ANEXE din 11 noiembrie 2010

ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 872 bis din 28 decembrie 2010 ----------- Notă ... *) Ordin nr. 5.620/2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 872 din 28 decembrie 2010 Anexa 1 Lista cuprinzând programele pentru concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU AGRICULTURĂ, HORTICULTURĂ PROFESORI - Bucureşti - 2010 A. NOTĂ DE PREZENTARE Programa pentru disciplinele TEHNOLOGICE se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi profesorilor care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în baza standardului ocupaţional "Profesor pentru învăţământul gimnazial şi pentru învăţământul liceal", în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional. Structura arborescentă şi sistemul modular de organizare curriculară pentru învăţământul tehnologic, solicită abordarea structurală a desfăşurării procesului de învăţământ. Programa de concurs este elaborată în acord cu programele şcolare în vigoare din învăţământul preuniversitar pentru respectiva disciplină şi cu programele pentru evaluările şi examenele naţionale. Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul absolventului de învăţământ superior, urmărind: - cunoaşterea de către profesor a conţinuturilor ştiinţifice şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor de pregătire profesională şi a metodicii predării acestora; - utilizarea competentă a documentelor şcolare reglatoare; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a demersului didactic intra-, trans-, inter-, şi multidisciplinar, în concordanţă cu standardele de pregătire profesională; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional. Fiind date particularităţile disciplinelor tehnologice şi rolul pe care acestea îl au asupra formării şi maturizării profesionale a elevului, precum şi asupra întregului climat educaţional al şcolii, profesorul trebuie să demonstreze că: - înţelege conceptele centrale şi metodele de investigaţie specifice disciplinelor pe care le predă; - are capacitatea de a crea experienţe de învăţare semnificative pentru elev; - înţelege cum învaţă şi cum se dezvoltă elevul şi poate să ofere oportunităţi de învăţare care sprijină dezvoltarea profesională a acestuia; - înţelege că elevii sunt diferiţi din punctul de vedere al felului în care învaţă şi poate să ofere oportunităţi instructiv-educative adaptate la diferenţele individuale de învăţare; - înţelege procesele de integrare curriculară şi foloseşte o varietate de strategii didactice care încurajează dezvoltarea gândirii critice a elevului, capacitatea de rezolvare a problemelor şi performanţele lui în utilizarea noilor tehnologii; - are capacitatea de a alege şi utiliza cele mai bune metode ce vizează motivaţia şi comportamentul pentru a crea un mediu educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă, motivaţia intrinsecă şi angajarea elevului în actul învăţării, sprijinind astfel succesul şcolar al acestuia; - dezvoltă cunoaşterea şi utilizarea unor variate strategii de comunicare eficientă pentru a sprijini curiozitatea, colaborarea şi interacţiunea elevilor în activitatea de învăţare; - planifică activitatea de predare-învăţare pe baza obiectivelor şi competenţelor curriculare, a cunoaşterii proceselor predării-învăţării, a conţinutului disciplinei, a abilităţilor elevilor şi a diferenţelor dintre elevi; modelează activitatea la clasă conform obiectivelor evaluării; - înţelege şi foloseşte o diversitate de strategii de evaluare pentru a aprecia şi modifica activităţile didactice, asigurând continua dezvoltare intelectuală şi socială a elevului; - evaluează efectele opţiunilor şi acţiunilor sale asupra elevilor, părinţilor, altor colegi (profesori) şi modifică aceste acţiuni atunci când este necesar; - caută în mod activ oportunităţi pentru perfecţionarea sa profesională continuă; - contribuie la stabilirea unor relaţii pozitive cu colegii, familiile elevilor şi altor organizaţii existente în comunitatea în care trăieşte, în aşa fel încât să stimuleze angajarea acestora în sprijinirea activităţilor şcolii; - înţelege necesitatea de a asista elevii în orientarea lor către carieră şi de a integra educaţia pentru carieră în activitatea didactică; - înţelege aspectele de ordin legislativ ale activităţii sale, respectiv, drepturile legale ale elevului şi părinţilor, precum şi propriile sale drepturi şi responsabilităţi; - înţelege criteriile de evaluare a activităţii sale şi are capacitatea de a le integra în conceperea şi realizarea activităţii didactice. B. COMPETENŢE SPECIFICE PROFESORULUI DE DISCIPLINE TEHNOLOGICE Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice profesorului de discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt: - cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor; - cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: standarde de pregatire profesională, planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi; - capacitatea de a construi un climat educativ stimulativ şi eficient. C. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR TEHNOLOGICE TEME DE DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ a. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice 1. Componentele curriculumului şcolar: curriculum naţional, planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, module, standarde de pregătire profesională, programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; 2. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală sau la decizia scolii de tipul: aprofundare/ extindere/opţional ca disciplină nouă; 2.1. Repere/condiţionări în elaborarea CDS/CDL (resurse umane, materiale, context local, interesele elevilor); 2.2. Modalităţi de adecvare a unui CDS/CDL la grupuri ţintă diferite; 2.3. Obiectivele predării - învăţării - evaluării la disciplinele CDS/CDL din domeniul stiinţei informării. 2.4. Obiective cadru, obiective de referinţă, competenţe generale, competenţe specifice, unităţi de competenţă şi competenţe. 2.5. Elaborarea obiectivelor operaţionale; 3. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter-, pluri şi transdisciplinare. b. Strategii didactice utilizate în procesul de instruire. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic - aplicativ 1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare; 2. Utilizarea metodelor centrate pe elev, tehnicilor de învăţare prin cooperare; 3. Forme de organizare a activităţii didactice: clasificare, caracterizare; 4. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare; 4.1. Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ; 4.2. Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor; 5. Selectarea metodelor optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice, formării gândirii tehnice şi a dezvoltării simţului artistic/estetic; 6. Mediul de instruire: mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea Tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire; 7. Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/social; 8. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare. Valorizarea muncii elevului; 9. Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiv- educativ. c. Managementul clasei 1. Rolurile profesorului în facilitarea experienţelor care conduc la formarea autonomiei elevilor în învăţare (organizator, participant, membru al unei echipe, persoană resursă, facilitator, intermediar, evaluator etc.); 2. Organizarea activităţilor: crearea unui climat favorabil învăţării, folosirea resurselor adecvate; folosirea resurselor psihice ale profesorului şi elevilor (capacităţi, cunoştinţe, experienţe individuale sau colective); folosirea eficientă a timpului; forme de instruire (pe grupe, studiu individual, frontal etc.) şi alternarea acestora în cadrul unei secvenţe didactice; antrenarea persoanelor resursă din interiorul şi din afara unităţii de învăţământ în activităţile clasei; gestionarea situaţiilor conflictuale. d. Evaluarea rezultatelor şcolare 1. Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare; 2. Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare); 3. Calităţile instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate; 4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de corectare şi notare; 5. Construirea instrumentelor de evaluare 6. Erori de evaluare şi modalităţi de minimizare a lor. Bibliografie: DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ Competenţe specifice 1. Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice de specialitate şi metodice pentru disciplinele tehnologice; 2. Realizarea de conexiuni între conţinuturile disciplinelor tehnologice şi problemele de învăţare specifice domeniului de pregătire; 3. Realizarea corelaţiilor intra, inter şi pluridisciplinare a conţinuturilor; 4. Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; 5. Aplicarea adecvată a principiilor şi metodelor specifice didacticii disciplinelor tehnologice; 6. Elaborarea, selectarea şi aplicarea unor metode de evaluare adecvate obiectivelor sau competenţelor vizate; 7. Proiectarea şi/sau selectarea unor conţinuturi pentru programele opţionale sau curriculumul în dezvoltare locală de tipul aprofundare/extindere/opţional ca disciplină nouă; 8. Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; 9. Aplicarea unor forme de management al clasei în funcţie de activitatea de învăţare proiectată; 10. Transmiterea, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor, a conţinuturilor astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective şi atitudinale; 11. Stimularea potenţialului fiecărui elev şi dezvoltarea creativităţii. D. TEME DE SPECIALITATE ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 1. Definirea ecosistemelor. Caracterizarea agroecosistemelor. 2. Sursele de poluare a mediului înconjurător şi indicarea modului de dispersie a poluanţilor: ● Surse de poluare a apelor şi modul de dispersie a poluanţilor. ● Surse de poluare a aerului şi modul de dispersie a poluanţilor. ● Surse de poluare a solului şi modul de dispersie a poluanţilor. 3. Efectele majore ale poluării mediului (efectul de seră, ploi acide, stratul de ozon). 4. Măsuri de protecţie a mediului şi combatere a poluării: ● epurarea apelor; ● purificarea emisiilor gazoase; ● combaterea vibraţiilor şi zgomotelor; ● desecarea, drenarea, fixarea şi stabilizarea terenurilor; ● folosirea raţională a îngrăşămintelor şi pesticidelor în agricultură; ● colectarea transportul, depozitarea, prelucrarea şi recuperarea deşeurilor. AGROPEDOLOGIE 1. Însuşirile principale ale solurilor şi modul cum influenţează ele capacitatea de producţie a acestora în stabilirea tehnologiilor de cultivare (proprietăţi chimice, fizico-mecanice, fizice, morfologice şi hidrofizice). 2. Asolamentele şi rolul lor în obţinerea de producţii mari şi de calitate 3. Combaterea integrată a buruienilor: ● generalităţi, definiţie şi grupare; ● metode preventive; ● metode agrotehnice; ● combaterea biologică a buruienilor. 4. Combaterea chimică a buruienilor: ● protecţia muncii în folosirea pesticidelor; ● metode de aplicare a erbicidelor; ● epoci de aplicare a erbicidelor; ● selectivitatea erbicidelor; ● interacţiunea erbicidelor cu solul; ● remanenţa erbicidelor în sol. AGROCHIMIE 1. Corectarea reacţiilor solurilor prin amendamente: ● corectarea reacţiei acide a solurilor; ● corectarea reacţiei bazice a solurilor; 2. Îngrăşăminte organice naturale: ● gunoiul de grajd; ● tulbureala (nămolul) de bovine; ● nămolul de decantare; ● urina şi mustul de gunoi de grajd; ● dejecţiile din sectorul avicol; ● nămolurile provenite de la epurarea apelor uzate orăşeneşti; ● compostul din resturi organice gospodăreşti; ● paiele nefermentate ca îngrăşământ; ● îngrăşămintele verzi. 3. Îngrăşăminte chimice pe bază de azot, fosfor. potasiu. 4. Îngrăşăminte complexe AGREGATE ŞI INSTALAŢII PENTRU AGRICULTURĂ 1. Folosirea utilajelor şi a agregatelor agricole pentru pregătirea terenului, înfiinţarea şi întreţinerea culturilor agricole (pluguri, grape, cultivatoare, semănători). 2. Maşini de recoltat: ● combine pentru recoltat cereale păioase şi porumb; ● maşina de recoltat mazăre şi fasole; ● maşina de recoltat furaje: cositori, greble, maşini de adunat şi căpiţat; ● maşini de recoltat cartofi; Se tratează părţile componente şi procesul de lucru. 3. Normele de protecţie a muncii şi PSI în exploatarea utilajelor şi maşinilor agricole. CULTURĂ PLANTELOR DE CÂMP 1. Tehnologiile de cultivare a plantelor de câmp (rotaţie, fertilizare, sămânţa şi semănatul, lucrări de îngrijire, recoltare şi depozitare): ● cereale neprăşitoare şi prăşitoare (grâu, porumb); ● leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole); ● plante uleioase (floarea-soarelui); ● plante rădăcinoase şi tuberculifere (sfecla de zahăr, cartoful): rotaţie, îngrăşăminte, sămânţa şi semănat, îngrijire - prevenirea şi combaterea bolilor, dăunătorilor, buruienilor, irigarea, recoltarea. 2. Tehnologii de cultivare a plantelor furajere: ● leguminoase perene (lucernă şi trifoi); ● rădăcinoase furajere (sfecla furajeră, morcovul furajer). 3. Metode de îmbunătăţire a pajiştilor permanente: ● Desecarea şi irigarea; ● Curăţirea pajiştilor; ● Combaterea vegetaţiei lemnoase; ● Aplicarea îngrăşămintelor. 4. Metode de folosire raţională a pajiştilor: ● Folosirea prin păşunat; ● Folosirea prin cosit; ● Folosirea mixtă. ● Depozitarea şi conservarea plantelor furajere. 5. Norme de protecţie a muncii specifice lucrărilor pentru culturile de câmp. CULTURĂ PLANTELOR HORTICOLE 1. Pregătirea terenului şi înfiinţarea culturilor legumicole pentru: ● Cultura plantelor legumicole în câmp; ● Cultura plantelor legumicole protejat şi forţat; ● Producerea răsadului de plante legumicole. 2. Îngrijirea culturilor legumicole: ● Lucrări cu caracter general aplicat plantelor legumicole; ● Lucrări speciale aplicate plantelor legumicole; ● Lucrări specifice culturilor forţate şi protejate de legume. 3. Recoltarea produselor legumicole 4. Pregătirea terenului şi înfiinţarea plantaţiilor viticole: ● Sisteme de cultură a viţei de vie; ● Lucrări de pregătire a terenului, desfundatul, fertilizarea de bază, corecţia reacţiei solului, dezinfecţia solului; ● Pichetarea terenului pentru plantaţiile viticole; ● Înfiinţarea plantaţiilor viticole: epoca de plantare, executarea gropilor de plantare, pregătirea materialului săditor viticol în vederea plantării. 5. Întreţinerea plantaţiilor roditoare de viţă de vie: ● Sisteme de tăiere şi forme de conducere la viţa de vie ● Agrotehnica plantaţiilor roditoare de viţă de vie: lucrările solului, fertilizarea plantaţiilor, protecţia fitosanitară şi împotriva accidentelor climatice şi irigarea plantaţiilor viticole. 6. Sisteme de cultură ale pomilor fructiferi 7. Lucrări de pregătire a terenului în vederea înfiinţării plantaţiilor pomicole: defrişarea vegetaţiei, desfundatul, fertilizarea de bază, corecţia reacţiei solului, dezinfecţia solului; 8. Înfiinţarea plantaţiilor pomilor fructiferi: epoca de plantare, executarea gropilor de plantare, pregătirea materialului săditor pomicol în vederea plantării, plantarea propriu-zisă. 9. Întreţinerea plantaţiilor roditoare de pomi fructiferi: ● Tehnica tăierilor de fructificare şi întreţinere a coroanei pomilor fructiferi; ● Agrotehnica plantaţiilor roditoare de pomi fructiferi: lucrările solului, fertilizarea plantaţiilor, protecţia fitosanitară şi împotriva accidentelor climatice şi irigarea plantaţiilor viticole. 10. Norme de protecţie a muncii specifice lucrărilor din horticultură. Bibliografie: Autori: 1. Dascălu Marea - prof. ing., grd. I. dr., Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie Tecuci 2. Micli Angela - profesor gr. I, drd., Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt 3. Dodocioiu Angela - prof. gr. I, Grup Şcolar Agricol Malu Mare, Dolj CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU AGRICULTURĂ, HORTICULTURĂ MAIŞTRI INSTRUCTORI - Bucureşti - 2010 A. NOTĂ DE PREZENTARE Programa pentru disciplinele TEHNOLOGICE se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi maiştrilor instructori care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional. Structura arborescentă şi sistemul modular de organizare curriculară pentru învăţământul tehnologic, solicită abordarea structurală a desfăşurării procesului de învăţământ. Programa de concurs este elaborată în acord cu programele şcolare în vigoare din învăţământul preuniversitar pentru respectiva disciplină şi cu programele pentru evaluările şi examenele naţionale. Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul maistrului instructor, urmărind: - cunoaşterea de către profesor a conţinuturilor ştiintifice şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor de pregătire profesională şi a metodicii predării acestora; - utilizarea competentă a documentelor şcolare reglatoare; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a demersului didactic intra-, trans-, inter-, şi multidisciplinar, în concordanţă cu standardele de pregatire profesională; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional. Au fost urmărite formarea şi structurarea competenţelor pentru maiştri instructori, cu aplicare la specificul activităţilor de instruire practică. Pe lângă competenţele specifice, în specialitate, sunt vizate competenţele pentru îndeplinirea eficientă a unui rol social precum şi competenţele metodice. Conţinuturile programei urmăresc sporirea flexibilităţii, mobilităţii ocupaţionale şi creşterea gradului de adaptabilitate a maiştrilor instructori la evoluţia tehnică, tehnologică şi economică în domeniu. Programa este orientată pe evaluarea calităţii concepţiei didactice şi a modalităţilor concrete prin care maistrul instructor pune elevii în situaţii de învăţare eficientă, menite să conducă la formarea competenţelor prevăzute în standardele de pregătire profesională. Această orientare este cu atât mai necesară în prezent, când flexibilitatea programelor şcolare solicită din partea cadrelor didactice efortul de a concepe procese şi parcursuri didactice adaptate nivelului claselor de elevi cu care lucrează şi finalităţilor învăţământului tehnologic. B. COMPETENŢE SPECIFICE Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice maistrului instructor pentru discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. - Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice şi metodice de specialitate; - Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; - Realizarea corelaţiilor intra, -inter şi pluridisciplinare ale conţinuturilor; - Proiectarea activităţilor de instruire practică/pregătire practică în concordanţă cu cerinţele curriculumului şi ale tehnologiei didactice moderne; - Organizarea şi coordonarea activităţii de instruire/pregătire practică în atelierul tehnologic şcolar şi la agenţii economici în scopul formării şi dezvoltării competenţelor specifice; - Selectarea şi aplicarea metodelor de evaluare adecvate activităţii de instruire/pregătire practică; - Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; - Exploatarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor în condiţiile respectării normelor de igienă, de securitate şi sănătate în muncă, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi protecţia mediului înconjurător; - Respectarea normelor de calitate pentru desfăşurarea proceselor, obţinerea produselor şi oferirea serviciilor; Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice maistrului de discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt: - cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor; - cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: standarde de pregatire profesională, planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi; - capacitatea de a construi un climat educativ stimulativ şi eficient. C. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR TEHNOLOGICE TEME DE DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ a. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice 1. Componentele curriculumului şcolar: curriculum naţional, planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, module, standarde de pregătire profesională, programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; 2. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală: aprofundare/extindere; 2.1. Repere/condiţionări în elaborarea CDL (resurse umane, materiale, context local, interesele elevilor); 2.2. Modalităţi de adecvare a unui CDL la grupuri ţintă diferite; 2.3. Obiectivele predării - învăţării - evaluării la disciplinele CDL din domeniul stiinţei informării. Obiective cadru, obiective de referinţă, competenţe generale, competenţe specifice, unităţi de competenţă şi competenţe. Elaborarea obiectivelor operaţionale; 3. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter-, pluri şi transdisciplinare. b. Strategii didactice utilizate în procesul de instruire. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic - aplicativ 1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare; 2. Utilizarea metodelor centrate pe elev, tehnicilor de învăţare prin cooperare; 3. Forme de organizare a activităţii didactice: clasificare, caracterizare; 4. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare; 4.1. Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ; 4.2. Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor; 5. Selectarea metodelor optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice, formării gândirii tehnice şi a dezvoltării simţului artistic/estetic; 6. Mediul de instruire: mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea Tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire; 7. Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/social; 8. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare. Valorizarea muncii elevului; 9. Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiv- educativ. c. Managementul clasei 1. Rolurile maistrului instructor în facilitarea experienţelor care conduc la formarea autonomiei elevilor în învăţare (organizator, participant, membru al unei echipe, persoană resursă, facilitator, intermediar, evaluator etc.); 2. Organizarea activităţilor: crearea unui climat adecvat, folosirea resurselor adecvate; folosirea resurselor psihice ale profesorului şi elevilor (capacităţi, cunoştinţe, experienţe individuale sau colective); folosirea eficientă a timpului; forme de instruire (pe grupe, studiu individual, frontal etc.) şi alternarea acestora în cadrul unei secvenţe didactice; antrenarea persoanelor resursă din interiorul şi din afara unităţii de invăţământ în activităţile clasei; gestionarea situaţiilor conflictuale. d. Evaluarea rezultatelor şcolare 1. Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare; 2. Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare); 3. Calităţile instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate; 4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de corectare şi notare; 5. Construirea instrumentelor de evaluare; 6. Erori de evaluare şi modalităţi de minimizare a lor. Bibliografie: DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ Competenţe specifice 1. Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice şi metodice de specialitate; 2. Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; 3. Realizarea corelaţiilor intra, -inter şi pluridisciplinare a conţinuturilor; 4. Proiectarea activităţilor de instruire practică/pregătire practică în concordanţă cu cerinţele curriculumului şi ale tehnologiei didactice moderne; 5. Aplicarea unor forme de management al clasei în funcţie de activitatea proiectată; 6. Organizarea şi coordonarea activităţii de instruire/pregătire practică în atelierul tehnologic şcolar şi la agenţii economici în scopul formării şi dezvoltării competenţelor specifice; 7. Selectarea şi aplicarea metodelor de evaluare adecvate activităţii de instruire/pregătire practică; 8. Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; 9. Exploatarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor în condiţiile respectării normelor de protecţie şi igiena muncii, P.S.I. şi protecţia mediului înconjurător; 10. Respectarea normelor de calitate pentru desfăşurarea proceselor, obţinerea produselor şi oferirea serviciilor; 11. Transmiterea, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor, a conţinuturilor astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective şi atitudinale; 12. Stimularea potenţialului fiecărui elev şi dezvoltarea creativităţii. D. CONŢINUTURILE PROGRAMEI 1. Agropedologie ● Tehnici de determinare a însuşirilor fizice şi chimice ale solului. ● Profile de soluri pentru diferite tipuri de soluri. ● Tehnici de determinare a indicilor de calitate ai seminţelor. ● Proba şi reglajele semănătorilor. 2. Cultura plantelor de câmp ● Tehnologia de cultivare la cereale (grâu, orz, ovăz, porumb). ● Tehnologia de cultivare la leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, soia). ● Tehnologia de cultivare la plante oleaginoase (floarea-soarelui, în pentru ulei). ● Tehnologia de cultivare la plante textile (în pentru fibre, cânepa). ● Tehnologia de cultivare la plante rădăcinoase şi tuberculifere (sfecla pentru zahăr, cartof). ● Norme de protecţie a muncii specifice lucrărilor pentru culturile de câmp. 3. Cultura plantelor horticole ● Producerea răsadurilor de legume şi flori. ● Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor legumicole şi floricole în câmp. ● Înfiinţarea şi întreţinerea culturilor legumicole şi floricole în câmp. ● Producerea materialului săditor pomicol şi viticol. ● Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor pomicole şi viticole pe rod. ● Norme de protecţie a muncii specifice lucrărilor din horticultură. 4. Agregate şi instalaţii pentru agricultură ● Lucrări de pregătire şi utilizare a agregatelor pentru arat, pregătirea terenului, fertilizat, semănat, lucrări de îngrijit culturile şi recoltat. ● Tehnica utilizării instalaţiilor de ventilaţie, încălzire şi evacuare a dejecţiilor din adăposturile de animale. ● Norme de protecţia muncii în exploatarea utilajelor şi maşinilor agricole. Bibliografie: AUTORI: 1. Dascălu Marea - prof. ing. dr., Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie Tecuci 2. Micli Angela - profesor gr. I, drd., Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt 3. Dodocioiu Angela - prof. gr. I, Grup Şcolar Agricol Malu Mare, Dolj CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU ALIMENTAŢIE PUBLICĂ PROFESORI - Bucureşti - 2010 A. NOTĂ DE PREZENTARE Programa pentru disciplinele TEHNOLOGICE se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi profesorilor care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate pe baza standardului ocupaţional "Profesor pentru învăţământul gimnazial şi pentru învăţământul liceal", în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional. Structura arborescentă şi sistemul modular de organizare curriculară pentru învăţământul tehnologic, solicită abordarea structurală a desfăşurării procesului de învăţământ. Programa de concurs este elaborată în acord cu programele şcolare în vigoare din învăţământul preuniversitar pentru respectiva disciplină şi cu programele pentru evaluările şi examenele naţionale. Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul absolventului de învăţământ superior, urmărind: - cunoaşterea de către profesor a conţinuturilor ştiinţifice şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor de pregătire profesională şi a metodicii predării acestora; - utilizarea competentă a documentelor şcolare reglatoare; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a demersului didactic intra-, trans-, inter-, şi multidisciplinar, în concordanţă cu standardele de pregătire profesională; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional. Fiind date particularităţile disciplinelor tehnologice şi rolul pe care acestea îl au asupra formării şi maturizării profesionale a elevului, precum şi asupra întregului climat educaţional al şcolii, profesorul trebuie să demonstreze că: - înţelege conceptele centrale şi metodele de investigaţie specifice disciplinelor pe care le predă; - are capacitatea de a crea experienţe de învăţare semnificative pentru elev; - înţelege cum învaţă şi cum se dezvoltă elevul şi poate să ofere oportunităţi de învăţare care sprijină dezvoltarea profesională a acestuia; - înţelege că elevii sunt diferiţi din punctul de vedere al felului în care învaţă şi poate să ofere oportunităţi instructiv-educative adaptate la diferenţele individuale de învăţare; - înţelege procesele de integrare curriculară şi foloseşte o varietate de strategii didactice care încurajează dezvoltarea gândirii critice a elevului, capacitatea de rezolvare a problemelor şi performanţele lui în utilizarea noilor tehnologii; - are capacitatea de a alege şi utiliza cele mai bune metode ce vizează motivaţia şi comportamentul pentru a crea un mediu educaţional care încurajează interacţiunea socială pozitivă, motivaţia intrinsecă şi angajarea elevului în actul învăţării, sprijinind astfel succesul şcolar al acestuia; - dezvoltă cunoaşterea şi utilizarea unor variate strategii de comunicare eficientă pentru a sprijini curiozitatea, colaborarea şi interacţiunea elevilor în activitatea de învăţare; - planifică activitatea de predare-învăţare pe baza obiectivelor şi competenţelor curriculare, a cunoaşterii proceselor predării-învăţării, a conţinutului disciplinei, a abilităţilor elevilor şi a diferenţelor dintre elevi; modelează activitatea la clasă conform obiectivelor evaluării; - înţelege şi foloseşte o diversitate de strategii de evaluare pentru a aprecia şi modifica activităţile didactice, asigurând continua dezvoltare intelectuală şi socială a elevului; - evaluează efectele opţiunilor şi acţiunilor sale asupra elevilor, părinţilor, altor colegi (profesori) şi modifică aceste acţiuni atunci când este necesar; - caută în mod activ oportunităţi pentru perfecţionarea sa profesională continuă; - contribuie la stabilirea unor relaţii pozitive cu colegii, familiile elevilor şi altor organizaţii existente în comunitatea în care trăieşte, în aşa fel încât să stimuleze angajarea acestora în sprijinirea activităţilor şcolii; - înţelege necesitatea de a asista elevii în orientarea lor către carieră şi de a integra educaţia pentru carieră în activitatea didactică; - înţelege aspectele de ordin legislativ ale activităţii sale, respectiv, drepturile legale ale elevului şi părinţilor, precum şi propriile sale drepturi şi responsabilităţi; - înţelege criteriile de evaluare a activităţii sale şi are capacitatea de a le integra în conceperea şi realizarea activităţii didactice. B. COMPETENŢE SPECIFICE PROFESORULUI DE DISCIPLINE TEHNOLOGICE Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice profesorului de discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt: - cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor; - cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: standarde de pregătire profesională, planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale; - capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; - capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare; - capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; - capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi; - capacitatea de a construi un climat educativ stimulativ şi eficient. C. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR TEHNOLOGICE TEME DE DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ a. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice 1. Componentele curriculumului şcolar: curriculum naţional, planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, module, standarde de pregătire profesională, programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; 2. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală sau la decizia scolii de tipul: aprofundare/ extindere/opţional ca disciplină nouă; 2.1. Repere/condiţionări în elaborarea CDS/CDL (resurse umane, materiale, context local, interesele elevilor); 2.2. Modalităţi de adecvare a unui CDS/CDL la grupuri ţintă diferite; 2.3. Obiectivele predării - învăţării - evaluării la disciplinele CDS/CDL din domeniul ştiinţei şi informării. 2.4. Obiective cadru, obiective de referinţă, competenţe generale, competenţe specifice, unităţi de competenţă şi competenţe. 2.5. Elaborarea obiectivelor operaţionale; 3. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter-, pluri şi transdisciplinare. b. Strategii didactice utilizate în procesul de instruire. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic - aplicativ 1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare; 2. Utilizarea metodelor centrate pe elev, tehnicilor de învăţare prin cooperare; 3. Forme de organizare a activităţii didactice: clasificare, caracterizare; 4. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare; 4.1. Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ; 4.2. Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor; 5. Selectarea metodelor optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice, formării gândirii tehnice şi a dezvoltării simţului artistic/estetic; 6. Mediul de instruire: mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea Tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire; 7. Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/social; 8. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare. Valorizarea muncii elevului; 9. Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiv - educativ. c. Managementul clasei 1. Rolurile profesorului în facilitarea experienţelor care conduc la formarea autonomiei elevilor în învăţare (organizator, participant, membru al unei echipe, persoană resursă, facilitator, intermediar, evaluator etc.); 2. Organizarea activităţilor: crearea unui climat favorabil învăţării, folosirea resurselor adecvate; folosirea resurselor psihice ale profesorului şi elevilor (capacităţi, cunoştinţe, experienţe individuale sau colective); folosirea eficientă a timpului; forme de instruire (pe grupe, studiu individual, frontal etc.) şi alternarea acestora în cadrul unei secvenţe didactice; antrenarea persoanelor resursă din interiorul şi din afara unităţii de învăţământ în activităţile clasei; gestionarea situaţiilor conflictuale. d. Evaluarea rezultatelor şcolare 1. Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare; 2. Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare); 3. Calităţile instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate; 4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de corectare şi notare; 5. Construirea instrumentelor de evaluare 6. Erori de evaluare şi modalităţi de minimizare a lor. Bibliografie: DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ ┌───┬────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐ │ 1 │Cristea Sorin │Studii de pedagogie generală. │Editura Didactică şi │ │ │ │ │pedagogică, Bucureşti, 2004 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 2 │Cristea Sorin │Fundamentele pedagogiei │Editura Polirom, Iaşi, 2010 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 3 │Cucoş Constantin│Pedagogie generală │Editura Polirom, Iaşi 2006 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 4 │Cucoş Constantin│Psihopedagogie pentru examenele de │Editura Polirom Iaşi, 2009 │ │ │ │definitivare şi grade didactice │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 5 │Dragomir Mariana│Managementul activităţii didactice. │Eurodidact, Cluj-Napoca, │ │ │ │ │2003. │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 6 │Ionescu M │Didactica modernă │Editura Dacia, Cluj, 1995. │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 7 │Iucu Romiţă │Managementul şi gestiunea clasei de │Editura Polirom, Iaşi, 2000 │ │ │ │elevi. │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 8 │Iucu Romiţă │Instruirea şcolară │Editura Polirom, Iaşi, 2001 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │ 9 │Neacşu Ion │Introducere în psihologia educaţiei şi a│Editura Polirom, Iaşi, 2010 │ │ │ │dezvoltării │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │10 │Neacşu Ion │Instruire şi învăţare │Editura Ştiinţifică, Bucureşti,│ │ │ │ │1990. │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │11 │Nicola I │Tratat de pedagogie şcolară │Editura Aramis, Bucureşti, │ │ │ │ │2000 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │12 │Pânişoară Ovidiu│Comunicarea eficientă. Metode de │Editura Polirom Iaşi, 2003 │ │ │ │interacţiune eficientă │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │13 │Păun Emil │Şcoala: abordare sociopedagogică │Editura Polirom, Iaşi, 1999. │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │14 │Stan Emil │Managementul clasei │Editura Aramis, colecţia │ │ │ │ │Educaţia XXI, 2005 │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │15 │*** │Evaluarea curentă şi examenele: Ghid │Bucureşti: ProGnosis, 2001 │ │ │ │pentru profesori. │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │16 │*** │Pedagogie. Fundamentări teoretice şi │Editura Polirom, Iaşi, 2002 │ │ │ │demersuri aplicative │ │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤ │17 │*** │Curriculum naţional. │Programe şcolare pentru │ ├───┼────────────────┼────────────────────────────────────────┤disciplinele tehnologice │ │18 │*** │Planurile-cadru, standarde de pregătire │ │ │ │ │profesională │ │ └───┴────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘ Competenţe specifice 1. Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice de specialitate şi metodice pentru disciplinele tehnologice; 2. Realizarea de conexiuni între conţinuturile disciplinelor tehnologice şi problemele de învăţare specifice domeniului de pregătire; 3. Realizarea corelaţiilor intra, inter şi pluridisciplinare a conţinuturilor; 4. Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; 5. Aplicarea adecvată a principiilor şi metodelor specifice didacticii disciplinelor tehnologice; 6. Elaborarea, selectarea şi aplicarea unor metode de evaluare adecvate obiectivelor sau competenţelor vizate; 7. Proiectarea şi/sau selectarea unor conţinuturi pentru programele opţionale sau curriculumul în dezvoltare locală de tipul aprofundare/extindere/opţional ca disciplină nouă; 8. Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; 9. Aplicarea unor forme de management al clasei în funcţie de activitatea de învăţare proiectată; 10. Transmiterea, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor, a conţinuturilor astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective şi atitudinale; 11. Stimularea potenţialului fiecărui elev şi dezvoltarea creativităţii. D. TEME DE SPECIALITATE 1. Alimentaţia şi sănătatea ● alimentele şi componentele chimice ale acestora: noţiunea de aliment; compoziţia chimică a alimentelor (protidele, lipidele, glucidele, vitaminele, substanţele minerale, apa, alcaloizii, pigmenţii, uleiurile eterice, enzimele); valoare calorică; valoare nutritivă (VN10); ● digestie, absorbţie şi metabolism: alimentaţia normală, dezechilibre alimentare; ● alimentaţia dietetică: diete, regimuri dietetice. 2. Materii prime şi auxiliare folosite în producţia culinară şi cofetărie-patiserie ● grupele de alimente: cereale şi produse cerealiere, legume, fructe, carne şi produse din carne, peşte, lapte şi produse lactate, ouă, zahăr, grăsimi alimentare (clasificare; compoziţie chimică; valoare nutritivă, avantaje şi dezavantaje nutriţionale; condiţii de calitate; condiţii de păstrare); ● materii auxiliare: condimente, stimulente, afânători, aditivi alimentari (clasificare şi rol). 3. Prelucrarea alimentelor ● metode de prelucrare primară şi termică a alimentelor; ● influenţa prelucrărilor asupra valorii nutritive. ● bazele microbiologice ale păstrării şi conservării produselor alimentare; metode bazate pe: principiul biozei, principiul anabiozei, principiul cenobiozei, principiul abiozei. 4. Activitatea de producţie ● semipreparate: sosuri, aspicuri, esenţe, umpluturi; ● grupe de preparate: salate, gustări şi antreuri, garnituri, preparate culinare lichide, preparate de bază din meniu (din legume, din carne de măcelărie, pasăre, peşte, subproduse şi legume, din carne tocată), fripturi, dulciuri de bucătărie, produse de patiserie (din aluat fraged, opărit, dospit, franţuzesc şi din foi de plăcintă), prăjituri, torturi; ● caracterizarea grupelor; ● rol în alimentaţie; ● clasificare şi sortiment; ● tehnologii generale; ● condiţii de calitate; ● transformări în timpul prelucrărilor. 5. Igiena în activitatea de producţie ● igienizare: tipuri, echipamente, materiale, mod de realizare; ● dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare: materiale şi echipamente, mod de realizare. 6. Igiena circuitului alimentelor şi deşeurilor ● microflora alimentelor, tipuri de microfloră, surse de contaminare, microflora utilă, microflora ca factor de risc (TIA, boli infecţioase); ● procese biochimice generate de enzime microbiene; ● igiena la păstrarea şi depozitarea alimentelor; ● igiena desfacerii produselor; ● evacuarea deşeurilor şi protecţia mediului. 7. Tipuri de unităţi de producţie culinară şi cofetărie-patiserie ● clasificare; ● caracteristici; ● dotare cu echipamente. 8. Organizarea muncii în unităţile de producţie ● funcţii şi ierarhie profesională; ● principii ergonomice; ● formaţii de lucru. 9. Organizarea spaţiilor de producţie ● bucătăria caldă, bucătăria rece; ● laboratorul de cofetărie; ● laboratorul de patiserie; ● secţii de prelucrare primară; ● spaţii anexe; ● depozite, magazii; ● circuitul alimentelor. 10. Tipuri de unităţi de servire ● restaurant; ● bar; ● unităţi cu servire rapidă; ● cofetărie; ● patiserie. 11. Organizarea muncii în unităţile de servire ● funcţii şi ierarhie profesională; ● principii de ergonomie; ● brigada de servire. 12. Oferta de produse, politici comerciale ● meniul; ● criterii pentru întocmirea meniurilor; ● tipuri de liste de meniuri; ● tehnici de stabilire a preţurilor în unităţile de alimentaţie; ● preparate specifice altor popoare. 13. Activitatea de servire ● organizarea servirii clienţilor: dotarea unităţilor cu inventar de lucru şi servire; pregătirea unităţii pentru primirea consumatorilor; reguli de etică privind servirea consumatorilor; ● reguli de tehnica servirii şi sisteme privind tehnica servirii consumatorilor; debarasarea; ● organizarea muncii în baruri, grupele de băuturi şi tehnologia preparării băuturilor în amestec; ● particularităţi în organizarea şi efectuarea serviciilor în camerele hotelului, la bordul avioanelor, pe vasele fluviale şi maritime, în colectivităţi (spitale, cantine). Bibliografie: ------- *** Reţetare tip de preparate culinare şi de produse de cofetărie-patiserie, O.M.T. nr. 61/1999. AUTORI: COSTACHE RODICA - prof. grd. I - ISJ Sălaj CHIOSA ION - prof. grd. I - ISJ Caraş-Severin POPA SORIN - prof. grd. I - Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Vâlcea CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU ALIMENTAŢIE PUBLICĂ MAIŞTRI INSTRUCTORI - Bucureşti - 2010 A. NOTĂ DE PREZENTARE Programa pentru disciplinele TEHNOLOGICE se adresează absolvenţilor facultăţilor de profil şi maiştrilor instructori care se prezintă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de abordarea curriculară sistemică în realizarea procesului educaţional. Structura arborescentă şi sistemul modular de organizare curriculară pentru învăţământul tehnologic, solicită abordarea structurală a desfăşurării procesului de învăţământ. Programa de concurs este elaborată în acord cu programele şcolare în vigoare din învăţământul preuniversitar pentru respectiva disciplină şi cu programele pentru evaluările şi examenele naţionale. Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul maistrului instructor, urmărind: ● cunoaşterea de către profesor a conţinuturilor ştiinţifice şi a principalelor tendinţe în evoluţia disciplinelor de pregătire profesională şi a metodicii predării acestora; ● utilizarea competentă a documentelor şcolare reglatoare; ● capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; ● capacitatea de proiectare şi realizare a demersului didactic intra-, trans-, inter-, şi multidisciplinar, în concordanţă cu standardele de pregatire profesională; ● capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; ● demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional Au fost urmărite formarea şi structurarea competenţelor pentru maiştri instructori, cu aplicare la specificul activităţilor de instruire practică. Pe lângă competenţele specifice, în specialitate, sunt vizate competenţele pentru îndeplinirea eficientă a unui rol social precum şi competenţele metodice. Conţinuturile programei urmăresc sporirea flexibilităţii, mobilităţii ocupaţionale şi creşterea gradului de adaptabilitate a maiştrilor instructori la evoluţia tehnică, tehnologică şi economică în domeniu. Programa este orientată pe evaluarea calităţii concepţiei didactice şi a modalităţilor concrete prin care maistrul instructor pune elevii în situaţii de învăţare eficientă, menite să conducă la formarea competenţelor prevăzute în standardele de pregătire profesională. Această orientare este cu atât mai necesară în prezent, când flexibilitatea programelor şcolare solicită din partea cadrelor didactice efortul de a concepe procese şi parcursuri didactice adaptate nivelului claselor de elevi cu care lucrează şi finalităţilor învăţământului tehnologic. B. COMPETENŢE SPECIFICE Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice maistrului instructor pentru discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. ● Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice şi metodice de specialitate; ● Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; ● Realizarea corelaţiilor intra, -inter şi pluridisciplinare ale conţinuturilor; ● Proiectarea activităţilor de instruire practică/pregătire practică în concordanţă cu cerinţele curriculumului şi ale tehnologiei didactice moderne; ● Organizarea şi coordonarea activităţii de instruire/pregătire practică în atelierul tehnologic şcolar şi la agenţii economici în scopul formării şi dezvoltării competenţelor specifice; ● Selectarea şi aplicarea metodelor de evaluare adecvate activităţii de instruire/pregătire practică; ● Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; ● Exploatarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor în condiţiile respectării normelor de igienă, de securitate şi sănătate în muncă, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi protecţia mediului înconjurător; ● Respectarea normelor de calitate pentru desfăşurarea proceselor, obţinerea produselor şi oferirea serviciilor; Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de metodică a disciplinelor, anumite competenţe specifice maistrului de discipline Tehnologice, competenţe pe care acesta trebuie să le dezvolte şi să le probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice. Într-o formulare sintetică, aceste competenţe sunt: ● cunoaşterea conţinuturilor ştiinţifice ale disciplinelor, cunoştinţe de metodica disciplinelor; ● cunoaşterea şi utilizarea principalelor documente şcolare reglatoare: standarde de pregatire profesională, planuri-cadru, programe şcolare, programe pentru examene naţionale; ● capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la conţinuturi; ● capacitatea de proiectare şi realizare a dezvoltărilor curriculare intra- şi interdisciplinare; ● capacitatea de proiectare şi realizare a evaluării competenţelor dobândite de elevi; ● capacitatea de a adecva demersurile didactice la particularităţile de vârstă ale colectivului de elevi; ● capacitatea de a construi un climat educativ stimulativ şi eficient. C. TEMATICA PENTRU METODICA DISCIPLINELOR TEHNOLOGICE TEME DE DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ a. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii didactice 1. Componentele curriculumului şcolar: curriculum naţional, planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, module, standarde de pregătire profesională, programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare; 2. Proiectarea curriculumului în dezvoltare locală: aprofundare/extindere; 2.1. Repere/condiţionări în elaborarea CDL (resurse umane, materiale, context local, interesele elevilor); 2.2. Modalităţi de adecvare a unui CDL la grupuri ţintă diferite; 2.3. Obiectivele predării - învăţării - evaluării la disciplinele CDL din domeniul ştiinţei informării. Obiective cadru, obiective de referinţă, competenţe generale, competenţe specifice, unităţi de competenţă şi competenţe. Elaborarea obiectivelor operaţionale; 3. Proiectarea activităţii didactice: planificare calendaristică, proiectarea unităţii de învăţare, proiecte de lecţie (pentru diferite tipuri de lecţii), proiectarea de activităţi de învăţare intra-, inter-, pluri şi transdisciplinare. b. Strategii didactice utilizate în procesul de instruire. Strategii şi modalităţi de integrare în lecţie a activităţilor cu caracter practic - aplicativ 1. Metode didactice specifice: clasificare, prezentare, caracterizare; 2. Utilizarea metodelor centrate pe elev, tehnicilor de învăţare prin cooperare; 3. Forme de organizare a activităţii didactice: clasificare, caracterizare; 4. Mijloacele de învăţământ şi integrarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare; 4.1. Funcţiile didactice ale mijloacelor de învăţământ; 4.2. Tipuri de mijloace de învăţământ şi caracteristicile lor; 5. Selectarea metodelor optime în vederea formării gândirii critice şi deprinderilor practice, formării gândirii tehnice şi a dezvoltării simţului artistic/estetic; 6. Mediul de instruire: mediul relaţional şi mediul comunicaţional. Utilizarea Tehnologiei informaţiei şi comunicării în construirea unor medii active de instruire; 7. Manifestarea unei conduite psihopedagogice inovative în plan profesional/social; 8. Evaluarea procesului instructiv-educativ, a progresului şi a rezultatelor şcolare. Valorizarea muncii elevului; 9. Adoptarea de strategii didactice care să permită utilizarea eficientă a mijloacelor şi a auxiliarelor didactice în procesul instructiv-educativ. c. Managementul clasei 1. Rolurile maistrului instructor în facilitarea experienţelor care conduc la formarea autonomiei elevilor în învăţare (organizator, participant, membru al unei echipe, persoană resursă, facilitator, intermediar, evaluator etc.); 2. Organizarea activităţilor: crearea unui climat adecvat, folosirea resurselor adecvate; folosirea resurselor psihice ale profesorului şi elevilor (capacităţi, cunoştinţe, experienţe individuale sau colective); folosirea eficientă a timpului; forme de instruire (pe grupe, studiu individual, frontal etc.) şi alternarea acestora în cadrul unei secvenţe didactice; antrenarea persoanelor resursă din interiorul şi din afara unităţii de învăţământ în activităţile clasei; gestionarea situaţiilor conflictuale. d. Evaluarea rezultatelor şcolare 1. Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de învăţământ: obiective, funcţii, tipuri de evaluări, caracterizare; 2. Metode de evaluare: tradiţionale şi complementare (tipuri şi caracterizare); 3. Calităţile instrumentelor de evaluare: validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate; 4. Tipologia itemilor: definiţie, clasificări, caracteristici, domenii de utilizare, reguli de proiectare, modalităţi de corectare şi notare; 5. Construirea instrumentelor de evaluare; 6. Erori de evaluare şi modalităţi de minimizare a lor. Bibliografie: DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICĂ Competenţe specifice 1. Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaţi a conţinuturilor ştiinţifice şi metodice de specialitate; 2. Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui demers didactic adaptat nivelului de învăţământ, calificării şi specificului clasei; 3. Realizarea corelaţiilor intra, -inter şi pluridisciplinare a conţinuturilor; 4. Proiectarea activităţilor de instruire practică/pregătire practică în concordanţă cu cerinţele curriculumului şi ale tehnologiei didactice moderne; 5. Aplicarea unor forme de management al clasei în funcţie de activitatea proiectată; 6. Organizarea şi coordonarea activităţii de instruire/pregătire practică în atelierul tehnologic şcolar şi la agenţii economici în scopul formării şi dezvoltării competenţelor specifice; 7. Selectarea şi aplicarea metodelor de evaluare adecvate activităţii de instruire/pregătire practică; 8. Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaţională; 9. Exploatarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor în condiţiile respectării normelor de protecţie şi igiena muncii, P.S.I. şi protecţia mediului înconjurător; 10. Respectarea normelor de calitate pentru desfăşurarea proceselor, obţinerea produselor şi oferirea serviciilor; 11. Transmiterea, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor, a conţinuturilor astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective şi atitudinale; 12. Stimularea potenţialului fiecărui elev şi dezvoltarea creativităţii. D. TEME DE SPECIALITATE 1. Generalităţi privind activitatea de producţie culinară şi de cofetărie - patiserie, obiective şi funcţii. 2. Tipuri de unităţi de producţie şi pentru servire: caracteristici, criterii de clasificare, organizarea spaţiilor de producţie şi pentru servire, funcţii şi ierarhii profesionale, formaţia de lucru/brigada de servire, principii de ergonomie. 3. Echipamente tehnologice: mobilierul, utilajele, ustensilele şi vasele utilizate în secţiile de producţie culinară şi de cofetărie-patiserie. Normele de sănătatea şi securitatea în muncă şi de prevenirea şi stingerea incendiilor. 4. Materii prime şi auxiliare utilizate la realizarea preparatelor culinare şi produselor de cofetărie-patiserie: structură (caracteristici; recepţia calitativă şi cantitativă, compoziţie chimică, condiţii de calitate, transformări fizico-chimice în timpul prelucrării). 5. Noţiuni de bază despre alimente: noţiunea de aliment, clasificare, compoziţie chimică, valoare nutritivă. 6. Caracteristicile şi tehnologia obţinerii semipreparatelor de bucătărie şi cofetărie. 7. Preparate servite la micul dejun: caracteristici, tehnologie de obţinere, condiţii de calitate. 8. Preparate lichide: caracteristici, tehnologie de obţinere, condiţii de calitate. 9. Preparate din carne şi legume (de măcelărie, de pasăre, peşte, carne tocată, subproduse, vânat): caracteristici, tehnologii generale şi specifice, condiţii de calitate. 10. Dulciuri de bucătărie: caracteristici, tehnologii generale, specifice, loc în meniu, condiţii de calitate. 11. Produse de patiserie din aluat opărit, dospit, aluat fraged, foietaj: caracteristici, tehnologie de obţinere, condiţii de calitate. 12. Tehnologia preparării prăjiturilor din foi doboş, ruladă, Alcazar, Richard, prăjiturilor pe bază de blat, prăjiturilor pe bază de coji indiene, torturilor: caracteristici, tehnologii generale, specifice, condiţii de calitate. 13. Măsuri specifice de promovare a producţiei de preparate culinare şi patiserie-cofetărie: publicitate şi reclamă, calitate, decor, prezentare. 14. Norme de protecţia consumatorului în unităţile de alimentaţie publică. 15. Calităţile personalului pregătit pentru meseria de ospătar; atribuţiile generale şi specifice. 16. Dotarea cu utilaje, ustensile, vase, mobilier şi obiecte de inventar specifice procesului de servire a spaţiilor de producţie şi de servire: clasificare, caracteristici, modul de întrebuinţare la transport, servire şi debarasare. Normele de sănătatea şi securitatea în muncă şi PSI şi norme de igienă a spaţiilor şi echipamentelor individuale şi tehnologice. 17. Pregătirea sălii de servire, lucrări de întreţinere, curăţenie, efectuarea mise-en-place-ului; aşteptarea consumatorilor. Reguli de protocol. 18. Scenariul activităţilor specifice de servire: primirea clienţilor, prezentarea preparatelor şi băuturilor, primirea comenzii şi transmiterea ei la secţii; aducerea preparatelor şi băuturilor de la secţii, despărţirea de consumator (întocmirea şi prezentarea notei de plată, încasarea valorii meniurilor consumate, despărţirea de consumator). 19. Forme şi sisteme de servire: sistemul direct (englez) şi indirect (francez); alte sisteme de servire. 20. Debarasarea meselor. 21. Tehnica servirii preparatelor: gustări, produse de panificaţie, antreuri, preparate lichide, preparate din peşte, preparate cu sos, fripturi, garnituri, salate, deserturi. 22. Tehnica servirii băuturilor: clasificarea băuturilor şi asocierea lor cu preparatele, tehnici de servire, dotarea barului, tehnica obţinerii amestecurilor de băuturi. 23. Organizarea şi servirea diferitelor tipuri de mese: micul dejun, dejun, cină. 24. Organizarea şi servirea meselor festive: particularităţile organizării şi servirii preparatelor şi băuturilor, servirea meselor pentru banchet, recepţii fără scaune, cockteiluri, revelion. Bibliografie: *** Manuale de tehnologie culinară şi de cofetărie-patiserie pentru liceu şi şcoli profesionale, ultimele ediţii. AUTORI: > COSTACHE RODICA - prof. grd. I - ISJ Sălaj > CHIOSA ION - prof. grd. I - ISJ Caraş-Severin > POPA SORIN - prof. grd. I - Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii, Vâlcea CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU ARTĂ TEATRALĂ - ARTA ACTORULUI - Bucureşti - 2010 NOTĂ DE PREZENTARE Prezenta programă urmăreşte să înlesnească pătrunderea în teoria modernă a artei actorului, pentru a da posibilitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar să-şi structureze cunoştinţele şi activitatea didactică în aşa fel încât să poată urmări, în mod coerent, un traseu unitar. Finalitatea studiului artei actorului este complexă deoarece: - aduce o contribuţie importantă la formarea personalităţii tinerilor elevi; - dezvoltă creativitatea; - sociabilizează; - pune în lumină virtualităţi latente, etc. În acest scop e foarte important ca Arta Actorului să nu fie privită în chip "tradiţionalist" sau "meşteşugăresc", ca mimare sau ilustrare a unui text sau ca un sistem mai închegat sau mai puţin închegat de "tehnici". În toate marile şcoli de teatru contemporane, arta actorului deschide un câmp vast de experimentare, de descoperire şi autocunoaştere, de cunoaştere şi interrelaţionare umană. În cartea sa "O poetică a artei actorului", profesorul Ion Cojar spune: "Formarea e un delicat proces de recuperare a totalităţii umane, a întregului potenţial individual, un complex formator de noi deprinderi, specifice unei activităţi de performanţă spirituală şi psiho-fizică, de depăşire a limitelor omului comun. Clasa de arta actorului e un atelier de experimentare şi de recuperare a celor cinci simţuri, a tuturor tipurilor de memorie şi imaginaţie, precum şi a tuturor proceselor psihice de prelucrare efectivă, nu doar superficial simbolică şi mimată a informaţiilor senzoriale obţinute prin raportarea corectă, onestă, la obiectele statice şi subiectele dinamice, vii, cât şi la evenimentele din mediul înconjurător, în relaţia permanentă cu dinamica situaţiilor şi prin respectarea strictă a temelor şi a regulilor stabilite, până la însuşirea mecanismului specific al creativităţii actorului, acela de a transforma convenţia (tema propusă) în realitate psihică procesual obiectivă care determină în mod natural, organic şi comportamentele adecvate" (Ion Cojar - "O poetică a artei actorului" Ed. Unitext, 1996). Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior artistic care vor desfăşura activităţi didactice în cadrul ariei curriculare arte - curriculum diferenţiat din învăţământul preuniversitar. La elaborarea programei de faţă au fost luate în considerare atât cercetările în domeniul curricular, tendinţele pe plan internaţional, cât şi opiniile unor profesori cu o bogată experienţă artistică şi didactică. Datorită caracterului preponderent practic al disciplinelor artistice, profesorul trebuie să facă demonstraţia că are capacitatea de a parcurge procesul instructiv- educativ la un nivel artistic convingător. De aceea toţi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, susţin înaintea probei scrise şi o probă practică în specialitatea pentru care s-au pregătit, astfel că examenul pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar constă în susţinerea a două probe:

1. a)probă practică (conform anexei la Metodologie); ...
2. b)probă scrisă. ... Prezenta programă urmăreşte: - consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei didactice, a profesorului de arta actorului; - actualizarea bazei teoretice şi practice privitoare la aspectele didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei viitorului actor sau viitorului consumator de artă; - corelarea conţinuturilor de specialitate cu planul cadru şi curriculum-ul naţional în vigoare; - aplicarea didacticii specialităţii în activitatea la clasă, ţinând cont de ciclurile curriculare, dar şi de nivelul aptitudinilor specifice artei actorului ale elevilor din şcolile şi liceele de specialitate; - dezvoltarea capacităţilor de interpretare intra şi interdisciplinare a conţinuturilor şi de formare a unei culturi curriculare; - valorificarea conţinuturilor disciplinei prin construirea unui demers didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi de învăţare centrate pe nevoile şi interesele elevilor, care să faciliteze învăţarea eficientă de către elevi, a conţinuturilor specifice disciplinei; - dezvoltarea capacităţilor de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de elevi cu ajutorul întregului set de instrumente şi tehnici de evaluare şi reglarea demersului didactic pe baza interpretării informaţiilor oferite de rezultatele evaluării. Pentru a realiza transferul deprinderilor artistice, în cadrul căruia se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor consumator de artă sau viitor actor, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa educativă a exemplului personal. Prin conţinuturile puse la dispoziţie de prezenta programă, profesorul de arta actorului va produce dovada concretă a faptului că stăpâneşte în mod profesionist disciplina pe care o predă, înlăturându-se astfel posibile cazuri de impostură sau de degradare în timp a capacităţilor artistice-interpretative, constituind totodată o garanţie a profesionalismului în învăţământul artistic. Prezenta programă este valabilă şi pentru absolvenţii aparţinând minorităţilor naţionale. COMPETENŢELE CADRULUI DIDACTIC În procesul de predare-învăţare-evaluare cadrul didactic trebuie să: - cunoască conţinuturile ştiinţifice ale disciplinei şi să opereze corect şi adecvat cu limbajul specific necesare praxisului şcolar, să motiveze elevii/elevul în/pentru formarea deprinderilor şi aptitudinilor specifice; - utilizeze şi să dezvolte valenţele creative ale elevilor/elevului în lecţia de arta actorului; - opereze cu analogii stilistice şi creative între arte, în perspectivă interdisciplinară, ca o unitate a competenţei de specialitate în plan teoretic; - deţină capacitatea de a construi demersuri didactice interactive şi să-şi adapteze strategiile didactice la conţinuturi; - utilizeze documentele şcolare reglatoare în spiritul principiilor didactice în specialitatea respectivă, pentru aplicarea adecvată a programei şcolare în vederea unui demers didactic eficient; - posede o gândire critică privitoare la creaţiile dramaturgiei, având o atitudine reflexivă asupra acestora, precum şi disponibilitatea de a transfera în viaţa socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip kitch. - aibă capacitatea de a comunică cu clasa/elevul - posede capacitatea de a funcţiona ca element integrator al valorilor culturale în comunitatea locală şi naţională. Artă teatrală - Arta actorului Pentru absolvenţii învăţământului superior de lungă durată Posturi/catedre din şcoli şi licee de artă ● Istoria teatrului românesc şi a teatrului universal ● Atelierul de arta actorului ● Didactica specialităţii ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL 1. Etape în evoluţia tragediei antice greceşti: Eschil (Orestia), Sofocle (Antigona) şi Euripide (Medeea). 2. Modalităţi de realizare dramatică în teatrul medieval european: valoarea de generalizare a metaforei şi parabolei în mistere şi miracole. 3. Aspecte comune şi particularităţi în teatrul renascentist: commedia dell'arte şi afirmarea actorului profesionist (Andrea Perrucci: Despre arta reprezentaţiei dinainte gândite şi despre improvizaţie); spectacolul religios, spectacolul popular şi spectacolul de curte în "secolul de aur" spaniol (Lope de Vega: Câinele grădinarului). 4. Teatrul elisabetan şi "cazul" Shakespeare: apariţia profesioniştilor în teatru (actori, manageri, dramaturgi); arhitectura spaţiului de joc; direcţii noi de expresie teatrală prin dramaturgia lui Shakespeare - tragedie, comedie, piese istorice (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Richard al III-lea). 5. Rolul clasicismului francez în dezvoltarea teatrului. Respectarea normelor în construcţia dramatică: Racine (Fedra), Corneille (Cidul); revoluţionarea genului comic: Moliere (Avarul). 6. Secolul luminilor. Drama burgheză (Diderot: Nepotul lui Rameau), comedia sentimentală (Mariveaux: Jocul dragostei şi al întâmplării) şi implicarea socială a teatrului (Beaumarchais: Bărbierul din Sevilla). 7. Evoluţie şi tradiţie în teatrul italian: controversa Gozzi (Regele cerb) şi Goldoni (Slugă la doi stăpâni). Teatrul german între politic, social şi etic: Goethe (Faust). 8. Refuzul normelor, elogiul fanteziei şi alianţa natură-adevăr în teatrul romantic englez (Shelley: Familia Cenci), francez (Hugo: Hernani) şi rus (Puşkin: Boris Godunov). 9. Teatrul rusesc şi contribuţia lui la evoluţia artei scenice: de la Gogol (Revizorul) la Cehov (Pescăruşul) şi de la Cehov (Livada de vişini) la Gorki (Azilul de noapte). 10. De la romantism la realism, de la adevăr psihologic la expresionism: problema libertăţii individuale şi a căutării vocaţiei la Ibsen (Nora) şi Strindberg (Domnişoara Iulia). 11. Repere majore în teatrul de expresie anglo-saxonă al secolului XX: critica socială de la George Bernard Shaw (Pygmalion) la "furioşii" englezi (John Osborne: Priveşte înapoi cu mânie); teatrul american de la tragedia modernă (Eugene O'Neill: Din jale se întrupează Electra) la drama omului în societatea contemporană la Arthur Miller (Vrăjitoarele din Salem) şi Tennessee Williams (Un tramvai numit dorinţă). 12. Poetici ale teatrului contemporan: teatrul epic şi noua tehnică de interpretare la Bertolt Brecht (Micul Organon); revalorificarea moştenirii lui Shakespeare şi poetica spaţiului gol la Peter Brook (Spaţiul gol); teatrul ca "întâlnire magică" între actor şi spectator la Jerzy Grotovski (Spre un teatru sărac). 13. Direcţii novatoare în teatrul modern şi postmodern: de la "măştile" lui Pirandello (Şase personaje în căutarea unui autor) şi teatrul absurdului (Eugene Ionesco: Rinocerii) până la falimentul umanităţii în dramaturgia lui Beckett (Aşteptându-l pe Godot) şi intertextualismul postmodern la Heiner Muller (Hamletmachine). 14. Arta spectacolului în epoca postmodernă: implicare socială, cercetare, educaţie, interdisciplinaritate, noi tendinţe în opera unor creatori reprezentativi: Augusto Boal (teatrul comunitar), Până Bausch (teatru dans), Ariane Mnouckhine (Cirque du Soleil), Robert Wilson (teatru-imagine), Robert Lepage (teatrul multimedia). [sursa de informare pentru acest subiect: internet] ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC 1. Manifestări cu caracter de spectacol în spaţiul cultural românesc (obiceiuri populare legate de etapele importante din viaţa omului şi a comunităţii, în care sunt prezente elemente de spectacol). 2. Rolul teatrului în constituirea statului român modern (programul "Daciei literare") şi primele spectacole în limba română pe teritoriul celor trei principate. 3. Primele şcoli de teatru: Şcoala Filarmonică şi Conservatorul Filarmonic- Dramatic (membrii fondatori, profesori, programme, spectacole, elevi). 4. Direcţii şi reprezentanţi ai şcolii româneşti de actorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Matei Millo, Mihail Pascaly, Grigore Manolescu, Frosa Vlasto etc. 5. Vasile Alecsandri şi rolul său în constituirea unei dramaturgii naţionale. 6. Drama istorică românească: teme şi eroi reprezentativi la Alecsandri, Haşdeu, Davilla, Delavrancea. 7. Comedia - de la primii dramaturgi la momentul Caragiale. 8. I.L. Caragiale - modalităţi şi procedee comice în "O scrisoare pierdută", "O noapte furtunoasă", "D'ale carnavalului". 9. Modernitatea lui Caragiale - din perspectiva operei dramatice dar şi a lucrărilor sale teoretice. 10. Diversificarea genului comic în primele decenii ale secolului XX: Tudor Muşatescu, G. Ciprian, Al. Kiritzescu. 11. Teatrul lui Mihail Sebastian - între comedia lirică şi pragmatismul societăţii interbelice. 12. Eroi exponenţiali în dramaturgia lui Camil Petrescu ("Ultima oră", "Jocul ielelor", "Suflete tari"). 13. Dimensiunea filosofico-poetică a pieselor lui Lucian Blaga ("Meşterul Manole", "Anton Pann" etc.) 14. Teatrul ca parabolă a existenţei umane - de la D.R. Popescu la Marin Sorescu. 15. "Comedia umană" în teatrul post-belic: de la Teodor Mazilu ("Proştii sub clar de lună") la Matei Vişniec ("Angajare de clovn"). 16. Direcţii în dramaturgia românească de după 1990 - teme, stiluri, proiecte reprezentative. ATELIERUL DE ARTA ACTORULUI TEME: I. Jocurile teatrale - Sistemul de învăţământ bazat pe Jocuri teatrale dezvoltă gândirea, capacitatea de structurare a strategiilor de rezolvare a problemelor, stimulează intuiţia, încurajează descoperirea proprie, dezvoltă comportamentul organic (primul pas şi cel mai important al dezvoltării artistice), dezvoltă toate abilităţile psiho-fizice necesare relaţionării cu mediul înconjurător şi cu partenerii de joc (toate aceste capacităţi fiind apoi translate inconştient, deci fără efort, în viaţa cotidiană). - Diferenţa dintre Joc şi joacă (jocul din curtea şcolii, jocul de cabană, etc.) - Jocul are reguli proprii, pe care copilul le respectă de bunăvoie. ("Gândirea înaintează, prin joc, de la cunoscut la necunoscut, de la previzibil la imprevizibil, de la sigur la problematic, de la nimereală la strategie, jocul nu se asociază facilului şi neseriosului, ci creaţiei şi sensibilităţii" - Solomon Marcus, Artă şi ştiinţă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996, pag. 74, 75, 76). - Caracteristicile jocului - vezi Viola Spolin, Improvizaţie pentru teatru (Unatc Press, 2008), capitolul "Experienţă creatoare" (p. 49-66) - Importanţa lucrului în grup (de la jocurile de grup şi la cele individuale) - teatrul este o artă colectivă (vezi Stanislavski şi Viola Spolin). - descoperirea instrumentelor de lucru prin intermediul Jocurilor teatrale (Punctul de concentrare - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 70) - arta actorului ca rezolvare de probleme (de la punctul de atenţie la PDC şi de aici la problema de rezolvat prin acţiune - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 68). - evoluţia de la Jocul teatral la exerciţiul de improvizaţie, complex, conţinând parametrii Situaţiei scenice: Unde, Cine, Ce, Cu ce scop. II. Exerciţiile de improvizaţie creează deprinderea ca, utilizând PDC-ul, acţionând pentru rezolvarea problemei, comportamentul elevului să fie organic (nealterat de situaţia convenţională în care se lucrează, de condiţia specifică disciplinei: grupul de lucru poate fi uneori divizat - o parte acţionează, cealaltă priveşte, rămânând partener egal în experienţa comună.) - ambele grupuri vor analiza obiectiv experienţa comună (vezi Evaluare - Viola Spolin, op. cit., p. 74, vezi Etichete şi/sau Concepte - p. 83, Evitarea Cum-ului - p. 84) - etapizarea exerciţiilor de improvizaţie se va face de la simplu la complex, această metodă de învăţare prin joc având ca obiectiv obţinerea manifestării organice a individului, fapt pentru care este în mod necesar o metodă cumulativă, de rezolvare de probleme şi descoperire personală: exerciţii pentru simţuri, exerciţii în care se introduc parametrii situaţiei scenice - Unde, Cine, Ce şi apoi, cel mai important, cel care motivează acţiunea scenică şi defineşte Cine-le - Cu ce scop? În această perioadă, a studiului preuniversitar cu specific teatral, Cine-le va fi întotdeauna persoana, pe principiul stanislavskian "Eu în situaţia dată": "Eu sunt, în limbajul nostru arată faptul că m-am situat în centrul condiţiilor născocite, că simt că mă găsesc în mijlocul lor, că exist în mijlocul vieţii închipuite, în lumea lucrurilor imaginate şi încep să acţionez în propriul meu nume, pe riscul meu şi cum îmi porunceşte conştiinţa." Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, p. 82. Dacă, în timpul studiului persoana devine personaj acesta este un lucru firesc, datorat specificului exerciţiilor, dar obţinerea Personajului nu va fi în nici un caz un scop în sine. Omul-rol va fi întotdeauna egal cu omul-artist, în infinitatea de combinaţii posibile ale circumstanţelor situaţiilor scenice şi ale temelor date. Pentru cursurile cu elevii claselor I-VIII, vezi Viola Spolin, UNATC Press, 2008, capitolul "Copiii şi teatrul" (cu subcapitolele "Înţelegerea copilului" - p. 321, "Principii fundamentale pentru copilul-actor" - p. 334, "Atelier pentru copii de 6-8 ani" - p. 344). III. Abordarea textului Evoluţia de la textul improvizat în cadrul exerciţiilor de grup sau individuale care presupun existenţa elevului în circumstanţele alese sau date ale situaţiei scenice la textul dat (replici scrise de către profesor sau colegi, utile în anumite exerciţii) şi apoi la textul scris. Gradul de dificultate al textelor abordate va creşte treptat, în funcţie de dezvoltarea organică individuală şi a grupului. Etapele utilizării textului scris sau ale textului de autor vor fi următoarele: - fabule, poezii, povestiri al căror text poate fi împărţit întregului grup (rezultatul nu trebuie să fie "spunerea" unui text, ci jucarea unei situaţii posibile). - texte de autor din literatura pentru copii şi tineret (în funcţie de vârsta fiecărui grup de lucru). Criteriile de evaluare a situaţiilor create vor fi guvernate de principiile enunţate de Jerzy Grotowski - "Cred sau nu cred" şi "Înţeleg sau nu înţeleg". Dacă abordează texte din dramaturgia românească sau universală, profesorul de arta actorului va ţine cont de un criteriu esenţial: gradul de dificultate al acestora nu trebuie să depăşească capacitatea de înţelegere şi rezolvare a problemelor de către elevi. (Altfel, exerciţiul de arta actorului va deveni un exerciţiu de regie. Pe de altă parte însă, elevii pot fi împărţiţi pe grupuri de lucru de maxim 5 persoane, care să realizeze un proiect: să scrie un text, cuprinzând o înşiruire de situaţii scenice legate de un subiect coerent, să se distribuie ei înşişi şi să-l joace. Rezultatul trebuie să fie un exerciţiu de maxim 20 de minute). Elevii liceelor de specialitate trebuie să dobândească, de asemenea, capacitatea de a susţine un recital (de minim 15 minute) cuprinzând fabule, poezii, povestiri şi un monolog. Textele vor fi alese pe criterii de inteligibilitate şi eficienţă (personală) a mesajului şi vor fi lucrate conform aceloraşi principii ale dezvoltării organice: - Eu în situaţia dată - Coerenţa gândurilor elevului-actor în funcţie de datele situaţiei scenice (Ce spun? Cui mă adresez? Cu ce scop?) IV. Alcătuirea unui antrenament colectiv Fiecare profesor va formula, în funcţie de necesităţile grupului, un antrenament cuprinzând exerciţii specifice pentru expresivitatea corporală şi verbală. Desigur, jocurile teatrale exersează expresivitatea, iar rostirea corectă este consecinţa nemijlocită a unei gândiri juste; totuşi, exerciţiile tehnice au rol ordonator şi sprijină dezvoltarea organică şi creativă a individului şi a grupului. (vezi K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuşi, "Destinderea muşchilor" - p. 132, "Dezvoltarea expresivităţii trupului" - p. 400, "Plastica" - p. 410, "Dicţiunea şi canto" - p. 428, "Vorbirea pe scenă" - p. 450). DIDACTICA SPECIALITĂŢII ARTA ACTORULUI 1. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare-evaluare. Caracterul formativ-educativ al procesului de învăţământ: - specificul atelierului de arta actorului - experimentarea practică, lucrul în grup, importanţa procesului (succesul e rezultatul procesului şi este, mai ales la acest nivel, secundar); relaţia de împreună experimentare între profesor şi elevi; specificul învăţării artei actorului: descoperirea personală. (vezi Viola Spolin - op. cit., capitolul I "Cele şapte aspecte ale spontaneităţii", p. 49) - dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor personale (memorie, concentrare, promptitudine, ritm, coordonare, etc.) şi formarea unor deprinderi legate de tehnicile teatrului (tehnicile teatrului sunt tehnicile comunicării - vezi Viola Spolin, op. cit., p. 61); - exersarea relaţiei cu publicul încă de la primele ateliere de arta actorului (publicul este partener de lucru, participant la experienţa comună); - crearea atmosferei creatoare şi a premiselor performanţei; - etapele desfăşurării unui atelier (antrenament, jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie non-verbale şi verbale); - organizarea şi îndrumarea studiului colectiv şi individual, pe un parcurs cumulativ, de la simplu la complex (fără a sări etape, pentru a nu periclita dezvoltarea organică). 2. Proiectarea atelierului de arta actorului-demers de organizare anticipată a activităţii didactice: a. cunoaşterea programei (lecturare, asimilare) în perspectiva corelării conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu obiectivele/competenţele acesteia. b. proiectarea atelierului prin prisma realizării obiectivelor/competenţelor cadru (realizarea unui model de proiectare pentru desemnarea activităţilor de învăţare în care vor fi implicaţi elevii, a selectării resurselor cele mai eficiente). c. strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme cu etapele de predare a atelierului. Ordinea problemelor de studiat este stabilită de fiecare profesor în parte în funcţie de necesităţile grupului, dar se va ţine cont de parcursul propus de Stanislavski şi concretizat de metoda Violei Spolin, exerciţiile fiind, de asemenea, adaptate vârstei elevilor: Orientare, Senzorialitate conştientă, Relaţie fizică, Relaţie verbală (toate conduse de principiul Adevărului). d. constituirea demersului didactic pentru realizarea unui învăţământ centrat pe elev. 3. Metode şi mijloace didactice specifice: - Jocuri teatrale, exerciţii de improvizaţie, repertoriul personal; - Metodologia specifică atelierului de arta actorului (vezi Viola Spolin, op. cit., p. 66) Rezolvarea de probleme, Indicaţia pe parcurs, Echipele şi prezentarea problemei, Evaluarea, Cadrul fizic al studioului de arta actorului (p. 80), Principii şi Puncte de reper (p. 85). - vizionarea de spectacole - modalitate de formare a capacităţii de selectare a valorilor artistice (a gustului artistic) şi, implicit, modalitate de structurare a personalităţii elevului; - corelarea studiului artei actorului cu mijloace de expresie ale altor discipline (literatură, muzică, educaţie plastică, educaţie vizuală, design, scenografie, arta costumului, etc.). BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE 1. Artaud, Antonin: Manifestele teatrului cruzimii; în "Dialogul neîntrerupt al teatrului în sec. XX" (vol. II), Ed. Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, 1973 2. Artaud, Antonin: Teatrul şi dublul său, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1997 3. Badian Suzana, Arta mişcării scenice, EDP, Bucureşti, 1970 4. Băleanu, Andrei, Actorul în căutarea personajului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971 5. Barba, Eugenio: O canoe pe hârtie, tratat de antropologie teatrală, Ed. Unitext, traducerea Liliana Alexandrescu, Bucureşti, 2003 6. Berlogea, Ileana, Istoria teatrului universal, EDP, 1981, 1982 7. Berlogea, Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura meridiane, 1985 8. Boal, Augusto: Jocuri pentru actori şi non-actori; Fundaţia Concept, Bucureşti, 2005 9. Brădăeanu, Virgil, Istoria literaturii dramatice şi a artei spectacolului, vol I-III, Editura Meridiane, 1971 10. Brecht, Bertolt: Micul Organon pentru teatru ; "Scrieri despre teatru", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 11. Broock, P, Spaţiul gol, Editura Unitext, 1998 12. Brook, Peter: Spaţiul gol; editura Unitext, traducerea Marian Popescu, 1997 13. Cojar, Ion: O poetică a artei actorului; ed. Paideia în colaborare cu Unitext, ediţia a III-a, 1998 14. Colceag, Gelu, Oameni de prisos în lumina rampei, UNATC Press, Bucureşti, 2006 15. Cristea, Mircea: Teatrul experimental contemporan, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 16. Donellan, Declan: Reguli şi instrumente pentru jocul teatral, Ed. Unitext, traducerea S. Stănescu şi I. Ieronim, Bucureşti, 2006 17. Grotowski, Jerzy, Teatru şi ritual, în Dialogul neîntrerupt al teatrului în secolul XX, vol. II, Editura BPT, Bucureşti, 1973 18. Grotowski, Jerzy: Spre un teatru sărac; Editura Unitext, traducerea G. Banu şi Mirella Nedelcu-Pătureanu, Bucureşti, 1998 19. Ichim, Florica, Conversaţie în şase acte cu Tompa Gabor, Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" - Revista Teatrul Azi, (supliment) Bucureşti, 2003 20. Iliescu, Paul: Streching - componentă a pregătirii fizice (idem, p. 339) 21. Jitea, Alexandru: Stanislavski şi sistemul său (idem, p. 193) 22. Mandea, Nicolae: Teatralitatea, un concept contemporan, UNATC Press, Bucureşti, 2006 23. Masek, V. E. Arta de a fi spectator, Editura Meridiane, 1979 24. Mănuţiu, Mihai, Redescoperirea actorului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985 25. Mănuţiu, Mihai, Act şi mimare, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 26. Mihăescu, Monica: Instinctul imitaţiei - atribut al naturii umane (idem, p. 267) 27. Munro, Th, Artele şi relaţiile dintre ele, Editura Meridiane, 1981 28. Nadin, Mihai, Reîntoarcerea la zero, Editura Junimea, Iaşi, 1972 29. Oprescu, Dan, Etic, estetic în gândirea românească, Editura Enciclopedică, 1975 30. Popovici, Adriana Marina, Lungul drum al teatrului către sine, Ed. Anima, Bucureşti, 2000 31. Spolin, Viola: Improvizaţie pentru teatru; Unatc Press, traducerea Mihaela Balan- Beţiu, Bucureşti, 2008 32. Stan Sandina, Arta vorbirii scenice, EDP, Bucureşti 1968 33. Stanislavski, Konstantin Sergheevici: Munca actorului cu sine însuşi; traducerea Lucia Demetrius şi Sonia Filip, ESPLA, Bucureşti, 1955 34. Stanislavski C. S: Viaţa mea în artă; trad. I. Flavius şi N. Negrea, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1958 35. Tonitza-Iordache, Michaela şi Banu, George: Arta teatrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2005 36. Toporkov: Stanislavski la repetiţie; Cartea rusă, Bucureşti, 1951 37. Vasiliu, Mihai, Istoria teatrului românesc, EDP, 1995 38. Vianu, Tudor, Arta Actorului în scrieri despre teatru, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977 Articole privind didactica specialităţii - ATELIER, caiet de studii, cercetări şi experimente al Catedrei de Arta Actorului, UNATC Bucureşti: Beţiu, Mihaela, Tehnica Alexander (nr. 2/2002) Beţiu, Mihaela: Importanţa sistemului stanislavskian pentru antrenamentul actorului (nr. 1-2/2003) Beţiu, Mihaela: Viola Spolin, creatoarea jocurilor de teatru (idem, p. 167) Boyd, Neva: Teoria jocului; Valorile jocului (idem, p. 237) Filip, Tania: Sistemul Stanislavski (idem, p. 107) Gâlea, Marius: Improvizaţia ca metodă de lucru (idem, p. 13) Gavrilescu, Liliana: Copilul şi jocul (idem, p. 205) Gheorghiu, Mircea: Mecanismele logice (idem, p. 91) Gherghilescu, Vasile: Comicul în dramaturgia teatrului de copii (idem, p. 381) Iliescu, Paul: Streching - componentă a pregătirii fizice (idem, p. 339) Jitea, Alexandru: Stanislavski şi sistemul său (idem, p. 193) Mihăescu, Monica: Instinctul imitaţiei - atribut al naturii umane (idem, p. 267) Naum, Cătălin: Stanislavski şi activitatea actorului (idem, p. 117) Penciulescu, Radu: Să-ţi găseşti propriul adevăr (idem, p. 39) Popovici, Adriana Marina: Pentru o poetică modernă a teatrului realist (idem, p. 283) Popovici, Adriana Marina: Procesul comunicării scenice (idem, p. 18) Puiu, Şerban: Unitate şi diversitate (nr. 1-2/2001, p. 87) Rotaru, Dana: Antrenamentul actorului lui Eugenio Barba (nr. 1-2/2004 şi 2005, p. 54) Stavarache, Jeanine: Sincretismul artelor în spectacolul pentru copii şi tineret (idem, p. 403) Tatai, Alexandru: Drama în educaţie (idem, p. 359) Vilmos, Rokaly: Despre expresia corporală a actorului (idem, p. 325) Zamfirescu, Florin: O precizare metodologică (nr. 1/2002, p. 11) BIBLIOGRAFIE PENTRU DIDACTICA SPECIALITATII 1. Bârzea C., Arta şi stiinţa educaţiei, EDP, Bucureşti 1995 2. Brunner J., Pentru o teorie a instruirii, EDP Bucureşti 1970 3. Călin M., Procesul instructiv - educativ EDP, Bucureşti 1995 4. Cerghit I., Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 1980 5. Creţu C., Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi, 1996 6. Cristea S., Dicţionar de termeni pedagogici, EDP, Bucureşti, 1998 7. Cucoş C., Pedagogie şi axiologie, Ed. Polirom, Iaşi, 1995 8. de Katele J.M., L`evaluation, Bruxelles, 1986 9. Geissler E.G., Mijloace de educaţie, EDP, Bucureşti, 1997 10. Ilea, Anca, Ilea, Anca(coordonator), Bănciu Gabriel, Borzea Viorel, Gorgăneanu, Lucia Crinela Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria curriculară arte, Bucureşti 2002, Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Consiliul Naţional pentru Curriculum 11. Ghiduri de evaluare pe discipline, MEC-SNEE, 2000, 2001 12. Ionescu M., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995 13. Ionescu M., Previziune şi control în procesul didactic, Ed. Dacia, Cluj, 1979 14. Iucu R, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi 2000 15. Joiţa E., Eficienţa instruirii, EDP, Bucureşti, 1998 16. Landsherre G., Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, EDP, Bucureşti, 1975 17. Ministerul Educaţiei, Curriculum Naţional, Bucureşti, 1999 18. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri- cadru de învăţământ Bucureşti 2001- 2009 19. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Planuri de învăţământ Bucureşti 2001-2009 20. Neacşu I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Ed. Militară, Bucureşti, 1990 21. Pavelcu V., Principii de docimologie, EDP, Bucureşti, 1968 22. Preda V., Îndrumător pentru folosirea mijloacelor tehnice de instruire, UBB, Cluj, 1999 23. Radu I. T., Evaluarea procesului de învăţământ, Bucureşti, EDP, 2001 24. Radu I., Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj, 1995 25. Radu I., Experienţa didactică şi creativitate, Ed. Dacia 26. Silverstone R., Televiziunea în viaţa cotidiană, Ed. Polirom, Iaşi, 1998 27. Stanciu M., Reforma conţinuturilor învăţământului-cadru metodologic, Ed. Polirom, Iaşi, 1999 28. Stoica A. (coord.), Evaluarea curentă şi examenele, Ghid pentru profesori, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001 29. Strungă C., Evaluarea şcolară, Editura de Vest, Timişoara 1999 30. Şchiopu, Psihologia vărstelor, EDP, Bucureşti, 1981 31. ***, Dicţionar de pedagogie, EDP, Bucureşti, 1979 32. ***, Normative de dotare cu mijloace de învăţământ, MEN, Bucureşti, 1993 33. ***, Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995 NOTĂ: Sunt obligatorii documentele şcolare reglatoare în vigoare: planuri-cadru, programe şcolare, programele pentru examenele şi evaluările naţionale şi manualele cuprinse în Catalogul manualelor şcolare, valabile în învăţământul preuniversitar în anul susţinerii concursului Autori Lucia Crinela Gorgăneanu - consilier Centrul Naţional pentru Curriculum în Învăţământul Preuniversitar Lect. univ. dr. Mihaela Bălan Beţiu - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti Conf. dr. Carmen Stanciu - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/REZERVATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU ARTE VIZUALE EDUCAŢIE PLASTICĂ/EDUCAŢIE VIZUALĂ/EDUCAŢIE ARTISTICĂ/ARHITECTURĂ - Bucureşti - 2010 NOTĂ DE PREZENTARE Programele pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a cadrelor didactice urmăresc afirmarea unor noi competenţe profesionale prin aprofundarea unor concepte şi orientări cu privire la educaţia artistică înţeleasă ca activitate creativă specifică şi interdisciplinară de formare a tinerei generaţii. La examenul de ocupare a posturilor vacante în învăţământul preuniversitar se au în vedere atât însuşirea temeinică şi completă a conţinutului teoretic pe care îl presupune limbajul vizual, cât şi conştientizarea funcţiilor lui practice, gramaticale şi de tehnologie artistică. Cadrele didactice care se prezintă la concursul de titularizare sunt, în general, absolvenţi de doar câţiva ani ai institutelor de învăţământ superior. Din acest punct de vedere, concursul trebuie să ateste următoarele: - stăpânirea cunoştinţelor generale din ştiinţele educaţiei asimilate în facultate, cu accent pe aplicaţiile lor practice (proiectare, strategii didactice, mijloace de învăţământ, creativitate); - aplicarea creativă a informaţiilor din didactica specialităţii dobândite anterior şi îmbogăţite prin experienţa de catedră (limbaj plastic, noţiuni de gramatică a vizualului, tehnici artistice); - preocupări de optimizare şi ameliorare a mijloacelor de accesibilizare a conţinutului programei şcolare în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor; - calitatea documentării privind zone ale vizualului de interes în şcoala actuală: mass-media, modă, publicitate etc.; - demonstrarea unor capacităţi de descoperire a mijloacelor şi căilor specifice de cultivare şi stimulare a creativităţii. Caracterul integrator şi multicultural al acţiunilor reprezentative pentru disciplina educaţie plastică este dezvoltat în cadrul mai larg al demersului metodic. Învăţarea în artă fiind gramaticală şi tehnologică (şi, doar în acest sens, operaţională), punerea în aplicare a acestui conţinut implică, din partea profesorilor, motivaţii de inovare şi descoperire a unor strategii, modalităţi tehnice, mijloace şi forme active pentru stimularea creativităţii vizuale a elevilor. Acesta este obiectivul fundamental al împrospătării informaţiei de specialitate, psihopedagogice şi metodologice şi criteriul evaluării muncii fiecărui cadru didactic, pe linia preconizată de reforma curriculară în curs de desfăşurare în învăţământul românesc de toate gradele. COMPETENŢELE CADRULUI DIDACTIC ÎN DOMENIUL ARIEI CURRICULARE ARTE - ARTE VIZUALE Competenţe în aplicarea unor principii şi metode de comunicare educaţională. Competenţe în domeniul teoriei, metodologiei şi practicii evaluării. Competenţe în domeniul didacticii limbajului de specialitate. Competenţe legate de afirmarea propriei personalităţi, dorinţa de evoluţie individuală şi profesională continuă. Competenţa în elaborarea unor proiecte de specialitate sau interdisciplinare, individuale şi/sau comune. Competenţe de a concepe curriculum la decizia şcolii pe aria curiculară Arte. Competenţe în structurarea şi argumentarea propriilor atitudini estetice faţă de fenomenul cultural-artistic. Competenţe în utilizarea tehnologiilor informaţionale specifice comunicării vizuale. TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ - ARTE VIZUALE - EDUCAŢIE PLASTICĂ, EDUCAŢIE VIZUALĂ, EDUCAŢIE ARTISTICĂ ELEMENTE DE LIMBAJ ŞI MIJLOACE DE EXPRESIE PLASTICĂ, COMPOZIŢIA PLASTICĂ ŞI DECORATIVĂ, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE LUCRU. A. Elemente de limbaj plastic Definire, clasificare şi ipostaze ale elementelor de limbaj plastic. Potenţele constructive şi de expresie ale elementelor limbajului plastic. Amplificarea posibilităţilor expresive ale elementelor de limbaj obţinută prin diversificarea procedeelor tehnice. B. Mijloace de expresie plastică Problematica mijloacelor de expresie plastică în artele vizuale. Contrastul, tipuri de contraste, procedee de realizare; Acordul, acorduri cromatice, procedee de realizare; Contribuţia ritmului (poziţie, direcţie mişcare) în reprezentarea expresivă şi decorativă a spaţiului plastic; Studiul gamelor cromatice în realizarea armoniei şi unităţii compoziţionale; Contrastele de linie, formă, culoare şi valoare şi rolul lor în organizarea compoziţiilor cu unul sau mai multe centre de interes. C. Compoziţia Compoziţia, modalitate de organizare a suprafeţei sau spaţiului şi utilizare a elementelor şi mijloacelor de expresie într-un sistem unitar echilibrat şi armonios. Tipuri de compoziţie; Structuri compoziţionale organizate pe baza raportului armonic al secţiunii de aur; Studiul structurilor naturale, interpretarea şi organizarea lor în compoziţie; Probleme ale unităţii şi echilibrului în compoziţia dinamica a formelor; Expresii plastice şi decorative rezultate prin asamblare, multiplicare, metamorfozare, geometrizare, eliminare, adăugare; Amplificarea posibilităţilor expresive ale elementelor de limbaj obţinută prin diversificarea procedeelor tehnice. Problematica reprezentării şi sugerării spaţiului tridimensional, a volumului în plan, prin diferite mijloace de expresie valorică şi cromatică; D. Tehnici. Tehnici de desen abordabile în învăţământul de cultură generală: desenul în creion, în cărbune, în creioane colorate, în crete colorate, în peniţă, în pensulă, laviul; materiale şi instrumente folosite; Tehnici de gravură abordabile în învăţământul de cultură general; utilizate în gravura fără acizi; pe scurt despre: monotipie, rafotipie, linogravură, xilogravură, pointe seche, litografie; instrumentele şi materialele folosite; Tehnici de pictură; suporturi, instrumente, vopsele, accesorii; pe scurt despre: acuarelă, tempera, tempera în emulsii, guaşă, acrylice, pictura pe sticlă, pastelul, colajul, imprimeul textil, fresca, mozaicul, tapiseria; Tehnici de modelaj - modelarea în lut sau plastilină a unor forme plate, sau a unor reliefuri pe diferite trepte de înălţime, a unor forme în ronde-bosse, prin diferite procedee şi cu instrumente adecvate; tehnici în arta decorativă - ceramica, textile, modă. Analiza imaginii - component fundamental a formării culturii vizuale Spatiul muzeal şi expoziţional resursă complexă de analiză şi creaţie Vestimentaţia; modelarea imaginii umane, prin mijloace specifice. Probleme ale publicităţii prin imagine vizuală. Particularităţi tehnice şi de limbaj în spectacolul de animaţie. Probleme ale receptării mesajului artistic în artele cinetice, citirea compoziţiei cinetice în teatru şi film; Analiza comparativă a mijloacelor de realizare a expresiei în teatru şi film. TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ - ARTE VIZUALE - ISTORIA ARTEI UNIVERSALE ŞI ROMÂNEŞTI Arta în Grecia antică. Arta imperială romană. Arta Evului Mediu: Occident, Bizanţ şi Ţările Române Renaşterea Manierismul Barocul Clasicismul. Arta secolului al XVII-lea în Franţa. Neoclasicismul şi Revoluţia franceză; stilul Empire; Romantism; Realism, impresionism, postimpresionism, neoimpresionism în arta europeană; Începuturile artei moderne de tip occidental în România (1800-1881); Orientări culturale şi artistice în arta românească a secolului al XIX-lea - neoclasicismul, romantismul. Arta secolului XX: curente, şcoli: Art Nouveau, Cubism, Fovism, Expresionism, Arta abstract, Suprarealism, Arta Pop; Personalităţi ale artei moderne occidentale şi româneşti în secolul al XX-lea. METODICA PREDĂRII - ARTE VIZUALE - EDUCAŢIE PLASTICĂ, EDUCAŢIE VIZUALĂ, EDUCAŢIE ARTISTICĂ Conceptul de alfabetizare vizuală. Aspecte specifice ale învăţării gramaticii limbajului vizual. Fundamente psihopedagogice ale descoperii şi dezvoltării aptitudinilor în domeniul artelor plastice; Activitatea practică(de atelier), forma de organizare a procesului de învăţare, a limbajului plastic şi de stimulare a creativităţii elevilor, de organizare, desfăşurare, conducere şi evaluare la disciplina Educaţie plastic şi în învăţământul de artă. Operaţionalizarea demersului didactic pentru disciplina Educaţie plastică, Educaţie vizuală şi Educaţie artistică. Tehnici şi strategii didactice stimulative şi de deblocare creativă. Aspecte psihopedagogice şi metodice ale stimulării creativităţii elevilor. Valorificarea experienţei proprii de atelier în predarea procedeelor tehnice specific artelor vizuale. Activitatea de joc şi jocul de creaţie. Aspecte specifice ale învăţării gramaticii limbajului vizual; învăţarea observaţională, învăţarea experimentală, învăţarea prin exersare practică, învăţarea prin analogie, învăţarea intuitivă, învăţarea prin deducţie şi descoperire, învăţarea experimentală, învăţarea prin analiză-sinteză, învăţarea prin joc, învăţarea prin proiect, învăţarea prin parcurgerea etapelor oricărui proces de creaţie. Spontaneitate şi algoritm în asimilarea gramaticii vizualului. Consideraţii metodice asupra evoluţiei figurii umane în creaţia copiilor. Culoarea, limbaj prioritar în creaţia copilului şi în educaţia plastică. Implicaţii psihopedagogice şi metodice în cunoaşterea elevilor şi în stimularea lor creativă. Stimularea creativităţii şi originalităţii plastice a elevilor prin imagini fabuloase sau fantastice, prin substituiri, deformări, divizări, combinări etc. Ocrotirea spontaneităţii native specifice; stimularea creativităţii fiecărui elev prin tratare diferenţială şi personalizată. Rolul intuiţiei, al experimentului şi al exerciţiului practic demonstrativ în învăţarea tehnicilor artistice-plastice în şcoală. Aspecte psihopedagogice şi metodice ale formări deprinderilor de exprimare plastică. Eficienţa şi limitele diferitelor metode şi procedee de studiu după natură în şcoală Evaluarea performanţelor obţinute de elevi în cursul procesului de învăţare; modalităţi de evaluare specifică disciplinelor artistice; necesitatea evaluării pe baza obiectivelor operaţionale; Tipologia exerciţiilor şi experimentelor practice, desfăşurate în orele de educaţie plastică, în orele de atelier. Culoarea, limbaj prioritar în creaţia copilului şi în educaţia plastică. Implicaţii psihopedagogice şi metodice în cunoaşterea elevilor şi în stimularea lor creativă. Probleme metodice specifice diferitelor vârste în însuşirea noţiunilor despre culoare, linie şi formă spaţială; aprecieri şi puncte de vedere personale. Particularităţi de viziune şi de limbaj în compoziţiile elevilor preadolescenţi şi adolescenţi; consideraţii artistice şi metodice. Abordarea simultană a noţiunilor teoretice şi practice în asimilarea limbajului vizual în şcoală, în condiţii predominant practice, de atelier, cu toţi elevii. Cerinţe metodice ale alcătuirii şi utilizării mijloacelor didactice, în educaţia plastică, în activitatea de exersare şi de învăţare a limbajului plastic şi a tehnicilor specifice. Rolul expoziţiei, muzeului, concursului, excursiei de documentare etc.; educaţia prin artă şi pentru artă a elevilor. TEMATICA STIINTIFICA - ARTE VIZUALE - SPECIALIZAREA ARHITECTURĂ TEORIA ŞI ESTETICĂ ARHITECTURII 1. DEFINIREA ARHITECTURII CA OBIECT, FENOMEN, ACTIVITATE Procesul istoric de definire a arhitecturii. 2. SPAŢIUL EXISTENŢIAL ŞI SPAŢIUL ARHITECTURAL 2.a. Nivelurile spaţiului existenţial, nivelurile spaţiului arhitectural şi interacţiunile dintre acestea la nivel geografic, peisager, urbanistic, de obiect arhitectural. Influenţa elementelor de mediu: climă, apă şi teren asupra spaţiului arhitectural. Conformarea volumetrică, soluţii constructive, materiale de construcţii utilizate în arhitectura vernaculară. Conceptul de dezvoltare durabilă în arhitectură. 2.b. Date fundamentale ale spaţiului arhitectural. organizare şi compoziţie. Elemente de morfologie în analiza spaţiului arhitectural. Principii de compoziţie în arhitectură şi în urbanism. Măsura exterioară, interioară, măsura absolută. Scara, raport, proporţii. Lumină şi culoare în spaţiul arhitectural. Metode de reprezentare tri - şi bidimensională a spaţiului arhitectural. Noţiuni de estetică urbană, estetică arhitecturală. 2.c. Conţinut, formă şi funcţiune. Teoria locuirii. Teoria programelor de arhitectură. Condiţii optime ale confortului interior faţă de particularităţile funcţionale şi psihofiziologice ale omului: zonificare, scară modulară, flexibilitate spaţială. 2.d. Interpretarea tehnică a spaţiului arhitectural. Rolul materialelor de construcţie în evoluţia structurii spaţiului arhitectural şi a anvelopei clădirii. Materiale de construcţie durabile. Relaţiile dintre caracteristicile spaţiale, constructive şi funcţionale ale diferitelor programe de arhitectură. 2.e. Noţiuni de spaţiu public urban. Tipuri de spaţii urbane: spaţiu public, semi-public, spaţiul privat. TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ - ARTE VIZUALE - SPECIALIZAREA ARHITECTURĂ ISTORIA ARHITECTURII UNIVERSALE ŞI ROMÂNEŞTI 1. Arhitectura Greciei Antice. Geneza arhitecturii greceşti, ordinele clasice de arhitectură, corecţiile optice, principii de modulare şi proporţionare, programe de arhitectură specifice. 2. Arhitectura Romei Antice. Sisteme constructive specifice, programe de arhitectură, tipologii planimetrice şi principii de compozitie spaţială. 3. Arhitectura bizantină. Analiza contextului social, politic şi tehnic care a favorizat apariţia şi dezvoltarea arhitecturii bizantine. Principii de compozitie spaţială, tipologii planimetrice, simbolistica spaţiului architectural, decoraţia interioară şi exterioară. 4. Arhitectura gotică. Analiza contextului social, politic şi tehnic care a favorizat apariţia şi dezvoltarea arhitecturii gotice. Programe de arhitectură specifice, principii de compoziţie spaţială, tipologii planimetrice, simbolistica spaţiului architectural, decoraţia interioară şi exterioară. Sisteme structurale specifice. Spaţii urbane. 5. Arhitectura renascentistă. Analiza contextului social, politic şi tehnic care a favorizat apariţia şi dezvoltarea arhitecturii renascentiste. Principii de compoziţie spaţială, tipologii planimetrice, simbolistica spaţiului architectural, decoraţia interioară şi exterioară. Spaţii urbane. 6. Arhitectura barocă şi barocul postbizantin (arhitectura brâncovenească). Analiza contextului social, politic şi tehnic care a favorizat apariţia şi dezvoltarea arhitecturii baroce. Principii de compoziţie spaţială, tipologii planimetrice, simbolistica spaţiului arhitectural, decoraţia interioară şi exterioară. Spaţii urbane. 7. Stilurile 1900. Surse şi invarianţi pentru Stilurile 1900. Arhitectura neoromânească în context european. 8. Arhitectura modernă. Stilul internaţional, funcţionalismul şi arhitectura organică. Arhitectura modernă în România. METODICA PREDĂRII/ÎNVĂŢĂRII - ARTE VIZUALE - ARHITECTURĂ I. Procedee de metodica perfecţionării şi comunicării dintre profesor şi elev în faza de iniţiere în cultura de arhitectură (limbajul specializat şi orientarea percepţiei vizuale şi a raţionamentelor logice în prelucrarea informaţiilor). II. Metode de transmitere şi interpretare a ansamblului de coduri ale limbajului profesional în predarea cunoştinţelor teoretice de arhitectură. III. Metode de predare a programelor de arhitectură în cadrul orelor de atelier sau la materiile teoretice - formularea problemei (temă), formularea soluţiei (interpretarea datelor de temă), concretizarea soluţiei (metodologia), înţelegerea soluţiei (răspunsul optim funcţional, stilistic şi spaţial-volumetric). IV. Modernizarea mijloacelor de instruire-învăţare utilizate la materiile teoretice şi practice din domeniul arhitectural. V. Căi şi mijloace de convertire a experienţelor de percepţie şi controlul spaţiului real prin noţiuni de desen, geometrie descriptivă şi perspectivă şi de proiectare cu ajutorul calculatorului, în formarea capacităţilor conceptual - proiective ale elevilor. VI. Procedee şi metode specifice pe baza cărora pot fi analizate şi interpretate experienţele elevilor în domeniul arhitecturii. VII. Metode diferenţiate utilizate în instruirea elevilor în raport cu structurile cognitive sau cele intuitiv-originare sau a elevilor cu aptitudini deosebite. VIII. Metode de evaluare (aplicaţii, verificări) ale calităţii informaţiei pe care elevii şi-au însuşit-o în procesul instruirii în cultura de arhitectură. IX. Metode de conexarea domeniului arhitecturii la celelalte discipline care circumscriu aria culturii generale sau de specialitate a elevilor. X. Metode de promovarea şi aplicarea cunoştinţelor, acumulate prin instruire, în practica de specialitate. BIBLIOGRAFIE PENTRU TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ - EDUCAŢIE PLASTICĂ, EDUCAŢIE VIZUALĂ, EDUCAŢIE ARTISTICĂ Achiţei, Gh., Artă şi experienţă, Ed. Albatros, Bucureşti, 1974 Achiţei, Gh., Frumosul dincolo de artă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988 Antal, F., Clasicism şi romantism, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971. Argan, G. C., Arta modernă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982. Arnheim, R., Arta şi percepţia vizuală, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979 Arnheim, R., Forţa centrului vizual, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1995; Bazin, G., Clasic, baroc, rococo, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 Berence, F., Renaşterea italiană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969. Berger, R., Descoperirea picturii, vol. I-III, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975; Berlogea, Ileana, Teatrul şi societatea contemporană, Editura Meridiane, 1985 Bloch, R., Roma şi destinul ei, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985. Bode, W von, Maeştrii picturii olandeze şi flamande, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974. Bonnrad, A., Civilizaţia greacă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967. Bouleau, M., Geometria secretă a pictorilor, Editura Meridiane, 1978 Brion, M., Arta abstractă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972; Brion, M., Pictura romantică, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972 Burke, E., Despre sublim şi frumos, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1981 Constantinescu, Gr., Splendorile operei. Dicţionar de teatru Liric, E.D.P., 1995 Constantin, Paul, Arta 1900, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973 Cristea, M., Sistemul educaţional şi personalitatea. Dimensiunea estetică, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995. de Micheli, M., Avangarda artistică a secolului XX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968 de Micheli, M., Avangarda artistică a secolului XX, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968. Delvoye, C., Arta bizantină, vol. I-II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976. Duby, G., Arta şi societatea, 980-1420 (vol. I-II), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987. Dumitrescu, Zamfir, Structuri geometrico - plastice, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984; Dumitrescu, Zamfir, Caiete de perspectiva artistică, vol. I, NOI Media Print, 2007; Elsen, A., Temele artei (vol. I şi II), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983 Enciclopedia artiştilor români contemporani, Editura ARC 2000, Bucureşti, 1996. Enescu, Theodor, Scrieri de artă, Ştefan Luchian şi spiritul modern în pictura românească, ediţie îngrijită de Ioana Vlasiu, Bucureşti, Editura Meridiane, 2000 Faure, E., Istoria artei, vol. I-V, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 Fleming, W., Arte şi idei (vol. I şi II), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983 Eco, Umberto (coordonator), Istoria frumuseţii, Bucureşti, Editura RAO, 2006; Eco, Umberto (coordonator), Istoria urâtului, Bucureşti, Editura RAO, 2007; Florian, M., Metafizică şi artă, Ed. Echinox, Cluj, 1992 Flusser, Vilem, Pentru o filosofie a fotografiei. Texte despre fotografie, Cluj-Napoca, Idea Design and Print, 2003; Gherasim, Marin, A patra dimensiune, Pitesti, Editurii Paralela 45, 2005; Gombrich, E.H., O istorie a artei, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975. Grigorescu, D., Cubismul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972. Grigorescu, D., Expresionismul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1969 Grigorescu, D., Pop art, Editura Meridiane, Bucureşti, 1975. Hasan, Yvonne, Paul Klee şi pictura modernă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999; Havel, M., Tehnica tabloului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988; Hocke, G., R., Lumea ca labirint, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973. Hogarth, W., Analiza frumosului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1981 Huinzinga, J., Amurgul Evului Mediu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970. Istoria artelor plastice în România, vol. I-II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980. Istoria ilustrată a picturii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973. Joly, Martine, Introducere în analiza imaginii, Editura All, 1998 Kandinsky W., Spiritualul în arta, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1994; Kiraly, Aurora (coordonator), Fotografia în arta contemporană. Tendinţe în România, după 1989, Ed. Unarte, Bucureşti, 2006; Knobler, N., Dialogul vizual, vol. I, II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983 Lăzărescu, L., Pictura în ulei, Editura Sigma Plus, Deva, 1996 Lhote, A., Tratate despre peisaj şi figură, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969. Lipps, T., Estetica, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 Lutzeller, H., Drumuri spre artă (vol. I şi II), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 Maşek, V., E., Arta de a fi spectator, Editura Meridiane, 1986 Manescu, Mihail, Mental şi senzorial - identitate vizuală în secolul XX, Bistriţa, Editura Aletheia, 2006; Moles, A., Artă şi ordinator, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983 Nanu, Adina, Arta pe om, Editura Compania, 2001 Nanu, Adina, Artă, stil, costum, Editura Meridiane, 1976 Nanu, Adina, Bărbatul şi moda, Editura Polirom, Iaşi, 2010 Nanu, Adina, Vezi? Comunicarea prin imagine, Editura Vizual, 2002 Oprescu, G., Manual de istoria artei, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985-1986. Panofsky, E., Renaştere şi renaşteri în arta occidentală, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974 Pareyson, L., Estetica. Teoria formativităţii, Ed. Universul, Bucureşti, 1977 Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică. Un capitol de artă europeană, Editura Meridiane, 1996 Pepino, C., Automate, idoli, păpuşi, Editura Alma Galaţi, 1998 Petrovici, V., Lumină şi culoare în spectacol, Editura Albatros, 1974 Pleşu, A., Călătorie în lumea formelor, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 Popescu, T., Concepte şi atitudini estetice, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983 Preda Sanc, Marilena, Arta video-digitala, Bucureşti, Editura Coresi, 2005; Prut, C., Dicţionar de artă modernă, Editura Albatros, 1972 Read, H., Originea formei în artă, Ed. Universul, Bucureşti, 1971 Rewald, J., Istoria impresionismului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974. Rewald, John, Postimpresionismul, vol. I şi II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978; Riegl, A., Istoria artei ca istorie a stilurilor, Editura Meridiane, Bucureşti, 1998. Rosenkranz, K., O estetică a urâtului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984 K. Ruhrberg, M. Schneckenburger, C. Frike, K. Honnef, Ingo F. Walther (ed.), Art of the 20th Century, Taschen, 2005; Schiller, Fr., Scrieri estetice, Ed. Univers, Bucureşti, 1981 Sendler, Egon, Icoana, imaginea nevăzutului. Elemente de teologie, estetica, tehnica, Bucureşti, Editura Sofia, 2005; Stoiciu, Florin, Materialitatea în gravura. Tehnici şi maniere, Bucureşti, Editura Tehnica, 2007; Stoiciu, Florin, Tehnici şi maniere ale gravurii, Bucureşti, Ed. Polirom, 2010; Suchianu, D., I., Cinematograful, acest necunoscut, Editura Dacia, Cluj, 1973 Tatarkiewicz, W., Istoria esteticii, vol. I- IV, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978 Toma, Iulian -Dalin, Muzeul contemporan. Programe educaţionale, Ed. Institutul European, Iasi, 2007 Vanoye, F. şi Anne Goliot - Lete, Scurt tratat de analiză filmică, Editura All, 1995 Velescu C.R., Brâncuşi inedit - Însemnări şi corespondenţă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004 Vianu, T., Opere - vol 6, Estetica, Ed. Minerva, Bucureşti, 1976 şi vol. 7, Studii de estetică, Ed. Minerva, Bucureşti, 1978 Vlasiu, Ioana, Anii '20. Tradiţia şi pictura românească. Bucureşti, Editura Meridiane, 2000 Zamfirescu, I., Istoria universală a teatrului, Editura pentru literatură universală, 1966-1970 ------------ **** Dicţionar de artă - forme, tehnici, stiluri artistice, vol. I, II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1998 BIBLIOGRAFIE PENTRU TEMATICA ŞTIINŢIFICĂ - ARHITECTURĂ Alexander, Christopher, Notes on the Synthesis of Form, Cambridge Mass, Harvard University Press, 1986 Arnheim, R., Dynamique de la forme architecturele, Architecture& Recherches/Pierre Mardaga, 1982 Arnheim, R., Artă şi percepţie vizuală, Editura Meridiane, 1982 Argan, Giulio Carlo, Arta Modernă, Editura Meridiane, 1985 Benevolo, Leonardo, Storia della Citta, Laterza, 1982 Blake, Pieter, Mies van der Rohe, Architecture and Structure, Pelikan Book, 1990 Ching, Francis D.K., Form, Space and Order, 1996, John Willey et Sons, Inc, 2007 Constantin, Paul, Culoare - Artă - Ambient, Editura Meridiane, 1979 Constantin, Paul, Arta 1900 în România, Editura Tehnică, 1988 Curinschi Vorona Gh., Introducere în Arhitectura comparată, Editura Tehnică, 1991 Damian, Ascanio, Le Corbusier, Editura Meridiane, 1969 Enache, M., Ionescu, I., Geometrie descriptivă şi perspectivă, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983 Evenson, Thomas Thus, Archetypes în architecture, Norvegian University Press, 1991 Fletcher, Banister, A History of Architecture, Londra, Batsford LTD, 1956 Frampton, Kenneth, Studies în Tectonic Culture, The Poetics of Construction în Nineteenth and Twentieth Century Architecture, Chicago, Illinois, MIT Press Frampton, Kenneth, Modern Architecture: A Critical History, New York, Oxford University Press, 1980 Focillon, H., Viaţa formelor, Editura Meridiane, 1977 Giedion, Siegfried, Space, Time, Architecture, Massachussets, Harvard University Press, 1967 Gill, Robert, W., Manual of Rendering with Pen and Ink, Thames and Hudson, 1979 A. Gheorghiu, A., Proporţii şi trasee geometrice în arhitectură, Ed. Tehnică, 1991 Ionescu, Grigore, Arhitectura populară în România, Editura Meridiane, 1971 Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, 1982 Ionescu Grigore, Arhitectura românească. Tipologii, creaţii, creatori, Editura Tehnică, 1986 Iliu, Liana, Oraşul grădină şi evoluţia conceptului, Editura Universitară "Ion Mincu", Bucureşti, 2005 Iurov, C., Arhitectura bionică, Editura Tehnică, 1985 Jenks, Charles and Baird, George, Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture, London, Academy Edit