Anexe din 10 martie 2015
Despre ce este acest act?
Acest act normativ modifică și completează protocoalele terapeutice pentru prescrierea anumitor medicamente folosite în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, stabilind condițiile de includere în tratament.
Pentru cine: Pacienții adulți cu diabet zaharat de tip 2; Medicii diabetologi și medicii cu competență/atestat în diabet, precum și medicii de familie și de medicină internă care prescriu aceste medicamente.
Termene:
- Exenatidum este indicat în asociere cu metformin și/sau sulfoniluree, sau ca tratament adjuvant la insulină bazală, la pacienții cu control glicemic insuficient (HbA1c > 7% după 3 luni de tratament anterior).
- Saxagliptinum este indicat la pacienți adulți cu vârsta de 18 ani și peste, în terapie dublă (cu metformin sau sulfoniluree) sau combinată cu insulină, cu o doză recomandată de 5 mg o dată pe zi.
- Dapaglifozinum este indicat la pacienți adulți cu vârsta de 18 ani și peste, ca tratament adjuvant asociat (cu metformin, sulfoniluree, insulină), cu o doză recomandată de 10 mg o dată pe zi.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept sanitar și farmaceutic
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Criteriile de includere în tratamentul specific cu Sitagliptinum pentru diabetul zaharat de tip 2.
- Criteriile de includere în tratamentul specific cu Exenatidum pentru diabetul zaharat de tip 2.
- Introducerea de noi protocoale terapeutice pentru Saxagliptinum, Dapaglifozinum și combinații ale acestora cu Metforminum.
- Dozele, modul de administrare, monitorizarea, contraindicațiile și precauțiile speciale pentru utilizarea Saxagliptinum și Dapaglifozinum.
Pe cine privește acest act?
- Pacienții adulți cu diabet zaharat de tip 2.
- Medicii diabetologi și medicii cu competență/atestat în diabet, precum și medicii de familie și de medicină internă care prescriu aceste medicamente.
Care sunt punctele cheie?
- Sitagliptinum este indicat în asociere cu alte medicamente (metformin, sulfoniluree, agoniști PPARy, insulină) când controlul glicemic nu este adecvat prin alte mijloace.
- Exenatidum este indicat în asociere cu metformin și/sau sulfoniluree, sau ca tratament adjuvant la insulină bazală, la pacienții cu control glicemic insuficient (HbA1c > 7% după 3 luni de tratament anterior).
- Saxagliptinum este indicat la pacienți adulți cu vârsta de 18 ani și peste, în terapie dublă (cu metformin sau sulfoniluree) sau combinată cu insulină, cu o doză recomandată de 5 mg o dată pe zi.
- Dapaglifozinum este indicat la pacienți adulți cu vârsta de 18 ani și peste, ca tratament adjuvant asociat (cu metformin, sulfoniluree, insulină), cu o doză recomandată de 10 mg o dată pe zi.
Drept sanitar și farmaceutic
Textul legii
Textul legii
ANEXE din 10 martie 2015 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 275/162/2015 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 172 bis din 12 martie 2015 Anexa 1 1. La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 17 cod (A022E): DCI SITAGLIPTINUM, punctul I Criterii de includere în tratamentul specific, se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific Inhibitorii dipeptidil-peptidazei 4 (DPP4) Sunt indicaţi în tratamentul diabetului zaharat de tip 2:
Anexa 2 2. La Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 23 cod (A028E): DCI EXENATIDUM punctul I Criterii de includere în tratamentul specific, se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
A Exenatida este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2, în asociere cu metformină şi/sau cu derivaţi de sulfoniluree, la pacienţii care nu au realizat control glicemic adecvat.
B. Exenatida este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2 ca tratament adjuvant la insulină bazală, cu sau fără metformin şi/sau pioglitazonă la adulţii la care nu s-a obţinut un control glicemic adecvat cu aceste medicamente."
Anexa 3 1. La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 27 cod (AE01E); PROTOCOL DE PRESCRIERE ÎN DIABETUL ZAHARAT, punctul I Criterii de includere în tratamentul specific de la Protocol terapeutic pentru SITAGLIPTINA (inhibitor dipeptidil-peptidazei 4), se modifică şi va avea următorul cuprins "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Inhibitorii dipeptidil-peptidazei 4 (DPP4) Sunt indicaţi în tratamentul diabetului zaharat de tip 2:
A Exenatida este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2, în asociere cu metformină şi/sau cu derivaţi de sulfoniluree, la pacienţii care nu au realizat control glicemic adecvat.
B. Exenatida este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2 ca tratament adjuvant la insulină bazală, cu sau fără metformin şi/ sau pioglitazonă la adulţii la care nu s-a obţinut un control glicemic adecvat cu aceste medicamente."
Saxagliptina este indicată la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, diagnosticaţi cu T2DM în vederea ameliorării controlului glicemic 1. în terapia orală dublă în asociere cu: ● metformin, atunci când monoterapia cu metformin, împreună cu dieta şi exerciţiile fizice, nu asigură un control glicemic optim. ● o sulfoniluree, atunci când monoterapia cu sulfoniluree, împreună cu măsurile de optimizare a stilului de viaţă nu asigură un control adecvat al glicemiei la pacienţii la care administrarea de metformin este considerată inadecvată.
III. Monitorizarea tratamentului
IV. Contraindicaţii
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Saxagliptina nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă a saxagliptinului s-au raportat spontan cazuri de reacţii adverse de tipul pancreatitei acute. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală persistentă, severă.
Insuficienţă renală. Este recomandată ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă. Saxagliptinul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi nu este recomandată utilizarea la pacienţii cu boală renală în stadiul terminal.
Insuficienţă hepatică. Saxagliptinul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată şi nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.
VI. Retratament. decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori. Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate.
DCI: DAPAGLIFOZINUM I. Criterii de includere în tratamentul specific Dapaglifozin este indicat la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, cu T2DM pentru ameliorarea controlului glicemic tratament adjuvant asociat (dubla terapie) ● în asociere cu metformin, sulfoniluree, insulina, atunci când acestea, împreună cu măsurile ce vizează optimizarea stilului de viaţă, nu asigură un control glicemic corespunzător II. Doze şi mod de administrare Doza recomandată de dapagliflozin este de 10 mg administrată o dată pe zi, ca tratament adjuvant asociat terapiei hipoglicemiante menţionate anterior. Atunci când dapagliflozin este utilizat în asociere cu insulină sau un secretagog al insulinei, cum este o sulfoniluree, se poate lua în considerare utilizarea unei doze mai mici de insulină sau de secretagog al insulinei pentru a reduce riscul hipoglicemiei III. Monitorizarea tratamentului
IV. Contraindicaţii Dapaglifozin este contraindicată la pacienţi cu hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Dapaglifozin nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau pentru tratamentul cetoacidozei diabetice.
Insuficienţă renală. Eficacitatea dapagliflozin este dependentă de funcţia renală, iar eficacitatea este redusă la pacienţii care au insuficienţă renală moderată şi probabil absentă la pacienţii cu insuficienţă renală severă. Din grupul subiecţilor cu insuficienţă renală moderată o proporţie mai mare de subiecţi trataţi cu dapagliflozin a avut reacţii adverse legate de creşterea concentraţiei plasmatice a creatininei, fosforului, hormonului paratiroidian şi hipotensiune arterială, comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo. Utilizarea Dapaglifozin nu este recomandată la pacienţi cu insuficienţă renală moderată până la severă. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale înainte de iniţierea tratamentului cu dapagliflozin şi apoi cel puţin o dată pe an înainte de iniţierea tratamentului concomitent cu medicamente care pot reduce funcţia renală şi apoi periodic, în cazul unei funcţii renale apropiată de stadiul moderat al insuficienţei renale, de cel puţin 2-4 ori pe an. Dacă funcţia renală scade sub ClCr<60 ml/min sau RFGe<60 ml/min/1,73 mp, tratamentul cu dapagliflozin trebuie întrerupt.
Insuficienţa hepatică. Experienţa obţinută din studiile clinice efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică este limitată.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate.
DCI: COMBINAŢII(SITAGLIPTINUM + METFORMINUM) I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Combinaţia (sitagliptina+metformin) este indicată la pacienţii adulţi, diagnosticaţi cu T2DM, ca adjuvant la dietă şi exerciţiu fizic, în vederea ameliorării controlului glicemic: ● la pacienţi controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin în monoterapie sau la cei care au fost deja trataţi cu asocierea dintre sitagliptin şi metformin. ● La pacienţii controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin şi o sulfoniluree -terapie triplă ● La pacienţii controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin şi un agonist PPARy (tiazolidindionă)-terapie triplă ● La pacienţii la care doza stabilă de insulină şi metformin în monoterapie nu realizează un control glicemic adecvat - terapie triplă II. Doze şi mod de administrare Doza tratamentului antihiperglicemic cu Combinaţia (sitagliptina+metformin) trebuie individualizată în funcţie de regimul actual al pacientului, eficacitate şi tolerabilitate, fără a se depăşi doza zilnică maximă recomandată de 100 mg sitagliptin.
III. Monitorizarea tratamentului:
IV. Contraindicaţii Combinaţia (sitagliptina+metformin) este contraindicat la pacienţi cu hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi, cetoacidoză diabetică, precomă diabetică, insuficienţă renală moderată şi severă, condiţii acute cu potenţial de alterare a funcţiei renale, boală acută sau cronică, care ar putea determina hipoxie tisulară, insuficienţă hepatică, intoxicaţie alcoolică acută, alcoolism, alăptare.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Combinaţia (sitagliptina+metformin) nu trebuie utilizată la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă au fost raportate spontan reacţii adverse de pancreatită acută. Pacienţii trebuie informaţi despre simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală severă, persistentă.
Insuficienţă renală. Metforminul şi sitagliptinul sunt cunoscute a fi excretate prin rinichi în mod substanţial. Acidoza lactică asociată cu metformin se intensifică cu gradul de afectare al funcţiei renale, de aceea, concentraţiile serice de creatinină trebuie determinate cu regularitate: cel puţin o dată pe an la pacienţii cu funcţie renală normală, cel puţin de două până la patru ori pe an la pacienţii cu valori ale creatininei serice la sau peste limita superioară a valorilor normale şi la pacienţii vârstnici.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate.
DCI: COMBINAŢII (SAXAGLIPTINUM + METFORMIN) (concentraţia 2,5mg/1000mg) I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Combinaţia (saxagliptina+metformin) este indicată la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, diagnosticaţi cu T2DM în vederea ameliorării controlului glicemic la cei inadecvat controlaţi cu doza maximă tolerată de metformin în monoterapie sau la cei care sunt deja trataţi cu combinaţia de saxagliptin şi metformin sub formă de comprimate separate.
II. Doze şi mod de administrare Doza din combinaţia (saxagliptina+metformin) trebuie să asigure doza de saxagliptină 2,5 mg de două ori pe zi (o doză zilnică totală de 5 mg).
III. Monitorizarea tratamentului
IV. Contraindicaţii Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi, antecedente de reacţie de hipersensibilitate gravă, inclusiv reacţie anafilactică, şoc anafilactic şi angioedem la administrarea oricărui inhibitor de DDP4, cetoacidoză diabetică, pre-comă diabetică, insuficienţă renală moderată şi severă (clearance al creatininei < 60 ml/min), condiţii medicale acute cu potenţial de afectare a funcţiei renale (deshidratare, infecţie severă, şoc), suferinţă acută sau cronică ce poate determina hipoxie tisulară, insuficienţă hepatică, intoxicaţie acută cu alcool etilic, alcoolism, alăptare.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Combinaţia (saxagliptina+metformin) nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă a saxagliptinului s-au raportat spontan cazuri de reacţii adverse de tipul pancreatitei acute. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală persistentă, severă.
Insuficienţă renală. Deoarece metforminul este excretat renal, concentraţiile serice de creatinină trebuie determinate în mod regulat: cel puţin o dată pe an la pacienţii cu funcţie renală normală şi de cel puţin două până la patru ori pe an la pacienţii cu concentraţii plasmatice ale creatininei la sau peste limita superioară a normalului şi la pacienţii vârstnici. Este recomandată ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă. Saxagliptinul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi nu este recomandată utilizarea la pacienţii cu boală renală în stadiul terminal.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate. "
Anexa 4 La protocol terapeutic corespunzător poziţiei nr. 35, cod (B014I), DCI: SULODEXIDUM, punctul II Doze şi mod de administrare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "II. Doze şi mod de administrare Capsule moi: doza recomandată este de 250-500 ULS (1-2 capsule moi Sulodexide) de 2 ori pe zi.
Capsulele moi se administrează oral, la distanţă de mese.
Soluţie injectabilă: doza recomandată este de 600 ULS (o fiolă soluţie injectabilă Sulodexide) pe zi, administrată intramuscular sau intravenos.
În general, este indicat să se înceapă tratamentul cu soluţia injectabilă Sulodexide şi, după 15 - 20 zile de tratament, să se continue cu capsule moi Sulodexide timp de 30 - 40 zile. Ciclul terapeutic complet se va repeta cel puţin de două ori pe an.
Doza şi frecvenţa administrării pot fi modificate la indicaţiile medicului.
Datorită toleranţei deosebite şi a procentului foarte redus al efectelor secundare (sub 1%), nu sunt date publicate ce ar recomanda scăderea dozelor, faţă de dozele recomandate uzual.
Tratamentul cu Sulodexide este un tratament de lungă durată, fiind destinat unor afecţiuni cronice şi de prevenţie a complicaţiilor diabetului."
Anexa 5 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 36, cod (B015D), DCI: EPTACOG ALFA ACTIVATUM, punctul VIII Prescriptori, se modifică şi va avea următorul cuprins: "VIII. PRESCRIPTORI
Anexa 6 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 39, cod (BD01D): PROTOCOL TERAPEUTIC ÎN HEMOFILIE, punctul VIII Prescriptori, se modifică şi va avea următorul cuprins: "VIII. PRESCRIPTORI
Anexa 7 1. La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 83 cod (L004C) DCI: BEVACIZUMABUM, punctul I, Definiţia afecţiunii se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Definiţia afecţiunii
Anexa 8 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 85, cod (L012C), DCI: BORTEZOMIBUM, punctul 3. Criterii de includere (vârstă, sex, parametrii clinicoparaclinici etc.), se modifică şi va avea următorul cuprins: "3. Criterii de includere (vârstă, sex, parametrii clinico-paraclinici etc.) a. indicat ca monoterapie sau în asociere cu doxorubicină lipozomală pegilată sau dexametazonă la pacienţii adulţi cu mielom multiplu progresiv la care s-a administrat anterior cel puţin un tratament şi cărora li s-a efectuat un transplant de celule stem hematopoietice sau nu au indicaţie pentru un astfel de transplant. b. indicat în asociere cu melfalan şi prednison la pacienţii adulţi cu mielom multiplu netrataţi anterior, care nu sunt eligibili pentru chimioterapie în doze mari asociată cu transplant de celule stem hematopoietice. c. indicat în asociere cu dexametazonă sau cu dexametazonă şi talidomidă pentru iniţierea tratamentului pacienţilor adulţi cu mielom multiplu netrataţi anterior, care sunt eligibili pentru chimioterapie în doze mari asociată cu transplant de celule stem hematopoietice.
4 Tratament (doze, condiţiile de scădere a dozelor, perioada de tratament) Tratamentul trebuie iniţiat şi administrat sub supravegherea unui medic calificat şi cu experienţă în utilizarea agenţilor chimioterapeutici a. Mielom multiplu progresiv (pacienţi trataţi cu cel puţin o terapie anterioară) a.1 Monoterapie. Doza de bortezomib recomandată la început este de 1,3 mg/mp de suprafaţă corporală de două ori pe săptămână, timp de două săptămâni (zilele 1, 4, 8 şi 11), urmată de o perioadă de pauză de 10 zile (zilele 12 - 21). Această perioadă de 3 săptămâni este considerată un ciclu de tratament. Între doze consecutive de bortezomib trebuie să treacă cel puţin 72 de ore. Se recomandă ca pacienţii cu un răspuns complet confirmat să primească 2 cicluri adiţionale de bortezomib după confirmare. Este de asemenea recomandat ca pacienţii care răspund la tratament dar care nu obţin o remisiune completă să primească un total de 8 cicluri de terapie a.2 Asocierea terapeutică cu doxorubicina lipozomală pegilată Doza de bortezomib recomandată este de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală, de două ori pe săptămână, timp de două săptămâni în zilele 1, 4, 8 şi 11, ca parte a unui ciclu de tratament cu durata de 21 de zile. Această perioadă de 3 săptămâni este considerată un ciclu de tratament. Intervalul de timp dintre dozele consecutive de bortezomib trebuie să fie de minim 72 de ore.
Doxorubicina lipozomală pegilată se administrează în doză de 30 mg/mp în ziua 4 a ciclului de tratament cu bortezomib, administrată după injectarea acestuia Pot fi administrate până la 8 cicluri din acest tratament asociat, atâta timp cât pacienţii nu au prezentat progresie a bolii şi tolerează tratamentul. Pacienţii care au obţinut un răspuns complet pot continua tratamentul pentru cel puţin 2 cicluri după prima dovadă a răspunsului complet, chiar dacă aceasta înseamnă tratament pentru mai mult de 8 cicluri. De asemenea, pot continua atâta timp cât tratamentul este tolerat şi continuă să răspundă la acesta, pacienţii a căror valori de paraproteină continuă să scadă după 8 cicluri. a.3 Asocierea terapeutică cu dexametazonă Doza de bortezomib recomandată este de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală, de două ori pe săptămână, timp de două săptămâni în zilele 1, 4, 8 şi 11, ca parte a unui ciclu de tratament cu durata de 21 de zile. Această perioadă de 3 săptămâni este considerată un ciclu de tratament. Intervalul de timp dintre dozele consecutive de bortezomib trebuie să fie de minim 72 de ore. Dexametazona se administrează oral în doză de 20 mg în zilele 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11 şi 12 din ciclul de tratament. La pacienţii care obţin un răspuns sau boala se stabilizează după 4 cicluri cu acest tratament asociat se poate continua administrarea în aceleiaşi asociere pentru maxim 4 cicluri suplimentare. b. Mielom multiplu (pacienţi netrataţi anterior) b.1 pacienţi care nu sunt eligibili pentru chimioterapie în doze mari asociată cu transplant de celule stem hematopoietice O perioadă de 6 săptămâni este considerată a fi un ciclu de tratament. În cadrul Ciclurilor 1-4, bortezomib este administrat de două ori pe săptămână în zilele 1, 4, 8, 11, 22, 25, 29 şi 32 în doza recomandată de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală. În cadrul Ciclurilor 5-9, bortezomib este administrat o dată pe săptămână în zilele 1, 8, 22 şi 29 în doza recomandată de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală. Intervalul de timp dintre dozele consecutive de bortezomib trebuie să fie de minim 72 de ore.
Melfalan (9 mg/mp suprafaţă corporală) şi prednison(60 mg/mp suprafaţă corporală) trebuie administrate oral în zilele 1, 2, 3 şi 4 din prima săptămână a fiecărui ciclu de tratament. Se administrează nouă cicluri de tratament asociat. b.2 pacienţi eligibili pentru chimioterapie în doze mari asociată cu transplant de celule stem hematopoietice (terapie de inducţie) b.2.1 Asocierea terapeutică cu dexametazonă Doza de bortezomib recomandată este de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală, de două ori pe săptămână, timp de două săptămâni în zilele 1, 4, 8 şi 11, ca parte a unui ciclu de tratament cu durata de 21 de zile. Această perioadă de 3 săptămâni este considerată un ciclu de tratament. Intervalul de timp dintre dozele consecutive de bortezomib trebuie să fie de minim 72 de ore. Dexametazona se administrează pe cale orală în doză de 40 mg în zilele 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10 şi 11 ale ciclului de tratament. Se administrează patru cicluri ale acestei asocieri terapeutice. b.2.2 Asocierea terapeutică cu dexametazonă şi talidomidă Doza de bortezomib recomandată este de 1,3 mg/mp suprafaţă corporală, de două ori pe săptămână, timp de două săptămâni în zilele 1, 4, 8 şi 11, ca parte a unui ciclu de tratament cu durata de 28 de zile. Această perioadă de 4 săptămâni este considerată un ciclu de tratament. Intervalul de timp dintre dozele consecutive de bortezomib trebuie să fie de minim 72 de ore. Dexametazona se administrează pe cale orală în doză de 40 mg în zilele 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10 şi 11 ale ciclului de tratament Talidomida se administrează pe cale orală în doza de 50 mg zilnic în zilele 1-14 şi dacă este tolerată doza este crescută ulterior la 100 mg zilnic în zilele 15-28 şi apoi, poate fi crescută la 200 mg zilnic începând cu ciclul 2.
Se administrează patru cicluri ale acestei asocieri terapeutice. Se recomandă administrarea a 2 cicluri suplimentare la pacienţii care au cel puţin un răspuns parţial."
Anexa 9 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 93, cod (L026C), DCI: TRASTUZUMABUM, punctul II Stadializarea afecţiunii şi punctul IV Tratament (doze, condiţiile de scădere a dozelor, perioada de tratament), se modifică şi vor avea următorul cuprins: "II. Stadializarea afecţiunii:
IV. Tratament (doze, condiţiile de scădere a dozelor, perioada de tratament)
Anexa 10 Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 97, cod (L031C), DCI: ERLOTINIBUM, se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Definiţia afecţiunii - Cancer de pancreas:
II. Stadializarea afecţiunii
IV. Tratament (doze, condiţiile de scădere a dozelor, perioada de tratament)
VII. Reluare tratament (condiţii) - NA VIII. Prescriptori iniţierea se face de către medicii din specialitatea oncologie medicală.
Continuarea tratamentului se face de către medicul oncolog sau pe baza scrisorii medicale de către medicii de familie desemnaţi I. Definiţia afecţiunii - Cancer pulmonar cu alte tipuri de celule decât cele mici:
II. Indicaţii 1. tratament de primă linie la pacienţii cu neoplasm bronhopulmonar altul decât cel cu celule mici local avansat sau metastazat (NSCLC), cu mutaţie activatoare ale EGFR.
III. Stadializarea afecţiunii - NSCLC avansat local sau metastazat IV. Criterii de includere: a. NSCLC local avansat/metastatic b. Vârsta > 18 ani, status de performanţă ECOG 0-3. c. Toate subtipurile histopatologice de NSCLC. d. prezenta mutaţiilor activatoare ale EGFR, numai pentru pacienţii netrataţi anterior sau în timpul primei linii de chimioterapie V. Tratament (doze, condiţiile de scădere a dozelor, perioada de tratament) a. Doza zilnică recomandată este de 1 tabletă de 150 mg, administrată cu cel puţin o oră înainte sau două ore după masă. Când este necesară ajustarea dozei, aceasta se reduce cu câte 50 mg. b. Tratamentul cu Erlotinibum se va continua până la primele semne de progresie a bolii sau toxicitate inacceptabilă.
VI. Monitorizarea tratamentului: a. Pacienţii vor fi urmăriţi imagistic la interval de 3 luni. În caz de progresie tumorală tratamentul va fi întrerupt.
VII. Criterii de excludere din tratament: a. Femei însărcinate. b. Insuficienţă hepatică sau renală severă. c. Hipersensibilitate severă la erlotinib sau la oricare dintre excipienţii produsului. d. Apariţia acută inexplicabilă a unor simptome pulmonare noi şi/sau progresive ca: dispnee, tuse şi febră. Dacă este diagnosticată boala pulmonară interstiţială administrarea Erlotinibum nu mai trebuie continuată.
VIII. Prescriptori Iniţierea se face de către medicii din specialitatea oncologie medicală. Continuarea tratamentului se face de către medicul oncolog sau pe baza scrisorii medicale de către medicii de familie desemnaţi."
Anexa 11 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 99, cod (L033C), DCI: TRASTUZUMABUM, paragraful Tratament, se modifică şi va avea următorul cuprins: "TRATAMENT
Anexa 12 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 102 cod (L037C) DCI: CETUXIMABUM, paragraful Definiţia afecţiunii şi paragraful Criterii de includere (vârsta, sex, parametrii clinico-paraclinici etc.), se modifică şi vor avea următorul cuprins: "DEFINIŢIA AFECŢIUNII: cancer colorectal metastatic care prezintă gena RAS de tip sălbatic şi care exprimă receptorul pentru factorul de creştere epidermică (RFCE) .....................................
CRITERII INCLUDERE (vârsta, sex, parametrii clinico-paraclinici etc.):
Cetuximab este indicat în tratamentul pacienţilor adulţi cu cancer colorectal metastatic care prezintă gena RAS de tip sălbatic şi care exprimă receptorul pentru factorul de creştere epidermică (RFCE):
Anexa 13 Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 112, cod (L047C), DCI: PEMETREXEDUM, se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Definiţia afecţiunii: Mezoteliom pleural malign PEMETREXED în asociere cu cisplatină este indicat în tratamentul pacienţilor cu mezoteliom pleural malign nerezecabil la care nu s-a administrat anterior chimioterapie.
II. Stadializarea afecţiunii: mezoteliom pleural malign nerezecabil III. Criterii de includere:
Pentru a scădea toxicitatea, pacienţilor trataţi cu pemetrexed trebuie să li se administreze şi suplimentare vitaminică. Pacienţii trebuie să primească zilnic, pe cale orală, acid folic sau un produs cu multivitamine care să conţină acid folic (350 -1000 micrograme). În cele şapte zile anterioare primei doze de pemetrexed trebuie administrate cel puţin cinci doze de acid folic, iar administrarea trebuie să continue pe întregul parcurs al terapiei şi timp de 21 zile după ultima doză de pemetrexed.
Pacienţilor trebuie, de asemenea, să li se administreze o doză intramusculară de vitamina B12 (1000 micrograme) în săptămâna anterioară primei doze de pemetrexed şi o dată la fiecare trei cicluri după aceasta. Următoarele injecţii de vitamină B12 se pot administra în aceeaşi zi cu pemetrexed.
V. Contraindicaţii
VI. Monitorizarea tratamentului:
Fosfataza alcalină (FA), aspartat amino-transferaza (ASAT sau SGOT) şi alanin amino-transferaza (ALAT sau SGPT) trebuie să fie <= 3 ori limita superioară a valorii normale.
Fosfataza alcalină, ASAT şi ALAT <= 5 ori limita superioară a valorii normale sunt acceptabile dacă există diseminare hepatică.
Răspunsul terapeutic se va evalua prin metode imagistice la interval de trei luni, în caz de progresie a bolii se întrerupe tratamentul.
VII. Prescriptori: medici specialişti în Oncologie Medicală I. Definiţia afecţiunii: Cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici.
PEMETREXED în asociere cu cisplatină este indicat ca tratament de primă linie al cancerului pulmonar altul decât cel cu celule mici local avansat sau metastatic având o altă histologie decât cea cu celule predominant scuamoase.
PEMETREXED este indicat ca monoterapie în tratamentul de linia a doua la pacienţi cu cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici, local avansat sau metastazat, având o altă histologie decât cea cu celule predominant scuamoase.
PEMETREXED este indicat ca monoterapie în tratamentul de întreţinere în cazul cancerului pulmonar local avansat sau metastatic, altul decât cel cu celule mici, având o altă histologie decât cea cu celule predominant scuamoase la pacienţi a căror boală nu a progresat imediat după chimioterapia pe bază de platină.
II. Stadializarea afecţiunii: NSCLC avansat sau metastatic III. Criterii de includere: ● NSCLC documentat citologic/histopatologic ca fiind non-scuamos ● la care nu s-a administrat anterior chimioterapie ● vârsta > 18 ani IV. Tratament şi mod de administrare A. tratament de primă linie Schema terapeutică recomandată: PEMETREXED + cisplatin Doza recomandată de PEMETREXED este 500 mg/mp (aria suprafeţei corporale), administrată ca perfuzie intravenoasă în decurs de 10 minute în prima zi a fiecărei cure de 21 zile.
Doza recomandată de cisplatin este 75 mg/mp, perfuzată în decurs de două ore, după aproximativ 30 minute de la terminarea perfuziei de pemetrexed, în prima zi a fiecărei cure de 21 zile.
B monoterapie Doza recomandată de PEMETREXED este 500 mg/mp (aria suprafeţei corporale), administrată ca perfuzie intravenoasă în decurs de 10 minute în prima zi a fiecărei cure de 21 zile.
Pentru a scădea toxicitatea, pacienţilor trataţi cu pemetrexed atât în prima line cât şi în monoterapie în linia II-a şi întreţinere trebuie să li se administreze şi suplimentare vitaminică. Pacienţii trebuie să primească zilnic, pe cale orală, acid folic sau un produs cu multivitamine care să conţină acid folic (350 -1000 micrograme). În cele şapte zile anterioare primei doze de pemetrexed trebuie administrate cel puţin cinci doze de acid folic, iar administrarea trebuie să continue pe întregul parcurs al terapiei şi timp de 21 zile după ultima doză de pemetrexed. Pacienţilor trebuie, de asemenea, să li se administreze o doză intramusculară de vitamina B12 (1000 micrograme) în săptămâna anterioară primei doze de pemetrexed şi o dată la fiecare trei cicluri după aceasta.
Următoarele injecţii de vitamină B12 se pot administra în aceeaşi zi cu pemetrexed.
V. Criterii de excludere din tratament ● Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. ● Alăptarea ● Vaccinarea concomitentă cu vaccin împotriva febrei galbene. ● pentru orice tip de toxicitate hematologică sau nehematologică de grad 3 sau 4, după 2 scăderi succesive ale dozelor ● neurotoxicitate de grad 3 sau 4. ● progresie a bolii VI. Monitorizarea tratamentului: ● Înaintea fiecărei administrări a chimioterapiei se monitorizează: hemogramă completă, incluzând formula leucocitară (FL) şi numărătoarea trombocitelor, se vor efectua teste biochimice sanguine pentru evaluarea funcţiei renale şi hepatice. ● Înainte de începerea fiecărui ciclu al chimioterapiei, pacienţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: numărul absolut de neutrofile (NAN) trebuie să fie >/= 1500 celule/mmc, iar trombocitele trebuie să fie >/= 100000 celule/mmc. ● Clearance-ul creatininei trebuie să fie >/= 45 ml/min. ● Bilirubina totală trebuie să fie </= 1,5 ori limita superioară a valorii normale. Fosfataza alcalină (FA), aspartat amino-transferaza (ASAT sau SGOT) şi alanin aminotransferaza (ALAT sau SGPT) trebuie să fie </= 3 ori limita superioară a valorii normale. Fosfataza alcalină, ASAT şi ALAT </= 5 ori limita superioară a valorii normale sunt acceptabile dacă există diseminare hepatică.
Răspunsul terapeutic se va evalua prin metode imagistice la interval de trei luni, în caz de progresie a bolii se întrerupe tratamentul.
VII. Prescriptori: medici specialişti în Oncologie Medicală"
Anexa 14 Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 116, cod (LB01B): PROTOCOLUL TERAPEUTIC ÎN HEPATITĂ CRONICĂ ŞI CIROZĂ HEPATICĂ CU VIRUS VHB se modifică şi va avea următorul cuprins: "DIAGNOSTICUL, CRITERIILE DE ELIGIBILITATE, ALEGEREA SCHEMEI TERAPEUTICE ŞI URMĂRIREA ÎN CURSUL TERAPIEI ANTIVIRALE A PACIENŢILOR CU HEPATITĂ CRONICĂ ŞI CIROZĂ HEPATICĂ CU VHB HEPATITA CRONICĂ CU VHB 1. HEPATITA CRONICĂ CU VHB - PACIENŢI NAIVI 1.1.Criterii de includere în tratament: ● biochimic:
1.2. Opţiuni terapeutice la pacientul naiv ● Entecavir
│Răspuns │Viremie nedetectabilă după 48 spt de terapie │ │virusologic │ │ ├────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤ │Răspuns parţial │Scăderea cu mai mult de 2 log a viremiei VHB fără obţinerea│ │ │nedetectabilităţii la 24 de săptămâni de terapie │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │- pentru pacienţii care primesc antiviralele cu bariera │ │ │genetica joasă (Lamivudina) şi care au viremie detectabilă │ │ │la 48 spt se impune schimbarea terapiei antivirale │ │ │- rezistenţă la lamivudina - ideal a se administra │ │ │tenofovir. Dacă tenofovir este indisponibil, atunci se va │ │ │asocia adefovir, păstrându-se lamivudina │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │- pentru pacienţii care primesc antivirale cu bariera │ │ │genetică înaltă (Adefovir, Tenofovir, Entecavir) şi care au│ │ │viremie detectabilă la 48 de spt însă dinamica viremiilor │ │ │arată o scădere evidentă a valorilor acestora, se poate │ │ │continua schema terapeutică. Se consideră că o viremie de │ │ │sub 1000ui/ml este o viremie acceptabilă pentru continuarea│ │ │terapiei. Dacă după 6 luni se constată că viremia are │ │ │tendinţă la creştere, este necesară înlocuirea schemei │ │ │antivirale. Va fi considerată eşec terapeutic doar situaţia│ │ │în care viremia înregistrează o valoare sub 1000 ui/ml însă│ │ │a scăzut cu mai puţin de 2 log 10 faţă de valoarea │ │ │anterioară terapiei. │ │ │- rezistenţa la adevofir - ideal a se înlocui cu tenofovir │ │ │+ adăugarea unui al doilea medicament la care nu e descrisă│ │ │rezistenţa încrucişată (lamivudina, entecavir) │ │ │- rezistenţa la entecavir - se va adăuga tenofovir │ │ │- rezistenţa la tenofovir - deşi nu a fost semnalată până │ │ │în prezent, se recomandă asocierea unui al doilea antiviral│ │ │la care nu e descrisă rezistenţa încrucişată (lamivudina, │ │ │entecavir) │ ├────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤ │Breakthrough │creşterea cu mai mult de 1 log 10 a viremiei HBV faţă de │ │virusologic │nadir( │ └────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ ● Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie prin determinarea:
│ACHBs şi AgHBe/ACHBe la: │ │● 6 luni până la obţinerea nedectabilităţii viremiei │ │● 12 luni după ce viremia devine nedetectabilă │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ În cazul semnalării rezistenţei la un analog nucleozidic/nucleotidic, schema terapeutică va fi modificată conform algoritmului de mai jos (fig.3) Figura 3 - Modificarea schemei terapeutice în cazul rezistenţei la analogii nucleozidici/nucleotidici ┌──────────────────────────────┐ │ATITUDINE ÎN CAZUL REZISTENŢEI│ │ LA ANALOGI NUCLEOZI(TI)DICI │ └─┬───┬──────────────┬────────┬┘ ┌─────────┘ │ │ └───────────┐ v v v v ┌──────────┐ ┌────────┐ ┌─────────┐ ┌─────────┐ │ Eşec la │ │Eşec la │ │Eşec la │ │Eşec la │ │lamivudina│ │adefovir│ │entecavir│ │tenofovir│ └──────┬───┘ └──┬─────┘ └──┬──────┘ └───┬─────┘ v v v v ┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────────────┐ │adefovir sau│ │Înlocuire cu│ │Se păstrează│ │ Se păstrează │ │ tenofovir │ │tenofovir + │ │entecavir şi│ │ tenofovir la care │ └────────────┘ │entecavir/ │ │se adaugă │ │ se adaugă │ │lamivudina │ │tenofovir │ │entecavir/lamivudina│ └────────────┘ └────────────┘ └────────────────────┘ 1.5. Evaluarea răspunsului la tratamentul cu interferon pegylat alfa 2a În tabelul 3 sunt prezentate tipurile de răspuns în timpul terapiei cu interferon Tabel 3 - Tipuri de răspuns la tratamentul cu interferon ┌─────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Tip de răspuns │ Definiţie │ ├─────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Lipsa de răspuns │● scăderea viremiei cu [cel] mai puţin 2 log 10 faţă de │ │ │valoarea iniţială după 24 spt de tratament │ ├─────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Răspuns │● scăderea viremiei cu cel puţin 2log 10 faţă de valoarea │ │virusologic │iniţială după 24 spt de tratament │ │ │● viremie HBV sub 2000 ui/ml la 48 de săptămâni de terapie│ ├─────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────┤ │Răspuns serologic│● seroconversie în sistem HBe pentru pacienţii HBe │ │ │pozitivi │ │ │● seroconversie HBs pentru pacienţii HBe negativi │ └─────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────┘
Monitorizarea terapiei antivirale cu peginterferon alfa 2a - algoritm terapeutic (fig.4) Figura 4 - Algoritm de monitorizare a terapiei antivirale în hepatita cronică VHB în cazul schemelor terapeutice conţinând interferon pegylat alfa 2a ┌─────────────────────┐ │Peginterferon alfa 2a│ └──────────┬──────────┘ │ v ┌──────────────┐ │Viremie spt 24│ └─┬──────────┬─┘ ┌─────────────────┘ └────────────────┐ v v ┌─────────────────────────────┐ ┌─────────────────────────────┐ │Scădere viremie cu < 2 log 10│ │Scădere viremie cu ≥ 2 log 10│ └────────────┬────────────────┘ └────────────┬────────────────┘ │ │ v v ┌─────────┐ ┌─────────────────┐ │ Switch │ │Continuare 48 spt│ │ analogi │ └─────┬───────────┘ └────┬────┘ │ ↑ v │ ┌───────────────────┐ │ │Viremie spt 48(EOT)│ │ └───────┬───────────┘ │ │ │ v │ ┌──────────────────────────┐ │ ┌──┤Viremie la 24 spt după EOT│ │ │ └────────────────────┬─────┘ │ v v │ ┌────────────┐ ┌────────────┐ │ │> 2000 ui/ml│ │< 2000 ui/ml│ │ └────────┬───┘ └──────┬─────┘ │ │ │ │ v v │ ┌─────────────┐ ┌────────────┐ │ │Fibroactitest│ │Monitorizare│ │ └────────┬────┘ └────────────┘ │ │ │ v │ ┌──────────────────────────┐ └─────────────┤ Menţinere ANI/ fibroza │ │(>/=A0F1;>/=A1F0; >/=A1F1)│ └──────────────────────────┘ 2. HEPATITA CRONICĂ CU VHB - PACIENŢI PRETRATAŢI Categorii de pacienţi pretrataţi:
I. Pacienţi pretrataţi cu lamivudină Criterii de includere în tratament: ● Identice cu pacienţii naivi a. Terapie cu lamivudina oprită cu mai mult de 6 luni anterior (fără a putea demonstra [eşecul] rezistenţa la lamivudină) Opţiuni terapeutice ● Entecavir
Notă ... ────────── *3) Nu este influenţat de un eventual eşec anterior la lamivudina ────────── Sau ● Interferon pegylat alfa-2a *4)
Pacienţii la care se semnalează eşec în timpul terapiei cu lamivudină, fiind evidentă instalarea rezistenţei, se vor trata cu:
Opţiuni terapeutice ● Adefovir *2)
Sau ● Interferon pegylat alfa-2a *4)
II. Pacienţi pretrataţi cu alţi analogi nucleozidici/nucleotidici Decizia terapeutică va fi similară cu cea de la pacientul naiv (vezi fig.3).
Evaluarea sub tratament se va face ca şi în cazul pacienţilor naivi.
III. Pacienţi cu recădere la minim 6 luni după un tratament anterior cu interferon pegylat alfa 2a Criterii de includere în tratament: ● Se evaluează şi se tratează cu analogi nucleozidici/nucleotidici ca şi pacienţii naivi.
Evaluarea răspunsului la tratament: ● Se vor verifica ALT şi viremia VHB după 6 luni. Viremia va fi ulterior verificată la interval de 6 luni până când va deveni nedetectabilă. După ce viremia va atinge nedetectabilitatea se vor verifica anual: viremie VHB, AgHBs/AC HBs. ● Transaminazele vor fi monitorizate la 6 luni. Creşterea transaminazelor va impune verificarea viremiei VHB ● Criteriile de stop tratament sau de înlocuire a acestuia sunt aceleaşi ca şi în cazul pacientului cu hepatită cronică 5. HEPATITA CRONICĂ prin COINFECŢIE VHB + VHC ● se tratează virusul replicativ; ● de preferat cu interferon pegylat activ împotriva ambelor virusuri; ● în cazul cirozei hepatice în care interferonul pegylat este contraindicat se pot utiliza analogii nucleozidici/nucleotidici ● în cazul în care VHC nu se replica, terapia infecţiei VHB se poate face atât cu interferon pegylat cât şi cu analogi nucleotidici/nucleozidici ca şi în cazul pacientului naiv. ● ambele virusuri active: interferon pegylat + ribavirină.
6.1. Tratament doar pentru VHB- fără criterii de iniţiere a terapiei HAART ● nu se folosesc antivirale active şi pe HIV (lamivudină, tenofovir, entecavir) dacă între timp pacientul nu primise deja una din aceste terapii pentru infecţia cu HIV Opţiuni terapeutice ● Interferon pegylat alfa-2a
Pacienţii cu VHB rezistent la lamivudină dar cu HIV cu sensibilitate păstrată la Lamivudină şi creşterea ADN-VHB >1log10 copii/ml faţă de nadir; ● se menţine lamivudina şi se adaugă tenofovirului la schema ARV; ● pot fi alese entecavirul sau adefovirul.
6.4. Pacienţii cu ciroză VHB şi HIV - naivi ● evitarea decompensării bolii hepatice prin sindromul de reconstrucţie imună; ● tratament cu tenofovir + lamivudină ăi completarea schemei ARV - tip HAART.
7.1.b. terapie în situaţia în care viremia VHB şi viremia VHD detectabilă indiferent de valoare Criterii de includere în tratament: ● biochimic:
Opţiuni terapeutice ● Interferon pegylat alfa-2a:
Monitorizarea virusologică: - la 6 luni este necesară scăderea cu 2log a viremiei HDV La 1 an scădere cu 1 log faţă de viremia de la 6 luni, ideal ca viremia să fie nedetectabilă. Pentru pacientul la care se constată evoluţie virusologică favorabilă se poate continua terapia până la 96 spt cu monitorizarea viremiei HDV din 6 în 6 luni. Criterii de oprire a terapiei: În cazul în care nu se constată o scădere a viremiei VHD cu cel puţin 1 log între două determinări la 6 luni interval, se consideră lipsa de răspuns şi impune oprirea terapiei cu peginterferon.
7.2. Pacient anterior tratat cu interferon standard sau interferon pegylat La pacientul care a primit anterior tratament antiviral şi la care se constată reapariţia viremiei VHD se poate relua terapia antivirală ca şi în cazul pacientului naiv. Schema terapeutică va fi aleasă în funcţie de nivelul de replicare al VHB şi VHD (ca şi la pacientul naiv).
Opţiuni terapeutice ● Entecavir:
9.1.2. Schema de tratament la pacientul naiv ● Interferon standard alfa-2b
Figura 6 - Algoritm de monitorizare a terapiei antivirale în hepatita cronică VHB în cazul schemelor terapeutice conţinând interferon ┌──────────────────┐ │interferon alfa 2b│ └──────────┬───────┘ │ v ┌──────────────┐ │Viremie spt 24│ └──┬───────────┘ ┌─────────┴─────────┐ v v ┌───────────────────┐ ┌───────────────────┐ ┌─────────────┤Scade cu < 2 log 10│ │Scade cu > 2 log 10│ │ └───────────────────┘ └─────────┬─────────┘ v v ┌────────────┐ ┌─────────────────┐ │Stop terapie├<─────┐ │Continuare 48 spt│ └──────────┬─┘ │ └────────┬────────┘ ↑ │ v │ │ ┌───────────────────┐ │ │ ┌───────────┤Viremie spt 48(EOT)│ │ │ v └────────┬──────────┘ │ │ ┌────────────┐ v │ └───┤> 2000 ui/ml│ ┌────────────┐ │ └────────────┘ │< 2000 ui/ml│ │ └───┬────────┘ │ v │ ┌─────────────┐ │ ┌───────────────┤Fibroactitest│ │ v └───┬─────────┘ │ ┌─────────────┐ v └─────────────┤Menţinere ANI│ ┌────────────┐ └─────────────┘ │Reducere ANI│ └───┬────────┘ v ┌────────────┐ │Monitorizare│ └────────────┘ Figura 7 - Algoritm de monitorizare a terapiei antivirale în hepatita cronică VHB sub terapia cu analogi nucleozidici/nucleotidici ┌────────────────────────────┐ │Schemă iniţială de tratament│ └─────────┬──────────────────┘ ┌──────────────┘ v ┌────────────────────┐ │Entecavir, Tenofovir│ └───┬────────────────┘ v ┌────────────────┐ │ Viremie spt 24 │ └─┬────────────┬─┘ v v ┌──────────┐ ┌──────────┐ │Scădere cu│ │Scădere cu│ │≥ 2 log 10│ │> 2 log 10│ └─┬────────┘ └─────────┬┘ v v ┌────────────────┐ ┌──────────────────┐ │ Viremie spt 48 │ │Rezistenţa primară│ └─┬─────────────┬┘ └─────────┬────────┘ │ v v v ┌──────────┐ ┌────────────┐ ┌─────────────┐ │>1000ui/ml│ │Stop terapie│ │nedetectabilă│ └─────┬────┘ └────────────┘ │ sau valoare │ v ↑ │sub 1000ui/ml│ ┌───────────────────────┴────────────────────────────────────┐ └─────┬───────┘ │Se ia în discuţie rezistenţa dobândită dacă nu se constată o│ │ │scădere cu > 2 log faţă de valoarea de la evaluarea │ │ │anterioară. │ │ │Se poate continua terapia încă 6 luni urmând că schema să │ │ │reevaluată după acest interval. │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────┘ v ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Continuare terapie până la obţinerea seroconversiei în sistemul HBs şi încă │ │6 luni de consolidare, după seroconversie, cu monitorizare: viremie │ │AgHBs/ACHBs şi AgHBe/ACHBe la: │ │ ● 6 luni până la obţinerea nedetectabilităţii viremiei │ │ ● 12 luni după ce viremia devine nedetectabilă │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ 9.2. HEPATITĂ CRONICĂ CU VHB - PACIENŢI PRETRATAŢI
Pacienţi cu recădere la minim 6 luni după un tratament anterior cu interferon În acest moment pacienţii care îndeplinesc criteriile de includere pot primi terapie cu Entecavir sau Tenofovir conform schemei terapeutice şi de monitorizare identică cu cea a pacienţilor naivi.
9.3. CIROZĂ HEPATICĂ COMPENSATĂ În acest moment nu există terapie antivirală specifică pentru această categorie de pacienţi 9.4. CIROZĂ HEPATICĂ DECOMPENSATĂ În acest moment nu există terapie antivirală specifică pentru această categorie de pacienţi 9.5. HEPATITĂ CRONICĂ prin COINFECŢIE VHB + VHC ● se tratează virusul replicativ;
9.6.4. Pacienţii cu ciroză VHB şi HIV - naivi În acest moment nu există terapie antivirală pentru ciroza hepatică VHB pentru această categorie de pacienţi.
9.7. COINFECŢIE VHB + VHD Criterii de includere în tratament: ● biochimic:
Schema de tratament ● Interferon standard alfa-2b
Imunosupresie (tratament chimioterapic şi/sau imunosupresor)- În acest moment nu există terapie antivirală pentru ciroză hepatică VHB pentru această categorie de pacienţi 10. Purtători inactivi de AgHBs Categoria de pacienţi cu AgHBs pozitiv şi: ● ALT, AST normale ● ADN VHB sub 2000 UI/ml ● Anti HBe pozitiv ● F0 A0, F1 A0 Pentru această categorie de pacienţi se determină Ag HBs cantitativ, în funcţie de care se stabileşte conduita terapeutică:
10.1 Ag HBs cantitativ sub 1000 UI/ml - pacientul se monitorizează la 6 luni clinic, ALT, AST. În cazul în care ALT, AST au valori peste valoarea normală se tratează şi monitorizează ca pacientul cu hepatită cronică cu VHB naiv.
10.2 Ag HBs cantitativ peste 1000 UI/ml - pacientul se tratează şi monitorizează ca pacientul cu hepatită cronică cu VHB naiv."
Anexa 15 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 125, cod (N005F), DCI: QUETIAPINUM, litera B Forme farmaceutice orale cu eliberare prelungită, punctul I. Indicaţii, se modifică şi va avea următorul cuprins: "B. Forme farmaceutice orale cu eliberare prelungită I. Indicaţii:
Schizofrenie, tulburare afectivă bipolară (episod maniacal, episod depresiv major, prevenţia recurenţei la pacienţii care au răspuns la tratamentul cu quetiapină), tulburare depresivă majoră recurentă la pacienţii cu vârsta peste 18 ani".
Anexa 16 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 126, cod (N006F), DCI: AMISULPRIDUM, punctul I. Indicaţii, se modifică şi va avea următorul cuprins: "I. Indicaţii:
Tulburări schizofrenice acute sau cronice, caracterizate prin simptome pozitive sau negative, inclusiv cazurile în care predomină simptomele negative, la pacienţii peste 18 ani".
Anexa 17 Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 127, cod (N007F), DCI: ARIPIPRAZOLUM, se modifică şi va avea următorul cuprins" "A. Forme farmaceutice orale şi parenterale cu eliberare imediată I. Indicaţii:
Schizofrenie, tulburare bipolară - episod maniacal şi prevenţia recurenţei Psihiatrie pediatrică Schizofrenia la adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste Episoadele maniacale moderate până la severe din tulburarea bipolară I la adolescenţi cu vârsta de 13 ani şi peste (tratamentul cu durată de până la 12 săptămâni) II. Doze: 10-30 mg/zi III. Criterii de includere:
Diagnostic ICD 10 IV. Monitorizare:
Toleranţă, eficacitate V. Evaluare: 1-2 luni VI. Prescriptori:
Iniţiere: medic în specialitatea psihiatrie/medic în specialitatea psihiatrie pediatrică/neuropsihiatrie infantilă Continuare: medic în specialitatea psihiatrie/medic în specialitatea psihiatrie pediatrică/neuropsihiatrie infantilă sau medic de familie, care poate continua prescrierea pentru o perioadă de 3-6 luni, pe baza scrisorii medicale transmise de medicul de specialitate B. Fome farmaceutice paranterale cu eliberare prelungită I. Indicaţii:
Tratament de întreţinere la pacienţii adulţi cu schizofrenie stabilizaţi cu aripiprazol oral I. Doze:
400 mg/lună (după prima injecţie, tratamentul cu aripiprazol oral se mai administrează 14 zile consecutive) II. Criterii de includere:
Diagnostic ICD 10.
III. Monitorizare:
Toleranţă, eficacitate IV. Evaluare:
2-3 luni.
V. Prescriptori:
Iniţiere: medic în specialitatea psihiatrie.
Continuare: medic în specialitatea psihiatrie".
Anexa 18 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 131, cod (N011F), DCI: TIANEPTINUM, punctul I. Indicaţii şi punctul VII. Prescriptori se modifică şi vor avea următorul cuprins: "I. Indicaţii: Tulburare depresivă (episoade majore de depresie), Tulburări depresiv-anxioase forme uşoare, moderate şi severe, la pacienţii cu vârsta peste 18 ani .............
VII. Prescriptori:
Iniţiere: medic în specialitatea psihiatrie sau medic de familie (doar pentru indicaţia de tulburare depresiv anxioasă).
Continuare: medic în specialitatea psihiatrie sau medic de familie, care poate continua prescrierea pentru o perioadă de 3-6 luni, pe baza scrisorii medicale transmise de medicul în specialitatea psihiatrie."
Anexa 19 La protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 132, cod (N012F), DCI: LAMOTRIGINUM, punctul I. Indicaţii, 2. Tulburare bipolară şi punctul VI. Prescriptori, 1. Pentru epilepsie, se modifică şi vor avea următorul cuprins: "I. Indicaţii:
VI. Prescriptori:
Iniţiere: medicul din specialitatea neurologie sau neurologie pediatrică/neuropsihiatrie pediatrică iniţiază şi monitorizează tratamentul în funcţie de evoluţia pacientului.
Continuare: medicul din specialitatea neurologie sau neurologie pediatrică/neuropsihiatrie pediatrică sau medic de familie, care poate continua prescrierea pentru o perioadă de 3 - 6 luni, pe baza scrisorii medicale transmise de din specialitatea neurologie sau neurologie pediatrică/neuropsihiatrie pediatrică"
Anexa 20 La protocol terapeutic corespunzător poziţiei nr. 136, cod (N016F), DCI: CLOZAPINUM, punctul I. Indicaţii şi punctul II. Doze, se modifică şi vor avea următorul cuprins: "I. Indicaţii: a. Psihiatrie adulţi - pacienţi cu schizofrenie rezistentă la tratament şi pacienţi cu schizofrenie, care prezintă reacţii adverse neurologice severe, care nu răspund la alte antipsihotice, incluzând antipsihoticele atipice.
Tulburări psihotice în boala Parkinson în cazurile în care tratamentul standard a eşuat (indicaţie de tip IA) b. Psihiatrie pediatrică: Clozapina nu se recomandă pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea. Nu trebuie administrat la acest grup de vârstă până când nu sunt disponibile noi date.
II. Doze: 200-600 mg/zi cu titrare treptată de la 12,5 - 25 mg".
Anexa 21 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 183, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 184 cod (A10BH03); DCI SAXAGLIPTINUM, cu următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Saxagliptina este indicată la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, diagnosticaţi cu T2DM în vederea ameliorării controlului glicemic 1. în terapia orală dublă în asociere cu: ● metformin, atunci când monoterapia cu metformin, împreună cu dieta şi exerciţiile fizice, nu asigură un control glicemic optim. ● o sulfoniluree, atunci când monoterapia cu sulfoniluree, împreună cu măsurile de optimizare a stilului de viaţă nu asigură un control adecvat al glicemiei la pacienţii la care administrarea de metformin este considerată inadecvată.
IV. Contraindicaţii
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Saxagliptina nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă a saxagliptinului s-au raportat spontan cazuri de reacţii adverse de tipul pancreatitei acute. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală persistentă, severă.
Insuficienţă renală. Este recomandată ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă. Saxagliptinul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi nu este recomandată utilizarea la pacienţii cu boală renală în stadiul terminal.
Insuficienţă hepatică. Saxagliptinul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată şi nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.
VI. Retratament. decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori. Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicina interna, medicina de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate."
Anexa 22 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 184, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 185 cod (A10BX09); DCI DAPAGLIFOZINUM, cu următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Dapaglifozin este indicat la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, cu T2DM pentru ameliorarea controlului glicemic tratament adjuvant asociat (dubla terapie) ● în asociere cu metformin, sulfoniluree, insulina, atunci când acestea, împreună cu măsurile ce vizează optimizarea stilului de viaţă, nu asigură un control glicemic corespunzător II. Doze şi mod de administrare Doza recomandată de dapagliflozin este de 10 mg administrată o dată pe zi, ca tratament adjuvant asociat terapiei hipoglicemiante menţionate anterior. Atunci când dapagliflozin este utilizat în asociere cu insulină sau un secretagog al insulinei, cum este o sulfoniluree, se poate lua în considerare utilizarea unei doze mai mici de insulină sau de secretagog al insulinei pentru a reduce riscul hipoglicemiei.
III. Monitorizarea tratamentului
IV. Contraindicaţii Dapaglifozin este contraindicată la pacienţi cu hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Dapaglifozin nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau pentru tratamentul cetoacidozei diabetice.
Insuficienţă renală. Eficacitatea dapagliflozin este dependentă de funcţia renală, iar eficacitatea este redusă la pacienţii care au insuficienţă renală moderată şi probabil absentă la pacienţii cu insuficienţă renală severă. Din grupul subiecţilor cu insuficienţă renală moderată o proporţie mai mare de subiecţi trataţi cu dapagliflozin a avut reacţii adverse legate de creşterea concentraţiei plasmatice a creatininei, fosforului, hormonului paratiroidian şi hipotensiune arterială, comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo. Utilizarea Dapaglifozin nu este recomandată la pacienţi cu insuficienţă renală moderată până la severă. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale înainte de iniţierea tratamentului cu dapagliflozin şi apoi cel puţin o dată pe an înainte de iniţierea tratamentului concomitent cu medicamente care pot reduce funcţia renală şi apoi periodic, în cazul unei funcţii renale apropiată de stadiul moderat al insuficienţei renale, de cel puţin 2-4 ori pe an. Dacă funcţia renală scade sub ClCr < 60 ml/min sau RFGe < 60 ml/min/1,73 mp, tratamentul cu dapagliflozin trebuie întrerupt.
Insuficienţa hepatică. Experienţa obţinută din studiile clinice efectuate la pacienţii cu insuficienţă hepatică este limitată.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate."
Anexa 23 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 185, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 186 cod (A10BD07); DCI COMBINAŢII (SITAGLIPTINUM+METFORMINUM), cu următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Combinaţia (sitagliptina+metformin) este indicată la pacienţii adulţi, diagnosticaţi cu T2DM, ca adjuvant la dietă şi exerciţiu fizic, în vederea ameliorării controlului glicemic: ● La pacienţi controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin în monoterapie sau la cei care au fost deja trataţi cu asocierea dintre sitagliptin şi metformin. ● La pacienţii controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin şi o sulfoniluree-terapie triplă ● La pacienţii controlaţi inadecvat cu doza maximă tolerată de metformin şi un agonist PPARy (tiazolidindionă)- terapie triplă ● La pacienţii la care doza stabilă de insulină şi metformin în monoterapie nu realizează un control glicemic adecvat - terapie triplă II. Doze şi mod de administrare Doza tratamentului antihiperglicemic cu Combinaţia (sitagliptina+metformin) trebuie individualizată în funcţie de regimul actual al pacientului, eficacitate şi tolerabilitate, fără a se depăşi doza zilnică maximă recomandată de 100 mg sitagliptin.
III. Monitorizarea tratamentului:
IV. Contraindicaţii Combinaţia (sitagliptina+metformin) este contraindicat la pacienţi cu hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi, cetoacidoză diabetică, precomă diabetică, insuficienţă renală moderată şi severă, condiţii acute cu potenţial de alterare a funcţiei renale, boală acută sau cronică, care ar putea determina hipoxie tisulară, insuficienţă hepatică, intoxicaţie alcoolică acută, alcoolism, alăptare.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Combinaţia (sitagliptina+metformin) nu trebuie utilizată la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă au fost raportate spontan reacţii adverse de pancreatită acută. Pacienţii trebuie informaţi despre simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală severă, persistentă.
Insuficienţă renală. Metforminul şi sitagliptinul sunt cunoscute a fi excretate prin rinichi în mod substanţial. Acidoza lactică asociată cu metformin se intensifică cu gradul de afectare al funcţiei renale, de aceea, concentraţiile serice de creatinină trebuie determinate cu regularitate: cel puţin o dată pe an la pacienţii cu funcţie renală normală, cel puţin de două până la patru ori pe an la pacienţii cu valori ale creatininei serice la sau peste limita superioară a valorilor normale şi la pacienţii vârstnici.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate."
Anexa 24 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 186, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 187 cod (A10BD10); DCI COMBINAŢII (SAXAGLIPTINUM+METFORMINUM) - concentraţia 2,5 mg/1000mg, cu următorul cuprins: "I. Criterii de includere în tratamentul specific:
Combinaţia (saxagliptina+metformin) este indicată la pacienţii adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, diagnosticaţi cu T2DM în vederea ameliorării controlului glicemic la cei inadecvat controlaţi cu doza maximă tolerată de metformin în monoterapie sau la cei care sunt deja trataţi cu combinaţia de saxagliptin şi metformin sub formă de comprimate separate.
II. Doze şi mod de administrare Doza din combinaţia (saxagliptina+metformin) trebuie să asigure doza de saxagliptină 2,5 mg de două ori pe zi (o doză zilnică totală de 5 mg).
III. Monitorizarea tratamentului
IV. Contraindicaţii Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi, antecedente de reacţie de hipersensibilitate gravă, inclusiv reacţie anafilactică, şoc anafilactic şi angioedem la administrarea oricărui inhibitor de DDP4, cetoacidoză diabetică, pre-comă diabetică, insuficienţă renală moderată şi severă (clearance al creatininei < 60 ml/min), condiţii medicale acute cu potenţial de afectare a funcţiei renale (deshidratare, infecţie severă, şoc), suferinţă acută sau cronică ce poate determina hipoxie tisulară,insuficienţă hepatică, intoxicaţie acută cu alcool etilic, alcoolism, alăptare.
V. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Generale. Combinaţia (saxagliptina+metformin) nu trebuie utilizat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1 sau în tratamentul cetoacidozei diabetice.
Pancreatită. După punerea pe piaţă a saxagliptinului s-au raportat spontan cazuri de reacţii adverse de tipul pancreatitei acute. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală persistentă, severă.
Insuficienţă renală. Deoarece metforminul este excretat renal, concentraţiile serice de creatinină trebuie determinate în mod regulat: cel puţin o dată pe an la pacienţii cu funcţie renală normală şi de cel puţin două până la patru ori pe an la pacienţii cu concentraţii plasmatice ale creatininei la sau peste limita superioară a normalului şi la pacienţii vârstnici. Este recomandată ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă. Saxagliptinul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi nu este recomandată utilizarea la pacienţii cu boală renală în stadiul terminal.
VI. Retratament: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a tratamentului cu saxagliptină va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către medicul specialist sau medicul cu competenţă/atestat în diabet, la fiecare caz în parte.
VII. Prescriptori: Iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandată în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate."
Anexa 25 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 187, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 188 cod (R03AC18); DCI INDACATEROLUM, cu următorul cuprins: "1. Definiţie Bronhopneumonia obstructivă cronică se caracterizează prin obstrucţia căilor aeriene care este de regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi nu se modifică marcat în decursul mai multor luni.
Indacaterolum este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere, pentru ameliorarea simptomelor la pacienţii adulţi cu boală pulmonară obstructivă cronică 2. Criterii de includere a pacienţilor Diagnosticul de bronhopneumonie cronică obstructivă 1. Clinic a. Tuse ● cronică: minim trei luni pe an, doi ani consecutiv = diagnostic de bronşită cronică, ● deseori productivă, cu spută mucoasă şi uneori mucopurulentă ● predominant matinală ("toaleta bronşică") b. Dispnee ● simptomul central în BPOC ● apare iniţial la eforturi mari: alergat, cărat greutăţi mari, muncă fizică grea; ● pacientul nu mai poate face aceleaşi eforturi ca persoanele de aceeaşi vârstă cu el c. Examenul fizic ● obezitate sau hipoponderalitate ● semne de obstrucţie: expir prelungit (durata auscultatorie a expirului este egală sau mai lungă decât a inspirului), raluri sibilante şi ronflante, expir cu buzele ţuguiate ● semne de hiperinflaţie: torace "în butoi" (diametru anteroposterior mărit), ● hipersonoritate la percuţie, diminuarea murmurului vezicular, atenuarea zgomotelor cardiace ● semne de cord pulmonar cronic: galop drept, edeme gambiere (până la anasarcă), ● hepatomegalie de stază, jugulare turgescente ● semne de insuficienţă respiratorie: cianoză centrală, flapping tremor, alterarea stării de conştienţă 2. Spirometric.
Obstrucţia căilor aeriene este definită ca:
Anexa 26 După Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 188, se introduce protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 189 cod (R03BB06); DCI GLICOPIRONIUM, cu următorul cuprins: "I. Definiţie Bronhopneumonia obstructivă cronică se caracterizează prin obstrucţia căilor aeriene care este de regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi nu se modifică marcat în decursul mai multor luni.
II. Indicaţii:
Glicopironium este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere, pentru ameliorarea simptomelor la pacienţii adulţi cu boală pulmonară obstructivă cronică III. Criterii de includere a pacienţilor Diagnosticul de bronhopneumonie cronică obstructivă 1. Clinic a. Tuse ● cronică: minim trei luni pe an, doi ani consecutiv = diagnostic de bronşită cronică, ● deseori productivă, cu spută mucoasă şi uneori mucopurulentă ● predominant matinală ("toaleta bronşică") b. Dispnee ● simptomul central în BPOC ● apare iniţial la eforturi mari: alergat, cărat greutăţi mari, muncă fizică grea; ● pacientul nu mai poate face aceleaşi eforturi ca persoanele de aceeaşi vârstă cu el c. Examenul fizic ● obezitate sau hipoponderalitate