Metodologie din 26 octombrie 2016
Despre ce este acest act?
Această metodologie stabilește regulile pentru organizarea și desfășurarea concursurilor sau examenelor pentru ocuparea funcțiilor de director general și director general adjunct la bibliotecile centrale universitare.
Pentru cine: Persoanelor care doresc să ocupe funcțiile de director general sau director general adjunct la bibliotecile centrale universitare; Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, care organizează aceste concursuri.
Termene:
- Pentru director general, candidații trebuie să fie cadre didactice universitare cu cel puțin titlul de conferențiar universitar, să aibă 5 ani vechime în conducerea unor structuri infodocumentare și să cunoască două limbi străine de circulație internațională.
- Pentru director general adjunct, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de lungă durată, să aibă cel puțin 8 ani vechime în domeniu și să cunoască două limbi străine de circulație internațională.
- Anunțul concursului se publică cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de prima probă și trebuie să includă toate detaliile relevante (condiții, documente, tipul probelor, bibliografie, calendar).
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept procesual
- Articole
- 20
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Procedura de ocupare a funcțiilor de director general și director general adjunct la bibliotecile centrale universitare.
- Condițiile generale și specifice pe care trebuie să le îndeplinească candidații.
- Modul de publicitate a concursului și conținutul anunțului.
- Documentele necesare pentru dosarul de concurs și termenele de depunere.
Pe cine privește acest act?
- Persoanelor care doresc să ocupe funcțiile de director general sau director general adjunct la bibliotecile centrale universitare.
- Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, care organizează aceste concursuri.
Care sunt punctele cheie?
- Ocuparea posturilor se face prin concurs sau examen; dacă este un singur candidat, se organizează examen.
- Candidații trebuie să îndeplinească condiții generale (cetățenie română/UE, cunoașterea limbii române, vârstă minimă, capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare, studii și vechime conform cerințelor postului, fără condamnări penale definitive pentru anumite infracțiuni).
- Pentru director general, candidații trebuie să fie cadre didactice universitare cu cel puțin titlul de conferențiar universitar, să aibă 5 ani vechime în conducerea unor structuri infodocumentare și să cunoască două limbi străine de circulație internațională.
- Pentru director general adjunct, candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare de lungă durată, să aibă cel puțin 8 ani vechime în domeniu și să cunoască două limbi străine de circulație internațională.
- Anunțul concursului se publică cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de prima probă și trebuie să includă toate detaliile relevante (condiții, documente, tipul probelor, bibliografie, calendar).
- Dosarul de concurs se depune în termen de 10 zile lucrătoare de la afișarea anunțului și trebuie să conțină documente specifice, inclusiv o ofertă managerială.
Drept procesual
Textul legii
Textul legii
Cuprins (20)
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 7
- Articolul 8
- Articolul 9
- Articolul 10 Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii prin
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
METODOLOGIE din 26 octombrie 2016 de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 9 noiembrie 2016 Notă ... ────────── Aprobată de Ordinul nr. 5660/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 9 noiembrie 2016. ──────────
Capitolul I
Dispoziţii generale
Articolul 1
Prezenta metodologie este elaborată pe baza prevederilor art. 57 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 30 şi 31 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 2
Articolul 3
La concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice stabilite prin fişa postului pentru ocuparea respectivei funcţii contractuale.
Articolul 4
Poate participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
Articolul 5
Capitolul II
Publicitatea concursului
Articolul 6
Capitolul III
Dosarul de concurs
Articolul 7
NOTĂ:
În dosar se numerotează fiecare filă, iar numărul total de file se consemnează în opis.
Capitolul IV
Constituirea comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor
Articolul 8
Capitolul V
Atribuţiile comisiei de concurs şi ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Articolul 9
Comisia de concurs prevăzută la art. 8 alin. (3) din prezenta metodologie are următoarele atribuţii principale:
Articolul 10Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
Articolul 11
Secretarul comisiei de concurs şi secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor au următoarele atribuţii principale:
Capitolul VI
Probele de concurs şi evaluarea candidaţilor
Articolul 12
Articolul 13
Pentru funcţiile de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare punctajul maxim este de 100 puncte. Punctajul minim de promovare a probei este de 70 puncte.
Testul constă în rezolvarea a 10 itemi: 3 itemi din legislaţia de specialitate, 2 itemi din management instituţional şi administrativ şi 5 itemi de specialitate. Fiecare item este punctat cu 1 punct.
Pentru funcţiile de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare punctajul maxim este de 100 puncte. Punctajul minim de promovare a probei este de 70 puncte.
Durata de susţinere a testului este de 1 oră.
Pentru funcţiile de director general şi director general adjunct la bibliotecile centrale universitare punctajul maxim este de 100 puncte. Punctajul minim de promovare a probei este de 70 puncte.
Capitolul VII
Desfăşurarea concursului
Articolul 14
Capitolul VIII
Stabilirea şi afişarea rezultatelor
Articolul 15
Articolul 16
Secretarul comisiei întocmeşte procesul-verbal în care consemnează parcurgerea etapelor prevăzute de prezenta metodologie şi rezultatele concursului. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele comisiei de concurs şi de membrii acesteia.
Articolul 17
Rezultatele concursului se afişează, în ordine descrescătoare a punctajelor totale obţinute de candidaţi, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, după încheierea concursului, în aceeaşi zi.
Articolul 18
Capitolul IX
Dispoziţii finale
Articolul 19
Articolul 20
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
Anexa 1 la metodologie MODEL de curriculum vitae european ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ <numele aplicantului> │ │ Curriculum vitae │ ├───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤ │INFORMAŢII PERSONALE │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Nume │(Nume, prenume) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Adresă │(numărul, strada, cod poştal, oraş, │ │ │ţara) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Telefon │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Fax │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │E-mail │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Naţionalitate │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Data naşterii │(ziua, luna, anul) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Perioada (de la - până la) │(Menţionaţi pe rând fiecare experienţă│ │ │profesională pertinentă, începând cu │ │ │cea mai recentă dintre acestea.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Numele şi adresa angajatorului │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Tipul activităţii sau sectorul de │ │ │activitate │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Funcţia sau postul ocupat │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Principalele activităţi şi │ │ │responsabilităţi │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │EDUCAŢIE ŞI FORMARE │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Perioada (de la - până la) │(Descrieţi separat fiecare formă de │ │ │învăţământ şi program de formare │ │ │profesională urmate, începând cu cea │ │ │mai recentă.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Numele şi tipul instituţiei de │ │ │învăţământ şi al organizaţiei │ │ │profesionale prin care s-a realizat │ │ │formarea profesională │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Domeniul studiat/Aptitudini │ │
│ocupaţionale │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Tipul calificării/Diploma obţinută │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │* Nivelul de clasificare a formei de │ │ │instruire/învăţământ │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │APTITUDINI ŞI COMPETENŢE PERSONALE │ │ │dobândite în cursul vieţii şi carierei,│ │ │dar care nu sunt recunoscute neapărat │ │ │printr-un certificat sau o diplomă │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Limba maternă │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Limbi străine cunoscute │(Enumeraţi limbile cunoscute şi │ │* abilitatea de a citi │indicaţi nivelul: excelent, bine, │ │* abilitatea de a scrie │satisfăcător.) │ │* abilitatea de a vorbi │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Aptitudini şi competenţe artistice │(Descrieţi aceste aptitudini şi │ │Muzică, desen, pictură, literatură etc.│indicaţi contextul în care le-aţi │ │ │dobândit.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Aptitudini şi competenţe sociale │(Descrieţi aceste aptitudini şi │ │Locuiţi şi munciţi cu alte persoane, │indicaţi contextul în care le-aţi │ │într-un mediu multicultural, ocupaţi o │dobândit.) │ │poziţie în care comunicarea este │ │ │importantă sau desfăşuraţi o activitate│ │ │în care munca de echipă este esenţială │ │ │(de exemplu, cultură, sport etc.) │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Aptitudini şi competenţe organizatorice│(Descrieţi aceste aptitudini şi │ │De exemplu, coordonaţi sau conduceţi │indicaţi contextul în care le-aţi │ │activitatea altor persoane, proiecte şi│dobândit.) │ │gestionaţi bugete; la locul de muncă, │ │ │în acţiuni voluntare (de exemplu, în │ │ │domenii culturale sau sportive) sau la │ │ │domiciliu. │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Aptitudini şi competenţe tehnice │(Descrieţi aceste aptitudini şi │ │(utilizare calculator, anumite tipuri │indicaţi contextul în care le-aţi │ │de echipamente etc.) │dobândit.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Permis de conducere │ │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Alte aptitudini şi competenţe │(Descrieţi aceste aptitudini şi │
│Competenţe care nu au mai fost │indicaţi contextul în care le-aţi │ │menţionate anterior │dobândit.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │INFORMAŢII SUPLIMENTARE │(Indicaţi şi alte informaţii utile │ │ │care nu au fost menţionate, de │ │ │exemplu, persoane de contact, │ │ │referinţe etc.) │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │ANEXE │(Enumeraţi documentele ataşate │ │ │CV-ului, dacă este cazul.) │ └───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘ NOTE:
Anexa 2 la metodologie Examinat ........... Examinator:
Data ............... Nume ............. Semnătura CONCURS pentru ocuparea funcţiei de director general/general adjunct la bibliotecile centrale universitare EVALUARE CURRICULUM VITAE ┌──────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐ │ │Punctaj│Punctaj│ │ │maxim*)│obţinut│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │a) Studii: │ │ │ │- Studii aprofundate, masterat, studii academice │ 10 p │ │ │postuniversitare, în specialitate sau în management │ │ │ │instituţional şi finanţare; │ │ │ │- Doctorat, în specialitate, în ştiinţe socioumane sau în │ 10 p │ │ │management instituţional │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │b) Participarea la stagii de formare/de perfecţionare în │ │ │ │specialitate şi/sau în managementul instituţional: │ │ │ │- în ţară; │ 10 p │ │ │- în străinătate. │ 10 p │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │c) Experienţa în activitatea de: │ │ │ │- formator, director/director adjunct; │ 10 p │ │ │- funcţii de conducere, îndrumare şi control, membru în │ 10 p │ │ │consiliul de administraţie etc. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │d) - Lucrări de management instituţional sau de specialitate │ 10 p │ │ │publicate, cu ISBN/ISSN │ │ │ │- Articole de specialitate publicate │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │e) Iniţiere, coordonare, participarea la proiecte-pilot, la │ 10 p │ │ │proiecte de reforma învăţământului, la proiecte comunitare, la│ │ │ │proiecte de integrare europeană, la alte proiecte │ │ │ │internaţionale │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │f) Cunoaşterea unei/unor limbi străine de circulaţie │ 10 p │ │ │internaţională dovedită prin documente emise de o autoritate │ │ │ │în materie (Pentru cei care au pe diplomă, ca specializare, o │ │ │ │limbă străină, este suficientă prezentarea copiei legalizate │ │ │ │de pe diplomă.) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │g) Cunoştinţe de operare pe calculator, evaluabile pe baza │ 10 p │ │ │documentelor prezentate │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────┤ │TOTAL PUNCTAJ │ 10 p │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴───────┘ Notă ... ────────── *) Punctajul maxim va fi defalcat de către comisia de concurs.
────────── Anexa 3 la metodologie Examinat ........... Examinator:
Data ............... Nume ............. Semnătura CONCURS pentru ocuparea funcţiei de director general/general adjunct la bibliotecile centrale universitare REZULTATELE LA TESTUL-GRILĂ ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐ │ Itemi test-grilă │ Punctaj alocat │ Punctaj obţinut │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 1 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 2 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 3 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 4 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 5 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 6 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 7 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 8 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 9 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 10 │ 10 │ │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Total grilă │ 100 │ │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘ Anexa 4 la metodologie *Font 8* Examinat ........... Examinator:
Data ............... Nume ............. Semnătura CONCURS pentru ocuparea funcţiei de director general/general adjunct la bibliotecile centrale universitare EVALUARE - INTERVIU şi SUSŢINEREA OFERTEI MANAGERIALE ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────┐ │ Criterii │Punctaj maxim*)│Punctaj obţinut│ │ ├────────┬──────┼────────┬──────┤ │ │interviu│ofertă│interviu│ofertă│ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │a) Aspecte organizatorice: proiectarea, monitorizarea, evaluarea │ │ │ │ │ │activităţii filialelor din subordine, participare şi implicare │ │ │ │ │ │organizaţională, formarea şi conducerea echipelor, capacitatea de a lua│ 10 p │ x │ │ │ │decizii şi de a evalua impactul acestora, exercitarea controlului │ │ │ │ │ │decizional, capacitate managerială, managementul reuniunilor de lucru │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │b) Aspecte financiar-juridice: cunoaşterea legislaţiei generale şi a │ │ │ │ │ │legislaţiei din domeniul biblioteconomiei; metode şi mijloace de │ 10 p │ x │ │ │ │atragere a resurselor extrabugetare şi de finanţare (noţiuni privind │ │ │ │ │ │încheierea contractului de sponsorizare, de donaţie etc.) │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │c) Trăsături de personalitate relevate de interviu: capacitate de │ │ │ │ │ │percepţie globală şi sinteză creativă, de adaptare, de relaţionare şi │ │ │ │ │ │comunicare, perspicacitate, prezenţă de spirit, capacitate de │ 10 p │ x │ │ │ │negociere, de argumentare, de convingere, empatie, energie, │ │ │ │ │ │disponibilitate şi rezistenţă la efort şi stres, respectarea │ │ │ │ │ │deontologiei profesionale │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │d) Competenţe personale în: motivaţia candidatului, identificarea │ │ │ │ │ │activităţilor/acţiunilor concrete necesare atingerii obiectivelor │ │ │ │ │ │stabilite, alocarea resurselor umane şi nonumane pentru realizarea │ 10 p │ x │ │ │ │activităţilor, alegerea, desemnarea/delegarea persoanelor/echipelor │ │ │ │ │ │care vor conduce activităţile stabilite, eficienţa comunicării formale │ │ │ │ │ │şi informale, manifestarea selectivă a puterii │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤
│e) Viziunea, concepţia şi redactarea ofertei manageriale; se va avea în│ │ │ │ │ │vedere dacă oferta managerială respectă principiile generale ale │ │ │ │ │ │proiectării, este adaptată culturii organizaţionale, aplică metodele şi│ x │ 60 p │ │ │ │tehnicile de marketing, este realizată pe baza unei diagnoze şi a │ │ │ │ │ │analizei de nevoi ale utilizatorilor bibliotecii şi de formare. │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │Total punctaj interviu │ 40 p │ x │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │Total punctaj ofertă │ x │ 60 p │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────┼────────┼──────┤ │Total probă │ 100 p │ │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴──────┴────────┴──────┘ Notă ... ────────── *) Punctajul maxim va fi defalcat de către comisia de concurs. ────────── Anexa 5 la metodologie CONCURS pentru ocuparea funcţiei de director general/general adjunct la bibliotecile centrale universitare BORDEROU DE NOTARE Examinat ...........
Data ...............
Examinatori 1. ............, preşedinte 2. ............, membru 3. ............, membru ┌────┬──────────────────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬─────────┐ │Nr. │ Proba │ Examinator 1 │ Examinator 2 │ Examinator 3 │ Total │ │crt.│ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │ 1.│ a) │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │ 2.│ b) │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │ 3.│ c) │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼─────────┤ │ 4.│ Punctaj total │ │ │ │ │ └────┴──────────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴─────────┘ Preşedinte, ..................
Anexa 6 la metodologie BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare 2. Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 3. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 4. Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 5. Ordonanţa Guvernului nr. 37/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată 6. Ordonanţa Guvernului nr. 84/1998 privind constituirea Fondului de susţinere a bibliotecilor din învăţământ, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 205/2001 7. Ordinul ministrului culturii şi cultelor şi al ministrului educaţiei şi cercetării nr. 2.338/5.286/2004 privind aprobarea Regulamentului pentru împrumutul interbibliotecar 8. Ioan Ursachi, Management, Bucureşti, Editura A.S.E., 2007 9. Gh. Buluţă, Victor Petrescu şi Octavian M. Sachelarie, Biblioteca XXI: management şi marketing, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2012 Anexa 7 la metodologie Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Biblioteca ........................
FIŞA POSTULUI Nr. ................
DENUMIREA POSTULUI - DIRECTOR GENERAL la bibliotecile centrale universitare Grad profesional al ocupaţiei postului - Director general Nivelul postului - conducere Descrierea postului:
Atribuţii pe domenii de competenţă *Font 8* ┌─────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Domeniul │ Unitatea de competenţă │ Atribuţii │ │ de competenţă │ │ │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Organizare │Stabilirea strategiei de │Stabileşte obiectivele activităţii bibliotecii. │ │ │coordonare şi direcţiile ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │de dezvoltare ale │Stabileşte metodele şi procedurile de coordonare a │ │ │bibliotecii │activităţilor bibliotecii. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Stabileşte metodele de monitorizare şi evaluare a │ │ │ │activităţii bibliotecii. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Organizează şi răspunde de întreaga activitate ştiinţifică│ │ │ │şi administrativă a instituţiei. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Planificarea activităţilor│Elaborează planul managerial al bibliotecii. │ │ │din cadrul bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Planifică activităţile tematice ale consiliului de │ │ │ │administraţie. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Întocmeşte lista de priorităţi. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Iniţiază şi coordonează programul de activităţi │ │ │ │ştiinţifice şi culturale din cadrul instituţiei. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Verifică îndeplinirea obiectivelor şi a activităţilor │ │ │ │planificate. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea repartizării │Stabileşte necesarul de resurse financiare. │ │ │resurselor financiare ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │necesare desfăşurării │Ca ordonator terţiar de credite decide asupra utilizării │ │ │activităţii bibliotecii │fondurilor alocate şi aprobă toate actele de plăţi din │ │ │ │conturile instituţiei. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Analizează şi decide asupra proiectului de buget. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Repartizează resursele financiare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Întreprinde toate demersurile necesare pentru dezvoltarea │ │ │ │bazei materiale a instituţiei. │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Controlează eficienţa utilizării resurselor alocate. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Organizarea activităţilor │Identifică obiectivele activităţii bibliotecii. │ │ │bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Controlează şi îndrumă activitatea bibliotecilor filiale │ │ │ │şi de specialitate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Repartizează sarcinile şi responsabilităţile │ │ │ │compartimentelor din bibliotecă. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Management │Conducerea/Coordonarea │Asigură funcţionarea compartimentelor din bibliotecă. │ │ │activităţilor bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Monitorizează îndeplinirea sarcinilor. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Deleagă autoritatea. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea climatului de │Sprijină iniţiativele şi stimulează creativitatea │ │ │muncă eficient în │colaboratorilor. │ │ │bibliotecă ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Promovează lucrul în echipă şi un stil de conducere │ │ │ │cooperant. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Monitorizează progresul şi disfuncţiile apărute în │ │ │ │activitatea bibliotecii. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea resurselor │Identifică necesarul de personal din cadrul bibliotecii. │ │ │umane necesare ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │desfăşurării activităţii │Recrutează, selectează şi promovează personalul din │ │ │bibliotecii │bibliotecă. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Asigură corectitudinea şi transparenţa procesului de │ │ │ │selecţie. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Acordă calificative, premii sau sancţiuni personalului din│ │ │ │subordine. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Control- │Verificarea activităţilor │Verifică îndeplinirea planului de îndrumare şi control al │ │verificare │compartimentelor din │bibliotecii. │ │ │subordine ├──────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ │Întreprinde toate demersurile necesare pentru dezvoltarea │ │ │ │bazei materiale a instituţiei. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Elaborarea materialelor de│Colectează informaţiile privind îndeplinirea planului │ │ │sinteză │managerial. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Analizează şi sintetizează informaţiile colectate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Asigură redactarea materialelor de sinteză, pe baza │ │ │ │analizei informaţiei colectate. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Relaţii- │Menţinerea legăturilor │Asigură fluxul informaţional. │ │comunicare │bibliotecii cu Ministerul ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Educaţiei Naţionale şi │Raportează semestrial/anual sau ori de câte ori este │ │ │Cercetării Ştiinţifice │solicitat. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Transmite propunerile şi măsurile de îmbunătăţire a │ │ │ │activităţii. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Reprezentarea bibliotecii │Dezvoltă şi menţine legăturile cu partenerii sociali şi │ │ │în relaţii publice │cu autorităţile locale. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Dezvoltă şi menţine legăturile cu organizaţiile │ │ │ │nonguvernamentale şi cu instituţiile de specialitate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Promovează imaginea bibliotecii. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Pregătire │Perfecţionarea activităţii│Identifică propria nevoie de perfecţionare. │ │profesională │proprii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Alege forma convenabilă de perfecţionare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Participă la diverse forme de perfecţionare. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea dezvoltării/ │Analizează necesităţile de pregătire a personalului. │ │ │formării profesionale a ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │personalului din subordine│Stabileşte modul de participare la forme de │ │ │ │perfecţionare/formare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Facilitează accesul la forma de pregătire optimă. │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Organizează activităţi proprii de perfecţionare. │ └─────────────────┴──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────┘ Luat la cunoştinţă de către ocupantul postului:
Numele şi prenumele:
Funcţia:
Semnătura:
Data întocmirii:
Avizat de:
Numele şi prenumele:
Funcţia publică de conducere din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice:
Semnătura:
Data întocmirii:
Anexa 8 la metodologie Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Biblioteca ........................
FIŞA POSTULUI nr. ........
DENUMIREA POSTULUI - DIRECTOR GENERAL ADJUNCT la bibliotecile centrale universitare Nivelul postului - conducere Descrierea postului:
Atribuţii pe domenii de competenţă *Font 9* ┌─────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Domeniul │ Unitatea de competenţă │ Atribuţii │ │ de competenţă │ │ │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Organizare │Stabilirea strategiei de │Stabileşte obiectivele activităţii bibliotecii. │ │ │coordonare şi direcţiile ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │de dezvoltare ale │Stabileşte metodele şi procedurile de coordonare a │ │ │bibliotecii │activităţilor bibliotecii. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Stabileşte metodele de monitorizare şi evaluare a │ │ │ │activităţii bibliotecii. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Organizează şi răspunde de întreaga activitate ştiinţifică│ │ │ │şi administrativă a bibliotecii. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Planificarea activităţilor│Elaborează planul managerial al bibliotecii. │ │ │din cadrul bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Planifică activităţile tematice ale consiliului de │ │ │ │administraţie. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Întocmeşte lista de priorităţi. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Iniţiază şi coordonează programul de activităţi │ │ │ │ştiinţifice şi culturale din cadrul bibliotecii. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Verifică îndeplinirea obiectivelor şi a activităţilor │ │ │ │planificate. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea repartizării │Stabileşte necesarul de resurse financiare. │ │ │resurselor financiare ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │necesare desfăşurării │Ca ordonator terţiar de credite decide asupra utilizării │ │ │activităţii bibliotecii │fondurilor alocate şi aprobă toate actele de plăţi din │ │ │ │conturile instituţiei. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Analizează şi decide asupra proiectului de buget. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Repartizează resursele financiare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Întreprinde toate demersurile necesare pentru dezvoltarea │ │ │ │bazei materiale a bibliotecii. │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Controlează eficienţa utilizării resurselor alocate. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Organizarea activităţilor │Identifică obiectivele activităţii bibliotecii. │ │ │bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Controlează şi îndrumă activitatea bibliotecilor filiale │ │ │ │şi de specialitate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Repartizează sarcinile şi responsabilităţile │ │ │ │compartimentelor din bibliotecă. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Management │Conducerea/Coordonarea │Asigură funcţionarea compartimentelor din bibliotecă. │ │ │activităţilor bibliotecii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Monitorizează îndeplinirea sarcinilor. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Deleagă autoritatea. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea climatului de │Sprijină iniţiativele şi stimulează creativitatea │ │ │muncă eficient în │colaboratorilor. │ │ │bibliotecă ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Promovează lucrul în echipă şi un stil de conducere │ │ │ │cooperant. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Monitorizează progresul şi disfuncţiile apărute în │ │ │ │activitatea bibliotecii. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea resurselor │Identifică necesarul de personal din cadrul bibliotecii. │ │ │umane necesare ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │desfăşurării activităţii │Recrutează, selectează şi promovează personalul din │ │ │bibliotecii │bibliotecă. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Asigură corectitudinea şi transparenţa procesului de │ │ │ │selecţie. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Acordă calificative, premii sau sancţiuni personalului din│ │ │ │subordine. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Control- │Verificarea activităţilor │Verifică îndeplinirea planului de îndrumare şi control al │ │verificare │compartimentelor din │bibliotecii. │ │ │subordine ├──────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ │Întreprinde toate demersurile necesare pentru dezvoltarea │ │ │ │bazei materiale a instituţiei. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Elaborarea materialelor de│Colectează informaţiile privind îndeplinirea planului │ │ │sinteză │managerial. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Analizează şi sintetizează informaţiile colectate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Asigură redactarea materialelor de sinteză, pe baza │ │ │ │analizei informaţiei colectate. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Relaţii- │Menţinerea legăturilor │Asigură fluxul informaţional. │ │comunicare │bibliotecii cu Ministerul ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Educaţiei Naţionale şi │Raportează semestrial/anual sau ori de câte ori este │ │ │Cercetării Ştiinţifice │solicitat. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Transmite propunerile şi măsurile de îmbunătăţire a │ │ │ │activităţii. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Reprezentarea bibliotecii │Dezvoltă şi menţine legăturile cu partenerii sociali şi │ │ │în relaţii publice │cu autorităţile locale. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Dezvoltă şi menţine legăturile cu organizaţiile │ │ │ │nonguvernamentale şi cu instituţiile de specialitate. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Promovează imaginea bibliotecii. │ ├─────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Pregătire │Perfecţionarea activităţii│Identifică propria nevoie de perfecţionare. │ │profesională │proprii ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Alege forma convenabilă de perfecţionare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Participă la diverse forme de perfecţionare. │ │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Asigurarea dezvoltării/ │Analizează necesităţile de pregătire a personalului. │ │ │formării profesionale a ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │personalului din subordine│Stabileşte modul de participare la forme de │ │ │ │perfecţionare/formare. │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Facilitează accesul la forma de pregătire optimă. │
│ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │Organizează activităţi proprii de perfecţionare. │ └─────────────────┴──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────┘ Luat la cunoştinţă de către ocupantul postului:
Numele şi prenumele:
Funcţia:
Semnătura:
Data întocmirii:
Avizat de:
Numele şi prenumele:
Funcţia publică de conducere din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice:
Semnătura:
Data întocmirii: -----