Hotărâre nr. 1.365 din 20 decembrie 2000
Despre ce este acest act?
Această hotărâre aprobă o schemă de microcredite pentru administrarea unui fond de 3,6 milioane dolari S.U.A., parte dintr-un împrumut mai mare acordat României de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Scopul este finanțarea Proiectului de închidere a minelor și de atenuare a impactului social.
Pentru cine: Agențiile de credit (persoane juridice fără scop lucrativ) care doresc să administreze fonduri pentru microcredite; Solicitanții de microcredite: persoane juridice (societăți comerciale cu sub 50 de salariați), persoane autorizate să desfășoare activități independente, asociații familiale și persoane fizice cu o propunere de afaceri.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept imobiliar și al construcțiilor
- Articole
- 92
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Procedurile pentru administrarea fondurilor publice destinate microcreditelor.
- Acreditarea agențiilor de credit care vor gestiona aceste fonduri.
- Condițiile de acordare a microcreditelor, inclusiv valoarea maximă și perioada de rambursare.
- Zona de operare a schemei de microcredite, limitată la zonele miniere.
Pe cine privește acest act?
- Agențiile de credit (persoane juridice fără scop lucrativ) care doresc să administreze fonduri pentru microcredite.
- Solicitanții de microcredite: persoane juridice (societăți comerciale cu sub 50 de salariați), persoane autorizate să desfășoare activități independente, asociații familiale și persoane fizice cu o propunere de afaceri.
Care sunt punctele cheie?
- Fondul total pentru microcredite este de 3,6 milioane dolari S.U.A.
- Un microcredit poate avea o valoare nominală de până la 10.000 euro, acordat în lei.
- Perioada de rambursare a unui microcredit este de până la 36 de luni.
- Durata de aplicare a schemei de microcredite este de 56 de luni.
Drept imobiliar și al construcțiilor
Drept imobiliar și al construcțiilor
Textul legii
Textul legii
Cuprins (92)
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4 În înţelesul prezentei scheme de microcredite, următorii termeni de re
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 8
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Articolul 22 UIP - ANDIPRZM va proceda, conform procedurilor BIRD, la:
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Articolul 35
- Articolul 36
- Articolul 37
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
- Articolul 48
- Articolul 49
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 52
- Articolul 53
- Articolul 54
- Articolul 55
- Articolul 56
- Articolul 57
- Articolul 58
- Articolul 59
- Articolul 60
- Articolul 61
- Articolul 62
- Articolul 63
- Articolul 64
- Articolul 65
- Articolul 66
- Articolul 67
- Articolul 68
- Articolul 69
- Articolul 70
- Articolul 71
- Articolul 72
- Articolul 73
- Articolul 74 Agenţia de credit va monitoriza fiecare contract de microcreditare pri
- Articolul 75
- Articolul 76
- Articolul 77
- Articolul 78
- Articolul 79
- Articolul 80
- Articolul 81
- Articolul 82
- Articolul 83 Agenţiile de credit vor furniza ANDIPRZM următoarele raportări:
- Articolul 84
- Articolul 85
- Articolul 86
- Articolul 87
- Articolul 88
- Articolul 89
- Articolul 90
- Articolul 91
- Articolul 92
- Articolul 93
HOTĂRÂRE nr. 1.365 din 20 decembrie 2000 pentru aprobarea schemei de microcredite în vederea administrării fondului de 3,6 milioane dolari S.U.A. prevăzut în Acordul de împrumut nr. 4.509-RO acordat României de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 16 ianuarie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agentiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul UNIC Se aprobă schema de microcredite cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea administrării fondului de 3,6 milioane dolari S.U.A. stabilit în Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 10 octombrie 2000.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: ────────────── p. Ministrul industriei şi comerţului, Constantin Isbasoiu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor, Valentin Lazea, secretar de stat Anexă SCHEMA DE MICROCREDITE privind acreditarea agentiilor de credit în vederea administrării fondului de 3,6 milioane dolari S.U.A. prevăzut în Acordul de împrumut nr. 4.509-RO acordat României de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000
Capitolul 1
Dispoziţii generale
Articolul 1
Schema de microcredite, elaborata în baza Ordonanţei Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agentiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite, are scopul de a defini procedurile care să permită MIC ca prin ANDIPRZM sa dea în administrare fonduri publice constituite în baza bugetului de stat începând cu anul 2000, din resurse asigurate din Acordul de împrumut nr. 4.509-RO acordat României de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000, agentiilor de credit prin licitaţie organizată în condiţiile legii.
Articolul 2
Zona de operare a schemei de microcredite o reprezintă zonele miniere grupate în 5 regiuni de operare, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 1.
Articolul 3
Agenţiile de credit selectate în baza procedurilor şi criteriilor aprobate prin prezenta schema, care primesc în administrare fonduri pentru microcredite, sunt abilitate sa acorde microcredite numai solicitanţilor care îşi desfăşoară activitatea în regiunea de operare definită în anexa nr. 1, ce revine agenţiei respective.
Capitolul 2
Definiţii
Articolul 4În înţelesul prezentei scheme de microcredite, următorii termeni de referinţa se definesc astfel:
Capitolul 3
Fondul şi durata de aplicare a schemei de microcredite
Articolul 5
Fondul este constituit anual în baza bugetului de stat, începând cu anul 2001, din sursa cu valoare de 3,60 milioane dolari S.U.A., din resurse asigurate din Acordul de împrumut nr. 4.509-RO acordat României de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000, şi prevăzut în bugetul propriu al MIC destinat ANDIPRZM spre a fi dat în administrare agentiilor de credit pentru a fi transformat în microcredite. Intrările de credite externe destinate acordării de microcredite vor fi prevăzute în bugetul MIC, respectiv al ANDIPRZM, conform clasificaţiei functionale a cheltuielilor, la capitolul "Împrumuturi acordate", cod 86.01, subcapitolul "Împrumuturi acordate de agenţiile guvernamentale administrate prin genţiile de credit", cod 860113, iar în conformitate cu clasificatia economică, la titlul "Împrumuturi acordate", articolul "Împrumuturi", alineatul 80.12 "Împrumuturi acordate de agenţiile guvernamentale şi administrate prin agenţii de credit", asa cum prevede "Clasificatia veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat".
Articolul 6
Fondul total de 3,60 milioane dolari S.U.A. este împărţit pe cele 5 regiuni miniere, astfel cum au fost definite în anexa nr. 1:
Articolul ART. 7 Fondul de microcredite acordat în administrare unei agenţii de credit, printr-un contract pentru o regiune miniera, nu poate fi mai mare decât echivalentul în lei al unui milion de euro, calculat la cursul comunicat de BNR în ziua anterioară semnării contractului cu ANDIPRZM.
Articolul 8
Durata de aplicare a schemei de microcredite este de 56 de luni, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului pentru aprobarea prezentei scheme de microcredite, dacă printr-un alt act normativ nu se va prevedea altfel.
Capitolul 4
Obiectivele schemei de microcredite
Articolul 9
Sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale care au sub 50 de salariaţi încadraţi cu contract individual de muncă, a persoanelor autorizate sa desfăşoare activităţi independente şi asociaţiilor familiale constituite în baza Decretului-lege nr. 54/1990 sau a altor acte normative, precum şi a oricărei persoane fizice care prezintă o propunere fundamentată pentru iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri în zona de operare a schemei de microcredite.
Articolul 10
Stimularea angajării persoanelor fără loc de muncă, cu domiciliul în zona de operare a schemei de microcredite.
Articolul 11
Stimularea diversificării mediului economic prin dezvoltarea sectorului privat şi a activităţilor generatoare de profit din zona de operare a schemei de microcredite.
Articolul 12
Sprijinirea angajării persoanelor disponibilizate prin a deveni întreprinzători, beneficiari de microcredite pentru înfiinţarea de întreprinderi mici şi sprijinirea acestora în procesul de derulare a afacerilor pentru care s-a solicitat împrumutul.
Articolul 13
Sprijinirea întreprinzătorilor care îşi dezvolta afaceri în spaţiile oferite în cadrul incubatoarelor de afaceri ce urmează să fie realizate în 14 localităţi din zona de operare a schemei de microcredite, în cadrul programului "Centre de afaceri", parte a componentei "Atenuarea impactului social" a proiectului.
Articolul 14
Stabilirea criteriilor de selecţie a agentiilor de credit şi autorizarea agentiilor de credit selectate pentru acordarea de microcredite beneficiarilor din regiunile miniere prin intermediul unui mecanism de finanţare revolving şi în conformitate cu prevederile prezentei scheme de microcredite.
Articolul 15
Stimularea atragerii unor activităţi independente pentru intrarea în legalitate a acestora.
Capitolul 5
Tipul beneficiarilor de microcredite
Articolul 16
Societăţi comerciale cu capital integral privat, având sediul în una dintre localităţile aflate în aria geografică a zonei de operare a schemei de microcredite, cu un număr mai mic de 50 de salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă.
Articolul 17
Filiale ale societăţilor comerciale cu capital integral privat care desfăşoară activităţi economice în zona de operare a schemei de microcredite, filiale care au un număr mai mic de 50 de salariaţi angajaţi cu contract individual de muncă.
Articolul 18
Asociaţii familiale şi persoane autorizate sa desfăşoare activităţi independente constituite în baza Decretului-lege nr. 54/1990 sau a altor acte normative, care au sediul în zona de operare a schemei de microcredite.
Articolul 19
Orice persoană fizica care prezintă o propunere fundamentată pentru iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri în zona de operare a schemei de microcredite, în condiţiile în care urmează să fie autorizata potrivit legii.
Capitolul 6
Selectarea agentiilor de credit
Articolul 20
În termen de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului pentru aprobarea prezentei scheme de microcredite ANDIPRZM va proceda la promovarea unei campanii de informare publică, constând în:
Articolul 21
Până la data specificată în anunţul menţionat la art. 20 lit. a) agenţiile de credit interesate vor transmite către UIP ANDIPRZM scrisorile de intenţie la adresa şi persoana menţionate în anunţ.
Articolul 22UIP - ANDIPRZM va proceda, conform procedurilor BIRD, la:
Articolul 23
Ministrul industriei şi comerţului, coordonator al Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, conform Hotărârii Guvernului nr. 418/1999, va stabili prin ordin nivelul punctajelor pentru criteriile de evaluare tehnica din secţiunea a II-a "Date de referinţa" pct. 9.5.3, pe baza propunerilor UIP - ANDIPRZM, cu sprijinul UMP - MIC şi cu avizul directorului general al ANDIPRZM, cu respectarea procedurilor Băncii Mondiale. Aceste informaţii vor fi incluse în caietele de sarcini ce se vor transmite agentiilor de credit înscrise pe lista scurta.
Articolul 24
Caietul de sarcini va fi transmis prin curierat agentiilor de credit selectate în listele scurte, costurile cu curieratul fiind suportate conform Ordonanţei Guvernului nr. 11/2000 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000.
Articolul 25
Caietul de sarcini, astfel cum este prezentat în anexa nr. 3, întocmit conform formatului standard de selecţie a consultantilor pe baza costului şi a calităţii, editat de Banca Mondială în ianuarie 1997 şi revizuit în septembrie 1997 şi în ianuarie 1999, va conţine următoarele:
Articolul 26
Procedurile legate de depunerea ofertelor, corespondenta cu agenţiile de credit, notificările acestora, precum şi deschiderea ofertelor, evaluarea acestora şi negocierea contractului se vor face respectând procedurile prevăzute în ghidul Băncii Mondiale de selecţie a consultantilor pe baza costului şi a calităţii, editat de Banca Mondială în ianuarie 1997 şi revizuit în septembrie 1997 şi în ianuarie 1999.
Articolul 27
În termen de 14 zile calendaristice de la primirea avizului Băncii Mondiale privind respectarea procedurilor de evaluare, UIP - ANDIPRZM va invita castigatorii în vederea negocierii contractului pentru administrarea de fonduri de microcredite în regiunile miniere, a cărui forma-cadru este prezentată în anexa nr. 4.
Articolul 28
Comisia de negociere a contractului, constituită în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 418/1999, şi ale BIRD, este imputernicita sa negocieze contractul cu agenţia de credit desemnată câştigătoare, în perioada de valabilitate a ofertei acesteia.
Articolul 29
Dacă negocierile nu au condus la încheierea unui contract acceptabil în perioada de valabilitate a ofertei, specificată în caietul de sarcini, ANDIPRZM îşi rezerva dreptul ca după informarea BIRD sa oprească negocierile cu agenţia de credit selectata, notificandu-i în scris despre motivele pentru care au fost terminate negocierile.
Articolul 30
În termen de doua săptămâni de la notificarea (conform art. 29) agenţiei de credit respinse, UIP - ANDIPRZM va invita la negocieri următoarea agenţie de credit clasata în raportul final de evaluare, în condiţiile în care oferta acesteia se afla în perioada de valabilitate.
Articolul 31
UIP - ANDIPRZM, la primirea acordului de menţinere a ofertei de la următoarea agenţie de credit, va solicita aprobarea BIRD pentru prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei.
Articolul 32
Dacă oferta următoarei agenţii de credit clasate în raportul final de evaluare nu se estimeaza ca se va mai încadra în perioada de valabilitate a ofertei în perioada de negociere şi semnare a contractului, UIP - ANDIPRZM va solicita acesteia prelungirea perioadei de valabilitate.
Articolul 33
Dacă în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării agenţiei de credit clasate pe următorul loc în raportul final de evaluare aceasta nu va transmite un răspuns din care să rezulte acordul ei de a participa la negocieri, UIP - ANDIPRZM va solicita următoarea agenţie de credit clasata în raportul final de evaluare.
Capitolul 7
Nivelul de risc acceptat în recuperarea fondului public dat în administrare pentru acordarea de microcredite agentiilor de credit de către ANDIPRZM
Articolul 34
Nivelul de risc acceptat în recuperarea la bugetul de stat a fondului public gestionat de ANDIPRZM pentru a fi dat în administrare agentiilor de credit, în vederea transformarii în microcredite, este de maximum 15% din valoarea totală a microcreditelor acordate.
Articolul 35
Nivelul de risc acceptat prin prezenta schema de microcredite în recuperarea fondurilor publice date în administrare pentru acordarea de microcredite unei agenţii de credit de către ANDIPRZM va fi negociat de ANDIPRZM, dar nu poate depăşi 15% din valoarea totală a microcreditelor acordate de fiecare agenţie de credit.
Articolul 36
Fiecare agenţie de credit care administrează o parte din fondul de microcredite va crea un provizion pentru microcreditele restante şi în litigiu, cu valoare de minimum 50% din nivelul de risc acceptat în recuperarea fondurilor publice date în administrare pentru acordarea de microcredite.
Articolul 37
Microcreditele declarate de nerecuperat nu pot depăşi 15% din valoarea totală a microcreditelor acordate de fiecare agenţie de credit.
Articolul 38
Nivelul provizioanelor constituite de agenţiile de credit vor fi certificate de către un auditor independent angajat şi remunerat de către ANDIPRZM, conform art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000.
Capitolul 8
Circuitul financiar al fondurilor de microcredite
Articolul 39
Agenţia de credit selectata va deschide şi va menţine un cont de disponibil în valută la o banca comercială agreată de ANDIPRZM, destinat încasării sumelor în valută reprezentând tranşele din fondul de microcredite.
Articolul 40
UMP - MIC, la cererea UIP - ANDIPRZM, va vira în contul agenţiei de credit, deschis conform art. 39, sume reprezentând tranşele, până la limita fondului de microcredite care face obiectul contractului.
Articolul 41
UMP - MIC, la cererea UIP - ANDIPRZM, va alimenta contul de disponibil în lei al UIP - ANDIPRZM, deschis la Direcţia de trezorerie a municipiului Bucureşti, corespunzător sumelor cuvenite agentiilor de credit pentru serviciile de administrare.
Articolul 42
UIP - ANDIPRZM va plati sume agenţiei de credit, reprezentând costurile operationale pentru perioada de iniţiere a schemei de microcredite, corespunzător contractului negociat.
Articolul 43
Agenţia de credit selectata va deschide şi va menţine un cont de disponibil în lei pentru microcredite la o banca comercială agreată de ANDIPRZM pentru transferul sumelor în lei la o filiala a trezoreriei statului din una dintre cele mai apropiate localităţi de biroul acesteia din zona de operare şi pentru încasarea rambursarilor de la beneficiari.
Articolul 44
Agenţia de credit selectata va deschide şi va menţine un cont de disponibil în lei la o banca comercială agreată de ANDIPRZM, destinat încasării dobânzilor obţinute de la beneficiarii de microcredite.
Articolul 45
Agenţia de credit selectata va deschide şi va menţine un cont de disponibil în lei la filiala trezoreriei statului din zona în care îşi desfăşoară activitatea, în care va incasa sumele provenite din contul deschis conform art. 43 şi sumele cuvenite pentru serviciile de administrare.
Articolul 46
Agenţia de credit va schimba valuta din contul de la banca comercială, va transfera sumele în lei obţinute în contul deschis conform art. 43, din care le va transfera în contul sau de la trezoreria statului. Sumele în lei din contul de trezorerie vor fi transferate în conturile de trezorerie ale beneficiarilor sau vor servi la achitarea facturilor furnizorilor beneficiarilor.
Articolul 47
Beneficiarii vor incasa sumele reprezentând microcreditul în contul lor de la trezoreria statului (pentru capital de lucru, plata furnizorilor) sau vor primi bunurile şi/sau serviciile contractate şi achitate direct de agenţia de credit, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu agenţia de credit.
Articolul 48
Prima transa din fondul care face obiectul contractului, acordată agenţiei de credit, va fi negociata şi prevăzută prin contract până la limita maxima de 200.000 dolari S.U.A., în funcţie de vechimea în domeniu, de volumul de microcredite derulate şi de rata actuala de rambursare.
Articolul 49
Valoarea următoarelor transe, până la limita fondului care face obiectul contractului, va fi solicitată ANDIPRZM de către agenţia de credit pe baza necesarului de finanţare întocmit în urma selectării cererilor de microcredite.
Articolul 50
Valoarea minima a unei transe va fi de 50.000 dolari S.U.A.
Articolul 51
Beneficiarii vor rambursa microcreditul, conform prevederilor din contract, în contul deschis conform art. 43.
Articolul 52
Beneficiarii vor rambursa dobânda în contul deschis conform art. 44.
Articolul 53
Sumele colectate din rambursări de microcredite în contul deschis conform art. 43 vor fi transferate în contul deschis conform art. 45 pentru plata sumelor către beneficiari sau furnizorii beneficiarilor din noile microcredite acordate.
Articolul 54
Sumele colectate din plata dobânzilor aferente microcreditelor, conform art. 44, vor fi utilizate pentru plata comisionului agenţiei de credit, astfel cum a fost convenit prin contract, excedentul fiind virat în contul deschis conform art. 43, reluand ciclul de finanţare.
Articolul 55
Sumele colectate de agenţiile de credit în contul deschis conform art. 43 din rambursări de microcredite începând cu a 57-a luna de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se vor vira într-un cont de disponibil în lei deschis de ANDIPRZM la trezoreria statului, destinat rambursarilor de microcredite.
Articolul 56
ANDIPRZM, în conformitate cu art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000, va restitui lunar MF sumele colectate, dacă Guvernul României nu va emite o noua reglementare care să decidă continuarea schemei de microcredite.
Articolul 57
Toate operaţiunile de încasări şi plati ale agenţiei de credit vor fi raportate lunar către ANDIPRZM.
Articolul 58
Utilizarea fondurilor provenite din dobânzi pentru acoperirea cheltuielilor operationale şi, dacă este cazul, transformarea excedentului în microcredite se vor efectua după obţinerea aprobării scrise a ANDIPRZM.
Capitolul 9
Garanţiile şi nivelul dobânzilor
Articolul 59
Agenţia de credit va negocia cu fiecare beneficiar de microcredite valoarea şi natura garanţiilor considerate acceptabile pentru fiecare proiect, în funcţie de evaluarea riscului facuta de aceasta.
Articolul 60
Nivelul garanţiilor solicitate de agenţia de credit va fi stabilit în funcţie de fiecare proiect, astfel încât sa acopere în măsura cat mai mare valoarea nominală a microcreditului.
Articolul 61
Responsabilitatea privind aprecierea valorii garanţiei pentru fiecare microcredit revine în exclusivitate agenţiei de credit.
Articolul 62
Capitolul 10
Modul de administrare a fondului public acordat agentiilor de credit ca fonduri pentru a fi transformate în microcredite
Articolul 63
În termen de 30 de zile calendaristice de la semnarea contractului cu fiecare agenţie de credit, aceasta va proceda la promovarea unei campanii de informare publică iniţiale constând în:
Articolul 64
Agenţia de credit va organiza campanii de informare publică în timpul derulării programului ori de câte ori considera ca este necesar, care vor fi realizate în cadrul programului de informare publică al componentei "Atenuarea impactului social" a proiectului.
Articolul 65
În maximum 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului agenţia de credit va prezenta ANDIPRZM primul raport privind îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare, astfel cum au fost convenite prin contract.
Articolul 66
Începând cu data specificată prin campania publicitara solicitanţii se vor adresa cu cereri agenţiei de credit în vederea contractării de microcredite.
Articolul 67
Agenţiile de credit, în temeiul art. 11 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000, vor proceda la analiza şi evaluarea cererilor utilizând metodologia din oferta în baza căreia au fost acreditate, anexa la contractul încheiat cu ANDIPRZM.
Articolul 68
Metodologia prezentată în oferta va fi întocmită pe baza indrumarilor procedurale formulate în anexa nr. 6 şi va face parte din contractul încheiat cu ANDIPRZM.
Articolul 69
În termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii agenţiile de credit sunt obligate sa notifice solicitanţilor asupra deciziei.
Articolul 70
În perioada de fundamentare a deciziei agenţia de credit poate cere informaţii suplimentare solicitanţilor.
Articolul 71
Agenţia de credit are obligaţia sa sprijine solicitanţii la întocmirea documentelor prevăzute în metodologie pentru obţinerea de microcredite.
Articolul 72
Solicitanţii ale căror cereri au primit decizii favorabile se vor prezenta la agenţia de credit pentru negocierea şi semnarea contractului, al cărui format standard este prezentat în anexa nr. 7.
Articolul 73
Agenţia de credit va semna contractele şi va acorda microcredite în limita sumelor disponibile în contul deschis conform art. 39, a sumelor disponibile în contul în lei, deschis conform art. 42, şi a graficelor de programare a rambursarilor.
Articolul 74Agenţia de credit va monitoriza fiecare contract de microcreditare prin:
Articolul 75
Limita maxima a dobânzilor practicate de agenţia de credit va fi negociata şi stabilită în contractul cu ANDIPRZM, iar modificarea acesteia nu va afecta contractele de microcreditare semnate anterior datei de modificare.
Articolul 76
Ca urmare a raportului de evaluare, ANDIPRZM îşi rezerva dreptul ca, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000, sa notifice în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobarea acestuia de către CCIP constatările privind nerespectarea prevederilor din schema de microcredite, a clauzelor contractuale dintre ANDIPRZM şi agenţia de credit, precum şi dintre agenţia de credit şi beneficiarii de microcredite.
Articolul 77
Dacă în termen de 45 de zile calendaristice de la notificare agenţia de credit nu se reincadreaza în prevederile respective, ANDIPRZM va rezilia unilateral contractul.
Articolul 78
Dacă din raportul de evaluare rezultă încălcări de natura penală sau civilă, în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobarea raportului în CCIP, ANDIPRZM va lua toate măsurile necesare conform art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000.
Articolul 79
În condiţiile rezilierii contractului în conformitate cu art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000, ANDIPRZM va prelua toate obligaţiile ce decurg din administrarea fondului pentru microcredite de către agenţia de credit şi va putea: (1) să le dea în administrare pe baza criteriilor de performanţă demonstrate unei alte agenţii de credit selectate anterior şi în conformitate cu prevederile procedurale ale Băncii Mondiale, specificate în ghidul de selecţie a consultantilor pe baza costului şi a calităţii, editat de Banca Mondială în ianuarie 1997 şi revizuit în septembrie 1997 şi în ianuarie 1999; (2) sa desemneze prin licitaţie şi să semneze contract cu o alta agenţie de credit.
Articolul 80
Agenţia de credit rămâne răspunzătoare după perioada de aplicare a schemei de microcredite de încasarea ratelor de rambursare a microcreditelor în derulare şi de restituirea acestora către ANDIPRZM în vederea rambursarii fondului la bugetul de stat, conform art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000.
Articolul 81
În termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea contractului agenţia de credit va vira către ANDIPRZM contravaloarea provizioanelor acumulate pe perioada de derulare a acestuia.
Articolul 82
Eventualele diferenţe pozitive dintre costurile de administrare evaluate şi cheltuielile efective de administrare înregistrate de către agenţia de credit şi evidentiate în bilanţul contabil anual şi în raportul de audit vor reintregi fondul pentru acordarea de microcredite.
Capitolul 11
Mecanismul de raportare, evaluare, supraveghere şi control al activităţilor agentiilor de credit
Articolul 83Agenţiile de credit vor furniza ANDIPRZM următoarele raportări:
Articolul 84
Agenţiile de credit vor colabora cu colectivele zonale în ceea ce priveşte cerinţele de monitorizare şi raportare specificate în contractul negociat între agenţia de credit şi ANDIPRZM.
Articolul 85
Agenţia de credit are obligaţia sa notifice ANDIPRZM ori de câte ori apare o deviere de natura sa pună în pericol buna desfăşurare a contractului dintre agenţia de credit şi ANDIPRZM.
Articolul 86
La primirea notificării de la agenţia de credit directorul general al ANDIPRZM va numi prin decizie o comisie însărcinată cu verificarea şi cu propunerea de soluţii de rezolvare.
Articolul 87
Agenţia de credit are obligaţia să efectueze înregistrările contabile referitoare la fondul de microcredite şi la costurile de administrare în concordanta cu standardele naţionale şi internaţionale, fiind responsabilă de corectitudinea acestor înregistrări.
Articolul 88
Agenţia de credit va permite accesul ANDIPRZM la înregistrările întocmite conform art. 87, în timpul programului de lucru al zilelor lucrătoare, după notificarea de către ANDIPRZM cu doua zile înainte.
Articolul 89
Articolul 90
Agenţia de credit va pune la dispoziţie ANDIPRZM raportul de audit şi toate documentele necesare pentru evaluarea anuală de către ANDIPRZM a performantelor agenţiei de credit, o dată cu raportul anual.
Capitolul 12
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Articolul 91
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta schema de microcredite.
Articolul 92
Prezenta schema de microcredite a fost elaborata de ANDIPRZM şi MIC şi face referire în exclusivitate la administrarea fondului de microcredite finanţat din resurse asigurate din Acordul de împrumut nr. 4.509-RO acordat României de Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 13 octombrie 1999 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2000.
Articolul 93
Pe măsura aplicării schemei de microcredite prezenta metodologie va putea fi amendata, la solicitarea directorului general al ANDIPRZM, cu aprobarea BIRD, de către Ministerul Industriei şi Comerţului.
Anexa 1 ──────── la schema de microcredite ────────────────────────── Anexa 2 ──────── la schema de microcredite ────────────────────────── ROMÂNIA PROIECTUL de închidere a minelor şi atenuare a impactului social Împrumut nr. 4.509-RO Administrarea schemei de microcredite Scrisori de intenţie ● Aceasta cerere de scrisori de intenţie urmează Notei generale de procurare pentru acest proiect, care a fost publicată în Development Business nr. xxx din xx.xx.2000.
Guvernul României a primit un împrumut de la Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 44,5 milioane dolari S.U.A., pentru finanţarea Proiectului de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social. Se intenţionează ca porţiuni din acest împrumut să fie folosite pentru plati în cadrul acestui proiect, în vederea achiziţionării de servicii de consultanţa pentru administrarea schemei de microcredite.
Componenta de atenuare a impactului social din cadrul Proiectului de închidere a minelor şi atenuare a impactului social include o subcomponenta care înfiinţează un fond de microcredite ce va fi administrat de agenţii de credit în 14 regiuni miniere. Programul va fi implementat de agenţii de credit care vor administra fondul în concordanta cu cerinţele schemei de operare prezentate într-un manual de operare (care urmează să fie pus la dispoziţie de ANDIPRZM). Obiectivul proiectului este de a facilita crearea de noi locuri de muncă şi de a incuraja întreprinzătorii să îşi dezvolte afaceri prin care să angajeze persoane fără locuri de muncă. Vor fi acordate, de asemenea, microcredite pentru înfiinţarea de întreprinderi mici care vor primi asistenţa în dezvoltare şi în menţinerea locurilor de muncă create. Principalele obiective ale subcomponentei sunt dezvoltarea capacităţii antreprenoriale a persoanelor din regiunile miniere, crearea unui mediu de afaceri favorabil, angajarea unui număr considerabil de şomeri, crearea de strategii de dezvoltare regionala.
În vederea stimulării dezvoltării întreprinderilor mici în zonele miniere afectate se va acorda finanţare din împrumutul BIRD pentru înfiinţarea şi operarea unui fond de microcredite.
Pentru o buna administrare a proiectului regiunile miniere afectate au fost grupate în 5 regiuni denumite, după locul în care se afla colectivele zonale ale ANDIPRZM, după cum urmează:
Regiunile au fost numerotate astfel doar în scopuri administrative, fiecare dintre ele având aceeaşi prioritate de dezvoltare.
Acest proiect intenţionează sa angajeze agenţii de credit ca administratori ai fondurilor de microcredite pentru una sau mai multe dintre regiunile stabilite prin licitaţie. Potentialii contractori sunt invitaţi sa liciteze pentru administrarea fondului de microcredite în una, în toate sau într-o combinaţie a acestor regiuni şi sa specifice clar în scrisorile lor de intenţie alegerea facuta. Fiecare regiune face obiectul unei licitaţii separate.
Licitatorii potenţiali trebuie: ● să fie constituiţi legal şi să poată acorda microcredite în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000; ● sa furnizeze detalii privind experienta în implementarea fondurilor de microcredite şi portofoliul managementului, menţionând ratele de delincventa, ratele de rambursare, ratele de pierderi şi profitabilitatea; ● sa furnizeze denumirea tuturor organizaţiilor care le-au acordat contracte pentru administrarea unor fonduri de microcredite, menţionând adrese, numere de telefon, persoane de contact, precum şi un raport scurt asupra activităţilor desfăşurate şi rezultatelor obţinute; ● sa numească un partener care să fie înregistrat în România, prezentând decizia judecătorească ce da acestei organizaţii dreptul sa funcţioneze în România, o copie de pe Monitorul Oficial al României în care s-a publicat autorizarea şi o copie de pe codul fiscal al organizaţiei; ● sa furnizeze detalii despre portofoliul lor de microcredite, împreună cu copii de pe rapoartele auditate de către un auditor independent pentru ultimii 3 ani; ● experienta locală ar putea fi un avantaj; ● sa furnizeze o copie de pe monografia contabila şi de pe manualul de proceduri contabile ale organizaţiei; ● sa furnizeze detalii despre proiectele de dezvoltare de întreprinderi, metodologia de evaluare a proiectelor, procedurile de monitorizare a creditelor; ● sa furnizeze o copie de pe organigrama organizaţiei; ● sa furnizeze un raport privind instruirea personalului sau şi programele de dezvoltare; ● sa furnizeze un plan al programului, care să definească în mod clar metodologia de implementare a proiectului şi rezultatele asteptate, însoţit de un orar corespunzător; ● sa furnizeze un buget detaliat al proiectului; ● sa furnizeze o descriere (cu exemple) a sistemelor de evaluare şi monitorizare a creditelor; ● sa furnizeze curricula-vitae ale personalului de baza care va fi implicat în implementarea proiectului. Se asteapta ca personalul sa demonstreze experienta practica în organizarea şi în administrarea programelor de microcredite şi abilitate în întreţinerea relaţiilor cu omologii, partenerii şi cu organizaţiile asociate; ● să prezinte documente care să demonstreze ca la data participării la licitaţie nu au obligaţii fiscale restante.
ANDIPRZM invita consultanţii eligibili să îşi exprime interesul în furnizarea acestor servicii. Consultanţii interesaţi trebuie să furnizeze informaţii care să ateste ca sunt calificaţi pentru serviciile solicitate (broşuri, descrierea unor sarcini similare, experienta în condiţii similare, personal disponibil cu competente necesare). Consultanţii se pot asocia pentru a-şi ridica calificarile.
Consultanţii vor fi aleşi prin metoda de selecţie având la baza costul şi calitatea, ale carei proceduri sunt prezentate în Ghidul Băncii Mondiale - Selectarea şi angajarea consultantilor de către imprumutatii Băncii Mondiale - ianuarie 1997 (revizuit în septembrie 1997 şi în ianuarie 1999).
Consultanţii interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la adresa menţionată mai jos. Scrisorile de intenţie pot fi transmise la adresa de mai jos până la data de xx.xx.2000.
Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere Unitatea de Implementare a Proiectului Doamna Elena Gheorghe, director UIP Calea Victoriei nr. 152-154, mezanin, camerele 18-19, Bucureşti, România Telefon/Fax: 401 231 66 33 Fax: 401 650 4173 E-mail: egheorghe@alfa.imi.ro Anexa 3 ─────── la schema de microcredite ────────────────────────── CAIET DE SARCINI pentru selectarea şi acreditarea agentiilor de credit pentru administrarea fondului public de 3,60 milioane dolari S.U.A. pentru a fi transformat în microcredite
Secţiunea I - Scrisoare de invitaţie
Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere, Calea Victoriei nr. 152-154, camerele 18-19, mezanin, Bucureşti, România Tel./Fax: 004 01 231 66 33, e-mail: egheorghe@alfa.imi.ro Către [Se va înscrie numele agenţiei de credit selectate în lista scurta.]*1) 1. Guvernul României a primit un împrumut (denumit în continuare împrumut) de la Banca Mondială, care să finanteze costuri pentru Proiectul de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social, urmând sa utilizeze o parte din acesta pentru plăţile stipulate în acest contract.
Detaliile privind serviciile solicitate sunt specificate în Termenii de referinţa (secţiunea a V-a).
Cu stima, ......... (director UIP ANDIPRZM) Secţiunea a II-a - Informaţii pentru agenţiile de credit 1. Introducere 1.1. ANDIPRZM va selecta o agenţie de credit dintre cele nominalizate în scrisoarea de invitaţie (denumite în continuare agenţii de credit), în conformitate cu metodele de selecţie specificate în prezentul caiet de sarcini, detaliate în editia Ghidului pentru selectarea şi angajarea consultantilor de către imprumutatii Băncii Mondiale, publicat de Banca Mondială în ianuarie 1997 şi revizuit în septembrie 1997 şi în ianuarie 1999 (Ghidul pentru servicii de consultanţa).
1.2. Agenţiile de credit sunt invitate să depună o ofertă tehnica şi o ofertă financiară, întocmite în conformitate cu specificăţiile conţinute în secţiunea a II-a pct. 3 (Pregătirea ofertelor). Oferta declarata câştigătoare în urma evaluării constituie baza pentru negocierea şi semnarea contractului de către ANDIPRZM cu agenţia de credit selectionata.
1.3. Contractul va fi derulat în conformitate cu etapele indicate în secţiunea a II-a pct. 9.1.3 (Date de referinţa).
1.4. Agenţiile de credit trebuie să se familiarizeze cu condiţiile locale pe care le vor avea în vedere la pregătirea ofertelor. Pentru a obţine informaţii iniţiale cu privire la serviciile care fac obiectul ofertei şi la condiţiile locale agenţiile de credit sunt invitate sa viziteze ANDIPRZM şi sa ia parte la conferinţa de clarificări organizată la data şi în locul prevăzute în secţiunea a II-a pct. 9.1.4 înainte de prezentarea ofertei. Participarea la conferinţa de clarificări şi efectuarea de vizite la ANDIPRZM sunt opţionale. Reprezentanţii oficiali ai agentiilor de credit vor contacta persoanele oficiale ale căror date de identificare sunt înscrise în secţiunea a II-a pct. 9.1.4 şi 9.2.1 (Date de referinţa), pentru a face aranjamentele necesare în vederea vizitei sau pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la conferinţa de clarificare înainte de depunerea ofertelor. Reprezentanţii oficiali ai agentiilor de credit trebuie să planifice cu reprezentanţii oficiali ai ANDIPRZM efectuarea în timp util a vizitelor.
1.5. ANDIPRZM va facilita accesul la serviciile specificate în secţiunea a II-a pct. 9.1.5 (Date de referinţa), necesare pentru desfăşurarea serviciilor prestate, şi va da informaţii relevante cu privire la proiect.
1.6. Agenţiile de credit sunt informate ca: (i) cheltuielile generate de pregătirea ofertelor, negocierea contractului şi vizitele la ANDIPRZM nu se rambursează din costurile contractului; (îi) ANDIPRZM nu este obligată sa accepte ofertele depuse.
1.7. Reglementările Băncii Mondiale impun agentiilor de credit să ofere servicii obiective, impartiale şi profesionale pe toată durata contractului, fără nici un interes în ceea ce priveşte activităţile viitoare ale acestora, şi sa evite conflictele cu alte contracte sau cu propriile interese. Agenţiile de credit nu vor fi angajate pentru contracte ce intră în conflict cu obligaţiile curente sau anterioare către alţi clienţi sau care pot face imposibila derularea în cele mai bune condiţii a contractului în interesul ANDIPRZM.
1.7.1. Fără să contravină prevederilor generale ale acestor reglementări, agenţiile de credit nu vor fi angajate dacă se găsesc în una dintre următoarele situaţii:
1.7.2. Agenţiile de credit pot fi angajate în continuare pentru servicii de acelaşi tip, atunci când continuitatea este esenţială, astfel cum este indicată în secţiunea a II-a pct. 9.1.7.2, după cum s-a menţionat în paragraful 1.7.1. a), în funcţie de performanţele acestora în îndeplinirea sarcinilor. Decizia de angajare în continuare a unei agenţii de credit pentru servicii de acelaşi tip, precum şi de alegere a acesteia aparţine în exclusivitate ANDIPRZM.
1.7.3. Orice participare a agenţiei de credit, a personalului acesteia sau a asociaţilor săi, anterioară sau în curs de desfăşurare, în legătură cu o sarcina din cadrul unui contract parte a proiectului în derulare cu Banca Mondială, poate avea ca rezultat respingerea ofertei. Agenţiile de credit vor clarifica situaţia cu ANDIPRZM înainte de pregătirea ofertei.
1.8. Reglementările Băncii Mondiale cer ca atât Împrumutatul (inclusiv beneficiarii de împrumuturi bancare), cat şi agenţiile de credit beneficiare ale contractelor finanţate de banca să respecte cele mai înalte standarde de etica profesională atât în timpul selecţiei, cat şi pe parcursul derulării acestora. În conformitate cu aceste reglementări Banca Mondială:
1.9. Agenţiile de credit nu trebuie să fie incluse în declaraţia de neeligibilitate pentru practici frauduloase şi de corupţie, în conformitate cu paragraful 1.8.
1.10. Agenţiile de credit vor furniza, astfel cum este descris în formularul de prezentare a ofertei financiare (secţiunea a IV-a), informaţii cu privire la comisioane şi gratuităţi (dacă exista) plătite sau care trebuie plătite către intermediari pentru desfăşurarea de servicii, prevăzute în oferta depusa, dacă firmei i se acordă contractul.
1.11. Agenţiile de credit vor avea în vedere prevederile referitoare la frauda şi corupţie, astfel cum sunt stipulate în anexa nr. 4 la schema de microcredite (contractul dintre ANDIPRZM şi agenţia de credit), în conformitate cu clauzele cuprinse în secţiunea a II-a pct. 9 (Date de referinţa).
2.2. În orice moment anterior prezentării ofertei ANDIPRZM poate, indiferent de motiv, fie din proprie iniţiativă, fie ca răspuns la o cerere de clarificare, sa amendeze caietul de sarcini. Orice amendament va fi emis în scris, sub forma de anexa. Anexele vor fi transmise prin posta, telex, fax sau prin posta electronică către toate agenţiile de credit şi vor constitui documente obligatorii pentru acestea. ANDIPRZM poate, la latitudinea sa, sa extindă termenul limita de prezentare a ofertelor.
3.2. Oferta tehnica Pentru pregătirea ofertei tehnice se recomanda agentiilor de credit sa examineze în detaliu documentele ce constituie prezentul caiet de sarcini. Deficientele materiale (omiterea completării unui formular) în furnizarea informaţiilor cerute prin caietul de sarcini pot conduce la refuzul unei oferte.
3.3. În perioada de pregătire a ofertei tehnice se recomanda agentiilor de credit sa acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte: (i) în cazul în care o agenţie de credit considera că nu are toate calificarile şi autorizările cerute de caietul de sarcini poate obţine întregul set de calificări şi autorizari prin asocierea cu consultanţi individuali şi/sau cu alte agenţii de credit sau persoane juridice sub forma unui joint-venture. Agenţiile de credit se pot asocia cu alte agenţii de credit invitate sa participe la prezentul contract numai cu aprobarea ANDIPRZM, în conformitate cu precizările cuprinse în secţiunea a II-a pct. 9.3.3.(i). Agenţiile de credit trebuie să obţină aprobarea ANDIPRZM pentru a intra într-un joint-venture cu agenţiile de credit care nu au fost invitate să depună oferte. Agenţiile de credit sunt încurajate în găsirea de agenţii de credit locale, pentru intrarea în joint-venture cu acestea sau pentru a contracta o parte din sarcini; (îi) este de dorit ca majoritatea personalului cu funcţii-cheie propus să fie angajat permanent al agenţiei de credit sau să aibă o relaţie de lucru stabilă şi extinsă cu aceasta; (iii) personalul propus trebuie să aibă experienta minima indicată în secţiunea a II-a pct. 9.3.3.(iv) şi, de preferinta, să aibă experienta de lucru în condiţii similare cu cele din ţara ANDIPRZM; (iv) nu se permite prezentarea în oferta tehnica de personal alternativ, putând fi prezentat un singur curriculum vitae pentru fiecare funcţie; (v) rapoartele care trebuie emise de către agenţiile de credit, ca parte integrantă a sarcinilor, trebuie să fie redactate în limba (limbile) specificată (specificate) în secţiunea a II-a pct. 9.3.3.(vi). Este de dorit ca personalul firmei sa cunoască limba română.
3.4. Oferta tehnica, astfel cum se solicita prin formularele standard, va furniza următoarele informaţii (secţiunea a III-a B): (i) o scurta descriere privind organizarea firmei, precum şi prezentarea experientelor recente similare sarcinilor cerute în secţiunea a V-a - Termenii de referinţa; (îi) orice comentarii sau sugestii cu privire la Termenii de referinţa sau asupra informaţiilor, listei cuprinzând serviciile şi facilităţile ce vor fi oferite de ANDIPRZM (secţiunea a III-a C); (iii) o descriere a metodologiei şi a planului de lucru pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor (secţiunea a III-a D). (iv) lista cuprinzând personalul propus, pe specialităţi, responsabilităţile fiecărui membru al echipei, precum şi orarul acestora (secţiunea a III-a E); (v) curriculum vitae recent, semnat de personalul propus şi de reprezentantul autorizat pentru depunerea ofertei (secţiunea a III-a F). Informaţiile-cheie includ pregătirea, experienta, vechimea în firma, precum şi nivelul responsabilităţilor în cadrul diferitelor angajamente din perioada ultimilor 10 ani; (vi) estimarea numărului total al personalului necesar pentru executarea angajamentului, împreună cu diagrame organizatorice cu timpul propus pentru fiecare membru al echipei (secţiunea a III-a E şi G); (vii) o descriere detaliată a metodologiei propuse, a personalului şi a monitorizarii instruirii, astfel cum este prevăzut în secţiunea a II-a pct. 9.3.4.(vii); (viii) orice informaţie suplimentară, astfel cum este solicitată în secţiunea a II-a pct. 9.3.4.(viii).
3.5. Oferta tehnica nu va include informaţii financiare.
3.6. Oferta financiară Pentru pregătirea ofertei financiare agenţiile de credit trebuie să ţină seama de cerinţele şi de condiţiile cerute în caietul de sarcini. Oferta financiară trebuie să fie elaborata în conformitate cu formularele standard (secţiunea a IV-a). Aceasta conţine lista cuprinzând toate costurile aferente sarcinilor: a) remunerarea personalului (din afară tarii sau local, la sediu sau pe teren); b) cheltuieli rambursabile, cum ar fi deplasări (diurna, cazare), transport (internaţional şi local), indemnizaţii pentru asigurarea traiului, servicii şi echipamente (autovehicule, birotica, mobila şi aprovizionari), închirieri de birouri şi spaţii de locuit, asigurări, tipărirea documentelor, monitorizare, precum şi de instruire în cazul în care aceasta constituie o componenta principala a sarcinilor. Aceste costuri trebuie să fie defalcate pe activităţi şi, dacă este cazul, pe cheltuieli efectuate local şi în străinătate.
3.7. Oferta financiară trebuie să estimeze, sub forma unei sume separate, toate impozitele locale (inclusiv asigurări sociale), taxe, onorarii, precum şi orice alte impuneri prevăzute, în conformitate cu legislaţia română în domeniu, pentru consultanţi, subconsultanţi sau alţi angajaţi (care nu sunt din ţara sau care sunt rezidenţi permanenţi în România), dacă în secţiunea a II-a pct. 9 nu se specifică altfel.
3.8. Agenţiile de credit pot sa exprime costul serviciilor lor în moneda oricărei tari membre a Băncii sau în moneda unica europeană. Agenţiile de credit nu pot folosi mai mult de trei valute în exprimarea ofertei financiare. ANDIPRZM cere agenţiei de credit sa exprime partea din costul ofertei reprezentând costurile locale în moneda naţionala, astfel cum este prevăzut în secţiunea a II-a pct. 9.3.8.
3.9. Comisioanele şi gratuitatile, dacă exista, plătite sau care trebuie plătite de către agenţiile de credit, referitoare la sarcinile respective, vor fi menţionate în formularul de prezentare a ofertei financiare (secţiunea a IV-a).
3.10. Datele de referinţa (secţiunea a II-a pct. 9) indica perioada pentru care ofertele trebuie să rămână valabile după data la care au fost depuse. Pe parcursul acestei perioade agenţia de credit trebuie să aibă disponibil personalul de specialitate propus pentru sarcinile din Termenii de referinţa. ANDIPRZM trebuie să depună toate eforturile pentru a încheia negocierile pe parcursul acestei perioade. În cazul în care ANDIPRZM doreşte sa extindă perioada de valabilitate a ofertelor agenţiile de credit care nu sunt de acord cu această măsură au dreptul sa refuze prelungirea perioadei de valabilitate a ofertelor lor.
4.2. Un reprezentant autorizat al firmei va semna fiecare pagina a ofertei. Împuternicirea reprezentantului autorizat va fi confirmată prin procura care va fi anexată la oferta.
4.3. Pentru fiecare propunere agenţiile de credit trebuie să depună numărul de copii indicat (secţiunea a II-a pct. 9.4.3). Fiecare oferta tehnica şi oferta financiară va fi marcată cu "original" sau "copie", după caz. În cazul în care exista diferenţe între copii şi original, originalul va prevala.
4.4. Exemplarul original şi copiile de pe oferta tehnica vor fi introduse într-un plic sigilat pe care se va menţiona "oferta tehnica", iar exemplarul original împreună cu copiile de pe oferta financiară, într-un plic sigilat pe care se va menţiona "oferta financiară", precum şi avertismentul "Nu deschideti în acelaşi timp cu oferta tehnica.". Cele doua plicuri vor fi introduse într-un alt plic, iar acesta va fi sigilat. Pe acest plic exterior se vor înscrie adresa la care se depun ofertele, precum şi orice alte informaţii cuprinse în secţiunea a II-a pct. 9 şi anunţul "A nu se deschide decât în prezenta comisiei de evaluare.".
4.5. Ofertele tehnice şi ofertele financiare trebuie trimise la adresa şi până la data precizate în secţiunea a II-a pct. 9. Orice oferta primită după încheierea perioadei de depunere va fi returnată fără să fie deschisă.
4.6. După expirarea termenului limita pentru depunerea ofertelor propunerea tehnica va fi deschisă imediat de către comisia de deschidere şi evaluare. Oferta financiară va rămâne sigilată şi va fi păstrată de un auditor public sau de către o autoritate independenta până în momentul în care se face deschiderea publică a ofertelor depuse.
5.2. Evaluatorii ofertelor tehnice nu au acces la ofertele financiare până când nu se încheie evaluarea tehnica, inclusiv verificarea din partea băncii şi emiterea scrisorii conţinând acordul Băncii.
Evaluarea ofertelor tehnice ─────────────────────────── 5.3. Comisia de evaluare numita de ANDIPRZM, ca întreg, şi fiecare membru al acesteia, individual, evalueaza ofertele pe baza compatibilitatii acestora cu termenii de referinţa, aplicând criterii de evaluare, subcriterii (de obicei nu mai mult de trei pentru fiecare criteriu) şi sistemul de punctare specificat în secţiunea a II-a pct. 9.5.3. Fiecărei oferte i se va acorda un punctaj tehnic (St). În aceasta etapa o ofertă poate fi respinsă în cazul în care nu răspunde aspectelor importante din Termenii de referinţa sau nu obţine minimum de punctaj tehnic indicat în secţiunea a II-a pct. 9.5.3.
5.4. Deschiderea publică şi evaluarea ofertelor financiare: ierarhizarea ofertelor în funcţie de metoda de selecţie bazată pe cost şi calitate.
5.5. După încheierea evaluării ofertelor tehnice ANDIPRZM va notifica agenţiile de credit ale căror oferte nu au întrunit punctajul minim sau au fost considerate necorespunzătoare în raport cu caietul de sarcini sau cu Termenii de referinţa, indicând faptul ca ofertele financiare ale acestora vor fi returnate sigilate după încheierea procesului de selecţie. În acelaşi timp ANDIPRZM va informa agenţiile de credit care au întrunit punctajul minim de calificare, indicând data şi locul stabilite pentru deschiderea ofertelor financiare. Data de deschidere a acestora nu va fi mai devreme de doua săptămâni de la data notificării. Notificarea poate fi transmisă prin scrisoare recomandată, prin fax sau prin posta electronică.
5.6. Deschiderea publică a ofertelor financiare se va face în prezenta reprezentanţilor agentiilor de credit care doresc sa participe. Numele agentiilor de credit, punctajele ofertelor tehnice, precum şi preţurile propuse vor fi citite şi înregistrate în momentul deschiderii ofertelor financiare. ANDIPRZM va pregati procesul-verbal al şedinţei de deschidere publică.
5.7. Comisia de deschidere şi evaluare va stabili dacă ofertele financiare sunt complete (dacă conţin costurile pentru toate articolele din oferta tehnica corespunzătoare, iar în caz contrar ANDIPRZM va face calculatia costurilor şi le va include în costul iniţial al ofertei), va corecta orice greşeli de calcul şi va converti preţurile în moneda specificată în secţiunea a II-a pct. 9. Rata de schimb oficială folosită, preluată din sursa indicată în secţiunea a II-a pct. 9, va fi cea în vigoare la data indicată în secţiunea a II-a pct. 9. Evaluarea va exclude acele taxe, impozite, onorarii şi reţineri, precum şi alte impuneri în conformitate cu prevederile legii în vigoare şi care se aplică consultantilor străini, persoane fizice, şi celor care nu sunt rezidenţi permanenţi (care vor fi plătite în conformitate cu prevederile contractului, cu excepţia cazurilor în care consultantul este scutit), care sunt estimate în prevederile paragrafului 3.7.
5.8. În cazul selecţiei bazate pe calitate şi cost, ofertei financiare celei mai scăzute (Fm) i se va acorda un punctaj financiar (Sf) de 100 de puncte. Punctajele financiare (Sf) ale celorlalte oferte financiare vor fi calculate conform indicaţiilor din secţiunea a II-a pct. 9. Ofertele vor fi ierarhizate conform St şi Sf, combinate după următoarea formula, folosind ponderile:
T [%] - ponderea acordată ofertei tehnice, exprimată în procente;
P [%] - ponderea acordată ofertei financiare, exprimată în procente;
T + P = 1 conform indicaţiilor din secţiunea a II-a pct. 9;
S = St x T% + Sf x P% Agenţia de credit cu cel mai mare punctaj rezultat din combinarea punctajului tehnic cu punctajul financiar va fi invitata la negocieri.
6.2. Negocierile vor include o discuţie asupra ofertei tehnice, metodologiei propuse (planul de lucru), personalului folosit, precum şi oricăror sugestii făcute de agenţia de credit pentru îmbunătăţirea termenilor de referinţa. ANDIPRZM şi agenţia de credit vor elabora documentele finale privind termenii de referinţa, încadrarea posturilor cu personal, precum şi graficele de activitate, personalul, perioadele de lucru în teren şi la birou, persoane/luni calendaristice, logistica şi raportarea. Planul de lucru convenit şi termenii de referinţa finali vor fi incluşi în "Descrierea serviciilor" care va fi parte integrantă a contractului. O atenţie specială se va acorda obţinerii unui maxim de servicii pe care îl poate oferi agenţia de credit în cadrul bugetului disponibil, precum şi definirii clare a elementelor (serviciile şi informaţiile) puse la dispoziţie de ANDIPRZM pentru a asigura o implementare satisfăcătoare a sarcinilor.
6.3. Negocierile financiare includ clarificarea obligaţiilor agenţiei de credit privind taxele şi impozitele în România şi maniera în care acestea se vor reflecta în contract; modificările tehnice convenite vor fi reflectate, de asemenea, în costul serviciilor. Cu excepţia cazurilor în care exista motive excepţionale, negocierile financiare nu implica cuantumul remuneraţiei personalului (defalcarea onorariilor şi taxelor), nici alte rate unitare propuse în cazul selecţiei bazate pe cost şi calitate.
6.4. După ce a avut loc selecţia agenţiei de credit ANDIPRZM doreşte sa negocieze contractul având la baza personalul de specialitate-cheie, astfel cum a fost nominalizat în oferta acesteia. Înaintea negocierii contractului ANDIPRZM va cere asigurări ca respectivii experţi sunt într-adevăr disponibili. ANDIPRZM nu va accepta înlocuiri de personal pe parcursul negocierii contractului, cu excepţia cazului în care ambele părţi sunt de acord ca aceste înlocuiri sunt iminente datorită intarzierilor în procesul de selecţie sau ca astfel de schimbări se impun pentru a îndeplini sarcinile. În afară acestui caz, dacă se constată că personalul de specialitate-cheie a fost nominalizat în oferta fără certificarea disponibilităţii acestuia, agenţia de credit poate fi descalificata.
6.5. Negocierile se vor încheia cu revizuirea şi completarea proiectului de contract, a cărui forma standard este prezentată în anexa nr. 4 la schema de microcredite. Pentru încheierea negocierilor ANDIPRZM şi agenţia de credit vor iniţia contractul convenit. În cazul în care negocierile esueaza, ANDIPRZM va invita agenţia de credit a carei oferta s-a clasat a doua în ordinea punctajului, pentru a negocia contractul.
7.2. Agenţia/agenţiile de credit este/sunt asteptata/asteptate sa înceapă îndeplinirea sarcinilor la data şi locul specificate în secţiunea a II-a pct. 9.7.2.
Metoda de selecţie: selecţie pe baza calităţii şi a costului (QCBS), în conformitate cu procedurile de selecţie descrise în Ghidul de selectare şi angajare a consultantilor de către Imprumutatii Băncii Mondiale.
Editia ghidului: ianuarie 1997, revizuit în septembrie 1997 şi ianuarie 1999.
9.1.2. ANDIPRZM invita agenţiile de credit să depună oferte tehnice şi financiare în conformitate cu Termenii de referinţa (secţiunea a V-a).
9.1.3. Sarcinile sunt organizate pe faze. Contractul va opera pentru perioada de funcţionare a schemei de microcredite (luni). Activitatea agentiilor de credit va fi evaluată anual pe baza criteriilor de performanţă definite în Termenii de referinţa (secţiunea a V-a) iar contractul se va reînnoi anual în funcţie de rezultatele evaluării.
9.1.4. ANDIPRZM va organiza o conferinţa de clarificare înainte de depunerea ofertelor, la:
Data .........., ora ......., locul: sediul MIC, Calea Victoriei nr. 152-154, sectorul 1, Bucureşti, sala .....................
Reprezentantul ANDIPRZM:
Numele şi prenumele .................., funcţia .........................., Adresa sediului .........................................................
Numerele de telefon ............, fax ........., e-mail .................
9.1.5. ANDIPRZM va furniza agenţiei de credit selectate serviciile şi informaţiile prevăzute în Termenii de referinţa (secţiunea a V-a).
9.1.7.2. ANDIPRZM poate decide în exclusivitate angajarea în continuare a unei agenţii de credit pentru servicii de acelaşi tip, atunci când continuitatea este esenţială, în funcţie de performanţele activităţii acesteia rezultate în urma evaluării anuale în baza criteriilor de performanţă definite în Termenii de referinţa (secţiunea a V-a).
9.1.11. Clauza de frauda şi corupţie definită în contract este cea prevăzută la pct. 2.9.1. g) din Condiţiile generale ale contractului (anexa nr. 4 la schema de microcredite - Contractul standard).
9.2.1. Agenţiile de credit pot solicita clarificări până în a 21 zi calendaristică dinaintea termenului de depunere a ofertei.
Adresarea solicitărilor se va face către reprezentantul ANDIPRZM:
Numele şi prenumele ........., funcţia ........., adresa sediului ........., numerele de telefon ........., fax .........., e-mail ........
9.3.1. Ofertele vor fi redactate în limba engleza.
9.3.3. (i) Firmele de pe lista scurta se pot asocia cu alte firme de pe lista scurta. (iv) Experienta minima pentru personalul-cheie al agenţiei de credit este cea precizată în secţiunea a V-a - Termenii de referinţa. (vi) Rapoartele care fac parte din sarcini se vor redacta în limbile engleza şi română.
9.3.4. (vii) Instruirea este o componenta specifică a acestei sarcini şi este definită în secţiunea a V-a Termenii de referinţa. (viii) Toate detaliile cerute în Termenii de referinţa se vor prezenta la depunerea ofertei.
9.3.7. Agenţia de credit este responsabilă pentru plata tuturor taxelor şi impozitelor rezultate din implementarea contractului, asa cum prevede legislaţia română.
9.3.8. Agenţia de credit va menţiona costurile locale în moneda naţionala a României.
9.3.10. Termenul de valabilitate a ofertelor este de 120 de zile calendaristice de la data limita de depunere a ofertelor.
9.4.3. Agenţiile de credit trebuie să depună un original şi trei copii ale ofertei. Fiecare plic va fi marcat cu: "Original" şi "Copy", precum şi cu numărul de înregistrare al caietului de sarcini standard RFP*2) ....................../ Area ..................... - Technical Proposal and Financial Proposal. ──────────── *2) RFP reprezintă caietul de sarcini.
9.4.4. Adresa de depunere a ofertelor este:
PIU Director First name ....................... Name .....................
Naţional Agency for the Development and the Implementation of the Reconstruction Programs în Mining Regions, Calea Victoriei Street no. 152-154, sectorul 1, Bucharest, România, Rooms ............, Floor .......
Tel.: ........, fax: ..............., e-mail: .............
9.4.5. Ofertele trebuie depuse cel târziu la data ...., ora ....
9.5.1. Adresa ANDIPRZM la care pot fi transmise informaţii este:
PIU Director Firstname ................ Name ...............................
Naţional Agency for the Development and the Implementation of the Reconstruction Programs în Mining Regions, Calea Victoriei Street no. 152-154, sectorul 1, Bucharest, România, Rooms ............, Floor ............
Tel.: ............, Fax: ..............., e-mail: .........................
9.5.3. Punctajul acordat pentru fiecare criteriu de evaluare este:
9.5.7. Moneda unica utilizata pentru conversia sumelor din oferte este dolarul S.U.A.
Sursa oficială a ratei de schimb este Banca Naţionala a României (B.N.R.).
Data la care se va lua în calcul rata de schimb pentru conversia sumelor din oferte este data limita de depunere a ofertelor.
Formula de determinare a scorului financiar este următoarea:
Sf = 100 x Fm/F, unde Sf este punctajul financiar; Fm este preţul ofertei financiare celei mai scăzute; F este preţul ofertei după evaluare, în conformitate cu secţiunea a II-a pct. 5.7.
9.5.8. Ponderile atribuite pentru ofertele tehnice şi financiare sunt: tehnic T = 0.8; financiar P = 0.2.
9.6.1. Adresa ANDIPRZM unde se vor desfăşura negocierile este:
PIU Director Firstname ................ Name ..............................
Naţional Agency for the Development and the Implementation of the Reconstruction Programs în Mining Regions, Calea Victoriei Street no. 152-154, sectorul 1, Bucharest, România, Rooms ..............., Floor ................
Tel.: ................ Fax: ............, e-mail: .......................
9.7.2. După cum este specificat în Termenii de referinţa se preconizeaza ca proiectul sa înceapă la data de ................ în diferite localităţi din România.
Secţiunea a III-a Oferta tehnica - forma standard III. A. Forma de prezentare a propunerii tehnice (locul si data) Director PIU ................................................................ (numele şi prenumele) Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere Calea Victoriei nr. 152-154, camera 18-19, mezanin, Bucureşti, România Doamnelor şi Domnilor, Angajarea de servicii pentru administrarea schemei de microcredite în regiunile miniere RPF nr. .................................
Noi, subsemnaţii, ne angajăm să prestăm servicii pentru administrarea schemei de microcredite în regiunile miniere, în concordanţă cu caietul de sarcini din ................. şi cu oferta noastră. Vă prezentăm oferta noastră, care (data) include oferta tehnică şi oferta financiară, prezentată într-un plic separat.
Dacă negocierile se vor derula în perioada de valabilitate a ofertei înainte de ................, ne angajăm să purtăm negocieri privind personalul propus. (data) Oferta noastră este fermă, putând face obiectul modificărilor ca urmare a procedurii de negociere a contractului.
Am luat cunoştinţă că ANDIPRZM nu este obligată să accepte vreuna dintre ofertele depuse, conform procedurilor Băncii Mondiale.
Cu sinceritate, Semnătura autorizată ............................................................................
Numele şi funcţia semnatarului: ............................................................................
Numele agenţiei de credit: ............................................................................
Adresa: ............................................................................
III. B. Referinţele agenţiei de credit Servicii relevante furnizate în ultimii trei ani; calificarile cele mai relevante.
Folosind formularul de mai jos prezentaţi informaţiile despre fiecare sarcina pentru care firma/entitatea dumneavoastră, fie individual, ca persoana juridică, fie ca parte dintr-o asociere, a fost contractată.
Toate detaliile financiare vor fi prezentate incluzând valoarea totală a fondurilor, ratele de neîndeplinire şi recuperare, nivelul de abatere, rezerve şi limite.
III. C. Comentariile şi sugestiile agentiilor de credite asupra Termenilor de referinţa şi asupra datelor, serviciilor şi facilităţilor care trebuie asigurate de ANDIPRZM Privind Termenii de referinţă: (Comentariile şi sugestiile agenţiei de credit vor fi numerotate în ordine alfabetică cu litere de la a la z.) .............................................................................
Privind datele, serviciile şi facilităţile asigurate de ANDIPRZM (Comentariile şi sugestiile agenţiei de credit vor fi numerotate în ordine alfabetică cu litere de la a la z.) .............................................................................
III. D. Descrierea metodologiei şi a planului de lucru pentru îndeplinirea sarcinii Agenţia de credit îşi va prezenta în detaliu metodologia, planul de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor şi efectele scontate, conform Termenilor de referinţă (secţiunea a V-a) ............................................................................. ............................................................................. .............................................................................
III. E. Componenta echipei şi obiectivele proiectului ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 1. Personalul managerial/tehnic │ ├─────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────────────┤ │ Numele │ Poziţia │ Obiectivul │ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ └─────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────────────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 2. Personalul auxiliar │ ├─────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────────────┤ │ Numele │ Poziţia │ Obiectivul │ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ ├─────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────────────────┤ └─────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────────────────┘ III. F. Formatul de curriculum vitae pentru personalul specializat propus Poziţia propusă .............................................................
Denumirea firmei ............................................................
Numele personalului .........................................................
Profesia ....................................................................
Data naşterii ...............................................................
Perioada în care a lucrat la firma/entitate .................................
Naţionalitatea ..............................................................
Membru în asociaţii profesionale ............................................
Detalierea obiectivelor sarcinii ............................................
Calificări relevante ale persoanei (Descrieţi experienţa şi instruirea relevante pentru obiectivele sarcinii.
Menţionaţi nivelul de responsabilitate deţinut de persoana respectivă în proiectele anterioare şi furnizaţi date despre locaţii şi timp. Folosiţi aproximativ jumătate de pagină.) .............................................................................
Pregătirea profesională (Menţionaţi colegiile/universităţile şi alte cursuri specializate absolvite de personal, precizaţi denumirile şcolilor, data absolvirii şi diplomele obţinute. Folosiţi aproximativ un sfert de pagină.) .............................................................................
Locuri de muncă anterioare (Începând cu poziţia actuală prezentaţi în ordine inversă locurile de muncă la care au activat persoanele. Prezentaţi toate funcţiile deţinute de la absolvire, perioadele şi denumirile companiilor angajatoare, titlurile funcţiilor deţinute şi localităţile în care şi-au desfăşurat activitatea. Pentru experienţa din ultimii 10 ani menţionaţi tipurile de activităţi şi referinţe de la client, unde este cazul. Folosiţi aproximativ două pagini.) .............................................................................
Limbi străine (Pentru fiecare limbă indicaţi nivelul: excelent, bun, mediu, slab pentru vorbit, citit şi scris.) .............................................................................
Certificare:
Subsemnatul declar pe propria răspundere că aceste date îmi descriu cu exactitate experienţa şi calificarea.
Semnătura .............................
Data ..................................... (ziua/luna/anul) Numele complet al persoanei: ................................................
Numele complet al reprezentantului autorizat al agenţiei de credit: ......... .............................................................................
III. G. Orarul de lucru pentru personalul de specialitate ┌───────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │ │ Luni (sub forma de grafic) │ ├───────┬────────┬──────────┼──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬─┬──┬──┬──┬───────────────┤ │Numele │Poziţia │Raportări │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi │ în │cerute │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9│10│11│12│Numărul de luni│ │prenu- │agenţia │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │mele │ de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │credit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼────────┼──────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─┼──┼──┼──┼───────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Subtotal (1) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Subtotal (2) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Subtotal (3) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Subtotal (4) │ └───────┴────────┴──────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴─┴──┴──┴──┴───────────────┘ Regim permanent .................... Regim de colaborare ...............
Rapoarte cerute ....................
Durata activităţilor ...............
Semnatura ......................... (reprezentant autorizat) Numele complet ....................
Poziţia ...........................
Adresa ............................
III. H. Graficul de activităţi A. Domeniul de cercetare şi elementele studiate ┌──────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┐ │ │ Lunile de la începerea sarcinii │ ├──────────────────────────┼──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬──┬───┬───┬───┬───────────────┤ │ │ 1│ 2│ 4│ 5│ 6│ 7│ 8│ 9│ 10│ 11│ 12│ │ ├──────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼───┼───────────────┤ │ Activitatea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼───┼───────────────┤ ├──────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼───┼───────────────┤ ├──────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼───┼───────────────┤ ├──────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼───┼───────────────┤ └──────────────────────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴───┴───┴───┴───────────────┘ B. Finalizarea şi depunerea rapoartelor ┌───────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │ Rapoarte │ Data │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 1. Raport iniţial │ │ │ 2. Raport intermediar privind progresul proiectului │ │ │ a) Primul raport asupra stadiului implementarii │ │ │ b) Al doilea raport asupra stadiului implementarii │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 3. Proiect de raport final │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 4. Raport final │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘
Secţiunea A IV-A
Oferta financiară - forma standard IV. A. Forma de prezentare a ofertei financiare ....................... (data şi locul) Director PIU ................................................................ (numele şi prenumele) Agenţia Naţională pentru Dezvoltare şi Implementare a Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere Calea Victoriei nr. 152-154, camera 18-19, mezanin, Bucureşti, România Doamnelor şi domnilor, Angajarea de servicii pentru administrarea schemei de microcredite în regiunile miniere RFP nr. ........................
Subsemnaţii ne angajăm să oferim servicii pentru administrarea schemei de microcredite, în conformitate cu caietul dumneavoastră de sarcini datat ................... şi cu oferta noastră (oferta tehnică şi oferta financiară). (data) Oferta noastră financiară ataşată este în valoare de ...................... . (suma în cifre şi litere) Această sumă nu include taxele locale, estimate la suma de ................ . (suma în cifre şi litere) Oferta noastră financiară este fermă, putând face obiectul modificărilor aduse ca urmare a procedurii de negociere a contractului, până la expirarea perioadei de valabilitate a ofertei .......................................... . (data) Comisioanele şi recompensele plătite sau care urmează să fie plătite de noi (agenţia de credit) agenţilor în legătură cu executarea contractului, dacă ni se acordă contractul, sunt: ┌───────────────────────┬─────────────────────┬────────────────────────────────┐ │ Numele şi adresa │ Suma şi moneda │ Scopul acordării │ │ agenţilor │ plăţii │ comisionului sau recompensei │ ├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │ │ │ └───────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────────────────┘ Suntem de acord că propunerea prezentată nu vă creează nici un fel de obligaţii în acest sens.
Cu sinceritate, Semnătura autorizată .....................................
Numele şi titlul semnatarului .....................................
Denumirea agenţiei de credit .....................................
Adresa .....................................
IV.B. Sumarul costurilor ┌───────────────────────────┬───────────────────┬──────────────────────────────┐ │ Costuri │ Moneda │ │ │ │ (monede)*3) │ Suma │ ├───────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────┤ │Subtotal │ │ │ │Taxe locale │ │ │ │Preţul total al ofertei │ │ │ │financiare │ │..............................│ └───────────────────────────┴───────────────────┴──────────────────────────────┘ ───────────── *3) Maximum 3 monede de schimb plus moneda locală.
IV. C. Defalcarea costurilor pe activităţi ┌───────────────────────────┬───────────────────┬──────────────────────────────┐ │ │ │ │ │Activitatea │ Activitatea │ Descriere: .............. │ │nr. ... │ nr. ....... │ ......................... │ ├───────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────┤ │Componenta de preţ │ Moneda (monedele) │ Suma │ ├───────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────────────┤ │Remuneraţii │ │ │ │Deconturi │ │ │ │Cheltuieli diverse │ │ │ │Subtotal │ │ ......................... │ └───────────────────────────┴───────────────────┴──────────────────────────────┘ IV. D. Detalierea remuneraţiei pe activităţi Activitatea nr. ................. Denumirea activităţii .......... ┌─────────────────┬────────┬───────────────────┬─────────────────────┬─────────┐ │ Numele │ │ │ Rata de schimb │ │ │şi prenumele │Funcţia │Date de intrare*4) │ pentru remuneraţie │ Suma │ ├─────────────────┼────────┼───────────────────┼─────────────────────┼─────────┤ │Personal obişnuit│ │ │ │ │ │Personal local │ │ │ │ │ │Consultanţi │ │ │ │ │ │Total general: │ │ │ │ .......│ └─────────────────┴────────┴───────────────────┴─────────────────────┴─────────┘ ──────────── *4) Luni, zile sau ore.
IV. E. Deconturi pe activităţi Activitatea nr. .............. Denumirea activităţii ................ ┌────┬───────────────────────────┬────────────┬────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr. │ │ Unităţi │ │ Preţul │ Suma │ │crt.│ Descrierea │ de măsura │ Cantitatea │ pe │ totală │ │ │ │ │ │ unitate │ │ ├────┼───────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤ │1. │Zboruri │ │ │ │ │ │ │internaţionale ........ │Călătorie │ │ │ │ │2. │Cheltuieli de deplasare │Călătorie │ │ │ │ │ │diverse ................. │ │ │ │ │ │3. │Diurna .................. │Zi │ │ │ │ │4. │Costuri cu transportul │ │ │ │ │ │ │local ................... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │5. │Chirii pentru birouri/ │ │ │ │ │ │ │hotel/cheltuieli │ │ │ │ │ │ │administrative .......... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total general: │ │ │ │ ....... │ └────┴───────────────────────────┴────────────┴────────────┴─────────┴─────────┘ IV. F. Cheltuieli diverse Activitatea nr. ................... Denumirea activităţii ....... ┌────┬─────────────────────────────┬──────────┬────────────┬─────────┬─────────┐ │Nr. │ │ Unităţi │ │ Preţul │Valoarea │ │crt.│ Descrierea │de măsura │ Cantitatea │ unitar │ totală │ ├────┼─────────────────────────────┼──────────┼────────────┼─────────┼─────────┤ │1. │Costuri de comunicare │ │ │ │ │ │ │între .................. │ │ │ │ │ │ │şi ..................... │ │ │ │ │ │ │(telefon, fax, telex, e-mail)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2. │Elaborare şi multiplicare de │ │ │ │ │ │ │rapoarte │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │3. │Echipament (vehicule, │ │ │ │ │ │ │computere etc.) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │4. │Software │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Total general: │ │ │ │.........│ └────┴─────────────────────────────┴──────────┴────────────┴─────────┴─────────┘ IV. G. Formatul tip al bugetului Bugetul operational - Anul 1, Biroul Nr. xxx ┌─────────────┬────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Tipuri │ Descriere │ Cost │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Personal │Director x 1 │(1) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Ofiţer de credit x 1 │(1) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Ofiţer de credit x 1 │(1) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Asistent manager x 1 │(1) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Altele (specificati) │(1) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ Total - Personal │ A │ ├─────────────│────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ Deplasări │Local │(2) │ ├─────────────│────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Aerian │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Diurna │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │ Total - Deplasări │ B │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Consultanţa │Juridică │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Contabilitate │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Traduceri │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Altele (specificati) │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │ Total - Consultanţa │ C │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │Administrativ│Chirii birou │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Utilităţi │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Consumabile de birou │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii poştale/Curierat │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii de multiplicare │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii de imprimare │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii de marketing şi publicitate │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Telecomunicaţii (telefon, fax, e-mail) │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii de reparaţii şi întreţinere birou │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Servicii de reparaţii şi întreţinere echipamente│(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Asigurări │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Comisioane şi speze bancare │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Altele (specificati) │(2) │ ├─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ Total - Administrativ │ D │ │─────────────┼────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ │Total costuri operationale │A+B+C+D │ └─────────────┴────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘ NOTA (1) - Costurile menţionate vor fi brute, din care se vor specifică separat toate taxele.
NOTA (2) - Costurile menţionate vor fi nete, fără taxe.
Amortizari - Anul 1 ┌─────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐ │ Descriere │ Cost │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤ │ Mobilier de birou (detaliati) │ (3) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤ │ Amenajări birou (detaliati) │ (3) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤ │ Echipamente de birou (detaliati) │ (3) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤ │ Altele (specificati) │ (3) │ ├─────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤ │ Total │ E │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘ NOTA (3): Costurile menţionate vor fi nete, fără taxe.
NOTA (4): La calculul amortizarii se va ţine seama de prevederile legislaţiei române.
Sumarul bugetului - Anul 1 ┌─────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────┬────────────────┐ │ Biroul │ Costuri operationale │ Amortizari │ Total │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Nr. 1 │ │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Nr. 2 │ │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Nr. │ │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Nr. │ │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Nr. │ │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────┼────────────────┤ │ Total: │ │ │ │ └─────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────┴────────────────┘ Secţiunea a V-a Termeni de referinţa A. Introducere A.1. Cadru general 1. Guvernul României a obţinut un împrumut de la Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD, denumita în continuare Banca) pentru implementarea unui proiect de închidere a minelor şi atenuare a impactului social. Proiectul cuprinde în prima faza o strategie pe termen lung pentru restructurarea sectorului minier, care include diversificarea bazei economice în zonele miniere, precum şi planificarea subvenţiilor pentru ca mineritul sa devină viabil în viitor. Restructurarea va impune închiderea efectivă a minelor care nu sunt viabile, cu garantarea măsurilor pentru atenuarea efectelor sociale pentru lucrătorii minieri afectaţi de restructurarea din acest sector şi consolidarea instituţională pentru stabilirea unui cadru de dezvoltare a sectorului privat în zonele miniere. Pentru componenta de atenuare a impactului social este alocata suma de 20,84 milioane dolari S.U.A. (13,88 milioane dolari S.U.A., finanţare de la BIRD).
A.2. Evaluarea la nivel social a restructurării sectorului minier 8. Industria miniera reprezintă sectorul cel mai subventionat din România, consumand în anul 1997 56% din subvenţiile acordate de stat. Acest sector avea în luna august 1997 un număr de 173.000 de angajaţi. Pentru a putea infaptui restructurarea acestui sector Guvernul a adoptat doua ordonanţe: Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele măsuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective efectuate în procesul de restructurare, închidere operationala a activităţii, privatizare, lichidare, pentru restructurarea tuturor sectoarelor din industrie, şi Ordonanţa Guvernului nr. 22/1997 privind unele măsuri de protecţie ce se acordă personalului din industria miniera şi din activităţile de prospecţiuni şi explorari geologice, adoptată la solicitarea sindicatelor miniere, prin care s-a acordat minerilor posibilitatea de a opta pentru disponibilizare voluntara în schimbul acordării de plati compensatorii.
La acel moment a fost semnat un protocol cu sindicatele miniere pentru: a) crearea unei agenţii specializate pentru implementarea măsurilor de atenuare a impactului social şi facilitarea creării de locuri de muncă în regiunile miniere; b) promulgarea unei legi speciale care să declare regiunile miniere afectate ca zone defavorizate, prin care să se prevadă facilităţi pentru atragerea potenţialilor investitori; c) iniţierea măsurilor active pentru crearea locurilor de muncă pentru personalul disponibilizat din activitatea miniera.
În conformitate cu Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 personalul disponibilizat prin concedieri colective, în baza unui program de restructurare, beneficia de plată unor compensaţii egale cu valoarea a şase salarii. Ordonanţa Guvernului nr. 22/1997 a acordat lucrătorilor din minerit dreptul la plata unor compensaţii egale cu valoarea a 12-20 salarii egale cu salariul mediu din industria miniera (care era de doua ori mai mare decât salariul mediu pe ţara). Aceasta ordonanţa a prevăzut ca plăţile compensatorii să fie făcute în suma totală, cu intenţia de a oferi muncitorilor posibilitatea să investească sumele primite, pentru a nu cauta de lucru în sector timp de 12 luni.
B. Fondul de microcredite B.1. Scopurile şi obiectivele acordării de microcredite 16. Scopul întregului program este de a facilita dezvoltarea de măsuri susţinute de remediere, adresate regiunilor miniere afectate şi persoanelor care şi-au pierdut mijloacele de existenta ca urmare a restructurării din sectorul minier. În conformitate cu acest scop obiectivele schemei de microcredite sunt următoarele: