NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2006 (**actualizate**)
Pe scurt
Aceste norme metodologice reglementează modul în care se acordă sprijin financiar și condițiile de eligibilitate pentru anumite activități din sectorul zootehnic, în special cele legate de ameliorarea animalelor. Ele detaliază procedurile pentru obținerea acestui sprijin.
Ce reglementează
- Acordarea sprijinului financiar pentru conducerea registrelor genealogice la bovine, ovine și caprine.
- Acordarea sprijinului financiar pentru efectuarea controlului oficial al performanțelor de producție la ovine și caprine.
- Acordarea sprijinului financiar pentru analiza calității laptelui în scopul evaluării genetice a vacilor.
- Acordarea sprijinului financiar pentru organizarea și realizarea sistemului informatic în domeniul ameliorării bovinelor, ovinelor și caprinelor, precum și pentru achiziția de echipamente informatice.
Cui îi privește
- Asociațiile de crescători de animale acreditate.
- Crescătorii de animale, persoane fizice și/sau juridice.
Puncte cheie
- Sprijinul financiar se acordă pe cap de animal înscris în registrul genealogic sau în controlul oficial al performanțelor de producție.
- Pentru masculi, sprijinul financiar se acordă dacă au încheiat cel puțin testarea după performanțe proprii.
- Plata sprijinului financiar se face, în general, în rate lunare egale, începând cu luna depunerii cererii, cu excepția anumitor controale de producție la ovine și caprine, unde plata se face într-o singură tranșă anuală.
- Solicitanții trebuie să depună cereri și documente specifice (ex: copie după acreditare, liste de exploatații) la Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene.
Textul legii
Textul legii
NORME METODOLOGICE din 28 decembrie 2006 (**actualizate**) privind modul de acordare a sprijinului financiar şi condiţiile de eligibilitate pentru activităţile din sectorul zootehnic, aşa cum sunt prevăzute la lit. a),
- b)şi
- d)din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 (ANEXA L)*) (actualizate până la data de 12 octombrie 2009**) ---------- *) Aprobate de ORDINUL nr. 850/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006. ---------- **) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.054 bis din 30 decembrie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 12 octombrie 2009, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 193 din 8 martie 2007; ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007; ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007; ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007; ORDINUL nr. 601 din 25 iulie 2007; ORDINUL nr. 687 din 9 august 2007; ORDINUL nr. 707 din 27 august 2007; ORDINUL nr. 763 din 4 septembrie 2007; RECTIFICAREA nr. 601 din 25 iulie 2007; ORDINUL nr. 870 din 10 octombrie 2007; ORDINUL nr. 908 din 31 octombrie 2007; ORDINUL nr. 975 din 12 decembrie 2007; ORDINUL nr. 9 din 10 ianuarie 2008; ORDINUL nr. 10 din 16 ianuarie 2008; ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008; ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008; ORDINUL nr. 260 din 6 mai 2008; ORDINUL nr. 411 din 19 iunie 2008; ORDINUL nr. 436 din 3 iulie 2008; ORDINUL nr. 446 din 4 iulie 2008; ORDINUL nr. 485 din 1 august 2008; ORDINUL nr. 491 din 6 august 2008; ORDINUL nr. 568 din 2 septembrie 2008; ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008; ORDINUL nr. 735 din 9 decembrie 2008; ORDINUL nr. 759 din 19 decembrie 2008; ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009; ORDINUL nr. 26 din 4 februarie 2009; ORDINUL nr. 29 din 5 februarie 2009; ORDINUL nr. 180 din 18 martie 2009; ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009; ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009. ***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ; Conform art. VII din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie 2008, sintagmele "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" şi "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuiesc cu sintagmele "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", respectiv "Ministerul Economiei şi Finanţelor". Conform alin.
(2)al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008, în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonante de urgenţă, după cum urmează: "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale" cu "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale"; "Ministerul Economiei şi Finanţelor" cu "Ministerul Economiei", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de economie, şi cu "Ministerul Finanţelor Publice", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de finanţe. Înlocuirea denumirii acestor ministere s-a realizat direct în textul formei actualizate. Conform art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, în cuprinsul normelor metodologice, sintagma "director executiv" este înlocuită cu sintagma "director coordonator" şi sintagma "director executiv adjunct" este înlocuită cu sintagma "director coordonator adjunct". Conform pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 624 din 30 septembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 12 octombrie 2009, în cuprinsul ordinului sintagma "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" şi sintagma "Ministerul Economiei şi Finanţelor" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Finanţelor Publice." Capitolul I SUSŢINEREA AMELIORĂRII POPULAŢIILOR DE ANIMALE Secţiunea 1 Conducerea registrelor genealogice la speciile şi rasele de animale Articolul 1
(1). Se acordă sprijin financiar asociaţiilor de crescători de animale acreditate să înfiinţeze şi să conducă registre genealogice pentru animalele din speciile bovine, ovine şi caprine.
(2)Sprijinul financiar se acordă pe cap de animal înscris în registru genealogic, în rate lunare egale, începând cu luna pentru care a fost depusă cererea. Rata lunară se calculează prin împărţirea sumei acordate ca sprijin la 12 luni. ... Articolul 2
(1)Sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 1 se acordă pentru femelele adulte şi pentru masculii inscrisi în registrul genealogic. ... ------------- Alin.
(1)al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007.
(2)Pentru masculi, sprijinul financiar se acordă dacă au încheiat cel puţin testarea după performanţe proprii, desfăşurată în conformitate cu normele tehnice în vigoare. ... Articolul 3
(1)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 1 pentru conducerea registrului genealogic, solicitanţii trebuie să depună următoarele documente: ...
- a)cerere pentru acordarea sprijinului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, avizată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- b)copie de pe acreditarea pentru înfiinţarea şi conducerea registrului genealogic la una sau mai multe rase din speciile bovine, ovine sau caprine, eliberată în conformitate cu prevederile art. 58 şi ale art. 59 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 19/2006 pentru aprobarea Normelor de apreciere a bovinelor de reproducţie, precum şi ale art. 49 şi ale art. 50 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 22/2006 pentru aprobarea Normelor de apreciere a ovinelor şi caprinelor de reproducţie, ...
(2)Documentele prevăzute la lit.
- a)şi
- b)de la alin. 1) se depun la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, din judeţul în care îşi are sediul asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi conducerea registrului genealogic. ... Secţiunea 2 Efectuarea controlului oficial al performanţelor de producţie la speciile ovine şi caprine Articolul 4
(1)Se acordă sprijin financiar, crescătorilor de animale, persoane fizice şi/sau juridice, precum şi asociaţiilor crescătorilor de animale care efectuează serviciul de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovine, în baza contractelor de atribuire de servicii. ...
(2)Plata sprijinului financiar se face în rate lunare egale, începând cu luna pentru care a fost depusă cererea. ... Articolul 5 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 4, solicitanţii trebuie să depună lunar, la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare durală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, următoarele documente:
- a)cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, verificată de Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie judeţeană; ...
- b)lista exploataţiilor cuprinse în controlul oficial al performanţelor de producţie, cu numărul de animale pe exploataţie şi metodele de control folosite. ... Articolul 6
(1)Se acordă sprijin financiar asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine acreditate pentru efectuarea controlului oficial la ovine şi caprine, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 22/2006. ...
(2)Sprijinul financiar se acordă pe cap de animal înscris în controlul oficial al performanţelor de producţie, diferenţiat în funcţie de producţia zootehnică controlată, respectiv: ...
- a)controlul oficial al producţiei de lapte la ovine şi caprine ...
- b)controlul oficial al producţiei de lână la ovine ...
- c)controlul oficial al producţiei de pielicele la ovine ...
- d)controlul oficial al producţiei de carne. ...
(3)Plata sprijinului financiar se face în rate lunare egale, începând cu luna pentru care a fost depusă cererea, pentru controlul oficial al producţiei prevăzut la alin.
(2)lit. a) şi d), iar pentru controlul oficial al producţiei prevăzut la alin.
(2)lit.
- b)şi
- c)plata sprijinului financiar se face într-o singură tranşă anuală la terminarea perioadei de control. ... -------------- Alin.
(3)al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. Articolul 7 Pentru acordarea sprijinului prevăzut la alin.
(1)al art. 6, solicitanţii trebuie să depună, lunar, la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, următoarele documente:
- a)cerere/al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, verificată de Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie judeţeană; ...
- b)copie de pe acreditarea pentru efectuarea controlului oficial al performanţelor de producţie, eliberată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- c)lista exploataţiilor cuprinse în controlul oficial al performanţelor de producţie pentru una sau mai multe producţii, cu numărul de animale pe exploataţie. ...
- d)copie de pe acreditarea pentru conducerea registrului genealogic sau dovada afilierii la o asociaţie acreditată pentru conducerea registrului genealogic. ... ------------- Litera
- d)a art. 7 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Secţiunea 3 Efectuarea analizei calităţii produselor animaliere în vederea evaluării genetice a animalelor Articolul 8
(1)Se acordă sprijin financiar pentru efectuarea analizei calităţii laptelui, în scopul evaluării genetice a vacilor cuprinse în controlul oficial al performanţelor de producţie. ...
(2)Sprijinul financiar pentru analiza calităţii laptelui se acordă asociaţiilor , crescătorilor de animale care efectuează analiza probelor de lapte în laboratoare autorizate în acest scop, în conformitate cu prevederile art. 20 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 19/2006. ...
(3)Sprijinul financiar se acordă, lunar, pentru fiecare probă de lapte la care au fost determinate procentul de grăsime, de proteină, de lactoză şi substanţă uscată. ... ------------ Alin.
(3)al art. 8 a fost modificat de lit.
- a)a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2008. Articolul 9 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la art. 8, solicitanţii trebuie să depună, lunar, la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, din judeţul în care îşi au sediul, următoarele documente:
- a)cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4, avizată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- b)copie de pe autorizaţia eliberată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- c)copie de pe contractul cu prestatorii de servicii care efectuează serviciul de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovină. ... Secţiunea 4 Elaborarea şi întreţinerea sistemului Informatic, constituirea bazelor de date şi estimarea Valorii de ameliorare a animalelor Articolul 10
(1)Se acordă sprijin financiar, diferenţiat pe specii de animale, pentru organizarea şi realizarea sistemului informatic în domeniul ameliorării bovinelor, ovinelor şi caprinelor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 19/2006 şi ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 22/2006, asociaţiilor crescătorilor de animale acreditate în acest scop, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 18/2006 pentru aprobarea Normei privind metodele de monitorizare a performanţelor şi metodelor pentru estimarea valorii de ameliorare a animalelor de reproducţie de rasă pură din specia bovine. ...
(2)Sprijinul financiar se acordă pentru achizitia de echipamente informatice, respectiv hard şi soft, specifice domeniului de activitate, pentru realizarea, actualizarea bazelor de date şi prelucrarea datelor. ... ------------- Alin.
(2)al art. 10 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007.
(3)Sprijinul financiar se acordă pe cap de animal înregistrat în baza de date. ... ------------- Alin.
(3)al art. 10 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Articolul 11 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 10, solicitantul trebuie să depună, lunar, la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, din judeţul în care îşi are sediul, următoarele documente:
- a)cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5, avizată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- b)copie de pe acreditarea eliberată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ... ------------- Litera
- c)a art. 11 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Secţiunea 5 Introducerea, la nivelul fermelor, a tehnicilor, biotehnologiilor şi practicilor moderne de reproducţie la speciile de animale Articolul 12
(1)Se acordă sprijin financiar asociaţiilor crescătorilor de animale, care efectuează însămânţarea artificială a bovinelor prin operatori însămânţători autorizaţi, pentru achiziţia şi transportul azotului lichid necesar pentru conservarea materialului seminal folosit. ...
(2)Plata sprijinului financiar se face în rate trimestriale egale. ...
(3)Sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)se acordă asociaţiilor crescatorilor de animale care efectueaza insamantarea artificiala a bovinelor prin operatori insamantatori autorizati, pentru fiecare operator insamantator autorizat care realizează minimum 50 de însămânţări pe trimestru, dacă au incheiat un contract cu un operator pentru aprovizionarea cu azot lichid şi un contract cu deţinătorul registrului genealogic pentru constituirea bazei de date privind insamantarea artificiala şi fatarea, în conformitate cu prevederile alin.
(2)al art. 40 din anexa «Norme de apreciere a bovinelor de reproductie» la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 19/2006. ... ------------- Alin.
(3)al art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Articolul 13 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.(
- l)al art. 12, solicitanţii trebuie să depună trimestrial la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, din judeţul în care este autorizat, următoarele documente:
- a)cerere, al cărei model prevăzut în anexa nr. 6, verificată de Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie judeţeană; ...
- b)copie de pe autorizaţia operatorilor însămânţători pentru efectuarea însămânţărilor artificiale la bovine; ...
- c)centralizator al buletinelor de însămânţare, din care să rezulte efectuarea a cel puţin 50 de însămânţări per operator insamantator autorizat în trimestrul pentru care se solicita sprijinul, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7; ... ------------- Litera
- c)a art. 13 a fost modificată de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007.
- d)copie de pe contractul pentru furnizarea azotului lichid; ...
- e)copie de pe contractul pentru constituirea bazei de date privind însămânţarea artificială şi fătarea. ... Articolul 14
(1)Se acorda sprijin financiar în vederea achizitiei de containere pentru conservarea materialului seminal congelat cu capacitate de minimum 20 de litri şi cu autonomie dinamica de peste 90 de zile. ... ------------- Alin.
(1)al art. 14 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007.
(2)Beneficiarii sprijinului prevăzut la alin.
(1)sunt crescătorii de vaci care deţin în exploataţie peste 30 capete vaci, dacă sunt autorizaţi pentru efectuarea însămânţării în ferma proprie, precum şi asociaţiile crescătorilor de animale care efectuează însămânţarea artificială a bovinelor, prin operatori însămânţători autorizaţi. ...
(3)Crescatorii de vaci pot solicita sprijin financiar pentru achizitia unui singur container, iar asociaţiile crescatorilor de animale pentru un numar de containere cel mult egal cu numărul de operatori insamantatori autorizati cu care au incheiat contracte. ... ------------- Alin.
(3)al art. 14 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Articolul 15 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 14, solicitanţii trebuie să depună la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, următoarele documente:
- a)cerere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8; ...
- b)copie de pe factura de achiziţie a containerului şi de pe documentul care atestă plata diferenţei dintre valoarea facturii şi valoarea sprijinului financiar; ...
- c)copie de pe autorizaţia pentru efectuarea însămânţării artificiale la bovine; ...
- d)adeverinţă de la consiliul local din care să reiasă efectivul minim de 30 capete vaci în exploataţie, înscrise în Registrul agricol, în cazul crescătorilor. ... Secţiunea 6 Susţinerea cheltuielilor de testare a masculilor de reproducţie la speciile de animale Articolul 16 Se acordă sprijin financiar pe cap de animal, pentru susţinerea testării masculilor după performanţe proprii din speciile bovine, ovine şi caprine, diferenţiat pe specii, o singură dată pe an, crescătorilor de animale, persoane fizice şi/sau juridice, precum şi asociaţiilor de crescători, care deţin staţiuni de testare după performanţe proprii, organizate în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 18/2006 şi ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 20/2006 pentru aprobarea Normei privind metodele de monitorizare a performanţelor şi metodele pentru estimarea valorii de ameliorare a animalelor de reproducţie de rasă pură din speciile ovine şi caprine. Articolul 17 Pentru acordarea sprijinului financiar prevăzut la art. 16, solicitanţii trebuie să depună, după încheierea testării performanţelor proprii, la Direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, următoarele documente:
- a)cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9, avizată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; ...
- b)lista masculilor testaţi, care va cuprinde numărul de identificare al masculului testat şi ale părinţilor, performanţele înregistrate în testare, cel puţin sporul mediu zilnic şi calificativul testului performanţelor de reproducţie. Lista va fi avizată de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, cu menţiunea că masculii testaţi provin din mame de tauri, respectiv mame de berbeci sau ţapi.. ...
- c)copie de pe contractul cu asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi conducerea, registrelor genealogice, după caz. ... Secţiunea 7 Susţinerea cheltuielilor pentru efectuarea testului naţional de disectie pentru autorizarea echipamentelor de clasificare a carcaselor de porcine conform Sistemului de clasificare EUROP şi pentru stabilirea formulei matematice de calcul al procentului de tesut muscular în carcasa pentru porcinele din România ------------- Secţiunea 7 din Cap. I a fost introdusă de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Articolul 17^1
(1)Se acorda sprijin financiar, reprezentand un cuantum din cheltuielile necesare realizării «Programului de desfăşurare a testului naţional de disectie», denumit în continuare Program, pentru autorizarea echipamentelor de clasificare a carcaselor de porcine conform Sistemului de clasificare EUROP şi pentru stabilirea formulei matematice de calcul al procentului de tesut muscular în carcasa pentru porcinele din România. ...
(2)Cheltuielile pentru care se acordă sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)sunt: ...
- a)contravaloarea porcilor sacrificati pentru efectuarea testului naţional de disectie; ...
- b)cheltuielile cu clasificatorii autorizati care fac selecţia carcaselor pentru testul naţional de disectie în abatoarele prevăzute în Program; ...
- c)cheltuielile cu transportul porcilor de la abatoarele în care se face selecţia carcaselor porcilor destinati testului naţional de disectie până la abatorul în care se face disectia; ...
- d)cheltuielile cu macelarii care efectueaza testul naţional de disectie: transport, cazare, masa şi salariu; ...
- e)cheltuielile cu expertii români care participa la testul naţional de disectie; ...
- f)cheltuielile cu abatorul în care se face testul naţional de disectie: chirie, energie electrica, apa, materiale de igienizare, echipamente, salarii pentru personalul auxiliar din abator. ... ------------- Art. 17^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007. Articolul 17^2
(1)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împreună cu Comisia de clasificare a carcaselor de bovine, ovine şi porcine intocmesc Programul prevăzut la alin.
(1)al art. 17^1, care cuprinde metodologia şi cheltuielile ocazionate de desfăşurarea acestuia. ...
(2)Programul aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se depune la Agentia de Plati şi Interventie pentru Agricultura, în vederea urmaririi indeplinirii acţiunilor stabilite în Program şi pentru efectuarea plăţilor pe baza documentelor justificative, conform legislaţiei în vigoare. ...
(3)Comisia de clasificare a carcaselor de bovine, ovine şi porcine întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor realizate pentru Program şi îl depune la Agentia de Plati şi Interventie pentru Agricultura, în termen de 30 de zile de la incheierea Programului. ...
(4)Agentia de Plati şi Interventie pentru Agricultura verifica, aproba decontul justificativ şi alimenteaza contul Comisiei de clasificare a carcaselor de bovine, ovine şi porcine, care efectueaza plăţile contractate în vederea realizării Programului. ...
(5)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împreună cu Comisia de clasificare a carcaselor de bovine, ovine şi porcine desemneaza expertii români, clasificatorii şi macelarii care participa la Program, precum şi abatoarele în care se realizează selecţia şi abatorul în care se desfăşoară testul naţional de disectie. ... ----------- Art. 17^2 a fost modificat de art. VII din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" cu sintagma "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale". Capitolul II ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII PRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ Secţiunea 1 Îmbunătăţirea calităţii producţiilor de carne prin susţinerea financiară a împlementării sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine Articolul 18
(1)Producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de porcine, beneficiază de sprijin financiar pentru animalele identificate şi înregistrate conform normelor sanitare veterinare în vigoare, animale abatorizate în abatoare care clasifică carcasele conform Sistemului de clasificare a carcaselor EUROP şi: ... ------------- Partea introductivă a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. a) livrate la abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera a) a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- b)abatorizate în regim de prestare de servicii în abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera
- b)a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- c)abatorizate în abatoare proprii, autorizate sanitar veterinar, în cadrul unităţilor integrate şi a căror activitate este evidenţiată distinct. ... ------------- Litera
- c)a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)se acordă pentru porcii livraţi la abatoare autorizate sanitar-veterinar care clasifică carcasele conform Sistemului de clasificare a carcaselor EUROP, ale căror carcase sunt în greutate de la 60 kg la 100 kg, prezentate conform prevederilor Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de porci, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 457/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 564 din 25 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3)Sprijinul financiar se acordă pe cap de animal, pentru porcii abatorizaţi şi clasificaţi conform Sistemului de clasificare a carcaselor EUROP, diferenţiat, pentru clasele de calitate "E" şi "U", ...
(4)Nu se acordă sprijin financiar pentru clasele de calitate "R", "O" şi "P". ...
(5)Nu se acordă sprijin financiar pentru porcii cumpăraţi la o greutate de peste 30 kg/cap. ... ------------- Alin.
(5)al art. 18 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. Articolul 19
(1)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 18, producătorii agricoli, crescători de porcine, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 10, şi să o depună la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data înscrisă pe borderoul de achiziţie/factură/nota de intrare-recepţie, după caz, pentru porcii abatorizaţi, însoţită de documente, pentru fiecare categorie de beneficiar şi în funcţie de regimul utilizării abatorului. ... ------------- Alin.
(1)al art. 19 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Documentele necesare pentru persoanele fizice care livrează porci la abatoare autorizate sanitar-veterinar sunt următoarele: ...
- a)copie de pe biletul de proprietate a animalelor, eliberat de consiliul local, în care se va menţiona numărul de porci deţinuţi de proprietar, înscrişi în Registrul agricol; ... -------------- Litera
- b)a alin.
(2)al art. 19 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. c) copie de pe borderoul de achiziţie întocmit de abator; ... ------------- Litera d) a alin.
(2)al art. 19 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- e)copie de pe factura fiscală de abatorizare a porcilor, în situaţia abatorizării în regim de prestare de servicii; ... -------------- Litera
- f)a alin.
(2)al art. 19 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008.
(3)Documentele necesare pentru persoanele juridice sunt următoarele: ...
- a)pentru cei care livrează porci la abatoare autorizate sanitar-veterinar: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- a)a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei a) a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copii de pe factura fiscală de vânzare a porcilor abatorizaţi şi clasificaţi; ---------------- Punctul 4 al literei a) a alin.
(3)al art. 19 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. ---------------- Punctul 5 al literei a) a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- b)pentru cei care abatorîzează porci în regim de prestare de servicii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- b)a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei b) a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copie de pe factura fiscală de abatorizare a porcilor; ---------------- Punctul 4 al literei b) a alin.
(3)al art. 19 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. ---------------- Punctul 5 al literei b) a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- c)pentru cei care abatorizează porcii în abatoarele proprii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; 2. copie de pe formularul de mişcare pentru fiecare animal sau grup de animale, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea bovinelor sau ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 85/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor, după caz; -------------- Punctul 2 al literei
- c)a alin.
(3)al art. 19 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- copie de pe autorizarea sanitară veterinară pentru activitatea de abatorizare; -------------- Punctul 3 al literei c) a alin.
(3)al art. 19 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. -------------- Punctul 4 al literei c) a alin.
(3)al art. 19 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- mişcarea lunară şi cumulată a efectivului de porcine, înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11);
- copie de pe actul de însoţire a porcilor de la fermă la abator;
- copie de pe nota de întrare-recepţie în abator d) Beneficiarii prevăzuţi la lit. c) depun cererea în termen de 30 de zile de la data înscrierii în nota de întrare-recepţie în abator a porcilor pentru care se solicită sprijin financiar ...
(4)Solicitanţii sprijinului financiar trebuie să depună cererea însoţită de documentele prevăzute la alin.
(2)şi lit.
- a)- lit.
- c)ale alin.
(3), la care se adaugă: ...
- a)copie de pe raportul de clasificare a carcaselor de porcine, pentru porcii abatorizaţi, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3a) la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 849/2004 privind aprobarea modelelor de cereri de autorizare pentru activitatea de clasificare a carcaselor, a modelelor formularelor-tip pentru atestatul de clasificator şi pentru autorizaţia de clasificare şi a modelelor rapoartelor de clasificare şi registrului agenţiilor de clasificare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1127 din 30 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare; ...
- b)centralizatorul rapoartelor de clasificare, pentru porcii abatorizaţi, pe clasele de calitate E şi U, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 12. Pe centralizator se va menţiona numele clasificatorului şi al agenţiei de clasificare de care aparţine acesta sau numele clasificatorului autorizat independent. ...
(5)Solicitanţii sprijinului financiar prevăzut la art. 18 alin.
(1)trebuie să depună cererea însoţită şi de factura fiscală de cumpărare a animalelor, din care să rezulte numărul de porci cumpăraţi, precum şi greutatea totală şi medie de achiziţionare a acestora, în cazul în care porcii provin din cumpărări. ... ------------- Alin.
(5)al art. 19 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. Articolul 20
(1)Producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de bovine, beneficiază de sprijin financiar pentru bovinele adulte abatorizate în abatoare autorizate sanitar veterinar care clasifică carcasele conform Sistemului de clasificare a carcaselor EUROP, animale identificate şi înregistrate conform normelor sanitare veterinare în vigoare: ... ------------- Partea introductivă a alin.
(1)al art. 20 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. a) livrate la abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera a) a alin.
(1)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- b)abatorizate în regim de prestare de servicii în abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera
- b)a alin.
(1)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- c)abatorizate în abatoare proprii, autorizate sanitar veterinar, în cadrul unităţilor integrate şi a căror activitate este evidenţiată distinct. ... ------------- Litera
- c)a alin.
(1)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Carcasele de bovine adulte trebuie să fie prezentate conform prevederilor Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de bovine adulte, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 882/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1147 din 3 decembrie 2004. ...
(3)Producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de ovine, beneficiază de sprijin financiar pentru animalele abatorizate în abatoare autorizate sanitar veterinar care clasifică carcasele conform Sistemului de clasificare a carcaselor EUROP, animale identificate şi înregistrate conform normelor sanitare veterinare în vigoare: ... ------------- Partea introductivă a alin.
(3)al art. 20 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. a) livrate la abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera a) a alin.
(3)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- b)abatorizate în regim de prestare de servicii în abatoare autorizate sanitar veterinar; ... ------------- Litera
- b)a alin.
(3)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- c)abatorizate în abatoare proprii, autorizate sanitar veterinar, în cadrul unităţilor integrate şi a căror activitate este evidenţiată distinct. ... ------------- Litera
- c)a alin.
(3)al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(4)Carcasele de ovine trebuie să fie prezentate conform prevederilor Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de ovine, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 883/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1167 din 9 decembrie 2004 ... Articolul 21
(1)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)şi
(3)ale art. 20, producătorii agricoli, crescători de bovine adulte/ovine, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 10, şi să o depună la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data înscrisă pe borderoul de achiziţie/factură/nota de intrare-recepţie, după caz, pentru bovinele adulte/ovinele abatorizate, însoţită de documente, pentru fiecare categorie de beneficiar şi în funcţie de regimul utilizării abatorului. ... ------------- Alin.
(1)al art. 21 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Documentele necesare pentru persoanele fizice care livrează bovine adulte/ovine la abatoare autorizate sanitar-veterinar sunt următoarele: ...
- a)copie a biletului de proprietate a animalelor, eliberat de consiliul local, în care se va menţiona numărul de animale deţinute de proprietar inscrise în Registrul agricol, sau copie a pasaportului animalelor, după caz; ... ------------- Litera
- a)a alin.
(2)al art. 21 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007.
- b)copie de pe formularul de mişcare pentru fiecare animal sau grup de animale, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2008; ... ------------- Litera
- b)a alin.
(2)al art. 21 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. c) copie de pe borderoul de achiziţie întocmit de abator; ... ---------------- Litera d) a alin.
(2)al art. 21 a fost abrogată de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- e)copie de pe factura fiscală deabatorizare a bovinelor adulte/ovinelor, în situaţia abatorizării în regim de prestare de servicii; ... ---------------- Litera
- f)a alin.
(2)al art. 21 a fost abrogată de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
(3)Documentele necesare pentru persoanele juridice sunt următoarele: ...
- a)pentru cei care livrează bovine adulte/ovine la abatoare autorizate sanitar-veterinar: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- a)a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei a) a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copii de pe factura fiscală de vânzare a bovinelor adulte/ovinelor, abatorizate şi clasificate; ---------------- Punctul 4 al literei a) a alin.
(3)al art. 21 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. ---------------- Punctul 5 al literei a) a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- b)pentru cei care abatorizează bovine adulte/ovîne în regim de prestare de servicii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- b)a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei b) a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copie de pe factura fiscală de abatorizare a bovinelor adulte/ovinelor; ---------------- Punctul 4 al literei b) a alin.
(3)al art. 21 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. ---------------- Punctul 5 al literei b) a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
- c)pentru cei care abatorizează bovine adulte/ovine în abatoarele proprii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; 2. copie de pe formularul de mişcare pentru fiecare animal sau grup de animale, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2008; ---------------- Pct. 2 al literei
- c)a alin.
(3)al art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- copie de pe autorizarea sanitară veterinară pentru activitatea de abatorizare; ---------------- Pct. 3 al literei c) a alin.
(3)al art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. ---------------- Pct. 4 al literei c) a alin.
(3)al art. 21 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- mişcarea lunară şi cumulată a efectivului de bovine adulte/ovine, înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11);
- copie de pe actul de însoţire a bovinelor adulte/ovinelor de la fermă la abator;
- copie de pe nota de intrare-recepţie în abator, d) Beneficiarii prevăzuţi la lit. c) depun cererea în termen de 30 de zile de la data înscrierii în nota de intrare-recepţie în abator a bovinelor adulte/ovinelor pentru care se solicită sprijin financiar. ...
(4)Solicitanţii sprijinului financiar trebuie să depună cererea însoţită de documentele prevăzute la alin.
(2)şi la lit.
- a)- lit.
- c)ale alin.
(3), Ia care se adaugă copie de pe raportul de clasificare a carcaselor de bovine adulte/ovine, pentru bovinele adulte/ovinele abatorizate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3b) la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr, 849/2004 privind aprobarea modelelor de cereri de autorizare pentru activitatea de clasificare a carcaselor, a modelelor formularelor4ip pentru atestatul de clasificator şi pentru autorizaţia de clasificare şi a modelelor rapoartelor declasificare şi registrului agenţiilor de clasificare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1127 din 30 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. ... Secţiunea 2 Îmbunătăţirea calităţii şi a parametrilor de producţie în creşterea efectivelor de porcine şi păsări prin susţinerea producţiei de carne de porc şi pasăre - pui broiler şi a producţiei de ouă consum Articolul 22
(1)Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de porcine, pentru materialul biologic de reproducţie, în funcţie de valoarea zootehnică a acestuia, respectiv pentru scrofiţele de reproducţie la prima fătare, identificate şi înregistrate conform normelor sanitare veterinare în vigoare. ... ---------------- Alin.
(1)al art. 22 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)se acordă diferenţiat în funcţie de valoarea biologică a scrofiţelor de reproducţie, astfel: ...
- a)scrofiţe din ferme de reproducţie în rasă pură; ...
- b)scrofiţe de reproducţie din ferme de hibridare; ...
- c)scrofiţe din ferme comerciale care provin din ferme de reproducţie în rasă pură sau hibridare. ... Articolul 23 Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 22 producătorii agricoli, crescători de porcine, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 13, şi să o depună la sucursala judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, după fătarea scrofiţelor, dar nu mai târziu de data de 10 a lunii următoare, însoţită de: -------------- Litera
- a)a art. 23 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008.
- b)copie de pe certificatul de origine al scrofiţei; ...
- c)listă cu scrofiţele care au fătat în luna pentru care se solicită sprijinul, întocmită pe propria răspundere, care va cuprinde: numărul matricol al scrofiţei şi data fătării, date care corespund cu evidenţele fermei. ... Articolul 24
(1)Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de păsări/care livrează: ...
- a)pui broiler la abatoare autorizate sanitar veterinar, cu o greutate de peste 1,950 kg/cap; ... ---------------- Litera
- a)a alin.
(1)al art. 24 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- b)ouă de consum la centrele de colectare, sortare, marcare şi ambalare, ouă din categoriile de greutate M (53-63 g), L (64-73
- g)şi XL (peste 73 g). ... ------------ Lit.
- b)a alin.
(1)al art. 24 a fost modificată de lit. b) a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2008.
(2)Acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)este condiţionată de întocmirea şi implementarea Programului-cadru minimal de biosecurîtate în fermele avicole, stabilit în anexa nr. 4. ...
(3)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la lit. a) de la alin.
(1), producătorii agricoli, crescători de păsări, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 15, şi să o depună la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data înscrisă pe borderoul de achiziţie/factură/nota de intrare-recepţie, după caz, pentru puii broiler abatorizaţi, însoţită de documente, pentru fiecare categorie de beneficiar şi în funcţie de regimul utilizării abatorului. ... ---------------- Alin.
(3)al art. 24 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(4)Documentele necesare pentru persoanele fizice care livrează pui broiler la abatoare autorizate sanitar-veterinar sunt următoarele: ...
- a)copie de pe biletul de proprietate, eliberat de consiliul local, în care se va menţiona numărul de pui broiler deţinuţi de proprietar, înscrişi în Registrul agricol; ... -------------- Litera
- b)a alin.
(4)al art. 24 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. c) copie de pe borderoul de achiziţie întocmit de abator; ... -------------- Litera d) a alin.
(4)al art. 24 a fost abrogată de lit. b), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.
- e)copie de pe factura fiscală de abatorizare a puilor broiler, în situaţia abatorizării în regim de prestare de servicii; ... ---------------- Litera
- f)a alin.
(4)al art. 24 a fost abrogată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007.
(5)Documentele necesare pentru persoanele juridice sunt următoarele: ...
- a)pentru cei care livrează păsări - pui broiler la abatoare autorizate sanitar-veterinar: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare, al societăţii comerciale; 1^1. copie de pe actul de însoţire a mărfii; ---------------- Punctul 1^1 al literei
- a)a alin.
(5)al art. 24 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. -------------- Punctul 2 al literei a) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei a) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copii de pe factura fiscală de vânzare a păsărilor pui broiler; -------------- Punctul 4 al literei a) a alin.
(5)al art. 24 a fost modificat de lit. c), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. ---------------- Punctul 5 al literei a) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Această abrogare este dispusă şi prin lit. d), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.
- b)pentru cel care abatorizează păsări 'ad pui broiler în regim de prestare de servicii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; 1^1. copie de pe actul de însoţire a mărfii; ---------------- Punctul 1^1 al literei
- b)a alin.
(5)al art. 24 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. -------------- Punctul 2 al literei b) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei b) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie
- copie de pe raportul de tăiere a puilor broiler abatorizaţi;
- copie de pe factura fiscală de abatorizare a păsărilor - pui broiler; -------------- Punctul 5 al literei b) a alin.
(5)al art. 24 a fost modificat de lit. e), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. ---------------- Punctul 6 al literei b) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Această abrogare este dispusă şi prin lit. f), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007.
- c)pentru cei care abatorizează păsări - pui broiler în abatoarele proprii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; ---------------- Punctul 2 al literei
- c)a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- copie de pe autorizarea sanitară veterinară pentru activitatea de abatorizare; ---------------- Punctul 3 al literei c) a alin.
(5)al art. 24 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. ---------------- Punctul 4 al literei c) a alin.
(5)al art. 24 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- mişcarea lunară şi cumulată a efectivelor de păsări - pui broiler înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11);
- copie de pe raportul de tăiere a puilor broiler abatorizaţi;
- copie de pe actul de însoţire a păsărilor - pui broiler de la fermă la abator;
- copie de pe nota de intrare-recepţie în abator. d) Beneficiarii prevăzuţi la lit. c) depun cererea în termen de 30 de zile de la data înscrierii în nota de intrare-recepţie în abator a păsărilor - pui broiler pentru care se solicită sprijin financiar ...
(6)în sensul prezentelor norme metodologice, numărul de capete de păsări -pui broiler pentru care se acordă sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)se calculează astfel: din factura de livrare a păsărilor - pui broiler la abator, greutatea totală în viu a păsărilor - pui broîler se împarte la numărul total de capete livrate şi dacă greutatea medie este de peste 1, 950 kg, se acordă sprijinul financiar. ...
(7)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la lit. b) de la alin.
(1), producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, crescători de păsări pentru ouă de consum, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 15, şi să o depună la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data înscrisă pe borderoul de achiziţie/factura/avizul de însoţire a ouălor de consum din categoriile de greutate M, L şi XL la centrele de colectare, sortare, marcare, însoţită de următoarele documente, pentru fiecare categorie de beneficiar şi în funcţie de regimul utilizării centrului*): ... --------------- Partea introductivă a alin.
(7)al art. 24 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- a)copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale, după caz; ...
- b)adeverinţă eliberată de consiliul local, în care se va menţiona numărul de găini ouătoare deţinute de proprietar, înscrise în Registrul agricol, după caz; ...
- c)copii de pe certificatul sanitar-veterinar emis de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să reiasă codul fermei din Registrul Naţional al Exploataţiilor; ... -------------- Litera
- c)a alin.
(7)al art. 24 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin eliminarea sintagmei "autorizatia sanitara veterinara a exploatatiei". -------------- Litera d) a alin.
(7)al art. 24 a fost abrogată de lit. h), pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie 2007. (7^1) Documentele necesare pentru persoanele fizice care livrează ouă de consum din categoriile de greutate M, L şi XL la centrele de colectare, sortare, marcare sunt următoarele:
- a)copie de pe biletul de proprietate, eliberat de consiliul local, în care se va menţiona numărul de pasări pentru ouă de consum deţinute de proprietar, înscris în Registrul agricol; ... -------------- Litera
- b)a alin. (7^1) al art. 24 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008.
- c)copie de pe factură/borderoul de achiziţie întocmit de centrul de colectare, sortare, marcare; ... --------------- Litera
- c)a alin. (7^1) al art. 24 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- d)copie de pe factura fiscală de marcare a ouălor, în situaţia marcării în regim de prestare de servicii; ...
- e)copie de pe raportul centralizat de sortare, marcare a ouălor, din care să reiasă numărul de ouă din categoriile de greutate M, L şi XL, întocmit de centrul de colectare, sortare, marcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 15^1; ...
- f)adeverinţă eliberată de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să reiasă codul acordat producătorului, care se marchează pe ou. ... ------------ Alin. (7^1) al art. 24 a fost introdus de lit.
- d)a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2008. (7^2) Documentele necesare pentru persoanele juridice sunt următoarele:
- a)pentru cei care livrează ouă de consum din categoriile de greutate M, L şi XL la centrele de colectare, sortare, marcare: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- a)a alin. (7^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei
- a)a alin. (7^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. 4. copii de pe factura fiscală de livrare a ouălor de consum; 5. copie de pe raportul centralizat de sortare, marcare a ouălor, din care să reiasă numărul de ouă din categoriile de greutate M, L şi XL, întocmit de centrul de colectare, sortare, marcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 15^1; 6. adeverinţă eliberată de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să reiasă codul acordat producătorului, care se marchează pe ou;
- b)pentru cei care livrează ouă de consum din categoriile de greutate M, L şi XL la centrele de colectare, sortare, marcare, în regim de prestare de servicii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; -------------- Punctul 2 al literei
- b)a alin. (7^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. -------------- Punctul 3 al literei
- b)a alin. (7^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 596 din 18 septembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 24 septembrie 2008. 4. copie de pe raportul centralizat de sortare, marcare a ouălor, din care să reiasă numărul de ouă din categoriile de greutate M, L şi XL, întocmit de centrul de colectare, sortare, marcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 15^1; 5. copie de pe factura fiscală de marcare a ouălor de consum; 6. adeverinţă eliberată de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să reiasă codul acordat producătorului, care se marchează pe ou;
- c)pentru cei care livrează ouă de consum din categoriile de greutate M, L şi XL la centrele de colectare, sortare, marcare proprii: ... 1. copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale; --------------- Punctul 2 al literei
- c)a alin. (7^2) al art. 24 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. 3. mişcarea lunară şi cumulată a efectivelor de păsări - ouă de consum înregistrată la unitatea de creştere şi semnată de conducătorul unităţii şi de directorul economic al unităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11; 4. copie de pe raportul centralizat de sortare, marcare a ouălor, din care să reiasă numărul de ouă din categoriile de greutate M, L şi XL, întocmit de centrul de colectare, sortare, marcare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 15^1; 5. copie de pe avizul de însoţire a ouălor de consum de la fermă la centrul de colectare, sortare, marcare/copie de pe documentul de înregistrare a producţiei zilnice de ouă; 6. adeverinţă eliberată de direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să reiasă codul acordat producătorului, care se marchează pe ou;
- d)beneficiarii prevăzuţi la lit.
- c)depun cererea în termen de 30 de zile de la data avizului de însoţire a ouălor de consum la centrul de colectare, sortare, marcare. ... ------------ Alin. (7^2) al art. 24 a fost introdus de lit.
- d)a pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2008.
(8)Cererea de solicitare a sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)trebuie să aibă viza direcţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cuprinse în Programul-cadru minimal de biosecurîtate în fermele avicole. ... -------------- *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ: Prin ORDINUL nr. 65 din 1 februarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2008 legiuitorul a modificat în întregime alin.
(7)al art. 24, deşi în realitate, ar fi trebuit să se refere doar la partea introductivă a alin.
(7)al art. 24, aşa cum rezultă din intenţia de enumerare a documentelor :"însoţită de următoarele documente". Prin modificarea adusă de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009, se lămureşte faptul că legiuitorul ar fi avut intenţia anterior să modifice doar partea introductivă şi nu întreg alin.
(7)al art. 24. Secţiunea 3 Îmbunătăţirea calităţii şi igienei laptelui de vacă destinat procesării pentru atingerea standardelor de calitate din Uniunea Europeană Articolul 25
(1)Producătorul agricol, crescător de animale, persoană fizică şi/sau juridică, deţinător de cotă individuală de lapte, care realizează în exploataţie activitatea economică de producţie a laptelui, beneficiază pe parcursul anului de un sprijin financiar pentru efectivul mediu de vaci furajate, diferenţiat în funcţie de producţia de lapte livrată cumpărătorilor, după atingerea următoarelor niveluri: ...
- a)minimum 500 l/cap/an; ...
- b)minimum 750 l/cap/an; ...
- c)minimum 1.000 l/cap/an; ...
- d)minimum 1.500 l/cap/an; ...
- e)minimum 2.000 l/cap/an; ...
- f)minimum 2.500 l/cap/an; ...
- g)minimum 3.000 l/cap/an; ...
- h)minimum 4.000 l/cap/an; ...
- i)minimum 6.000 l/cap/an; ...
- j)minimum 8.000 l/cap/an. ...
(2)După livrarea unei cantităţi de lapte corespunzătoare unuia din nivelurile prevăzute la alin.
(1), producătorul poate solicita sprijinul financiar pentru efectivul mediu de vaci furajate deţinute. ...
(3)Pe parcursul anului calendaristic, dar nu mai mult de patru ori pe an, producătorul poate solicita sprijinul financiar pentru efectivul mediu de vaci furajate deţinute . ...
(4)Pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2007, producătorii agricoli nu trebuie să deţină cotă de lapte pentru a beneficia de sprijinul financiar corespunzător unuia dintre nivelurile stabilite la alin.
(1). ... Articolul 26
(1)Pentru stimularea producerii şi livrării laptelui de vacă, materie primă, la standardele de calitate din Uniunea Europeană, în anul 2007, se acordă, trimestrial, un sprijin financiar pentru laptele livrat cu un număr total de germeni (NTG) mai mic sau egal cu 100.000/ml şi un număr de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000/ml. ...
(2)Criteriile de calitate a laptelui prevăzute la alin.
(1)sunt confirmate printr-un număr de minimum două analize pentru numărul total de germeni şi o analiză pentru numărul de celule somatice, efectuate lunar într-un laborator aprobat. ...
(3)Pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2007, producătorii agricoli nu trebuie să deţină cotă de lapte pentru a beneficia de sprijinul financiar pentru calitatea laptelui, prevăzut la alin.
(1). ... ---------------- Art. 26 a fost modificat de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Articolul 27 Beneficiarii sprijinului financiar pentru calitatea laptelui prevăzut la alin.
(1)al art. 26 sunt producătorii agricoli, crescători de animale, persoane fizice şi/sau juridice, deţinători de cotă, care livrează laptele de vacă materie primă din exploataţii la centrele private de colectare sau la fabricile de procesare sau, în comun, prin centrele de răcire deţinute de producători, la centrele de colectare private sau la fabricile de procesare, caz în care atestarea igienei şi calităţii laptelui se poate face şi prin analiza probelor prelevate de la nivelul centrului de colectare, buletinele de analiză certificând în acest caz calitatea laptelui provenit de la toţi producătorii care livrează lapte materie primă prin centrul de colectare respectiv. Articolul 28 Acordarea sprijinului financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 25 şi la alin.
(1)al art. 26, se realizează pe bază de cerere scrisă, emisă de către beneficiari, adresată sucursalei judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respective a municipiului Bucureşti, de care aparţin. Articolul 29
(1)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 25 pentru laptele livrat la cumpărători, solicitanţii trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 16, şi să o depună la sucursala judeţeană a Agenţiei, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, după livrarea cantităţii stabilite la unul dintre nivelurile producţiei de lapte prevăzute, trimestrial, în prima lună după încheierea trimestrului, însoţită de: ...
- a)adeverinţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17, eliberată de cumpărător, din care să rezulte cantitatea totală de lapte preluată în cursul trimestrului respectiv şi cantitatea de lapte care îndeplineşte criteriile de calitate privind numărul total de germeni şi numărul de celule somatice; ...
- b)mişcarea lunară şi cumulată a efectivului de vaci de lapte din luna ianuarie până la data solicitării primei, întocmită şi semnată de conducătorul exploataţiei, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 18. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)al art. 26 pentru laptele livrat la cumpărători, solicitanţii trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 16, şi să o depună la sucursala judeţeană a Agenţiei, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, trimestrial, în prima lună după încheierea trimestrului, însoţită de adeverinţa al cărei model este prevăzut în anexa nr. 17, eliberată de cumpărător, din care să rezulte cantitatea de lapte care îndeplineşte criteriile de calitate privind numărul total de germeni şi numărul de celule somatice. ... ---------------- Art. 29 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Articolul 30 În înţelesul prevederilor secţiunii 3 "Îmbunătăţirea calităţii şi igienei laptelui de vacă destinat procesării pentru atingerea standardelor de calitate din Uniunea Europeană" a prezentelor norme metodologice următorii termeni se definesc astfel:
- a)producător agricultorul care deţine o exploataţie pe teritoriul României, în care realizează o producţie de lapte de vacă pe care o comercializează; ...
- b)deţinător de cotă individuală: producătorul care deţine decizia DACL prin care ia fost atribuită o cotă individuală de lapte pentru livrări, mai mare sau cel puţin egală cu nivelul cantităţii pentru care solicită subvenţia; ...
- c)exploataţia agricolă: unitatea în care se realizează producţia de lapte identificată cu un cod numeric, înscrisă în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) al ANSVSA; ...
- d)cumpărător: unitatea care cumpără laptele de la producător, pentru al supune uneia sau mai multor operaţiuni de colectare, ambalare, de stocare, răcire sau de prelucrare, sau pentru a-l ceda altei unităţi pentru procesare; ...
- e)lapte: produs obţinut prin mulgerea uneia sau a mai multor vaci de lapte care îndeplineşte condiţiile de calitate minime, corespunzătoare etapelor de tranziţie pentru integrarea în Uniunea Europeană, cantitatea fizică, exprimată în kg, cu cantitatea de grăsime în g/kg; ...
- f)livrare: predarea laptelui, cu excepţia oricărui alt produs lactat, de către un producător către un cumpărător, pe care acesta din urmă îl cumpără sau îl prelucrează în regim de prestare de servicii, indiferent de cine asigură transportul laptelui; ...
- g)activitate economică: activitatea de producţie şi de valorificare ce poate fi identificată şi controlată în evidenţele primare şi documentele contabile, care sunt recunoscute de autoritatea financiară (fiscală) din România; ...
- h)număr de zile furajate pe lună: (nr. vaci de lapte la începutul lunii x nr. zile calendaristice din lună) + (nr. vaci de lapte intrate în exploataţie în luna respectivă x 15) - (nr. vaci de lapte ieşite din exploataţie x 15); ...
- i)efectivul mediu de vaci furajate: este numărul mediu de vaci furajate pe lună calculat prin împărţirea numărului de zile furajate la numărul zilelor calendaristice din luna respectivă. Calculul efectivului de vaci de lapte mediu furajate cumulat pe o anumită perioadă se face prin însumarea numărului de zile furajate pe fiecare lună până la data solicitării sprijinului financiar, care se împarte la numărul de zile calendaristice de la data de 1 ianuarie până la sfârşitul ultimei luni din perioada cumulată. ... Secţiunea 4 Îmbunătăţirea calităţii producţiei de miere prin susţinerea familiilor de albine Articolul 31
(1)Producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează familii de albine înscrise în Registrul agricol conform legislaţiei în vigoare, beneficiază de sprijin financiar pentru producţia de miere: ...
- a)livrată la unităţi de procesare autorizate sanitar veterinar; ...
- b)procesată la unităţi de procesare autorizate sanitar veterinar, în regim de prestare de servicii; ...
- c)procesată în unităţi proprii de procesare autorizate sanitar veterinar. ...
(2)Sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)se acordă pe familia de albine elită şi/sau familia de albine producţie deţinătorilor de familii de albine care livrează minimum 10 kg de miere pentru fiecare familie de albine, în baza documentului care atestă valorificarea mierii la unităţile de procesare autorizate sanitar veterinar. ... --------------- Art. 31 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. Articolul 32
(1)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la art. 31 producătorii agricoli, crescători de albine, trebuie să completeze o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 19, vizată de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, şi să o depună la sucursala judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 30 de zile de la data livrării mierii către unitatea de procesare, însoţită de următoarele documente: ...
- a)adeverinţă care să ateste proprietatea familiilor de albine, eliberată de consiliul local din localitatea de domiciliu a crescătorului de albine sau din localitatea în care familiile de albine sunt înregistrate în Registrul agricol; ...
- b)copie de pe certificatul unic de înregistrare al societăţii comerciale, după caz; ...
- c)copii de pe factura fiscală sau de pe borderoul de achiziţie. ...
(2)Pentru producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de albine, care deţin familii de albine şi procesează mierea în unităţi autorizate, în regim de prestare de servicii, cererea însoţită de documentele prevăzute la lit. a) şi b) ale alin.
(1), la care se adaugă copie de pe factura fiscală de procesare a mierii în regim de prestare de servicii, se depun în termen de 30 de zile de la data livrării mierii către unitatea de procesare. ...
(3)Pentru producătorii agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de albine, care deţin familii de albine, produc şi procesează miere în unităţi proprii, cererea, însoţită de nota de intrare-recepţie şi de documentele prevăzute la lit. a) şi lit. b) ale alin.
(1), se depune în termen de 30 de zile de la data de intrare a mierii în unitatea de procesare, menţionată pe nota de intrare-recepţie. ... --------------- Alin.
(3)al art. 32 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie
- -------------- Art. 32 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 539 din 27 iunie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 29 iunie
- Capitolul III SUSŢINEREA MĂSURILOR PENTRU PRODUCEREA ŞI COMERCIALIZAREA PRODUSELOR APICOLE Secţiunea 1 Asistenţă tehnică a apicultorilor sau grupurilor de apicultori, cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor de producţie Articolul 33
(1)Se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli, crescători de albine, persoane fizice şi/sau juridice, membri ai formelor asociative constituite la nivel local cu reprezentare judeţeană, potrivit legislaţiei în vigoare, sau al grupurilor de producători recunoscute, pentru pregătirea teoretică şi practică în domeniu. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), formele asociative sau grupurile de producători recunoscute din domeniu întocmesc un proiect, o singură dată pe an, pentru unul sau mai multe cursuri, care cuprinde următoarele elemente: ...
- a)numărul, numele şi datele de identificare ale membrilor formei asociative sau grupului de producători recunoscut; ...
- b)numărul şi numele membrilor care urmează să fie instruiţi în baza acestui proiect; ...
- c)numărul cursurilor şi perioada în care se organizează acestea, tematica, numărul de ore, numele lectorilor; ...
- d)locul desfăşurării cursurilor teoretice şi practice; ...
- e)devizul defalcat al cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor. ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 33 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Forma asociativă sau grupul de producători recunoscut care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor realizate pentru proiect şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de la încheierea cursurilor. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul formei asociative sau al grupului de producători recunoscut. ... Secţiunea 2 Susţinerea achiziţionării de medicamente în vederea combaterii varoozei Articolul 34
(1)Se acordă sprijin financiar, o dată pe an, producătorilor agricoli, crescători de albine, persoane fizice şi/sau juridice, membri ai formelor asociative constituite la nivel local cu reprezentare judeţeană, potrivit legislaţiei în vigoare, sau ai grupurilor de producători recunoscute, pentru cumpărarea de medicamente în vederea combaterii varoozei. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1)formele asociative sau grupurile de producători recunoscute din domeniu, trebuie să întocmească un proiect care trebuie să cuprindă următoarele elemente: ...
- a)numărul, numele şi datele de identificare ale membrilor formei asociative sau grupului de producători recunoscut şi numărul familiilor de albine ale acestora; ...
- b)lista medicamentelor folosite în combaterea varoozei din care se aleg maximum 2 medicamente; ...
- c)valoarea totală a medicamentelor contra varoozei în funcţie de numărul total de familii de albine; ...
- d)devizul cheltuielilor defalcat pe familia de albine. ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 34 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Forma asociativă sau grupul de producători recunoscut care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor realizate pentru proiect şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de la încheierea acţiunilor de combatere a varoozei. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul formei asociative sau al grupului de producători recunoscut. ... Secţiunea 3 Raţionalizarea transhumantei prin achiziţionarea de platforme apicole noi Articolul 35
(1)În vederea raţionalizării transhumantei, se acordă, o dată pe an, sprijin financiar producătorilor agricoli, persoane fizice şi/sau juridice, crescători de albine, membri ai formelor asociative constituite la nivel local cu reprezentare judeţeană, potrivit legislaţiei în vigoare, sau ai grupurilor de producători recunoscute, pentru achiziţionarea de platforme apicole noi, reprezentând: ... a) pavilion apicol; ... b) remorcă apicolă. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), formele asociative sau grupurile de producători recunoscute din domeniu, trebuie să întocmească un proiect care trebuie să cuprindă următoarele elemente: ...
- a)numărul, numele şi datele de identificare ale membrilor formei asociative sau grupului de producători recunoscut; ...
- b)numărul şi numele membrilor care urmează să beneficieze de platformă apicolă nouă în baza acestui proiect şi numărul de familii de albine pe fiecare membru; ...
- c)devizul cheltuielilor pentru achiziţionarea platformelor apicole noi. ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 35 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Forma asociativă sau grupul de producători recunoscut care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor pentru achiziţionarea platformelor apicole noi şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de la achiziţionarea acestora. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul formei asociative sau al grupului de producători recunoscut. ... Secţiunea 4 Susţinerea laboratoarelor autorizate care efectuează analizele proprietăţilor fizico-chimice ale mierii prin sprijinirea investiţiilor realizate Articolul 36
(1)Se acordă sprijin financiar, o dată pe an, laboratoarelor autorizate pentru îmbunătăţirea dotării cu aparatură modernă pentru efectuarea analizelor proprietăţilor fizico-chimice ale mierii destinată comercializării. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), laboratoarele autorizate întocmesc un proiect care trebuie să cuprindă următoarele elemente: ...
- a)memoriu în care să fie prezentată activitatea laboratorului, din care să rezulte că "efectuează analizele proprietăţilor fizico-chimice ale mierii, dotările existente şi numărul de probe efectuate pe unitatea de timp, etc; ...
- b)lista privind aparatura modernă necesară efectuării analizelor proprietăţilor fizico-chimice ale mierii pentru achiziţia căreia solicită sprijin financiar; ...
- c)devizul cheltuielilor pentru achiziţionarea aparaturii menţionată la lit.b). ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 36 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Laboratorul autorizat care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al. cheltuielilor pentru achiziţionarea aparaturii şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de ia achiziţionarea acesteia. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul laboratorului autorizat. ... Secţiunea 5 Susţinerea repopulării în stupi pe teritoriul naţional prin achiziţionarea mătcilor din rasa autohtonă Articolul 37
(1)Se acordă sprijin financiar, o dată pe an, producătorilor agricoli, crescători de albine, persoane fizice şi/sau juridice, membri ai formelor asociative constituite la nivel local cu reprezentare judeţeană, potrivit legislaţiei în vigoare, sau ai grupurilor de producători recunoscute, pentru achiziţionarea de mătci din rasa autohtonă din ferme autorizate pentru producerea acestora, în vederea repopulării în stupi şi îmbunătăţirii calităţii materialului genetic folosit. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), formele asociative sau grupurile de producători recunoscute din domeniu , trebuie să întocmească un proiect care trebuie să cuprindă următoarele elemente: ...
- a)numărul, numele şi datele de identificare ale membrilor formei asociative sau grupului de producători recunoscut; ...
- b)numărul şi numele membrilor care urmează să beneficieze de mătci achiziţionate în baza acestui proiect; ...
- c)numărul de mătci din rasa autohtonă pentru achiziţia cărora se solicită sprijin financiar; ...
- d)devizul cheltuielilor pentru achiziţionarea mătcilor. ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 37 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Forma asociativă sau grupul de producători recunoscut care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor pentru achiziţionarea mătcilor şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de la achiziţionarea acestora. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul formei asociative sau al grupului de producători recunoscut. ... Secţiunea 6 Susţinerea colaborării formelor asociative din domeniu cu organisme specializate în realizarea programelor de cercetare aplicată în domeniul apiculturii şi a produselor apicole Articolul 38
(1)Se acordă sprijin financiar formelor asociative din domeniul apicol pentru realizarea de reuniuni şi simpozioane cu caracter tehnic şi ştiinţific cu organisme specializate în realizarea programelor de cercetare aplicată în domeniul apiculturii. ...
(2)Pentru a beneficia de sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), solicitanţii întocmesc, anual, un proiect pentru fiecare acţiune în care prezintă informaţii privind organizarea şi desfăşurarea fiecărei acţiuni: ...
- a)tema şi importanţa reuniunii sau simpozionului cu privire la aplicarea rezultatelor cercetării în domeniul apiculturii; ...
- b)numărul participanţilor, lectorilor şi invitaţilor; ...
- c)locul de desfăşurare; ...
- d)alte elemente care privesc desfăşurarea fiecărei acţiuni; ...
- e)devizul defalcat al cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunii, respectiv pentru tipărirea şi transmiterea invitaţilor, chiria pentru spaţiul destinat acestor manifestări, plata lectorilor şi a materialelor informative şi de publicitate. ...
(3)Proiectul prevăzut la alin.
(2)se depune şi se înregistrează la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până în data de 15 mai a fiecărui an, în vederea analizării şi aprobării, după care se comunică solicitantului aprobarea sau respingerea proiectului, în termen de 30 zile de la data depunerii. ... -------------- Alin.
(3)al art. 38 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 208 din 14 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 16 martie 2007, prin înlocuirea sintagmei "până în data de 15 martie a fiecarui an" cu sintagma "până în data de 15 mai a fiecarui an".
(4)Forma asociativă care solicită sprijinul financiar prevăzut la alin.
(1), întocmeşte decontul justificativ al cheltuielilor efectuate pentru realizarea acţiunilor prevăzute în proiect şi îl depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în termen de 30 zile de la încheierea acţiunilor. ...
(5)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură verifică şi aprobă decontul justificativ şi alimentează contul formei asociative. ... Capitolul IV DISPOZIŢII FINALE Articolul 39 Formele de sprijin financiar prevăzute la Capitolul II "ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII PRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ" pot fi solicitate direct sau prin intermediul formelor asociative din care fac parte, constituite conform legislaţiei în vigoare, la nivel local, cu reprezentare judeţeană, denumite în continuare forme asociative legal constituite sau prin grupurile de producători legal constituite şi recunoscute conform legislaţiei în vigoare care comercializează producţia obţinută de membrii grupului, în numele membrilor lor, cu acordul adunării generale. Articolul 40 În cazul solicitării sprijinului financiar prin intermediul formelor asociative legal constituite, aşa cum este prevăzut la art. 39, se procedează astfel: 1. Forma asociativă legal constituită pune la dispoziţia producătorilor:
- a)lista cu abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de abatorizare; ... ------------ Litera
- a)a punctului 1 al art. 40 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
- b)modelele de cereri şi lista documentelor necesare pentru a beneficia de sprijin financiar. ... 2. Forma asociativă legai constituită centralizează cererile membrilor asociaţi, preia documentele care atestă dreptul la sprijin financiar şi le depune la Sucursala judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, împreună cu:
- a)cererea pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 20 la prezentele norme metodologice; ...
- b)actul de constituire a formei asociative legal constituită; ...
- c)procesul 'ad verbal al adunării generale în care membrii, nominalizaţi şi identificaţi pe baza actelor de identitate, au fost de acord cu derularea formelor de sprijin cuvenite prin forma asociativă legal constituită, autentificat prin biroul notarului public; ...
- d)denumirea băncii şi numărul de cont al formei asociative legal constituită în care trebuie virate sumele corespunzătoare. ... 3. Sucursala judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, verifică solicitările centralizate ale membrilor asociaţi, în vederea virării sumelor cuvenite în contul formei asociative lega! constituită. 4. Forma asociativă legal constituită, pe baza borderoului care cuprinde numele, actul de identificare - serie, număr, cod numeric personal -, suma solicitată, suma aprobată, precum şi semnătura producătorului agricol, execută plata individuală a sprijinului financiar, 5. Cererile individuale şi borderourile de plată se arhivează, conform legislaţiei în vigoare, şi sunt puse la dispoziţia reprezentanţilor serviciului de inspecţii din cadrul Sucursalei judeţene a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, precum şi organelor de control abilitate. Articolul 41 În cazul solicitării sprijinului financiar prin intermediul grupurilor de producători recunoscute, sprijinul financiar pentru persoanele fizice şi/sau juridice, membri ai grupurilor de producători recunoscute, se acordă pe baza cererii depusă la sucursala judeţeană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, de către preşedinţii acestora sau de împuterniciţii lor pe bază de mandat, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 20 care va fi însoţită de:
- a)o copie a actului constitutiv al grupului de producători recunoscut înregistrat la registrul comerţului; ...
- b)o copie a hotărârii adunării generate prin care s-a hotărât acordarea sprijinului prin grupul de producători recunoscut; ...
- c)lista membrilor în care se specifică cantitatea predată de fiecare membru, cu numărul de înregistrare din registrul agricol, datele de identificare şi semnătura; ...
- d)copie de pe factura fiscală care să ateste cantitatea de produse livrate de fiecare membru prin intermediul grupului de producători recunoscut; ...
- e)documente care atestă efectuarea plăţii produselor livrate. ... Articolul 43
(1)Sprijinul financiar de la bugetul de stat se acordă beneficiarilor care au depus solicitările în termenul legal, în limita sumei alocate pentru fiecare formă de sprijin. ...
(2)În cazul în care suma solicitată de beneficiari depăşeşte suma alocată formei de sprijin respective, sprijinul financiar se acordă pentru o cantitate diminuată procentual tuturor beneficiarilor, pentru încadrarea în suma alocată. ... ------------ Art. 43 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. Articolul 43^1
(1)Formele de sprijin financiar prevăzute la cap. II «Îmbunătăţirea calităţii produselor de origine animală» secţiunile 1 şi 2 se acordă pentru animalele crescute, abatorizate şi clasificate, după caz, în abatoare autorizate sanitar veterinar pe teritoriul naţional. ...
(2)Sprijinul financiar prevăzut la cap. II «Îmbunătăţirea calităţii produselor de origine animală» secţiunea 4 se acordă pentru producţia de miere procesată la unităţi de procesare autorizate sanitar veterinar pe teritoriul naţional. ... ------------ Art. 43^1 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009. Articolul 44
(1)Beneficiarii formelor de sprijin prevăzute în prezentele norme metodologice, persoane fizice şi/sau juridice, pe parcursul unui an, prezintă o singură -dată, la prima solicitare, .actele de identificare, în copie, precum şi originalele, pentru autentificare prin semnătura persoanelor desemnate de către conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau a sucursalelor judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti sau a Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene/respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, pentru verificarea solicitărilor sprijinului financiar ...
(2)În cererile ulterioare solicitantul menţionează poziţia şi data la care a fost înregistrată prima solicitare. ...
(3)Beneficiarii formelor de sprijin prevăzute în prezentele norme metodologice, persoane fizice sau juridice, vor anunţa orice modificare privind identificarea lor la instituţiile publice menţionate la alin.
(1), în termen de 30 de zile. ... Articolul 45
(1)În cadrul instituţiilor publice menţionate la alin.
(1)al art. 44, persoanele desemnate pentru verificarea solicitărilor, după înregistrarea cererilor în registrul de intrări-ieşiri, le clasifică şi le înregistrează în Registru. ...
(2)Persoanele desemnate pentru verificarea solicitărilor verifică corectitudinea înscrisurilor din cerere, conform procedurilor elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. ... ------------ Alin.
(2)al art. 45 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 411 din 19 iunie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 25 iunie 2008.
(3)În urma verificărilor, persoanele menţionate la alin.
(1)al art. 44 întocmesc o notă pe care o anexează la dosarul de solicitare a sprijinului financiar. ... Articolul 46
(1)Sucursalele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, sau Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după verificarea şi aprobarea cererilor pentru încasarea formelor de sprijin financiar, întocmesc şi transmit la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, după caz, situaţia centralizatoare, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 21, nr. 22, nr. 23, nr. 24 şi nr. 25 pentru solicitările înregistrate. ...
(2)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură întocmeşte şi transmite la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26 pentru solicitările înregistrate. ... ----------- Art. 46 a fost modificat de art. VII din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" cu sintagma "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale". Articolul 47 În baza situaţiilor centralizatoare a cererilor pentru încasarea formelor de sprijin financiar, transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau de Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare. Cererea de deschidere a creditelor bugetare va fi însoţită de situaţia centralizatoare a sprijinului financiar, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr.
- ----------- Art. 47 a fost modificat de art. VII din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale" cu sintagma "Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale" şi a sintagmei "Ministerul Finanţelor Publice" cu sintagma "Ministerul Economiei şi Finanţelor". Articolul 48 După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanţelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, sau contul APIA, care alimentează conturile centrelor judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor formelor de sprijin financiar, conform legislaţiei în vigoare. ------------ Art. 48 a fost modificat de art. VI din ORDINUL nr. 174 din 19 martie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 28 martie
- Articolul 49
(1)Pentru formele de sprijin financiar pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentele norme metodologice în cursul lunii decembrie, sprijinul financiar cuvenit se solicită prin cereri, care se depun la instituţiile publice menţionate la alin.
(1)al art. 44, până la data de 25 ianuarie a anului următor, iar pentru laptele din trimestrul IV, până la data de 31 ianuarie a anului următor. Ulterior acestor date nu se mai primesc cereri pentru plata sprijinului financiar aferent anului anterior. ... ------------ Alin.
(1)al art. 49 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 17 din 28 ianuarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 4 februarie 2009.
(2)Instituţiile publice menţionate la alin.
(1)al art. 44, au obligaţia de a înregistra şi monitoriza toţi beneficiarii formelor de sprijin financiar. ... Articolul 49^1 În conformitate cu prevederile art. 16 alin.
(3)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2007 , pentru activităţile din sectorul zootehnic, desfăşurate în perioada 1 ianuarie-19 februarie 2007, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezentul ordin, acordarea sprijinului financiar se face pe baza cererilor depuse sau care vor fi depuse până la data de 15 iunie 2007, fiind exceptate de la termenele stabilite fiecărei activităţi. Ulterior acestei date nu se mai primesc cereri pentru plata sprijinului financiar aferent perioadei menţionate. ---------------- Art. 49^1 a fost introdus de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 441 din 31 mai 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 4 iunie 2007. Articolul 50 Anexele nr. 1 - 27 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. Anexa 1 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Avizat, şi Dezvoltare Rurală Agenţia Naţională pentru Ameliorare a judeţului _______________ şi Reproducţie în Zootehnie Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director General, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru înfiinţarea şi conducerea registrelor genealogice la speciile bovine, ovine sau caprine, prevăzut la alin.
(1)al art. 1 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea asociaţiei crescătorilor de animale ............................. Sediul .................................................................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌───┬────────┬────────────┬─────────┬───────────┬───────────┬───────────────┐ │Nr.│ Specia │ Categoria │ Nr. │ Sprijin │ Rata │ Valoarea │ │crt│ │ de animale │ animale │ financiar │ lunară │ sprijinului │ │ │ │ înscrise │ │ acordat │ (lei/cap) │ financiar │ │ │ │ în │ │ (lei/cap) │ │ (lei) │ │ │ │ registrul │ │ │ │(col 3 x col 5)│ │ │ │ genealogic │ │ │ │ │ ├───┼────────┼────────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├───┼────────┼────────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────┼────────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────┼────────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │...│ │ │ │ │ │ │ ├───┴────────┼────────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ └────────────┴────────────┴─────────┴───────────┴───────────┴───────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 1 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". Anexa 2 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Verificat, şi Dezvoltare Rurală Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie a judeţului _______________ în Zootehnie a judeţului __________ Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director Coordonator Adjunct, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru efectuarea activităţii de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovine, prevăzut la alin.
(1)al art. 4 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea persoanei fizice şi/sau juridice/ asociaţiei crescătorilor de animale care efectuează serviciul de control oficial al performanţelor de producţie la specia bovine (contractant) .................................. Sediul .................................................................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌───┬─────────┬───────────┬─────────┬──────────┬───────────┬───────────────┐ │Nr.│ Metoda │ Producţia │ Nr. │ Tarif │ Rata │ Valoarea │ │crt│ de │ controlată│ animale │ stabilit │ lunară │ sprijinului │ │ │ control │ │ în COP │ în │ (lei/cap) │ financiar │ │ │ │ │ │ contract │ │ (lei) │ │ │ │ │ │ (lei/cap)│ │(col 3 x col 5)│ ├───┼─────────┼───────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├───┼─────────┼───────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────────┼───────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────────┼───────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────────┤ │...│ │ │ │ │ │ │ ├───┴─────────┼───────────┼─────────┼──────────┼───────────┼───────────────┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ └─────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴───────────┴───────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 2 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator" şi a sintagmei "director executiv adjunct" cu sintagma "director coordonator adjunct". Anexa 3 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Verificat, şi Dezvoltare Rurală Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie a judeţului _______________ în Zootehnie a judeţului __________ Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director Coordonator Adjunct, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru efectuarea activităţii de control oficial al performanţelor de producţie la specia ovine şi caprine, prevăzut la alin.
(1)al art. 6 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine acreditată pentru efectuarea controlului oficial la ovine şi caprine ........................ Sediul .................................................................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌───┬────────┬───────────┬─────────┬───────────┬───────────┬───────────────┐ │Nr.│ Specia │ Producţia │ Nr. │ Sprijin │ Rata │ Valoarea │ │crt│ │ controlată│ animale │ financiar │ lunară │ sprijinului │ │ │ │ │ în COP │ acordat │ (lei/cap) │ financiar │ │ │ │ │ │ (lei/cap) │ │ (lei) │ │ │ │ │ │ │ │(col 3 x col 5)│ ├───┼────────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├───┼────────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │...│ │ │ │ │ │ │ ├───┴────────┼───────────┼─────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ └────────────┴───────────┴─────────┴───────────┴───────────┴───────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 3 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator" şi a sintagmei "director executiv adjunct" cu sintagma "director coordonator adjunct". Anexa 4 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Avizat, şi Dezvoltare Rurală Agenţia Naţională pentru Ameliorare a judeţului _______________ şi Reproducţie în Zootehnie Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director General, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru efectuarea analizei calităţii laptelui de la vacile cuprinse în controlul oficial al performanţelor de producţie, prevăzut la alin.
(1)al art. 8 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea asociaţiei crescătorilor de animale care efectuează analiza probelor de lapte în laboratoare pentru analiza calităţii laptelui ........ Sediul ................................,...:........,...................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌───────────┬───────────┬────────────┬───────────────┐ │ Nr. probe │ Nr. probe │ Sprijin │ Valoarea │ │ de lapte │ de lapte │ financiar │ sprijinului │ │ primite │ analizate │ acordat │ financiar │ │ pentru │ │ (lei/probă)│ (lei) │ │ analiză │ │ │(col 3 x col 5)│ │ │ │ │ │ ├───────────┼───────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 0 │ 1 │ 2 │ ├───────────┼───────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ └───────────┴───────────┴────────────┴───────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 4 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". Anexa 5 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Avizat, şi Dezvoltare Rurală Agenţia Naţională pentru Ameliorare a judeţului _______________ şi Reproducţie în Zootehnie Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director General, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru organizarea şi realizarea sistemului informatic în domeniul ameliorării bovinelor, ovinelor şi caprinelor, prevăzut la alin.
(1)al art. 10 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea asociaţiei crescătorilor de animale acreditată pentru organizarea şi realizarea sistemului informatic în domeniul ameliorării bovinelor, ovinelor şi caprinelor .................................................... Sediul .................................................................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌────────┬─────────────┬───────────┬───────────┬───────────────┐ │ Specia │ Nr. animale │ Sprijin │ Rata │ Valoarea │ │ │ înregistrate│ financiar │ lunară │ sprijinului │ │ │ în sistemul │ acordat │ (lei/cap) │ financiar │ │ │ informatic │ (lei/cap) │ │ (lei) │ │ │ │ │ │(col 3 x col 5)│ │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ └────────┴─────────────┴───────────┴───────────┴───────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 5 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator". Anexa 6 la anexa L Direcţia pentru Agricultură Verificat, şi Dezvoltare Rurală Unitatea pentru Ameliorare şi Reproducţie a judeţului _______________ în Zootehnie a judeţului __________ Verificat şi aprobat, pentru suma de ________ lei Director Coordonator Adjunct, la data de ______________ Director Coordonator, CERERE pentru încasarea de la bugetul de stat a sprijinului financiar pentru achiziţia şi transportul azotului lichid necesar pentru conservarea materialului seminal folosit la însămânţarea artificială a bovinelor, prevăzut la alin.
(1)al art. 12 din anexa L la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. .../....., pe luna ....... Denumirea asociaţiei crescătorilor de animale care efectuează însămânţarea artificială a bovinelor,prin operatori însămânţători autorizaţi ........... Sediul .................................................................... Cod unic de înregistrare .................................................. Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Cont nr. .................................................................. Banca ..................................................................... Sucursala ................................................................. ┌─────────────┬───────────┬──────────────┬─────────────────┐ │Nr. de │ Sprijin │ Rata │ Valoarea │ │operatori │ financiar │ trimestrială │ sprijinului │ │insamantatori│ acordat │ (lei/cap) │ financiar │ │autorizati │ (lei/an) │ │(col. 0 x col. 2)│ │care au │ │ │ (lei) │ │realizat │ │ │ │ │minimum 50 │ │ │ │ │de │ │ │ │ │însămânţări │ │ │ │ │artificiale │ │ │ │ │pe trimestru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼──────────────┼─────────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ ├─────────────┼───────────┼──────────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └─────────────┴───────────┴──────────────┴─────────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise în prezenta cerere sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Data _________________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) ----------- Anexa 6 a fost modificată de art. II din ORDINUL nr. 465 din 15 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 23 iulie 2009, prin înlocuirea sintagmei "director executiv" cu sintagma "director coordonator" şi a sintagmei "director executiv adjunct" cu sintagma "director coordonator adjunct". Anexa 7 la anexa L CENTRALIZATORUL buletinelor de însămânţare artificială a vacilor pe trimestrul.............. Denumirea asociaţiei crescătorilor de animale care efectuează însămânţarea artificială a bovinelor, prin operatori însămânţători autorizaţi........... Sediul .................................................................... Codul unic de înregistrare ................................................ Nr. înregistrare la judecătorie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor .. ................... Nr. certificat de înregistrare ............................................ ┌───┬────────────┬───────────┬───────────┬────────────┬────────┬─────────────┐ │Nr.│ Numele │ Nr. │ Nr. │ Data │ Codul │ Numele │ │crt│ şi │buletinului│ matricol │însămânţării│taurului│deţinătorului│ │ │ prenumele │ de │ al vacii │ │partener│ vacii │ │ │operatorului│însămânţare│însămânţate│ │ │ însămânţate │ │ │însămânţător│ │ │ │ │ │ │ │ autorizat │ │ │ │ │ │ ├───┼────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤ │ 0 │ │ 1 │ 2 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├───┼────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤ │ 1.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤ │ 2.│ │ │ │ │ │ │ ├───┼────────────┼───────────┼───────────┼────────────┼────────┼─────────────┤ │...│ │ │ │ │ │ │ └───┴────────────┴───────────┴───────────┴────────────┴────────┴─────────────┘ Declar pe propria răspundere că datele înscrise sunt reale, în caz contrar voi suporta rigorile prevederilor legale în vigoare privind falsul în declaraţii. Anexez următoarele documente: 1. Copie de pe autorizaţia pentru efectuarea însămânţării artificiale; 2. Copie de pe contractul pentru furnizarea azotului lichid; 3. Copie de pe contractul pentru constituirea bazei de date privind însămânţarea artificială şi fătarea. Data ______________ Semnătura, (şi ştampila în cazul persoanelor juridice) Anexa 8 la anexa L Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală