planificării regionale, inclusiv încurajarea participării locale în procesul de planificare și de luare a deciziilor; ...
Îmbunătățirea capacității de management a ariilor naturale, inclusiv prin atragerea de fonduri din taxe de intrare și din autorizațiile eliberate pentru operatori turistici; ...
Îmbunătățirea cooperării dintre operatorii ce practică activități ecoturistice și organizațiile responsabile cu managementul resurselor naturale (ex. instruirea operatorilor din turism în legătură cu practicile ecologice durabile); ...
Oferirea de reglementări adecvate; ...
Determinarea nevoilor de infrastructură la nivelul ariilor naturale; ...
Monitorizarea impactului vizitatorilor; ...
Dezvoltarea bazei de date, cu informații despre atracțiile culturale și ecoturistice și cu operatorii existenți care oferă servicii în aceste atracții; ...
Realizarea de studii de marketing pentru diferite destinații; ...
Oferirea de produse ecoturistice (crearea de standarde și acreditarea produselor ecoturistice); ...
Dezvoltarea oportunităților pentru dezvoltare personală (dezvoltarea abilităților localnicilor de a administra destinații, dezvoltarea abilităților populației indigene de a administra adecvat situri turistice); ...
Creșterea oportunităților pentru dezvoltarea de afaceri în ecoturism. ... Rezultatele nu au întârziat să apară, iar așa cum s-a afirmat mai sus, un rol deosebit în acest proces l-a avut Asociația Ecotourism Australia, asociație care a dezvoltat Programul de certificare EcoCertification și care de asemenea gestionează sistemele de certificare EcoGuide Australia, Respecting Our Culture - ROC, Climate Action. Recent, asociația a trasat principalele direcții strategice viitoare pentru dezvoltarea ecoturismului în această țară. Acestea pot fi sintetizate astfel*27): *27) http://www.ecotourism.org.au/assets/Uploads/Policy-Paper-2014.pdf formate din operatori de turism, asociațiile din industrie pentru a oferi input în procesul de planificare al parcurilor.I. Protejarea parcurilor– Creșterea fondurilor destinate managementul patrimoniului natural și cultural; ... – Facilitățile comerciale ce se vor dezvolta în zona ariilor naturale protejate ar trebui să îndeplinească un set minim de criterii (trasate în "Ghidul de bune practici pentru eco-oportunități în arii naturale/protejate", dezvoltat de Forumul pentru Arii Protejate și Turism - TAPAF

(2012)). ... ... II. Implicarea operatorilor– Consultarea principalilor actori în luarea deciziilor importante; ... – Includerea turismului în procesul de planificare a parcurilor naționale. Se recomandă ca administrațiile parcurilor naționale să creeze "grupuri de referință în domeniul turismului", ... ... III. Investiții în viitor– Oferirea de susținere pentru dezvoltarea de produse ecoturistice; ... – Dezvoltarea și implementarea de planuri de dezvoltare a ecoturismului și a turismului bazat pe natură, atât la nivel național, cât și local. ... – Intensificarea cercetărilor din turism. Se recomandă ca Tourism Research Australia să realizeze anumite cercetări elocvente pentru turismul bazat pe natură. ... ... IV. Stimularea calității– Oferirea de tratament preferențial operatorilor turistici care vor adera la programe voluntare de asigurare a calității (ex. Programul EcoCertification deținut de Ecotourism Australia). ... ... Costa Rica - este considerată drept una dintre țările cu cea mai mare biodiversitate și una dintre cele mai cunoscute destinații ecoturistice din lume. Acest lucru a fost posibil și datorită unui sistem foarte bine organizat de arii naturale protejate. Încă din anul 1970, pentru a preveni distrugerea arealelor sălbatice, țara și-a stabilit propriul Sistem Național de Parcuri, iar în prezent deține 25 de parcuri naționale, 8 rezervații biologice, 32 de zone protejate, 11 rezervații forestiere, 58 de sanctuare sălbatice, 15 zone umede și 12 areale încadrate la alte categorii*28). În total, mai mult de 25% din suprafața țării se află sub diverse forme de protecție. *28) https://www.govisitcostarica.com/travelInfo/nationalParks.asp Dispunând de un bogat potențial și pe fondul crizei economice din anii '80, atunci când a avut dificultăți în a-și valorifica resursele tradiționale (cafeaua și bananele), Costa Rica a fost unul din pionierii mondiali în dezvoltarea ecoturismului. La începutul anilor '90 a fost inițiat "Planul Strategic de Dezvoltare Turistică Durabilă 1993-1998", bazat pe voința politică a guvernului de a utiliza turismul ca instrument de dezvoltare. Costa Rica a fost, de asemenea, un pionier în procesul de certificare în ecoturism. Încă din perioada 1996-1997 Institutul de Turism din Costa Rica*29) a adoptat propriul sistem de certificare - Certificare în Turism Sustenabil (CST). Acest sistem certifică organizațiile din sectorul turistic, având la bază cinci criterii: relația cu mediul; politica de economisire a apei, energiei și de reducere a deșeurilor; considerare pentru elementele endogene și exogene în construirea unui produs turistic potrivit pentru nevoile țării; participarea consumatorilor; interacțiunea dintre organizație și populația locală. *29) Instituto Costarricense de Turismo - agenția guvernamentală responsabilă pentru promovarea turismului durabil în Costa Rica O altă inițiativă remarcabilă adoptată de această țară o constituie crearea unui "Tribunal Verde" - Environmental Administrative Tribunal. Această instituție a fost creată prin Legea Mediului din anul 1995 și are competența de a bloca proiectele care sunt suspectate a afecta mediul. În acest sens, se fac vizite la fața locului pentru a determina natura daunelor aduse mediului, iar atunci când se constată că a avut loc o încălcare, se poate impune sancțiuni pentru eliminarea sau atenuarea daunelor provocate. În anii '90, Sistemul Național de Arii de Conservare din Costa Rica (Sistema Nacional de Areas de Conservacion-SINAC) a stabilit un program de concesiune pentru parcurile naționale. FUNDECOR, un ONG de mediu, coordonează programul acordării de concesii și oferă supravegherea și controlul calității concesiunilor pentru parcurile din Aria de Conservare Cordiliera Vulcanică Centrală. Concesiunile pentru servicii, cum ar fi colectarea taxelor de intrare, servicii de ghidaj turistic, servicii de catering, comercializare de suveniruri, reprezintă un instrument real și eficient prin care comunitățile din zonele tampon ale acestor parcuri pot participa și beneficia ca urmare a protejării unei arii naturale. Concesionarii acordă un procent din profitul lor unui fond administrat de FUNDECOR, din care se asigură capital pentru anumite îmbunătățiri aduse parcului, pentru formarea personalului, pentru achiziționare de echipamente etc.*30) *30) Andrei Blumer, Liliya Terzieva, Carmen Cașovschi, Ghid online de ecoturism (http://www.eco- românia.ro/library/upload/documents/2013-09-21-11-43-19-10c86.pdf) Toate aceste eforturi nu au rămas fără rezultat. Numărul turiștilor străini a crescut de la 329.000 în anul 1987, la 1,03 milioane în 1999 și a atins un maxim de 2,34 milioane în anul 2012. În ultimul an analizat încasările din turismul internațional au însumat 2,4 miliarde USD.*31) Se apreciază că aproximativ 53% din încasările din turism pot fi atribuite ecoturismului și activităților conexe.*32) *31) https://en.wikipedia.org/wiki/Ecotourism_in_Costa_Rica#cite_note-LN032013-8 *32) UNEP, Green Economy and Trade. Trends, Challenges and Opportunities, 2013, pag 276 (http://www.unep.org/greeneconomy/Portals/88/GETReport/pdf/FullReport.pdf) Conform unei cercetări asupra motivațiilor turiștilor, realizată în anul 1988, s-a constat că mai mult de 50% din turiști au vizitat cel puțin o arie protejată în timpul sejurului în Costa Rica, iar 40% au afirmat că aria protejată a fost un motiv important sau chiar principalul motiv în alegerea țării ca destinație de vacanță.*33) *33) Gossling, Stefan

(1999), Ecotourism: a means to safeguard biodiversity and ecosystem functions?, Ecological Economics 29, p. Botswana, o țară cu circa 45% din suprafață ocupată de arii naturale protejate, a acordat o importanță deosebită conservării și valorificării resurselor naturale, a bogatei vieți sălbatice și a patrimoniului cultural, guvernul fiind implicat activ în acest proces. Responsabitatea planificării, implementării și coordonării inițiativelor legate de protecția speciilor floristice și faunistice și a biodiversității au revenit Ministerului Mediului, Vieții Sălbatice și Turismului, prin Departamentul de Viață Sălbatică și Parcuri Naționale. Politicile naționale de conservare a naturii au fost formulate în anii '80 și au avut la bază filosofia "volum mic - câștiguri mari". Această orientare strategică a fost setată din dorința de a evita dezvoltarea turismului de masă și de a se axa pe un produs exclusivist, de calitate. În același timp, această orientare a fost forțată și de faptul că la momentul respectiv țara nu avea resursele umane de a gestiona un număr mare și în creștere rapidă de vizitatori și, prin urmare, nu ar fi fost în măsură să își protejeze resursele naturale.*34) *34) http://www.botswana.co.za/Wildlife_Conservation-travel/botswana-național-parks.html Dezvoltarea turistică a țării a fost ghidată de documentul Politica de turism a statului Botswana

(1990)și mai apoi prin Master Planul pentru Turism

(2000), ambele documente făcând apel ca acest lucru să se realizeze în mod ecologic și durabil din punct de vedere economic. Mai apoi, în anul 2002, a fost realizată Strategia Națională de Ecoturism, care a avut la bază următoarele 5 principii*35): *35) http://www.botswanatourism.co.bw/eco-certification-system ● Minimizarea impactului negativ social, cultural și de mediu; ● Maximizarea implicării comunităților gazdă și distribuția echitabilă a beneficiilor economice către acestea; ● Maximizarea veniturilor reinvestite în conservare; ● Educarea, atât a vizitatorilor, cât și a localnicilor cu privire la importanța conservării resurselor naturale și culturale; ● Oferirea unei experiențe de calitate pentru turiști. Politicile guvernului sprijină și încurajează implicarea comunității rurale în turism prin furnizarea de planuri de dezvoltare a afacerii, dezvoltarea infrastructurii și asistență în dezvoltarea produsului. Sprijin financiar este oferit prin intermediul fondului de dezvoltare a turismului și prin oferirea de credite preferențiale. Dezvoltarea durabilă este sprijinită și prin identificarea și facilitarea acordurilor de asociere în participațiune cu membrii din sectorul privat.*36) *36) https://www.ecotourismconference.org/news/2015/estc16-botswana În anul 2009, având la bază strategia de ecoturism, Organizația de Turism din Botswana a dezvoltat propriul sistem de certificare în ecoturism, în colaborare cu Universitatea din Botswana. Acest sistem a fost conceput pentru a încuraja și sprijini un comportament de mediu, social și cultural responsabil de către întreprinderile din turism și pentru a garanta un produs prietenos cu mediul și de calitate pentru consumatori. Sistemul cuprinde un set de peste 240 de standarde voluntare de calitate, ce țin de calitatea mediului, de protecția resurselor culturale, dezvoltare comunitară, responsabilități socio- economice și criterii fundamentale de ecoturism. Sistemul a fost conceput pe trei nivele. "Green", este cel mai permisiv nivel, oferind posibilitatea unui număr mai mare de companii să aplice pentru el. Acest nivel este urmărit de "Green+" și "Eco". Ultimul, este cel mai înalt nivel de certificare, recunoscând îndeplinirea întregului spectru de standarde de ecoturism, de la implicarea comunităților locale în dezvoltarea turismului, conservarea naturii și interpretarea unor aspecte care țin de mediul natural. Austria se remarcă prin cele peste 1.546 de arii naturale protejate, dintre care se detașează 7 parcuri naționale, 5 rezervații ale biosferei, 23 zone umede Ramsar etc., înglobând circa 28,4% din teritoriul său național. Comparativ cu țările din America de Nord (S.U.A. și Canada), sistemul de parcuri naționale din Austria este relativ nou, țara angajându-se abia în anii '80 în acest proces. Dacă primele parcuri nord- americane au fost realizate pentru a oferi populației noi posibilități de recreere în mijlocul naturii, crearea parcurilor din Europa Centrală (inclusiv cele din Austria) au fost adesea asociate cu anumite conflicte de interese. Acestea au luat naștere, fie pentru a limita turismul de masă generat de dezvoltarea domeniilor schiabile din Alpi, fie pentru a stopa anumite mega-proiecte hidrotehnice (ex. Parcul Național Donau-Auen).*37) *37) Stephan Obenaus, Ecotourism - Sustainable Tourism in Național Parks and Protected Areas. Banff Național Park in Canada and Nationalpark Gesause in Austria - a Comparison (Master Thesis), 2005 Cu toate acestea, chiar dacă parcurile austriece au luat naștere cu scopul de a conserva anumite resurse naturale, totuși turismul în aceste areale a devenit o forță economică în creștere, dovedindu-se a fi cel mai important factor de generare de venituri la nivelul comunităților locale. În aceste condiții, un management turistic adecvat în interiorul parcului poate reprezenta un argument în favoarea faptului că turismul și conservarea naturii pot reprezenta un model de cooperare de succes. Parcurile naționale din Austria sunt administrate prin contracte între Guvernul Federal și landurile federale, aceste două entități împărțind în mod egal responsabilitatea finanțării parcurilor. Administrațiile parcurilor au o foarte bună colaborare cu organizațiile locale și regionale de turism și cu operatorii turistici din zonă, oferta parcului fiind foarte bine integrată în oferta turistică a destinației. Centrele de vizitare ale parcurilor reprezintă importante instrumente prin care parcul comunică atât cu vizitatorii parcului, cât și cu comunitatea locală, oferind publicului servicii educaționale și activități de protecția mediului, informare și de petrecere a timpului liber. Cu aproximativ 400.000 de vizitatori anual, acestea joacă un rol important în turismul din Austria. Un exemplu de cooperare de succes îl constituie cardul turistic Neusidler See card, instituit în zona Parcului Național Neusidler See - Seewinkel de organizația regională de marketing împreună cu 750 de structuri de cazare partenere existente în zonă. Turiștii cazați în cadrul structurilor de cazare partenere primesc gratis acest card, iar acest instrument oferă gratuitate la un număr de 50 de obiective și facilități și programe turistice (muzee, expoziții, excursii oferite de parc, tururi de oraș, transport public etc.). În prezent, la nivelul întregii zone sunt emise anual circa 200.000 de carduri. În întreaga zonă sunt înregistrate anual circa 1.500.000 înnoptări în structurile de cazare. Un astfel de card reprezintă:– un instrument prin care întregul sistem turistic din zonă cooperează. ... – un instrument de marketing - oferă posibilitatea de a promova produsul turistic și în același timp de a ști în termeni reali câți turiști sunt în fiecare zi în regiune, pe fiecare localitate și pe fiecare structură de cazare și la ce tipuri de activități turistice apelează aceștia. Acest instrument poate fi folosit în luarea deciziilor viitoare de toți operatorii implicați, inclusiv de către Parcul Național. ... – un instrument de prelungire a sejurului turistic. ... – un instrument de combatere a evaziunii fiscale. ... Una dintre principalele provocări ale parcului a constituit-o motivarea sectorului educațional și turistic pentru a promova programele sale. În prezent operatorii turistici sunt interesați să învețe mai multe despre parc, natura, biodiversitatea zonei pentru a oferi informații mai consistente turiștilor, și, în același timp, pentru a oferi servicii de calitate mai bună. De asemenea, parcul este folosit din ce în ce mai mult pentru promovarea afacerilor. Numeroși agenți economici locali - operatori turistici, producători de vinuri, restaurante, agenții imobiliari etc. se folosesc de faptul că se află pe teritoriul parcului pentru a-și promova afacerile. Bulgaria deține un potențial ecoturistic important: 3 parcuri naționale, 11 parcuri naturale, 55 rezervații naturale și alte 1.367 arii naturale protejate de diferite categorii, inclusiv situri Natura 2000. Circa 34,7% din suprafața țării este acoperită cu arii naturale protejate.*38) *38) https://www.protectedplanet.net/country/BG Prima strategie pentru dezvoltarea ecoturismului a fost demarată prin proiectul Conservarea Biodiversității și Creșterea Economică - BCEG Project (2000-2004), cu sprijin din partea USAID. Scopul principal era acela de a asigura dezvoltarea locală, prin mici firme private, prin participarea directă a populației locale, în conformitate cu protejarea mediului și spațiilor protejate. Obiectivele Strategiei Naționale de Ecoturism sunt grupate pe patru domenii majore:– conservarea biodiversității și prezervarea patrimoniului cultural - prin elaborarea planurilor de management a ariilor protejate, a planurilor regionale pentru dezvoltarea durabilă a turismului și a planurilor de prezervare a patrimoniului cultural, pentru a crea condițiile necesare dezvoltării ecoturismului; ... – dezvoltarea clusterelor sau rețelelor de întreprinderi ecoturistice - prin îmbunătățirea capacității antreprenoriale a întreprinderilor, instruirea comunităților locale cu privire la furnizarea serviciilor ecoturistice, extinderea accesului la mecanismele de finanțare și investiții; ... – îmbunătățirea cadrului legislativ și organizatoric - prin încurajarea politicii de coordonare și cooperare între instituțiile guvernamentale pentru formularea și implementarea strategiei de dezvoltare ecoturistică, examinarea și revizuirea reglementărilor și legislației naționale pentru promovarea dezvoltării ecoturismului; ... – dezvoltarea regională și locală - prin sprijinirea populației locale în procesul de planificare și integrarea ecoturismului în planurile de dezvoltare regională. ... În urma acestui proiect au rezultat 12 planuri regionale de acțiune ecoturistică. Un rol deosebit în promovarea conceptului de ecoturism la nivel național a revenit Asociației de Turism Rural și Turism Ecologic din Bulgaria (BARET) și Asociației de Turism Alternativ din Bulgaria. ... *** Analiza experienței internaționale a avut drept scop să reliefeze câteva aspecte majore care definesc turismul durabil și ecoturismul. Pentru a avea o percepție asupra mecanismului de evoluție a ecoturismului au fost selectate țări dezvoltate, din afara Europei, cu experiență îndelungată în gestionarea ecosistemelor naturale, țări mai puțin dezvoltate, dar care au văzut o oportunitate de dezvoltare economică în conservarea și valorificarea durabilă a resurselor naturale prin turism, dar și țări europene, aflate în vecinătatea României sau de la care țara noastră ar putea avea de învățat în privința dezvoltării acestei forme de turism. Aspectele au vizat cadrul instituțional, legislativ, structural și organizatoric. Din experiența internațională acumulată, rezultă că în statele cu o puternică rețea de arii protejate, politica elaborată la nivel guvernamental s-a orientat către anumite direcții: * perfecționarea sistemului de conservare a resurselor naturale din ariile naturale protejate și a metodelor de activare comportamentală a populației locale; * creșterea beneficiilor socio-economice ale comunităților locale din apropierea ariilor protejate, prin proiecte de păstrare a ocupațiilor vechi, tradiționale, de realizare a proiectelor socio- economice noi, și aplicarea unor mecanisme echitabile pentru distribuirea veniturilor din economia locală; * deschiderea ariilor naturale protejate pentru vizitatori; * în privința strategiilor, acestea sunt formulate la nivelul la nivelul instituțiilor guvernamentale centrale (Bulgaria, Botswana) sau sunt realizate planuri de dezvoltare economică la nivelul unităților administrativ teritoriale (ex. SUA - state federale, Australia - state și districte autonome). Țările mai puțin dezvoltate (ex. Costa Rica, Botswana), dar care au resurse naturale extrem de valoroase, au văzut în dezvoltarea durabilă a turismului una din puținele oportunități de dezvoltare economică a țării și au luat măsuri la nivel guvernamental în acest sens. În țările cu economie dezvoltată din Europa, accentul este pus pe procesul de conservare și protecție și pe un control mai riguros asupra modului de exploatare a resurselor naturale aflate în habitate biologice deosebite. Un rol esențial îl dețin proiectele de educație ecologică pentru turiști și pentru populația gazdă, dar și cooperarea existentă între sectorul turistic și ariile naturale protejate. În țările europene cu economie în tranziție, procesul de valorificare turistică a patrimoniului natural se află într-un stadiu incipient. Astfel, după 1990 au fost regândite instituțiile centrale și locale, a fost schimbată legislația și au fost evaluate și nominalizate ariile protejate, peisajele naturale conform cerințelor europene. De asemenea, au intrat în acțiune numeroase ONG-uri cu activitate ecologică, de ecoturism sau agroturism, care au facilitat crearea de parteneriate cu populația locală. Un alt proces identificat în majoritatea studiilor de caz analizate îl constituie realizarea unor sisteme proprii de standardizare a activităților ecoturistice, sisteme prevăzute în prealabil în cadrul strategiilor dezvoltate la nivel național. Capitolul III ECOTURISMUL ÎN ROMÂNIA - SITUAȚIA ACTUALĂ 3.1. Resurse ecoturistice în România România are un capital natural deosebit de variat. Datorită condițiilor fizico-geografice, care includ munți, câmpii, rețele hidrografice majore, zone umede și unul din cele mai frumoase sisteme de deltă (Delta Dunării), România este singura țară de pe continent pe teritoriul căreia sunt prezente 5 din cele 9 regiuni biogeografice ale Uniunii Europene (continentală - 53% din suprafața țării, alpină - 23%, stepică - 17%, panonică - 6% și pontică - 1%). Țara noastră are o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât și la nivel de specii. Ecosistemele naturale și seminaturale reprezintă aproximativ 47% din suprafața țării.*39) Au fost identificate și caracterizate 783 tipuri de habitate (13 habitate de coastă, 143 habitate specifice zonelor umede, 196 habitate specifice pășunilor și fânețelor, 206 habitate forestiere, 90 habitate specifice dunelor și zonelor stâncoase și 135 habitate specifice terenurilor agricole).*40) *39) Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, Natura 2000 în România, București, 2012, pag 6 *40) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Versiunea aprobată 26.05.2015 Rezultatul general constă în diversitatea florei și faunei. Datorită poziției geografice a României, flora și fauna prezintă influențe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud și componente continental-europene dinspre nord-vest. La nivel național au fost identificate 283 de specii de animale și plante, de interes european, din care 57 de specii de mamifere, 16 specii de amfibieni, 19 specii de reptile, 60 de specii de pești, 69 de specii de nevertebrate și 62 de specii de plante.*41) *41) Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Raport privind starea mediului în România în anul 2016, pag. 241 Se remarcă existența unor importante populații de carnivore mari: lupi (2.500-4.600 exemplare), urși bruni (5.500-7.000 exemplare) și râși (1.200-2.200 exemplare)*42). Acestea reprezintă aproximativ jumătate din efectivele existente la nivel european (cu excepția Rusiei), iar acest fapt reprezintă un simbol al vieții sălbatice și al habitatelor naturale din România.*43) *42) au fost consultate mai multe surse: http://românia.panda.org/, http://www.rosilva.ro/, http://www.hunterclub.ro/forums/content.php/117-Lupii-României-in-mijlocul-unui-conflict, http://www.anpm.ro/anpm_resources/migrated_content/uploads/16103_6%20CONS.%20NAT,%20Biodiversitate,%20Biosecuritate.pdf Pe teritoriul țării se află peste jumătate din suprafața Munților Carpați, una dintre cele mai importante ecoregiuni europene, precum și Delta Dunării, cea mai importantă zonă umedă din Europa, adăpostind peste 3.000 de perechi de pelicani, reprezentând peste 80% din efectivul european. De asemenea, țara noastră este una dintre puținele țări europene ce încă deține păduri virgine (circa 77% din totalul celor rămase în regiunea Carpatică).*44) *44) Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, Natura 2000 în România, București, 2012, pag. 6 Alături de cadrul natural, spațiul românesc beneficiază și de un potențial etnografic și folcloric de mare originalitate și autenticitate. Această zestre spirituală reprezentată prin valori arhitecturale populare, instalații și tehnici populare, meșteșuguri tradiționale, folclor și obiceiuri ancestrale, sărbători populare etc., la care se adaugă numeroase monumente istorice și de artă, vestigii arheologice, muzee, amplifică și completează fericit potențialul ecoturistic al țării. În cadrul proiectului de cercetare "Crearea unei oferte agroturistice românești competitive pe piața internă și internațională prin dezvoltarea serviciilor turistice și de agrement specifice condițiilor naturale ale spațiului rural (munte, deal, câmpie, litoral, deltă) și zonelor etnografice", realizat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism în anul 2002, au fost identificate 20 de zone etnografice reprezentative pentru țara noastră. Dintre acestea, unele zone etnografice, cum ar fi Țara Moților, Țara Hațegului, Maramureș, Ținutul Năsăudului, Vâlcea, Vrancea, Tulcea, Gorj, Bran se suprapun sau se află în imediata apropiere a unor arii protejate importante, creând astfel premise pentru dezvoltarea unor destinații ecoturistice. Arii naturale protejate Conform O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, aria naturală protejată este definită ca "zona terestră și/sau acvatică în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecție și conservare, stabilit conform prevederilor legale". Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecție și conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se instituie un regim diferențiat de protecție, conservare și utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:

a)de interes național: rezervații științifice (categoria Ia IUCN), parcuri naționale (categoria II IUCN), monumente ale naturii (categoria III IUCN), rezervații naturale (categoria IV IUCN), parcuri naturale (categoria V IUCN); ...
b)de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei; ...
c)de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică; ...
d)de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităților administrativ- teritoriale, după caz. ... În România există 30 de arii naturale protejate majore de interes național, și anume: Rezervația Biosferei Delta Dunării (576.421,1 ha), 13 parcuri naționale (cu o suprafață totală de 317.419,2
ha)și 16 parcuri naturale (cu o suprafață totală de 770.026,5
ha)(Figura nr. 3. și Anexele nr. 3 și 4). Figura nr. 3. La acestea se adaugă 916 de rezervații științifice, monumente ale naturii și rezervații naturale. O mare parte a acestor arii naturale protejate sunt incluse în parcurile naționale, parcurile naturale și Rezervația Biosferei Delta Dunării. În aceste condiții, se estimează că ariile naturale protejate din România (cu excepția siturilor Natura 2000) acoperă peste 7% din suprafața terestră a țării. O bună parte din teritoriul național este acoperită de rețeaua comunitară de arii protejate Natura 2000, astfel: ● 171 situri SPA (Arii de Protecție Specială Avifaunistică), cu o suprafață totală de 3.875.297,6 ha., reprezentând aproximativ 16,26% din teritoriul României - instituite prin H.G. nr. 971/2011 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România și prin H.G. nr. 663/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrată a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. ● 435 situri SCI (Situri de Importanță Comunitară), cu o suprafață totală de 4.650.970,0 ha., reprezentând aproximativ 19,51% din teritoriul României - instituite prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2387 din 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România și prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrată a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Cumulat, siturile incluse în Rețeaua Europeană Natura 2000 acoperă aproximativ 23%*45) din teritoriul național (o parte din SCI-uri și SPA-uri se suprapun). *45) Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Raport privind starea mediului în România în anul 2016, pag. 303 O importanță mare o au ariile naturale protejate de interes internațional. Astfel, ar trebui menționate: ● cele trei Rezervații ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat și Pietrosul Rodnei), ● singurul sit natural a patrimoniului natural universal existent în România (Rezervația Biosferei Delta Dunării), ● singurul geoparc din România inclus în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO (Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului), ● un număr de 19 situri Ramsar - zone umede de importanță internațională. Valoarea resurselor turistice la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale aflate în interiorul sau în imediata apropiere a celor 30 de arii protejate majore poate fi redată pe baza datelor din documentația ce a stat la baza Legii nr. 190/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice*46). *46) INCDT, Planul de Amenajarea a Teritoriului Național - Secțiunea VIII - Zone Turistice. Proiect de fundamentare - Analiza și diagnoza potențialului turistic la nivelul unităților administrativ-teritoriale, București, 2007 Astfel, din cele 282 de localități situate pe teritoriul sau în apropierea ariilor protejate majore din România, se apreciază că 38 de localități au o valoare foarte mare a resurselor turistice, 150 de localități dețin resurse turistice cu valoare mare, 89 de localități dețin resurse turistice cu valoare medie și doar 5 localități au o valoare scăzută a resurselor turistice (Figura nr. 4.). Figura nr. 4. Managementul ariilor naturale protejate Managementul unei arii naturale protejate este cu atât mai complex cu cât restricțiile sunt mai reduse. Categoriile de management implică o gradare a intervenției umane. Astfel, dacă pentru categoria I-a - rezervație naturală strictă, intervenția umană este minimă, iar managementul poate să fie foarte simplu, implicând prevenirea oricărei activități dăunătoare, pentru celelalte categorii managementul este un proces complex, care implică mai mult de un singur scop și o mare varietate de grupuri de interes (tabelul nr. 1.). Tabelul nr. 1. Relația dintre obiectivele de management și categoriile protejate IUCN existente în RomâniaObiectiv de management I.a II III IV V Cercetare științifică 1 2 2 2 2 Protecția sălbăticiei 2 2 3 3 - Protecția diversității speciilor/genetice 1 1 1 1 2 Menținerea serviciilor 2 1 - 1 2 Protecția trăsăturilor naturale/culturale - 2 1 3 1 Turism și recreere - 1 1 3 1 Educație - 2 2 2 2 Utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor - 3 - 2 2 Menținerea caracteristicilor culturale tradiționale - - - - 1 Legenda: 1 - obiectiv primar 2 - obiectiv secundar 3 - obiectiv potențial aplicabil– obiectiv neaplicabil ... Planul de management al unei arii protejate este documentul oficial de stabilire a obiectivelor acesteia și a măsurilor de management care trebuie întreprinse pentru realizarea unei gestionări eficiente, responsabile a zonelor respective. Acesta sintetizează informația existentă la data întocmirii planului, stabilește domeniile majore și obiectivele de management, precum și un plan de acțiune pe un anumit orizont de timp, de regulă 5 ani. Planul stă la baza activității ariei naturale protejate și se constituie ca document de referință pentru planificarea tuturor activităților pe termen scurt și mediu legate de aceasta pentru toți deținătorii/administratorii de terenuri și pentru toți cei ce doresc să inițieze și să desfășoare activități pe teritoriul său. Prin intermediul acestui document se realizează zonarea internă a ariei protejate (conform O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare), prin definirea și delimitarea, după caz a unor:– zone cu protecție strictă - zonele din ariile naturale protejate, de mare importanță științifică, ce cuprind zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus. Aici sunt interzise desfășurarea oricăror activități umane. Excepții fac activitățile de cercetare, educație și ecoturism, cu limitările descrise în planurile de management. ... – zone de protecție integrală - cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate. În aceste zone sunt permise activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții; ... – zone-tampon (în parcurile naționale sunt denumite zone de conservare durabilă, iar în parcurile naturale sunt denumite zone de management durabil) - fac trecerea între zonele cu protecție integrală și cele de dezvoltare durabilă. De asemenea, și în aceste zone sunt permise activități de ecoturism care nu necesită realizarea de construcții-investiții; ... – zone de dezvoltare durabilă a activităților umane - sunt zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității. ... Principalele obiective de management ale planului sunt grupate pe următoarele teme:– Conservarea biodiversității; ... – Utilizarea terenului și a resurselor naturale; ... – Conservarea și promovarea moștenirii culturale; ... – Managementul turismului și recreării; ... – Educație și conștientizare; ... – Managementul parcului; ... – Alte activități specifice fiecărui parc. ... Prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 un număr mare de arii naturale protejate au realizat planul de management. În prezent, conform informațiilor existente pe site-ul web al Ministerului Mediului, sunt aprobate planurile de management pentru 7 parcuri naționale și 9 parcuri naturale și pentru aproximativ jumătate din siturile Natura 2000*47). *47) http://www.mmediu.ro/articol/baza-de-date-privind-ariile-naturale-protejate-si-aprobarea-planurilor-de-management-ale-acestora/1664 (informații la nivelul lunii februarie 2017) Un alt instrument deosebit de util în managementul turistic al ariilor protejate îl constituie planul de management al vizitatorilor (numită și strategia de vizitare). Acesta direcționează tipul potrivit de vizitator către zona potrivită din parc sau vecinătatea acestuia, creând cele mai bune oportunități pentru îndeplinirea experienței imaginată de vizitator, de a petrece timpul liber în natură, producând un impact negativ minim asupra naturii și a comunităților locale și creând cele mai bune șanse pentru dezvoltarea de afaceri locale ecologice din sfera turismului. Aceste strategii au fost realizate, în general, după o structură comună ce a vizat:– Zonarea internă și obiectivele din punct de vedere al conservării naturii (așa cum figurează în planul de management al parcului); ... – Analiza situației actuale și viitoare a vizitatorilor (categorii de vizitatori și turiști care vizitează zona, identificarea principalelor căi de acces către și în interiorul parcului infrastructura turistică folosită, impactul produs la nivelul ariei protejate și în vecinătatea acesteia, particularitățile și descrierea fenomenului de vizitare, identificarea tendințelor diverselor segmente de vizitatori, analiza SWOT); ... – Stabilirea viziunii și a obiectivelor strategiei de vizitare; ... – Teme și activități (se au în vedere zonarea din punct de vedere al recreerii și turismului, planul de informare și interpretare, dezvoltarea infrastructurii de informare și educare - centre de vizitare și puncte de informare -, stabilirea unor măsuri pentru implementarea zonării turistice și a planului de management al vizitatorilor, integrarea planului de management al vizitatorilor în elementele strategice de dezvoltare a turismului durabil în zona parcului); ... – Monitorizarea strategiei. ... Urmare a cerințelor impuse în cadrul Programului Operațional Structural Mediu 2007-2013, numeroase parcuri au realizat un astfel de plan de management al vizitatorilor: Parcurile Naționale Retezat, Piatra Craiului, Buila-Vânturarița, Munții Rodnei, Călimani, Cheile Bicazului - Hășmaș, Cheile Nerei - Beușnița, Cozia, Defileul Jiului, Domogled - Valea Cernei, Munții Măcinului, Porțile de Fier, Semenic - Cheile Carașului, precum și Parcurile Naturale Lunca Mureșului, Vânători Neamț, Bucegi, Grădiștea Muncelului - Cioclovina, Munții Maramureșului, Putna Vrancea, Balta Mică a Brăilei, Apuseni etc. ... 3.2. Infrastructura turistică și tehnică Structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare reprezintă componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice, întrucât răspunde uneia dintre necesitățile fundamentale ale turistului, și anume odihna, înnoptarea. Dimensiunile și distribuția spațială a mijloacelor de cazare, determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului și, implicit, amploarea fluxurilor turistice. În decursul timpului au fost construite diverse tipuri de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, atât în interiorul ariilor naturale protejate, dar și la marginea sau în apropierea acestora. Numărul și tipul de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare din aceste zone variază considerabil. O situație centralizată a numărului de structuri și a numărului de locuri de cazare din interiorul și din apropierea parcurilor este prezentată în Anexa nr. 4. Conform datelor din această anexă, există parcuri care nu dispun de un număr suficient de unități de cazare (de exemplu Parcul Național Munții Măcinului, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, Parcul Natural Comana), totuși în majoritatea cazurilor acest lucru este compensat de structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare situate în localitățile din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate (de exemplu Brăila pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Arad pentru Parcul Natural Lunca Mureșului, Galați pentru Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Călimănești pentru Parcul Național Cozia etc.). În cadrul acestei analize ar trebui luate în considerare și unitățile certificate ecoturistic de către Asociația de Ecoturism din România, majoritatea situate în interiorul sau în imediata apropiere a unor arii naturale protejate. În prezent, sunt certificate un număr de 19 structuri de primire cu funcțiuni de cazare, cu un număr de 406 locuri de cazare (Anexa nr. 5). Pentru parcurile situate în zona montană o importanță aparte o au refugiile turistice și locurile de campare amenajate, structuri deficitare în majoritatea acestor areale. Amenajarea de locuri de campare a devenit o prioritate în cadrul majorității parcurilor, deoarece această formă de cazare este adaptată unui număr destul de mare turiști români, iar lipsa unor astfel de spații organizate poate fi dăunătoare pentru mediul înconjurător. O altă formă de cazare de mare importanță pentru zonele naturale, ce ar putea fi integrată în cadrul programelor ecoturistice o reprezintă cabanele de vânătoare*48) (137 la nivel național*49)). RNP a dezvoltat această rețea de cabane pentru susținerea turismului de vânătoare. Dintre acestea unele cabane au un nivel de confort ridicat, fiind utilizate pentru vizitele de protocol și constituie un important potențial pentru dezvoltarea ecoturismului. *48) OMT, Technical assistance for the elaboration of the ecotourism strategy of România (Final report), 2005 *49) http://www.rosilva.ro/articole/cabane p_1497.htm Infrastructura de vizitare și informare are un rol important în promovarea obiectivelor de management ale ariei naturale protejate și pentru conștientizarea de către publicul larg a măsurilor de conservare a speciilor/habitatelor naturale în contextul gestionării durabile a resurselor naturale. Un rol deosebit în cadrul infrastructurii de vizitare a parcurilor naționale și naturale îl au centrele de vizitare și punctele de informare. În general, o clădire care are rolul de centru de vizitare cuprinde spații expoziționale, punct de informare turistică, sala de conferințe, birourile administrației parcului și spații de cazare. În perioada 2007-2015, prin Programul Operațional Mediu - Axa 4 "Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii", numeroase parcuri au construit sau au în curs de finalizare centre de vizitare sau puncte/centre de informare turistică. Conform datelor centralizate primite de la administrațiile parcurilor (Anexa nr. 6), la nivelul anului 2018 ariile naturale protejate majore din România dispun de un număr de 29 de centre de vizitare și 54 centre/puncte de informare, în creștere evidentă comparativ cu situația existentă în anul 2009 (14 centre de vizitare și 31 centre/puncte de informare). Cu toate acestea, chiar dacă din punct de vedere cantitativ numărul acestora a crescut, în multe cazuri există probleme în exploatarea acestora, cauzate de lipsa de fonduri. În privința traseelor tematice/educative, dacă până în anul 2009, au fost realizate câteva astfel de trasee

(18)prin intermediul unor proiecte Life Natura (Ceahlău, Munții Rodnei, Balta Mică a Brăilei), GEF (Vânători Neamț, Munții Măcinului) sau proiecte finanțate prin Fundația pentru Parteneriat (Buila Vânturarița, Retezat), mai nou, beneficiind de fondurile POS Mediu, numărul acestora a crescut considerabil (75 trasee tematice/educative în cele 30 parcuri, la nivelul anului 2018). În cadrul procesului de valorificare turistică a ariilor protejate un rol important îl joacă infrastructura specifică de acces (drumuri, poteci, trasee turistice amenajate). Accesul în interiorul parcului se poate realiza, în funcție de configurația terenului cu variate mijloace, incluzând: mersul pe jos, vehicule private, bărci, vaporașe, biciclete, mijloace de transport pe cablu etc. După cum se poate observa din datele centralizate în Anexa nr. 7, în majoritatea parcurilor naționale și naturale din România au fost create rețele de trasee turistice, în mare parte omologate sau în curs de omologare. Astfel, în cele 30 arii naturale protejate majore există un număr de 350 de trasee turistice omologate, la care se adaugă 132 trasee neomologate. În privința stării acestora, un număr de 21 administrații au declarat că traseele pe care le dețin se află în stare bună sau foarte bună, existând doar cazuri izolate de deteriorări sau marcaje care necesită înlocuiri. Cele mai multe trasee sunt de drumeție, dar au fost amenajate și trasee cicloturistice sau trasee pe apă (în parcurile constituite în zone umede). În majoritatea cazurilor, de administrarea traseelor turistice se ocupă Consiliile Județene, administrațiile parcurilor sau serviciile publice de salvamont. În anumite parcuri cu veche tradiție în turism, s-au dezvoltat de-a lungul timpului și diverse alte variante de acces în interiorul acestora, respectiv - mijloace de transport pe cablu (Parcul Natural Bucegi, Parcul Național Munții Rodnei, Parcul Natural Apuseni), transport pe cale ferată îngustă (mocănița de pe Valea Vaserului - Parcul Natural Munții Maramureșului), transport cu bărci și nave de diferite dimensiuni (Rezervația Biosferei Delta Dunării). În cadrul ariilor naturale în care se dorește dezvoltarea și promovarea unor activități precum observarea speciilor de animale s-a demarat construirea infrastructurii specifice (Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Parcul Național Buila Vânturarița, Parcul Natural Văcărești etc.), dar totuși inițiativele în acest domeniu sunt încă în faza de pionierat. O evaluare cu privire la situația infrastructurii turistice din interiorul și din vecinătatea ariilor protejate majore se poate face cu ajutorul documentației ce a stat la baza O.U.G. nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII- a - zone cu resurse turistice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2009, cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții, din cele 282 de localități aflate în interiorul sau în apropierea celor 30 de arii protejate mari, doar în 63 de localități nu sunt probleme legate de infrastructura turistică (Figura nr. 5.). Este vorba de localități situate în Delta Dunării și în interiorul sau în apropierea unor parcuri ușor accesibile, aflate pe traseul unor importante fluxuri turistice, cum ar fi: Parcul Natural Bucegi, Parcul Național Piatra Craiului, Parcul Natural Apuseni, și unde turismul este o activitate economică cu o veche tradiție. De asemenea, într-o poziție bună din acest punct de vedere este Bucureștiul, pe teritoriul căruia se află Parcul Natural Văcărești, dar încă acesta nu este perceput ca un obiectiv turistic de turiștii care vizitează orașul. În alte cazuri, infrastructura turistică se concentrează în orașele și stațiunile importante existente în apropierea parcului, acestea constituind puncte de plecare pentru vizitarea acestuia (Brăila pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Galați pentru Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Arad pentru Parcul Natural Lunca Mureșului, Drobeta Turnu Severin pentru Parcul Natural Porțile de Fier și pentru Geoparcul Platoul Mehedinți, Reșița pentru Parcul Național Semenic - Cheile Carașului, Petroșani pentru Parcul Național Defileul Jiului, Călimănești-Căciulata pentru Parcul Național Cozia, Sângeorz Băi și Borșa pentru Parcul Național Munții Rodnei etc.). Figura nr. 5. Figura nr. 6. O altă componentă deosebit de importantă, care oferă indicii în legătură cu potențialul de dezvoltare a turismului la nivelul localităților situate în interiorul și în apropierea ariilor protejate majore, este infrastructura tehnică*50). Conform aceleiași surse, din cele 282 de localități, doar 119 pot fi considerate fără probleme din punct de vedere al infrastructurii tehnice (Figura nr. 6.). *50) Conform definiției din O.U.G. nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, prin Infrastructură tehnică se înțelege infrastructura edilitară a localităților - ansamblul de construcții, instalații tehnologice, echipamente funcționale și dotări specifice prin care sunt asigurate serviciile publice de gospodărie comunală. Principalele probleme în acest sens au fost identificate în cadrul unor localități izolate din Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Porțile de Fier, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, Geoparcul Platoul Mehedinți, Parcul Natural Putna Vrancea, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Național Domogled-Valea Cernei. ... 3.3. Programe ecoturistice În România, programele de ecoturism au o istorie relativ recentă. Primele astfel de pachete turistice au fost create în jurul anului 2000, când au apărut o serie de inițiative în zona unor parcuri naționale sau naturale (Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamț, Apuseni)*51). Remarcabil este proiectul Carnivore Mari din Carpați, care a reușit să demareze programe de ecoturism axate pe atractivitatea populației de lupi, urși și râși din arealul de nord al Pietrei Craiului. Aceste programe ecoturistice cât și dezvoltarea serviciilor și infrastructurii aferente au reușit să crească în popularitate și să

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.