Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

ANEXE din 9 ianuarie 2017

Pe scurt

Acest act normativ stabilește modelele de formulare și procedurile administrative folosite de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru gestionarea obligațiilor fiscale, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere, compensările și restituirile de creanțe.

Ce reglementează

  • Deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere).
  • Deciziile privind compensarea obligațiilor fiscale.
  • Cererile de restituire a creanțelor fiscale/bugetare.
  • Notele privind restituirea/rambursarea unor sume.

Cui îi privește

  • Debitorii care nu și-au achitat la termen obligațiile fiscale principale.
  • Contribuabilii care au sume de rambursat/restituit de la buget sau care solicită compensarea obligațiilor fiscale.

Puncte cheie

  • Deciziile privind dobânzile și penalitățile de întârziere sunt titluri de creanță și pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare.
  • Plata dobânzilor și penalităților de întârziere se face până la data de 5 a lunii următoare (dacă decizia este comunicată între 1-15) sau până la data de 20 a lunii următoare (dacă decizia este comunicată între 16-31).
  • Compensarea obligațiilor fiscale poate fi făcută la cererea contribuabilului sau din oficiu.
  • Restituirea creanțelor fiscale/bugetare se poate solicita prin cerere și se poate efectua în cont bancar sau în numerar, la ghișeul Trezoreriei Statului.
Textul legii
Textul legii

ANEXE din 9 ianuarie 2017 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 - Anexele nr. 1-58 Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 32 bis din 11 ianuarie 2017 Notă ... *) Aprobate prin ORDINUL nr. 63 din 9 ianuarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 11 ianuarie 2017. Anexa nr. 1 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act; *2) Numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare ale debitorului; DECIZIE REFERITOARE LA OBLIGAȚIILE FISCALE ACCESORII REPREZENTÂND DOBÂNZI ȘI PENALITĂȚI DE ÎNTÂRZIERE În temeiul art. 98 lit. c) și art. 173 alin.

(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, s-au calculat următoarele dobânzi și penalități de întârziere: Notă ... *3) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicațiilor informatice din care se emit, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; *4) Se va preciza denumirea obligației fiscale principale: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat. Detaliile referitoare la modul de calcul a sumelor reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale se află în anexă. Vă invităm să achitați dobânzile și penalitățile de întârziere, în termenul prevăzut la art. 156 alin.
(1)din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: – până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună; ... – până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună. ... În conformitate cu prevederile art. 152 alin.
(2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu de creanță. Asupra emiterii prezentei decizii organul fiscal nu este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea prezentei decizii, conform art. 9 alin.
(2)lit. e) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul unității fiscale, Nume și prenume .......... Semnătura .......... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la DECIZIA nr .......... din data de .......... Notă ... *1) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicației informatice din care se emite, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; *2) Se vor menționa: denumirea documentului care constituie titlu de creanță și prin care s-a individualizat obligația fiscală principală, numărul și data acestuia; *3) Se va menționa categoria de sumă: dobânzi sau penalități de întârziere; *4) Nivelul dobânzii și penalității de întârziere se stabilește conform art. 174 alin.
(5)și art. 176 alin.
(2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
  1. Denumire: Decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza art. 98 lit. c) și art. 173 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 exemplare de către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la debitor. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 2 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act *2) Se vor menționa numele și prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a contribuabilului DECIZIE PRIVIND COMPENSAREA OBLIGAȚIILOR FISCALE În temeiul prevederilor art. 167 și art. 168 alin.
(8)-
(10)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se compensează obligațiile fiscale/bugetare restante: I. Suma de rambursat/de restituit/de plată de la buget din care se compensează obligații fiscale/bugetare restante: ... II. Obligații fiscale/bugetare restante care s-au stins prin compensare: Notă ... *3) Se va completa data exigibilității sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget, după caz, și a obligației fiscale neachitată, conform art. 167 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare *4) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare *5) Se va completa data la care operează de drept compensarea, conform art. 167 alin.
(4)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, respectiv data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile, ținându-se cont de data exigibilității. Operațiunea de compensare s-a constatat: [] - la cererea contribuabilului nr. ....... din data de .......... ; [] - din oficiu. ... Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul unității fiscale, Numele și prenumele .......... Semnătura .......... L.S. Număr de operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Decizie privind compensarea obligațiilor fiscale ... 2. Format: A4 / t1 ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza art. 167 și art. 168 alin.
(8)-
(10)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare, după caz, de către organul fiscal central. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la contribuabil; ... – 1 exemplar la unitatea de trezoreriei a statului, în situația în care decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nu se emite electronic. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 3 Nr. .......... din .......... Către .......... (organul fiscal competent) CERERE de restituire a creanțelor fiscale/bugetare Subsemnatul/Subscrisa ..........*1), cu domiciliul/sediul în localitatea ...................., str. .............. nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., județul/sectorul ....., având C.I.F. .......... *2), solicit restituirea creanțelor fiscale/bugetare, după cum urmează: Notă ... *1) Se va menționa numele și prenumele/denumirea contribuabilului *2) Se vor menționa codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. [] restituirea sumelor de la buget, reprezentând ..........*3), în sumă de .......... lei, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Notă ... *3) Se va menționa denumirea creanței fiscale/bugetare, respectiv denumirea impozitului, taxei sau contribuției sociale, ori a sumei de plată de la buget, după caz, pentru care se solicită restituirea, ori denumirea contului unic în care s-a efectuat plata pentru care se solicită restituirea. [] restituirea impozitului pe venit reținut la sursă, în sumă de .......... lei, în temeiul art. 170 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că plătitorul nu mai există/se află în procedura insolvenței, potrivit legii, [] acordarea dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, în temeiul art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Menționez că am luat cunoștință că din sumele de restituit vor fi compensate de către organul fiscal central eventualele obligații fiscale/bugetare restante existente în evidența fiscală la data restituirii. Solicit/Solicităm ca restituirea efectivă a sumelor cuvenite în continuare să se efectueze*4): Notă ... *4) Se va bifa modalitatea agreată pentru restituire de către contribuabilul persoană fizică, iar în cazul contribuabilului persoană juridică se va bifa în mod obligatoriu contul bancar în care dorește restituirea. ( ) în contul bancar nr..........., deschis la .......... ; ( ) în numerar, la ghișeul unității Trezoreriei Statului. Contribuabilul/Reprezentantul legal al contribuabilului, ........... (numele și prenumele) Semnătura .......... Data .......... Anexa nr. 4 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act; *2) Se vor menționa numele și prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a contribuabilului; NOTĂ PRIVIND RESTITUIREA/RAMBURSAREA UNOR SUME În temeiul prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere cererea dumneavoastră de restituire nr .......... din data de .......... /decontul cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare nr............ din data de .........., s-a aprobat restituirea sumei de .......... lei, după cum urmează: Notă ... *3) Se va menționa documentul din care rezultă creanța fiscală/bugetară, cum ar fi: document de plată, decont cu sumă negativă de T.V.A. cu opțiune de rambursare, Declarația privind impozitul pe profit, hotărâre judecătorească definitivă etc; Restituirea sumei se efectuează, după cum urmează*4): Notă ... *4) Se va bifa modalitatea agreată pentru restituire de către contribuabilul persoană fizică, conform cererii acestuia, iar în cazul contribuabilului persoană juridică se va bifa în mod obligatoriu contul bancar în care dorește restituirea, conform cererii acestuia ( ) în contul bancar nr. ....., deschis la .......... ; ( ) în numerar, la ghișeul unității Trezoreriei Statului. Conducătorul unității fiscale Numele și prenumele .......... Semnătura .......... L.S. Număr de operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Notă privind restituirea/rambursarea unor sume ...
  2. Format: A4 / t1 ...
  3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  4. Se utilizează: în baza art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  5. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare, după caz, de către organul fiscal central. ...
  6. Circulă: – 1 exemplar la contribuabil; ... – 1 exemplar la unitatea de trezoreriei a statului, în situația în care decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nu se emite electronic. ... ...
  7. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 5 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act *2) Se vor menționa numele și prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a contribuabilului DECIZIE de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget În temeiul prevederilor art. .... *3) și având în vedere cererea dumneavoastră nr........... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de .........., s-a stabilit suma de restituit/dobânda acordată în cuantum de .......... lei, după cum urmează: Notă ... *3) Se vor menționa art. 168, 169, 170 sau art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau a altor prevederi legale incidente, după caz. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul unității fiscale Numele și prenumele .......... Semnătura și ștampila unității .......... Număr de operator de date cu caracter personal - 759
  8. Denumire: Decizie de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget ...
  9. Format: A4/t
  10. ...
  11. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  12. Se utilizează: în baza art. 168, 169, 170 sau art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, sau a altor prevederi legale incidente, după caz. ...
  13. Se întocmește: în 3 exemplare de compartimentul de evidență pe plătitori. ...
  14. Circulă: – 1 exemplar la contribuabil; ... – 1 exemplar la unitatea de trezoreriei a statului, în situația în care decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nu se emite electronic. ... ...
  15. Se arhivează: 1 exemplar la organul fiscal, după caz. ... Anexa nr. 6 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act *2) Se vor menționa numele și prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a contribuabilului DECIZIE de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget Având în vedere cererea dumneavoastră nr. .......... din data de .........., înregistrată la organul fiscal sub nr........... din data de .........., prin care solicitați: [] restituirea sumelor de la buget, reprezentând ..........*3), în sumă de .......... lei, în temeiul art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Notă ... *3) Se va menționa denumirea creanței fiscale/bugetare, respectiv denumirea impozitului, taxei sau contribuției sociale, ori a sumei de plată de la buget, după caz, pentru care se solicită restituirea, ori denumirea contului unic în care s-a efectuat plata pentru care se solicită restituirea. [] restituirea impozitului pe venit reținut la sursă, în sumă de .......... lei, în temeiul art. 170 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că plătitorul nu mai există/se află în procedura insolvenței, potrivit legii, [] acordarea dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, în temeiul art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. vă comunicăm că cererea a fost respinsă din următoarele motive: ....................................................................................... Temeiul de drept: ....................................................................................... Mențiuni privind audierea contribuabilului: .................................. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul unității fiscale .......... Numele și prenumele .......... Semnătura și ștampila unității .......... Număr de operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Decizie de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza art. 168, 169, 170 sau art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare sau a altor prevederi legale incidente, după caz. ...
  6. Se întocmește: în 2 exemplare de compartimentul de evidență pe plătitori. ...
  7. Circulă: 1 exemplar la contribuabil. ...
  8. Se arhivează: 1 exemplar la organul fiscal, după caz. ... Anexa nr. 7 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea contribuabilului/plătitorului; ÎNȘTIINȚARE PRIVIND STINGEREA OBLIGAȚIILOR FISCALE În conformitate cu prevederile art. 165 alin.
(9)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, vă înștiințăm că plățile efectuate de dumneavoastră au stins obligații fiscale, după cum urmează: Notă ... *3) Se va menționa: denumirea documentului care constituie titlu de creanță și prin care s-a individualizat creanța fiscală: DEC. - declarație fiscală, DECL. IMP.- declarație de impunere, DEC. IMP.- decizie de impunere, PVC. - proces verbal de constatare a contravenției, DEC. ACC.- decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, DEC.PN.- decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, precum și numărul și data acestuia; *4) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, MS - dobândă simplă, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz. Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta înștiințare produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezentul înscris, vă rugăm să-l aveți în vedere la înregistrarea în evidența contabilă. În măsura în care aceste informații nu corespund cu evidența dumneavoastră contabilă, vă rugăm să vă prezentați la sediul nostru, pentru clarificarea situației fiscale. Conducătorul unității fiscale, Nume și prenume .......... Semnătura .......... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Înștiințare privind stingerea obligațiilor fiscale ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza art. 165 alin.
(9)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ... 5. Se întocmește: în 2 exemplare de către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori; ... 6. Circulă: 1 exemplar la debitor. ... 7. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 8 ANTET*1) Dosar fiscal nr. ............ Nr. .......... din .......... Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. BORDEROU DE ADĂUGARE/SCĂDERE A OBLIGAȚIILOR FISCALE*2) Notă ... *2) Se întocmește distinct în funcție de natura raportului juridic al sumei de adăugat/de scăzut, respectiv: – se vor avea în vedere creanțe fiscale/bugetare astfel cum sunt definite la art. 1, pct. 7-12 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare; ... – se vor avea în vedere obligații fiscale/bugetare astfel cum sunt definite la art. 1, pct. 27-29 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau de actele normative prin care acestea sunt reglementate. ... Având în vedere că în evidența fiscală este necesară efectuarea operațiunii de adăugare/scădere a obligațiilor/creanțelor fiscale/bugetare s-a întocmit prezentul borderou în baza Referatului de aprobare nr .......... din data de .........., pentru contribuabilul ..........*3), CIF ..........*4), cu următoarele operațiuni: Notă ... *3) Se va completa numele și prenumele/denumirea contribuabilului *4) Se va completa codul de identificare fiscală, respectiv codul de înregistrare fiscală, numărul de identificare fiscală, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, după caz I. Adăugarea obligațiilor/creanțelor fiscale/bugetare ... II. Scăderea obligațiilor/creanțelor fiscale/bugetare
  1. a)scăderea creanțelor fiscale Notă ... *5) Se va completa tipul operațiunii/sumei, respectiv: – în cazul adăugării, se va menționa: de plată, de restituit, diminuare impozit, plată în plus etc. ... – în cazul scăderii, se va menționa: încasare, plată în plus, sumă de rambursat, diminuare impozit etc. ... ...
  2. b)scăderea obligațiilor fiscale/bugetare Notă ... *6) Se va înscrie categoria sumei: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, MS- dobândă simplă, PI - penalitate de întârziere, PN- penalitate de nedeclarare, după caz. ... ... Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Borderou de adăugare/scădere a obligațiilor fiscale ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se întocmește în format hârtie. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ... 5. Se întocmește: într-un singur exemplar de către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori. ... 6. Circulă: 1 exemplar la compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori. ... 7. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 9 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea contribuabilului/plătitorului; PROCES-VERBAL PRIVIND CALCULUL DOBÂNZILOR ACORDATE CONTRIBUABILULUI În temeiul prevederilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a cererii de acordare a dobânzilor nr........... din data de .........., pentru sumele aprobate a fi restituite/rambursate, solicitate prin cererea de restituire/rambursare nr .......... din data de .........., aveți dreptul la dobânzi în cuantum de ........... lei. Date necesare privind calculul dobânzilor cuvenite: – data până la care trebuia soluționată cererea ..........; ... – informații suplimentare necesare soluționării, solicitate la data de .......... și primite la data de .......... ; ... – data efectuării restituirii sumelor de restituit/rambursat .......... ... Detaliile referitoare la modul de calcul a dobânzilor cuvenite se prezintă astfel: Notă ... *3) Se va preciza denumirea obligației fiscale/bugetare principale: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat *4) Nivelul dobânzilor se stabilește conform art. 174 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate depune contestație la organul fiscal emitent în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, în conformitate cu prevederile art. 268, 269 și art. 270 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Prezentul proces-verbal produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acestuia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul unității fiscale, Numele și prenumele .......... Semnătura .......... L.S. Număr de operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Proces-verbal privind calculul dobânzilor acordate contribuabilului ...
  2. Format: A4 / t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  6. Se întocmește: în 2 exemplare de către organul fiscal central. ...
  7. Circulă: 1 exemplar la contribuabil/plătitor. ...
  8. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 10 ANTET^1) Dosar fiscal nr. ............... Nr. ......... din .............. Către .................................................. ............................................................^2) ADRESĂ de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești În baza art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a ....................^3) nr. ........ din ................, emis(ă) de ....................^4), se indisponibilizează de îndată, în limita sumei estimate/stabilite, sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau valută deschise la unitatea dumneavoastră, de către debitorul ............^5). Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii prezentei, nu veți mai proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului, și nu veți mai accepta alte plăți din conturile acestuia până la data ridicării măsurii asigurătorii sau până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, cu excepția plăților dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la art. 236 alin.
(14)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru stingerea obligațiilor fiscale aferente bugetelor administrate de către organul fiscal care a înființat poprirea. Despre luarea acestor măsuri veți înștiința organul de executare silită. Măsura asigurătorie dispusă, dacă nu a fost desființată în condițiile legii, rămâne valabilă pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități, potrivit dispozițiilor art. 213 alin.
(3)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la primirea de noi dispoziții de la organul de executare silită. În cazul începerii procedurii de executare silită, organul de executare va dispune ca suma indisponibilizată să fie virată, în contul .............. deschis la unitatea de Trezorerie a Statului .............., pe numele ................^5), în limita sumei estimate/stabilite în cuantum total de ............. lei, din care ............ lei reprezentând TVA. Poprirea asigurătorie se consideră înființată din momentul primirii prezentei adrese de către dumneavoastră. În acest sens aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi asigurătorii. Potrivit art. 25 alin.
(1)lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea obligațiilor terțului poprit atrage răspunderea solidară a acestuia cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data comunicării sau luării la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 213 alin.
(14), coroborate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare silită, Numele și prenumele ........................... Semnătura ................................. L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal – 759 Notă ... ^1) Se vor trece sigla, conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. ^2) Se vor menționa denumirea și sediul băncii și datele de identificare ale debitorului. ^3) Se va menționa Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii sau orice alt act prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurători, emis de organele competente. ^4) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. ^5) Se vor menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului. 1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează în baza art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește în 3 exemplare de către organul de executare. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la bancă; ... – 1 exemplar la debitor. ... ...
  3. Se arhivează 1 exemplar la dosarul de executare. ... (la 20-03-2018, Anexa nr. 10 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 673 din 15 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 20 martie 2018 ) Anexa nr. 11 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act . *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal al terțului poprit și ale debitorului. ADRESĂ DE ÎNFIINȚARE A POPRIRII ASIGURĂTORII ASUPRA SUMELOR DATORATE DEBITORULUI DE CĂTRE TERȚI În baza art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și a ..........*3) nr........... din ..........., emis(ă) de ..........*4), se înființează poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani datorate de dumneavoastră cu orice titlu debitorului ..........*5) Notă ... *3) Se va menționa Decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii sau orice alt act prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurători, emis de organele competente *4) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. Sumele deținute și/sau datorate cu orice titlu debitorului vor fi virate, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, în contul de garanții ..........*6) deschis la unitatea de Trezorerie a Statului .........., pe numele ..........*5), după cum urmează: Notă ... *5) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului. *6) Suma virată reprezintă o garanție în sensul art. 211 lit. a). Notă ... *7) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz Poprirea asigurătorie se consideră înființată din momentul primirii prezentei adrese de către dumneavoastră. În acest sens, aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi asigurătorie. În conformitate cu prevederile art. 236 alin.
(10)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care, la data comunicării prezentei adrese nu datorați vreo sumă de bani debitorului ..........*5) sau nu veți datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, veți înștiința despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea prezentei adrese. Măsura asigurătorie dispusă, dacă nu a fost desființată în condițiile legii, rămâne valabilă pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități, potrivit dispozițiilor art. 213 alin.
(3)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la primirea de noi dispoziții de la organul de executare silita. Potrivit art. 25 alin.
(1)lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea obligațiilor terțului poprit atrage răspunderea solidară a acestuia cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 213 alin.
(14), coroborate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare silită, Nume și prenume .......... Semnătura .......... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 3 exemplare de către organul de executare silita. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la terțul poprit; ... – 1 exemplar la debitor. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare. ... Anexa nr. 12 ANTET*1) Dosar fiscal nr........... Nr. .......... din .......... Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act PROCES-VERBAL DE SECHESTRU ASIGURĂTOR PENTRU BUNURI MOBILE Încheiat astăzi, .......... luna .......... anul ........, ora ......., în localitatea .........., str. ................... nr. ...... În temeiul art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și a .......... *2) nr. ...... din .........., emisă de ...........*3), subsemnatul .........., executor fiscal în cadrul organului de executare, cu legitimația nr. ........, delegația nr. ........., am procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului ...........*4), cu domiciliul fiscal în localitatea .........., str............ nr..........., sectorul .........., bl..........., sc..........., ap..........., județul .........., cod de identificare fiscală ..........*5), care înregistrează obligații de plată, constând în: Notă ... *2) Se va menționa Decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii sau orice alt act prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurători, emis de organele competente *3) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. *4) Se va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului *5) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz Notă ... *6) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M- majorare de întârziere / DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz Obligațiile fiscale/bugetare menționate în tabelul anterior au fost stabilite/estimate de ...........*3), conform prevederilor legale prevăzute de ...........*7) Notă ... *3) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. *7) Se vor menționa prevederile legale în baza cărora au fost stabilite/estimate obligațiile bugetare pentru care se instituie sechestru asigurător S-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezentul proces-verbal. Potrivit art. 238 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun. În cazul valorificării bunurilor mobile sechestrate, se va aplica regimul corespunzător de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 268 alin.
(1)și art. 270 alin.
(3)lit. b) și după caz, art. 331 alin.
(2)din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care executorul fiscal din cadrul organului de executare nu poate estima valoarea bunurilor mobile ale debitorului pentru care s-a dispus sechestrul asigurător, deoarece aceasta necesită cunoștințe de specialitate, evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, cu excepția bunurilor perisabile sau supuse degradării. Sechestrul asigurător s-a aplicat în prezența următoarelor persoane: – .......... , domiciliat în .........., legitimat cu .........., în calitate de .......... ; ... – .......... , domiciliat în .........., legitimat cu .........., în calitate de .......... ... Drepturi reale și sarcini care grevează bunurile mobile: .......... În legătură cu bunurile mobile sechestrate asigurător, debitorul face următoarele mențiuni privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituite în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate, după cum urmează: ........... ........... Persoanele de față la aplicarea sechestrului asigurător formulează următoarele obiecții: .......... Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Alte mențiuni*8): ................. Notă ... *8) Se va face mențiunea dacă vreuna dintre persoanele care au fost de față la sechestrare, nu poate sau nu vrea să semneze procesul-verbal de sechestru asigurător. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 213 alin.
(14), coroborate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. ........ din .......... Notă ... *1) se vor face cel puțin următoarele mențiuni pentru fiecare bun: denumirea bunurilor mobile, descriere, stare de uzură, semne particulare de identificare *2) se va menționa punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare sau de conservare a acestora, după caz 1. Denumire: Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile ... 2. Format: A4/t1 + A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare, după caz, de către organul de executare. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la debitor; ... – 1 exemplar la custode (dacă este cazul); ... – câte un exemplar pentru fiecare creditor, în cazul în care bunurile sechestrate asigurător sunt gajate și pentru garantarea creanțelor altor creditori. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 13 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act Dosar fiscal nr. .............. Nr. ........... din ........... PROCES-VERBAL DE SECHESTRU ASIGURĂTOR PENTRU BUNURI IMOBILE Încheiat astăzi, ..... luna ..... anul .........., ora ........, în localitatea .........., str........... nr........... În temeiul prevederilor art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare și a .......... *2) nr........... din ..........., emisă de ..........*3), subsemnatul .........., executor fiscal în cadrul organului de executare, cu legitimația nr..........., delegația nr............, am procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului ..........*4), cu domiciliul fiscal în localitatea ............., str........... nr..........., sectorul .........., bl..........., sc..........., ap............, județul .........., cod de identificare fiscală ..........*5), care înregistrează obligații de plată, constând în: Notă ... *2) Se va menționa Decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii sau orice alt act prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurători, emis de organele competente *3) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. *4) Se va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului *5) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz Notă ... *6) Se va menționa categoria de sumă: D- debit, M - majorare de întârziere / DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz Obligațiile fiscale/bugetare menționate în tabelul anterior au fost stabilite/estimate de ...........*3), conform prevederilor legale prevăzute de ...........*7) Notă ... *3) Se va completa denumirea organului care a dispus măsurile asigurătorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. *7) Se vor menționa prevederile legale în baza cărora au fost stabilite/estimate obligațiile bugetare pentru care se instituie sechestru asigurător S-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul proces-verbal. Potrivit art. 213 alin.
(6)coroborat cu art. 242 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipotecă legală. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun. În cazul valorificării bunurilor imobile sechestrate se va aplica regimul corespunzător de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 268 alin.
(1)și art. 270 alin.
(3)lit. b), art. 292 alin.
(2)lit. f) și alin.
(3)și după caz, art. 331 alin.
(2)din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care executorul fiscal din cadrul organului de executare nu poate estima valoarea bunurilor imobile ale debitorului pentru care s-a dispus sechestrul asigurător, deoarece aceasta necesită cunoștințe de specialitate, evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare. Sechestrul asigurător s-a aplicat în prezența următoarelor persoane: – .......... , domiciliat în .........., legitimat cu .........., în calitate de .......... ; ... – .......... , domiciliat în .........., legitimat cu .........., în calitate de .......... ... Drepturi reale și sarcini care grevează bunurile imobile: .......... În legătură cu bunurile imobile sechestrate asigurător, debitorul face următoarele mențiuni privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituite în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate, după cum urmează: ........... ........... Persoanele de față la aplicarea sechestrului asigurător formulează următoarele obiecții: .......... Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Alte mențiuni*8) .......... Notă ... *8) Se va completa în cazul în care exista cereri de retrocedare, litigii aflate pe rolul instanțelor de judecata sau orice alt viciu despre care debitorul are știință Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 213 alin.
(14), coroborate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit.
  1. d)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. .......... din .......... Notă ... *1) Se vor face cel puțin următoarele mențiuni pentru fiecare bun: denumirea bunurilor imobile, descriere, locul în care sunt situate, actul care atestă proprietatea asupra bunului, stare de uzură, semne particulare de identificare, precum și:
  2. a)în cazul terenului se va menționa felul acestuia și suprafața aferentă, precum și locul unde acesta este situat, ...
  3. b)în cazul clădirilor se va menționa suprafața, componența și din ce sunt acestea construite. ... *2) Se va menționa punerea de sigilii sau măsura de administrare sau de conservare a acestora, după caz. 1. Denumire: Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 alin.
(6)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 3 exemplare de către organul de executare. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la debitor; ... – 1 un exemplar la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul fiscal. ... Anexa nr. 14 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa denumirea și sediul băncii/unității de trezorerie a statului. DECIZIE DE RIDICARE A POPRIRII ASIGURĂTORII ASUPRA DISPONIBILITĂȚILOR BĂNEȘTI În baza prevederilor art. 213 și art. 214 alin.
(2), coroborate cu art. 234, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se ridică poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești aplicată asupra sumelor din conturile ..........*3) cu domiciliul fiscal în localitatea .......... str........... nr........... cod de identificare fiscală ..........*4), prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr........... din data de .........., întrucât*5): Notă ... *3) Se va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului sau a persoanei prevăzute la art. 25 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz. *4) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. *5) Se va bifa în mod corespunzător motivul care a condus la ridicarea popririi asigurătorii. *6) Se va menționa numărul și data popririi pentru care obligațiile fiscale/bugetare au fost stinse. [] - s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr........... din data de.......... ; [] în alte cazuri prevăzute de lege: .......... Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .......... Semnătura .......... L. S. 1. Denumire: Decizie de ridicare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 și art. 214 alin.
(2), coroborate cu art. 234 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare de către organul de executare silită ...
  2. Circulă: 1 exemplar fiecărei bănci/unitate de trezorerie a statului, după caz, căreia i-a fost comunicată indisponibilizarea disponibilităților bănești. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 15 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act Notă ... *2) Se va menționa denumirea terțului poprit DECIZIE DE RIDICARE A POPRIRII ASIGURĂTORII A SUMELOR DATORATE DEBITORULUI DE CĂTRE TERȚI În baza prevederilor art. 213 și 214 alin.
(2), coroborat cu art. 234 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se ridică poprirea asigurătorie asupra sumelor ce se cuvin ..........*3) cu domiciliul fiscal în localitatea .........., str. .......... nr. .........., cod de identificare fiscală ..........*4), instituită prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți nr. .......... din data de .........., întrucât*5): Notă ... *3) Se va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului sau a persoanei prevăzute la art. 25 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz. *4) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz *5) Se va bifa în mod corespunzător motivul care a condus la ridicarea popririi asigurătorii [] - s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. ...... din data de .......; [] - în alte cazuri prevăzute de lege: .......... Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .......... Semnătura .......... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Decizie de ridicare a popririi asigurătorii a sumelor datorate debitorului de către terți ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 și 214 alin.
(2), coroborat cu art. 234 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare de organul de executare. ...
  2. Circulă: 1 exemplar către terțul poprit căruia i-a fost comunicată indisponibilizarea sumelor ce se cuvin debitorului. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare. ... Anexa nr. 16 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act Dosar fiscal nr. .......... Nr. .......... din ........ DECIZIE DE RIDICARE A SECHESTRULUI ASIGURĂTOR APLICAT ASUPRA BUNURILOR În baza prevederilor art. 213 și art. 214 alin.
(2), coroborate cu art. 234 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se ridică sechestrele asigurătorii aplicate asupra bunurilor proprietate a ..........*2) cu domiciliul fiscal în localitatea .........., str. .......... nr. ......, cod de identificare fiscală ..........*3), prin Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile/imobile nr. ..... din data de .........., întrucât*4): Notă ... *2) Se va menționa denumirea/numele și prenumele debitorului sau a persoanei prevăzute la art. 25 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz. *3) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz *4) Se va bifa în mod corespunzător motivul care a condus la ridicarea sechestrului asigurător [] - s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii prin Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii nr. .......... din data de..........; [] - în alte cazuri prevăzute de lege: ......... Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .......... Semnătura ........ L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Decizie de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 și art. 214
(2), coroborate cu art. 234 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare de organul de executare, după caz. ...
  2. Circulă: 1 exemplar fiecărei părți căreia i-a fost comunicată indisponibilizarea bunurilor . ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare. ... Anexa nr. 17 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele și prenumele sau denumirea debitorului, după caz. TITLU EXECUTORIU În temeiul art. 226 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, întrucât a expirat scadența/termenul de plată a obligațiilor fiscale/bugetare înscrise în documentul/documentele prin care s-a stabilit suma de plată, a fost emis prezentul înscris care constituie titlu executoriu. Notă ... *3) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare. *4) Se vor menționa: denumirea documentului, numărul și data. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Prezentul titlu executoriu produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acestuia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume ................... Semnătura ................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Titlu executoriu ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza prevederilor art. 226 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  6. Se întocmește: în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  7. Circulă: 1 exemplar la debitor. ...
  8. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 18 ANTET ^1) Dosar de executare nr. ....….......... Nr. …………….. din ……… Către ………………………………….......................^2), codul de identificare fiscală ………......................... str. .......................................nr. ....., bl. ........., sc. ...., et. ......, ap. ......, sectorul ........., localitatea ............., județul ........................, codul poștal.......................... SOMAȚIE În baza prevederilor art. 230 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, vă înștiințăm că figurați în evidența fiscală cu următoarele sume de plată, pentru care s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu emis/titlurilor executorii emise de ............................ anexat/anexate. Dacă în termen de 15 zile de la primirea prezentei somații nu veți achita sumele menționate pentru care termenul legal de plată a expirat sau nu veți face dovada stingerii acestora, în baza prevederilor art. 230 alin.
(1)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită. Toate cheltuielile ocazionate de stingerea sumelor menționate mai sus, exclusiv cele generate de comunicarea acestei somații prin poștă, vor fi suportate de către dumneavoastră. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data comunicării sau luării la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Conducătorul organului de executare, Numele și prenumele …………………… Semnătura ........................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Notă ... ^1) Se vor trece sigla, conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. ^2) Se vor/va menționa numele și prenumele sau denumirea debitorului, după caz. ^3) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare. ^4) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii, se vor indica pentru toate numărul și data emiterii.
  1. Denumire: Somație ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ...
  5. Se utilizează în baza prevederilor art. 230 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  6. Se întocmește în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  7. Circulă 1 exemplar la debitor. ...
  8. Se arhivează 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... (la 20-03-2018, Anexa nr. 18 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 673 din 15 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 20 martie 2018 ) Anexa nr. 19 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act; Dosar executare nr. .......... Nr. .......... din ........... PROCES-VERBAL PRIVIND COMUNICAREA SOMAȚIEI încheiat astăzi .......... luna .......... anul .......... În baza prevederilor art. 47 alin.
(2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, subsemnatul .................. cu legitimația nr. .........., delegația nr. .........., m-am deplasat la debitorul .................... din localitatea ....................., în data de .......... ora ......., în vederea comunicării somației nr. ........../.......... emisă de ..................... însoțită de titlul executoriu nr./data*2) .......... emis de .......................... Notă ... *2) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii, se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. Somația a fost înmânată*3) ................ Notă ... *3) Se vor preciza numele, prenumele și calitatea persoanei căreia i s-a înmânat somația. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Proces-verbal privind comunicarea somației ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 47 alin.
(2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 1 exemplar de organul de executare silită. ...
  2. Circulă: - nu circulă. ...
  3. Se arhivează: la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 20 ANTET^1) Dosar de executare nr. ............ Nr. ......... din .............. Către .................................................. ............................................................^2) ADRESĂ de înființare a popririi executorii asupra disponibilităților bănești În baza prevederilor art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru debitorul .........................^3), cu domiciliul fiscal în localitatea ......................, str. ........................ nr. ........, cod de identificare fiscală ....................^4), măsurile asigurătorii dispuse prin Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr. ............. din data de .................. se transformă în măsuri executorii. Suma pentru care se continuă poprirea este în cuantum de ................ lei, din care ............ lei reprezentând TVA, reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului. Sumele indisponibilizate se vor vira în contul ......................, deschis la unitatea de Trezorerie a Statului .................. pe numele ................^3), utilizând numărul de evidență a plății ............. . De la data și ora primirii prezentei adrese nu veți mai proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului ................^3), în limita sumei pentru care se continuă poprirea, și nu veți mai accepta alte plăți din conturile acestuia, până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, cu excepția plăților dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la art. 236 alin.
(14)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și pentru stingerea obligațiilor fiscale aferente bugetelor administrate de către organul fiscal care a înființat poprirea. Despre luarea acestor măsuri veți înștiința organul de executare. Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea prezentei adrese. În acest sens aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii prezentei adrese. Despre această măsură este înștiințat și debitorul. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data comunicării sau luării la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare, Numele și prenumele .................... Semnătura .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Notă ... ^1) Se vor trece sigla, conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. ^2) Se vor menționa denumirea și sediul băncii. ^3) Se vor/va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului. ^4) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. 1. Denumire: Adresă de înființare a popririi executorii asupra disponibilităților bănești ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează în baza prevederilor art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  2. Circulă 1 exemplar la bancă. ...
  3. Se arhivează 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... (la 20-03-2018, Anexa nr. 20 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 673 din 15 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 20 martie 2018 ) Anexa nr. 21 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele și prenumele/denumirea și adresa terțului poprit, alte date de identificare ale acestuia. ADRESĂ DE ÎNFIINȚARE A POPRIRII EXECUTORII ASUPRA SUMELOR DATORATE DEBITORULUI DE CĂTRE TERȚI În baza prevederilor art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru debitorul ........................*3) cu domiciliul fiscal în localitatea .................... str. ...................... nr. ......, cod de identificare fiscală .................*4), măsurile asigurătorii dispuse prin Adresa de înființare a propririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți nr. ................... din data de ................., se transformă în măsuri executorii. Notă ... *3) Se va menționa numele și prenumele/denumirea debitorului. *4) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. Sumele urmăribile vor fi reținute și virate, de îndată, în conturile deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ..........., utilizând numărul de evidență a plății ..........., după cum urmează: Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare *6) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. *7) Se va menționa, după caz, diferența de sumă rămasă nestinsă după executarea eventualelor sume virate de către terțul poprit în contul de garanții indicat de organul de executare silită în adresa de înființare a propririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți. Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea prezentei adrese. În acest sens, aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii prezentei adrese. Despre această măsură este înștiințat și debitorul. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătura .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Adresă de înființare a popririi executorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare de organul de executare silită. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la terțul poprit. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 22 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului. ADRESĂ DE ÎNȘTIINȚARE PRIVIND ÎNFIINȚAREA POPRIRII EXECUTORII CA URMARE A TRANSFORMĂRII MĂSURILOR ASIGURĂTORII ÎN MĂSURI EXECUTORII În baza prevederilor art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm că poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, a devenit executorie. Poprirea asigurătorie a fost dispusă pentru indisponibilizarea sumelor existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau în valută deschise la: .......................*3), precum și pentru orice sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale deținute și/sau datorate, cu orice titlu, dumneavoastră de către: .......................*4), sau pe care le va datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Notă ... *3) Se va menționa denumirea și sediul băncii. *4) Se va menționa denumirea terțului poprit. Sumele urmăribile vor fi reținute și virate în conturile deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ....................., pe numele debitorului ....................*5), pentru a stinge obligațiile fiscale/bugetare datorate de acesta, după cum urmează: Notă ... *5) Se va menționa debitorul care înregistrează obligații fiscale restante conform titlurilor executorii menționate în tabel, respectiv: persoane fizice, persoane juridice sau orice altă entitate pentru care s-a emis titlu executoriu; Notă ... *6) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare. *7) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. În temeiul art. 233 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care popririle înființate de organul de executare generează imposibilitatea de a vă continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, vă puteți adresa creditorului fiscal care poate dispune, la cererea dumneavoastră și ținând seama de motivele invocate, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea parțială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terț poprit a actului de suspendare a popririi. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătură .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Adresă de înștiințare privind înființarea popririi executorii ca urmare a transformării măsurilor asigurătorii în măsuri executorii ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ... 4. Se utilizează: în baza art. 213 alin.
(3)și art. 236 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la debitor. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 23 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act; Dosar executare nr. .......... Nr. .......... din ........... PROCES-VERBAL PRIVIND CALCULUL CREANȚELOR FISCALE ACCESORII SAU ALTOR SUME CARE NU AU FOST STABILITE ÎN TITLUL EXECUTORIU În temeiul prevederilor art. 227 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere că prin titlul executoriu reprezentat de ......................*4), nr. .......... din data de .........., au fost prevăzute, după caz, creanțe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, s-au calculat în sarcina debitorului ...................*2), din localitatea .................., str. .................. nr. ....., bloc ......, sc. ...., ap. ....., cod de identificare fiscală ....................*3), următoarele sume de plată: Notă ... *2) Se va menționa numele și prenumele sau denumirea debitorului indicat în titlul executoriu. *3) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. *4) Se va menționa titlul executoriu în care sunt prevăzute sumele fără să fi fost calculate, cum ar fi hotărârea judecătorească definitivă. A. Actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu mai sus menționat, cu indicele prețurilor de consum publicat pe portalul Institutului Național de Statistică Notă ... *5) Se va preciza denumirea obligației fiscale/bugetare: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat. *6) Actualizarea, conform titlului executoriu, a obligațiilor fiscale/bugetare cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică se determină după următoarea formulă de calcul: A = (suma de actualizat x IPC)/100, unde: A - Cuantumul sumelor rezultate după actualizare; suma de actualizat - cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare pentru care se face actualizarea cu IPC; IPC - indicele prețurilor de consum, astfel cum a fost stabilit de Institutul Național de Statistică, valabil pentru luna anterioară corespunzătoare datei în care se emite prezentul proces-verbal ori luna în care s-a stins obligația fiscală/bugetară, comparativ cu cel valabil la data la care s-a emis titlul executoriu sau cea menționată în titlul executoriu, ori luna următoare celei în care s-a făcut ultima actualizare cu IPC. ... B. Calculul obligațiilor fiscale accesorii aferente sumelor stabilite prin titlul executoriu mai sus menționat Notă ... *5) Se va preciza denumirea obligației fiscale/bugetare: impozit, taxă, contribuție socială sau alte sume datorate bugetului general consolidat. *7) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicațiilor informatice din care se emit, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ... Detaliile referitoare la modul de calcul a sumelor reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente obligațiilor fiscale se află în anexă. În temeiul prevederilor art. 227 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prezentul înscris constituie titlu executoriu. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Prezentul proces-verbal produce efecte juridice față de dumneavoastră, de la data comunicării acestuia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătura .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la Procesul-verbal privind calculul creanțelor fiscale accesorii sau altor sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu nr .......... din data de .......... Notă ... *1) Se va menționa codul existent în nomenclatorul aplicației informatice din care se emite, publicat pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală; *2) Se vor menționa: denumirea documentului care constituie titlu de creanță și prin care s-a individualizat obligația fiscală principală, numărul și data acestuia; *3) Se va menționa categoria de sumă: dobânzi sau penalități de întârziere; *4) Se va menționa cota aferentă în funcție de ce se stabilește prin titlul executoriu, respectiv cea aferentă dobânzii legale potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, sau nivelul dobânzii și penalității de întârziere reglementate de art. 174 alin.
(5)și art. 176 alin.
(2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
  1. Denumire: Proces-verbal privind calculul creanțelor fiscale accesorii sau altor sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează prin sistem informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza prevederilor art. 227 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la debitor. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 24 ANTET^1) Dosar de executare nr. ...….…….. Nr. …………….. din ………… Către .................................................. ............................................................^2) ADRESĂ de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești În temeiul prevederilor art. 236 alin.
(12)și
(13)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se indisponibilizează de îndată, în măsura în care este necesar pentru stingerea obligațiilor fiscale/bugetare, sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau valută deschise la unitatea dumneavoastră de către debitorul .........................^3), în limita sumei de ................ lei, din care ............ lei reprezentând TVA. Sumele urmăribile reținute în contul de TVA vor fi virate în contul ..................., iar cele reținute în celelalte conturi vor fi virate în contul .................., deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ..............., pe numele ....................^4), utilizând numărul de evidență a plății ................ . Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare. În acest sens aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii prezentei, nu veți mai proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului ................^3), și nu veți mai accepta alte plăți din conturile acestuia, până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, cu excepția plăților dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la art. 236 alin.
(14)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru stingerea obligațiilor fiscale aferente bugetelor administrate de către organul fiscal care a înființat poprirea. Despre luarea acestor măsuri veți înștiința organul de executare. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data comunicării sau luării la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare, Numele și prenumele ……………………. Semnătura ........................................ L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Notă ... ^1) Se vor trece sigla, conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. ^2) Se vor menționa denumirea și sediul băncii. ^3) Se vor menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului. În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se va menționa contribuabilul/plătitorul care le-a înființat. ^4) Se va menționa debitorul care înregistrează obligații fiscale/bugetare restante, respectiv: persoane fizice, persoane juridice, sedii secundare sau orice altă entitate. 1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ... 4. Se utilizează în baza prevederilor art. 236 alin.
(12)și
(13)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  2. Circulă 1 exemplar la bancă. ...
  3. Se arhivează 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... (la 20-03-2018, Anexa nr. 24 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 673 din 15 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 20 martie 2018 ) Anexa nr. 25 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a terțului poprit. ADRESĂ DE ÎNFIINȚARE A POPRIRII ASUPRA SUMELOR DATORATE DEBITORULUI DE CĂTRE TERȚI În temeiul prevederilor art. 236 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se înființează poprirea asupra sumelor de bani reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului ......................*3) de către dumneavoastră sau pe care le veți datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Notă ... *3) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului. În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se va menționa contribuabilul/plătitorul care le-a înființat. Sumele urmăribile vor fi reținute și virate, de îndată, în conturile deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ....................., pe numele ....................*4), utilizând numărul de evidență a plății ..............., după cum urmează: Notă ... *4) Se va menționa debitorul care înregistrează obligații fiscale restante conform titlurilor executorii menționate în tabel, respectiv: persoane fizice, persoane juridice, sedii secundare sau orice altă entitate pentru care s-a emis titlu executoriu; Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare. *6) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către dumneavoastră. În acest sens, aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi. În situația în care, la data comunicării prezentei adrese nu datorați vreo sumă de bani debitorului...................*3) sau nu veți datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, veți înștiința despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea prezentei adrese. Notă ... *3) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului. În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se va menționa contribuabilul/plătitorul care le-a înființat. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătură .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți ... 2. Format: A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 236 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 exemplare de către organul de executare silită. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la terțul poprit. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 26 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa denumirea, codul de identificare fiscală și domiciliul fiscal al autorității sau instituției publice. ADRESĂ DE ÎNFIINȚARE A POPRIRII ASUPRA SUMELOR PE CARE DEBITORUL LE ARE DE ÎNCASAT DE LA AUTORITĂȚI SAU INSTITUȚII PUBLICE În temeiul prevederilor art. 230 alin.
(3)și art. 236 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se înființează poprirea asupra sumelor certe, lichide și exigibile pe care debitorul .......................*3) le are de încasat de la dumneavoastră, conform Atestatului nr. .......... din data de ................... Notă ... *3) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului. În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se va menționa contribuabilul/plătitorul care le-a înființat. Sumele urmăribile vor fi reținute și virate în conturile deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ................., pe numele ....................*4), utilizând numărul de evidență a plății .........., după cum urmează: Notă ... *4) Se va menționa debitorul care înregistrează obligații fiscale restante conform titlurilor executorii menționate în tabel, respectiv: persoane fizice, persoane juridice, sedii secundare sau orice altă entitate pentru care s-a emis titlu executoriu; Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere / DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare *6) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către dumneavoastră. În acest sens, aveți obligația să înregistrați atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi. De la data comunicării prezentei adrese, sunteți obligați: a) dacă nu datorați vreo sumă de bani debitorului - să înștiințați organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea prezentei adrese; ... b) să plătiți de îndată sumele pentru care s-a înființat poprirea sau, în cazul în care disponibilitățile bănești existente la data primirii prezentei adrese sunt insuficiente pentru stingerea sumelor cuprinse în aceasta, să plătiți cu prioritate, din sumele existente și cele viitoare, sumele cuprinse în adresă. ... Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință a prezentei adrese, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Vă mulțumim pentru cooperare, Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătură .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Adresă de înființare a popririi asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorități sau instituții publice ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza prevederilor art. 230 alin.
(3)și art. 236 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 exemplare de către organul de executare silită. ...
  2. Circulă: 1 exemplar la autoritatea sau instituția publică de la care debitorul are de încasat sume. ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 27 Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală,codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului. În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se va menționa contribuabilul/plătitorul care le-a înființat. ADRESĂ DE ÎNȘTIINȚARE PRIVIND ÎNFIINȚAREA POPRIRII În baza art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și/sau în valută deschise la: ....................*3), precum și pentru orice sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale deținute și/sau datorate, cu orice titlu, dumneavoastră de către: ...............................*4), sau pe care le va datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Notă ... *3) Se va menționa denumirea și sediul băncii. *4) Se va menționa denumirea terțului poprit. Sumele urmăribile vor fi reținute și virate în conturile deschise la unitatea de Trezorerie a Statului ....................., pe numele debitorului ....................*5), pentru a stinge obligațiile fiscale/bugetare datorate de acesta, după cum urmează: Notă ... *5) Se va menționa debitorul care înregistrează obligații fiscale restante conform titlurilor executorii menționate în tabel, respectiv: persoane fizice, persoane juridice, sedii secundare sau orice altă entitate pentru care s-a emis titlu executoriu; Notă ... *6) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare *7) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. În temeiul art. 233 alin.
(7)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care popririle înființate de organul de executare generează imposibilitatea de a vă continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, vă puteți adresa creditorului fiscal care poate dispune, la cererea dumneavoastră și ținând seama de motivele invocate, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea parțială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terț poprit a actului de suspendare a popririi. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conducătorul organului de executare, Nume și prenume .................... Semnătură .......................... L.S. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759
  1. Denumire: Adresă de înștiințare privind înființarea popririi ...
  2. Format: A4/t
  3. ...
  4. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic. ...
  5. Se utilizează: în baza art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  6. Se întocmește: în 2 exemplare de organul de executare silită. ...
  7. Circulă: 1 exemplar la debitor. ...
  8. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 28 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. Dosar de executare nr. ........... Nr. .............. din ........... PROCES-VERBAL DE SECHESTRU PENTRU BUNURI MOBILE Încheiat astăzi, ...... luna ...... anul ......., ora .........., în localitatea ......................., str. ........................ nr. .......... În temeiul prevederilor art. 238 alin.
(4)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, subsemnatul .......... executor fiscal în cadrul organului de executare, cu legitimația nr. ................., delegația nr. .........., am procedat la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului ......................*2), cu domiciliul fiscal în localitatea ................... str. ................., nr. ......., sector .........., bloc ......., sc. ......, ap. ....., județ .........., cod de identificare fiscală ....................*3), căruia deși i s-a comunicat somația nr. .......... din .........., nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu emis/titlurilor executorii emise de ....................*4) constând în: Notă ... *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea debitorului. *3) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. *4) Se va completa denumirea organului care a emis titlul executoriu/titlurile executorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere /DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz. *6) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. Obligațiile fiscale/bugetare menționate în tabelul anterior au fost stabilite conform prevederilor legale prevăzute de .....................*7) Notă ... *7) Se vor menționa prevederile legale în baza cărora au fost stabilite obligațiile fiscale/bugetare pentru care a/au fost emis(e) titlul executoriu/titlurile executorii. Pentru stingerea obligațiilor fiscale/bugetare, s-a procedat la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezentul proces-verbal. Potrivit prevederilor art. 238 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun. În cazul valorificării bunurilor mobile sechestrate, se va aplica regimul corespunzător de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 268 alin.
(1)și art. 270 alin.
(3)lit. b) și după caz, art. 331 alin.
(2)din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care executorul fiscal din cadrul organului de executare nu poate estima valoarea bunurilor mobile ale debitorului pentru care s-a dispus sechestrul, deoarece aceasta necesită cunoștințe de specialitate, evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, cu excepția bunurilor perisabile sau supuse degradării. Sechestrul s-a aplicat în prezența următoarelor persoane: ................, domiciliat în ......................., legitimat cu ...................., în calitate de ........................, ................, domiciliat în ......................., legitimat cu ...................., în calitate de ......................... Drepturi reale și sarcini care grevează bunurile mobile ....................... În legătură cu bunurile mobile sechestrate, debitorul face următoarele mențiuni privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituite în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate, după cum urmează: ......................................................................... ......................................................................... Persoanele de față la aplicarea sechestrului formulează următoarele obiecții: ......................................................................... Bunurile mobile sechestrate sunt indisponibilizate cât timp durează executarea silită. În cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale/bugetare, se procedează la valorificarea bunurilor sechestrate. Alte mențiuni*8): ....................................................... Notă ... *8) Se va face mențiunea dacă vreuna dintre persoanele care au fost de față la sechestrare, nu poate sau nu vrea să semneze procesul-verbal de sechestru. Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. ............. din ............... Notă ... *1) Se vor face cel puțin următoarele mențiuni pentru fiecare bun: denumirea bunurilor mobile, descriere, stare de uzură, semne particulare de identificare. *2) Se va menționa punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare sau de conservare a acestora, după caz. 1. Denumire: Proces-verbal de sechestru pentru bunuri mobile ... 2. Format: A4/t1 + A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 238 alin.
(4)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare, după caz, de către organul de executare silită. ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la debitor; ... – 1 exemplar la custode (dacă este cazul); ... – câte 1 exemplar pentru fiecare creditor, în cazul în care bunurile sechestrate sunt gajate și pentru garantarea creanțelor altor creditori. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 29 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. Dosar de executare nr........... Nr........... din .............. PROCES-VERBAL ADIȚIONAL LA PROCESUL-VERBAL DE SECHESTRU PENTRU BUNURI MOBILE Încheiat astăzi, ....... luna ...... anul .........., ora ......., în localitatea ......................., str. ........................ nr. ...................... În temeiul prevederilor art. 239 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, subsemnatul .......... executor fiscal în cadrul organului de executare, cu legitimația nr. .........., delegația nr. .........., am procedat la întocmirea prezentului proces-verbal adițional la Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. .......... din data de ............., întrucât debitorul ...........................*2), cu domiciliul fiscal în localitatea ..................... str. ..........., nr. ....., sector ........, bloc ......., sc. ......, ap. ....., județ .........., cod de identificare fiscală ...................*3), a înregistrat și alte obligații fiscale/bugetare. Notă ... *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea debitorului. *3) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. Deși i s-a/s-au comunicat somația/somațiile nr........... din .........., debitorul nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu/titlurilor executorii emis/emise de ......................*4), pentru obligațiile fiscale/bugetare născute ulterior procesului-verbal de sechestru mai sus menționat, constând în: Notă ... *4) Se va completa denumirea organului care a emis titlul executoriu/titlurile executorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penalitate, PI - penalitate de întârziere, PN - penalitate de nedeclarare, după caz. *6) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul și data emiterii. Bunurile mobile înscrise în Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr .......... din data de .........., nevalorificate până la data întocmirii prezentului proces-verbal adițional, prezentate în Anexa care face parte integrantă din prezentul proces-verbal, se consideră sechestrate și în cadrul noii executări silite. În sensul prevederilor dreptului comun, dreptul de gaj în raport cu alți creditori, pentru obligațiile fiscale/bugetare mai sus menționate, este cel conferit de Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. .......... din data de .......... Prezentul proces-verbal adițional s-a întocmit în prezența următoarelor persoane:
  1. ...................., domiciliat în ..................., legitimat cu ..................., în calitate de ....................., ...
  2. ...................., domiciliat în ..................., legitimat cu ..................., în calitate de ...................... ... Drepturi reale și sarcini care grevează bunurile mobile .......... În legătură cu bunurile mobile sechestrate, debitorul face următoarele mențiuni privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituite în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate, după cum urmează: .......................................................................... .......................................................................... Persoanele de față la aplicarea sechestrului formulează următoarele obiecții: .......................................................................... .......................................................................... Bunurile mobile sechestrate sunt indisponibilizate cât timp durează executarea silită. În cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale/bugetare, se procedează la valorificarea bunurilor sechestrate. Alte mențiuni*8): ........................................................ Împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoreasca competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, în conformitate cu prevederile art. 260 și 261 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.
(2)lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie. Număr de înregistrare ca operator de date cu caracter personal - 759 Anexa la Procesul-verbal de sechestru adițional nr. .......... din .......... la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile Notă ... *1) Se vor face cel puțin următoarele mențiuni pentru fiecare bun: denumirea bunurilor mobile, descriere, stare de uzură, semne particulare de identificare. *2) Se va menționa punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare sau de conservare a acestora, după caz. 1. Denumire: Proces-verbal adițional la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile ... 2. Format: A4/t1 + A4/t1. ... 3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistemul informatic. ... 4. Se utilizează: în baza prevederilor art. 239 alin.
(8)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. ...
  1. Se întocmește: în 2 sau mai multe exemplare, după caz, de către organul de executare silită ...
  2. Circulă: – 1 exemplar la debitor; ... – 1 exemplar la custode (dacă este cazul); ... – câte 1 exemplar pentru fiecare creditor, în cazul în care bunurile sechestrate sunt gajate și pentru garantarea creanțelor altor creditori. ... ...
  3. Se arhivează: 1 exemplar la dosarul de executare silită. ... Anexa nr. 30 ANTET*1) Notă ... *1) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act. Dosar de executare nr........... Nr........... din .............. PROCES-VERBAL DE SECHESTRU PENTRU BUNURI IMOBILE Încheiat astăzi, ....... luna ...... anul .........., ora ......., în localitatea ......................., str. ........................ nr. ...... În temeiul prevederilor art. 242 alin.
(5)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, subsemnatul ................... executor fiscal în cadrul organului de executare, cu legitimația nr. .............., delegația nr. ............... am procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitorului ......................*2), cu domiciliul fiscal în localitatea .................... str. ..................., nr. ...., sector ........, bloc ......., sc. ....., ap. ....., județ .........., cod de identificare fiscală .................*3), căruia deși i s-a comunicat somația nr. ............ din ............., nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu emis/titlurilor executorii emise de ..................*4), constând în: Notă ... *2) Se va menționa numele, prenumele/denumirea debitorului. *3) Se va menționa: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz. *4) Se va completa denumirea organului care a emis titlul executoriu/titlurile executorii, potrivit legii, cum ar fi: organul fiscal central, instanța judecătorească sau alte organe competente, potrivit legii. Notă ... *5) Se va menționa categoria de sumă: D - debit, M - majorare de întârziere/DO - dobândă, A - amendă, P - penali

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.