ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*)
Pe scurt
Această ordonanță de urgență reglementează drepturile și obligațiile părților implicate în contractele de credit pentru consumatori, transpunând o directivă europeană pentru a asigura un cadru unitar și a proteja consumatorii.
Ce reglementează
- Drepturile și obligațiile consumatorilor și creditorilor în contractele de credit.
- Condițiile de acordare și rambursare a creditelor pentru consumatori.
- Excepțiile de la aplicarea legii pentru anumite tipuri de contracte de credit.
- Definiții clare pentru termeni precum "consumator", "creditor", "costul total al creditului" și "dobânda anuală efectivă".
Cui îi privește
- Persoanelor fizice (consumatori) care contractează credite în scopuri necomerciale sau neprofesionale.
- Persoanelor juridice (creditori) care acordă credite în exercitarea activității lor comerciale sau profesionale pe teritoriul României.
Puncte cheie
- Legea nu se aplică contractelor de închiriere/leasing fără obligația de cumpărare, contractelor de credit cu rambursare în termen de o lună (descoperit de cont), sau celor fără dobândă și cu costuri nesemnificative (până la 0,5% din valoarea contractului) și termen de rambursare de 3 luni.
- Sunt excluse și creditele acordate de angajatori angajaților în condiții avantajoase, creditele pentru tranzacții cu instrumente financiare, cele rezultate din hotărâri judecătorești, amânările gratuite de plată, creditele garantate cu bunuri mobile unde răspunderea e limitată la bun, și creditele acordate unui public restrâns în condiții avantajoase.
- Contractele de credit privind vânzarea/cumpărarea de bunuri imobile sau garantate cu ipotecă pe imobile sunt, de asemenea, exceptate.
- "Costul total al creditului pentru consumatori" include toate costurile (dobânzi, comisioane, taxe) cunoscute de creditor, cu excepția taxelor notariale, și primele de asigurare dacă sunt obligatorii pentru obținerea creditului.
Textul legii
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*) privind contractele de credit pentru consumatori (actualizată până la data de 30 septembrie 2016*) ---------- Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene. Ţinând cont de faptul că în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european şi că s-ar crea o denaturare a concurenţei, luând în considerare faptul că actul normativ încurajează mobilitatea consumatorilor în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în condiţii contractuale mai avantajoase, posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fără a plăti penalităţi excesive, în condiţiile generate de criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie, actul normativ creează cadrul necesar pentru relansarea acordării de credite în condiţii de transparentă şi liberă concurenţă, instituindu-se astfel mecanisme care să menţină un grad suficient de solvabilitate atât debitorilor, cât şi creditorilor, pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin.
- a)contracte de închiriere sau de leasing, în cazul în care obligaţia de cumpărare a obiectului contractului nu este stabilită nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat; ...
- b)contracte de credit sub forma «descoperitului de cont"», pe baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună; ...
- c)contracte de credit pe baza cărora creditul este acordat fără dobândă şi fără alte costuri, precum şi contracte de credit cu termen de rambursare într-o perioadă de 3 luni şi pentru care sunt de plătit numai costuri nesemnificative. Prin costuri nesemnificative se înţelege costuri de până la 0,5% din valoarea contractului de credit; ...
- d)contracte de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru aceştia, fără dobândă sau cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată pe piaţă şi care nu se oferă în general publicului; ...
- e)contracte de credit încheiate cu firmele de investiţii, aşa cum sunt definite la art. 2 alin.
- p)şi
- x)din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu modificările ulterioare, sau cu instituţiile de credit definite la art. 7 alin.
- f)contracte de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă autoritate instituită conform prevederilor legale; ...
- g)contracte de credit referitoare la amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente, neînţelegându-se prin acestea contractele de restructurare, de reeşalonare etc.; ...
- h)contracte de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună la dispoziţia creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cărora răspunderea juridică a consumatorului este strict limitată la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin aceasta contractele de credit în temeiul cărora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat; ...
- i)contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns pe baza unei dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă sau fără dobândă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu dobânzi mai mici decât cele practicate în mod normal pe piaţă. ...
- j)contractelor de credit privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile, contractelor de credit ce implică un drept legat de un bun imobil. ... ---------- Lit.
- j)a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016. ---------- Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. Articolul 3 În cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont", potrivit cărora creditul trebuie rambursat la cerere sau într-o perioadă de maximum 3 luni, se aplică numai art. 1 -8, art. 9 alin.
- Articolul 4 În cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont cu aprobare tacită" se aplică numai art. 1-7, art. 35-44, art. 56, 57 şi art. 79-
- Articolul 5 Se aplică numai prevederile art. 1-10, art. 21-29, art. 31-34, art. 45, art. 46 alin.
- i)şi lit. m), art. 48, 50, 51, art. 54-57, art. 66-78 şi ale art. 80-96 contractelor de credit încheiate de o organizaţie care îndeplineşte următoarele condiţii: ---------- Partea introductivă a art. 5 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- a)este constituită în avantajul reciproc al membrilor săi; ...
- b)nu obţine profit pentru alte persoane, ci doar pentru membrii săi; ...
- c)îndeplineşte un rol social conform legislaţiei; ...
- d)primeşte şi gestionează numai contribuţii ale membrilor săi şi le oferă surse de creditare numai acestora; ...
- e)acordă credit cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată în mod obişnuit pe piaţă sau în limitele unui plafon prevăzut de legislaţie; ...
- f)componenţa acesteia este limitată la persoane care îşi au reşedinţa sau locul de muncă într-o anumită regiune sau la angajaţi şi pensionari ai unui anumit angajator ori la persoane care îndeplinesc alte cerinţe prevăzute de legislaţie, cerinţe care reprezintă baza pe care se întemeiază o legătură comună între membri. ... Articolul 6
- a)consumatorul şi-a încălcat deja obligaţiile cuprinse în contractul de credit iniţial; ...
- b)astfel de formalităţi ar fi susceptibile de a elimina posibilitatea unor acţiuni în instanţă în legătură cu respectiva încălcare; ...
- c)consumatorul nu ar fi, prin aceasta, obligat să respecte clauze contractuale mai puţin favorabile decât cele din contractul de credit iniţial. ...
- a)creditul în cauză serveşte exclusiv finanţării unui contract care are ca obiect furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu; ...
- b)contractul de credit şi contractul de achiziţie de bunuri sau servicii formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială; ... 4. costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate; 5. creditor - persoana juridică, inclusiv sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor financiare nebancare din străinătate, care desfăşoară activitate pe teritoriul României şi care acordă sau se angajează să acorde credite în exerciţiul activităţii sale comerciale ori profesionale; 6. dobânda anuală efectivă - costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz; 7. descoperit de cont - contract de credit explicit pe baza căruia un creditor pune la dispoziţia unui consumator fonduri care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului; 8. descoperit de cont cu aprobare tacită - "descoperit de cont", acceptat în mod tacit, prin care un creditor pune la dispoziţia unui consumator fonduri care depăşesc soldul curent al contului curent al consumatorului sau "descoperitul de cont" convenit; 9. intermediar de credit - persoană fizică sau juridică ce nu acţionează în calitate de creditor şi care, în cursul exercitării activităţii sale comerciale ori profesionale, în schimbul unui onorariu, ce poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită, desfăşoară cel puţin una din următoarele activităţi:
- a)prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit; ...
- b)oferă asistenţă consumatorilor prin organizarea de activităţi pregătitoare privind contractele de credit, altele decât cele de la lit. a); ...
- c)încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului; ... 10. intermediarul de credit cu titlu auxiliar - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de intermediere de credite cu titlu auxiliar activităţii sale principale; 11. rata dobânzii aferente creditului - rata dobânzii, exprimată ca procent fix sau variabil aplicat anual sumei trase din credit; 12. rata fixă a dobânzii aferente creditului - convenirea de către părţi în contractul de credit asupra unei singure rate a dobânzii aferente creditului pentru întreaga durată a contractului de credit sau asupra mai multor rate ale dobânzii aferente creditului pentru termene parţiale aplicând exclusiv un procentaj fix specific. În cazul în care nu sunt stabilite toate ratele dobânzii aferente creditului în contractul de credit, se consideră că rata dobânzii aferente creditului este fixă numai pentru termenele parţiale pentru care ratele dobânzii aferente creditului sunt stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit în momentul încheierii contractului de credit; 13. valoarea totală a creditului - plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie pe baza unui contract de credit; 14. valoarea totală plătibilă de către consumator - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator; 15. suport durabil - orice instrument care permite consumatorului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, în aşa fel încât acestea să fie accesibile pentru consultare în viitor pe o perioadă de timp adecvată scopului informaţiilor, şi care permite reproducerea fidelă a informaţiilor stocate; 16. unitate comercială - se consideră că există unitate comercială în una dintre următoarele situaţii:
- a)furnizorul sau prestatorul de servicii finanţează el însuşi creditul pentru consumator; ...
- b)creditul este finanţat de un terţ, iar creditorul foloseşte serviciile furnizorului sau ale prestatorului pentru încheierea contractului de credit sau pentru pregătirea acestuia; ...
- c)bunurile respective sau prestarea unui anumit serviciu sunt specificate în mod expres în contractul de credit. ... 17. entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe - persoane juridice, altele decât creditorii, cu un capital social minim subscris şi vărsat ce nu poate fi mai mic de 500.000 lei, care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe şi/sau care obţin drepturile, conform art. 70 alin.
- a)rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator; ...
- b)valoarea totală a creditului; ...
- c)dobânda anuală efectivă; ...
- d)durata contractului de credit; ...
- e)în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans; ...
- f)după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor. ...
- a)cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puţin de 15 zile înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă; ...
- b)pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat; ... ---------- Lit.
- b)a alin.
- c) prin intermediul formularului "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr.
- ... (2^1) Informaţiile precontractuale trebuie redactate astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtări sau iniţiale ale unor denumiri, cu excepţia celor prevăzute de lege sau de limbajul obişnuit. Termenii tehnici vor fi explicitaţi la solicitarea consumatorului, în scris, fără costuri suplimentare. ---------- Alin. (2^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- a)tipul de credit; ...
- b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat; ...
- c)valoarea totală a creditului şi condiţiile care guvernează tragerea; ...
- d)durata contractului de credit; ...
- e)în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate, bunul ori serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia; ...
- f)rata dobânzii aferente creditului; ...
- g)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul al ratei dobânzii, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile de mai sus pentru toate ratele aplicabile; ...
- h)dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; în cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit şi valoarea totală a creditului, creditorul trebuie să ia în considerare aceste componente; ...
- i)în cazul în care un contract de credit prevede modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, şi creditorul foloseşte ipoteza prevăzută în anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie să indice faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobânzi anuale efective mai mari; ...
- j)suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile vor fi alocate pentru rambursare diferitelor solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului; ...
- k)comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operaţiuni de plată, cât şi trageri din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, împreună cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate; ...
- l)existenţa taxelor, onorariilor şi costurilor pe care consumatorul trebuie să le plătească în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale; ...
- m)obligaţia, după caz, de a încheia un contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, în special o asigurare, în cazul în care încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate; ...
- n)rata dobânzii aplicabile în cazul ratelor restante, măsurile pentru ajustarea acesteia şi orice alte costuri intervenite în caz de nerespectare a contractului; ...
- o)o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor. Avertizarea trebuie să conţină, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit şi termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită; ... ---------- Lit.
- o)a alin.
- p)garanţiile solicitate; ...
- q)existenţa sau lipsa dreptului de retragere; ...
- r)dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită potrivit prevederilor art. 66-69; ...
- s)dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin.
- t)dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil. În acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevăzut în anexa nr. 2, se reformulează după cum urmează: «Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveţi dreptul să primiţi un exemplar al proiectului de contract de credit.» Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne; ... ------------ Lit.
- t)a alin.
- a)cheltuieli aferente întocmirii dosarului de credit, ...
- b)cheltuieli estimative aferente constituirii ipotecii şi evaluării garanţiilor. ... ---------- Lit.
- b)a alin.
- b)din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde cel puţin următoarele:
- a)elementele prevăzute la art. 14 alin.
- g)şi lit. j); ...
- b)dobânda anuală efectivă, ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ; ...
- c)valoarea totală plătibilă de către consumator. ... Articolul 16 În cazul în care, la cererea consumatorului, contractul a fost încheiat folosind un mijloc de comunicare la distanţă care nu permite furnizarea informaţiilor în conformitate art. 11, 12 şi 14, în special în situaţia prevăzută la art. 15, creditorul furnizează consumatorului toate informaţiile precontractuale folosind formularul "Informaţii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, imediat după încheierea contractului de credit. Articolul 17
- a)explicarea informaţiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor art. 11, 12 şi 14; ...
- b)caracteristicile esenţiale ale produselor propuse şi efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului; ...
- c)explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel încât consumatorii să înţeleagă ce plătesc; ...
- d)consecinţele neplăţii din partea consumatorului. ... Articolul 19 Se interzice perceperea unui comision de analiză dosar în cazul în care creditul nu se acordă. Articolul 20
- a)cu suficient timp, dar nu mai puţin de 15 zile, înainte ca un consumator să încheie un contract de credit sau să accepte o ofertă; ...
- b)pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat; ... ----------- Lit.
- b)a alin.
- a)tipul de credit; ...
- b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al creditorului, precum şi, după caz, numele şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat; ...
- c)valoarea totală a creditului; ...
- d)durata contractului de credit; ...
- e)rata dobânzii aferente creditului; ...
- f)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit şi condiţiile în care acele costuri pot fi modificate; ...
- g)dobânda anuală efectivă ilustrată prin intermediul unui exemplu reprezentativ care menţionează toate ipotezele folosite pentru calculul dobânzii respective; ...
- h)condiţiile şi procedura pentru încetarea contractului de credit; ...
- i)pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului, după caz; ...
- j)rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor întârziate, măsurile pentru ajustarea acesteia şi, după caz, orice penalităţi plătibile în caz de neplată; ...
- k)dreptul consumatorului de a fi informat imediat şi gratuit, potrivit prevederilor art. 32 alin.
- l)pentru contractele de credit de tipul celor prevăzute la art. 3, informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, după caz, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri; ...
- m)după caz, termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă juridică obligatorie pentru creditor. ... Articolul 26
- a)valoarea, numărul şi frecvenţa plăţilor care vor fi efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care plăţile se vor aloca, în scopul rambursării, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului; ...
- b)dreptul de rambursare anticipată şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care aceasta va fi stabilită. ...
- Articolul 34 La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţă. --------- Art. 34 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie
- Articolul 35
- a)se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie; ... --------- Lit.
- a)a alin.
- b)se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie; ... ----------- Lit.
- b)a alin.
- c)se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent dacă depunerea se efectuează de către titular sau de către o altă persoană; ...
- d)se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit. ...
- e)se interzice perceperea unui comision, unui tarif, unei speze bancare sau a oricărui alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţă a ratelor; ... ---------- Lit.
- e)a alin.
- f)se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii. ... ---------- Lit.
- f)a alin.
- a)dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului; ... ----------- Lit.
- a)a art. 37 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- b)abrogată; ... ---------- Lit.
- b)a art. 37 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- c)în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă; ... ---------- Lit.
- c)a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- d)modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia; ... ---------- Lit.
- d)a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- e)elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor. ... ---------- Lit.
- e)a art. 37 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. Articolul 37^1 În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiară a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare. ---------- Art. 37^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010. Articolul 38
- a)fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luând în calcul la numărătorul fracţiei formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadenţe, iar la numitorul aceleiaşi fracţii, 365 sau 366 de zile, după caz; ...
- b)fie luând în calcul la numărătorul fracţiei numărul 30 zile, iar la numitorul fracţiei numărul 360. ... (1^1) Rambursarea creditelor se poate face în două moduri: prin rate egale (anuităţi) sau prin rate descrescătoare. Consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea prin care doreşte să ramburseze creditul. --------- Alin. (1^1) al art. 38 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010.
- Articolul 39 În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului. --------- Art. 39 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie
- Articolul 40
- a)consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi a condiţiilor contractuale; ...
- b)creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului; ... ---------- Lit.
- b)a alin.
- c)creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori; ... ---------- Lit.
- c)a alin.
- d)creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă. ... ---------- Lit.
- d)a alin.
- a)contul curent a fost deschis anterior contractării creditului, în vederea derulării altor operaţiuni; ...
- b)la data încetării contractului de credit, contul curent este utilizat pentru alte servicii contractate de către consumator; ...
- c)conturile sunt poprite sau indisponibilizate, conform prevederilor legale, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de creditorul însuşi sau faţă de terţi. ... Articolul 44 Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie să fie semnată, datată şi cu număr de înregistrare. Orice notificare ce nu conţine aceste minime informaţii este considerată nulă de drept. Articolul 45 Art. 33, 34 şi 46-49 nu aduc atingere normelor naţionale ce respectă legislaţia comunitară privind valabilitatea încheierii contractelor de credit. Secţiunea a 2-a Informaţii ce trebuie incluse în contractele de credit Articolul 46
- a)tipul de credit; ...
- b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru/adresa de domiciliu a părţilor contractante, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarilor de credit implicaţi; ...
- c)durata contractului de credit; ...
- d)valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea creditului; ...
- e)în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la plată pentru un anumit bun sau serviciu ori în cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv şi preţul de achiziţie al acestuia; ...
- f)rata dobânzii aferente creditului şi tipul acesteia, fixă sau variabilă; ... -------- Lit.
- f)a alin.
- g)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile prevăzute anterior privind toate ratele dobânzii aplicabile; ...
- h)dobânda anuală efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate; ...
- i)suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate de către consumator şi, după caz, ordinea în care se vor efectua plăţile, în scopul rambursării, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobânzii aferente creditului; ...
- j)în cazul rambursării în rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit pe durată determinată, dreptul consumatorului de a primi, la cerere şi gratuit, în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit, pe hârtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare; ...
- k)în cazul în care costurile şi dobânzile trebuie plătite fără a se rambursa nicio parte din valoarea totală a creditului, un extras care arată perioadele şi condiţiile pentru plata dobânzii şi a oricăror costuri aferente creditului; ...
- l)costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care înregistrează atât operaţiunile de plată, cât şi tragerile din credit, cu excepţia cazului în care deschiderea unui cont este opţională, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plată atât pentru operaţiuni de plată, cât şi pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum şi condiţiile în care aceste costuri pot fi modificate; ...
- m)rata dobânzii, în cazul plăţilor restante, aplicabilă la data încheierii contractului de credit şi măsurile pentru ajustarea acesteia şi, după caz, orice costuri datorate în caz de neplată; ...
- n)o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor; contractul de credit va conţine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul este atenţionat despre raportarea la Biroul de credit, Centrala Riscurilor Bancare şi/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor datorate, dacă există această obligaţie de raportare; ...
- o)după caz, o menţiune potrivit căreia va fi necesară plata unor taxe, onorarii şi costuri în legătură cu încheierea, publicitatea şi/sau înregistrarea contractului de credit şi a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale; ...
- p)garanţiile şi asigurările necesare, dacă există; ...
- q)existenţa sau inexistenţa unui drept de retragere, termenul în care acel drept poate fi exercitat şi alte condiţii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informaţii privind obligarea consumatorului de a plăti creditul sau partea de credit trasă şi dobânda, potrivit prevederilor art. 59 alin.
- r)informaţii privind drepturile care rezultă din art. 63-65, precum şi condiţiile pentru exercitarea acestor drepturi; ...
- s)dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie şi modul în care va fi determinată această compensaţie; ... ş) procedura care trebuie urmată în exercitarea dreptului de a solicita încetarea contractului de credit; ...
- t)dacă există sau nu un mecanism extrajudiciar de reclamaţie şi despăgubire pentru consumator şi, în caz afirmativ, modalităţile de acces la acesta; ... ţ) alte condiţii şi clauze contractuale; ...
- u)adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. ...
- a)în mod gratuit; ...
- b)în orice moment pe întreaga durată a contractului de credit; ...
- c)pe hârtie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului. ...
- a)ratele datorate; ...
- b)termenele şi condiţiile de plată ale acestor sume. ...
- a)rambursarea valorii totale a creditului; ...
- b)dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului; ...
- c)orice costuri suplimentare. ...
- a)tipul de credit; ...
- b)identitatea şi adresa sediului social şi a punctului de lucru/adresa de domiciliu a părţilor contractante, precum şi, după caz, identitatea şi adresa sediului social şi/sau a punctului de lucru ori, după caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat; ...
- c)durata contractului de credit; ...
- d)valoarea totală a creditului şi condiţiile care reglementează tragerea; ...
- e)rata dobânzii aferente creditului; ...
- f)condiţiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum şi termenele, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii aferente creditului şi, în cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii aferente creditului în circumstanţe diferite, informaţiile prevăzute anterior privind toate ratele dobânzii aplicabile; ...
- g)dobânda anuală efectivă şi costul total al creditului pentru consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menţionează toate ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum se prevede la art. 73 coroborat cu art. 7 pct. 4 şi 6; ...
- h)o menţiune conform căreia consumatorului i se poate solicita în orice moment rambursarea integrală, la cerere, a creditului, dar nu mai puţin de 15 zile de la data solicitării; ...
- i)informaţii cu privire la costurile aplicabile încă de la momentul încheierii contractului de credit, precum şi, după caz, condiţiile în care pot fi modificate aceste costuri. ... Secţiunea a 3-a Informaţii privind rata dobânzii aferente creditului Articolul 50
- a)valoarea plăţilor de efectuat după intrarea în vigoare a noii rate a dobânzii aferente creditului; ...
- b)în cazul în care numărul sau frecvenţa plăţilor se modifică, informaţii în legătură cu acestea. ... Articolul 51 La solicitarea expresă a consumatorului, se poate conveni în contractul de credit ca informaţiile prevăzute la art. 50 să fie transmise periodic consumatorului dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- a)modificarea ratei dobânzii aferente creditului este determinată de o modificare a ratei de referinţă; ...
- b)noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare; ...
- c)informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea. ... Secţiunea a 4-a Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont" Articolul 52
- a)în mod regulat; ...
- b)prin intermediul unui extras de cont; ...
- c)pe hârtie sau pe alt suport durabil. ...
- a)perioada exactă la care se referă extrasul de cont; ...
- b)cuantumurile şi datele tragerilor; ...
- c)soldul din extrasul anterior şi data acestuia; ...
- d)noul sold; ...
- e)datele şi sumele plăţilor efectuate de consumator; ...
- f)rata dobânzii aferente creditului aplicată; ...
- g)orice costuri care au fost aplicate; ...
- h)după caz, suma minimă de plată. ... Articolul 53
- a)pe hârtie sau pe alt suport durabil; ...
- b)înainte ca modificarea respectivă să intre în vigoare. ...
- a)modificarea ratei dobânzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referinţă; ...
- b)noua rată de referinţă este făcută publică prin mijloace corespunzătoare; ...
- c)informaţiile privind noua rată de referinţă sunt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea. ... Secţiunea a 5-a Contractele de credit pe durată nedeterminată Articolul 54
- a)depăşirea limitei de credit; ...
- b)suma cu care a fost depăşită limita de credit; ...
- c)rata dobânzii aferente creditului; ...
- d)orice penalităţi, costuri sau dobânzi aplicabile restanţelor. ...
- a)data încheierii contractului de credit; ...
- b)data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele, condiţiile contractuale şi informaţiile potrivit prevederilor art. 33-49, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei la care se face referire la lit. a). ... Articolul 59
- a)se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului şi accesibil acestuia; ...
- b)este transmisă prin mijloace admise legal, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia; ...
- c)este expediată înainte de expirarea termenului. ...
- b)se efectuează fără nicio întârziere nejustificată şi nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor. ... Articolul 60 Creditorul nu este îndreptăţit la nicio altă compensaţie din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepţia compensaţiei pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administraţiei publice. Articolul 61 În cazul în care creditorul sau un terţ, pe baza unui contract între terţ şi creditor, prestează un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, iar consumatorul îşi exercită dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor din prezenta secţiune, obligaţiile consumatorului ce decurg din serviciul accesoriu respectiv încetează. Articolul 62 În cazul în care consumatorul dispune de un drept de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 58-61, se aplică prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile din:
- a)art. 9-13 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare; ...
- b)art. 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată. ... Secţiunea a 2-a Dreptul de retragere în cazul contractelor de credit legate Articolul 63 În cazul în care consumatorul şi-a exercitat un drept de retragere dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 106/1999, republicată, sau a altor actelor normative ce transpun sau ce creează cadrul de aplicare pentru actele normative comunitare, acesta nu mai are obligaţii în temeiul unui contract de credit legat. Articolul 64 În cazul în care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate îndrepta împotriva comerciantului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 65
- a)1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; ...
- b)0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. ...
- a)rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată; ...
- b)contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont"; ...
- c)rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. ... Articolul 69 Orice compensaţie nu poate depăşi cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit. Capitolul VI Cesiunea ---------- Titlul Cap. VI a fost modificat de pct. 6 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016. Articolul 70
- ... ---------- Art. 70 a fost modificat de pct. 7 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie
- Articolul 71
- a)numele şi datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entităţii care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum şi, după caz, ale reprezentantului acesteia din România; ...
- b)numele creditorului original de la care a fost preluată creanţa; ...
- c)data la care s-a realizat cesiunea; ...
- d)cuantumul sumei datorate şi documentele ce atestă această sumă; ...
- e)conturile în care se vor efectua plăţile. ...
- a)termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator; ...
- b)dreptul consumatorului de a transmite entităţii care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe o contestaţie a existenţei debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării; ...
- c)dreptul consumatorului de a primi răspuns în termen de 15 zile calendaristice la contestaţia formulată; ...
- d)dreptul consumatorului de a se adresa direct instanţei de judecată în cazul în care contestă existenţa debitului ori a cuantumului acestuia; ...
- e)faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaştere a sumei de către acesta şi nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanţei de judecată. ...
- a)eşalonarea plăţii sumelor datorate; ...
- b)reducerea sumei totale de plată; ...
- c)oferirea unei perioade fără plăţi; ...
- d)consolidarea mai multor datorii. ... ---------- Art. 71^1 a fost introdus de pct. 8 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016. Articolul 71^2 Se interzice:
- a)cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România; ...
- b)perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe; ...
- c)perceperea de costuri aferente activităţii de recuperare de către entităţile de recuperare creanţe, cu excepţia costurilor aferente procedurilor de executare silită; ...
- d)derularea activităţilor de recuperare creanţe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin.
- b)şi până când este transmis consumatorului răspunsul la contestaţie; ...
- e)utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor; ...
- f)utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanţe, de ameninţări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputaţia sau proprietatea; ...
- g)contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia; ...
- h)contactarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului; ...
- i)afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/ somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată; ...
- j)comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20,00-09,00. ... ---------- Art. 71^2 a fost introdus de pct. 8 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016. Capitolul VII Dobânda anuală efectivă Articolul 72 Dobânda anuală efectivă, care este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor, trageri, rambursări şi costuri, prezente sau viitoare, convenite de creditor şi de consumator, este calculată potrivit formulei matematice prevăzute în anexa nr. 1 pct. I. Articolul 73
- a)costurile administrării unui cont care înregistrează atât operaţiunile de plată, cât şi tragerile; ...
- b)costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operaţiunile de plată, cât şi pentru trageri; ...
- c)alte costuri privind operaţiunile de plată. ...
- b)costurile suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit; ...
- c)alte costuri, în afara preţului de achiziţie pe care, pentru achiziţii de bunuri şi servicii, consumatorul este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacţia este efectuată în numerar sau pe credit. ... Articolul 74 Calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza potrivit căreia contractul de credit urmează să rămână valabil pentru perioada convenită, iar creditorul şi consumatorul îşi vor îndeplini obligaţiile în condiţiile şi în termenele convenite în contractul de credit. Articolul 75 În cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variaţii ale ratei dobânzii aferente creditului, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii aferente creditului şi celelalte costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul iniţial şi se aplică până la încetarea contractului de credit. Articolul 76 Dacă este necesar, ipotezele suplimentare prevăzute în anexa nr. 1 pot fi utilizate la calculul dobânzii anuale efective. Capitolul VIII Anumite obligaţii ale intermediarilor de credit faţă de consumatori Articolul 77 Intermediarul de credit indică în materialele publicitare şi în documentaţia destinată consumatorilor sfera atribuţiilor deţinute, în special dacă lucrează exclusiv cu unul sau mai mulţi creditori sau ca broker independent. Articolul 78
- a)intermediarul de credit face cunoscut consumatorului onorariul perceput; ...
- b)consumatorul şi intermediarul de credit convin asupra onorariului pe hârtie sau pe alt suport durabil. ...
- Articolul 82 În cazul în care, pe baza aceluiaşi contract, consumatorului i se prestează atât servicii de creditare, cât şi servicii de plată, furnizorii de servicii financiare oferă consumatorilor informaţiile şi respectă drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/
- ---------- Art. 82 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie
- Articolul 83 În cazul contractelor de leasing care intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile art. 66-69 privind rambursarea anticipată se aplică după o perioadă de 12 luni de la încheierea contractului. Articolul 84 Consumatorii nu îşi pierd protecţia acordată prin prezenta ordonanţă de urgenţă în cazul în care se stabileşte ca lege aplicabilă contractului legea unui stat nemembru, în cazul în care contractul de credit are o strânsă legătură cu teritoriul unuia sau al mai multor state membre. Capitolul X Competenţă, sesizare şi control Articolul 85
- a)respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate; ...
- b)restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile; ...
- c)aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale, în termen de maximum 15 zile; ...
- d)repararea deficienţelor constatate prin procesul-verbal, în termen de maximum 15 zile. ...
- a)suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile art. 8 şi 9, până la intrarea în legalitate; ...
- b)aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile. ...
- a)sau
- b)se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. ...
- Articolul 89^1 Încălcarea prevederilor art. 30 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 80.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. ---------- Art. 89^1 a fost introdus de pct. 10 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie
- Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 90 La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se abrogă. Articolul 91 De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai contractelor încheiate cu persoane juridice, cu excepţia art. 1, art. 2 lit. a)-g), art. 3-5, 10-12, art. 13 alin.
- h)şi
- i)vor avea următorul cuprins: "
- h)costul total al creditului pentru împrumutat - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte împrumutatul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
- i)valoarea totală plătibilă de împrumutat - suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru împrumutat;". ... 2. Articolul 8 va avea următorul cuprins: "Art. 8. - La solicitarea unei oferte de credit, instituţia autorizată are obligaţia de a oferi gratuit împrumutatului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare şi un exemplar al proiectului contractului de credit." 3. La articolul 9 alineatul
- e)şi
- f)vor avea următorul cuprins: "Art. 9. -
- b)rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru împrumutat; ... ............................................................................
- e)valoarea totală plătibilă de împrumutat; ...
- f)costurile aferente contractului de asigurare, în cazurile în care, pentru acordarea creditului, împrumutatul este obligat să încheie un contract de asigurare." ... 4. Articolul 33^1 va avea următorul cuprins: "Art. 33^1. -
- ---------- Art. 95 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie
- Articolul 95^1
- a)sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde contravenţional şi/sau penal în faţa autorităţilor publice; ...
- b)persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţa adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate; ...
- c)în cazul societăţilor de recuperare creanţe, modul în care este remunerat şi motivat personalul nu trebuie să depindă exclusiv de realizarea unor obiective privind recuperarea creanţelor şi nici nu este raportat exclusiv la sumele recuperate. ...
- a)renunţă în mod explicit la înregistrare sau nu a desfăşurat activităţi de recuperare creanţe, după caz, activităţi de creditare, în ultimele 6 luni; ...
- b)a obţinut înregistrarea prin declaraţii false sau înşelătoare sau prin orice alte mijloace nelegitime constatate conform legii; ...
- c)nu mai îndeplineşte cerinţele în temeiul cărora a fost înregistrat; ...
- d)a încălcat în mod repetat prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor; ...
- e)a încălcat grav sau sistematic prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. ... ---------- Art. 95^1 a fost introdus de pct. 11 al art. 130, Cap. XXIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 20 septembrie 2016. Articolul 96 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 133 din 22 mai 2008, cu excepţia art. 19, 20, 35-44, art. 71 alin.
- PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ---------------- Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu Bucureşti, 9 iunie
- Nr.
- Anexa 1 I. Ecuaţia fundamentală care exprimă echivalenţa dintre trageri, pe de o parte, şi rambursări şi costuri, pe de altă parte Ecuaţia fundamentală, care stabileşte dobânda anuală efectivă (DAE), exprimă, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totală prezentă a tragerilor, pe de o parte, şi valoarea totală prezentă a rambursărilor şi a costurilor suportate, pe de altă parte, adică: m m' Σ C(K)(1 + X)^-t(k) = Σ D(l)(1 + x)^-S(l), k=1 l=1 unde: - X este DAE: - m este numărul ultimei trageri; - k este numărul unei trageri, astfel 1 = k = m; - C(k) este valoarea tragerii k; - t(k) este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei trageri ulterioare, astfel t
- l)este valoarea unei rambursări sau a costurilor suportate; - S(
- l)este intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de an, dintre data primei trageri şi data fiecărei rambursări sau costuri suportate. Observaţii:
- a)Sumele plătite de ambele părţi la diferite momente nu trebuie să fie egale şi nu trebuie să fie plătite la intervale egale. ...
- b)Data începerii este cea a primei trageri. ...
- c)Intervalele dintre datele utilizate la calcule sunt exprimate în ani sau în fracţiuni de an. Un an se consideră a avea 365 de zile sau 366 de zile pentru anii bisecţi, 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea 30,41666 zile, adică 365/12, indiferent dacă este sau nu un an bisect. ...
- d)Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puţin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la prima zecimală se adaugă unu. ...
- e)Ecuaţia poate fi rescrisă folosindu-se o singură sumă şi conceptul de fluxuri (A(k)), care vor fi pozitive sau negative, cu alte cuvinte fie plătite, fie primite în perioade de la 1 la k, exprimate în ani, adică: ... n S = Σ A(k)(1 + X)^-t(
- k)k=1 S fiind balanţa de fluxuri prezentă. În cazul în care scopul este păstrarea echivalenţei fluxurilor, valoarea va fi zero. II. Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul dobânzii anuale efective
- a)În cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privinţa efectuării tragerilor, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă imediat şi în întregime. ...
- b)În cazul în care prin contractul de credit se oferă, în general, consumatorului libertate în privinţa efectuării tragerilor, dar se impune, printre diferitele modalităţi de tragere, o limitare în ceea ce priveşte valoarea creditului şi perioada de timp, se consideră că valoarea creditului este trasă în conformitate cu aceste limite de tragere şi la prima dată prevăzută în contract. ...
- c)În cazul în care prin contractul de credit se prevăd modalităţi de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă la nivelul cel mai mare al costurilor şi al ratei dobânzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit. ...
- d)În cazul unui contract de credit sub forma "descoperit de cont", se consideră că valoarea totală a creditului este trasă în totalitate şi pe întreaga durată a contractului de credit. În cazul în care durata facilităţii de tip "descoperit de cont" nu este cunoscută, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei că durata creditului este de 3 luni. ...
- e)În cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decât cel sub forma "descoperitului de cont", se prezumă că: ... 1. creditul se acordă pentru o perioadă de un an, începând de la data tragerii iniţiale, şi că plata finală efectuată de consumator lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile şi alte eventuale costuri; 2. valoarea totală a creditului este rambursată de consumator în tranşe lunare egale, începând cu o lună după data tragerii iniţiale. Totuşi, în cazurile în care valoarea totală a creditului trebuie să fie rambursată în totalitate, într-o singură tranşă, în cadrul fiecărei perioade de plată, tragerile şi rambursările succesive ale valorii totale efectuate de către consumator se presupune că sunt efectuate de-a lungul unei perioade de un an. Dobânzile şi alte costuri se aplică în conformitate cu aceste trageri şi rambursări ale valorii totale şi astfel cum se prevede în contractul de credit. În sensul prezentei litere, un contract de credit pe durată nedeterminată este un contract de credit fără durată fixă şi care include creditele care trebuie să fie rambursate în totalitate în cadrul unei perioade de timp sau după o perioadă de timp, dar care, odată ce au fost rambursate, devin disponibile pentru o altă tragere.
- f)În cazul unor contracte de credit, altele decât cele privind "descoperitul de cont" şi creditele pe durată nedeterminată, astfel cum sunt menţionate în ipotezele stabilite la lit.
- d)şi e): ... 1. se presupune că rambursarea se efectuează la prima dată prevăzută pentru aceasta în contractul de credit şi pentru suma cea mai mică prevăzută în acest contract, dacă data sau valoarea unei rambursări din valoarea totală a creditului, care trebuie să fie efectuată de către consumator, nu poate fi stabilită; 2. dacă data încheierii contractului de credit nu este cunoscută, se presupune că data tragerii iniţiale este data care reiese din intervalul cel mai scurt dintre data tragerii iniţiale şi data primei plăţi efectuate de către consumator.
- g)În cazul în care data sau valoarea unei plăţi care trebuie să fie efectuată de către consumator nu poate fi stabilită pe baza contractului de credit sau a ipotezelor menţionate la lit. d),
- e)sau f), se presupune că plata se efectuează în conformitate cu datele şi condiţiile solicitate de către creditor şi, atunci când acestea nu sunt cunoscute: ... 1. dobânzile sunt achitate împreună cu rambursările din valoarea totală a creditului; 2. un cost care nu este purtător de dobânzi, exprimat sub forma unei sume unice, este achitat la data încheierii contractului de credit; 3. costurile care nu sunt purtătoare de dobânzi, exprimate sub forma mai multor plăţi, sunt achitate la intervale regulate, începând cu data primei rambursări din valoarea totală a creditului, şi, în cazul în care valoarea acestor plăţi nu este cunoscută, se presupune că acestea au valori egale; 4. plata finală lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile şi alte costuri eventuale.
- h)În cazul în care plafonul creditului nu a fost încă convenit, acesta este considerat a fi de 5.367 lei. ...
- i)În cazul în care sunt oferite rate ale dobânzii aferente creditului şi costuri diferite pentru o perioadă sau sumă limitată, rata dobânzii aferente creditului şi costurile se consideră a fi la nivelul cel mai mare din întreaga durată a contractului de credit. ...
- j)Pentru contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii aferente creditului pentru perioadă iniţială, la sfârşitul căreia se stabileşte o nouă rată a dobânzii aferente creditului care este ulterior ajustată periodic în funcţie de un indice convenit, calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza că, la sfârşitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, rata dobânzii aferente creditului este aceeaşi ca la momentul calculării dobânzii anuale efective, pe baza valorii indicelui convenit la acel moment» ... -------------- Pct. II din anexa 1 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 134 din 26 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013, care modifică art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 73 din 27 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 29 noiembrie 2012. Anexa 2 INFORMAŢII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI 1. Identitatea şi datele de contact ale creditorului/intermediarului de credit ┌─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐ │Creditor │[Identitate] │ │Adresă │[Adresa sediului social/punctului de lucru │ │Telefon*) │ce urmează a fi folosită de consumator] │ │E-mail*) │ │ │Fax*) │ │ │Adresa internet*) │ │ ├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤ │După caz │[Identitate] │ │Intermediar de credit │[Adresa sediului social/punctului de │ │Adresă │lucru/adresa de domiciliu ce urmează a fi │ │Telefon*) │folosită de consumator] │ │E-mail*) │ │ │Fax*) │ │ │Adresa internet*) │ │ └─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘ -------- *) Această informaţie este facultativă pentru creditor. Ori de câte ori se indică "după caz", creditorul trebuie să completeze rubrica respectivă dacă informaţiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau să şteargă informaţiile respective sau rândul respectiv dacă informaţiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut în vedere. Indicaţiile dintre parantezele pătrate oferă explicaţii creditorului şi trebuie să fie înlocuite cu informaţiile corespunzătoare. 2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare ┌─────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐ │Tipul de credit │ │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Valoarea totală a creditului │ │ │Înseamnă plafonul sau sumele totale │ │ │puse la dispoziţie │ │ │în temeiul contractului de credit. │ │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Condiţiile care reglementează │ │ │tragerea creditului │ │ │Înseamnă modul şi momentul de │ │ │obţinere a banilor. │ │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Durata contractului de credit │ │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Ratele şi, dacă este cazul, ordinea │Va trebui să achitaţi următoarele: │ │în care acestea vor fi alocate │[Valoarea, numărul şi frecvenţa │ │ │plăţilor care trebuie efectuate de │ │ │consumator] │ │ │Dobânda şi/sau costurile se plătesc în │ │ │modul următor: │ ├─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Valoarea totală pe care va trebui să │[Suma dintre valoarea totală a │ │o achitaţi │creditului şi costul total al │ │Înseamnă suma împrumutată plus │creditului pentru consumator] │ │dobânda şi posibile costuri aferente │ │ │credit