CODUL MODU din 2 decembrie 2009

(26)din 2 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 224 bis din 2 aprilie 2015. ────────── CUPRINS *Font 9* CAPITOLUL 1 - GENERALITĂŢI 1.1 Scop 1.2 Domeniul de aplicare 1.3 Definiţii 1.4 Scutiri 1.5 Echivalenţe 1.6 Inspecţii şi certificare 1.7 Control 1.8 Accidente 1.9 Revizuirea Codului CAPITOLUL 2 - CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE 2.1 Generalităţi 2.2 Accesul 2.3 Sarcini de calcul 2.4 Analiza structurală 2.5 Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă 2.6 Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare 2.7 Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane 2.8 Dispozitive de remorcare 2.9 Analiza comportamentului la oboseală 2.10 Materiale 2.11 Sisteme antivegetative 2.12 Acoperiri de protecţie a tancurilor destinate balastării cu apă de mare 2.13 Dosar de construcţie 2.14 Sudarea 2.15 Probe 2.16 Drenajul şi controlul sedimentelor CAPITOLUL 3 - COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER 3.1 Proba de înclinări 3.2 Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare 3.3 Criterii de stabilitate în stare intactă 3.4 Compartimentarea şi stabilitatea după avarie 3.5 Extinderea avariei 3.6 Integritatea etanşeităţii la apă 3.7 Bordul liber CAPITOLUL 4 - INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 4.1 Generalităţi 4.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere 4.3 Maşini 4.4 Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor 4.5 Tubulaturi de aburi 4.6 Comenzi maşini 4.7 Instalaţii de aer comprimat 4.8 Instalaţii pentru combustibil lichid, ulei de ungere şi alte hidrocarburi inflamabile 4.9 Instalaţii de santină 4.10 Instalaţii de pompare a balastului la unităţile stabilizate prin coloane 4.11 Protecţia împotriva inundării 4.12 Instalaţiile de ancorare la unităţile de suprafaţă şi la unităţile stabilizate prin coloane 4.13 Instalaţii de poziţionare dinamică 4.14 Instalaţii de ridicare-coborâre a corpului pentru unităţile autoridicătoare CAPITOLUL 5 - INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 5.1 Generalităţi 5.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere 5.3 Sursa principală de energie electrică 5.4 Sursa de energie electrică de avarie 5.5 Instalaţia de pornire a generatoarelor de avarie 5.6 Măsuri împotriva electrocutării, incendiului şi altor pericole de origine electrică 5.7 Alarme şi comunicaţii interioare CAPITOLUL 6 - INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE ÎN ZONELE PERICULOASE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 6.1 Zone 6.2 Clasificarea zonelor potenţial periculoase 6.3 Deschideri, acces şi condiţii de ventilaţie care influenţează extinderea zonelor potenţial periculoase 6.4 Ventilaţia spaţiilor potenţial periculoase 6.5 Situaţii de urgenţă datorate operaţiilor de foraj 6.6 Instalaţii electrice în zonele potenţial periculoase 6.7 Instalaţii de maşini în zonele potenţial periculoase CAPITOLUL 7 - INSTALAŢII DE MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU UNITĂŢILE AUTOPROPULSATE 7.1 Generalităţi 7.2 Marşul înapoi 7.3 Căldări de abur şi instalaţii de alimentare a căldărilor 7.4 Comenzi maşini 7.5 Instalaţia de guvernare 7.6 Instalaţia de guvernare electrică şi electrohidraulică 7.7 Comunicaţii între puntea de navigaţie şi încăperea de maşini 7.8 Instalaţia de alarmă pentru mecanici 7.9 Sursa principală de energie electrică 7.10 Sursa de energie electrică de avarie CAPITOLUL 8 - ÎNCĂPERI DE MAŞINI PERIODIC NESUPRAVEGHEATE PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 8.1 Generalităţi 8.2 Domeniul de aplicare 8.3 Protecţia contra incendiului 8.4 Protecţia contra inundării 8.5 Comanda de pe puntea de navigaţie a maşinilor de pro 8.6 Comunicaţii 8.7 Instalaţia de alarmă 8.8 Prevederi speciale pentru maşini, căldări şi instalaţii electrice 8.9 Sisteme de siguranţă CAPITOLUL 9 - PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI 9.1 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere 9.2 Protecţia constructivă contra incendiului 9.3 Protecţia încăperilor de locuit, de serviciu şi a posturilor de comandă 9.4 Mijloace de evacuare 9.5 Instalaţiile de protecţie contra incendiului 9.6 Aparate de respirat pentru evacuare în caz de urgenţă 9.7 Pompe de incendiu, magistrala de incendiu, hidranţi şi furtunuri 9.8 Instalaţii de stingere a incendiului în încăperile de maşini şi în spaţii conţinând procese tehnologice de ardere. 9.9 Stingătoare de incendiu portabile în încăperile de locuit, de serviciu şi în spaţiile de lucru 9.10 Instalaţii pentru detectarea incendiului şi de alarmă 9.11 Instalaţii pentru detectarea gazelor inflamabile şi de alarmă 9.12 Instalaţii pentru detectarea hidrogenului sulfurat şi de alarmă 9.13 Echipamente de pompieri 9.14 Reîncărcarea buteliilor de aer 9.15 Amenajări în încăperi de maşini şi spaţii de lucru 9.16 Prevederi aplicabile instalaţiilor pentru elicoptere 9.17 Depozitarea buteliilor de gaz 9.18 Planuri pentru combaterea incendiului 9.19 Pregătirea operaţională şi întreţinerea CAPITOLUL 10 - MIJLOACE ŞI DISPOZITIVE DE SALVARE 10.1 Generalităţi 10.2 Moduri alternative de proiectare şi de dispunere 10.3 Ambarcaţiuni de salvare 10.4 Amenajarea locurilor pentru apel şi îmbarcare în ambarcaţiuni de salvare 10.5 Posturi de lansare la apă a ambarcaţiunilor de salvare 10.6 Arimarea ambarcaţiunilor de salvare 10.7 Instalaţii de lansare la apă şi de recuperare a ambarcaţiunilor de salvare 10.8 Bărci de urgenţă 10.9 Arimarea bărcilor de urgenţă 10.10 Dispozitive de îmbarcare, lansare la apă şi de recuperare pentru bărcile de urgenţă 10.11 Veste de salvare 10.12 Costume hidrotermice şi costume antiexpunere 10.13 Colaci de salvare 10.14 Mijloace radio de salvare 10.15 Facle de semnalizare a sinistrului 10.16 Aparate de lansare a bandulei 10.17 Instrucţiuni de exploatare 10.18 Pregătire operaţională, întreţinere şi inspecţii CAPITOLUL 11 - RADIOCOMUNICAŢIILE ŞI NAVIGAŢIA 11.1 Generalităţi 11.2 Pregătirea 11.3 Unităţi autopropulsate 11.4 Unităţi nepropulsate, remorcate 11.5 Unităţi staţionare pe locaţie sau efectuând operaţiuni de foraj 11.6 Comunicaţii cu elicopterele 11.7 Comunicaţii interioare 11.8 Standarde de funcţionare 11.9 Inspecţia staţiei radio 11.10 Echipamente de navigaţie CAPITOLUL 12 - INSTALAŢII DE RIDICARE ŞI DE TRANSFER AL PERSONALULUI ŞI PILOŢILOR 12.1 Macarale 12.2 Ascensoare şi echipamente de ridicat 12.3 Ascensoare pentru personal 12.4 Transferul personalului şi pilotului 12.5 Turle de foraj CAPITOLUL 13 - AMENAJĂRI PENTRU ELICOPTERE 13.1 Generalităţi 13.2 Definiţii 13.3 Construcţie 13.4 Dotări 13.5 Mijloace vizuale 13.6 Sistemul de detectare a mişcării 13.7 Scutiri CAPITOLUL 14 - REGULI DE EXPLOATARE 14.1 Manuale de exploatare 14.2 Amenajări pentru elicoptere 14.3 Formulare de date privind siguranţa materialului 14.4 Mărfuri periculoase 14.5 Prevenirea poluării 14.6 Transferul de materiale, de echipament sau de personal 14.7 Instalaţii de scufundare 14.8 Siguranţa navigaţiei 14.9 Proceduri în caz de urgenţă 14.10 Instrucţiuni în caz de urgenţă 14.11 Manuale de instruire şi mijloace de instruire la bord 14.12 Apeluri şi exerciţii 14.13 Instruirea şi formarea la bord 14.14 Înregistrări Apendice Formular model al Certificatului de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin

(2009)PREAMBUL

1. Prezentul Cod a fost elaborat cu scopul de a oferi o normă internaţională pentru unităţile mobile de foraj marin nou construite, care va facilita deplasarea şi exploatarea acestor unităţi la nivel internaţional şi care va asigura un nivel de siguranţă pentru astfel de unităţi şi pentru personalul de la bord, echivalent celui cerut de Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, şi de Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, pentru navele clasice care efectuează voiaje internaţionale. Nu se intenţionează ca prevederile Codului de siguranţă pentru navele cu destinaţie specială să se aplice în plus faţă de prevederile prezentului Cod.
2. Pe parcursul elaborării Codului s-a convenit ca acesta să se bazeze pe principii corecte de arhitectură şi mecanică navală, precum şi pe experienţa acumulată în timpul exploatării unor asemenea unităţi; mai mult decât atât, s-a admis că tehnologia de proiectare a unităţilor mobile de foraj marin este nu numai complexă, ci şi în continuă evoluţie. Din acest motiv Codul nu trebuie să fie imuabil, ci va trebui să fie reevaluat şi revizuit ori de câte ori este nevoie. În acest scop Organizaţia va revizui periodic Codul, ţinând cont atât de experienţa, cât şi de evoluţia viitoare în acest domeniu.
3. Orice unitate existentă care îndeplineşte cerinţele prezentului Cod trebuie să fie considerată ca îndeplinind condiţiile necesare pentru a i se emite un certificat în conformitate cu prezentul Cod.
4. Prezentul Cod nu vizează interzicerea utilizării unei unităţi existente numai datorită faptului că proiectul său, construcţia sa şi echipamentul său nu sunt conforme cu prezentul Cod. Multe unităţi mobile de foraj marin existente au fost exploatate cu succes şi în deplină siguranţă, pe perioade lungi de timp şi trebuie să se ţină cont de experienţa lor în materie de exploatare atunci când se evaluează dacă acestea sunt adecvate pentru desfăşurarea de operaţiuni la nivel internaţional.
5. Un stat costier poate permite, ţinând seama de condiţiile locale (de exemplu meteorologice şi oceanografice), exploatarea oricărei unităţi concepută conform unor norme mai puţin exigente decât cele prevăzute în Cod. Totuşi, orice unitate de acest fel trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă care, în opinia statului costier, sunt corespunzătoare pentru exploatarea prevăzută şi garantează siguranţa generală a unităţii şi a personalului de la bord.
6. Prezentul Cod nu conţine cerinţe pentru foraj şi nici proceduri de control al sondelor submarine. Astfel de operaţiuni de foraj sunt supuse controlului statului costier. Capitolul 1 GENERALITĂŢI 1.
7. Scop Scopul Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin, denumit în continuare "Codul", este să recomande criterii de proiectare, norme de construcţie şi alte măsuri de siguranţă pentru unităţile mobile de foraj marin, astfel încât să se reducă la minimum riscurile la care sunt supuse aceste unităţi, personalul de la bord şi mediul înconjurător. 1.
8. Domeniul de aplicare 1.2.
9. Codul se aplică unităţilor mobile de foraj marin definite în secţiunea 1.3, a căror chilă a fost pusă sau a căror construcţie se găseşte într-un stadiu echivalent, la 1 ianuarie 2012 sau după această dată. 1.2.
10. Statul costier poate impune condiţii suplimentare privitoare la exploatarea industrială netratată de Cod. 1.
11. Definiţii În scopul aplicării Codului, dacă nu se prevede în mod expres altfel, termenii folosiţi în acesta au semnificaţiile definite în prezenta secţiune. 1.3.
12. Protocolul LL din 1988 înseamnă Protocolul din 1988 privind Convenţia internaţională din 1966 asupra liniilor de încărcare, aşa cum a fost amendat. 1.3.
13. Construcţii de tip "A" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.
14. Încăperi de locuit sunt acele spaţii folosite ca încăperi sociale, coridoare, spălătoare, cabine, birouri, infirmerii, cinema, săli de jocuri şi de recreere, oficii fără instalaţii de gătit şi spaţii similare. Încăperile sociale sunt acele părţi din amenajările de locuit care sunt folosite ca vestibule, săli de mese, saloane şi alte spaţii similare permanent închise. 1.3.
15. Administraţie înseamnă Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze. 1.3.
16. Data aniversară înseamnă ziua şi luna din fiecare an care vor corespunde datei de expirare a certificatului. 1.3.
17. Instalaţia de guvernare auxiliară este echipamentul prevăzut pentru a realiza deplasarea cârmei în scopul guvernării unităţii în cazul avarierii instalaţiei de guvernare principală. 1.3.
18. Construcţii de tip "B" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.8 Construcţii de tip "C" sunt construcţiile definite în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.
19. Certificatul înseamnă Certificatul de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin. 1.3.
20. Stat costier înseamnă Guvernul Statului care exercită controlul administrativ asupra operaţiilor de foraj ale unităţii. 1.3.
21. Unitate stabilizată prin coloane este o unitate a cărei punte principală este legată de corpul imersat sau de tălpile de rezemare prin coloane sau chesoane. 1.3.
22. Plafoane sau căptuşeli continue de tip "B" sunt acele plafoane sau căptuşeli de tip "B" care se extind numai până la o construcţie de tip "A" sau "B". 1.3.
23. Posturi de comandă sunt acele spaţii în care se găsesc echipamentele radio, aparatele principale de navigaţie, sursa de energie electrică de avarie, instalaţiile centrale de detectare şi stingere a incendiului, sistemul central de comandă a poziţionării dinamice a unităţii sau o instalaţie de stingere a incendiului care deserveşte diferite amplasamente. În cazul unităţilor stabilizate prin coloane, postul central de comandă a balastului constituie un "post de comandă". Totuşi, în scopul aplicării capitolului 9, spaţiul unde se găseşte sursa de energie de avarie nu este considerat ca fiind un post de comandă. 1.3.
24. D sau valoarea D reprezintă cea mai mare dimensiune a elicopterului atunci când rotorul(rotoarele) său(sale) se roteşte(rotesc), măsurată de la extremitatea cea mai din faţă a discului de rotaţie a palelor rotorului principal până la extremitatea cea mai din spate a structurii elicopterului sau a discului de rotaţie a palelor rotorului anticuplu codal. 1.3.
25. Nava lipsită de energie este starea navei în care maşinile principale de propulsie, căldările şi maşinile auxiliare nu sunt în funcţiune datorită lipsei de energie. 1.3.
26. Înălţimea pentru bord liber are acelaşi înţeles cu cel definit în regula 3 din Protocolul LL din
27. 1.3.
28. Instalaţia de scufundare este instalaţia şi echipamentul necesare pentru dirijarea în siguranţă a operaţiunilor de scufundare efectuate de pe o unitate mobilă de foraj marin. 1.3.
29. Inundare prin deschideri superioare înseamnă orice inundare a interiorului oricărei părţi a structurii care asigură flotabilitatea unei unităţi, prin deschideri care nu pot fi închise etanş la apă sau la intemperii, după caz, pentru îndeplinirea criteriilor de stabilitate în stare intactă sau de avarie, sau care, din raţiuni de exploatare trebuie să rămână deschise. 1.3.
30. Sursa de energie electrică de avarie este o sursă de energie electrică destinată să alimenteze serviciile necesare în cazul defectării sursei principale de energie electrică. 1.3.
31. Tabloul de distribuţie de avarie este tabloul de distribuţie care, în cazul defectării sistemului principal de alimentare cu energie electrică, este alimentat direct de la sursa de energie electrică de avarie şi/sau de la sursa tranzitorie de energie de avarie şi care este destinat să distribuie energie electrică serviciilor de avarie. 1.3.
32. Spaţii închise sunt spaţiile delimitate de planşee, pereţi şi/sau punţi care pot avea uşi sau ferestre. 1.3.
33. Bordul liber este distanţa măsurată pe verticală în jos, în secţiunea maestră a navei, între marginea superioară a liniei punţii şi marginea superioară a liniei de încărcare corespunzătoare. 1.3.
34. Codul FSS înseamnă Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.98

(73), aşa cum a fost amendat. 1.3.24. Codul FTP înseamnă Codul internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.61

(67), aşa cum a fost amendat. 1.3.

1. Uşa etanşă la gaze este o uşă solidă, bine ajustată şi compactă, concepută să reziste trecerii gazelor în condiţii atmosferice normale. 1.3.
2. Zonele potenţial periculoase sunt toate acele zone în care, datorită eventualei prezenţe a unei atmosfere inflamabile rezultată din operaţiile de foraj, utilizarea imprudentă a maşinilor sau a echipamentului electric poate conduce la pericol de incendiu sau explozie. 1.3.
3. Puntea heliport este o platformă special concepută pentru aterizarea elicopterelor, care este situată pe o unitate mobilă de foraj marin (MODU). 1.3.
4. Maşini şi echipamente de tip industrial sunt maşinile şi echipamentele utilizate în legătură cu operaţiunile de foraj. 1.3.29 Lungimea (L) are acelaşi înţeles cu cel definit în regula 3 din Protocolul LL din
5. 1.3.
6. Greutatea navei goale este deplasamentul unei unităţi, exprimat în tone, exceptând încărcătura variabilă de pe punte, combustibilul, uleiul lubrifiant, apa de balast, apa potabilă şi apa de alimentare din tancuri, proviziile consumabile, personalul şi bunurile sale. 1.3.
7. Propagarea lentă a flăcării are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.
8. Codul LSA înseamnă Codul internaţional al mijloacelor de salvare, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.48

(66), aşa cum a fost amendat. 1.3.

1. Încăperi de maşini sunt toate încăperile de maşini de categoria A şi toate celelalte încăperi care conţin maşini de propulsie, căldări sau alte instalaţii de ardere, instalaţii de combustibil lichid, maşini cu aburi şi motoare cu combustie internă, generatoare şi maşini electrice importante, staţii de ambarcare a combustibilului, instalaţii de ventilaţie şi aer condiţionat, instalaţii frigorifice sau dispozitive de stabilizare şi toate încăperile similare împreună cu puţurile aferente acestor încăperi. 1.3.
2. Încăperi de maşini de categoria A sunt toate încăperile care conţin maşini cu combustie internă utilizate fie: .1 pentru propulsia principală; fie .2 pentru alte scopuri când aceste maşini au împreună o putere totală de cel puţin 375 kW; sau care conţin vreo căldare cu combustibil lichid sau vreo instalaţie de combustibil lichid, precum şi puţurile care duc la aceste încăperi. 1.3.
3. Sursa principală de energie electrică este o sursă destinată să alimenteze cu energie electrică toate serviciile necesare menţinerii unităţii în condiţii normale de exploatare şi de locuit. 1.3.
4. Instalaţia de guvernare principală cuprinde maşinile, agregatele de forţă (dacă există) şi accesoriile instalaţiei de guvernare, precum şi mijloacele utilizate pentru transmiterea momentului la axul cârmei, cum ar fi echea sau sectorul cârmei, care sunt necesare pentru a realiza deplasarea cârmei în scopul guvernării unităţii în condiţii normale de serviciu. 1.3.
5. Tabloul principal de distribuţie este tabloul de distribuţie care este alimentat direct de la sursa principală de energie electrică şi care este destinat să distribuie energia electrică serviciilor unităţii. 1.3.
6. Viteza maximă de serviciu la marş înainte înseamnă cea mai mare viteză pe care unitatea este proiectată să o menţină în serviciu pe mare, la pescajul maxim de exploatare. 1.3.
7. Viteza maximă la marş înapoi este viteza estimată pe care unitatea o poate atinge la puterea maximă de marş înapoi, prevăzută prin proiect şi la pescajul maxim de exploatare. 1.3.
8. Unitate mobilă de foraj marin (MODU) sau unitate este o navă capabilă să efectueze operaţii de foraj pentru explorarea sau exploatarea resurselor subsolului marin, cum ar fi hidrocarburile lichide sau gazoase, sulful sau sarea. 1.3.
9. Modul de exploatare înseamnă o condiţie sau manieră în care o unitate poate fi exploatată sau poate funcţiona în locaţie sau când este în tranzit. Modurile de exploatare ale unei unităţi includ următoarele: .1 Condiţii de exploatare - situaţii în care unitatea se găseşte în locaţie pentru operaţii de foraj şi când este supusă în timpul solicitărilor de mediu şi exploatare la sarcini al căror total este în limitele corespunzătoare stabilite pentru aceste operaţiuni conform proiectului unităţii. Unitatea poate fi în plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz. .2 Condiţii de furtună puternică - situaţii în care unitatea poate fi supusă în timpul solicitărilor de mediu la cele mai mari sarcini pentru care unitatea a fost proiectată. Operaţiile de foraj sunt presupuse întrerupte datorită solicitărilor puternice provocate de mediul înconjurător. Unitatea poate fi în condiţii de plutire sau rezemată pe fundul mării, după caz. .3 Condiţii de deplasare - situaţii în care unitatea este în deplasare de la o locaţie geografică la alta. 1.3.
10. Material incombustibil are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.
11. Condiţii normale de exploatare şi locuit înseamnă: .1 condiţiile în care unitatea în ansamblul său, maşinile, serviciile, mijloacele şi dispozitivele sale destinate să garanteze siguranţa navigaţiei în timpul deplasării, siguranţa când unitatea este în serviciul industrial, protecţia contra incendiului şi inundării, semnalele şi comunicaţiile interioare şi exterioare, mijloacele de evacuare, vinciurile bărcilor de urgenţă, precum şi mijloacele de asigurare a unor condiţii minime de confort şi locuit sunt în stare de funcţionare şi funcţionează normal; şi .2 operaţiunile de foraj. 1.3.
12. Instalaţie de combustibil lichid este echipamentul utilizat pentru prepararea combustibilului lichid destinat alimentării unei căldări sau echipamentul utilizat pentru preîncălzirea combustibilului lichid destinat unui motor cu combustie internă şi include orice pompe de combustibil sub presiune, filtre şi încălzitoare care lucrează cu combustibilul la o presiune mai mare de 0,18 N/mm². Pompele de transfer combustibil nu sunt considerate instalaţii de combustibil lichid. 1.3.
13. Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI). 1.3.
14. Barcă de urgenţă are acelaşi înţeles cu cel definit în regula III/3 din SOLAS. 1.3.
15. Unitate autoridicătoare este o unitate cu picioare mobile, capabilă să-şi ridice corpul deasupra suprafeţei mării şi să-l coboare înapoi în mare. 1.3.
16. Amplasamente semiînchise sunt amplasamentele unde condiţiile naturale de ventilaţie sunt semnificativ deosebite faţă de acelea de pe punţile deschise, datorită prezenţei unor structuri cum ar fi rufuri, paravânturi şi pereţi care sunt dispuse astfel încât să nu se poată produce dispersarea gazelor. 1.3.
17. Încăperi de serviciu sunt acele spaţii utilizate pentru bucătării, oficii care conţin instalaţii de gătit, dulapuri de serviciu, spaţii pentru depozitare, ateliere - altele decât cele care fac parte din încăperile de maşini - şi spaţii de aceeaşi natură, precum şi puţurile aferente acestora. 1.3.
18. SOLAS înseamnă Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată. 1.3.
19. Încercarea standard a rezistenţei la foc este definită în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.52 Oţel sau material echivalent are acelaşi înţeles cu cel definit în regula II-2/3 din SOLAS. 1.3.
20. Agregatul de forţă al instalaţiei de guvernare înseamnă: .1 în cazul unei maşini de cârmă electrice, un motor electric şi materialul electric asociat; .2 în cazul unei maşini de cârmă electrohidraulice, un motor electric şi echipamentul electric asociat şi pompa cuplată la motor; .3 în cazul altor maşini de cârmă hidraulice, un motor de antrenare şi pompa cuplată la motor. 1.3.
21. Unitate de suprafaţă este o unitate având un corp de deplasament de tip navă sau barjă, cu corp unic sau multiplu, destinată să fie exploatată în regim de plutire. 1.3.55 Ambarcaţiune de salvare are acelaşi înţeles cu cel definit în regula III/3 din SOLAS. 1.3.
22. Vizitatori sunt persoanele care nu sunt desemnate în mod normal să-şi desfăşoare activitatea pe unitate. 1.3.
23. Etanş la apă înseamnă capacitatea de a împiedica pătrunderea apei prin structură, în orice direcţie, sub presiunea unei coloane de apă la care structura înconjurătoare a fost proiectată. 1.3.
24. Etanş la intemperii înseamnă că oricare ar fi condiţiile întâlnite pe mare, apa nu va pătrunde în unitate. 1.3.
25. Spaţii de lucru sunt acele spaţii deschise sau închise conţinând echipamente şi procese tehnologice, asociate cu operaţiile de foraj, care nu sunt incluse în zone potenţial periculoase şi încăperi de maşini. 1.
26. Scutiri O Administraţie poate scuti orice unitate care încorporează caracteristici de concepţie nouă de la aplicarea oricărei cerinţe din Cod care ar putea împiedica cercetările vizând perfecţionarea acestor caracteristici. Totuşi, orice astfel de unitate trebuie să îndeplinească cerinţele de siguranţă care, în opinia Administraţiei, sunt adecvate pentru serviciul pe care unitatea intenţionează să-l facă şi care să asigure siguranţa generală a unităţii. Administraţia care acordă orice astfel de scutire trebuie să înscrie menţiuni corespunzătoare în certificat şi să comunice Organizaţiei detaliile şi motivele, pentru ca Organizaţia, la rândul ei, să le poată comunica celorlalte guverne pentru informarea funcţionarilor lor. 1.
27. Echivalenţe 1.5.
28. Acolo unde Codul prevede ca la bordul unei unităţi să fie montat sau prevăzut un element de proiectare sau construcţie, o instalaţie, un material, un dispozitiv sau un aparat particular sau de un anumit tip, sau ca o anumită dotare să fie făcută, Administraţia poate permite ca oricare alt element de proiectare sau construcţie, instalaţie, material, dispozitiv sau aparat particular sau de un anumit tip să fie montat sau prevăzut la bord, sau ca oricare altă dotare să fie făcută la bordul unităţii, dacă se stabileşte, spre satisfacţia Administraţiei, ca urmare a unor probe sau de o altă manieră, că acel element de proiectare sau construcţie, instalaţie, material, dispozitiv sau aparat sau tipul acestora, sau dotarea au o eficacitate cel puţin egală cu aceea prevăzută de Cod. 1.5.
29. Atunci când o Administraţie autorizează astfel înlocuirea unei instalaţii, unui material, unui dispozitiv, unui aparat, unui element de echipament, sau tipului acestora, ori unei dispoziţii, unei proceduri, unei dotări, unei concepţii sau utilizări noi, Administraţia trebuie să comunice caracteristicile acestora către Organizaţie, împreună cu un raport asupra raţiunilor avansate, pentru ca Organizaţia, la rândul ei, să le poată transmite altor Guverne pentru informarea funcţionarilor lor. 1.
30. Inspecţii şi certificare 1.6.
31. Fiecare unitate trebuie să fie supusă inspecţiilor precizate mai jos: .1 o inspecţie iniţială înainte de punerea sa în exploatare sau înaintea eliberării certificatului pentru prima oară; .2 o inspecţie de reînnoire efectuată la intervale de timp precizate de Administraţie, dar nedepăşind cinci ani, cu excepţia cazurilor când se aplică paragrafele 1.6.11.2.1, 1.6.11.5 sau 1.6.11.6; .3 o inspecţie intermediară efectuată într-un termen de trei luni înainte sau după a doua dată aniversară sau într-un termen de trei luni înainte sau după a treia dată aniversară a Certificatului, care trebuie să înlocuiască una din inspecţiile anuale precizate la paragraful 1.6.1.4; .4 o inspecţie anuală efectuată într-un termen de trei luni înainte sau după fiecare dată aniversară a Certificatului; .5 cel puţin două inspecţii cu andocare în timpul oricărei perioade de cinci ani, cu excepţia cazului când se aplică paragraful 1.6.11.
32. Atunci când se aplică paragraful 1.6.11.5, această perioadă de cinci ani poate fi prelungită pentru a coincide cu prelungirea valabilităţii Certificatului. În toate cazurile intervalul dintre oricare două inspecţii de acest tip nu trebuie să depăşească 36 de luni; .6 inspecţiile staţiei radio, în conformitate cu secţiunea 11.9; şi .7 inspecţii suplimentare, atunci când este necesar. 1.6.
33. Inspecţiile precizate la paragraful 1.6.1 trebuie să fie efectuate după cum urmează: .1 inspecţia iniţială trebuie să cuprindă o verificare completă a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente, dispozitive, amenajări şi materiale pentru a se asigura că ele sunt conforme cu prevederile Codului, că sunt în stare satisfăcătoare şi că sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată; .2 inspecţia de reînnoire trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente menţionate la paragraful 1.6.2.1 pentru a se asigura că ele sunt conforme cu prevederile Codului, că sunt în stare satisfăcătoare şi că sunt adaptate serviciului pentru care unitatea este destinată; .3 inspecţia intermediară trebuie să cuprindă o verificare a structurii, a dispozitivelor, a amenajărilor şi a echipamentului de siguranţă pentru a se asigura că ele rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciul pentru care unitatea este destinată; .4 inspecţia anuală trebuie să cuprindă o verificare generală a structurii, a echipamentului de siguranţă şi a altor echipamente menţionate la paragraful 1.6.2.1, pentru a se asigura că ele au fost menţinute în condiţiile prevăzute la paragraful 1.6.6.1 şi că ele rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciul pentru care unitatea este destinată; .5 inspecţia cu andocare şi verificarea elementelor examinate în acelaşi timp trebuie să permită să se asigure că acestea rămân în stare satisfăcătoare pentru serviciului pentru care unitatea este destinată. O Administraţie poate autoriza o inspecţie subacvatică în locul unei inspecţii cu andocare cu condiţia ca aceasta să considere că o asemenea inspecţie este echivalentă cu inspecţia cu andocare; .6 inspecţia staţiei radio trebuie să permită să se asigure că staţia radio este conformă cu prevederile relevante din capitolul IV din SOLAS aplicabile navelor de marfă; şi .7 o inspecţie suplimentară generală sau parţială, după caz, trebuie efectuată după o reparaţie rezultată din investigaţiile prevăzute la paragraful 1.6.6.3 sau de fiecare dată când unitatea suferă reparaţii sau reînnoiri importante. Inspecţia trebuie să permită să se asigure că reparaţiile sau reînnoirile necesare au fost realmente efectuate, că materialele folosite pentru aceste reparaţii sau reînnoiri şi execuţia lucrărilor sunt din toate punctele de vedere satisfăcătoare şi că unitatea îndeplineşte în toate privinţele prevederile Codului. 1.6.
34. Inspecţiile anuale, intermediare şi cu andocare menţionate la paragrafele 1.6.2.3, 1.6.2.4 şi 1.6.2.5 trebuie să fie înscrise în certificat. 1.6.
35. Ca alternativă la inspecţiile de reînnoire şi intermediare menţionate la paragraful 1.6.2.2 şi, respectiv, 1.6.2.3, Administraţia poate, la cererea armatorului, să aprobe un program de inspecţii continue, cu condiţia ca frecvenţa şi conţinutul acestor inspecţii să fie aceleaşi cu cele ale inspecţiilor de reînnoire şi intermediare. La bordul unităţii trebuie să fie păstrată o copie a programului pentru inspecţii continue împreună cu un registru de inspecţii, iar certificatul trebuie să aibă înscrisurile corespunzătoare. 1.6.5.
36. Verificarea şi inspecţia unităţilor în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor prezentului Cod şi acordarea de scutiri de la acestea, trebuie să fie efectuate de funcţionari ai Administraţiei. Totuşi, Administraţia poate încredinţa verificarea şi inspecţia unităţilor sale fie unor inspectori desemnaţi în acest scop, fie unor organizaţii recunoscute de ea. 1.6.5.
37. Administraţia care desemnează inspectori sau organizaţii recunoscute pentru efectuarea de verificări şi inspecţii conform paragrafului 1.6.5.l trebuie cel puţin să împuternicească orice inspector desemnat sau organizaţie recunoscută: .1 să solicite ca unitatea să fie supusă reparaţiilor; şi .2 să efectueze verificări şi inspecţii la solicitarea autorităţilor competente ale statului portului sau statului costier. Administraţia trebuie să notifice Organizaţiei responsabilităţile specifice încredinţate inspectorilor desemnaţi sau organizaţiilor recunoscute şi condiţiile în care le-a fost delegată autoritatea. 1.6.5.
38. Când un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută stabileşte că starea unităţii sau a echipamentului său nu corespunde în mod substanţial cu indicaţiile din certificat sau că unitatea nu este aptă să fie operată fără să fie în pericol ea însăşi sau personalul de la bord, inspectorul sau organizaţia respectivă trebuie imediat să se asigure că sunt luate măsuri corective şi trebuie să informeze Administraţia în timp util. Dacă aceste măsuri corective nu sunt luate, certificatul trebuie retras şi Administraţia trebuie informată imediat; iar dacă unitatea se găseşte într-o zonă aflată sub jurisdicţia altui guvern, autorităţile competente ale statului portului sau statului costier vor fi, de asemenea, informate imediat. Când un funcţionar al Administraţiei, un inspector desemnat sau o organizaţie recunoscută a informat autorităţile competente ale statului portului sau statului costier, guvernul statului portului sau statului costier în cauză trebuie să acorde funcţionarului, inspectorului sau organizaţiei respective orice asistenţă necesară pentru a-i permite să se achite de obligaţiile sale în temeiul prezentei reguli. Dacă este cazul, guvernul statului portului sau statului costier în cauză trebuie să împiedice unitatea să continue să opereze până când aceasta o va putea face astfel încât să nu pună în pericol persoanele, mediul înconjurător sau unitatea. 1.6.5.
39. În toate cazurile, Administraţia trebuie să garanteze în totalitate efectuarea completă şi eficienţa inspecţiei şi verificării şi trebuie să se angajeze să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii. 1.6.6.
40. Starea unităţii şi a echipamentului său trebuie să fie menţinută în conformitate cu prevederile Codului pentru a se asigura că unitatea va rămâne aptă din toate punctele de vedere să opereze, fără să pună în pericol persoanele, mediul sau unitatea însăşi. 1.6.6.
41. După finalizarea oricărei inspecţii efectuate la unitate în temeiul prezentei reguli, orice modificare a structurii, echipamentului, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor care au făcut obiectul inspecţiei trebuie să fie efectuată numai cu autorizaţia Administraţiei. 1.6.6.
42. Ori de câte ori se produce un incident sau se constată o defecţiune care afectează siguranţa unităţii sau eficienţa sau integritatea structurii, echipamentelor, dispozitivelor, amenajărilor şi materialelor, persoana responsabilă sau proprietarul unităţii trebuie să raporteze incidentul sau defecţiunea către Administraţie în cel mai scurt timp posibil. În plus, inspectorul desemnat sau organizaţia recunoscută responsabilă, care trebuie să declanşeze o investigaţie, trebuie să stabilească dacă este necesară efectuarea unei inspecţii. Dacă unitatea se află într-o zonă care se găseşte sub jurisdicţia altui Guvern, persoana responsabilă sau proprietarul unităţii trebuie, de asemenea, să raporteze imediat incidentul sau defecţiunea către autorităţile competente ale statului portului sau statului costier, iar inspectorul desemnat sau organizaţia recunoscută trebuie să se asigure că un asemenea raport a fost făcut. 1.6.
43. Un certificat numit Certificat de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin

(2009)poate fi eliberat după o inspecţie iniţială sau o inspecţie de reînnoire, unei unităţi care respectă prevederile Codului. Certificatul trebuie emis sau vizat, fie de către Administraţie, fie de orice persoană sau organizaţie recunoscută de către aceasta. În oricare caz, Administraţia îşi asumă întreaga responsabilitate pentru certificat. 1.6.

1. Orice scutire acordată în baza secţiunii 1.4 trebuie să fie indicată explicit în Certificat. 1.6.
2. Un Guvern Contractant parte atât la SOLAS, cât şi la Protocolul LL din 1988 poate, la cererea Administraţiei, să inspecteze o unitate şi, dacă consideră că prevederile Codului sunt respectate, trebuie să emită sau să autorizeze emiterea unui certificat pentru unitate şi, dacă e cazul, să vizeze sau să autorizeze aplicarea vizei pe certificatul aflat în posesia unităţii, în conformitate cu prezentul Cod. Orice certificat astfel emis trebuie să conţină o declaraţie care să stabilească faptul că certificatul a fost emis la cererea Guvernului Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze, iar el are aceeaşi valoare şi trebuie să fie acceptat în aceleaşi condiţii ca un certificat emis în temeiul paragrafului 1.6.
3. 1.6.
4. Certificatul trebuie să aibă forma conform modelului care figurează în Apendicele la Cod. Dacă limba utilizată nu este nici engleza, nici franceza, textul trebuie să cuprindă o traducere într- una din aceste limbi. 1.6.11.
5. Certificatul de Siguranţă pentru Unitatea Mobilă de Foraj Marin

(2009)trebuie să fie emis pentru o perioadă a cărei durată este fixată de Administraţie, fără ca această durată să depăşească cinci ani. 1.6.11.2.

1. Fără a aduce atingere prevederilor paragrafului 1.6.11.1, atunci când inspecţia de reînnoire este încheiată în intervalul de trei luni înaintea datei de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data de încheiere a inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data de expirare a certificatului existent. 1.6.11.2.
2. Când inspecţia de reînnoire este încheiată după data de expirare a certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data de expirare a certificatului existent. 1.6.11.2.
3. Când inspecţia de reînnoire este încheiată cu mai mult de trei luni înainte de data expirării certificatului existent, noul certificat trebuie să fie valabil de la data încheierii inspecţiei de reînnoire până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire. 1.6.11.
4. Când un certificat este emis pe o durată mai mică de cinci ani, Administraţia poate prelungi valabilitatea certificatului peste data expirării până la perioada maximă prevăzută la paragraful 1.6.11.1, cu condiţia ca să fie efectuate inspecţiile care trebuie să aibă loc atunci când certificatul este eliberat pentru o perioadă de cinci ani. 1.6.11.
5. Dacă după încheierea inspecţiei de reînnoire nu poate fi eliberat sau furnizat unităţii un nou certificat înaintea datei de expirare a certificatului existent, persoana sau organizaţia autorizată de Administraţie poate aplica o viză pe certificatul existent iar acest certificat trebuie să fie acceptat ca valabil pentru o perioadă care să nu depăşească cinci luni calculând de la data expirării. 1.6.11.
6. Dacă la data expirării certificatului unitatea nu se găseşte în locul unde trebuie să fie inspectată, Administraţia poate prelungi perioada de valabilitate a certificatului. Totuşi, o astfel de prelungire nu trebuie să fie acordată decât pentru a permite unităţii să ajungă în locul unde ea trebuie să fie inspectată şi aceasta numai în cazul în care această măsură apare ca oportună şi rezonabilă. Nici un certificat nu trebuie astfel prelungit pentru o perioada mai mare de trei luni şi o unitate căreia i-a fost acordată această prelungire nu trebuie să fie autorizată, în baza acestei prelungiri, după sosirea sa la locul unde ea trebuie să fie inspectată, să părăsească acest loc fără să obţină un nou certificat. Când inspecţia de reînnoire este încheiată, noul certificat este valabil până la o dată care nu depăşeşte cinci ani de la data de expirare a certificatului existent înainte ca prelungirea să fie acordată. 1.6.11.
7. În anumite cazuri particulare stabilite de Administraţie, nu este necesar ca valabilitatea unui nou certificat să înceapă de la data expirării certificatului existent, aşa cum este prevăzut la paragraful 1.6.11.2.2 sau 1.6.11.
8. În aceste cazuri particulare, noul certificat este valabil până la o dată care să nu depăşească cinci ani de la data încheierii inspecţiei de reînnoire. 1.6.11.
9. Dacă o inspecţie anuală sau intermediară este încheiată într-un termen inferior celui specificat în regula corespunzătoare, atunci: .1 data aniversară care figurează pe certificatul în cauză trebuie amendată printr-o viză cu o dată care să nu depăşească cu trei luni data la care a avut loc încheierea inspecţiei; .2 inspecţia anuală sau intermediară următoare, cerută de regulile corespunzătoare trebuie să fie încheiată la intervalele stipulate prin prezenta regulă, calculate pornind de la noua dată aniversară; şi .3 data de expirare poate rămâne neschimbată, cu condiţia ca una sau mai multe inspecţii anuale sau intermediare, după caz, să fie efectuate în aşa fel încât intervalele maxime dintre inspecţii, cerute de paragrafele 1.6.1.3 şi 1.6.1.4, să nu fie depăşite. 1.6.11.
10. Un certificat eliberat în temeiul paragrafului 1.6.7 sau 1.6.9 încetează să mai fie valabil în oricare dintre cazurile următoare: .1 dacă inspecţiile corespunzătoare nu sunt încheiate în termenele precizate la paragraful 1.6.1; .2 dacă vizele prevăzute la paragraful 1.6.3 n-au fost puse pe certificat; .3 dacă o unitate trece sub pavilionul altui Stat. Un nou certificat nu trebuie eliberat decât dacă Guvernul care eliberează noul certificat are certitudinea că unitatea îndeplineşte prevederile paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.
11. În cazul unui transfer de pavilion între Guverne care sunt părţi Contractante în acelaşi timp la SOLAS şi la Protocolul LL din 1988, dacă cererea este făcută într-un termen de trei luni calculând de la data transferului, Guvernul Statului al cărui pavilion unitatea era autorizată anterior să-l arboreze, trebuie să transmită cât mai repede posibil Administraţiei, o copie a certificatului existent la unitate înaintea transferului, precum şi copii după rapoartele de inspecţie relevante, dacă sunt disponibile. 1.6.
12. Privilegiile oferite de Cod nu pot fi invocate în favoarea oricărei unităţi decât dacă aceasta posedă un certificat valabil. 1.
13. Control 1.7.
14. Fiecare unitate aflată într-o zonă sub jurisdicţia altui Guvern este supusă unui control al funcţionarilor oficial autorizaţi de către acest Guvern, în măsura în care acest control are ca obiect verificarea că certificatul eliberat în temeiul secţiunii 1.6 este valabil. 1.7.
15. Acest certificat, dacă este valabil, trebuie să fie acceptat dacă nu există motive temeinice să se creadă că starea unităţii sau a echipamentelor sale nu corespunde în mod substanţial indicaţiilor din certificat sau că unitatea şi echipamentele sale nu sunt conforme cu prevederile paragrafelor 1.6.6.1 şi 1.6.6.
16. 1.7.
17. În circumstanţele menţionate la paragraful 1.7.2 sau în cazul în care certificatul a expirat sau a încetat să mai fie valabil, funcţionarul care efectuează controlul trebuie să ia măsurile necesare pentru a împiedica unitatea să continue să opereze (după caz, cu titlu temporar) sau să părăsească zona pentru a se îndrepta într-o zonă unde ea trebuie să fie supusă reparaţiilor, dacă operarea sau părăsirea zonei ar putea pune în pericol unitatea sau persoanele de la bord. 1.7.
18. În cazul în care acest control va da naştere unei intervenţii de orice tip, funcţionarul care efectuează controlul trebuie să informeze imediat, în scris, consulul sau, în absenţa acestuia, cel mai apropiat reprezentant diplomatic al Statului al cărui pavilion unitatea este autorizată să-l arboreze, cu privire la toate circumstanţelor care au făcut să se considere această intervenţie ca fiind necesară. În plus, inspectorii desemnaţi sau organizaţiile recunoscute care sunt însărcinate cu emiterea certificatelor trebuie, de asemenea, să fie informaţi. Informaţiile privind intervenţia trebuie să fie raportate Organizaţiei. 1.7.
19. În exercitarea controlului în temeiul prezentei reguli, trebuie să se evite pe cât este posibil, întreruperea sau întârzierea nejustificată a exploatării unităţii. Orice unitate a cărei exploatare a fost întreruptă sau întârziată în mod nejustificat ca urmare a exercitării controlului, are dreptul la compensaţii pentru orice pierdere sau pagubă suferită. 1.7.
20. Fără a ţine seama de paragrafele 1.7.1 şi 1.7.2, prevederile secţiunii 1.6 nu afectează cu nimic dreptul statului costier, conform dreptului internaţional, să aplice propriile cerinţe în ce priveşte reglementarea, verificarea şi inspecţia unităţilor angajate sau care sunt destinate a fi angajate în explorarea sau exploatarea resurselor naturale ale acelor porţiuni ale fundului mării şi subsolului asupra cărora acest Stat este îndreptăţit să-şi exercite drepturile suverane. 1.
21. Accidente 1.8.
22. Fiecare Administraţie şi fiecare stat costier trebuie să se angajeze să efectueze o investigaţie cu privire la orice accident produs la orice unitate aflată sub jurisdicţia sa şi supusă prevederilor Codului, atunci când consideră că o astfel de investigaţie poate ajuta la stabilirea oportunităţii unor modificări care ar putea fi aduse Codului.*1) Notă ... ────────── *1) Se face referire la Codul de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a accidentelor), adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei prin Rezoluţia MSC.255

(84). ────────── 1.8.

1. Fiecare Administraţie şi fiecare stat costier trebuie să se angajeze să transmită Organizaţiei toate informaţiile pertinente privind concluziile unor astfel de investigaţii. Rapoartele sau recomandările stabilite de Organizaţie pe baza acestor informaţii nu trebuie să dezvăluie identitatea sau naţionalitatea unităţilor în cauză, nici să impute în vreun fel responsabilitatea pentru accident unei unităţi sau unei persoane sau să lase să se poată prezuma responsabilitatea lor. 1.
2. Revizuirea Codului 1.9.
3. Codul trebuie să fie revizuit de către Organizaţie ori de câte ori se consideră necesară modificarea prevederilor existente şi formularea de prevederi pentru noile dezvoltări în materie de proiectare, echipare sau tehnologie. 1.9.
4. Când o Administraţie consideră acceptabilă o inovaţie în domeniul proiectării, echipamentului sau tehnologiei, ea poate comunica informaţii detaliate asupra acestei inovaţii către Organizaţie, pentru a se examina dacă este oportună includerea acesteia în Cod. Capitolul 2 CONSTRUCŢIE, REZISTENŢĂ ŞI MATERIALE 2.
5. Generalităţi 2.1.
6. Administraţiile trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a asigura implementarea şi folosirea uniformă a prevederilor prezentului capitol. 2.1.
7. Examinarea şi aprobarea proiectului fiecărei unităţi trebuie făcute de către reprezentanţii Administraţiei. Totuşi, Administraţia poate încredinţa această funcţie unor autorităţi desemnate să elibereze certificate în acest scop sau unor organizaţii recunoscute de ea. În toate cazurile Administraţia respectivă trebuie să garanteze pe deplin efectuarea completă şi eficienţa evaluării proiectului. 2.1.
8. Suplimentar prevederilor conţinute în orice altă parte din prezentul Cod, unităţile trebuie să fie proiectate, construite şi întreţinute în conformitate cu cerinţele structurale, mecanice şi electrice ale unei societăţi de clasificare care: .1 are competenţă şi experienţă recunoscute şi relevante în domeniul activităţilor petroliere de larg; .2 a stabilit reguli şi proceduri pentru clasificarea unităţilor mobile de foraj marin; şi .3 este recunoscută de Administraţie în conformitate cu prevederile regulii XI-1/1 din SOLAS, sau cu standardele naţionale aplicabile ale Administraţiei care prevăd un nivel echivalent de siguranţă. 2.
9. Accesul 2.2.
10. Mijloace de acces 2.2.1.
11. Fiecare spaţiu din interiorul unităţii trebuie să fie prevăzut cu cel puţin un mijloc de acces permanent care să permită, pe toată durata vieţii unei unităţi, efectuarea inspecţiilor generale şi amănunţite şi măsurarea grosimilor structurilor unităţii de către Administraţie, companie, personalul unităţii şi de către alţii, după caz. Astfel de mijloace de acces trebuie să respecte prevederile paragrafului 2.2.4 şi Prevederile tehnice pentru mijloacele de acces pentru inspecţii, adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă prin Rezoluţia MSC.133

(76), aşa cum ar putea fi modificate de către Organizaţie. 2.2.1.

1. Dacă un mijloc permanent de acces poate fi susceptibil să se deterioreze în timpul operaţiunilor normale sau dacă nu este posibil în practică să se instaleze mijloace permanente de acces, Administraţia poate permite, în locul acestora, utilizarea unor mijloace de acces mobile sau portabile, aşa cum este specificat în Prevederile tehnice, cu condiţia ca dispozitivele care permit ataşarea, instalarea, suspendarea sau susţinerea mijloacelor de acces portative să facă permanent parte din structura unităţii. Toate echipamentele portabile trebuie să poată fi montate sau desfăşurate cu uşurinţă de către personalul unităţii. 2.2.1.
2. Modul de construcţie şi materialele tuturor mijloacelor de acces şi ale dispozitivelor lor de prindere la structura unităţii trebuie să fie considerate satisfăcătoare de către Administraţie. Mijloacele de acces trebuie supuse inspecţiei înainte de, sau odată cu, utilizarea lor în efectuarea inspecţiilor în conformitate cu secţiunea 1.
3. 2.2.
4. Accesul în siguranţă la cale, tancuri, tancuri de balast şi alte spaţii 2.2.2.
5. Accesul în siguranţă*2) la cale, coferdamuri, tancuri şi alte spaţii trebuie să se facă direct de pe puntea descoperită şi astfel încât să poată fi asigurată inspecţia lor completă. Acolo unde este imposibil din punct de vedere practic să se prevadă un astfel de acces de pe o punte descoperită, accesul în siguranţă se poate face dintr-o încăpere de maşini, un compartiment al pompelor, un coferdam profund, un tunel pentru tubulaturi, o cală, un spaţiu al dublului corp sau din alte compartimente similare care nu sunt destinate transportului de hidrocarburi sau alte substanţe potenţial periculoase. Notă ... ────────── *2) Se face referire la Recomandările pentru intrarea în spaţii închise la bordul navelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.864

(20). ────────── 2.2.2.

1. Tancurile, precum şi subdiviziunile tancurilor, având o lungime de 35 m sau mai mare, trebuie să fie dotate cu cel puţin două tambuchiuri şi scări de acces, situate cât mai departe posibil unele faţă de celelalte. Tancurile având lungimea mai mică de 35 m trebuie să fie deservite de cel puţin un tambuchi şi o scară de acces. Atunci când un tanc este compartimentat de unul sau mai mulţi pereţi diafragmă sau alte obstacole analoage care împiedică accesul facil la alte părţi ale tancului, trebuie să fie prevăzute cel puţin două tambuchiuri şi scări de acces. 2.2.2.
2. Fiecare cală trebuie să fie prevăzută cu cel puţin două mijloace de acces situate cât mai departe posibil unele faţă de celelalte. În general aceste mijloace de acces trebuie dispuse pe diagonală, unul găsindu-se, de exemplu, aproape de peretele dinspre prova la babord, celălalt aproape de peretele dinspre pupa la tribord. 2.2.
3. Manualul privind accesul 2.2.3.
4. Un mijloc de acces al unităţii destinat efectuării inspecţiilor generale şi amănunţite şi măsurării grosimilor trebuie să fie descris într-un manual privind accesul care poate fi încorporat în manualul de exploatare al unităţii. Manualul trebuie să fie actualizat atunci când este necesar şi o copie actualizată trebuie să fie păstrată la bord. Manualul privind accesul la structura unităţii trebuie să includă, pentru fiecare spaţiu, următoarele: .1.1 planuri care să ilustreze mijloacele de acces la spaţiu, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare; .1.2 planuri care să ilustreze mijloacele de acces din interiorul fiecărui spaţiu ce permit efectuarea unei inspecţii generale, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare. Planurile trebuie să indice din ce loc poate fi inspectată fiecare zonă din spaţiu. .1.3 planuri care să ilustreze mijloacele de acces din interiorul spaţiului ce permit efectuarea inspecţiilor amănunţite, împreună cu specificaţiile tehnice şi dimensiunile corespunzătoare. Planurile trebuie să indice poziţiile zonelor structurale critice, dacă mijloacele de acces sunt permanente sau portabile şi din loc poate fi inspectată fiecare zonă; .1.4 instrucţiuni pentru inspectarea şi menţinerea rezistenţei structurale a tuturor mijloacelor de acces şi a dispozitivelor de fixare, ţinând cont de orice atmosferă corozivă care ar putea fi în interiorul spaţiului; .1.5 instrucţiuni pentru conducerea/ghidarea în siguranţă atunci când este utilizată o plută pentru efectuarea inspecţiilor amănunţite şi a măsurătorilor de grosime; .1.6 instrucţiuni pentru instalarea şi utilizarea oricărui mijloc de acces într-o manieră sigură; .1.7 un inventar al tuturor mijloacelor de acces portabile; şi .1.8 înregistrări privind inspecţiile periodice şi întreţinerea mijloacelor de acces ale unităţii. 2.2.3.
5. În scopul aplicării prezentului paragraf, expresia "zone structurale critice" desemnează zonele care au fost identificate în urma calculelor ca necesitând monitorizare sau despre care a rezultat din istoricul funcţionării unei unităţi similare sau surori, că sunt predispuse la fisurare, flambaj, deformare sau coroziune, ceea ce ar putea afecta integritatea structurală a unităţii. 2.2.
6. Specificaţii tehnice generale 2.2.4.
7. Pentru a avea acces prin deschiderile orizontale, tambuchiurile sau gurile de vizitare, acestea trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a permite unei persoane purtând un aparat de respirat autonom cu aer şi un echipament de protecţie să urce sau să coboare orice scară fără să fie incomodată şi, de asemenea, trebuie să aibă o deschidere care să permită ridicarea unei persoane rănite pornind din partea cea mai de jos a spaţiului considerat. Deschiderea minimă nu trebuie să fie mai mică de 600 mm x 600 mm. Atunci când accesul către o cală este amenajat printr-o gură de vizitare la acelaşi nivel cu puntea sau printr-un tambuchi, partea superioară a scării trebuie să fie situată cât mai aproape posibil de punte sau de rama tambuchiului. Ramele tambuchiurilor de acces care au o înălţime mai mare de 900 mm trebuie, de asemenea, să aibă prevăzute trepte pe partea exterioară în legătură cu scară. 2.2.4.
8. Pentru accesul prin deschideri verticale sau prin guri de vizitare în pereţii diafragmă, varange, carlingi şi coaste întărite care permit traversarea spaţiului pe toată lungimea şi lăţimea sa, deschiderea minimă nu trebuie să fie mai mică de 600mm x 800 mm şi trebuie să fie situată la o înălţime de cel mult 600 mm faţă de tabla învelişului fundului exceptând cazul în care sunt prevăzute grătare sau reazeme. 2.
9. Sarcini de calcul 2.3.
10. Modurile de exploatare ale fiecărei unităţi trebuie să fie studiate în funcţie de condiţiile de încărcare realiste, cuprinzând sarcinile gravitaţionale şi cele relevante datorate mediului înconjurător pentru zonele în care se intenţionează să fie exploatată unitatea. Trebuie să se ţină seama, după caz, de următoarele elemente ale mediului înconjurător: vânt, valuri, curenţi, gheaţă, proprietăţi ale fundului mării, temperatură, depuneri biologice şi seisme. 2.3.
11. Acolo unde este posibil, condiţiile de mediu de mai sus utilizate pentru proiectarea unităţii, trebuie să fie stabilite pe baza unor date semnificative având o perioadă de recurenţă de cel puţin 50 de ani pentru cele mai severe condiţii de mediu anticipate. 2.3.
12. Pentru argumentarea calculelor sau pentru extinderea domeniului lor de aplicare pot fi utilizate rezultatele încercărilor relevante efectuate asupra modelelor. 2.3.
13. Limitele impuse prin proiect pentru fiecare mod de exploatare vor trebui să fie indicate în manualul de exploatare. Sarcini datorate vântului 2.3.
14. Pentru determinarea sarcinilor datorate vântului trebuie să se ia în consideraţie vitezele vântului susţinut şi la rafală, după caz. Presiunile şi forţele rezultante trebuie să fie calculate conform metodei indicate în secţiunea 3.2 sau prin oricare altă metodă acceptată de către Administraţie. Sarcini datorate valurilor 2.3.
15. Caracteristicile valului de calcul trebuie să fie determinate pe baza spectrului energetic al valului de calcul sau pe baza valurilor de calcul deterministe având forme şi dimensiuni corespunzătoare. Trebuie să se ţină cont de valurile cu înălţimea cea mai mică, care datorită perioadei lor, pot avea efecte mai mari asupra elementelor structurii. 2.3.
16. Forţele valurilor care intra în calculele de proiect trebuie să includă efectele imersiunii, canarisirii şi acceleraţiilor provocate de mişcare. Teoriile folosite pentru calculul forţelor provocate de valuri şi alegerea coeficienţilor trebuie să fie considerate ca fiind satisfăcătoare de către Administraţie. Sarcini datorate curenţilor 2.3.
17. Trebuie să se ţină cont de interacţiunea curentului şi valurilor. Dacă este necesar, se vor suprapune cele două mişcări combinând vectorial viteza curentului şi viteza punctuală a valului. Viteza rezultantă se va folosi pentru calcularea forţei cu care curentul şi valurile solicită structura. Sarcini datorate curenţilor turbionari 2.3.
18. Se va ţine cont de sarcinile induse în elementele structurii de către forţele curenţilor turbionari. Sarcini pe punţi 2.3.
19. Trebuie elaborat un plan de încărcare, acceptat de către Administraţie, care să indice sarcinile maxime de calcul, uniforme şi concentrate, pentru fiecare zonă a punţilor şi pentru fiecare mod de exploatare. Alte sarcini 2.3.
20. Alte sarcini importante trebuie determinate printr-o metodă acceptată de Administraţie. 2.
21. Analiza structurală 2.4.
22. Pentru toate modurile de exploatare se vor analiza suficient de multe condiţii de încărcare pentru a permite evaluarea cazurilor critice de proiectare pentru toate elementele structurale principale. Această analiză din cadrul proiectului trebuie să fie acceptată de către Administraţie. 2.4.
23. Eşantionajul trebuie să fie determinat pe baza criteriilor care combină într-un mod raţional, componentele individuale ale tensiunilor care solicită fiecare element structural. Valorile tensiunilor admisibile trebuie să fie conform cerinţelor Administraţiei. 2.4.
24. Tensiunile locale, inclusiv cele cauzate de sarcini circumferenţiare asupra elementelor tubulare, trebuie cumulate cu tensiunile primare pentru evaluarea nivelurilor de tensiune combinată. 2.4.
25. Rezistenţa la flambaj a elementelor de structură trebuie să fie evaluată, acolo unde este cazul. 2.4.
26. Când Administraţia consideră că este necesar, trebuie elaborată o analiză a rezistenţei la oboseală în funcţie de zonele sau mediile înconjurătoare în care este preconizată exploatarea. 2.4.
27. La proiectarea elementelor principale de structură trebuie ţinut cont de efectul crestăturilor, concentrărilor locale de tensiuni şi de alţi factori care măresc tensiunile. 2.4.
28. Unde este posibil, nodurile structurale nu trebuie să fie proiectate astfel încât să transmită tensiunile primare de întindere, pe direcţia grosimii tablelor solidare cu nodul. Când astfel de îmbinări sunt inevitabile, proprietăţile materialelor tablelor şi metodele de inspecţie alese pentru prevenirea destrămării lamelare, trebuie să fie acceptate de către Administraţie. 2.
29. Consideraţii speciale pentru unităţile de suprafaţă 2.5.
30. Rezistenţa cerută a unităţii de suprafaţă trebuie menţinută la nivelul puţului de foraj şi o atenţie specială trebuie acordată continuităţii între elementele longitudinale. Tablele puţului trebuie, de asemenea, să fie întărite în mod corespunzător pentru prevenirea oricărei avarii când unitatea este în deplasare. 2.5.
31. Trebuie acordată atenţie eşantionărilor necesare pentru menţinerea rezistenţei la nivelul gurilor mari de magazii. 2.5.
32. Elementele de structură în zona componentelor instalaţiei de manevră de poziţionare, precum şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita sa de rupere. 2.
33. Consideraţii speciale pentru unităţile autoridicătoare 2.6.
34. Rezistenţa corpului trebuie evaluată în poziţia ridicată, pentru condiţiile de mediu specificate, cu sarcinile gravitaţionale maxime la bord şi cu unitatea susţinută de toate picioarele. Repartizarea acestor sarcini în structura corpului trebuie determinată printr-o metodă de analiză raţională. Calculele de eşantionaj trebuie efectuate în funcţie de această analiză, dar nu trebuie să fie inferioare celor cerute pentru alte moduri de exploatare. 2.6.
35. Unitatea trebuie proiectată în aşa fel încât corpul să rămână deasupra celor mai înalte valuri de calcul incluzând efectul combinat al mareelor astronomice şi de furtună. Distanţa minimă între aceste valuri şi corp poate fi cea mai mică valoare dintre 1,2 m şi 10% din suma mareei astronomice, a mareei de furtună şi înălţimea valului de calcul deasupra nivelului mediu al apei calme. 2.6.
36. Picioarele trebuie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor dinamice la care pot fi expuse tronsoanele lor nesusţinute în timpul coborârii pe fund şi să reziste, de asemenea, şocului la contactul cu fundul, datorat acţiunii valului asupra corpului. Mişcările maxime de calcul, starea mării şi caracteristicile fundului pentru operaţiile de ridicare sau coborâre a corpului trebuie prevăzute cu claritate în manualul de exploatare. 2.6.
37. Pentru evaluarea rezistenţei picioarelor când unitatea este în poziţie ridicată, trebuie să se ţină seama de momentul de răsturnare maxim ce se exercită asupra unităţii datorat celei mai defavorabile combinaţii posibile dintre sarcinile gravitaţionale şi cele datorate mediului înconjurător. 2.6.
38. Picioarele trebuie să fie proiectate să reziste condiţiilor de mediu cele mai defavorabile anticipate în timpul deplasării unităţii, ţinând cont în special de momentele datorate vântului, de momentele date de sarcinile gravitaţionale şi de acceleraţiile rezultate din mişcările unităţii. Administraţiei trebuie să-i fie furnizate calculele, o analiză efectuată pe baza încercărilor pe model sau o combinaţie a acestora. În Manualul de exploatare trebuie prevăzute condiţiile de deplasare acceptabile. Pentru anumite condiţii de deplasare poate fi necesară ranforsarea sau susţinerea picioarelor ori demontarea secţiunilor, pentru a le asigura integritatea structurală. 2.6.
39. Elementele structurale care transmit sarcini între picioare şi corp trebuie proiectate pentru sarcinile maxime transmise şi dispuse astfel încât să difuzeze sarcinile în structura corpului. 2.6.
40. Dacă este prevăzut un tanc auxiliar pentru rezemarea pe fund, trebuie acordată atenţie fixării picioarelor în aşa fel încât sarcinile să fie distribuite în interiorul tancului auxiliar. 2.6.
41. Dacă în interiorul unui tanc auxiliar sunt prevăzute chesoane care nu sunt în legătură cu marea (închise), acestea vor fi eşantionate la o presiune nominală calculată în funcţie de adâncimea maximă a apei şi de efectul mareei. 2.6.
42. Tancurile auxiliare trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste sarcinilor apărute în timpul manevrei de coborâre, inclusiv şocului la contactul cu fundul datorat acţiunii valurilor asupra corpului. 2.6.
43. Trebuie ţinut cont de efectul unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fund). Trebuie studiat îndeosebi efectul plăcilor manta, dacă sunt prevăzute. 2.6.
44. Cu excepţia unităţilor prevăzute cu tanc auxiliar, după poziţionarea iniţială pe locaţie, trebuie prevăzută capabilitatea de preîncărcare a fiecărui picior până la sarcina maximă combinată aplicabilă. Aceste proceduri de preîncărcare trebuie incluse în manualul de exploatare. 2.6.
45. Pentru rufurile situate aproape de bordajul exterior al unităţii poate fi cerut un eşantionaj similar cu cel pentru pereţii frontali expuşi. Eşantionajul altor rufuri trebuie să fie adaptat dimensiunilor, funcţiilor şi amplasamentului lor. 2.
46. Consideraţii speciale pentru unităţile stabilizate prin coloane 2.7.
47. Cu excepţia cazului când structurile punţii sunt concepute să reziste impactului valurilor, trebuie să se menţină o distanţă acceptată de către Administraţie, între creasta valurilor şi structura punţii. Trebuie remise Administraţiei rezultatele probelor pe modele, rapoartele privind experienţa exploatării recente a unor unităţi concepute de manieră similară sau calculele indicând că s-au luat măsuri adecvate pentru ca această distanţă să fie respectată. 2.7.
48. Pentru unităţile proiectate astfel încât să se sprijine pe fundul mării, distanţa prevăzută la paragraful 2.6.2 trebuie să fie menţinută. 2.7.
49. Asamblarea structurală a părţii emerse a corpului trebuie luată în consideraţie din punct de vedere al integrităţii structurale a unităţii, după o ipotetică deteriorare a oricărei grinzi principale. Administraţia poate cere o analiză a structurii care să dovedească o protecţie satisfăcătoare împotriva unei prăbuşiri generale a unităţii ca urmare a unei astfel de deteriorări ipotetice, când structura este expusă unor sarcini datorate mediului înconjurător care corespunde unui an statistic pentru zona de exploatare prevăzută. 2.7.
50. Eşantionajul structurilor superioare nu trebuie să fie inferior celui cerut pentru sarcinile indicate în planul încărcării punţii. 2.7.
51. Când un mod de exploatare aprobat sau o situaţie de avarie, care este conformă cu prevederile care reglementează stabilitatea, permite ca structura superioară să intre în stare de plutire, trebuie acordată o atenţie deosebită sarcinilor care solicită structura din aceasta cauză. 2.7.
52. Eşantionajul coloanelor, părţilor imerse ale corpului şi al tălpilor de rezemare trebuie să se bazeze pe evaluarea sarcinilor datorate presiunii hidrostatice şi a sarcinilor combinate, inclusiv cele datorate valurilor şi curenţilor. 2.7.
53. Când o coloană, o parte imersă a corpului sau o talpă de rezemare face parte din cadrul structural general al unei unităţi, trebuie, de asemenea, să se ţină seama de tensiunile rezultate din deformaţiile datorate încărcărilor combinate aplicabile. 2.7.
54. O atenţie deosebită trebuie să se acorde modurilor de dispunere şi detaliilor structurale în zonele supuse unor sarcini locale ridicate rezultate, de exemplu, din avarii exterioare, impactul valurilor, umplerea parţială a tancurilor sau din operaţii de rezemare pe fundul mării. 2.7.
55. Când o unitate este concepută să fie exploatată în timp ce este rezemată pe fundul mării, tălpile de rezemare trebuie să fie concepute astfel încât să reziste şocurilor la contactul cu fundul produse de acţiunea valurilor asupra corpului. Pentru aceste unităţi trebuie, de asemenea, evaluate efectele unei posibile acţiuni de eroziune (pierderea sprijinului pe fundul mării). Trebuie studiat îndeosebi efectul plăcilor manta dacă acestea sunt prevăzute. 2.7.
56. Elementele de structură ale instalaţiei de manevră de poziţionare, precum şomare sau vinciuri, trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la solicitările ce apar când parâma de legare este tensionată până la limita sa de rupere. 2.7.
57. Elementele de contravântuire trebuie concepute astfel încât să facă structura să reziste în mod eficace la efectul combinat al sarcinilor aplicabile şi, când unitatea este aşezată pe fundul mării, la o posibilă repartiţie inegală a sarcinilor din rezemarea pe fund. După caz, elementele de contravântuire trebuie, de asemenea, să fie studiate în cazul eforturilor combinate cuprinzând solicitări de încovoiere locală datorită flotabilităţii, forţelor din valuri şi forţelor din curenţi. 2.7.
58. Structura unităţii trebuie să fie capabilă să reziste la pierderea oricărui element de contravântuire zvelt, fără să sufere o prăbuşire totală când este expusă solicitărilor de mediu care corespund unei perioade de revenire de un an, pentru zona de exploatare prevăzută. 2.7.
59. După caz, trebuie ţinut cont de tensiunile locale cauzate de impactul valurilor. 2.7.
60. Când contravântuirile sunt etanşe la apă, acestea trebuie concepute astfel încât să împiedice deformaţiile datorate presiunii hidrostatice. Contravântuirile imersate trebuie să fie etanşe la apă şi să fie prevăzute cu un sistem de detectare a infiltraţiilor. 2.7.
61. Trebuie studiată necesitatea prevederii de coaste inelare la contravântuirile tubulare pentru menţinerea rigidităţii şi formei. 2.
62. Dispozitive de remorcare 2.8.
63. Proiectarea şi modul de dispunere a accesoriilor de remorcare trebuie să ţină cont atât de condiţiile normale cât şi de situaţiile critice. 2.8.
64. Dispozitivele, echipamentele şi accesoriile prevăzute în conformitate cu paragraful 2.8.1 trebuie să respecte cerinţele adecvate ale Administraţiei sau ale unei organizaţii recunoscute de către Administraţie în temeiul paragrafului 1.6.5.1.*3) Notă ... ────────── *3) Se face referire la Liniile directoare pentru remorcarea în condiţii de siguranţă pe oceane (MSC/Circ.884). ────────── 2.8.
65. Fiecare accesoriu sau element al unui echipament prevăzut în temeiul prezentei reguli trebuie să posede o marcă vizibilă care să indice orice restricţie legată de funcţionarea sa în siguranţă, ţinând cont de rezistenţa punctelor sale de fixare la structura unităţii. 2.
66. Analiza comportamentului la oboseală 2.9.
67. Posibilitatea producerii de avarii datorită oboselii provocate de sarcinile ciclice trebuie să fie luată în considerare la proiectarea unităţilor autoridicătoare şi stabilizate prin coloane. 2.9.
68. Analiza comportamentului la oboseală trebuie să se bazeze pe modul de operare şi zona de exploatare prevăzute care trebuie luate în considerare la proiectarea unităţii. 2.9.
69. Analiza comportamentului la oboseală trebuie să ţină seama de durata de viaţă proiectată a unităţii şi de accesibilitatea pentru inspecţie a elementelor portante. 2.
70. Materiale 2.10.
71. Unităţile trebuie să fie construite din oţel sau alt material adecvat având calităţi acceptate de către Administraţie ţinându-se cont de temperaturile extreme din zonele în care se intenţionează exploatarea unităţii. 2.10.
72. În proiectarea şi construcţia unităţii trebuie acordată atenţie reducerii la minimum a utilizării substanţelor potenţial periculoase şi trebuie facilitată reciclarea şi eliminarea materialelor potenţial periculoase.*4) Notă ... ────────── *4) Se face referire la Liniile directoare privind reciclarea navelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A. 962

(23). ────────── 2.10.

1. Materialele care conţin azbest trebuie să fie interzise. 2.
2. Sisteme antivegetative Dacă sunt instalate sisteme antivegetative, acestea trebuie să fie conforme cu cerinţele Convenţiei internaţionale din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave. 2.
3. Acoperiri de protecţie a tancurilor destinate balastării cu apă de mare 2.12.
4. Toate tancurile destinate balastării cu apă de mare trebuie să fie acoperite în timpul construcţiei în conformitate cu recomandările Organizaţiei*5). În scopul aplicării prezentei secţiuni, tancurile de preîncărcare ale unităţilor autoridicătoare sunt considerate ca fiind tancuri destinate balastării cu apă de mare. Tancurile auxiliare pentru rezemarea pe fund şi chesoanele de sprijin de pe aceste unităţi nu sunt considerate ca fiind tancuri destinate balastării cu apă de mare. Notă ... ────────── *5) Se face referire la Standardul de calitate pentru acoperirile de protecţie de la tancurile destinate balastării cu apă de mare de la bordul tuturor tipurilor de nave şi de la spaţiile din dublu bordaj al vrachierelor, adoptat de Comitetul de siguranţă maritimă prin Rezoluţia MSC.215

(82). ────────── 2.12.

1. Întreţinerea sistemului de acoperire de protecţie nu trebuie inclus în programul general de întreţinere a unităţii. Eficacitatea sistemului de acoperire de protecţie trebuie să fie verificată în cursul duratei de viaţă a unităţii, de către Administraţie sau o organizaţie recunoscută de către Administraţie, pe baza liniilor directoare elaborate de către Organizaţie*6). Notă ... ────────── *6) Se face referire la Liniile directoare pentru întreţinerea şi repararea acoperirilor de protecţie (Circulara MSC.1/Circ.1330). ────────── 2.
2. Dosar de construcţie Trebuie pregătit un dosar de construcţie şi o copie a acestuia se va găsi la bordul unităţii. Acest dosar trebuie să conţină în special planurile indicând amplasamentul şi domeniul de aplicare a diferitelor tipuri şi rezistenţe ale materialelor, precum şi o descriere a materialelor şi procedurilor de sudare folosite şi orice alte informaţii importante privind construcţia unităţii. Dosarul trebuie să conţină, de asemenea, restricţii sau interdicţii referitoare la reparaţii sau modificări. 2.
3. Sudarea Procedurile de sudare utilizate în timpul construcţiei trebuie să fie conforme cu un standard internaţional recunoscut. Sudorii trebuie să fie calificaţi pentru tehnologia şi procedurile de sudare utilizate. Alegerea sudurilor pentru probe şi procedurile utilizate trebuie să satisfacă cerinţele unei societăţi de clasificare recunoscute. 2.
4. Probe La finalul construcţiei, pereţii tancurilor trebuie să fie supuşi unor probe acceptate de către Administraţie. 2.
5. Drenajul şi controlul sedimentelor*7) Notă ... ────────── *7) Se face referire la Liniile directoare pentru controlul şi managementul apei de balast a navelor în vederea reducerii la minim a transferului de organisme acvatice şi agenţi patogeni dăunători, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.868

(20). ────────── Toate tancurile de balast şi de preîncărcare precum şi sistemele de tubulaturi conexe trebuie să fie proiectate astfel încât să faciliteze drenarea şi eliminarea eficace a sedimentelor. Acoperirile la care pot adera sedimentele şi organismele acvatice dăunătoare trebuie să fie evitate. Capitolul 3 COMPARTIMENTARE, STABILITATE ŞI BORD LIBER 3.1. Proba de înclinări 3.1.1. Pentru prima unitate dintr-o serie de acelaşi tip trebuie cerută o probă de înclinări, la o dată cât mai apropiată posibil de finalizarea sa, pentru a determina cât mai corect datele navei goale (greutatea şi poziţia centrului de greutate). 3.1.2. Pentru unităţile următoare din serie, care au proiectele identice cu cel al primei unităţi din serie, datele privitoare la "nava goală" ale primei unităţi din serie pot fi acceptate de Administraţie în locul probei de înclinări, cu condiţia ca diferenţele înregistrate la deplasamentul "navei goale" sau la poziţia centrului de greutate ca urmare a modificărilor de greutate datorate unor mici diferenţe referitoare la maşini, dotare sau echipament, confirmate de rezultatele unei inspecţii privind greutatea navei goale, să fie mai mici de 1% din valoarea deplasamentului "navei goale" şi, respectiv, din valoarea dimensiunilor principale orizontale determinate la prima unitate din serie. O atenţie aparte trebuie acordată calculelor amănunţite de greutăţi şi comparării cu prima unitate dintr-o serie în cazul unităţilor semisubmersibile stabilizate prin coloane, deoarece, cu toate că proiectele lor sunt identice, se ştie că este puţin probabil ca unităţile să atingă un nivel de similaritate acceptabil în ceea ce priveşte greutatea sau centrul de greutate pentru a justifica scutirea de proba de înclinări. 3.1.3. Rezultatele probei de înclinări, sau cele ale inspecţiei privind greutatea navei goale împreună cu rezultatele probei de înclinări pentru prima unitate, trebuie să figureze în manualul de exploatare. 3.1.4. Toate modificările aduse maşinilor, structurii, dotărilor şi echipamentului care pot să influenţeze datele privitoare la "nava goală" trebuie să fie consemnate într-un jurnal de date privitoare la "nava goală" şi luate în consideraţie pentru operaţiile zilnice. 3.1.5. Pentru unităţile stabilizate prin coloane: .1 Trebuie efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" sau o probă de înclinări la prima inspecţie de reînnoire. Dacă este efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" şi aceasta indică o modificare a deplasamentului în exploatare cu mai mult de 1% în raport cu deplasamentul "navei goale" calculat, atunci fie trebuie efectuată o probă de înclinări, fie se ţine cont de diferenţa de greutate modificând poziţionarea pe verticală a centrului de greutate într-o manieră incontestabil prudentă şi aprobată de Administraţie. .2 Dacă inspecţia sau proba din timpul primei inspecţii de reînnoire demonstrează că unitatea a menţinut un program de control al greutăţii efective, şi la următoarele inspecţii de reînnoire acest lucru este confirmat de înregistrările efectuate în temeiul paragrafului 3.1.4, deplasamentul "navei goale" poate fi verificat în exploatare prin compararea pescajului calculat cu cel observat. În cazul în care diferenţa dintre deplasamentul prevăzut şi cel real, calculat pe baza citirilor de pescaj, depăşeşte 1% din deplasamentul în exploatare, trebuie efectuată o inspecţie privind greutatea "navei goale" în conformitate cu paragraful 3.1.5.1. 3.1.6. Proba de înclinări sau inspecţia privind greutatea "navei goale" trebuie efectuată în prezenţa unui inspector al Administraţiei sau a unei persoane autorizate de ea sau a reprezentantului unei organizaţii aprobate. 3.2. Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare 3.2.1. Curbele momentelor de redresare şi ale momentelor de înclinare datorate vântului similare celor din figura 3-1, însoţite de calculele corespunzătoare, trebuie să fie determinate pentru toată gama de pescaje de exploatare, inclusiv pentru pescajele corespunzătoare condiţiilor de deplasare, ţinând cont de încărcătura maximă de materiale, în poziţia cea mai defavorabilă aplicabilă. Curbele momentelor de redresare şi de înclinare datorate vântului trebuie să fie raportate la axele cele mai critice. Trebuie ţinut cont de efectul suprafeţelor libere ale lichidelor în tancuri. 3.2.2. Când echipamentul este de aşa natură încât el poate fi coborât şi arimat, pot fi necesare curbe suplimentare pentru momentele de înclinare datorate vântului, iar aceste date trebuie să indice în mod clar poziţia acestui echipament. Prevederile referitoare la coborârea şi arimarea efectivă a unui astfel de echipament trebuie să fie incluse în manualul de exploatare prevăzut la secţiunea 14.1. 3.2.3. Curbele momentelor de înclinare datorate vântului trebuie determinate pentru forţe ale vântului calculate cu formula următoare: F = 0,5 C(s)C(H) rho V^2 A unde: F = forţa vântului (N) C(

1. s)= Coeficient de formă care depinde de forma elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-1) C(H) = Coeficient de înălţime, care depinde de înălţimea deasupra nivelului mării a elementului de structură expus la vânt (vezi tabelul 3-2) (rho) = densitatea masei de aer (1,222 kg/
2. mc)V = viteza vântului (m/
3. s)A = aria proiectată a tuturor suprafeţelor expuse când unitatea este fie în poziţie verticală, fie înclinată (m²). 3.2.4. Forţa vântului trebuie să fie considerată din orice direcţie în raport cu unitatea, iar valoarea vitezei vântului trebuie să fie următoarea: .1 În general, în larg, pentru condiţii normale de exploatare trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 36 m/s (70 noduri), iar pentru condiţiile de furtună puternică trebuie folosită o viteză minimă a vântului de 51,5 m/s (100 noduri). .2 Când exploatarea unei unităţi este limitată la zone adăpostite (ape interioare adăpostite ca: lacuri, golfuri, mlaştini, râuri etc.) trebuie luată în consideraţie o viteză redusă a vântului, egală cu cel puţin 25,8 m/s (50 noduri) pentru condiţii de exploatare normale. 3.2.5. În calculul suprafeţelor proiectate în plan vertical, aria suprafeţelor expuse vântului datorită bandării sau asietei, cum ar fi suprafeţele de sub punţi etc., trebuie să fie inclusă folosind factorul de formă potrivit. Aria elementelor zăbrelite se poate aproxima luând-o egală cu 30% din aria proiectată a conturului de gabarit atât frontală cât şi posterioară, adică 60% din aria proiectată a conturului de gabarit dintr-o singură parte. 3.2.6. Pentru calculul momentului de înclinare dat de vânt, braţul forţei de răsturnare datorate vântului trebuie luat vertical între centrul de presiune al tuturor suprafeţelor velice şi centrul de aplicare a forţelor hidrodinamice asupra corpului imers al unităţii. Se consideră că unitatea pluteşte liber, fără să fie împiedicată de legături. 3.2.7. Curba momentului de înclinare datorată vântului trebuie calculată pentru un număr suficient de unghiuri de înclinare pentru a determina traseul curbei. În cazul unităţilor având un corp de formă analoagă cu cea a unei nave, se poate considera că curba momentului de înclinare datorat vântului variază cosinusoidal funcţie de înclinarea transversală navei. 3.2.8. Momentele de înclinare date de vânt derivate din încercările efectuate în tunele de vânt pe un model reprezentativ al unităţii, pot fi considerate ca alternative la metoda dată în paragrafele de la 3.2.3 la 3.2.7. Determinarea acestor momente de înclinare transversală trebuie să includă efectele de portanţă şi de frecare care se manifestă la diverse unghiuri de înclinare aplicabile. Tabelul 3-1 - Valorile coeficientului C(
4. s)┌────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │ Forma │ C(
5. s)│ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Sferică │ 0,4 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Cilindrică │ 0,5 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Suprafeţe plane mari (corp, ruf, suprafeţe netede sub punte)│ 1,0 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Turla de foraj │ 1,25 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Cabluri │ 1,2 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Traverse şi grinzi expuse sub punte │ 1,3 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Piese de mici dimensiuni │ 1,4 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Elemente izolate (macara, traversă etc.) │ 1,5 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Rufuri grupate sau structuri similare │ 1,1 │ └────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘ Tabelul 3-2 - Valorile coeficientului C(H) ┌──────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ Înălţimea deasupra nivelului mării (metri) │ C(H) │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 0 - 15,3 │ 1,00 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 15,3 - 30,5 │ 1,10 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 30,5 - 46,0 │ 1,20 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 46,0 - 61,0 │ 1,30 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 61,0 - 76,0 │ 1,37 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 76,0 - 91,5 │ 1,43 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 91,5 - 106,5 │ 1,48 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 106,5 - 122,0 │ 1,52 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 122,0 - 137,0 │ 1,56 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 137,0 - 152,5 │ 1,60 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 152,5 - 167,5 │ 1,63 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 167,5 - 183,0 │ 1,67 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 183,0 - 198,0 │ 1,70 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 198,0 - 213,5 │ 1,72 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 213,5 - 228,5 │ 1,75 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 228,5 - 244,0 │ 1,77 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ 244,0 - 259,0 │ 1,79 │ ├──────────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ peste 259 │ 1,80 │ └──────────────────────────────────────────────┴──────────┘ Figura 3-1 - Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare 3.3. Criterii de stabilitate în stare intactă 3.3.1. Stabilitatea unei unităţi în fiecare mod de exploatare trebuie să îndeplinească următoarele criterii (vezi şi fig. 3-1): .1 Pentru unităţile de suprafaţă şi unităţile autoridicătoare, aria de sub curba momentului de redresare până la a doua intersecţie sau până la unghiul de inundare, care este mai mic, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 40% faţă de aria de sub de curba momentului de înclinare dat de vânt, până la acelaşi unghi limită. .2 Pentru unităţile stabilizate prin coloane*8), aria de sub curba momentului de redresare până la unghiul de inundare, trebuie să fie mai mare cu cel puţin 30% faţă de aria de sub curba momentului de înclinare dat de vânt până la acelaşi unghi limită. Notă ... ────────── *8) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate intactă pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, cu pontoane gemene, adoptat de Organizaţie prin Rezoluţia A.650

(16). ────────── .3 Curba momentului de redresare trebuie să fie pozitivă pentru toate unghiurile cuprinse între poziţia verticală şi a doua intersecţie. 3.3.

1. Fiecare unitate trebuie să poată fi adaptată la condiţia de furtună puternică într-un termen care corespunde condiţiilor meteorologice. Procedurile recomandate şi timpul aproximativ necesar, atât pentru condiţiile de exploatare cât şi pentru cele de deplasare, trebuie să fie menţionate în manualul de exploatare. Trebuie să fie posibil să atingă această condiţie de furtună puternică fără înlăturări sau deplasări de produse consumabile solide sau alte sarcini variabile. Totuşi, Administraţia poate autoriza încărcarea unei unităţi dincolo de punctul în care produsele consumabile sub formă solidă ar trebui să fie înlăturate sau deplasate pentru obţinerea condiţiilor de furtună puternică în condiţiile de mai jos, sub rezerva de a nu depăşi valorile admisibile pentru înălţimea centrului de greutate (KG): .1 într-un amplasament geografic unde condiţiile meteorologice anuale sau sezoniere nu sunt atât de severe încât să impună trecerea la condiţia de furtună puternică, sau .2 când unitatea trebuie să suporte o încărcătură suplimentară pe punte într-un interval scurt de timp care se încadrează într-o perioadă pentru care previziunile meteorologice sunt favorabile. Amplasamentul geografic, condiţiile meteorologice şi condiţiile de încărcare pentru care această autorizaţie este valabilă trebuie să fie specificate în manualul de exploatare. 3.3.
2. Administraţia poate aproba criterii de stabilitate alternative cu condiţia de a se păstra un nivel echivalent de siguranţă dacă este demonstrat că asigură o stabilitate iniţială pozitivă. Pentru determinarea acceptabilităţii acestor criterii Administraţia trebuie să aibă în vedere cel puţin următoarele consideraţii şi să ţină seama de elementele următoare, după caz: .1 condiţiile de mediu care reprezintă vânturi (inclusiv rafale) şi valuri realiste corespunzătoare unui serviciu oriunde în lume pentru diverse moduri de exploatare; .2 răspunsul dinamic al unei unităţi. Analiza trebuie să cuprindă rezultatele probelor în tunele de vânt, probelor de comportament pe valuri în bazin de încercări şi simulării neliniare, după caz. Oricare spectru al vântului şi valului utilizat trebuie să acopere game suficiente de frecvenţe pentru a garanta că răspunsurile obţinute corespund mişcărilor critice; .3 riscul de inundare ţinând cont de răspunsul dinamic pe val; .4 riscul de scufundare ţinând cont de energia de redresare a unităţii şi de înclinarea statică datorită vântului cu viteză medie şi răspunsului dinamic maxim; .5 o marjă de siguranţă pentru a ţine cont de incertitudini. 3.
3. Compartimentarea şi stabilitatea după avarie Nave de foraj (unităţi de suprafaţă) şi unităţi autoridicătoare Figura 3-2 - Stabilitatea reziduală pentru unităţile autoridicătoare 3.4.
4. Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată cu ajutorul punţilor şi pereţilor etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista: .1 în general, la inundarea oricărei încăperi în orice condiţii de exploatare sau de deplasare, compatibile cu ipotezele de avarie enunţate în secţiunea 3.5; şi .2 pentru unităţile autoridicătoare, la inundarea unei încăperi oarecare în timp ce este respectat următorul criteriu (vezi figura 3-2): RoS ≥ 7°+(1,5 theta s) unde: RoS ≥ 10° RoS = intervalul de stabilitate, în grade = theta m - theta s unde: theta m = unghiul maxim de stabilitate pozitivă, în grade theta s = unghi de înclinare statică după avarie, în grade Intervalul de stabilitate este determinat făcând abstracţie de unghiul de inundare prin deschideri superioare. 3.4.
5. Unitatea trebuie să aibă o rezervă de stabilitate suficientă după avarie pentru a putea rezista suprapunerii momentului de înclinare dat de un vânt care suflă din orice direcţie cu o viteză de 25,8 m/s (50 noduri). În aceste circumstanţe, plutirea finală după inundare trebuie să se găsească sub marginea inferioară a oricărei deschideri superioare prin care ar putea să se producă o inundare. Unităţi stabilizate prin coloane 3.4.
6. Unitatea trebuie să aibă un bord liber suficient şi să fie compartimentată cu ajutorul punţilor şi pereţilor etanşi la apă în aşa fel încât să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista la un moment de înclinare dat de un vânt având viteza de 25,8 m/s (50 noduri) şi suflând din orice direcţie în toate condiţiile de exploatare sau de deplasare, ţinând cont de următoarele consideraţii: .1 unghiul de înclinare după avaria descrisă la paragraful 3.5.10.2 nu trebuie să fie mai mare de 17°; .2 orice deschidere situată sub linia de plutire finală trebuie să fie făcută etanşă la apă, iar deschiderile situate la mai puţin de 4 m deasupra plutirii finale trebuie să fie făcute etanşe la intemperii; .3 curba momentului de redresare, după avaria descrisă mai sus, trebuie să aibă un interval de cel puţin 7° de la prima intersecţie până la extinderea etanşeităţii la intemperii descrisă la paragraful 3.4.3.2 sau până la a doua intersecţie dacă această ultimă valoare este inferioară. În acest interval, curba momentului de redresare trebuie să atingă o valoare care să fie cel puţin dublă faţă de cea a curbei momentului de înclinare dat de vânt, ambele fiind măsurate la acelaşi unghi*9). Vezi fig. 3-3 de mai jos. Notă ... ────────── *9) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate pentru un interval de stabilitate pozitivă după avarie sau inundare pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.651

(16). ────────── Figura 3-3 - Curbele momentului de redresare şi momentului de înclinare dat de vânt 3.4.4. În orice condiţii de exploatare sau de deplasare, unitatea trebuie să aibă o flotabilitate şi o stabilitate suficiente pentru a rezista la inundarea oricărei încăperi etanşe la apă situată în totalitate sau parţial sub plutirea în discuţie, cum ar fi o încăpere a pompelor, o încăpere de maşini prevăzute cu un sistem de răcire cu apă de mare sau o încăpere vecină cu marea, ţinând cont de următoarele consideraţii: .1 unghiul de înclinare după inundare nu trebuie să depăşească 25°; .2 orice deschidere situată sub linia de plutire finală trebuie să fie făcută etanşă la apă; .3 se va prevedea un interval de stabilitate pozitivă*10) de cel puţin 7° peste unghiul de înclinare calculat pentru aceste condiţii. Notă ... ────────── *10) Se face referire la Un exemplu de criteriu alternativ de stabilitate pentru un interval de stabilitate pozitivă după avarie sau inundare pentru unităţile semisubmersibile stabilizate prin coloane, adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.651

(16)────────── Toate tipurile de unităţi 3.4.

1. Se va verifica respectarea prevederilor paragrafelor de la 3.4.1 până la 3.4.4 cu ajutorul calculelor care vor ţine cont de proporţiile şi caracteristicile de proiectare ale unităţii precum şi de dispunerea şi configuraţia încăperilor avariate. În aceste calcule se presupune că unitatea se găseşte în cea mai rea condiţie de serviciu previzibilă din punctul de vedere al stabilităţii şi că este în plutire liberă, fără să fie împiedicată de legăturile de ancorare. 3.4.
2. Aptitudinea de a reduce unghiurile de înclinare prin drenarea cu pompe sau balastarea încăperilor sau prin aplicarea forţelor de ancorare etc., nu trebuie să fie considerată ca justificând orice relaxare a prezentelor cerinţe. 3.4.
3. Administraţia poate lua în considerare aprobarea altor criterii alternative de compartimentare şi de stabilitate după avarie, cu condiţia menţinerii unui grad echivalent de siguranţă. Pentru determinarea acceptabilităţii acestor criterii, Administraţia trebuie să examineze cel puţin următoarele consideraţii şi să ţină cont de: .1 extinderea avariei, aşa cum este stabilită la secţiunea 3.5; .2 în cazul unităţilor stabilizate prin coloane, inundarea unei încăperi oarecare, aşa cum este stabilită la paragraful 3.4.4; .3 prevederea unei marje de siguranţă adecvate contra răsturnării. 3.
4. Extinderea avariei Unităţi de suprafaţă 3.5.
5. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor de suprafaţă, trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi la apă: .1 penetraţia orizontală: 1,5 m; şi .2 extinderea verticală: pornind de la linia de bază fără limită superioară. 3.5.
6. Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă sau dintre părţile lor în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3 m; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi. 3.5.
7. Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cea indicată la paragraful 3.5.1 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul. 3.5.
8. Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.1 trebuie să fie considerate ca fiind avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. Unităţi autoridicătoare 3.5.
9. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor autoridicătoare, trebuie să se presupună că următoarea extindere a avariei apare între pereţii eficienţi etanşi la apă: .1 penetraţia orizontală: 1,5 m; şi .2 extinderea verticală: pornind de la linia de bază fără limită superioară. 3.5.
10. Distanţa dintre pereţii eficienţi etanşi la apă sau dintre părţile lor în trepte cele mai apropiate care se găsesc în limitele presupuse ale penetrării orizontale nu trebuie să fie mai mică de 3 m; dacă această distanţă este mai mică, nu se va ţine seama de unu sau mai mulţi pereţi adiacenţi. 3.5.
11. Dacă o avarie având extinderea mai mică decât cea indicată la paragraful 3.5.5 generează o situaţie mai gravă, o astfel de avarie trebuie să fie adoptată ca ipoteză de calcul. 3.5.
12. Dacă există un tanc auxiliar, trebuie considerat că atât platforma cât şi tancul auxiliar suportă avaria având dimensiunile menţionate mai sus, dar nu simultan, cu excepţia cazului în care Administraţia consideră necesar din cauza vecinătăţii lor imediate. 3.5.
13. Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei menţionate la paragraful 3.5.5 trebuie să fie considerate ca fiind avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. Unităţi stabilizate prin coloane 3.5.
14. Pentru evaluarea stabilităţii după avarie a unităţilor stabilizate prin coloane trebuie să se utilizeze următoarele extinderi ipotetice ale avariei: .1 Trebuie presupus că numai coloanele, corpul imers şi contravântuirile situate la periferia unităţii sunt deteriorate şi că avaria se produce în părţile expuse ale coloanelor, corpului imersat şi ale contravântuirilor. .2 Trebuie presupus că coloanele şi contravântuirile sunt inundate ca urmare a unei avarii având o extindere verticală de 3 m producându-se la un nivel oarecare situat între 5 m deasupra şi 3 m dedesubtul pescajelor specificate în manualul de exploatare. Dacă o platformă orizontală etanşă la apă se găseşte între aceste limite, trebuie presupus că încăperile situate de o parte şi de alta a platformei în chestiune sunt afectate de avarie. Pot fi utilizate distanţe mai mici măsurate deasupra sau dedesubtul pescajului, conform cerinţelor Administraţiei, ţinând cont de condiţiile reale de exploatare. Totuşi, zona avariată prevăzută trebuie să se extindă până la cel puţin 1,5 m deasupra şi dedesubtul pescajului specificat în manualul de exploatare. .3 Nici un perete vertical nu trebuie considerat avariat cu excepţia cazului când distanţa dintre pereţi este inferioară unei optimi din perimetrul coloanei, măsurat la periferie, la nivelul pescajului considerat, caz în care unul sau mai mulţi pereţi nu vor fi luaţi în considerare. .4 Trebuie presupus că penetraţia orizontală a avariei este de 1,5 m. .5 Corpul imers şi tălpile de rezemare ale unităţii trebuie să fie considerate avariate când aceasta este operată într-un regim de traversare în acelaşi mod indicat în paragrafele 3.5.10.1, 3.5.10.2, 3.5.10.4 şi fie în 3.5.10.3, fie în 3.5.6, ţinând cont de forma lor. .6 Toate tubulaturile, instalaţiile de ventilaţie, puţurile etc. situate în limitele avariei trebuie presupus că sunt avariate. Trebuie prevăzute dispozitive eficace de închidere pe conturul etanş la apă pentru împiedicarea oricărei inundări progresive a altor spaţii destinate să rămână intacte. 3.
15. Integritatea etanşeităţii la apă 3.6.
16. Numărul de deschideri practicate în subdiviziunile etanşe trebuie redus la un minim compatibil cu funcţionarea în siguranţă şi cu proiectul unităţii. Când este necesar să se practice deschideri în punţile şi pereţii etanşi la apă pentru a permite accesul, trecerea tubulaturilor, canalelor de ventilaţie, cablurilor electrice etc., trebuie luate măsuri pentru menţinerea etanşeităţii la apă a încăperilor închise. 3.6.
17. Dacă pe conturul etanş la apă sunt prevăzute valvule pentru menţinerea integrităţii etanşeităţii, acestea trebuie să poată fi acţionate local. Acţionarea de la distanţă se poate face dintr- o încăpere de pompe sau alt spaţiu supravegheat normal, o punte expusă intemperiilor sau o punte situată deasupra plutirii finale după inundare. În cazul unei unităţi stabilizate prin coloane, acel loc va fi postul central de comandă a balastului. În postul de comandă la distanţă trebuie să se prevadă indicatoare ale poziţiei valvulelor. 3.6.
18. Uşile etanşe la apă trebuie să fie proiectate astfel încât să reziste la o presiune corespunzătoare unei coloane de apă având înălţimea până la puntea pereţilor etanşi sau, respectiv, puntea de bord liber. O probă de presiune asupra prototipului trebuie efectuată pentru fiecare tip şi dimensiune a uşii ce urmează să fie montată pe unitate, la o presiune de încercare corespunzătoare cel puţin înălţimii coloanei de apă cerute pentru amplasamentul prevăzut. Proba asupra prototipului trebuie efectuată înainte ca uşa să fie montată. Metoda de instalare şi procedura de montare a uşii la bord trebuie să corespundă celor din proba asupra prototipului. Odată instalată la bordul unităţii, fiecare uşă trebuie să fie verificată cu privire la poziţia corectă dintre peretele etanş, cadrul uşii şi uşă. Uşile mari sau tambuchiurile având o concepţie şi dimensiuni care ar putea face imposibilă efectuarea probei de presiune, pot fi exceptate de la proba de presiune asupra prototipului, cu condiţia ca să se demonstreze prin calcule că uşile sau tambuchiurile îşi menţin etanşeitatea la presiunea de proiectare, având o marjă de rezistenţă adecvată. După instalare, fiecare astfel de uşă, tambuchi sau rampă trebuie să fie supusă încercării cu jet de apă sau unei încercări echivalente. 3.6.
19. La bordul unităţilor autoridicătoare, supapele cerute pe circuitul de ventilaţie pentru asigurarea etanşeităţii la apă trebuie să fie ţinute închise când unitatea este în plutire. În acest caz ventilaţia necesară va trebui asigurată prin alte metode aprobate. Deschideri interioare 3.6.
20. Mijloacele prin care se asigură integritatea etanşeităţii la apă a deschiderilor interioare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: .1 Uşile şi capacele tambuchiurilor utilizate în timpul exploatării când unitatea este în plutire, trebuie să fie acţionate de la distanţă din postul central de comandă a balastului şi trebuie, de asemenea, să poată fi acţionate local din ambele părţi. În postul de comandă trebuie să fie instalat un dispozitiv care să indice dacă uşile şi capacele sunt deschise sau închise. .2 Uşile sau capacele tambuchiurilor de la bordul unităţilor autoridicătoare sau uşile situate deasupra liniei maxime de încărcare în cazul unităţilor stabilizate prin coloane şi de suprafaţă, care sunt normal închise în timp ce unitatea este în plutire, pot fi cu acţionare rapidă şi trebuie să fie prevăzute cu un sistem de alarmă (de exemplu semnale luminoase) pentru a semnala atât personalului din apropiere cât şi celui din postul central de comandă a balastului dacă respectivele uşi sau capace ale tambuchiurilor sunt deschise sau închise. Pe fiecare dintre aceste uşi sau capace de tambuchiuri trebuie afişat un avertisment care să interzică lăsarea lor deschisă când unitatea este în plutire. .3 Uşile acţionate de la distanţă trebuie să respecte regula II-1/13-1 din SOLAS. 3.6.
21. Mijloacele prin care se asigură integritatea etanşeităţii la apă a deschiderilor interioare care sunt destinate numai pentru a permite accesul pentru inspecţie şi care sunt menţinute închise în permanenţă în timpul exploatării unităţii, când unitatea este în plutire, trebuie să aibă afişat pe fiecare astfel de dispozitiv de închidere un avertisment care să indice că acesta trebuie ţinut închis când unitatea este în plutire; totuşi, acest avertisment nu este necesar în cazul gurilor de vizitare a căror închidere se face prin capace cu şuruburi fixate la intervale reduse. Deschideri exterioare 3.6.
22. Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare, a căror margine inferioară este imersată când înclinarea unităţii atinge unghiul primei intersecţii dintre curba momentului de redresare şi cea a momentului de înclinare dat de vânt, în orice stare intactă sau după avarie, trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de închidere adecvat etanş la apă, ca de exemplu capace cu şuruburi fixate la intervale reduse. 3.6.
23. Când se poate produce inundarea puţurilor de lanţ şi a altor spaţii care asigură flotabilitatea, deschiderile acestor spaţii trebuie să fie considerate ca puncte de inundare prin deschideri superioare. 3.
24. Bordul liber Generalităţi 3.7.
25. Cerinţele Protocolului LL din 1988, inclusiv acelea privitoare la certificare, trebuie să se aplice la toate unităţile, iar certificatele trebuie emise în condiţii corespunzătoare. Când nu este posibilă calcularea bordului liber minim al unei unităţi cu ajutorul metodelor stabilite de acest Protocol, bordul liber minim va trebui determinat pe baza respectării cerinţelor aplicabile în materie de stabilitate în stare intactă, de stabilitate după avarie şi de construcţie pentru condiţii de deplasare sau operaţiuni de foraj când unitatea este în plutire. Bordul liber nu trebuie să fie inferior celui calculat conform dispoziţiilor Protocolului când acestea sunt aplicabile. 3.7.
26. Cerinţele Protocolului LL din 1988 cu privire la etanşeitatea la apă şi intemperii a punţilor, suprastructurilor, rufurilor, uşilor, capacelor tambuchiurilor, a altor deschideri, aerisiri, canale de ventilaţie, scurgeri, prize de apă şi de descărcare etc., vor fi luate ca bază pentru toate unităţile aflate în situaţie de plutire. 3.7.
27. În general, înălţimile pragurilor tambuchiurilor, aerisirilor, canalelor de ventilaţie, uşilor etc. în locuri expuse, precum şi dispozitivele lor de închidere trebuie să fie determinate ţinând cont de prevederile referitoare atât la stabilitatea în stare intactă cât şi la stabilitatea după avarie. 3.7.
28. Toate deschiderile superioare prin care se poate produce o inundare şi care pot deveni imersate înainte ca să se ajungă la unghiul de înclinare la care este satisfăcută cerinţa privind aria subîntinsă de curba braţelor de redresare, trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de închidere etanşe la intemperii. 3.7.
29. În ce priveşte stabilitatea după avarie se vor aplica prevederile paragrafelor 3.4.3.2, 3.4.4 şi 3.6.
30. 3.7.
31. Administraţiile trebuie să acorde o atenţie deosebită amplasării deschiderilor care nu pot fi închise în caz de avarie, cum ar fi prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică. Unităţi de suprafaţă 3.7.
32. Liniile de încărcare calculate conform dispoziţiilor Protocolului LL din 1988, trebuie să fie atribuite unităţilor de suprafaţă şi trebuie să fie supuse tuturor condiţiilor de atribuire prevăzute în acest Protocol. 3.7.
33. Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini dispoziţiile privind stabilitatea în stare intactă sau după avarie sau în virtutea oricăror alte restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6

(6)din Protocolul LL din 1988. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului inelului mărcii nu vor fi marcate şi toate mărcile sezoniere de sub centrul inelului mărcii vor fi marcate. Dacă unei unităţi îi este atribuit un bord liber superior bordului liber minim, la cererea proprietarului unităţii, atunci nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6

(6). 3.7.

1. Când în corp este practicat un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie să fie inclus în calcularea oricăror proprietăţi hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire pentru partea situată deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau nişe. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau nişe deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea tuturor celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau nişei până la puntea de bord liber împărţit la suprafaţa plutirii corespunzătoare la 85% din înălţimea pentru bord liber. În calculele de stabilitate trebuie să se ţină cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din nişa inundată. 3.7.
2. Procedura descrisă la paragraful 3.7.
3. trebuie aplicată, de asemenea, în cazul găurilor mici sau decupărilor relativ înguste de la pupa unităţii. 3.7.
4. Prelungirile exterioare înguste din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de prevederile relative la rezistenţa unităţii în funcţie de lungime (L). Unităţi autoridicătoare 3.7.
5. Unităţilor autoridicătoare trebuie să le fie atribuite linii de încărcare, calculate în conformitate cu prevederile Protocolului LL din
6. Când ele sunt în plutire sau când sunt în deplasare dintr-o zonă de exploatare în alta, aceste unităţi trebuie să fie supuse tuturor condiţiilor de atribuire prevăzute în acest Protocol, exceptând cazul când unitatea face obiectul unei scutiri precise. Totuşi, aceste unităţi nu trebuie să fie supuse cerinţelor Protocolului atunci când se sprijină pe fundul mării sau când sunt în procesul de ridicare sau coborâre a picioarele lor. 3.7.
7. Când unităţile au o astfel de configuraţie încât nu li se poate calcula bordul liber minim conform metodelor normale stabilite de Protocolul LL din 1988, acest bord liber trebuie să fie determinat pe baza respectării prescripţiilor relative la stabilitatea în stare intactă, stabilitatea după avarie şi structura construcţiei aplicabile acestor unităţi când sunt în plutire. 3.7.
8. Când este necesar să se atribuie un bord liber superior bordului liber minim pentru a îndeplini dispoziţiile privind stabilitatea în stare intactă sau după avarie sau în virtutea oricăror alte restricţii impuse de Administraţie, se vor aplica dispoziţiile regulii 6

(6)din Protocolul LL din 1988. Când un astfel de bord liber este atribuit, mărcile sezoniere de deasupra centrului inelului mărcii nu vor fi marcate şi toate mărcile sezoniere de sub centrul inelului mărcii vor fi marcate. Dacă unei unităţi îi este atribuit un bord liber superior bordului liber minim, la cererea proprietarului unităţii, atunci nu este necesară aplicarea dispoziţiilor regulii 6

(6). 3.7.

1. Când în corp este practicat un puţ de foraj care comunică direct cu marea, volumul său nu trebuie să fie inclus în calcularea oricăror proprietăţi hidrostatice. Când puţul are o secţiune transversală deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber, superioară secţiunii de sub această plutire, bordul liber geometric trebuie să facă obiectul unei măriri pentru a compensa pierderea de flotabilitate. Această mărire pentru partea situată deasupra liniei de plutire situată la 85% din înălţimea pentru bord liber trebuie să fie aplicată în maniera descrisă mai jos pentru puţuri sau nişe. Dacă o suprastructură închisă conţine o parte din puţul de foraj, lungimea efectivă a suprastructurii trebuie să facă obiectul unei reduceri. Când puţuri sau nişe deschise sunt practicate în puntea de bord liber, bordul liber obţinut după aplicarea tuturor celorlalte corecţii, cu excepţia corecţiei legate de înălţimea etravei, trebuie să facă obiectul unei corecţii egale cu volumul puţului sau nişei până la puntea de bord liber împărţit la suprafaţa plutirii corespunzătoare la 85% din înălţimea pentru bord liber. În calculele de stabilitate trebuie să se ţină cont de efectele suprafeţei libere de lichid din puţul inundat sau din nişa inundată. 3.7.
2. Procedura descrisă la paragraful 3.7.
3. trebuie aplicată în cazul găurilor mici sau decupărilor relativ înguste de la pupa unităţii. 3.7.
4. Prelungirile exterioare înguste din pupa unităţii trebuie considerate ca apendici şi trebuie excluse din determinarea lungimii (L) şi din calculul de bord liber. Administraţia trebuie să determine efectul acestor prelungiri exterioare ţinând seama de cerinţele Protocolului LL din 1988 pentru rezistenţa unităţii în funcţie de lungime (L). 3.7.
5. Unităţile autoridicătoare pot să aibă personal la bord când sunt remorcate. În acest caz ele sunt supuse cerinţelor referitoare la înălţimea etravei şi la flotabilitatea de rezervă, pe care este posibil să nu fie întotdeauna în măsură să le respecte. În astfel de circumstanţe, Administraţia trebuie să stabilească măsura în care sunt aplicabile regulile 39

(1), 39

(2)şi 39

(5)din Protocolul LL din 1988, aşa cum a fost amendat, şi trebuie să acorde o atenţie deosebită unor astfel de unităţi, având în vedere caracterul ocazional al unor astfel de voiaje pe rute predeterminate şi condiţiile meteorologice predominante. 3.7.

1. Unele unităţi autoridicătoare utilizează tancuri auxiliare mari sau structuri de sprijin similare care contribuie la flotabilitate când unitatea este în plutire. În acest caz nu se va ţine seama de tancul auxiliar sau de structurile de sprijin similare pentru calculul de bord liber. Totuşi, tancurile auxiliare sau structurile de sprijin similare trebuie întotdeauna să fie luate în consideraţie la evaluarea stabilităţii unităţii când este în plutire, dat fiind că poziţia lor pe verticală în raport cu corpul emers poate fi periculoasă. Unităţi stabilizate prin coloane 3.7.
2. Forma corpului acestui tip de unităţi face imposibil calculul bordului liber geometric conform cerinţelor capitolului III din Protocolul LL din
3. În consecinţă, bordul liber minim al fiecărei unităţi stabilizate prin coloane trebuie determinat pe baza respectării prescripţiilor aplicabile privind: .1 rezistenţa structurii unităţii; .2 distanţa minimă dintre creasta valului şi structura punţii (vezi paragrafele de la 2.7.1 la 2.7.3); şi .3 stabilitatea în stare intactă şi după avarie. 3.7.
4. Bordul liber minim trebuie indicat printr-o marcă situată într-un loc corespunzător pe structură. 3.7.
5. Structura punţii adăpostite a fiecărei unităţi stabilizate prin coloane trebuie să fie făcută etanşă la intemperii. 3.7.
6. Nici o fereastră sau hublou, inclusiv de tip fix, nici o altă deschidere similară nu trebuie să fie situată sub structura punţii unităţilor stabilizate prin coloane. 3.7.
7. Administraţiile trebuie să acorde o atenţie deosebită amplasării deschiderilor care nu pot fi închise în caz de avarie, cum ar fi prizele de aer ale generatoarelor de avarie, ţinând cont de curbele braţelor de redresare în stare intactă şi de plutirea finală după avaria ipotetică. Capitolul 4 INSTALAŢII DE MAŞINI PENTRU TOATE TIPURILE DE UNITĂŢI 4.
8. Generalităţi*11) Notă ... ────────── *11) Se face referire la Liniile directoare pentru amenajarea camerei maşinilor, proiectare şi aşezare (Circulara MSC/Circ. 834). ────────── 4.1.
9. Prevederile referitoare la maşini şi instalaţii electrice care figurează în capitolele de la 4 până la 8 asigură personalului protecţie contra incendiului, electrocutărilor sau altor vătămări corporale. Prevederile se aplică atât echipamentului naval, cât şi echipamentului industrial. 4.1.
10. Codurile şi normele practice care s-au dovedit a fi eficace prin aplicarea efectivă de către industria de foraj marin, care nu sunt în conflict cu prezentul Cod şi care sunt considerate de către Administraţie ca fiind acceptabile, pot fi aplicate suplimentar la prezentele prevederi. 4.1.
11. Toate maşinile, echipamentele electrice, căldările şi alte recipiente sub presiune, precum şi tubulaturile, armăturile şi cablurile asociate trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să fie corespunzătoare serviciului căruia îi sunt destinate; ele trebuie să fie instalate şi protejate astfel încât să se reducă la minimum orice pericol pentru personalul de la bord. O atenţie deosebită trebuie acordată pieselor mobile, suprafeţelor fierbinţi şi altor surse de risc. La proiectare trebuie ţinut cont de materialele folosite la construcţie, de utilizările maritime şi industriale pentru care echipamentul este destinat, de condiţiile de exploatare şi de condiţiile de mediu înconjurător la care el va fi supus. Trebuie ţinut cont de consecinţele unei defectări a sistemelor şi echipamentelor care sunt esenţiale pentru siguranţa unităţii. 4.1.
12. Toate maşinile, componentele şi instalaţiile esenţiale pentru exploatarea în siguranţă a unei unităţi trebuie să fie proiectate astfel încât să poată funcţiona în următoarele condiţii de înclinare statică: .1 unităţi stabilizate prin coloane - din poziţie verticală până la un unghi de înclinare de 15° în orice direcţie; .2 unităţi autoridicătoare - din poziţie verticală până la un unghi de înclinare de 10° în orice direcţie; .3 unităţi de suprafaţă - din poziţie verticală cu asieta nulă până la un unghi de înclinare de 15° într-un bord sau altul, simultan cu o înclinare longitudinală mai mică sau egală cu 5°, spre prova sau spre pupa. Administraţia poate permite sau solicita modificări ale acestor unghiuri ţinând cont de tipul, dimensiunile şi condiţiile de serviciu ale unităţii. 4.
13. Moduri alternative de proiectare şi de dispunere Atunci când modurile alternative de proiectare sau de dispunere se abat de la prevederile normative ale Codului, ele trebuie să facă obiectul unei analize tehnice şi să fie evaluate şi aprobate în conformitate cu regula II-1/55 din SOLAS şi pe baza liniilor directoare elaborate de Organizaţie*12). Notă ... ────────── *12) Se face referire la Liniile directoare privind modurile alternative de proiectare şi de dispunere pentru capitolele II-1 şi III din SOLAS (Circulara MSC.1/Circ.1212). ────────── 4.
14. Maşini 4.3.
15. Toate căldările, toate elementele maşinilor, toate sistemele cu aburi, hidraulice, pneumatice şi alte instalaţii şi armăturile lor asociate, care sunt supuse unor presiuni interne, trebuie să fie supuse unor probe adecvate, incluzând o încercare de presiune înainte de a fi puse în funcţiune pentru prima dată. 4.3.
16. Trebuie instalate mijloace şi dispozitive adecvate pentru a facilita accesul în siguranţă, curăţarea, inspecţia şi întreţinerea maşinilor, inclusiv căldărilor şi recipientelor sub presiune. 4.3.
17. Maşinile care prezintă un risc de supraturaţie trebuie echipate cu dispozitive care să împiedice depăşirea turaţiei de siguranţă. 4.3.
18. Maşinile, inclusiv recipientele sub presiune sau orice element al acestor maşini, care sunt supuse unor presiuni interne şi pot fi supuse unor suprapresiuni periculoase, trebuie echipate, după caz, cu dispozitive care să permită protecţia lor contra presiunilor excesive. 4.3.
19. Toate angrenajele, arborii şi cuplajele folosite pentru transmiterea puterii la maşini trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să reziste solicitărilor maxime de serviciu la care pot fi supuse în toate condiţiile de exploatare, ţinând cont de tipul motoarelor care le antrenează sau din care fac parte. 4.3.
20. Motoarele cu combustie internă având un alezaj de cel puţin 200 mm sau un volum al carterului de cel puţin 0,6 mc trebuie să fie prevăzute cu supape de siguranţă de un tip aprobat, având o secţiune de descărcare suficientă pentru a preveni orice explozie în carter. Aceste supape de siguranţă trebuie să fie dispuse în aşa fel sau prevăzute cu mijloace care să asigure că evacuarea este direcţionată astfel încât să reducă la minimum posibilitatea de rănire a personalului. 4.3.
21. Maşinile, după caz, trebuie prevăzute cu dispozitive de oprire automată sau alarmă în caz de defecţiune, cum ar fi oprirea alimentării cu ulei de ungere, care poate conduce rapid la o pană generală, o avarie sau o explozie. Administraţia poate autoriza mijloace care să permită neutralizarea dispozitivelor de oprire automată. 4.3.
22. Trebuie prevăzute mijloace prin care să se menţină sau să se restabilească funcţionarea normală a instalaţiilor esenţiale, cum ar fi instalaţiile de balast la bordul unităţilor semisubmersibile, instalaţiile de ridicare a corpului la unităţile autoridicătoare sau prevenitoarele de erupţie, chiar în caz de defectare a unuia dintre dispozitivele auxiliare esenţiale. 4.3.
23. Trebuie prevăzute mijloace prin care să se permită pornirea maşinilor fără ajutor din exterior când unitatea este în starea de "navă lipsită de energie". 4.
24. Căldări de aburi şi instalaţii de alimentare a căldărilor 4.4.
25. Toate căldările de aburi şi toate generatoarele de aburi încălzite fără flacără trebuie echipate cu cel puţin două supape de siguranţă având o capacitate suficientă. Totuşi Administraţia poate, luând în consideraţie randamentul sau orice altă caracteristică a căldării sau a generatorului de aburi încălzit fără flacără, să autorizeze instalarea unei singure supape de siguranţă dacă ea consideră că este prevăzută o protecţie adecvată împotriva riscului de suprapresiune. 4.4.
26. Toat