Procedură din 8 iulie 2020
Despre ce este acest act?
Această procedură stabilește modul în care pot fi anulate obligațiile de plată accesorii (cum ar fi dobânzi sau penalități) datorate bugetului de stat, administrate de organul fiscal central.
Pentru cine: Toate categoriile de debitori, inclusiv persoane fizice, juridice, asocieri, persoane fizice care desfășoară activități economice independente, unități administrativ-teritoriale și instituții publice; Debitorii declarați insolvabili, persoanele cu răspundere solidară, debitorii aflați în insolvență sau dizolvare, precum și cei cu obligații accesorii nestinse la 31 martie 2020.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept penal
- Articole
- 9
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Anularea obligațiilor de plată accesorii.
- Amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii.
- Categoriile de obligații bugetare principale la care se aplică aceste facilități.
- Condițiile în care se pot depune declarații rectificative pentru a beneficia de anulare.
Pe cine privește acest act?
- Toate categoriile de debitori, inclusiv persoane fizice, juridice, asocieri, persoane fizice care desfășoară activități economice independente, unități administrativ-teritoriale și instituții publice.
- Debitorii declarați insolvabili, persoanele cu răspundere solidară, debitorii aflați în insolvență sau dizolvare, precum și cei cu obligații accesorii nestinse la 31 martie 2020.
Care sunt punctele cheie?
- Facilitățile fiscale sunt acordate de organul fiscal central sau, în anumite cazuri, de autoritățile/instituțiile care au transmis titlurile executorii.
- Obligațiile accesorii care pot fi anulate includ dobânzi/majorări de întârziere, penalități de întârziere/nedeclarare și orice alte obligații de plată accesorii.
- Aceste facilități se aplică obligațiilor bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, diferențelor declarate suplimentar prin declarații rectificative, obligațiilor stinse până la 31 martie 2020 și celor individualizate prin decizii de impunere în urma inspecțiilor fiscale în derulare la 14 mai 2020.
- Nu se amână la plată și nu se anulează accesoriile aferente ajutorului de stat de recuperat sau fondurilor ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, dacă instituția trebuie să vireze respectivele accesorii la bugetul UE.
Drept penal
Textul legii
Textul legii
Cuprins (9)
- Articolul 1 Sfera de aplicare
- Articolul 2 Obiectul facilităților fiscale
- Articolul 3 Procedura de acordare a amânării la plată
- Articolul 4 Procedura de acordare a anulării obligațiilor de plată accesorii
- Articolul 5 Retragerea notificării/cererii de anulare a accesoriilor
- Articolul 6 Anularea obligațiilor în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspu
- Articolul 7 Anularea obligațiilor în cazul persoanelor care au în derulare o eșalo
- Articolul 8 Dispoziții finale
- Articolul 9 Anexe
PROCEDURĂ din 8 iulie 2020 de anulare a obligațiilor de plată accesorii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 20 iulie 2020 Notă ...
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.100 din 8 iulie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020.
Articolul 1Sfera de aplicare
X din ordonanța de urgență. Aceste prevederi se aplică și în cazul situațiilor prevăzute la art. 105 alin. (6) din Codul de procedură fiscală; ... c) contribuabililor supuși unor inspecții fiscale sau verificări ale situației fiscale personale aflate în curs de derulare la data de 14 mai 2020 nu li se iau în considerare declarațiile rectificative prin care corectează declarații de impunere aferente perioadelor și creanțelor fiscale ce fac obiectul inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, caz în care se aplică prevederile art. XII din ordonanța de urgență. Prin excepție, se iau în considerare declarațiile rectificative depuse în situațiile prevăzute la art. 105 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, pentru inspecțiile fiscale sau verificările situației fiscale personale aflate în curs de derulare la data de 14 mai 2020 și finalizate până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; ... d) contribuabilii pentru care inspecțiile fiscale au început în primele 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, respectiv până la data de 25 mai 2020, caz în care sunt aplicabile prevederile art.
XII alin. (3) din ordonanța de urgență, respectiv se iau în considerare declarațiile rectificative depuse până la împlinirea acestui termen; ... e) contribuabilii pentru care inspecțiile fiscale sunt începute după data de 25 mai 2020 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor pot depune declarații rectificative până la începerea inspecției fiscale, caz în care sunt aplicabile prevederile art. X din ordonanța de urgență. ...
Articolul 2Obiectul facilităților fiscale
Articolul 3Procedura de acordare a amânării la plată
Articolul 4Procedura de acordare a anulării obligațiilor de plată accesorii
Articolul 5Retragerea notificării/cererii de anulare a accesoriilor
Articolul 6Anularea obligațiilor în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea
Articolul 7Anularea obligațiilor în cazul persoanelor care au în derulare o eșalonare la plată
Articolul 8Dispoziții finale
Articolul 9Anexe
Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezenta procedură. Pentru obligațiile de plată stabilite de autoritățile/instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (8), formularele prevăzute în anexe vor fi adaptate în mod corespunzător, potrivit legislației specifice.
Anexa nr. 1 la procedură NOTIFICAREprivind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale A. Datele de identificare ale debitoruluiCod de identificare fiscală .................................................................Denumirea/Numele și prenumele .................................................................Domiciliul fiscal: județul/sectorul ..............................., localitatea ................, str. ........................... nr. ................., bl. ..................., sc. ......., ap. ............., telefon ........, fax ......................., e-mail ...................Cod de identificare fiscală pentru sediile secundare......................................................................................................................................................................................................................................................Codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal/Codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale pentru persoane fizice care desfășoară și activități economice în mod independent sau exercită profesii libere sub alte forme decât asocieri..................................................................... ...
B. Datele de identificare ale împuternicitului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscalDenumirea/Numele și prenumele ...................................................Adresa: ........................................................................Codul de identificare fiscală ............................................... ...
C. Obiectul notificării*)*) Se poate bifa o singură căsuță sau oricâte dorește solicitantul.Intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii (dobânzi, majorări de întârziere, penalități de întârziere, penalități de nedeclarare, penalități, orice alte obligații de plată accesorii) conform prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale:Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 (art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv (art.
X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 și stinse până la această dată (art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 individualizate în decizii de impunere (art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale) ...
D. Renunțarea la efectele suspendării actului administrativ fiscalNumăr document suspendareDată document suspendareDenumire obligație bugetarăSuma (lei)............................................ ...
E. Anularea obligațiilor în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea potrivit legiiDatele de identificare ale debitorului principalCod de identificare fiscalăDenumirea/Numele și prenumeleCuantumul obligațiilor bugetare pentru care a fost atrasă răspunderea (lei) ...
Semnătura……………… Anexa nr. 2 la procedură ANTET*) *) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act administrativ.
CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂNr. ................ data eliberării ......................
Ca urmare a Notificării nr. .............. din data de ................., se certifică prin prezenta că:
Denumire/Numele și prenumele**): ......................................................
Codul de identificare fiscală**): ........................................................... **) În situația contribuabililor persoane fizice care desfășoară și activități economice în mod independent sau exercită profesii libere sub alte forme decât asocieri, se înscriu, pe lângă datele de identificare ale persoanei fizice, respectiv nume, prenume și cod numeric personal, și datele de identificare ale formei de exercitare a activității, respectiv, denumire și codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal/codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale. În cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere sub forma asocierilor se înscriu denumirea și codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal.
Domiciliul fiscal: județ ....................................., localitate ........................................., sector ..............., stradă ..................... nr ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., cod poștal ........................
OBLIGAȚII BUGETAREadministrate de organul fiscal central Sus-numitul contribuabil figurează în evidențele fiscale cu următoarele obligații bugetare, restante la data eliberării prezentului certificat:-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total generaldin care***):***) Se va completa capitolul corespunzător solicitării formulate de debitor în notificare. Cap. V se va completa obligatoriu în cazul completării cap. I, II și III.
Capitolul I Obligațiile bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile accesorii aferente, rămase nestinse la data eliberării prezentului certificat, conform art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total general Capitolul II Diferențe de obligații bugetare principale declarate suplimentar prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile accesorii aferente, rămase nestinse la data eliberării prezentului certificat, conform art. X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total general Capitolul III Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile, rămase nestinse la data eliberării prezentului certificat, aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv și stinse până la această dată, conform art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii0123 451.2.........Total general Capitolul IV Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile, rămase nestinse la data eliberării prezentului certificat, aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv și stinse până la această dată, conform art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total general Capitolul V Obligații bugetare cu termene de plată cuprinse între data de 1.04.2020 și data eliberării prezentului certificat, rămase nestinse la data eliberării certificatului-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total general
Capitolul VI Obligații bugetare reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum și obligațiile accesorii aferente, rămase nestinse la data eliberării prezentului certificat-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDebitDobânzi/Majorări de întârzierePenalități de întârzierePenalități de nedeclarareAlte obligații accesorii01234 561.2.........Total general Conducătorul organului fiscal central,Numele și prenumele: .......................................Semnătura și ștampila organului fiscal central: ..................
Prezentul certificat de atestare fiscală se eliberează în vederea stabilirii obligațiilor fiscale ce pot forma obiect al amânării la plată a obligațiilor accesorii în conformitate cu prevederile cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale.
Anexa nr. 3 la procedură ANTET*) *) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
PROCES-VERBAL DE PUNERE DE ACORDîncheiat astăzi, ........./......./............., la sediul unității fiscale Subsemnatul(a), ........................., având funcția de ................ în cadrul Serviciului/Biroului/Compartimentului ..................., am procedat la clarificarea neconcordanțelor existente între evidența contribuabilului și sumele înscrise în Certificatul de atestare fiscală nr. .......... din data de ............. Drept urmare, am constatat că .....................................**) figurează în evidența fiscală cu următoarele obligații accesorii ce pot face obiectul facilităților fiscale prevăzute de cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, conform Certificatului de atestare fiscală nr. ............. din data de .............***): **) Se menționează denumirea/numele și prenumele debitorului. ***) Se menționează numărul și data certificatului de atestare fiscală eliberat după punerea de acord a sumelor. -lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârzierePenalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii01234561.2.........Total general Alte mențiuni: .............................................................................................................................................................................
Obiecțiile debitorului: ...........................................................................
Debitor,..................................AvizatȘeful serviciului/biroului/compartimentului,......................................Întocmit......................................
Anexa nr. 4 la procedură ANTET*) *) Se va trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele .........................................
Adresa: ................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele ........................................
Adresa: .................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
În temeiul prevederilor art. XIII alin. (5) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt .........................................................................., având în vedere Notificarea nr. ........... din data de ............, înregistrată la organul fiscal cu nr. .......... din data de ................., luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, se emite următoarea decizie:
Se acordă amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii aferente obligațiilor principale bugetare prevăzute la art. ...... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, în sumă totală de .......................lei, reprezentând: -lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârzierePenalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii0123 4561.2.........Total general Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 5 la procedură ANTET*) *) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
ÎNȘTIINȚAREde respingere a notificării Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele ........................................
Adresa .................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele .........................................
Adresa .................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, având în vedere Notificarea dumneavoastră nr. ............... din data de ..............., înregistrată la organul fiscal cu nr. ............... din data de .............................., luând în considerare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, se respinge notificarea privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii.
Motivele de fapt pentru care se respinge notificarea depusă de dumneavoastră:......................................................................................
Temeiul de drept:......................................................................................
Mențiuni privind audierea debitorului:......................................................................................
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele .......................Semnătura și ștampila unității ..........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 6 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele ..........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele ..........................................
Adresa ..................................................................................
Codul de identificare fiscală ..................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt .........................................................................., vă comunicăm că Decizia de amânare la plată a obligațiilor accesorii nr. ...................din data de ..................... se modifică după cum urmează:
Se acordă amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale prevăzute la art. ...... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, în sumă totală de .......................lei, reprezentând:-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii0123 4561.2.........Total general Prezenta decizie înlocuiește Decizia nr. ................. .
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 7 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele .........................................
Adresa ..................................................................................
Codul de identificare fiscală ...................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele ...........................................
Adresa ..................................................................................
Codul de identificare fiscală ...................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, vă comunicăm că amânarea la plată, aprobată prin Decizia de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. ................... din data de ....................., și-a pierdut valabilitatea, începând cu data de .............. .
Suma rămasă de plată din amânare este în cuantum de .................... lei.
Motivele de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilității amânării la plată a obligațiilor accesorii:..........................................................................
Temeiul de drept:...................................................................................
Consecințele pierderii valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii:............................................................................
Mențiuni privind audierea debitorului:..............................................................................
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 8 la procedură CERERE DE ANULAREa obligațiilor de plată accesorii, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2020pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale A. Datele de identificare ale debitoruluiCodul de identificare fiscală ...........................................................Denumirea/Numele și prenumele ..............................................Domiciliul fiscal: județul/sectorul .................., localitatea ..........................., str. .................. nr. ....., bl. ....., sc. ....., ap. .....Telefon ................................................, fax ......................................................., e-mail .....................................................,Codul de identificare fiscală pentru sediile secundare..................................................................................................................................................................................................................................................................Codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal/Codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale pentru persoane fizice care desfășoară și activități economice în mod independent sau exercită profesii libere sub alte forme decât asocieri...................................................................................... ...
B. Datele de identificare ale împuternicitului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscalDenumirea/Numele și prenumele ................................Adresa ............ .............................................................Codul de identificare fiscală ......................................... ...
C. Obiectul cererii*)*) Se poate bifa o singură căsuță sau oricâte dorește solicitantul.Anularea obligațiilor de plată accesorii (dobânzi, majorări de întârziere, penalități de întârziere, penalități de nedeclarare, penalități, orice alte obligații de plată accesorii) conform prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale:Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 (art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv (art.
X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 și stinse până la această dată (art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale)Anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 individualizate în decizii de impunere (art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale) ...
D. Renunțarea la efectele suspendării actului administrativ fiscalNumăr document suspendareDată document suspendareDenumire obligație bugetarăSuma (lei)............................................ ...
E. Anularea obligațiilor accesorii în cazul persoanelor pentru care s-a atras răspunderea potrivit legiiDatele de identificare ale debitorului principalCodul de identificare fiscalăDenumirea/Numele și prenumeleCuantumul obligațiilor bugetare pentru care a fost atrasă răspunderea (lei) ...
F. Obligațiile de plată reprezentând taxa pe valoarea adăugată cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 și care rezultă din înscrierea în rândurile de regularizări din decontul de TVA a taxei colectate/deductibile prin care se corectează taxa pe valoarea adăugată cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusivPerioada fiscalăScadențaSuma aferentă (lei)LunaAn........................ ...
Semnătura,............................
Anexa nr. 9 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde anulare a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele ..........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
În temeiul prevederilor art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, având în vedere motivele de fapt ........................................................................................................................................., luând în considerare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. ..... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, se emite următoarea decizie:
Se acordă anularea obligațiilor de plată accesorii aferente obligațiilor bugetare principale prevăzute la art. ...... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, în sumă totală de ....................... lei, reprezentând: -lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii 0123 4561.2.........Total general Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 10 la procedură ANTET*)*) Se vot trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, având în vedere Cererea dumneavoastră nr. .............. din data de ............, înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de .........................., luând în considerare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, se respinge cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii.
Motivele de fapt pentru care se respinge cererea de anulare a obligațiilor accesorii:.........................................................................................
Temeiul de drept:...............................................................................
Mențiuni privind audierea debitorului:.......................................................................................
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 11 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde modificare a deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală ..................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, având în vedere motivele de fapt ........................................................................................................................................ vă comunicăm că Decizia de anulare a obligațiilor de plată accesorii nr. ...................din data de ..................... se modifică după cum urmează:
Se acordă anularea la plată a obligațiilor de plată accesorii aferente obligațiilor bugetare principale prevăzute la art. ...... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, în sumă totală de .......................lei, reprezentând: -lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii 0123 4561.2.........Total general Prezenta decizie înlocuiește Decizia nr. ........................ .
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulației a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 12 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEde desființare a deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală ..................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii și având în vedere Cererea dumneavoastră nr. ......... din data de ................, înregistrată la organul fiscal cu nr. .............. din data de ................., vă comunicăm că anularea obligațiilor de plată accesorii, aprobată prin Decizia de anulare a obligațiilor de plată accesorii nr. ................... din data de........................., se desființează pentru suma de ....................................... lei, reprezentând:-lei-Nr. crt.Denumirea obligației bugetareDobânzi/Majorări de întârziere Penalități de întârzierePenalități de nedeclararePenalitățiAlte obligații accesorii 0123 4561.2.........Total general Motivele de fapt ........................................................................................., Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele ......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulației a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) Anexa nr. 13 la procedură ANTET*)*) Se vor trece sigla conform Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului și caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea și adresa organului fiscal central emitent al prezentului act.
Dosar fiscal nr. ...............
Nr. ......... din ..............
DECIZIEprin care se ia act de retragerea notificării și se desființează decizia de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii Datele de identificare ale debitorului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală .................................................
Datele de identificare ale împuternicitului Denumirea/Numele și prenumele.........................................
Adresa ...................................................................................
Codul de identificare fiscală ..................................................
În temeiul prevederilor cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, luând în considerare motivele de fapt .........................................................., având în vedere Notificarea dumneavoastră nr. ............... din data de ............... prin care v-ați manifestat intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii, înregistrată la organul fiscal cu nr. ............... din data de ..............., precum și Cererea nr. ......... din data de .......... de retragere a notificării, înregistrată la organul fiscal cu nr. ............. din data de ........................., vă comunicăm că am luat act de retragerea notificării menționate mai sus, astfel că Decizia de amânare la plată a obligațiilor accesorii nr. .................... din data de ........................ se desființează și nu mai produce efecte, începând cu data de ................... .
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestație, potrivit prevederilor art. 268 și 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiași act normativ, sub sancțiunea decăderii. Contestația se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte juridice față de dumneavoastră de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Conducătorul unității fiscale,Numele și prenumele .......................Semnătura și ștampila unității ...........
Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulației a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) ----