DECIZIA nr. 611 din 3 octombrie 2017

(1)pct. A lit. e), ale art. 34, 35 și 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, au fost înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 9.686 și nr. 9.687 din 13 septembrie 2017 și formează obiectul Dosarului nr. 2.428E/2017, respectiv al Dosarului nr. 2.429E/

1. ...
2. Ședința de dezbateri publice a avut loc în data de 26 septembrie 2017, cu participarea reprezentanților Camerei Deputaților, domnul deputat Eugen Nicolicea și doamna deputat Oana Consuela Florea, a reprezentantului Senatului României, domnul Cristian Ionescu, consilier în cadrul Cabinetului președintelui Senatului, și a reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror șef al Secției judiciare Iuliana Nedelcu. Conexarea celor două cauze a fost dispusă în ședința publică, după punerea în discuția părților, iar dezbaterile pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru studiul problemelor complexe pe care le ridică sesizările formulate și aspectele de drept incidente, Curtea a amânat deliberările pentru data de 3 octombrie 2017, dată la care a pronunțat prezenta decizie. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Cererea cu nr. I 2.480 din 13 septembrie 2017, președintele Senatului a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra existenței unui conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, componentă a autorității judecătorești, pe de altă parte. ...
4. Prin Cererea cu nr. 1/4.505/LD din 13 septembrie 2017, președintele Camerei Deputaților a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra existenței unui conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, componentă a autorității judecătorești, pe de altă parte. ...
5. În motivarea sesizărilor, cu conținut identic, președinții Senatului și Camerei Deputaților arată că prin cererile lor doresc stabilirea întinderii competenței/atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, pe de-o parte, și ale Ministerului Public, pe de altă parte, în legătură cu realizarea anchetelor parlamentare. Conflictul este determinat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție (D.N.A.) de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a lua măsuri împotriva procurorului șef al D.N.A. cu privire la încălcarea prevederilor legale și refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă o copie de pe Dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017, înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Autorul sesizării apreciază că refuzul procurorului general și cel al procurorului șef al D.N.A. se referă la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român, echivalând cu refuzul celor două persoane care reprezintă Ministerul Public de a ține cont de solicitările unei comisii parlamentare de anchetă, comisie recunoscută constituțional, cu consecința punerii în imposibilitate a Parlamentului de a adopta o hotărâre. ...
6. În concret, la data de 11 mai 2017, Plenul reunit al celor două Camere a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai
7. Adoptarea acestei hotărâri a fost determinată de informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că în alegerile prezidențiale desfășurate în decembrie 2009, respectiv în derularea procesului electoral, s-ar fi implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri. Scopul înființării comisiei de anchetă l-a constituit elucidarea circumstanțelor producerii acestor evenimente și stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse. Prevederile Hotărârii nr. 39/2017 au precizat condițiile privind audierea unor persoane angajate sau nu în cadrul Guvernului sau administrației publice, precum și eventualele măsuri care ar putea fi luate împotriva unor persoane care obstrucționează sau împiedică aflarea adevărului. ...
8. Anterior adoptării de către Parlament a Hotărârii nr. 39/2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale care vizează alegerile prezidențiale din
9. Ulterior adoptării Hotărârii Parlamentului României nr. 39/2017, tot printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că dosarul a fost clasat. ...
10. Comisia de anchetă și-a început activitatea în mai 2017, procedând la audierea unor persoane și solicitând de la mai multe autorități documente care ar fi avut legătură cu alegerile din 2009, în temeiul prevederilor art. 76 alin.

(5)din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din data de 28 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dispozițiile legii referitoare la citarea, prezentarea și ascultarea martorilor, precum și cele privitoare la prezentarea și predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător“. Acest text se referă la procedurile prevăzute în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. ...

1. În acest context, printre persoanele care au fost invitate, în mai multe rânduri, în fața comisiei „a fost și procurorul șef al D.N.A., Laura Codruța Kövesi, care a refuzat să se prezinte, susținând, pe de o parte, că este o problemă personală, iar, pe de altă parte, că procurorii nu se pot prezenta în fața niciunui organ al statului, invocând, cu rea-credință, o falsă hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii“. „S-a susținut de către procurorul general și de către procurorul șef al D.N.A. că nicio comisie nu poate ancheta magistrații, deși, potrivit art. 8-10 și 98-99 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și art. 4, ...
2. În același timp, procurorul general, Augustin Lazăr, nu numai că a refuzat să ia măsuri împotriva procurorului șef al D.N.A., care a ignorat solicitările comisiei de anchetă, dar, după ce s-a comunicat de către Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că dosarul a fost clasat, a refuzat să înainteze, la solicitarea comisiei, copii de pe actele aflate în dosarul de urmărire penală, așa cum rezultă din Adresa nr. 1.792/c/2017 din 14 iulie
3. Comisia de anchetă a insistat prin mai multe adrese ca procurorul general să înainteze copii de pe dosar, să ia măsuri pentru a-l determina pe procurorul șef al D.N.A. să se prezinte la comisie și să răspundă la întrebarea „în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea?“. Or, refuzul procurorului general, ca și refuzul procurorului șef al D.N.A., și, în general, neprezentarea unui judecător sau procuror la audierile organizate în cadrul comisiilor parlamentare de anchetă, audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională a persoanelor invitate, precum și refuzul de a înainta acte întocmite într-un dosar de urmărire penală clasat încalcă autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și împiedică desfășurarea activității Parlamentului însuși, sub aspectul funcției sale de control. În același timp, încalcă principiul loialității care ar trebui să existe între instituțiile și autoritățile publice întrun stat democratic. ...
4. În susținerea existenței conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile statului, președinții Senatului și Camerei Deputaților invocă o serie de decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, sau Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012) cu privire la rolul comisiilor de anchetă ale Parlamentului, prin care s-a statuat că „Ancheta parlamentară este o expresie a funcției de control pe care o are Parlamentul în cadrul democrației constituționale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite adhoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente“. ...
5. De asemenea, este invocată Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, în care Curtea a constatat că „simplele audieri de persoane, modalitățile de citare/invitare a persoanelor, respectiv propunerile din raportul comisiei de anchetă nu califică activitatea acesteia ca fiind una jurisdicțională. (…) Curtea constată că textul criticat realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere, autorități/instituții publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, au obligația să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile și indiferent de obiectul anchetei parlamentare sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangență cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor.“ ...
6. În concluzie, președinții Senatului și Camerei Deputaților solicită Curții Constituționale ca prin decizia pe care o va pronunța să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, pe de altă parte, conflict generat de refuzul procurorului general de a înainta Comisiei parlamentare de anchetă copii de pe un dosar de urmărire penală clasat, respectiv a Dosarului de urmărire penală nr. 213/P/2017, precum și de refuzul procurorului șef al D.N.A. de a răspunde, personal sau în scris, la întrebarea formulată de Comisia parlamentară de anchetă, și, în conformitate cu prevederile constituționale și legale, „să oblige Ministerul Public să transmită de îndată Comisei parlamentare de anchetă copia Dosarului nr. 213/P/2017, iar pe procurorul șef al D.N.A. să răspundă la întrebarea formulată de comisie“. ...
7. În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cererea a fost comunicată Parlamentului României - Camera Deputaților și Senatul și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra conținutului conflictului juridic de natură constituțională și a eventualelor căi de soluționare a acestuia. ...

1. Camera Deputaților a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 2.429E/2017 prin Adresa nr. 3-c/2/76 din 18 septembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 9.798 din 19 februarie
2. Arată că, în ceea ce privește autoritățile publice implicate în conflictul de natură constituțională supus analizei, acestea sunt Parlamentul, format din Camera Deputaților și Senat, prin Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, și Ministerul Public, prin procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În situația prezentată în cererea formulată de autorul sesizării, Parlamentul este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile constituționale, respectiv de a lua act și de a decide cu privire la activitatea comisiei speciale de anchetă, constituită în temeiul dispozițiilor art. 64 alin.

(4), coroborate cu cele ale art. 69 alin.

(1)din Constituție, care nu a depus raportul de activitate în scopul căreia a fost creată, întrucât procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a refuzat să se prezinte în fața comisiei parlamentare de anchetă, nu a răspuns, în mod direct ori în scris, la întrebările adresate de comisie, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a transmis copii de pe Dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017, soluționat prin clasare. ...

1. Ancheta parlamentară este una dintre modalitățile constituționale prin care Parlamentul exercită în mod nemijlocit funcția de control parlamentar și, subsecvent, poate avea implicații directe asupra funcției de legiferare, funcții reglementate de Legea fundamentală în sarcina Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare. Ancheta parlamentară, conexată principiului democratic al reprezentativității, are drept obiectiv cercetarea, documentarea și controlul problemelor de interes public, intrinsec legate de binele comun și de apărarea interesului național. Aceleași considerente se desprind și din jurisprudența constantă a Curții Constituționale, potrivit Deciziei nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Deciziei nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Deciziei nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august
2. ...
3. În ceea ce privește textele legale asupra cărora poartă conflictul dedus analizei Curții Constituționale, din perspectiva prevederilor art. 34 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, Camera Deputaților susține că, prin conduita procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă Ministerul Public, se aduce atingere dispozițiilor art. 69 alin.

(1)coroborate cu cele ale art. 64 alin.

(4), precum și dispozițiilor art. 1 alin.

(4)și

(5)din Constituția României. ...

1. Astfel, controlul parlamentar reglementat în Legea fundamentală și exercitat inclusiv prin intermediul comisiilor de anchetă constituite ad-hoc, este o instituție juridică care nu trebuie izolată de principiul constituțional al colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului și nici de principiul loialității față de Constituție, ci trebuie coroborată și corelată cu aceste principii. Din această perspectivă, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, Curtea Constituțională a stabilit că „este evident că reprezentanții instituțiilor trebuie să colaboreze în realizarea anchetelor parlamentare, în această formulă concretizându-se și principiul echilibrului între puterile statului“. ...
2. În ceea ce privește legislația infraconstituțională care reglementează competența Camerelor Parlamentului de a organiza comisii de anchetă, sunt iterate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederi înscrise și în Hotărârea Parlamentului României nr. 38/2017 privind modificarea și completarea art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Aceste dispoziții legale și regulamentare au fost supuse examinării Curții Constituționale, care a stabilit că sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale. ...
3. Camera Deputaților arată că, deși a fost invitat de trei ori pentru a se prezenta în fața comisiei de anchetă și a răspunde la întrebarea „dacă a fost în seara alegerilor în locuința lui Gabriel Oprea“, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a refuzat să se prezinte, împiedicând aflarea adevărului prin faptul că nu a răspuns, în mod direct ori în scris, conform legii și regulamentelor parlamentare, la întrebarea adresată de comisia de anchetă. Pe de altă parte, procurorul general nu a transmis documentele solicitate de comisie, respectiv copii de pe Dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017, soluționat prin clasare. Această împrejurare este în contradicție cu prevederile art. 27 alin.

(3)din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările și completările aduse prin hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai 2014 și nr. 376 din 17 decembrie 2015, potrivit cărora „

(3)În cazul soluțiilor de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, se pot elibera, la cerere, copii, din care în prealabil au fost eliminate datele cu caracter personal, pasajele din care rezultă informații prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieții private, precum și cele care se referă la conținutul unor probe și măsuri dispuse, dacă prin menționarea acestora se periclitează desfășurarea procesului penal în alte cauze. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt, cu consultarea conducătorului parchetului.“ ...

1. Potrivit prevederilor art. 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017, constatările, concluziile și propunerile Comisiei parlamentare de anchetă fac obiectul unui raport final, care, până la data de 8 septembrie 2017, trebuia depus la Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în vederea înaintării către grupurile parlamentare și înscrierii pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, pentru a fi supus dezbaterii. În împrejurările date, Comisia specială de anchetă nu a putut finaliza raportul în termenul prevăzut, acesta fiind prelungit cu încă 60 de zile (termen maxim) prin Hotărârea Parlamentului României nr. 44/
2. Așadar, Parlamentul, cu toate diligențele depuse, este în continuare în imposibilitatea de a lua act și de a decide cu privire la activitatea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, respectiv de a-și îndeplini obligațiile înscrise în art. 64 alin.

(4)și art. 69 alin.

(1)din Constituție și puse în aplicare prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017, cu modificările și completările ulterioare. ...

1. Pentru argumentele prezentate, Camera Deputaților apreciază că, atât în drept, cât și în fapt, sunt întrunite condițiile cumulative rezultate din jurisprudența Curții Constituționale în sensul existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de-o parte, și Ministerul Public, parte a autorității judecătorești, pe de altă parte, iar prin soluționarea acestuia se vor înlătura blocajele instituționale dintre cele două autorități publice constituționale. ...
2. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 1.404/C/2017 din 19 septembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 9.808 din 19 septembrie
3. Examinând cererile formulate, din punctul de vedere al admisibilității sesizărilor, apreciază că acestea, în raport de jurisprudența Curții Constituționale, nu sunt admisibile. În cauză, deși prin însăși cererea formulată s-a precizat ca autoritate publică aflată în conflict juridic de natură constituțională, Parlamentul României, în fapt, sesizarea privește existența unui conflict juridic de natură constituțională între o comisie parlamentară de anchetă și Ministerul Public, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu este legal sesizată și nici nu este competentă a se pronunța asupra acestei sesizări. Mai mult, autorii sesizării nu precizează în mod expres textele legale asupra cărora poartă conflictul. Curtea nu se poate pronunța pe aspectele invocate de autorii sesizării, deoarece acestea vizează procedura de lucru care a avut loc în cadrul comisiei parlamentare de anchetă, modul de organizare și funcționare al unei comisii parlamentare, și nu acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor. Or, „modalitatea de organizare și funcționare a unei comisii parlamentare nu poate forma obiect al unui conflict juridic de natură constituțională“. ...
4. Cu privire la atribuțiile acestor comisii, din coroborarea textelor constituționale rezultă că, în fața comisiilor, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III cap. IV din Constituție, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fața comisiilor. ...
5. Având în vedere considerentele expuse, Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție apreciază că instituirea obligației persoanelor de drept public, altele decât cele prevăzute de art. 111 din Constituție, a persoanelor juridice private și a persoanelor fizice de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în fața comisiilor parlamentare contravine rolului și scopului acestor comisii și, în mod implicit, rolului constituțional de autoritate legiuitoare a Parlamentului, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin.

(4)din Constituție. Prin urmare, motivul invocat de președinții Senatului și Camerei Deputaților ca fiind generator al unui conflict, respectiv refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața membrilor comisiei, nu există în fapt, deoarece nu vizează existența unei obligații juridice a acestuia, prevăzute de Constituție și de legile de organizare judiciară. ...

1. În acest context, „subiectelor de drept care nu sunt în raporturi constituționale cu Parlamentul, mai precis sub controlul acestora, nu li se poate impune obligația de a se prezenta în fața comisiilor de anchetă în temeiul vreunui raport de subordonare sau control politic, ci numai de a colabora cu acestea astfel încât să se asigure realizarea scopului pentru care sunt constituite, în virtutea principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului“. În aplicarea acestui principiu al colaborării instituționale statuat pe cale jurisprudențială, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a răspuns în scris la întrebarea formulată de către membrii Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, începând cu data de 7 iulie 2017, continuând cu data de 11 august 2017, sens în care a precizat în mod expres că nu a avut și nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității Comisiei. ...
2. Într-o atare situație, nu se poate imputa Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție o eventuală blocare a activității comisiei parlamentare, deoarece procurorul șef a colaborat cu membrii comisiei și a comunicat în scris un punct de vedere referitor la obiectul anchetei parlamentare. ...
3. În raport cu argumentele expuse, Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție apreciază că „nu există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României - Comisia parlamentară de anchetă și Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție, deoarece în cauză nu au existat presupuse acte sau acțiuni concrete prin care procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și-a arogat puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, de asemenea, nu și-a declinat competența și nici nu a refuzat a îndeplini anumite acte care intră în drepturile și obligațiile Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție și nici nu a omis să răspundă solicitărilor Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial“. ...
4. Un asemenea conflict juridic de natură constituțională „nu poate exista nici măcar la nivel declarativ, deoarece nu a produs niciun efect juridic“. În condițiile în care nu există o obligație juridică, impusă de Constituție și de legile de organizare judiciară procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața membrilor comisiei, „modalitatea în care s-a răspuns în scris solicitărilor comisiei speciale de anchetă este aptă să servească lămuririi împrejurărilor ce fac obiectul analizei comisiei și scopului pentru care aceasta a fost constituită și nu este de natură a obstrucționa activitatea comisiei de anchetă“. ...
5. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis punctul său de vedere prin adresele nr. 2.256/C/416/III-13/2017 și nr. 2.257/C/416/III-13/2017 din 20 septembrie 2017, înregistrate la Curtea Constituțională cu nr. 9.892 din 20 septembrie
6. Face o delimitare a celor susținute de autorii sesizării, configurând conflictul pe două paliere. Primul ar avea ca surse: „refuzul procurorului șef al D.N.A. de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României“, „refuzul procurorului șef al D.N.A. de a răspunde, personal sau în scris, la întrebarea formulată“, „neprezentarea unui judecător sau procuror la audierile organizate în comisiile de anchetă, audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională“ și „refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului șef al D.N.A. cu privire la încălcarea prevederilor legale“. Al doilea palier vizează „refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă o copie de pe dosarul de urmărire penală“, „refuzul de a se înainta acte întocmite într-un dosar de urmărire penală clasat“ și „refuzul de a se înainta comisiei parlamentare de anchetă un dosar clasat“. ...
7. Referitor la primul palier de configurare a conflictului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că între primele trei aserțiuni ale titularilor sesizării nu există identitate. Astfel, ar exista, pe de o parte, refuzul procurorului șef al D.N.A. de a se prezenta în fața comisiei de anchetă ori refuzul de a răspunde, personal sau în scris, la întrebarea formulată, iar pe de altă parte, se invocă neprezentarea unui magistrat (judecător sau procuror) la audierile organizate în comisiile de anchetă, precizându-se că este vorba de audieri care nu privesc activitatea jurisdicțională. În condițiile lipsei de identitate a aserțiunilor care configurează conflictul, în opinia autorilor sesizării, și, întemeiat pe conduita obiectivată în manifestările concrete care a materializat până în prezent relațiile dintre comisia de anchetă și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că „analiza unui eventual conflict trebuie circumscrisă și, prin urmare, limitată la poziția procurorului șef al D.N.A.“. ...
8. În continuare, se arată că, admițând că eventualul conflict ar fi reprezentat de poziția procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, trebuie observat faptul că „acesta pare că se referă nu la persoana care ocupă funcția menționată și comportamentul său personal, ci la funcția acestei persoane - magistrat cu funcție de conducere a unei structuri specializate a Ministerului Public/componentă a autorității judecătorești și comportamentul său în funcția publică menționată“. Or, realitatea este cu totul alta, întrucât procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție i se cere să răspundă la întrebarea „dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea“. Mai mult, autorii sesizării precizând expres (în acord cu jurisprudența Curții Constituționale) că solicitările adresate nu vizează activitatea jurisdicțională, „nu rezultă decât că întrebarea/ solicitarea nu vizează funcția persoanei căreia îi este adresată - magistrat cu funcție de conducere a unei structuri specializate a Ministerului Public/componentă a autorității judecătorești și comportamentul său în funcția publică menționată, ci o chestiune de ordin personal. În asemenea condiții, nu există niciun raport între persoana vizată de o solicitare cu privire la o chestiune personală și Ministerul Public în care aceeași persoană ocupă funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție“. ...
9. Din această perspectivă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu sunt îndeplinite condițiile formale ale unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și cele două Camere ale Parlamentului. ...
10. Chiar și în ipoteza în care s-ar admite contrariul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu există un conflict juridic de natură constituțională. Astfel, un magistrat face parte din categoria persoanelor invitate în fața comisiei [art. 8 alin.

(3)din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial; art. 9 alin.

(5)din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor], persoane care au opțiunea de a accepta sau nu invitația. În condițiile unui drept de opțiune, recunoscut legal, nu se poate discuta despre o sancțiune pentru ipoteza neacceptării invitației, cu atât mai mult despre existența unui conflict juridic de natură constituțională. Problematica sancțiunii intervine exclusiv în ipoteza în care persoana invitată a acceptat invitația și, acceptând-o, nu furnizează informațiile solicitate de comisia de anchetă, iar sancțiunea este posibil a fi concretizată pe calea unui instrument juridic pus la dispoziția comisiei de anchetă, respectiv posibilitatea acesteia de a sesiza organele de urmărire penală (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 49). Prin urmare, aflându-ne în ipoteza în care persoana invitată nu a acceptat invitația, nu există dreptul de a fi sancționată și, cu atât mai mult, nu se poate reține un conflict juridic de natură constituțională. ...

1. Pentru ipoteza inexistentă în cauză - acceptarea invitației, urmată de refuzul de a furniza informațiile solicitate de comisia de anchetă - nu există decât posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală. Din această perspectivă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că „este nesusținută poziția autorilor sesizării privind generarea conflictului, printre altele, și de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului șef al D.N.A. cu privire la încălcarea prevederilor legale“. Așadar, nici sub acest aspect nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlamentul României. ...
2. Referitor la al doilea palier de configurare a conflictului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că se impun mai multe observații. La data de 6 iunie 2017, Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, constituită prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017, a solicitat Ministerului Public să comunice dacă pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție există un dosar care să aibă ca obiect aspecte ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, care sunt infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor, și care este calitatea următoarelor persoane: Oprea Gabriel, Onțanu Neculai, Iordănescu Aurel, Maior George-Cristian, Coldea Florin, Kövesi Laura-Codruța. Ca urmare a acestei solicitări, la 9 iunie 2017, s-a comunicat comisiei că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrată cauza penală cu nr. 213/P/2017, în care s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.

(1)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prevăzută de art. 391 alin.

(3)și

(4)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, și că toate persoanele audiate până la acel moment procesual au calitate de martor. ... 37. La data de 13 iunie 2017, comisia specială de anchetă a revenit la adresa din 6 iunie 2017, solicitând „un răspuns cu celeritate“, având în vedere prevederile art. 9 alin.

(1)ale Hotărârii Parlamentului României nr. 39/2017 prin care s-a stabilit termenul de 60 de zile de la data înființării comisiei Parlamentului pentru depunerea raportului final, la Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Această revenire la adresa din 6 iunie 2017 a fost conexată la lucrarea inițială, întrucât, între timp, a fost comunicat răspunsul menționat anterior. ...

1. Prin comunicatul Biroului de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 27 iunie 2017 s-a adus la cunoștința opiniei publice că, în cauza cunoscută sub denumirea „Alegerile din decembrie 2009“, s-a dispus clasarea. ...
2. La 11 iulie 2017, comisia specială de anchetă a formulat o cerere, prin care a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să-i fie remisă o copie de pe Dosarul de urmărire penală nr. 213/P/2017, precum și declarațiile persoanelor audiate. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la 14 iulie 2017, a răspuns că, în conformitate cu prevederile art. 285 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 111 din Constituția României, nu se poate da curs solicitării. Aceasta întrucât, pe de o parte, activitățile de urmărire penală sunt nepublice, iar pe de altă parte, potrivit deciziilor Curții Constituționale nr. 45/1994 și nr. 317/2006, în lipsa unor raporturi de drept constituțional, documentele deținute de alte autorități publice decât Guvernul și organele administrației publice, chiar și în situația în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activității comisiei parlamentare nu pot fi transmise acesteia. Totodată, s-a precizat că, în urma materialului probator administrat în cauză nu a rezultat niciun element sau indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală. ...
3. La 26 iulie 2017, comisia specială de anchetă a revenit cu solicitarea de a se înainta copia Dosarului de urmărire penală nr. 213/P/2017 și declarațiile persoanelor audiate. A fost invocat principiul colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului, precum și faptul că, odată cu adoptarea unei soluții de clasare, dosarul nu se mai află în faza nepublică. În urma acestei solicitări, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii pentru un punct de vedere, în calitate de garant al independenței justiției, referitor la faptul dacă poate fi trimis comisiei Parlamentului, în copie, un dosar, și, totodată, să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării Curții Constituționale a României, în baza art. 146 lit. e) din Constituția României, cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea legislativă și autoritatea judecătorească. ...
4. Demersurile Ministerului Public, anterior menționate, inclusiv cele adresate Consiliului Superior al Magistraturii nu neagă principiul colaborării loiale între autoritățile statului; în condițiile în care jurisprudența Curții Constituționale, așa cum s-a arătat anterior, fixează repere de principiu pentru derularea raporturilor create în cadrul acestei colaborări, intervenția Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, a fost solicitată pentru asigurarea aplicării în concret și în mod unitar a deciziilor Curții (nr. 428/2017 și nr. 430/2017), la nivelul întregului sistem judiciar întrucât situațiile juridice care au stat la baza pronunțării acestuia prezintă un caracter de noutate absolută pentru acest sistem. De asemenea solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție către Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere și stabilirea unor repere de principiu care să pregătească sistemul judiciar pentru soluționarea unor viitoare cereri similare, de natură a asigura un just echilibru între principii și drepturi fundamentale. ...
5. În data de 7 august 2017, Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la solicitarea de a se implica, în calitatea de garant al independenței justiției, în identificarea unor soluții concrete, adaptate și specifice sistemului judiciar în raport cu solicitările comisiei parlamentare și-a declinat competența, considerând că „soluționarea concretă a solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [...] ar determina o extindere excesivă a instrumentelor juridice prin care se realizează exercitarea acestei componente“. Cu privire la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu un conflict de natură constituțională raportat la situația semnalată, Consiliul Superior al Magistraturii susține că nu se pune problema încălcării unor competențe sau a neîndeplinirii unor acte privind obligații ce derivă strict din dispozițiile Constituției și nu a fost creat niciun blocaj instituțional, prin urmare nu sunt întrunite cerințele legale pentru sesizarea Curții Constituționale. ...
6. Ca urmare a răspunsului primit de la Consiliul Superior al Magistraturii și a unei noi adrese formulate de comisia specială de anchetă, Ministerul Public, prin structurile sale, a reanalizat solicitarea. Concluzia unanimă a acestui nou demers a fost în sensul inexistenței temeiului legal care să permită transmiterea in integrum a dosarului penal comisiei parlamentare. S-a concluzionat că dispozițiile legale în vigoare nu acoperă această posibilitate. Ministerul Public își exercită atribuțiile cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, colaborează cu orice autoritate, instituție sau persoană, dar consideră că loialitatea constă tocmai în respectarea cadrului constituțional, a principiului separației puterilor în stat. În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de esența caracterului loial al colaborării este respectarea cadrului constituțional și legal. Autoritățile datorează loialitate principiului statului de drept și normelor care îl guvernează. ...
7. La data de 4 septembrie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicând in extenso principiul colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului, și pentru realizarea obiectivelor propuse de comisia parlamentară, a comunicat acesteia soluția emisă (prin care se reține că faptele de pretinsă fraudare a alegerilor nu există în materialitatea lor), temeiul de fapt și de drept și motivarea ordonanței de clasare dispuse în cauză, informații apreciate ca fiind de natură a ajuta comisia în anchetarea faptelor și împrejurărilor avute în vedere. ...
8. Totodată, în ședința Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 5 septembrie 2017, a fost supusă discuției aceeași chestiune de drept, de interes pentru Ministerul Public, respectiv problema condițiilor în care un dosar judiciar poate fi pus la dispoziția altor autorități sau instituții, în afara celor cu atribuții privind soluționarea ori verificarea lui. Aceasta întrucât, în viitor, situații similare se pot ivi și la alte parchete și, în egală măsură, instanțe. În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, Colegiul de conducere a apreciat că nu pot fi comunicate copii ale unor acte de urmărire penală decât în condițiile strict și limitativ prevăzute de Codul de procedură penală. ...
9. În același sens, al identificării unor practici mutual acceptate care să permită „evitarea crizelor sau depășirea lor cu seninătate“, Ministerul Public a procedat la verificări privind existența unor situații identice ori similare (trimiterea unor dosare penale în copie către alte instituții sau autorități), rezultând că, exceptând solicitările formulate de către Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, nu au fost identificate astfel de cereri din partea altor instituții/autorități. Or, în ceea ce privește Agentul guvernamental există un cadru normativ expres [art. 6 alin.

(2)din Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă]. ...

1. În contextul expus nu rezultă decât că „poziția Ministerului Public s-a circumscris eforturilor de identificare a unor repere concrete menite să pună în practică colaborarea loială și, totodată, de natură a asigura un just echilibru între principiile și drepturile fundamentale aflate în discuție. Prin urmare, poziția Ministerului Public nu reprezintă o abdicare de la principiul colaborării loiale, ci, dimpotrivă, un proces de configurare a acesteia, în condițiile absenței oricărui precedent clarificator. O asemenea poziție denotă interes și bună-credință în raport cu toate aspectele implicate și nu poate fi calificată drept generatoare a unui conflict“. ...
2. În consecință, instituțiile/autoritățile puse în situația de a colabora trebuie să contribuie la configurarea principiului loialității (acestora le revine, în principal, această sarcină). Această configurare se va realiza în raport cu competențele constituționale ale fiecăreia dintre instituțiile/autoritățile aflate în colaborare, cu valorile și principiile constituționale incidente respectivei colaborări; colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege. În condițiile în care formele nu sunt prevăzute de lege (de exemplu, nu există dispoziții legale care să normeze transferul unui dosar judiciar către o comisie parlamentară de anchetă), entitățile aflate în colaborare trebuie, cu bună-credință, să identifice și să stabilească acele forme ce nu prejudiciază principiile constituționale care caracterizează fiecare entitate în parte (de pildă, independența justiției) sau care sunt incidente în raport cu particularitățile colaborării respective (de pildă, dreptul la viață privată, la imagine al persoanelor implicate). ...
3. Din această perspectivă, poziția Ministerului Public privind solicitarea unui dosar de urmărire penală este circumscrisă unor demersuri derulate cu bună-credință, de identificare a formelor de colaborare loială aplicabile cazului concret și nu poate fi caracterizată (decât, poate, dintr-o perspectivă unilaterală și simplificatoare) drept generatoare a unui conflict juridic de natură constituțională. Aceasta cu atât mai mult cu cât obligația de loialitate este o obligație imperfectă, fără sancțiune. Loialitatea încetează la granița normei explicite (de pildă, acolo unde legea prevede că accesul la dosar este recunoscut anumitor titulari, loialitatea încetează). Mai mult, loialitatea se invocă în relație cu cineva, iar nu împotriva cuiva. ...
4. În considerarea celor anterior expuse, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că nu și-a arogat puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice și, nefiind învestit cu o cauză având același obiect cu cel al comisiei parlamentare, nu și-a declinat o competență inexistentă. De asemenea nu a omis sau a refuzat să îndeplinească o obligație constituțională, legală sau regulamentară, de natură a genera un blocaj instituțional, după cum nu a creat nici orice alt conflict juridic de natură constituțională. Prin urmare, solicită Curții Constituționale să constate că nu există niciun conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public. ...
5. În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin.

(1), a probelor administrate și a susținerilor părților“, coroborate cu cele ale art. 76 din Legea nr. 47/1992, în temeiul cărora „Autoritățile publice, instituțiile, regiile autonome, societățile comerciale și orice alte organizații sunt obligate să comunice informațiile, documentele și actele pe care le dețin, cerute de Curtea Constituțională pentru realizarea atribuțiilor sale“, Curtea a apreciat utile cauzei și a solicitat comunicarea, în copii certificate, a unor documente din dosarul Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, respectiv a actelor prin care sa solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmiterea copiei după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet și a răspunsurilor primite la această solicitare, a actelor prin care procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a fost invitat la audiere în fața comisiei parlamentare de anchetă și a răspunsurilor la această invitație, precum și a actului care conține răspunsul în scris al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, care nu a acceptat să fie audiat, la întrebările formulate de comisia de anchetă. De asemenea a fost solicitată comunicarea unor documente din dosarul de urmărire penală înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Dosarul nr. 213/P/2017), respectiv a actului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (plângere, denunț sau act de sesizare din oficiu), a ordonanțelor de începere a urmăririi penale in rem/in personam, precum și a ordonanței de clasare pronunțate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul sus-menționat. ... 52. Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial a transmis, prin Adresa 4C - 30/111 din 20 septembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 9.858 din 20 septembrie 2017, documentele solicitate de Curte. ... 53. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis, prin Adresa nr. 2.269/C/2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 9.841 din 20 septembrie 2017, actul de sesizare din oficiu a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, ordonanța de începere a urmăririi penale in rem, precum și ordonanța de clasare a cauzei penale, acte din Dosarul nr. 213/P/2017, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică. ... 54. Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit.

1. e)din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice. ... 55. De asemenea, la dosarele cauzei au fost depuse două înscrisuri, sub titulatura amicus curiae: primul, din partea Asociației Romanian Community Coalition, prin care se susțin sesizările formulate de președinții Senatului și Camerei Deputaților și se aduc argumente cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, și al doilea, din partea Mișcării Civice Inițiativa România, care solicită respingerea sesizărilor formulate și constatarea inexistenței conflictului juridic de natură constituțională. ... CURTEA, examinând cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, cereri formulate de președinții Senatului și Camerei Deputaților, punctele de vedere ale Camerei Deputaților, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, actele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților părților prezente, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele: 56. În ceea ce privește admisibilitatea sesizărilor, în conformitate cu dispozițiile art. 146 lit.
2. e)din Constituție, Curtea Constituțională „soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice“. ... 57. Pentru exercitarea competenței prevăzute de Constituție, Curtea este sesizată la cererea „Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii“. Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituiește a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziția constituțională nedistingând după cum autoritățile pe care le reprezintă sunt sau nu părți în conflictul cu care sesizează Curtea. În aceste condiții, Curtea constată că președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților sunt în drept să formuleze cereri privind soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională. ... 58. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, autorități publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituțională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administrației publice centrale și ale administrației publice locale, precum și organele autorității judecătorești. ... 59. În speța de față, autorii sesizărilor, identice sub aspectul conținutului, reclamă existența unui conflict între Parlamentul României și Ministerul Public, generat, pe de o parte, de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, iar, pe de altă parte, de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de „a sancționa neprezentarea“ procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în fața comisiei de anchetă și, în fine, de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a înainta copia unui dosar de urmărire penală (Dosarul nr. 213/P/2017) comisiei speciale de anchetă. Cu alte cuvinte, întrucât elementele materiale care constituie sursa pretinsului conflict reprezintă trei conduite distincte (refuzul unei persoane de a se prezenta la audiere în fața unei comisii parlamentare de anchetă și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de aceasta, refuzul procurorului general de „a sancționa neprezentarea“ unui procuror aflat în subordinea sa în fața unei comisii parlamentare de anchetă, respectiv refuzul de a înainta copia unui dosar de urmărire penală), conduite adoptate de reprezentanții Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că, în realitate, cererile formulate de președinții Senatului și Camerei Deputaților vizează trei conflicte juridice de natură constituțională între autorități publice. Astfel, pe de o parte, este conflictul între Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de comisia specială de anchetă, pe de altă parte, este conflictul generat de refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de „a sancționa neprezentarea“ procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în fața comisiei de anchetă și, în fine, este conflictul generat de refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a înainta copia unui dosar de urmărire penală. Toate autoritățile implicate în conflict sunt susceptibile a avea calitatea de părți într-un conflict juridic de natură constituțională. În ceea ce privește Parlamentul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste autorități au consacrare constituțională expresă, în vreme ce, în temeiul art. 1 alin.

(1)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție este „structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“. Art. 1 alin. (3^1) din același act normativ prevede că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Națională Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții [...]“ Așadar, acest parchet specializat este parte componentă a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, implicit, parte a autorității judecătorești. ...

1. Cu privire la părțile aflate în conflict, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție susține, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale, că, în cauză, deși prin sesizarea adresată instanței constituționale s-a precizat că Ministerul Public și Parlamentul României sunt autoritățile publice aflate în conflictul juridic de natură constituțională, în realitate, părțile implicate în conflict sunt Ministerul Public și comisia parlamentară specială de anchetă, împrejurare ce determină nelegalitatea sesizării și necompetența Curții Constituționale. ...
2. Referitor la aceste susțineri, Curtea reține că autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 64 alin.

(1), le dă dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare și la procedurile de desfășurare a lucrărilor parlamentare. Regulamentele parlamentare, sub aspectul naturii lor juridice, sunt hotărâri ale Parlamentului, care sunt adoptate de către fiecare Cameră sau de Camerele reunite, în calitate de corpuri autonome, învestite cu o putere de organizare și funcționare proprie. Fiecare Cameră adoptă propriul regulament, act cu caracter normativ de sine-stătător, în conformitate cu competența atribuită de Constituție. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfășurarea activităților parlamentare în scopul îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român își exercită suveranitatea națională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.

(1)din Constituție (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, pct. 4 din considerente). Una dintre funcțiile Parlamentului este cea de control, iar atribuția corespunzătoare acestei funcții este cea realizată prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă. În acest sens, art. 64 alin.

(4)teza întâi din Constituție prevede că „Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale“. Fiind reglementate la nivel constituțional, nici legea și nici regulamentul parlamentar nu pot ignora această realitate constituțională. Prin urmare, aceste acte normative trebuie să le reglementeze în mod expres și să instituie proceduri, instrumente și mijloace suficiente, care să dea substanță prevederii constituționale (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 27). În același sens sunt și cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai

1. Astfel, în virtutea „poziției preeminente a Parlamentului în sistemul autorităților publice ale României, el exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranității naționale rezultată din alegerile parlamentare. [...] Acestui rol și acestor finalități le sunt consacrate organizarea și funcționarea comisiilor parlamentare, privite și definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înființează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredințate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor“. ...
2. Autoritatea specifică activității Parlamentului se atașează, prin urmare, și activității comisiei de anchetă parlamentară, pentru ca obiectivele în vederea cărora a fost instituită aceasta din urmă să fie atinse. Curtea observă, în acest sens, prevederile din Regulamentul Camerei Deputaților, cap. I - Organizarea Camerei Deputaților, secțiunea a 5-a - Comisiile Camerei Deputaților, care, la art. 40, dispun următoarele: „Comisiile Camerei Deputaților sunt organisme de lucru ale acesteia, înființate cu scopul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege și de prezentul regulament. Comisiile Camerei Deputaților pregătesc documentele de lucru pentru lucrările în plen ale acesteia și exercită controlul parlamentar“. Potrivit art. 41 din același regulament, comisiile Camerei Deputaților sunt comisiile permanente, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul, putând fi instituite comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Pct. 4 din secțiunea a 5-a a cap. I din Regulamentul Camerei Deputaților, intitulată Comisii de anchetă ale Camerei Deputaților, conține reglementări (art. 73-79) în privința instituirii și modalității de desfășurare a activității unei comisii de anchetă parlamentară, în condițiile în care Camera Deputaților consideră necesară clarificarea cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efecte negative, precum și stabilirea concluziilor, răspunderilor și măsurilor ce se impun. Norme cu un conținut juridic relativ similar se regăsesc în Regulamentul Senatului (cap. I secțiunea a 4-a, art. 79 și 80) și în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului (art. 4, 9, 13, 75-77 și 81) (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 33). ...
3. Așadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Ele trebuie să dispună de toate condițiile pentru a culege și a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-și fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Dispozițiile constituționale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activității comisiilor, diferențiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 64 alin.

(4)din Constituție. Parlamentul „nu poate fi reprezentat sau înlocuit de niciunul dintre organele sale interne, pe care chiar el și le înființează, din simplul motiv că el nu poate delega nimănui - și cu atât mai puțin unui grup de parlamentari - suveranitatea națională cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare. Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul țării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conținut acestei plenitudini“. Mai mult, „deplasarea [...] unui centru de decizie constituțional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintâi“, exprimată clar în prevederile constituționale (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, pct. 4 din considerente). ...

1. Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază că, în exercitarea funcției de control, Parlamentul este îndreptățit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituția, legea și propriile regulamente de organizare și funcționare i le pune la dispoziție, comisiile parlamentare, deși consacrate constituțional, având doar un rol auxiliar în formarea deciziei finale a forului legislativ. Comisia parlamentară acționează potrivit scopului în care a fost constituită de Camerele Parlamentului, în numele acestora, fără a le putea substitui în relația cu terții. ...
2. Prin urmare, întrucât orice act, acțiune sau conduită a comisiei parlamentare angajează Camera Parlamentului în cadrul căreia a fost constituită sau Parlamentul, în ansamblul său, după caz, în raporturile juridice cu alte autorități publice, rezultă că numai Camera Deputaților și Senatul, separat sau împreună, pot avea calitate procesuală în fața Curții Constituționale, în procedura de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice. ...
3. Pe de altă parte, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că împrejurările concrete în care a fost invocată existența unui presupus conflict între autorități publice nu întrunesc condițiile formale ale unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament. Aceasta deoarece, din coroborarea faptului că procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție i s-a cerut să răspundă la întrebarea „dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea“ cu precizarea expresă (în acord cu jurisprudența Curții Constituționale) că solicitările adresate nu vizează activitatea sa jurisdicțională, „nu rezultă decât că întrebarea/solicitarea nu vizează funcția persoanei căreia îi este adresată - magistrat cu funcție de conducere a unei structuri specializate a Ministerului Public/componentă a autorității judecătorești și comportamentul său în funcția publică menționată, ci o chestiune de ordin personal. În asemenea condiții, nu există niciun raport între persoana vizată de o solicitare cu privire la o chestiune personală și Ministerul Public în care aceeași persoană ocupă funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.“ ...
4. Analizând această susținere, Curtea constată că este neîntemeiată. Astfel, având în vedere cauza care a determinat constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului - informațiile făcute publice în mass-media, conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege (informații grave care au determinat și declanșarea unei anchete penale, din oficiu), precum și scopul declarat al constituirii comisiei speciale de anchetă - verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, în virtutea funcției sale de control, comisia specială de anchetă a dispus măsurile pe care le-a apreciat oportune în realizarea acestui scop. Printre aceste măsuri a fost dispusă invitarea, pentru audiere în fața comisiei, a doamnei Laura Codruța Kövesi, care, la data la care s-au petrecut faptele a căror verificare face obiectul anchetei, deținea funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și care, potrivit informațiilor vehiculate în mass-media, ar fi fost prezentă în seara zilei de 6 decembrie 2009, dată la care s-a desfășurat scrutinul național pentru alegerea Președintelui României, alături de alte persoane care dețineau funcții publice (directorul Serviciului Român de Informații, directorul adjunct al Serviciului Român de Informații, senatori), în locuința domnului senator Gabriel Oprea. Curtea constată, așadar, că doamna Laura Codruța Kövesi a fost invitată în fața comisiei speciale de anchetă în virtutea calității pe care aceasta o deținea la data la care a avut loc evenimentul investigat, pentru lămurirea unor chestiuni de interes public legate de suspiciunile referitoare la implicarea, în procesul electoral aflat în desfășurare, a unor autorități publice fără competențe legale în acest domeniu. ...
5. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „reglementările constituționale referitoare la autoritatea judecătorească, Curtea de Conturi sau Curtea Constituțională nu se opun ca, spre exemplu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul-general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Curții de Conturi, președintele Curții Constituționale să ia parte la lucrările comisiei de anchetă. Însă, aceleași reglementări se opun participării persoanelor care compun aceste autorități în fața comisiilor de anchetă în legătură cu activitatea lor jurisdicțională, judiciară, de urmărire penală sau de audit, după caz“ (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 37). ...
6. În virtutea calității de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana care ocupă această funcție conduce acest parchet, coordonează activitatea parchetelor din subordine, stabilește raporturi constituționale cu toate celelalte autorități și îndeplinește o serie de atribuții care nu au legătură cu activitatea judiciară. Astfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice și cu orice persoane juridice sau fizice, din țară sau din străinătate“, iar în temeiul art. 70 alin.

(4)„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite“, în virtutea rolului de coordonare pe care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îl are cu privire la activitatea parchetelor din subordine și de gestionare a bugetului Ministerului Public. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „exercită, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul asupra tuturor parchetelor“ (art. 72 din lege), iar în temeiul dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorul general îndeplinește atribuții legate de cariera procurorilor din subordine (promovare, delegare). ...

1. Prin urmare, nu se poate susține că, din coroborarea faptului că doamnei Laura Codruța Kövesi i s-a cerut să răspundă la întrebarea „dacă în seara alegerilor a fost sau nu în casa lui Gabriel Oprea?“ cu interdicția expresă, consacrată în jurisprudența Curții Constituționale, că solicitările adresate unui procuror nu trebuie să vizeze activitatea jurisdicțională a acestuia, ar rezulta că obiectul anchetei parlamentare privește o chestiune de ordin personal, care nu implică autoritatea publică în reprezentarea căreia persoana invitată la audieri a activat sau activează. De altfel, însăși doamna Laura Codruța Kövesi a comunicat Parlamentului, prin Adresa din 11 august 2017, că, „în urmă cu 9 ani, în luna decembrie 2009, ocupa funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și exercita prerogativele prevăzute de legile în vigoare“. ...
2. Mai mult, în măsura în care ab initio cu privire la faptele cercetate s-au formulat acuzații că excedează cadrului legal al atribuțiilor autorităților/persoanelor implicate, este evident că acestea nu vizează activitatea jurisdicțională a doamnei procuror, care reprezintă o atribuție legală (recte activitatea de urmărire penală sau activitatea judiciară în fața instanțelor judecătorești, respectiv de control ierarhic pe care o presupune funcția de conducere a unui procuror). ...
3. Pe de altă parte, este de menționat și faptul că, din analiza întregii corespondențe dintre Parlamentul României - Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și doamna Laura Codruța Kövesi, corespondență aflată în copie în prezentul dosar, nu rezultă ca doamna Laura Codruța Kövesi să fi invocat „chestiuni de ordin personal“ în motivarea refuzurilor de a da curs invitațiilor la audieri sau de a răspunde întrebărilor formulate de comisia parlamentară. Din contră, aceasta s-a prevalat de calitatea de procuror (în Adresa nr. 1.404/C/2017 din 8 iunie 2017 a comunicat că nu se va prezenta în data de 14 iunie 2017 la ședința comisiei speciale de anchetă, invocând Hotărârea din 24 mai 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia „procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitate de martori în fața Comisiilor parlamentare [...]“), precum și de actuala funcție deținută în cadrul Ministerului Public, respectiv aceea de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (toată corespondența este semnată în această calitate și poartă antetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție). ...
4. Pentru toate aceste argumente, având în vedere elementele concrete care conturează conduita doamnei Laura Codruța Kövesi, faptul că, în prezent, aceasta ocupă funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție și că, pe toată durată anchetei parlamentare, a acționat în această calitate, Curtea constată că doamna procuror șef a angajat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un raport juridic de drept constituțional cu Parlamentul României, raport juridic care urmează a fi supus analizei Curții Constituționale în vederea constatării existenței sau inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între cele două autorități publice. ...
5. Prin urmare, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, precum și art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice. ...
6. Prezentarea situației de fapt. La data de 24 aprilie 2017, ca urmare a informațiilor făcute publice în mass-media, conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat, din oficiu, un dosar penal în care au fost începute cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin.

(1)cu aplicarea art. 5 din Codul penal (art. 248 raportat la art. 248^1 din vechiul Cod penal), și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prevăzute de art. 391 alin.

(3)și

(4)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin.

(3)și

(4)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României]. ...

1. La data de 2 mai 2017, doi deputați au inițiat propunerea legislativă privind completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Potrivit expunerii de motive, modificările vizau instituirea de „reguli clare pentru organizarea și funcționarea comisiilor de anchetă“. Astfel, sunt reglementate regulile aplicabile în situația citării persoanelor care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice, precum și cele aplicabile situației invitării oricăror altor persoane care pot avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiate, precum și măsurile în cazul refuzului acestora. La data de 11 mai 2017, în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului, Parlamentul adoptă Legea pentru completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. În termenul legal, la data de 18 mai 2017, împotriva legii adoptate un număr de 81 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România formulează obiecție de neconstituționalitate, sesizarea fiind transmisă Curții Constituționale. ...
2. Pe de altă parte, în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului din aceeași dată, 11 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.

(1)din Constituție, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 38/2017 privind modificarea și completarea art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai

1. Noile dispoziții regulamentare preiau dispozițiile modificate ale Legii nr. 96/2006, care prevăd dreptul comisiei de anchetă parlamentară de a cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, precum și dreptul comisiei de a invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului și care acceptă să fie audiată, pe de o parte, și drepturile și obligațiile corelative ale persoanelor citate sau invitate, pe de altă parte. Împotriva dispozițiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 38/2017 un număr de 91 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România formulează sesizare de neconstituționalitate, care este înregistrată pe rolul Curții Constituționale în data de 29 mai
2. ...
3. În aceeași ședință comună a Camerelor Parlamentului din 11 mai 2017, având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea Președintelui României, în cadrul scrutinului desfășurat în anul 2009, în scopul elucidării circumstanțelor producerii acestor evenimente și pentru stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse, în temeiul prevederilor art. 64 alin.

(4)din Constituție și ale noilor dispoziții ale art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017. ... 79. Potrivit art. 1 alin.

(1)din Hotărârea Parlamentului nr. 39/2017, comisia parlamentară de anchetă are următoarele obiective:

1. a)verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009; ...
2. b)determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral; ...
3. c)verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora; ...
4. d)determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot, în special din afara granițelor; ...
5. e)verificarea legalității achiziționării aplicațiilor și/sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale din anul 2009, precum și verificarea modalității prin care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații; ...
6. f)verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării; ...
7. g)verificarea modului în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială - voce și transmitere de date -, precum și posibile interferențe nelegitime în procesul electoral; ...
8. h)verificarea modului în care au fost soluționate de către instituțiile statului plângerile/sesizările ori au fost valorificate informațiile privind oferirea sau darea de bani, bunuri și alte foloase, în scopul determinării alegătorilor să voteze ori să nu voteze un anumit candidat; ...
9. i)verificarea modului în care au fost stabiliți președinții și locțiitorii acestora pentru secțiile de vot din străinătate, precum și modul în care au fost constituite birourile secțiilor de vot din străinătate; ...
10. j)verificarea documentelor primite de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Biroul Electoral Central, în vederea arhivării electronice de către furnizorul de servicii de arhivare electronică, selectat atât pentru secțiile de vot din țară, cât și pentru cele din străinătate; ...
11. k)verificarea modului în care au fost desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora și dacă aceste persoane au îndeplinit condițiile prevăzute de lege; ...
12. l)verificarea modului în care au fost constituite birourile electorale pentru secțiile de votare din țară și străinătate; ...
13. m)verificarea modului în care Ministerul Afacerilor Externe a distribuit către birourile electorale ale secțiilor de vot din străinătate buletinele de vot, ștampilele de control, precum și cele cu mențiunea «votat», a celorlalte materiale necesare procesului electoral, numărul de buletine de vot, transmise către fiecare secție de vot din străinătate, precum și algoritmul pe baza căruia s-a decis ce număr de buletine de vot să fie transmis fiecărei secții de vot din străinătate; ...
14. n)verificarea modului în care și-au exercitat dreptul de vot persoanele care nu au fost înscrise în lista electorală permanentă, în special la secțiile de vot din străinătate, determinarea practică a capacității de procesare a solicitărilor de vot în unele secții de vot din străinătate, precum și a celor care și-au exprimat votul prin intermediul urnei speciale; ...
15. o)verificarea modului în care au fost securizate rezultatele votării în circumscripțiile din străinătate, precum și a modului în care au fost transmise informațiile către Biroul Electoral Central. ... ... 80. Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 menționează expres la art. 1 alin.

(3)că „Nu constituie obiect al Comisiei parlamentare de anchetă elementele ce țin de infracțiunile de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin.

(1)cu aplicarea art. 5 din Codul penal și de falsificarea documentelor și evidențelor electorale, prevăzute de art. 391 alin.

(3)și

(4)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, infracțiuni pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări in rem, conform comunicatelor din data de 24 aprilie 2017, respectiv 26 aprilie 2017“. ...

1. La data de 14 iunie 2017, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind completarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, este constituțională în raport cu criticile formulate (devenită Legea nr. 195/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017). De asemenea, prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, instanța constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr. 38/2017 privind modificarea și completarea art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului sunt constituționale. ...
2. După constituirea comisiei speciale de anchetă, întrucât existau suspiciuni privind implicarea unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce excedează atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, prin adresele din 7 iunie 2017, 13 iunie 2017 și 6 iulie 2017, comisia a invitat-o pe doamna Laura Codruța Kövesi (care, la data consumării evenimentelor cercetate, avea calitatea de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) să participe la ședințele comisiei din 14 iunie 2017, 20 iunie 2017 și, respectiv, 10 iulie 2017, pentru lămurirea unor chestiuni de interes public în vederea stabilirii concluziilor și propunerilor ce se impun. Prin Adresa din 8 iunie 2017, doamna Laura Codruța Kövesi a răspuns că nu se va prezenta în fața comisiei, întrucât nu are această obligație legală, iar prin adresele din 19 iunie 2017 și 10 iulie 2017, răspunde că nu se va prezenta în fața comisiei, deoarece „nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului“ și „nu deține mijloace de probă referitoare la împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării“. ...
3. În acest context, comisia specială de anchetă a revenit cu o nouă adresă, în data de 27 iulie 2017, prin care a adresat doamnei Laura Codruța Kövesi două întrebări: prima - „dacă ați fost acasă la domnul Gabriel Oprea în seara zilei de 6 decembrie 2009“ și a doua - „dacă răspunsul este afirmativ, vă rugăm să ne precizați motivul vizitei dumneavoastră acasă la domnul Gabriel Oprea și ce persoane au mai fost prezente“. Răspunsul la acest nou demers a fost formulat în data de 11 august 2017, când doamna Laura Codruța Kövesi, invocând jurisprudența Curții Constituționale în domeniul normelor legale și regulamentare referitoare la comisiile de anchetă, a arătat că, în urmă cu 9 ani, în luna decembrie 2009, ocupa funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și exercita prerogativele prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, a menționat faptul că funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție o ocupă doar din data de 16 mai
4. Așa cum comunicase și anterior comisiei speciale, a precizat că nu a răspuns invitației de a lua parte la lucrările acesteia, deoarece „nu a avut și nu are cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei“. Astfel, datorită atribuțiilor conferite de lege, nu a avut și nu are prerogative sau cunoștință de niciunul dintre aspectele care fac obiectul anchetei parlamentare, astfel că „face cunoscut că nici în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și nici în timpul său liber nu a luat cunoștință de situații ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral, cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri“. ...
5. Concomitent cu corespondența purtată cu doamna Laura Codruța Kövesi, comisia specială de anchetă a invitat mai multe persoane să participe la ședințele comisiei. Acestea au refuzat să se prezinte sau, dacă s-au prezentat, au refuzat să coopereze cu comisia, motivând că, în paralel, se desfășoară o anchetă judiciară penală, în care au fost solicitate să dea declarații în calitate de martori, astfel că se află sub incidența dispozițiilor art. 285 alin.

(2)din Codul de procedură penală referitoare la caracterul nepublic al procedurii de urmărire penală. ...

1. Pe de altă parte, comisia specială de anchetă a desfășurat o corespondență cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin adresele din 6 și 13 iunie 2017 a solicitat parchetului să comunice comisiei dacă există un dosar pe rolul său care să vizeze aspecte ce țin de organizarea alegerilor prezidențiale din 2009, precum și calitatea anumitor persoane, enumerate expres, în dosarul penal. Prin Adresa din 9 iunie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a răspuns comisiei că, în cauză, s-a început urmărirea penală in rem, toate persoanele audiate până la acel moment procesual (fără a le nominaliza) având calitatea de martori. ...
2. La data de 27 iunie 2017, potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei menționate anterior, întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate, acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin.

(1)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal (art. 248 raportat la art. 248^1 din vechiul Cod penal) și al infracțiunii de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, prevăzute de art. 391 alin.

(3)și

(4)din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal [fost art. 62 alin.

(3)și

(4)din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României]“. ...

1. Ca urmare a acestei comunicări publice, comisia specială de anchetă a solicitat printr-o nouă adresă, în data de 11 iulie 2017, „transmiterea unei copii a Dosarului nr. 213/P/2017, înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și declarațiile persoanelor audiate, acestea fiind necesare la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei“. La această cerere a răspuns domnul Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicând că, în conformitate cu art. 285 din Codul de procedură penală, coroborat cu prevederile art. 111 din Constituție, nu poate da curs solicitării. A invocat deciziile Curții Constituționale nr. 45 din 17 mai 1994 și nr. 317 din 13 aprilie 2006, în care se precizează că, „în lipsa unor raporturi de drept constituțional, documentele deținute de alte autorități publice decât Guvernul și organele administrației publice, - chiar și în situația în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activității comisiei parlamentare -, nu pot fi transmise acesteia“. În plus, a mai arătat că „Codul de procedură penală prevede în mod expres și limitativ persoanele care au acces la dosarul penal și care pot obține fotocopii, comisiile parlamentare neregăsindu-se printre acestea“. Totodată, a precizat că, în urma administrării materialului probator în cauză, nu a rezultat niciun element sau indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că sar fi comis o faptă prevăzută de legea penală. ...
2. Comisia specială de anchetă a revenit cu o nouă cerere, în data de 26 iulie 2017, motivând că, în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, principiu ce derivă din prevederile constituționale ale art. 1 alin.

(4)și

(5), are dreptul să ceară informații de interes public „pentru clarificarea unor aspecte de mare importanță pentru viața publică a comunității“. A arătat că scopul activității procurorilor, în calitatea lor de reprezentanți ai întregii societăți, este de a acționa în vederea protejării interesului public și a respectării jurământului de credință depus înainte de începerea exercitării funcției. Comisia a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 12 lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, arătând că, chiar dacă conținutul dosarului ar avea caracter nepublic, acesta nu devine public prin prezentarea la comisia de anchetă, deoarece, conform art. 8 alin.

(7)din Regulamentul comisiei parlamentare de anchetă, „Până la data aprobării raportului final, niciun membru al Comisiei nu se poate antepronunța în legătură cu faptele, informațiile și împrejurările în cauza care formează obiectul anchetei parlamentare și nu vor face publice documentele aflate la dispoziția Comisiei“. Mai mult a arătat că Regulamentul comisiei parlamentare de anchetă se completează cu prevederile art. 76 alin.

(7)din Regulamentul Camerei Deputaților, care menționează dreptul comisiei de a solicita, în cursul investigațiilor, și accesul, în condițiile legii, la informații clasificate. ... 89. În data de 27 iulie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un comunicat de presă prin care arată că „solicitarea comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 este în analiză, urmând să fie clarificată în perioada următoare. Cererea ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale și a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, având în vedere specificul activității judiciare“. Ulterior, în data de 31 iulie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, pentru un punct de vedere referitor la posibilitatea trimiterii unui dosar judiciar, în copie, unei comisii a Parlamentului și, totodată, pentru a aprecia cu privire la necesitatea sesizării Curții Constituționale, în baza art. 146 lit.

1. e)din Constituție, cu o cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea legislativă și autoritatea judecătorească. Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns în data de 7 august 2017, prin declinarea competenței cu privire la cererea de a se implica, în calitate de garant al independenței justiției, în identificarea unei soluții în relația sistemului judiciar în raport cu solicitările unei comisii parlamentare, considerând că „soluționarea concretă a solicitării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (...) ar determina o extindere excesivă a instrumentelor juridice prin care se realizează exercitarea acestei componente“. Cu privire la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru sesizarea instanței constituționale. ... 90. În paralel, la data de 4 august 2017, comisia specială de anchetă a adresat o cerere celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului prin care solicita ca, în temeiul art. 146 lit.
2. e)din Constituție și al art. 34 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să promoveze o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea legislativă (comisia parlamentară specială de anchetă) și autoritatea judecătorească (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție). ... 91. Ulterior, în data de 16 august 2017, comisia specială de anchetă a formulat o nouă cerere prin care a solicitat transmiterea unei copii a Dosarului de urmărire penală nr. 213/P/2017, clasat, înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând prevederile constituționale ale art. 1 alin.

(5), art. 54 alin.

(2), art. 61 alin.

(1)și ale art. 131 alin.

(1), principiul cooperării loiale între instituții, principiul loialității față de Constituție, precum și deciziile Curții Constituționale nr. 411/2017, nr. 428/2017 și nr. 430/

1. Prin aceeași adresă, comisia a comunicat că l-a informat pe ministrul justiției despre situația creată, adresându-i rugămintea de a uza de autoritatea sa pentru a debloca situația pe baza principiilor enunțate și cerându-i, in extremis, în calitate de titular al acțiunii disciplinare, să sesizeze inspecția judiciară în legătură cu modul de exercitare de către domnul Augustin Lazăr a funcției de procuror general în relația cu comisia parlamentară de anchetă. ...
2. În data de 4 septembrie 2017, procurorul general a răspuns solicitărilor comisiei speciale de anchetă, susținând că actele de urmărire penală își păstrează caracterul nepublic și după terminarea fazei de urmărire penală și adoptarea unei soluții în cauză. Accesul oricărei persoane fizice sau juridice, fie aceasta și o autoritate publică, la dosarul judiciar nu se poate realiza decât în condițiile legii. Comunicarea actelor de urmărire penală, circuitul și păstrarea dosarelor sunt expres și limitativ reglementate de art. 94, art. 285, art. 315 din Codul de procedură penală, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.632/C/2014, cu modificările și completările ulterioare, și Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai
3. Față de cele menționate, în lipsa unor reglementări exprese privind comunicarea dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, „aplicând in extenso principiul cooperării loiale“, procurorul general apreciază că este în măsură să facă o prezentare a activităților efectuate în cadrul urmăririi penale și a probelor administrate în cauza ce formează obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 213/P/2017, concluzionând că „din coroborarea probelor administrate a rezultat că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința lui Oprea Gabriel au participat la un eveniment privat la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale. [...] având în vedere că nu există niciun indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că sar fi inițiat acțiuni ce ar interesa sfera ilicitului penal, în temeiul art. 315 alin.

(1)lit. b) raportat la art. 16 alin.

(1)lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus clasarea cauzei, întrucât pretinsele fapte penale nu există în materialitatea lor“. ...

1. La data de 7 septembrie 2017, comisia specială de anchetă a înaintat Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului raportul parțial, care, la secțiunea Concluzii, arată că „Aflarea adevărului în privința acuzației publice de implicare a S.R.I. și P.Î.C.C.J. în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenței conducătorilor acestor instituții în locuința domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza, deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată, prin: refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că «există o anchetă în desfășurare»; refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că «există o anchetă în desfășurare»; refuzul doamnei Laura Codruța Kövesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în seara de 6 decembrie 2009 în casa domnului Gabriel Oprea; refuzul domnului Augustin Lazăr - procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a răspunde afirmativ solicitării Comisiei parlamentare de anchetă de a transmite o copie după Dosarul nr. 213/P/2017, dosar care fusese clasat între timp. Dosarul conține toate informațiile necesare în vederea stabilirii adevărului cu privire la aspecte ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial“. ...
2. Pe cale de consecință, susține că
3. Comisia de anchetă nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocată de către persoanele sus-menționate. ...
4. Comisia de anchetă va adopta raportul parțial pe care îl va prezenta Birourilor permanente reunite pentru a fi supus spre dezbatere plenului reunit al celor două Camere pentru ca acesta să adopte o hotărâre care va reflecta conținutul raportului parțial. [...] ... ...
5. În data de 13 septembrie 2017, ținând cont de solicitarea de prelungire cu un termen de 60 de zile a activității comisiei, cauzată de „blocarea activității prin refuzul domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a pune la dispoziția comisiei parlamentare de anchetă Dosarul nr. 213/P/2017, clasat, precum și de refuzul doamnei Laura Codruța Kövesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a răspunde la întrebarea adresată“, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 61/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 15 septembrie 2017, cele două Camere ale Parlamentului, în ședință comună, prelungesc cu 60 de zile termenul prevăzut la art. 9 alin.

(1)din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, cu completările ulterioare. ...

1. În aceeași zi, 13 septembrie 2017, președinții celor două Camere au formulat două cereri prin care solicită Curții Constituționale soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public, cereri care formează obiectul prezentelor două cauze. ...
2. În ceea ce privește noțiunea de conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune „acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor“. De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut: „Conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale.“ În sfârșit, Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“. Prin urmare, noțiunea de conflict juridic de natură constituțională „vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). ...
3. Pentru soluționarea cererilor ce formează obiectul cauzelor de față, Curtea Constituțională trebuie să se raporteze la textele din Legea fundamentală incidente și, prin interpretarea dată, să deslușească intenția legiuitorului constituant, astfel încât, în final, să ajungă la soluționarea conflictelor instituționale reclamate. Textele constituționale invocate sunt art. 1 alin.

(5)și art.

1. ...
2. Față de circumstanțierea realizată în jurisprudența citată cu privire la atribuția conferită Curții Constituționale de art. 146 lit. e) din Constituție, rezultă că în prezentele cauze Curtea va decide dacă aspectele sesizate în cererile președinților Senatului și Camerei Deputaților întrunesc elementele constitutive ale unor conflicte juridice de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, urmând a analiza dacă: – prin refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta și de a răspunde, personal sau în scris, la întrebările formulate de Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție încalcă autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și împiedică desfășurarea activității Parlamentului; ... – prin refuzul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de „a sancționa neprezentarea“ procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în fața comisiei speciale de anchetă; ... – prin refuzul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a transmite o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încalcă autoritatea Parlamentului României, organ reprezentativ al poporului, și împiedică desfășurarea activității Parlamentului. ... ...
3. Principiul colaborării loiale și al respectului reciproc între autoritățile/instituțiile statului. Incidența acestui principiu, fără consacrare constituțională expresă, dar a cărui importanță în cadrul mecanismelor inerente statului de drept a fost relevată printr-o jurisprudență constantă a instanței constituționale^1), în materia controlului parlamentar a fost stabilită expres prin Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 36: „Subiectelor de drept care nu sunt în raporturi constituționale cu Parlamentul, mai precis sub controlul acestuia, nu li se poate impune obligația de a se prezenta în fața comisiilor de anchetă în temeiul vreunui raport de subordonare sau control politic, ci numai în virtutea principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului“, astfel că acest principiu „presupune exercitarea cu bună-credință atât a competențelor inerente funcției de anchetă a Parlamentului, cât și a calității de reprezentant al unei instituții publice“. Notă ... ^1) A se vedea, cu titlu exemplificativ, în special, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 270 și 286, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 48, sau Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 58.celorlalte instituții și cele ale minorității parlamentare“ (Avizul Comisiei de la Veneția, precitat, paragraful 87). ...
4. În considerentele acestei decizii, Curtea „accentuează în mod deosebit o nouă dimensiune a dispozițiilor art. 1 alin.

(5)din Constituție, în sensul atașării conținutului său normativ a principiului colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului“, statuând că „instituția controlului parlamentar nu trebuie izolată de principiul constituțional al colaborării loiale între instituțiile și autoritățile statului și de cel al loialității față de Constituție, ci coroborată și corelată cu acestea. Prin urmare, este evident că reprezentanții instituțiilor trebuie să colaboreze în realizarea anchetelor parlamentare, în această formulă concretizându-se și principiul echilibrului între puterile statului.“ ... 102. Având această consacrare jurisprudențială și constituțională implicită, în cuprinsul art. 1 alin.

(5), principiul colaborării loiale între autoritățile/instituțiile statului a fost invocat în prezentele cauze ca temei al unor obligații pe care acesta lear naște în sarcina autorităților cu care comisiile parlamentare de anchetă intră în raporturi de drept infraconstituțional. În acest context, s-a solicitat Curții Constituționale lămurirea conceptului de colaborare loială. ...

1. De-a lungul timpului, jurisprudența Curții Constituționale a stabilit, în cazuri punctuale, repere concrete pe baza cărora autoritățile/instituțiile să își poată configura, din perspectiva loialității, raporturile lor specifice de colaborare. Curtea nu a oferit o definiție cuprinzătoare conceptului, menită să acopere toate particularitățile colaborării dintre instituții/autorități, acest demers fiind, de altfel, și dificil de realizat, motiv pentru care Curtea va stabili criterii și repere, cu aplicabilitate generală. ...
2. În realizarea scopului propus, Curtea are ca premisă considerentele avute în vedere de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) în elaborarea Avizului privind compatibilitatea cu principiile constituționale și statul de drept a acțiunilor Guvernului României cu privire la alte instituții ale statului și Ordonanța de urgență a Guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Ordonanța de urgență a Guvernului de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului în România, aviz adoptat de la cea de-a 93-a Sesiune Plenară/Veneția, 14-15 decembrie
3. ...
4. Astfel, în paragrafele 72-73 ale avizului, Comisia de la Veneția arată că
5. Respectarea statului de drept nu poate fi limitată numai la punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Aceasta implică, de asemenea, comportament și practici constituționale, care să faciliteze conformitatea cu regulile formale de către toate organele constituționale și respectul reciproc între acestea. ...
6. În România culturile politice și constituționale trebuie dezvoltate. Demnitarii nu urmăresc întotdeauna interesele statului ca un întreg. În primul rând, a existat o lipsă de respect față de instituții. Instituțiile nu sunt privite separat de persoanele care le conduc. Acest lucru se reflectă în modul în care demnitarii au fost tratați ca reprezentanți ai forțelor politice care i-au desemnat sau au votat pentru ca aceștia să dețină respectiva funcție. Este de așteptat ca demnitarii să favorizeze pozițiile partidelor politice respective, precum și ca noua majoritate parlamentară să poată considera justificată demiterea demnitarilor numiți de fosta majoritate. O astfel de lipsă de respect față de instituții este strâns legată de o altă problemă în cultura politică și constituțională, și anume încălcarea principiului cooperării loiale între instituții. Acest principiu este de o importanță deosebită în cazurile în care funcții precum, de exemplu, cea de Președinte și cea de Prim-ministru, sunt deținute de persoane cu convingeri politice diferite. Numai respectul reciproc poate duce la stabilirea unor practici mutual acceptate, care sunt în conformitate cu patrimoniul constituțional european și care permit unei țări să evite și să depășească crizele cu seninătate. ... ...
7. Curtea Constituțională constată, așadar, că o primă componentă a statului de drept o reprezintă punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Cu alte cuvinte, sub aspectul colaborării loiale între instituțiile/autoritățile statului, o primă semnificație a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate în vigoare într-o anumită perioadă temporală, care reglementează în mod expres sau implicit competențe, prerogative, atribuții, obligații sau îndatoriri ale instituțiilor/autorităților statului. ...
8. În continuare, Curtea constată că respectarea statului de drept nu se limitează la această componentă, ci implică, din partea autorităților publice, comportamente și practici constituționale, care își au sorgintea în ordinea normativă constituțională, privită ca ansamblu de principii care fundamentează raporturile sociale, politice, juridice ale unei societăți. Altfel spus, această ordine normativă constituțională are o semnificație mai amplă decât normele pozitive edictate de legiuitor, constituind cultura constituțională specifică unei comunități naționale. Prin urmare, colaborarea loială presupune, dincolo de respectul față de lege, respectul reciproc al autorităților/instituțiilor statului, ca expresie a unor valori constituționale asimilate, asumate și promovate, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului. Loialitatea constituțională poate fi caracterizată, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinsecă Legii fundamentale, în vreme ce colaborarea loială între autoritățile/instituțiile statului are un rol definitoriu în implementarea Constituției. ...
9. „Respectul pentru Constituție nu poate fi limitat la executarea literală a dispozițiilor sale operaționale. Constituția prin însăși natura sa, în plus față de garantarea drepturilor omului, oferă un cadru pentru instituțiile statului, stabilește atribuțiile și obligațiile acestora. Scopul acestor dispoziții este de a permite buna funcționare a instituțiilor, în baza cooperării loiale dintre acestea. Șeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele țării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituții sau ale unui partid politic care a desemnat titularul funcției. Chiar dacă o instituție este într-o situație de putere, atunci când este în măsură să influențeze alte instituții ale statului, trebuie să facă acest lucru având în vedere interesul statului ca un întreg, inclusiv, ca o consecință, interesele ...
10. Conduita instituțională care se circumscrie colaborării loiale are, prin urmare, o componentă extra legem , întemeiată pe practici constituționale, care au ca finalitate primordială buna funcționare a autorităților statului, buna administrare a intereselor publice și respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Finalitatea secundară este evitarea conflictelor interinstituționale și înlăturarea blocajelor în exercițiul prerogativelor lor legale. Instrumentele care concură la realizarea acestor finalități și care fac dovada unui comportament loial față de valorile constituționale sunt dialogul instituțional și stabilirea unor practici reciproc acceptate. Aceste instrumente trebuie să constituie fundamentele soluționării „împreună“, „prin acordul părților“, iar nu „împotriva“, „în detrimentul“ uneia sau alteia, a eventualelor diferende ivite în raporturile dintre autorități, cauzate de situații de fapt sau de drept confuze, echivoce. În virtutea principiului cooperării loiale între autorități este, astfel, necesar ca fiecare dintre acestea să depună diligențe raționale și sporite în cadrul dialogului instituțional legal pentru evitarea pe cât cu putință a generării de conflicte juridice de natură constituțională. ...
11. În mod indiscutabil, cooperarea loială nu presupune decât soluții în acord cu ordinea normativă constituțională, întrucât temeiul acestora poate fi extra legem , dar nicidecum contra legem . Astfel, nu poate fi calificată drept colaborare loială conduita părților care, pentru a evita un conflict, adoptă o soluție care contravine normelor legale sau constituționale în vigoare. ...
12. Este evident că un cadru legislativ clar, riguros, previzibil și exhaustiv este de natură a înlătura posibile astfel de conflicte interinstituționale, însă legiuitorului, chiar și celui constituțional, nu i se poate imputa faptul că soluțiile legislative adoptate nu cuprind în ipotezele lor normative toate posibilele situații pe care realitatea (socială, politică, juridică), muabilă în esența ei, le poate genera. ...
13. În această lumină, noțiunea de colaborare loială nu poate avea un conținut stabil, concret, cuantificabil, ci, dimpotrivă acesta este unul dinamic, variabil de la un caz la altul, în funcție de actorii implicați, dar și de la o epocă la alta, în funcție de evoluția cadrului legislativ care reglementează relațiile interinstituționale sau de existența unor bune practici/cutume care guvernează aceste relații. Însă, ceea ce poate fi stabilit cu caracter peremptoriu este faptul că loialitatea instituțiilor/autorităților statului trebuie manifestată întotdeauna față de principii și valori constituționale, în vreme ce relațiile interinstituționale trebuie guvernate de dialog, de echilibru și de respect reciproc. ...
14. Având în vedere aceste considerente, Curtea observă că rolul de a contribui la configurarea principiului colaborării loiale și al respectului reciproc îl au, în principal, instituțiile/autoritățile puse în situația de a colabora. Acestora le revine sarcina de a contura/structura posibilele forme pe care le poate adopta o conduită loială, în raport cu competențele legale ale fiecăreia dintre instituțiile/autoritățile aflate în colaborare și în raport cu valorile și principiile constituționale incidente respectivei colaborări. Colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege, iar acolo unde legea tace, autoritățile publice trebuie să identifice și să stabilească, cu bună-credință, acele forme de colaborare care valorizează ordinea normativă constituțională și care nu prejudiciază principiile constituționale sub imperiul cărora ele funcționează și relaționează și nici drepturile sau libertățile fundamentale ale cetățenilor în serviciul cărora își desfășoară activitatea. Buna-credință trebuie manifestată, deci, în scopul găsirii de soluții care să surmonteze eventualele blocaje instituționale și care să asigure funcționarea eficientă a fiecărei autorități în parte, potrivit competențelor atribuite de lege. În situația în care identificarea acestor bune practici este dificil de realizat și rezolvarea diferendelor inter-instituționale eșuează, autoritățile publice au posibilitatea de a apela la instrumentele constituționale de mediere, respectiv la procedura soluționării conflictelor de natură constituțională, prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituție, care are ca scop tocmai restabilirea ordinii normative constituționale, prin interpretarea normelor Legii fundamentale incidente și stabilirea reperelor concrete de conduită loială față de valorile și principiile constituționale. ...
15. Cadrul legal în materia controlului parlamentar. Manifestarea suveranității cu care este învestit Parlamentul ca organ reprezentativ suprem al poporului român constă, în esență, în exercitarea puterii legislative - ca unică autoritate legiuitoare a țării, însă, în virtutea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor în stat - consacrat la art. 1 alin.

(4)din Constituție - Parlamentul are și alte funcții, aflate, desigur, în strânsă și directă legătură cu rolul său de unic legiuitor. În realizarea funcțiilor sale constituționale, Constituția conferă mandatului parlamentar caracter reprezentativ, art. 69 alin.

(1)dispunând că „În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.“ Garanția supremă a independenței de care se bucură, în exercitarea mandatului, orice parlamentar, este înscrisă în alin.

(2)al art. 69 din Legea fundamentală, în sensul că „Orice mandat imperativ este nul.“ (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 29) ... 115. În acord cu cele statuate în jurisprudența sa în materie^2), Curtea constată că izvorul de drept al reglementării unei comisii de anchetă parlamentară constă în însăși Legea fundamentală care, la titlul III - Autoritățile publice, cap. I - Parlamentul, secțiunea 1 - Organizare și funcționare, art. 64 alin.

(4), cu denumirea marginală „Organizarea internă“, prevede: „

(4)Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune.“ Notă ... ^2) A se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994.fidel interesele acelei comunități în planul politicii legislative. Prin urmare, nicio autoritate sau instituție publică nu poate limita sau nega acest principiu, deputații și senatorii exercitându-și mandatul în conformitate cu interesul superior al comunității și cu