Reglementare aeronautică civilă română din 9 iunie 2015
Despre ce este acest act?
Această reglementare stabilește zonele cu restricții pentru siguranța zborului și condițiile pentru aprobarea documentațiilor tehnice ale construcțiilor din aceste zone sau din alte zone care pot afecta navigația aeriană și siguranța zborului în România. Scopul său este să definească natura servituților aeronautice civile și cerințele pentru zonele aferente.
Pentru cine: Tuturor persoanelor juridice sau fizice care desfășoară activități aeronautice civile și/sau conexe ori care dețin și/sau administrează terenuri în zonele cu servituți aeronautice civile pe teritoriul României și/sau obiective care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului; Administrațiilor publice ale căror unități administrativ-teritoriale includ zone cu servituți aeronautice civile și/sau alte zone în care unele obiective pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept imobiliar și al construcțiilor
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Natura și conținutul servituților aeronautice civile.
- Cerințele și caracteristicile zonelor cu servituți aeronautice civile asociate aerodromurilor, heliporturilor, mijloacelor CNS și meteorologice, unităților de control al traficului aerian și centrelor de informare a zborurilor.
- Criteriile de identificare a construcțiilor, obiectelor, amenajărilor, lucrărilor, activităților care pot constitui obstacole geometrice și radioelectrice pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului.
- Cadrul admisibil de realizare, extindere și/sau utilizare a obiectivelor și terenurilor în zonele cu servituți aeronautice civile.
Pe cine privește acest act?
- Tuturor persoanelor juridice sau fizice care desfășoară activități aeronautice civile și/sau conexe ori care dețin și/sau administrează terenuri în zonele cu servituți aeronautice civile pe teritoriul României și/sau obiective care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului.
- Administrațiilor publice ale căror unități administrativ-teritoriale includ zone cu servituți aeronautice civile și/sau alte zone în care unele obiective pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului.
Care sunt punctele cheie?
- Este necesar avizul prealabil al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" (aviz AACR) pentru documentațiile tehnice ale obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului.
- Prevederile se aplică zonelor cu servituți aeronautice civile din perimetrul sau din vecinătatea aerodromurilor terestre, heliporturilor de suprafață și în terasă autorizate/înregistrate, precum și amplasamentelor unităților de control al traficului aerian și centrelor de informare a zborurilor, și amplasamentelor mijloacelor CNS și meteorologice aferente aviației civile.
- Aplicarea prevederilor revine AACR, administratorilor aerodromurilor, administratorilor mijloacelor CNS și meteorologice, operatorilor aerieni și autorităților administrației publice locale și centrale.
- Reglementarea este elaborată în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice naționale și internaționale aplicabile pentru asigurarea siguranței zborului aeronavelor românești și străine pe teritoriul și în spațiul aerian al României.
Drept imobiliar și al construcțiilor
Drept imobiliar și al construcțiilor
Textul legii
Textul legii
REGLEMENTARE AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 9 iunie 2015 privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 24 iunie 2015 Notă ... *) Aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 735 din 9 iunie 2015 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015.
Capitolul I
Introducere 1.1.
Scop 1.1.1.
Prezenta Reglementare aeronautică civilă română privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015, denumită în continuare reglementare, definește: a) natura și conținutul servituților aeronautice civile; ... b) cerințele, condițiile și caracteristicile relevante ale zonelor cu servituți aeronautice civile generice asociate aerodromurilor terestre, heliporturilor de suprafață, heliporturilor în terasă, mijloacelor CNS și meteorologice, unităților de control al traficului aerian și centrelor de informare a zborurilor; ... c) criteriile generale de identificare a construcțiilor, obiectelor, amenajărilor, lucrărilor, activităților care pot constitui obstacole geometrice și radioelectrice (electromagnetice) pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului (denumite în continuare obiective), pentru realizarea cărora este necesar avizul prealabil al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" la documentațiile tehnice corespunzătoare (aviz de specialitate, denumit în continuare aviz AACR), raportat la amplasamentul propus și la caracteristicile fizice și funcționale/ operaționale ale fiecărui obiectiv; ... d) cadrul admisibil de realizare, extindere și/sau utilizare, după caz, a obiectivelor și terenurilor în zonele cu servituți aeronautice civile (condiții, limitări, restricții). ... ...
1.1.2.
Reglementarea de față furnizează elementele necesare: a) stabilirii zonelor cu servituți aeronautice civile specifice/particulare corespondente zonelor generice menționate la pct. 1.1.1 lit. b) ... b) declarării zonelor specifice/particulare și instituirii regimului de protecție adecvat, potrivit prevederilor legislației naționale în vigoare. ... ...
1.1.3.
Prezenta reglementare este elaborată în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice naționale și internaționale aplicabile pentru asigurarea siguranței zborului aeronavelor românești și străine pe teritoriul și în spațiul aerian al României. ... ...
1.2.
Aplicabilitate 1.2.1.
1.2.2.
Prevederile prezentei reglementări se referă la zonele cu servituți aeronautice civile din perimetrul sau din vecinătatea: a) aerodromurilor terestre autorizate/înregistrate, heliporturilor de suprafață și heliporturilor în terasă autorizate/ înregistrate, precum și aerodromurilor/heliporturilor certificate după regulile europene [corespunzător specificațiilor de certificare (CS) aplicabile, incluse în baza de certificare (CB) stabilită și notificată de AACR]; ... b) amplasamentelor unităților de control al traficului aerian și centrelor de informare a zborurilor; ... c) amplasamentelor mijloacelor CNS și meteorologice aferente aviației civile. ... ...
1.2.3.
Reglementarea de față evidențiază, fără a se limita la acestea, obiectivele uzuale pentru realizarea cărora este necesară obținerea în prealabil a avizelor AACR la documentațiile tehnice aferente. ... ...
1.3.
Acte normative și documente de referință 1.3.1.
Prevederile prezentei reglementări sunt conforme cu: a) Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... b) Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările și completările ulterioare; ... c) Hotărârea Guvernului nr. 272/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calității în construcții; ... d) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... e) Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; ... f) Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate națională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, la nivel național; ... g) RACR-AD-PETA: Proiectarea și exploatarea tehnică a aerodromurilor; ... h) RACR-AD-PETH: Proiectarea și exploatarea tehnică a heliporturilor; ... i) RACR-CNS: Operarea sistemelor de comunicații, navigație, supraveghere: ...
Vol. I: Mijloace de radionavigație;
Vol. II: Proceduri de comunicații;
Vol. III: Sisteme de comunicații;
Vol. IV: Sisteme de supraveghere și de evitare a coliziunii;
Vol. V: Utilizarea spectrului de radiofrecvențe aeronautice; j) Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 și a Directivei 2004/36/CE, cu modificările și completările ulterioare; ... k) Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului; ... l) Decizia 2014/012/R a directorului executiv al EASA de adoptare a mijloacelor acceptabile de conformitate (AMC) și materialelor de îndrumare (GM) la Regulamentul (UE) nr. 139/2014; ... m) Decizia 2014/013/R a directorului executiv al EASA de adoptare a specificațiilor de certificare (CS) și materialelor de îndrumare (GM) pentru proiectarea aerodromurilor (CS-ADR-DSN). ... ...
1.3.2.
Vol. I: Mijloace de radionavigație;
Vol. II: Proceduri de comunicații;
Vol. III: Sisteme de comunicații;
Vol. IV: Sisteme de supraveghere și de evitare a coliziunii;
Vol. V: Utilizarea spectrului de radiofrecvențe aeronautice; ... i) Anexa 11 OACI: Servicii de trafic aerian; ... j) Anexa 14 OACI: Aerodromuri:
Vol. I: Proiectare și operațiuni de aerodrom;
Vol. II: Heliporturi; ... k) Anexa 15 OACI: Serviciul de informare aeronautică; ... l) OACI Doc. 8168: Operațiuni cu aeronave:
Vol. I: Proceduri de zbor;
Vol. II: Construirea procedurilor de zbor instrumental și la vedere; ... m) OACI Doc. 9426: Manual de planificare ATS; ... n) OACI Doc. 9368: Manual pentru construirea procedurilor de zbor instrumental; ... o) OACI Doc. 8697: Manual pentru hărți aeronautice; ... p) OACI Doc. 9274: Manual pentru utilizarea modelului de risc la coliziune (CRM) pentru operațiuni ILS; ... q) OACI Doc. 8071: Manual pentru testarea mijloacelor de radionavigație:
Vol. I: Testarea mijloacelor de radionavigație de la sol;
Vol. II: Testarea mijloacelor de radionavigație satelitare;
Vol. III: Testarea sistemelor radar de supraveghere; ... r) OACI Doc. 9674: Manualul Sistemului Geodezic Global - 1984 (WGS-84); ... s) OACI Doc. 9137: Manual pentru servicii aeroportuare; ... ș) OACI Doc. 9157: Manual pentru proiectare aerodromuri; ... t) OACI Doc. 9184: Manual pentru planificare aeroportuară; ... ț) OACI EUR DOC 015: Material de îndrumare european privind gestionarea zonelor cu restricții pentru construcții; ... u) EUROCONTROL: Manual pentru proiectarea procedurilor RNAV din zonele terminale (DME/DME, Baro-VNAV & RNP-RNAV); ... v) EUROCONTROL: Strategia de navigație pentru statele ECAC; ... w) EUROCONTROL: Planul de tranziție pentru implementarea strategiei de navigație în statele ECAC 2000-2015+; ... x) Local Single Sky ImPlementation (LSSIP) România; ... y) normative/specificații tehnice europene (OACI EUR, EASA, EUROCONTROL) aplicabile, precum și din alte documente emise de organizații aeronautice internaționale la care România este parte, aplicabile în România și care vor deveni efective după data emiterii prezentei reglementări. ... ...
1.3.3.
Aspectele operaționale, respectiv implicațiile aeronautice ale obstacolelor asupra procedurilor de zbor, incluzând utilizarea în aplicațiile pentru navigația aeriană a datelor de teren și obstacolare în format electronic, precum și aspectele de mediu specifice (emisii/noxe, zgomot), fac obiectul unor documente/acte normative dedicate. ...
1.3.4.
Aplicarea prevederilor prezentei reglementări revine următoarelor entități: a) AACR ca autoritatea națională de supervizare - organism tehnic specializat desemnat atât pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă la nivel național, cât și pentru exercitarea competențelor delegate referitoare la elaborarea de proiecte de reglementări aeronautice civile române, avizarea planurilor de urbanism generale și zonale (care trebuie să integreze zonele cu servituți aeronautice civile, zone care trebuie protejate din punctul de vedere al siguranței zborului) și avizarea documentațiilor tehnice pentru obiectivele care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului; ... b) administratorii aerodromurilor - în îndeplinirea responsabilităților acestora de stabilire a zonelor cu servituți aeronautice civile specifice/particulare asociate aerodromurilor, de supraveghere a zonelor respective și de protejare a instalațiilor/utilităților deținute, în vederea reducerii factorilor de risc în siguranța zborului; ... c) administratorii mijloacelor CNS și meteorologice - în îndeplinirea responsabilităților acestora de stabilire, pe baza criteriilor generale definite în prezenta reglementare, a zonelor cu servituți aeronautice civile specifice/particulare asociate mijloacelor CNS și meteorologice și de supraveghere, în ceea ce privește asigurarea siguranței traficului aerian, a zonelor cu servituți aeronautice civile specifice/particulare asociate mijloacelor CNS și meteorologice pe care le dețin și/sau operează; ... d) operatorii aerieni - în îndeplinirea responsabilităților de alegere, amenajare și supraveghere a terenurilor temporare, de realizare a cerințelor de siguranță specifice și de operare sigură pe aceste terenuri de aeronautică civilă; ... e) autoritățile administrației publice locale și centrale - în îndeplinirea responsabilităților de declarare a zonelor cu servituți aeronautice civile și de instituire a regimului de protecție adecvat în aceste zone. Responsabilitățile se exercită în cadrul competențelor deținute privind aplicarea prevederilor legale referitoare la amenajarea teritoriului și urbanism, ... autorizarea executării lucrărilor și calitatea construcțiilor, controlul respectării legalității în domeniu. ... ...
1.4.
Noțiuni, termeni și abrevieri 1.4.1.
În sensul prezentei reglementări, noțiunile și termenii relevanți au următoarele semnificații:
1.4.2.
În cuprinsul prezentei reglementări abrevierile utilizate au următoarele semnificații:
AACR - Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română";
AIP - publicație de informare aeronautică;
AMA - altitudine minimă de zonă;
ARP - punct de referință al aerodromului;
ATS - servicii de trafic aerian;
CB - bază de certificare;
CS - specificație de certificare;
CNS - comunicații, navigație, supraveghere;
CRM - model de risc la coliziune;
CTR - zonă de control;
DME/N - echipament pentru măsurarea distanței, care satisface în primul rând necesitățile operaționale ale navigației pe rută sau TMA (regiune terminală de control), litera "N" indicând caracteristici de spectru îngust;
ECAC - Conferința Europeană a Aviației Civile;
ENR - pe rută;
EUROCONTROL - Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene;
FATO - suprafață de apropiere finală și decolare;
GP - componentă a sistemului ILS care asigură panta de coborâre;
HAPI - indicator al traiectoriei de apropiere pentru elicoptere;
IMC - condiții meteorologice de zbor instrumental;
ILS - sistem de aterizare instrumental constituit din două echipamente: ILS Loc (LLZ), care furnizează aeronavei în zbor ghidarea radioelectrică pentru direcția de aterizare, și ILS GP, care furnizează aeronavei în zbor ghidarea radioelectrică pentru panta de aterizare;
ILS Loc (LLZ) cu frecvență duală/cu două frecvențe - un echipament ILS Loc (LLZ) la care acoperirea pentru direcție este asigurată prin utilizarea a două caracteristici de radiație independente, distanțate (spațiate), pe frecvențe purtătoare separate;
ILS GP cu frecvență duală/cu două frecvențe - un echipament ILS GP la care acoperirea pentru pantă este asigurată prin utilizarea a două caracteristici de radiație independente, distanțate (spațiate), pe frecvențe purtătoare separate;
ILS categoria I OACI de performanță - un sistem ILS care furnizează informații de ghidare de la limita de acoperire a ILS până la punctul în care linia de curs a fasciculului de direcție intersectează panta de coborâre ILS, la o înălțime de 60 m (200 ft) sau mai puțin, deasupra planului orizontal care include pragul pistei;
ILS categoria II OACI de performanță - un sistem ILS care furnizează informații de ghidare de la limita de acoperire a ILS până la punctul în care linia de curs a fasciculului de direcție intersectează panta de coborâre ILS, la o înălțime de 15 m (50 ft) sau mai puțin, deasupra planului orizontal care include pragul pistei;
ILS categoria III OACI de performanță - un sistem ILS care, cu ajutorul echipamentelor auxiliare, în cazurile în care este necesar, furnizează informații de ghidare de la limita de acoperire a dispozitivului până la și de-a lungul suprafeței pistei;
IFR - reguli de zbor instrumental;
MKR - radiofar marker VHF de rută;
MN75 - sistem de măsurare a cotei absolute a solului, cota 0 m fiind raportată la nivelul mediu al Mării Negre;
MRVA - altitudine minimă de vectorizare radar;
MSA - altitudine minimă de sector;
NDB - radiofar nedirecțional;
OACI/ICAO - Organizația Internațională a Aviației Civile;
PAPI - indicator de precizie al traiectoriei de apropiere;
PDA - pista de decolare-aterizare;
PinS - punct în spațiu;
PSR - radar primar de supraveghere;
RNAV - sistem de navigație de suprafață;
RNP - performanțele de navigație aeriană cerute;
RWY - pista de decolare-aterizare;
SID - rută standard de plecare instrumental;
SSR - radar secundar de supraveghere;
STAR - rută standard de apropiere instrumental;
TMA - regiune terminală de control;
VFR - reguli de zbor cu vizibilitate;
VHF - frecvență foarte înaltă;
VMC - condiții meteorologice de zbor cu vizibilitate;
VNAV - navigație în plan vertical;
VOR - radiofar omnidirecțional VHF. Poate fi de tip Doppler-DVOR sau Convențional-CVOR;
VSS - suprafața segmentului vizual;
WAM - sistem de supraveghere cu arie extinsă multisenzor;
WGS 84 - sistemul geodezic mondial. ... ...
Capitolul II
Servituți aeronautice civile 2.1.
Generalități 2.1.1.
Pentru siguranța zborului și a activităților aeronautice, pe terenurile de aeronautică civilă și în vecinătatea acestora trebuie să se instituie și să se respecte cerințele, condițiile și restricțiile prevăzute de reglementările aeronautice civile naționale și/sau internaționale aplicabile. ...
2.1.2.
Condițiile, restricțiile și obligațiile impuse sau recomandate de reglementările aeronautice civile naționale și/sau internaționale pentru realizarea și menținerea siguranței zborului și manevrelor aeronavelor în spațiul aerian și la sol constituie servituți aeronautice civile, care definesc un regim de protecție adecvat, în interes aeronautic civil. ...
2.1.3.
Servituțile aeronautice civile se stabilesc și se instituie în corelație directă cu specificul terenurilor de aeronautică civilă (categorie, caracteristici fizice, infrastructură și echipamente, condiții de exploatare/operare), cu procedurile de zbor instrumental publicate și cu particularitățile mijloacelor CNS și meteorologice implicate (tip, caracteristici tehnice, performanțe operaționale). ...
2.1.4.
În funcție de natura lor, servituțile aeronautice civile pot fi clasificate în: a) servituți de degajare; ... b) servituți de balizare; ... c) servituți radioelectrice (electromagnetice); ... d) alte servituți (diverse). ... ... ...
2.2.
Servituți aeronautice de degajare 2.2.1.
Servituțile aeronautice de degajare se referă la obiectele/obstacolele care pot să constituie un pericol pentru navigația aeriană sau să influențeze funcționarea echipamentelor destinate navigației aeriene, astfel:
2.2.2.
Menținerea sau îmbunătățirea degajărilor existente se asigură, după caz, prin schimbarea amplasamentului, limitarea, desființarea ori interzicerea realizării atât a obstacolelor pasive (obiecte, vegetație), cât și a obstacolelor active (activități/acțiuni, emisii perturbatoare de unde electromagnetice). ...
2.2.3.
Pe terenurile de aeronautică civilă și în vecinătatea acestora (inclusiv în perimetrul infrastructurilor aeroportuare și în împrejurimi), siguranța zborului se realizează prin:
2.2.4.
În exteriorul zonelor cu servituți aeronautice civile se consideră obstacole cel puțin acele obiecte care au o înălțime egală sau mai mare de 100,0 m față de cota terenului. ... ...
2.3.
Servituți aeronautice de balizare 2.3.1.
Servituțile aeronautice de balizare se referă la semnalarea prezenței obstacolelor care constituie un risc potențial de coliziune pentru aeronave și a zonelor de aerodrom cu restricții de utilizare. ...
2.3.2.
Semnalizarea obstacolelor se realizează prin: a) marcaje (vopsire specifică) sau balize (stegulețe, corpuri specifice) - pe timp de zi cu vizibilitate bună; ... b) lumini specifice (balizare luminoasă) - pe timp de noapte sau de zi cu vizibilitate redusă. ... ...
2.3.3.
În zonele cu servituți aeronautice civile trebuie marcate pentru zi și balizate pentru noapte obstacolele care: a) depășesc/penetrează suprafețele de limitare a înălțimii obstacolelor; ... b) prezintă pericol pentru zborul aeronavelor (coșuri de fum industriale, piloni și/sau stâlpi instalați pe proeminențe de teren ori pe terasele unor clădiri înalte, construcții și/sau instalații de mare gabarit, inclusiv clădirile aeroportuare și mijloacele CNS și meteorologice. ... ...
2.3.4.
În exteriorul zonelor cu servituți aeronautice civile trebuie marcate pentru zi și balizate pentru noapte obstacolele care: a) au înălțimi de 45 m și mai mari; ... b) au fost identificate, pe baza unei analize de specialitate, că prezintă pericol pentru zborul aeronavelor. ... ...
2.3.5.
2.3.6.
Pentru siguranța operării aeronavelor, zonele de aerodrom cu restricții de utilizare: piste și căi de rulare închise (sau părți ale acestora), zone inutilizabile, suprafața pistei până la prag etc., trebuie semnalizate corespunzător pe timp de zi și pe timp de noapte, prin marcaje, panouri, balize și lumini specifice. ...
2.3.7.
Mijloacele vizuale utilizate (marcaje, panouri, balize, lumini) trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor aeronautice de profil. ... ...
2.4.
Servituți aeronautice radioelectrice 2.4.1.
Servituțile aeronautice radioelectrice se referă la necesitatea realizării sau menținerii degajării de orice obiective care, prin forme, dimensiuni, orientare, suprafețe și/sau materiale folosite, pot perturba propagarea nedistorsionată în spațiu a radiației electromagnetice emise sau recepționate de mijloacele CNS și meteorologice, precum și la prevenirea ori asigurarea protecției acestor mijloace contra diferitelor radiații electromagnetice parazite emise sau generate de obiectivele respective. ...
2.4.2.
Pe terenurile de aeronautică civilă și în vecinătatea acestora (inclusiv în perimetrul infrastructurilor aeroportuare și în împrejurimi), siguranța zborului impune:
2.5.
Alte servituți aeronautice 2.5.1.
Terenurile de aeronautică civilă și vecinătățile lor, în special perimetrele infrastructurilor aeroportuare și împrejurimile acestora, se află sub incidența unor servituți aeronautice civile referitoare la:
Capitolul III
Zone cu servituți aeronautice civile 3.1.
Generalități 3.1.1.
În funcție de particularitățile fiecărui teren de aeronautică civilă, proiecțiile orizontale ale suprafețelor de limitare a obstacolelor, ale suprafețelor de protecție a procedurilor de zbor instrumental, ale suprafețelor și zonelor de protecție a mijloacelor CNS și meteorologice, ale altor categorii de suprafețe sau cerințe aeronautice (după caz) definesc la sol (formă, dimensiuni, orientare) zona corespunzătoare aflată sub incidența servituților de aeronautică civilă. ...
3.1.2.
3.2.
Zone cu servituți aeronautice civile 3.2.1.
Zone de siguranță asociate unui aerodrom, definite în funcție de: a) caracteristicile fizice și de operare ale aerodromului; ... b) caracteristicile suprafețelor de limitare a obstacolelor; ... c) caracteristicile suprafețelor de protecție a procedurilor de zbor instrumental; ... d) amenajarea și dotarea tehnică de referință ale aerodromului; ... e) tipul și caracteristicile tehnice ale mijloacelor CNS și meteorologice din zona de aerodrom; ... f) programul de dezvoltare și/sau modernizare a aerodromului și a mijloacelor de navigație aeriană aferente; ... g) cerințele reglementărilor aeronautice naționale și/sau internaționale aplicabile; ... ...
3.2.2.
Suprafețe și zone de protecție asociate mijloacelor CNS și meteorologice, definite în funcție de: a) tipul și caracteristicile tehnice ale mijloacelor în cauză; ... b) caracteristicile suprafețelor și zonelor de protecție ale mijloacelor respective; ... c) programul de dezvoltare și/sau modernizare a mijloacelor CNS și meteorologice; ... d) cerințele reglementărilor aeronautice naționale și/sau internaționale aplicabile. ... ...
3.2.3.
Spațiul aerian controlat din vecinătatea aerodromurilor, definit în funcție de: a) criteriile operaționale specifice; ... b) rețeaua căilor aeriene; ... c) caracteristicile volumelor de acoperire ale mijloacelor CNS și meteorologice; ... d) programul de dezvoltare și/sau modernizare din domeniul aeronautic civil; ... e) cerințele reglementărilor aeronautice naționale și/sau internaționale aplicabile. ... ...
3.2.4.
Zone de protecție asociate amplasamentelor unităților de control al traficului aerian și centrelor de informare a zborurilor, definite de tipul și caracteristicile tehnice ale mijloacelor CNS și meteorologice și de programele de dezvoltare specifice. ...
3.2.5.
Suprafețe și zone de protecție radioaltimetru stabilite înaintea pragului unei piste cu apropiere de precizie. ...
3.2.6.
Suprafețe și zone de protecție a dispozitivului luminos de apropiere stabilite înaintea pragului unei piste cu apropiere de precizie. ... ...
3.3.
Zone de siguranță 3.3.1.
1.2. în perimetrul aerodromurilor pentru elicoptere (heliporturi) - suprafața de siguranță care încadrează FATO. ...
3.3.2.
În interesul siguranței zborului, în cuprinsul zonelor precizate la pct. 3.3.1 alin. (2) a) amplasarea, construirea și/sau instalarea de obiective noi fără avizul AACR (inclusiv împrejmuiri, căi de rulare, platforme, mijloace CNS și meteorologice); ... b) denivelarea terenului peste limitele specifice admise de reglementările aeronautice de profil; ... c) prezența obstacolelor fixe sau mobile, cu excepția mijloacelor CNS și meteorologice care nu pot fi înlăturate din motive operaționale și care trebuie să aibă structuri constructive și/sau de montaj frangibile; ... d) vegetația și/sau culturile agricole neadecvate, care atrag ori favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice; ... e) trecerea de fire electrice sau cabluri, altele decât cele instalate pentru buna desfășurare a activităților aeronautice; ... f) prezența surselor de radiofrecvență care pot interfera cu mijloacele CNS și meteorologice; ... g) accesul neautorizat al persoanelor, vehiculelor sau animalelor; ... h) sursele potențiale de incendiu, de explozie; ... i) orice alte obiective care afectează sau pot afecta siguranța operațiunilor de aerodrom. ... ...
3.3.3.
1.2. în vecinătatea aerodromurilor pentru elicoptere (heliporturi): a) aria de siguranță; ... b) suprafața de apropiere; ... c) suprafața de tranziție; ... d) suprafața de urcare la decolare; ... e) prelungire degajată. ...
3.3.4.
3.3.5.
În interesul siguranței zborului, în cuprinsul zonelor precizate la pct. 3.3.3 alin. (1) a) amplasarea, construirea și/sau instalarea de obiective noi (inclusiv construcții și echipamente/instalații destinate activităților aeronautice); ... b) realizarea de construcții sau instalații, precum și desfășurarea de activități care, prin natura lor ori prin procesul de funcționare, afectează sau pot afecta siguranța zborului (obiective care produc fum ori ceață artificială, obiective care generează turbulențe/curenți de aer, sisteme de iluminat care pot determina confuzii în identificarea dispozitivului luminos de apropiere și/sau a sistemului de balizare luminoasă a elementelor de infrastructură amenajate pentru decolarea-aterizarea aeronavelor (avioane, elicoptere); ... c) amplasarea și funcționarea surselor de emisie care pot produce interferențe sau perturbații în funcționarea mijloacelor CNS; ... d) amplasarea și exploatarea obiectivelor care atrag și favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unități de morărit, silozuri, culturi agricole neadecvate, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare, iazuri piscicole/luciuri de apă rezultate în urma excavărilor controlate); (la 02-02-2017, Litera d) din Subpunctul 3.3.5., Punctul 3.3., Capitolul III a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 33 din 16 ianuarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 02 februarie 2017 ) ... e) orice alte obiective care afectează sau pot afecta siguranța zborului. ... ...
3.3.6.
Cerințele de limitare a obstacolelor aplicabile unui aerodrom pentru avioane se diferențiază în funcție de caracteristicile fizice ale pistei (pistelor) aerodromului și de tipul operațiunilor aeriene executate sau avute în vedere să se execute, pe baza unui cod de referință al aerodromului, care asociază date privind facilitățile de infrastructură și tipurile de aeronave care ar putea opera pe aerodromul respectiv. ...
3.3.7.
3.3.8.
În funcție de tipul procedurilor de apropiere la aterizare pentru care sunt amenajate și echipate cu mijloace destinate navigației aeriene, pistele de aerodrom se clasifică astfel (vezi tabelul nr. 2 Tabelul nr. 2 - Clasificarea pistelor de aerodrom după categoria operațiunilor de apropiere la aterizare ...
3.3.9.
Caracteristicile suprafețelor de limitare a obstacolelor aferente pistelor utilizate pentru aterizare sunt prezentate în anexa nr. 1 tabelul nr. 1.1 ...
3.3.10.
Caracteristicile suprafețelor de limitare a obstacolelor aferente pistelor utilizate pentru decolare sunt prezentate în anexa nr. 1 tabelul nr. 1.2 ...
3.3.11.
3.4.
Suprafețe și zone de protecție ale mijloacelor CNS și meteorologice 3.4.1.
3.4.2.
3.4.3.
În interesul siguranței navigației aeriene, în suprafețele și zonele de protecție aferente mijloacelor CNS și meteorologice nu pot fi amplasate, construite și/sau instalate niciun fel de obiective noi fără avizul AACR. ... ...
3.5.
Spațiul aerian controlat din vecinătatea aerodromurilor 3.5.1.
În interesul siguranței traficului aerian, al protejării rutelor de plecare/sosire instrumentală standard (SID/STAR), al procedurilor de apropiere instrumentală și de decolare, al MRVA, al MSA, al AMA în structurile de spațiu aerian controlat precizate la pct. 3.5.1 alin. (1) a) amplasarea de obstacole/obiective de orice fel care, prin prezență sau funcționare, implică risc de coliziune și/sau pot afecta regularitatea traficului aerian; ... b) concentrarea de obstacole peste limita/densitatea maximă reglementată. ... ...
3.5.3.
Criteriile de proiectare/protecție a procedurilor de zbor instrumental și altitudinilor minime MRVA, MSA, AMA sunt cele descrise în ICAO Doc 8168 - PANS-OPS. ...
3.5.4.
Propunerile privind modificarea sau anularea procedurilor de zbor instrumentale sau a altitudinilor minime menționate la pct. 3.5.2 ... ...
3.6.
Suprafețe și zone de protecție a radioaltimetrului 3.6.1.
În interesul siguranței navigației aeriene, în suprafețele și zonele de protecție a radioaltimetrului nu pot fi amplasate, construite și/sau instalate niciun fel de obiective noi fără avizul AACR. ...
3.6.2.
Caracteristicile zonelor de protecție a radioaltimetrului sunt prezentate în anexa nr. 1 tabelul nr. 1.3 ... ...
3.7.
Suprafețe și zone de protecție a dispozitivului luminos de apropiere 3.7.1.
În interesul siguranței navigației aeriene, în suprafețele și zonele de protecție a dispozitivului luminos de apropiere, inclusiv traseele cablurilor supraterane și/sau subterane aferente, nu pot fi amplasate, construite și/sau instalate niciun fel de obiective noi fără avizul AACR. ...
3.7.2.
Caracteristicile zonelor de protecție a dispozitivului luminos de apropiere sunt prezentate în anexa nr. 1 tabelul nr. 1.3) ... ...
Capitolul IV
Condiții de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau care pot afecta siguranța zborului 4.1.
4.2.
Analiza aeronautică a documentațiilor tehnice pentru obiectivele din zone cu servituți aeronautice civile și evaluarea impactului asupra siguranței zborului se aplică pentru fiecare situație în parte și se efectuează astfel: a) în zonele cu servituți aeronautice civile pentru care programele de dezvoltare ale aeroporturilor/aerodromurilor prevăd modificarea condițiilor operaționale se aplică limitarea/condiția cea mai restrictivă ce rezultă din raportarea la următoarele 3 tipuri de suprafețe de obstacolare: (i) geometrică, în conformitate cu cerințele prezentei reglementări, ale Anexei 14 OACI și ale documentelor complementare; ... (ii) electromagnetică, în conformitate cu cerințele prezentei reglementări, ale Anexei 10 OACI și ale documentelor complementare; ... (iii) operațională, în conformitate cu cerințele Doc. OACI 8168 PANS OPS și ale documentelor complementare; ... ... b) în zonele cu servituți aeronautice civile pentru care programele de dezvoltare ale aeroporturilor/aerodromurilor nu prevăd modificarea condițiilor operaționale se aplică limitarea/condiția cea mai restrictivă ce rezultă din raportarea la suprafețele de obstacolare prevăzute la lit. a) pct. (ii) (iii) ... c) în absența informațiilor referitoare la programele de dezvoltare ale aeroporturilor/aerodromurilor, pentru zonele cu servituți aeronautice civile se aplică limitarea/condiția cea mai restrictivă de la lit. a) ... ...
4.3.
Pentru facilitarea identificării de către autoritățile administrației publice locale a amplasamentelor aflate sub incidența servituților aeronautice civile și a înălțimilor peste care obstacolele corespondente trebuie evaluate și avizate de AACR:
4.3.1.
Corelat cu zonele de siguranță definite la pct. 3.3 4.3.1.1.
4.3.1.2.
4.3.1.3.
4.3.1.4.
4.3.1.5.
4.3.1.6.
Proiecția orizontală a zonelor I, II, III și IV aferente aerodromurilor pentru avioane este prezentată în anexa nr. 1 fig. 1.2 ... ...
4.3.2.
Corelat cu suprafețele și zonele de protecție definite pct. 3.4 ... ...
4.4.
În interesul siguranței zborului, în zonele cu servituți aeronautice civile asociate aerodromurilor pentru avioane, realizarea de obiective noi este permisă numai cu avizul AACR, după cum urmează:
4.4.1.
4.4.2.
4.4.3.
În Zona III: a) clădiri (locuințe, depozite, hoteluri), structuri diverse (piloni, coșuri de fum, sonde, turbine eoliene), care depășesc înălțimea admisibilă; ... b) construcții, structuri diverse (piloni, coșuri de fum, sonde, turbine eoliene) care nu depășesc înălțimea admisibilă, dar constituie obstacole locale semnificative pentru navigația aeriană; ... c) obiective care atrag și favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unități de morărit, silozuri, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare); ... d) stații radio (radiodifuziune, TV); ... e) stații de comunicații (telefonie celulară, radiorelee, translatori); ... f) activități/surse producătoare de perturbații în funcționarea mijloacelor CNS (acționări electrice de forță, sudură electrică); ... g) deschidere, dezvoltare sau modernizare de heliporturi, terenuri de aviație generală sau de lucru aerian permanente; ... h) instalare sau modernizare de mijloace CNS și meteorologice; ... i) trasee pentru autostrăzi/șosele naționale, căi ferate, conducte magistrale, linii electrice aeriene magistrale, rețele de radiorelee; ... j) alte obiective care afectează sau pot afecta siguranța zborului. ... ...
4.4.4.
În Zona IV: a) clădiri (locuințe, depozite, hoteluri), structuri diverse (piloni, coșuri de fum, sonde, turbine eoliene), care depășesc înălțimea admisibilă; ... b) construcții, structuri diverse (piloni, coșuri de fum, sonde, turbine eoliene) care nu depășesc înălțimea admisibilă, dar constituie obstacole locale semnificative pentru navigația aeriană; ... c) obiective care atrag și favorizează concentrarea păsărilor sau animalelor sălbatice (unități de morărit, silozuri, depozite, magazii, gropi de gunoi, decantoare); ... d) stații radio (radiodifuziune, TV); ... e) stații de comunicații (telefonie celulară, radiorelee, translatori); ... f) activități/surse producătoare de perturbații în funcționarea mijloacelor CNS (acționări electrice de forță, sudură electrică); ... g) deschidere, dezvoltare sau modernizare de heliporturi, terenuri de aviație generală sau de lucru aerian permanente; ... h) instalare sau modernizare de mijloace CNS și meteorologice; ... i) trasee pentru autostrăzi/șosele naționale, căi ferate, conducte magistrale, linii electrice aeriene magistrale, rețele de radiorelee; ... j) alte obiective care afectează sau pot afecta siguranța zborului. ... ... ...
4.5.
În interesul siguranței zborului, în zonele cu servituți aeronautice civile asociate heliporturilor de suprafață și heliporturilor în terasă, în particular zonele de urcare la decolare/apropiere și de tranziție, realizarea de obiective noi este permisă numai cu avizul AACR, pentru: a) instalații și amenajări de heliport diverse; ... b) modernizare și/sau dezvoltare de heliport; ... c) obiective care depășesc înălțimea admisibilă; ... d) obiective care nu depășesc înălțimea admisibilă, dar constituie obstacole locale semnificative pentru navigația aeriană; ... e) obiective care produc fum ori ceață artificială; ... f) obiective care generează turbulențe/curenți de aer; ... g) trasee pentru autostrăzi/șosele naționale, căi ferate, conducte magistrale, linii electrice aeriene magistrale, rețele de radiorelee; ... h) deschidere de heliporturi, terenuri de aviație generală sau de lucru aerian permanente; ... i) instalare sau modernizare de mijloace CNS și meteorologice; ... j) activități/surse potențiale de incendiu, explozie (stații de alimentare și/sau depozite de combustibili, aplicații pirotehnice); ... k) utilizarea de dispozitive cu fascicul laser sau de surse de lumină orientate în sus (sisteme de iluminat, firme/reclame luminoase); ... l) lansare de focuri de artificii, înălțare de lampioane, baloane sau rachetomodele; ... m) alte obiective care afectează sau pot afecta siguranța zborului. ... ...
4.6.
În interesul siguranței zborului, în zonele cu servituți aeronautice civile asociate mijloacelor CNS și meteorologice, realizarea obiectivelor noi este permisă numai cu avizul AACR, după cum urmează:
4.6.1.
În suprafețele critice și sensibile ILS sunt permise numai amenajări, lucrări și activități asupra facilităților cu destinație aeronautică stabilite prin reglementările specifice aplicabile și care sunt absolut necesare în perimetrul acestor suprafețe, astfel încât să nu fie influențați parametrii nominali de funcționare ai mijloacelor CNS ILS și să nu fie afectată siguranța aeronavelor în zbor. ...
4.6.2.
În alte suprafețe și zone de protecție decât cele prevăzute la subpct. 4.6.1 ... (la 19-11-2018, Punctul 4.6. din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) ...
4.7.
4.8.
În exteriorul zonelor cu servituți aeronautice civile mai sus definite sunt necesare avizele AACR la documentațiile tehnice (inclusiv studii de fezabilitate, proiecte de execuție/instalare, după caz), pentru obiective cum sunt: a) obstacole cu înălțimi egale sau mai mari de 100,0 m față de cota terenului; ... b) construcții/structuri izolate (piloni, coșuri de fum, sonde) care nu depășesc înălțimea de 100,0 m, dar constituie obstacole locale semnificative; ... c) trasee pentru autostrăzi/șosele naționale, căi ferate, conducte magistrale, linii electrice aeriene magistrale, rețele de radiorelee; ... d) deschidere, dezvoltare sau modernizare de aerodromuri/aeroporturi/heliporturi; ... e) deschidere, dezvoltare sau modernizare de terenuri de aviație generală sau de lucru aerian permanente; ... f) instalare sau modernizare de mijloace CNS și meteorologice; ... g) alte obiective care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului. ... ...
Capitolul V
Dispoziții finale 5.1.
5.2.
5.3.
5.4.
În situația în care solicitantul avizului optează pentru o contraexpertiză tehnică, aceasta poate fi efectuată numai de o terță entitate autorizată/certificată/acreditată de către AACR sau o altă autoritate aeronautică națională a unui stat UE sau OACI. ...
5.5.
5.6.
Administratorii aerodromurilor și administratorii mijloacelor CNS și meteorologice vor întreprinde demersurile necesare (solicitare, furnizare de documentații tehnice relevante etc.) pe lângă autoritățile administrației publice locale implicate și vor colabora cu acestea în vederea declarării zonelor cu servituți aeronautice civile specifice/particulare stabilite în condițiile pct. 5.5 ...
5.7.
5.8.
Administratorii aerodromurilor, ai mijloacelor CNS și meteorologice, precum și proprietarii terenurilor, clădirilor și amenajărilor aflate în zonele cu servituți aeronautice civile trebuie să respecte cerințele reglementărilor aeronautice aplicabile acestor zone, inclusiv restricțiile impuse prin avizele emise de AACR. ...
5.9.
5.10.
5.11.
În cazul extinderii unor terenuri de aeronautică civilă sau al deschiderii altor asemenea terenuri, pentru obiectivele existente care afectează activitatea aeronautică, AACR va stabili, împreună cu autoritățile administrației publice locale implicate și în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, măsurile necesare pentru respectarea condițiilor de siguranță a zborului. ...
5.12.
Organizațiile care administrează drumuri cu tronsoane destinate decolării-aterizării aeronavelor în situații speciale/de urgență trebuie să dețină avize AACR pentru tronsoanele cu utilizare aeronautică. ...
5.13.
Realizarea/Instalarea, întreținerea și supravegherea marcajelor pentru zi și a balizajelor pentru noapte se asigură de către deținătorii obiectivelor respective. ...
5.14.
Proprietarii terenurilor pe care există obiective care necesită marcare pentru zi și/sau balizare pentru noapte au obligația să permită accesul deținătorilor acestor obiective în vederea instalării, întreținerii și/sau supravegherii funcționării marcajelor și balizajelor respective. ...
Anexa nr. 1 la reglementare Elemente și caracteristici tipice ale zonelor supuse servituților aeronautice civile aferente aerodromurilor Figura 1.1 - Suprafețe de limitare a înălțimii obstacolelor la aerodromurile terestre pentru avioane Tabelul nr. 1.1 - Dimensiuni și pante ale suprafețelor de limitare a obstacolelor aferente pistelor utilizate pentru aterizarea avioanelor *Font 7* ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CLASIFICAREA PISTEI Suprafețe și dimensiuni (a) Apropiere neinstrumentală Apropiere fără precizie Categoria de apropiere de precizie I II sau III Cifra de cod Cifra de cod Cifra de cod Cifra de cod 1 2 3 4 1, 2 3 4 1, 2 3, 4 3, 4
Distanță la marginea exterioară 5462 m 5074 m 4882 m 4686 m 3380 m 3187 m 3090 m 2993 m Lățimea marginii exterioare 1800 m 1800 m 1800 m 1800 m 1800 m 1800 m 1800 m 1800 m Panta primei secțiuni 2,5% 2,5% 2,5% 2,5% 5% 5% 5% 5% (1:40) (1:40) (1:40) (1:40) (1:20) (1:20) (1:20) (1:20) Lungimea primei secțiuni 3000 m 3000 m 3000 m 3000 m 1500 m 1500 m 1500 m 1500 m Panta celei de-a doua secțiuni 3% 3% 3% 3% 6% 6% 6% 6% (1:33,3) (1:33,3) (1:33,3) (1:33,3) (1:16,66) (1:16,66) (1:16,66) (1:16,66) Lungimea celei de-a doua secțiuni 2500 m 2500 m 2500 m 2500 m 1250 m 1250 m 1250 m 1250 m Lungimea totală a suprafeței 10000 m 10000 m 10000 m 10000 m 8500 m 8500 m 8500 m 8500 m SUPRAFAȚĂ DE TRANZIȚIE Panta 14,3% 14,3% 14,3% 14,3% 14,3% 14,3% 14,3% 14,3% Înălțimea 45 m 45 m 45 m 45 m 45 m 45 m 45 m 45 m ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Tabelul nr. 1.5 - Dimensiuni și pante ale suprafețelor de limitare a obstacolelor pentru FATO instrumentală (fără precizie) ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ SUPRAFEȚE și DIMENSIUNI │ │ │ │SUPRAFAȚĂ DE APROPIERE │ │ │ │ Lățimea marginii interioare Lățimea ariei de siguranță │ │ Amplasarea marginii interioare Limita ariei de siguranță │ │ │ │Prima secțiune │ │ │ │ Divergența - ziua 16% │ │ - noaptea │ │ Lungimea - ziua 2 500 m │ │ - noaptea │ │ Lățimea exterioară - ziua 890 m │ │ - noaptea │ │ Panta (maximă) 3,33% │ │ │ │Secțiunea a doua │ │ Divergența - ziua - │ │ - noaptea - │ │ Lungimea - ziua - │ │ - noaptea - │ │ Lățimea exterioară - ziua - │ │ - noaptea - │ │ Panta (maximă) - │ │ │ │ │ │Secțiunea a treia │ │ Divergența - │ │ Lungimea - ziua - │ │ - noaptea - │ │Lățimea exterioară - ziua - │ │ - noaptea - │ │Panta (maximă) - │ │ │ │ │ │SUPRAFAȚA DE TRANZIȚIE │ │ Pantă 20% │ │ Înălțime 45 m │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Tabelul nr. 1.6 - Dimensiuni și pante ale suprafețelor de limitare a obstacolelor la decolarea în linie dreaptă a elicopterelor ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ SUPRAFEȚE și DIMENSIUNI Instrumental │ │ │ │URCAREA LA DECOLARE │ │ Lățimea marginii interioare 90 m │ │ Amplasarea marginii interioare Limita sau extremitatea │ │ prelungirii degajate │ │ │ │Prima secțiune │ │ │ │ Divergența - ziua 30% │ │ - noaptea │ │ Lungimea - ziua 2 850 m │ │ - noaptea │ │ Lățimea exterioară - ziua 1 800 m │ │ - noaptea │ │ Panta (maximă) 3,5% │ │ │ │Secțiunea a doua │
│ Divergența - ziua paralele │ │ - noaptea │ │ Lungimea - ziua 1 510 m │ │ - noaptea │ │ Lățimea exterioară - ziua 1 800 m │ │ - noaptea │ │ Panta (maximă) 3,5%*) │ │ │ │Secțiunea a treia │ │ Divergența paralele │ │ Lungimea - ziua 7 640 m │ │ - noaptea │ │ Lățimea exterioară - ziua 1 800 m │ │ - noaptea │ │ Panta (maximă) 2% │ │ │ │────────── │ │ *) Această pantă depășește panta de urcare cu masa maximă și un motor │ │nefuncțional, raportat la toate elicopterele care operează în mod curent. │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Figura 1.3 - Aria de siguranță pentru FATO instrumentală Figura 1.4 - Suprafața de urcare la decolare pentru FATO instrumentală Figura 1.5 - Suprafața de apropiere pentru FATO cu apropiere de precizie Figura 1.6 - Suprafața de apropiere pentru FATO cu apropiere fără precizie Figura 1.7 - Suprafețe de tranziție pentru FATO instrumentală cu apropiere de precizie și/sau fără precizie Tabelul nr. 1.7 - Dimensiuni și pante ale suprafețelor de limitare a obstacolelor pentru toate FATO vizuale ┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────┐ │SUPRAFEȚE și DIMENSIUNI │ CATEGORII DE PANTE │ │ ├──────────────┬───────────────┬──────────────┤ │ │ A │ B │ C │ ├────────────────────────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┤ │SUPRAFAȚĂ DE APROPIERE și │ │DE URCARE LA DECOLARE │ │ │ │ Lungimea marginii interioare Lățimea ariei Lățimea ariei Lățimea ariei │ │ de siguranță de siguranță de siguranță │ │ │ │ Poziționarea marginii Conturul ariei Conturul ariei Conturul ariei│ │ interioare de siguranță de siguranță de siguranță │ │ (Conturul zonei │ │ degajate, │ │ dacă există) │ │ │ │Divergența │ │ Utilizare doar pe timp de zi 10% 10% 10% │ │ Utilizare pe timp de noapte 15% 15% 15% │ │ │ │Prima secțiune │ │ Lungimea 3 386 m 245 m 1 220 m │ │ Panta 4,5% 8% 12,5% │ │ (1:22,2) (1:12,5) (1:8) │ │Lățimea exterioară (b) N/A (b) │ │ │ │A doua secțiune │ │ Lungimea N/A 830 m N/A │ │ Panta N/A 16% N/A │ │ (1:6,25) │ │ Lățimea exterioară N/A (b) N/A │ │ Lungimea totală de la │ │marginea interioară 3 386 m 1 075 m 1 220 m │ │ │ │SUPRAFAȚĂ DE TRANZIȚIE: │ │(FATO cu procedura de │ │apropiere PinS cu VSS) │ │ │ │ Pantă 50% 50% 50% │ │ (1:2) (1:2) (1:2) │ │ Înălțime 45 m 45 m 45 m │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Figura 1.8 - Suprafețe de limitare a obstacolelor - Suprafața de urcare la decolare și de apropiere Figura 1.9 - Lățimea suprafeței de urcare la decolare/apropiere Figura 1.10 - Suprafața de tranziție pentru FATO cu procedură de apropiere PinS cu VSS
Figura 1.11 - Suprafața curbă de apropiere și de urcare la decolare pentru toate FATO*) Anexa nr. 2 la reglementări Elemente și caracteristici tipice ale suprafețelor și zonelor de protecție aferente mijloacelor CNS și meteorologice (la 19-11-2018, Titlul Anexei nr. 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) 1.
În limitele zonelor cu servituți aeronautice civile asociate mijloacelor CNS și meteorologice, prezenta anexă definește suprafețe și zone de protecție specifice fiecărui tip de mijloc CNS și platformelor meteorologice, precum și volume de spațiu protejat asociate acestor suprafețe și zone. (la 19-11-2018, Punctul 1. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) ...
2.
În interesul siguranței zborului, în interiorul suprafețelor și zonelor de protecție delimitate conform prezentei anexe, realizarea obiectivelor noi este permisă numai cu avizul AACR, emis în condițiile în care, în urma evaluării tehnice realizate, rezultă că nu sunt influențați parametrii nominali de funcționare și performanțele operaționale ale mijloacelor CNS și meteorologice.
Solicitarea și emiterea avizului se efectuează în conformitate cu Reglementarea aeronautică civilă română privind emiterea avizelor la documentațiile tehnice aferente obiectivelor din zone cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României - RACR-AVZ, ediția 1/2015, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 731/2015. (la 19-11-2018, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) ...
3.
Metodologia de evaluare tehnică de către AACR a impactului obiectivului/obiectivelor supuse avizării, asupra mijloacelor CNS, din punctul de vedere al compatibilității radioelectrice, se aprobă prin decizie a directorului general al AACR și se publică pe site-ul AACR. (la 19-11-2018, Punctul 3. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) ...
4.
Volumul de spațiu protejat pentru mijloacele CNS omnidirecționale Pentru mijloacele CNS omnidirecționale se consideră că volumul de spațiu protejat este compus, la modul general, din următoarele corpuri geometrice intersectate între ele ( figurile 2.2 2.3 – un cilindru de rază r (cilindrul 1), a cărui bază începe la nivelul solului și în centrul căreia se află poziționat mijlocul CNS. Suprafața generată de conturul pe sol al acestui cilindru îl reprezintă suprafața de protecție a mijlocului CNS; – un con de rază R, cu vârful situat în centrul bazei cilindrului 1 și având unghiul la vârf ττ-2α; ... – un cilindru de rază j (cilindrul 2), a cărui bază se află la cota h față de nivelul solului și intersectează conul de rază R. Zona de protecție este cuprinsă între suprafața de protecție și proiecția ortogonală a acestui cilindru pe sol care reprezintă limita zonei de protecție. […] ... ... (la 19-11-2018, Primul paragraf al Punctului 4. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) În procesul de evaluare tehnică se va utiliza volumul de spațiu definit anterior pentru mijloacele CNS DVOR și CVOR.
Pentru celelalte mijloace CNS omnidirecționale se va utiliza în procesul de evaluare tehnică un volum de spațiu simplificat, obținut din cilindru de rază r (cilindrul 1) intersectat cu conul de rază R. În acest caz, suprafața generată de conturul pe sol al acestui cilindru reprezintă suprafața de protecție, iar proiecția ortogonală a bazei conului pe sol determină limita zonei de protecție, zona de protecție fiind cuprinsă între suprafața de protecție și limita zonei de protecție.
În situația în care, datorită formei reliefului pe care este amplasat mijlocul CNS omnidirecțional, obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt poziționat(e) în interiorul suprafeței de protecție aferente acestui mijloc, dar ele nu penetrează planul orizontal ce conține proiecția ortogonală la sol a sistemului de antene al mijlocului CNS, se consideră că obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt situat(e) în zona de protecție a mijlocului CNS omnidirecțional și amplasarea acestora este permisă condiționat de rezultatul evaluării realizate de către AACR.
NOTĂ:
Această situație particulară poate apărea în cazul mijloacelor CNS omnidirecționale amplasate în munți, pe dealuri abrupte, deasupra unor râpe, iar obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt poziționat(e) la cote naturale ale solului inferioare, raportat la cota naturală la sol a mijlocului CNS.
De asemenea, această situație particulară poate apărea în cazul mijloacelor CNS omnidirecționale amplasate pe clădiri, iar obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt poziționat(e) la cote naturale ale solului inferioare, raportat la cota la care este amplasat mijlocul CNS.
În situația în care, în suprafața de protecție aferentă unui mijloc CNS omnidirecțional, există obiective deja construite în urma unor avize de construire emise de către AACR și/sau există obiective construite anterior amplasării mijlocului CNS respectiv, iar obiectivul/obiectivele nou/noi supus(e) avizării este/sunt astfel poziționat(e) încât nu există vizibilitate directă între sistemul de antene al mijlocului de radionavigație și obiectiv/obiective, acestea fiind obturate în întregime de obiectivele deja construite, se consideră că obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt situat(e) în zona de protecție a mijlocului de radionavigație omnidirecțional și amplasarea acestora este permisă condiționat de rezultatul evaluării realizate de către AACR.
NOTĂ:
Situația particulară, de amplasare de noi mijloace CNS în zone în care există obiective deja construite, poate apărea din considerente tehnice și operaționale, cu scopul protejării navigației aeriene civile. Spre exemplu, dotarea unei zone terminale aferente unui/unor aerodrom/aerodromuri existent(e) cu sisteme DME/N sau senzori WAM.
Pentru mijloacele CNS de tip NAV, COM și SUR, valorile parametrilor de calcul corespunzători figurilor 2.2 2.3 tabelele nr. 2.1 2.2 2.3 Evaluarea tehnică din punctul de vedere al compatibilității radioelectrice a impactului obiectivului/obiectivelor supus(e) avizării amplasate în interiorul zonei de protecție se va executa considerându-se că limita acestei zone este un cerc cu raza 15.000 m, având centrul în punctul în care proiecția centrului de radiație al sistemului de antene al mijlocului CNS omnidirecțional înțeapă planul orizontal ce conține zona de protecție.
Figura 2.2 - Diagrama utilizată pentru evaluarea protecției mijloacelor CNS cu radiație omnidirecțională - vedere în spațiu.
Figura 2.3 - Diagrama utilizată pentru evaluarea protecției mijloacelor CNS cu radiație omnidirecțională - secțiunea A-A.
Tabelul nr. 2.1 - Mijloace CNS cu radiație omnidirecțională/NAV Tabelul nr. 2.2 - Mijloace CNS cu radiație omnidirecțională/COM Tabelul nr. 2.3 - Mijloace CNS cu radiație omnidirecțională/SUR ...
5.
Volumul de spațiu protejat pentru mijloacele CNS direcționale Pentru mijloacele CNS direcționale se consideră că volumul de spațiu protejat este compus, la modul general, din următoarele corpuri geometrice intersectate între ele ( figurile 2.4 2.5 2.6 – un paralelipiped (1) de lungime b+a, lățime 2xD și înălțime H, a cărui bază începe la nivelul solului și în interiorul căruia se află poziționat mijlocul CNS, pe axa de simetrie paralelă cu latura b+a, la distanța b față de latura 2xD. Suprafața generată de conturul pe sol al acestui paralelipiped reprezintă suprafața de protecție a mijlocului CNS direcțional. Pentru mijlocul CNS ILS, suprafețele de protecție ILS includ suprafețele critice și sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP; ... – un paralelipiped (2) de lungime b+r și lățime 2xL, a cărui bază începe de la cota H față de nivelul solului pe care este amplasat mijlocul CNS; ... – un sector de cilindru poziționat vertical, de rază r, având centrul bazei situat pe sol în punctul în care este poziționat mijlocul CNS, deschis sub un unghi de 2ɸ, baza sectorului de cilindru fiind secționată de un plan oblic ce înțeapă planul orizontal (care conține baza sectorului de cilindru) la distanța a față de punctul în care este poziționat mijlocul CNS, dreapta ce reprezintă intersecția celor două planuri fiind paralelă cu latura de lățime 2xD a paralelipipedului (1). ... (la 19-11-2018, Primul paragraf al Punctului 5. din Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.453 din 17 septembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 20 septembrie 2018 ) Suprafața generată între conturul proiecției ortogonale pe sol a intersecției paralelipipedului (2) cu sectorul de cilindru și conturul suprafeței de protecție reprezintă zona de protecție a mijlocului CNS direcțional, în interiorul căreia se evaluează de către AACR amplasarea obiectivului/obiectivelor supus(e) avizării.
Suplimentar, pentru mijlocul CNS ILS categoria III OACI de operare, mijlocul CNS care este dotat cu un sistem de monitorizare FFM (Far Field Monitor) pentru ILS Loc (LLZ), amplasat înaintea pragului PDA în serviciu, în evaluarea amplasării obiectivului/obiectivelor supus(e) avizării se va ține cont de faptul ca acestea să nu se interpună, din punct de vedere geometric, între mijlocul CNS ILS Loc (LLZ) și sistemul de monitorizare FFM sau să influențeze, din punctul de vedere al compatibilității radioelectrice, recepția de către sistemul de monitorizare FFM a semnalului radioelectric emis de ILS Loc (LLZ).
În situația în care, în suprafața de protecție aferentă unui mijloc CNS direcțional, există obiective deja construite în urma unor avize de construire emise de către AACR și/sau există obiective construite anterior amplasării mijlocului CNS respectiv, iar obiectivul/obiectivele nou/noi supus(e) avizării este/sunt astfel poziționat(e) încât nu există vizibilitate directă pe direcția lobilor principali și secundari de radiație, între sistemul de antene al mijlocului de radionavigație și obiectiv/obiective, acesta/acestea fiind obturat(e) în întregime de obiectivele deja construite, se consideră că obiectivul/obiectivele supus(e) avizării este/sunt situat(e) în zona de protecție a mijlocului de radionavigație direcțional și amplasarea acestuia/acestora este permisă condiționat de rezultatul evaluării realizate de către AACR.
NOTĂ:
Situația particulară, de amplasare de noi mijloace CNS în zone în care există obiective deja construite, poate apărea din considerente tehnice și operaționale, cu scopul protejării navigației aeriene civile. De exemplu, dotarea unei piste de decolare-aterizare a unui aerodrom existent cu un sistem instrumental de aterizare de precizie (ILS).
Valorile parametrilor de calcul corespunzători figurilor 2.4 2.5 2.6 tabelul nr. 2.4 Suprafețele critice și sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP pentru mijlocul CNS ILS se regăsesc în fig. 2.7 2.8 Figura 2.4 - Diagrama utilizată pentru evaluarea protecției mijloacelor CNS cu radiație direcțională - vedere în spațiu.
Figura 2.5 - Diagrama utilizată pentru evaluarea protecției mijloacelor CNS cu radiație direcțională - vedere de sus, vedere din spatele antenei.
Figura 2.6 - Diagrama utilizată pentru evaluarea protecției mijloacelor CNS cu radiație direcțională - vedere laterală.
Tabelul nr. 2.4 - Mijloace CNS cu radiație direcțională/NAV ...
6.
Suprafețele critice și sensibile ale mijlocului CNS ILS Suprafețele critice și sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP sunt reprezentate în figurile 2.7 și 2.8.
În funcție de tipurile constructive ale echipamentelor ILS Loc (LLZ) și ILS GP - cu frecvență duală sau nu, a categoriei OACI de performanță a mijlocului CNS ILS, a sistemului de antene aferente ILS Loc (LLZ) și ILS GP și a categoriei aeronavei ce rulează la sol pe o cale de rulare în proximitatea pistei de decolare-aterizare sau care staționează la bareta de stop pentru intrarea pe pistă, suprafețele sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP se dimensionează astfel încât să nu fie perturbată din punctul de vedere al compatibilității radioelectrice performanța funcționării echipamentelor ILS Loc (LLZ) și ILS GP.
Dimensiunile fizice ale suprafețelor sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP, în funcție de categoria OACI de performanță a mijlocului CNS ILS, considerându-se că atât echipamentul ILS Loc (LLZ), cât și echipamentul ILS GP sunt cu frecvență duală, luându-se în calcul categoria de aeronave în care se încadrează aeronava Boeing 747 și o apertură a sistemului de antene ILS Loc (LLZ) de 16 m (50 ft), se regăsesc în tabelele nr. 2.5 și 2.6.
În situația în care producătorul mijlocului CNS ILS stabilește și declară la punerea în funcțiune a mijlocului CNS alte dimensiuni ale suprafețelor critice și sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP, acestea vor avea prioritate în raport cu dimensiunile fizice specificate în figurile 2.7 și 2.8, respectiv tabelele nr. 2.5 și 2.6. În această situație, în procesul de evaluare tehnică în cadrul AACR a impactului obiectivului/obiectivelor supus(e) avizării amplasat(e) în interiorul zonei de protecție asociate mijloacelor CNS, din punctul de vedere al compatibilității radioelectrice, se va ține cont de dimensiunile stabilite de producător pentru suprafețele critice și sensibile ILS Loc (LLZ) și ILS GP.
Tabelul nr. 2.5 - Dimensiunea suprafeței sensibile ILS Loc (LLZ) Figura 2.7 - Suprafețele critică și sensibilă pentru ILS Loc (LLZ).
Tabelul nr. 2.6 - Dimensiunea suprafeței sensibile ILS GP Figura 2.8 - Suprafețele critică și sensibilă pentru ILS GP.
Tabelul nr. 2.7 - Suprafața și zona de protecție a platformei meteorologice ... -----