Normativ din 22 iunie 2011

NORMATIV din 22 iunie 2011 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare", indicativ I5-2010*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 504 bis din 15 iulie 2011 ---------- Notă ... *) Aprobat prin Ordinul nr. 1.659/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011.

Anexă NORMATIV pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare Indicativ I 5 - 2010 CUPRINS 1. Obiect, domeniu de aplicare, cerinţe generale 2. Terminologie 3. Ventilarea clădirilor 4. Climatizarea clădirilor 5. Elemente generale de calcul 6. Componente generale ale sistemelor de ventilare/climatizare 7. Prevederi generale pentru echipamentele instalaţiilor de ventilare/climatizare 8. Soluţii de ventilare/climatizare pentru diferite destinaţii de clădiri 9. Măsuri şi soluţii pentru creşterea eficienţei energetice a instalaţiilor de ventilare/climatizare 10. Executarea instalaţiilor de ventilare/climatizare 11. Punerea în funcţiune şi recepţia instalaţiilor de ventilare/climatizare 12. Exploatarea, întreţinerea, reviziile şi reparaţiile instalaţiilor de ventilare/climatizare 13. Anexele 1-8 1. Obiect, domeniu de aplicare, cerinţe generale 1.1. Reglementarea tehnică are ca obiect proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi de climatizare.

1.2. Prevederile reglementării tehnice se aplică următoarelor tipuri de clădiri, indiferent de forma de proprietate:

1.3. Fac excepţie de la aplicarea acestei reglementări tehnice: instalaţiile de ventilare, climatizare şi aer condiţionat destinate asigurării condiţiilor tehnologice de tip special (instalaţii din camere curate, instalaţii de dezodorizare, instalaţii de transport pneumatic, instalaţii din mine, tuneluri şi din construcţii agrozootehnice) precum şi instalaţiile de răcire prin radiaţie.

1.4. Prezenta reglementare tehnică nu tratează proiectarea şi executarea instalaţiilor pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi în caz de incendiu (desfumare) sau a echipamentelor şi sistemelor protectoare, la care pericolul de explozie rezultă exclusiv din prezenţa substanţelor explozive sau a substanţelor chimice instabile; sunt însă incluse prevederi care reglemententează posibilitatea utilizării parţiale sau totale a instalaţiilor de ventilare ale clădirii pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi.

1.5. La proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi de climatizare trebuie îndeplinite condiţiile de calitate şi de performanţă, referitoare la următoarele cerinţe esenţiale:

1.6. Prevederile acestei reglementări tehnice urmăresc aplicarea în domeniul instalaţiilor de ventilare şi climatizare a următoarelor prevederi ale următoarelor acte normative: Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, denumită Legea nr. 10/1995 şi Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 372/2005 şi au un caracter obligatoriu pentru toate tipurile de construcţii menţionate la pct. 1.2.

1.7. Fac excepţie, acele prevederi în care este inclusă explicit expresia "se recomandă".

1.8. La proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare din clădiri se au în vedere şi prevederile corespunzătoare din documentele cuprinse în anexa 1.

1.9. Cerinţele generale referitoare la proiectarea şi executarea lucrărilor de instalaţii de ventilare şi climatizare din clădiri sunt următoarele:

2.2. Calitatea aerului interior este caracteristica (însuşirea) acestuia de a avea un conţinut de poluanţi care nu depăşeşte concentraţiile sau dozele admise (asimilate de persoane în perioada de ocupare), asigurând astfel igiena şi sănătatea persoanelor.

2.3. Clapetă antifoc şi dispozitiv de închidere (obturare) rezistent la foc, montat pe conducta (canalul) de ventilare care străpunge un element de construcţie antifoc sau rezistent la foc, care este în poziţie normal deschisă şi care este prevăzută cu acţionare automată şi manuală în caz de incendiu.

2.4. (1) Climatizarea este procesul prin care în interiorul încăperilor se asigură o temperatură controlată a aerului, indiferent de procesele termice din interiorul sau din exteriorul clădirii. Climatizarea presupune încălzirea şi răcirea controlată a spaţiilor. Prin climatizare se urmăreşte realizarea confortului termic al ocupanţilor din încăperi.

2.5. Clădire foarte puţin poluantă şi o clădire realizată din materiale cu emisii foarte mici de poluanţi (ca de exemplu piatra, sticlă, metalul) şi în care nu se desfăşoară activităţi cu emisii poluante şi nu există surse poluante (ca de exemplu fum de ţigară). Informativ, emisiile (TCOV, formaldehidă, amoniac, etc.) sunt date în anexa C din standardul SR EN 15251:2007.

2.6. Clădire puţin poluantă şi o clădire realizată din materiale cu emisii mici de poluanţi şi în care activităţile cu emisii poluante sunt limitate sau interzise. Informativ, emisiile (TCOV, formaldehidă, amoniac, etc.) sunt date în anexa C la standardul SR EN 15251:2007.

2.7. Clădire poluantă şi o clădire care nu corespunde tipurilor de clădire foarte puţin sau puţin poluantă.

2.8. Confortul termic - este senzaţia de bună stare fizică rezultată din faptul că schimbul de căldură dintre corpul uman şi mediul înconjurător se realizează fără suprasolicitarea sistemului termoregulator.

2.9. Condiţionarea aerului este procesul prin care se realizează controlul temperaturii, umidităţii, vitezei şi de cele mai multe ori şi a purităţii aerului interior. Termenul este utilizat în special pentru încăperi cu condiţii tehnologice speciale.

2.10. Eficienţa ventilării este o mărime adimensională care exprimă în ce măsură aerul de ventilare se amestecă cu aerul interior din încăpere; se exprimă ca raport între diferenţa de concentraţie de poluant (căldură, umiditate, gaze) dintre aerul evacuat C(EHA) şi aerul introdus C(SUP) şi diferenţa de concentraţie dintre aerul interior (din zona ocupată) C(IDA) şi aerul introdus C(SUP): epsilonV = [C(EHA) - C(SUP)]/[C(IDA) - C(SUP)] 2.11. Indicele de curent (DR) este o estimare a procentului de persoane nemulţumite din cauza «curentului» produs de viteza şi intensitatea turbulenţei aerului care produce inconfort, în anumite condiţii de temperatură.

2.12. Procentul de persoane nemulţumite (PPD) este o estimare a procentului de persoane dintr-un grup care are o anumită activitate şi un anumit grad de izolare a îmbrăcămintei, care consideră că nivelul de confort termic dintr-o încăpere cu anumiţi parametri, este nesatisfăcător.

2.13. Sarcina termică de calcul a încăperii (sensibilă, latentă, totală) reprezintă fluxul de căldură sensibilă/latentă/totală, necesar a fi introdus sau extras din încăpere pentru a realiza starea interioară de calcul; se determină corespunzător condiţiilor climatice de calcul şi condiţiilor interioare de exploatare de calcul (surse interioare care degajă căldură).

2.14. Sarcina termică de calcul a sistemului reprezintă fluxul de căldură sensibilă/latentă/totală, necesar a fi introdus sau extras de sistemul de instalaţii de ventilare/climatizare, pentru a realiza starea interioară de calcul; se determină corespunzător condiţiilor climatice de calcul şi condiţiilor interioare de exploatare de calcul (surse interioare care degajă căldură). Sarcina sistemului nu reprezintă suma sarcinii de calcul a încăperilor.

2.15. Sarcina termică (a încăperii/sistemului) reprezintă fluxul de căldură sensibilă/latentă/totală, necesar a fi introdus sau extras din încăpere la un moment dat, pentru a realiza starea interioară de calcul; se determină corespunzător condiţiilor climatice şi condiţiilor interioare de exploatare, corespunzătoare momentului de calcul.

2.16. Temperatura operativă a unei încăperi date, este temperatura uniformă a unei încăperi echivalente în care schimbul de căldură prin convecţie şi prin radiaţie al unei persoane, este acelaşi cu cel din încăperea dată; pentru viteze ale aerului mai mici de 0,4 m/s şi temperaturi medii de radiaţie mai mici de 50°C; temperatura operativă se poate calcula ca media aritmetică dintre temperatura aerului şi temperatura medie de radiaţie.

2.17. Tipurile de aer sunt denumite şi notate după rolul pe care îl are aerul, ca agent de lucru din instalaţiile de ventilare/climatizare; acestea sunt definite conform tabelului 2 din SR EN 13779:2007.

2.18. Ventilarea este procesul prin care intră (natural sau forţat) aer proaspăt în încăperi şi prin care, din încăperi se elimină (natural sau forţat) aerul poluat.

Astfel se realizează diluarea/eliminarea poluanţilor interiori: umiditate, gaze, vapori, praf, fapt ce constituie funcţia (obiectivul) ventilării. Prin ventilare se asigură calitatea aerului interior (limitarea concentraţiei poluanţilor şi a dozelor admise de poluanţi).

Întotdeauna, pentru a realiza condiţia fizică de echilibru a debitelor de aer (suma debitelor introduse şi evacuate să fie nulă), există un debit de aer care intră în încăpere, egal cu debitul de aer care iese din încăpere.

2.19. Valoare Limită de Expunere (VLE), este valoarea limită instantanee sau pe o perioadă de 15 min. a concentraţiilor unei substanţe care nu trebuie depăşită, pentru a nu afecta sănătatea.

2.20. Valoarea Medie de Expunere (VME), este valoare limită medie în timp a concentraţiilor unei substanţe, care nu trebuie depăşită într-un interval de 8 ore, pentru a nu afecta sănătatea.

2.21. Volet (clapetă de desfumare), dispozitiv de închidere (obturare) rezistent la foc, montat pe conductele (canalele) de evacuare a fumului în caz de incendiu, deschis în poziţie de aşteptare şi prevăzut cu acţionare automată şi manuală în caz de incendiu.

2.22. Votul mediu previzibil PMV reprezintă un indice care exprimă senzaţia previzibilă de confort termic a unui grup de persoane dintr-o încăpere cu parametri daţi, în anumite condiţii de activitate şi cu un grad de izolare termică a îmbrăcămintei cunoscut.

2.23. Zona termică a clădirii reprezintă o parte dintr-o clădire care este caracterizată prin anumiţi parametri ai ambianţei termice interioare şi printr-un anumit profil de variaţie a sarciniii termice, rezultat din orientarea clădirii, din modul de utilizare a spaţiului ocupat, a distribuţiei surselor interioare de căldură, etc.

2.24. Zona ocupată a unei încăperi este acea parte a încăperii în care se desfăşoară activitatea în care trebuie să se asigure parametrii de calcul pentru calitatea aerului şi confortul termic; distanţele faţă de elementele de construcţie perimetrale care se respectă la constituirea zonei ocupate sunt stabilite conform paragraf 6.2 din standardul SR EN 13779:2007.

2.25. Conducte de aer - ansamblu format din piese cu diferite secţiuni prin care circulă aerul de ventilare/climatizare între diferite părţi ale unui sistem (instalaţii). În literatura română de specialitate se folosesc şi termenii de "canale de aer" şi "tubulatură de ventilare". În prezenta reglementare tehnică, elaborată pe baza standardelor europene din domeniu, se utilizează termenul de "conductă de aer" pentru sistemul în care circulă aerul de ventilare/climatizare. Se recomandă utilizarea termenului de canal de aer în cazul în care circulaţia aerului se realizează prin elemente confecţionate din beton sau zidărie.

3.1.2. Pentru zona ocupată din încăperile civile, se stabilesc patru categorii de calitate a aerului interior (IDA1 - IDA4), menţionate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Categorii de calitate a aerului interior (din SR EN 13779:2007) Încadrarea în categoriile IDA menţionate, se face în funcţie de destinaţia clădirii, de activitatea din încăperi, de tipul surselor de poluare, astfel,:

Tabelul 3.2. Categorii de calitate a aerului interior în funcţie de concentraţia de CO(2) peste nivelul exterior (din SR EN 13779:2007) În cazul instalaţiilor de ventilare reglate în funcţie de concentraţia de CO(2) în aerul interior sau în aerul evacuat, nivelul de CO(2) va sta la baza reglării instalaţiilor de ventilare funcţie de prezenţa umană, în vederea menţinerii categoriei de calitate a aerului.

3.1.3. În funcţie de nivelul de poluare din încăperi, calitatea aerului extras din încăperi se clasifică în patru categorii (ETA1 - ETA4), conform tabelului 3.3.

În cazul în care aerul extras provine din amestec de aer de categorii diferite, tot debitul de aer se va considera ca având categoria cea mai mare.

3.1.4. Categoriile pentru aerul evacuat (EHA1 - EHA4) corespund categoriilor aerului extras şi se aplică aerului după realizarea unor eventuale epurări. În cazul aplicării unei tratări în scopul epurării aerului evacuat, metoda de tratare şi eficienţa procesului trebuie specificate în proiect.

Aerul evacuat de clasă EHA 1 nu poate fi niciodată realizat prin tratare.

3.1.5. Calitatea aerului evacuat din clădiri se clasifică în patru categorii (EHA1 - EHA4), conform tabelului 4 din SR EN 13779:2007.

3.1.6. Calitatea aerului exterior se clasifică în cinci categorii (ODA 1 - ODA 5), conform tabelului 3.4, luând în considerare recomandările din paragraful 5.2.3 din SR EN 13779:2007. Date indicative referitoare la nivelul de poluare a aerului exterior, se găsesc în anexa 6 din SR CR 1752:2002; de asemenea, valori anuale ale nivelului de poluare sunt indicate în tabelul 6 din SR EN 13779:2007.

Tabelul 3.3. Categorii de calitate a aerului extras din încăperi (din SR EN 13779:2007) 3.1.7. Aerul introdus în încăperile ocupate, trebuie să asigure, prin calitatea sa şi prin debitul de aer, calitatea aerului interior din zona ocupată (sunt considerate două categorii pentru aerul introdus: SUP1 - SUP2, conform tabelului 3.5).

Tabelul 3.4. Categorii de calitate a aerului exterior (din SR EN 13779:2007) Tabelul 3.5. Categorii de calitate a aerului introdus în încăperi (din SR EN 13779:2005) Prevederi pentru conformarea clădirilor ventilate 3.1.8. Conformarea clădirii contribuie la creşterea confortului şi la economie de energie. Economia de energie trebuie realizată pe baza concepţiei de proiectare integrată, în funcţie de destinaţia clădirii, compactitatea sa, condiţiile climatice, amplasament.

3.1.9. (1) Pentru realizarea unei ventilaţii economice, prin conformarea clădirii se urmăreşte:

3.2. Sisteme de ventilare Tipuri de sisteme de ventilare 3.2.1. (1) Sistemele de ventilare au rolul de a introduce/extrage aerul în/din încăperi, pentru a asigura calitatea necesară a aerului interior.

3.2.2. După diferite criterii, ventilarea se clasifică în mai multe tipuri (figura 3.1).

Ventilarea naturală se realizează datorită diferenţelor de presiune dintre interiorul şi exteriorul clădirii, create de factori naturali: diferenţe de temperatură şi vânt.

Ventilarea naturală poate fi organizată sau neorganizată. În cazul ventilării organizate, sistemul de ventilare (deschideri, conducte) este conceput pentru a realiza cerinţele de calitate a aerului interior. Ventilarea neorganizată, numită şi aerisire, se face ca urmare a neetanşeităţilor clădirii sau prin deschiderea ferestrelor.

Ventilarea mecanică se realizează prin mijloace mecanice (ventilatoare). În cazul ventilării hibride, pe circuitul de evacuare, mijloacele mecanice sunt puse automat în funcţiune atunci când factorii naturali nu pot asigura tirajul.

La instalaţiile cu un circuit, se asigură vehicularea mecanică a aerului pe circuitul de introducere sau de evacuare a aerului. La instalaţiile cu două circuite atât introducerea cât şi evacuarea aerului se realizează mecanic.

Ventilarea hibridă este o ventilare naturală la care au fost introduse şi mijloace mecanice de vehiculare a aerului, care intră însă în funcţiune numai atunci când diferenţele de presiune create de factorii naturali sunt insuficiente pentru realizarea debitului de aer necesar.

Instalaţiile cu două circuite pot fi în depresiune, dacă debitul introdus mecanic este mai mic decât cel evacuat, în suprapresiune, dacă debitul introdus mecanic este mai mare decât cel evacuat, sau echilibrate, dacă cele două debite sunt egale.

Prin folosirea ventilării locale împreună cu ventilarea generală, se obţine ventilarea combinată.

3.2.4. În toate situaţiile, alegerea sistemului trebuie făcută astfel încât să se obţină condiţiile cerute de confort termic şi de calitate a aerului interior, cu un consum minim de energie.

3.2.5. Sistemele de ventilare cu două circuite (dublu flux) trebuie să fie prevăzute cu echipamente de recuperare a căldurii.

3.2.6. În funcţie de presiunea interioară realizată de instalaţia de ventilare din încăpere, se definesc 5 categorii pentru condiţiile de presiune: PC1 - PC5. Aceste categorii, stabilite în absenţa vântului şi a tirajului termic, sunt detaliate în tabelul 15 din SR EN 13779:2007.

3.2.7. Depresiunea şi suprapresiunea create de sistemele de ventilare se stabilesc astfel încât aerul să circule dinspre spaţiile cu cerinţe mai mari de calitate a aerului către spaţiile cu cerinţe de calitate mai scăzute. Pentru ansamblul zonei ventilate, trebuie să se realizeze echilibrarea debitelor de aer.

3.2.8. În situaţia unor degajări concentrate de poluanţi este necesară realizarea unor sisteme locale de aspiraţie. Aerul de compensare se va introduce după caz, natural sau prin sistem general de ventilare, asigurând încălzirea sa în perioada rece a anului.

4.1.2. Pentru caracterizarea ambianţei interioare se stabilesc patru categorii, I - IV, conform tabelului 4.1.

Din punct de vedere al calităţii aerului interior, categoriile I - IV corespund claselor IDA1 - IDA4 definite la pct. 3.1.2.

Categoria I este recomandată pentru încăperi în care se află, majoritar, persoane cu metabolism scăzut şi cu dificultăţi de adaptare termică (de exemplu: persoane în vârstă).

4.1.3. Confortul termic este determinat de următorii parametrii:

Tabelul 4.1. Categorii de ambianţă interioară (din SR EN 15251: 2007).

4.1.4. Confortul termic dintr-o încăpere se exprimă prin valoarea Votului Mediu Previzibil, PMV, care, pentru fiecare categorie de ambianţă, trebuie să fie cuprins în plaja de valori din tabelul 4.2. Corespunzător valorilor PMV, rezultă procentul de persoane nemulţumite, PPD. Valoarea PMV şi, respectiv, categoria de ambianţă dorite, se stabilesc prin tema de proiect şi trebuie menţionate în documentaţia tehnică.

Tabelul 4.2. Valori PMV şi PPD corespunzătoare categoriei de ambianţă interioară (din SR EN 15251:2007) ┌─────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Categoria de │ Starea de confort termic global │ │ambianţă ├──────────────────────────┬─────────────────────────────────┤ │ │Procentul de persoane │ Votul mediu previzibil │ │ │ nemulţumite │ │ │ │ PPD │ PMV │ │ │ % │ │ ├─────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ I │ < 6 │ -0,2<PMV<0,2 │ ├─────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ II │ < 10 │ -0,5<PMV<0,5 │ ├─────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ III │ < 15 │ -0,7<PMV<0,7 │ ├─────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ IV │ > 15 │ PMV<-0,7 sau PMV>0,7 │ └─────────────┴──────────────────────────┴─────────────────────────────────┘ 4.1.5. Pentru calculul valorii PMV şi al procentului PPD se aplică metoda din paragraful 4 şi 5 din standardul SR EN ISO 7730:2006; mărimile de intrare necesare se determină în funcţie de încăperea de calcul (suprafeţe, izolare termică), parametrii de calcul ai aerului interior, folosind datele următoare:

Calculul se face pentru încăperile reprezentative ale clădirii climatizate, care se specifică în notele de calcul, împreună cu ipotezele care au fost adoptate.

4.1.6. În anumite condiţii de activitate şi îmbrăcăminte, tipice unor destinaţii de încăperi, considerând umiditatea relativă a aerului de 50% şi viteze scăzute ale aerului din încăperi, calculul valorilor PMV poate fi înlocuit prin calculul temperaturii operative. Valorile de temperatură operativă pentru diferite destinaţii şi categorii de ambianţă sunt date în tabelul 4.3. Cu excepţia cazurilor când se impune altfel, temperatura operativă specificată se consideră în centrul încăperii la o înălţime de 0,6 m deasupra pardoselii.

Aceste valori de temperatură operativă pot fi considerate şi ca valori de calcul, în locul temperaturii interioare de calcul, dacă se utilizează metode de stabilire a sarcinii termice bazate pe temperatura operativă.

Tabelul 4.3. Temperaturi operative de confort (după SR EN 15251:2007) ┌─────────────────────────────┬─────────┬─────────────────────────────────────┐ │Tipul de clădire sau încăpere│Categoria│ temperatura operativă [°C] │ │ │ ├────────────────┬────────────────────┤ │ │ │minimă pentru │maximă pentru răcire│ │ │ │ încălzire │ │ │ │ │Îmbrăcăminte │Îmbrăcăminte 0,5 clo│ │ │ │ 1,0 clo │ │ ├─────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │Clădiri de locuit (camere de │ I │ 21,0 │ 25,5 │ │zi, dormitoare) activitate ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │sedentară - 1,2 met │ II │ 20,0 │ 26,0 │ │ ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ III │ 18,0 │ 27,0 │ ├─────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │Clădiri de locuit (alte │ I │ 18,0 │ │ │încăperi) stând în picioare, ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │mers - 1,5 met │ II │ 16,0 │ │ │ ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ III │ 14,0 │ │ ├─────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │Birouri individuale sau tip │ I │ 21,0 │ 25,5 │ │peisaj, săli de reuniune, ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │auditorii, cofetării, │ II │ 20,0 │ 26,0 │ │cafenele, restaurante, săli ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │de clasă activitate sedentară│ III │ 19,0 │ 27,0 │ │ - 1,2 met │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │Creşe, grădiniţe stând în │ I │ 19,0 │ 24,5 │ │picioare, mers - 1,4 met ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ II │ 17,5 │ 25,5 │ │ ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ III │ 16,5 │ 26,0 │ ├─────────────────────────────┼─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │Magazine mari stând │ I │ 17,5 │ 24,0 │ │în picioare, mers - 1,6 met ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ II │ 16,0 │ 25,0 │ │ ├─────────┼────────────────┼────────────────────┤ │ │ III │ 15,0 │ 26,0 │ └─────────────────────────────┴─────────┴────────────────┴────────────────────┘ 4.1.7. În situaţiile în care există exigenţe deosebite referitoare la confort, se vor lua în considerare criterii suplimentare de evaluare a confortului termic: asimetria de radiaţie, gradientul de temperatură pe verticală, curenţii de aer, temperatura pardoselii. Pentru evaluarea influenţei acestor condiţii interioare asupra confortului, se vor aplica metodele de calcul de la paragraful 6 din standardul SR EN ISO 7730:2006.

4.1.8. În afara condiţiilor de confort care constituie date de proiectare, proiectantul şi beneficiarul pot conveni şi asupra perioadelor de timp în care valorile de proiectare pot fi depăşite (de exemplu ore pe zi sau zile pe an).

4.1.9. Pentru încăperi destinate unor activităţi sedentare (cu metabolism cuprins între 1 şi 1,3 met: birouri, şcoli, etc.), ventilate dar neclimatizate, temperatura operativă acceptabilă în încăperi se poate verifica în funcţie de condiţiile climatice, după procedura indicată în paragraful A2, anexa A, a standardului SR EN 15251:2007. Limitele de temperatură care rezultă din această procedură sunt valabile numai dacă ocupanţii au acces la deschiderea ferestrelor.

4.1.10. În domeniul de temperaturi prescrise pentru aerul interior (20° - 27°C), umiditatea relativă poate varia între 30 şi 70%. Efectul acestei umidităţi se evaluează prin calculul valorii PMV.

Nu trebuie ca umiditatea relativă să scadă sub 30%; acest risc poate apare în situaţii de iarnă şi, în aceste situaţii, se realizează umidificarea aerului.

Limita superioară de umiditate este stabilită la un conţinut de umiditate de 12 g/kg, care nu trebuie depăşit. Dacă există acest risc, se realizează uscarea aerului.

4.1.11. (1) Controlul umidităţii se realizează numai în clădirile în care tipul activităţii necesită acest fapt (exemplu: muzee, laboratoare speciale, anumite săli din spitale, hale cu diferite procese tehnologice).

Tabelul 4.4. Valori de umiditate recomandate pentru clădiri cu controlul umidităţii ┌─────────────────────────────┬───────┬───────────────────┬────────────────────┐ │Tipul clădirilor/încăperilor │ Cate- │umiditate de calcul│umiditate de calcul │ │ │ goria │ pentru │pentru umidificare │ │ │ │ [%] │ [%] │ ├─────────────────────────────┼───────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Spaţii în care umiditatea │ I │ 50 │ 30 │ │este legată de prezenţa umană├───────┼───────────────────┼────────────────────┤ │Spaţii cu destinaţii speciale│ II │ 60 │ 25 │ │(muzee, biserici, ├───────┼───────────────────┼────────────────────┤ │laboratoare) pot necesita │ III │ 70 │ 25 │ │alte limite ├───────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ │ IV │ > 70 │ 20 │ └─────────────────────────────┴───────┴───────────────────┴────────────────────┘ 4.1.12. Viteza medie a aerului (în sensul mediei temporale pentru mărimi turbulente) este recomandată în tabelul 4.5, pentru un indice de curent DR cuprins între 10 şi 20% şi o intensitate a turbulenţei de 40%. Criteriul de verificare al stării de confort va fi pentru orice situaţie, valoarea PMV calculată conform pct. 4.1.4.

Tabelul 4.5. Viteze medii recomandate pentru mişcarea aerului din încăperi (din SR EN 13779:2007) 4.1.13. În anexele standardului SR EN ISO 7730:2006 sunt tabele cu valori calculate ale PMV pentru foarte multe combinaţii de date de intrare; de asemenea este dat un program de calcul în limbaj BASIC, pentru calcul numeric al Votului Mediu Previzibil - PMV.

Nivelul sonor (de zgomot) 4.1.14. Pentru concepţia instalaţiilor de ventilare şi climatizare zgomotul din spaţiile interioare va fi evaluat prin nivelul de presiune acustică ponderat, A.

4.1.15. Zgomotul din instalaţiile în funcţiune este limitat la valorile din tabelul 4.6.

Dacă se poate controla funcţionarea echipamentelor (exemplu: treapta de turaţie a ventiloconvectoarelor), nivelul de presiune acustică cu acest echipament (ventiloconvector) în funcţiune, poate depăşi valorile din tabel cu maxim 5 dB(A).

Tabelul 4.6. Nivel de presiune acustică admis pentru instalaţiile de ventilare şi climatizare (după SR EN 15251:2007) 4.2. Sisteme de climatizare Tipuri de sisteme de climatizare 4.2.1. Climatizarea clădirilor asigură confortul termic în încăperi, pentru toată perioada anului. Climatizarea se poate realiza cu aparate sau agregate locale de climatizare sau prin sisteme centralizate.

4.2.2. (1) Sistemele centralizate de climatizare pot fi: sisteme "numai aer", sisteme "aer-apă", sau sisteme "aer-agent frigorific" (cu detentă directă).

Acestea pot fi monozonale (deservesc o singură zonă termică, de volum mare sau formată din mai multe volume mici) sau multizonale.

La sistemele de climatizare numai aer cu debit variabil trebuie introduse dispozitive de variaţie a debitului de aer care sunt: guri cu debit variabil sau diverse tipuri de variatoare şi ventilatoare cu debit variabil. Ele controlează temperatura aerului interior prin modificarea debitului de aer care este refulat cu temperatură constantă.

Sistemele de climatizare numai aer pot fi cu o conductă sau cu două conducte de aer de introducere.

Sisteme de climatizare cu o conductă de introducere sunt realizate în următoarele variante: fără tratare zonală suplimentară, cu baterii de încălzire şi/sau baterii de răcire zonale sau cu baterii de încălzire, răcire şi clapete de amestec zonale şi cu ventilatoare zonale.

Sistemele cu două conducte de introducere sunt prevăzute cu aparate de amestec; aceste aparate pot fi locale (pentru fiecare încăpere) sau zonale (să deservească o zonă termică) şi pot fi cu unul sau cu două ventilatoare de introducere.

După tipul aparatelor terminale, sistemele pot fi cu ventiloconvectoare sau cu aparate care folosesc principiul ejecţiei (ejectoare sau grinzi de răcire). Reglarea aparatelor terminale se poate face pe partea de aer sau de apă.

Clasificarea sistemelor numai aer şi aer - apă se poate urmări în figura 4.1. ┌─────────────┐ ┌─────────────┐ │ AER - APĂ │ │ NUMAI AER │ └──────┬──────┘ └──────┬──────┘ │ v │ ┌───────────────────────┐ │ │ sisteme cu presiune │ │ │ joasă sau înaltă │ v └──────────┬────────────┘ ┌─────────────────┐ v │cu sau fără aer │ ┌───────────────────────┐ │primar (proaspăt)│ │sisteme cu debit de aer│ └────────┬────────┘ │constant sau variabil │ │ └─────────────┬─────────┘ │ ┌───────────┴────────────┐ v v v ┌───────────────────┐ ┌───────────────────────┐┌──────────────────────┐ │cu 2, 3 sau 4 │ │cu 1 conductă de aer de││ cu 2 conducte de │ │conducte de apă │ │ introducere ││introducere: cald+rece│ │caldă sau/şi rece │ │ (cald sau rece) ││ │ └──────────┬────────┘ └──────────┬────────────┘└──────────┬───────────┘ │ │ │ v v v ┌──────────────┐ ┌─────────────────────────┐ ┌──────────────────────┐ │cu reglare pe │ │- fără tratare zonală │ │- cu 1 ventilator de │ │partea de apă │ │- cu baterii de încalzire│ │ refulare │ │sau de aer │ │ zonale │ │- cu 2 ventilatoare │ └──────┬───────┘ │- cu baterii de încalzire│ │ de refulare │ │ │ şi răcire zonale │ │ │ │ │- cu ventilatoare zonale │ │ │ │ └─────────────────────────┘ └──────────────────────┘ ┌────┴─────────────┐ v v ┌──────────────┐┌───────────────────┐ │ cu ventilo - ││cu ejectoare │ │ convectoare ││(inclusiv grinzi de│ │ ││răcire) │ └──────────────┘└───────────────────┘ Figura 4.1. Clasificarea sistemelor de climatizare "aer - apă" şi "numai aer".

Criterii de alegere şi prescripţii privind concepţia sistemelor de climatizare 4.2.3. Alegerea sistemelor de climatizare se face funcţie de: a. parametrii aerului interior ce trebuie realizaţi în încăperile climatizate, b. numărul de zone ce urmează a fi climatizate; c. sarcina termică acestora; d. posibilitatea de alimentarea cu energie termică, electrică, gaze naturale, etc; e. dimensiunile încăperilor tehnice şi posibilitatea amplasării echipamentului de climatizare; f. nivelul de zgomot acceptat în încăperile climatizate; g. consumul de energie al sistemului; h. caracteristicile arhitecturale ale clădirilor şi încăperilor ce urmează a fi climatizate.

4.2.4. Sistemele de climatizare "numai aer" se vor alege de preferinţă pentru zone ale clădirilor unde debitul de aer de ventilare (aer proaspăt) este mare şi este comparabil cu debitul de aer necesar pentru preluarea căldurii. Sistemul se utilizează pentru volume monozonă unde se cere un nivel de zgomot redus.

4.2.5. În situaţia în care sarcina termică are variaţii mici în timpul orarului de funcţionare zilnic, se va folosi un sistem de climatizare "numai aer" cu debit constant. Acela şi sistem se va alege şi în cazul încăperilor cu sarcina termică variabilă, dacă din încăperi trebuie realizată o evacuare de debit constantă.

4.2.6. Se va evita utilizarea sistemului de climatizare "numai aer" cu o conductă, cu baterii zonale sau cu ventilatoare zonale, care nu pot realiza parametrii interiori în perioadele de tranziţie.

4.2.7. În încăperile cu variaţii mari ale sarcinilor termice se poate alege un sistem de climatizare "numai aer" cu debit variabil, cu condiţia să se realizeze în orice moment al orarului de funcţionare, ventilarea corectă a spaţiilor.

4.2.8. Sistemele de climatizare "numai aer" cu debit variabil nu sunt indicate a fi folosite: a. în încăperi unde variaţia debitului de aer şi implicit a vitezei din încăpere ar crea zone neventilate ce ar putea provoca dereglări ale proceselor ce se desfăşoară în încăperile climatizate; b. în încăperi unde instalaţia este vizibilă şi echipamentele VAV nu pot fi amplasate; c. în clădiri unde conductele de aer, chiar şi în varianta de înaltă presiune, nu pot fi amplasate; d. pentru încăperi unde distribuţia aerului se face cu conducte de aer din material textil; e. sistemele de climatizare "aer - apă" şi "aer - agent frigorific" se vor folosi în clădiri cu încăperi cu înălţime mică, unde debitul de ventilare este mult mai mic decât cel pentru acoperirea sarcinii termice.

4.2.9. În cazul utilizării sistemelor de climatizare "aer - apă" şi "aer - agent frigorific", clădirea va avea un sistem de introducere şi un sistem de evacuare a aerului de ventilare.

4.2.10. Datorită disponibilului redus de presiune al aparatelor terminale de tip ejectoconvector, se va evita utilizarea acestor sisteme în încăperi cu înălţimi mari unde sunt necesare jeturi cu bătaie lungă.

Sistemul de climatizare "numai aer"

4.2.11. Pentru utilizarea corectă a sistemului "numai aer" se va realiza o zonare termică a clădirii care constă în gruparea încăperilor care au: aceea şi orientare, acela şi orar de funcţionare şi sunt apropiate între ele. O zonă termică poate avea şi o singură încăpere.

4.2.12. La clădiri cu suprafaţa foarte mare se vor crea zone de separare cu suprafaţa de maxim 2300 mý, care vor fi climatizate cu sisteme ce pot fi închise independent de alte zone. Într-o zonă de separare pot exista mai multe zone termice.

4.2.13. Agregatul central de tratare va realiza amestecul dintre aerul proaspăt şi aerul recirculat şi îl va trata până la o anumită temperatură; aerul va fi tratat până la parametrii necesari zonei, cu echipamentul zonal; agregatul se va amplasa astfel ca traseele conductelor de aer către zonele clădirii să fie aproximativ egale.

4.2.14. Agregatul va avea posibilitatea de acces pentru curăţarea bateriilor de răcire şi încălzire.

4.2.15. Agregatul va avea un sistem de reglare al raportului dintre aerul proaspăt şi aerul recirculat care poate fi de tipul: tot sau nimic, funcţie de calitatea aerului interior, sau cu reglaj progresiv, funcţie de temperatura aerului exterior.

4.2.16. Reglajul tot sau nimic se face pentru încăperi ocupate intermitent şi unde numărul de persoane este tot timpul acela şi.

4.2.17. Reglajul debitului de aer proaspăt funcţie de calitatea aerului interior se face în încăperile unde numărul de persoane este variabil şi unde este indicat ca debitul de aer proaspăt să fie variabil, funcţie de numărul de persoane din încăpere.

4.2.18. Reglajul debitului de aer proaspăt prin compararea temperaturii aerului exterior şi interior se face în cazul în care se urmăreşte o economie de energie maximă şi o calitate a aerului interior ridicată.

4.2.19. Toate echipamentele utilizate vor avea marcaj CE sau Agrement Tehnic, sau care au performanţe echivalente şi sunt comercializate legal într-un Stat Membru al Uniunii Europene sau în Turcia, ori sunt fabricate legal într-un stat EFTA, parte la codul privind Spaţiul Economic European, tipul certificatului de conformitate urmând a se indica în documentaţia instalaţiei, cuprinsă în Cartea tehnică a construcţiei.

Sistemul de climatizare "numai aer" cu debit constant 4.2.20. Sistemele de climatizare cu o conductă vor fi utilizate pentru clădiri care nu necesită controlul umidităţii relative şi unde se permit variaţii ale temperaturii între încăperile aceleaşi zone termice. Ele controlează temperatura interioară din încăperile climatizate prin introducerea unui debit de aer constant cu o temperatură variabilă.

4.2.21. Se va evita utilizarea sistemului cu o conductă de aer la clădiri unde se doreşte reglarea temperaturii aerului interior în limite relativ strânse în toate încăperile climatizate şi la încăperi unde profilul de variaţie a sarcinii termice este mare în timpul zilei, încăperi care au în timpul zilei, nevoie de căldură sau de frig.

4.2.22. Conductele de aer la sistemele de climatizare cu o conductă vor fi dimensionate de preferinţă în regim de joasă presiune care conduce la un consum mai redus de energie şi are un nivel redus de zgomot.

4.2.23. Legăturile dintre conducte şi gurile de aer se pot face cu racorduri rigide sau flexibile. În acest cazul racordurilor flexibile, lungimea acestora nu va depăşi 2m.

4.2.24. Echipamentele de tratare zonală la sisteme de climatizare cu o conductă , baterii de încălzire şi/sau răcire zonale şi centralele cu ventilator zonal, se vor amplasa la intrarea în zona termică sau în centrul de greutate al acesteia.

4.2.25. În cazul sistemului cu baterii de încălzire, răcire şi clapete de amestec, echipamentul zonal se poate amplasa chiar în agregatul de tratare, dacă numărul de zone este redus. În acest caz se va folosi un agregat de tratare multizonal.

4.2.26. Echipamentele de tratare zonală (baterii de încălzire şi răcire) se vor dimensiona pentru a se obţine temperatura de refulare a aerului necesară în zona termică pe care o deservesc.

4.2.27. (1) Amplasarea traductorului de temperatură se va face într-o cameră reprezentativă din zona climatizată, sau în conducta de recirculare a aerului.

4.2.28. Dacă se doreşte un control al temperaturii în toate încăperile climatizate ale clădirii se va utiliza un sistem de climatizare "numai aer" cu două conducte.

4.2.29. La sistemul "numai aer" cu două conducte, cele două conducte de aer vor fi dimensionate la întreg debitul de aer al clădirii.

4.2.30. Pentru a se reduce volumul ocupat de aceste conducte în clădire, la sistemele "numai aer" cu două conducte, se recomandă utilizarea sistemelor de climatizare de medie sau de înaltă presiune.

4.2.31. Aparatele de amestec utilizate la sistemele "numai aer" cu două conducte pot fi cu reglaj direct sau indirect.

4.2.32. Aparatele de amestec vor fi izolate termic şi fonic astfel încât nivelul de zgomot în încăperile climatizate să nu fie depăşit.

4.2.33. Alegerea aparatelor de amestec se va face astfel încât să se asigure debitul de aer pe fiecare încăpere în parte. Pentru încăperi mari se pot alege mai multe aparate de amestec de acelaşi tip care să realizeze debitul dorit.

4.2.34. Legăturile dintre conductele de aer şi aparatele de amestec se vor face cu conducte flexibile, izolate termic, cu o lungime de maxim 2 m.

4.2.35. Pentru reglarea temperaturii aerului interior la sistemele "numai aer" cu două conducte, se pot utiliza ca metode de reglare:

Sistemul de climatizare "numai aer" cu debit variabil 4.2.36. Dispozitivele terminale de introducere a aerului în încăperi trebuie să asigure variaţia debitului introdus şi sunt de tipul: guri de aer cu debit variabil, variatoare de aer simple, variatoare cu inducţie şi variatoare cu ventilatore auxiliare şi se utilizează astfel:

4.2.37. Alegerea dispozitivelor de variaţie a debitului de aer în încăperile climatizate se va face astfel încât:

4.2.38. Dacă se utilizează guri de aer cu debit variabil acestea trebuie să evite riscul de scurtcircuitare a aerului între gurile de introducere şi cele de evacuare (extragere) a aerului din încăperi.

4.2.39. Toate dispozitivele de variaţie a debitului trebuie să poată realiza debitul minim care să asigure circulaţia aerului în încăperile climatizate.

4.2.40. Se va evita utilizarea variatoarelor de debit cu ventilator auxiliar în încăperi unde nivelul de zgomot trebuie să fie redus.

4.2.41. Agregatul de tratare a sistemelor cu debit variabil va avea aceeaşi configuraţie ca cele de debit constant. Ventilatorul agregatului va avea un sistem de variaţie a debitului de aer folosind: o clapeta de by-pass, o rama cu jaluzele reglabile simultan pe aspiraţia ventilatorului, sau un ventilator cu turaţie variabilă.

4.2.42. Variaţia debitului în sistem se va realiza între debitul minim care trebuie să fie egal cu debitul minim de aer proaspăt şi debitul nominal. Debitul de aer nominal al agregatului va fi determinat pentru întreaga clădire luând în considerare sarcina termică a clădirii calculată conform subcapitolului 5.3 din prezenta reglementare tehnică. Debitele de aer ale încăperilor, necesare pentru alegerea variatoarelor de debit, se vor calcula pentru fiecare încăpere în parte luând în considerare sarcinile termice ale acestora.

4.2.43. Variaţia debitului de aer va fi comandată de sistemul de reglare, în funcţie de semnalele primite de la senzorii de presiune statică amplasaţi în sistem.

4.2.44. Amplasarea senzorilor de presiune statică se va face astfel încât economia de energie în sistem să fie maximă.

4.2.45. Se va evita utilizarea sistemelor de climatizare cu o conductă de aer care nu pot realiza răcirea sau încălzirea în timpul unei zile, în încăperile unde variaţia sarcinii termice este mare.

4.2.46. Alimentarea cu aer a gurilor de aer cu debit variabil se poate face cu racorduri rigide sau flexibile izolate. Racordurile flexibile vor avea o lungime maximă de 2 m.

Climatizarea "aer - apă"

4.2.47. Sistemele de climatizare "aer - apă" pot funcţiona numai cu aer recirculat (decuplate de sistemul de ventilare) sau cu aer proaspăt şi recirculat. După numărul conductelor de apă, sistemele de climatizare aer - apă pot fi cu două, trei sau patru conducte.

4.2.48. După tipul aparatelor terminale, sistemele pot fi cu ventiloconvectoare sau cu aparate care folosesc principiul ejecţiei (ejectoare sau grinzi de răcire).

Climatizarea cu ventiloconvectoare 4.2.49. Sistemul de climatizare cu ventiloconvectoare se poate utiliza la încăperi cu înălţimea de 2,5 - 5 m cu destinaţia de: blocuri de locuinţe, vile, hoteluri, spitale, restaurante, cofetării, braserii, bănci, săli de şedinţe, discoteci, amfiteatre, laboratoare, clădiri administrative, industria de mecanică fină, aeronautică, electronică.

4.2.50. Trebuie evitată utilizarea ventiloconvectoarelor în încăperi cu sarcini termice mari (peste 23 W/mc), umiditate de peste 80 %, praf sau noxe precum şi în săli cu cerinţe acustice deosebite (teatre, cinematografe, opere, filarmonici, săli de înregistrare audio-video, etc.).

4.2.51. La amplasarea ventiloconvectoarelor va ţine cont de: arhitectura clădirii; posibilităţile de alimentare cu agent termic, nivelul de zgomot admis în încăperile climatizate, posibilităţile de evacuare a condensului.

4.2.52. Ventiloconvectoarele carcasate se pot amplasa în încăperi unde nu există spaţiu suficient în tavanul falsşi unde există parapet cu o înălţime suficientă pentru a masca ventiloconvectoarele.

4.2.53. Se va evita utilizarea ventiloconvectoarelor carcasate în spaţiile cu deschideri mari, montate pe pereţii exteriori ai clădirii, unde acestea nu pot realiza o distribuţie uniformă a aerului tratat.

4.2.54. Pentru aceste spaţii se vor utiliza ventiloconvectoare necarcasate, cu disponibil de presiune suficient pentru ca distribuţia aerului să se facă printr-o reţea cu guri de aer. Se poate utiliza orice tip de gură de refulare cu respectarea prevederilor de la pct. 6.1.8 - 6.1.9 din prezenta reglementare tehnică.

4.2.55. Recircularea aerului se va face prin guri racordate la aspiraţia ventiloconvectorului; nu este admisă aspiraţia directă din tavanul fals.

4.2.56. Alegerea gurilor de aer şi a conductelor de recirculare trebuie făcută astfel încât pierderea de sarcină să nu depăşească disponibilul de presiune al ventilatorului, de obicei maximum 40 Pa.

4.2.57. Debitul de aer dintr-o încăpere, se stabileşte corespunzător treptei de turaţie medie a ventiloconvectoarelor, conform pct. 5.4.19 din prezenta reglementare tehnică.

4.2.58. Evacuarea condensului se va face prin conducte proprii de evacuare; la racordarea lor trebuie să nu existe posibilitatea pătrunderii gazelor din sistemul de canalizare, în încăperi. Diametrul minim folosit va fi de 32 mm. Conductele de evacuare a condensului nu vor fi izolate termic.

4.2.59. Alimentarea cu agent termic se va face în sistemul cu două sau patru conducte.

4.2.60. Alegerea ventiloconvectoarelor se va face astfel încât să se asigure integral necesarul de căldură şi de frig al încăperii sau a zonei climatizate din clădire.

4.2.61. Sarcina termică de alegere a ventiloconvectoarelor se stabileşte după cum urmează:

4.2.62. Sarcina termică a ventiloconvectoarelor va fi mărită după caz cu sarcina necesară pentru răcirea sau încălzirea aerului proaspăt.

4.2.63. Se recomandă ca ventiloconvectoarele alese să realizeze sarcina termică şi frigorifică necesare pentru încăperea respectivă, pe treapta de turaţie medie.

4.2.64. Ventiloconvectoarele utilizate vor trebui:

4.2.65. Numărul de ventiloconvectoare şi amplasarea acestora se va stabili astfel ca jeturile de aer să asigure uniformitatea distribuţiei aerului în încăpere, evitând crearea unor zone de disconfort datorită curenţilor de aer.

4.2.66. La alegerea ventiloconvectoarelor va ţine cont, când este posibil, de eventualitatea recompartimentării spaţiului climatizat.

4.2.67. Alimentarea cu aer exterior se poate face prin: a. "kituri de aer proaspăt", în cazul în care ventiloconvectoarele sunt amplasate pe un perete exterior în care se pot practica orificii; acestea vor avea protecţie antiîngheţ;

4.2.68. În cazul utilizării unei "instalaţii centralizate de aer proaspăt", introducerea aerului se face prin racorduri la plenumul de aspiraţie al ventiloconvectoarelor sau la dispozitivele care introduc aerul direct în încăpere.

4.2.69. Conductele de agent termic se vor izola termic. Izolaţia conductelor de apă răcită se va face astfel încât pe suprafaţa exterioară a izolaţiei să nu se producă condens. Izolaţia termică trebuie să fie impermeabilă la vaporii de apă pentru a nu se produce condens pe suprafaţa exterioară a conductelor. Conductele vor fi protejate anticorosiv.

Climatizarea cu aparate de inducţie (ejectoconvectoare, grinzi de răcire) 4.2.70. La utilizarea acestui tip de sistem, prepararea aerului proaspăt se va face în instalaţii centralizate. Debitul de aer proaspăt se va calcula conform pct. 3.1.1 - 3.1.2. din prezenta reglementare tehnică; dacă debitul de aer primar necesar pentru funcţionarea ejectoconvectoarelor din sistem este mai mare decât debitul necesar de aer proaspăt, acesta va fi asigurat prin amestec cu aerul interior.

4.2.71. Debitul de aer primar va fi distribuit către ejectocovectoare/grinzi de răcire prin conducte izolate termic şi fonic.

4.2.72. Având în vedere caracteristicile ejectoconvectoarelor, sistemul se va folosi:

4.2.73. Dacă încăperile au spaţii interioare mari, sistemul cu ejectoconvectoare se poate combina cu grinzi de răcire.

4.2.74. Grinzile de răcire pot fi amplasate în interiorul încăperilor, aparent sau în tavanul fals al acestora.

4.2.75. Sistemul de climatizare va avea o conductă de evacuare a condensului realizată conform pct. 4.2.58 din prezenta reglementare tehnică.

Climatizarea cu pompe de căldură pe buclă de apă 4.2.76. Sistemul se recomandă la clădiri mari, cu încăperi distribuite pe zone termice care au simultan cerinţe de încălzire şi răcire.

4.2.77. Agentul termic folosit la acest sistem de climatizare este apa care se vehiculează într-un circuit închis care constituie o "buclă de apă".

4.2.78. În situaţia de iarnă, pompa de căldură utilizează apă cu o temperatură de cca. 20°C de la bucla de apă şi o răceşte până la o temperatură de cca. 16°C.

4.2.79. În situaţia de vară sistemul funcţionează în regim de răcire, când utilizează apă cu o temperatură de cca. 30°C, din bucla de apă şi o încălzeşte până la temperatura de 36°C.

4.2.80. În situaţia de iarnă apa este menţinută pe conducta de ducere la o temperatură mai mare de 16°C cu ajutorul unei surse de căldură. Temperatura pe conducta de întoarcere este limitată inferior din motive de condensare a vaporilor de apă din aerul interior şi prin urmare conductele nu se vor izola.

4.2.81. În situaţia de vară un turn de răcire în circuit închis sau deschis va menţine temperatura apei din buclă mai mică de 35°C.

4.2.82. Pentru climatizarea unor încăperi mari, se utilizează una sau mai multe pompe de căldură. Ele recirculă aerul din încăpere şi îl aduc la parametrii necesari pentru a asigura temperatura aerului interior în limitele prescrise.

4.2.83. Pompele de căldură pot fi carcasate, care se montează aparent, similar ventiloconvectoarelor, sau necarcasate, care se montează în tavane false sau spaţii tehnice special amenajate (la debite mari).

4.2.84. La montajul pompelor de căldură se va avea în vedere posibilitatea de acces pentru operaţiile de întreţinere.

4.2.85. Sistemul va avea o instalaţie de aer proaspăt dimensionată conform pct. 5.4.3 din prezenta reglementare tehnică.

4.2.86. Aerul proaspăt va fi introdus conform pct. 4.2.67 din prezenta reglementare tehnică.

4.2.87. Pentru fiecare pompă de căldură se montează vane de reglare şi de echilibrare cu posibilitatea de măsurare a debitului de agent termic.

4.2.88. Bucla de apă se va realiza ca o reţea de distribuţie de tip inelar.

4.2.89. Bucla de apă se poate proiecta în două variante:

Climatizarea "aer - agent frigorific"

Climatizarea locală "aer - agent frigorific"

4.2.90. Climatizarea locală cu agent frigorific se realizează cu sisteme de tip split şi se poate utiliza la clădiri de locuit, în clădiri de birouri cu număr redus de încăperi.

4.2.91. Este recomandabilă utilizarea aparatelor ce pot funcţiona şi în regim de pompă de căldură pe timp de iarnă.

4.2.92. Unităţile interioare se vor amplasa astfel ca jetul de aer să nu deranjeze ocupanţii.

4.2.93. Clădirile ce se climatizează cu aparate locale trebuie să aibă posibilitatea de amplasare a unităţilor exterioare.

4.2.94. Unităţile exterioare se vor amplasa pe cît posibil pe faţade puţin însorite şi unde aspectul estetic nu este important.

4.2.95. Pentru reducerea numărului de unităţi exterioare se pot utiliza aparate de tip multisplit.

4.2.96. Pentru încăperi mari se pot utiliza aparate de tip SPLIT cu disponibil de presiune important pe partea de aer şi la care se pot monta conducte de aer şi guri de introducere/extracţie.

4.2.97. Amplasarea gurilor de aer va respecta condiţiile de la pct. 6.1.

Climatizarea centralizată "aer - agent frigorific", cu debit de agent frigorific variabil (VRV) 4.2.98. Sistemul centralizat de "climatizare aer - agent frigorific" cu debit variabil este indicat în clădiri cu un număr mare de încăperi, cu diferenţe mari de sarcină termică şi unde nu există sursă de energie termică sau unde nu se doreşte amplasarea unei reţele de conducte de apă caldă sau răcită necesare unui sistem aer - apă.

4.2.99. Alegerea unităţilor interioare se va face similar cu a ventiloconvectoarelor. (a se vedea pct. 4.2.52 - 4.2.53 din prezenta reglementare tehnică).

4.2.100. Sistemul VRV va fi cuplat obligatoriu cu un sistem de alimentare cu aer proaspăt. Alimentarea cu aer proaspăt se va face similar sistemului de climatizare cu ventiloconvectoare (a se vedea pct. 4.2.67 din prezenta reglementare tehnică).

4.2.101. Unităţile exterioare se pot amplasa pe acoperişul clădirii climatizate sau la sol, în zone special amenajate. Se va avea în vedere ca nivelul de zgomot să nu depăşească valorile admise în zonă.

5.1.2. Parametrii de calcul stabiliţi pentru proiectare vor fi luaţi în calcul şi pentru evaluarea consumurilor energetice ale clădirii, precum şi pentru certificarea energetică a acesteia.

5.1.3. Parametrii interiori de calcul se stabilesc în funcţie de destinaţia clădirii şi a încăperilor ventilate/climatizate, de categoria de ambianţă dorită, (categoria de calitate a aerului interior şi confortul urmărit), de tipul instalaţiei care se realizează, de sezon (încălzire şi/sau răcire).

5.1.4. Parametrii interiori de calcul, stabiliţi de comun acord cu beneficiarul clădirii, se vor menţiona în mod clar în tema de proiectare, precum şi în memoriul de specialitate şi în notele de calcul ale proiectului.

Instalaţii de climatizare 5.1.5. (1) Pentru instalaţiile de climatizare realizate pentru confortul termic al ocupanţilor, parametrii interiori de calcul se stabilesc în funcţie de sezon, de categoria de ambianţă şi de destinaţia încăperii.

Cel mai frecvent, parametrii interiori de calcul sunt:

Tabelul 5.1 Temperatura interioară de calcul pentru climatizare de confort (din SR EN 15251:2007) ┌────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────────────────────┐ │ Tipul de clădire sau încăpere │Ca-│ temperatura de calcul a aerului [°C] │ │ │te-├────────────────────┬────────────────────┤ │ │go-│temperatură pentru │temperatură pentru │ │ │ria│încălzire; │răcire*); │ │ │ │Imbrăcăminte 1,0 clo│Imbrăcăminte 0,5 clo│ ├────────────────────────────────────┼───┼────────────────────┼────────────────────┤ │Clădiri de locuit (camere de zi, │ I│ 21,0 - 25,0 │ 23,5 - 25,5 │ │dormitoare) ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │activitate sedentară - 1,2 met │ II│ 20,0 - 25,0 │ 23,0 - 26,0 │ │ ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │III│ 18,0 - 25,0 │ 22,0 - 27,0 │ ├────────────────────────────────────┼───┼────────────────────┼────────────────────┤ │Clădiri de locuit (alte încăperi) │ I│ 18,0 - 25,0 │ │ │stând în picioare, mers - 1,5 met ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │ II│ 16,0 - 25,0 │ │ │ ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │III│ 14,0 - 25,0 │ │ ├────────────────────────────────────┼───┼────────────────────┼────────────────────┤ │Birouri individuale sau tip peisaj, │ I│ 21,0 - 23,0 │ 23,5 - 25,5 │ │săli de reuniune, cofetării, ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │cafenele, restaurante, săli de clasă│ II│ 20,0 - 24,0 │ 23,0 - 26,0 │ │activitate sedentară - 1,2 met ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │III│ 19,0 - 25,0 │ 22,0 - 27,0 │ ├────────────────────────────────────┼───┼────────────────────┼────────────────────┤ │Creşe, grădiniţe │ I│ 19,0 - 21,0 │ 22,5 - 24,5 │ │stând în picioare, mers - 1,4 met ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │ II│ 17,5 - 22,5 │ 21,5 - 25,5 │ │ ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │III│ 16,5 - 23,5 │ 21,0 - 26,0 │ ├────────────────────────────────────┼───┼────────────────────┼────────────────────┤ │Magazine mari │ I│ 17,5 - 20,5 │ 22,0 - 24,0 │ │stând în picioare, mers - 1,6 met ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │ II│ 16,0 - 22,0 │ 21,0 - 25,0 │ │ ├───┼────────────────────┼────────────────────┤ │ │III│ 15,0 - 23,0 │ 20,0 - 26,0 │ └────────────────────────────────────┴───┴────────────────────┴────────────────────┘ ------------ Notă ... *) Pentru răcire, temperatura aerului se va alege din plaja de valori din tabel, astfel încât diferenţa dintre temperatura exterioară şi interioară de calcul să nu depăşească 10°C ; în cazul în care rezultă o diferenţă mai mare de 10°C, se adoptă valoarea maximă, corespunzătoare din tabel.

5.1.6. Pentru clădirile climatizate în scop tehnologic, parametrii interiori de calcul sunt fixaţi din condiţiile proceselor din încăpere. În afara temperaturii şi umidităţii, pot apare şi alte condiţii de calcul, de obicei referitoare la puritatea aerului şi la viteza curenţilor de aer.

5.1.7. Pentru clădirile ventilate natural sau mecanic fără tratarea aerului, temperatura interioară se limitează în raport cu cea exterioară de calcul, prin adoptarea unei creşteri de temperatură de maxim 5°C.

5.2. Parametrii exteriori de calcul pentru clădirile ventilate/climatizate.

5.2.1. Parametrii exteriori de calcul se stabilesc în funcţie de locaţia clădirii, de tipul instalaţiei care se realizează, de sezon (de încălzire şi răcire).

5.2.2. Parametrii exteriori de calcul se vor menţiona în mod clar în tema de proiectare, precum şi în memoriul de specialitate şi în notele de calcul ale proiectului.

5.2.3. Pentru instalaţii de climatizare, de confort sau tehnologice, parametrii exteriori de calcul sunt:

5.2.4. Pentru instalaţii de ventilare mecanică, temperatura exterioară şi umiditatea relativă de calcul pentru iarnă şi pentru vară se aleg în acelea şi condiţii ca şi pentru instalaţiile de climatizare (a se vedea pct. 5.2.3).

5.2.5. În anumite situaţii particulare, specificate în prezenta reglementare tehnică, poate apare necesitatea unor calcule şi verificări în alte condiţii exterioare de calcul.

5.3. Sarcina termică de încălzire/răcire a clădirilor climatizate 5.3.1. Calculul sarcinii termice de încălzire/răcire se va efectua pentru fiecare din zonele termice climatizate dintr-o clădire.

5.3.2. Limitele unei zone termice sunt date de toate elementele de construcţii care separă zona respectivă de mediul exterior (aer, sol sau apă), de spaţii adiacente climatizate, de spaţii adiacente neclimatizate sau de clădiri învecinate. Sunt situaţii în care zonele termice sunt despărţite prin suprafeţe fictive (de exemplu zone din supermarketuri necompartimentate, dar cu temperaturi diferite). În toate situaţiile, zonele pentru care se efectuează calculul de sarcină termică, trebuie definit în documentaţia tehnică a proiectului.

5.3.3. În încăperile în care se degajă umiditate (oameni şi alte surse), se calculează separat sarcina termică pentru căldura sensibilă (sarcina sensibilă) şi sarcina de căldură latentă sau sarcina termică totală (sensibilă plus latentă) şi cea latentă.

5.3.4. Sarcina termică de încălzire se stabileşte printr-un bilanţ termic al încăperii sau zonei, ca fiind diferenţa dintre degajările de căldură din interiorul zonei climatizate (inclusiv cele de la instalaţii de încălzire cu corpuri statice - dacă este cazul) şi necesarul de căldură pentru încălzire al acesteia.

5.3.5. Se consideră ca degajări de căldură la interiorul zonei climatizate pe durata perioadei de încălzire, următoarele:

Degajările de căldură în interiorul zonei climatizate se vor însuma considerând un anumit scenariu plauzibil de ocupare şi activitate propriu perioadei de iarnă.

5.3.6. Necesarul de căldură pentru încălzire al zonei climatizate se stabileşte în conformitate cu metodologia indicată în SR 1907-1:1997. Pentru zonele climatizate în regim de suprapresiune, necesarul de căldură pentru aerul infiltrat nu se ia în considerare; de asemenea nu se include în calcul necesarul de căldură pentru aerul de ventilare, dacă acesta este tratat centralizat.

5.3.7. Sarcina termică de răcire se stabileşte prin bilanţul de căldură al încăperii, ca fiind suma dintre fluxurile de căldură transmise între interiorul şi exteriorul zonei climatizate şi degajările (eventual pierderile) de căldură din interiorul acesteia.

5.3.8. Se consideră următoarele fluxuri de căldură transmise între exterior şi zona climatizată:

5.3.9. Degajările de căldură în interiorul zonei climatizate pe durata perioadei de răcire, sunt de aceea şi natură cu cele stabilite la pct. 5.3.4, cu observaţia că valorile care depind de temperatura interioară trebuie recalculate.

5.3.10. Sarcina termică de calcul pentru răcire rezultă în urma calculului orar de sarcină termică, efectuat pentru ziua tip, cu variaţia diurnă a temperaturii exterioare conform pct. 5.2.3. şi considerând un anumit scenariu de ocupare şi activitate, propriu perioadei de vară pentru evaluarea degajărilor de căldură în interiorul zonei climatizate. Din profilul de sarcină rezultat se alege valoarea maximă, ca sarcină termică de calcul.

5.3.11. Pentru sistemele de climatizare care folosesc introducerea aerului în zona ocupată (sisteme prin deplasare şi altele), sarcina termică de calcul pentru răcire se determină prin bilanţ termic, atât pentru întreaga încăpere cât şi numai pentru zona ocupată.

5.3.12. Sarcina de calcul pentru dimensionarea sursei de încălzire/răcire, se determină ca valoare maximă ce rezultă din suprapunerea profilului de sarcină al tuturor zonelor termice racordate la sursă.

5.4. Debitele de aer în spaţiile ventilate şi climatizate 5.4.1. Debitele de calcul vor fi folosite pentru dimensionarea sistemului de conducte şi dispozitive de introducere/extragere a aerului din încăperi şi pentru alegerea echipamentului de ventilare/climatizare.

5.4.2. Debitele de calcul vor fi utilizate şi pentru evaluarea consumurilor energetice ale clădirii şi pentru certificarea energetică a acesteia.

Debitul de calcul pentru ventilare 5.4.3. (1) În încăperile cu persoane, debitul de aer pentru ventilare trebuie să asigure calitatea aerului interior, pentru igiena, sănătatea şi confortul ocupanţilor. Debitul se va stabili în funcţie de ocuparea umană şi de emisiile de substanţe poluante.

Astfel, pentru o încăpere rezultă debitul q [l/s sau mc/h]: q = N q(p) + A q(B) (5.4.1) unde: N - numărul de persoane , q(p) - debitul de aer proaspăt pentru o persoană, [l/s/pers sau mc/h/pers], din tabelul 5.4.1, A - aria suprafeţei pardoselii [mý], q(B) - debitul de aer proaspăt, pentru 1 mý de suprafaţă, [l/s/mý sau mc/h/mý], din tabelul 5.4.2.

Tabelul 5.4.1. Debitul de aer proaspăt pentru o persoană, într-un mediu în care nu se fumează (din SR EN 15251:2007). ┌────────────┬──────────────────────┬───────────────────┬────────────────────┐ │Categoria de│Procentul aşteptat de │ Debit pentru o │ Debit pentru o │ │ ambianţă │ nemulţumiţi PPD [%] │persoană [l/s/pers]│persoană [mc/h/pers]│ ├────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ I │ 15 │ 10 │ 36 │ ├────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ II │ 20 │ 7 │ 25 │ ├────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ III │ 30 │ 4 │ 15 │ ├────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼────────────────────┤ │ IV │ >30 │ <4 │ <15 │ └────────────┴──────────────────────┴───────────────────┴────────────────────┘ Tabelul 5.4.2. Debitul de aer proaspăt pentru 1 mý de suprafaţă (din SR EN 15251:2007). ┌────────┬───────────────────────────────┬───────────────────────────────┐ │ Cate- │ Debit pe mý │ Debit pe mý │ │ goria │ de suprafaţă [l/(s.mý)] │ de suprafaţă [mc/(h.mý)] │ │ de ├─────────────┬─────────┬───────┼─────────────┬─────────┬───────┤ │ambianţă│clădiri │clădiri │Altele │clădiri │clădiri │Altele │ │ │foarte puţin │puţin │ │foarte puţin │puţin │ │ │ │poluante │poluante │ │poluante │poluante │ │ ├────────┼─────────────┼─────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┤ │ I │ 0,5 │ 1 │ 2,0 │ 1,8 │ 3,6 │ 7,2 │ ├────────┼─────────────┼─────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┤ │ II │ 0,35 │ 0,7 │ 1,4 │ 1,26 │ 2,52 │ 5,0 │ ├────────┼─────────────┼─────────┼───────┼─────────────┼─────────┼───────┤ │ III │ 0,3 │ 0,4 │ 0,8 │ 1,1 │ 1,44 │ 2,9 │ ├────────┼─────────────┴─────────┴───────┴─────────────┴─────────┴───────┤ │ IV │ mai mici decât valorile pentru categoria III │ └────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────┘

5.4.4. (1) Pentru încăperile din clădirile civile şi industriale în care există emisii de poluanţi altele decât bioefluenţii şi emisiile clădirii, calitatea aerului interior trebuie asigurată prin respectarea valorilor de concentraţie admisă în zona ocupată.

În acest scop, pentru regim staţionar, debitul de aer proaspăt q [mc/s] se calculează cu relaţia: q= G/(Ci - Ce) (5.4.2) unde : G - debitul de poluant (mg/s) Ci - concentraţia admisă în aerul interior [mg/mc], Ce - concentraţia în aerul exterior [mg/mc],

5.4.5. Pentru clădirile civile şi industriale, dacă nu se atinge regimul permanent de ventilare, concentraţia de poluant în încăpere se stabileşte conform metodei indicate la paragraful 6.4.2.3 din standardul SR EN 13779:2007.

5.4.6. Considerând norme specifice de ocupare a încăperilor şi utilizând relaţia 5.4.1 s-au determinat debitele de aer de ventilare tipice pentru diferite destinaţii de încăperi şi clase de ambianţă. Aceste valori sunt date cu titlul de recomandare în tabelul B2 din standardul SR EN 15251:2007.

5.4.7. Pentru tipurile de clădiri tratate la capitolul 8 din prezenta reglementare tehnică, sunt indicate debite de aer proaspăt specifice diferitelor situaţii.

5.4.8. În cazul instalaţiei de ventilare pentru încăperi fără ocupare umană şi fără o destinaţie clară (de ex. încăperi de depozitare), debitele de aer exterior pot fi exprimate raportat la aria pardoselii (a se vedea tabelul 5.4.3.). Acestea se bazează pe un timp de funcţionare de 50% şi pentru o înălţime a încăperii de până la 3 m. Pentru timpi de funcţionare mai mici şi pentru încăperi mai înalte, debitul de aer trebuie să fie mai mare.

Tabelul 5.4.3: Debite de aer exterior pentru încăperi cu altă destinaţie decât ocuparea umană (din SR EN 13779 : 2007) ┌─────────────┬──────────────────────────────────┐ │ Categorie │Debit de aer exterior [mc/(h/mý)] │ │ ├──────────────┬───────────────────┤ │ │Domeniu tipic │Valoare prin lipsă │ ├─────────────┼──────────────┼───────────────────┤ │ IDA 1 │ *) │ *) │ ├─────────────┼──────────────┼───────────────────┤ │ IDA 2 │ > 2,5 │ 3 │ ├─────────────┼──────────────┼───────────────────┤ │ IDA 3 │ 1,3-2,5 │ 2 │ ├─────────────┼──────────────┼───────────────────┤ │ IDA 4 │ < 1,3 │ 1 │ └─────────────┴──────────────┴───────────────────┘ ----------- Notă ... *) pentru IDA 1 această metodă nu este suficientă.

Debitul de aer extras 5.4.9. Într-o instalaţie de ventilare mecanică la echilibru, debitul de aer extras este determinat de debitul de aer introdus şi de condiţiile de presiune necesare.

5.4.10. Valori tipice de proiectare pentru bucătării şi toalete/grupuri sanitare sunt indicate în tabelul 5.4.4. Aerul extras poate fi înlocuit cu aer exterior sau cu aer transferat din alte încăperi. Pentru aplicaţii specializate (anumite clădiri industriale şi spitale), debitul de aer evacuat trebuie stabilit conform unor cerinţe specifice, ţinând seama de posibila influenţă asupra mediului exterior.

Tabelul 5.4.4 : Valori de proiectare pentru debitul de aer evacuat ┌──────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────────┐ │Destinaţie │ Domeniu tipic │ Valori prin lipsă │ ├──────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │Bucătărie (mc/h) │ > 72 │ 108 │ ├──────────────────────────────────┼───────────────┼───────────────────┤ │Toaletă/grup sanitar │ │ │ │ - pe încăpere (mc/h) │ > 24 │ 36 │ │ - pe arie pardoseală (mc/h mý)│ > 5,0 │ 7,2 │ └──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────────┘ Debitul de calcul pentru climatizare 5.4.11. Debitul de aer de calcul pentru încăperile climatizate se calculează în scopul asigurării confortului termic.

5.4.12. Debitul pentru asigurarea confortului termic se determină pentru compensarea sarcinii termice şi de umiditate (sarcina latentă) a încăperii.

5.4.13. Dacă instalaţia de climatizare asigură şi ventilarea încăperii, se calculează debitul de aer proapăt şi debitul de aer pentru asigurarea confortului; instalaţia se va dimensiona la debitul cel mai mare, care devine debit de calcul. O parte din debitul de aer se poate recircula, în condiţiile pct. 9.2.3. În acest caz, debitul de calcul este numit în mod curent, debit total de aer.

5.4.14. Debitul de aer se va determina pentru situaţia de răcire a încăperii.

5.4.15. În încăperile în care nu se realizează controlul umidităţii, debitul de aer se poate stabili numai pe baza sarcinii termice de căldură sensibilă a încăperii, f2'd6(s), folosind diferenţa de temperatură dintre aerul din zona ocupată f2ι(IDA) şi cel introdus, f2ι(SUP). Se va folosi astfel relaţia: q = f2'd6(s)/c(a)/[ι(IDA) - ι(SUP)] (5.4.3) 5.4.16. În încăperile în care se realizează controlul umidităţii, debitul de aer se va stabili pe baza sarcinii termice de căldură totală a încăperii f2'd6(t) (sensibilă şi latentă), folosind diferenţa de entalpie dintre aerul din zona ocupată, h(IDA) şi cel introdus, h(IDA). Se va folosi astfel relaţia: q = f2'd6(t)/[h(IDA) - h(SUP)] (5.4.4) 5.4.17. (1) În încăperile în care aerul se introduce în zona ocupată, debitul de aer se va stabili pe baza sarcinii termice de căldură sensibilă din zona ocupată, f2'd6(oc), folosind diferenţa de temperatură dintre aerul introdus şi cel din zona ocupată. Se va folosi astfel relaţia: q = f2'd6(oc)/c(a)/[ι(IDA) - ι(SUP)] (5.4.5)

5.4.18. În instalaţiile de climatizare numai aer care funcţionează cu aer recirculat, şi care alimentează cu aer mai multe încăperi, proporţia de amestec dintre aerul proaspăt şi aerul recirculat trebuie stabilită corespunzător situaţiei care conduce la cel mai mare raport dintre aerul proaspăt şi aerul recirculat.

5.4.19. În situaţia circulaţiei aerului după schema "prin amestec", pentru a aprecia dacă debitul de aer este corespunzător, se utilizează metoda schimburilor orare recomandate. Aceste schimburi orare pot fi utilizate pentru alegerea ventiloconvectoarelor. În tabelul din Anexa 7 a prezentei reglementări tehnice, se indică numărul de schimburi orare de aer [h^-1], pentru diferite destinaţii de încăperi.

5.5. Dimensionarea conductelor de aer şi calculul pierderilor de sarcină 5.5.1. Secţiunea conductelor de aer se determină în funcţie de debitul transportat, alegând o viteză de aer recomandată. În tabelul din Anexa 8 a prezentei reglementări tehnice, se dau vitezele uzuale de mişcare a aerului în conducte.

5.5.2. Pentru un sistem de conducte de introducere/evacuare se determină căderile de presiune (pierderile totale de sarcină) Delta(p), în funcţie de pierderile liniare şi locale: n Delta(p) = f2Σ [Rl + Z](i) [Pa] (5.5.1) i=1 unde: l - lungimea tronsonului de conductă, în metri;

R - pierderea de sarcină liniară unitară pe tronsonul respectiv, în Pa/m;

Z - pierderea de sarcină locală pe un anumit tronson, în Pa; i - numărul de tronsoane pe traseul care se calculează.

5.5.3. Valorile R, pentru stabilirea pierderile de sarcină liniare trebuie stabilite în funcţie de natura şi rugozitatea materialului conductei de aer. Pentru conducte cu secţiune diferită de cea circulară, valorile R se determină funcţie de diametrul echivalent, de, relativ la viteză. Pentru conducte dreptunghiulare, cu laturile axb: d(e) = 2ab/(a+b) (5.5.2) 5.5.4. (1) Pierderea de sarcină locală se calculează cu relaţia: v^2 ● rho Z = f2Σxi ● ─────────── [Pa] (5.5.3) 2 unde: f2Σxi - suma coeficientilor de rezistenţă locală pe fiecare tronson de conductă;

V - viteza aerului pe tronsonul de conductă, în m/s; rho - densitatea aerului din conductă, în kg/mc.

5.5.5. Calculul pierderilor de sarcină trebuie făcut pentru fiecare circuit de aer în care vehicularea aerului este asigurată de un ventilator sau de un coş de ventilare naturală (tiraj natural). Acest circuit trebuie urmărit de la intrarea până la evacuarea aerului în sistem; se urmăreşte pe cât posibil echilibrarea aeraulică a circuitelor.

5.5.6. Notele de calcul referitoare la calculul pierderilor de sarcină trebuie să fie cuprinse în documentaţia tehnică a proiectului.

6.1.2. Schema de mişcare, poziţia şi tipul dispozitivelor de introducere şi extragere, se stabilesc în funcţie de:

6.1.3. Din punct de vedere al eficienţei ventilării, schema prin deplasare este mai bună decât cea prin amestec. Aceasta se recomandă, ori de câte ori este acceptată din punct de vedere estetic, pentru introducerea aerului de aceea şi temperatură sau cu o temperatură mai scăzută decât cea din încăpere.

6.1.4. (1) La schema prin amestec se recomandă poziţionarea dispozitivelor (gurilor) de introducere şi de extragere a aerului pe suprafeţe opuse ale încăperii.

6.1.5. (1) Pentru evacuarea căldurii, umidităţii şi fumului, dispozitivele de extragere se poziţionează la partea superioară a încăperii. Dacă sistemul de extragere a aerului de ventilare din încăperi deserveşte şi alte spaţii decât cele de evacuare, acest sistem nu poate fi utilizat pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.

6.1.6. Pentru a realiza circulaţia aerului între încăperile cu diferenţă de presiune, în cazul debitelor mari, se utilizează valve şi grile de transfer; este recomandat ca aceste dispozitive să permită reglarea debitului de aer.

6.1.7. Dispozitivele terminale amplasate în partea inferioară a încăperii trebuie să prezinte caracteristici mecanice adecvate activităţii din încăpere.

Dispozitive terminale 6.1.8. Dispozitivele terminale trebuie să fie alese astfel încât să asigure condiţiile de confort şi de calitate a aerului pe toată perioada de funcţionare, indiferent de temperatura aerului introdus şi de variaţiile de debit (dacă este cazul). La diferenţe importante de temperatură între sezonul de încălzire şi de răcire, sunt recomandate dispozitive cu geometrie variabilă, care pot fi acţionate manual sau telecomandat. La toate dispozitivele cu geometrie variabilă, se va preciza situaţia de funcţionare în condiţii de calcul şi de exploatare.

6.1.9. (1) Alegerea dispozitivelor de introducere şi extragere a aerului din încăperi se face pe baza documentaţiei tehnice a producătorului de echipament. în proiect se vor menţiona caracteristicile dispozitivelor care trebuie montate; dacă alegerea se realizează în faza de execuţie, documentaţia va cuprinde caracteristicile dispozitivelor achiziţionate (tipul de dispozitiv, caracteristicile geometrice şi aeraulice: debit, cădere de presiune, bătaia jetului în condiţii de calcul iarna şi vara şi nivelul de zgomot). Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă toate caracteristicile menţionate.

6.1.10. Principalele tipuri de dispozitive pentru introducerea aerului şi domeniul de utilizare recomandat sunt date în tabelul 6.1.1.

Tabelul 6.1.1. Dispozitive de introducere a aerului ┌─────────────────────┬────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┐ │ │duze│grile│Difu- │Difu- │Difu- │Difu- │Difu- │Difu- │Difu- │ Guri │ │ │ │ │zoare │zoare │zoare │zoare │zoare │zoare │zoare │ sub │ │ │ │ │ de │ de │perfo-│ cu │cu jet│ de │ pe │scaune│ │ │ │ │perete│plafon│rate │conuri│eli- │perete│pardo-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │coidal│ │seală │ │ ├─────────────────────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │Birouri (rece+cald) │ │ │ │ ** │ ** │ ** │ *** │ │ │ │ │sarcini: 0 - 30 W/mý│ │ ** │ ** │ *** │ *** │ *** │ *** │ *** │ │ │ │ 30 - 60 W/mý│ │ │ │ ** │ *** │ ** │ *** │ │ │ │ │ > 60 W/mý│ │ │ │ │ ** │ ** │ ** │ ** │ *** │ │ ├─────────────────────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │Săli de conferinţe │ │ │ │ * │ ** │ ** │ ** │ *** │ *** │ │ │Cinematografe │ │ │ │ │ * │ * │ * │ ** │ ** │ *** │ │Auditorii │ │ │ │ │ * │ * │ * │ ** │ ** │ *** │ │Restaurante │ │ │ │ * │ ** │ ** │ ** │ *** │ ** │ │ │Spaţii de învăţământ │ │ │ ** │ ** │ *** │ *** │ *** │ *** │ │ │ │Săli de expoziţii │ │ * │ ** │ *** │ *** │ *** │ *** │ *** │ *** │ │ ├─────────────────────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │Magazine │ * │ * │ ** │ ** │ *** │ *** │ *** │ │ │ │ │Supermarketuri │ * │ * │ │ *** │ *** │ *** │ *** │ │ │ │ ├─────────────────────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │Săli de sport │ ***│ ** │ │ │ │ ** │ │ * │ │ │ │Piscine │ ***│ ** │ │ │ * │ ** │ ** │ │ │ │ │Bucătării industriale│ │ │ │ * │ ** │ ** │ ** │ ** │ │ │ │Laboratoare │ │ │ │ * │ ** │ ** │ ** │ ** │ │ │ ├─────────────────────┼────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │Camere curate │ │ │ │ * │ ** │ ** │ *** │ │ │ │ │Locuinţe │ │ ** │ ** │ *** │ *** │ │ │ │ │ │ │Instituţii │ │ ** │ ** │ *** │ *** │ │ │ ** │ │ │ └─────────────────────┴────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┘ Legendă: * posibil; ** bine; *** foarte bine.

6.1.11. Difuzoarele de tavan pot fi utilizate atât pentru introducerea cât şi pentru extragerea aerului. Pentru introducerea unor debite mari de aer în încăperi de înălţime medie şi mare, se recomandă difuzoare de plafon cu jet elicoidal.

6.1.12. Grilele pot fi utilizate pentru introducerea sau extragerea aerului. Pentru introducere, grilele se vor monta de preferinţă pe perete, în apropierea tavanului, favorizând apariţia efectului Coandă. Pot fi montate şi la partea inferioară a încăperii, pe perete, pardoseală, contratrepte, etc. Pentru extragerea aerului, grilele se montează de asemenea pe plafon, pe perete sau pe pardoseală; se pot folosi şi grile montate direct pe plafonul fals.

6.1.13. Duzele de refulare se folosesc pentru introducerea aerului în spaţii largi şi unde este necesară o bătaie mare şi o direcţionare a jetului de aer. Pot fi utilizate astfel în săli de sport, la piscine (cu jet vertical orientat în sus), în hale industriale.

6.1.14. Fantele pot fi utilizate pentru introducerea sau pentru extragerea aerului. Se recomandă ca fantele de introducere să fie prevăzute cu deflectoarele care permit orientarea jetului.

6.1.15. Dispozitivele de tip valvă sunt recomandate pentru introducere naturală a aerului exterior (de ventilare) în clădirile rezidenţiale şi în şcoli. Pot fi folosite şi pentru transferul de aer între încăperi.

6.1.16. Racordarea dispozitivelor de introducere/extracţie de aer se face fie direct la conductele de aer, fie prin intermediul unei cutii plenum, în funcţie de recomandarea furnizorului de echipament.

6.1.17. Pentru reglarea debitului se folosesc clapete (registre) care asigură echilibrarea aeraulică a sistemului; acţionarea acestor elemente este posibilă numai în limitele admise de zgomot.

6.1.18. Pentru introducerea aerului direct în zona ocupată se pot utiliza dispozitive speciale, fixe sau mobile, care să refuleze aer prin piciorul sau spătarul scaunelor, în faţa birourilor, a meselor, etc. în acest caz mobilierul trebuie să fie adecvat. Alimentarea cu aer se face prin camere de presiune sau prin conducte. Se por realiza racorduri flexibile care să permită poziţionarea dispozitivelor în funcţie de cerinţele personalizate ale utilizatorilor. Astfel de soluţii sunt recomandate pentru economie de energie.

6.1.19. Difuzoarele utilizate pentru circulaţia prin deplasare se recomandă pentru ventilare şi răcire în spaţii mari, posibil deschise către un atrium. Se pot integra în arhitectura încăperii, la perete, lângă stâlpi, la colţuri. Este o soluţie recomandată pentru economie de energie.

6.1.20. Pentru introducerea aerului în încăperi se pot utiliza şi conducte perforate, din metal sau din materiale textile.

6.1.21. Toate dispozitivele pentru introducerea, extragerea şi transferul aerului trebuie să fie agrementate tehnic.

6.2. Conducte de aer şi accesorii Materiale şi tehnologii.

6.2.1. Materialele şi tehnologiile pentru conductele de aer se aleg în funcţie de particularităţile clădirii, condiţiile de exploatare, montaj, estetică, consideraţii economice, etc.

6.2.2. (1) Conductele de ventilare se execută din materiale incombustibile [clasele de reacţie la foc A(1), A(2-s1,d0)]. Conductele de aer executate din materiale greu inflamabile (clasele de reacţie la foc B1, C, D) se admit în clădiri cu risc de incendiu mic şi mediu, cu condiţia amplasării conductelor astfel încât acestea să nu contribuie la propagarea incendiului.

Conducte de ventilare din plăci de vată minerală 6.2.3. Pentru introducerea aerului în clădirile civile sau de producţie, încadrate în categoriile de risc de incendiu, se pot utiliza conducte de aer din plăci de vată minerală, cu condiţia ca acestea să fie placate pe ambele părţi cu folie de aluminiu.

6.2.4. Realizarea şi utilizarea acestor conducte se va face cu respectarea prevederilor agrementului tehnic şi condiţiilor tehnologice.

Conducte de ventilare din mase plastice 6.2.5. Conductele de aer şi piesele speciale pentru funcţionarea în medii corosive se pot confecţiona din materiale plastice, cu respectarea condiţiilor din agrementul tehnic.

6.2.6. Conductele de aer din materiale plastice vor fi prevăzute cu legarea la pământ pentru înlăturarea acumulării electricităţii statice, conform reglementărilor tehnice specifice în vigoare.

6.2.7. Conductele de aer, piesele speciale şi auxiliare confecţionate din materiale plastice nu se utilizează în: clădiri înalte şi foarte înalte, săli aglomerate, clădiri pentru persoane care nu se pot evacua singure, clădiri cu mărfuri de valoare deosebită, laboratoare cu pericol de incendiu, clădiri cu persoane cazate temporar, încăperi cu risc de incendiu mare şi foarte mare.

6.2.8. (1) La utilizarea conductelor de aer şi a pieselor speciale din materiale plastice în încăperi cu risc de incendiu mare şi foarte mare, acestea trebuie să fie din clasa de rezistenţă la foc A(1) sau A(2-s1,d0).

6.2.9. Îmbinările transversale ale conductelor de aer din materiale plastice se realizează astfel încât să asigure etanşeitatea şi rezistenţa mecanică ale acestora.

6.2.10. Conductele de aer din materiale plastice se vor susţine prin dispozitive de susţinere, care să permită deplasarea longitudinală a tubulaturii prin dilatare sau contracţie. La conductele de aer din materiale plastice se va asigura preluarea dilatărilor sau contracţiilor axiale.

6.2.11. Se interzice utilizarea conductelor din mase plastice şi a conductelor din poliuretan placat cu folie de aluminiu la instalaţiile de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.

Conducte de ventilare din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu.

6.2.12. La instalaţiile de ventilare sau climatizare pentru introducerea aerului în clădiri civile, publice sau industriale, încadrate în categoriile de risc de incendiu şi clasele de reacţie la foc specificate la pct. 6.2.2 alin. (1), nu se utilizează conducte de aer confecţionate din plăci de poliizocianurat placat cu folie de aluminiu.

6.2.13. Conductele din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu nu se montează în locuri în care acestea pot fi expuse degradării prin lovire accidentală cu corpuri dure.

Forme şi dimensiuni 6.2.14. Secţiunea conductelor se alege în funcţie de estetica încăperilor unde sunt montate, de spaţiul disponibil, de posibilitatea încadrării lor în arhitectura clădirii, de prezenţa particulelor transportate de aer, etc. Conductele sunt în mod curent cu secţiune rectangulară, circulară sau plat-ovală, dar pot avea şi alte forme (triunghiulară, trapezoidală, etc.).

6.2.15. Se recomandă conductele de secţiune circulară.

6.2.16. La conductele cu secţiune dreptunghiulară se recomandă ca latura mare să nu depăşească latura mică decât de maximum 3 ori.

6.2.17. Conductele cu secţiune plat-ovală sunt de preferat celor cu secţiune circulară, dacă nu există spaţiu suficient de montaj.

Piese speciale 6.2.18. Piesele speciale, utilizate la realizarea reţelei de conducte trebuie să introducă perturbaţii ale curgerii cât mai mici, pentru limitarea producerii de zgomot şi a căderilor de presiune. În acest sens, piesele speciale se execută astfel încât să respecte anumite condiţii de rază, unghi, lungime, etc.

6.2.19. Se recomanda o rază de curbură de minimum 1d, (d fiind diametrul conductei la conducte circulare, sau dimensiunea laturii pe care se face schimbarea direcţiei la conductele de secţiune rectangulară, respectiv plat-ovală).

6.2.20. La conductele cu secţiune rectangulară se admit şi schimbări de direcţie în unghi drept, cu muchea rotunjită şi cu palete interioare de dirijare. Rotunjirea muchiei se face cu o rază de curbură minimă de 100 mm.

6.2.21. Schimbarea de secţiune se face prin difuzoare sau confuzoare cu respectarea următoarelor condiţii:

6.2.22. Se pot utiliza coturi cu mărire de secţiune cu condiţia ca aceasta să fie de maxim dublul secţiunii iniţiale.

6.2.23. Se va evita înserierea pieselor speciale; între acestea se va intercala un tronson drept cu o lungime de minim 1d; în amonte de ramificaţii, acest tronson este obligatoriu.

6.2.24. Pentru realizarea unor ramificaţii funcţionale se recomandă ca:

Condiţii speciale pentru medii corosive 6.2.25. Conductele de aer care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cele care traversează medii corozive se execută din materiale rezistente la coroziune sau acoperite interior şi/sau la exterior cu straturi de protecţie. Alegerea materialului sau a stratului protecţie se face prin considerarea simultană a rezistenţei la acţiunea chimică, a duratei de utilizare şi a posibilităţilor de execuţie.

6.2.26. La montarea conductelor de aer în medii corozive se iau măsuri speciale de etanşare a îmbinărilor, astfel încât să se realizeze conducte de clasa C sau D (definite conform pct. 6.2.97 din prezenta reglementare tehnică).

Consideraţii privind proiectarea conductelor de ventilare 6.2.27. Conductele de aer se proiectează astfel ca pierderile de sarcină (căderile de presiune) liniare şi locale să fie minime. În acest scop:

6.2.28. Traseele conductelor de aer se stabilesc astfel încât să se realizeze porţiuni drepte cu lungime cât mai mare în amonte de aparatele terminale de ventilare (în special pentru cele de introducere), ramificaţii, puncte de măsură, dispozitive de reglare.

6.2.29. Dacă aparatele terminale de ventilare, ramificaţiile, punctele de măsurare, dispozitivele de reglare sunt amplasate în vecinătatea unor surse de perturbare a curgerii, pentru uniformizarea curgerii se vor prevedea: palete sau pereţi de dirijare în piesele de schimbare de direcţie, faguri de regularizare a curgerii montate în porţiuni drepte de conductă în aval de sursa de perturbare, etc.

6.2.30. Reţelele de conducte trebuie să fie concepute astfel încât să se realizeze echilibrarea lor aeraulică (pentru a obţine în ramificaţii şi la dispozitivele terminale, debitele de aer din proiect). Pentru aceasta se vor prevedea dispozitive de reglare conform pct. 6.2.46 - 6.2.51 din prezenta reglementare tehnică.

6.2.31. Între debitele de aer ale aparatelor terminale de introducere (gurilor de introducere) se admit abateri de ± 10% faţă de debitul nominal, cu condiţia asigurării în fiecare încăpere a debitului de aer necesar şi fără producerea unor curenţi de aer supărători.

6.2.32. Presiunea ventilatorului trebuie să acopere căderea de presiune la debitul de calcul (pierderea de sarcină) pe întregul circuit al aerului, în funcţie de rolul ventilatorului în sistem (aspirant, refulant sau aspirant-refulant). În toate cazurile, presiunea totală necesară se stabileşte prin calculul pierderii de sarcină pe traseul de cea mai mare rezistenţă aeraulică a instalaţiei, (luând în consideraţie şi presiunea dinamică la ieşirea aerului din instalaţie). Nu este permisă stabilirea presiunii ventilatorului prin apreciere. Calculul va fi cuprins în documentaţia tehnică a proiectului.

6.2.33. Când există riscul de condensare pe pereţii conductelor a vaporilor din aerul vehiculat, se va asigura scurgerea condensatului, prin montarea conductelor cu pantă minimă de 1%; colectarea şi evacuarea condensatului se va face la partea inferioară a conductei.

6.2.34. La conductele de aer din materiale din clasele de reacţie la foc C,D,E sau F) se intercalează tronsoane din materiale incombustibile [A(1),A(2-s1,d0)] prevăzute cu clapete antifoc la trecerile prin planşee şi pereţi, amplasate în funcţie de configuraţia reţelei, pentru a limita propagarea incendiului. Lungimea tronsoanelor din materiale incombustibile va fi de cel puţin 3 diametre echivalente, dar nu mai mică de grosimea elementului de traversat plus 300 mm de o parte şi de alta a acestuia.

6.2.35. (1) La realizarea sistemelor de ventilare şi climatizare se va evita posibilitatea de formare a amestecurilor explozive şi de propagare a incendiilor prin conductele de ventilare.

6.2.36. Instalaţiile de ventilare sau climatizare a încăperilor cu risc mare şi foarte mare de incendiu se vor separa de cele ale încăperilor cu risc mic şi mediu de incendiu.