Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

PLAN DE MANAGEMENT din 8 iunie 2016

Pe scurt

Acest plan de management stabilește modul în care va fi administrat situl Natura 2000 ROSCI0103 Lunca Buzăului, având ca scop conservarea patrimoniului natural și armonizarea cerințelor de conservare cu dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Ce reglementează

  • Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice.
  • Managementul ariei naturale protejate Lunca Buzăului.
  • Măsurile necesare pentru menținerea sau îmbunătățirea statutului de conservare a speciilor și habitatelor.
  • Activitățile umane și impactul acestora asupra mediului în cadrul sitului.

Cui îi privește

  • Custodele sitului Natura 2000 Lunca Buzăului (Universitatea Ecologică din București prin Centrul de Studii pentru Arii Naturale Protejate).
  • Comunitățile locale din județele Buzău (86%) și Brăila (14%) care se află în aria protejată.

Puncte cheie

  • Situl Lunca Buzăului se întinde pe o lungime de 110 km de-a lungul râului Buzău și ocupă o suprafață totală de 6.987 ha.
  • Aria protejată include 5 tipuri de habitate, dintre care unul este prioritar la nivel european, și protejează specii de mamifere, amfibieni, reptile, pești, nevertebrate și plante.
  • Planul de management este valabil pe o perioadă de cinci ani.
  • Obiectivele de conservare au prioritate, vizând asigurarea unui statut favorabil pentru speciile și habitatele care au dus la desemnarea sitului.
Textul legii
Textul legii

PLAN DE MANAGEMENT din 8 iunie 2016 al sitului Natura 2000 ROSCI0103 Lunca Buzăului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 705 bis din 12 septembrie 2016 Notă ... Aprobat prin Ordinul nr. 1075/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 705 din 12 septembrie 2016. 1. Introducere 1.1. Scurtă descriere a Planului de management În vederea conservării patrimoniului său natural, Uniunea Europeană utilizează drept instrument principal o rețea de arii naturale protejate cunoscută sub numele de Rețeaua ecologică Natura 2000. Aceasta include cele mai importante arii protejate pentru protecția animalelor, plantelor și habitatelor vulnerabile din Europa, cu scopul de a menține pe termen lung aceste habitate și specii și, dacă este necesar, de a le restaura pentru a atinge un statut de conservare favorabil. Este formată din Arii Speciale de Conservare (SAC-uri)/Situri de Importanță Comunitară (SCI-uri), constituite conform prevederilor Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și a faună sălbatice) și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA-uri), constituite în baza prevederilor Directivei Păsări (Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice). Aria naturală protejată Lunca Buzăului a fost declarată Sit de Importanță Comunitară (SCI) prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare, iar codul de identificare al sitului este ROSCI0103. Fiind încadrat ca SCI, criteriile care au stat la baza desemnării acestei arii protejate au fost pur științifice, în spiritul prevederilor Directivei Habitate (92/43/CEE), zona incluzând o paletă largă de valori naturale și culturale. Existența tuturor acestor valori și necesitatea integrării armonioase a acestora în contextul conservării atributelor naturale, gospodăririi durabile a resurselor naturale, conservării peisajului și tradițiilor locale, promovării educației și conștientizării cu privire la importanța ariilor protejate și încurajării dezvoltării durabile a zonei pe baza acestor valori necesită elaborarea și implementarea unui plan de management specific. Date fiind atributele naturale ale zonei, atât din punct de vedere conservativ, cât și în ceea ce privește resursele naturale, crearea planului de management a pornit de la premisa că, de-a lungul timpului, capitalul natural al zonei a fost modificat prin utilizarea de către sistemele socio-economice umane, iar utilizarea durabilă a acestui capital necesită o gamă complexă de măsuri, de la absența sau reducerea la minimum a activității umane (în unele zone și/sau perioade) până la regimuri variate de utilizare durabilă. Astfel, obiectivele de management ale ariei protejate Lunca Buzăului sunt complexe, în acord cu principiile general valabile ale managementului ariilor naturale protejate, fiind în același timp determinate și adaptate la specificul local - condițiile economice, sociale și culturale ale comunității locale, fără a avea intenția de a bloca activitățile economice în cadrul sitului. Astfel, se garantează îndeplinirea obiectivului major al ariei protejate și anume satisfacerea necesităților de conservare ale naturii prin armonizarea cerințelor privind dezvoltarea durabilă a comunităților locale de pe raza ariei protejate. În consecință, elaborarea planului de management al sitului presupune, pe lângă cunoașterea cât mai detaliată a situației existente, inițierea și desfășurarea unui larg proces consultativ, prin implicarea activă a tuturor factorilor interesați. Acest proces facilitează definirea unor obiective de conservare realiste și obținerea consensului privind modalitățile de atingere ale acestora, reprezentând condiția fundamentală pentru obținerea suportului necesar implementării planului operațional de măsuri și derulării activităților din aria protejată. Totodată, trebuie luat în calcul impactul negativ al activităților umane asupra habitatelor și speciilor de interes conservativ, îndeosebi cel produs de activitățile economice (de exemplu, extragerea agregatelor minerale, amenajările hidrotehnice), ca și cel pe care îl produce un management necorespunzător al deșeurilor asupra capitalului natural al zonei. Prima parte a planului de management conține informații referitoare la descrierea ariei protejate structurată pe domenii de interes, de la descrierea generală a ariei protejate până la detalierea în diferite grade a caracteristicilor mediului abiotic, a atributelor biologice precum și evaluarea statutului actual al acestora, subliniind aspectele care justifică definirea măsurilor. În partea a doua, sunt definite scopul, obiectivele precum și planul de măsuri, cu detalierea acțiunilor, responsabilităților aferente, resurselor necesare și a orizontului de timp în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, iar în final este prezentată activitatea de monitorizare a planului de management. În anexele documentului sunt prezentate hărțile detaliate și liste de specii identificate. Astfel, privit în contextul mai larg al dezvoltării durabile a zonei, în care satisfacerea nevoii de dezvoltare economică se face în armonie cu respectarea cerințelor de protecție a biodiversității, acest document reprezintă baza unui management eficient al ariei naturale protejate Lunca Buzăului. Planul de management va sta la baza activității custodelui sitului Natura 2000 Lunca Buzăului și se constituie ca document de referință pentru planificarea și organizarea tuturor acțiunilor ulterioare, pe o perioadă de cinci ani. Măsurile prevăzute în cadrul planului de management au ca prioritate respectarea obiectivelor de conservare dictate de categoria ariei naturale protejate, conform legislației în vigoare. Astfel, este prioritară asigurarea (menținerea sau îmbunătățirea) statutului favorabil de conservare pentru speciile și habitatele a căror prezență și stare au condus la desemnarea Luncii Buzăului ca Sit de Importanță Comunitară și, prin urmare, parte a rețelei europene de arii naturale protejate Natura 2000. ... 1.2. Scurtă descriere a ariei naturale protejate Aria protejată Lunca Buzăului se întinde de-a lungul râului Buzău pe o lungime de 110 km și ocupă o suprafață totală de 6.987 ha în județele Buzău (86% din suprafața ariei protejate) și Brăila (14%); în dezvoltarea sa longitudinală străbate trei regiuni biogeografice: alpină, continentală și stepică. Aria protejată Lunca Buzăului a fost desemnată sit Natura 2000 în vederea protejării și conservării a: – 5 tipuri de habitate dintre care unul este prioritar la nivel european (Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane - răchită, Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba - salcie albă și plop alb, Galerii ripariene și tufărișuri - cătina roșie, Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice, Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație Littorelletea uniflorae și/sau Isoeto-Najuncetea - vegetație perenă, acvatică); ... – speciei de mamifere Spermophilus citellus - popândăul; ... – a trei specii de amfibieni (Triturus dobrogicus - tritonul dobrogean, Bombina bombina - buhaiul de baltă cu burta roșie și Bombina variegata - buhaiul de baltă cu burta galbenă); ... – speciei de reptile Emys orbicularis - țestoasa de apă europeană; ... – a patru specii de pești (Gobio uranoscopus - petroșelul, Barbus meridionalis - mreana vânătă, Cobitis taenia - zvârluga, Gobio kessleri - porcușorul de nisip); ... – speciei de nevertebrate Cerambyx cerdo - croitorul mare al stejarului; ... – a două specii de plante (Agrimonia pilosa - turița, Eleocharis carniolica - pipiriguțul) ... Aria protejată se află localizată preponderent în zona de câmpie, la o altitudine medie de 94 m, plecând de la altitudinea minimă de 37 m și ajungând la cea maximă de 460m, cu un climat temperat-continental, cu caracteristici termice și hidrice specifice regiunilor temperat continentale excesive. Peisajul cel mai răspândit este reprezentat de plajele de nisip care ocupă o treime din suprafață și sunt întâlnite de-a lungul râului Buzău și pe marginea lacurilor. Terenurile cu potențial agricol ocupă locul al doilea ca întindere - pajiști naturale, pășuni, culturi și terenuri arabile. Pădurile de foioase sunt de asemenea larg răspândite, ele ocupând aproape un sfert din aria sitului. Zăvoaiele au o structură foarte variată, de la simple aglomerări de plante până la structura obișnuită de pădure, fiind diferențiate clar în funcție de altitudine. Zăvoaiele de câmpie sunt formate din plop alb și negru, sălcii sau amestec de plop cu sălcii. Specia dominantă în zăvoaiele de deal este aninul negru, asociat cu aninul alb în zonele mai înalte și cu plopul alb, salcia, ulmul în zonele mai joase. Principalele activități socio-economice care au impact asupra ariei protejate sunt depozitarea deșeurilor menajere și a materialelor inerte, modificarea funcțiilor hidrografice, extracția de agregate minerale, poluarea apei și braconajul. ... 1.3. Cadrul legal referitor la aria naturală protejată și la elaborarea Planului de management Situl ROSCI0103 Lunca Buzăului a fost înființat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 cu modificările și completările ulterioare. Custodele legal al ariei protejate este Universitatea Ecologică din București prin Centrul de Studii pentru Arii Naturale Protejate, în baza Convenției de custodie nr. 215/29.03.2011, încheiată cu autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului. Cadrul legislativ care reglementează elaborarea Planului de management pentru situl Natura 2000 ROSCI0103 Lunca Buzăului este reprezentat de către: – Directiva nr. 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice; ... – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare; ... – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare; ... – Legea apelor nr. 107/1996, cu completările și modificările ulterioare; ... – Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... – Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna, la 19 septembrie 1979; ... – Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro, la 5 iunie 1994; ... – Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate, cu modificările ulterioare. ... ... 1.4. Procesul de elaborare a Planului de management Elaborarea Planului de Management pentru situl Natura 2000 Lunca Buzăului - ROSCI0103 s-a realizat în cadrul proiectului Plan de management, consultare publică și campanie de conștientizare pentru Siturile Natura 2000 ROSCI0103 Lunca Buzăului și ROSCI0199 Platoul Meledic, implementat de către Universitatea Ecologică din București și finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii. Elaborarea Planului de management al sitului Natura 2000 Lunca Buzăului a reprezentat o premisă esențială pentru identificarea și, ulterior, pentru implementarea măsurilor corespunzătoare de protecție a biodiversității și de asigurare a stării ecologice favorabile pentru habitatele și speciile de interes comunitar pentru care a fost declarat situl. Procesul de elaborare a avut în vedere condițiile socio-economice și ecologice specifice zonei Luncii Buzăului și a utilizat metodologia consacrată la nivel european, precum și recomandările specifice elaborate la nivel național. Astfel, investigațiile care au constat atât în activități pe teren cât și documentare de birou s-au concentrat pe caracterizarea zonei Luncii Buzăului atât din punct de vedere al atributelor naturale - mediul abiotic, faună și floră, cât și al aspectelor socio-economice relevante în procesul de planificare. În ceea ce privește studierea faunei și florei protejate, investigările s-au axat pe caracterizarea tipurilor de habitate și speciilor de interes conservativ, din punct de vedere al stării actuale de conservare a acestora la nivelul sitului, precum și al identificării presiunilor și amenințărilor la care acestea sunt supuse prin prisma interacțiunilor cu sistemele socio-umane locale. Pe baza inventarierilor realizate în teren, coroborate cu datele bibliografice și cu concluziile privind starea de conservare a speciilor și habitatelor din situl Lunca Buzăului, au fost identificate presiunile actuale și amenințările potențiale, avându-se în vedere totodată și folosințele terenurilor și tendințele privind aceste folosințe. Astfel, s-a remarcat mai ales tendința de ruderalizare a peisajului, în special din cauza accesibilității sitului pentru depozitarea ilegală a deșeurilor, precum și fragmentarea habitatelor acvatice și de zonă umedă adiacente acestora, ca urmare a impactului indus de numeroasele balastiere existente în perimetrul sitului. Măsurile de management propuse au fost formulate în vederea reducerii impactului amenințărilor existente și a celor potențiale identificate, precum și în vederea menținerii sau atingerii stării de conservare favorabile a habitatelor și speciilor de interes comunitar pentru care situl a fost declarat. Proiectul planului de management integrat a fost supus dezbaterii publice iar observațiile factorilor interesați au fost luate în considerare la redactarea formei finale a planului. ... 1.5. Istoricul revizuirilor și modificărilor planului de management Cadrul general al managementului Luncii Buzăului în ansamblu a fost acoperit până în prezent de obiectivele planificării din domeniul gestionării resurselor de apă la nivel național și regional: Planul de management Bazinal Buzău-Ialomița respectiv Planul de amenajare bazinal Buzău - Ialomița precum și planuri urbanistice zonale/locale, fără însă ca în acest cadru să fie definite obiective generale și specifice de protecție a biodiversității. Un alt document strategic, și anume Planul local de acțiune pentru mediu al Județului Buzău (PLAM), aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 159/29 august 2013, detaliază programul pe termen mediu și lung pentru soluționarea problemelor de mediu identificate la nivelul județului. Din punct de vederea al biodiversității, documentul identifică printre punctele tari existența unui capital natural valoros inclus în rețeaua europeană și națională de arii naturale protejate, "cu un cadru natural și biodiversitate bine conservate în arealele neatropizate sau în perimetrul ariilor protejate. Tot ca puncte tari sunt enumerate includerea măsurilor de protejare și conservare a speciilor și habitatelor din acestea în planurile urbanistice și regulamentele acestora. Dar planul de urbanism general (PUG) al municipiului Buzău face referințe de ordin general la aria protejată, fără a detalia presiuni sau eventuale măsuri de conservare identificate pentru porțiunea ariei protejate aflată pe raza municipiului (239,43 ha care cuprinde malul stâng al râului și o parte din luciul de apă). Mai mult decât atât, nici regulamentul asociat PUG nu conține prevederi referitoare la restricții care se impun în vederea conservării biodiversității. Însă, chiar dacă în ceea ce privește biodiversitatea, acțiunile propuse de PLAM Buzău au un caracter general și nu-și propun de exemplu și finanțarea unor măsuri specifice în arii protejate, o reală oportunitate pentru asigurarea succesului unor măsuri prevăzute în prezentul Plan de management este reprezentată de implementarea Sistemului de management Integrat al deșeurilor pentru Județul Buzău de către Consiliul Județean Buzău, administrații locale și operatori. Prezentul Plan de management reprezintă primul document de această natură care vizează exclusiv gestionarea sitului Natura 2000 Lunca Buzăului. ... ... 2. Descrierea ariei naturale protejate 2.1. Informații Generale 2.1.1. Localizarea ariei naturale protejate Situl ROSCI0103 Lunca Buzăului se află localizat în România, întinzându-se în proporție de 86% în județul Buzău și 14% în județul Brăila. Localizarea ariei naturale protejate la nivel național, județean, cât și la nivel local este prezentată în Anexa 1 la planul de management Figura 1 Unitățile administrativ-teritoriale care au terenuri cuprinse în interiorul sitului ROSCI0103 sunt următoarele, din amonte în aval: com. Siriu, oraș Nehoiu, oraș Pătârlagele, com. Pănătău, com. Cislău, com. Viperești, com. Măgura, com. Pîrscov, com. Unguriu, com. Berca, com. Săpoca, com. Vernești, municipiul Buzău, com. Mărăcineni, com. Vadu Pașii, com. Săgeata, com. Țintești, com. Gălbinași, com. Cilibia, com. Robeasca pentru județul. Buzău și com. Galbenu, com. Jirlău, com. Surdila-Greci, orașul Făurei, com. Vișani, pentru județul Brăila. Tabel 1 Ponderea suprafețelor aferente unităților administrativ - teritoriale care sunt cuprinse în aria protejată Lunca Buzăului Cel mai nordic (și în amonte) punct al sitului ROSCI0103 este situat în zona localității Colțu Pietrii, având coordonatele geografice 45°28'17.11N și 26°16'37.51E și o altitudine de 460 m, iar cel mai din aval punct al sitului se află în zona localității Vișani, la coordonatele geografice 45° 8'22.49N și 27°16'55.32E și o altitudine minimă de 37 m. Cel mai sudic punct al sitului se află în zona loc. Bentu (jud. Buzău), la coordonatele geografice 45° 3'42.93N și 26°59'11.35E și o altitudine de 61 m. Din punct de vedere al infrastructurii rutiere, de-a lungul sitului se desfășoară drumul DN10 între Siriu și municipiul Buzău și DN2B între municipiul Buzău și orașul Făurei în aval, ambele drumuri naționale fiind situate pe malul drept al râului Buzău. Pe malul stâng se află mai multe drumuri județene sau locale, care fac legătura între diferitele localități aflate în apropierea sitului, fără însă a avea o continuitate din amonte (Siriu) până în aval (Vișani). Din drumurile naționale și cele județene/locale de pe ambele maluri pornesc drumuri locale, care ajung până în lunca râului, în dreptul fiecărei localități limitrofe râului Buzău, cât și în afara localităților. De-a lungul sitului există și 2 linii de cale ferată, care pot asigura accesul în aria naturală protejată: Buzău - Nehoiu și Buzău - Brăila. Principalele căi de acces în situl Natura 2000 Lunca Buzăului sunt reprezentate de: – drumul național DN 10, amplasat pe direcție generală NV-SE de-a lungul zonei de luncă, pe sectorul dintre localitățile Lunca Priporului și Buzău; ... – drumul național DN2B, amplasat pe direcție generală V-E, în sectorul dintre localitățile Buzău și Făurei; ... – drumul județean DK203K, amplasat pe malul stâng de-a lungul zonei de luncă, între localitățile Săpoca și Moșești; ... – drumul județean DJ203, amplasat relativ perpendicular pe aliniamentul luncii, în zona localității Jirlău; ... – șoseaua de centură a orașului Buzău, în sectorul corespunzător; ... – drumul național DN2, ce intersectează situl pe direcție NE-SV în zona orașului Buzău; ... – drumul județean DJ203G, în zona localității Pârscov - din direcție sudică; ... – drumul județean DJ203G, în zona localității Pârscov - din direcție nordică; ... – drumul județean DJ102B, în zona localității Gura Bâscei - din direcție vestică; ... – drumul comunal DC69, în zona localității Sibiciu de Sus - din direcție nordică; ... – cale ferată - magistrala secundară 504, Buzău - Nehoiașu, în lungime de 73 km și parte din magistrala secundară 702, tronsonul Buzău - Făurei. ... ... 2.1.2. Limitele ariei naturale protejate Situl Natura 2000 Lunca Buzăului se dezvoltă pe un aliniament general NV - SE. Din punct de vedere geomorfologic, arealul se limitează aproape exclusiv la zona de luncă a râului Buzău, între localitățile Colțul Pietrii (extrema NV) și Vișani (extremă E), având un caracter discontinuu. ( Anexa 1 la planul de management Figura 2 Limitele sitului încep din amonte, în dreptul munților Podu Calului (malul stâng al râului Buzău) și a culmii Monteoru (malul drept al râului Buzău), la 2,5 km în aval de barajul lacului de acumulare Siriu. Format din 12 porțiuni, situl ROSCI0103 străbate apoi dealurile Cornetului și Blidișelului, cotind spre est, în depresiunea Cislăului, datorită dealului Ciolanu, apoi ușor spre sud-est, în dreptul depresiunii Nișcov și a dealului Pâclelor, unde se află celebrii Vulcani noroioși. Situl străbate apoi glacisurile Pietroaselor și Râmnicului și se termină având în stânga conul Buzăului și în dreapta Câmpia Râmnicului, fiind chiar în unitatea de relief numită Lunca Buzăului. Lungimea în linie dreaptă între cele două puncte extreme este de 86,7 km iar lungimea reală de cca. 114 km. Lățimea maximă de 6,5 km se înregistrează în zona Moșești. (măsurată pe vale, sub forma unui segment continuu). Coordonatele Stereo 70 ale punctelor extreme sunt: – Limită extremă nord - vest - X = 599910.929, Y = 442095.080; ... – Limită extremă sud - est - X = 679575.208, Y = 397721.090. ... Pe parcursul lor, din direcția NV spre direcția SE, limitele sitului ROSCI0103, așa cum rezultă din actul normativ de constituire a acestuia, se învecinează succesiv cu teritoriul următoarelor localități: – Mal stâng: Colțul Pietrii, Nehoiu, Mlăjet, Sibiciu de Sus, Sibiciu de Jos, Zaharești, Gura Bâscei, Rușavăț, Ursoaia, Plătici, Bădila, Pârscov, Robești, Rătești, Berca, Pleșcoi, Săpoca, Potoceni, Mărăcineni, Vadul Pașii, Săncești, Dâmbroca, Bordușani, Săgeata, Belic, Găvănești, Banița, Vișani. ... – Mal drept: Păltineni, Chirlești, Valea Lupului, Pătârlagele, Lunca, Mărunțișu, Cislău, Ciuta, Măgura, Cândești, Vernești, Buzău, Bentu, Cilibia. ... Perimetrul sitului ROSCI0103 - Lunca Buzăului se învecinează în general cu terenurile intravilane sau suprafețele agricole aparținând localităților precizate, acest aspect fiind foarte evident în zona inferioară, în care valea se dezvoltă în relief specific de câmpie. Mai menționăm faptul că situl Natura 2000 Lunca Buzăului nu se suprapune cu alte arii naturale protejate și nici nu există o zonare internă a acestuia. ... ... 2.2. Mediul Abiotic 2.2.1. Geomorfologie Suprafața bazinului hidrografic Buzău se desfășoară pe trei mari trepte de relief: munți 25%, dealuri 25% și câmpie 50%. Varietatea formelor de relief și a alcătuirii geologice a imprimat și diversitatea celorlalte elemente ale cadrului natural. Aria protejată Lunca Buzăului este plasată în principal în zona de deal și de câmpie a bazinului hidrografic al râului Buzău, doar partea nordică fiind plasată în zona masivelor muntoase: Siriu (cu creasta Mălaiei și vârful Siriu de 1659 m), Monteroru și culmea Ivăneț, care face trecerea la Subcarpații Buzăului. Din punct de vedere geomorfologic, arealul sitului Lunca Buzăului ROSCI0103 se suprapune zonei de nord - est a Platformei Valahe, dar partea de nord (zona de izvorâre a râului Buzău) face parte din Carpații de Curbură. Astfel, aria protejată este plasată în întregime în lunca Buzăului care străbate zona colinară în zona montană și subcarpatică, terasele Buzăului în zona subcarpatică și zona de câmpie (terase joase Mărăcineni, Măgura -Unguriu, Nord Vadul Pașii, Scurtești, Gălbinași, terase inferioare - Mărăcineni). În zona de câmpie (la sud de Mărăcineni), în funcție de geneza depozitelor sedimentare, se identifică trei tipuri de zone: zona cu depozite aluvial-proluviale, zona cu depozite deluvial-proluviale și zona depozitelor de mlaștină. Dealurile sunt reprezentate prin Subcarpații Buzăului, îmbinare de culmi deluroase cu depresiuni, bazinete și înșeunări, cu altitudinile culmilor cuprinse între 400-800 m. Delimitarea dintre zona muntoasă și cea subcarpatică se face printr-o denivelare de circa 200 m, bine marcată între Sibiciu și Lopătari. Zona colinară este afectată de numeroase alunecări de teren, stabilizate sau consolidate. Dezvoltarea acestor alunecări este favorizată de constituția litologică a formațiunilor geologice, panta versanților și starea de umiditate. Din fericire, alunecările de teren nu afectează habitatele ariei protejate. Câmpia (cu altitudine de la 40 m la 120

  1. m)se întinde în jumătatea sud-estică a bazinului hidrografic al râului Buzău. Face parte din marea unitate a Câmpiei Române și prezintă o asociație de interfluvii, văi și terase. Se subdivide în patru unități principale: – Câmpia Gherghiței, care are contact tectonic cu subcarpații; ... – Câmpia Bărăganului de mijloc, care ocupă în mare interfluviul dintre Călmățui și Ialomița și are înclinare către sud-est; ... – Câmpia Buzău-Călmățui, care are aspectul unei lunci comune ce se dezvoltă între două râuri: începe printr-un larg con de dejecție, pe sub care o parte din apele Buzăului, dar mai ales ale Niscovului, se preling către Călmățui; ... – Câmpia Râmnicului, deși situată la marginea subcarpaților, reprezintă o zonă mai puțin afectată de subsidență. ... ... 2.2.2. Geologie Formațiunile geologice din zona sitului Lunca Buzăului sunt de origine paleozoică, mezozoică și neozoică, din zona cristalino-mezozoică, zona flișului cretacic și paleogen, având următoarea stratigrafie: seria curbicorticală (albiană), seria gresiei de Sita-Tătaru (vraconiană), stratele de Teliu (vraconian-cenomaniană), seria gresiei fine cu inocerami (turonianul superior) Din punct de vedere litologic, formațiunile din zona montană sunt reprezentate prin alternanță de gresii, marne, argile, șisturi și mai rar conglomerate (toate strâns cutate, formând uneori cute - solzi, aliniate pe direcția NE - SV), roci silicioase (șisturi cristaline, gresii silicioase, conglomerate), roci carbonatice (călcare, gresii calcaroase, marnocalcare, dolomite), roci organogene (călcare recifale, depozite bituminoase). Zona subcarpatică și zona cutelor este în faciesul oligocen, ce cuprinde o succesiune de tufite și depozite bituminoase, alcătuite din șisturi disodilice în care se intercalează menilite, marne argiloase și strate subțiri de gresie de Kliwa, roci silicioase și carbonatice (gresii silicioase și carbonatice). Rocile organogene, alcătuite din șisturi argiloase bituminoase, cărbuni și călcare organogene au fost depuse cu precădere în miocen și pliocen. Zona de câmpie este reprezentată litologic prin roci arenitice și pelitice (bolovănișuri, pietrișuri, nisipuri, marne, argile și mâluri) acoperite de depozite groase de loess (30-40 m), având intercalate marne și nisipuri cu grosimi cuprinse între 2 și 6 m. Vârsta depozitelor ce aflorează în aria de dezvoltare strictă a ariei protejate Lunca Buzăului este cuprinsă între Paleogen și Neozoic: fliș de vârstă Paleogen, molasa subcarpatică de vârstă Mio- Pliocen, iar aluviunile din câmpie de vârstă Cuaternar (Pleistocen inferior - Holocen). ... 2.2.3. Hidrologie Bazinul hidrografic al râului Buzău este alcătuit dintr-o serie de subbazine hidrografice conform evidenței Atlasului Cadastrului Apelor din România- Partea 1, (Tabelul 2) subbazine care din punct de vedere administrativ se extind în șase județe (Buzău, Brăila, Covasna, Prahova, Brașov și Vrancea, cu o pondere de 92% pentru județele Buzău, Brăila și Covasna. Tabel 2 Subazinele bazinului hidrografic al râului Buzău (Cadastrul Apelor din România, Partea 1, 1992) Râul Buzău are un bazin hidrografic de circa 5.505 kmp, dar 80% din stocul său anual se formează pe porțiunea superioară a bazinului hidrografic, în amonte de localitatea Nehoiu. Râul are în regim natural un grad ridicat de torențialitate, debitele fiind cuprinse între 0,560 mc/s (ianuarie 1064, la stația hidrometrică Măgura) și 2.200 mc/s (iulie 1975, la stația hidrometrică Banița). Râul Buzău își are originea în munții Ciucașului de la altitudinea de circa 1800 m. De aici, râul se îndreaptă cu pante mari spre culoarul Întorsurii Buzăului, unde are un curs leneș și sinuos. O caracteristică a Bazinului hidrografic al râului Buzău este faptul că cei mai mulți afluenți îi primește din partea stângă. Bazinul are 102 afluenți codificați, râul Buzău fiind transcarpatic, având izvoare pe rama nordică a Carpaților de Curbură. Densitatea hidrografică a bazinului este de 0.31km/kmp. Aspectul văii Buzăului se schimbă profund la intrarea în zona subcarpatică. În această regiune, transportul solid al râurilor atinge valori maxime și din cauza despăduririlor masive; tot aici se simte influența salinității în regimul hidrochimic al afluenților din stânga Buzăului. În zona de câmpie începe desfășurarea marelui con de dejecție al Buzăului, care se desfășoară în evantai spre sud, zona de despletire în mai multe brațe. Această tendință de părăsire a cursului spre nord se observă până la confluența cu ultimul său afluent din dreapta, de fapt un curs părăsit al său, Buzoelul (S=110 kmp, L=25 km), care se găsește în lunca sa externă, pe tot sectorul inferior, Buzăul fiind meandrat puternic. Pe această porțiune, râul Buzău este însoțit și de o serie de lacuri de tip liman fluviatil, cu bazine hidrografice relativ mari, dar care nu au practic scurgere spre Buzău decât în perioadele cu ape mari. Mineralizarea lacurilor este relativ ridicată. Volumul maxim al curgerii totale se înregistrează în luna mai, în partea superioară a spațiului hidrografic, și în aprilie pentru partea mijlocie și inferioară, iar pentru perioada aprilie-iunie, volumul scurs are o pondere de circa 50% în timpul unui an mediu: – Debitul maxim s-a înregistrat în iulie 1975 (p=2%): râul Buzău în secțiunea spațiului hidrografic Banița - 2200 mc/s. ... – Debit maxim cu probabilitatea de depășire de 1% și 5% pentru Buzău la secțiunea spațiului hidrografic Banița = 2.815 mc/s (p=1%) și 1725 mc/s (p=5%); ... Fiind un bazin de recepție cu un aport hidrologic apreciabil, datorită condițiilor climatice, Bazinul Hidrografic Buzău prezintă și o curgere minimă mai important ce se poate evidenția astfel: – Qmin lunar =3,20 mc/s pentru p= 95%; ... – Qmin zi = 2,30 mc/s pentru p= 80%; ... – Qmin zi = 1,90 mc/s pentru p= 90%; ... – Qmin zi = 1,60 mc/s pentru p= 95%. ... În ceea ce privește lacurile de acumulare ale râului Buzău acestea sunt: – Acumularea Siriu - este situată pe valea superioară a râului Buzău, în zona comunei Siriu, în amonte de aria protejată Lunca Buzăului, are o suprafață de 5 kmp și o adâncime medie de 45 m, principalele utilități fiind: ● alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din aval (Siriu, Nehoiașu, Nehoiu, Mlajet) și a municipiului Buzău, la asigurarea de 97%, cu un debit maxim de 2.5 mc/s; ● irigarea a 50.000 ha teren agricol în județele Buzău și Brăila; ● producerea de energie electrică - centrala hidroelectrică (CHE) Nehoiașu, amplasată în aval de barajul Siriu, la Nehoiașu, în zona de confluență a râului Bâsca cu râul Buzău. ... – Acumularea Cândești - este un lac de acumulare amplasat pe râul Buzău, la 19 km în amonte de orașul Buzău, în zona comunei Cândești, cu o suprafață de 0,74 kmp și o adâncime medie de 5 m și asigură: ● regularizarea debitelor râului Buzău în aval de acumulare; ● producerea de energie electrică prin CHE Cândești, CHE Vernești și CHE Simileasca; ● satisfacerea necesarului de apă pentru irigații în Câmpia Buzăului. ... Debitul minim necesar a fi asigurat în albie aval de barajul Siriu pentru menținerea scurgerii salubre este de 0,150 mc/s; acesta este asigurat din infiltrațiile prin frontul de retenție al barajului, din debitul pârâurilor Cașoca, Gherghești și debitul livrat printr-o vană conică. Resursele de apă subterană din spațiul hidrografic Buzău - Ialomița însumează 1.184 mil.mc/an (37,5 mc/s), din care 584 mil.mc/an (18,5 mc/
  2. s)reprezintă resurse freatice, iar 603 mil.mc/an (19,1 mc
  3. s)resurse de adâncime. Cele mai importante resurse subterane aferente orizonturilor acvifere freatice și de adâncime medie sau mare (situate aproximativ între 30 - 50 m și 300
  4. m)sunt localizate în depozitele aluvionare de lunci și terase ale râurilor, în bazinele conurilor aluvionare, precum și în hidrostructurile aparținând stratelor de Cândești, nisipurilor de Mostiștea și stratelor de Frățești. Hidrostructurile corespunzătoare conului aluvionar al râului Buzău sunt considerate ca având o importanță deosebită, mai ales datorită gradelor avansate de solicitare pentru satisfacerea cerințelor de apă ale folosințelor. Potențialul acvifer al conului aluvionar Buzău - Călmățui are cca 4,0 mc/s. ... 2.2.4. Clima Sitului Natura 2000 Lunca Buzăului îi este caracteristic un climat temperat continental, cu veri foarte calde și uscate (cu precipitații cel mai adesea sub formă de averse) și ierni reci, marcate din când în când de viscole puternice, dar și de intervale de încălzire care provoacă topirea stratului de zăpadă. Sunt evidente diferențieri între partea nord-vestică, cu temperaturi mai scăzute și precipitații mai mari cantitativ și partea sud-estică, cu temperaturi mai ridicate și un grad mare de ariditate. Repartiția precipitațiilor, ca și cea a temperaturii, urmărește marile forme de relief: – precipitațiile medii anuale variază de la 400 mm/an în Bărăgan la 1200 mm/an în zona montană înaltă; ... – temperatura medie anuală variază de la 0°C la munte la +11°C la câmpie. ... În bazinul hidrografic Buzău, precipitațiile sunt mai abundente în partea sa superioară (zona montană), comparativ cu partea de mijloc și inferioară a bazinului, ca urmare a descărcării maselor de aer umed oceanic pe direcția nord - sud și totodată a scăderii altitudinilor reliefului. Semestrul cel mai ploios este aprilie-septembrie, iar în cel rece cantitatea de precipitații căzută este mai redusă, deoarece circulația generală atmosferică este sub regimul anticiclonal. Depresiunile și bazinetele dezvoltate în zona montană și pe rețeaua hidrografică secundară din subcarpați înregistrează temperaturi medii anuale mai scăzute față de zonele interfluviale, ca urmare a inversiunilor de temperatură, deosebit de frecvente. Regiunile de câmpie și de deal înregistrează timp de 9-10 luni pe an valori de peste 0 grade C, în timp ce în zona montană, numai opt luni depășesc această valoare. Data medie a apariției primei zile de îngheț este, în regiunea montană, 1 octombrie, în Subcarpați în jurul datei de 20 octombrie, iar la câmpie în prima decadă a lunii noiembrie. Circulația generală a atmosferei este caracterizată prin frecvența mare a advecțiilor de aer temperat-oceanic din V și NV (care ajunge însă puternic transformat), advecții de asemenea frecvente, de mase de aer temperat-continental din sectorul estic și pătrunderi mai puțin frecvente ale aerului tropical din S și SV și advecții, relativ rare, de aer artic din Nord. Pentru monitorizarea parametrilor climatici, în bazinul Buzău există 8 stații meteorologice importante: Penteleu, Pătârlagele, Întorsura Buzăului, Râmnicu Sărat, Lăcăuți, Bisoca și Buzău. Principalele caracteristici climatice ale zonei, raportate la municipiul Buzău, sunt prezentate în Tabelul 3. Tabel 3 Caracteristici climatice principale pentru municipiul Buzău Fenomenele meteorologice deosebite cu manifestare în zona Luncii Buzăului sunt: Pe perioada de iarnă: – chiciura și poleiul; ... – viscolul; ... – fenomenele de îngheț care au efecte negative asupra solului, cu date pentru Buzău: data medie a primului îngheț este 2 octombrie; data medie a ultimului îngheț este 27 martie; data celui mai timpuriu îngheț poate să se producă la 27 septembrie; data celui mai târziu îngheț poate să se producă la 7 mai. ... Pe perioadele de toamnă și de primăvară: – bruma, din a doua parte a lunii septembrie și până la începutul lunii mai; ... – ceața. ... Pe perioada de vară: – seceta prelungită, care produce uscarea vegetației, scăderea nivelului pânzei freatice și ariditatea solului; ... – grindina; ... – ploile torențiale care determină viituri și inundații în luncă, creșteri importante ale nivelului pânzei freatice și băltirea apelor pe suprafețele joase de teren. ... ... 2.2.5. Soluri În lunca râului Buzău, în aria protejată ROSCI0103 Lunca Buzăului, sunt dezvoltate soluri aluviale și protosoluri aluviale, sărăturate în zona cursului inferior. Cartarea de teren nu a permis identificarea unor diferențe semnificative care să determine influențe asupra speciilor și habitatelor descrise în lunca Buzăului. Solurile aluviale se caracterizează printr-un stadiu incipient de solificare dezvoltate pe cele mai recente depozite fluviale depuse în timpul revărsărilor. La fertilitatea lor contribuie și regimul hidric aflat sub influența apelor freatice din luncă. Pentru folosirea în condiții optime a solurilor aluviale, cea mai mare parte a luncilor (din județul Brăila) a fost scoasă de sub influența inundațiilor prin îndiguiri. Sub influența predominantă a unui exces de umiditate de lungă durată s-au format o serie de soluri hidromorfe, reprezentate prin lăcoviști și soluri gleice în diverse stadii de evoluție. Apa freatică se află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m și este slab mineralizată (0,5 - 1,5 g/l). Deși sunt bogate în humus, aceste soluri prezintă proprietăți fizice și biologice puțin favorabile plantelor de cultură, fiind folosite de regulă ca pășuni. ... 2.2.6. Riscuri naturale – Seismele - Teritoriul județului Buzău este amplasat sub influența celei mai active zone seismice din țara noastră - regiunea seismogenă Vrancea. Riscul major în caz de cutremure de pământ este accentuat de existența unei situații economice care nu permite luarea unor măsuri eficiente de consolidare a clădirilor cu probleme structurale; ... – Procese geomorfologice actuale și degradarea terenurilor sunt grupate în zona câmpiei interfluviatile și a luncilor râurilor împreună cu albiile minore. Specificitatea câmpiei Buzăului este prezența cursurilor largi, meandrate și cu numeroase brațe părăsite ale râului Buzău, cunoscute sub numele de buzoiele, pe de o parte, și de crovuri și dune, pe de altă parte. Degradarea terenurilor este legată atât de de excesul de apă care se acumulează în anii ploioși în "buzoaie" și "crovuri" și prezintă fenomene de băltire și, pe alocuri, sărăturare, cât și de de acțiunea eoliană asupra solurilor nude, lipsite de vegetație; ... – Tasarea este favorizată de prezența depozitelor loessoide, care acoperă toată suprafața câmpiei, și de lipsa locală a drenajului superficial al apelor provenite din ploi și din topirea zăpezilor - unde apele din precipitații stagnează un timp mai îndelungat pe suprafețe de teren, de timpul crovurilor și albiilor părăsite, fiind prezente fenomenele de băltire și acumulările de coloizi; ... – Pluviodenudarea, spălarea în suprafață, se manifestă pe suprafețe restrânse datorită reliefului ușor vălurit. Se poate observa totuși în sectoarele puțin înclinate și luate în cultură. Pantele au favorizat procesele de pantă tipice: șiroirea sau ravenarea; ... – Eroziunea în suprafață apare pe pantele cu înclinări mai mari de 40° - 45°. ... – Excesul de apă este legat de acumularea apelor meteorice în văile părăsite și crovuri ce favorizează băltirea și înmlăștinirea; ... – Inundațiile reprezintă riscuri naturale care se manifestă pe teritoriul unor comune; ... – Procesele aluvionare se desfășoară în albia majoră a râului. Acumulările de tip proluvio- coluvial sunt puse în evidență de numeroasele schimbări ale cursului de apă și de meandrări; ... – Eroziunea laterală de mal apare numai în timpul viiturilor mari în concavitățile de meandru ale râului Buzău. Determină prăbușiri și surpări de mal; ... – Procese eoliene sunt favorizate de existența nisipurilor fine. Uscăciunea de vară permite eroziunea eoliană a câmpiei dezgolite. ... ... ... 2.3. Mediul Biotic 2.3.1. Ecosisteme Valea Buzăului, în aval de Siriu, nu a suferit modificări fundamentale în ultima sută de ani. Culoarul care astăzi formează situl Natura 2000 Lunca Buzăului era și acum mai bine de 100 de ani folosit ca zona agricolă (pășuni, fânețe, terenuri arabile), zonă în care se păstrau ceva mai multe porțiuni cu un grad mai mare de naturalețe decât astăzi. În Subcarpații dintre Rm. Sărat și Buzău a avut loc, după 1990, o fragmentare accentuată a peisajului, determinată mai ales de reducerea cu aproximativ 10% a ecosistemelor forestiere. Fragmentarea a fost însoțită și de reducerea suparafeței bucăților de mozaic din peisaj, ceea ce a dus la creșterea gradului de izolare a fragmentelor. Majoritatea ecosistemelor de luncă, rămase pe teritorii fragmentate, sunt puternic degradate și adesea ocupate de biocenoze secundare cu participarea plantelor ruderale, halofite etc. Se consideră că ruralitatea este un factor determinant în dinamica și complexitatea complexelor de ecosisteme/a peisajului. Principalul factor natural care determină formele de vegetație și implicit tipurile de ecosisteme este relieful. De la Lunca Priporului, în aval de barajul Siriu și până la Gura-Bâscii-Cislău predomină relieful deluros, altitudinea scăzând treptat de la 450 la 250 m; până la Gura Bâscei Buzăul curge de la nord la sud, urmând apoi o deviere de aproape 90° spre est, însoțită de lărgirea văii în sectorul Cislău-Viperești. În aval de Viperești valea se îngustează, până la Pârscov, după care se lărgește din nou, căpătând aspectul caracteristic cursului colinar. Din aval de Săpoca începe sectorul de câmpie, cu multe meandre ale albiei minore și plaje de nisip. În lungul Buzăului au fost desemnate trei arii depresionare de mici dimensiuni: depresiunea Pătârlagele, depresiunea Cislău și depresiunea Pârscov. Lunca Buzăului străbate trei regiuni biogeografice: regiunea alpină (de la Siriu la Nehoiu/Sibiciu de Sus) regiunea continentală (de la Nehoiu la Săpoca) și regiunea stepică (de la Săpoca la Vișani). Coridorul riveran al Buzăului din perimetrul Sitului Lunca Buzăului este inclus în categoriile de vegetație potențială U3.1 și U5, conform clasificării europene: – păduri aluviale de esențe tari (Quercus, Ulmus, Fraxinus) în combinație cu esențe moi (Salix, Populus) de la Siriu până în aval de Ciuta; (sector A) ... – păduri aluviale continentale de esențe moi, în combinație cu tufărișuri aluviale de Tamarix; fragmente de stepă joasă. (sector B) ... Drenajul, îndiguirile, reducerea suprafețelor de păduri naturale și cultivarea pajiștilor au dus la situația în care terenurile arabile au devenit tot mai susceptibile la uscăciune. Deși în urmă cu 100-200 de ani se înregistrau veri foarte secetoase, rezerva de apă subterană de atunci era mult mai mare decât în prezent. Lunca Buzăului este în mod natural bogată în specii de plante, această bogăție fiind urmarea diversității de habitate și de zone ecotonale, determinată de variația condițiilor hidrologice și sedimentare. Menținerea condițiilor hidrologice naturale este necesară pentru menținerea diversității speciilor vegetale, acestea fiind în general slab competitoare, dar bine adaptate la variațiile abiotice. Din această cauză, specii puternic competitive (ex. Eryngium campestre) se răspândesc în habitatele care-și pierd ritmul natural de perturbare - pajiști abandonate. În perimetrul luncii Buzăului, inclus în situl Natura 2000 cu același nume, au fost identificate următoarele categorii de ecosisteme, utilizând criteriul vegetației dominante: A. Ecosisteme terestre 1. Ecosisteme forestiere naturale: – Zăvoaie de plop și salcie, cu frecvente arinișuri, în locurile mai joase, frecvent inundate; ... – Păduri propriu-zise, de esențe tari, cu precădere frăsinete și stejărete. ... ... 2. Ecosisteme forestiere plantate: salcâm, plop negru; ... 3. Ecosisteme de pajiște: – Pajiști meso-higrofile de luncă, în sectorul Sibiciu-Pârscov; ... – Pajiști meso-xerofile, în sectorul Pârscov - Sapoca; ... – Stepe sărăturate, panonice și vest-pontice cu Festuca peudovina - la gura de vărsare a Slănicului, Câlnăului, în zona Beilic, pe digurile de la Berca; ... – Pajiști degradate, invadate de Eleagnos angustifolia- foste pășuni, pășunate intens acum 20-25 ani; scăderea numărului de animale în gospodăriile rurale a dus la declanșarea succesiunii ecologice în aceste pajiști, într-o primă fază având loc extinderea buruienilor, iar în faza a doua a tufărișurilor, mai ales a sălcioarei. ... ... 4. Ecosisteme de tufărișuri: – Tufărișuri dominate de Tamarix ramossisima; ... – Tufărișuri cu cătina albă și păducel; ... – Tufărișuri cu măceș, porumbar, lemn câinesc, viță sălbatică, prun sălbatic. ... ... 5. Ecosisteme agricole - terenuri cultivate; ... 6. Alte sisteme antropizate. ... ... B. Ecosisteme acvatice 1. Ecosistemul lotic Buzău și al afluenților; ... 2. Ecosisteme lentice: – Bălți naturale și amenajate; ... – Iazuri rezultate din exploatarea balastului; ... – Zone umede temporare. ... ... ... Coridorul riparian actual este caracterizat de următoarele formațiuni care reprezintă un mozaic de habitate succesionale: – Plaje (depozite) de pietrișuri și găleți, fără vegetație sau cu puțină vegetație ierboasă; ... – Plaje (depozite) de pietrișuri, găleți și nisip grosier, colonizate de sălciișuri (Salix) de până la 1,5 m înălțime; ... – Meandre izolate, cu vegetație erbacee hidrofită (cu Phragmites, Typha, Carex); ... – Ostroave cu tufărișuri dense - Crataegus, Ligustrum, Prunus și exemplare de Populus nigra. ... ... 2.3.2. Habitate Fiind un sit cu localizare în lungul râului Buzău, habitatele componente sunt în principal cele de luncă. O evaluare a vegetației potențiale, obtinută pe baza Hărții zonelor de vegetație a României, Enculescu, 1938, ne arată următoarea structură: – Sectorul Siriu-confluență Bâsca (amonte Nehoiu), 521 m alt. - subzona coniferelor; ... – De la confluența cu Bâsca la confluența cu Bălăneasa (Pârscov) - zona fagului; ... – De la Pârscov la confluența cu Slănicul (Cândești) - subzona stejarului; ... – De la Cândești la Galbenu (Moșești) - subzona antestepei; ... – De la Galbenu (Moșești) spre est - zona stepei, cu pete de vegetație halofilă continentală; ... – Spre est, până la vărsarea în Siret - vegetație de nisipuri continentale. ... Vegetația tipică de luncă inundabilă și păduri de esențe moi: de la Cândești la Buzău și de la Buzău la Galbenu, cu întreruperi, până la extremitatea estică a sitului. În prezent, habitatele ariei protejate Lunca Buzăului pot fi încadrate în patru categorii: – Habitate dependente de regimul de inundabilitate - sălciișuri, vegetația ostroavelor, prundișurile; habitate de prundiș cu vegetație sau fără vegetație; habitate de nisip, cu vegetație sau fără vegetație; ... – Habitatele lotice (cu două tipuri de sectoare Rhitral - metarhitral și hiporhitral și Potamal - epipotamal); ... – Habitate de terasă; ... – Habitate rezultate din exploatarea resurselor minerale neenergetice. ... Din amonte în aval, habitatele Natura 2000 formează un mozaic determinat tocmai de fragmentarea vegetației inițiale. Astfel, habitatul 3240 - cătina albă și Salix elaeagnos ocupă zonele din treimea superioară a sitului, fără a fi compact, întrerupt mai ales de sălciișuri. În continuare, de-a lungul râului Buzău apare distribuit habitatul 92A0 - Păduri galerie cu salcie albă și plop alb până la limita estică a sitului, în amestec cu habitatul 92D0 - Tufărișurile cu cătina roșie, acesta din urmă variabil ca întindere și aflat în diferite stadii de complexitate. Inventarierea tipurilor de habitate de interes conservativ listate în Formularul Standard de caracterizare a sitului s-a făcut pornind de la analiza hărților de vegetație și a surselor bibliografice, urmată de verificarea informațiilor in situ, prin campanii de teren. Tabelul 4 prezintă cerințele ecologice specifice pentru fiecare dintre tipurile de habitate de interes conservativ, cerințe care au stat la baza organizării deplasărilor în teren. Astfel, identificarea s-a făcut pe baza determinării speciilor edificatoare (cele care asigură o acoperire de peste 50%) și a speciilor caracteristice (cele care formează asociația vegetală caracteristică pentru habitat). Tabel 4 Condiții ecologice specifice tipurilor de habitate de interes comunitar din situl Natura 2000 Lunca Buzăului: Tabel 5 Habitatele de interes conservativ prezente în aria protejată Lunca Buzăului și corespondența acestora cu habitatele după clasificarea națională Distribuția tuturor acestor habitate este prezentată în Anexa 1 Figura 3 Figurile 4-26 3240 Vegetație lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul cursurilor de apă montane Asociația se instalează în locul pădurilor defrișate, dezvoltându-se un strat compact de arbuști (Crataegus monogyna, Prunus spinosa care însoțesc tufele de cătina albă). În Lunca Buzăului este prezentă mai ales pe ostroavele din sectorul Păltineni-Mlăjet-Sibiciu ( Anexa 1 Figura 4 Suprafața ocupată de acest habitat la nivelul sitului Natura 2000 Lunca Buzăului este de 3,19 ha, adică un procent de 0,005%. 92A0 Păduri-galerii (zăvoaie) de Salix alba și Populus alba În acest habitat sunt incluse numai pădurile de plop alb, pure sau amestecate cu salcie albă, care se dezvoltă pe soluri aluviale mai evoluate și prezintă un cortegiu mai numeros de specii. Dintre acestea se remarcă ca diferențiale Fraxinus angustifolia, Vitis vinifera subsp. sylvestris, Galium rubioides și unele transgresive din clasele Querco-Fagetea și Quercetea pubescentis, precum Ulmus laevis, U. minor, Acer campestre, Brachypodium sylvaticum, Asparagus verticillatus, A. tenuifolius, A. officinalis. În aria protejată Lunca Buzăului acest tip de habitat se dezvoltă pe soluri aluviale, bogate în detritus organic și formează o bordură în lungul râului, în zona de influență a apelor mari dar și în zona terestră, mai uscată, aici evoluând ca formațiuni pioniere. Datorită scăderii nivelului apei ca urmare a influenței lucrărilor hidrotehnice, au mai degrabă caracter de asociații tranzitorii. Din acest motiv nu sunt foarte compacte mai ales în zona din aval și sunt întrerupte de plantații forestiere de plop negru și salcâm. De asemenea, pășunatul poate modifica structura asociației. În Lunca Buzăului ( Anexa 1 Figurile 5 - 11 92D0 Galerii și tufărișuri sud-europene de luncă (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae) În aria protejată Lunca Buzăului, sectorul favorabil instalării acestui tip de habitat este mai ales în aval de municipiul Buzău ( Anexa 1 Figurile 12 13 În literatură se menționează că pentru vegetația luncilor vegetația de stufărișuri este reprezentată îndeosebi de Calamagrostio-Tamaricetum ramosissimae ce se instalează cu precădere pe terasele inferioare ale râurilor din regiunea de câmpie. Specia caracteristică și dominantă, Tamarix ramosissima, cu o acoperire de 50-75%, este acompaniată de Calamagrostis epigeios și de elemente ale ordinului Tamaricetalia, ca: Oenothera biennis, Urtica dioica, Salix fragilis, Populus alba și ale alianței Agrostion stoloniferae, ca: Agostis stolonifera, Poa angustifolia, Rorippa sylvestris, Trifolium repens, Taraxacum officinale, Trifolium fragiferum, Elymus repens. Suprafața ocupată de acest habitat la nivelul sitului este de 385,45 ha (5,51 % din suprafața totală a sitului). 1530* Mlaștini și stepe sărăturate panonice (și vest-panonice) În aria protejată Lunca Buzăului Habitatul 1530* este puțin prezent în sit, reprezentând doar o enclavă a vegetației stepice halofile prezentă astăzi mai ales în bazinul Calmațuiului și în perimetrele Balta Albă și Amara (făcând referire doar la zone apropiate de Lunca Buzăului). La nivelul Luncii Buzăului, acest habitat este reprezentat de pajiști pe soluri slab sărăturate și semi- aride, pășunate moderat. Distribuția habitatului la nivelul sitului este prezentă în Anexa 1 Figurile 14 15 Asociația identificată este Achilleo-Festucetum pseudovinae, cu specia edificatoare Festuca pseudovina și elemente indicatoare Achillea setacea și Achillea collina. Habitatul tipic a fost identificat la punctele de confluență cu râurile Câlnău și Slănic și pe panta digului de la Berca, aici vegetația fiind folosită ca suport de un număr foarte mare de gasteropode din specia Helicella obvia (cel puțin pentru sudul și sud-estul României, acest gasteropod este caracteristic habitatului 1530* și nu Helicopsis striata). La Bentu a fost identificată o asociație asemănătoare (la fel de bogată în exemplare de Helicella obvia) situată la marginea dinspre râu a unei pajiști invadate de Elaeagnos angustifolia, Eryngium campestre, Polygonum aviculare și Plantago media. 3130 Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoeto-Nanojuncetea Pe teritoriul sitului ROSCI0103 Lunca Buzăului, habitatul de apă dulce 3130 Ape oligotrofe din câmpii nisipoase, cu un conținut foarte redus de minerale (Littorelletalia uniflorae), a fost identificat pe o suprafață de 42 mp în sectorul Mărunțișu, sub malul stâng al Buzăului, pe o plajă de mâl. Conform Formularului Standard de caracterizare al ROSCI0103 Lunca Buzăului, procentul din aria protejată acoperită de acest habitat reprezentă 0,01 % însă procentul real, calculat pe baza rezultatelor cartărilor efectuate în teren este mult mai mic (0,00006%). Plaja de mâl este protejată de un mic ostrov și pare a fi permanent umedă, inundată periodic. Au fost numărate 122 exemplare de Eleocharis palustris și doar 3 exemplare de Eleocharis acicularis. Nu a fost găsită specia Eleocharis carniolica dar prezența acestui rest de habitat ne arată că au existat condiții pentru E. carniolica. În timp, datorită modificării regimului hidrologic al luncii și datorită unui proces lent dar continuu de eutrofizare speciile din Littorelletea uniflorae au dispărut, fiind înlocuite cu specii cu valoare conservativă redusă. Din aceleași cauze s-a înregistrat și reducerea drastică, până la probabila dispariție din sit, a speciei Eleocharis carniolica. Astfel, la nivelul Luncii Buzăului, habitatul 3130 este reprezentat de specii ale clasei Isoeto-Nanojunctea, asociațiile Cyperetum flavescenti și Juncetum bufonii, iar tipul de habitat corespunzător conform clasificării Habitatelor din România este R2211- Comunități danubiene cu Cyperus fuscus și C. flavescens. Distribuția habitatului 3130 în cadrul ariei protejate Lunca Buzăului este prezentată în Anexa 1 Figura 16 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Corespondența fitosociologică: Stellaria nemori-Alnetum glutinosae (clasa Querco-Fagetea). Corespondența conform Clasificării Habitatelor din România - R 4402: Păduri daco-getice de lunci colinare de anin negru (Alnus glutinosa) cu Stellaria nemorum. Pădurea formează un culoar în lungul Buzăului, pe ambele maluri, în al doilea fragment al sitului (din amonte în aval) și este formată din Alnus glutinosa, Salix alba, Salix fragilis, Populus alba, cu un strat compact de Rubus caesius și tufe rare de Crataegus monogyna. Aici, habitatul are aspect de pădure densă, întunecoasă, umedă. Habitatul 91E0 include asociații atât din clasa Querco-Fagetea, cât și din clasa Salicetea purpureae. În Lunca Buzăului habitatul este reprezentat de asociația Stellaria nemori-Alnetum glutinosae (clasa Querco-Fagetea) numai în partea superioară, în al doilea fragment al sitului. În restul luncii apare asociația Salicetum albae-fragilis, comună și pentru habitatul 92A0. Asociația Salicetum albae-fragilis este de tip mezo-higrofil și se instalează pe soluri aluviale, formând zăvoaie pe malurile râurilor. Stratul ierbos este bogat, iar stratul arbuștior este variabil. Poate conține elemente din clasa Querco-Fagetea. Habitatele 92A0 și 91E0* se suprapun parțial și se recomandă includerea în 92A0 a pădurilor de plop alb în amestec cu salcie albă - păduri galerie, pe soluri mai ușoare și cu stratul de arbuști foarte bine dezvoltat - este un habitat pionier. Habitatul 91E0* se dezvoltă pe soluri stabilizate, stratul de arbuști este slab dezvoltat sau lipsește, aspect mai pregnant de pădure și nu de zăvoi. În aval de cea de-a doua porțiune a sitului, habitatul 91E0 este reprezentat de asociația Salicetum albae, plopul negru fiind semnificativ, și de Telekio speciosae-Alnetum incanae. Suprafața totală care este acoperită de acest tip de habitat în cadul sitului Lunca Buzăului este de 7,54 ha (0,11 % din suprafața totală)., iar distribuția habitatului în cadrul sitului este prezentată în Anexa 1 Figurile 17 - 19 Habitatul 91F0 Păduri mixte de luncă de Quercus robur, Ulmus laevis și Ulmus minor,Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris) Corespondența fitosociologică: Fraxino danubialis-Ulmetum. La Poșta, habitatul este format din două benzi de pădure, un amestec de frasin și stejar, cu o bordură compactă de Crataegus monogyna și Prunus spinosa. Suprafața ocupată de habitatul 91F0 la nivelul sitului este de 1,89 ha (0,03 % din suprafața totală a sitului), iar harta distribuției este prezentată în Anexa 1 Figura 20 Habitatul 62C0* Stepe ponto-sarmatice Corespunde tipurilor R3418 Pajiști ponto-panonice de Agropyron cristatum și Kochia prostrata - (corespondența fitosociologică Agropyretum pectiniforme), respectiv R3420 Pajiști vest- pontice de Poa bulbosa, Artemisia austriaca, Cynodon dactylon și Poa angustifolia (corespondență fitosociologică: Artemisio austriacae-Poetum bulbosae), conform Clasificării Habitatelor din România. Habitatul 62C0* de la Bentu Habitatul este localizat sub forma unor insule, într-un mozaic de habitate format din parcele forestiere de plop și salcâm, tufărișuri cu Tamarix și Prunus spinosa, pășuni invadate de Elaeagnos angustifolia, porțiuni mai umede, cu stuf. La Săgeata, habitatul 62C0* se prezintă sub forma unei benzi situate la limita dintre pădurea de plop și salcie și o fostă pășune, invadată de Elaeagnos angustifolia. La Gura Câlnăului, acest habitat înconjoară rămășițele habitatului 1530 și are aspect insular, dezvoltat pe un teren denivelat, la ieșirea din localitate. Suprafața ocupată de habitatul 62C0* la nivelul sitului este de 4,47 ha (0,064% din suprafața sitului)iar distribuția acestuia este prezentată în Anexa 1 Figurile 21 - 22 Habitatul 6430 Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la câmpie și din etajul montan, până în cel alpin În Lunca Buzăului, acest tip de habitat are un grad mare de naturalețe, fiind răspândit pe mici suprafețe puțin influențate antropic (maluri de râu rămase în afara lucrărilor hidrotehnice, ostroave de pietriș rezultate din procesele de depunere, terenuri nefolosite pentru pășunat, cu un amestec de ierburi și tufărișuri). În condițiile Luncii Buzăului, habitatul 6430 include comunități din ordinul Convolvuletalia sepium dar și comunități ale ordinelor Phragmitetalia și Nasturtio- Glycerietalia (alianța Phalaridion arundinaceae). În sectorul dintre Păltineni și Cislău-Viperești, asociațiile caracteristice habitatului 6430 se dezvoltă pe ostroave sau plaje de pietriș spălate permanent de curentul apei. În valea adâncă de la Păltineni, cursul Buzăului formează atât plaje de pietriș, inundate annual, cât și ostroave puțin înalte, destul de bine consolidate, favorabile dezvoltării vegetației ierboase, caracteristice. Zona are un aspect natural și oferă habitate propice pentru avifaună. În acest sector albia este mai largă și râul formează mai multe ostroave de pietriș pe care se instalează habitatul 6430. Habitatul este izolat de malul răului de un culoar de sălcii, accesul fiind dificil, ceea ce asigură condiții bune de conservare. Tot în sectorul dintre Păltineni și Cislău, habitatul apare și sub forma asociației Typhetum latifoliae, pe culoarul dintre râu și sălciișuri. În sectorul între Stâncești și până în aval de Săgeata, habitatul apare foarte fragmentat, doar mici pâlcuri de Typhetum pe malul râului. Suprafața ocupată de habitatul 6430 la nivelul sitului este de 0,30 ha, iar distribuția la nivelul sitului este prezentată în Anexa 1 Figurile 23-26 În ceea ce privește tipurile de habitate conform clasificării naționale identificate în teren și distribuția acestora la nivelul ariei protejate Lunca Buzăului, informațiile sunt sintetizate în Tabelul 6. Tabel 6 Tipuri de habitate după clasificarea națională identificate în situl Natura 2000 Lunca Buzăului În concluzie, habitatul cel mai bine reprezentat în lunca Buzăului este 92A0 - păduri galerie cu Salix alba și Populus alba, identificat atât în sectoarele din amonte de municipiul Buzău cât și în sectoarele din aval; Habitatele 3240 - vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos în lungul râurilor montane și 92D0 - tufărișuri de luncă cu Tamarix sunt destul de bine reprezentate, însă cu o distribuție mai fragmentată. Pentru habitatul 3240 este foarte caracteristică dezvoltarea asociației R4414 - tufărișuri danubiene de cătina albă și răchită albă iar pentru habitatul 92D0, dezvoltarea asociației R4422 - tufărișuri danubiene de cătina roșie. Mult mai localizat și ocupând suprafețe mici este habitatul 1530 - mlaștini și stepe sărăturate panonice- sector bine identificat, la Bentu. S-a remarcat dezvoltarea populațiilor gasteropodului Helicella obvia în mai multe asociații vegetale de pe terenuri uscate, cât și pe digurile de la Berca. ... 2.3.3. Flora de interes conservativ În aria Sitului ROSCI0103 Lunca Buzăului au fost identificate 135 de specii de plante, dintre care 35 de specii de arbori și arbuști aparținând unui număr de 17 familii și 100 de specii de plante erbacee aparținând unui număr de 33 familii ( Anexa 2 Tabelele 41 42 Niciuna dintre speciile de plante identificate nu are statut de conservare și nici statut special de protecție, acestea neregăsindu-se în Cartea roșie a plantelor vasculare din România sau în anexeleOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. Tabel 7 Flora de interes conservativ, conform Formularului Standard a sitului ROSCI0103 și observații referitoare la distribuția acesteia în aria protejată Lunca Buzăului Speciile de interes comunitar Agrimonia pilosa (turița mare) și Eleocharis carniolica (pipiriguț) nu au fost găsite în aria sitului Natura 2000 Lunca Buzăului în perioada iulie 2012- septembrie 2013. Absența acestor specii din sit a fost semnalată și în urma Studiului privind impactul activității de extracție nisip și pietriș asupra caracteristicilor sitului de importanță comunitară Lunca Buzăului și zona adiacentă (inclusiv asupra speciilor din Anexa IV a Directivei Habitate), realizat în anul 2010 de Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa. Cauza cea mai probabilă a absenței speciilor Agrimonia pilosa și Eleocharis carniolica din sit este existența în lunca Buzăului a unor condiții abiotice nefavorabile dezvoltării acestor specii. Conform datelor din literatură\, lunca Buzăului nu este inclusă în arealul de răspândire a acestor două specii în România. Inventarierea florei sitului Natura 2000 Lunca Buzăului a permis identificarea a 22 de asociații vegetale prezentate în Anexa 2 Tabelul 42 Tabel 8 Asociațiile vegetale din situl ROSCI0103 Lunca Buzăulu care au valoare conservativă potențială și habitatele pe care le definesc: Pentru tipurile de habitate listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului au fost identificate următoarele asociații vegetale: – Asociația Populetum albae și Asociația Salici-Populetum pentru habitatul 92A0 Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba; ... – Asociația Tamaricetum ramosissimi pentru habitatul 92D0 Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae). ... Cu toate că în Formularul Standard Natura 2000 al sitului nu este listat habitatul prioritar 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae), în teren au fost identificate 5 asociații vegetale - Asociația Alnetum glutinosae -Incanae, Asociația Alnetum incanae, Asociația Alno - Salicetum cinereae, Asociația Alno -Salicetum rosmarinifoliae, Asociația Alno - Salicetum triandrae, care definesc acest tip de habitat și care reprezintă argumente ce susțin existența habitatului în sit. Având în vedere că la nivel european regularizarea marginilor de râu a condus la reducerea considerabilă a ponderii acestui habitat și faptul că în România există suprafețe în care se mai menține, propunem ca asociațiile vegetale ce caracterizează acest habitat să aibă valoare conservativă. Aceeași propunere o facem și pentru asociațiile Populetum albae, Salici-Populetum și Tamaricetum ramosissimi, care sunt definitorii pentru habitatele de interes comunitar 92A0 Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba și 92D0 Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae). ... 2.3.4. Fauna de interes conservativ 2.3.4.1. Fauna de nevertebrate În aria sitului Natura 2000 Lunca Buzăului au fost identificate până în prezent 143 specii de nevertebrate ( Anexa 2 Tabel 43 Tabel 9 Specii de nevertebrate de interes conservativ din aria protejată Lunca Buzăului și statutul de protecție al acestora, conform legislației comunitare, naționale și europene: Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului) Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului) este un coleopter de dimensiuni mari (50-110 mm lungime), al cărui stadiu larvar se dezvoltă sub scoarța și în lemnul arborilor, în principal de stejar (Quercus sp.). Preferă arborii bătrâni, cu vârsta de 120-140 de ani, expuși radiațiilor solare, arbori izolați în luminișuri sau la marginea pădurii, mai ales cei parțial atacați de alți dăunători. Inventarierea speciei Cerambyx cerdo în situl ROSCI0103 Lunca Buzăului s-a realizat în perioada iulie 2012 - septembrie 2013, prin căutarea activă, pe transecte, a arborilor colonizați și a adulților în habitatele forestiere cu condiții potențial favorabile speciei din aria sitului: parcelele forestiere din pădurile de luncă de tip stejăreto-frasineto-ulmete și stejăreto-frasinete din trunchiul de pădure Bentu-Mânzu-Cilibia ce conțin specii de Quercus cu vârsta de peste 30 ani; zona împădurită cu fag și alte specii de foioase din localitatea Ciuta, care este situată la o distanță mai mică de 500 m de pădurile întinse de stejar din afara sitului. Distribuția habitatelor forestiere cu condiții potențial favorabile speciei Cerambyx cerdo în situl ROSCI0103 Lunca Buzăului este prezentată Anexa 1 Figura 27 Considerăm că prezența speciei Cerambyx cerdo în habitatele forestiere din aria sitului este puțin probabilă, deoarece nu au fost detectate condițiile de habitat necesare dezvoltării larvei speciei: stejari bătrâni și în descompunere, habitate semideschise cu exemplare bătrâne de Quercus sp (cu vârsta de peste 100 ani). De altfel, Formularul Standard de caracterizare a sitului (ROSCI0103) indică în rubrica de caracterizare a populației pentru această specie calificativul D care semnifică faptul că populația la nivelul sitului este nesemnificativă în raport cu populația la nivel național. De aceea, Planul de management propune pentru această specie monitorizarea habitatele forestiere cu condiții potențial favorabile speciei din aria sitului în următorii 3 ani. Dacă se va dovedi că specia Cerambyx cerdo nu este reprezentată în sit printr-o populație viabilă, se va propune scoaterea acesteia din Formularul Standard Natura 2000 al sitului. Lucanus cervus (rădașca) Lucanus cervus este un coleopter de dimensiuni mari, a cărui larvă se dezvoltă în lemnul umed aflat în descompunere al unui număr mare de specii de, precum speciile genurilor Quercus, Fagus, Salix, Populus, Tilia, Aesculus. În situl ROSCI0103 Lunca Buzăului specia Lucanus cervus a fost detectată până în prezent în pădurile de luncă de tip stejăreto-frăsineto-ulmete și stejăreto-frăsinete din trunchiul de pădure Bentu-Mânzu-Cilibia și în zona împădurită cu fag și alte specii de foioase din localitatea Ciuta ( Anexa 1 Figura 28 Lycaena dispar (fluturașul purpuriu sau fluturașul de foc) Lycaena dispar este un fluture diurn de dimensiuni mici (14-21 mm anvergura aripii) caracteristic habitatelor umede. Larvele acestui fluture se hrănesc pe frunzele plantelor din genul Rumex și iernează între frunzele ofilite de la baza plantelor gazdă. În situl ROSCI0103 Lunca Buzăului specia Lycaena dispar este prezentă în habitatele palustre și/sau în zonele umede adiacente din zona montană, colinară și de câmpie (distribuția este prezentată în Anexa 1 Figura 29 Callimorpha quadripunctaria (fluturele vărgat) Callimorpha quadripunctaria este un fluture nocturn cu activitate diurnă, de dimensiuni medii (48-55 mm anvergura aripilor), prezent în pădurile de foioase, mai ales în zona colinar- submontană. În aria protejată Lunca Buzăului specia Callimorpha quadripunctaria a fost detectată în partea din amonte a sitului, între localitățile Colțu Pietrii și Sibiciul de Sus ( Anexa 1 Figura 30 Specia Callimorpha quadripunctaria poate fi folosită ca "specie umbrelă pentru protecția altor taxoni. Prin conservarea habitatului acestei specii în aria sitului ROSCI0103 Lunca Buzăului se asigură protecția și conservarea tuturor componentelor biodiversității habitatelor forestiere din zona colinară a sitului (sectorul Nehoiu-Sibiciu de Sus), care reprezintă partea din aria protejată cu cel mai mare grad de naturalețe. În ceea ce privește fauna de macronevertebrate bentonice, din analiza datelor de distribuție a acestora au reieșit câteva considerații preliminare: din compararea modelelor de distribuție caracteristice râurilor din România cu situația din râul Buzău, se constată o fragmentare evidentă a habitatelor bentonice - această fragmentare este urmarea atât a lucrărilor hidrotehnice, de tip baraje, diguri cât și a celor ocazionale (rectificarea albiei de la an la an); în sectorul din amonte de Ciuta, distribuția macronevertebartelor bentonice este continuă și corespunde celei din râurile puțin deranjate de lucrări hidrotehnice, iar în aval s-a constatat fragmentarea distribuției și chiar întreruprea continuității longitudinale a habitatului lotic. Din aval de Berca și până spre sectorul dominat de substrat nisipos (Banița-pod Jirlău-Făurei) s-a constatat o sărăcire puternică a asociațiilor bentonice, cu predominanța oligochetelor și chironomidelor. ... 2.3.4.2. Ihtiofauna Ihtiofauna actuală a Buzăului este rezultatul unui proces care a implicat factori naturali regionali, factori naturali locali (în sens istoric) și factorul uman, reflectând modificările suferite de acest curs de apă în ultimii 40 de ani, ca urmare a exploatării balastului și a amenajărilor hidrotehnice. Astfel, s-a redus indicele de împletire și a avut loc fenomenul de autocaptare a meandrelor, lungimea râului reducându-se, în intervalul menționat. Componența comunității de pești a fost determinată de caracteristicile întregului bazin, productivitatea ecosistemelor terestre și acvatice, heterogenitatea habitatelor. Pentru sectorul cuprins în perimetrul sitului Natura 2000 este de presupus că ihtiofauna a fost dintotdeauna asemănătoare celei din alte râuri colinare și de câmpie de dimensiunile Buzăului. Specia dominantă acestui tip de râuri este cleanul (Leuciscus cephalus), cu exigențe reduse față de calitatea mediului acvatic, suportând perioade de eutrofizare mult mai bine ca alte specii. Speciile de interes comunitar (Tabelul 10) sunt elemente valoroase ale comunităților de pești: moioaga sau mreana vânătă (Barbus meridionalis) împreună cu cei doi porcușori (Gobio uranoscopus și Gobio kesslerii) sunt factori de control pentru populațiile de macronevertebrate bentonice, iar zvârluga (Cobitis taenia) este un factor de control pentru asociațiile psamofile. Tabel 10 Speciile de pești de interes conservativ în aria protejată Lunca Buzăului și statutul acestora conform legislației naționale, comunitare și internaționale Distribuția acestor 4 specii este fragmentată datorită barierelor artificiale create pe râu prin realizarea amenajărilor hidrotehnice. Studiul științific nu a putut concluziona deocamdată dacă afluenții Buzăului pot reprezenta refugii și totodată rezervoare de indivizi pentru aceste specii ( cu alte cuvinte, dacă recrutarea de indivizi este favorizată de habitatele afluenților). Măsurile de management ce vor fi propuse în cadrul Capitolului 4 al Planului de management Ihtiofauna Buzăului a fost studiată mai curând sporadic până în anii 2000 În comparație cu datele de acum 50 de ani, se remarcă dispariția speciilor Rutilus rutilus, Vimba vimba carinata și semnalarea unui invadator, Pseudorasbora parva. Comparând datele publicate cu identificările din teren ilustrate pe larg în cadrul studiului științific care fundamentează prezentul Plan de management, sectorul de râu inclus în aria protejată Lunca Buzăului oferă condiții trofice și de habitat pentru următoarele specii, în total 19: Leuciscus cephalus cephalus L., 1758, Phoxinus phoxinus phoxinus L., 1758, Alburnoides bipunctatus bipunctatus Bloch, 1782, Chondrostoma nasus nasus L., 1758, Gobio gobio obtusirostris Valenciennes, 1844, Gobio kessleri kessleri Dybowski, 1862, Gobio uranoscopus Agassiz, 1828, Pseudorasbora parva Schlegel, 1842, Barbus barbus barbus L., 1758, Barbus meridionalis petenyi Heckel, 1847, Cyprinus carpio carpio L., 1758, Carassius carassius L., 1758, Carassius auratus gibelio Bloch, 1782, Orthrias barbatulus L., 1758, Cobitis taenia taenia L., 1758, Sabanejewia aurata vallachica Nalbant, 1957, Silurus glanis L., 1758, Stizostedion lucioperca L. 1758, Cottus gobio gobio L., 1758. Gobio (Romanogobio) uranoscopus și G. kesslerii sunt localizate în bazinul Dunării, în sectoare de mici dimensiuni, sunt specii amenințate care și-au redus drastic arealul. În Anexa 1 la planul de management Figurile 31 32 Perioada de reproducere se întinde între aprilie și iulie (10-12 săptămâni) pentru G. kesslerii și între mai și august (12-15 săptămâni) pentru G. uranoscopus, la ambele specii indivizii împerechindu-se de mai multe ori. Atingerea temperaturii apei de 12 grade C este un stimul pentru maturarea gameților. Masculii și femelele se aglomerează în curent puternic (0,5-1 m/
  5. s)(spre deosebire de Gobio gobio care preferă curent slab, de 0,1 m/s), la suprafața apei. Eliberarea și fecundarea icrelor are loc în a doua jumătate a nopții și dimineața devreme. Icrele fecundate sunt duse de curent și se lipesc rapid de orice substrat disponibil, deplasarea în curent fiind scurtă, până la 30 secunde; deci, ouăle se atașează de substrat destul de aproape de sectorul de împerechere. G. uranoscopus și G. kesslerii sunt reproducători pelagici și nu depind pentru împerechere de un substrat anume. Masculii de G. uranoscopus, înainte de a se ridica la suprafața apei, se poziționează în zona bentosului și au un comportament agresiv unii față de alții. Barbus meridionalis (B. meridionalis petenyi) face parte dintr-un grup de taxoni (genul Barbus) care au supraviețuit separat în refugii glaciare în timpul pleistocenului. Este o specie reofilă aflată în declin, prezentă în cursul mijlociu al râurilor. Râul Buzău se află pe limita estică a arealului său. Întreprinde migrații de reproducere primăvara, femelele pe distanțe mai mari decât masculii, datorită localizării lor în mai multe tipuri de habitate cu caracter lentic, în afara perioadei de reproducere (cu alte cuvinte, se deplasează din zone mai depărtate). Masculii ajung în sectorul propice cu o săptamână înaintea începerii sezonului de reproducere. Femelele rămân în habitatul de reproducere aproximativ 48 de ore, după care fie se odihnesc pe substratul de pietriș- bolovăniș, fie înoată în aval spre habitatul de locuire din perioada de vară. Deci, pentru această specie sunt necesare cel puțin două tipuri de habitat, unul pentru reproducere, primăvara, și unul pentru locuire/hrănire în perioada de vară-iarnă. (distribuția speciei este prezentată în Anexa 1 Figura 33 Cobitis taenia, ca de altfel și celelalte specii ale genului Cobitis, are o nișă ecologică foarte îngustă, specializată (parametrii: temperatura, prezența/absența vegetației, densitatea nisipului) și nu poate supraviețui în afara acesteia. Deși arealul speciei este foarte larg, în cadrul acestui areal specia este foarte localizată. Dependența strictă de un habitat tipic o face foarte vulnerabilă și astfel a căpătat statutul de specie amenințată. Dar, paradoxal, această nișă ecologică îngustă a permis speciilor genului Cobitis să supraviețuiască în mici fragmente de habitat și să facă față perturbărilor naturale sau celor determinate de activitatea umană. Habitatul de reproducere în râul Buzău pentru Cobitis taenia este distribuit cu precădere în aval de podul Jirlău-Făurei, în mici porțiuni ale malului, liniștite, neperturbate și bogate în vegetație acvatică, mai ales alge filamentoase ( Anexa 1 Figura 34 Adulții depun icrele în vegetație, preferând câmpurile de macrofite sau alge filamentoase, în curent slab. Ouăle se dezvoltă în condiții de fluctuație a oxigenului dizolvat, dar pe măsură ce se derulează fazele de dezvoltare, nevoia de oxigen crește. Alevinii de Cobitis taenia au nevoie de adăpostul vegetației dense (alge filamentoase sau macrofite acvatice), altfel fiind rapid consumați fie de alte specii de pești, fie de nevertebrate prădătoare (larve de odonate sau coleoptere). Prezintă fototactism negativ, sunt puțin mobili și suportă variații ale oxigenului dizolvat, fiind mai curând euriooxibionți. Nu suportă temperaturi scăzute (sub 15°C), dar se dezvoltă bine chiar dacă regimul termic este mai ridicat. Adulții sunt prezenți în habitate nisipoase, mai rar în cele pietroase. Hrănirea se desfășoară într- un ciclu sezonier, redusă sau absentă iarna și foarte activă la mijlocul verii. Hrana este alcatuită predominant din organisme mărunte, chidoride, copepode și rizopode mai ales, aceste grupe taxonomice variind în hrană în funcție de abundența lor. Cobitis taenia preferă pentru hrănire habitatele pelofile. Din datele existente reiese că această specie tolerează temperaturile mai ridicate ale apei și cantitățile mai mici de oxigen dizolvat, dar este foarte sensibilă la schimbarea habitatului: pat nisipos pentru adulți, suficient de afânat pentru a permite adăpostirea în nisip și vegetația densă pentru ouă și alevini. Habitatul de depunere a icrelor este reprezentat de zonele cu vegetație densă, curent slab și adâncime mică, mai ales la mal și în meandre. Astfel, este necesară menținerea diversității morfologice a râului și mai ales diversitatea morfologică a malurilor în sectorul Păltineni- Măgura. Pe baza datelor obținute în teren (capturi, colectări de nevertebrate, schițe, fotografii, observații, interviuri cu pescarii) se poate identifica o primă zonare a sectoarelor râului Buzău (din perimetrul sitului ROSCI0103), zonele fiind delimitate de bariere artificiale, de netrecut pentru ihtiofaună: i. Sector comuna Siriu - baraj Berca (Cândești); barajul este o barieră puternică, nu este prevăzut cu scară pentru pești. Sectorul este într-o stare ecologică destul de bună și este, din punct de vedere peisagistic, destul de atrăgător. În sector sunt prezente speciile Barbus meridionalis petenyi, Gobio kesslerii și Gobio uranoscopus; ... ii. Sectorul aval baraj Berca - porțiunea dintre cele două poduri (rutier și CFR) de la Mărăcineni; se resimte influența barajului, mai ales în imediata apropiere (modificarea semnificativă a componenței faunei bentonice - dispariția speciilor reofile stenotope, apariția briozoarelor pe substratul pietros și a filmului de bacterii). La cele două poduri menționate există câte un prag deversor care funcționează de asemenea ca barieră pentru circulația ihtiofaunei; ... iii. Sectorul Mărăcineni-Beilic, puternic impactat de balastiere. Albia este permanent deranjată, vegetația malurilor este săracă, în apropierea albiei sunt multe deșeuri. Predomină amestecul de pietriș și nisip. În aval de municipiul Buzău calitatea apei este precară, efectele deversărilor urbane manifestându-se până spre localitatea Banița; ... iv. Sectorul Beilic-Vișani se remarcă printr-o revenire a calității ecologice a râului, patul albiei este nisipos, din loc în loc apar insule de pietriș în care se concentrează fauna bentonică. Malurile sunt în parte împădurite; R. kesslerii, R. uranoscopus și B. meridionalis sunt considerate specii sensibile, puțin toleranțe la schimbarea condițiilor de mediu ... Tabel 11 Condiții actuale de habitat pentru ihtiofaună Corelând datele privind prezența speciilor de ihtiofaună cu datele privind distribuția macronevertebratelor bentonice se poate concluziona că, în momentul de față, condițiile de mediu pentru ihtiofaună nu sunt cele mai favorabile. ... 2.3.4.3. Herpetofaună Speciile de herpetofaună de interes conservativ care sunt prezentate în formularul Standard de caracterizare a sitului Natura 2000 Lunca Buzăului, statutul legal de protecție conferit prin legislația națională, europeană sau prin convenții internaționale, precum și statutul de conservare al acestora conform Cărții Roșii a Vertebratelor din România, sunt prezentate în Tabelul 12. Tabel 12 Specii de amfibieni și reptile conform Formularului Standard al sitului ROSCI0103 *) CRVR = Cartea Roșie a Vertebratelor din România Buhaiul de baltă (izvoraș) cu burta roșie - Bombina bombina este o broască de dimensiuni reduse (până la 5 cm lungime), având pe spate culori cenușiu-deschis, măsliniu sau mai rar verzui, cu negi de culoare neagră, iar pe abdomen un model de culori vii, între portocaliu și roșu, pe un fond negru (acesta fiind predominant). Coloritul viu de pe abdomen, împreună cu o poziție specifică de expunere a acestuia (ridicarea bărbiei și a membrelor anterioare) reprezintă un mod de avertizare a faptului că specia este foarte toxică. Buhaiul de baltă cu burta roșie este o specie cu activitate atât diurnă, cât și nocturnă, preponderent acvatică, ce poate fi întâlnită între lunile martie și septembrie (rareori octombrie) în zone inundate (naturale sau de origine antropică), bălți temporare și permanente, canale de irigații, mlaștini sau brațe moarte, foste exploatări de balast inundate, cu vegetație bogată, între altitudinile de 41 de metri (podul Jirlău-Făurei, DJ 203) și 110 m (Vernești). - Anexa 1 Figura 35 Buhaiul de baltă (izvoraș) cu burta galbenă - Bombina variegata are dimensiuni similare celui cu burta roșie (până în 5 cm lungime), având pe spate un colorit cenușiu-deschis, cenușiu-închis sau măsliniu, cu pete negre, cu un tegument aspru, cu mulți negi glandulari (prin care secretă o substanță toxică, ce îl apără de prădători). Pe abdomen, coloritul viu formează un model unic individual, cu pete cenușii până la negre, pe un fond galben. La fel ca și la buhaiul de baltă cu burta roșie, coloritul viu de pe abdomen, împreună cu o poziție specifică prin care buhaiul îl expune, avertizează asupra toxicității acestuia. Buhaiul de baltă cu burta galbenă este o specie cu activitate atât diurnă, cât și nocturnă, mult mai puțin pretențioasă în privința habitatelor acvatice de reproducere și hrănire decât buhaiul de baltă cu burta roșie. Astfel, fiind o specie de deal și munte, buhaiul de baltă cu burta galbenă poate fi întâlnită în mici băltoace temporare sau bălți permanente, formate pe drumuri de pământ din fondul forestier sau în albiile majore și minore ale râului Buzău și ale afluenților acestuia (Bâsca Chiojdului, Sibiciu), în izvoare care băltesc, ochiuri de apă sau chiar albia râului Buzău, în zonele cu viteză mică de curgere, de la altitudini de 187 m (loc. Ciuta) până la altitudini de 480 m (Siriu - Colțu Pietrii), la capătul din amonte al sitului Lunca Buzăului ( Anexa 1 Figura 36 La nivelul țării, specia a putut fi observată până la altitudini de aproape 2000 m. Sunetele emise de masculii acestei specii sunt puțin asemănătoare celor emise de buhaiul de baltă cu burta roșie, putând fi redate prin huu-huu-huu. Tritonul dobrogean - Triturus dobrogicus este o specie de șes predominant acvatică, asociată luncilor râurilor mari, zonelor inundabile și Deltei Dunării. Având o formă zveltă, tritonul dobrogean are un corp lung (o lungime totală de până la 15 cm), astfel încât membrele întinse în lungul corpului nu se ating. Are un colorit dorsal brun-roșcat până la brun-gălbui, cu puncte negre; flancurile prezintă uneori puține puncte albe, iar pe abdomen prezintă o culoare galben- portocaliu până la roșu-portocaliu, cu pete negre, care adesea tind să formeze o linie mediană. Masculul în perioada de reproducere prezintă o creastă dorsală dințată, întreruptă în zona cloacei. Specia nu a putut fi observată la nivelul sitului Lunca Buzăului, deși există habitate prielnice în aval de municipiul Buzău și până la limita din aval a sitului, fără a avea însă o bună conectivitate (brațe moarte cu vegetație palustră bogată, bălți formate în foste exploatări de balast, cu vegetație de stuf, canale de irigații, zone inundate de pierderi din sistemul de irigații) însă acestea se află totuși la limita altitudinală superioară a arealului de distribuție. Aceste considerente fac probabilă lipsa speciei din situl Lunca Buzăului. Țestoasa de lac europeană - Emys orbicularis este singura specie de țestoasă acvatică din România, având, spre deosebire de țestoasele terestre (țestoasa dobrogeană și țestoasa lui Hermann), o carapace teșită, circulară sau eliptică, unită de plastron printr-un ligament. Capul este brun-pal până la negru, punctat cu pete mici galbene, care imită foarte bine lintița. Membrele au aceeași culoare de fond și pete galbene, la fel ca pe cap, cele anterioare având 4 gheare, iar cele posterioare 5. Masculii pot fi diferențiați de femele prin faptul că au plastronul puțin concav și au irisul portocaliu spre roșu. Lungimea carapacei variază între 14 și 20 cm la exemplarele adulte. Țestoasa de lac europeană este asociată habitatelor acvatice stătătoare sau lin curgătoare, inclusiv hibernarea având loc în apă (în mâlul bălților sau lacurilor cu vegetație bogată). Un loc important în ecologia țestoasei de lac îl ocupă zonele de sorire (bușteni căzuți în apă, maluri cu pantă lină, din nisip, pietriș sau chiar beton, cu expoziție sudică sau estică). Deși țestoasa de lac este destul de fidelă habitatelor de reproducere și depunere a ouălelor, sunt documentate frecvente cazuri de migrație (fie între locurile de reproducere și cele de depunere a ouălelor, sau între habitatele de hrănire și reproducere și cele de hibernare, sau în vederea identificării unor habitate mai bune). Distanța maximă de migrație documentată este de 4 km. La nivelul Luncii Buzăului, țestoasa de lac a putut fi observată, în amonte, pe un braț lin curgător al râului Bâsca Chiojdului (loc. Gura Bâșcei, alt. 263 m), cu vegetație bogată palustră și de luncă, într-un canal de aducțiune a apei pentru stația de sortare a balastierei Pârscov, într-o zonă inundată de izvoare de terasă, în fond forestier (loc. Ojasca), pe malul stâng al lacului de acumulare de la Berca, într-o zonă în care alternează stufărișul cu maluri line de aluviuni, și în aval de mun. Buzău în iazuri sau bălți formate în foste exploatări de balast din terasa râului Buzău (Vadu Pașii, Tăbărăști-Gălbinași) și în bazinele fermei piscicole Costei (com. Robeasca, alt. 53
  6. m)- Anexa 1 Figura 37 ... 2.3.4.4. Avifaună Pe perioada studiului întreprins în intervalul 2012-2013, în aria sitului a fost identificat un număr însemnat de specii de păsări listate în anexele Directivei Păsări - 2009/147/CE. În zona Lacului Costeiu a fost identificat un număr mare de specii de păsări - 32 specii prezentate în Anexa 2 Tabelul 44 Aceste observații ne fac să considerăm această zonă importantă din punct de vedere avifaunistic. La aceasta contribuie și faptul că lacul este inclus în perimetrul Ariei de Importanță Avifaunistică RO074 Balta Albă-Amara-Jirlău, conform programului Important Bird Areas al BirdLife Internațional, implementat în România de către Societatea Ornitologică Română (BirdLife România) și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus. O altă zonă importantă din punct de vedere avifaunistic este Pădurea Cilibia, unde au fost identificate două specii importante de păsări: vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) și buha (Bubo bubo). Pe malul stâng al râului Buzău, în apropierea localității Vișani, a fost identificată o colonie mixtă în formare de păsări acvatice, alcătuită din cormoran mare (Phalacrocorax carbo), lopătar (Platalea leucorodia), stârc cenușiu (Ardea cinerea) și egretă mică (Egretta garzetta). ... 2.3.4.5. Mamifere Situl Lunca Buzăului a fost desemnat sit de importanță comunitară pentru protecția unei singure specii de mamifere: Spermophilus citellus (popândăul, al cărui statut legal de protecție este ilustrat în Tabelul 13. Tabel 13 Statutul de protecție al popândăului conform legislației internaționale, comunitare și naționale Spermophilus citellus (popândău, șuiță) este o specie de rozătoare tericolă de galerie, de talie mijlocie. Populează zona de stepă, neîmpădurită, fiind prezent în biotopuri foarte diferite, majoritatea afectate de impactul antropic: islazuri, pășuni, pajiști, terenuri cultivate sau înierbate, râpe, diguri, margini înierbate de drumuri, haturi, liziera pădurilor etc. Cu toate acestea, preferă habitatele stepice cu vegetație ierboasă scundă și foarte scundă (pășuni și suprafețe înierbate), cu soluri ușoare și bine drenate, unde își sapă galeriile. În culturile agricole se deplasează numai pentru căutarea hranei, rețeaua de galerii fiind amplasată la marginea acestora, în zonele necultivate. Poate fi prezent în mod permanent în terenurile cultivate cu plante perene (pentru a peîntâmpina distrugerea galeriilor), precum culturile de trifoi sau lucernă. Din cauza reducerii resurselor trofice în aria sa de distribuție, popândăul populează și habitate cu condiții ecologice suboptime speciei, cu soluri mai grele sau inundate ocazional. Specia Spermophilus citellus este prezentă în natură sub forma unor populații slab structurate, cunoscute sub denumirea de "agregări" sau "colonii". Colonia este un grup definit teritorial, care este separat spațial de alte grupuri care populează aceeași regiune; astfel de grupuri sunt capabile să realizeze schimb de indivizi între ele în cadrul populației locale. În colonia de popândăi, fiecare individ are propriul sistem de galerii. Galeriile pot avea una sau mai multe deschideri, iar culoarele lor pot fi uneori ramificate. În solurile favorabile, popândăii construiesc două tipuri de galerii: galerii temporare (de refugiu), în care se ascund provizoriu și se hrănesc și galerii permanente (galerii locuință), în care se nasc, trăiesc, își adună provizii, hibernează, nasc și își cresc puii. Un singur individ are mai multe galerii temporare, așezate la diferite distanțe de galeria permenentă. Galeriile temporare sunt galerii simple sau prevăzute cu o cameră la capătul lor, cu o singură deschidere, situate la o adâncime de 20-40 cm și având o lungime diferită, de la 30-40 cm până la 3-6 m. Galeriile permanente au o structură mai complicată, cu o ieșire verticală și una oblică sau cu 3-4 ieșiri verticale și sunt situate, de obicei, la o adâncime de 80 cm. În situl ROSCI0103 Lunca Buzăului specia Spermophilus citellus este prezentă pe ambele părți ale râului Buzău, în zona de câmpie și colinară ( Anexa 1 la planul de management Figura 38 De fiecare parte a râului Buzău distribuția popândăului are aspectul unei rețele: un ansamblu de suprafețe ocupate de specie, situate cu preponderență în sectorul Berca-Moșești, între care există continuitate prin intermediul unor elemente lineare ale teritoriului (coridoare) situate în imediata apropiere a râului sau la distanță de acesta, în care specia este, de asemenea, prezentă. Această distribuție este determinată de modul de repartizare a zonelor deschise cu condiții favorabile speciei în aria sitului și în afara acestuia, de migrare a speciei în biotopuri mai puțin specifice (margini de pădure, luminișuri de pădure sau terenuri defrișate din interiorul pădurilor de luncă, zone deschise în interiorul habitatelor cu Tamarix ramossisima și/sau Elaeagnos angustifolia, biotopuri rezultate în urma exploatării agregatelor minerale din albia râului, diguri de protecție a malurilor râului etc.) și de menținerea legăturii dintre suprafețele ocupate de specie prin intermediul zonelor necultivate situate de-a lungul râului (de cele mai multe ori folosite ca pășune), a zonelor excavate de pe malurile râului, a zonelor de pe marginea șoselelor situate la limita sau în afara sitului, a marginilor culturilor agricole din sit sau din vecinătatea acestuia. Habitatele ocupate de popândău în aria sitului sunt diverse și reprezentate prin: pajiști stepice și xero-mezofile; habitate cu Tamarix ramossisima (cătina roșie), dintre care unele formează habitatul 92D0 Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae); margini de culturi agricole; răzoare și dâmburi de pământ din interiorul terenurilor agricole; liziere ale habitatului 92A0 Zăvoaie de Salix alba și Populus alba și ale altor tipuri de păduri de luncă din aria sitului; zone defrișate sau luminișuri din interiorul pădurilor de foioase; habitate mixte, alcătuite din pajiști stepice și habitate cu Tamarix ramosissima sau Elaeagnos angustifolia; habitate caracteristice biotopurilor rezultate în urma exploatării agregatelor minerale din albia râului; vegetație stepică puțin înaltă de pe digurile de protecție a malurilor râului. Cu toate acestea, principalele habitate populate de popândău în aria sitului sunt pajiștile stepice situate în apropierea zonei inundabile a râului Buzău. În aria sitului, Spermophilus citellus preferă zonele cu vegetație ierboasă scundă, bine drenate, din interiorul habitatelor cu Tamarix ramossisima și pajiștile stepice sau xero-mezofile cu soluri ușoare. În habitatele mai puțin specifice, popândăul preferă pentru construirea galeriilor dâmburile de pământ, chiar și cele cu sol pietros și zonele mai înalte, lipsite de arbuști. Habitatele deschise din aria sitului în care nu este prezent popândăul sunt terenurile înierbate cu un nivel ridicat al apei freatice, pășunile degradate din zona colinară și pășunile cu vegetație ierboasă înaltă, aflate într-un stadiu succesional nefavorabil speciei. Pajiștile populate de Spermophilus citellus în aria Sitului Lunca Buzăului se caracterizează printr-o vegetație xerofilă sau mezoxerofilă și un grad diferit de degradare, prin ruderalizare. S-a observat că prezența și densitatea galeriilor de popândău pe digurile de protecție a malului râului Buzău depind de structura acestora. Pe porțiunile de dig întărite cu armătură de beton (de ex. în zona localității Valea Nucului sau cu sol în mare parte pietros (de ex. în zona localității Mâțești, popândăul nu construiește galerii sau construiește un număr mic de galerii temporare (de refugiu) în cazul în care pe dig se dezvoltă o vegetație favorabilă hrănirii lui, iar solul poate fi excavat pe unele porțiuni. Presiunea antropică în habitatele ocupate de popândău în aria sitului se exercită în principal ca rezultat al depozitării deșeurilor din gospodării (deșeuri menajere, gunoi de grajd, deșeuri din construcții). ... ... 2.3.5. Alte specii relevante 2.3.5.1. Flora În situl ROSCI0103 Lunca Buzăului nu au fost identificate specii de plante de interes comunitar, iar din cele 33 de specii de plante listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului la secțiunea 3.3 Alte specii importante de floră și faună au fost identificate numai 15 specii în perioada iulie 2012-septembrie 2013, și anume: Alnus incana, Alnus glutinosa, Agrimonia eupatoria, Hippophae rhamnoides, Populus alba, Populus nigra, Rhamnus cathartica, Ranunculus repens, Rubus caesius, Salix alba, Salix fragilis, Salix triandra, Tamarix ramosissima,Telekia speciosa, Verbascum blattaria. Într-un studiu anterior realizat în aria sitului de Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a fost semnalată existența a 32 din cele 33 de specii de plante considerate importante și listate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului. Majoritatea speciilor de plante erbacee existente în situl Lunca Buzăului sunt specii ruderale, ceea ce indică o puternică influență antropică cu efecte de degradare asupra florei. În sit sunt prezente și specii de plante potențial invazive: Ailanthus altissima, Amorpha fructicosa, Elaeagnus angustifolia, Erigeron canadensis, Ambrosia sp., Xanthium italicum, Xanthium spinosum. Deocamdată, cu excepția sălcioarei (Elaeagnus angustifolia) și a amorfei, aceste specii nu și-au manifestat potențialul invaziv. ... 2.3.5.2. Fauna Tabel 14 Fauna de interes conservativ, conform Formularului Standard de caracterizare al ROSCI0103 și observații referitoare la distribuția acestei în aria protejată lunca Buzăului În aria Sitului ROSCI0103 Lunca Buzăului, pe lângă specia Spermophilus citellus, au fost identificate, pe baza observațiilor directe și a urmelor de activitate, alte 7 specii de mamifere: Talpa europaea (cârtiță), Lepus europaeus (iepure), Orictolagus cuniculus (lapin), Sus scrofa (mistreț), Vulpes vulpes (vulpe), Mustela nivalis (nevăstuica) și Meles meles (bursuc sau viezure). Dintre acestea, speciile Lepus europaeus și Sus scrofa sunt listate în Anexa 5B a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. (Specii de interes național. Specii de animale și de plante de interes național a căror prelevare din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de management). Specia Neomys anomalus (chițcan mic de apă), care este listată în Formularul Standard Natura 2000 al sitului la secțiunea 3.3. Alte specii importante de floră și faună, nu a fost detectată până în prezent în aria sitului. În ceea ce privește speciile de pești, comparând datele existente, publicate și corelând cu identificările în teren, sectoarele râului Buzău incluse în situl Natura 2000 Lunca Buzăului oferă condiții trofice și de habitat pentru următoarele specii, în total 19: Leuciscus cephalus cephalus L., 1758, Phoxinus phoxinus phoxinus L., 1758, Alburnoides bipunctatus bipunctatus Bloch, 1782, Chondrostoma nasus nasus L., 1758, Gobio gobio obtusirostris Valenciennes, 1844, Gobio kessleri kessleri Dybowski, 1862, Gobio uranoscopus Agassiz, 1828, Pseudorasbora parva Schlegel, 1842, Barbus barbus barbus L., 1758, Barbus meridionalis petenyi Heckel, 1847, Cyprinus carpio carpio L., 1758, Carassius carassius L., 1758, Carassius auratus gibelio Bloch, 1782, Orthrias barbatulus L., 1758, Cobitis taenia taenia L., 1758, Sabanejewia aurata vallachica Nalbant, 1957, Silurus glanis L., 1758, Stizostedion lucioperca L. 1758, Cottus gobio gobio L., 1758. Cea mai frecventă specie și prezentând totodată abundențe mari este Alburnoides bipunctatus, spectrul trofic al acesteia fiind foarte larg și valența ecologică mai mare comparativ cu alte specii. Phoxinus phoxinus este localizat strict în zona Siriu, Cobitis taenia apare cu precădere în sectoarele dominate de nisipuri, Leuciscus cephalus, Barbus barbus și Chondrostoma nasus sunt frecvente în capturile pescarilor sportivi. Tabel 15 Fauna de interes conservativ identificată în aria protejată Lunca Buzăului, însă nelistată în Formularul Standard de caracterizare al ROSCI0103 ... ... ... 2.4. Informații socio-economice, impacturi și amenințări 2.4.1. Informații Socio-economice și culturale 2.4.1.1. Comunitățile locale și factorii interesați Aria protejată Lunca Buzăului are 86% din suprafață repartizată pe teritoriul județului Buzău, în localitățile Siriu, Nehoiu, Pătârlagele, Pănătău, Cislău, Viperești, Măgura, Pârscov, Unguriu, Berca, Săpoca, Vernești, Mărăcineni, Buzău, C.A.Rosetti, Vadu Pașii, Gălbinași, Săgeata, Cilibia, Robeasca, și 14% pe teritoriul județului Brăila, în localitățile Făurei, Galbenu, Jirlău, Surdila-Greci și Vișani. Comunitățile locale au un rol extrem de important în atingerea obiectivelor de conservare ale sitului Natura 2000 Lunca Buzăului, deoarece, pornind de la documentele programatice relevante la nivel regional și până la planurile de dezvoltare ale comunităților, sunt și vor fi manifestate atât în mod direct, cât și indirect, o serie de influențe asupra planului de management elaborat pentru sit. Fiind o zonă preponderent agrară, comunitățile locale doresc implementarea unor programe de dezvoltare integrată a zonei, însă experiența în planificare strategică și implementarea unor planuri de acțiune locală care să reflecte necesitățile reale și care să fie în beneficiul comunităților locale este redusă. Astfel, este necesară promovarea unor strategii și planuri de dezvoltare care să aibă ca temă centrală durabilitatea, această abordare fiind în interesul pe termen lung al comunităților locale, garantând în același timp și succesul planului de management pentru aria protejată. Din acest punct de vedere, existența ariei protejate Lunca Buzăului, care include o serie de atribute naturale și culturale valoroase și recunoscute la nivel național și european, reprezintă o oportunitate pentru atragerea de finanțări pe programe de dezvoltare durabilă și dezvoltarea unor activități economice cu pondere limitată în economia zonei. Promovarea tradițiilor și produselor tradiționale ale zonei ar contribui la sporirea ponderii acestora în economia comunităților locale, alături de dezvoltarea agro-turismului și ecoturismului. Caracteristicile generale demografice pentru județele Buzău și Brăila sunt următoarele: – vârsta medie a populației este în creștere, fiind majoritar formată din persoane de peste 60 ani; ... – se înregistrează o scădere semnificativă a populației tinere (pe grupa de vârstă 0-14 ani); ... – populația tinde să se concentreze în zona rurală în comune mai degrabă, decât în sate (aici declinul fiind evident); ... – în ciuda numărului mai mare al nașterilor în mediul rural, s-a constatat un spor natural mai mare în zona urbană, cauzată probabil de migrarea populației; ... – populația are ca ocupații de bază agricultura și silvicultura; ... – industria extractivă are cea mai mare pondere în sectorul industrial. ... Principalele surse de venituri provin, în ordinea importanței, din: agricultură, creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, industrie, industrie extractivă, comerț și activități de turism. Zona rurală are o tendință de îmbătrânire a populației și de migrare, mai ales în străinătate. Principalele surse de venituri provin, în ordinea importanței, din: agricultură, creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, industrie, comerț și activități de turism. ● Gradul de informare și conștientizare cu privire la aria protejată Gradul de informare și conștientizare la nivelul comunităților din situl Natura 2000 Lunca Buzăului și din zona limitrofă cu privire la existența ariei protejate și atitudinea populației față de necesitățile de conservare a biodiversității (în special a habitatelor și speciilor de interes comunitar), au fost evaluate în baza unei campanii de cercetare sociologică, bazată pe chestionarea unui public țintă reprezentativ. Campania de intervievare s-a desfășurat în perioada iulie 2012 - octombrie 2012, utilizând chestionare care au fost formulate ținând cont de mediul de proveniență (urban și rural), nivelul de studii precum și de preocupări și stilul de viață al locuitorilor din sit. Au fost vizate mai multe categorii de factori interesați și s-a urmărit strângerea de informații utile despre planul de management și nivelul de informare al publicului referitor la existența Sitului Natura 2000 Lunca Buzăului. ● Factorii interesați Informațiile referitoare la analiza factorilor interesați sunt grupate în funcție de tipul de influență (ca interes, locație, efecte) pe care o exercită asupra sitului, după cum urmează: Factori interesați primari - Sunt cei a căror activitate are o influență directă și sunt reprezentați de instituțiile care dau permise/avize de desfășurare a activităților sau care finanțează realizarea unui management durabil al conservării speciilor și habitatelor din ariile naturale protejate - autorități naționale/regionale/administratorii sitului, la care se adaugă și factorii ai căror activitate este direct influențată de existența ariei protejate în zona lor (Rientjes S. et al., 2000.): – Custode Sit Natura 2000 ROSCI0103 - Universitatea Ecologică din București prin Centrul de Studii pentru Arii Naturale Protejate; ... – Autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului; ... – Administrația Națională Apele Române; ... – Agenția Natională de Protecția Mediului; ... – Populația locală din localitățile de pe raza sitului (lista completă a acestora a fost aminitită anterior); ... – Turiști/vizitatori, vânători, pescari. ... Factori interesați secundari - cei ai căror activitate are o influență indirectă asupra ariei protejate: – Instituții locale: Agenția de Protecția Mediului Brăila, Garda de Mediu Buzău și Brăila, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Buzău și Brăila, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcțiile Silvice Buzău și Brăila, OI Galați, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, Administrația Domeniului Statului, Agenția Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Brăila și Buzău, AJVPS Brăila și Buzău, Sistemul de Gospodărire al Apelor - Brăila și Buzău; ... – Societăți comerciale ce au ca activitate exploatarea resurselor naturale locale: Alizor Elin, Aquaris, Baum Construct, Concas, Concivia, Conprif, Conferic, Gecotrans Extract Agregate, Lafarge Agregate Betoane, Romconstruct, Romoil 2003, Șerbănică Petrotrans, Topocad, Urbis Serv SRL, Sinergia Bio Power, Somaco Grup Prefabricate, Prodragremin, Oel Company, Nikost Impex Agregate, Mecanoconstruct, Logistic. ... Factorii interesați terțiari - sunt reprezentați de factorii locali care nu au legatură cu aria protejată, dar pot influența opinia publică: – consilii județene/primării/consilii comunale, biserica, profesorii; ... – ONG-uri/voluntari de mediu: Asociația de Dezvoltare Comunitară Nehoiu, Asociația Grupul de Acțiune Locală Valea Buzăului, Asociația voluntarilor de mediu afiliați Gărzii de mediu Buzău, Asociația Învățătorilor Buzoieni (Pătârlagele), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dunărea Brăila; ... – mass media locală: Focus TV, Radio România Actualități, Realitatea TV, Buzău TV, TV SAT Buzău, Prima TV, Pro TV, Campus TV. Multe din trustrurile mass-media au și presă locală: Scurt pe doi, Opinia, Șansa Buzoiană, Jurnalul Campus TV. ... ... 2.4.1.2. Modul de utilizare, situația juridică, administratorii și gestionarii terenurilor din aria protejată Conform claselor de utilizarea a terenului, Corine Land Cover, în arealul aferent sitului Lunca Buzăului se găsesc 17 clase diferite de utilizare, acestea fiind: acumulări de apă; areale cu vegetație rară; cursuri de apă; livezi; mlaștini; păduri de foioase; păduri mixte; pajiști naturale; pășuni secundare; plaje, dune, renii; spațiu urban discontinuu și spațiu rural; terenuri arabile neirigate; terenuri predominant agricole în amestec cu vegetație naturală; unități industriale sau comerciale; vii; zone de culturi complexe și zone de tranziție cu arbuști (în general defrișate). Dintr-o suprafață totală de 6987 ha a sitului Lunca Buzăului, zonele cu plaje, dune, renii acoperă cea mai mare parte a sitului, aproximativ 25.5%, și o suprafață de 17781612 mp; pe locul secund se situează zonele cu păduri de foioase, ce acoperă aproximativ 21% din suprafața totală. La polul opus, se găsesc zonele cu Unități industriale sau comerciale, cu o suprafață de 12024.8 mp, ce acoperă 0.01% din suprafața totală, și zonele cu vii, ce acoperă 0.05% din suprafața totală. Suprafața și procentajul celorlalte zone sunt reprezentate în tabelul 16. Tabel 16 Utilizarea terenurilor conform clasificării Corine Land Cover (exprimată ca suprafață și procentual) din aria protejată Lunca Buzăului Situația juridică actuală pentru terenurile aflate în interiorul sitului Lunca Buzăului este sintetizată în tabelul 17. Datele provin de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate imobiliară - ANCPI-2012, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare - ISPIF-2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA-2013, Primăriile Siriu, Nehoiu, Pătârlagele, Pănătău - 2013. Conform prevederilor Legii nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, apele din domeniul public sunt administrate de către Administrația Națională Apele Române. Astfel, A.B.A. Buzău-Ialomița este administratorul cursului de apă și al albiei minore ale râului Buzău, însă datele referitoare la suprafețele aflate în administrare nu sunt momentan disponibile, cadastrul apelor nefiind finalizat. În Anexa 3 Tabelele 45-46 Tabel 17 Situația juridică a terenurilor cuprinse în aria protejată Lunca Buzăului: ... 2.4.1.3. Amenajări hidrotehnice prezente în sit Conform prevederilor Legii nr. 5/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, unitățile administrativ teritoriale de pe raza sitului Lunca Buzăului care sunt afectate de inundații având ca origine cursurile de apă sunt: mun. Buzău, orașul Nehoiu și comunele Berca, Săgeata, Vernești și Viperești. Pentru localitățile de pe raza sitului aflate în județul Buzău un inventar al obiectivelor aflate în zone de risc la inundații și al lucrărilor hidrotehnice de apărare existente apar inventariate pe site- ul ANAR (http://www.rowater.ro/dabuzau/, luna mai 2014). ... 2.4.1.4. Patrimoniu cultural Ca entitate etnografică în care se întrepătrund elemente specifice ale culturii populare românești din cele 3 provincii române care se întalnesc aici - Muntenia, Transilvania și Moldova, bazinul râului Buzău are câte ceva din toate dar, în același timp, și propria identitate, datorată predominării spațiului rural, așezării satelor în lungul văilor, existenței unor puternice și vechi centre religioase și monahale, existenței unor cătune izolate unde vechile tradiții au fost mult timp transmise din generație în generație. Diversitatea culturală, completată de geodiversitate și biodiversitate, reprezintă baza dezvoltării socio-economice a zonei. Dezvoltarea eco/agro/geo-turismului, revigorarea activităților tradiționale (prelucrarea lemnului, țesături, olărit), stoparea migrației, îmbunătățirea calității vieții au la bază păstrarea și valorizarea acestor tradiții. Evenimentele specifice sunt legate mai ales de târguri și festivaluri cum ar fi Plaiul Cucului (Pătârlagele) și Parada Gospodarilor (Săpoca), Festivalul cârnaților de Pleșcoi, precum și festivaluri folclorice ca Toamna Buzoiană și Pe urme de Baladă. Patrimoniul cultural și istoric este inegal repartizat. Deși urmele de locuire sunt frecvent semnalate, nu există situri arheologice amenajate. Cele mai importante situri culturale protejate sunt mănăstirile (Rătești, Găvanu, Poiana Mărului) și cele aproximativ 30 de chilii, locuințe rupestre și biserici din zona Aluniș - Nucu. Tabelul 23 Tabel 18 Calendarul obiceiurilor locale și a principalelor elemente ale patrimoniului cultural și natural din zona sitului ROSCI0103, grupate pe localități ... ... 2.4.2. Impacturi - presiuni (impacturi trecute și prezente) și amenințări (impacturi viitoare previzibile) Una dintre problemele semnificative ale râului Buzău în ceea ce privește biodiversitatea este fragmentarea puternică a habitatelor lotice, cauzată de balastiere, regularizări și baraje, fragmentare ce afectează atât regimul hidrologic, cât și rata naturală de sedimentare. Un alt aspect care agravează impactul fragmentării habitatelor ripariene este și conectivitatea limitată a sectoarelor protejate din care este format situl Lunca Buzăului de-a lungul râului Buzău, singura legătură dintre acestea fiind cursul de apă. În urma studiului de fundamentare, efectuat în intervalul 2012 - 2013, cele mai importante amenințări la adresa biodiversității identificate în această arie protejată sunt reprezentate de către depozitarea ilegală a deșeurilor (de natură menajeră, a celor inerte și a celor industriale), activități de extragere a agregatelor minerale din albia și din terasa râului, poluarea apei și braconajul ihtiofaunei. Situl este vulnerabil în mare măsură din cauza exploatărilor de balast din albia râului Buzău. Astfel, în sit și vecinătatea lui, există foarte multe activități de extracție de agregate minerale, atât din albie cât și din terasă. Conform Planului de management al spațiului hidrografic Buzău- Ialomița (http://www.rowater.
  7. ro)această presiune poate fi considerată importantă mai ales în cazul în care apar efecte negative, de natură: – hidraulică, constând în modificarea regimului natural al curgerii apei și implicit al transportului de aluviuni; ... – morfologică, constând în declanșarea și/sau amplificarea unor procese de eroziune și/sau depunere aluvionară în sectorul de influență al balastierei; ... – hidrogeologică, constând în modificarea regimului natural al nivelurilor apelor subterane din zona adiacentă; ... – poluantă, constând din alterarea calității apelor de suprafață ca urmare a deversărilor tehnologice poluante de la utilajele din cadrul balastierelor. ... Impactului activităților de extracție i se adaugă și tasarea determinată de utilaje și mijloace de transport utilizate pentru desfășurarea acestora. Această presiune poate avea un impact negativ semnificativ mai ales în cazurile în care condițiile specifice impuse prin actele de reglementare specifice (cum ar fi acordul de mediu și autorizația de gospodărire a apelor) nu sunt respectate. Depozitarea necontrolată a rumegușului rezultat din activitatea gaterelor reprezintă una dintre amenințările la adresa funcționării sistemelor ecologice ale cursului râului Buzău din zona montană a sitului Lunca Buzăului. De la gatere, rumegușul poate ajunge în apă, dar este prea puțin transportat în aval, fixându-se pe sedimentele pietroase, efectul fiind astfel localizat la acele sectoare de râu. O potențială amenințare la adresa integrității sitului este reprezentată de către valorificarea potențialul hidroenergetic al râului Buzău în zona montană, fără a fi luate în considerare necesitățile de ordin conservativ ale zonei. Acest impediment poate fi surmontat prin implicarea custodelui în inițiativele de pre-planificare pentru râul Buzău pentru identificarea zonelor de excludere, a celor nefavorabile și a celor favorabile acestui tip de investiții. O potențială amenințare la succesul implementării planului de management al sitului și atingerea obiectivelor de conservare poate fi considerat și nivelul scăzut de conștientizare al factorilor interesați din zonă în ceea ce privește statutul ariei protejate, a importanței din punct de vedere floristic și faunistic, precum și importanța menținerii atributelor naturale pentru garantarea unei dezvoltări durabile a comunităților locale. Sinteza presiunilor și amenințărilor (risc potențial) asupra habitatelor și speciilor de interes comunitar de pe teritoriul sitului Natura 2000 Lunca Buzăului, cu descriere a localizării precum și a nivelului impactului, sunt prezentate în cele ce urmează, în tabelele 19, 20 și 21. Legenda Tabel 19 Tabel 19 Presiunile și amenințările asupra habitatelor și speciilor de interes comunitar de pe teritoriul sitului Natura 2000 Lunca Buzăului Tabel 20 Amenințări potențiale asupra speciilor de interes comunitar identificate în sit însă nelistate în Formularul Standard al ROSCI0103 Tabel 21 Principalele amenințări la adresa structurii asociațiilor vegetale cu potențială valoare conservativă din situl ROSCI0103 Lunca Buzăului ... ... ... 3. Evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor 3.1. Evaluarea stării de conservare a fiecărui habitat de interes conservativ Metodologia de evaluare a stării de conservare a habitatelor pentru care aria protejată Lunca Buzăului a fost declarată sit de importanță comunitară este tehnica semaforului (Combroux & Schwoerer, 2007), iar criteriile care au stat la baza evaluării acesteia sunt: suprafața ocupată, structura și funcțiile specifice, precum și perspectivele de viitor. Pentru fiecare dintre cele cinci tipuri de habitate identificate la nivelul ariei protejate, prezentarea analizei criteriilor menționate anterior este făcută în Tabelele 22-26. Starea de conservare a habitatelor este ilustrată folosind umătoarele coduri de culoare: Tabel 22 Evaluarea stării de conservare a Habitatului 3240 - Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane, la nivelul sitului Lunca Buzăului Tabel 23 Evaluarea stării de conservare a Habitatului 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba la nivelul sitului Lunca Buzăului Tabel 24 Evaluarea stării de conservare a Habitatului 92D0 - Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae) la nivelul sitului Lunca Buzăului Tabel 25 Evaluarea stării de conservare a Habitatului 1530* - Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice, la nivelul sitului Lunca Buzăului Tabel 26 Evaluarea stării de conservare a Habitatului 3130 - Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoδto-Nanojuncetea, la nivelul sitului Lunca Buzăului ... 3.2. Evaluarea stării de conservare a fiecărei specii de interes conservativ Evaluarea stării de conservare a speciilor de nevertebrate terestre și mamifere pentru care a fost desemnat situl ROSCI0103 Lunca Buzăului s-a realizat pe baza indicațiilor din Ghidul Metodologic - Evaluarea statutului de conservare al habitatelor și speciilor de interes comunitar din România, folosind tehnica semafor. Conform ghidului menționat, starea de conservare a unei specii se evaluează pe baza următoarelor atribute/parametri: aria naturală de repartiție a speciei, statutul populației speciei, statutul habitatului speciei și perspectivele viitoare asociate speciei. Pentru fiecare din aceste atribute se stabilește un statut (favorabil, nefavorabil neadecvat, nefavorabil total neadecvat sau necunoscut) în funcție de datele și de cunoștințele disponibile. În cazul unei arii protejate, pentru aria naturală de repartiție a speciei se ia în considerare distribuția locală a speciei (răspândirea speciei în cadrul ariei protejate). Reperele utilizate pentru evaluarea statutului fiecărui atribut/parametru în parte au fost stabilite pe baza informațiilor colectate din teren și a celor rezultate în urma documentării bibliografice. Acestea au fost corelate cu recomandările Comisiei Europene cu privire la evaluarea stării de conservare a habitatelor și speciilor, în vederea raportării conform art. 17 din Directiva Habitate 92/43/CEE. 3.2.1 Evaluarea stării de conservare a speciilor de mamifere Spermophilus citellus (popândăul) Starea de conservare a speciei Spermophilus citellus a fost evaluată pe baza următoarelor atribute/parametri: distribuția locală a speciei, evaluată pe baza modului de distribuție a speciei în aria sitului; starea populației speciei, evaluată pe baza numărului de colonii situate în totalitate sau numai parțial în sit, a suprafeței ocupate de acestea și a densității deschiderilor verticale ale galeriilor de popândău în aceste colonii; starea habitatu

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.