PROCEDURI, CONDIŢII ŞI REGULI din 5 iulie 2006
Pe scurt
Acest act normativ stabilește procedurile, condițiile și regulile pentru acreditarea oficială a persoanelor care efectuează inspecții în câmp, necesare pentru certificarea culturilor semincere sub supraveghere oficială.
Ce reglementează
- Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească inspectorii în câmp pentru a fi acreditați.
- Documentele necesare pentru înscrierea la procesul de acreditare.
- Cunoștințele și aptitudinile pe care trebuie să le demonstreze candidații la acreditare.
- Procedura prin care autoritatea oficială verifică cunoștințele candidaților.
Cui îi privește
- Persoanele fizice independente care doresc să efectueze inspecții în câmp pentru certificarea semințelor.
- Persoanele angajate de firme care prestează servicii tehnice independente sau de firme care produc, prelucrează sau comercializează semințe, și care efectuează astfel de inspecții.
Puncte cheie
- Acreditarea este realizată de Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor (INCS) sau de unitățile sale teritoriale.
- Inspectorii în câmp trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în domeniu și să fie independenți în activitatea lor, fără interese personale sau profituri necuvenite.
- Acreditarea se acordă pentru grupe specifice de specii, cum ar fi cereale și plante furajere, oleaginoase și textile, sfeclă, și legume.
- Candidatul la acreditare trebuie să demonstreze cunoștințe despre metodele OCDE, cerințele specifice de inspecție, caracteristicile speciilor și soiurilor, organismele dăunătoare și anomaliile culturilor.
Textul legii
Textul legii
PROCEDURI, CONDIŢII ŞI REGULI din 5 iulie 2006 privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 8 august 2006 Capitolul I Domeniul de aplicare Articolul 1
(1)Prezentele proceduri, condiţii şi reguli se aplică pentru acreditarea inspectorilor în câmp în scopul stabilirii competenţei de a efectua inspecţiile în câmp în vederea certificării seminţelor, recunoscute de autoritatea oficială, sub supraveghere oficială. Inspectorii în câmp pot fi: ...
- a)persoane fizice independente; ...
- b)persoane angajate de către persoane fizice sau juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă; ...
- c)persoane angajate de persoane fizice sau juridice ale căror activităţi implică producerea, prelucrarea sau comercializarea seminţelor. ...
(2)În situaţia prevăzută la alin.
(1)lit. c), inspectorul în câmp acreditat oficial poate efectua inspecţii în câmp numai pe teritoriul angajatorului său, în afara cazului în care există un alt acord între angajatorul său, un alt operator economic care solicită certificarea şi autoritatea oficială. ...
(3)În situaţiile prevăzute la alin.
(1)lit. b) şi c), operatorul economic angajator asigură autoritatea oficială că inspectorul în câmp candidat sau acreditat este liber de orice presiune în desfăşurarea activităţii de control în câmp. ...
(4)Acreditarea unor persoane pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării se realizează de către autoritatea oficială, desemnată de Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin unităţile teritoriale ale acesteia, respectiv Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) sau inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor (ITCSMS), după caz. ...
(5)Grupele de specii pentru care se acordă acreditarea inspectorilor în câmp pentru a efectua inspecţii în vederea certificării culturilor semincere sub supraveghere oficială sunt: ...
- a)cereale şi plante furajere, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.262/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.263/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006; ...
- b)oleaginoase şi textile, sfeclă, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.265/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de sfeclă de zahăr şi sfeclă furajeră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006; ...
- c)legume, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006. ...
(6)Inspecţia în câmp sub supraveghere oficială se efectuează pentru culturile semincere din categoriile biologice prevăzute în ordinele ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale menţionate la alin.
(5). ...
(7)Eliberarea certificatului de acreditare oficială de către autoritatea oficială atestă că inspectorul în câmp acreditat oficial poate să efectueze inspecţia în câmp în vederea certificării culturilor semincere pentru care a fost acordată acreditarea. ... Capitolul II Definirea termenilor Articolul 2
(1)Acreditare oficială reprezintă delegarea de responsabilitate care permite unei persoane fizice sau juridice să execute o anumită activitate în numele organismului responsabil pentru respectiva activitate. ...
(2)Acreditor este organismul oficial de acreditare cu competenţă recunoscută pentru procedura de acreditare. ...
(3)Acţiune preventivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei potenţiale neconformităţi sau a altei posibile situaţii nedorite, în scopul prevenirii apariţiei acestora. ...
(4)Acţiune corectivă este acţiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei neconformităţi, în scopul prevenirii repetării acestora. ...
(5)Operator economic angajator este persoana fizică sau juridică care angajează persoane fizice şi a cărei activitate implică producerea, prelucrarea sau comercializarea seminţei ori prestarea de servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă. ...
(6)Autoritatea oficială este autoritatea desemnată oficial, prevăzută la art. 1 alin.
(4), pentru acreditarea unor persoane fizice sau juridice pentru desfăşurarea de activităţi specifice, la cererea acestora. ...
(7)Audit este examinarea sistematică, independentă şi documentată în scopul determinării măsurii în care sunt îndeplinite criteriile, ansamblul de politici, proceduri sau cerinţe. ...
(8)Candidat la acreditare este persoana fizică sau juridică ce doreşte să obţină de la autoritatea desemnată un certificat de acreditare oficială. ...
(9)Certificat de acreditare oficială este documentul eliberat de autoritatea oficială, care atestă că persoana fizică acreditată poate să efectueze inspecţii în câmp în vederea certificării unor culturi semincere şi care dovedeşte că persoana acreditată posedă cunoştinţele tehnice necesare pentru realizarea obiectivelor propuse la solicitarea acreditării. ...
(10)Conformitate reprezintă satisfacerea exigenţelor specifice unei activităţi. ...
(11)Neconformitate majoră este activitatea care influenţează în mod negativ serviciul prestat de persoana acreditată şi care trebuie corectată imediat. ...
(12)Neconformitate minoră este activitatea care nu influenţează direct serviciul prestat şi care trebuie corectată într-un anumit interval de timp. ...
(13)Inspecţia în câmp (controlul în câmp) este examinarea în câmp a plantelor unei culturi destinate producerii de seminţe conform metodelor, regulilor şi normelor în vigoare. ...
(14)Inspector în câmp oficial este inspectorul oficial al autorităţii prevăzute la art. 1 alin.
(4). ...
(15)Inspector în câmp acreditat oficial este persoana fizică independentă sau persoana angajată de persoane fizice ori juridice, care poate efectua inspecţia în câmp a unor culturi semincere sub supravegherea autorităţii oficiale. ...
(16)Procedură reprezintă documentele, operaţiunile primare şi auxiliare de îndeplinit pentru desfăşurarea unei activităţi, responsabilităţile fiecărei persoane, precum şi interacţiunea între responsabilităţi şi operaţiuni. ...
(17)Supraveghere oficială este procedura prin care autoritatea oficială urmăreşte şi verifică activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice acreditate de autoritatea oficială să desfăşoare o anumită activitate în numele său. ... Capitolul III Condiţii pentru inspectorii în câmp în vederea acreditării oficiale Secţiunea 1 Condiţii pentru acreditare Articolul 3
(1)Inspecţia în câmp a culturilor semincere poate fi efectuată de către: ...
- a)inspectori în câmp, angajaţi de persoane fizice sau juridice înregistrate pentru producerea, prelucrarea sau comercializarea seminţelor, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială şi sub supravegherea acesteia; ...
- b)inspectori în câmp, angajaţi de persoane fizice sau juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianţii de sămânţă, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială şi sub supravegherea acesteia; ...
- c)inspectori în câmp care sunt persoane fizice independente, acreditaţi în acest scop de autoritatea oficială şi sub supravegherea acesteia. ...
(2)Inspectorii în câmp trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a putea fi acreditaţi: ...
- a)să aibă pregătire corespunzătoare în domeniu, cel puţin 3 ani experienţă în producerea, controlul şi certificarea seminţelor, ameliorarea soiurilor de plante şi suficiente cunoştinţe pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii; ...
- b)să aibă calificările tehnice necesare; ...
- c)să fie independenţi în activitatea pe care o desfăşoară; ...
- d)să nu aibă interese personale în luarea măsurilor ce se impun; ...
- e)să nu obţină niciun profit personal necuvenit ca urmare a deciziilor sau măsurilor luate în urma efectuării inspecţiilor în câmp; ...
- f)să lucreze în conformitate cu metodele, regulile şi normele în vigoare aplicabile inspecţiilor oficiale; ...
- g)să demonstreze competenţă şi cunoştinţe privind: ... (
- i)înţelegerea termenilor inspecţie în câmp şi distinctivitate, uniformitate şi stabilitate, respectiv caracterele morfologice şi fiziologice ale soiurilor şi modul de notare în descrierea soiurilor; (îi) înţelegerea importanţei preciziei operaţiunii de inspecţie în câmp; (iii) întocmirea corectă a documentelor oficiale.
(3)Operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă trebuie să depună la ITCSMS sau LCCSMS în a cărui zonă teritorială îşi desfăşoară activitatea specifică o cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, în două exemplare, din care unul se restituie solicitantului după terminarea procedurilor de acreditare, împreună cu toate documentele prevăzute. ...
(4)Documentele solicitate pentru înscrierea candidatului la acreditare sunt: ... a) copie xerox de pe autorizaţia de producere, prelucrare sau comercializare a seminţelor, vizată pe anul în curs, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit. c); ... b) copie xerox de pe statutul operatorului economic înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi c); ...
- c)copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi c); ...
- d)copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi c); ...
- e)dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a persoanei fizice independente care urmează să fie acreditată pentru inspecţia în câmp, care cuprinde cel puţin: ... (
- i)copie de pe diploma de studii; (îi) curriculum vitae; (iii) copie de pe carnetul de muncă sau contractul temporar; (
- iv)angajamentul scris al persoanei şi angajatorului său ori al persoanei fizice, după caz, de a se conforma regulilor care guvernează inspecţiile oficiale în câmp.
(5)Înscrierea pentru acreditare oficială este acceptată numai dacă documentaţia este corect întocmită, în conformitate cu prezentele proceduri, condiţii şi reguli. ...
(6)Contravaloarea prestaţiei de acreditare este achitată de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă, la acceptarea cererii şi înregistrarea acesteia. ... Secţiunea a 2-a Cunoştinţe şi aptitudini Articolul 4
(1)Inspectorii în câmp candidaţi la acreditarea oficială vor avea calificarea tehnică necesară, obţinută în cadrul instruirilor organizate în condiţiile aplicabile inspectorilor în câmp oficiali, confirmaţi prin examinare oficială. Inspecţiile în câmp se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare. ...
(2)Candidatul la acreditare trebuie să aibă cunoştinţe privind: ...
- a)metodele OCDE pentru inspecţia culturilor în câmp; ...
- b)metodele şi cerinţele specifice de inspecţie în câmp la culturile pentru care a solicitat acreditarea; ...
- c)condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cultura în conformitate cu regulile şi normele în vigoare; ...
- d)caracteristicile speciilor şi soiurilor pentru care a solicitat acreditarea, eventualele plante atipice şi din alte specii; ...
- e)organismele dăunătoare ale diferitelor specii şi simptomele acestora, precum şi diferitele categorii de buruieni şi identificarea lor; ...
- f)orice anomalie datorată toxicităţii pesticidelor, problemelor de nutriţie, umiditate şi temperatură; ...
- g)determinarea identităţii şi purităţii soiului prin identificarea morfologică şi fiziologică; ...
- h)detectarea, caracterizarea şi cuantificarea impurităţilor în cultura seminceră; ...
- i)interpretarea corectă a rezultatelor. ...
(3)Autoritatea oficială verifică cunoştinţele candidatului la acreditare prin: ...
- a)testare scrisă şi interviu privind cunoaşterea regulilor, normelor şi standardelor în vigoare, principiilor şi procedurilor de control în câmp, la care candidatul la acreditare trebuie să obţină minimum nota 8 pentru a putea intra la proba practică; ...
- b)proba practică privind aptitudinile necesare pentru inspecţia în câmp prin examinarea a minimum 3 parcele pentru fiecare specie. Rezultatele probei practice se interpretează astfel: ... (
- i)candidatul la acreditare este considerat admis dacă rezultatele obţinute de acesta sunt apropiate de cele obţinute de inspectorul în câmp oficial, cu o toleranţă de ±0,1% pentru speciile cu determinarea procentuală a componentelor culturii şi o bucată plantă atipică pentru speciile cu determinare numerică a componentelor culturii, la toate cele 3 parcele examinate; (îi) dacă rezultatele determinărilor la una dintre parcele nu se încadrează în limitele de toleranţă, proba practică se suplimentează cu examinarea unei noi parcele; dacă aceasta se încadrează în limitele de toleranţă, candidatul la acreditare se consideră admis, iar dacă nu se încadrează în limitele de toleranţă se aplică prevederile pct. (iii); (iii) dacă rezultatele determinărilor la două dintre parcele nu se încadrează în limitele de toleranţă, candidatul la acreditare va efectua inspecţia în câmp împreună cu un inspector în câmp oficial, aceasta desfăşurându-se pe perioada unui sezon de inspecţie în câmp pentru specia respectivă. După perioada de instruire practică se face reverificarea cunoştinţelor practice ale candidatului la acreditare; (
- iv)dacă rezultatele determinărilor la toate cele 3 parcele nu se încadrează în limitele de toleranţă, candidatul la acreditare se consideră respins de la acreditare. Articolul 5
(1)Auditul efectuat de autoritatea oficială în vederea acreditării inspectorilor în câmp trebuie să constate dacă se respectă cerinţele specifice din legislaţia în vigoare. În urma efectuării auditului în vederea acreditării, echipa de auditori eliberează un raport de audit. ...
(2)Raportul de audit se transmite în scris operatorului economic angajator sau persoanei fizice independente care a cerut acreditarea, în termen de 20 de zile, astfel: ...
- a)dacă raportul de audit este favorabil, se stabileşte data la care urmează să se semneze contractul de acreditare oficială şi să se elibereze certificatul de acreditare oficială; ...
- b)în cazul unui raport de audit nefavorabil, operatorul economic angajator care a cerut acreditarea sau persoana fizică independentă este informată despre respingerea acreditării. În termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a acreditării, operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă anunţă autoritatea oficială dacă: ... (
- i)renunţă la cererea pentru acreditare, caz în care dosarul este clasat; (îi) menţine cererea de acreditare, caz în care se depune cerere cu documentaţia reactualizată pentru începerea unui al doilea audit; (iii) face contestaţie la INCS împotriva deciziei de respingere a acreditării. Capitolul IV Responsabilităţile inspectorilor în câmp acreditaţi oficial şi ale autorităţii oficiale Secţiunea 1 Responsabilităţile inspectorilor în câmp acreditaţi oficial Articolul 6
(1)În ceea ce priveşte responsabilităţile faţă de autoritatea oficială, inspectorii în câmp acreditaţi oficial sunt asimilaţi cu inspectorii în câmp oficiali. ...
(2)Inspectorii în câmp acreditaţi oficial efectuează inspecţia în câmp sub supraveghere oficială în conformitate cu regulile şi normele în vigoare aplicabile inspecţiilor oficiale pentru speciile de seminţe pentru care au fost acreditaţi. ...
(3)Inspectorii în câmp acreditaţi oficial trebuie să îşi menţină un nivel ridicat de pregătire teoretică şi practică prin: ...
- a)efectuarea permanentă a activităţii de inspecţie în câmp a culturilor semincere, fără întreruperi, iar în cazul unei întreruperi justificate pe o perioadă mai mare de un an, se face retestarea persoanei acreditate; ...
- b)participarea la instruirile periodice; ...
- c)cunoaşterea modificărilor apărute în normele în vigoare şi metodelor de inspecţie a culturilor în câmp, însuşindu-şi orice schimbare. ...
(4)Inspectorii în câmp acreditaţi oficial trebuie să fie instruiţi şi testaţi sau retestaţi prin cursuri de pregătire organizate în condiţiile aplicabile inspectorilor în câmp oficiali şi confirmaţi prin examinări oficiale. ...
(5)Operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare/reacreditare prestate, precum şi a celor de supraveghere şi monitorizare a activităţii de control în câmp. ... Secţiunea a 2-a Responsabilităţile autorităţii oficiale Articolul 7 Autoritatea oficială trebuie să se asigure că inspectorul în câmp acreditat oficial este liber de orice presiune ce poate afecta negativ activitatea de inspecţie în câmp. Articolul 8
(1)Autoritatea oficială trebuie să dispună de personal calificat, specializat, de echipamente şi alte facilităţi necesare pentru a realiza expertize tehnice privind acreditarea oficială şi supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial. ...
(2)Autoritatea oficială comunică acceptul pentru înscrierea la acreditare sau motivele pentru care înscrierea nu poate fi acceptată, în decurs de 5 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării şi a întregii documentaţii solicitate. ...
(3)Autoritatea oficială asigură accesul la informaţii, documentaţie şi îndrumă inspectorul în câmp înainte şi după acreditare. ...
(4)Autoritatea oficială poate acorda dreptul de inspecţie sub supraveghere oficială numai pentru culturile semincere realizate din sămânţă verificată în postcontrol oficial şi ale cărei rezultate au fost satisfăcătoare. ...
(5)Autoritatea oficială trebuie: ...
- a)să furnizeze proceduri relevante cu privire la schemele OCDE pentru inspecţia în câmp a culturilor semincere; ...
- b)să organizeze instruiri şi aplicaţii practice pe probleme de inspecţie în câmp a culturilor semincere; ...
- c)să testeze candidatul la acreditare şi să retesteze inspectorul în câmp acreditat oficial; ...
- d)să aducă la cunoştinţă candidatului la acreditare rezultatul testării în termen de 24 de ore de la obţinerea rezultatelor verificării fiecărei probe; ...
- e)să încheie un contract de acreditare oficială cu operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial sau cu inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, care a trecut probele de verificare în vederea acreditării, şi să elibereze certificatul de acreditare oficială pentru inspectorul în câmp acreditat oficial; ...
- f)să organizeze audituri, să supravegheze şi să monitorizeze activitatea de inspecţie în câmp, ceea ce presupune: ... (
- i)verificarea cunoştinţelor inspectorului în câmp acreditat oficial în anumite perioade critice; (îi) verificarea metodelor aplicate în efectuarea determinărilor în câmp; (iii) verificarea aplicării corecte a normelor în vigoare, a procedurilor şi instrucţiunilor de lucru; (
- iv)iniţierea de acţiuni preventive în scopul eliminării unor posibile neconformităţi sau a altor situaţii nedorite; (
- v)iniţierea de acţiuni corective sau retragerea acreditării dacă acţiunile corective nu sunt întreprinse; (
- vi)identificarea inspectorului în câmp acreditat oficial printr-un număr unic şi o ştampilă personală; (vii) identificarea culturilor inspectate de inspectorul în câmp acreditat oficial şi a loturilor de seminţe rezultate, care să permită monitorizarea seminţelor pe tot parcursul circulaţiei şi folosirii lor.
(6)Pe tot parcursul activităţii de acreditare se va menţine confidenţialitatea informaţiilor obţinute la toate nivelurile. ...
(7)Autoritatea oficială trebuie să se asigure că inspectorul în câmp acreditat oficial: ...
- a)este independent în luarea deciziilor; ...
- b)este imparţial când efectuează inspecţia în câmp a culturilor semincere; ...
- c)nu obţine niciun profit personal necuvenit, în urma deciziilor sau a măsurilor luate, din activitatea de inspecţie în câmp a culturilor semincere. ... Secţiunea a 3-a Documentele de acreditare Articolul 9 Contractul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 2, are puterea legală a unui contract între autoritatea oficială, operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial angajat sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz. Articolul 10 Certificatul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, reprezintă documentul tipizat eliberat de autoritatea oficială în urma îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în prezentele proceduri, condiţii şi reguli, are termen de valabilitate 3 ani şi este vizat anual în urma verificării prin supraveghere şi monitorizare a activităţii şi retestării inspectorului în câmp acreditat oficial. Capitolul V Supravegherea şi monitorizarea inspectorilor în câmp acreditaţi oficial, efectuate de autoritatea oficială Secţiunea 1 Auditul efectuat de autoritatea oficială Articolul 11
(1)Autoritatea oficială trebuie să aibă certitudinea că inspectorul în câmp acreditat oficial respectă în totalitate regulile şi normele în vigoare, iar activitatea pe care o desfăşoară acesta este adecvată şi eficientă pentru scopul propus. Această certitudine poate fi obţinută în mod obiectiv prin intermediul unui audit. ...
(2)Auditorii care efectuează auditul inspectorului în câmp acreditat oficial sunt inspectori oficiali ai LCCSMS sau ITCSMS, recunoscuţi de INCS. Auditorii vor fi instruiţi anual de LCCSMS sau de alte autorităţi similare pe plan internaţional. ...
(3)Autoritatea oficială ia în calcul, în cazul inspectorului în câmp acreditat oficial: ...
- a)un sistem de control al întregii documentaţii referitoare la activitatea acestuia; ...
- b)reactualizarea documentaţiei necesare; ...
- c)verificarea documentelor eliberate, asigurarea că amendamentele sau schimbările aduse unor documente sunt autorizate, procesate şi implementate într-o manieră eficientă; ...
- d)reexaminarea cunoştinţelor acestuia în ceea ce priveşte toate schimbările publicate în documentaţia de specialitate; ...
- e)rezultatele supravegherii şi monitorizării acestuia. ... Articolul 12
(1)Auditul se efectuează la fiecare 3 ani pentru prelungirea acreditării în vederea reacreditării, la cererea operatorului economic angajator sau a inspectorului în câmp acreditat oficial independent, iar în cazul în care s-au identificat neconformităţi, frecvenţa auditurilor este sporită. Perioada de 3 ani începe de la data acreditării. ...
(2)Documentele pe care trebuie să le depună operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent în vederea reacreditării sunt: ...
- a)cererea de reacreditare, care se depune la autoritatea oficială, în două exemplare, cu cel puţin 3 luni înainte de data expirării valabilităţii certificatului de acreditare oficială; ...
- b)documentaţia necesară la acreditare, reactualizată; ...
- c)alte documente solicitate, după caz, de autoritatea oficială. ...
(3)Data efectuării auditului în vederea reacreditării va fi stabilită de autoritatea oficială de comun acord cu solicitantul, dar nu mai târziu de 3 luni de la data expirării valabilităţii certificatului de acreditare oficială. ...
(4)În termen de 15 zile de la data efectuării auditului în vederea reacreditării, auditorii autorităţii întocmesc un raport de audit, în 3 exemplare, din care două exemplare rămân la autoritatea oficială, iar un exemplar va fi înmânat operatorului economic angajator sau inspectorului în câmp acreditat oficial independent, după caz. Termenul de 15 zile în care auditorii autorităţii oficiale întocmesc un raport de audit, în cazul alin.
(3), trebuie să se încadreze în termenul prevăzut la acest alineat. ...
(5)În urma auditului în vederea reacreditării, efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este favorabil, se încheie un nou contract de acreditare oficială şi se eliberează un nou certificat de acreditare oficială. ...
(6)În urma auditului în vederea reacreditării, efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este nefavorabil, se retrage certificatul de acreditare oficială, iar contractul de acreditare oficială se consideră nul. Operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă poate să decidă dacă depune cerere cu documentaţia reactualizată pentru începerea unui alt audit sau face contestaţie la INCS împotriva deciziei de respingere. ... Secţiunea a 2-a Supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial, efectuată de autoritatea oficială Articolul 13
(1)Supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial este efectuată anual de autoritatea oficială astfel: ...
- a)cultura seminceră inspectată în câmp de către inspectorul în câmp acreditat oficial trebuie să provină din sămânţa verificată în postcontrol oficial şi ale cărei rezultate au fost satisfăcătoare; ...
- b)o proporţie de cel puţin 5% din recolta de sămânţă provenită din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial trebuie să fie verificată de inspectorii în câmp oficiali; ...
- c)o proporţie a eşantioanelor din loturile de seminţe certificate, recoltată din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial, trebuie prelevată pentru postcontrol oficial şi, după caz, pentru testare în laboratorul oficial privind identitatea şi puritatea varietală; eşantioanele sunt prelevate în conformitate cu precizările specificate în legislaţia în vigoare; ...
- d)la fiecare inspecţie de verificare se întocmeşte un raport care se transmite autorităţii oficiale. Aceasta trebuie să compare rezultatele inspectorului în câmp oficial cu cele ale inspectorului în câmp acreditat oficial; ...
- e)în cazul existenţei unei diferenţe clare între cele două rezultate, dar care nu afectează decizia de aprobare în câmp, se întreprind măsuri corective, iar rezultatele obţinute sunt transmise autorităţii oficiale care va opera datele corecte. Dacă nici în urma acţiunilor corective nu se vor obţine rezultate corecte, acreditarea inspectorului în câmp este retrasă temporar sau definitiv; ...
- f)în cazul existenţei unei diferenţe apărute în mod deliberat sau din neglijenţă, care afectează decizia de aprobare în câmp a unei culturi examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial, autoritatea oficială anulează şi retrage documentul de inspecţie în câmp şi blochează partida sau loturile rezultate, iar acreditarea este retrasă temporar. În acest caz autoritatea oficială verifică toate culturile şi loturile rezultate în urma activităţii inspectorului în câmp acreditat oficial respectiv, iar dacă situaţia de neconformitate majoră se repetă cel puţin o dată, acreditarea este retrasă definitiv; ...
- g)autoritatea oficială poate efectua orice determinări morfologice, fiziologice sau biochimice necesare verificării seminţei provenite din culturile examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial în pre- sau postcontrol; ...
- h)postcontrolul oficial al loturilor rezultate din culturile examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial este obligatoriu; ...
- i)numerele de identitate ale partidelor de seminţe şi numerele de referinţă ale loturilor rezultate sunt acordate de autoritatea oficială în conformitate cu procedurile aplicate partidelor şi loturilor certificate oficial, cu precizarea ca acestea să poată fi recunoscute în orice moment ca fiind examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial. ...
(2)Autoritatea oficială poate lua măsuri suplimentare pentru efectuarea inspecţiilor în câmp sub supraveghere oficială. ...
(3)După încheierea verificărilor, autoritatea oficială întocmeşte un raport de supraveghere. Un exemplar va rămâne la autoritatea oficială, un exemplar este înmânat operatorului economic angajator şi unul inspectorului în câmp acreditat oficial independent, verificat, după caz. ... Articolul 14 Toate activităţile desfăşurate în vederea acreditării/reacreditării, supravegherii şi monitorizării efectuate de autoritatea oficială sunt achitate de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă ori de inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, conform tarifelor în vigoare. Capitolul VI Măsuri luate de autoritatea oficială privind inspectorii în câmp acreditaţi oficial Articolul 15
(1)Certificatul de acreditare oficială poate fi retras temporar sau definitiv, după caz, în următoarele situaţii: ...
- a)cererea de acreditare conţine informaţii false sau eronate; ...
- b)există informaţii false sau eronate în documentul oficial de inspecţie în câmp; ...
- c)nu au fost respectate condiţiile, procedurile de lucru, regulile şi normele în vigoare în timpul inspecţiei în câmp; ...
- d)datele din activitatea de supraveghere şi audit demonstrează că inspectorul în câmp acreditat oficial nu îndeplineşte standardele de competenţă ce se impun pentru activitatea pentru care a fost acreditat; ...
- e)nu au fost îndeplinite obligaţiile financiare de către operatorul economic angajator sau de inspectorul în câmp acreditat oficial independent, pentru anul în curs. ...
(2)În cazul retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială, autoritatea oficială poate cere inspectorului în câmp acreditat oficial să urmeze o instruire corectivă şi o reexaminare; este menţionat un termen limită de corectare a neconformităţilor care au dus la retragerea temporară a acreditării. Operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial sunt anunţaţi în scris despre retragerea temporară a acreditării, trebuind să semneze pentru primirea notificării respective. ...
(3)Anularea deciziei de retragere temporară a acreditării se face numai atunci când au fost eliminate în totalitate motivele retragerii. ...
(4)După constatarea de către autoritatea oficială a remedierii deficienţelor, operatorul economic angajator şi inspectorul în câmp acreditat oficial sunt anunţaţi în scris asupra datei de la care îşi pot relua activitatea. ... Articolul 16 Acreditarea inspectorului în câmp acreditat oficial este retrasă definitiv în următoarele situaţii:
- a)la cererea acestuia; ...
- b)neprezentarea inspectorului în câmp acreditat oficial pentru reînnoirea vizei anuale sau a termenului de valabilitate a certificatului de acreditare oficială; ...
- c)nerespectarea termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea neconformităţilor care au dus la retragerea temporară a acreditării; ...
- d)depistarea unei neconformităţi majore care este de natură să afecteze calitatea activităţii desfăşurate; ...
- e)neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către operatorul economic angajator sau de către inspectorul în câmp acreditat oficial independent nici în urma retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială. ... Articolul 17
(1)În cazul retragerii definitive a acreditării, operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent este anunţat în scris asupra motivelor şi datei efective a retragerii, acesta trebuind să semneze pentru primirea notificării respective. ...
(2)La data retragerii temporare sau definitive a acreditării, certificatul de acreditare oficială se consideră nul. ... Articolul 18
(1)Inspectorul în câmp acreditat oficial al cărui certificat de acreditare oficială a fost retras temporar sau definitiv poate face contestaţie la INCS, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării scrise. ...
(2)Autoritatea oficială analizează contestaţia şi decide în termen de 15 zile de la primirea acesteia. ... Articolul 19 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele proceduri, condiţii şi reguli. Anexa 1 la proceduri, condiţii şi reguli Nr. ................ Data ........................ Operatorul economic (dacă este cazul) ............ Înregistrat cu Autorizaţia de producere nr. ...... Se aprobă înscrierea. Director executiv, ..................... CERERE privind obţinerea acreditării/reacreditării oficiale pentru efectuarea inspecţiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială Operatorul economic angajator/Persoana fizică independentă ..............., cu sediul/adresa în localitatea ...................., str. .................... nr. ..., judeţul .............., telefon .............., fax ................., înmatriculat la registrul comerţului cu nr. .............. din ..............., reprezentat prin ......................., având funcţia de ..................., solicit acreditarea/reacreditarea şi eliberarea certificatului de acreditare oficială pentru .............................................................., (numele şi prenumele) funcţia ........................., pentru următoarele specii şi grupe de specii ........................................................ şi categoria biologică ............................................................................. . Anexez la prezenta cerere următoarele documente: a) copie xerox de pe autorizaţia de producere, preluare, comercializare a seminţelor, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute art. 1 alin.
(1)lit.
- c)din proceduri, condiţii şi reguli;
- b)copie xerox de pe statutul de funcţionare, cu specificarea obiectului de activitate în domeniu, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi
- c)din proceduri, condiţii şi reguli;
- c)copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi
- c)din proceduri, condiţii şi reguli;
- d)copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute art. 1 alin.
(1)lit.
- b)şi
- c)din proceduri, condiţii şi reguli;
- e)dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a persoanei fizice independente care urmează a se ocupa de inspecţia în câmp în vederea certificării unor culturi semincere: - copie de pe diploma de studii; - curriculum vitae; - copie de pe carnetul de muncă sau contract. Declar pe propria răspundere că inspectorul în câmp acreditat oficial este liber de orice presiune în activitatea de inspecţie în câmp. Cererea se depune în 2 (două) exemplare. ....................... (semnătura conducătorului operatorului economic sau a persoanei independente) Achitat tariful ............... Conform Ordinului ministrului Accept condiţiile şi agriculturii, pădurilor şi responsabilităţile inspectorului dezvoltării rurale nr. 449/2006 în câmp acreditat oficial. Data ............. ............................ (semnătura persoanei candidat/acreditate) Anexa 2 la proceduri, condiţii şi reguli CONTRACT DE ACREDITARE OFICIALĂ Nr. ..... data .......... 1. Părţile contractante
- a)Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), prin Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS), având sediul în .................., reprezentată prin (domnul/doamna) ..............., în calitate de reprezentant al autorităţii oficiale, definit în continuare autoritatea oficială, şi
- b)........................................................................., (denumirea şi sediul operatorului economic sau ale responsabilului laboratorului independent care a solicitat acreditarea oficială) având sediul în ..............................................................., reprezentat prin (domnul/doamna) .............................................., în calitate de proprietar al laboratorului acreditat oficial pentru efectuarea testelor de calitate a seminţei 2. Obiectul şi preţul contractului Prezentul contract stabileşte relaţia legală dintre autoritatea oficială şi operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial, în scopul desfăşurării activităţii de testare a seminţelor destinate însămânţării şi de eliberare a documentelor de calitate la speciile, grupele de specii pentru care a fost acreditat, pentru şi în numele autorităţii oficiale. Tarifele pentru acreditare, supraveghere şi monitorizare se achită de către operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau de reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial la valoarea şi la termenele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. 3. Durata contractului Prezentul contract intră în vigoare la data la care este semnat de reprezentanţii părţilor contractante şi va înceta la împlinirea a 3 ani de la data semnării. Perioada de 3 ani se poate prelungi cu până la 3 luni, dacă cererea de reacreditare a fost depusă în termen. Prezentul contract poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor contractante, în vederea reacreditării. 4. Documentele care însoţesc contractul: - cerere de acreditare/reacreditare oficială; - documentele solicitate la înscriere; - certificatul de acreditare; - alte documente adiţionale. 5. Reguli şi norme Serviciile executate în baza prezentului contract vor respecta condiţiile şi procedurile, regulile, normele şi standarele în vigoare prezentate de autoritatea oficială la încheierea acestuia. 6. Obligaţiile părţilor 6.1. O parte contractantă nu are, fără acordul scris al celeilalte părţi, dreptul: - de a face cunoscut prezentul contract sau orice prevedere a acestuia unei terţe persoane în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea acestuia; - de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a prezentului contract în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. 6.2. Dezvăluirea oricărei informaţii persoanelor implicate în îndeplinirea prezentului contract se va face confidenţial şi se va referi numai la acele informaţii necesare în vederea îndeplinirii acestuia. 6.3. O parte contractantă va fi exonerată de răspundere pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la prezentul contract, dacă: - informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă; - informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluiri; - partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia. 6.4. Obligaţiile operatorului economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau ale reprezentantului laboratorului independent acreditat oficial: - operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial este obligat să respecte prevederile Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante şi Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială şi celelalte reguli, norme şi standarde în vigoare; - operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că orice informaţie pe care o va furniza autorităţii oficiale este conformă cu realitatea; - eşantionorul garantează că pe tot parcursul derulării prezentului contract respectă procedurile, condiţiile şi regulile de acreditare, cu excepţia unor modificări efectuate cu aprobarea autorităţii oficiale; - operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că ia toate măsurile raţionale necesare pentru a permite autorităţii oficiale sau oricărei alte persoane care acţionează în numele autorităţii oficiale să îşi realizeze sarcinile şi funcţiile aşa cum sunt menţionate în regulile, normele şi standardele în vigoare; - operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că efectuează testarea seminţelor pentru activităţile pentru care este acreditat şi pentru speciile, grupele de specii prevăzute în certificatul de acreditare şi va lua toate măsurile pentru ca serviciile sale să nu fie prestate pentru scopuri neautorizate sau de către persoane neautorizate. 6.5. Obligaţiile şi drepturile autorităţii oficiale pentru acreditarea oficială a laboratoarelor: - are obligaţia de a pune la dispoziţie laboratorului acreditat oficial sau laboratorului independent acreditat oficial orice facilităţi sau informaţii pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea în bune condiţii a prezentului contract; - are obligaţia să procure toată documentaţia necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor de acreditare conform regulilor şi normelor în vigoare; - nu răspunde pentru niciun fel de compensaţii plătibile prin lege în privinţa sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus personalului laboratorului acreditat oficial sau al laboratorului independent acreditat oficial în timpul desfăşurării activităţilor specifice; - are dreptul de a verifica modul de lucru al laboratorului acreditat oficial sau al laboratorului independent acreditat oficial, în conformitate cu Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială; - are obligaţia de a notifica în scris operatorului economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantului laboratorului independent acreditat oficial reprezentanţii săi împuterniciţi pentru acest scop. 6.6. Începerea şi sistarea activităţii Laboratorul acreditat oficial sau laboratorul independent acreditat oficial poate efectua testarea seminţelor numai după: - primirea certificatului de acreditare oficială; - reînnoirea vizei anuale; - înlăturarea neconformităţilor majore care au dus la suspendarea temporară a acreditării; - îndeplinirea obligaţiilor financiare către autoritatea oficială pentru acreditare, supraveghere şi audit. Încetarea activităţii de testare a seminţei se va face în următoarele condiţii: - la cererea operatorului economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau a reprezentantului laboratorului independent acreditat oficial; - în cazul neprezentării pentru viza anuală; - în cazul nerespectării termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea unor neconformităţi; - în cazul depistării de către autoritatea oficială a unor neconformităţi majore. 6.7. Modalităţi de plată Operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare, la data înscrierii pentru acreditare, precum şi a celor de supraveghere pentru verificarea modului de lucru al laboratorului acreditat oficial sau al laboratorului independent acreditat oficial. Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial nu achită contravaloarea serviciilor de acreditare, procedura de acreditare este retrasă temporar sau definitiv, după caz. Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial nu achită factura ce reprezintă serviciile de supraveghere, se aplică penalităţi de întârziere, potrivit legii. 7. Amendamente Părţile contractante au dreptul, pe durata prezentului contract, de a conveni în scris modificarea unor clauze ale prezentului contract, în conformitate cu regulile, normele şi standardele în vigoare. 8. Rezilierea contractului Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţile contractante dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului. Cererea de reziliere se va comunica în scris celeilalte părţi contractante. 9. Forţa majoră Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă. Aceasta exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează. În sensul prezentului contract, prin forţă majoră se înţelege un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii prezentului contract şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea prezentului contract. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi şi în mod complet producerea acesteia şi de a lua măsurile care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor. Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea dreptul să notifice celeilalte părţi contractante încetarea prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune celeilalte părţi. 10. Soluţionarea litigiilor Autoritatea oficială va face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi în cadrul ori în legătură cu prezentul contract. Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele două părţi contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţa contractuală, fiecare parte contractantă poate solicita ca divergenţa să se soluţioneze prin arbitraj. 11. Limba care guvernează contractul Limba care guvernează prezentul contract este limba română. 12. Comunicări Orice comunicare între părţile contractante, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. Comunicările dintre părţile contractante se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. 13. Retragerea La data retragerii temporare sau definitive a acreditării, contractul de acreditare oficială se consideră nul. 14. Legea aplicabilă contractului Prezentul contract va fi interpretat conform legilor din România. Autoritatea oficială, Proprietarul laboratorului acreditat oficial, .................................. ................................................. Reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial, ................................................. Anexa 3 la proceduri, condiţii şi reguli ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ROMÂNIA │ │ MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE │ │ INSPECŢIA NAŢIONALĂ PENTRU CALITATEA SEMINŢELOR │ │ │ │ CERTIFICAT DE ACREDITARE OFICIALĂ │ │ NR. _________ │ │ │ │ Domnul/Doamna ____________________________________________________________ │ │ Funcţia: __________________________________ │ │ C.I. serie _________ nr. __________________ │ │ Operator economic ________________________________________________________ │ │ Adresa ___________________________________________________________________ │ │ Înregistrat cu Autorizaţia nr. _______ pentru activitatea de _____________ │ │ Nr. stampilă _____________ │ │ Este recunoscut(ă) ca inspector în câmp acreditat/reacreditat oficial, în │ │ conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării │ │ rurale nr. 449/2006 pentru aprobarea procedurilor, condiţiilor şi regulilor│ │ privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecţiilor │ │ în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere │ │ oficială, pentru _________________________________________________________ │ │ (speciile şi grupele de specii) │ │ şi categoriile biologice _________________________________________________ │ │ Acreditarea/reacreditarea este valabilă 3 ani începând de la ____________* │ │ │ │ Data: _____________________ │ │ ITCSMS sau LCCSMS │ │ │ │ Nume, │ │ prenume, │ │ semnătura │ │ │ │ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs. │ │ │ ├───────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┤ │ │ │ Anul I │ Anul II │ Anul III │ │ │ └───────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘ │ │ │ │ * Notă: Se poate prelungi cu până la 3 luni dacă cererea de reacreditare │ │ a fost depusă în termen. │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ -------