REGLEMENTĂRI din 8 decembrie 2005
Pe scurt
Aceste reglementări din 2005 stabilesc normele pentru omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere. Ele definesc termeni specifici și cerințe tehnice pentru vehicule.
Ce reglementează
- Omologarea individuală a vehiculelor rutiere.
- Eliberarea cărții de identitate a vehiculelor (CIV).
- Certificarea autenticității vehiculelor.
- Cerințele constructive și de performanță ale vehiculelor, inclusiv cele legate de emisii poluante.
Cui îi este adresat
- Producătorilor de vehicule rutiere.
- Autorităților de omologare, cum ar fi RAR (Registrul Auto Român).
Puncte cheie
- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu "producător" începând cu 18 ianuarie 2010.
- "Certificatul de conformitate CE (CoC)" este un document de la producător care atestă respectarea reglementărilor la fabricare.
- "Certificatul de omologare individuală" este emis de RAR sau o autoritate similară dintr-un stat membru UE.
- "Identificarea vehiculului" implică evaluarea elementelor de identificare și stabilirea caracteristicilor constructive de către RAR.
Textul legii
Textul legii
REGLEMENTĂRI din 8 decembrie 2005 privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din
21 decembrie 2005 Notă ... *) Aprobate prin ORDINUL nr. 2.132 din 8 decembrie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 21 decembrie
- Notă ... Conform pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010, în cuprinsul reglementărilor, termenul "constructor" se înlocuiește cu termenul "producător". Prescurtări și definirea unor termeni utilizați ABS - Sistem de prevenire a blocării roților la frânare Ansamblu de vehicule - ansamblu format dintr-un autovehicul tractor și unul sau două vehicule tractate Autotren rutier - ansamblu format dintr-un autovehicul tractor și o remorcă Autovehicul - vehicul care se deplasează prin propulsie proprie, cu exceptia celui care circula pe sine Autovehicul articulat - ansamblu format dintr-un autotractor și o semiremorcă CE - Comunitatea Europeană CEE - Comunitatea Economică Europeană Certificat de - document eliberat de producător și care certifică conformitate CE (CoC) faptul că, în momentul fabricării, un vehicul aparținând seriei tipului omologat comunitar a respectat toate reglementările referitoare la omologarea vehiculelor rutiere ---------- Termenul "Certificat de conformitate CE (CoC)" a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Certificat de - document prin care RAR sau autoritatea de omologare omologare individuală a unui alt stat membru al Uniunii Europene certifică în mod oficial faptul că un anumit vehicul este omologat individual ---------- Termenul "Certificat de omologare individuală" a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- CIV - carte de identitate a vehiculului Condiții constructive - cerințe privind fabricația vehiculelor, care se verifica la omologare Directiva de baza - directiva care se referă la omologarea unui vehicul, a (specifica) unui sistem al acestuia (de exemplu sistemul de frânare), a unei componente (de exemplu farul) sau a unei entități tehnice (de exemplu bara antiîmpănare) care poate fi omologată separat de vehicul Directiva-cadru - directiva care se referă la omologarea de tip a întregului vehicul Directiva 70/220/CEE - Directiva 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie ale autovehiculelor Directiva 88/77/CEE - Directiva 88/77/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1987 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva emisiilor poluante gazoase provenite de la motoarele diesel ale autovehiculelor Directiva 97/68/CE - Directiva 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1997 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutieră Directiva 98/69/CE - Directiva 98/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind măsurile care urmează a fi adoptate împotriva poluării aerului cu emisii poluante provenind de la autovehicule, precum și modificarea Directivei 70/220/CEE Directiva 1999/96/CE - Directiva 1999/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile ce se adoptă împotriva emisiilor de gaze poluante și de particule poluante provenind de la motoarele cu aprindere prin compresie destinate propulsiei vehiculelor și emisiilor de gaze poluante provenind de la motoarele cu aprindere comandată care funcționează cu gaze naturale sau cu gaze de petrol lichefiat și destinate pentru propulsia vehiculelor și de modificare a Directivei 88/77/CEE a Consiliului Directiva 2005/55/CE - Directiva 2005/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule Directiva 2007/46/CE - Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective Directiva 2009/40/CE - Directiva 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora (reformare) Directiva 2014/45/UE - Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE Elemente de - informații cu privire la identitatea unui vehicul identificare se regăsesc pe acesta (număr de identificare, serie de motor, plăcuța producător, etichete etc.). -------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ELR - ciclu de încercare privind emisiile poluante ale unui mac constând dintr-o secvența de încărcări dinamice la regimuri (turații) stabilizate ale motorului și care este precizat prin directiva 88/77/CEE modificata de directiva 1999/96/CE ESC - ciclu de încercare privind emisiile poluante ale unui mac constând din 13 puncte de regim stabilizat al motorului și care este precizat prin directiva 88/77/CEE modificata de directiva 1999/96/CE ETC - ciclu tranzitoriu de încercare precizat prin directiva 88/77/CEE modificata de directiva 1999/96/CE FIVA - Federația Internațională a Vehiculelor Istorice Formular-tip - imprimat care se completează în vederea întocmirii unui document de înmatriculare ----------- Termenul "Formular-tip" a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- GNC - gaz natural comprimat GPL - gaz petrolier lichefiat Identificarea - activitate prin care RAR evaluează starea elementelor vehiculului de identificare ale unui vehicul și stabilește caracteristicile sale constructive ---------- Termenul "Identificarea vehiculului" a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ITP - inspecție tehnică periodică Încărcătura - încărcătura care, în vederea transportării cu mijloace indivizibilă rutiere, nu poate să fie divizată în două sau mai multe părți decât cu cheltuieli exagerate și care nu se justifică ori cu riscuri de deteriorare și care nu poate, din motive privind masa și dimensiunile sale, să fie transportată de către un autovehicul, o remorcă, un autotren rutier sau un autovehicul articulat care corespund cerințelor prezentelor reglementări mac - motor cu aprindere prin comprimare mas - motor cu aprindere prin scânteie (comandată) Mașină autopropulsată - vehicul autopropulsat special conceput și construit pentru pentru lucrări (utilaj efectuarea de lucrări și care, datorită caracteristicilor sale autopropulsat pentru constructive, nu este adecvat pentru transportul pasagerilor sau lucrări, utilaj mobil) al mărfurilor. Autovehiculele pe șasiul cărora sunt montate diverse utilaje nu sunt considerate mașini autopropulsate pentru lucrări. ----------- Termenul "Mașină autopropulsată pentru lucrări (utilaj autopropulsat pentru lucrări, utilaj mobil) a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa maximă tehnic - masa maximă a unui vehicul, în funcție de construcția admisibilă și performanțele sale, care este declarată de (Masa totală producătorul acestuia și menționată în maximă autorizată) documentele de omologare ---------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa maximă tehnic - masa maximă a ansamblului care cuprinde autovehiculul admisibilă a și remorcă/remorcile sale și care este declarată de ansamblului către producător. În cazul unui ansamblu care include o semiremorcă sau o remorcă cu axa centrală, se utilizează masa maximă tehnic admisibilă pe axele remorcii și nu masa maximă tehnic admisibilă a semiremorcii/remorcii cu axa centrală ---------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa maximă tehnic - masa corespunzătoare sarcinii verticale statice maxim admisibilă pe admisibilă transmisa solului de axa/grupul de axe axa/grup de axe respectiv în funcție de construcția vehiculului și a (Masa maximă axei/grupului de axe și care este declarată de autorizată pe producător și menționată în documentele de omologare axa/grup de axe) ---------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa maximă tehnic - masa corespunzătoare sarcinii verticale statice maxim admisibilă pe admisibilă pe punctul de cuplare în funcție de punctul de cuplare construcția autovehiculului și/sau a dispozitivului de al autovehiculului cuplare și care este declarată de producătorul autovehiculului și menționată în documentele de omologare. Prin definiție, această masă nu include masa dispozitivului de cuplare al autovehiculului ------------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa maximă tehnic - masa corespunzătoare sarcinii statice verticale maxime admisibilă pe transferate de remorcă pe dispozitivul de cuplare al punctul de cuplare autovehiculului, declarată de producătorul remorcii cu al unei semiremorci axa centrală sau al semiremorcii și menționată sau remorci cu axa în documentele de omologare centrală ---------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Masa proprie a - masa vehiculului carosat, gata de drum și, în cazul vehiculului (masa unui autovehicul tractor (cu exceptia celor din vehiculului gata de categoria M
(1)) cu dispozitivul de remorcare dacă el drum) este montat de producător, sau masa șasiului ori a șasiului cu cabină, fără caroserie și/sau dispozitivul de remorcare, dacă fabricantul nu montează caroseria și/sau dispozitivul de remorcare (include masa corespunzătoare lichidelor, sculelor, roții de rezerva dacă este cazul, producătorului și, pentru autobuze și autocare a însoțitorului, dacă în vehicul este prevăzut un scaun pentru acesta). Masa conducătorului și, dacă este cazul, a însoțitorului, este considerată a fi 75 kg. Rezervorul de carburant este considerat a fi umplut la 90% din capacitate, iar celelalte sisteme care conțin lichide (cu exceptia celor pentru ape uzate) sunt considerate a fi umplute la 100% din capacitatea declarată de către producător. În cazul autovehiculelor cu 2 sau 3 roți masa proprie nu include masa conducătorului (75
- kg)----------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Masa remorcabilă - masa corespunzătoare sarcinii verticale statice totale transmise la sol de axa sau grupul de axe a/ale vehiculului remorcat/vehiculelor remorcate MTI - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii --------- Termenul "MTI" a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. -------------- Termenul "Număr de omologare (număr de registru)" a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Numărul de - combinație structurală de caractere atribuite unui identificare al unui vehicul de către producătorul său ori de către o autoritate vehicul (VIN) competentă, în vederea identificării respectivului vehicul ------------- Termenul "Numărul de identificare a unui vehicul (VIN)" a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Număr național - număr acordat de RAR unui vehicul căruia i s-a acordat de registru omologarea întregului vehicul, în funcție de tipul/variantă /versiunea/configurația elementelor constructive menționate în cartea de identitate a vehiculului în cadrul aceleiași versiuni, dacă este cazul. Numărul național de registru atestă luarea în evidență în vederea înmatriculării, înregistrării sau comercializării în România. ------------- Termenul "Număr național de registru" a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. OBD - sistem de diagnosticare privind emisiile poluante cu care este echipat un autovehicul (dispozitiv de control al emisiilor poluante capabil de a detecta cauza probabilă a unei defecțiuni prin intermediul unor coduri de eroare stocate în memoria calculatorului autovehiculului) OBM - sistem de măsurare privind emisiile poluante cu care este echipat un autovehicul Omologare - procedura prin care RAR sau o autoritate competentă din alt individuală stat membru al Uniunii Europene certifică faptul că un vehicul rutier îndeplinește individual cerințele prevăzute de legislația națională în vigoare, valabilitatea omologării fiind limitată la teritoriul statului care a acordat-o ----------- Termenul "Omologare individuală" a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Plăcuța producător - element din tabla sau material plastic fixat pe caroseria vehiculului și inscripționat de către producător cu următoarele caracteristici ale respectivului vehicul, după caz: nume producător, nr. omologare CE, nr. identificare vehicul, masa maximă tehnic admisibilă, masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului, masa maximă tehnic admisibilă pe axa/grup de axe ----------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. RAR - Registrul Auto Român Regulament CEE (CE) - Regulament al Uniunii Europene Regulament (CE) - Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului nr. 715/2007 European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor Regulament (CE) - Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 nr. 692/2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor Regulament (CE) - Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al nr. 595/2009 Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE,2005/55/CE și 2005/78/CE Regulament (UE) - Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 nr. 582/2011 de punere în aplicare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și de modificare a anexelor I și III la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului Regulament (UE) - Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și nr. 167/2013 al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere Regulament (UE) - Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și nr. 168/2013 al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri Regulament delegat(UE)- Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei din 16 nr. 134/2014 decembrie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele referitoare la performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie și de modificare a anexei V la acesta Regulament delegat(UE)- Regulamentul delegat (UE) nr. 2015/96 al Comisiei din 1 nr. 2015/96 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele de performanță de mediu și de performanță a unității de propulsie ale vehiculelor agricole și forestiere Regulament (UE) - Regulamentul (UE) nr. 2016/1.628 al Parlamentului European nr. 2016/1.628 și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind cerințele referitoare la limitele emisiilor de poluanți gazoși și de particule poluante și omologarea de tip pentru motoarele cu ardere internă pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.024/2012 și (UE) nr. 167/2013 și de modificare și abrogare a Directivei 97/68/CE Regulament (UE) - Regulamentul (UE) nr. 2017/1.151 al Comisiei din 1 iunie 2017 nr. 2017/1.151 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1.230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei Regulament CEE - ONU - Regulament anexa la Acordul de la Geneva din 1958 RNTR-1 - Reglementari privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere, înmatriculate, în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnica periodica RNTR-2 - Reglementari privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea Sistem - un ansamblu de dispozitive combinate pentru a permite efectuarea unei funcții specifice într-un vehicul și care trebuie să îndeplinească prevederile cuprinse în prezentele reglementări SM - stat membru al (state membre ale) Uniunii Europene ------------- Termenul "SM" a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Solicitant - persoana care prezintă vehiculul și cere în scris reprezentantului RAR efectuarea unei prestații Stat de proveniență - statul unde a fost fabricat sau înmatriculat un vehicul, înainte de introducerea sa în România Tip de vehicul - vehiculele dintr-o anumită categorie, identice cel puțin în ceea ce privește aspectele esențiale indicate în RNTR-2. Un tip de vehicul poate avea variante și versiuni diferite Varianta - vehiculele dintr-un anumit tip, identice cel puțin în ceea ce privește aspectele esențiale indicate în RNTR-2 Vehicul alimentat - un vehicul echipat cu un echipament specific care cu GPL sau GNC permite utilizarea GPL sau GNC în sistemul sau de propulsie. Vehiculele care funcționează cu GPL sau GNC pot fi fabricate că vehicul monocarburant sau bicarburant Vehicul de bază - vehicul incomplet, al cărui număr de identificare ca vehicul se păstrează în timpul următoarelor etape ale procesului de construcție și omologare în mai multe etape Vehicul complet - vehicul care a fost supus unui proces de omologare într-o sigură etapa și care îndeplinește toate prescripțiile relevante ale prezentelor reglementări Vehicul completat - vehicul care a fost supus unui proces de omologare în mai multe etape și care îndeplinește toate prescripțiile relevante ale prezentelor reglementări Vehicul incomplet - vehicul care necesita completarea în cel puțin o etapa de fabricație pentru a îndeplini toate prescripțiile relevante ale prezentelor reglementări Vehicul (rutier) - un sistem mecanic care circula pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, și care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane și/sau mărfuri ori efectuarea de servicii sau lucrări Vehicul cu - vehicul a cărui suprastructura fixa sau mobila este temperatura echipată în mod special pentru transportul de mărfuri controlată la temperaturi controlate și ai carei pereți laterali au o grosime (inclusiv izolația) de cel puțin 45 mm Versiune - vehiculele dintr-o anumită variantă, identice cel puțin în ceea ce privește aspectele esențiale indicate în RNTR-2 WHSC - ciclul de încercare în regim stabilizat armonizat la nivel mondial, precizat în Regulamentul (CE) nr. 595/2009 WHTC - ciclul de încercare în regim tranzitoriu armonizat la nivel precizat în Regulamentul (CE) nr. 595/2009 (la 11-09-2018, Rubrica a fost completată, prin introducerea de noi termeni, de Punctele 1, 2, 3, 4, 5 ale Articolului I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) Capitolul I Omologarea individuală și eliberarea CIV SUBCAP. I1 Domeniu de aplicare 1. Prin omologare individuală (denumită în continuare omologare) RAR atestă că un vehicul îndeplinește individual condițiile constructive și pe cele privind starea tehnică, în conformitate cu prezentele reglementări. ... 2. Prezenta reglementare conține condițiile de omologare și eliberare a CIV pentru următoarele categorii de vehicule: 2.1. autovehiculele complete, completate sau incomplete, destinate utilizării rutiere, având cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h (categoriile de omologare M și N), precum și remorcile acestora (categoria de omologare O), cu excepția vehiculelor care se deplasează pe șine, a tractoarelor agricole sau forestiere, a mașinilor autopropulsate pentru lucrări și a cvadriciclurilor. Condițiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească aceste vehicule sunt prevăzute în cap. IV ... 2.2. tractoarele agricole sau forestiere pe roți, având cel puțin două axe și o viteză maximă constructivă mai mare sau egală cu 6 km/h (categoria de omologare T), precum și remorcile agricole sau forestiere (categoria de omologare R). Condițiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească tractoarele agricole sau forestiere sunt prevăzute în cap. V ... 2.3. autovehiculele cu două sau 3 roți, având roți jumelate sau nejumelate, destinate utilizării rutiere, precum și cvadriciclurile (categoria de omologare L). Condițiile constructive pe care trebuie să le îndeplinească aceste vehicule sunt prevăzute în cap. VI 2.3.1. autovehiculele având o viteză maximă constructivă care nu depășește 6 km/h; ... 2.3.2. autovehiculele destinate să fie conduse de către un pieton; ... 2.3.3. autovehiculele destinate să fie utilizate de către persoane cu handicap fizic; ... 2.3.4. autovehiculele destinate competițiilor sportive organizate pe drumurile publice sau în afara acestora; ... 2.3.5. autovehiculele concepute în special pentru utilizarea în afara drumurilor publice și pentru activități recreative, având 3 roți simetrice plasate una în față și celelalte două în spate; ... 2.3.6. bicicletele cu pedalare asistată, echipate cu un motor electric auxiliar de o putere nominală continuă maximă de 0,25 kW, a cărui alimentare este redusă progresiv și în final întreruptă atunci când vehiculul atinge o viteză maximă de 25 km/h sau mai devreme în cazul în care ciclistul se oprește din pedalat. ... ... ... 3. Omologarea este opțională, la cererea solicitantului, pentru următoarele vehicule:
- a)vehicule concepute și fabricate pentru a fi folosite în principal în șantiere, cariere, porturi sau aeroporturi; ...
- b)vehicule concepute și fabricate pentru a fi folosite de către forțele armate, serviciile de protecție civilă, serviciile de luptă împotriva incendiilor și forțele de menținere a ordinii publice; ...
- c)mașini autopropulsate pentru lucrări, în măsura în care aceste vehicule respectă cerințele aplicabile vehiculelor prevăzute la subpct. 2.1 ... ... 4. Omologarea este opțională, la cererea solicitantului, și pentru următoarele vehicule:
- a)vehicule destinate exclusiv competițiilor sportive; ...
- b)prototipuri de vehicule folosite în circulația rutieră pe răspunderea unui producător, pentru a efectua un program de încercări specific, cu condiția să fi fost special concepute și fabricate în acest scop; ...
- c)vehicule istorice. ... ... 5. Omologarea se poate aplica, la cererea solicitantului, și în următoarele cazuri: 5.1. pentru vehiculele care au primit omologarea CE de tip și care au fost modificate înainte de înmatriculare, înregistrare sau comercializare; ... 5.2. pentru un anumit vehicul, în timpul etapelor succesive ale fabricării sale, în conformitate cu o procedură de omologare de tip în mai multe etape. Această procedură nu poate înlocui o etapă intermediară în derularea normală a unei proceduri de omologare de tip în mai multe etape și nu se poate aplica pentru obținerea omologării etapei inițiale a unui vehicul. ... 5^1. Vehiculelor înmatriculate temporar (provizoriu) li se aplică cerințele prevăzute în prezentele reglementări pentru vehiculele noi, în cazul în care acestea nu au mai fost înmatriculate permanent sau puse în circulație anterior în România sau în alt stat. -------------- Pct. 5^1 din subcap. I1, Cap. I a fost introdus de pct. 1 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... ... 6. Omologarea și/sau eliberarea/modificarea CIV sunt condiționate de completarea de către solicitant a formularului «Cerere activitate RAR» (al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 ... SUBCAP. I2 Metodologia de omologare 7. Omologarea se acordă pentru: 7.1. vehiculele rutiere noi, care nu dețin omologare comunitară (CE) de tip a întregului vehicul valabilă, fabricate (inclusiv din piese detașate), importate sau introduse în România, în număr de cel mult 10 bucăți de același tip, de către aceeași persoană juridică sau fizică; ... 7.2. vehiculele rutiere utilizate, care nu sunt înmatriculate în România, cu excepția celor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- a)au fost omologate comunitar (CE) de tip; ...
- b)au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; ...
- c)nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare; ... -------------- Subpct. 7.2., pct. 7 din subcap. I2, Cap. I a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 7.3. vehiculele rutiere care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menționate în CIV; (la 11-09-2018, Subpunctul 7.3. din Punctul 7., Subcapitolul I2 al Capitolului I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.4. vehiculele rutiere cărora li s-a înlocuit principalul element de rezistență (caroserie, șasiu sau cadru). (la 11-09-2018, Subpunctul 7.4. din Punctul 7., Subcapitolul I2 al Capitolului I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... ... 8. Omologarea se acordă de către RAR în reprezentanțele sale teritoriale și constă în: 8.1. identificarea vehiculului; ... 8.2. efectuarea verificărilor și, după caz, a încercărilor necesare pentru evaluarea îndeplinirii condițiilor constructive prevăzute în prezentele reglementări; ... 8.3. efectuarea verificărilor privind starea tehnică prevăzute în planurile de operațiuni din RNTR 1; ... 8.4. acordarea numărului național de registru; ... 8.5. eliberarea, la cererea solicitantului omologării, a unui certificat de omologare individuală (al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8 ... 8.6. eliberarea CIV în vederea înmatriculării, înregistrării sau comercializării. ... ... 9. Omologarea se acordă dacă vehiculul corespunde descrierii anexate solicitării și dacă rezultatele verificărilor precizate la pct. 8 ... 10. În cadrul omologării, stabilirea caracteristicilor constructive ale vehiculului presupune prelevarea informațiilor de pe vehicul, compararea lor cu cele din baza de date a RAR și, după caz, cu cele din documentele vehiculului și validarea acestora. ... 11. Evaluarea îndeplinirii condițiilor constructive prevăzute în prezentele reglementări se realizează fie prin verificarea certificatelor de omologare/rapoartelor de încercare emise pe baza directivelor/regulamentelor CEE/CE sau regulamentelor CEE-ONU, fie prin evaluarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în cap. IV V VI ... 12. În cadrul omologării, RAR nu efectuează încercări distructive. RAR va folosi orice informație relevantă (documentație tehnică a producătorului sau documente oficiale ale unei autorități de omologare ori ale unui serviciu tehnic) care stabilește conformitatea cu condițiile constructive prevăzute în prezentele reglementări, furnizată de solicitant. ... 13. În locul condițiilor constructive prevăzute în prezentele reglementări RAR acceptă orice omologare CE de tip pentru sisteme, componente sau unități tehnice separate acordată în conformitate cu prevederile legislației comunitare aplicabile. ... 14. În cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.1 subpct. 8.2 subpct. 8.2 subpct. 8.3 (la 11-09-2018, Punctul 14., Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 15. În cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.2 subpct. 8.2 În cazul vehiculelor prevăzute la subpct. 7.2 subpct. 8.2 În cazul vehiculelor utilizate înmatriculate ultima dată în state, altele decât SM, omologarea se efectuează prin verificarea condițiilor constructive aplicabile vehiculelor noi, în vigoare în România la data primei înmatriculări a vehiculului, dacă înmatricularea respectivă a fost efectuată cu cel mult 6 luni înainte de data solicitării omologării. Pentru aplicarea prevederilor prevăzute în primele două paragrafe, RAR va putea cere solicitantului omologării o declarație privind prevederile tehnice pe baza cărora vehiculul a fost omologat, eliberată de autoritatea competentă a SM care a acordat omologarea individuală sau națională de tip. Verificările menționate la subpct. 8.2 (la 11-09-2018, Punctul 15., Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 16. În cazul unui vehicul care este conform cu dispozițiile Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective și cu actele de reglementare enumerate în anexa IV sau XI la Directiva 2007/46/CE , RAR va acorda numărul național de registru și va elibera CIV în vederea înmatriculării, înregistrării sau a comercializării fără efectuarea activităților menționate la subpct. 8.2 8.3 subpct. 8.2 ... 17. Vehiculele rutiere prezentate în vederea omologării, care nu pot fi identificate de RAR din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate de către producător sau de către autoritățile competente, după caz, nu pot obține acordarea omologării. ... 17^1. În cazul unui vehicul la care numărul de identificare lipsește sau este modificat, RAR poate efectua poansonarea numărului de identificare numai dacă se poate restabili identitatea reală a vehiculului, ulterior fiind efectuată omologarea acestuia. (la 11-09-2018, Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 18. În cazul în care un solicitant dorește să comercializeze, să înmatriculeze sau să pună în circulație într-un alt SM un vehicul căruia RAR i-a acordat o omologare ca vehicul nou, RAR îi furnizează solicitantului, la cerere, o declarație privind condițiile constructive pe baza cărora vehiculul a fost omologat. (la 11-09-2018, Punctul 18., Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19. În cazul în care un anumit vehicul, care a fost omologat ca vehicul nou de către RAR, urmează a fi înmatriculat într-un alt SM, RAR va furniza, la solicitarea autorității de omologare din SM respectiv, orice informații suplimentare detaliate privind natura condițiilor constructive îndeplinite de vehiculul în cauză. (la 11-09-2018, Punctul 19., Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19^1. La cererea solicitantului, în cazul vehiculelor complete din categoriile M_1 și N_1, noi, produse în serie mare în sau pentru state terțe, se poate acorda omologare CE individuală, în conformitate cu Directiva 2007/46/CE anexa nr. IV apendicele 2. (la 11-09-2018, Punctul 19^1. , Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19^2. Prevederile subpct. 8.3 – transcrierea completă a ITP respective pe anexa la certificatul de înmatriculare, dacă valabilitatea ITP existentă se încadrează în periodicitatea ITP aplicabilă în România; ... – transcrierea parțială a ITP respective pe anexa la certificatul de înmatriculare, dacă valabilitatea ITP existentă nu se încadrează în periodicitatea ITP aplicabilă în România; în acest caz, data valabilității ITP care va fi menționată pe anexa la certificatul de înmatriculare se determină aplicând la data efectuării ITP în SM de proveniență periodicitatea ITP aplicabilă în România pentru categoria respectivă de vehicul. Pe anexa la certificatul de înmatriculare se va face mențiunea «transcriere ITP». ... (la 11-09-2018, Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19^3. Prin excepție de la prevederile pct. 19^2 subpct. 8.3 (la 11-09-2018, Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19^4. Prin excepție de la prevederile pct. 19^2 subpct. 8.3
- a)dacă vehiculul este verificat fizic și se constată de către inspectorul RAR deficiențe majore sau deficiențe periculoase conform planurilor de operațiuni prevăzute în RNTR 1, verificarea fizică fiind efectuată în următoarele cazuri: (
- i)în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unei eficacități reduse a sistemului de frânare, caz în care se efectuează verificarea sistemului de frânare; ... (
- ii)în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unui joc excesiv în sistemul de direcție, caz în care se efectuează verificarea sistemului de direcție; ... (iii) în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR, în timpul funcționării motorului, a fumului în exces de orice culoare, caz în care se efectuează verificarea emisiilor poluante; ... (
- iv)în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul funcționării motorului, a unor zgomote anormale, caz în care se efectuează verificarea tubulaturii de evacuare, de reducere a emisiilor poluante și a amortizoarelor de zgomot; ... (
- v)în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul deplasării vehiculului, a unor zgomote anormale, caz în care se efectuează verificarea punților, suspensiei, șasiului sau a caroseriei; ... (
- vi)în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR a unor coroziuni străpunse, caz în care se efectuează verificarea caroseriei; ... ...
- b)dacă vehiculul prezintă deficiențe evidente vizual și care se încadrează în categoria deficiențelor periculoase conform planurilor de operațiuni prevăzute în RNTR 1. ... (la 11-09-2018, Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 19^5. La cererea solicitantului se efectuează verificarea stării tehnice prevăzută la subpct. 8.3 (la 11-09-2018, Subcapitolul I2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... SUBCAP. I3 Exceptări de la anumite cerințe privind omologarea 20. Omologarea și eliberarea CIV pentru vehiculele istorice, autovehiculele destinate competițiilor sportive și pentru vehiculele aparținând misiunilor diplomatice și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate la București, precum și membrilor acestora se efectuează în următoarele condiții: 20.1. Vehiculul istoric (vehiculul de interes istoric) este vehiculul care îndeplinește simultan următoarele condiții: – a fost fabricat sau înmatriculat pentru prima dată în urmă cu cel puțin 30 de ani; ... – tipul său specific, astfel cum este definit în legislația Uniunii Europene sau în legislația națională relevantă, după caz, nu se mai află în fabricație; ... – este bine întreținut și menținut în starea sa inițială și nu a suferit nicio modificare substanțială a caracteristicilor tehnice ale componentelor sale principale; ... – deține un atestat de vehicul istoric, emis de către autoritatea națională a FIVA în România, Retromobil Club România. Retromobil Club România documentează criteriile și procedura de eliberare a atestatului de vehicul istoric și menține în evidența sa informatică înregistrări pentru fiecare atestat eliberat. Pentru vehiculele care îndeplinesc condițiile de mai sus și care corespund în ceea ce privește verificarea stării tehnice, având în vedere cerințele și caracteristicile tehnice de la data primei înmatriculări a vehiculului (sau anul de fabricație al vehiculului, dacă data primei înmatriculări nu este cunoscută), RAR eliberează CIV cu mențiunea «Vehicul istoric». De asemenea, RAR înscrie textul «Vehicul istoric» și în CIV deja eliberate pentru vehiculele înmatriculate în România care îndeplinesc condițiile de mai sus și dețin ITP valabilă conform legislației în vigoare. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 20.1. din Punctul 20., Subcapitolul I3, Capitolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 20.2. Pentru autovehiculele destinate competițiilor sportive, RAR eliberează CIV în baza fișei de omologare emise de Federația Internațională a Automobilului (FIA), în conformitate cu anexa J a Codului Sportiv Internațional, și dacă autovehiculele corespund în ceea ce privește verificarea stării tehnice efectuate de către RAR, având în vedere caracteristicile tehnice specifice. (la 11-09-2018, Subpunctul 20.2. din Punctul 20., Subcapitolul I3, Capitolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 20.3. Autovehiculele aparținând misiunilor diplomatice și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate la București, precum și membrilor acestora sunt exceptate de la respectarea prevederilor privind emisiile poluante impuse prin prezentele reglementări, omologarea astfel acordată fiind valabilă numai pentru perioada înmatriculării lor în sistem CD/TC. ... ... SUBCAP. I4 Metodologia de eliberare a CIV 21. CIV conține date despre vehicul și proprietarii pe numele cărora acesta a fost înmatriculat succesiv. Datele despre vehicul se înscriu de către RAR, iar datele despre proprietari se înscriu de către autoritatea competentă care efectuează înmatricularea, potrivit legii. La înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar al acestuia are obligația de a transmite dobânditorului CIV. -------------- Pct. 21, subcap. I4, Cap. I a fost modificat de pct. 5 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 22. CIV se eliberează de către RAR: 22.1. pentru vehiculele noi, care dețin omologare comunitară CE de tip a întregului vehicul valabilă și pentru care se prezintă originalul sau duplicatul CoC, după identificarea acestora ( subpct. 8.1 ... 22.2. abrogat; -------------- Subpct. 22.2., pct. 22, subcap. I4, Cap. I a fost abrogat de pct. 6 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 22.3. pentru vehiculele utilizate, care nu au mai fost înmatriculate sau înregistrate în România și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- a)au fost omologate comunitar CE/UE de tip; ...
- b)au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; ...
- c)nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare, după identificarea acestora ( subpct. 8.1 subpct. 8.3 pct. 19^2-19^5 ... (la 11-09-2018, Subpunctul 22.3. din Punctul 22., Subcapitolul I4, Capitolul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 22.4. pentru vehiculele înmatriculate în România și care nu dețin CIV, după identificarea acestora ( subpct. 8.1 subpct. 8.3 ... 22.5. pentru vehiculele cărora RAR le-a acordat omologarea individuală (prevăzute la subpct. 7.1-7.4 Eliberarea CIV pentru vehiculele prevăzute la subpct. 22.1-22.4 ... ... 23. CIV se poate elibera numai pentru vehiculele care pot fi identificate, respectiv cele pentru care RAR stabilește un număr de identificare valid. ... 24. Vehiculele rutiere prezentate în vederea eliberării CIV care nu pot fi identificate de RAR din cauza lipsei sau a modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate de către producător sau de către autoritățile competente, după caz, nu pot obține eliberarea CIV. ... 24^1. În cazul unui vehicul la care numărul de identificare lipsește sau este modificat, RAR poate efectua poansonarea numărului de identificare numai dacă se poate restabili identitatea reală a vehiculului, ulterior fiind eliberată CIV. (la 11-09-2018, Subcapitolul I4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 25. RAR poate emite un duplicat al CIV, după identificarea vehiculului, în următoarele situații:
- a)în cazul pierderii, furtului sau distrugerii CIV, verificarea deținătorului urmând a se efectua pe cale informatică, prin intermediul aplicației de evidență a vehiculelor pusă la dispoziția RAR de autoritățile competente; ...
- b)în cazul refuzului de predare a CIV constatat de executorul judecătoresc, cu ocazia executării silite; ...
- c)în cazul vehiculelor comercializate prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori repartizate cu titlu gratuit; ...
- d)în cazul vehiculelor valorificate de administratorul judiciar ori lichidatorul judiciar; ...
- e)în baza unei hotărâri a instanțelor judecătorești; ...
- f)la cererea persoanei care a dobândit vehiculul în baza unui contract prin care s-a transmis dreptul de proprietate sau prin moștenire. Pentru eliberarea duplicatului nu este necesară publicarea pierderii, furtului sau distrugerii CIV în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. ... (la 11-09-2018, Punctul 25., Sucapitolul I4 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 26. În cazurile prevăzute la pct. 25 -------------- Pct. 26, subcap. I4, Cap. I a fost modificat de pct. 7 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 27. La epuizarea spațiului destinat înscrierii caracteristicilor tehnice ale vehiculului ori a datelor de identitate a deținătorilor, RAR eliberează o nouă CIV, ca înlocuire a CIV anterioare. De asemenea, RAR eliberează o nouă CIV, ca înlocuire a CIV anterioare, la orice schimbare a numărului de identificare al unui vehicul sau în cazul în care vehiculul a fost înmatriculat în alt stat ulterior înmatriculării din România și se are în vedere reînmatricularea sa în România. (la 11-09-2018, Punctul 27., Subcapitolul I4 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 28. RAR poate elibera CIV cu valabilitate limitată de 30 de zile pentru vehiculele care nu corespund integral cerințelor de omologare/eliberare a CIV, pentru scoaterea lor din țară. ... 29. Pentru alte situații sau în cazul în care se solicită eliberarea CIV cu valabilitate limitată mai mare de 30 de zile este necesară aprobarea MTI. ... 30. În cazurile prevăzute la pct. 28 29 ... 31. CIV completată numai cu datele despre vehicul se eliberează de RAR: 31.1. solicitantului activității de omologare, pentru vehiculele menționate la subpct. 22.5 ... 31.2. solicitantului activității de eliberare a CIV, pentru vehiculele menționate la subpct. 22.1-22.4 ... 31.3. deținătorului vehiculului care figurează în aplicația de evidență a vehiculelor pusă la dispoziția RAR de autoritățile competente, moștenitorilor acestuia ori împuternicitului lor legal, în cadrul activității de eliberare a duplicatului unei CIV sau la eliberarea unei alte CIV, dacă cea inițială a fost luată în evidență de către autoritatea competentă de înmatriculare; (la 11-09-2018, Subpunctul 31.3. din Punctul 31., Subcapitolul I4, Capitolul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 31.3^1. solicitantului duplicatului unei CIV, care a dobândit vehiculul în baza unui contract prin care s-a transmis dreptul de proprietate ori ca urmare a valorificării vehiculului de către executorul judecătoresc, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, de către administratorul judiciar, respectiv lichidatorul judiciar sau persoanei stabilite în baza unei hotărâri judecătorești, după caz; (la 11-09-2018, Punctul 31., Subcapitolul I4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 31.4. solicitantului activității de eliberare a duplicatului unei CIV, dacă cea inițială a fost emisă de RAR și nu a fost luată în evidență de către autoritatea competentă de înmatriculare. ... 31^1. Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 31^1. din Punctul 31. , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... SUBCAP. I5 Cerințe privind vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menționate în CIV 32. Pentru menținerea în circulație, vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menționate în CIV, trebuie supuse omologării și modificării CIV. Completarea și carosarea unui vehicul de bază sau incomplet sunt asimilate modificărilor care fac obiectul prezentului subcapitol. -------------- Primul paragraf al pct. 32, subcap. I5, Cap. I a fost modificat de pct. 9 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... La omologare se aplică condițiile constructive în vigoare în România la data primei înmatriculări a vehiculului (sau anul de fabricație al vehiculului, dacă data primei înmatriculări nu este cunoscută). În cazul în care modificările efectuate conduc la modificarea categoriei de omologare, se aplică condițiile constructive în vigoare în România la data omologării efectuate ca urmare a modificării vehiculului, cu excepția cerințelor privind emisiile poluante, condiția aplicabilă fiind aceea de a se menține cel puțin aceeași normă de poluare EURO în raport cu autovehiculul care a fost modificat. 33. La modificările menționate la pct. 32 ... 34. Modificările menționate la pct. 32 Varianta constructivă a unui vehicul reprezintă setul de caracteristici comune ce permit gruparea vehiculelor modificate în vederea identificării și asigurării trasabilității descrierilor tehnice ale acestora. Avizarea variantei reprezintă activitatea de analiză și evaluare a descrierii tehnice a unui vehicul modificat ce urmează a fi supus omologării individuale. -------------- Pct. 34, subcap. I5, Cap. I a fost modificat de pct. 10 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 35. Modificarea unui vehicul este acceptată, iar RAR modifică datele înscrise în CIV numai dacă: – evaluarea tehnică efectuată stabilește că modificarea respectivă este compatibilă din punct de vedere tehnic cu caracteristicile constructive ale vehiculului; ... – modificarea respectivă nu influențează în mod negativ, în ceea ce privește siguranța rutieră și protecția mediului, comportamentul sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate ale vehiculului; ... – sunt respectate integral prevederile legislației și reglementărilor tehnice aplicabile la omologare, în conformitate cu prezentele reglementări. ... Respectarea cerințelor de mai sus poate fi dovedită fie pe baza documentației tehnice, fie prin efectuarea verificărilor și/sau a testelor necesare. ... 35^1. Omologarea autovehiculelor echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului și care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menționate în CIV se acordă numai dacă postul de conducere se schimbă pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al vehiculului. -------------- Pct. 35^1, subcap. I5, Cap. I a fost introdus de pct. 11 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 36. RAR modifică CIV/eliberează o nouă CIV ca înlocuire a CIV anterioare, cu respectarea dispozițiilor pct. 31 (la 11-09-2018, Punctul 36., Subcapitolul I5 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 37. Prevederile privind montarea de către carosieri individuali a suprastructurii și a platformei pentru încărcare la vehiculele utilitare sunt prevăzute în anexa nr. 4 ... 38. Prevederile privind protecția ocupanților autovehiculelor contra deplasării mărfurilor (încărcăturii) sunt prevăzute în anexa nr. 5 ... 39. Lista cu modificările speciale aduse autovehiculelor în scopul conducerii de către persoanele cu handicap și/sau în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat este prevăzută în anexa nr. 9 ... SUBCAP. I6 Prevederi finale 40. Definirea categoriilor de folosință ale vehiculelor, clasificarea vehiculelor pe categorii de omologare, precum și definirea tipurilor de caroserie și a claselor pentru autovehiculele pentru transportul de pasageri sunt prevăzute în RNTR 2. ... 41. MTI poate acorda exceptări de la unele prevederi ale prezentelor reglementări, aplicabile la omologare/eliberarea CIV, cu condiția de a se impune respectarea unor condiții alternative, astfel încât să nu fie afectate în mod semnificativ siguranța rutieră și protecția mediului. În certificatul de omologare individuală se vor menționa derogările acordate. De asemenea, în CIV se vor menționa sintetic derogările acordate. ... 42. Viteza maximă constructivă a vehiculelor rutiere, puterea netă a motorului și cilindreea motorului care se înscriu în CIV sunt cele indicate de producător. Pentru autovehiculele din categoriile M și N, prevăzute cu limitator de viteză sau cu sistem integrat de limitare a vitezei, în CIV se va înscrie viteza maximă care nu poate fi depășită constructiv, datorită limitatorului de viteză sau sistemului integrat de limitare a vitezei, și care este declarată de către solicitantul omologării/eliberării CIV în documentele tehnice prezentate în vederea omologării/eliberării CIV. Cilindreea motorului (capacitatea cilindrică a motorului) este cea definită prin Regulamentul (CE) nr. 692/2008 , cu modificările ulterioare, sau prin Directiva 70/220/CEE , cu modificările ulterioare. În cazul constatării unor neconcordanțe majore între caracteristicile tehnice ale vehiculului și datele indicate de producător și/sau de solicitantul omologării/eliberării CIV, RAR poate proceda la verificarea și, după caz, modificarea acestor date pe bază de documente, rapoarte de încercare sau testare. -------------- Pct. 42, subcap. I6, Cap. I a fost modificat de pct. 12 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 43. Anul de fabricație care se înscrie în CIV reprezintă anul codificat de producător în structura VIN sau, dacă acesta nu este prevăzut de producător, anul calendaristic în timpul căruia a fost fabricat vehiculul. În cazul vehiculelor pentru care anul codificat în structura VIN este ulterior anului calendaristic în care se eliberează CIV, anul de fabricație care se înscrie în CIV este anul calendaristic în care se eliberează CIV. -------------- Pct. 43, subcap. I6, Cap. I a fost modificat de pct. 13 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 44. Caracteristicile și performanțele care nu sunt reglementate prin reglementări naționale, directive CE/CEE individuale, regulamente (CE) individuale sau regulamente CEE-ONU ori prin orice alte acte normative care nu sunt menționate de prezentele reglementări nu se verifică de RAR și se înscriu în documentele eliberate de RAR, inclusiv în CIV, în conformitate cu datele declarate de solicitantul omologării/eliberării CIV pe propria răspundere a acestuia. Orice consecințe de natură juridică, administrativă și/sau economică ce decurg din respectiva declarație vor fi suportate de solicitantul omologării. ... 45. Vehiculele complete, completate, carosate sau modificate pentru a fi utilizate de forțele armate, forțele de menținere a ordinii publice (forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie sau poliția de frontieră), serviciile de protecție civilă, serviciile de luptă împotriva incendiilor (pompieri) și alte servicii de urgență (servicii de ambulanță și medicină, pentru acordarea ajutorului de urgență sau servicii de descarcerare) se pot omologa de către RAR ca vehicule speciale. Pentru aceste vehicule MTI poate acorda derogări de la cerințele prevăzute la omologare, pentru elementele constructive specifice utilizării speciale, atunci când respectarea cerințelor tehnice este incompatibilă cu utilizarea respectivă. În vederea omologării, solicitantul omologării trebuie să pună la dispoziția RAR un document emis de autoritatea competentă, prin care să fie precizate elementele constructive specifice utilizării speciale, care justifică încadrarea vehiculului respectiv ca vehicul special și, după caz, acordarea unor derogări de la cerințele prevăzute la omologare. În certificatul de omologare individuală se vor menționa derogările acordate. De asemenea, în CIV se vor menționa sintetic derogările acordate. Vehiculele utilizate de către entitățile prevăzute la primul paragraf vor putea fi utilizate în alt scop numai după reomologarea de către RAR. La reomologare se vor aplica cerințele tehnice care erau în vigoare la data fabricației vehiculului respectiv. -------------- Ultimul paragraf al pct. 45, subcap. I6, Cap. I a fost modificat de pct. 14 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 45^1. Autovehiculele speciale din categoria M pot fi SA autorulotă, SB blindat, SC ambulanță, SD funerar, SH vehicul accesibil scaunelor rulante, precum și SG alte activități pentru vehiculele precizate la pct. 45 Un vehicul poate fi considerat că are destinație specială numai dacă vehiculul în sine îndeplinește o funcție determinată de existența pe vehicul a unor adaptări și/sau echipamente speciale. În situația în care modificarea vehiculului constă numai în adaptări care facilitează transportul unui echipament special mobil, urmând ca el să fie folosit la locul de muncă detașat de pe vehicul, acest vehicul nu va fi considerat cu destinație specială, întrucât rolul lui este numai pentru transportul respectivului echipament. La omologarea acestor vehicule se au în vedere, pe lângă verificările efectuate conform prezentelor reglementări, și respectarea cerințelor privind încadrarea în categoria de omologare, precum și prescripțiile specifice pentru adaptările și/sau pentru montajul echipamentelor speciale cuprinse în documentația de omologare CE de tip a vehiculului de bază sau în manualul de carosare al acestuia. De asemenea, vor fi luate în considerare și precizările/derogările privind omologarea vehiculelor cu destinație specială prevăzute în anexa XI la Directiva 2007/46/CE , cu modificările ulterioare. -------------- Pct. 45^1, subcap. I6, Cap. I a fost introdus de pct. 15 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 46. La aplicarea directivelor CE/CEE, regulamentelor (CE) sau regulamentelor CEE-ONU prevăzute în prezentele reglementări se au în vedere modificările aplicabile în conformitate cu prevederile RNTR 2. ... 47. În cazul în care la aplicarea prezentelor prevederi se are în vedere anul de fabricație al unui vehicul, la omologare se vor aplica prevederile în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de fabricație. ... --------------- Cap. I a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Capitolul II Metodologia de certificare a autenticității 1. Certificarea autenticității se efectuează de către RAR pentru: 1.1. vehiculele rutiere utilizate care sunt sau au fost ultima dată înmatriculate într-un alt stat și care se supun omologării și/sau eliberării CIV în vederea înmatriculării în România; ... 1.2. vehiculele rutiere utilizate care nu sunt supuse înmatriculării în țara de proveniență și care se supun omologării și/sau eliberării CIV în vederea înmatriculării în România; ... 1.3. vehiculele rutiere utilizate care sunt sau au fost ultima dată înmatriculate în România și care își schimbă deținătorul; ... 1.4. orice vehicul rutier, la cerere. ... ... 2. Sunt exceptate de la certificarea autenticității autovehiculele destinate competițiilor sportive și vehiculele istorice. ... 3. Certificarea autenticității se efectuează prin metode nedistructive, în spații dotate cu echipamente specifice. ... 4. Certificarea autenticității este condiționată de completarea de către solicitant a formularului «Cerere activitate RAR» cu date privind identitatea sa, a vehiculului și a deținătorului acestuia. Cererea se completează de către solicitant pe propria răspundere, se semnează de către acesta în prezența angajatului RAR care efectuează prestația și rămâne în arhiva RAR conform prevederilor legale. ... 5. Pentru vehiculele precizate la subpct. 1.1 1.2 5.1. principalele elemente de identificare ale vehiculului sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate; ... 5.2. formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente din țara de proveniență, este autentic. Verificarea formularului-tip se face pentru vehiculele care se supun înmatriculării în țara de proveniență și numai pentru documentele al căror model etalon se regăsește în baza de date a RAR; ... 5.3. vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan internațional la data efectuării certificării autenticității și eliberării certificatului de autenticitate, potrivit bazei de date puse la dispoziția RAR de autoritățile competente din România. ... ... 6. Pentru vehiculele prevăzute la subpct. 1.3 6.1. se mențin principalele elemente de identificare și caracteristicile constructive ale vehiculului în aceeași configurație ca la momentul omologării/eliberării CIV; ... 6.2. vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern la data efectuării certificării autenticității și eliberării certificatului de autenticitate, potrivit bazei de date puse la dispoziția RAR de autoritățile competente din România; ... 6.3. vehiculul figurează cu inspecția tehnică periodică în termen de valabilitate. ... ... 7. Pentru cazul precizat la subpct. 1.4 pct. 5 6 ... 8. Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, RAR emite certificatul de autenticitate. Acest document este valabil pentru o singură înmatriculare, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice de la data eliberării sale. Certificatul de autenticitate poate conține mențiuni cu privire la anumite particularități referitoare la circumstanțele eliberării sale. ... 9. Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, RAR nu emite certificatul de autenticitate, iar în raportul de verificare eliberat se menționează motivele deciziei RAR. Fac excepție situațiile în care instanțele de judecată, parchetele sau organele de urmărire penală dispun în mod expres eliberarea certificatului de autenticitate, caz în care RAR va menționa în certificatul de autenticitate documentul prin care s-a dispus eliberarea acestuia. ... -------------- Cap. II a fost modificat de pct. 16 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. Capitolul III Omologarea în cazul înlocuirii șasiului/caroseriei 1. Prin înlocuirea șasiului/caroseriei unui vehicul se înțelege totalitatea operațiunilor determinate de schimbarea șasiului/caroseriei cu un alt șasiu/o altă caroserie compatibil(ă), în condițiile prevăzute în prezentele reglementări. ... 2. Noua configurație a vehiculului se supune omologării. Condițiile constructive aplicabile la omologarea determinată de înlocuirea șasiului/caroseriei sunt cele prevăzute în prezentele reglementări, ținându-se cont de anul de fabricație a vehiculului inițial, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: 2.1. vehiculul inițial deține CIV, cu excepția CIV cu valabilitate limitată de 30 de zile, sau cel puțin este înmatriculat în România; -------------- Subpct. 2.1., pct. 2 din Cap. III a fost modificat de pct. 17 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 2.2. noul element de rezistență (șasiul/caroseria) este compatibil cu cel inițial; ... 2.3. în cazul autovehiculelor, s-a păstrat motorul înscris în CIV sau cel puțin în certificatul de înmatriculare. Totuși, în cazul unui autovehicul din categoria M
(2)sau M
(3)se va impune respectarea cerințelor privind amenajarea interioară în vigoare la data omologării noii configurații a acestuia. ... ...
- În cazul în care cel puțin una dintre cerințele prevăzute la subpct. 2.1 2.2 2.3 ...
- Se consideră că două caroserii/sașiuri sunt compatibile în sensul subpct. 2.2 4.
- marca, admițându-se ca excepție vehiculele fabricate sub licență (pentru toate categoriile de vehicule); ... 4.
- tipul desemnat de către producător în conformitate cu definiția din directiva-cadru specifică (pentru toate categoriile de vehicule); ... 4.
- tipul caroseriei (numai pentru vehiculele din categoria M); ... 4.
- numărul de axe (pentru toate categoriile de vehicule). ... ...
- Se va proceda la înlocuirea efectivă a șasiului/caroseriei numai după obținerea de către solicitant a acceptului de efectuare a acestei operațiuni, eliberat de către RAR, inclusiv pe baza identificării vehiculului inițial. RAR nu omologhează și nu eliberează/modifică CIV pentru un vehicul la care s-a înlocuit șasiul/caroseria sau la care s-a înlocuit numai elementul purtător al numărului de identificare, dacă vehiculul inițial este blocat în sistemul informatic al RAR. Înlocuirea șasiului/caroseriei se efectuează numai în ateliere de reparații autorizate conform legislației în vigoare pentru această activitate. ...
- Dacă prevederile pct. 5 ...
- Omologarea unui vehicul care se prezintă la RAR pentru înscrierea mențiunii privitoare la înlocuirea șasiului/caroseriei care s-a efectuat anterior datei de 1 ianuarie 2006 se acordă, de asemenea, pe baza cerințelor tehnice prevăzute în prezentele reglementări, ținându-se cont de anul de fabricație a vehiculului inițial, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: 7.
- sunt îndeplinite cerințele prevăzute la subpct. 2.1-2.3 ... 7.
- se atestă prin documente data achiziției șasiului/caroseriei și data efectuării operațiunii de înlocuire (factură/deviz/adeverință atelier privind lucrările efectuate sau declarație pe propria răspundere autentificată notarial, dacă lucrarea a fost efectuată în regie proprie). ... ...
- În cazul în care cel puțin una dintre cerințele prevăzute la subpct. 7.1 7.2 ...
- Sașiurile/Caroseriile inițiale ale vehiculelor cărora li s-a înlocuit principalul element al structurii de rezistență nu se mai pot folosi pentru echiparea altor vehicule. ...
- Sașiurile/Caroseriile provenite de la vehicule radiate în vederea casării nu se pot folosi pentru echiparea altor vehicule. 10^
- Nu se acordă omologarea pentru vehiculele echipate cu sașiuri/caroserii provenite de la vehicule care figurează ca date în urmărire pe plan intern sau internațional." -------------- Pct. 10^1 din Cap. III a fost introdus de pct. 18 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... ...
- Nu se supun omologării vehiculele la care s-a înlocuit numai elementul de caroserie/șasiu purtător al numărului de identificare, respectiv partea componentă a structurii de rezistență care constituie suportul numărului de identificare poansonat și pe care producătorul o livrează ca piesă de schimb. ...
- Pentru un vehicul, RAR acceptă înlocuirea elementului precizat la pct. 11 12.
- elementul montat pe vehicul constituie o piesă de schimb nouă; ... 12.
- reparația s-a efectuat într-un atelier de reparații autorizat conform legislației în vigoare pentru activitatea de intervenție la structura de rezistență. ... ...
- Modificarea CIV se poate face și pentru vehiculele la care elementul de șasiu/caroserie purtător al numărului de identificare a fost înlocuit anterior datei de 1 ianuarie 2006, fără respectarea prevederilor subpct. 12.2 13.
- elementul montat pe vehicul constituie o piesă de schimb nouă; ... 13.
- în absența numărului de identificare poansonat, celelalte indicii regăsite pe vehicul confirmă identitatea acestuia (an de fabricație, cod și serie motor, succesiune de culori, elemente specifice perioadei de fabricație etc.); ... 13.
- se atestă prin documente data achiziției piesei de schimb și data efectuării operațiunii de înlocuire (factură/deviz/adeverință atelier privind lucrările efectuate sau declarație pe propria răspundere autentificată notarial, dacă lucrarea a fost efectuată în regie proprie). ... ...
- În cazul în care vehiculul nu se încadrează în prevederile pct. 12 13 ... --------------- Cap. III a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Capitolul III^1 Eliberarea atestatului tehnic pentru mașinile autopropulsate pentru lucrări -------------- Titlul Cap. III^1 a fost modificat de pct. 19 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- La cerere, RAR poate elibera în cazul mașinilor autopropulsate pentru lucrări un atestat tehnic, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10 -------------- Pct. 1 din Cap. III^1 a fost modificat de pct. 20 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ...
- Condițiile constructive care trebuie îndeplinite de aceste vehicule în vederea obținerii atestatului tehnic sunt cele prevăzute în cap. VII ...
- Eliberarea de către RAR a atestatului tehnic pentru mașinile autopropulsate pentru lucrări nu exonerează deținătorul mașinii autopropulsate pentru lucrări de la respectarea celorlalte prevederi legale aplicabile pentru introducerea pe piață și/sau introducerea în circulație a acesteia. ... ----------- Cap. III^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- Capitolul IV Condiții constructive privind autovehiculele complete sau incomplete, destinate circulației pe drumurile publice, având cel puțin 4 roți și o viteza maximă constructivă mai mare de 25 km/h, precum și remorcile acestora
- Condiții privind elementele de identificare 1.
- Numărul de identificare trebuie să fie poansonat (după caz, inscripționat), în general pe o componentă nedemontabilă a principalului element de rezistență al vehiculului, în forma și folosind caracterele prevăzute de către producător sau o autoritate competenta din țara de proveniență. ... 1.
- Plăcuța producător trebuie să fie inscripționată cel puțin cu numărul de identificare al vehiculului și cu masele maxime tehnic admisibile, conform prezentei reglementări. După caz, se mai pot regăsi informații referitoare la producătorul vehiculului, motorizare, tipul vehiculului respectiv, numărul de omologare CE, iar la semiremorci, masa maximă admisibilă pe pivotul seii de cuplare. Dacă masele maxime tehnic admisibile se situează peste masele maxime autorizate dintr-o anumită țară, pe plăcuța producător pot fi înscrise și masele maxime autorizate. În acest caz, masele maxime se vor indica în două rubrici, după cum urmează: în cea stângă, masele maxime autorizate, și în cea dreaptă, masele maxime tehnic admisibile. Producătorul poate da și informații suplimentare, sub inscripțiile obligatorii sau lateral față de acestea, dar în afara dreptunghiului marcat cu claritate, în care pot fi plasate exclusiv datele menționate mai sus. ------------- Termenul "constructor" a fost înlocuit cu termenul "producător" potrivit pct. 59 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ... ...
- Condiții privind masele 2.
- Masele maxime tehnic admisibile (totală, pe axe, remorcabile, în autotren, pe cârligul de remorcare, pe plafon, după caz) sunt cele stabilite de către producătorul vehiculului și/sau menționate în documentele de omologare. Masa proprie a vehiculului se stabilește prin cântărire. -------------- Subpct. 2.1., pct. 2 din Cap. IV a fost modificat de pct. 21 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 2.1^
- Începând cu 1 noiembrie 2014 vehiculele noi trebuie să respecte cerințele cuprinse în Regulamentul (UE) nr. 1.230/2012 . -------------- Subpct. 2.1.^1, pct. 2 din Cap. IV a fost introdus de pct. 22 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 2.1^
- Vehiculele utilizate și, până la data de 31 octombrie 2014, cele noi trebuie să respecte cerințele prevăzute la pct. 2.2-2.6 -------------- Subpct. 2.1.^2, pct. 2 din Cap. IV a fost introdus de pct. 22 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 2.
- Suma maselor tehnic admisibile pe axe nu poate fi mai mica decât masa maximă tehnic admisibilă a vehiculului, cu exceptia semiremorcilor și a remorcilor cu axa centrală, la care o parte a masei maxime tehnic admisibile se repartizează vehiculului tractor. ... 2.
- Condiții specifice privind masele autovehiculelor M1 și ale remorcilor acestora: 2.3.
- Masa maximă tehnic admisibilă a autovehiculului nu poate fi mai mica decât masa proprie a autovehiculului plus masa de încărcare convențională (nr. de locuri x 75 kg). ... 2.3.
- Masa maximă tehnic admisibilă a remorcii cu dispozitiv de frânare nu poate depăși 3500 kg. Masa remorcabilă cu dispozitiv de frânare a unui autovehicul nu poate depăși masa maximă tehnic admisibilă a acestuia (în cazul autovehiculelor de teren, de 1,5 ori această masă). ... 2.3.
- Masa maximă tehnic admisibilă a remorcii fără dispozitiv de frânare nu poate depăși 750 kg. Masa remorcabilă fără dispozitiv de frânare a unui autovehicul, nu poate depăși jumătate din masa proprie a acestuia. ... 2.3.
- Masa maximă tehnic admisibilă pe axa față a autovehiculului nu poate fi mai mica de 30% din masa maximă tehnic admisibilă a acestuia. ... ... 2.
- Condiții specifice privind masele unui vehicul M, N și O, altele decât M
(1): 2.4.
- Masa maximă admisibilă corespunzătoare axei (axelor) motoare trebuie să reprezinte cel puțin 25% din masa maximă tehnic admisibilă a autovehiculului; ... 2.4.
- Masa maximă admisibilă corespunzătoare axei (axelor) directoare nu poate fi mai mica decât 20% din masa maximă tehnic admisibilă a vehiculului; ... 2.4.
- Autovehiculele trebuie să poată dezvolta o putere de cel puțin 5 kW pe fiecare tonă din masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului. În cazul autoremorcherelor, valoarea trebuie să fie de cel puțin 2,2 kW/t. -------------- Subpct. 2.4.3., pct. 2 din Cap. IV a fost modificat de pct. 23 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... ... 2.
- În cazul autobuzelor și microbuzelor, masa pasagerilor (masa unui pasager stabilită conform tabelului de mai jos înmulțită cu numărul pasagerilor) + masa proprie a vehiculului + masa corespunzătoare bagajelor (100 kg pentru fiecare mc din volumul compartimentelor de bagaje + 75 kg pentru fiecare mp din suprafața acoperișului prevăzut pentru transportul bagajelor) + masa maximă tehnic admisibilă pe cupla de remorcare (dacă este montat dispozitivul pe vehicul) nu trebuie să fie mai mare decât masa maximă tehnic admisibilă. ... 2.
- În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile rezervate masei unui pasager, precum și spațiul destinat acestuia în picioare: *) Inclusiv 3 kg bagaj de mana. **) Dacă un vehicul din clasele II, III sau B trebuie să fie omologat și ca vehicul din clasele I sau A, la omologarea pentru aceste clase nu trebuie să se țină seama de masele bagajelor transportate în spatiile de bagaje, care nu sunt accesibile din exteriorul vehiculului. ... 2.
- Modificarea masei maxime tehnic admisibile a unui vehicul se acceptă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: 2.8.
- respectivul tip de vehicul este omologat și la valoarea modificată a masei maxime tehnic admisibile, fapt dovedit prin prezentarea certificatului de omologare în conformitate cu Directiva 92/21/CE, Directiva 97/27/CEE sau Regulamentul UE 1.230/2012, după caz; (la 11-09-2018, Subpunctul 2.8.
- din Punctul 2.
- , Punctul
- , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 2.8.
- valoarea modificată a masei maxime tehnic admisibile nu determină schimbarea categoriei de omologare a vehiculului; ... 2.8.
- producătorul vehiculului sau reprezentantul acestuia în România procedează la înlocuirea plăcuței inițiale a producătorului cu o alta care conține valoarea modificată a masei maxime tehnic admisibile; ... 2.8.
- analiza tehnică și verificările efectuate demonstrează faptul că eventualele modificări aduse vehiculului mențin gradul de siguranță rutieră și protecție a mediului impus de prezentele reglementări pentru categoria respectivă de vehicul. ... -------------- Subpct. 2.8., pct. 2 din Cap. IV a fost modificat de pct. 24 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 2.
- În cazul modificărilor vehiculelor care afectează masa proprie a acestora (schimbarea motorului cu unul cu un alt cod, modificarea numărului de locuri, modificarea/înlocuirea suprastructurii etc.), noua repartiție de mase sau poziția actuala a centrului de masa trebuie să respecte condițiile prezentei reglementări. În cazul în care poziția centrului de masa s-a modificat semnificativ, omologarea individuală se poate acorda numai dacă rezultatele încercărilor de stabilitate sunt favorabile. ... ...
- Condiții privind dimensiunile 3.
- Dimensiunile vehiculului sunt cele stabilite de către producătorul vehiculului și/sau menționate în documentele de omologare. -------------- Subpct. 3.1., pct. 3 din Cap. IV a fost modificat de pct. 25 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 3.1^
- Începând cu 1 noiembrie 2014 vehiculele noi trebuie să respecte cerințele cuprinse în Regulamentul (UE) nr. 1.230/2012 . -------------- Subpct. 3.1.^1, pct. 3 din Cap. IV a fost introdus de pct. 26 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 3.
- Vehiculele utilizate și, până la data de 31 octombrie 2014, cele noi trebuie să respecte cerințele de mai jos: ... -------------- Subpct. 3.2., pct. 3 din Cap. IV a fost modificat de pct. 25 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- 3.
- Prin derogare de la prevederile pct. 3.2 -------------- Subpct. 3.3., pct. 3 din Cap. IV a fost modificat de pct. 25 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 3.
- Definițiile dimensiunilor de gabarit și elementele de care se tine cont la măsurare sunt următoarele: 3.4.
- lungimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv pe cele proeminente aflate în față și în spate (bare de protecție, roata de rezerva etc.), cu exceptia următoarelor componente: ● ștergătoare și elemente ale instalației de spălat; ● plăci de înmatriculare față/spate; ● sigilii vamale, inclusiv dispozitive de fixare și de protecție ale acestora; ● elemente de cauciuc sau plastic în afara gabaritului; ● echipament de iluminare/semnalizare; ● oglinzi și alte dispozitive ajutătoare pentru vizibilitate indirecta; ● prize de aer; ● trepte de acces și dispozitive de agățare; ● platforme și rampe de acces, dacă în poziția lor pliată (care corespunde stării vehiculului pregătit de mers) ies din gabarit cu cel mult 300 mm; ● elemente de cuplare la autovehicule; ● dispozitive pentru fixarea prelatei, ca și protecțiilor lor; ● parasolare exterioare; ● țevile de troleu de la vehiculele cu propulsie electrica. ... 3.4.
- lățimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv pe cele fixe care ies în relief la partea laterală (butucul roților, mânerele ușilor, barele de protecție etc.), cu exceptia următoarelor componente: ● sigilii vamale, inclusiv dispozitive de fixare și de protecție ale acestora; ● dispozitive de fixare a prelatei și de protecție a acestora; ● indicatoare pentru presiune critica în pneuri; ● apărători de noroi flexibile; ● echipamentele de iluminat și semnalizare; ● oglinzi laterale retrovizoare și alte dispozitive ajutătoare pentru vizibilitate indirecta; ● scări retractabile; ● pentru vehiculele de categoria M2 și M3, rampele de acces, platformele de ridicat și echipamentele similare în ordine de mers, care nu depășesc cu mai mult de 10 mm laterală vehiculului; ● deformările pneurilor la nivelul punctului de contact cu solul; ... 3.4.
- înălțimea vehiculului cuprinde toate elementele acestuia, inclusiv deflectorul și pantografele (în poziția coborâtă), cu exceptia antenelor. ... 3.4.
- ampatamentul autovehiculului sau remorcii - distanta intre planele perpendiculare pe planul longitudinal median al vehiculului și care trec prin centrele a două axe consecutive. Pentru vehiculele cu trei axe sau mai multe, se indica ampatamentele intre rotile consecutive începând cu roata cea mai din față spre roata cea mai din spate; ampatamentul total este suma acestor distante. Ampatamentul semiremorcii reprezintă distanta de la axa pivotului de remorcare, în poziție verticală, la planul vertical conținând axa primei osii a semiremorcii. În cazul semiremorcilor cu două sau mai multe axe, se aplica aceeași regula ca la un vehicul cu trei sau mai multe axe. ... 3.4.
- ecartamentul unei axe - distanta dintre dreptele de intersecție ale planelor mediane ale roților cu planul de sprijin. Pentru două roți jumelate, planul median este planul echidistant față de flancul interior al unei roți și flancul exterior al celeilalte roți. ... 3.4.
- consola spate - distanta intre planul vertical ce trece prin centrele roților din spate și un punct extrem din spate de pe vehicul, ținând cont de toate elementele fixate rigid pe vehicul. ... ... 3.
- Modificările dimensiunilor unui vehicul sunt acceptate numai în limitele stabilite de către producător. În cazul în care aceste limite au fost depășite, omologarea individuală se poate acorda numai dacă rezultatele încercărilor de manevrabilitate efectuate conform prevederilor Directivei 97/27/CE sau Regulamentului UE 1.230/2012, după caz, sunt favorabile. (la 11-09-2018, Subpunctul 3.5., Punctul
- din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... ... 3^
- Sistemul de direcție 3^1.
- Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curățenie stradală), precum și autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE și care nu au suferit modificări în raport cu configurația de înmatriculare inițială. Pentru acestea din urmă, în cazul autovehiculelor din categoriile M_2 și M_3, ușile de serviciu vor fi amplasate pe partea dreaptă, în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. ... (la 11-09-2018, Capitolul IV a fost completat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ...
- Condiții privind sistemul de frânare 4.
- Ansamblul sistemelor de frânare cu care este echipat un vehicul trebuie să fie compus din frâna de serviciu, frâna de securitate și frâna de staționare. 4.1.
- Frânare de serviciu - trebuie să permită reducerea progresiva a vitezei și oprirea automobilului și, după caz, a combinației de vehicule; echipamentul pentru frânarea de serviciu trebuie să aibă două circuite independente, fiecare circuit acționând cel puțin două roți amplasate pe părți diferite. Conducătorul trebuie să poată obține această frânare de pe locul sau de conducere, fără să ridice mâinile de pe comanda direcției. ... 4.1.
- Frânare de securitate - frânarea de securitate, care să permită reducerea progresiva a vitezei și oprirea automobilului și, după caz, a combinației de vehicule, în cazul defectării echipamentului pentru frânarea de serviciu. Conducătorul trebuie să poată obține această frânare de pe locul sau de conducere, păstrând cel puțin o mana pe comanda direcției. ... 4.1.
- Frânare de staționare - trebuie să permită menținerea vehiculului imobilizat pe o panta ascendentă sau descendentă de cel puțin 18% (12% atunci când autovehiculul tractează o remorcă încărcată), chiar și în absența conducătorului, elementele active rămânând menținute în poziția de strângere prin intermediul unui dispozitiv cu acționare pur mecanica. Conducătorul trebuie să poată obține frânarea de pe locul sau de conducere, cu exceptia remorcilor unde sistemul de acționare al frânei de staționare poate fi activat de către o persoană aflată lângă vehicul, pe sol. ... ... 4.
- Sistemele care asigura frânarea de serviciu, frânarea de securitate și frânarea de staționare pot avea părți comune, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: 4.2.
- trebuie să existe cel puțin două comenzi independente una de alta și ușor accesibile conducătorului de pe locul sau; ... 4.2.
- comanda sistemului de frânare de serviciu trebuie să fie independentă de cea a sistemului de frânare de staționare; ... 4.2.
- dacă funcția sistemului de frânare de securitate este preluată de sistemul de frânare de serviciu, acesta trebuie să aibă două circuite independente. ... ... 4.
- Vehiculele fabricate după 31 martie 2001 care fac parte din categoriile M
(2), M
(3), N
(2)și N
(3)(cu excepția celor cu mai mult de 4 axe), precum și O
(3)și O
(4)trebuie să fie prevăzute cu ABS. Dacă un autovehicul înmatriculat în România este transformat în categoria M
(2)sau M
(3), acesta trebuie prevăzut cu ABS. ------------- Subpct. 4.3 al Cap. IV a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie 2010. ... 4.4. Remorcile aparținând categoriei O
(1)nu trebuie echipate în mod obligatoriu cu un sistem de frânare de serviciu; totuși, dacă o remorcă din această categorie este echipată cu un sistem de frânare de serviciu, acesta trebuie să corespundă acelorași condiții ca și cele impuse pentru categoria O
(2). ... 4.5. Toate remorcile aparținând categoriei O
(2)trebuie să fie echipate cu un sistem de frânare de serviciu acționat prin intermediul sistemului de frânare al vehiculului tractor sau de tipul prin inerție. Acest ultim tip nu va fi admis decât pentru remorci, nu și pentru semiremorci. Sistemul de frânare prin inerție trebuie să permită deplasarea spre înapoi a remorcii cu vehiculul tractor. Pentru remorcile noi, dispozitivele utilizate în acest scop trebuie să funcționeze automat și să se decupleze automat atunci când remorcă se deplasează spre înainte. Pentru remorcile de categoria O
(2)este autorizată și folosirea frânei de serviciu electrica. ... 4.6. Toate remorcile aparținând categoriilor O
(3)și O
(4)trebuie să fie echipate cu un sistem de frânare de serviciu acționat prin intermediul sistemului de frânare al vehiculului tractor. ... 4.
- Sistemul de frânare de serviciu trebuie să acționeze pe toate rotile remorcii. ... 4.
- În cazul unui autovehicul autorizat să tracteze o remorcă din categoria O
(3)sau O
(4), sistemul de frânare de serviciu al remorcii nu trebuie să poată fi acționat decât concomitent cu sistemul de frânare de serviciu, sistemul de frânare de securitate sau cel de staționare al vehiculului tractor. ... 4.9. Autovehiculele care aparțin categoriei M
(3)din clasele B, II sau III, precum și cele din categoria N
(3)care pot să tracteze o remorcă de categoria O
(4), trebuie dotate cu frâna de încetinire (sistem de frânare auxiliar, capabil să genereze și să mențină o forță de frânare pe o durata lungă de timp, fără o scădere semnificativa a eficacității). ... 4.
- Vehiculele trebuie prevăzute cu semnal de avertizare de culoare roșie vizibil chiar și la lumina zilei, care să indice defectarea sistemului de frânare al vehiculului care împiedică frâna de serviciu să asigure eficacitatea prescrisă și/sau scoaterea din funcțiune cel puțin a unui circuit independent al frânei de serviciu. ... ...
- Condiții privind instalația de iluminare și semnalizare luminoasa 5.
- Instalația de iluminare și semnalizare luminoasă trebuie să cuprindă dispozitivele menționate în anexa nr. 2 ----------- Subpct. 5.1 al Cap. IV a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ... ------------ Subpct. 5.2 al Cap. IV a fost abrogat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- 5.
- Autovehiculele la care postul de conducere este amplasat în partea dreaptă în raport cu planul longitudinal median al acestora, trebuie echipate cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului. ... ...
- Condiții privind semnalizarea sonora 6.
- Avertizorul sonor trebuie să emită un sunet uniform și constant; spectrul său acustic nu trebuie să se modifice sensibil în timpul funcționării. ----------- Subpct. 6.1 al Cap. IV a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ... ...
- Condiții privind motorul și protecția mediului 7.
- Omologarea se acordă numai pentru autovehiculele pentru care se poate stabili, pe bază de documente tehnice privind datele de omologare sau teste efectuate de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, norma de poluare în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă în funcție de categorie (norme EURO). ... 7.
- Abrogat. -------------- Subpct. 7.2., pct. 7 din Cap. IV a fost abrogat de pct. 27 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 7.
- Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.
- din Punctul
- , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) 7.
- Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.
- din Punctul
- , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) 7.
- Autovehiculele noi din categoriile M_1, M_2, N_1 și N_2 cu o masă de referință de cel mult 2.610 kg trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului (CE) nr. 715/2007, cu aplicarea valorilor-limită prevăzute în tabelul 2 de la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (EURO 6), având în vedere datele de intrare în vigoare prevăzute în apendicele 6, anexa I din Regulamentul (CE) nr. 692/2008 sau în apendicele 6, anexa I din Regulamentul (UE) nr. 2017/1.
- Se acceptă ca alternativă prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 sau din anexa XXI la Regulamentul (UE) nr. 2017/1.151, cu aplicarea valorilor-limită prevăzute în tabelul 2 de la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (EURO 6). (la 11-09-2018, Subpunctul 7.
- din Punctul
- , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.
- Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.
- din Punctul
- , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) 7.
- Prin masă de referință se înțelege masa proprie a autovehiculului din care se scade masa conducătorului auto de 75 kg și la care se adaugă o masă uniformă de 100 kg. ... 7.
- Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.
- din Punctul
- , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) 7.
- Omologarea poate fi acordată în baza Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și autovehiculelor din categoriile M
(1), M
(2), N
(1)și N
(2), cu o masă de referință de cel mult 2.840 kg și care îndeplinesc condițiile prevăzute de regulament și de măsurile sale de punere în aplicare. ... 7.10. Abrogat. ... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.10. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) 7.11. Autovehiculele noi din categoriile M_1, M_2, N_1 și N_2 cu o masă de referință mai mare de 2.610 kg, precum și autovehiculele noi din categoriile M_3 și N_3 trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului (CE) nr. 595/2009, cu aplicarea valorilor-limită precizate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 595/2009 (EURO VI), având în vedere datele de intrare în vigoare precizate în apendicele 9, anexa I din Regulamentul (UE) nr. 582/2011. (la 11-09-2018, Subpunctul 7.11. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.12. Omologarea unui autovehicul complet acordată conform Regulamentului (CE) nr. 595/2009 și măsurilor sale de punere în aplicare este valabilă și pentru autovehiculul incomplet respectiv cu o masă de referință de până la 2.610 kg. ... 7.13. Omologarea unui autovehicul acordată conform Regulamentului (CE) nr. 595/2009 și măsurilor sale de punere în aplicare este valabilă și pentru variantele și versiunile sale cu o masă de referință de peste 2.380 kg. ... 7.14. În cazul autovehiculelor utilizate provenite dintr-un SM, dacă norma de poluare EURO nu se poate stabili pe baza documentelor tehnice privind datele de omologare, se acceptă ca alternativă prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din anexa III la Directiva 70/220/CEE, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 sau din anexa XXI la Regulamentul (UE) nr. 2017/1.151, respectiv a testului de tip ESC, ELR și/sau ETC, după caz, din anexa III la Directiva 88/77/CE sau din anexa III la Directiva 2005/55/CE, ori efectuarea testului de tip WHSC/WHTC, după caz, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 582/2011, cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcție de categoria autovehiculului și norma de poluare EURO. Prin excepție de la prevederile pct. 7.1 (la 11-09-2018, Subpunctul 7.14. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.15. Autovehiculele utilizate provenite din alte state în afara SM trebuie să respecte cel puțin valorile-limită privind încercarea de tip I precizate la linia A din tabelul de la pct. 5.3.1.4 al anexei I la Directiva 70/220/CEE, modificată de Directiva 98/69/CE (EURO 3) sau cel puțin valorile-limită precizate la linia A a tabelelor de la pct. 6.2.1 al anexei I la Directiva 88/77/CEE, modificată de Directiva 1999/96/CE (EURO III), după caz, în funcție de categoria autovehiculului. În cazul în care norma de poluare EURO nu se poate stabili pe baza documentelor tehnice privind datele de omologare, se acceptă ca alternativă prezentarea unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană, care atestă efectuarea testului de tip I din anexa III la Directiva 70/220/CEE, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 sau din anexa XXI la Regulamentul (UE) nr. 2017/1.151, respectiv a testului de tip ESC, ELR și/sau ETC, după caz, din anexa III la Directiva 88/77/CE sau din anexa III la Directiva 2005/55/CE, ori efectuarea testului de tip WHSC/WHTC, după caz, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 582/2011, cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcție de categoria autovehiculului și norma de poluare EURO. (la 11-09-2018, Subpunctul 7.15. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.16. Instalarea pe autovehicul a unui sistem sau a unei componente de reducere a emisiilor poluante este menționată în CIV numai dacă această modificare determină încadrarea întro altă normă de poluare EURO în raport cu cea stabilită la omologarea inițială, în sensul trecerii la o normă de poluare EURO care exprimă reducerea emisiilor poluante, și cu respectarea următoarelor condiții:
- a)se pune la dispoziția RAR o copie de pe certificatul de omologare/conformitate eliberat de către o autoritate competentă dintr-un SM care atestă încadrarea în noua normă de poluare EURO; ...
- b)se pune la dispoziția RAR un extras din raportul de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană care atestă efectuarea testului de tip I din anexa III la Directiva 70/220/CEE, din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 sau din anexa XXI la Regulamentul (UE) nr. 2017/1.151, respectiv a testului de tip ESC, ELR și/sau ETC, după caz, din anexa III la Directiva 88/77/CEE sau din anexa III la Directiva 2005/55/CE, ori efectuarea testului de tip WHSC/WHTC, după caz, din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 582/2011, care să conțină informații cu privire la valorile emisiilor poluante obținute în funcție de tipul testului efectuat pentru un autovehicul sau un motor reprezentativ pentru familiile din care acestea fac parte; ...
- c)se pune la dispoziția RAR documentul de instalare pe autovehicul emis de atelierul care a făcut modificarea; ...
- d)sistemul sau componenta respectivă este instalată pe autovehicul în conformitate cu certificatul de omologare/conformitate prevăzut la lit.
- a)...
- e)sunt respectate cerințele privind emisiile poluante prevăzute la pct. 8 din anexa nr. 2 la RNTR 1. Cerințele
- b)și
- c)nu sunt obligatorii în cazul în care în documentul de înmatriculare din statul de proveniență au fost înscrise informații privind modificarea normei de poluare. În cazul în care cerințele menționate la lit. a)-
- d)... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.16. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.17. Calibrarea sau recalibrarea software-ului unității de control electronic de gestiune a motorului autovehiculului în vederea reducerii emisiilor poluante este menționată în CIV numai dacă prin această operațiune se obține modificarea normei de poluare EURO în raport cu cea stabilită la omologarea inițială, în sensul trecerii la o normă de poluare EURO care exprimă reducerea emisiilor poluante, și cu respectarea următoarelor condiții:
- a)se pune la dispoziția RAR o copie de pe certificatul de omologare/conformitate eliberat de către o autoritate competentă dintr-un SM care atestă încadrarea în noua normă de poluare EURO prin referire la actul de reglementare specific noii norme; ...
- b)se pune la dispoziția RAR documentul de calibrare/recalibrare a software-ului unității de control electronic de gestiune a motorului autovehiculului emis de atelierul care a efectuat modificarea sau o confirmare a acestei modificări emisă de către producător sau reprezentantul acestuia în România; ...
- c)unitatea de control electronic de gestiune a motorului autovehiculului asupra căreia s-a efectuat calibrarea/ recalibrarea software-ului poate fi identificată sau această modificare poate fi identificată pe autovehicul; ...
- d)sunt respectate cerințele privind emisiile poluante prevăzute la pct. 8 din anexa nr. 2 la RNTR 1. În cazul în care cerințele menționate la lit. a)-
- c)... (la 11-09-2018, Subpunctul 7.17. din Punctul 7. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.18. În cazul înlocuirii unui mas cu un mac sau a unui mac cu un mas, pentru autovehiculele din categoriile M
(1)și N
(1)cu o masă de referință de cel mult 2.840 kg și care respectă cel puțin norma de poluare Euro 3 sau Euro III (menționată în CIV), norma de poluare EURO se stabilește pe baza unui raport de încercare întocmit de un serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană care atestă efectuarea testului de tip I din anexa III la Directiva 70/220/CEE sau din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 , cu respectarea valorilor-limită aplicabile în funcție de categoria autovehiculului și a normei de poluare EURO inițiale a autovehiculului care a fost modificat. -------------- Subpct. 7.18., pct. 7 din Cap. IV a fost introdus de pct. 29 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 7.18^
- Ca alternativă la efectuarea testelor precizate la pct. 7.5 7.11 7.14 7.15 7.16 7.17 7.18 (la 11-09-2018, Punctul
- din Capitolul IV a fost completat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 7.
- Omologarea individuală a autovehiculelor înmatriculate în România și la care s-a efectuat înlocuirea motorului acestora este admisă numai dacă se menține cel puțin același nivel al emisiilor poluante. -------------- Subpct. 7.19., pct. 7 din Cap. IV a fost introdus de pct. 29 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... -------------- Subpct. 7 al Cap. IV a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.275 din 22 decembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 18 ianuarie
- ...
- Condiții privind caroseria 8.
- Proeminentele suprafeței exterioare a unui vehicul trebuie să aibă raze de curbură mai mari de 2,5 mm, Această prescripție nu se aplica părților suprafeței exterioare cu o proeminență mai mica de 5 mm, dar marginile îndreptate în afara ale unor asemenea părți trebuie totuși teșite. 8.1^
- Pentru vehiculele din categoria M
(1)este necesar ca suprafața exterioară a acestora să nu conțină nici părți ascuțite sau tăioase, nici proeminențe îndreptate spre exterior care, din cauza formei, a dimensiunilor, a orientării ori durității lor, pot spori riscul sau gravitatea leziunilor corporale cauzate unei persoane lovite ori atinse de caroserie în caz de coliziune. Este necesar ca suprafața exterioară a vehiculelor să nu comporte părți orientate spre exterior care pot acroșa pietonii, bicicliștii sau motocicliștii. Aceste cerințe se verifică atunci când vehiculul este cu ușile, gemurile și capacele de acces în poziție închisă. Cerințele nu se aplică acelor părți ale suprafeței exterioare a vehiculului care se găsesc la peste 2 metri înălțime, sub linia podelei sau amplasate astfel încât, atât în condiții statice, cât și în condiții de funcționare, să nu poată fi atinse de o sferă cu un diametru de 100 mm. -------------- Subpct. 8.1^1., pct. 8 din Cap. IV a fost introdus de pct. 30 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie 2013. ... 8.1^2. Cerințele de la pct. 8.1 8.1^1 (la 11-09-2018, Subpunctul 8.1^2. din Punctul 8.1. , Punctul 8. , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... 8.1^3. Cerințele de la pct. 8.1 8.1^1 (la 11-09-2018, Punctul 8.1. din Punctul 8. , Capitolul IV a fost completat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 1.255 din 13 august 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 27 august 2018 ) ... ... 8.2. Vehiculele noi din categoriile N
(2)și N
(3)trebuie să fie echipate cu dispozitive de protecție antiîmpănare față, cu exceptia celor din categoria N
(2)a căror masa maximă nu depășește 7,5 tone și care au o garda la sol de maximum 400 mm. De asemenea, aceste prevederi nu se aplica autovehiculelor de teren din categoriile N
(2)și N
(3)sau celor care, prin funcția lor, nu pot îndeplini aceste cerințe. 8.2.
- Condițiile referitoare la dispozitivul de protecție antiîmpănare față se considera îndeplinite dacă forma și caracteristicile vehiculului țin locul acestuia. ... 8.2.
- Înălțimea secțiunii transversale a dispozitivului va fi de cel puțin 100 mm la vehiculele din categoria N
(2), respectiv de cel puțin 120 mm la vehiculele din categoria N
(3). ... 8.2.
- Dispozitivul de protecție antiîmpănare față trebuie montat pe vehicul astfel încât marginea sa inferioară să se găsească la cel mult 400 mm de sol, atunci când vehiculul nu este încărcat. ... ... 8.
- Vehiculele trebuie să fie echipate cu dispozitive de protecție antiîmpănare spate. 8.3.
- Dispozitivele de protecție antiîmpănare spate sunt alcătuite dintr-o traversa și elemente de legătură la lonjeroane sau la componentele care le înlocuiesc și trebuie să respecte următoarele cerințe: 8.3.1.
- Dispozitivul trebuie montat cât mai aproape de partea din spate a vehiculului; ... 8.3.1.
- Când vehiculul este neîncărcat, partea inferioară a dispozitivului trebuie să se afle la cel mult de 550 mm de sol; ... 8.3.1.
- Lățimea dispozitivului nu va depăși lățimea axei spate cea mai lată și nu va fi mai scurta cu mai mult de 100 mm în fiecare parte; ... 8.3.1.
- Înălțimea secțiunii transversale a dispozitivului va fi de cel puțin 100 mm. ... 8.3.1.
- Extremitățile laterale ale dispozitivului nu trebuie să fie curbate spre înapoi și nu vor prezenta muchii ascuțite spre exterior; ... 8.3.1.
- Dispozitivul poate fi astfel conceput încât poziția sa să poată fi modificata, dar acesta trebuie să poată fi blocat în poziția de lucru; ... ... 8.3.
- Un vehicul din categoriile M, N și O se considera că îndeplinește condițiile legate de dispozitivul de protecție antiîmpănare spate dacă: 8.3.2.
- Este echipat cu un dispozitiv conform cu prevederile de mai sus; ... 8.3.2.
- Este conceput și/sau echipat în partea din spate astfel încât forma caroseriei și părțile componente ale acesteia pot fi considerate ca înlocuitoare ale dispozitivului. ... ... 8.3.
- În cazul unui vehicul care aparține uneia dintre categoriile M1, M2, M3, N1, O1 sau O2, condițiile cu privire la protecția antiîmpănare spate se considera îndeplinite dacă garda la sol în partea din spate a vehiculului neîncărcat nu depășește 550 mm pe o lățime care nu este mai mica decât cea a axei spate cea mai lată cu mai mult de 100 mm în ambele părți. Condiția trebuie îndeplinită cel puțin pe o linie situata la cel mult 450 mm față de extremitatea spate a vehiculului. ... ... 8.
- Vehiculele din categoriile N2, N3, O3, O4 trebuie să fie echipate cu dispozitiv de protecție laterală. Fac excepție autotractoarele, remorcile destinate transportului materialelor lungi indivizibile, precum și vehiculele speciale cărora, din rațiuni practice, nu li se poate monta o astfel de protecție laterală. 8.4.
- Dispozitivul de protecție laterală nu trebuie să determine creșterea lățimii vehiculului. Marginea sa exterioară nu trebuie să fie retrasă cu mai mult de 120 mm față de limitele laterale ale vehiculului, iar pe ultimii 250 mm înaintea roților din spate adâncimea trebuie să fie de cel mult 30 mm. Dispozitivul de protecție laterală constă în suprafețe plane continue sau una sau mai multe sine orizontale. ... 8.4.
- Distanta intre sine trebuie să fie de cel mult de 300 mm, iar șina trebuie să aibă o înălțime a profilului de minim 50 mm pentru vehiculele din categoriile N2 și O3 și de minim 100 mm pentru vehiculele din categoriile N3 și
- ... 8.4.
- Suprafața exterioară trebuie să fie netedă sau ondulată orizontal și, pe cât posibil, continua. Pot exista suprapuneri, dar partea suprapusă trebuie să fie îndreptată spre spate sau în jos. De asemenea, pot exista spatii libere pe direcția longitudinală de maxim 25 mm. ... 8.4.
- Marginea din față trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 8.4.4.
- La autovehicule: la maxim 300 mm în spatele planului transversal tangent la pneul ultimei roți din față; ... 8.4.4.
- La remorci: la maxim 500 mm în spatele planului transversal tangent la pneul ultimei roți din față; ... 8.4.4.
- La semiremorci: la maxim 250 mm în spatele planului transversal al picioarelor de sprijin și la maxim 2700 mm în spatele planului transversal al pivotului de cuplare. ... 8.4.4.
- Atunci când marginea din față se afla într-un spațiu liber, această trebuie să fie constituita dintr-un element vertical continuu care să acopere toată înălțimea protecției laterale; părțile exterioare și din față ale acestui element trebuie să măsoare, spre înapoi, cel puțin: – 50 mm pentru categoriile de vehicule N
(2)și O
(3); ... – 100 mm pentru categoriile de vehicule N
(3)și O
(4); ... și să fie curbate cu 100 mm spre interior. ... 8.4.4.
- În cazul în care cota de 300 mm "cade" în interiorul cabinei, protecția laterală trebuie construită astfel încât această să atingă panourile cabinei. Se admite maxim 100 mm spațiu liber dacă vehiculul are o cabină suspendată sau rabatabilă, caz în care dispozitivul de protecție trebuie să fie curbat spre interior urmând un unghi care să nu depășească 45r. În acest caz nu se mai aplica prevederile subpct. 8.4.4.4 ... ... 8.4.
- Marginea din spate trebuie să fie montată la maxim 300 mm față de planul tangent la pneul primei roți din spate. ... 8.4.
- Când vehiculul este neîncărcat, partea inferioară a dispozitivului trebuie să nu se afle la mai mult de 550 mm de sol. ... 8.4.
- Marginea superioară a dispozitivului trebuie să se găsească la maxim 350 mm față de suprafața caroseriei "tăiată" sau atinsă de planul vertical tangent la partea exterioară a pneurilor. Dacă planul tangent nu "taie" sau atinge caroseria, marginea superioară a protecției laterale trebuie să fie la nivelul platformei de încărcare sau la cel puțin 950 mm de sol. Dacă planul tangent "taie" sau atinge caroseria la mai mult de 1300 mm de sol, marginea superioară a dispozitivului trebuie să fie la cel puțin 950 mm de sol. ... 8.4.
- Protecția laterală trebuie să fie rigidă și montată ferm pe vehicul. ... ... 8.
- Autovehiculele trebuie să fie echipate cu rezervoare de combustibil care să respecte următoarele condiții: 8.5.
- Orificiile de aerisire trebuie să fie concepute astfel încât să se evite orice risc de incendiu; ... 8.5.
- Scurgerile de combustibil în cazul umplerii rezervorului trebuie să nu ajungă pe sistemul de evacuare; scurgerile trebuie direcționate către sol; ... 8.5.
- Rezervorul de combustibil nu trebuie instalat în habitaclu sau în alt compartiment care face parte din habitaclu; ... 8.5.
- Rezervorul de combustibil nu trebuie să constituie o suprafața (podea, perete sau panou); ... 8.5.
- Trebuie separat de habitaclu de un perete despărțitor cu orificii doar pentru cabluri; ... 8.5.
- Eventualele scurgeri din rezervor nu trebuie să se prelingă în habitaclu; ... 8.5.
- Orificiul de umplere al rezervorului nu trebuie să se găsească în habitaclu, în compartimentul de bagaje sau în compartimentul motor; ... 8.5.
- Amplasarea rezervorului trebuie astfel realizată încât acesta să fie protejat la un impact din față sau din spatele autovehiculului; în apropierea rezervorului nu trebuie să existe părți proeminente sau muchii ascuțite. ... 8.5.
- Nu se accepta înlocuirea rezervorului sau montarea unui rezervor suplimentar dacă noile rezervoare sunt fabricate artizanal. ... ... 8.5^
- Omologarea unui vehicul din categoria N
(1)obținut prin modificarea unui vehicul din categoria M
(1)este admisă numai dacă: – vehiculul din categoria M
(1)supus modificării este derivat dintr-un vehicul din categoria N
(1); și ... – vehiculul final din categoria N
(1)respectă cerințele în vigoare pentru încadrarea în categoria N
(1). ... Prin vehicul din categoria M
(1)derivat din categoria N
(1)se înțelege acel vehicul a cărui parte anterioară montantului caroseriei aflat în spatele geamurilor laterale față (montantul B) este identică cu cea a unui tip de vehicul preexistent din categoria N
(1)având o caroserie tip BB fără geamuri laterale în spatele montantului B. -------------- Subpct. 8.5^1., pct. 8 din Cap. IV a fost introdus de pct. 31 al art. II din ORDINUL nr. 1.049 din 20 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 septembrie
- ... 8.
- În Anexa nr. 4 ... 8.
- În Anexa nr. 5 ... ...
- Condiții privind amenajarea interioară 9.
- Autovehiculele trebuie dotate cu centuri de siguranță conform anexei nr. 6 ... 9.
- Centurile de siguranță trebuie să fie inscripționate lizibil, cu claritate și de neșters cu marca de omologare în conformitate cu Regulamentul CEE-ONU nr. 16 sau cu Directiva 77/541/CEE . Condiția se consideră îndeplinită și de către centurile de siguranță care sunt marcate conform normelor SAE sau DOT. ... 9.
- Scaunele auto