Ordin Nr. 2 din 16 ianuarie 1996
Despre ce este acest act?
Acest ordin aprobă instrucțiuni privind emiterea acțiunilor în formă dematerializată, adică înregistrate electronic, pentru a proteja investitorii și a eficientiza piața de capital.
Pentru cine: Societățile comerciale pe acțiuni, considerate societăți deschise; Acționarii acestor societăți.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept comercial și al societăților
- Articole
- 3
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Emiterea acțiunilor exclusiv în formă dematerializată de către societățile comerciale pe acțiuni, considerate societăți deschise.
- Eliberarea unui certificat de acționar de către instituția autorizată să țină Registrul acționarilor pentru societățile neînscrise la bursă.
- Eliberarea extraselor de cont de către societățile de valori mobiliare pentru acționarii societăților înscrise la bursă.
- Tranzacționarea acțiunilor dematerializate prin sistemele pieței de capital autorizate.
Pe cine privește acest act?
- Societățile comerciale pe acțiuni, considerate societăți deschise.
- Acționarii acestor societăți.
Care sunt punctele cheie?
- Acțiunile vor fi emise exclusiv în formă dematerializată, evidențiate prin înscriere în cont.
- Certificatul de acționar, eliberat pentru societățile neînscrise la bursă, nu este o valoare mobiliară și nu poate fi tranzacționat; orice tranzacție cu acesta este nulă de drept.
- Acțiunile dematerializate se tranzacționează prin sistemele pieței de capital autorizate, pe baza unui ordin de vânzare/cumpărare adresat unei societăți de valori mobiliare.
Drept comercial și al societăților
Drept comercial și al societăților
Textul legii
Textul legii
Cuprins (3)
ORDIN Nr. 2 din 16 ianuarie 1996 pentru aprobarea Instrucţiunilor nr. 2/1996 cu privire la emiterea de acţiuni în forma dematerializată Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 18 din 25 ianuarie 1996 Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în baza art. 13 alin. 2 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, în temeiul Hotărârii Parlamentului României nr. 17/1994, emite următorul ordin:
Articolul 1
Pe data prezentului ordin se aproba Instrucţiunile nr. 2 din 16 ianuarie 1996 prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin şi se dispune publicarea lor în Monitorul Oficial al României.
Articolul 2
Departamentul control şi supraveghere şi Departamentul logistic vor asigura aducerea la îndeplinire a prezentului ordin.
Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, prof. univ. dr. Ştefan Boboc Anexa 1 INSTRUCŢIUNI cu privire la emiterea de acţiuni în forma dematerializată
Articolul 1
În vederea asigurării protecţiei investitorilor împotriva furtului, pierderii sau distrugerii acţiunilor emise în forma materială şi luând în considerare avantajele oferite pieţei de capital autorizate de către sistemele electronice de înregistrare şi tranzactionare, societăţile comerciale pe acţiuni, considerate societăţi deschise potrivit art. 2 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 52/1994, vor emite acţiuni exclusiv în forma dematerializată, evidentiate prin înscriere în cont.
Articolul 2
Certificatul de acţionar nu este valoare mobiliară şi nu poate fi tranzactionat pe piaţa de capital, asemenea tranzacţii fiind nule de drept.
În caz de pierdere, de distrugere sau de furt al certificatului de acţionar se va elibera titularului un duplicat.
Articolul 3
Acţiunile emise în forma dematerializată vor fi tranzacţionate prin sistemele existente pe piaţa de capital autorizata, în urma deciziei acţionarului, exprimată prin ordin de vînzare/cumpărare adresat unei societăţi de valori mobiliare. ------------------------------