← România

NORME METODOLOGICE din 8 decembrie 2010 (*actualizate*)

Pe scurt

Aceste Norme Metodologice detaliază modul de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010 și stabilesc măsuri pentru reorganizarea Unității centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat. Ele definesc parteneriatul public-privat ca un mecanism economic de asociere între o autoritate publică și un investitor privat pentru realizarea unui bun sau serviciu public.

Ce reglementează

Cui îi privește

Puncte cheie

Textul legii

NORME METODOLOGICE din 8 decembrie 2010 (*actualizate*) de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (actualizate până la data de 15 ianuarie 2013*) ------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 15 ianuarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către RECTIFICAREA nr. 1.239 din 8 decembrie 2010; HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011; HOTĂRÂREA nr. 7 din 9 ianuarie 2013. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. Capitolul I Definiţii Articolul 1

(1)Parteneriatul public-privat este un mecanism economic de asociere a 2 parteneri, autoritatea publică şi investitorul privat, în vederea realizării, prin proiectul de parteneriat public-privat, a unui bun public sau a unui serviciu public, aşa cum sunt definite la art. 4 lit. a) şi c) din Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010. ...
(2)Parteneriatul public-privat se realizează în mod obligatoriu prin intermediul unui subiect de drept distinct - compania de proiect. ... Articolul 2
(1)Proiectul de parteneriat public-privat este creat pentru proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferarea oricărui bun sau serviciu public, pe baza unui tip de contract de parteneriat public-privat, realizat conform prevederilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Alin.
(1)al art. 2 a fost modificat de lit. a) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
(2)Proiectul de parteneriat public-privat se realizează prin încheierea unui contract de parteneriat public-privat, care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de activităţile în proiectele de parteneriat public-privat transferate de partenerul public, ca obligaţii, către investitorul privat, în conformitate cu art. 6 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010. ... Articolul 3 Realizarea unui bun sau serviciu public în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat reprezintă ansamblul activităţilor de proiectare, finanţare, construcţie, reabilitare, modernizare, operare, întreţinere, dezvoltare şi transferare a acestora. Capitolul II Atribuţiile principale ale partenerilor publici în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat Articolul 4 Tipurile de lucrări publice ce pot face obiectul contractului de parteneriat public-privat sunt: a) lucrări publice de interes local; ... b) lucrări publice de interes judeţean; ... c) lucrări publice de interes naţional. ... Articolul 5
(1)Lista documentaţiei principale care stă la baza proiectului de parteneriat public-privat şi competenţele de aprobare a acesteia sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. ...
(2)Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea şi dezvoltarea lucrărilor publice de interes local sunt iniţiate de către consiliile comunale, orăşeneşti, municipale şi consiliile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. ... Articolul 6 Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea şi dezvoltarea lucrărilor publice de interes judeţean sunt iniţiate de către consiliile judeţene. Articolul 7 Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea şi dezvoltarea lucrărilor publice de interes naţional sunt iniţiate de către Guvernul României, ministere şi partenerii publici, aşa cum sunt definiţi la art. 8 din Legea nr. 178/2010 , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Art. 7 a fost modificat de lit.
  1. b)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 8 În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, autorităţile executive, aşa cum sunt definite de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele atribuţii:
  2. a)identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat; ...
  3. b)execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiştii din cadrul structurii proprii sau, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu; ...
  4. c)pregătesc documentele care fac obiectul hotărârii autorităţilor deliberative referitoare la aprobarea proiectului de parteneriat public-privat; ...
  5. d)publică anunţul de selecţie şi documentul ataşat, conform legii; ... --------- Lit.
  6. d)a art. 8 a fost modificată de lit.
  7. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  8. e)distribuie, fără plată, documentul ataşat la anunţul de selecţie; ... --------- Lit.
  9. e)a art. 8 a fost modificată de lit.
  10. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  11. f)organizează, conform legii şi mandatului dat de autorităţile deliberative, primirea ofertelor sau, după caz, a scrisorilor de intenţie, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privaţi selectaţi, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat. ... --------- Lit.
  12. f)a art. 8 a fost modificată de lit.
  13. c)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 9 În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, reprezentanţii legali ai partenerilor publici, aşa cum sunt definiţi la art. 8 din Legea nr. 178/2010 , cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele atribuţii: --------- Partea introductivă a art. 9 a fost modificată de lit.
  14. d)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  15. a)identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat; ...
  16. b)execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiştii din cadrul structurii proprii ori, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; ...
  17. c)pregătesc documentele care fac obiectul hotărârii consiliului de administraţie referitoare la aprobarea proiectului de parteneriat public-privat; ...
  18. d)publică anunţul de selecţie şi documentul ataşat, conform legii; ... --------- Lit.
  19. d)a art. 9 a fost modificată de lit.
  20. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  21. e)distribuie, fără plată, documentul ataşat la anunţul de selecţie; ... --------- Lit.
  22. e)a art. 9 a fost modificată de lit.
  23. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  24. f)organizează, conform legii şi mandatului dat de autorităţile deliberative/organele de conducere, primirea ofertelor/scrisorilor de intenţie, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privaţi selectaţi, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat. ... --------- Lit.
  25. f)a art. 9 a fost modificată de lit.
  26. d)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 10 În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, ministerul cu atribuţii în gestionarea domeniului de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat are următoarele atribuţii:
  27. a)identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat; ...
  28. b)execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiştii proprii ori, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; ...
  29. c)publică anunţul de selecţie şi documentul ataşat, potrivit Legii nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare;
  30. d)distribuie, fără plată, documentul ataşat la anunţul de selecţie; ...
  31. e)organizează, conform legii şi mandatului dat de Guvern, primirea ofertelor/scrisorilor de intenţie, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privaţi selectaţi, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat; ...
  32. f)asigură încadrarea proiectului de parteneriat public-privat în strategia fiscal-bugetară, aprobată conform Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 ... .
  33. g)asigură încadrarea proiectului de parteneriat public-privat în strategia fiscal-bugetară, aprobată conform Legii nr. 69/2010 ... . --------- Lit.
  34. g)a art. 10 a fost introdusă de lit.
  35. f)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. --------- Art. 10 a fost modificat de lit.
  36. e)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 11 Autorităţile deliberative, aşa cum sunt definite de Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele atribuţii:
  37. a)aprobă oportunitatea de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către autorităţile executive a obiectivului proiectului de parteneriat public-privat; ...
  38. b)aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat; ...
  39. c)aprobă forma şi conţinutul anunţului de selecţie şi a documentului ataşat; ... --------- Lit.
  40. c)a art. 11 a fost modificată de lit.
  41. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  42. d)aprobă componenţa comisiei/comisiilor de evaluare şi negociere. Pentru selecţia partenerilor privaţi cu care se intră în etapa de negociere, partenerul public numeşte o comisie, care poate fi aceeaşi sau poate fi schimbată şi pentru etapa de negociere în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  43. e)aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj şi modul de tratare a ofertelor/scrisorilor de intenţie întârziate sau primite nesigilate, potrivit Legii nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare; --------- Lit.
  44. e)a art. 11 a fost modificată de lit.
  45. g)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  46. f)aprobă criteriile de negociere cu investitorii privaţi selectaţi, semnatari ai acordului de proiect, în vederea selectării partenerului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  47. g)deleagă, după caz, către primar/preşedintele consiliului judeţean sau către o echipă coordonată de către aceştia una sau mai multe dintre atribuţiile prevăzute la lit. a)-f); ...
  48. h)aprobă raportul de evaluare a comisiei de evaluare a investitorilor privaţi cu care se va încheia acordul de proiect; ...
  49. i)aprobă elementele de bază, cum ar fi tipul de proiect de parteneriat public-privat, valoarea estimată a investiţiei aferente proiectului, perioada determinată a proiectului de parteneriat public-privat, grila de riscuri, eventualele penalităţi etc., ale formei-cadru a contractului de parteneriat public-privat. ... Articolul 12 Guvernul are următoarele atribuţii:
  50. a)aprobă oportunitatea de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către ministerul cu atribuţii în gestionarea domeniului de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat; ...
  51. b)aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat; ...
  52. c)aprobă forma şi conţinutul anunţului de selecţie şi a documentului ataşat; ... --------- Lit.
  53. c)a art. 12 a fost modificată de lit.
  54. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  55. d)aprobă componenţa comisiei/comisiilor de evaluare şi negociere. Pentru selecţia partenerilor privaţi cu care intră în etapa de negociere, partenerul public numeşte o comisie, care poate fi aceeaşi sau poate fi schimbată/modificată şi pentru etapa de negociere, în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  56. e)aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj şi modul de tratare a ofertelor/scrisorilor de intenţie întârziate sau primite nesigilate, potrivit Legii nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare; --------- Lit.
  57. e)a art. 12 a fost modificată de lit.
  58. h)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  59. f)aprobă criteriile de negociere cu investitorii privaţi selectaţi, semnatari ai acordului de proiect, în vederea selectării partenerului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  60. g)aprobă raportul de evaluare al comisiei de evaluare a investitorilor privaţi cu care se va încheia acordul de proiect; ...
  61. h)aprobă elementele de bază, cum ar fi tipul de proiect de parteneriat public-privat, valoarea estimată a investiţiei aferente proiectului, perioada determinată a proiectului de parteneriat public-privat, grila de riscuri, eventuale penalităţi etc., ale formei-cadru a contractului de parteneriat public-privat; ...
  62. i)deleagă, după caz, către ministerul responsabil de domeniul de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat sau o echipă coordonată de către ministru sau un secretar de stat una ori mai multe dintre atribuţiile prevăzute la lit. a)-h). ... Articolul 13 Organele deliberative de conducere ale partenerilor publici prevăzuţi la art. 8 din Legea nr. 178/2010 , cu modificările şi completările ulterioare, au următoarele atribuţii: --------- Partea introductivă a art. 13 a fost modificată de lit.
  63. i)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  64. a)aprobă oportunităţile de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către reprezentanţii legali ai partenerilor publici; ...
  65. b)aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat; ...
  66. c)aprobă forma şi conţinutul anunţului de selecţie şi a documentului ataşat; ... --------- Lit.
  67. c)a art. 13 a fost modificată de lit.
  68. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
  69. d)aprobă componenţa comisiei/comisiilor de evaluare şi negociere. Pentru selecţia partenerilor privaţi cu care se intră în etapa de negociere, partenerul public numeşte o comisie, care poate fi aceeaşi sau poate fi schimbată/modificată şi pentru etapa de negociere, în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  70. e)aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj şi modul de tratare a ofertelor/scrisorilor de intenţie întârziate sau primite nesigilate, potrivit Legii nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Lit.
  71. e)a art. 13 a fost modificată de lit.
  72. i)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  73. f)aprobă criteriile de negociere cu investitorii privaţi selectaţi, semnatari ai acordului de proiect, în vederea selectării partenerului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat; ...
  74. g)deleagă, după caz, către reprezentanţii legali una sau mai multe dintre atribuţiile prevăzute la lit. a)-f); ...
  75. h)aprobă raportul de evaluare al comisiei de evaluare a investitorilor privaţi cu care se încheie acordul de proiect; ...
  76. i)aprobă elementele de bază, cum ar fi tipul de proiect de parteneriat public-privat, valoarea estimată a investiţiei aferente proiectului, perioada determinată a proiectului de parteneriat public-privat, grila de riscuri, eventuale penalităţi etc., ale formei-cadru a contractului de parteneriat public-privat. ... Articolul 14 Consiliile de administraţie ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară au următoarele competenţe:
  77. a)coordonează un proiect de parteneriat public-privat, în limitele dispoziţiilor prezentei hotărâri şi a competenţelor asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară acordate prin Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ...
  78. b)pun în aplicare competenţele referitoare la proiectul de parteneriat public-privat, care i-au fost transferate prin delegare de competenţă de către consiliile locale ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară. ... Articolul 14^1 În documentul ataşat, partenerul public poate solicita investitorului privat să indice, în oferta sa, partea din contract pe care intenţionează să o subcontracteze unor terţi, precum şi subcontractanţii propuşi. Această precizare nu aduce atingere aspectului responsabilităţii investitorului privat. --------- Art. 14^1 a fost introdus de lit.
  79. j)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 14^2
(1)Partenerul public poate indica în documentul ataşat organismul sau organismele de la care investitorii privaţi pot obţine informaţii pertinente privind obligaţiile referitoare la impozite, protecţia mediului, dispoziţiile de protecţie şi condiţiile de muncă în vigoare, în regiunea sau în localitatea în care urmează să fie realizate lucrările sau serviciile, şi care se vor aplica lucrărilor efectuate pe şantier sau serviciilor furnizate în decursul perioadei de executare a contractului. ...
(2)Partenerul public care furnizează informaţiile prevăzute la alin.
(1)solicită investitorilor privaţi să menţioneze la procedurile de selecţie că la elaborarea ofertei/scrisorii de intenţie au ţinut seama de obligaţiile referitoare la dispoziţiile privind protecţia şi condiţiile de muncă în vigoare în locul în care urmează să fie realizate lucrările sau serviciile. Alin.
(1)nu aduce atingere punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 54^35 privind verificarea ofertelor anormal de scăzute. ... --------- Art. 14^2 a fost introdus de lit.
  1. j)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Capitolul III Abrogat --------- Capitolul III a fost abrogat de lit.
  2. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 15 Abrogat. --------- Art. 15 a fost abrogat de lit.
  3. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 16 Abrogat. --------- Art. 16 a fost abrogat de lit.
  4. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 17 Abrogat. --------- Art. 17 a fost abrogat de lit.
  5. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 18 Abrogat. --------- Art. 18 a fost abrogat de lit.
  6. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 19 Abrogat. --------- Art. 19 a fost abrogat de lit.
  7. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 20 Abrogat. --------- Art. 20 a fost abrogat de lit.
  8. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 21 Abrogat. --------- Art. 21 a fost abrogat de lit.
  9. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 22 Abrogat. --------- Art. 22 a fost abrogat de lit.
  10. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 23 Abrogat. --------- Art. 23 a fost abrogat de lit.
  11. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 24 Abrogat. --------- Art. 24 a fost abrogat de lit.
  12. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 25 Abrogat. --------- Art. 25 a fost abrogat de lit.
  13. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 26 Abrogat. --------- Art. 26 a fost abrogat de lit.
  14. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 27 Abrogat. --------- Art. 27 a fost abrogat de lit.
  15. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 28 Abrogat. --------- Art. 28 a fost abrogat de lit.
  16. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 29 Abrogat. --------- Art. 29 a fost abrogat de lit.
  17. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 30 Abrogat. --------- Art. 30 a fost abrogat de lit.
  18. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 31 Abrogat. --------- Art. 31 a fost abrogat de lit.
  19. k)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Capitolul IV Forma şi conţinutul studiilor de prefezabilitate şi fundamentare Articolul 32
(1)Studiul de prefezabilitate şi studiul de fundamentare reprezintă documente de bază pentru iniţierea unui proiect de parteneriat public-privat şi se întocmesc în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. ...
(2)Partenerul public realizează studiul de prefezabilitate sau studiul de fundamentare, costurile generate de realizarea acestora fiind în sarcina partenerului public. ...
(3)Documentele prevăzute la alin.
(1)furnizează elementele de bază pentru documentul ataşat anunţului de selecţie de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat. ... --------- Alin.
(3)al art. 32 a fost modificat de lit. ao) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
(4)Studiul de prefezabilitate sau de fundamentare executat de către partenerul public este pus la dispoziţia investitorilor privaţi interesaţi odată cu documentul ataşat la anunţul de selecţie. ... --------- Alin.
(4)al art. 32 a fost modificat de lit. ao) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie".
(5)Studiul de prefezabilitatea sau de fundamentare se aprobă prin hotărâre, în conformitate cu dispoziţiile cap. II. ... Articolul 33
(1)Studiul de prefezabilitate reprezintă documentaţia care cuprinde justificarea tehnică şi economică a proiectului de parteneriat public-privat, caracteristicile principale, precum şi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. ...
(2)Rezultatele studiului de prefezabilitate trebuie să ofere informaţii complete cu privire la: ...
  1. a)beneficiile pe care proiectul le poate aduce comunităţii; ...
  2. b)alternativele de realizare a proiectului analizate; ...
  3. c)modalitatea în care realizarea proiectului răspunde cerinţelor şi politicilor partenerului public; ...
  4. d)faptul că proiectul beneficiază de închidere financiară şi în cazul în care costul proiectului nu poate fi acoperit din venituri publice, care este conţinutul şi forma participării partenerului public la proiect, cu respectarea legii. ... -------- Lit.
  5. d)a alin.
(2)al art. 33 a fost modificată de liniuţa a doua din RECTIFICAREA nr. 1.239 din 8 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010. Articolul 34 Studiul de prefezabilitate trebuie să acopere principalele aspecte tehnice, financiare, economice, sociale, instituţionale şi de mediu ale proiectului public-privat, cuprinzând cel puţin următoarele elemente:
  1. a)obiectivul public al proiectului; ...
  2. b)evaluarea participării partenerului public la proiect; ...
  3. c)aria de acoperire a proiectului; ...
  4. d)beneficiile pe care le poate aduce proiectul; ...
  5. e)direcţia de adresabilitate a proiectului; ...
  6. f)posibilităţile tehnice de implementare; ...
  7. g)estimarea bugetară, care cuprinde atât valoarea estimativă a investiţiei private, cât şi valoarea estimativă a participării partenerului public la proiect; ...
  8. h)evaluarea aproximativă a perioadei determinate de derulare a contractului de parteneriat public-privat; ...
  9. i)posibilităţi de recuperare a investiţiilor; ...
  10. j)estimarea celor mai importante riscuri; ...
  11. k)estimarea efectelor asupra pieţei muncii; ...
  12. l)evaluarea impactului asupra mediului; ...
  13. m)realizarea unei ilustrări de temă de proiect, dacă este cazul, care va putea cuprinde, de principiu, planul de amplasare în zonă, planul general, planuri şi secţiuni generale de arhitectură sau orice alte elemente tehnice şi de arhitectură care pot să conducă la o estimare cât mai reală a valorii investiţiei; ...
  14. n)analiza şi propunerea unui anume tip de contract de parteneriat public-privat, din care rezultă gradul de participare al fiecărui partener la proiect. ... Articolul 35 Studiul de fundamentare este documentul, de regulă, mai elaborat decât studiul de prefezabilitate şi care se face pentru proiecte de o complexitate mărită şi reprezintă documentaţia care cuprinde justificarea tehnică şi economică a proiectului public-privat, precum şi caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Rezultatele studiului de fundamentare trebuie să ofere informaţii complete care să justifice că:
  15. a)proiectul poate fi realizat; ...
  16. b)în cazul în care va fi realizat, proiectul răspunde cerinţelor şi politicilor partenerului public; ...
  17. c)au fost analizate diverse alternative de realizare a proiectului şi că varianta cea mai bună este varianta parteneriatului public-privat; ...
  18. d)proiectul beneficiază de închidere financiară şi în cazul în care costul proiectului nu poate fi acoperit din venituri publice, care este conţinutul şi forma participării partenerului public la proiect, cu încadrarea în prevederile legale. ... Articolul 36 Studiul de fundamentare trebuie să acopere principalele aspecte tehnice, financiare, economice, sociale, instituţionale şi de mediu ale proiectului public-privat, cuprinzând cel puţin următoarele elemente:
  19. a)obiectivul public al proiectului; ...
  20. b)evaluarea participării partenerului public la proiect cu specificarea situaţiei reale a activelor cu care participă (situaţia terenului, a utilităţilor, serviciilor etc.); ...
  21. c)aria de acoperire a proiectului; ...
  22. d)beneficiile pe care le poate aduce proiectul; ...
  23. e)direcţia de adresabilitate a proiectului; ...
  24. f)posibilităţile tehnice de implementare; ...
  25. g)analiza de buget şi risc (identificare, impact, probabilitate, planificare); ...
  26. h)etapele implementării proiectului şi necesarul de resurse pentru implementare şi operare; ...
  27. i)lista procedurilor şi standardelor utilizate în proiectul de parteneriat public-privat; ...
  28. j)estimarea bugetară, care cuprinde atât valoarea estimativă a investiţiei private, cât şi valoarea estimativă echivalentă a participării partenerului public la proiect; ...
  29. k)evaluarea aproximativă a perioadei determinate de derulare a contractului de parteneriat public-privat; ...
  30. l)posibilităţi de recuperare a investiţiilor; ...
  31. m)estimarea efectelor asupra pieţei muncii; ...
  32. n)evaluarea impactului asupra mediului; ...
  33. o)realizarea unei ilustrări de temă de proiect, care cuprinde, de principiu, planul de amplasare în zonă, planul general, planuri şi secţiuni generale de arhitectură sau orice alte elemente tehnice şi de arhitectură care pot să conducă la o estimare cât mai reală a valorii investiţiei; ...
  34. p)analiza şi propunerea unui anume tip de contract de parteneriat public-privat, din care rezultă gradul de participare al fiecărui partener la proiect; ...
  35. q)managementul schimbării/tranziţiei. ... Capitolul V Forma şi conţinutul documentului ataşat şi a anunţului de selecţie --------- Titlul capitolului V a fost modificat de lit.
  36. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie". Articolul 37 Documentul ataşat are ca scop:
  37. a)să prezinte public proiectul de parteneriat public-privat şi serviciile pe care partenerul public se aşteaptă să le găsească pe piaţă; ... --------- Lit.
  38. a)a art. 37 a fost modificată de liniuţa a treia din RECTIFICAREA nr. 1.239 din 8 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.
  39. b)să informeze potenţialii investitori privaţi despre obiectivul public vizat a se realiza printr-un mecanism de parteneriat public-privat, criteriile de evaluare şi paşii care urmează să fie efectuaţi în implementare; ... --------- Lit.
  40. b)a art. 37 a fost modificată de lit.
  41. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitori" cu sintagma "investitori privaţi".
  42. c)pe baza acestuia, să se primească oferte/scrisori de intenţie din partea investitorilor potenţiali, care să permită autorităţii publice să îşi formuleze un punct de vedere privind investitorii capabili să realizeze proiectul public-privat cât mai aproape posibil de obiectivele proiectului; ... --------- Lit.
  43. c)a art. 37 a fost modificată de lit.
  44. l)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  45. d)furnizarea de informaţii suficiente şi coerente pentru ca potenţialii investitori să prezinte oferte/scrisori de intenţie complete, pe baza cărora autoritatea publică să facă o selecţie fundamentată; ... --------- Lit.
  46. d)a art. 37 a fost modificată de lit.
  47. l)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  48. e)furnizarea de informaţii pentru a permite persoanelor interesate să îşi formuleze un punct de vedere în ceea ce priveşte capacitatea tehnică, economică şi financiară necesară pentru realizarea proiectului public-privat; ...
  49. f)oferirea de clarificări asupra riscurilor proiectului şi modului în care se va face distribuţia riscurilor între autoritatea publică şi investitor privat. ... --------- Lit.
  50. f)a art. 37 a fost modificată de lit.
  51. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". Articolul 38 Documentul ataşat cuprinde cel puţin următoarele elemente:
  52. a)informaţii despre partenerul public şi proiectul de parteneriat public-privat iniţiat, şi anume: ... a.1) o scurtă descriere a partenerului public iniţiator, împreună cu atribuţiile şi responsabilităţile sale legate de proiectul public-privat; a.2) o descriere sumară a proiectului public-privat, a obiectivelor sale şi a modului în care se încadrează în strategia şi priorităţile partenerului public; a.3) estimarea bugetară, care cuprinde atât valoarea estimativă a investiţiei private, cât şi valoarea estimativă echivalentă a participării partenerului public la proiect; a.4) propunerea de distribuţie a riscurilor de proiect (matricea de distribuţie a riscurilor); a.5) detalii privind categoria şi tipurile de bunuri şi servicii pe care trebuie să le furnizeze investitorul privat în cadrul proiectului public-privat; --------- Lit. a.5) a art. 38 a fost modificată de lit.
  53. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". a.6) calendarul estimativ al proiectului public-privat, incluzând datele şi etapele pentru implementarea proiectului; a.7) principiile comerciale aplicabile în derularea proiectului de parteneriat public-privat;
  54. b)detalii privind baza de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie pentru selectarea investitorilor cu care se vor încheia acordurile de proiect, care trebuie să acopere, fără a se limita la acestea, următoarele: ... --------- Partea introductivă a lit.
  55. b)a art. 38 a fost modificată de lit.
  56. m)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. b.1) experienţa investitorului privat în realizarea de proiecte similare; --------- Lit. b.1) a art. 38 a fost modificată de lit.
  57. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". b.2) balanţa capacităţilor şi expertizei persoanei juridice sau asociaţiei de persoane juridice; b.3) capacitatea investitorului privat de a îndeplini cerinţele financiare şi tehnice ale proiectului public-privat; --------- Lit. b.3) a art. 38 a fost modificată de lit.
  58. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". b.4) probitate demonstrată a persoanei juridice sau, după caz, a fiecărui membru în asociaţia de investitori privaţi demonstrată prin modul în care a asigurat anterior finanţarea unor investiţii semnificative; --------- Lit. b.4) a art. 38 a fost modificată de lit.
  59. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat".
  60. c)termenii şi condiţiile generale ale documentului ataşat, şi anume: ... c.1) o declaraţie a autorităţii publice, potrivit căreia aceasta îşi rezervă în mod unilateral şi incontestabil dreptul de a nu continua proiectul de parteneriat public-privat, cu argumente justificative concrete, în oricare dintre fazele care se desfăşoară înainte de depunerea de către investitorul privat a ofertei finale rezultate din negociere; --------- Lit. c.1) a art. 38 a fost modificată de lit.
  61. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". c.2) declararea faptului că autoritatea publică nu va rambursa niciunuia dintre investitorii participanţi la selecţie costurile realizate de aceştia ca urmare a pregătirii ofertelor/scrisorilor de intenţie sau altor activităţi desfăşurate pe timpul negocierilor; --------- Lit. c.2) a art. 38 a fost modificată de lit.
  62. m)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. c.3) detalii privind modul în care sunt protejate drepturile de proprietate intelectuală menţionate în scrisoarea de intenţie şi anexele sale. În mod obişnuit partenerul public trebuie să dea garanţii că informaţiile prezentate de ofertant în scrisoarea de intenţie nu vor fi divulgate; totuşi, autoritatea publică îşi rezervă dreptul de a folosi unele comentarii ale investitorilor privaţi în etapele următoare de pregătire a proiectului de parteneriat public-privat; --------- Lit. c.3) a art. 38 a fost modificată de lit.
  63. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". c.4) declararea faptului că partenerul public nu are intenţia de a da niciun fel de relaţii privind documente sau informaţii extrase din dosarele celorlalţi ofertanţi, ci numai date referitoare la propria ofertă;
  64. d)formatul, data-limită şi locul primirii ofertelor/scrisorilor de intenţie; ... --------- Lit.
  65. d)a art. 38 a fost modificată de lit.
  66. m)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
  67. e)informaţiile pe care investitorii privaţi trebuie să le prezinte în ofertă, şi anume: ... --------- Lit.
  68. e)a art. 38 a fost modificată de lit.
  69. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.1) detalii privind investitorul privat, incluzând detalii pentru fiecare membru al asociaţiei de investitori privaţi, dacă acesta este o asociere, natura şi forma relaţiei dintre aceştia şi condiţiile generale ale acordului dintre aceştia privind finanţarea şi realizarea tipurilor de activităţi propuse a fi derulate de investitorul privat în cadrul proiectului de parteneriat public-privat; --------- Lit. e.1) a art. 38 a fost modificată de lit.
  70. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.2) o imagine generală a propunerii de abordare a proiectului de parteneriat public-privat, în vederea demonstrării capacităţii investitorului privat de a răspunde la cerinţele autorităţii publice; --------- Lit. e.2) a art. 38 a fost modificată de lit.
  71. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.3) informaţii privind expertiza şi capacitatea investitorului privat şi, de asemenea, justificarea posibilităţii de satisfacere a cerinţelor proiectului; --------- Lit. e.3) a art. 38 a fost modificată de lit.
  72. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.4) detalii privind situaţia financiară a fiecărui membru al asociaţiei de investitori privaţi, precum şi posibilele surse financiare colaterale, dacă este cazul; --------- Lit. e.4) a art. 38 a fost modificată de lit.
  73. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.5) informaţii privind cerinţele de confidenţialitate şi eventualele posibile conflicte de interes; e.6) confirmarea că nici investitorul privat şi nici membrii asociaţiei de investitori privaţi nu au un conflict de interese actual sau potenţial; --------- Lit. e.6) a art. 38 a fost modificată de lit.
  74. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". e.7) evidenţa/dovada capacităţii investitorului privat de a gestiona nivelul propus de alocare a riscurilor. --------- Lit. e.7) a art. 38 a fost modificată de lit.
  75. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma "investitor privat". Articolul 38^1
(1)Specificaţiile tehnice sunt definite în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentele norme, specificaţii care sunt menţionate în documentele contractului, precum anunţurile de selecţie, documentul ataşat, studiul de prefezabilitate sau fundamentare. Respectivele specificaţii tehnice trebuie stabilite astfel încât să ţină seama de criteriile de accesibilitate pentru persoanele cu handicap şi pentru toţi utilizatorii. ...
(2)Specificaţiile tehnice trebuie să permită accesul egal al investitorilor privaţi şi să nu aibă ca efect impunerea unor obstacole nejustificate în calea concurenţei în ceea ce priveşte lansarea procedurilor de selecţie. ...
(3)Fără a aduce atingere normelor tehnice obligatorii de drept intern, specificaţiile tehnice sunt formulate: ...
  1. a)fie prin trimitere la specificaţiile tehnice definite în anexa nr. 4 şi, în ordinea preferinţelor, la standardele naţionale care transpun standardele europene, la acordurile tehnice europene, la specificaţiile tehnice comune, la standardele internaţionale sau la alte sisteme tehnice de referinţă stabilite de organismele europene de standardizare ori, în cazul în care acestea nu există, la standardele naţionale, la acordurile tehnice naţionale sau la specificaţiile tehnice naţionale în materie de proiectare, calcul şi execuţie a lucrărilor, precum şi de utilizare a produselor. Fiecare trimitere este însoţită de menţiunea «sau echivalent»; ...
  2. b)fie în termeni de performanţe sau de cerinţe funcţionale; acestea pot include caracteristici de mediu. Cu toate acestea, specificaţiile tehnice trebuie să fie suficient de exacte pentru ca investitorii să poată determina obiectul contractului şi pentru ca partenerii publici să poată atribui contractul; ...
  3. c)fie în termeni de performanţe sau de cerinţe funcţionale, prevăzute la lit. b), făcând trimitere la specificaţiile menţionate la lit.
  4. a)ca mijloc de prezumţie a conformităţii cu respectivele performanţe ori cerinţe funcţionale; ...
  5. d)fie prin trimitere la specificaţiile prevăzute la lit. a), pentru anumite caracteristici, şi la performanţele sau cerinţele funcţionale prevăzute la lit. b), pentru alte caracteristici. ...
(4)În cazul în care se folosesc de posibilitatea de a face trimitere la specificaţiile prevăzute la alin.
(3)lit. a), partenerii publici nu pot respinge o ofertă pe motiv că bunurile sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificaţiile la care au făcut trimitere, dacă investitorul dovedeşte în oferta sa, într-un mod care să răspundă cerinţelor partenerului public, prin orice mijloace adecvate, că soluţiile pe care le propune îndeplinesc în mod echivalent cerinţele definite în specificaţiile tehnice. Prin mijloc adecvat se poate înţelege un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut. ...
(5)În cazul în care se folosesc de posibilitatea, prevăzută la alin.
(3), de a stabili performanţe sau cerinţe funcţionale de îndeplinit, partenerii publici nu pot respinge o ofertă de lucrări, de bunuri şi de servicii conforme cu un standard naţional care transpune un standard european, cu un acord tehnic european, cu o specificaţie tehnică comună, cu un standard internaţional ori cu un sistem tehnic de referinţă elaborat de un organism european de standardizare, dacă aceste specificaţii se referă la performanţele sau cerinţele funcţionale pe care le-au impus. ...
(6)În oferta sa, investitorul privat trebuie să dovedească, într-un mod care să răspundă cerinţelor partenerului public şi prin orice mijloace adecvate, că lucrările, bunurile şi serviciile conforme cu standardul răspund performanţelor sau cerinţelor funcţionale ale partenerului public. Prin mijloc adecvat se poate înţelege un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut. ...
(7)În cazul în care prevăd caracteristici de mediu în termeni de performanţe sau de cerinţe funcţionale, astfel cum sunt menţionate la alin.
(3)lit. b), partenerii publici pot utiliza specificaţiile detaliate ori, dacă este necesar, părţi ale acestora, conform etichetelor ecologice europene sau (mulţi)naţionale ori conform oricăror alte etichete ecologice, cu condiţia ca: ...
  1. a)respectivele specificaţii să fie adecvate astfel încât să definească caracteristicile bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului; ...
  2. b)cerinţele etichetei să fie elaborate pe baza unor informaţii ştiinţifice; ...
  3. c)etichetele ecologice să fie adoptate printr-o procedură la care să poată participa toate părţile implicate, precum organismele guvernamentale, consumatorii, producătorii, distribuitorii şi organizaţiile de mediu; ...
  4. d)specificaţiile să fie accesibile tuturor părţilor interesate. ...
(8)Partenerii publici pot preciza că bunurile sau serviciile care prezintă etichete ecologice sunt considerate ca respectând specificaţiile tehnice definite în documentul ataşat; partenerii publici trebuie să accepte orice alte justificări adecvate, cum ar fi un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut. ...
(9)În sensul prezentului articol, prin organisme recunoscute se înţelege laboratoarele de testare şi de calibrare, organismele de inspecţie şi de certificare care sunt conforme cu standardele europene aplicabile. Partenerii publici acceptă certificatele emise de organismele recunoscute din alte state membre. ...
(10)Cu excepţia cazului în care sunt justificate de obiectul contractului, specificaţiile tehnice nu pot preciza o producţie determinată, o origine determinată sau un procedeu determinat şi nici nu se pot referi la o marcă comercială, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producţie determinată, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. Această menţiune sau referire este autorizată, cu titlu excepţional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă şi de inteligibilă a obiectului contractului, în conformitate cu alin.
(3)şi
(4); o astfel de menţiune ori referire este însoţită de cuvintele «sau echivalent». ... --------- Art. 38^1 a fost introdus de lit.
  1. n)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 39 Anunţul de selecţie şi documentul ataşat sunt supuse aprobării autorităţilor deliberative, Guvernului sau organelor deliberative de conducere ale partenerilor publici, după caz, împreună cu programul de desfăşurare a procedurii de selecţie, componenţa comisiei de evaluare a scrisorilor de intenţie, criteriile de evaluare, grilele de punctaj şi modul de tratare a scrisorilor de intenţie întârziate sau nesigilate. --------- Art. 39 a fost modificat de lit.
  2. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie". Articolul 40 Anunţul de selecţie se publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 178/2010 , partenerul public fiind obligat să distribuie, fără plată, documentul ataşat tuturor investitorilor privaţi. --------- Art. 40 a fost modificat de lit.
  3. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie" şi a sintagmei "investitor interesat" cu sintagma "investitor privat". Articolul 41 Pentru a oferi tuturor părţilor interesate posibilitatea de a răspunde la anunţul de selecţie, partenerul public poate să publice acelaşi anunţ şi prin mass-media. --------- Art. 41 a fost modificat de lit.
  4. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin înlocuirea sintagmei "anunţ de intenţie" cu sintagma "anunţ de selecţie". Capitolul VI Comisiile de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie şi de negociere a ofertelor finale ale investitorilor privaţi --------- Titlul capitolului VI a fost modificat de lit.
  5. o)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 42
(1)Procedurile de selecţie a investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat sunt: procedura deschisă şi procedura de dialog competitiv. ...
(2)Partenerul public numeşte, potrivit legii, următoarele comisii: ...
  1. a)comisia de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie şi a documentelor însoţitoare ale investitorilor privaţi; ...
  2. b)comisia de negociere cu investitorii privaţi selectaţi şi cu care s-au semnat acorduri de proiect, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv. ... --------- Art. 42 a fost modificat de lit.
  3. p)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 43
(1)Comisia de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie şi a documentelor însoţitoare este formată din minimum 5 membri din cadrul experţilor şi specialiştilor partenerului public şi, după caz, membrii autorităţilor deliberative/organelor de conducere, membri ai executivului partenerului public definit la art. 8 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice altă persoană cu expertiză în domeniul obiectivului proiectului de parteneriat public-privat, în calitate de expert cooptat, care nu se află în conflict de interese, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. --------- Alin.
(1)al art. 43 a fost modificat de lit. q) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
(2)Rolul comisiei de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie şi a documentelor însoţitoare este acela de a analiza şi selecta investitorii privaţi, care participă la procedura de selecţie în vederea semnării contractului de parteneriat public-privat sau a acordului de proiect, după caz. ... --------- Alin.
(2)al art. 43 a fost modificat de lit. q) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
(3)În situaţia în care la evaluare se prezintă un singur candidat, comisia analizează în baza criteriilor de evaluare aprobate documentaţia prezentată de acesta şi, în cazul în care aceasta îndeplineşte condiţiile de selectare, se semnează acordul de proiect şi se continuă, conform legii, etapa de negociere. ... Articolul 44 Criteriile de selecţie au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui investitor privat participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care acesta va fi declarat câştigător. --------- Art. 44 a fost modificat de lit.
  1. r)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^1 Partenerul public are dreptul de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare numai la:
  2. a)situaţia personală a investitorului privat; ...
  3. b)capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; ...
  4. c)situaţia economică şi financiară; ...
  5. d)capacitatea tehnică şi/sau profesională; ...
  6. e)standarde de asigurare a calităţii; ...
  7. f)standarde de protecţie a mediului. ... --------- Art. 44^1 a fost introdus de lit.
  8. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^2
(1)Investitorii privaţi au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public ori privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de selecţie formulate în conformitate cu prevederile art. 44^1. ...
(2)Partenerul public nu are dreptul de a impune investitorilor privaţi obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceştia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerinţe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerinţe. Partenerul public are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate. ...
(3)Prin ordin al secretarului general al Guvernului se pot stabili modalităţi de certificare sau includere pe liste oficiale, la nivel naţional, a investitorilor privaţi care optează pentru un astfel de sistem de certificare. În acest caz, Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat (UCCPPP) are obligaţia de a informa Comisia Europeană cu privire la coordonatele şi modul de funcţionare a sistemului. ...
(4)În cazul utilizării listelor oficiale ale investitorilor privaţi desemnaţi, partenerii publici vor solicita adeverinţe suplimentare, care să ateste îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. ... --------- Art. 44^2 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^3
(1)Partenerul public nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de încheiere a contractului de parteneriat public-privat prin introducerea unor criterii minime de selecţie, care: ...
  1. a)nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat; ...
  2. b)sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat. ...
(2)Partenerul public va impune criterii minime de selecţie referitoare la situaţia economică şi financiară ori la capacitatea tehnică şi/sau profesională a investitorilor privaţi, elaborând în acest sens o notă justificativă. ... --------- Art. 44^3 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^4 În sensul prevederilor art. 44^3 alin.
(1)lit.
  1. b)se prezumă că cerinţele minime de selecţie sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat, dacă se impune îndeplinirea unor condiţii cum ar fi:
  2. a)suma valorilor/cantităţilor de bunuri furnizate, servicii prestate şi lucrări executate, incluse în contractul/contractele prezentat/prezentate de către investitorul privat ca dovadă a experienţei lui similare, să fie mai mare decât valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului de parteneriat public-privat care urmează să fie încheiat; ...
  3. b)valoarea cifrei de afaceri a investitorului privat să fie mai mare decât valoarea estimată a contractului, multiplicată cu 2. ... --------- Art. 44^4 a fost introdus de lit.
  4. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^5
(1)Atunci când solicită îndeplinirea anumitor criterii de selecţie, partenerul public trebuie să precizeze în anunţul de selecţie şi în documentul ataşat anunţului de selecţie informaţiile pe care investitorii privaţi urmează să le prezinte în acest scop, precum şi documentele specifice prin care se pot confirma informaţiile respective. ...
(2)Documentele solicitate nu trebuie să limiteze posibilitatea investitorului privat de a demonstra îndeplinirea criteriilor de selecţie şi prin alte mijloace, în măsura în care acestea pot fi considerate edificatoare de către partenerul public. ...
(3)În sensul prevederilor alin.
(2), se consideră inclus în categoria mijloacelor edificatoare orice site oficial al unei instituţii publice sau al unei alte entităţi abilitate prin lege în acest scop, în măsura în care sursa de date respectivă conţine informaţii actualizate. ...
(4)În cazul în care există incertitudini sau neclarităţi în ceea ce priveşte anumite documente prezentate, partenerul public are dreptul de a solicita detalii, precizări ori confirmări suplimentare atât de la investitorul privat în cauză, cât şi de la autorităţile competente care pot furniza informaţii în acest sens. În orice situaţie, partenerul public are obligaţia de a asigura o perioadă rezonabilă de timp pentru furnizarea precizărilor/ confirmărilor solicitate. ...
(5)Partenerul public nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de selecţie pentru eventualii subcontractanţi, dar resursele materiale şi umane ale subcontracţantilor declaraţi se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă sunt prezentate documente relevante în acest sens. ... --------- Art. 44^5 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^6
(1)Partenerul public are obligaţia de a utiliza pentru selecţia investitorilor privaţi numai criteriile de selecţie şi negociere prevăzute în anunţul de selecţie. ...
(2)Etapa de selecţie în cadrul procedurii de dialog competitiv a investitorilor privaţi reprezintă un proces distinct care are ca scop doar limitarea numărului de investitori privaţi care vor participa la dialog. Selecţia se realizează prin acordarea pentru fiecare investitor privat a unui punctaj care trebuie să reflecte capacitatea acestuia de a îndeplini contractul de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat. ...
(3)Partenerul public are obligaţia să precizeze în anunţul de selecţie şi în documentul ataşat modalitatea de acordare a punctajului pe baza căruia se va realiza clasamentul investitorilor privaţi ori de câte ori urmează să realizeze o selecţie a acestora. ... --------- Art. 44^6 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^7 Nu pot participa la procedurile de selecţie în vederea atribuirii unui contract de parteneriat public-privat persoanele aflate în situaţia prevăzută la art. 12 alin.
(2)din Legea nr. 178/2010 , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Art. 44^7 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^8
(1)Partenerul public are obligaţia de a accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că investitorul privat nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44^7 orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care acesta este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare ori alte documente echivalente emise de autorităţile competente din ţara respectivă. ...
(2)În cazul în care există incertitudini în ceea ce priveşte situaţia personală a respectivilor investitori privaţi, partenerul public are dreptul de a solicita în mod direct informaţii de la autorităţile competente care emit documente de natura celor prevăzute la alin.
(1). ...
(3)În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit investitorul privat nu se emit documente de natura celor prevăzute la alin.
(1)ori respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 44^7, partenerul public are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative ori judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens. ... --------- Art. 44^8 a fost introdus de lit.
  1. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^9 Partenerul public are dreptul de a solicita oricărui investitor privat să prezinte documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană juridică şi, după caz, de atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din ţara în care investitorul privat este stabilit. --------- Art. 44^9 a fost introdus de lit.
  2. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^10
(1)În cazul în care partenerul public solicită demonstrarea situaţiei economice şi financiare, atunci acesta are obligaţia de a indica în documentul ataşat şi informaţiile pe care investitorii privaţi urmează să le prezinte în acest scop. ...
(2)Dovada capacităţii economice şi financiare a investitorului privat poate fi făcută, ca regulă generală, prin una sau mai multe dintre următoarele referinţe: ...
  1. a)declaraţii bancare corespunzătoare sau, după caz, dovada unei asigurări a riscului profesional; ...
  2. b)prezentarea bilanţurilor sau a extraselor de bilanţ, în cazul în care publicarea bilanţurilor este prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit investitorul privat; ...
  3. c)o declaraţie privind cifra totală de afaceri şi, după caz, cifra de afaceri din domeniul de activitate care face obiectul contractului, pentru cel mult ultimele 3 exerciţii financiare, disponibile în funcţie de data înfiinţării sau începerii activităţilor investitorului privat, în măsura în care informaţiile privind cifrele de afaceri sunt disponibile. În acest ultim caz, partenerul public are obligaţia de a lua în considerare şi data la care investitorul privat a fost înfiinţat sau şi-a început activitatea comercială. ...
(3)După caz, un investitor privat poate include şi prezenta în oferta lui capacităţile altor entităţi, indiferent de natura juridică a relaţiilor dintre acesta şi respectivele entităţi. În acest caz, investitorul privat trebuie să dovedească partenerului public că va dispune de mijloacele necesare, prezentând, de exemplu, angajamentul ferm al respectivelor entităţi în acest sens. ...
(4)În aceleaşi condiţii, un grup de investitori privaţi poate menţiona capacităţile membrilor grupului sau ale altor entităţi. ...
(5)În cazul în care, din motive întemeiate, investitorul privat nu poate prezenta referinţele solicitate de partenerul public, este autorizat să facă dovada capacităţii sale economice şi financiare prin orice alt document pe care partenerul public îl consideră şi îl acceptă ca fiind corespunzător. ... --------- Art. 44^10 a fost introdus de lit. s) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^11
(1)Capacităţile tehnice ale investitorilor privaţi pot fi dovedite în unul dintre următoarele moduri, în funcţie de natura, cantitatea sau importanţa şi utilizarea lucrărilor, a bunurilor ori a serviciilor: ...
  1. a)prezentarea listei de lucrări executate în decursul ultimilor 5 ani, însoţită de certificate de bună execuţie. Respectivele certificate indică valoarea, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit; după caz, autoritatea competentă trimite certificatele direct partenerului public; ...
  2. b)prezentarea unei liste a principalelor livrări sau a principalelor servicii efectuate în decursul ultimilor 3 ani, indicând valoarea, data şi beneficiarii publici ori privaţi. Livrările sau prestările de servicii pot fi dovedite: ... (
  3. i)în cazul în care beneficiarul a fost un partener public, prin certificate emise sau contrasemnate de autoritatea competentă; (îi) în cazul în care beneficiarul a fost privat, prin certificarea din partea acestuia, sau în lipsa acesteia, printr-o declaraţie a investitorului privat;
  4. c)indicarea tehnicienilor sau organismelor tehnice, indiferent dacă fac sau nu parte din întreprinderea investitorului privat, în special a celor care răspund de controlul calităţii şi, dacă este vorba de contracte de parteneriat public-privat de lucrări, a celor de care va dispune contractantul în vederea execuţiei lucrărilor; ...
  5. d)descrierea echipamentului tehnic afectat pentru derularea proiectului de parteneriat public-privat, a măsurilor aplicate de furnizor sau de prestatorul de servicii în vederea asigurării calităţii şi a resurselor sale de studiu şi de cercetare; ...
  6. e)în cazul în care bunurile sau serviciile care urmează să fie furnizate sunt complexe ori în care, cu titlu excepţional, sunt destinate unui anumit scop - un control efectuat de partenerul public sau, în numele acestuia, de un organism oficial competent din ţara în care furnizorul ori prestatorul de servicii este stabilit, sub rezerva acordului respectivului organism; controlul urmăreşte capacităţile de producţie ale furnizorului sau capacitatea tehnică a prestatorului de servicii şi, dacă este necesar, măsurile pe care urmează să le ia în vederea controlării calităţii; ...
  7. f)indicarea nivelurilor de studii şi profesionale ale investitorului privat care prestează servicii sau gestionează lucrările şi ale personalului din conducere şi, în special, ale responsabilului ori responsabililor cu prestarea serviciilor sau coordonarea lucrărilor; ...
  8. g)pentru contractele de parteneriat public-privat de lucrări şi de servicii şi numai în cazuri adecvate - indicarea măsurilor de gestionare a mediului pe care investitorul privat le poate aplica în timpul executării contractului; ...
  9. h)printr-o declaraţie care să indice efectivele medii anuale de personal ale investitorului privat care prestează servicii şi numărul personalului din conducere pe o perioadă de 3 ani; ...
  10. i)printr-o declaraţie care să indice utilajele, materialele şi echipamentul tehnic de care va dispune investitorul privat care prestează servicii sau execută lucrări pentru executarea contractului; ...
  11. j)indicarea părţii din contract pe care investitorul privat care prestează servicii are intenţia să o subcontracteze; ...
  12. k)în ceea ce priveşte bunurile care urmează să fie furnizate, prin solicitarea de către partenerul public de eşantioane, descrieri şi fotografii a căror autenticitate poate fi dovedită la cererea partenerului public; ...
  13. l)în ceea ce priveşte bunurile care urmează să fie furnizate, prin certificate emise de instituţiile sau de serviciile oficiale responsabile cu controlul calităţii şi cu competenţe recunoscute, care să ateste conformitatea produselor clar identificată prin trimiterea la specificaţii ori standarde corespunzătoare. ...
(2)După caz şi pentru un contract de parteneriat public-privat determinat, un investitor privat poate menţiona capacităţile altor entităţi, indiferent de ce caracter legal au relaţiile dintre el şi respectivele entităţi. În acest caz, investitorul privat trebuie să dovedească partenerului public că va dispune de mijloacele necesare, prezentând, de exemplu, angajamentul ferm al respectivelor entităţi în acest sens. ...
(3)În aceleaşi condiţii, un grup de investitori privaţi prevăzut la art. 3^1 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, poate menţiona capacităţile membrilor grupului sau ale altor entităţi.
(4)În cazul procedurilor de atribuire a contractelor de parteneriat public-privat de bunuri care necesită lucrări de montaj sau de instalaţii, prestarea unor servicii şi execuţia unor lucrări, capacitatea operatorilor economici de a furniza serviciile ori de a executa instalaţiile sau lucrările poate fi evaluată în special în funcţie de capacităţile, eficienţa, experienţa şi fiabilitatea lor. ...
(5)Partenerul public precizează, în anunţul de selecţie sau în documentul ataşat, referinţele pe care doreşte să le primească dintre cele prevăzute la alin.
(1)-
(4). ... --------- Art. 44^11 a fost introdus de lit.
  1. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^12 În cazul în care solicită prezentarea unor certificate eliberate de organisme independente, care să ateste că investitorul privat respectă anumite standarde de garantare a calităţii, partenerul public se raportează la sistemele de asigurare a calităţii fondate pe seriile de standarde europene relevante şi certificate de organisme conforme cu standardele europene privind certificarea. Partenerii publici recunosc certificatele echivalente ale organismelor stabilite în alte state membre. De asemenea, partenerii publici acceptă şi alte dovezi ale măsurilor echivalente de garantare a calităţii prezentate de investitorii privaţi. --------- Art. 44^12 a fost introdus de lit.
  2. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^13 În cazul în care partenerul public solicită prezentarea unor certificate eliberate de organisme independente, care să ateste că investitorul privat se conformează anumitor standarde de gestionare a mediului, partenerul public se raportează la Sistemul comunitar de management ecologic şi audit (EMAS) sau la standardele de gestionare a mediului bazate pe standardele europene ori internaţionale în domeniu şi certificate de organisme conforme cu legislaţia comunitară sau cu standardele europene ori internaţionale privind certificarea. Partenerii publici recunosc certificatele echivalente ale organismelor stabilite în alte state membre. De asemenea, partenerii publici acceptă şi alte dovezi ale măsurilor echivalente de gestionare a mediului prezentate de investitorii privaţi, dacă sunt conforme cu legislaţia în domeniu. --------- Art. 44^13 a fost introdus de lit.
  3. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 44^14 Partenerul public poate invita investitorii să clarifice certificatele şi documentele prezentate în temeiul art. 44^7-44^13. --------- Art. 44^14 a fost introdus de lit.
  4. s)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 45 Criteriile descrise la art. 44 constituie elementele de bază pentru elaborarea şi aprobarea de către partenerul public a propriilor norme de selecţie pentru proiectul de parteneriat public-privat iniţiat. Articolul 46
(1)Comisia de negociere cu investitorii privaţi selectaţi şi cu care s-au semnat acorduri de proiect este formată din minimum 5 membri din cadrul experţilor şi specialiştilor partenerului public, după caz, consilieri locali sau judeţeni, miniştri, secretari de stat, membri ai consiliilor de administraţie ori membri ai executivului partenerilor publici, definiţi la art. 8 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, sau orice altă persoană cu expertiză în domeniul obiectivului proiectului de parteneriat public-privat, care nu este în situaţie de conflict de interese astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Alin.
(1)al art. 46 a fost modificat de lit. ş) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011.
(2)Rolul comisiei de negociere cu investitorii privaţi selectaţi şi cu care s-au semnat acorduri de proiect este acela de a negocia cu fiecare candidat selectat pentru această etapă, pentru stabilirea partenerului privat care depune oferta finală şi cu care se semnează contractul de parteneriat public-privat. ... Articolul 47 Criteriile de negociere cu candidaţii cu care s-a semnat acordul de proiect în vederea stabilirii investitorului privat cu care se va încheia contractul de parteneriat public-privat sunt următoarele:
  1. a)identificarea clară a responsabilităţilor partenerului public şi ale investitorului privat în cadrul proiectului de proiect public-privat care se negociază; ...
  2. b)fixarea responsabilităţilor legale ale celor 2 parteneri în etapele premergătoare şi de organizare ale companiei de proiect; ...
  3. c)stabilirea de către părţi a obiectivelor solicitate de către partenerul public pentru realizarea proiectului de parteneriat public-privat; ...
  4. d)identificarea clară a responsabilităţilor de natură tehnică, financiară şi juridică ale celor 2 parteneri; ...
  5. e)stabilirea concretă în baza legislaţiei în vigoare şi a analizelor şi documentelor justificative, a cotelor de participare ale celor 2 parteneri la compania de proiect, a numărului de membri în consiliul de administraţie şi a funcţiilor şi atribuţiilor acestora pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat; ...
  6. f)modificarea, revizuirea, adaptarea sau realizarea studiilor, analizelor şi planurilor de afaceri premergătoare sau necesare după etapa de negociere, în funcţie de condiţiile de realizare a proiectului de parteneriat public-privat rezultate şi acceptate de cei 2 parteneri pe timpul procedurii de negociere; ...
  7. g)identificarea clară a standardelor de performanţă, a facilităţilor şi a echipamentelor ce urmează să fie furnizate, a serviciilor de furnizat, a graficelor de desfăşurare a activităţilor pe toată durata de derulare a contractului de parteneriat public-privat şi a datelor de livrare şi performanţă; ...
  8. h)stabilirea valorii totale a investiţiei, descrierea clară a participării părţilor şi convenirea perioadei determinate până la finalizarea contractului de parteneriat public-privat; ...
  9. i)asigurarea controlului costurilor, calităţii, serviciilor, siguranţei, relaţiilor cu comunităţile locale, precum şi controlul cerinţelor de operare şi întreţinere; ...
  10. j)stabilirea modului de repartizare şi de balansare a riscurilor între partenerii public şi privat pe toată perioada de derulare a contractului de parteneriat public-privat; ...
  11. k)aranjamentele alternative pentru cazurile în care investitorul privat se lichidează, devine falimentar, contravine contractului sau subcontractelor speciale ori în cazul în care parteneriatul încetează înainte de termen; ... ---------- Lit.
  12. k)a art. 47 a fost modificată de lit.
  13. ao)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011, prin inlocuirea sintagmei "investitor" cu sintagma"investitor privat".
  14. l)identificarea mecanismelor de urmărire a performanţei, a calităţii serviciului şi a altor obiective ale partenerului public, inclusiv a modului de utilizare a beneficiilor, dacă acestea se obţin; ...
  15. m)stabilirea mecanismelor de rezolvare a conflictelor; ...
  16. n)stabilirea clauzelor de transfer al obiectivului proiectului public-privat către partenerul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului de parteneriat public-privat; ...
  17. o)stabilirea clauzelor şi formei contractului de parteneriat public-privat care se va încheia între cei 2 parteneri; ...
  18. p)probleme referitoare la forţa de muncă preluată sau angajată pentru realizarea proiectului public-privat; ...
  19. q)alte obiective stabilite de partenerul public. ... Articolul 48 Negocierea condiţiilor de realizare a proiectului public-privat, a clauzelor contractului şi a anexelor sale se face numai în limitele mandatului acordat comisiei de negocieri de către conducătorul partenerului public. Articolul 49 Abrogat. --------- Art. 49 a fost abrogat de lit.
  20. t)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 50 Abrogat. --------- Art. 50 a fost abrogat de lit.
  21. t)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 51 Abrogat. --------- Art. 51 a fost abrogat de lit.
  22. t)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 52 Abrogat. --------- Art. 52 a fost abrogat de lit.
  23. t)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Capitolul VII Metode de calcul al valorii estimate a contractelor de parteneriat public-privat --------- Titlul capitolului VII a fost modificat de lit. ţ) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 53
(1)Calcularea valorii estimate a unui contract de parteneriat public-privat se bazează pe valoarea totală, fără TVA, estimată de partenerul public, reprezentând suma valorii dintre valoarea aportului partenerului public şi costul total rezultat din studiul de prefezabilitate sau fundamentare, inclusiv suma valorii riscurilor de proiect. Acest calcul ţine seama inclusiv de orice formă de opţiune posibilă şi de eventualele reînnoiri ale contractului. ...
(2)Estimarea trebuie să fie valabilă la momentul expedierii anunţului de selecţie. ...
(3)Niciun contract de parteneriat public-privat de lucrări şi niciun contract de parteneriat public-privat cu scopul obţinerii unei anumite cantităţi de bunuri şi de servicii nu pot fi împărţite în vederea sustragerii de la aplicarea dispoziţiilor prezentei hotărâri. ... --------- Art. 53 a fost modificat de lit.
  1. u)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54 Valoarea estimată a contractelor de parteneriat public-privat trebuie să includă suma costurilor actualizate, generate de proiectarea, finanţarea, construcţia/realizarea sau transformarea, reabilitarea/modernizarea, întreţinerea, mentenanţa, operarea, exploatarea ori managementul lucrărilor, echipamentelor şi valorilor imateriale/materiale şi de prestarea de servicii prevăzute pe durata contractului. --------- Art. 54 a fost modificat de lit.
  2. v)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^1 La calcularea valorii estimate a contractului de parteneriat public-privat se va ţine cont şi de valoarea riscurilor de proiect. --------- Art. 54^1 a fost introdus de lit.
  3. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^2
(1)În cazul contractelor de parteneriat public-privat, riscul poate fi de două tipuri: riscul transferabil şi riscul reţinut. ...
(2)Riscul transferabil reprezintă cuantificarea valorică a tuturor riscurilor de proiect care urmează să fie preluate de investitor. ...
(3)Riscul reţinut reprezintă cuantificarea valorică a tuturor riscurilor de proiect care urmează să fie preluate de partenerul public. ... --------- Art. 54^2 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^3 Evaluarea riscului presupune parcurgerea următoarelor etape:
  2. a)identificarea tuturor riscurilor; ...
  3. b)cuantificarea consecinţelor riscurilor; ...
  4. c)estimarea probabilităţii riscurilor; ...
  5. d)cuantificarea financiară a riscurilor; ...
  6. e)identificarea structurii de alocare a riscurilor; ...
  7. f)calcularea riscului transferabil; ...
  8. g)calcularea riscului reţinut. ... --------- Art. 54^3 a fost introdus de lit.
  9. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^4 În contextul valorii estimate, riscul reflectă potenţiale costuri suplimentare peste costul de bază al valorii estimate a contractului de parteneriat public-privat. --------- Art. 54^4 a fost introdus de lit.
  10. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^5 În mod general, riscul poate fi inclus în valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat, prin una dintre următoarele metode:
  11. a)includerea costurilor riscurilor de proiect în cash flow-ul general; ...
  12. b)ajustarea ratei de actualizare a costului capitalului în vederea reflectării nivelului specific al riscului pentru fiecare proiect. ... --------- Art. 54^5 a fost introdus de lit.
  13. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^6 Principalele categorii de riscuri sunt reprezentate de:
  14. a)riscul îndeplinirii cerinţelor specifice impuse proiectului; ...
  15. b)riscul de proiectare şi construcţie; ...
  16. c)riscul ca cererea de utilizare să fie mai mică decât estimările; ...
  17. d)riscul asociat protecţiei mediului; ...
  18. e)riscul de finanţare; ...
  19. f)riscul apariţiei unei situaţii de forţă majoră; ...
  20. g)riscul operaţional şi al asigurării nivelului de performanţă; ...
  21. h)riscul schimbării legislative; ...
  22. i)riscul uzurii morale şi al necesităţii modernizării; ...
  23. j)riscul specific proiectului. ... --------- Art. 54^6 a fost introdus de lit.
  24. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^7 La finalizarea identificării tuturor riscurilor partenerul public trebuie să evalueze şi să cuantifice posibilele urmări ale fiecărui risc, incluzând şi efectul oricărei succesiuni sau sincronizări a elementelor de risc. --------- Art. 54^7 a fost introdus de lit.
  25. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^8 Consecinţa apariţiei unui risc măsoară diferenţa dintre nivelul de bază al valorii estimate şi noul cost generat prin apariţia acelui risc, armonizat cu probabilitatea de apariţie a acestui risc. --------- Art. 54^8 a fost introdus de lit.
  26. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^9 Consecinţele apariţiei riscului pot fi directe sau indirecte. Consecinţele directe includ valoarea, timpul şi costurile ce depăşesc nivelul de bază al valorii estimate. Consecinţele indirecte apar din interacţiunea dintre riscuri diferite. --------- Art. 54^9 a fost introdus de lit.
  27. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^10 Toate riscurile identificate şi cuantificate trebuie incluse în valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat. --------- Art. 54^10 a fost introdus de lit.
  28. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^11 După identificarea şi evaluarea tuturor riscurilor materiale, fiecare risc trebuie analizat ca un risc transferabil sau reţinut, în măsura în care el poate fi transferat partenerului privat ori reţinut de către partenerul public în cadrul unui aranjament de tip parteneriat public-privat. --------- Art. 54^11 a fost introdus de lit.
  29. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^12 Riscul reţinut reprezintă suma acelor riscuri propuse să fie asumate de partenerul public în cadrul parteneriatului public-privat. Aceste riscuri trebuie adăugate la valoarea proiectelor, obţinându-se astfel costul real suportat de partenerul public în cadrul unui parteneriat public-privat. Astfel de riscuri pot fi: schimbări în legislaţie, riscuri induse de omisiuni în cadrul specificaţiilor de proiect, porţiunea asumată de partenerul public din riscul diminuării cererii etc. --------- Art. 54^12 a fost introdus de lit.
  30. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^13 Factorii care pot diminua riscurile reţinute sunt:
  31. a)abilitatea de a influenţa direct probabilitatea apariţiei unui risc; ...
  32. b)colaborarea cu contractanţi cu reputaţie şi utilizarea de tehnologii performante, pârghii eficiente de monitorizare şi management al riscului, acoperirea eficientă a riscurilor prin asigurare. ... --------- Art. 54^13 a fost introdus de lit.
  33. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^14
(1)Riscurile reţinute pot fi estimate pe baza unor pierderi anterioare sau în comparaţie cu valoarea primei de asigurare pentru un risc echivalent. ...
(2)Toate riscurile reţinute trebuie evaluate, cuantificate şi incluse pentru a da o valoare reală a costului suportat de partenerul public. ... --------- Art. 54^14 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^15
(1)Criteriul utilizat în vederea atribuirii contractelor de parteneriat public-privat îl reprezintă «oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic», iar stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. ...
(2)Algoritmul de calcul, precum şi factorii de evaluare a ofertelor, care vor fi luaţi în considerare, se precizează în mod clar şi detaliat în cadrul documentului ataşat la anunţul de selecţie şi vor reflecta metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezultă din propunerile tehnice şi financiare prezentate de investitorii privaţi. ... --------- Art. 54^15 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^16
(1)Partenerul public nu are dreptul de a utiliza criteriile de selecţie drept criterii de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie. ...
(2)Atunci când stabilesc criteriile de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenţie, partenerul public nu are dreptul de a utiliza criterii care: ...
  1. a)nu au o legătură directă cu natura şi obiectul contractului de parteneriat public-privat ce urmează să fie încheiat; ...
  2. b)nu reflectă un avantaj real şi evident pe care partenerul public îl poate obţine prin utilizarea criteriului de evaluare respectiv. ...
(3)Ponderea stabilită pentru fiecare criteriu de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru încheierea contractului de parteneriat public-privat. Pentru fiecare criteriu de evaluare partenerul public are obligaţia de a stabili o pondere care să reflecte în mod corect: ...
  1. a)importanţa caracteristicii tehnice/funcţionale considerate a reprezenta un avantaj calitativ ce poate fi punctat; sau ...
  2. b)cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care investitorii privaţi le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini. ...
(4)Partenerul public menţionează în anunţul de selecţie sau în documentul ataşat ponderea relativă pe care o conferă fiecăruia dintre criteriile selectate în vederea determinării ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic. ...
(5)Ponderea poate fi exprimată printr-un punctaj întocmit corespunzător în ceea ce priveşte intervalul dintre maxim şi minim. ...
(6)Dacă partenerul public consideră că o astfel de ponderare nu este posibilă din punct de vedere obiectiv, criteriile de evaluare vor fi ierarhizate în ordinea importanţei lor şi partenerul public va întocmi o notă justificativă în acest sens. ... --------- Art. 54^16 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^17 Garanţia de participare se constituie de către investitorul privat în scopul de a proteja partenerul public faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de parteneriat public-privat. --------- Art. 54^17 a fost introdus de lit.
  2. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^18 Partenerul public are obligaţia de a preciza în documentul ataşat anunţului de selecţie că pentru participarea la procedura de selecţie este prevăzută obligaţia investitorilor privaţi de a constitui o garanţie de participare. În acest caz, documentul ataşat trebuie să conţină şi următoarele informaţii:
  3. a)cuantumul garanţiei de participare în sumă fixă de 1% din valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat; ...
  4. b)perioada de valabilitate a garanţiei de participare, care va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentul ataşat. ... --------- Art. 54^18 a fost introdus de lit.
  5. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^19
(1)Garanţia de participare se constituie prin virament bancar, printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări sau prin depunere la casieria partenerului public şi se prezintă în original, în cuantumul şi pentru perioada prevăzută în documentul ataşat. ...
(2)Garanţia trebuie să fie irevocabilă. ...
(3)Partenerul public nu are dreptul: ...
  1. a)de a impune sau de a interzice prezentarea unui instrument de garantare emis de către o anumită societate bancară ori societate de asigurări, nominalizată în mod expres în documentaţia de atribuire; ...
  2. b)de a limita posibilitatea de prezentare a instrumentelor de garantare numai la cele care sunt emise de către societăţi bancare sau numai la cele care sunt emise de către societăţi de asigurări; ...
  3. c)de a impune sau de a interzice prezentarea scrisorilor de garanţie în oricare dintre formele prevăzute ori de a acorda, în cadrul procesului de evaluare, un punctaj suplimentar uneia dintre formele de constituire a garanţiei. ...
(4)Garanţia de participare se poate constitui şi prin depunerea la casieria partenerului public: ...
  1. a)a unui ordin de plată sau a unei file cec, cu condiţia confirmării acestora de către bancă până la data deschiderii ofertelor; ...
  2. b)a unei sume în numerar. ...
(5)În orice situaţie, dovada constituirii garanţiei de participare trebuie să fie prezentată cel mai târziu la data şi ora stabilite pentru deschiderea ofertelor/scrisorilor de intenţie. ... --------- Art. 54^19 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^20 Partenerul public are dreptul de a reţine garanţia pentru participare, investitorul privat pierzând astfel suma constituită, atunci când acesta din urmă se află în oricare dintre următoarele situaţii:
  2. a)îşi retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia; ...
  3. b)oferta sa fiind stabilită câştigătoare, refuză să semneze contractul de parteneriat public-privat în perioada de valabilitate a ofertei. ... --------- Art. 54^20 a fost introdus de lit.
  4. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^21
(1)Garanţia pentru participare, constituită de investitorul privat a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, se restituie de partenerul public în cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului de parteneriat public-privat. ...
(2)Garanţia de participare, constituită de investitorii privaţi a căror ofertă nu a fost stabilită câştigătoare, se returnează de partenerul public după semnarea contractului de parteneriat public-privat cu investitorul privat a cărui ofertă a fost desemnată câştigătoare, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de valabilitate a ofertei. ...
(3)În cazul în care partenerul public se află în situaţia de a anula procedura de încheiere a contractului de parteneriat public-privat, garanţia de participare se restituie după data expirării termenului de depunere a contestaţiilor cu privire la această decizie, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la această dată. ...
(4)După primirea comunicării privind rezultatul procedurii, investitorii privaţi ale căror oferte au fost declarate necâştigătoare au dreptul de a obţine eliberarea garanţiei de participare înainte de expirarea perioadei prevăzute la alin.
(2)sau, după caz, la alin.
(3), dacă transmit partenerului public o solicitare în acest sens. ... --------- Art. 54^21 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^22
(1)Anunţul de selecţie se publică în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Partenerul public are obligaţia de a transmite spre publicare anunţul de selecţie, inclusiv pe cele de tip erată la respectivele anunţuri, către operatorul SEAP. ...
(3)Transmiterea spre publicare a anunţurilor către operatorul SEAP se realizează numai prin mijloace electronice. ...
(4)Orice altă modalitate privind publicarea anunţului de selecţie şi a documentului ataşat în afara celei prevăzute la alin.
(1), inclusiv orice modificări aduse acestora, nu este permisă. ... --------- Art. 54^22 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^23
(1)Anunţurile pentru care Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, impune obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se redactează de partenerul public într-o limbă oficială a Uniunii Europene, cu respectarea prevederilor şi formelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.564/2005 al Comisiei din 7 septembrie 2005 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice în conformitate cu directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.
(2)Anunţurile publicate în SEAP nu trebuie să cuprindă alte informaţii decât cele cuprinse în anunţurile publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi trebuie să menţioneze data la care anunţul a fost trimis către Comisia Europeană. ... --------- Art. 54^23 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^24
(1)După transmiterea anunţurilor către operatorul SEAP, UCCPPP are obligaţia de a verifica anunţurile respective din punctul de vedere al respectării regulilor formale de completare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii acestora în SEAP. ...
(2)UCCPPP are obligaţia ca în termenul prevăzut la alin.
(1)să comunice operatorului SEAP acceptul de publicare sau respingerea publicării anunţului. ... --------- Art. 54^24 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^25 În cazul în care UCCPPP constată, în cursul verificării anunţului transmis de partenerul public către operatorul SEAP, că în forma sau în conţinutul acestuia există erori ori omisiuni, aceasta are obligaţia:
  2. a)de a comunică operatorului SEAP respingerea publicării anunţului; ...
  3. b)de a informa partenerul public asupra deciziei de respingere a publicării anunţului, motivând decizia respectivă şi indicând modul în care erorile/omisiunile pot fi remediate. ... --------- Art. 54^25 a fost introdus de lit.
  4. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^26
(1)Anunţurile transmise ulterior remedierii erorilor/omisiunilor constatate conform prevederilor art. 54^25 sunt considerate anunţuri noi şi fac obiectul tuturor regulilor de transmitere şi verificare prevăzute în prezentele norme. ...
(2)În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja publicate, partenerul public are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, în condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.564/
  1. ... --------- Art. 54^26 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie
  2. Articolul 54^27
(1)Operatorul SEAP nu are dreptul de a publică anunţul transmis de partenerul public sau de a-l transmite spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene fără obţinerea acceptului de publicare emis de UCCPPP. ...
(2)Operatorul SEAP are obligaţia de a asigura transmiterea anunţurilor spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în formatul standard adoptat de Comisia Europeană şi în termen de cel mult două zile lucrătoare de la obţinerea acceptului de publicare. ...
(3)Atunci când stabileşte perioadele-limită pentru depunerea ofertelor/scrisorilor de intenţie, partenerul public are obligaţia de a lua în calcul şi marja de timp de 7 zile lucrătoare, necesară pentru verificarea anunţurilor de către UCCPPP şi pentru transmiterea acestora către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către operatorul SEAP. ...
(4)Pentru stabilirea termenelor de primire a ofertelor şi a cererilor de participare, autorităţile contractante ţin seama în special de complexitatea contractului şi de timpul necesar pentru pregătirea ofertelor, fără a aduce atingere termenelor stabilite în prezentele norme. ...
(5)În cazul în care, indiferent de motiv, anumite documente sau informaţiile suplimentare, deşi solicitate în timp util, nu au fost furnizate în termenele stabilite la art. 22 alin.
(4)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, sau în care ofertele/scrisorile de intenţie nu pot fi formulate decât în urma unei vizite la faţa locului, termenele de primire a ofertelor/scrisorilor de intenţie sunt prelungite astfel încât toţi investitorii privaţii să poată avea acces la toate informaţiile necesare pentru formularea ofertelor/scrisorilor de intenţie. --------- Art. 54^27 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^28
(1)Operatorul SEAP are obligaţia de a publică anunţul în SEAP în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare, dar în niciun caz înainte de data transmiterii acestuia spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă prevederile Legii nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, impun această obligaţie.
(2)Pentru stabilirea termenelor de primire a ofertelor şi a scrisorilor de intenţie, partenerii publici ţin seama în special de complexitatea contractului şi de timpul necesar pentru pregătirea ofertelor/scrisorilor de intenţie, fără a aduce atingere termenelor stabilite de prezentul articol. ...
(3)În cazul procedurii deschise, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public privat este egală cu sau mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, partenerul public are obligaţia de a transmite anunţul de selecţie spre publicare în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puţin 52 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor/scrisorilor de intenţie.
(4)În cazul procedurii deschise, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat este mai mică decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, partenerul public are obligaţia de a transmite anunţul de selecţie spre publicare în SEAP cu cel puţin 22 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor/scrisorilor de intenţie.
(5)În cazul procedurii de dialog competitiv, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public privat este egală cu sau mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, partenerul public are obligaţia de a transmite anunţul de selecţie spre publicare în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puţin 37 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor/scrisorilor de intenţie.
(6)În cazul procedurii de dialog competitiv, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat este mai mică decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, partenerul public are obligaţia de a transmite anunţul de selecţie spre publicare în SEAP cu cel puţin 22 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor/scrisorilor de intenţie.
(7)Termenul curge de la data trimiterii anunţului de selecţie, în cazul ambelor proceduri. ...
(8)Partenerii publici care au atribuit un contract de parteneriat public-privat trimit un anunţ privind rezultatele procedurii de selecţie în termen de cel mult 48 de zile de la atribuirea contractului, ce se va publică în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după caz, în aceleaşi condiţii în care se publică şi anunţul de selecţie. ... --------- Art. 54^28 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^29 Termenele-limită privind depunerea ofertelor în cazul aplicării procedurii deschise sunt cele prevăzute la art. 18 din Legea nr. 178/2010 , cu modificările şi completările ulterioare. --------- Art. 54^29 a fost introdus de lit.
  2. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^30
(1)În cazul în care partenerul public primeşte solicitări de clarificare cu privire la prevederile documentului ataşat anunţului de selecţie, acesta are obligaţia de a răspunde la aceste solicitări, respectând prevederile art. 22 alin.
(4)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Partenerul public are obligaţia, respectând prevederile art. 21 din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, de a face cunoscute clarificările sau eventualele modificări în legătură cu documentul ataşat, prin crearea unui nou fişier electronic la care se va asigura accesul direct şi nerestricţionat, în mod similar cu accesul la fişierul iniţial. --------- Art. 54^30 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^31
(1)Partenerul public are obligaţia de a deschide ofertele şi, după caz, alte documente prezentate de investitorii privaţi participanţi, la data, ora şi în locul indicate în anunţul de selecţie. În cazul în care devine necesară prelungirea termenului de depunere a ofertelor, partenerul public are obligaţia de a preciza această modificare printr-o erată la anunţul de selecţie, care trebuie însă publicată cu cel puţin 3 zile înainte de data anunţată iniţial pentru deschiderea ofertelor. ...
(2)Orice investitor privat are dreptul de a participa la deschiderea ofertelor. ...
(3)În cadrul şedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia celor care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: ...
  1. a)au fost depuse după data şi ora-limită de depunere sau la o altă adresă decât cele stabilite în anunţul de selecţie; ...
  2. b)nu sunt însoţite de garanţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitată în documentul ataşat. ...
(4)Şedinţa de deschidere se finalizează printr-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de evaluare şi de reprezentanţi ai investitorilor privaţi prezenţi la şedinţă, în care se consemnează modul de desfăşurare a şedinţei respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecărei oferte, consemnându-se totodată lista documentelor depuse de fiecare investitor privat. ...
(5)Partenerul public are obligaţia de a transmite câte un exemplar al procesului-verbal tuturor investitorilor privaţi participanţi la procedura de atribuire, în cel mult o zi lucrătoare de la deschidere, indiferent dacă aceştia au fost sau nu prezenţi la şedinţa respectivă. ...
(6)Orice decizie cu privire la selecţia investitorilor privaţi sau, după caz, cu privire la evaluarea ofertelor se adoptă de către comisia de evaluare în cadrul unor şedinţe ulterioare şedinţei de deschidere a ofertelor. ... --------- Art. 54^31 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^32
(1)În cazul în care în cadrul documentului ataşat a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de selecţie, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare investitor privat. ...
(2)Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă/scrisoare de intenţie, atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. ...
(3)Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în documentul ataşat. ... --------- Art. 54^32 a fost introdus de lit.
  1. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^33 Pe parcursul analizării şi verificării documentelor prezentate de investitorii privaţi, comisia de evaluare are dreptul de a solicita oricând clarificări sau completări ale documentelor prezentate de aceştia pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de selecţie, astfel cum sunt acestea prevăzute în prezentele norme, ori pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. --------- Art. 54^33 a fost introdus de lit.
  2. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^34
(1)Oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: ... a) se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 54^31 alin.
(3); ...
  1. b)a fost depusă de un investitor privat care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de selecţie stabilite în documentul ataşat ori nu a prezentat documente relevante în acest sens; ...
  2. c)nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă şi de protecţie a muncii, atunci când această cerinţă este formulată în conformitate cu prevederile art. 14^2; ...
  3. d)în urma verificărilor prevăzute la art. 54^33 se constată că oferta are un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin documentul ataşat. ...
(2)Oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: ...
  1. a)nu satisface în mod corespunzător cerinţele documentului ataşat; ...
  2. b)conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit partenerul public în cadrul documentului ataşat, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru acesta din urmă, iar investitorul privat, deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective; ...
  3. c)conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate. ... --------- Art. 54^34 a fost introdus de lit.
  4. w)a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^35
(1)În cazul în care pentru un anumit contract sunt prezentate oferte ce par anormal de scăzute în raport cu bunurile, lucrările sau serviciile prestate, partenerul public, înainte de a putea respinge respectivele oferte, solicită în scris detalii privind elementele ofertei pe care le consideră relevante. Respectivele detalii se pot referi, în special, la: ...
  1. a)economia procedeului de construcţie, a procedeului de fabricare a produselor sau a prestării serviciilor; ...
  2. b)soluţiile tehnice adoptate şi condiţiile excepţional de favorabile de care dispune investitorul privat pentru execuţia lucrărilor, pentru furnizarea bunurilor sau pentru prestarea serviciilor; ...
  3. c)originalitatea lucrărilor, a bunurilor sau a serviciilor propuse de investitorul privat; ...
  4. d)respectarea dispoziţiilor privind protecţia şi condiţiile de muncă în vigoare în locul în care se prestează serviciile, lucrările sau bunurile; ...
  5. e)posibilitatea ca investitorul privat să obţină un ajutor de stat. ...
(2)Prin consultare cu investitorul privat, partenerul public verifică elementele menţionate la alin.
(1), ţinând seama de dovezile furnizate. ...
(3)Partenerul public care constată că o ofertă este anormal de scăzută, deoarece investitorul privat a obţinut un ajutor de stat, nu poate respinge respectiva ofertă numai din acest motiv, cu excepţia cazului în care consultă investitorul privat în acest sens şi acesta nu este în măsură să demonstreze, în decursul unei perioade suficiente de timp stabilite de partenerul public, că ajutorul în cauză nu afectează concurenţa loială între investitorii privaţi care participă la una dintre procedurile de selecţie stabilite prin Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare. Partenerul public care respinge o ofertă anormal de scăzută, deoarece investitorul privat a obţinut un ajutor de stat, informează Comisia Europeană cu privire la aceasta.
(4)În scopul efectuării verificărilor prevăzute la alin.
(1), partenerul public va solicita investitorului privat inclusiv documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. ...
(5)În cazul în care investitorul privat nu prezintă informaţiile solicitate sau aceste informaţii nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut, oferta intră sub incidenţa prevederilor art. 54^34 alin.
(1)lit. d). ... --------- Art. 54^35 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^36
(1)Ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 54^34 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. ...
(2)Oferta câştigătoare se stabileşte numai dintre ofertele admisibile pe baza criteriului de atribuire «oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic», precizat în anunţul de selecţie şi în documentul ataşat. ... --------- Art. 54^36 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^37
(1)După ce a finalizat evaluarea ofertelor, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora, în conformitate cu prevederile art. 18 alin.
(7)lit. k) din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, un raport al procedurii de evaluare, care se aprobă de către conducătorul partenerului public.
(2)Conducătorul partenerului public are obligaţia în acest scop de lua măsurile necesare pentru informarea tuturor investitorilor privaţi în legătură cu rezultatul aplicării procedurii de selecţie a investitorului privat cu care se va încheia contractul de parteneriat public-privat. ... --------- Art. 54^37 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^38
(1)Înainte de iniţierea procedurii de dialog competitiv, partenerul public are obligaţia de a verifica întrunirea condiţiilor prevăzute la art. 18 alin.
(5)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare. Rezultatul verificării se concretizează prin elaborarea unei note justificative, care devine parte a dosarului privind atribuirea contractului de parteneriat public-privat.
(2)În cazul proiectelor complexe din punct de vedere tehnic şi/sau financiar, când partenerul public nu este în măsură să definească, din motive obiective, fără ajutor şi în avans, mijloacele tehnice care să îi satisfacă nevoile ori să facă aranjamentele financiare sau legale pentru proiect, acesta poate decide atribuirea contractului de parteneriat public-privat prin procedura de dialog competitiv, în măsura în care consideră că aplicarea unei proceduri deschise nu poate permite atribuirea contractului. ...
(3)În procedura de dialog competitiv, partenerii publici pot limita numărul investitorilor privaţi corespunzători pe care îi vor invita să poarte un dialog, cu condiţia să fie disponibil un număr suficient de investitori privaţi. Partenerii publici indică în anunţul de selecţie sau în documentul ataşat criteriile ori normele obiective şi nediscriminatorii pe care estimează că le vor utiliza, numărul minim de investitori privaţi pe care estimează că îi vor invita şi, după caz, numărul maxim. În procedura de dialog competitiv, numărul minim este de 3. În orice caz, numărul de investitori privaţi invitaţi trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurenţă reală. ...
(4)Partenerii publici invită un număr de investitori privaţi cel puţin egal cu numărul minim prestabilit. În cazul în care numărul de investitori privaţi care îndeplinesc criteriile de selecţie şi nivelurile minime este mai mic decât numărul minim, partenerul public poate continua procedura, invitând investitorul privat sau investitorii privaţi care au capacităţile solicitate. În cadrul aceleiaşi proceduri, partenerul public nu poate include alţi investitori privaţi care nu au depus o scrisoare de intenţie sau alţi investitori privaţi care nu au capacităţile solicitate. ... --------- Art. 54^38 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^39
(1)În cazul procedurii de dialog competitiv, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public privat este egală sau mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de selecţie spre publicare în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data-limită de depunere a scrisorilor de intenţie trebuie să fie de cel puţin 37 de zile.
(2)În cazul procedurii de dialog competitiv, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public privat este mai mică decât pragurile valorice stabilite la art. 5^1 alin.
(1)din Legea nr. 178/2010 ... , cu modificările şi completările ulterioare, partenerul public are obligaţia de a transmite anunţul de selecţie spre publicare în SEAP cu cel puţin 22 de zile înainte de data-limită de depunere a scrisorilor de intenţie.
(3)După ce a finalizat selecţia investitorilor privaţi, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora un raport de evaluare unde vor fi stabiliţi investitorii privaţi selectaţi ce vor fi invitaţi la negocierea şi semnarea acordului de proiect, care se aprobă de către conducătorul partenerului public. ...
(4)Conducătorul partenerului public are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru informarea tuturor investitorilor privaţi participanţi la etapa selecţiei cu privire la rezultatul acesteia. ...
(5)Partenerul public are obligaţia de a transmite, concomitent, o invitaţie la etapa a doua a procedurii de dialog competitiv tuturor investitorilor privaţi admişi. ...
(6)Invitaţia trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: ...
  1. a)referinţe privind anunţul de selecţie publicat; ...
  2. b)adresa la care va avea loc dialogul, precum şi data şi ora lansării acestuia; ...
  3. c)limba/limbile în care se va derula dialogul; ...
  4. d)dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care investitorii privaţi trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi economico-financiare. ...
(7)Partenerul public are obligaţia de a include în invitaţie informaţii privind modul de accesare a documentului ataşat. ... --------- Art. 54^39 a fost introdus de lit. w) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.000 din 12 octombrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 20 octombrie 2011. Articolul 54^40
(1)Etapa a doua a procedurii de dialog competitiv constă în organizarea de întâlniri cu fiecare investitor privat admis, pe parcursul cărora se derulează un dialog cu scopul identificării soluţiilor/opţiunilor referitoare la aspectele tehnice, montajele financia

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.