DECIZIE nr. 31 din 19 noiembrie 2015

Pe scurt

Această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept legate de infracțiunea de fraudă cu fonduri europene, în special în contextul Legii nr. 78/2000. Decizia clarifică aplicabilitatea legii penale de dezincriminare, noțiunea de "fraudă" și cauzele de neimputabilitate.

Ce reglementează

• Aplicabilitatea dispozițiilor privind legea penală de dezincriminare (art. 4 din Codul penal și art. 3 din Legea nr. 187/2012) în cazul faptei prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000.
• Încadrarea "simplelor neconcordanțe" sau a "neatașării în termen a documentelor" în noțiunea de "suspiciune de fraudă" sau "fraudă" conform legislației europene și naționale.
• Dacă situațiile menționate mai sus pot constitui elementele infracțiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, în contextul cerințelor de previzibilitate.
• Aplicabilitatea cauzei de neimputabilitate (art. 30 alin. (5) din noul Cod penal) în cazul erorii asupra caracterului ilicit al faptei, datorată necunoașterii unor norme civile nepublicate în Monitorul Oficial.

Cui îi privește

• Beneficiarii sprijinului financiar acordat din bugetele Uniunii Europene sau celor asimilate acestora.
• Instanțele judecătorești care soluționează cauze penale privind infracțiuni legate de fondurile europene.

Puncte cheie

• Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost considerată inadmisibilă de către Ministerul Public și de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică.
• Problemele de drept ridicate au generat opinii divergente la nivelul instanțelor, inclusiv cu privire la admisibilitatea sesizării.
• O parte din întrebări, în special cele legate de interpretarea legislației europene, au fost considerate a fi în competența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
• Evaluarea existenței relei-credințe sau a fraudei este atributul exclusiv al instanței legal învestite, în funcție de probele administrate.