Hotărâre nr. 1.139 din 23 iulie 2004
Despre ce este acest act?
Această hotărâre modifică și completează normele metodologice privind atestarea impresarilor artistici și avizarea activității de impresariat artistic, stabilind noi condiții și proceduri pentru obținerea și reavizarea atestatelor.
Pentru cine: Impresarii artistici, persoane fizice sau juridice; Centrul pentru Formare, Educație Permanentă și Management în Domeniul Culturii.
Termene:
- Obligația reavizării atestatelor de impresar artistic la fiecare 3 ani.
- Impresarii artistici trebuie să solicite reavizarea atestatelor la fiecare 3 ani.
- Pentru reavizare, persoanele fizice depun un dosar care include, printre altele, certificatul de cazier judiciar, certificatul de cazier fiscal și raportul activităților desfășurate în ultimii 3 ani.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept procesual
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Procedurile de atestare și avizare pentru desfășurarea activității de impresariat artistic.
- Obligația reavizării atestatelor de impresar artistic la fiecare 3 ani.
- Documentele necesare pentru reavizarea atestatelor de către persoane fizice și juridice.
- Verificarea respectării prevederilor legale de către impresarii artistici de către autoritățile competente.
Pe cine privește acest act?
- Impresarii artistici, persoane fizice sau juridice.
- Centrul pentru Formare, Educație Permanentă și Management în Domeniul Culturii.
Care sunt punctele cheie?
- Impresarii artistici trebuie să solicite reavizarea atestatelor la fiecare 3 ani.
- Pentru reavizare, persoanele fizice depun un dosar care include, printre altele, certificatul de cazier judiciar, certificatul de cazier fiscal și raportul activităților desfășurate în ultimii 3 ani.
- Persoanele juridice depun un dosar similar, care include și atestatele impresarilor artistici asociați sau angajați, precum și actele constitutive.
- Autoritățile competente (Ministerul Culturii și Cultelor, direcțiile județene pentru cultură) verifică respectarea legii de către impresarii artistici și sesizează Comisia în caz de nereguli.
Drept procesual
Textul legii
Textul legii
HOTĂRÂRE nr. 1.139 din 23 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 751/2002 privind înfiinţarea Comisiei de atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic şi pentru aprobarea Normelor metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 3 august 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I Alineatul (2) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 751/2002 privind înfiinţarea Comisiei de atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic şi pentru aprobarea Normelor metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 23 iulie 2002, se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Comisia este organism de specialitate fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Centrul pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii."
Articolul II Normele metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 23 iulie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
Art. 11
^2. - (1) În cazul în care dosarul este complet, conform dispoziţiilor art. 11^1 alin. (2), respectiv alin. (3), secretarul îl transmite preşedintelui Comisiei. Dosarul va fi supus analizei membrilor Comisiei de către preşedinte în termen de cel mult 10 zile de la data primirii
Art. 13
^2. - În cazul nerespectării procedurii prevăzute la art. 11^1, atestatele de impresar artistic, respectiv avizele de impresariat artistic, încetează de drept să producă efecte juridice în momentul împlinirii termenului de 3 ani de la data eliberării acestora
Art. 13
^3. - (1) Reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, la nivel central, şi cei ai direcţiilor judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural, respectiv a municipiului Bucureşti, la nivel local, verifică respectarea de către impresarii artistici a prevederilor legale în vigoare
Articolul III Hotărârea Guvernului nr. 751/2002 privind înfiinţarea Comisiei de atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic şi pentru aprobarea Normelor metodologice de atestare a impresarilor artistici şi de avizare pentru derularea activităţii de impresariat artistic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 23 iulie 2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul culturii şi cultelor, Răzvan Theodorescu Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 23 iulie 2004.
Nr. 1.139. ----------