Hotărâre din 4 mai 2000

HOTĂRÂRE din 4 mai 2000 în cauza Rotaru împotriva României*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2001 -------------- Notă ... *) Traducere.

În cauza Rotaru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în Marea Camera formată din următorii judecători: domnul L. Wildhaber, preşedinte; doamna E. Palm; domnii A. Pastor Ridruejo;

G. Bonello;

J. Makarczyk;

R. Turmen;

J.-P. Costa; doamna F. Tulkens; doamna V. Straznicka; domnii P. Lorenzen;

M. Fischbach;

V. Butkevych;

J. Casadevall;

A.B. Baka;

R. Maruste; doamna S. Botoucharova; doamna R. Weber, judecător ad-hoc; şi domnul M. De Salvia, grefier, deliberând în Camera de Consiliu, la 19 ianuarie şi la 29 martie 2000, pronunţa următoarea hotărâre, adoptată la data de 29 martie 2000:

PROCEDURA 1. Curtea a fost sesizată, conform dispoziţiilor aplicabile anterior intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia)*1), de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) şi de către un cetăţean român, domnul Aurel Rotaru (reclamantul), la 3 iunie şi, respectiv, la 29 iunie 1999 (art. 5 alin. 4 din Protocolul nr. 11 şi fostele articole 47 şi 48 din convenţie).

Reclamantul a invocat încălcarea dreptului la respectarea vieţii private, datorată faptului ca Serviciul Roman de Informaţii deţine şi foloseşte un fisier conţinând date personale. A mai invocat şi o încălcare a dreptului de acces la instanţa şi a dreptului de a beneficia de un remediu în faţa unei instanţe naţionale, competenţa să se pronunţe asupra cererii de modificare sau de distrugere a fisierului.

La data de 21 octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibilă. Prin raportul din 1 martie 1999 (fostul articol 31 din convenţie) a constatat ca a existat o încălcare a art. 8 şi 13 din convenţie.*1) ------------- Nota grefei: *1) Protocolul nr. 11 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998.

Au participat:

Curtea a luat act de concluziile verbale prezentate de doamna Rizoiu, domnul Selegean, domnul Olteanu şi de domnul F. Rotaru.

ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 1. Condamnarea reclamantului din 1948 7. Reclamantul s-a născut în anul 1921 şi a fost jurist de profesie. În prezent este pensionar şi locuieşte la Barlad.

Cererea a fost intemeiata pe dispoziţiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuala, reclamantul solicitând obligarea S.R.I. de a plati unele despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Fără a invoca un anume text de lege, el a cerut, de asemenea, ca S.R.I. să fie obligat sa modifice sau sa distruga fisierul conţinând informaţiile cu privire la presupusul sau trecut legionar.

Instanţa a constatat ca informaţiile au fost culese de fostele servicii de siguranţă ale statului. În anul 1949, în urma desfiinţării acestor servicii arhivele au fost transmise Securităţii, iar în anul 1990 S.R.I. a preluat arhivele fostei Securitati.

Cu privire la acest aspect, la data de 5 august 1998 reclamantul a sesizat Comisia cu o noua cerere, înregistrată sub numărul 46.597/1998 şi aflată în prezent pe rolul Curţii.

A fost găsit astfel un tabel întocmit de Biroul Siguranţei din Iaşi, în care la numărul 165 era menţionat un anume Aurel Rotaru, "element de masa, membru al Asociaţiei Studenţilor Crestini". Directorul S.R.I. a arătat ca tabelul purta data de 15 februarie 1937 şi a apreciat ca, deoarece la acea data domnul Rotaru, "în vârsta de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, credem ca ne aflam în prezenta unei regretabile erori care a făcut sa consideram ca domnul Rotaru Aurel din Barlad este aceeaşi persoana cu cea înscrisă în tabelul respectiv ca membru legionar. De altfel, din verificările amanuntite efectuate de către instituţia noastră pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui nu au apărut date care să confirme identitatea între cele doua nume (...)."

Vazand conţinutul ultimei adrese, în baza art. 322 pct. 5 Cod procedura civilă, se constată că acest înscris îndeplineşte condiţiunile legale de act nou, determinant în cauza prin caracterul sau hotarator în a schimba total situaţia de fapt reţinută anterior, înscris care cuprinde date ce nu au putut fi înfăţişate în fazele procesuale precedente dintr-o împrejurare mai presus de voinţa reclamantului-revizuent.

Sub aspectul analizat, sunt fără de relevanta în cauza datele la care s-au înfiinţat organele de securitate ale statului, ori din ce structura faceau parte fostele organe de siguranţă, după cum în speta nu are relevanta aspectul - de altfel real ca Serviciul Roman de Informaţii este doar un depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranţă. Important în cauza este numai ca adresa nr. 705.567 din 19 decembrie 1990 «S.R.I. - U.M. nr. 05007 Bucureşti» cuprinde menţiuni ce nu se referă la persoana reclamantului-revizuent, datele din aceasta adresa devenind astfel neadevărate cu privire la persoana acestuia şi care, dacă ar fi menţinute, i-ar aduce grave prejudicii demnităţii şi onoarei sale.

Faţa de cele ce preceda şi în temeiul textului de lege citat, cererea de revizuire promovata de reclamant se apreciază ca fondată şi va fi admisă, urmând a fi retractate hotărârile pronunţate anterior în cauza, şi, pe cale de consecinţa, acţiunea reclamantului-revizuent va fi admisă asa cum a fost formulată."

II. Dreptul intern aplicabil A. Constituţia 26. Dispoziţiile aplicabile din Constituţie sunt următoarele:

Articolul 20

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Articolul 21

"(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

B. Codul civil 27. Dispoziţiile aplicabile din Codul civil sunt următoarele:

Articolul 3

"Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede sau ca este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate."

Articolul 998

"Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greseala s-a ocazionat, a-l repara."

Articolul 999

"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenta sa."

C. Codul de procedură civilă 28. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură civilă sunt:

Articolul 322 (alin. 5) "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive (...) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)."

D. Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice 29. Dispoziţiile aplicabile ale Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice sunt:

Articolul 54

"1) Persoana care a suferit o atingere în dreptul sau (...) la onoare, la reputaţie (...) sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus menţionate.

Articolul 55

"Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte, în termenul stabilit prin hotărâre, faptele destinate sa restabileasca dreptul atins, instanţa judecătorească va putea sa-l oblige la plata, în folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de la data expirării termenului de mai sus (...)."

E. Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 30. La acea data dispoziţiile aplicabile din Decretul-lege nr. 118/1990 prevedeau:

Articolul 1

"(1) Constituie vechime în munca şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în munca, timpul cat o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

Articolul 5

"Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ (...) câte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult şase membri.

Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi ocrotiri sociale şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţilor foştilor deţinuţi politici şi victime ale dictaturii. (...)."

Articolul 6

"Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, (...) prin orice mijloc de proba prevăzut de lege. (...)."

Articolul 11

"Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor care s-a dovedit ca au desfăşurat o activitate fascista în cadrul unei organizaţii sau miscari de acest fel, pe baza procedurii prevăzute la art. 5 şi 6."

F. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii 31. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. 14 din 24 februarie 1992, cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, sunt redactate după cum urmează:

Articolul 2

"Serviciul Roman de Informaţii organizează şi executa activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracararii oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României."

Articolul 8

"Serviciul Roman de Informaţii este autorizat să deţină şi sa folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţionala, în condiţiile legii."

Articolul 45

"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informaţii au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condiţiile legii.

Documentele, datele şi informaţiile Serviciului Roman de Informaţii pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.

Serviciul Roman de Informaţii preia spre conservare şi folosinţă fondurile de arhiva ce privesc siguranţa naţionala ale fostelor organe de informaţii cu competenţa pe teritoriul României.

Fondurile de arhiva ale fostului Departament al Securităţii Statului, ce privesc siguranţa naţionala, nu pot deveni publice decât după trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi."

G. Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesul cetăţenilor la propriul dosar deţinut de Securitate şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica 32. Dispoziţiile aplicabile ale Legii nr. 187 din 20 octombrie 1999, intrata în vigoare la data de 9 decembrie 1999, sunt următoarele:

Articolul 1

"(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii (...). Acest drept se exercită la cerere şi consta în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.

Articolul 2

"Pentru a asigura dreptul de acces la informaţiile de interes public, orice cetăţean român (...), precum şi presa scrisă şi audiovizuala, partidele politice (...) au dreptul de a fi informate (...) în legătură cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securităţii (...) a persoanelor care ocupa sau candidează pentru a fi alese ori numite în următoarele demnitati sau funcţii:

Articolul 7

"(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (...) cu sediul în municipiul Bucureşti, denumit în continuare Consiliu.

Articolul 8

"(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.

Articolul 13

"(1) Persoanele îndreptăţite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condiţiile prezentei legi, următoarele:

Articolul 14

"(1) Conţinutul adeverintelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului (...)."

Articolul 15

"(1) Dreptul de acces la informaţiile de interes public (...) se exercită de către persoana fizica sau persoana juridică indreptatita printr-o cerere adresată Consiliului. (...)

Articolul 16

"(1) Împotriva comunicării eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestaţie (...). Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată (...) la Curtea de Apel (...)."

ÎN DREPT I. Excepţii preliminare ridicate de Guvern A. Cu privire la calitatea de victima 33. În primul rând, mentinandu-şi poziţia exprimată în faţa Comisiei, Guvernul a arătat ca reclamantul nu se mai poate pretinde "victima" a unei încălcări a convenţiei în sensul art. 34. A subliniat ca reclamantul a obţinut câştig de cauza în faţa Curţii de Apel Bucureşti care, prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997, a declarat nule menţiunile incluse în scrisoarea Serviciului Roman de Informaţii (S.R.I.) din 19 decembrie 1990. Or, în opinia Guvernului, singura încălcare a drepturilor reclamantului a provenit din aceasta scrisoare.

În orice caz, a susţinut Guvernul, reclamantul dispune în prezent de procedura deschisă de Legea nr. 187 din 29 octombrie 1999, care îi oferă toate garanţiile cerute de convenţie pentru protejarea drepturilor sale.

Curtea mai arata ca prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a anulat menţiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului, inserate în scrisoarea din 19 decembrie 1990, constatând că nu erau conforme realităţii - probabil se refereau la o altă persoană cu acelaşi nume.

Chiar acceptând ideea ca într-o anumită măsura reclamantul a obţinut prin aceasta hotărâre o reparatie în ceea ce priveşte informaţiile false din fisierul sau, Curtea apreciază ca aceasta reparatie nu este decât parţială şi ca, în orice caz, ea este insuficienta, în sensul jurisprudenţei sale, pentru pierderea calităţii de victima. În afară considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victima ce izvorăşte din deţinerea unui fisier secret, Curtea a avut în vedere şi alte elemente importante.

Se pare ca informaţiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt încă păstrate în fişierele S.R.I. fără sa fi fost facuta vreo menţiune cu privire la Hotărârea din 25 noiembrie 1997. În plus Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat, şi nici nu avea competenţa sa o facă, asupra faptului ca S.R.I. este autorizat de legislaţia română să deţină şi sa folosească fisiere create de fostele servicii de informaţii, care conţin informaţii cu privire la reclamant. Or, capatul principal de cerere se referă la faptul ca legea interna nu reglementează suficient de precis condiţiile în care S.R.I. îşi exercită atribuţiile şi nu pune la dispoziţie persoanei o cale de a obţine repararea eventualelor prejudicii în faţa unei autorităţi naţionale.

În sfârşit Curtea de Apel Bucureşti, în Hotărârea din 25 noiembrie 1997, nu s-a pronunţat cu privire la despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral suferit şi nici asupra cheltuielilor de judecată.

B. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne 39. Guvernul a mai ridicat şi excepţia neepuizarii căilor de atac interne. S-a arătat ca reclamantul putea invoca dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice, în baza cărora instanţa poate dispune orice măsură pentru a face sa înceteze atingerea reputaţiei unei persoane.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţie 41. Reclamantul se plange ca S.R.I. deţine şi poate folosi în orice moment date cu privire la viaţa sa particulară, dintre care unele sunt false şi defaimatoare. El invoca încălcarea art. 8 din convenţie, care prevede următoarele: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.

A. Cu privire la aplicabilitatea art. 8 42. Guvernul contesta aplicabilitatea art. 8, arătând ca informaţiile menţionate în scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 nu ţin de viaţa particulară a reclamantului, ci de viaţa sa publică. Hotărând să se implice în activitatea politica şi sa publice pamflete, reclamantul a renunţat implicit la "anonimatul inerent vieţii private. În ceea ce priveşte interogarea sa de către poliţie şi cazierul sau judiciar, este vorba de informaţii publice.

Respectarea vieţii private include dreptul individului de a întreţine şi de a dezvolta relaţii cu semenii săi; în plus nici o ratiune nu permite excluderea activităţii profesionale sau comerciale din sfera notiunii de "viaţa privată" (hotărârile Niemietz împotriva Germaniei din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, pag. 33, alin. 29, şi Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere 1997-III, pag. 1015-1016, alin. 42-46).

Curtea a subliniat deja concordanta dintre aceasta interpretare extensiva şi Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protecţia persoanelor faţă de procesarea datelor cu caracter personal, intrata în vigoare la 1 octombrie 1985, care are drept scop "protejarea (...) oricărei persoane fizice (...), respectarea (...) în special a dreptului la viaţa privată, faţă de procesarea datelor cu caracter personal" (art. 1), acestea fiind definite la art. 2 ca "orice informaţie privind o persoană fizica identificata sau identificabila" [Amann împotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, alin. 65, CEDO 2000-...].

În plus unele date de natura publică pot tine de viaţa privată atunci când ele sunt în mod sistematic adunate şi introduse în fisiere ţinute de autorităţile publice, cu atât mai mult cu cat se referă la trecutul îndepărtat al unei persoane.

În consecinţa, art. 8 din convenţie este aplicabil.

B. Cu privire la respectarea exigenţelor art. 8 1. Cu privire la existenta unei încălcări 45. În opinia Guvernului trei condiţii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a exista o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private:

Or, în speta atât înregistrarea, cat şi folosirea datelor referitoare la reclamant au avut loc înaintea ratificării convenţiei de către România. În ceea ce priveşte pretinsa imposibilitate de a contesta informaţiile, Guvernul susţine ca, dimpotriva, reclamantul are posibilitatea de a contesta datele care contravin realităţii, dar ca el nu a folosit cai de atac adecvate.

În speta, din scrisoarea S.R.I., datată 19 decembrie 1990, reiese fără nici o indoiala ca acest serviciu deţine informaţii referitoare la viaţa privată a reclamantului. Dacă este adevărat ca aceasta scrisoare este anterioară datei de 20 iunie 1994, data la care dispoziţiile convenţiei au intrat în vigoare pentru România, Guvernul nu a susţinut ca începând cu această dată S.R.I. a încetat să deţină informaţii asupra vieţii private a reclamantului. Curtea subliniaza, de asemenea, ca aceste date au fost folosite şi ulterior, de exemplu în cadrul acţiunii în revizuire care s-a finalizat prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997.

Atât înregistrarea acestor date, cat şi folosirea lor, însoţite de refuzul de a-i acorda reclamantului posibilitatea să le conteste, constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, garantat de art. 8 alin. 1 din convenţie.

Curtea trebuie deci sa verifice dacă Legea nr. 14/1992 cu privire la organizarea şi funcţionarea S.R.I., invocată de altfel şi de Guvern, poate constitui fundamentul legal al acestor măsuri. Cu privire la acest aspect se constată că legea menţionată autorizeaza S.R.I. sa culeagă, să arhiveze şi sa folosească informaţii care vizează securitatea naţionala, motiv pentru care Curtea are dubii cu privire la relevanta pentru securitatea naţionala a datelor deţinute despre reclamant. Cu toate acestea, reaminteste ca în primul rând autorităţile naţionale şi mai ales instanţele sunt chemate sa interpreteze şi să aplice dreptul intern (Hotărârea Kopp împotriva Elvetiei mai sus citata, pag. 541, alin. 59) şi constata ca prin Hotărârea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucureşti a confirmat legalitatea deţinerii de către S.R.I. a datelor respective, în calitate de depozitar al arhivelor fostelor organe de siguranţă.

Acesta este motivul pentru care Curtea concluzioneaza ca arhivarea unor date cu privire la viaţa privată a reclamantului are temei legal în dreptul intern.

Totuşi nici o reglementare interna nu prevede limite ce urmează să fie respectate în exercitarea acestei competente. Astfel, dreptul intern nu defineste genul de informaţie ce poate fi înregistrată, categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere, precum strângerea şi arhivarea datelor, nici împrejurările în care pot fi luate aceste măsuri şi nici procedura care trebuie urmată. De asemenea, legea nu stabileşte limite cu privire la vechimea informaţiilor deţinute şi la durata păstrării lor.

Art. 45 dispune ca S.R.I. va prelua în păstrare şi folosire arhivele care au aparţinut fostelor organe de informaţii care au avut competente pe teritoriul României şi permite consultarea documentelor S.R.I. cu aprobarea directorului.

Curtea observa ca acest articol nu include nici o dispoziţie explicita şi detaliată cu privire la persoanele autorizate sa consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmată şi modul în care pot fi utilizate informaţiile astfel obţinute.

Pentru a fi compatibil cu exigenţele art. 8, un sistem de supraveghere secreta trebuie să conţină garanţii stabilite de lege, aplicabile atunci când activitatea structurilor abilitate sa supravegheze este controlată. Procedurile de control trebuie să respecte cat se poate de fidel valorile unei societăţi democratice, în special principiul preeminentei dreptului, la care se referă în mod expres preambulul convenţiei. Aceasta înseamnă ca orice ingerinta a executivului în exercitarea drepturilor unei persoane va fi supusă unui control eficient, asigurat - cel puţin şi în ultima instanţa - de către puterea judecătorească, care oferă cele mai largi garanţii de independenta, imparţialitate şi procedura (Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei mai sus citata, pag. 25-26, alin. 55).

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 din convenţie 64. Reclamantul a arătat ca absenta oricărei forme de atac în faţa unei instanţe naţionale, care să dispună anularea fisierului ce conţinea date privitoare la persoana sa şi a datelor inexacte, este contrară art. 13.

Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

Pe de altă parte, subliniaza Guvernul, reclamantul poate să se prevaleze în prezent de dispoziţiile Legii nr. 187/1999 pentru a lua cunoştinţa de dosarul care i s-a întocmit de Securitate. În temeiul art. 15 şi 16 din această lege, reclamantul ar putea contesta în faţa unei instanţe veridicitatea informaţiilor conţinute în dosarul sau.

În plus, atunci când este vorba despre un sistem secret de supraveghere, un mecanism obiectiv de control poate fi suficient atâta timp cat măsurile rămân secrete. Persoana trebuie să aibă la indemana o cale de atac numai atunci când măsurile au fost făcute publice (Hotărârea Klass şi alţii mai sus citata, pag. 31, alin. 70-71).

În primul rând, Curtea constata ca art. 54 din decret deschide calea unei acţiuni în justiţie cu caracter general, care are ca scop apărarea drepturilor nepatrimoniale incalcate. Or, Curtea de Apel Bucureşti a arătat în Hotărârea din 25 noiembrie 1997 ca S.R.I. era abilitat de lege să deţină informaţii cu privire la reclamant, provenite din dosarele fostelor servicii de informaţii.

În al doilea rând, Guvernul nu a putut prezenta Curţii vreo hotărâre pronunţată în dreptul intern care să constituie jurisprudenta în materie. El nu a demonstrat deci ca o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă. Prin urmare, excepţia preliminară invocată de Guvern va fi respinsă.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din convenţie 74. Reclamantul a susţinut ca nesoluţionarea de către instanţe a cererilor privind despăgubirile civile şi cheltuielile de judecată a reprezentat o atingere a "dreptului la instanţa", incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 6 din convenţie, care prevede următoarele: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale (...) de către o instanţa (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

Prin urmare, Curtea apreciază ca omisiunea Curţii de Apel Bucureşti de a examina aceasta cerere a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, pag. 12, alin. 30).

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie 80. Reclamantul a solicitat acordarea unor despăgubiri în conformitate cu art. 41 din convenţie, care prevede următoarele: "Dacă Curtea declara ca a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acorda părţii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabila."

A. Despăgubiri 81. Reclamantul a solicitat 20 miliarde lei (ROL) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin divulgarea unor informaţii false şi defaimatoare în legătură cu persoana sa, precum şi prin refuzul autorităţilor timp de mai mulţi ani de a admite eroarea şi de a o indrepta.

Curtea mai observa ca informaţiile considerate defaimatoare au fost declarate nule de Curtea de Apel Bucureşti, răspunzând astfel parţial cererii reclamantului. Se apreciază ca reclamantul a suferit totuşi un prejudiciu moral, datorită faptului ca a existat un fisier secret, contrar exigenţelor art. 8, că nu a existat o cale de atac efectivă în aceasta privinta, nu a avut loc un proces echitabil şi a trecut un număr de ani până când o instanţa să constate ca este competenţa sa anuleze informaţiile defaimatoare.

Prin urmare, Curtea constata ca în cauza a existat o atingere grava a drepturilor domnului Rotaru, iar suma de 50.000 FRF reprezintă o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. Aceasta suma va trebui plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.

B. Cheltuieli de judecată 84. Reclamantul a solicitat 38 milioane ROL (13.450 FRF) reprezentând:

Curtea acorda integral reclamantului suma solicitată de el, mai precis 13.450 FRF, minus suma deja plătită de Consiliul Europei cu titlu de asistenţa judiciară. Suma este convertibilă în lei româneşti la rata de schimb de la data când vor fi făcute plăţile.

C. Dobânzi 88. Curtea considera potrivit să se retina nivelul dobânzilor care se aplică legal în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri, adică 2,74% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA 1. respinge, în unanimitate, excepţia preliminară a Guvernului de pierdere a calităţii de victima;

Redactată în limbile franceza şi engleza, apoi pronunţată în şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg la data de 4 mai 2000.

Luzius Wildhaber, preşedinte Michele De Salvia, grefier La prezenta hotărâre se anexează, conform art. 45 alin. 2 din convenţie şi art. 74 alin. 2 din regulamentul Curţii, următoarele opinii:

OPINIA CONCORDANTA a domnului judecător Wildhaber, la care se alătură opiniile domnilor Makarczyk, Turmen, Costa, doamnei Tulkens, domnului Casadevall şi doamnei Weber În cauza de faţa reclamantul a invocat o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, cauzată de deţinerea şi utilizarea de către Serviciul Roman de Informaţii (S.R.I.) a unui fisier conţinând informaţii, cele mai multe din perioada 1946-1948. Una dintre acestea era în sensul că în anul 1937, în timpul studiilor (atunci când acesta avea doar şaisprezece ani), fusese membru al unei miscari de tip "legionar", adică o organizaţie paramilitara de extrema dreapta, naţionalista şi antisemita. Aceasta informaţie, dezvaluita într-o scrisoare de la sfârşitul lui 1990, expediată de Ministerul de Interne, a fost declarata inexactă în anul 1997 de către Curtea de Apel Bucureşti. Cu toate acestea, s-ar părea ca informaţia încă mai este consemnată în fişierele S.R.I., fără ca hotărârea din anul 1997 să fie şi ea menţionată în acel fisier. În plus, reclamantul nu a primit nici daune-interese şi nici vreo indemnizaţie pentru taxele şi cheltuielile ocazionate de procedurile iniţiate. O acţiune în despăgubire împotriva S.R.I. a fost respinsă în 1994. Aparent, dreptul românesc nu îi permite încă reclamantului sa conteste deţinerea de către S.R.I. a unor informaţii privind viaţa sa privată, sa respingă veridicitatea acestora din urma sau să solicite distrugerea lor.

În acest context Curtea din Strasbourg decide ca a existat o încălcare a art. 8, 13 şi a art. 6 alin. 1. Conform jurisprudenţei sale constante (Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A nr. 82, pag. 36-38, alin. 87-88; Hotărârea Kruslin şi Huvig împotriva Frantei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 24-25, alin. 36-37, şi 176-B, pag. 56-57, alin. 35-36; Hotărârea Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-III, pag. 1017, alin. 51; Hotărârea Kopp împotriva Elvetiei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 543, alin. 75-76; şi Hotărârea Amann împotriva Elvetiei [GC] nr. 27798/95, alin. 61-62 şi 77-81, CEDO 2000-...), Curtea apreciază ca normele de drept intern care permit strângerea, consemnarea şi arhivarea în dosare secrete a unor informaţii vizând securitatea naţionala nu prezintă un grad suficient de previzibilitate. Prin urmare, deţinerea şi folosirea de către S.R.I. a unor informaţii cu privire la viaţa privată a reclamantului nu erau "prevăzute de lege", motiv pentru care a existat o încălcare a art. 8. Personal, subscriu total acestor concluzii.

Cu toate acestea - fie ca baza legală este sau nu este suficienta -, as dori sa adaug ca în speta am serioase îndoieli cu privire la faptul ca încălcarea drepturilor reclamantului ar fi urmărit un scop legitim din punct de vedere al art. 8 alin. 2. De altfel, pentru mine este de necontestat ca restrangerea acestui drept nu este necesară într-o societate democratica.

În ceea ce priveşte scopul legitim, de obicei Curtea admite ca acesta este legitim atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul 2 din art. 8-11. Totuşi, fiind vorba de securitatea naţionala, apreciez ca trebuie să existe cel puţin o legătură rezonabila şi reală între măsurile care aduc atingere vieţii private şi obiectivul invocat pentru ca acest scop să poată fi considerat legitim. Din punctul meu de vedere păstrarea arbitrară a unor informaţii privind viaţa privată a persoanelor cu scopul asigurării securităţii naţionale este de natura sa ridice probleme serioase.

În cauza Rotaru informaţiile culese de regimul trecut, într-un mod nelegal şi arbitrar, cu privire la activitatea desfăşurată de o persoană în adolescenta şi în timpul studiilor, în urma cu mai mult de 50 de ani şi chiar, în unul dintre cazuri, 63 de ani, unele dintre ele dovedindu-se că nu corespund adevărului, sunt încă păstrate, fără a se oferi vreo garanţie adecvată şi eficienta împotriva abuzurilor. Nu este sarcina Curţii să se pronunţe ca aceste informaţii trebuie distruse, ca trebuie să existe o reglementare privind dreptul de acces la aceste informaţii sau dreptul de a cere rectificarea acestora ori dacă un alt sistem ar fi conform convenţiei. Este totuşi greu de precizat ce anume interes privind securitatea naţionala poate justifica continua păstrare a informaţiilor privind viaţa privată a reclamantului. Prin urmare, consider ca onorata Curte ar fi trebuit să constate ca măsura în discuţie nu urmarea un scop legitim în sensul art. 8 alin. 2.

Aceasta concluzie nu ar mai fi făcut necesară examinarea împrejurării de a şti dacă măsura era necesară într-o societate democratica, deoarece aceasta depinde de existenta unui scop legitim. Dacă totuşi Curtea ar fi preferat sa accepte existenta unui scop legat de siguranţă naţionala, ar fi trebuit sa reaminteasca ca statele nu dispun de puteri discretionare nelimitate pentru a supune persoanele fizice unor măsuri de supraveghere secreta. Astfel, trebuie să existe un echilibru între interesul unui stat de a lua măsurile necesare pentru protecţia siguranţei naţionale şi gravitatea măsurilor care duc la încălcarea dreptului reclamantului la respectarea vieţii private. Curtea din Strasbourg a subliniat în repetate randuri ca "un sistem secret de supraveghere, având drept scop apărarea siguranţei naţionale, creează riscul de a pune în pericol sau chiar de a distruge democraţia pe motiv ca o apara" (Hotărârea Leander împotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 25, alin. 60; vezi şi Hotărârea Klass şi alţii împotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 21-23, alin. 42 şi 49 şi, mutatis mutandis, Hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pag. 1.866, alin. 131, şi Hotărârea Tinnely &

Sons Ltd şi alţii şi McElduff şi alţii împotriva Regatului Unit din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, pag. 1662, alin. 77). Acesta este motivul pentru care Curtea trebuie să îşi formeze convingerea ca supravegherea secreta a cetăţenilor este strict necesară apărării instituţiilor democratice şi ca exista garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor.

Având în vedere ansamblul circumstanţelor cauzei şi în lumina consideratiilor de mai sus cu privire la scopul legitim, trebuie să tragem concluzia ca în speta nu era deloc necesară încălcarea dreptului reclamantului la viaţa privată într-o societate democratica, pentru atingerea unui scop legat de securitatea naţionala.

Într-un cuvânt deci, chiar dacă ar fi existat în cauza Rotaru un temei legal previzibil, Curtea ar fi trebuit totuşi să se pronunţe pentru încălcarea art. 8, fie pe motivul ca nici un scop legitim nu justifica perpetuarea păstrării unui sistem abuziv de fisiere secrete, fie pentru ca această măsură în mod evident nu era necesară într-o societate democratica.

OPINIA CONCORDANTA a domnului judecător Lorenzen Am votat în speta în favoarea concluziilor majorităţii, având în vedere aceleaşi motive. Aceasta nu înseamnă ca as fi în mod fundamental în dezacord cu observaţiile prezentate de domnul judecător Wilhaber în opinia sa concordanta cu privire la celelalte cerinţe ale art. 8 alin. 2. Motivul pentru care nu m-am raliat punctului sau de vedere consta doar în faptul ca în jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant ca atunci când o măsura ce a dus la încălcarea dreptului garantat de art. 8 nu este "prevăzută de lege", nu mai este necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii cerute de art. 8 alin. 2. Mi se pare esenţială menţinerea acestei jurisprudente.

OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ a domnului judecător Bonello 1. Majoritatea a decis ca a existat o încălcare a art. 8, după ce a constatat ca dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile cauzei analizate. Am votat împreună cu majoritatea în favoarea constatării altor încălcări ale convenţiei, dar nu pot sa reţin aplicabilitatea art. 8.