Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

REGULAMENT din 2 februarie 2017

Pe scurt

Acest regulament stabilește modul de organizare și funcționare a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", o instituție publică de învățământ superior acreditată, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Ce reglementează

  • Structura organizatorică a Academiei, incluzând facultăți și departamente.
  • Relațiile de autoritate, cooperare, coordonare și control în cadrul Academiei.
  • Circuitul intern al documentelor (sistemul informațional).
  • Atribuțiile generale ale Academiei și ale componentelor sale organizatorice, cum ar fi Facultatea de Poliție.

Cui îi privește

  • Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și personalul său.
  • Ofițerii de poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, penitenciare, arhiviști și alți specialiști care se formează sau se perfecționează în cadrul Academiei.

Puncte cheie

  • Academia formează ofițeri și specialiști prin programe de studii universitare de licență, masterat și doctorat, precum și prin pregătire postuniversitară.
  • Academia este operator de date cu caracter personal, conform Legii nr. 677/2001.
  • Conducerea Academiei este asigurată de un rector, 2 prorectori și un director general administrativ.
  • Rectorul este reprezentantul legal al Academiei și ordonator terțiar de credite.
Textul legii
Textul legii

REGULAMENT din 2 februarie 2017 de organizare şi funcţionare a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 14 februarie 2017 Notă ... ────────── Aprobat de Ordinul nr. 14/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017 ────────── Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1

(1)Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", denumită în continuare Academia, este organizată şi funcţionează în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările ulterioare. ...
(2)Academia asigură formarea ofiţerilor de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri, penitenciare, a arhiviştilor şi a altor specialişti, prin programe de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, precum şi pregătirea postuniversitară prin programe postuniversitare şi postdoctorale. ...
(3)Academia este o instituţie publică de învăţământ superior acreditată, cu personalitate juridică, care face parte integrantă din sistemul naţional de învăţământ superior. ... Articolul 2 Academia are calitatea de operator de date cu caracter personal în sensul Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, pentru prelucrările de date cu caracter personal efectuate în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce revin Academiei. Articolul 3 Fondurile necesare desfăşurării activităţilor Academiei sunt asigurate conform prevederilor legale în vigoare. Articolul 4 Academia editează, în condiţiile legii, reviste, manuale, cursuri, monografii şi tratate necesare procesului educaţional. Articolul 5 Academia se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi este coordonată de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne. Capitolul II Organizarea Academiei Articolul 6
(1)Academia are următoarea structură organizatorică: ...
  1. a)conducerea Academiei; ...
  2. b)Facultatea de Poliţie; ...
  3. c)Facultatea de Poliţie de Frontieră; ...
  4. d)Facultatea de Jandarmi; ...
  5. e)Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative; ...
  6. f)Facultatea de Pompieri; ...
  7. g)Facultatea de Arhivistică; ...
  8. h)Centrul de învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă (la nivel de birou); ...
  9. i)Colegiul Naţional de Afaceri Interne; ...
  10. j)Departamentul de studii doctorale; ...
  11. k)Serviciul evidenţă cercetare ştiinţifică, aplicare şi monitorizare proiecte; ...
  12. l)Serviciul asigurarea calităţii învăţământului şi metodologii; ...
  13. m)Biroul control intern; ...
  14. n)Secretariatul Academiei (la nivel de serviciu); ...
  15. o)Biroul cooperare interuniversitară şi relaţii publice; ...
  16. p)Biroul juridic; ...
  17. q)Serviciul management resurse umane; ...
  18. r)Financiar; ...
  19. s)Structura de securitate/Componenta de securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (la nivel de compartiment); ...
  20. t)Biroul management operaţional; ...
  21. u)Biroul achiziţii; ...
  22. v)Serviciul logistic; ...
  23. w)Biroul informatică şi comunicaţii. ...
(2)Structura organizatorică a Academiei este prevăzută în anexa nr. 1. ... Articolul 7 Activitatea desfăşurată de către structurile Academiei în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse are la bază relaţii de autoritate ierarhice şi funcţionale, de cooperare, de coordonare şi de control, potrivit atribuţiilor stabilite pentru fiecare structură în parte. Articolul 8
(1)Relaţiile de autoritate ierarhice se stabilesc: ...
  1. a)între conducerea Academiei şi toate structurile subordonate ale acesteia în scopul menţinerii şi perfecţionării stării de funcţionalitate a sistemului relaţional intern al instituţiei; ...
  2. b)între şefii structurilor Academiei şi personalul subordonat acestora. ...
(2)Relaţiile de autoritate funcţionale se stabilesc în cadrul compartimentelor care nu sunt prevăzute cu funcţii de conducere între persoana cu funcţia cea mai mare, denumit în continuare ofiţer/agent/personal contractual desemnat, şi restul personalului, în vederea îndrumării în mod unitar, în conformitate cu scopurile şi obiectivele propuse, a activităţii acestor compartimente şi a echilibrării sarcinilor, armonizării eforturilor necesare şi asigurării unităţii de acţiune în îndeplinirea obiectivelor. ... Articolul 9 Relaţiile de cooperare se stabilesc între structurile situate pe acelaşi nivel ierarhic în vederea realizării unor sarcini şi acţiuni comune. Articolul 10 Relaţiile de coordonare se stabilesc între conducerea Academiei şi şefii structurilor subordonate, potrivit atribuţiilor specifice date în competenţa fiecărei structuri. Articolul 11 Activitatea de control este atributul conducerii Academiei şi se realizează direct sau prin intermediul Biroului control intern. Articolul 12
(1)Sistemul informaţional, respectiv circuitul intern al documentelor în Academie se realizează prin activităţi de predare/primire, redactare, gestionare, evidenţă, multiplicare, manipulare, transport şi expediere a documentelor, pe două paliere: ... a) circuit primar; ... b) circuit secundar. ...
(2)Circuitul primar se aplică documentelor care vizează atribuţii exclusive ale conducerii Academiei, primite de la: ...
  1. a)conducerea Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I.; ...
  2. b)structurile din aparatul central al M.A.I. sau subordonate nemijlocit; ...
  3. c)alte instituţii din cadrul M.A.I. care au calitatea de ordonator secundar de credite; ...
  4. d)instituţii din afara M.A.I. ...
(3)Circuitul secundar se aplică documentelor care nu vizează atribuţii exclusive ale conducerii Academiei primite de la: ...
  1. a)instituţii din cadrul M.A.I.; ...
  2. b)instituţii din afara M.A.I. ... Articolul 13 Diagrama de relaţii a Academiei este prevăzută în anexa nr. 2. Capitolul III Atribuţiile Academiei Articolul 14 Principalele atribuţii ale Academiei sunt:
  3. a)formarea ofiţerilor şi arhiviştilor prin studii universitare de licenţă; ...
  4. b)specializarea şi perfecţionarea pregătirii prin studii universitare de masterat şi de doctorat; ...
  5. c)desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domenii de interes pentru M.A.I., pe bază de contracte încheiate în acest scop, conform prevederilor legale; ...
  6. d)organizarea şi desfăşurarea altor activităţi formative, potrivit prevederilor legale şi necesităţilor M.A.I.; ...
  7. e)dezvoltarea cooperării universitare cu parteneri români şi străini. ... Capitolul IV Conducerea Academiei Articolul 15 Conducerea Academiei se realizează de către rector, 2 prorectori, directorul general administrativ, care se aleg sau se numesc în funcţii, conform reglementărilor legale în vigoare. Articolul 16
(1)Rectorul conduce întreaga activitate a Academiei şi este reprezentantul legal al Academiei în relaţiile cu terţii. Rectorul este ordonator terţiar de credite în subordinea ordonatorului principal de credite. ...
(2)Rectorul Academiei este desemnat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3)Rectorul răspunde în faţa conducerii M.A.I. de întreaga activitate pe care o desfăşoară Academia, potrivit prevederilor din fişa postului. ...
(4)Atribuţiile rectorului Academiei pot fi preluate, pe linia de competenţă, de înlocuitorii de drept sau de persoanele împuternicite în acest scop, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. ...
(5)În exercitarea atribuţiilor sale, rectorul emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine. ...
(6)În lipsa rectorului, prerogativele acestuia sunt îndeplinite de către unul dintre prorectori, desemnat, sau de către înlocuitorul legal. ... Articolul 17
(1)Rectorul, confirmat de ministrul educaţiei naţionale, pe baza consultării Senatului Academiei, îşi numeşte prorectorii. ...
(2)Prorectorul desemnat de Senatul Academiei reprezintă Academia şi preia atribuţiile ordonatorului terţiar de credite, în condiţiile legii, în cazul revocării din funcţie a rectorului, până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educaţiei naţionale. ...
(3)Prorectorii se subordonează nemijlocit rectorului şi răspund de activitatea structurilor ce le sunt încredinţate spre coordonare şi îndrumare, potrivit prevederilor din fişele posturilor. ...
(4)Prorectorii reprezintă Academia în relaţiile cu celelalte unităţi din M.A.I. şi autorităţi din afara M.A.I., conform delegării şi dispoziţiilor primite. ... Articolul 18
(1)Activitatea administrativă a Academiei este condusă de către directorul general administrativ. ...
(2)Postul de director general administrativ se ocupă prin concurs. ...
(3)Numirea pe post a directorului general administrativ se face de către rectorul Academiei. ...
(4)Directorul general administrativ se subordonează nemijlocit rectorului şi răspunde de activitatea structurilor ce îi sunt încredinţate spre coordonare şi îndrumare, potrivit prevederilor din fişa postului. ... Articolul 19
(1)Decanii se subordonează direct rectorului şi nemijlocit prorectorului prevăzut la poziţia 2 din statul de organizare şi răspund de activitatea structurilor pe care le conduc. ...
(2)Decanii pot delega, în condiţiile legii, atribuţii din competenţa lor altor persoane din subordine. ... Articolul 20
(1)Directorii de departament se subordonează direct decanilor şi nemijlocit prorectorului prevăzut la poziţia 2 din statul de organizare şi răspund de activitatea departamentelor pe care le conduc. ...
(2)Directorii de departament pot delega, în condiţiile legii, atribuţii din competenţa lor altor persoane din subordine. ... Articolul 21
(1)Conducerea şi coordonarea serviciilor, birourilor şi compartimentelor sunt exercitate de şefii acestora sau de ofiţeri desemnaţi, iar în lipsa lor de către un ofiţer desemnat. ...
(2)Şefii serviciilor, birourilor şi ofiţerii desemnaţi să coordoneze activitatea compartimentelor din Academie răspund de întreaga activitate pe care o desfăşoară în faţa rectorului, a prorectorilor sau directorului general administrativ, după caz. ...
(3)Şefii serviciilor, birourilor şi ofiţerii desemnaţi să coordoneze activitatea compartimentelor conduc sau coordonează întreaga activitate pe liniile lor de competenţă şi reprezintă Academia în relaţiile cu celelalte unităţi din M.A.I. şi autorităţi din afara M.A.I., conform delegării şi dispoziţiilor primite. ... Capitolul V Atribuţiile componentelor organizatorice Secţiunea 1 Facultatea de Poliţie Articolul 22 Facultatea de Poliţie are următoarea structură organizatorică:
  1. a)Departamentul de poliţie; ...
  2. b)Departamentul de ştiinţe comportamentale; ...
  3. c)Departamentul de criminalistică; ...
  4. d)Departamentul de educaţie fizică; ...
  5. e)Formaţiuni studenţi, cu compartimentele Instructori de poliţie şi Asigurare administrativă; ...
  6. f)Secretariat facultate. ... Articolul 23 Departamentul de poliţie are următoarele atribuţii specifice:
  7. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  8. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  9. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  10. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  11. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  12. f)organizează colocvii şi examene la programe de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  13. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  14. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  15. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  16. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  17. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  18. l)asigură transmiterea cunoştinţelor fundamentale teoretice necesare formării ofiţerilor de poliţie şi ofiţerilor de penitenciare, precum şi crearea deprinderilor care se impun pentru aplicarea corespunzătoare a acestora în munca operativă, pe specialităţile corespunzătoare profilurilor şi liniilor de muncă din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; ...
  19. m)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  20. n)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul Facultăţii de Poliţie; ...
  21. o)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  22. p)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de Direcţia secretariat general, denumită în continuare D.S.G., din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 24 Departamentul de ştiinţe comportamentale are următoarele atribuţii specifice:
  23. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  24. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  25. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  26. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  27. e)asigură prin consiliul departamentului nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  28. f)organizează colocvii şi examene la programe de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  29. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  30. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  31. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  32. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  33. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  34. l)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  35. m)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul Facultăţii de Poliţie; ...
  36. n)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  37. o)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 25 Departamentul de criminalistică are următoarele atribuţii specifice:
  38. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  39. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  40. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  41. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  42. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  43. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  44. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  45. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi a altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  46. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  47. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  48. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  49. l)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  50. m)studiază şi urmăreşte dinamica practicii judiciare, precum şi aplicarea acesteia în procesul de învăţământ; ...
  51. n)organizează şi execută selecţia pentru formarea grupelor de studenţi la profilul Tehnică criminalistică; ...
  52. o)amenajează, organizează şi întreţine laboratoarele şi tehnica de specialitate din dotarea departamentului; ...
  53. p)gestionează editarea revistelor de specialitate în domeniul criminalisticii şi în domenii complementare; ...
  54. q)iniţiază şi dezvoltă schimburile de cunoaştere şi bune practici cu structuri similare din ţară şi străinătate; ...
  55. r)acordă sprijin de specialitate, la cerere, universităţilor şi altor instituţii de învăţământ din acelaşi domeniu de activitate; ...
  56. s)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  57. t)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii. ...
  58. u)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  59. v)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 26 Departamentul de educaţie fizică are următoarele atribuţii specifice:
  60. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  61. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  62. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  63. d)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  64. e)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor sportive studenţeşti; ...
  65. f)asigură însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor practice necesare viitorilor ofiţeri şi specialişti; ...
  66. g)asigură şi menţine starea optimă de sănătate a tuturor celor care practică exerciţiile fizice în mod organizat, sistematic şi conştient, precum şi creşterea potenţialului lor de muncă; ...
  67. h)favorizează procesele de creştere şi optimizare a dezvoltării fizice a organismului prin conţinutul lecţiilor de educaţie fizică; ...
  68. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  69. j)dezvoltă educaţia, în principal, a calităţilor motrice de bază, iar în secundar, a celor specifice unor ramuri şi probe sportive; ...
  70. k)asigură formarea şi perfecţionarea capacităţii şi obişnuinţei de practicare independentă, sistematică, conştientă şi corectă a exerciţiilor fizice în timpul liber; ...
  71. l)organizează şi coordonează activităţile sportive la nivelul Academiei; ...
  72. m)organizează, coordonează şi desfăşoară antrenamentele sportive; ...
  73. n)execută testarea anuală a personalului Academiei la pregătire fizică, conform reglementărilor legale în vigoare; ...
  74. o)asigură participarea membrilor departamentului în cadrul comisiei şi subcomisiilor de evaluare a aptitudinilor fizice la concursul de admitere; ...
  75. p)desfăşoară activităţi de amenajare şi întreţinere a bazei sportive; ...
  76. q)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  77. r)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii. ...
  78. s)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  79. t)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  80. u)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 27 Formaţiunile de studenţi, prin instructorii de poliţie, îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
  81. a)asigură planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţilor desfăşurate de efectivele de studenţi ai facultăţii; ...
  82. b)desfăşoară activităţile didactice specifice instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  83. c)conduc nemijlocit orele de pregătire planificate şi desfăşurate în perioada modulului de pregătire militară generală în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  84. d)participă la activităţile de organizare şi desfăşurare a ceremoniei de depunere a jurământului militar şi a ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  85. e)întocmesc documentele prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare pe linia organizării, executării şi conducerii şedinţelor de tragere cu efectivele de studenţi; ...
  86. f)asigură ordinea şi disciplina la nivelul efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  87. g)răspund de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea studenţilor facultăţii; ...
  88. h)asigură menţinerea capacităţii de intervenţie a efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  89. i)colaborează permanent cu structurile de specialitate pentru echiparea, hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală a studenţilor facultăţii; ...
  90. j)îndrumă activităţile culturale şi sportive ale studenţilor facultăţii împreună cu structurile specializate; ...
  91. k)organizează, conduc şi coordonează activităţile de pregătire metodică a studenţilor facultăţii, cu funcţii de comandă; ...
  92. l)întocmesc documentele şi execută instructajul privind plecarea/sosirea studenţilor facultăţii în/din învoiri/permisii, vacanţe, stagii de practică, misiuni; ...
  93. m)participă la pregătirea şi desfăşurarea concursurilor de admitere şi examenelor de absolvire din Academie; ...
  94. n)pregătesc şi execută revistele de front; ...
  95. o)întocmesc aprecierile de serviciu pentru absolvenţii facultăţii; ...
  96. p)execută instructajul studenţilor facultăţii pe linia sănătăţii şi securităţii muncii şi prevenirii şi stingerii incendiilor; ...
  97. q)ţin evidenţa permisiilor, învoirilor, concediilor medicale, rezultatelor tragerilor, sancţiunilor şi recompenselor studenţilor facultăţii, a armamentului şi materialelor formaţiunilor, conform normelor în vigoare; ...
  98. r)planifică, coordonează şi execută instructajul şi controlul modului de îndeplinire a atribuţiilor studenţilor facultăţii în serviciul de zi; ...
  99. s)asigură redactarea notei de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii; ...
  100. t)sprijină structurile logistice şi financiare în stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării. ... Articolul 28 Structura asigurare administrativă are următoarele atribuţii specifice:
  101. a)asigură materialele necesare întreţinerii sectoarelor interioare şi exterioare de către studenţii facultăţii; ...
  102. b)asigură distribuirea armamentului şi articolelor de echipament studenţilor facultăţii; ...
  103. c)distribuie drepturile materiale studenţilor facultăţii, conform normelor în vigoare; ...
  104. d)întocmeşte documentele pentru tragerile cu armamentul din dotare planificate, justifică consumul de muniţii la terminarea activităţii; ...
  105. e)organizează activităţile gospodăreşti; ...
  106. f)asigură întreţinerea şi verificarea armamentului după executarea şedinţelor de tragere; ...
  107. g)prezintă bunurile aflate în gestiune pentru inventarierea anuală şi întocmeşte documentele necesare; ...
  108. h)asigură materialele necesare pe timpul executării lucrărilor practice şi taberelor de pregătire; ...
  109. i)răspunde de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea facultăţii. ... Articolul 29 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  110. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  111. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală Registrul matricol unic din România, denumită în continuare R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  112. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  113. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  114. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  115. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  116. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  117. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  118. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  119. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  120. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  121. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  122. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  123. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate, organizate în facultate; ...
  124. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  125. p)centralizează notele de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii şi le predă compartimentului de specialitate; ...
  126. q)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  127. r)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  128. s)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  129. t)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  130. u)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  131. v)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  132. w)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  133. x)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Secţiunea a 2-a Facultatea de Poliţie de Frontieră Articolul 30 Facultatea de Poliţie de Frontieră are următoarea structură organizatorică:
  134. a)Departamentul de poliţie de frontieră, imigrări, paşapoarte şi pregătire Schengen; ...
  135. b)Departamentul de limbi străine; ...
  136. c)Formaţiuni studenţi, cu structurile Instructori de poliţie şi Asigurare administrativă; ...
  137. d)Secretariat facultate. ... Articolul 31 Departamentul de poliţie de frontieră, imigrări, paşapoarte şi pregătire Schengen are următoarele atribuţii specifice:
  138. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  139. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  140. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  141. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  142. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  143. f)organizează colocviile şi examenele la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul departamentului; ...
  144. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  145. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  146. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  147. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  148. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  149. l)organizează şi coordonează stagiile de practică în conformitate cu planul de învăţământ şi programele de practică, avizate de beneficiari; ...
  150. m)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  151. n)asigură formarea profesională a studenţilor pentru structurile Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General pentru Imigrări şi Direcţiei Generale de Paşapoarte; ...
  152. o)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  153. p)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  154. q)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  155. r)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 32 Departamentul de limbi străine are următoarele atribuţii specifice:
  156. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  157. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  158. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  159. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  160. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  161. f)organizează colocviile şi examenele la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul departamentului; ...
  162. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  163. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  164. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  165. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  166. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  167. l)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  168. m)asigură traducerea unor lucrări de interes documentar şi profesional; ...
  169. n)asigură desfăşurarea lecţiilor mixte la limba străină; ...
  170. o)participă, prin profesori examinatori, în comisii şi subcomisii la diverse examene şi testări la limbi străine; ...
  171. p)realizează translaţia la nivel interinstituţional în cadrul activităţilor la care participă structuri similare din străinătate, în conformitate cu planurile şi misiunile aprobate; ...
  172. q)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  173. r)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  174. s)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de Informare şi Documentare şi Sintezele Documentare. ... Articolul 33 Formaţiunile de studenţi, prin instructorii de poliţie, îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
  175. a)asigură planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţilor desfăşurate de efectivele de studenţi ai facultăţii; ...
  176. b)desfăşoară activităţile didactice specifice instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  177. c)conduc nemijlocit orele de pregătire planificate şi desfăşurate în perioada modulului de pregătire militară generală în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  178. d)participă la activităţile de organizare şi desfăşurare a ceremoniei de depunere a jurământului militar şi a ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  179. e)întocmesc documentele prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare pe linia organizării, executării şi conducerii şedinţelor de tragere cu efectivele de studenţi; ...
  180. f)asigură ordinea şi disciplina la nivelul efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  181. g)răspund de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea studenţilor facultăţii; ...
  182. h)asigură menţinerea capacităţii de intervenţie a efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  183. i)colaborează permanent cu structurile de specialitate pentru echiparea, hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală a studenţilor facultăţii; ...
  184. j)îndrumă activităţile culturale şi sportive ale studenţilor facultăţii împreună cu structurile specializate; ...
  185. k)organizează, conduc şi coordonează activităţile de pregătire metodică a studenţilor facultăţii cu funcţii de comandă; ...
  186. l)întocmesc documentele şi execută instructajul privind plecarea/sosirea studenţilor facultăţii în/din învoiri/permisii, vacanţe, stagii de practică, misiuni; ...
  187. m)participă la pregătirea şi desfăşurarea concursurilor de admitere şi a examenelor de absolvire din Academie; ...
  188. n)pregătesc şi execută revistele de front; ...
  189. o)întocmesc aprecierile de serviciu pentru absolvenţii facultăţii; ...
  190. p)execută instructajul studenţilor facultăţii pe linia sănătăţii şi securităţii muncii şi prevenirii şi stingerii incendiilor; ...
  191. q)ţin evidenţa permisiilor, învoirilor, concediilor medicale, rezultatelor tragerilor, sancţiunilor şi recompenselor studenţilor facultăţii, a armamentului şi materialelor formaţiunilor, conform normelor în vigoare; ...
  192. r)planifică, coordonează şi execută instructajul şi controlul modului de îndeplinire a atribuţiilor studenţilor facultăţii în serviciul de zi; ...
  193. s)asigură redactarea notei de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii; ...
  194. t)sprijină structurile logistice şi financiare, în stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării. ... Articolul 34 Structura asigurare administrativă are următoarele atribuţii specifice:
  195. a)asigură materialele necesare întreţinerii sectoarelor interioare şi exterioare de către studenţii facultăţii; ...
  196. b)asigură distribuirea armamentului şi articolelor de echipament studenţilor facultăţii; ...
  197. c)distribuie drepturile materiale studenţilor facultăţii, conform normelor în vigoare; ...
  198. d)întocmeşte documentele pentru tragerile cu armamentul din dotare planificate, justifică consumul de muniţii la terminarea activităţii; ...
  199. e)organizează activităţile gospodăreşti; ...
  200. f)asigură întreţinerea şi verificarea armamentului după executarea şedinţelor de tragere; ...
  201. g)prezintă bunurile aflate în gestiune pentru inventarierea anuală şi întocmeşte documentele necesare; ...
  202. h)asigură materialele necesare pe timpul executării lucrărilor practice şi taberelor de pregătire; ...
  203. i)răspunde de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea facultăţii. ... Articolul 35 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  204. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  205. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  206. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  207. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  208. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  209. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  210. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  211. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  212. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  213. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  214. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  215. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  216. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  217. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate organizate în facultate; ...
  218. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  219. p)centralizează notele de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii şi le predă compartimentului de specialitate; ...
  220. q)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  221. r)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  222. s)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  223. t)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  224. u)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  225. v)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  226. w)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  227. x)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Secţiunea a 3-a Facultatea de Jandarmi Articolul 36 Facultatea de Jandarmi are următoarea structură organizatorică:
  228. a)Departamentul de jandarmi; ...
  229. b)Departamentul de pregătire generală; ...
  230. c)Formaţiuni studenţi, cu structurile Instructori militari şi Asigurare administrativă; ...
  231. d)Secretariat facultate. ... Articolul 37 Departamentul de jandarmi are următoarele atribuţii specifice:
  232. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  233. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  234. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  235. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  236. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  237. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul departamentului; ...
  238. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  239. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  240. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  241. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  242. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  243. l)organizează şi coordonează stagii de practică în conformitate cu planul de învăţământ şi programele de practică, avizate de beneficiari; ...
  244. m)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  245. n)asigură pregătirea studenţilor de la specialităţile jandarmi, poliţie, poliţie de frontieră şi penitenciare la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor, prin cursuri, seminare, lucrări practice, aplicaţii etc., precum şi a specialiştilor din alte structuri; ...
  246. o)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  247. p)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  248. q)planifică, organizează şi conduce activităţile de selecţie şi antrenament al cadrelor şi studenţilor pentru constituirea loturilor de tir ale Academiei; ...
  249. r)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  250. s)planifică, conduce, coordonează şi controlează modul de desfăşurare a pregătirii studenţilor în modulele de pregătire militară desfăşurate în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  251. t)planifică, conduce, coordonează şi participă la pregătirea studenţilor pentru ceremonialul depunerii jurământului militar; ...
  252. u)planifică, conduce, coordonează şi participă la pregătirea ceremonialului de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  253. v)asigură asistenţa la ore a instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  254. w)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 38 Departamentul de pregătire generală are următoarele atribuţii specifice:
  255. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  256. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  257. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  258. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  259. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  260. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul departamentului; ...
  261. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  262. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  263. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  264. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  265. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  266. l)organizează şi coordonează stagii de practică în conformitate cu planul de învăţământ şi programele de practică, avizate de beneficiari; ...
  267. m)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  268. n)asigură pregătirea studenţilor de la specialităţile jandarmi, poliţie, poliţie de frontieră şi penitenciare la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor, prin cursuri, seminare, lucrări practice, aplicaţii etc., precum şi a specialiştilor din alte structuri; ...
  269. o)desfăşoară activităţile de evaluare a studenţilor şi a specialiştilor din alte structuri la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  270. p)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  271. q)planifică, organizează şi conduce activităţile de selecţie şi antrenament al cadrelor şi studenţilor pentru constituirea loturilor de tir ale Academiei; ...
  272. r)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  273. s)planifică, conduce, coordonează şi controlează modul de desfăşurare a pregătirii studenţilor în modulele de pregătire militară desfăşurate în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  274. t)planifică, conduce, coordonează şi participă la pregătirea studenţilor pentru ceremonia depunerii jurământului militar; ...
  275. u)planifică, conduce, coordonează şi participă la pregătirea ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  276. v)asigură asistenţa la ore a instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  277. w)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 39 Formaţiunile de studenţi, prin instructorii militari, îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
  278. a)asigură planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţilor desfăşurate de efectivele de studenţi ai facultăţii; ...
  279. b)desfăşoară activităţile didactice specifice instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  280. c)conduc nemijlocit orele de pregătire planificate şi desfăşurate în perioada modulului de pregătire militară generală în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  281. d)participă la activităţile de organizare şi desfăşurare a ceremoniei de depunere a jurământului militar şi ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  282. e)întocmesc documentele prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare pe linia organizării, executării şi conducerii şedinţelor de tragere cu efectivele de studenţi; ...
  283. f)asigură ordinea şi disciplina la nivelul efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  284. g)răspund de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea studenţilor facultăţii; ...
  285. h)asigură menţinerea capacităţii de intervenţie a efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  286. i)colaborează permanent cu structurile de specialitate pentru echiparea, hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală a studenţilor facultăţii; ...
  287. j)îndrumă activităţile culturale şi sportive ale studenţilor facultăţii împreună cu structurile specializate; ...
  288. k)organizează, conduc şi coordonează activităţile de pregătire metodică a studenţilor facultăţii cu funcţii de comandă; ...
  289. l)întocmesc documentele şi execută instructajul privind plecarea/sosirea studenţilor facultăţii în/din învoiri/permisii, vacanţe, stagii de practică, misiuni; ...
  290. m)participă la pregătirea şi desfăşurarea concursurilor de admitere şi examenelor de absolvire din Academie; ...
  291. n)pregătesc şi execută revistele de front; ...
  292. o)întocmesc aprecierile de serviciu pentru absolvenţii cu statut militar; ...
  293. p)execută instructajul studenţilor facultăţii pe linia sănătăţii şi securităţii muncii şi prevenirii şi stingerii incendiilor; ...
  294. q)ţin evidenţa permisiilor, învoirilor, concediilor medicale, rezultatelor tragerilor, sancţiunilor şi recompenselor studenţilor facultăţii, a armamentului şi materialelor formaţiunilor, conform normelor în vigoare; ...
  295. r)planifică, coordonează şi execută instructajul şi controlul modului de îndeplinire a atribuţiilor studenţilor facultăţii în serviciul de zi; ...
  296. s)asigură redactarea notei de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii. ...
  297. t)sprijină structurile logistice şi financiare în stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării. ... Articolul 40 Structura asigurare administrativă are următoarele atribuţii specifice:
  298. a)asigură materialele necesare întreţinerii sectoarelor interioare şi exterioare de către studenţii facultăţii; ...
  299. b)asigură distribuirea armamentului şi articolelor de echipament studenţilor facultăţii; ...
  300. c)distribuie drepturile materiale studenţilor facultăţii, conform normelor în vigoare; ...
  301. d)întocmeşte documentele pentru tragerile cu armamentul din dotare planificate, justifică consumul de muniţii la terminarea activităţii; ...
  302. e)organizează activităţile gospodăreşti; ...
  303. f)asigură întreţinerea şi verificarea armamentului după executarea şedinţelor de tragere; ...
  304. g)prezintă bunurile aflate în gestiune pentru inventarierea anuală şi întocmeşte documentele necesare; ...
  305. h)asigură materialele necesare pe timpul executării lucrărilor practice şi taberelor de pregătire; ...
  306. i)răspunde de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea facultăţii. ... Articolul 41 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  307. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  308. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  309. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  310. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  311. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  312. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  313. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  314. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  315. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  316. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  317. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  318. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  319. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  320. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate organizate în facultate; ...
  321. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  322. p)centralizează notele de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii şi le predă compartimentului de specialitate; ...
  323. q)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  324. r)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  325. s)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  326. t)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  327. u)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  328. v)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  329. w)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  330. x)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Secţiunea a 4-a Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative Articolul 42 Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative are următoarea structură organizatorică:
  331. a)Departamentul de drept penal; ...
  332. b)Departamentul de drept privat; ...
  333. c)Departamentul de drept public şi administraţie publică; ...
  334. d)Formaţiuni studenţi, cu structurile Instructori de poliţie şi Asigurare administrativă; ...
  335. e)Secretariat facultate. ... Articolul 43 Departamentul de drept penal are următoarele atribuţii specifice:
  336. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  337. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  338. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  339. d)susţine prelegerile, seminarele şi lucrările practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  340. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  341. f)organizează colocviile şi examenele la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  342. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  343. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  344. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  345. j)organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din departament; ...
  346. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  347. l)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  348. m)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  349. n)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  350. o)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  351. p)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 44 Departamentul de drept privat are următoarele atribuţii specifice:
  352. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  353. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  354. c)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  355. d)susţine prelegerile, seminarele şi lucrările practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  356. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  357. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  358. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  359. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  360. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  361. j)organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din departament; ...
  362. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  363. l)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  364. m)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  365. n)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  366. o)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 45 Departamentul de drept public şi administraţie publică are următoarele atribuţii specifice:
  367. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  368. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  369. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  370. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  371. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  372. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  373. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  374. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  375. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  376. j)organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din departament; ...
  377. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  378. l)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  379. m)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii; ...
  380. n)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  381. o)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  382. p)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 46 Formaţiunile de studenţi, prin instructorii de poliţie, îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
  383. a)asigură planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţilor desfăşurate de efectivele de studenţi ai facultăţii; ...
  384. b)desfăşoară activităţile didactice specifice instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  385. c)conduc nemijlocit orele de pregătire planificate şi desfăşurate în perioada modulului de pregătire militară generală în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  386. d)participă la activităţile de organizare şi desfăşurare a ceremoniei de depunere a jurământului militar şi ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  387. e)întocmesc documentele prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare pe linia organizării, executării şi conducerii şedinţelor de tragere cu efectivele de studenţi; ...
  388. f)asigură ordinea şi disciplina la nivelul efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  389. g)răspund de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea studenţilor facultăţii; ...
  390. h)asigură menţinerea capacităţii de intervenţie a efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  391. i)colaborează permanent cu structurile de specialitate pentru echiparea, hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală a studenţilor facultăţii; ...
  392. j)îndrumă activităţile culturale şi sportive ale studenţilor facultăţii împreună cu structurile specializate; ...
  393. k)organizează, conduc şi coordonează activităţile de pregătire metodică a studenţilor facultăţii, cu funcţii de comandă; ...
  394. l)întocmesc documentele şi execută instructajul privind plecarea/sosirea studenţilor facultăţii în/din învoiri/permisii, vacanţe, stagii de practică, misiuni; ...
  395. m)participă la pregătirea şi desfăşurarea concursurilor de admitere şi examenelor de absolvire din Academie; ...
  396. n)pregătesc şi execută revistele de front; ...
  397. o)întocmesc aprecierile de serviciu pentru absolvenţii facultăţii; ...
  398. p)execută instructajul studenţilor facultăţii pe linia sănătăţii şi securităţii muncii şi prevenirii şi stingerii incendiilor; ...
  399. q)ţin evidenţa permisiilor, învoirilor, concediilor medicale, rezultatelor tragerilor, sancţiunilor şi recompenselor studenţilor facultăţii, a armamentului şi materialelor formaţiunilor, conform normelor în vigoare; ...
  400. r)planifică, coordonează şi execută instructajul şi controlul modului de îndeplinire a atribuţiilor studenţilor facultăţii în serviciul de zi; ...
  401. s)asigură redactarea notei de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii; ...
  402. t)sprijină structurile logistice şi financiare, în stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării. ... Articolul 47 Structura Asigurare administrativă are următoarele atribuţii specifice:
  403. a)asigură materialele necesare întreţinerii sectoarelor interioare şi exterioare de către studenţii facultăţii; ...
  404. b)asigură distribuirea armamentului şi articolelor de echipament studenţilor facultăţii; ...
  405. c)distribuie drepturile materiale studenţilor facultăţii, conform normelor în vigoare; ...
  406. d)întocmeşte documentele pentru tragerile cu armamentul din dotare planificate, justifică consumul de muniţii la terminarea activităţii; ...
  407. e)organizează activităţile gospodăreşti; ...
  408. f)asigură întreţinerea şi verificarea armamentului după executarea şedinţelor de tragere; ...
  409. g)prezintă bunurile aflate în gestiune pentru inventarierea anuală şi întocmeşte documentele necesare; ...
  410. h)asigură materialele necesare pe timpul executării lucrărilor practice şi taberelor de pregătire; ...
  411. i)răspunde de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea facultăţii. ... Articolul 48 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  412. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  413. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  414. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  415. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  416. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  417. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  418. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  419. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  420. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  421. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  422. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  423. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  424. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  425. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate, organizate în facultate; ...
  426. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  427. p)centralizează notele de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii şi le predă compartimentului de specialitate; ...
  428. q)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  429. r)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  430. s)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  431. t)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  432. u)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  433. v)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  434. w)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  435. x)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Secţiunea a 5-a Facultatea de Pompieri Articolul 49 Facultatea de Pompieri are următoarea structură organizatorică:
  436. a)Departamentul de inginerie şi situaţii de urgenţă; ...
  437. b)Formaţiuni studenţi, cu structurile Instructori militari şi Asigurare administrativă; ...
  438. c)Secretariatul facultăţii; ...
  439. d)Biblioteca. ... Articolul 50 Departamentul de inginerie şi situaţii de urgenţă are următoarele atribuţii specifice:
  440. a)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  441. b)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  442. c)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  443. d)susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  444. e)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  445. f)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat din cadrul departamentului; ...
  446. g)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  447. h)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  448. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  449. j)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  450. k)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  451. l)organizează şi coordonează stagiile de practică în conformitate cu planul de învăţământ şi programele de practică, avizate de beneficiari; ...
  452. m)colaborează cu specialişti din cadrul structurilor operative şi îi cooptează în procesul instructiv-educativ; ...
  453. n)stabileşte categoriile de discipline şi planurile tematice ale disciplinelor pentru licenţă şi masterat; ...
  454. o)organizează modul de pregătire în vederea susţinerii examenului de diplomă şi disertaţie şi îl prezintă spre analiză şi aprobare Consiliului facultăţii; ...
  455. p)evaluează necesităţile materiale pentru desfăşurarea procesului didactic din departament, pentru activităţile desfăşurate în laboratoare, poligoane de specialitate şi pentru întocmirea lucrărilor de diplomă şi disertaţie; ...
  456. q)instruieşte şi urmăreşte modul de respectare a normelor de sănătate şi securitate în muncă în facultate şi la activităţile executate în exteriorul facultăţii, întocmind documentele aferente; ...
  457. r)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  458. s)coordonează şi verifică modul de desfăşurare a activităţii de documentare a personalului didactic în structurile operative ale M.A.I. şi în alte instituţii. ...
  459. t)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor; ...
  460. u)asigură accesul, consultă şi utilizează, în vederea perfecţionării pregătirii de specialitate, materialele publicate de D.S.G. din cadrul M.A.I., prin publicaţiile sale, respectiv Buletinul de informare şi documentare şi sintezele documentare. ... Articolul 51 Formaţiunile de studenţi, prin instructorii militari, îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
  461. a)asigură planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţilor desfăşurate de efectivele de studenţi ai facultăţii; ...
  462. b)desfăşoară activităţile didactice specifice instructorilor didactici auxiliari, conform prevederilor legale; ...
  463. c)conduc nemijlocit orele de pregătire planificate şi desfăşurate în perioada modulului de pregătire militară generală în tabăra Vălenii de Munte sau în Academie; ...
  464. d)participă la activităţile de organizare şi desfăşurare a ceremoniei de depunere a jurământului militar şi ceremoniei de acordare a gradului militar/profesional absolvenţilor Academiei; ...
  465. e)întocmesc documentele prevăzute în ordinele şi instrucţiunile în vigoare pe linia organizării, executării şi conducerii şedinţelor de tragere cu efectivele de studenţi; ...
  466. f)asigură ordinea şi disciplina la nivelul efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  467. g)răspund de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea studenţilor facultăţii; ...
  468. h)asigură menţinerea capacităţii de intervenţie a efectivelor de studenţi ai facultăţii; ...
  469. i)colaborează permanent cu structurile de specialitate pentru echiparea, hrănirea, cazarea şi asistenţa medicală a studenţilor facultăţii; ...
  470. j)îndrumă activităţile culturale şi sportive ale studenţilor facultăţii împreună cu structurile specializate; ...
  471. k)organizează, conduc şi coordonează activităţile de pregătire metodică a studenţilor facultăţii, cu funcţii de comandă; ...
  472. l)întocmesc documentele şi execută instructajul privind plecarea/sosirea studenţilor facultăţii în/din învoiri/permisii, vacanţe, stagii de practică, misiuni; ...
  473. m)participă la pregătirea şi desfăşurarea concursurilor de admitere şi examenelor de absolvire din Academie; ...
  474. n)pregătesc şi execută revistele de front; ...
  475. o)întocmesc aprecierile de serviciu pentru absolvenţii cu statut militar; ...
  476. p)execută instructajul studenţilor facultăţii pe linia sănătăţii şi securităţii muncii şi prevenirii şi stingerii incendiilor; ...
  477. q)ţin evidenţa permisiilor, învoirilor, concediilor medicale, rezultatelor tragerilor, sancţiunilor şi recompenselor studenţilor facultăţii, a armamentului şi materialelor formaţiunilor, conform normelor în vigoare; ...
  478. r)planifică, coordonează şi execută instructajul şi controlul modului de îndeplinire a atribuţiilor studenţilor facultăţii în serviciul de zi; ...
  479. s)asigură redactarea notei de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii; ...
  480. t)sprijină structurile logistice şi financiare, în stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării. ... Articolul 52 Structura asigurare administrativă are următoarele atribuţii specifice:
  481. a)asigură materialele necesare întreţinerii sectoarelor interioare şi exterioare de către studenţii facultăţii; ...
  482. b)asigură distribuirea armamentului şi articolelor de echipament studenţilor facultăţii; ...
  483. c)distribuie drepturile materiale studenţilor facultăţii, conform normelor în vigoare; ...
  484. d)întocmeşte documentele pentru tragerile cu armamentul din dotare planificate, justifică consumul de muniţii la terminarea activităţii; ...
  485. e)organizează activităţile gospodăreşti; ...
  486. f)asigură întreţinerea şi verificarea armamentului după executarea şedinţelor de tragere; ...
  487. g)prezintă bunurile aflate în gestiune pentru inventarierea anuală şi întocmeşte documentele necesare; ...
  488. h)asigură materialele necesare pe timpul executării lucrărilor practice şi taberelor de pregătire; ...
  489. i)răspunde de starea bunurilor şi tehnicii din dotarea facultăţii. ... Articolul 53 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  490. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  491. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  492. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  493. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  494. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  495. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  496. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  497. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  498. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  499. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  500. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  501. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  502. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  503. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate, organizate în facultate; ...
  504. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  505. p)centralizează notele de efective pentru alocarea/scoaterea la/de la drepturile de hrănire a studenţilor facultăţii şi le predă compartimentului de specialitate; ...
  506. q)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  507. r)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  508. s)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  509. t)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  510. u)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  511. v)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  512. w)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  513. x)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  514. y)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Articolul 54 Biblioteca facultăţii are următoarele atribuţii specifice:
  515. a)asigură necesarul de manuale şi cursuri în domeniul ingineriei şi de specialitate pentru pregătirea studenţilor de la forma de învăţământ zi, frecvenţă redusă şi la distanţă; ...
  516. b)organizează şi execută activităţi de distribuire, retragere, verificare şi depozitare a documentelor necesare cadrelor didactice şi studenţilor de la cursurile de licenţă, masterat şi doctorat în procesul de învăţământ; ...
  517. c)organizează gestionarea, păstrarea, folosirea, evidenţa şi prelucrarea tuturor categoriilor de documente; ...
  518. d)asigură activităţi de distribuire, retragere şi verificare a documentelor; ...
  519. e)pune la dispoziţia studenţilor de la cursurile de licenţă, masterat şi doctorat materiale didactice şi periodice necesare elaborării lucrărilor de disertaţie şi de licenţă; ...
  520. f)verifică şi propune periodic pentru casare materiale didactice perimate din punct de vedere fizic sau al conţinutului ştiinţific, conform prevederilor legale; ...
  521. g)verifică modul de păstrare a cursurilor, manualelor, publicaţiilor periodice distribuite către studenţii bibliotecari; ...
  522. h)verifică modul de păstrare a cursurilor, manualelor şi a cărţilor din literatura universală distribuite către studenţi şi cadre; ...
  523. i)asigură managementul în stabilirea termenelor de restituire a cursurilor, monografiilor şi periodicelor; ...
  524. j)organizează colecţiile de publicaţii şi întocmeşte listele şi fişele bibliografice; ...
  525. k)inventariază fondul de carte şi publicaţiile din evidenţa de bază, la termenele şi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare; ...
  526. l)gestionează şi expune la diferite manifestări ştiinţifice colecţiile naţionale şi internaţionale; ...
  527. m)înregistrează materialele didactice şi de specialitate primite de facultate în baza colaborării şi cooperării naţionale şi internaţionale cu alte instituţii; ...
  528. n)îmbunătăţeşte permanent patrimoniul bibliotecii prin achiziţii, transfer, schimb interbibliotecar naţional şi internaţional, donaţii şi sponsorizări, conform prevederilor legale; ...
  529. o)aplică măsurile legale în cazul deteriorării, distrugerii sau pierderii fondului de carte, publicaţiilor sau periodicelor aparţinând bibliotecii de către utilizatori; ...
  530. p)asigură asistenţa de specialitate pentru studenţi în sala de studiu; ...
  531. q)completează periodic fondul de carte al Bibliotecii facultăţii; ...
  532. r)primeşte şi înregistrează în evidenţă documentele clasificate şi neclasificate, în conformitate cu legislaţia în vigoare; ...
  533. s)organizează activităţi de distribuire, retragere, verificare şi depozitare a documentelor clasificate şi neclasificate necesare personalului facultăţii şi studenţilor; ...
  534. t)înregistrează, gestionează şi expediază caietele de practică ale studenţilor conform acordurilor şi programelor de practică de specialitate încheiate de Academie cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă; ...
  535. u)aplică regulile specifice pentru documentele abrogate, conform legislaţiei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate. ... Secţiunea a 6-a Facultatea de Arhivistică Articolul 55 Facultatea de Arhivistică are următoarea structură organizatorică:
  536. a)Departamentul de Arhivistică şi Istorie; ...
  537. b)Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică "Aurelian Sacerdoţeanu"; ...
  538. c)Secretariat facultate; ...
  539. d)Bibliotecă. ... Articolul 56 Departamentul de arhivistică şi istorie are următoarele atribuţii specifice:
  540. a)elaborează şi supune spre aprobare planul de învăţământ pentru fiecare serie de studenţi; ...
  541. b)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale membrilor departamentului; ...
  542. c)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale specifice semestrelor academice de studiu; ...
  543. d)elaborează programe analitice/fişe pentru disciplinele studiate în cadrul departamentului, conform planurilor de învăţământ; ...
  544. e)organizează şi susţine prelegeri, seminare şi lucrări practice la un înalt nivel ştiinţific şi metodic, conform standardelor de calitate universitară; ...
  545. f)asigură, prin consiliul departamentului, nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de cadrele didactice pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  546. g)organizează colocvii şi examene la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat din cadrul departamentului; ...
  547. h)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către cadrele didactice ale departamentului de studii, articole, monografii, cursuri etc., precum şi prin proiecte de cercetare; ...
  548. i)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţelor din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate, precum şi a cercurilor ştiinţifice studenţeşti; ...
  549. j)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  550. k)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante ale departamentului; ...
  551. l)asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de licenţă şi disertaţie; ...
  552. m)participă la activităţile de îndrumare a grupelor de studenţi, conform repartizării efectuate de către decanul facultăţii; ...
  553. n)desfăşoară activităţi de evaluare a studenţilor la disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ, conform competenţelor. ... Articolul 57 Şcoala Naţională de Perfecţionare Arhivistică "Aurelian Sacerdoţeanu" are următoarele atribuţii specifice:
  554. a)răspunde de aplicarea normelor legale privind iniţierea şi perfecţionarea personalului cu atribuţii în administrarea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional; ...
  555. b)elaborează, sub îndrumarea structurilor cu atribuţii în domeniu din M.A.I. şi în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, denumite în continuare A.N.R., proiectul graficului anual de formare iniţială şi continuă a personalului responsabil cu munca de arhivare în A.N.R. şi în arhivele din unităţile aflate în structurile M.A.I., Ministerului Apărării Naţionale, precum şi la alţi creatori şi deţinători de documente; ...
  556. c)urmăreşte buna organizare şi desfăşurare a evaluării finale la absolvirea stagiului de pregătire în vederea obţinerii de către cursanţi a Certificatului de absolvire. ... Articolul 58 Compartimentul secretariat facultate are următoarele atribuţii specifice:
  557. a)înmatriculează anual studenţii facultăţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  558. b)colectează şi introduce datele pentru aplicaţia locală R.M.U.R., precum şi pentru alte aplicaţii informatice privind managementul universitar; ...
  559. c)transmite către Compartimentul planificare învăţământ din cadrul Secretariatului Academiei informaţiile necesare pentru planificarea activităţilor de învăţământ; ...
  560. d)gestionează evidenţa şi mobilităţile studenţilor facultăţii; ...
  561. e)elaborează suplimentul la diploma de licenţă/masterat şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  562. f)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor de licenţă şi masterat; ...
  563. g)distribuie către decanat, departamente şi formaţiuni de studenţi planurile de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene; ...
  564. h)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi ai facultăţii; ...
  565. i)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă, examenului de specialitate, examenului de disertaţie; ...
  566. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor facultăţii; ...
  567. k)întocmeşte şi furnizează către instituţiile abilitate situaţiile statistice necesare; ...
  568. l)furnizează către comisia de acordare a burselor pe facultate datele necesare cu privire la acordarea diferitelor categorii de burse; ...
  569. m)desfăşoară activităţi de înregistrare şi corespondenţă la nivelul facultăţii; ...
  570. n)asigură evidenţa dosarelor, verificarea şi formularea listelor candidaţilor la concursul de admitere la masterate organizate în facultate; ...
  571. o)ţine evidenţa prezenţei personalului facultăţii şi a studenţilor de la forma de învăţământ cu frecvenţă; ...
  572. p)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea concursului de admitere, examenului de licenţă şi a examenului de disertaţie; ...
  573. q)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  574. r)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  575. s)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  576. t)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  577. u)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  578. v)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  579. w)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  580. x)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Articolul 59 Biblioteca facultăţii are următoarele atribuţii specifice:
  581. a)ţine evidenţa cărţilor intrate şi ieşite prin fişele de bibliotecă şi electronic; ...
  582. b)asigură pentru studenţi asistenţa de specialitate; ...
  583. c)prelucrează şi clasifică materialele, întocmeşte fişe de catalog şi le introduce în fişierul clasic al bibliotecii; ...
  584. d)pune la dispoziţia studenţilor de la cursurile de licenţă şi masterat materiale didactice şi periodice necesare elaborării lucrărilor de licenţă şi de disertaţie; ...
  585. e)verifică şi propune periodic pentru casare materiale didactice perimate din punct de vedere fizic sau al conţinutului ştiinţific, conform prevederilor legale; ...
  586. f)verifică modul de păstrare a cursurilor, manualelor şi a cărţilor din literatura universală distribuite către studenţi şi cadre didactice; ...
  587. g)inventariază fondul de carte şi publicaţiile din evidenţa de bază, la termenele şi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare; ...
  588. h)gestionează şi expune la diferite manifestări ştiinţifice colecţiile naţionale şi internaţionale; ...
  589. i)îmbunătăţeşte permanent patrimoniul bibliotecii prin achiziţii, transfer, schimb interbibliotecar naţional şi internaţional, donaţii şi sponsorizări, conform prevederilor legale; ...
  590. j)aplică măsurile legale în cazul deteriorării, distrugerii sau pierderii fondului de carte, publicaţiilor sau periodicelor aparţinând bibliotecii de către utilizatori; ...
  591. k)urmăreşte permanent respectarea măsurilor de siguranţă şi protecţie a documentelor şi spaţiilor de depozitare, a sistemelor de alarmare şi control acces. ... Secţiunea a 7-a Centrul de învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă Articolul 60 Centrul pentru învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă, denumit în continuare Centrul IFR/ID, la nivel de birou, are în structura organizatorică Compartimentul monitorizare platformă educaţională şi îndeplineşte următoarele atribuţii specifice:
  592. a)elaborează anual planurile de învăţământ, statele de funcţii didactice, pentru fiecare program de studiu; ...
  593. b)gestionează programele analitice/fişele disciplinelor şi calendarele disciplinelor pe programe de studiu; ...
  594. c)gestionează activităţile specifice legate de concursurile de admitere a candidaţilor; ...
  595. d)înmatriculează anual studenţii, întocmeşte şi gestionează contractele de studii cu aceştia; ...
  596. e)colectează şi introduce date pentru aplicaţia locală R.M.U.R. - componenta învăţământ cu frecvenţă redusă/învăţământ la distanţă, denumită în continuare IFR/ID; ...
  597. f)preia planificarea activităţilor didactice de la Compartimentul planificare învăţământ şi registru matricol unic şi o distribuie cadrelor didactice; ...
  598. g)întocmeşte activităţile tutoriale şi activităţile asistate, primeşte şi distribuie coordonatorilor de discipline/secretarilor de comisii pe discipline cataloagele de examen; ...
  599. h)organizează activitatea studenţilor şi ţine evidenţa acestora; ...
  600. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  601. j)eliberează documentele de evidenţă universitară necesare studenţilor; ...
  602. k)primeşte şi întocmeşte documentaţia necesară pentru echivalarea examenelor studenţilor care au urmat cursurile unei alte instituţii de învăţământ superior; ...
  603. l)elaborează suplimentul la diplomă şi îl predă Biroului statistică şi acte de studii al Academiei; ...
  604. m)pune la dispoziţia Biroului statistică şi acte de studii baza de date necesară completării diplomelor; ...
  605. n)completează registrele matricole ale seriilor de studenţi; ...
  606. o)îndeplineşte activităţi specifice pentru desfăşurarea examenului de licenţă; ...
  607. p)desfăşoară activităţi de înregistrare/distribuire a documentelor; ...
  608. q)gestionează arhiva centrului, conform prevederilor legale; ...
  609. r)organizează şi gestionează activitatea de practică de la nivelul Academiei pentru studenţii de la Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative - specializarea Drept, forma de învăţământ "învăţământ cu frecvenţă". ... Articolul 61 Compartimentul monitorizare platformă educaţională are următoarele atribuţiile specifice:
  610. a)asigură implementarea, gestionarea, întreţinerea şi actualizarea conturilor utilizatorilor platformei e-Learning; ...
  611. b)asigură studenţilor la forma IFR/ID accesul la resursele educaţionale de învăţământ (platforma de e-Learning, biblioteca virtuală), prin îndrumare şi servicii de tip HelpDesk (suport tehnic acordat utilizatorilor în rezolvarea problemelor apărute în exploatarea platformei educaţionale); ...
  612. c)asigură cadrelor didactice implicate accesul la platforma e-Learning prin gestionarea conturilor şi servicii de tip HelpDesk; ...
  613. d)asigură implementarea de resurse şi activităţi didactice specifice IFR/ID pe platforma e-Learning şi monitorizarea acestora; ...
  614. e)verifică şi actualizează permanent informaţiile de pe site-ul Academiei legate de Centrul IFR/ID; ...
  615. f)elaborează materiale publicitare de promovare a programului de studii IFR/ID. ... Secţiunea a 8-a Colegiul Naţional de Afaceri Interne Articolul 62 Colegiul Naţional de Afaceri Interne, denumit în continuare C.N.A.I., este organizat şi funcţionează în cadrul Academiei, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.239/2008 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Ministerul Afacerilor Interne, a Colegiului Naţional de Afaceri Interne şi are atribuţiile specifice prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 689/2008. Secţiunea a 9-a Departamentul de studii doctorale Articolul 63 Departamentul de studii doctorale are în structura sa:
  616. a)Şcoala doctorală de ordine publică şi siguranţă naţională; ...
  617. b)Şcoala doctorală de drept; ...
  618. c)Secretariat. ... Articolul 64 Departamentul de studii doctorale are următoarele atribuţii specifice:
  619. a)concepe şi adoptă strategia privind organizarea studiilor universitare de doctorat; ...
  620. b)elaborează regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat la nivelul Academiei; ...
  621. c)coordonează parteneriatul, în cazul organizării studiilor universitare de doctorat pe bază de parteneriat, cu o altă instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, potrivit contractului de parteneriat; ...
  622. d)organizează concursurile pentru încadrarea cu personal a şcolilor doctorale; ...
  623. e)organizează examenele de abilitare în condiţiile prevăzute de lege; ...
  624. f)îndeplineşte alte atribuţii specifice, stabilite prin regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat, potrivit legii. ... Articolul 65 Şcoala doctorală de ordine publică şi siguranţă naţională are următoarele atribuţii specifice:
  625. a)elaborează şi supune spre aprobare planul de învăţământ; ...
  626. b)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale conducătorilor de doctorat; ...
  627. c)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale; ...
  628. d)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul şcolii doctorale, conform planurilor de învăţământ; ...
  629. e)organizează şi susţine examenele din planul de pregătire de cercetare avansată; ...
  630. f)asigură organizarea şi susţinerea referatelor din planurile de cercetare ştiinţifică ale doctoranzilor la un înalt nivel ştiinţific, conform standardelor de calitate academică; ...
  631. g)asigură organizarea şi susţinerea în comisiile de îndrumare a tezelor de doctorat şi avizarea lor în vederea susţinerii publice; ...
  632. h)organizează susţinerea tezelor de doctorat în şedinţă publică; ...
  633. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  634. j)asigură prin consiliul şcolii doctorale nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de conducătorii de doctorat pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  635. k)organizează şi desfăşoară admiterea la şcoala doctorală şi cursul de masterat "Cercetări fundamentale în ordine publică şi siguranţă naţională"; ...
  636. l)organizează colocviile şi examenele la programul de studiu de masterat "Cercetări fundamentale în ordine publică şi siguranţă naţională" şi asigură îndrumarea elaborării lucrărilor de disertaţie; ...
  637. m)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către conducătorii de doctorat şi doctoranzii din şcoala doctorală de studii, articole, monografii etc., precum şi activităţi de implicare în proiecte de cercetare ştiinţifică naţionale şi internaţionale; ...
  638. n)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţei şcolilor doctorale din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate; ...
  639. o)organizează şi desfăşoară conducerea de doctorat în cotutelă naţională şi internaţională; ...
  640. p)organizează şi desfăşoară activităţi de tutoriat în cadrul programelor de studii postdoctorale; ...
  641. q)gestionează activităţile referitoare la mobilităţi naţionale şi internaţionale în cadrul programelor de studii doctorale. ... Articolul 66 Şcoala doctorală de drept are următoarele atribuţii specifice:
  642. a)elaborează şi supune spre aprobare planul de învăţământ; ...
  643. b)elaborează anual statul de funcţii didactice şi analizează fişele de post ale conducătorilor de doctorat; ...
  644. c)elaborează planul de muncă semestrial, conform calendarului activităţilor educaţionale; ...
  645. d)elaborează programele analitice/fişele pentru disciplinele studiate în cadrul şcolii doctorale, conform planurilor de învăţământ; ...
  646. e)organizează şi susţine examenele din planul de pregătire, de cercetare avansată; ...
  647. f)asigură organizarea şi susţinerea referatelor din planurile de cercetare ştiinţifică ale doctoranzilor la un înalt nivel ştiinţific, conform standardelor de calitate academică; ...
  648. g)asigură organizarea şi susţinerea în comisiile de îndrumare a tezelor de doctorat şi avizarea lor în vederea susţinerii publice; ...
  649. h)organizează susţinerea tezelor de doctorat în şedinţă publică; ...
  650. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  651. j)asigură prin consiliul şcolii doctorale nivelul ştiinţific al tratatelor, cursurilor, notelor de curs elaborate de conducătorii de doctorat pentru îndeplinirea standardelor de calitate; ...
  652. k)desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, prin elaborarea de către conducătorii de doctorat şi doctoranzii din şcoala doctorală de studii, articole, monografii etc., precum şi activităţi de implicare în proiecte de cercetare ştiinţifică naţionale şi internaţionale; ...
  653. l)participă la organizarea şi desfăşurarea conferinţei şcolilor doctorale din cadrul Academiei şi al altor instituţii din ţară sau străinătate; ...
  654. m)organizează şi desfăşoară conducerea de doctorat în cotutelă naţională şi internaţională; ...
  655. n)organizează şi desfăşoară activităţile de tutoriat în cadrul programelor de studii postdoctorale; ...
  656. o)gestionează activităţile referitoare la mobilităţi naţionale şi internaţionale în cadrul programelor de studii doctorale; ...
  657. p)organizează şi desfăşoară admiterea la şcoala doctorală. ... Articolul 67 Compartimentul secretariat are următoarele atribuţii specifice:
  658. a)asigură activitatea de secretariat necesară organizării şi desfăşurării studiilor de doctorat; ...
  659. b)asigură asistenţa tehnică şi logistică pentru sesiunile de comunicări ştiinţifice ale studenţilor doctoranzi; ...
  660. c)asigură elaborarea documentaţiei necesare în vederea susţinerii referatelor de cercetare din cadrul programelor de cercetare ştiinţifică, în comisiile de îndrumare; ...
  661. d)ţine evidenţa documentelor studenţilor doctoranzi ce au conţinut didactic şi de cercetare ştiinţifică, a contractelor de studii universitare de doctorat şi a tipizatelor, conform legii; ...
  662. e)arhivează tezele de doctorat în format text şi electronic, conform legii; ...
  663. f)asigură publicarea pe site-ul instituţiei a activităţilor şcolilor doctorale şi a cursului de masterat "Cercetări fundamentale în ordine publică şi siguranţă naţională", a informaţiilor privind admiterea, derularea şi finalizarea studiilor, conform prevederilor legale; ...
  664. g)înregistrează documentele clasificate, în regim de intrare-ieşire, şi consemnează numărul şi data pe documentul primit/ieşit; ...
  665. h)repartizează şi urmăreşte rezolvarea corespondenţei clasificate, conform dispoziţiei rezolutive, şi asigură comunicarea răspunsului către structurile solicitante; ...
  666. i)ţine evidenţa materialelor clasificate necesare desfăşurării activităţii; ...
  667. j)clasifică şi ordonează corespondenţa clasificată în mapă; ...
  668. k)pregăteşte pentru expediere corespondenţa clasificată; ...
  669. l)asigură clasarea documentelor clasificate şi arhivarea acestora; ...
  670. m)întocmeşte inventarele arhivistice; ...
  671. n)ţine evidenţa ordinelor, instrucţiunilor şi regulamentelor clasificate. ... Secţiunea a 10-a Serviciul evidenţă cercetare ştiinţifică, aplicare şi monitorizare proiecte Articolul 68 Serviciul evidenţă cercetare ştiinţifică, aplicare şi monitorizare proiecte are următoarea structură organizatorică:
  672. a)Compartimentul elaborare şi monitorizare proiecte; ...
  673. b)Centrul evidenţă cercetare ştiinţifică. ... Articolul 69 Compartimentul elaborare şi monitorizare proiecte are următoarele atribuţii specifice:
  674. a)participă la activitatea de planificare şi stabilire a priorităţilor de finanţare ale instituţiei prin proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile; ...
  675. b)acordă sprijin în elaborarea documentelor necesare accesării de fonduri externe nerambursabile pentru ideile de proiect specifice domeniului de activitate; ...
  676. c)informează comunitatea academică despre apelurile deschise pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile; ...
  677. d)ţine evidenţa proiectelor finanţate şi supune spre aprobare Consiliului de administraţie al Academiei propunerile de proiecte, anterior transmiterii acestora către organismele de finanţare; ...
  678. e)avizează fişele/ideile de proiect, după aprobarea ideii de proiect în Consiliul de administraţie; ...
  679. f)gestionează corespondenţa cu organismele de finanţare până la încheierea contractelor pentru proiectele ce primesc finanţare; ...
  680. g)elaborează documentele necesare desemnării managerului/responsabilului de proiect şi a echipei de implementare, conform normelor interne aplicabile; ...
  681. h)avizează procedurile specifice de lucru întocmite la nivelul echipei de proiect şi sprijină managerul/responsabilul în elaborarea documentelor de planificare a activităţilor în proiect; ...
  682. i)monitorizează îndeplinirea obligaţiilor asumate de instituţie în contractele de finanţare şi verifică, la nivelul fiecărui proiect, respectarea procedurilor de lucru stabilite; ...
  683. j)participă la activităţi de monitorizare, verificare şi evaluare a implementării proiectului şi a modului de derulare a contractului de finanţare; ...
  684. k)sprijină, la solicitarea managerului/responsabilului de proiect, activităţile de raportare a progresului tehnico-financiar şi elaborarea cererilor de rambursare planificate în cadrul contractelor de finanţare; ...
  685. l)avizează corespondenţa contractuală cu finanţatorii, iniţiată de managerul/responsabilul de proiect; ...
  686. m)acordă sprijin, suport şi asistenţă de specialitate, la solicitarea managerului/responsabilului de proiect, în implementarea proiectelor dedicate sau câştigate de instituţie; ...
  687. n)participă la activităţile de informare şi publicitate din proiecte, urmărind respectarea cerinţelor de vizibilitate stipulate în contractele de finanţare; ...
  688. o)participă la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică din cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; ...
  689. p)participă la reuniunile/şedinţele echipelor de implementare, la invitaţia managerului/responsabilului de proiect; ...
  690. q)identifică eventuale riscuri în implementarea proiectelor/derularea contractelor de finanţare şi informează conducerea instituţiei, propunând măsuri concrete de remediere/corectare/evitare/diminuare a efectelor acestora; ...
  691. r)ţine evidenţa proprie a bunurilor achiziţionate prin proiecte, pe baza datelor furnizate de către managerul/responsabilul de proiect, şi verifică dacă acestea sunt utilizate şi repartizate conform destinaţiei stabilite în proiect; ...
  692. s)colaborează cu structuri similare din cadrul M.A.I. sau din instituţii de învăţământ superior, în vederea iniţierii de parteneriate pentru derularea de proiecte în domenii de interes comun; ...
  693. t)derulează activităţi în sprijinul structurii specializate în domeniul achiziţiilor publice, după cum urmează: ... 1. transmite Biroului achiziţii referatele de necesitate care cuprind necesităţile de produse, servicii şi lucrări, valoarea estimată a acestora, precum şi informaţiile de care dispune, potrivit competenţelor, necesare pentru elaborarea strategiei de contractare a respectivelor contracte/acorduri-cadru; 2. transmite Biroului achiziţii, dacă este cazul, specificaţiile tehnice, aşa cum sunt acestea prevăzute la art. 155 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare; 3. transmite Biroului achiziţii informaţii cu privire la preţul unitar/total actualizat al respectivelor necesităţi, în urma unei cercetări a pieţei sau pe bază istorică, în funcţie de natura şi complexitatea necesităţilor identificate în referatele de necesitate; 4. informează Biroul achiziţii despre fondurile alocate pentru fiecare destinaţie, precum şi poziţia bugetară a acestora; 5. informează justificat Biroul achiziţii despre eventualele modificări intervenite în execuţia contractelor/acordurilor-cadru, cauzele, motivele şi oportunitatea modificărilor propuse; 6. transmite Biroului achiziţii documentul constatator privind modul de îndeplinire a clauzelor contractuale. Articolul 70 Centrul evidenţă cercetare ştiinţifică, la nivel de compartiment, are următoarele atribuţii specifice:
  694. a)urmăreşte şi ţine evidenţa activităţilor de implementare la nivelul instituţiei a strategiilor naţionale privind dezvoltarea învăţământului universitar; ...
  695. b)urmăreşte şi ţine evidenţa instrumentelor de finanţare a activităţilor de cercetare-ştiinţifică sectoriale (Planul sectorial de cercetare-dezvoltare al M.A.I.), naţionale (Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare gestionat de Ministerul Educaţiei Naţionale) şi europene (Programul-Cadru pentru Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene gestionat de Comisia Europeană); ...
  696. c)face propuneri privind îmbunătăţirea calităţii activităţilor de cercetare ştiinţifică conform strategiei de cercetare a Academiei şi programelor naţionale şi internaţionale de cercetare; ...
  697. d)formulează propuneri Consiliului ştiinţific şi Senatului universitar privind direcţiile şi opţiunile prioritare de acţiune pentru accesarea proiectelor, identificarea partenerilor şi a domeniilor de studiu vizate de organismele cu rol operativ în cercetare; ...
  698. e)asigură consultanţă de specialitate candidaţilor potenţiali interesaţi să iniţieze şi/sau să participe în proiecte de cercetare ştiinţifică naţionale sau internaţionale; ...
  699. f)asigură îndeplinirea standardelor legale de transparenţă şi şansă egală pentru criteriile de selecţie a candidaţilor în cadrul mobilităţilor studenţeşti; ...
  700. g)coordonează şi gestionează procesul de selecţie a candidaţilor pentru mobilităţi interne şi internaţionale din fiecare facultate a studenţilor şi cadrelor didactice; ...
  701. h)asigură popularizarea la nivelul instituţiei a rezultatelor deosebite obţinute şi a bunelor practici în cadrul mobilităţilor organizate la nivel naţional şi internaţional; ...
  702. i)asigură publicitatea prin materiale de informare şi mediatizare a rezultatelor obţinute în cadrul programelor pe care le gestionează, conform contractelor de finanţare; ...
  703. j)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  704. k)informează comunitatea academică asupra oportunităţilor de finanţare în vederea accesării de proiecte de cercetare ştiinţifică; ...
  705. l)gestionează propunerile de proiecte ale membrilor comunităţii universitare şi le supune spre avizare Consiliului ştiinţific, anterior transmiterii acestora către organismele de finanţare; ...
  706. m)transmite structurilor interesate din Academie datele şi informaţiile existente conform evidenţelor proprii, pentru realizarea studiilor anuale privind rezultatele obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică; ...
  707. n)colaborează cu coordonatorii proiectelor de cercetare ştiinţifică pentru gestiunea tehnică a acestora; ...
  708. o)elaborează, la cererea instituţiilor interesate, situaţii centralizate privind rezultatele obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică, conform evidenţelor proprii; ...
  709. p)participă la organizarea manifestărilor ştiinţifice ale Academiei; ...
  710. q)acordă sprijin, la cerere, revistelor ştiinţifice performante din cadrul Academiei, în vederea cotării lor de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Institutul pentru Ştiinţa Informării şi alte institute de evaluare scientometrică; ...
  711. r)transmite periodic Consiliului ştiinţific rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică în vederea analizării şi îmbunătăţirii acestei activităţi la nivel instituţional; ...
  712. s)propune Consiliului ştiinţific persoanele interesate să participe la schimburi de experienţă, acţiuni, activităţi, informări şi documentări în domeniul proiectelor de cercetare ştiinţifică; ...
  713. t)propune acorduri de colaborare şi parteneriate cu alte universităţi în domeniul cercetării ştiinţifice. ... Secţiunea a 11-a Serviciul asigurarea calităţii învăţământului şi metodologii Articolul 71 Serviciul asigurarea calităţii învăţământului şi metodologii are următoarele atribuţii specifice:
  714. a)asigură implementarea în Academie a mijloacelor şi instrumentelor specifice managementului calităţii în învăţământul universitar, stabilind graficul activităţilor, măsurile şi responsabilităţile în vederea realizării unui învăţământ de calitate, care să corespundă standardelor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior; ...
  715. b)gestionează documentaţia privind managementul calităţii, stabileşte noi cerinţe şi obiective, pe baza unor studii interne, şi propune măsuri şi proceduri de îndeplinire a acestora, în acord cu legislaţia în vigoare; ...
  716. c)asigură implementarea în Academie a standardelor şi procedurilor specifice managementului calităţii; ...
  717. d)evaluează calitatea educaţiei şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii programelor şi activităţilor de învăţământ; ...
  718. e)propune sau stabileşte, după caz, strategiile şi politicile instituţionale, în corelaţie cu strategiile/politicile M.A.I. şi Ministerului Educaţiei Naţionale; ...
  719. f)monitorizează îndeplinirea activităţilor din planurile de implementare a strategiilor/politicilor instituţionale, ...
  720. g)întocmeşte rapoarte şi informări privind stadiul îndeplinirii măsurilor/acţiunilor din diferitele planuri de activităţi ale Academiei, pe care le transmite conducerii Academiei şi structurilor din M.A.I./Ministerului Educaţiei Naţionale; ...
  721. h)elaborează regulamentele şi metodologiile cu privire la organizarea şi desfăşurarea învăţământului universitar la nivelul Academiei: concurs de admitere; examen de licenţă; activitatea profesională a studenţilor; alegerea organismelor de conducere; evaluarea studenţilor; acordarea burselor etc.; ...
  722. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  723. j)asigură modificarea, actualizarea sau revizuirea, după caz, a regulamentelor şi metodologiilor a căror elaborare este în competenţa sa, în funcţie de nevoile instituţionale şi schimbările legislative; ...
  724. k)centralizează propunerile structurilor şi întocmeşte Planul de muncă semestrial şi anual al Academiei; ...
  725. l)întocmeşte periodic sau la cerere situaţii, note, adrese de răspuns, rapoarte de evaluare către factorii cu atribuţii în domeniu, realizând corespondenţa cu aceştia; ...
  726. m)centralizează, întocmeşte raportări, note şi informări şi realizează corespondenţa cu Unitatea de Politici Publice; ...
  727. n)asigură reprezentarea Academiei, în limitele mandatului acordat, la seminare/conferinţe/întâlniri/grupuri de lucru organizate pe probleme specifice activităţii serviciului, precum: asigurarea calităţii învăţământului, politicile publice etc.; ...
  728. o)realizează activităţi de documentare la alte instituţii de învăţământ superior şi aplică rezultatele documentării în materialele elaborate; ...
  729. p)întocmeşte, modifică, actualizează sau revizuieşte, după caz, procedurile proprii; ...
  730. q)centralizează şi arhivează planurile de învăţământ elaborate de către facultăţi; ...
  731. r)asigură publicitatea pe site-ul Academiei a documentaţiei de bază privind asigurarea calităţii şi a regulamentelor/ metodologiilor de organizare şi derulare a procesului de învăţământ. ... Secţiunea a 12-a Biroul control intern Articolul 72 Biroul control intern are următoarele atribuţii specifice:
  732. a)planifică, organizează şi execută controale de fond, controale tematice şi inopinate la structurile Academiei; ...
  733. b)întocmeşte rapoarte cu constatări, concluzii şi propuneri de măsuri, pe care le prezintă spre aprobare rectorului Academiei; ...
  734. c)participă cu personal cooptat în cadrul comisiilor de control organizate de către Corpul de control al ministrului; ...
  735. d)prezintă rectorului Academiei rezultatele tuturor controalelor de fond, tematice şi inopinate, iar după aprobare le transmite structurilor controlate pentru remedierea lipsurilor constatate şi punerea în aplicare a măsurilor dispuse; ...
  736. e)urmăreşte modul de executare a măsurilor dispuse în urma controalelor şi prezintă concluziile rectorului Academiei; ...
  737. f)transmite Corpului de control al ministrului, în format electronic, rapoartele de control rezultate în urma efectuării controalelor; ...
  738. g)întocmeşte stadiul realizării măsurilor prevăzute în rapoartele de control ale Corpului de control al ministrului; ...
  739. h)verifică petiţiile cetăţenilor, precum şi rapoartele şi memoriile personalului Academiei, repartizate spre soluţionare; ...
  740. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională în profilul structurii; ...
  741. j)efectuează cercetarea prealabilă a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare săvârşite de personalul Academiei; ...
  742. k)propune rectorului Academiei, pe baza constatărilor făcute în exercitarea activităţilor curente, elaborarea de dispoziţii sau modificarea şi completarea celor existente; ...
  743. l)întocmeşte şi prezintă periodic rectorului Academiei rapoarte şi sinteze de evaluare specifice domeniului de activitate; ...
  744. m)participă, după caz, în comisiile de cercetare administrativă în vederea stabilirii răspunderii materiale a personalului pentru prejudiciile cauzate Academiei; ...
  745. n)propune declanşarea demersurilor necesare pentru tragerea la răspundere disciplinară a personalului Academiei pentru faptele ce constituie abateri disciplinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, constatate în urma activităţilor de control, precum şi a verificărilor efectuate în legătură cu sesizările la adresa personalului; ...
  746. o)monitorizează şi îndrumă metodologic activităţile de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul Academiei şi ţine evidenţa tuturor procedurilor elaborate de către structurile Academiei; ...
  747. p)asigură reprezentarea Academiei, în limitele mandatului acordat, la seminare/conferinţe/întâlniri/grupuri de lucru organizate pe probleme specifice activităţii biroului; ...
  748. q)sesizează unităţile de parchet competente cu privire la fapte cu caracter penal descoperite pe timpul desfăşurării activităţilor de control şi verificare şi procedează la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă; ...
  749. r)întocmeşte semestrial/anual, situaţiile centralizatoare privind implementarea sistemului controlului intern managerial la nivelul Academiei. ... Secţiunea a 13-a Secretariatul Academiei Articolul 73 Secretariatul Academiei, la nivel de serviciu, are următoarea structură organizatorică:
  750. a)Biroul statistică şi acte de studii; ...
  751. b)Compartimentul planificare învăţământ şi registru matricol unic; ...
  752. c)Compartimentul registratură, arhivă şi secretariat; ...
  753. d)Compartimentul secretariat cabinet; ...
  754. e)Compartimentul relaţii cu publicul; ...
  755. f)Compartimentul multiplicare; ...
  756. g)Compartimentul biblioteca universitară. ... Articolul 74 Biroul statistică şi acte de studii are următoarele atribuţii specifice:
  757. a)asigură legătura cu M.A.I. şi Ministerul Educaţiei Naţionale pentru actualizarea documentelor privind actele de studii; ...
  758. b)transmite la M.A.I. şi Ministerului Educaţiei Naţionale informări cu privire la rezultatul concursurilor şi examenelor, conform ordinelor de linie; ...
  759. c)coordonează şi realizează activităţile de statistică şcolară referitoare la studenţii Academiei; ...
  760. d)stabileşte necesarul de tipizate de acte de studii, pe baza cifrelor de şcolarizare aprobate şi a cerinţelor facultăţilor/ Departamentului de studii doctorale/C.N.A.I./Centrului IFR/ID, comunicându-l structurilor de resortul logistic şi financiar în vederea achiziţionării acestora; ...
  761. e)organizează şi realizează evidenţa, completarea, eliberarea şi păstrarea actelor de studii pentru absolvenţii Academiei, cu respectarea prevederilor legale; ...
  762. f)ia măsuri, la cerere, necesare pentru reconstituirea situaţiei şcolare; ...
  763. g)planifică şi controlează activitatea de păstrare şi evidenţă a formularelor tipizate ale actelor de studii necompletate; ...
  764. h)îndrumă şi supraveghează activitatea de arhivare şi casare a formularelor tipizate ale actelor de studii; ...
  765. i)organizează şi desfăşoară activităţi de pregătire continuă şi dezvoltare profesională; ...
  766. j)derulează activităţi în sprijinul structurii specializate în domeniul achiziţiilor publice, după cum urmează: ... 1. transmite Biroului achiziţii referatele de necesitate care cuprind necesităţile de produse, servicii şi lucrări, valoarea estimată a acestora, precum şi informaţiile de care dispune, potrivit competenţelor, necesare pentru elaborarea strategiei de contractare a respectivelor contracte/acorduri-cadru; 2. transmite Biroului achiziţii, dacă este cazul, specificaţiile tehnice, aşa cum sunt acestea prevăzute la art. 155 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare; 3. transmite Biroului achiziţii informaţii cu privire la preţul unitar/total actualizat al respectivelor necesităţi, în urma unei cercetări a pieţei sau pe bază istorică, în funcţie de natura şi complexitatea necesităţilor identificate în referatele de necesitate; 4. informează Biroul achiziţii despre fondurile alocate pentru fiecare destinaţie, precum şi poziţia bugetară a acestora; 5. informează justificat Biroul achiziţii despre eventualele modificări intervenite în execuţia contractelor/acordurilor-cadru, cauzele, motivele şi oportunitatea modificărilor

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.