← România

METODOLOGIE din 24 aprilie 2009

Pe scurt

Această metodologie stabilește normele pentru organizarea și desfășurarea examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenții învățământului profesional și tehnic preuniversitar. Ea detaliază cine are dreptul să participe la aceste examene și cum sunt coordonate la nivel național și județean.

Ce reglementează

Cui îi privește

Puncte cheie

Textul legii

METODOLOGIE din 24 aprilie 2009 de organizare şi desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 497 bis din 17 iulie 2009 _________ Notă ... *) Aprobată prin Ordinul nr. 3.733/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 17 iulie 2009. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Prezenta metodologie cuprinde norme de organizare şi desfăşurare a: ● examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 în conformitate cu art. 34 şi 35 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ● examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2 în conformitate cu art. 36 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ● examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 în conformitate cu art. 26 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ● examenului de absolvire a şcolilor postliceale şi de maiştri în conformitate cu art. 53 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare examene de certificare a calificării profesionale. Articolul 2

(1)La examenul de certificare a calificării profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională, nivel 1, au dreptul să se înscrie elevii care au absolvit şi promovat şcoala de arte şi meserii sau şcoala de ucenici. ...
(2)La examenul de certificare a calificării profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională, nivel 2, au dreptul să se înscrie elevii care au absolvit şi promovat anul de completare sau şcoala profesională. ...
(3)La examenul de certificare a calificării profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 au dreptul să se înscrie elevii din promoţia curentă şi promoţiile anterioare, care au absolvit şi promovat clasa a XII-a, cursuri de zi (ruta directă), respectiv clasa a XIII-a cursuri de zi (ruta progresivă de pregătire profesională), serale şi cu frecvenţă redusă a liceului tehnologic. ...
(4)La examenul de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului postliceal au dreptul să se înscrie elevii care au finalizat studiile în anul în care se susţine examenul de absolvire, precum şi elevii din promoţiile anterioare care au situaţia şcolară a ultimului an de studiu a învăţământului postliceal încheiată şi au fost declaraţi promovaţi. ... Articolul 3 Candidaţii proveniţi din unităţile de învăţământ de stat sau particulare acreditate sau autorizate susţin examenul de certificare a calificării profesionale fără taxa de două ori în oricare din sesiunile de examen, exceptând situaţiile prevăzute de prezenta metodologie. Articolul 4
(1)Înscrierea la examenul de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului postliceal se face după cum urmează : ...
  1. a)Candidaţii din învăţământul postliceal de stat, şcolarizaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat, pot susţine de două ori examenul de absolvire fără taxă. Înscrierile ulterioare la examenul de absolvire sunt condiţionate de achitarea unei taxe. ...
  2. b)Înscrierea candidaţilor care au finalizat cursurile învăţământului postliceal particular sau a învăţământului postliceal de stat finanţat de solicitanţi, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învăţământ care a asigurat şcolarizarea, este condiţionată de achitarea unei taxe. ...
(2)Taxa de examen se stabileşte de fiecare unitate de învăţământ care organizează examenul cu excepţia cazurilor reglementate prin lege. La stabilirea cuantumului taxei se iau în calcul toate cheltuielile de examen per candidat. ... Articolul 5 Graficul examenelor de certificare a calificării profesionale, pentru fiecare nivel de calificare se aprobă, în fiecare an şcolar, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Articolul 6
(1)Absolvenţilor şcolii de arte şi meserii li se eliberează certificatul de absolvire a şcolii de arte şi meserii, portofoliul personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricolă. ...
(2)Candidaţilor care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, li se eliberează şi certificatul de calificare profesională nivel 1. ... Articolul 7
(1)Absolvenţilor anului de completare li se eliberează certificatul de absolvire a anului de completare, portofoliul personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricola. ...
(2)Candidaţilor care au promovat examenul de certificare a calificării profesionale, li se eliberează şi certificatul de calificare profesională nivel 2. ... Articolul 8
(1)Absolvenţilor ciclului superior al liceului tehnologic li se eliberează certificatul de absolvire a liceului, portofoliul personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere, foaia matricola. ...
(2)Candidaţilor care au promovat examenul de certificare a calificării profesionale, li se eliberează şi certificatul de calificare profesională nivel 3. ... Articolul 9
(1)Absolvenţilor învăţământului postliceal, şcoală postliceală şi şcoala de maiştri, care nu au promovat examenul de certificare a calificării profesionale li se eliberează, la cerere, adeverinţă de absolvire şi foaia matricolă. ...
(2)În urma promovării examenului de certificare a calificării profesionale candidaţilor li se eliberează certificatul de competenţe profesionale. ... Capitolul II Coordonarea metodologică a examenelor Articolul 10
(1)Organizarea şi desfăşurarea examenelor de certificare a calificării profesionale sunt coordonate, la nivel naţional, de Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare - CNEC, care se constituie în fiecare an şcolar şi funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. ...
(2)În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se constituie anual Comisii Judeţene/ a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare - CJEC. ...
(3)Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare autorizează unităţile de învăţământ care organizează examenul de certificare a calificării profesionale, numite Centre de Examen. ...
(4)În fiecare Centru de Examen, CJEC numeşte o comisie de examinare. ... Articolul 11
(1)Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare - CNEC are urmatoarea componenţă: ... a. preşedinte: secretarul de stat cu atribuţii în învăţământul preuniversitar; b. vicepreşedinţi: directorul general al Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe, directorul general al Direcţiei Generale Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţia cu Parlamentul, directorul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - CNDIPT ; c. secretar : un inspector de specialitate din cadrul Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe; d. 7-9 membri : directori, şefi de serviciu, consilieri, inspectori de specialitate din cadrul Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe - MECI, parteneri sociali din Comisia de dialog social a MECI, inspectori de specialitate din cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, profesori din învăţământul preuniversitar profesional şi tehnic.
(2)Componenţa nominală a CNEC se aprobă anual, până la data de 15 decembrie, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. ... Articolul 12
(1)Comisia Naţionala de Evaluare şi Certificare - CNEC are următoarele atribuţii: ...
  1. a)centralizează datele cu privire la componenţa nominală a CJEC ; ...
  2. b)instruieşte preşedinţii CJEC; ...
  3. c)primeşte de la inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti situaţia centralizată, pentru fiecare nivel de calificare şi formă de învăţământ, a numărului de absolvenţi ai şcolilor de arte şi meserii, ai anului de completare, ai liceului tehnologic, ai şcolilor postliceale şi de maiştri, pe calificări profesionale şi unităţi de învăţământ; ...
  4. d)primeşte de la inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti lista unităţilor de învăţământ propuse centre de examen pentru fiecare nivel de calificare, cuprinzând unităţile de învăţământ arondate fiecărui centru, calificările pentru care se organizează examenul de certificare a calificării profesionale în fiecare centru şi numărul estimat al candidaţilor pentru fiecare calificare; ...
  5. e)coordonează stabilirea centrelor de examen şi aprobă organizarea examenelor de certificare a calificării profesionale şi a centrelor de examen în unităţile de învăţământ propuse de comisiile judeţene care îndeplinesc toate criteriile de selecţie stabilite pentru asigurarea calităţii examinării prezentate în Anexa nr. 1 a prezentei metodologii; ...
  6. f)controlează şi îndrumă acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de certificare a calificării profesionale; ...
  7. g)controlează modul în care îşi desfăşoară activitatea CJEC; ...
  8. h)solicită CJEC verificarea prin sondaj a corectitudinii evaluării şi certificării calificării profesionale; ...
  9. i)analizează modul de desfăşurare a examenului de certificare precum şi rezultatele acestuia, pe baza rapoartelor întocmite de Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare, precum şi a rapoartelor întocmite de reprezentanţii CNEC de pe lângă CJEC/CMEC. ...
  10. j)realizează evaluarea certificării profesionale pentru anul în curs; ...
  11. k)întocmeşte şi prezintă ministrului educaţiei, cercetării şi inovării raportul naţional privind examenele de certificare a calificării profesionale; ...
  12. l)propune ministrului educaţiei, cercetării şi inovării eventuale măsuri de optimizare privind organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare, precum şi a metodologiei corespunzătoare; ...
  13. m)dispune luarea măsurilor adecvate privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de certificare a calificării profesionale în orice alte situaţii nereglementate de prezenta metodologie. ...
(2)Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare stabileşte şi elaborează documentele naţionale ale examenelor de certificare a calificării profesionale, respectiv: ...
  1. a)stabileşte, pe baza propunerilor profesorilor de specialitate din ţară, ale grupurilor de lucru ale MECI/CNDÎPT, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, pentru fiecare calificare profesională de nivel 1, lista temelor pentru proba practică; ...
  2. b)elaborează Fişa de evaluare a probei practice şi a probei orale pentru fiecare calificare profesională, de nivel 1, care va fi certificată; ...
  3. c)stabileşte criteriile de evaluare a activităţilor complexe de documentare, soluţionare teoretică şi practică a problemelor impuse de realizarea proiectului, execuţia proiectului/produsului, prezentarea sub formă scrisă a proiectului şi susţinerea orală, în faţa comisiei de examinare pentru celelalte niveluri de calificare; ...
  4. d)elaborează Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. ... Articolul 13
(1)Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare poate desemna, pe o perioadă stabilită de către aceasta, reprezentanţi pe lângă Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare. ...
(2)Reprezentantul CNEC are următoarele atribuţii: ...
  1. a)monitorizează modul în care îşi desfăşoară activitatea CJEC, precum şi comisiile de examinare din centrele de examen, verificând respectarea prezentei metodologii; ...
  2. b)consiliază Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare şi comisiile de examinare, în privinţa organizării şi desfăşurării examenului de certificare a calificării profesionale; ...
  3. c)propune CJEC sau CNEC schimbări în componenţa comisiilor de examinare, atunci când constată abateri de la aplicarea prezentei metodologii şi informează CNEC cu privire la acestea; ...
  4. d)verifică respectarea listei temelor pentru probele practice; ...
  5. e)verifică modul în care se desfăşoară fiecare probă de examen, cum sunt respectate prevederile prezentei metodologii în evaluarea candidaţilor, folosirea şi completarea corectă a Fişelor de evaluare, întocmirea, păstrarea şi predarea documentelor de examen; ...
  6. f)verifică modul de întocmire a actelor de studiu şi a documentelor şcolare, respectarea termenelor de eliberare a acestora; ...
  7. g)informează CJEC sau CNEC, în cazul în care constată disfuncţii în organizarea examenului de certificare, în vederea respectării prevederilor legale şi a sancţionării persoanelor vinovate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; ...
  8. h)întocmeşte un raport cu privire la modul de desfăşurare a examenului de certificare în judeţul în care a fost delegat, pe care îl transmite CNEC. ... Articolul 14
(1)Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare au urmatoarea componenţă: ...
  1. a)preşedinte - inspector şcolar general adjunct; ...
  2. b)2-5 vicepreşedinti, respectiv un inspector şcolar de specialitate pentru discipline tehnologice, preşedintele Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social în Formarea Profesională sau un reprezentant al acestuia, care nu este cadru didactic, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau un reprezentant al acestuia, după caz, un inspector şcolar cu responsabilităti privind învăţământul particular şi unul pentru învăţământul în limba minorităţilor naţionale, astfel încât cel puţin jumătate din numărul vicepreşedinţilor să fie reprezentanţi ai partenerilor sociali; ...
  3. c)secretar - cadru didactic de specialitate/informatician. ...
(2)Componenţa nominală a CJEC se aprobă anual, până la data de 15 decembrie a anului şcolar în curs, prin decizia inspectoratului şcolar general, se transmite spre informare la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Direcţia Generală Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe până la data de 10 ianuarie a anului şcolar în curs şi este valabilă pentru toate sesiunile examenului de certificare a calificării profesionale din anul şcolar curent. ... Articolul 15 Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare au urmatoarele atribuţii:
  1. a)transmit la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Directia Generală Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe - componenţa nominală a CJEC, până la data de 10 ianuarie a anului şcolar în curs ; ...
  2. b)organizează, coordonează şi răspund de desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi sesizează imediat CNEC în orice situaţie care presupune luarea unei decizii de către aceasta; ...
  3. c)analizează cererile unităţilor de învăţământ de a organiza examenul de certificare a calificării profesionale, numărul estimat de candidaţi pe calificări şi unităţi de învăţământ, cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale şi stabilesc organizarea centrele de examen în acele unităţi de învăţământ care respectă criteriile de selecţie specificate în ...
  4. d)decid structura centrelor de examen, cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea examenului, stabilind unităţile de învăţământ centre de examen, unităţile de învăţământ arondate fiecărui centru de examen, calificările pentru care, fiecare centru de examen, organizează examene de certificare a calificării profesionale şi locaţiile în care se vor desfăşura probele de examen şi iau măsuri pentru organizarea centrelor de examen în vederea desfăşurării probelor de examen respectând standardul de pregătire profesională al fiecărei calificări profesionale; ...
  5. e)asigură prezenţa în centrele de examen a copiatoarelor, calculatoarelor pentru elaborarea listelor cu rezultatele candidaţilor, precum şi a altor documente, mijloace şi servicii de comunicare necesare bunei funcţionări a comisiei - telefon, fax, e-mail, acces Internet etc.; ...
  6. f)solicită Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică desemnarea şi asigurarea participării personalului medical necesar în fiecare centru de examen; ...
  7. g)se adresează în scris organelor de poliţie şi jandarmerie de la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti, pentru a se asigura prezenţa poliţiştilor sau a jandarmilor la sediul CJEC şi la centrele de examen, în vederea păstrării ordinii publice, precum şi a bunei desfăşurări a examenului de certificare a calificării profesionale; ...
  8. h)avizează lista temelor de proiect pentru fiecare calificare profesională şi unitate de învăţământ; ...
  9. i)desemnează câte un reprezentant al Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare pentru fiecare centru de examen, numit monitor al calităţii examenului de certificare a calificării profesionale, pentru a asigura monitorizarea calităţii desfăşurării întregului examen, în centrul de examen în care a fost desemnat; ...
  10. j)organizează cursuri de formare a evaluatorilor pentru examenele de certificare a calificării profesionale; ...
  11. k)analizează propunerile de membri ai comisiilor de examen înaintate de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic; procedează la constituirea comisiilor de examen şi înaintează componenţa comisiilor de examinare inspectorului şcolar general, pentru emiterea deciziilor de numire, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea primei probe a examenului de certificare a calificării profesionale; ...
  12. l)decid, în situaţii deosebite sau la propunerea reprezentantului CNEC, schimbarea componenţei comisiilor de examinare, precum şi a monitorilor de calitate; eventualele schimbări ale vicepreşedintelui, ale reprezentantului Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social în Formarea Profesională, ale reprezentantului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale monitorului de calitate se fac respectând prevederile art. 12; ...
  13. m)realizează instruirea preşedinţilor comisiilor de examinare cu cel puţin 24 - 48 de ore înaintea primei probe a examenului de certificare a calificării profesionale; ...
  14. n)comandă confecţionarea ştampilelor rotunde - tip pentru examenul de certificare a calificării profesionale, care au următorul conţinut: "Examen de certificare a calificării profesionale **** - C.J.E.C." ( **** se completează anul în care se susţine examenul de certificare a calificării profesionale); ...
  15. o)preiau de pe site-ul MECI/CNDÎPT listele de teme însoţite de Fişa de evaluare conţinând criteriile de apreciere/evaluare pentru proba practică şi proba orală, pentru examenul de certificare a calificărilor profesionale nivel 1 de calificare, Anexa nr. 3; ...
  16. p)preiau de pe site-ul MECI/CNDÎPT Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, conţinând criteriile de apreciere/evaluare pentru proiect şi pentru susţinerea orală a acestuia, Anexele nr. 4, 5 şi 8 la prezenta Metodologie, ca document-martor, pentru verificarea conformităţii; ...
  17. q)primesc variantele de subiecte pentru proba scrisă a examenului de absolvire a învăţământului postliceal, însoţite de baremele de corectare şi notare, de la fiecare unitate de învăţământ , desemnată centru de examen, care organizează examen pentru certificarea calificărilor dobândite prin învăţământul postliceal, cu 30 de zile înainte de începerea examenului, verifică corectitudinea acestora şi le păstrează în siguranţă; ...
  18. r)extrag numărul variantei de subiect în dimineaţa susţinerii probei scrise la învăţământul postliceal, multiplică varianta extrasă pentru fiecare centru de examen, secretizează şi distribuie varianta de subiect extrasă însoţită de baremul de corectare şi notare; predarea plicului conţinând varianta de subiect extrasă se face pe bază de delegaţie specială preşedintelui şi secretarului comisiei de examinare; ...
  19. s)controlează în fiecare unitate de învăţământ, pe parcursul semestrului al II-lea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor teoretice şi practice de elaborare a proiectelor pentru examenul de certificare a calificării profesionale; ... ş) controlează modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale în centrele de examen ;
  20. t)decid, în cazuri deosebite sau la sesizarea monitorului de calitate, luarea măsurilor legale pentru soluţionarea situaţiilor în litigiu, în perioada desfăşurării examenului de certificare, informând CNEC despre rezultatele acestor soluţionări; ... ţ) numesc membrii Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii;
  21. u)primesc de la comisiile de examinare contestaţiile şi lucrările care vor fi reevaluate şi le transmit Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii; ...
  22. v)sesizează imediat CNEC orice situaţie deosebită, a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezenta metodologie; ...
  23. w)decid, în funcţie de condiţiile de organizare / dotare / administrare, schimbarea sau reorganizarea unui centru de examen, dacă acesta nu mai poate asigura condiţiile de calitate a desfăşurării probelor de examen, conform prevederilor standardului de pregătire profesională pentru fiecare calificare, luând toate măsurile necesare pentru redistribuirea candidaţilor la alte centre de examen, în funcţie de opţiunile exprimate şi calificările lor profesionale, în judeţul respectiv sau, după necesităţi, luând legătura cu CJEC din judeţe alăturate, pentru a asigura redistribuirea, în timp util şi fără a afecta graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale; ...
  24. x)primesc, de la comisiile de examinare din centrele de examen şi de la monitorii de calitate, rapoarte detaliate privind organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale structurate conform Anexei nr. 9 la prezenta metodologie; ...
  25. y)analizează, pe baza rapoartelor transmise de comisiile de examinare din centrele de examen şi ale monitorilor de calitate, modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare, întocmesc şi transmit Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe, în termen de 15 zile de la afişarea rezultatelor, raportul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale. ...
  26. z)verifică corectitudinea desfăşurării examenului de certificare a calificării profesionale şi dispune, în cazuri întemeiate, anularea certificatelor de calificare profesională dobândite nemeritat sau prin fraudă şi declanşează procedurile de identificare, cercetare şi sancţionare a persoanelor vinovate conform legii; ... Articolul 16
(1)Comisiile de examen din centrele de examen au următoarea componenţă: ...
  1. a)preşedinte - directorul / directorul adjunct al unităţii de învăţământ desemnată centru de examen, cadru didactic de specialitate ; în cazul în care aceştia nu sunt cadre didactice de specialitate, va fi desemnat preşedinte şeful ariei curriculare Tehnologii, cadru didactic de specialitate; ...
  2. b)vicepreşedinte - reprezentantul agentului economic pentru una din calificările profesionale certificate sau, în lipsa acestuia, un reprezentant al Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social pentru Formarea Profesională (CDLPS) sau un reprezentant al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după caz. Pentru învăţământul postliceal, domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, vicepreşedintele este un reprezentant al Organizaţiei Ordinului Asistenţilor Medicali din România, de regulă cu studii superioare; ...
  3. c)reprezentantul desemnat de CJEC, care îndeplineşte rolul de monitor de calitate, rol în care observă şi evaluează modul de organizare şi de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale. Monitorul de calitate este o persoană externă centrului de examen. Pentru învăţământul postliceal, domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, monitorul de calitate este un reprezentant al Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică; ...
  4. d)membrii evaluatori: ... - la examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 : două cadre didactice de specialitate pentru fiecare calificare, de regulă, din alte unităţi de învăţământ decât cele ai căror absolvenţi susţin examenul în centrul de examen; - la examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2 : doi evaluatori externi pentru fiecare calificare şi îndrumătorul proiectului; evaluatorii externi sunt: un reprezentant al unui angajator cu care unitatea de învăţământ are încheiate convenţii de practică sau, de regulă, cadre didactice ai altor unităţi de învăţământ care au şcolarizat elevi în calificarea respectivă; - la examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 : un cadru didactic de specialitate care a îndrumat realizarea proiectului şi doi evaluatori externi, de regulă un reprezentant al unui angajator cu care unitatea de învăţământ are încheiate convenţii de practică şi un cadru didactic de specialitate al unei alte unităţi de învăţământ care a şcolarizat elevi în calificarea respectivă pentru fiecare calificare ; - la examenul de absolvire a şcolilor postliceale şi de maiştri, doi membri evaluatori pentru 50 de candidaţi dintre care: un cadru didactic de specialitate care a îndrumat pregătirea practică sau a îndrumat realizarea proiectului pentru examenul de absolvire şi un evaluator extern, reprezentant al unei întreprinderi/instituţii cu care unitatea de învăţământ are încheiate convenţii privind pregătirea practică sau reprezentant al unei alte unităţi de învăţământ care a şcolarizat elevi în calificarea respectivă, pentru fiecare calificare;
  5. e)asistenţi - două cadre didactice pentru fiecare sală în care se susţine proba scrisă a examenului de absolvire a învăţământului postliceal de altă specialitate decât cea/cele la care se susţine proba scrisă; ...
  6. f)secretar - secretarul unităţii de învăţământ în care se organizează centrul de examen sau un cadru didactic de specialitate din respectiva unitate de învăţământ; ...
(2)Monitori de calitate pot fi numiţi dintre cadrele didactice provenind, de preferinţă, de la o unitate de învăţământ inclusă în programul PHARE TVET; reprezentanţii agenţilor economici implicaţi în dezvoltarea locală a învăţământului profesional şi tehnic care au încheiat parteneriate cu unitatea de învăţământ. ...
(3)Monitorii de calitate sunt cadre didactice de specialitate sau specialişti care, de regulă: ...
  1. a)asigură sau sunt implicaţi în formarea profesională pentru calificarea/calificările pentru care se organizează examen în centrul de examen la care au fost numiţi; ...
  2. b)cunosc cerinţele standardelor de pregătire profesională, caracteristicile generale şi specifice ale procesului de predare-învăţare-evaluare ale domeniului şi ale calificărilor pentru care se organizează examenul de certificare a calificării profesionale; ...
  3. c)au experienţă în evaluarea competenţelor profesionale; ...
  4. d)sunt abilitaţi şi au experienţă în monitorizarea asigurării calităţii examenelor de certificare a calificării profesionale. ...
(4)Membrii evaluatori sunt, de regulă, cadre didactice de specialitate sau specialişti ai angajatorilor care: ...
  1. a)asigură sau au experienţă recentă în formarea profesională pentru calificarea/calificările pentru care se organizează examenul; ...
  2. b)cunosc cerinţele standardelor de pregătire profesională, caracteristicile generale şi specifice ale procesului de predare-învăţare-evaluare ale domeniului şi ale calificărilor pentru care se organizează examenul de certificare a calificării profesionale; ...
  3. c)au experienţă în evaluarea competenţelor profesionale; ...
  4. d)au experienţă în evaluarea probelor examenului de certificare a calificării profesionale. ... Cadrele didactice care au îndrumat candidaţii pentru realizarea proiectelor pentru examenul de certificare a calificării profesionale sunt membri evaluatori în comisiile de examen.
(5)Numirea comisiilor de examinare din centrele de examene se face prin decizia inspectorului şcolar general, la propunerea CJEC. ...
(6)Din comisiile de examen pot face parte numai persoanele care au solicitat în scris şi au fost propuse de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ care au absolvenţi ai învăţământului profesional şi tehnic, promoţia curentă, şi care nu au rude, până la gradul al II-lea inclusiv, printre candidaţi. Toţi membrii comisiilor de examinare au obligaţia de a da declaraţii scrise în acest sens, declaraţii care se păstrează alături de celelalte documente de examen. ...
(7)Comisiile de examinare din centrele de examen funcţionează în mod legal în prezenţa tuturor membrilor acestora. ... Articolul 17 Atribuţiile comisiilor de examinare din centrele de examen sunt următoarele:
  1. a)organizează şi răspund de desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale în centrul de examen în care au fost numite; ...
  2. b)verifică respectarea condiţiilor de înscriere la examenul de certificare, întocmirea listelor de înscriere şi programarea candidaţilor la examenul de certificare pe zile şi pe locuri de desfăşurare a probelor; ...
  3. c)completează cataloagele de examen cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidaţilor, precum şi cu data, probele de examen pe care aceştia le susţin şi situaţia finală. Cataloagele de examen tipizate se completează în două exemplare identice, se numerotează şi se ştampilează pe fiecare pagină; ...
  4. d)repartizează candidaţii în ordine alfabetică pentru susţinerea probelor de examen precizând locul de desfăşurare, şi afişează, în fiecare zi de examen, la avizierul unităţii de învăţământ şi la locurile în care se desfăşoară probele, listele cu candidaţii ce urmează să susţină probele; repartizarea candidaţilor se afişează cu 24 de ore înainte de susţinerea probelor, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte candidaţii; ...
  5. e)pregătesc biletele de examen pentru proba practică; ...
  6. f)stabilesc, prin tragere la sorţi, repartizarea pe săli a asistenţilor pentru probele scrise; ...
  7. g)instruiesc asistenţii, cadrele didactice care asigură supravegherea în sălile de examen pe parcursul desfăşurării probei scrise; ...
  8. h)organizează prezentarea şi susţinerea proiectelor în săli, cabinete, laboratoare de specialitate, ateliere, sere, loturi şi ferme şcolare etc. în condiţii cât mai apropiate de cele de muncă; ...
  9. i)sesizează CJEC situaţiile care impun neacordarea dreptului de a susţine examenul pentru un anumit candidat, precum şi orice altă situaţie deosebită apărută în timpul desfăşurării probelor de examen în vederea luării măsurilor ce se impun; ...
  10. j)verifică respectarea listei aprobate a temelor pentru proiecte, depunerea la termen a proiectelor individuale ale candidaţilor, însoţite de fişele de evaluare completate de către îndrumătorii de proiect pentru fiecare candidat, conform prevederilor metodologiei; ...
  11. k)controlează, îndrumă şi asigură organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a probelor de examen; ...
  12. l)controlează şi îndrumă activitatea tuturor persoanelor din centrul de examen care au sarcini privind organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare; ...
  13. m)iau măsuri pentru ca, în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea comisia de examinare să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de CNEC sau CJEC; ...
  14. n)examinează şi notează candidaţii la probele de examen, corectează şi notează lucrările scrise, respectând baremul de corectare şi notare; ...
  15. o)stabilesc şi afişează zilnic rezultatul examinării pentru fiecare candidat; afişează baremele de corectare şi notare la încheierea probei scrise; ...
  16. p)transcriu în cataloage rezultatul evaluării probelor de examen; ...
  17. r)afişează rezultatele finale ale examenului de certificare: "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din examen"; ...
  18. s)primesc eventualele contestaţii la probele scrise şi transmit Comisiei Judeţene / a Municipiului Bucureşti de Contestaţii, în deplină siguranţă, lucrările secretizate însoţite de baremele de corectare şi notare; ... ş) afişează rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor;
  19. t)întocmesc şi transmit CJEC, în termen de 5 zile de la afişarea rezultatelor finale, rapoartele cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale; ... ţ) predau secretarului unităţii de învăţământ, cu proces-verbal, lucrările scrise, proiectele absolvenţilor, fişele de evaluare pentru fiecare candidat, autentificate de preşedintele comisiei, cataloagele şi celelalte documente întocmite pe durata organizării şi desfăşurării examenului de certificare a calificării profesionale. Capitolul III Înscrierea candidaţilor Articolul 18
(1)În vederea înscrierii la examenul de certificare a calificării profesionale, profesorii diriginţi ai claselor terminale ale şcolilor de arte şi meserii, anului de completare, ciclului superior al liceului tehnologic, şcolilor postliceale şi şcolilor de maiştri, întocmesc tabele cu elevii absolvenţi, care cuprind următoarele date: numele şi prenumele elevilor, anul de studiu şi clasa, calificarea profesională în care s-au pregătit, semnăturile elevilor şi ale dirigintelui. ...
(2)Tabelele prevăzute la alin.
(1)se depun, însoţite de cererile de înscriere la examenul de certificare a calificării profesionale ale elevilor, în perioada prevăzută în grafic, la secretariatul unităţii de învăţământ. Pe baza acestora, secretarul/secretarul şef al unităţii de învăţământ întocmeşte lista provizorie cu elevii înscrişi pentru susţinerea examenului de certificare, pe domenii şi calificări profesionale. ...
(3)Lista provizorie cu elevii înscrişi pentru susţinerea examenului de certificare a calificării profesionale, certificată prin semnătura directorului şi ştampila instituţiei, se depune la secretariatul unităţilor de învăţământ stabilite de CJEC/CMEC drept centre de examen la care unitatea de învăţământ a fost arondată. Pe baza tabelelor transmise de toate unităţile de învăţământ arondate centrului de examen, secretarul/secretarul şef întocmeşte lista provizorie cu elevii înscrişi pentru susţinerea examenului de certificare a calificării profesionale în centrul de examen pe nivel de calificare, domeniu şi calificări profesionale. ...
(4)Înscrierea candidaţilor se face pe baza tabelelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 18 alin.
(1)şi a următoarelor documente: ...
  1. a)cerere de înscriere; ...
  2. b)certificat de naştere - în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; ...
  3. c)certificat de căsătorie, copie certificată ca fiind conformă cu originalul (dacă este cazul); ...
  4. d)actul de identitate (pentru conformitate) - în copie, certificată ca fiind conformă cu originalul; ...
  5. e)actul de studiu al ultimului nivel finalizat :certificat de absolvire a şcolii de arte şi meserii, a anului de completare, al liceului tehnologic sau diplomă de bacalaureat-copie certificată, dacă este cazul, pentru candidaţii care susţin examenul de absolvire al învăţământului postliceal; ...
  6. f)portofoliu personal pentru educaţie permanentă (Nu este necesar pentru înscrierea la examenul de absolvire a învăţământului postliceal); ...
  7. g)foaie matricolă, în original, eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, şi o copie a acesteia, certificată ca fiind conformă cu originalul, care se păstrează la dosarul de înscriere, în arhiva unităţii de învăţământ; ...
  8. h)declaraţie pe răspunderea candidatului că a luat la cunoştinţă şi că va respecta normele de protecţia muncii şi pe cele igienico-sanitare implicate de utilizarea corectă a echipamentelor, a sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor, a posturilor de lucru, a instrumentelor, a substanţelor etc. pe durata desfăşurării probelor de examen, că va respecta cerinţele particulare ale locului în care se vor desfăşura probele de examen, afişate sau prezentate de persoanele autorizate; ...
  9. i)chitanţa de plată a taxei de examen, eliberată de unitatea de învăţământ la care candidatul va susţine probele de examen, după caz. ... Articolul 19
(1)Înscrierea absolvenţilor unităţilor de învăţământ particular autorizate la examenul pentru certificarea calificării profesionale se face la centrul de examen la care acestea au fost arondate de către CJEC/CMEC, urmare a solicitării scrise însoţită de o copie certificată prin semnătura directorului şi ştampila unităţii de învăţământ după documentul de autorizare a cursurilor pentru calificările profesionale pentru care absolvenţii solicită înscrierea în examen. ...
(2)Înscrierea absolvenţilor unităţilor de învăţământ particular autorizate la examenul pentru certificarea calificării profesionale se face pe baza următoarelor înscrisuri: ... - tabele cu elevii absolvenţi, care cuprind următoarele date: numele şi prenumele elevilor, anul de studiu şi clasa, calificarea profesională în care s-au pregătit, semnăturile elevilor şi ale dirigintelui, certificate prin semnătura directorului şi ştampila unităţii de învăţământ; - documentele prevăzute de alin.
(4)al art. 18 din prezenta metodologie; Articolul 20
(1)Candidaţii care provin din seriile anterioare anului în care se susţin examenele sau care au finalizat studiile în altă localitate decât cea în care au domiciliu solicită în scris CJEC/CMEC înscrierea la examen anexând cererii copie după foaia matricolă. ...
(2)Înscrierea se face la unitatea de învăţământ stabilită de CJEC/CMEC în funcţie de calificarea profesională pe baza documentelor prevăzute de alin.
(4)al art. 18 din prezenta metodologie la care se adaugă aprobarea de înscriere pentru susţinerea examenului. ...
(3)Înscrierile pentru susţinerea examenelor care au ca probă de examen realizarea unui proiect se fac, de regulă, înainte de începerea semestrului al II-lea a anului şcolar. În acest caz, la înscriere, candidatii consultă lista temelor proiectelor pentru respectiva calificare şi depun o cerere de realizare a proiectului cu tema pentru care au optat. ...
(4)Unităţile de învăţământ la care candidaţii din promoţiile anterioare vor susţine examenul vor acorda asistenţă şi îndrumare pentru pregătirea examenului. ... Articolul 21
(1)Directorii unităţilor de învăţământ care au şcolarizat şi au absolvenţi ai şcolii de arte şi meserii, ai anului de completare, ai liceului tehnologic, ai şcolii postliceale şi de maiştri centralizează dosarele de înscriere pe domenii şi calificări profesionale şi transmit situaţia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti - CJEC, cu cel puţin 14 zile înainte de începerea examenului de certificare. ...
(2)Directorii unităţilor de învăţământ care au absolvenţi ai şcolii de arte şi meserii, ai anului de completare, ai liceului tehnologic, ai şcolii postliceale şi de maiştri iau măsuri pentru informarea candidaţilor asupra prevederilor prezentei metodologii. ... Articolul 22 Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti - CJEC, întocmesc situaţia centralizată la nivel judeţean, care cuprinde: domeniile, calificările profesionale pentru care se organizează examen de certificare, pe centre de examen şi transmit CNEC situaţia finală, cu 10 zile înainte de începerea examenului de certificare a calificării profesionale. Capitolul IV Conţinutul examenelor Secţiunea I Conţinutul examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 Articolul 23 Examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 constă într-o probă practică şi o probă orală. Articolul 24
(1)Proba practică are drept scop validarea, în situaţie de examen extern, a dobândirii unor competenţe din calificarea profesională respectivă, considerate esenţiale, din punct de vedere al angajatorului, pentru conţinutul calificării profesionale. ...
(2)Proba orală este complementară probei practice şi vizează demonstrarea de către candidat, în condiţii de examen extern şi referitoare la tema probei practice, a unor competenţe cheie, prevăzute prin standardul de pregătire profesională, de tipul: comunicare orală şi numeraţie, organizarea locului de muncă, igiena şi securitatea muncii etc. ...
(3)Pe baza temelor pentru proba practică şi proba orală, comisiile elaborează biletele de examen şi criteriile de apreciere a performanţei candidatului, prevăzute în fişa de evaluare din Anexa nr. 3 a prezentei metodologii, conţinând atât criterii de apreciere pentru proba practică cât şi pentru proba orală; biletele de examen sunt multiplicate în ziua examenului, de către comisia de examinare din centrul de examen, pentru fiecare calificare profesională. ...
(4)Proba practică are o durată variabilă, în funcţie de calificarea profesională, conform reperelor de timp stabilite şi precizate prin lista publică a temelor pentru proba practică. Proba orală are durata de 10 - 15 minute şi se desfăşoară după realizarea probei practice. ...
(5)Tema probei practice pentru fiecare candidat se stabileşte în ziua susţinerii acesteia, prin extragerea unui bilet dintre cele pregătite de către comisia de examinare, pe baza temelor din lista publică. ...
(6)Proba orală constă într-o succesiune de întrebări ale examinatorului, legate direct de elementele probei practice şi nu se evaluează separat, ci împreună cu proba practică, conform fişei de evaluare. ... Articolul 25
(1)Calificativul final al candidatului este "admis" numai în situaţia în care numărul criteriilor îndeplinite este mai mare dacât al celor neîndeplinite, la proba practică şi proba orală, cumulate. În caz contrar, calificativul candidatului este "respins". ...
(2)Îndeplinirea criteriilor se consemnează prin bifare în fişa de evaluare. ...
(3)Rezultatul examenului de certificare a competenţelor profesionale, consemnat în fişa de evaluare pentru nivelul 1, completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei practice şi probei orale şi nu poate fi contestat. ... Secţiunea II Conţinutul examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2 Articolul 26 Examenul de certificare pentru obţinerea certificatului de calificare de nivel 2, constă într-o probă practică, realizarea unui proiect, şi o probă orală, prezentarea şi susţinerea proiectului. Articolul 27
(1)Proba practică constă în realizarea unui proiect şi are ca scop prezentarea de dovezi în timpul desfăşurării activităţilor pentru proiect, prin soluţiile propuse şi prin modul sintetic de prezentare în scris a proiectului care confirmă dobândirea, de către candidat, a competenţelor din cadrul unor unităţi de competenţă semnificative pentru calificare şi esenţiale în raport cu tema proiectului. În funcţie de tema proiectului, acestea se încadrează în unităţile de competenţe tehnice generale, a unităţilor de competenţe tehnice specializate şi a unităţilor de competenţe cheie şi sunt identificate în debutul activităţilor pentru realizarea proiectului. Activităţile practice de realizare a proiectului pot conduce, în funcţie de calificare şi de temă, la execuţia unui produs care completează prezentarea scrisă a proiectului. Prin executarea de către candidat a proiectului cu durata de un semestru, pe parcursul perioadei sale de formare şi prin susţinerea orală a proiectului în situaţia de examen, sunt vizate competenţe specifice calificării, conform standardului de pregătire profesională; ...
(2)Proba orală, de prezentare şi susţinere a proiectului, este parte componentă a examenului de certificare şi are ca scop punerea candidatului în situaţia de a demonstra , în condiţii de examen, că a dobândit unele dintre competenţele prevăzute în standardul de pregătire profesională. ...
(3)Lista temelor proiectelor pentru fiecare calificare se stabileşte la nivelul unităţii de învăţământ care şcolarizează şi are absolvenţi ai anului de completare pe baza propunerilor cadrelor didactice de specialitate. Lista avizată de către comisia metodică de specialitate, finalizată eventual împreună sau după consultarea reprezentanţilor întreprinderii(lor) cu care unitatea de învăţământ are încheiată convenţie privind pregătirea practică este transmisă pentru avizare CJEC. Temele proiectelor sunt aprobate de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Lista temelor se definitivează şi se face publică la nivelul unităţii de învăţământ înainte de finalul semestrului întâi al anului şcolar în care se organizează examenul de certificare. ... (
  1. a)Temele proiectelor trebuie să se încadreze obligatoriu în curriculumul pentru calificarea respectivă şi să se raporteze într-un mod direct şi transparent la standardul de pregătire profesională corespunzător. Competenţele clar precizate vor fi specificate în Fişa de evaluare. (
  2. b)Candidaţii consultă tematica afişată şi optează pentru una dintre teme. Opţiunea candidatului se face în scris, la secretariatul unităţii de învăţământ, până la începutul semestrului al doilea al anului şcolar în care se organizează examenul de certificare. Validarea opţiunilor pentru temele de proiect necesită acceptul îndrumătorului proiectului şi cel al responsabilului ariei curriculare Tehnologii, pentru fiecare candidat în parte. (
  3. c)Aprobarea opţiunilor pentru temele proiectelor, precum şi a îndrumătorilor acestora, se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ până cel târziu la începutul semestrului al doilea al anului şcolar respectiv. (
  4. d)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ ce organizează examen de certificare pentru obţinerea certificatului de calificare profesională de nivel 2, are responsabilitatea de a prezenta îndrumătorilor de proiect Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale ( Anexa nr. 4 a prezentei metodologii), pe care aceştia o vor folosi drept instrument de monitorizare a progresului activităţilor la proiect, pe tot parcursul derulării acestuia (primele trei părţi ale fişei). La rândul lor, îndrumătorii vor face cunoscută Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale fiecăruia dintre candidaţii ale căror proiecte le monitorizează.
(4)Poate fi conducător al proiectului numai un cadru didactic de specialitate care are în norma de predare module din curriculumul pentru calificarea de nivel 2 pentru care se organizează examenul de certificare sau care coordonează pregătirea practică. Îndrumătorii de proiect sunt, de regulă, cadre didactice de specialitate cu experienţă în evaluarea competenţelor profesionale care dau dovadă de obiectivitate, corectitudine, flexibilitate, respect, responsabilitate. ... Îndrumătorul de proiect are următoarele obligaţii: a. face cunoscute din timp temele pentru proiectele elevilor din anul de completare, precum şi competenţele care se au în vedere prin execuţia şi susţinerea proiectului, conform standardului de pregătire profesională pentru fiecare calificare; b. oferă consultanţă şi sprijin elevilor în alegerea temei pentru proiect; c. recomandă bibliografia minimală, precum şi documentaţia necesară executării proiectului, şi le discută în detaliu cu candidatul; d. definitivează, împreună cu fiecare candidat al cărui proiect îl îndrumă, planul şi etapele de elaborare a proiectului, atât pentru partea practică, cât şi pentru partea scrisă; e. oferă consultaţii, îndrumă şi monitorizează pe tot parcursul semestrului al doilea, progresul proiectului, precum şi modul de redactare a părţii scrise a acestuia; f. se asigură că fiecare candidat al cărui proiect îl coordonează îşi elaborează singur atât partea practică, cât şi partea scrisă, tehnoredactată a proiectului; g. susţine cel puţin cinci întâlniri de monitorizare a proiectului cu fiecare candidat, conform planificării individuale şi consemnează observaţiile pe Fişa individuală de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale; h. asigură primirea sprijinului necesar specific, de către eventualii candidaţi cu cerinţe educaţionale speciale, conform necesităţilor impuse de tipul de cerinţă, pe tot parcursul pregătirii şi execuţiei proiectului; i. în vederea realizării proiectelor, cadrele didactice care îndrumă proiecte pot solicita conducerii unităţii de învăţământ organizarea unui program de consultaţii şi de către alte cadre didactice, specialişti, reprezentanţi ai partenerilor sociali etc., pentru a le facilita elevilor accesul la informaţiile necesare; j. completează, pentru fiecare candidat monitorizat, Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale (părţile I - III), asumându-şi responsabilitatea pentru evaluarea şi pentru observaţiile consemnate.
(5)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ ţine la zi evidenţa îndrumătorilor de proiect şi a temelor proiectelor realizate în anii anteriori pentru a asigura propunerea unor teme care să permită candidaţilor realizarea unor proiecte personale originale. ... Articolul 28
(1)Proiectul este elaborat individual de fiecare candidat în parte, pe baza tematicii stabilite şi aprobate conform prevederilor prezentei metodologii şi discutat cu îndrumătorul de proiect, etapă cu etapă, conform planificării agreate de comun acord; ...
(2)Realizarea proiectului, atât a părţii sale practice, cât şi a părţii scrise, presupune desfăşurarea unor activităţi complexe, pe parcursul cărora candidatul face dovada competenţelor descrise de standardul de pregătire profesională dobândite prin finalizarea modulelor de specialitate şi agregate într-un mod specific temei proiectului şi de planul său de abordare. ...
(3)Redactarea părţii scrise a proiectului implică tehnoredactarea conţinutului sub forma a 5 - 10 pagini ,la care se adaugă eventualele Anexe; ...
(4)Prezentarea redactată a proiectului trebuie să respecte următoarea structură: ... (
  1. a)Pagina de titlu cu: datele de identificare ale unităţii de învăţământ, ale candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, în conformitate cu Nomenclatorul calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar în vigoare; (
  2. b)Cuprinsul; (
  3. c)Argumentul: 1 - 1,5 pagini care sintetizează aspectele teoretice şi pe cele practice pe care le abordează, în relaţie directă cu utilitatea pentru calificarea respectivă; (
  4. d)Conţinutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul şi obiectivele proiectului, problemele soluţionate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum şi utilitatea practic-aplicativă a soluţiilor găsite de către candidat; (
  5. e)Bibliografia; (
  6. f)Anexele: desene, schiţe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator, descrierea experimentelor, fişele de observaţie, prezentarea şi analiza unor secvenţe din procesul tehnologic, rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentaţia tehnică întocmită, etc.
(5)În vederea asigurării desfăşurării activităţilor de proiect şi a tehnoredactării de către fiecare candidat a părţii scrise a proiectului, conducerea unităţii de învăţământ şi comisia metodică de specialitate va alcătui, de comun acord cu îndrumătorul de proiect, un grafic de acces în laboratoarele de informatică sau laboratoarele/atelierele de specialitate din unitatea de învăţământ. ...
(6)Partea scrisă a proiectului, însoţită de Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată (primele trei părţi), se depun la secretariatul unităţii de învăţământ cu o săptămână înainte de finalizarea cursurilor anului de completare şi primesc un număr de înregistrare. După susţinerea orală, proiectul împreună cu Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată (părţile I-IV), se arhivează de către unitatea de învăţământ, pentru o perioadă de trei ani. ... Articolul 29
(1)Rezultatul final al candidatului este "admis" numai în situaţia în care Comisia de examinare a evaluat astfel global Părţile I, II şi III ale Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale şi după completarea Părţii a IV-a a fişei (de apreciere a susţinerii orale a proiectului şi de apreciere a răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei). Rezultatul candidatului este "respins" dacă jumătate plus unul dintre membrii comisiei de examinare sunt de această părere. ...
(2)Pentru Partea a IV-a a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale aprecierea se face prin "da", respectiv "nu", în coloanele respective. Stabilirea rezultatului final, " admis" sau "respins", se consemnează prin bifare în fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. ...
(3)Rezultatul examenului de certificare, consemnat în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei orale (susţinerea proiectului) şi nu poate fi contestat. ... Secţiunea III Conţinutul examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 Articolul 30 Examenul de certificare pentru obţinerea certificatului de calificare de nivel 3, constă într-o probă practică, realizarea unui proiect pe durata ultimului semestru de pregătire şi o probă orală, prezentarea şi susţinerea proiectului. Articolul 31
(1)Proba practică constă în realizarea unui proiect care are ca scop evidenţierea activării specifice, în funcţie de tema proiectului, a unităţilor de competenţe tehnice generale, a unităţilor de competenţe tehnice specializate şi a celor cheie, semnificative pentru demonstrarea, în situaţia de examen de certificare, a dobândirii calificării respective. Prin executarea de către candidat a proiectului cu durata de un semestru, pe parcursul perioadei sale de formare, şi prin susţinerea orală a proiectului în situaţia de examen sunt vizate competenţe specifice calificării, conform standardului de pregătire profesională; ...
(2)Proba orală, de susţinere a proiectului, este parte componentă a examenului de certificare şi are scopul demonstrării, de către candidat, în situaţia de examen, cu ajutorul unor competenţe cheie, prevăzute în standardul de pregătire profesională (de exemplu: comunicarea orală), într-un mod integrat, a conţinutului proiectului. ...
(3)Lista temelor proiectelor pentru fiecare calificare se stabileşte la nivelul unităţilor de învăţământ care şcolarizează şi au absolvenţi ai liceului tehnologic pe baza propunerilor cadrelor didactice de specialitate. Lista avizată de către comisia metodică de specialitate, finalizată eventual împreună sau după consultarea reprezentanţilor întreprinderii(lor) cu care unitatea de învăţământ are încheiată convenţie privind pregătirea practică este transmisă pentru avizare CJEC. Temele proiectelor sunt aprobate de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. ... Lista temelor se definitivează şi se face publică la nivelul unităţii de învăţământ înainte de finalul semestrului întâi al anului şcolar în care se organizează examenul de certificare. (
  1. a)Temele proiectelor trebuie să se încadreze obligatoriu în curriculumul pentru calificarea respectivă şi să se raporteze într-un mod direct şi transparent la standardul de pregătire profesională corespunzător. Competenţele clar precizate vor fi specificate în Fişa de evaluare; (
  2. b)Candidaţii consultă tematica afişată şi optează pentru una dintre teme. Opţiunea candidatului se face în scris, la secretariatul unităţii de învăţământ, până la începutul semestrului al doilea al anului şcolar în care se organizează examenul de certificare. Validarea opţiunilor pentru temele de proiect necesită acceptul îndrumătorului proiectului şi cel al responsabilului ariei curriculare Tehnologii, pentru fiecare candidat în parte; (
  3. c)Aprobarea opţiunilor pentru temele proiectelor, precum şi a îndrumătorilor acestora se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ până cel târziu la începutul semestrului al doilea al anului şcolar respectiv; (
  4. d)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ cu absolvenţi ai liceului tehnologic, înscrişi la examen de certificare pentru obţinerea certificatului de calificare profesională de nivel 3, are responsabilitatea de a prezenta îndrumătorilor de proiect Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale (Anexa nr. 5 a prezentei metodologii), pe care aceştia o vor folosi drept instrument de monitorizare a progresului activităţilor la proiect, pe tot parcursul derulării acestuia (primele trei părţi ale fişei). La rândul lor, îndrumătorii vor face cunoscută Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale fiecăruia dintre candidaţii ale căror proiecte le monitorizează.
(4)Poate fi conducător al proiectului numai un profesor de specialitate care are în norma de predare module din curriculumul pentru calificarea de nivel 3 pentru care se organizează examenul de certificare. Îndrumătorii de proiect sunt, de regulă, cadre didactice de specialitate cu experienţă în evaluarea competenţelor profesionale care dau dovadă de obiectivitate, corectitudine, flexibilitate, respect, responsabilitate. ... Îndrumătorul de proiect are următoarele obligaţii: a. face cunoscute din timp temele pentru proiectele elevilor din anii terminali ai liceului tehnologic, precum şi competenţele care se au în vedere prin execuţia şi susţinerea proiectului, conform standardului de pregătire profesională pentru fiecare calificare; b. oferă consultanţă şi sprijin elevilor în alegerea temei pentru proiect; c. recomandă bibliografia minimală, precum şi documentaţia necesară executării proiectului şi le discută în detaliu cu candidatul; d. definitivează, împreună cu fiecare candidat al cărui proiect îl îndrumă, planul şi etapele de elaborare a proiectului, atât pentru partea practică, cât şi pentru partea scrisă; e. oferă consultaţii, îndrumă şi monitorizează pe tot parcursul semestrului al doilea progresul proiectului şi modul de redactare a părţii scrise a acestuia; f. se asigură că fiecare candidat al cărui proiect îl coordonează îşi elaborează singur atât partea practică, cât şi partea scrisă, tehnoredactată a proiectului; g. susţine cel puţin cinci întâlniri de monitorizare a proiectului cu fiecare candidat, conform planificării individuale şi consemnează observaţiile în Fişa individuală de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale; h. asigură primirea sprijinului necesar specific, de către eventualii candidaţi cu cerinţe educaţionale speciale, conform necesităţilor impuse de tipul de cerinţă, pe tot parcursul pregătirii şi execuţiei proiectului; i. în vederea realizării proiectelor, cadrele didactice care îndrumă proiecte pot solicita conducerii unităţii de învăţământ organizarea unui program de consultaţii şi de către alte cadre didactice, specialişti, reprezentanţi ai partenerilor sociali etc., pentru a le facilita elevilor accesul la informaţiile necesare; j. completează, pentru fiecare candidat monitorizat, Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale (părţile I - III), asumându-şi responsabilitatea pentru evaluarea şi pentru observaţiile consemnate.
(5)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ ţine la zi evidenţa îndrumătorilor de proiect şi a temelor proiectelor realizate în anii anteriori pentru a asigura promovarea unor teme care să permită candidaţilor realizarea unor proiecte personale originale. ... Articolul 32
(1)Proiectul este elaborat individual. Pot fi realizate şi proiecte în echipă, dar în acest caz se vor stabili sarcini distincte, clar delimitate pentru fiecare candidat în parte, pe baza tematicii stabilite şi aprobate conform ART. 31 al prezentei metodologii şi discutat cu îndrumătorul de proiect, etapă cu etapă, conform planificării agreate de comun acord. Susţinerea proiectului se va face individual de către fiecare candidat. ...
(2)Realizarea proiectului, atât a părţii sale practice, cât şi a părţii scrise, este un demers integrator, complex, pe parcursul căruia candidatul face dovada activării şi aplicării competenţelor descrise prin standardul de pregătire profesională dobândite prin modulele de specialitate şi agregate într-un mod specific, în funcţie de tema proiectului şi de planul său de abordare. ...
(3)Redactarea părţii scrise a proiectului implică tehnoredactarea conţinutului sub forma a 10 - 20 de pagini (la care se adaugă eventualele Anexe), care trebuie să respecte următoarea structură: ... (
  1. a)Pagina de titlu cu: datele de identificare ale unităţii de învăţământ, ale candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, conform Nomenclatorului calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar în vigoare; (
  2. b)Cuprinsul; (
  3. c)Argumentul: 2 - 2,5 pagini care sintetizează aspectele teoretice şi pe cele practice pe care le abordează, în relaţie directă cu utilitatea pentru calificarea respectivă; (
  4. d)Conţinutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul şi obiectivele proiectului, problemele practice soluţionate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum şi utilitatea practic-aplicativă a soluţiilor găsite de către candidat; (
  5. e)Bibliografia; (
  6. f)Anexele: desene, schiţe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator, descrierea experimentelor, fişele de observaţie, prezentarea şi analiza unor secvenţe din procesul tehnologic, rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentaţia tehnică întocmită etc.
(4)În vederea asigurării desfăşurării activităţilor de proiect şi a tehnoredactării de către fiecare candidat a părţii scrise a proiectului, conducerea unităţii de învăţământ şi comisia metodică de specialitate va alcătui, de comun acord cu îndrumătorul de proiect, un grafic de acces în laboratoarele de informatică sau laboratoarele/atelierele de specialitate din unitatea de învăţământ. ...
(5)Partea scrisă a proiectului, însoţită de Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată (primele trei părţi), se depun la secretariatul unităţii de învăţământ cu o săptămână înainte de finalizarea cursurilor claselor terminale ale liceului tehnologic şi primesc un număr de înregistrare. După examen, proiectul împreună cu Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată (părţile I-IV), se arhivează de către unitatea de învăţământ, pentru o perioadă de trei ani. ... Articolul 33
(1)Rezultatul final al candidatului este "admis" numai în situaţia în care Comisia de examinare a evaluat astfel, global, Părţile I, II şi III ale Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale şi după completarea Părţii a IV-a a fişei (de apreciere a susţinerii orale a proiectului şi de apreciere a răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei). Rezultatul candidatului este "respins" dacă jumătate plus unul dintre membrii comisiei de examinare sunt de această părere. ...
(2)Pentru Partea a IV-a a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale aprecierea se face prin "da", respectiv "nu", în coloanele respective. Stabilirea rezultatului final, " admis" sau "respins", se consemnează prin bifare în fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. ...
(3)Rezultatul examenului de certificare, consemnat în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei orale ( susţinerea proiectului ) şi nu poate fi contestat. ... Secţiunea IV Conţinutul examenului de absolvire a şcolii postliceale şi de maiştri Articolul 34 Examenul de absolvire a şcolii postliceale şi al şcolii de maiştri constă într-o probă practică, o probă scrisă şi realizarea şi susţinerea unui proiect. Articolul 35
(1)Proba practică constă în realizarea unei teme şi are ca scop confirmarea, în condiţii de examen, a dobândirii unor competenţe din cadrul unor unităţi de competenţă considerate esenţiale şi specifice pentru calificarea respectivă. ...
(2)Temele pentru proba practică pentru fiecare calificare profesională precum şi criteriile de evaluare, prezentate ca în Anexa nr.7, se stabilesc de către comisia metodică de specialitate din unitatea de învăţământ desemnată centru de examen, cu consultarea întreprinderilor/instituţiilor colaboratoare în pregătirea practică a elevilor. ...
(3)Temele pentru proba practică vizează lucrări specifice specializării şi nivelului de calificare. Temele, avizate de inspectorul de specialitate, sunt afişate cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea examenului. ...
(4)Fiecare probă practică presupune realizarea unor activităţi cu durata de 3 - 6 ore desfăşurate în condiţii cât mai apropiate de cele de muncă de la angajatori. Pentru specializarea asistent medical generalist proba practică are o durată de 6 ore şi se desfăşoară în spital, instituţii de sănătate sau în serviciile de asistenţă primară. ...
(5)Tema probei practice pentru fiecare candidat se stabileşte în ziua susţinerii acesteia, prin extragerea unui bilet dintre cele pregătite de către comisia de examinare, pe baza temelor din lista publicată, conform Anexei nr. 6. ...
(6)Rezultatul probei practice se apreciază cu note de la 10 la 1, se afişează în ziua susţinerii probei şi nu poate fi contestat. ...
(7)Nota minimă de promovare a probei practice este 6 (şase). Promovarea probei practice dă dreptul candidaţilor să susţină proba scrisă, conform graficului. ... Articolul 36
(1)Proba scrisă durează 3 ore şi se desfăşoară înainte de prezentarea şi susţinerea proiectului. ...
(2)Subiectele pentru proba scrisă se elaborează având în vedere standardul de pregătire profesională al fiecărei calificări şi se stabilesc având în vedere unităţile de competenţe specifice calificării profesionale. ...
(3)Tematica probei scrise este propusă de comisia metodică de specialitate din unitatea de învăţământ desemnată centru de examen, avizată de consiliul de administraţie al instituţiei şi transmisă spre analiză inspectorului şcolar de specialitate cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea examenului. Inspectorul şcolar de specialitate, consultând profesorii metodişti de specialitate, stabileşte tematica unitară la nivel de judeţ/municipiului Bucureşti pentru fiecare calificare şi o transmite unităţilor de învăţământ cu absolvenţi ai învăţământului postliceal, care o afişează cu cel puţin 45 de zile înaintea începerii examenului. Pentru unele calificări se pot elabora norme metodologice specifice privind structura subiectelor pentru proba scrisă. ...
(4)Comisiile metodice de specialitate din unităţile de învăţământ în care se organizează examenul elaborează, din tematica unitară, pentru fiecare calificare profesională care urmează să fie certificată în acel centru de examen, trei variante de subiecte pentru proba scrisă, variante care se transmit CJEC/CMEC, însoţite de baremele de corectare şi notare, cu 30 de zile înainte de începerea examenului. Variantele de subiecte şi baremele de corectare şi notare se transmit pe suport electronic şi tipărite, în plic sigilat. CJEC/CMEC stabileşte trei variante finale de subiecte pentru fiecare calificare profesională din care se aleg, prin tragere la sorţi, subiectul probei scrise şi subiectul de rezervă. ...
(5)Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc astfel încât: ...
  1. a)să respecte standardul de pregătire profesională; ...
  2. b)să fie elaborate astfel încât tratarea lor să implice cunoştinţe conceptuale, abilităţi de ordin înalt şi capacităţi cross-curriculare: reflecţie şi capacitate de abstractizare, gândire critică şi creativă, rezolvare de probleme, comunicare eficientă, managementul proiectelor, asigurarea calităţii, monitorizarea, evaluarea şi controlul echipelor etc.; ...
  3. c)cuprindere echilibrată dar consistentă a unor competenţe esenţiale pentru calificarea profesională; ...
  4. d)să aibă un grad de complexitate corespunzător standardului de pregătire profesională şi să poată fi tratate în timpul stabilit. ...
(6)Subiectele şi baremele de corectare şi notare se elaborează astfel încât să se asigure unitatea de evaluare şi de notare. ...
(7)Nota minimă de promovare a probei scrise este 5 (cinci). ... Articolul 37
(1)Prin executarea de către candidat a unui proiect pe durata ultimului semestru de studiu şi susţinerea lui în condiţii de examen sunt vizate competenţe specifice calificării, conform standardului de pregătire profesională. Realizarea proiectului care are ca scop evidenţierea activării specifice, în funcţie de tema proiectului, a unităţilor de competenţe tehnice specializate şi a celor cheie, semnificative pentru demonstrarea, în situaţia de examen de certificare, a dobândirii calificării respective. Proiectul trebuie să ofere posibilitatea candidaţilor să îşi prezinte performanţele în utilizarea competenţelor dobândite pentru rezolvarea unor probleme practice privind organizarea şi desfăşurarea proceselor tehnologice, acţiunilor şi activităţilor din domeniul calificării, rezolvarea teoretică a unor probleme practice, rezolvarea de studii de caz etc. ...
(2)Lista temelor proiectelor pentru fiecare calificare se stabileşte la nivelul unităţilor de învăţământ care şcolarizează şi au absolvenţi ai şcolii postliceale sau ai şcolii de maiştri pe baza propunerilor cadrelor didactice de specialitate. Lista avizată de către comisia metodică de specialitate, finalizată eventual împreună sau după consultarea reprezentanţilor întreprinderii(lor)/instituţiilor cu care unitatea de învăţământ are încheiată convenţie/contract/protocol de colaborare privind pregătirea practică este transmisă pentru avizare CJEC. Temele proiectelor sunt aprobate de către Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. ...
(3)Temele proiectelor pentru absolvenţii învăţământului postliceal , domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică, se transmit Autorităţilor Judeţene de Sănătate Publică şi Organizaţiei Ordinul Asistenţilor Medicali din România spre avizare. ...
(4)Lista temelor se definitivează şi se face publică la nivelul unităţii de învăţământ înainte de finalul penultimului semestru al anului terminal. ... (
  1. a)Temele proiectelor trebuie să se încadreze obligatoriu în curriculum pentru calificarea respectivă şi să se raporteze într-un mod direct şi transparent la standardul de pregătire profesională corespunzător. Competenţele clar precizate vor fi specificate în Fişa de evaluare, Anexa nr. 8; (
  2. b)Candidaţii consultă tematica afişată şi optează pentru una dintre teme. Opţiunea candidatului se face în scris, la secretariatul unităţii de învăţământ, până la începutul ultimului semestru de studiu al învăţământului postliceal. Validarea opţiunilor pentru temele de proiect necesită acceptul îndrumătorului proiectului şi cel al şefului comisiei metodice de specialitate, pentru fiecare candidat în parte; (
  3. c)Aprobarea opţiunilor pentru temele proiectelor, precum şi a îndrumătorilor acestora se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ până cel târziu la începutul ultimului semestru de studiu; (
  4. d)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ cu absolvenţi ai învăţământului postliceal are responsabilitatea de a prezenta îndrumătorilor de proiect Fişa de evaluare a proiectului (Anexa nr. 8), pe care aceştia o vor folosi drept instrument de monitorizare a progresului activităţilor la proiect, pe tot parcursul derulării acestuia (primele trei părţi ale fişei). La rândul lor, îndrumătorii vor face cunoscută Fişa de evaluare a proiectului fiecăruia dintre candidaţii ale căror proiecte le monitorizează.
(5)Comisia metodică de specialitate din fiecare unitate de învăţământ ţine la zi evidenţa îndrumătorilor de proiect şi a temelor proiectelor realizate în anii anteriori pentru a asigura propunerea unor teme care să permită candidaţilor realizarea unor proiecte personale, originale şi valoroase. ...
(6)Pot fi conducători de proiect cadrele didactice de specialitate care au în norma de predare module din curriculumul pentru calificările învăţământului postliceal pentru care se organizează examenul de certificare. Îndrumătorii de proiect sunt, de regulă, cadre didactice de specialitate cu experienţă în evaluarea competenţelor profesionale care dau dovadă de obiectivitate, corectitudine, flexibilitate, respect, responsabilitate. ... Îndrumătorul de proiect are următoarele obligaţii: a. face cunoscute din timp temele pentru proiectele elevilor din ultimul an al şcolii postliceale/şcolii de maştri, precum şi competenţele care se au în vedere prin realizarea şi susţinerea proiectului, conform standardului de pregătire profesională pentru fiecare calificare; b. oferă consultanţă şi sprijin candidaţilor în alegerea temei pentru proiect; c. recomandă bibliografia minimală, precum şi documentaţia necesară executării proiectului, şi le discută în detaliu cu candidatul; d. definitivează, împreună cu fiecare candidat al cărui proiect îl îndrumă, planul şi etapele de elaborare a proiectului, atât pentru partea practică, cât şi pentru redactarea prezentării proiectului; e. oferă consultaţii, îndrumă şi monitorizează pe tot parcursul realizării proiectului, progresul, precum şi modul de redactare a părţii scrise a acestuia; f. se asigură că fiecare candidat al cărui proiect îl coordonează realizează un proiect personal şi original; g. susţine cel puţin cinci întâlniri de monitorizare a proiectului cu fiecare candidat, conform planificării individuale şi consemnează observaţiile în Fişa individuală de evaluare; h. asigură primirea sprijinului necesar specific, de către eventualii candidaţi cu cerinţe educaţionale speciale, conform necesităţilor impuse de tipul de cerinţă, pe tot parcursul pregătirii şi execuţiei proiectului; i. în vederea monitorizării proiectelor, cadrele didactice care îndrumă proiecte pot solicita conducerii unităţii de învăţământ organizarea unui program de consultaţii şi de către alte cadre didactice, specialişti, reprezentanţi ai partenerilor sociali etc., pentru a le facilita elevilor accesul la informaţiile necesare; j. completează, pentru fiecare candidat monitorizat, Fişa de evaluare a proiectului (părţile I - III), asumându-şi responsabilitatea pentru evaluarea şi pentru observaţiile consemnate. Articolul 38
(1)Proiectul este elaborat individual. Pot fi realizate şi proiecte în echipă dar în acest caz se vor stabili sarcini distincte, clar delimitate pentru fiecare candidat în parte, pe baza tematicii stabilite şi aprobate conform ART. 31 al prezentei metodologii şi discutate cu îndrumătorul de proiect, etapă cu etapă, conform planificării agreate de comun acord. Susţinerea proiectului se va face individual de către fiecare candidat. ...
(2)Realizarea proiectului, atât a părţii sale practice, cât şi a părţii scrise, este un demers integrator, complex, pe parcursul căruia candidatul face dovada activării şi aplicării competenţelor descrise prin standardul de pregătire profesională dobândite prin modulele de specialitate şi agregate într-un mod specific, în funcţie de tema proiectului şi de planul său de abordare. ...
(3)Redactarea părţii scrise a proiectului implică tehnoredactarea conţinutului cu respectarea următoarei structuri: ... (
  1. a)Pagina de titlu cu: datele de identificare ale unităţii de învăţământ, ale candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, conform Nomenclatorului calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar în vigoare; (
  2. b)Cuprinsul; (
  3. c)Argumentul care sintetizează aspectele teoretice şi pe cele practice pe care le abordează, în relaţie directă cu utilitatea pentru calificarea respectivă; (
  4. d)Conţinutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul şi obiectivele proiectului, problemele practice soluţionate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum şi utilitatea practic-aplicativă a soluţiilor găsite de către candidat; (
  5. e)Bibliografia; (
  6. f)Anexele: desene, schiţe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator, descrierea experimentelor, fişele de observaţie, prezentarea şi analiza unor secvenţe din procesul tehnologic, rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentaţia tehnică întocmită etc.
(4)În funcţie de calificare, candidaţii pot executa, individual sau în grup, machete, dispozitive, aparate etc. ca parte integrantă a temei de proiect, folosite pentru susţinerea proiectului în faţa comisiei de examinare. ...
(5)Partea scrisă a proiectului, însoţită de Fişa de evaluare a proiectului, completată (primele trei părţi), se depun la secretariatul unităţii de învăţământ cu o săptămână înainte de finalizarea cursurilor anilor terminali ai învăţământului postliceal şi primesc un număr de înregistrare. După susţinere, proiectul împreună cu Fişa de evaluare a proiectului , completată (părţile I-IV), se arhivează de către unitatea de învăţământ, pentru o perioadă de trei ani ... Articolul 39
(1)Proiectul se susţine în faţa comisiei de examinare care evaluează global competenţele dovedite şi consemnate privind: planificarea, organizarea şi progresul activităţilor pentru realizarea proiectului (I), calitatea activităţilor desfăşurate (II), calitatea proiectului (III) şi calitatea susţinerii orale a proiectului (IV). Membrii evaluatori completeză partea a IV-a a fişei , de apreciere a susţinerii orale a proiectului şi a răspunsurilor candidatului la întrebările puse. În ultima parte a Fişei de evaluare a proiectului aprecierea se consemnează prin "da", respectiv "nu", în coloanele respective. ...
(2)Proiectul este notat cu note de la 10 la 1. Nota minimă de promovare este 6 (şase). ...
(3)Rezultatul susţinerii proiectului, consemnat în Fişa de evaluare completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei şi nu poate fi contestat. ... Capitolul V Organizarea şi desfăşurarea examenului Secţiunea I Organizarea probelor Articolul 40
(1)Probele de examen se desfăşoară în sălile, laboratoarele, cabinetele, atelierele, fermele unităţii de învăţământ desemnată centru de examen. Desfăşurarea probelor în alte locaţii se face cu aprobarea CJEC. ...
(2)Probele de examen se pot desfăşura şi în laboratoarele, atelierele, secţiile de producţie ale unor întreprinderi sau instituţii. În acest caz, unitatea de învăţământ desemnată centru de examen încheie în prealabil un protocol în care se menţionează organizarea probelor de examen în respectivele locaţii, protocol a cărei copie a fost transmisă CJEC/CMEC împreună cu solicitarea de a organiza examenul de certificare a calificării profesionale. ...
(3)Locurile în care se susţin probele de examen sunt, în prealabil, adaptate acestor activităţi prin: ...
  1. a)asigurarea dotării corespunzătoare desfăşurării probelor conform cerinţelor specifice fiecărei calificări profesionale specificate de standardul de pregătire profesională; ...
  2. b)eliminarea oricăror materiale care ar putea influenţa candidaţii în susţinerea probelor; ...
  3. c)afişarea, la locul de desfăşurare a probelor, a listei nominale cu candidaţii care susţin proba în ziua respectivă şi a prevederilor care îi informează pe aceştia că pătrunderea cu materiale ajutătoare la locul de desfăşurare a probei, frauda sau tentativa de fraudă, precum şi nerespectarea normelor de protecţie a muncii atrag după sine eliminarea din examen. ...
(4)La fiecare comisie de examinare, candidaţii sunt înscrişi şi planificaţi să susţină probele de examen în ordine alfabetică, pe calificări profesionale, indiferent de unitatea de învăţământ de provenienţă. În cazul în care candidaţii provin de la unităţi de învăţământ din alte localităţi, programarea unor probe ale examenului de certificare a calificării profesionale se poate face astfel încât toţi candidaţii din aceeaşi localitate să susţină proba în aceeaşi zi. ... Articolul 41
(1)Conducerile tuturor unităţilor de învăţământ cu absolvenţi ai şcolii de arte şi meserii, anului de completare, liceului tehnologic şi a învăţământului postliceal, după caz, au obligaţia să asigure calitatea examenelor estimând cheltuielile pentru examene şi solicitând finanţarea, conform art. 167 a Legii învăţământului nr. 84/1995, necesară desfăşurării optime a examenului de certificare a calificării profesionale pentru procurarea materialelor, materiilor prime, substanţelor, consumabilelor, instrumentelor, sculelor, verificatoarelor, dispozitivelor, utilajelor, copiatoarelor, calculatoarelor, serviciilor de comunicare şi IT etc. necesare realizării proiectelor, organizării probelor practice, organizării celorlalte probe de examen. ...
(2)Conducerile unităţilor de învăţământ, desemnate centre de examen, asigură desfăşurarea în bune condiţii a probelor de examen şi pun la dispoziţia comisiei de examinare spaţiile, dotările, consumabilele şi accesul la serviciile de comunicare strict necesare. ... Secţiunea II Desfăşurarea probelor examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 Articolul 42
(1)Proba practică şi proba orală din cadrul examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1 se desfăşoară în două etape: ...
  1. a)La intrarea în examen, după verificarea identităţii, fiecare candidat extrage un bilet de examen cu tema probei practice. Candidaţii realizează lucrarea practică astfel repartizată, pe durata stabilită de comisie, dar nu mai mult de două ore; ...
  2. b)După executarea probei practice, candidaţii răspund întrebărilor membrilor comisiei de examen, susţinând astfel proba orală. Membrii comisiei vor adresa candidatului întrebări, fără a depăşi timpul de maxim 15 minute pentru fiecare candidat; ...
(2)Pentru fiecare candidat se completează o singură fişă de evaluare a probei practice şi a probei orale. Completarea se face de către unul dintre membrii comisiei de examinare la finalizarea examinării candidatului şi reflectă decizia comisiei. ...
(3)Execuţia practică a lucrării, precum şi răspunsurile la proba orală, se evaluează conform criteriilor de apreciere din fişa de evaluare. Aprecierea şi completarea fişei de evaluare se fac numai de către membrii comisiei, prin bifare - admis / respins, pentru fiecare criteriu de apreciere din fişă, completată pentru fiecare candidat în parte. ...
(4)În situaţia în care evaluatorii nu se decid asupra calificativului pe care urmează să-l acorde la unul din criterii, preşedintele comisiei mediază situaţia astfel încât în fişa de evaluare se va înscrie în dreptul criteriului respectiv un singur calificativ. ... Hotărârea preşedintelui este definitivă.
(5)Calificativul final, cumulat pentru proba practică şi proba orală, rămâne cel cu ponderea cea mai mare "admis"/"respins" de pe fişa de evaluare. ... Articolul 43
(1)După ce toţi candidaţii dintr-o serie au fost examinaţi, calificativele finale se înscriu în catalog, pentru fiecare candidat, în prezenţa întregii comisii de examinare de către secretarul comisiei, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi de transcriere a calificativelor finale în cataloagele de examen se fac cu cerneală roşie, de către persoana care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei contrasemnează şi ştampilează. ...
(2)Fişele de evaluare nominale, completate pentru fiecare candidat, sunt considerate documente de examen, se predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui pentru a fi păstrate în dulapuri/fişete metalice, închise şi sigilate. ... Procesele-verbale fac parte din documentele de examen şi se păstrează în acelaşi regim cu cataloagele de examen.
(3)Cheile şi sigiliul de la fişetele în care sunt depozitate documentele examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare nivel 1 se păstrează separat de către preşedinte şi vicepreşedinte. ... Secţiunea III Desfăşurarea probelor examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2 Articolul 44
(1)Realizarea proiectului, probă practică a examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2, se face individual, de către fiecare candidat, sub coordonarea îndrumătorului de proiect, pe durata semestrului al doilea al anului de completare. ...
(2)În timpul realizării proiectului, candidatii au cel puţin cinci întâlniri planificate cu indrumătorul de proiect. Cu acest prilej, candidaţii prezintă dovezi ale dobândirii competenţelor precizate în partea I a fişei de evaluare privind monitorizarea progresului proiectului, necesare finalizării acestuia şi li se cer altele pentru susţinerea consistentă a evaluării. ...
(3)Pentru examinare candidatul se prezintă cu partea scrisă a proiectului şi, după caz, cu obiectul/produsul proiectului executat. Comisia are la dispoziţie fişa de evaluare completată cu datele privind monitorizarea progresului proiectului (I) şi aprecierile îndrumătorului de proiect privind calitatea activităţii candidatului (II) şi calitatea proiectului (III). ... Articolul 45
(1)Pe baza listei cu temele de proiect, pusă la dispoziţie de către secretariatul unităţii de învăţământ desemnată să organizeze examenul, comisia de examinare primeşte toate proiectele candidaţilor înscrişi pentru susţinerea examenului însoţite de fişa de evaluare completată pentru fiecare candidat. Comisia verifică dacă, pentru fiecare candidat, sunt completate primele trei părţi ale fişei de evaluare de către îndrumătorul de proiect. ...
(2)
  1. a)Candidatul primeşte de la comisie proiectul şi, dacă este nevoie, hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru prezentarea şi susţinerea proiectului, se acordă fiecarui candidat 15 minute. Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiei solicită candidatului precizări şi lămuriri, de regulă după ce acesta a prezentat proiectul. ... Întrebările adresate sunt consemnate în partea a IV-a a fişei de evaluare precum şi aprecierea răspunsurilor date de candidat. Întrebările sprijină evaluarea globală a activităţilor desfăşurate de candidat, a calităţii proiectului şi a susţinerii sale orale.
  2. b)După susţinerea proiectului, se completează, pentru candidatul respectiv, partea a IV-a a fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. Completarea se face de către unul dintre membrii comisiei de examinare şi reflectă decizia comună a comisiei. ...
(3)În cazul în care evaluatorii nu se decid asupra calificativului pe care urmează să-l acorde la unul din criterii, preşedintele comisiei mediază situaţia astfel încât în fişa de evaluare se va înscrie în dreptul criteriului respectiv un singur calificativ. Hotărârea preşedintelui este definitivă. ... Articolul 46
(1)Evaluarea candidatului se realizează prin aprecierea globală a activităţilor desfăşurate, a calităţii proiectului şi a susţinerii sale orale. ...
(2)Calificativul obţinut de candidat este "admis" în situaţia în care majoritatea membrilor comisiei de examinare au evaluat şi au acordat acest calificativ şi este "respins" în caz contrar. ...
(2)Pentru Partea a IV-a a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale aprecierea se face prin "da", respectiv "nu", în coloanele respective. Stabilirea rezultatului final, " admis" sau "respins", se consemnează prin bifare în fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. ...
(3)Rezultatul examenului de certificare, consemnat în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei orale ( susţinerea proiectului ) şi nu poate fi contestat. ... Articolul 47 Proiectele şi fişele de evaluare sunt documente de examen şi sunt gestionate conform procedurilor descrise de art. 43 al prezentei metodologii Secţiunea IV: Desfăşurarea probelor examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3 Articolul 48
(1)Realizarea proiectului pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională de nivel 3 se face individual sau în echipă. Pentru proiectul realizat în echipă sunt precizate clar sarcini precise pentru fiecare candidat. Proiectul se realizează sub îndrumarea persoanelor desemnate, pe durata semestrului al doilea al claselor terminale ale liceului tehnologic. ...
(2)În timpul realizării proiectului, candidatii au cel puţin cinci întâlniri planificate cu îndrumătorul de proiect. Cu acest prilej, candidaţii prezintă dovezi ale dobândirii competenţelor precizate în partea I a fişei de evaluare privind monitorizarea progresului proiectului, necesare finalizării acestuia şi li se cer altele pentru susţinerea consistentă a evaluării. Proiectul se finalizează cu o prezentare scrisă de 10 - 20 de pagini, tehnoredactată de către fiecare candidat, şi, după caz, un obiect, aparat, dispozitiv, produs executat. ...
(3)La examen candidatul se prezintă cu partea practică executată (produsul, atunci când este cazul) împreună cu partea scrisă şi îşi susţine oral proiectul realizat. Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale este completată cu datele de monitorizare a progresului proiectului (I) şi aprecierile îndrumătorului de proiect privind calitatea activităţii candidatului şi calitatea proiectului (părţile I - III ale Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale). ... Articolul 49
(1)Pe baza listei temelor pentru proiect, pusă la dispoziţie de către secretariatul unităţii de învăţământ care organizează examenul, comisia de examinare primeşte toate proiectele candidaţilor înscrişi pentru susţinerea examenului, verificând şi existenţa Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, cu primele trei părţi corect completate pentru fiecare proiect, de către îndrumătorul de proiect. ...
(2)(
  1. a)La fiecare comisie de examinare candidaţii sunt înscrişi în ordine alfabetică, pe calificări profesionale. Candidaţii intră în sala de examen în ordinea afişată, respectându-se ora prevăzută. Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiei verifică identitatea fiecărui candidat. Candidatul îşi primeşte proiectul şi, dacă este cazul, hârtie ştampilată pentru ciornă. ... (
  2. b)Pentru susţinerea proiectului se acordă fiecărui candidat 15 - 20 de minute. Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiei pot interveni cu întrebări suplimentare, după ce candidatul îşi susţine proiectul. Întrebările se consemnează în partea a IV-a a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, iar răspunsurile se apreciază în consecinţă. (
  3. c)Pentru fiecare candidat se completează Partea a IV-a a Fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, de către unul dintre membrii comisiei de examinare şi reflectă decizia comună a Comisiei. (
  4. d)Preşedintele comisiei de examinare mediază situaţiile în care unul dintre examinatori oscilează între cele două rezultate finale (admis/respins), astfel încât, în final, numărul criteriilor apreciate cu unul dintre aceste rezultate din întreaga Fişă de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale să rămână impar, iar decizia de evaluare să reflecte o apreciere globală a calităţii proiectului şi a susţinerii sale orale. Hotărârea preşedintelui este definitivă.
(3)Rezultatul final se înscrie în catalogul de examen pentru fiecare candidat. ...
(4)Fişele de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, nominale, completate pentru fiecare candidat, sunt considerate documente de examen, se predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui pentru a fi păstrate în dulapuri / fişete metalice, închise şi sigilate. Procesele-verbale fac parte din documentele de examen şi se păstrează în acelaşi regim cu cataloagele de examen. ...
(5)Cheile şi sigiliul de la fişetele în care sunt depozitate documentele examenului de certificare a competenţelor profesionale se păstrează separat de către preşedinte şi vicepreşedinte. ... Articolul 50 După ce toţi candidaţii dintr-o serie au fost examinaţi, rezultatele finale se trec în catalog în prezenţa întregii comisii de examinare de către secretarul comisiei de examinare, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi ale greşelilor de transcriere a rezultatelor finale în cataloagele de examen se fac numai cu cerneală roşie, de către persoana din comisie care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei contrasemnează şi ştampilează. Secţiunea V: Desfăşurarea probelor examenului de absolvire a şcolii postliceale şi de maiştri Articolul 51 Proba practică a examenului de absolvire se desfăşoară, de regulă, în unităţi economice, sanitare, în cabinete, ateliere, ferme, laboratoare de specialitate din unităţile de învăţământ desemnate centre de examen, în condiţii cât mai apropiate de cele reale de muncă, sub supravegherea membrilor comisiei. Articolul 52
(1)Proba practică se desfăşoară în două etape: executarea lucrărilor practice în timpul stabilit de comisie şi, după expirarea timpului stabilit pentru executarea lucrării, fiecare candidat îşi prezintă şi îşi motivează lucrarea în faţa comisiei. ...
  1. a)La intrarea în examen, după verificarea identităţii, fiecare candidat extrage un bilet de examen cu tema probei practice, redactat conform Anexei nr. 6. Candidaţii execută lucrarea practică astfel repartizată, în timpul stabilit. ...
  2. b)După executarea probei practice, candidaţii răspund întrebărilor membrilor comisiei de examen. Membrii evaluatori ai comisiei vor adresa candidatului întrebări, fără a depăşi timpul de maxim 10 minute pentru fiecare candidat. ...
  3. c)Pentru fiecare candidat se completează o singură fişă de evaluare a probei practice care conţine criteriile/grila de apreciere corespunzătoare lucrării practice executate întocmită conform Anexei nr. 7. În funcţie de calificare şi temă criteriile pot viza: identificarea corectă a problemei/cerinţei şi a contextului în care trebuie soluţionată, alegerea corectă a instrumentelor / aparatelor / utilajelor / verificatoarelor etc., organizarea locului de muncă şi respectarea normelor igienice şi de protecţie a muncii, respectarea etapelor tehnologice, măiestria în execuţie, verificarea şi respectarea calităţii execuţiei, finalizarea execuţiei şi prezentarea produsului, capacitatea de comunicare, coerenţa şi logica argumentării, motivarea teoretică a soluţiilor practice, etc. Criteriile vizează numai competenţe prevăzute de standardul de pregătire profesională a calificării respective. La finalizarea examinării candidatului criteriile realizate sunt bifate, evaluatorii scriu nota şi semnează. ...
(2)Execuţia lucrării, precum şi răspunsurile orale, se evaluează împreună conform criteriilor de apreciere din fişa de evaluare, în raport direct cu standardul de pregătire profesională al calificării. Completarea fişei de evaluare se face pentru fiecare candidat, numai de către membrii evaluatori ai comisiei, prin bifarea fiecărui criteriu realizat şi prin apreciere cu note de la 10 la 1 acordate de fiecare în parte. ...
(3)Diferenţa dintre notele acordate de fiecare evaluator nu poate fi mai mare de un punct. Preşedintele comisiei mediază o astfel de situaţie. Hotărârea preşedintelui este definitivă. ...
(4)Nota finală este media aritmetică cu două zecimale fără rotunjire. Nota minimă de promovare a probei practice, care dă dreptul candidaţilor să participe la proba scrisă, este 6 (şase). ...
(5)După ce toţi candidaţii au fost examinaţi, notele se înscriu în catalog, pentru fiecare candidat, în prezenţa întregii comisii de examinare de către secretarul comisiei, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi de transcriere în cataloagele de examen se fac cu cerneală roşie, de către persoana care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei contrasemnează şi ştampilează. ... Articolul 53
(1)Pentru organizarea probei scrise, preşedintele comisiei de examinare repartizează pe săli, prin tragere la sorţi, două cadre didactice de altă specialitate, numiţi prin decizie profesori asistenţi. Tragerea la sorţi se face în ziua probei, cu o oră înaintea începerii acesteia după şedinţa de instruire a profesorilor asistenţi. ...
(2)După ce au semnat fişa de atribuţii, profesorii asistenţi primesc de la preşedintele comisiei mapa sălii de examen la care au fost repartizaţi care cuprinde : lista candidaţilor care au fost repartizaţi să susţină proba scrisă în acea sală, procesul verbal de predare a lucrărilor scrise, coli tipizate pentru examen, hârtie ştampilată pentru ciorne, etichete pentru secretizarea lucrărilor. ... Articolul 54
(1)Accesul în sală al candidaţilor este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de materiale, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, mijloace de calcul şi de comunicare, etc. Nerespectarea acestor dispoziţii duce la eliminarea candidatului din examen de către preşedintele comisiei de examinare. ...
(2)Înainte de aducerea subiectelor în săli, profesorii asistenţi prezintă candidaţilor modul de desfăşurare al probei şi modul de completare a datelor personale pe foaia de examen. ...
(3)Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în odine alfabetică, conform listelor afişate. Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele şi completează lizibil celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit. Lucrarea se secretizează prin lipirea colţului hârtiei tipizate numai după ce profesorii asistenţi verifică identitatea candidaţilor, completarea corectă a tuturor datelor şi semnează. Peste colţul lipit al lucrării preşedintele sau vicepreşedintele aplică ştampila "Examen de certificare a calificării profesionale **** - CJEC ". ...
(4)Pentru lipirea colţului lucrării se foloseşte acelaşi tip de etichete pentru toţi candidaţii din centrul de examen. ...
(5)Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate , în afara rubricii care se secretizează, precum şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării respective. ...
(6)Se interzice candidaţilor şi profesorilor asistenţi pătrunderea în sala de examen cu telefoane mobile sau alte mijloace electronice de comunicare. ... Articolul 55
(1)În prezenţa preşedintelui, vicepreşedintelui şi a unui membru al comisiei, cadru didactic de specialitate, se verifică integritatea plicului cu subiecte primit de la CJEC/CMEC pentru proba scrisă. Un membru al comisiei extrage din plic varianta conţinând subiectul de examen transmis, anunţat de CJEC/CMEC după care plicul se resigilează, se semnează de toţi cei prezenţi şi se păstrează în condiţii de securitate deplină în dulap metalic sigilat. La deschiderea plicurilor se semnează un proces-verbal de către toţi cei prezenţi. ...
(2)În cazul în care există candidaţi care au studiat în limbile minorităţilor naţionale, subiectele se traduc în limbile respective de către membrii comisiei desemnaţi în acest scop. ...
(3)Comisia de examinare multiplică subiectele în număr egal cu numărul candidaţilor, după care subiectele se introduc în plicuri care se sigilează, urmând să fie distribuite în săli. Candidaţii care susţin probele în limbile minorităţilor naţionale primesc atât subiect în limba maternă cât şi în limba română. ...
(4)Profesorii de specialitate, membri ai comisiilor de examinare, rămân în sala în care s-a realizat multiplicarea până la terminarea distribuirii plicurilor în sălile de examen. Candidaţii pot părăsi centrul de examen, cel mai devreme, după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli. ...
(5)Asistenţii primesc plicurile cu subiecte de la preşedintele sau vicepreşedintele comisiei de examinare, verifică integritatea acestora, le deschid şi distribuie subiectele fiecărui candidat. Candidaţii au dreptul să păstreze, la părăsirea sălii de examen, subiectul de examen primit. ...
(6)Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, nici un candidat nu mai poate pătrunde în sală şi nici un candidat nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează pentru predarea acesteia. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba respectivă. În cazuri excepţionale, candidaţii pot părăsi temporar sala de examen însoţiţi de unul dintre profesorii asistenţi. ...
(7)Baremul de corectare şi notare se afişează la avizierul centrului de examen după încheierea probei. ... Articolul 56
(1)Timpul destinat elaborării lucrării scrise se socoteşte din momentul în care fiecare candidat a primit subiectul multiplicat. ...
(2)Pentru elaborarea lucrării scrise se foloseşte numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor numai creion negru. Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a minicalculatoarelor, a riglelor, precum şi a altor mijloace de calcul. ...
(3)Fiecare candidat primeşte atâtea coli tipizate de examen şi de ciorne câte îi sunt necesare. ...
(4)În cazul în care unii dintre candidaţi, din diferite motive precum: corecturi numeroase, greşeli care ar putea fi considerate drept semn de recunoaştere etc., doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, au dreptul să primească alte coli tipizate. Colile folosite iniţial se anulează de către asistenţi, menţionându-se pe ele "anulat", se semnează de către amândoi asistenţii şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. ... Articolul 57
(1)În timpul desfăşurării probei scrise, profesorii asistenţi nu dau candidaţilor nici o indicaţie, nu discută între ei şi nu rezolvă subiectul de examen. Pe timpul desfăşurării probei unul dintre asistenţi stă în faţa clasei, iar celălalt în spatele ei şi nu au alte preocupări decât cele legate de desfăşurarea acesteia. ...
(2)Asistenţii răspund de asigurarea ordinii şi liniştii în sala de examen, nu permit candidaţilor să comunice între ei, asigură respectarea de către candidaţi a tuturor prevederilor prezentei metodologii. Pentru orice încălcare a prevederilor metodologiei profesorii asistenţi sesizează preşedintele comisiei de examinare pentru a lua măsurile care se impun. ...
(3)În timpul desfăşurării probei scrise, în sălile de examen au voie să între numai preşedintele şi vicepreşedintele comisiei de examinare. Persoanele delegate ale CNEC şi CJEC/CMEC pot intră în sălile de examen numai însoţite de preşedintele sau vicepreşedintele din centrul de examen. ... Articolul 58
(1)Pe măsură ce îşi încheie lucrările, candidaţii le predau profesorilor asistenţi. La expirarea timpului acordat, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Ultimii cinci candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. ...
(2)La predarea lucrărilor, profesorii asistenţi barează spaţiile nescrise şi verifică numărul paginilor scrise. Candidaţii consemnează numărul paginilor scrise şi semnează procesul-verbal de predare a lucrării. ...
(3)În prezenţa membrilor comisiei de examinare, profesorii asistenţi predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui lucrările scrise, procesul-verbal de predare a lucrărilor, ciornele şi lucrările anulate, colile tipizate şi ciornele nefolosite. ... Preşedintele verifică dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul candidaţilor prezenţi care au semnat procesul-verbal de predare a lucrării, dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel trecut în procesul-verbal. Articolul 59
(1)Toate lucrările de la aceeaşi calificare profesională sunt amestecate de către preşedintele şi vicepreşedintele comisiei de examinare, apoi sunt grupate în seturi şi numerotate de la 1 la n. Seturile de lucrări se introduc în dosare/plicuri, după ce pe fiecare lucrare s-a scris numărul de ordine al dosarului/plicului. ...
(2)Dosarele cu lucrările numerotate sunt predate de preşedinte sau vicepreşedinte, cu proces-verbal de predare-primire, pentru corectare, membrilor comisiei de examinare. Procesul-verbal conţine data, ora, numele şi prenumele persoanelor care predau/preiau lucrările, calificarea, numărul de lucrări predate/preluate şi numărul de ordine al acestora. ...
(3)Corectarea şi notarea lucrărilor scrise se efectuează de cei doi profesori corectori, în mod obligatoriu în încăperi separate, stabilite de preşedintele comisiei. Schimbarea lucrărilor între cei doi corectori se va face în prezenţa preşedintelui sau vicepreşedintelui comisiei de examinare. ...
(4)Fiecare lucrare se corectează şi se apreciază de fiecare corector, separat, cu note de la 10 la 1, respectându-se baremele de corectare şi notare. Corectarea şi notarea, pe baza baremului, se înregistrează în borderouri separate de fiecare corector. ...
(5)Zilnic, la terminarea corectării, seturile de lucrări şi de borderouri individuale de notare, închise în plicuri sigilate, se predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui pentru a fi păstrate în dulapuri metalice închise şi sigilate. ... Procesele-verbale fac parte din documentele de examen şi se păstrează în acelaşi regim cu lucrările scrise. Cheile şi sigiliul de la fişetele în care sunt depozitate lucrările scrise şi celelalte documente ale examenului de absolvire se păstrează separat de către preşedinte şi vicepreşedinte. Articolul 60
(1)După corectarea lucrărilor de către corectori, borderourile întocmite şi semnate de fiecare dintre aceştia sunt predate preşedintelui comisiei odată cu lucrările corectate. Dacă preşedintele comisiei de examen constată că între notele acordate de membrii comisiei nu sunt diferenţe mai mari de un punct, notele se trec de către aceştia pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală rosie şi se semnează. Media finală se trece pe lucrare, în prezenţa membrilor comisiei, de către preşedintele comisiei. Preşedintele comisiei verifică media finală, calculată ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, semnează alături de corectori şi aplică ştampila "Examen de certificare a calificării profesionale****-CJEC". ...
(2)În cazul în care preşedintele comisiei de examinare constată o diferenţă mai mare de un punct între notele acordate de către membrii comisiei, acesta repartizează spre recorectare unui alt profesor de specialitate care, în prezenţa membrilor comisiei, stabileşte nota finală a lucrării. Nota acordată la recorectare se trece pe lucrare şi se semnează de către membrii comisiei, de profesorul care a recorectat lucrarea şi de preşedintele comisiei de examinare. Toate acestea sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei prevăzuţi mai sus. ... Articolul 61 După ce toate lucrările scrise au fost corectate, acestea se deschid în prezenţa întregii comisii de examen, iar notele finale se înregistrează imediat în cataloagele de examen de către secretarul comisiei, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi ale greşelilor de transcriere a rezultatelor finale în cataloagele de examen se fac numai cu cerneală roşie, de către persoana din comisie care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei contrasemnează şi ştampilează. Articolul 62
(1)Pentru susţinerea proiectului, candidaţii planificaţi în ordine alfabetică, se prezintă în sala de examinare la ora stabilită şi anunţată de comisia de examinare. ... După verificarea identităţii de către preşedinte sau vicepreşedinte candidatul primeşte proiectul şi, dacă este necesar, hârtie ştampilată pentru ciornă.
(2)Pentru prezentarea proiectului şi, eventual, a dispozitivului/aparatului /produsului realizat, pentru susţinerea soluţiilor propuse prin proiect se acordă fiecărui candidat 15 - 20 de minute. ...
(3)Membrii comisiei adresează candidatului întrebări lămuritoare, de regulă după terminarea prezentării proiectului, pe care le consemnează şi apreciază răspunsurile primite în partea a IV-a a fişei de evaluare. ...
(4)Membrii comisiei de examen evaluează global competenţele dovedite şi consemnate privind: planificarea, organizarea şi progresul activităţilor pentru realizarea proiectului (I), calitatea activităţilor desfăşurate (II), calitatea proiectului (III) şi calitatea susţinerii orale a proiectului (IV). Proiectul este notat de fiecare membru evaluator cu note de la 10 la 1. Nota finală este media aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire a notelor acordate de fiecare dintre cei doi membrii evaluatori. Nota minimă de promovare la susţinerea proiectului este 6 (şase). ...
(3)Rezultatul susţinerii proiectului, consemnat în Fişa de evaluare completată pentru fiecare candidat, se afişează în ziua susţinerii probei şi nu poate fi contestat. ... Rezultatul final se înscrie în catalogul de examen pentru fiecare candidat.
(4)Fişele de evaluare a proiectului, completate pentru fiecare candidat, sunt considerate documente de examen, se predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui pentru a fi păstrate în dulapuri / fişete metalice, închise şi sigilate. ... Procesele-verbale fac parte din documentele de examen şi se păstrează în acelaşi regim cu cataloagele de examen.
(5)Cheile şi sigiliul de la fişetele în care sunt depozitate documentele examenului de certificare a competenţelor profesionale se păstrează separat de către preşedinte şi vicepreşedinte. ... Articolul 63 Desfăşurarea probei de susţinere a proiectului are caracter public, fără ca persoanele prezente în asistenţă să poată interveni. În mod excepţional, preşedintele poate dispune întreruperea examinării şi eliminarea din sala de examen a persoanelor cu atitudine şi comportament necorespunzătoare. Articolul 64 După ce toţi candidaţii dintr-o serie au fost examinaţi, rezultatele finale se trec în catalog în prezenţa întregii comisii de examinare de către secretarul comisiei de examinare, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi de transcriere a rezultatelor finale în cataloagele de examen se fac numai cu cerneală roşie, de către persoana din comisie care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei contrasemnează şi ştampilează. Capitolul VI Stabilirea şi comunicarea rezultatelor Articolul 65 (A) Pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 1:
(1)Sunt declaraţi "admişi" şi vor primi certificatul de calificare profesională nivel 1, candidaţii care obţin rezultatul final "admis". ...
(2)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin.
(1)sunt declaraţi "respinşi" sau, după caz, "neprezentaţi" sau "eliminaţi din examen". ...
(3)Candidaţilor declaraţi "respinşi" li se consemnează aceasta pe foaia matricolă. ... (B) Pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 2:
(1)Sunt declaraţi "admişi" şi vor primi certificatul de calificare profesională nivel 2, candidaţii care obţin rezultatul final "admis". ...
(2)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin.
(1)sunt declaraţi "respinşi" sau, după caz, "neprezentaţi" sau "eliminaţi din examen". ...
(3)Candidaţilor declaraţi "respinşi" li se consemnează aceasta pe foaia matricolă. ... (C) Pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3:
(1)Sunt declaraţi "admişi" şi vor primi certificatul de calificare profesională nivel 3, candidaţii care obţin rezultatul final "admis". ...
(2)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin.
(1)sunt declaraţi "respinşi" sau, după caz, "neprezentaţi" sau "eliminaţi din examen". ...
(3)Candidaţilor declaraţi "respinşi" li se consemnează aceasta pe foaia matricolă. ... Articolul 66
(1)După încheierea tuturor probelor de examen şi după completarea Fişei de evaluare şi a catalogului de examen, se comunică rezultatul final al examenului prin afişare la avizierul şcolii a listelor nominale finale. ...
(2)Listele nominale care se întocmesc pentru comunicarea rezultatelor finale ale examenului de certificare a competenţelor profesionale pentru obţinerea certificatelor de calificare profesională cuprind: numele şi prenumele candidaţilor, precum şi rezultatul final obţinut la susţinerea orală a proiectului, respectiv "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din examen", după caz. Un candidat se consideră "neprezentat", dacă a absentat la susţinerea orală a proiectului. ... Articolul 67
(1)Media generală de absolvire pentru candidaţii de la şcolile postliceale şi şcolile de maiştri este media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire a notelor obţinute la proba practică, proba scrisă şi susţinerea proiectului. Nu se calculează media de absolvire pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe de examen. Sunt declaraţi "admis" candidaţii care au obţinut cel puţin media 6(şase),media minimă de promovare a examenului de absolvire. ...
(2)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile de la alin.
(1)sunt declaraţi "respins" sau, după caz, "neprezentat" sau "eliminat din examen". ...
(3)Candidaţilor declaraţi "respins" li se consemnează aceasta pe foaia matricolă. ... Articolul 68
(1)După încheierea tuturor probelor şi a corectării lucrărilor scrise, se comunică rezultatele finale. ...
(2)Pentru comunicarea rezultatelor finale ale examenului de absolvire se întocmesc şi se afişează liste nominale care cuprind : numele şi prenumele candidaţilor, notele obţinute la fiecare probă, media generală şi rezultatul final, respectiv "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din examen". Un candidat se consideră neprezentat dacă a absentat la cel puţin una din probele de examen. ... Capitolul VII Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor Articolul 69
(1)Candidaţii pot solicita recorectarea lucrărilor scrise. Contestaţiile se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în ziua prevăzută în graficul de desfăşurare a examenului. ...
(2)Preşedintele centrului de examen, împreună cu membrii comisiei, secretizează lucrările contestate pentru ca numele şi prenumele candidatului şi nota acordată să rămână necunoscute şi aplică ştampila de examen. Secretizarea se va face cu acelaşi tip de hârtie pentru toate centrele de examen din judeţ/municipiu Bucureşti, pusă la dispoziţie de Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare. ...
(3)Lucrările însoţite de subiecte, baremul de corectare şi notare , un borderou centralizator, pentru fiecare disciplină, care conţine numărul de ordine al lucrărilor şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare, se predau cu proces-verbal de către preşedinte şi un membru al comisiei de examen Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii în vederea recorectării. ... Articolul 70
(1)Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii au următoarea componenţă: ...
  1. a)preşedinte - inspectorul şcolar general; ...
  2. b)vicepreşedinte - inspectorul şcolar de specialitate; ...
  3. c)secretar - inspector şcolar, director de unitate de învăţământ preuniversitar profesional şi tehnic, cadru didactic de specialitate; ...
  4. d)membrii - câte doi profesori de specialitate pentru fiecare domeniu de bază/calificare. ...
(2)În fiecare an, membrii Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii sunt alţi profesori decât cei din anul anterior. Alegerea corectorilor se face prin tragere la sorţi dintr-o listă de profesori recunoscuţi pentru competenţă profesională şi probitatea morală, care nu au făcut parte în sesiunea respectivă din comisiile de examen ca evaluatori ai lucrărilor scrise. ... Articolul 71
(1)Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii recorectează lucrările primite şi acordă note conform baremelor pentru proba scrisă. ...
(2)Dacă nota acordată iniţial este mai mică sau egală cu 9,50, aceasta se va modifica, prin creştere sau descreştere, dacă între nota iniţială şi nota acordată de Comisia Judeţeană de Contestaţii se va constata o diferenţă de cel puţin 0,50. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota iniţială rămâne neschimbată. Dacă nota acordată iniţial este de cel puţin 9,51, atunci nota finală este nota obţinută la recorectare. ...
(3)În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între nota iniţială şi nota acordată după recorectare, inspectoratele şcolare analizează situaţia în termen de 30 de zile de la terminarea rezolvării contestaţiilor, consultând profesorii din ambele comisii şi iau măsuri în vederea sancţionării celor vinovaţi. Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare este înştiinţată de sancţiunile aplicate până la data de 1 octombrie a anului în care s-a desfăşurat examenul. ...
(4)Hotărârile Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Contestaţii se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi membrii comisiei. ...
(5)Lucrările scrise, baremele de corectare şi notare şi borderourile se restituie cu proces-verbal preşedintelui centrului de examen şi unui membru delegat împreună cu o copie a procesului-verbal prevăzut de alin.
(4). ... Articolul 72
(1)Comisiile din centrele de examen operează în cataloage schimbările ce se impun după recorectarea lucrărilor contestate, recalculează, după caz, media generală şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului. ...
(2)Rezultatele la contestaţii se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform graficului. ... Capitolul VIII Dispoziţii finale Articolul 73 Comisiile de examinare şi Comisiile Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Evaluare şi Certificare au obligaţia să informeze telefonic şi în cel mai scurt timp Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare cu privire la neregulile apărute în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare. Articolul 74
(1)Lucrările scrise, proiectele, toate documentele referitoare la examenul de certificare a calificării profesionale din cadrul centrelor de examen se păstrează în arhiva instituţiei timp de trei ani, cu excepţia cataloagelor care se păstrează permanent. ...
(2)Copii ale cataloagelor de examen certificate de preşedintele comisiei de examen vor fi transmise unităţilor de învăţământ arondate pentru afişarea rezultatelor şi pentru eliberarea certificatelor, conform prevederilor legale. ... Articolul 75
(1)Raportul comisiei de examinare din centrul de examen privind rezultatele examenului de certificare a calificării profesionale se transmit Inspectoratului Şcolar Judeţean/Municipiul Bucureşti - CJEC, pe cale electronică şi în scris, în termen de 5 zile de la finalizarea examenului de certificare. ...
(2)Raportul prevăzut la aliniatul
(1)se întocmeşte după modelul prevăzut în Anexa nr. 9, parte integrantă a prezentei metodologii. ... Articolul 76
(1)Inspectoratele şcolare - CJEC întocmesc un raport general cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a competenţelor profesionale care se trimite, în forma electronică şi în scris, după modelul prevăzut în Anexa nr. 9, parte integrantă a prezentei metodologii, la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării- Direcţiei Generale Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe, în termen de 15 zile de la încheierea examenului. Un exemplar al raportului anual se trimite şi tuturor unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic din judeţ. ...
(2)Raportul Comisiei Judeţene/a Municipiului Bucureşti de Eval

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.