Hotărîre nr. 235 din 29 martie 1991
Despre ce este acest act?
Această hotărâre înființează Societatea Națională a Căilor Ferate Române (C.F.R.) ca regie autonomă de interes național, stabilind obiectul său de activitate, modul de organizare și finanțare.
Pentru cine: Societatea Națională a Căilor Ferate Române (C.F.R.) și unitățile sale; Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului.
Date esențiale
- Țara
- România
- Domeniul de drept
- Drept comercial și al societăților
- Articole
- 60
- Sursa
- MultiLegalPile/
- Text preluat la
- Explicație actualizată la
Ce reglementează acest act?
- Înființarea și statutul juridic al C.F.R.
- Obiectul de activitate al C.F.R., incluzând transportul feroviar de călători și mărfuri, precum și alte activități conexe.
- Conducerea și structura organizatorică a C.F.R.
- Aspecte financiare, inclusiv bugetul, subvențiile și tarifele aplicate de C.F.R.
Pe cine privește acest act?
- Societatea Națională a Căilor Ferate Române (C.F.R.) și unitățile sale.
- Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului.
Care sunt punctele cheie?
- C.F.R. este o regie autonomă de interes național, persoană juridică, cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
- Obiectul principal de activitate este transportul de călători și mărfuri pe calea ferată, incluzând administrarea și exploatarea căilor ferate publice.
- Patrimoniul inițial al C.F.R. este de 170.706 milioane lei, constituit prin preluarea activelor și pasivelor de la unitățile reorganizate.
- C.F.R. poate contracta credite financiare cu băncile în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent pentru acoperirea cheltuielilor curente.
Drept comercial și al societăților
Drept comercial și al societăților
Textul legii
Textul legii
Cuprins (60)
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 7
- Articolul 8 Conducerea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este asigurata
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Articolul 22
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28 În perioada cînd leul nu este convertibil:
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Articolul 35
- Articolul 36
- Articolul 37
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
- Articolul 48
- Articolul 49
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 52
- Articolul 53
- Articolul 54
- Articolul 55
- Articolul 56
- Articolul 57
- Articolul 58
- Articolul 59
- Articolul 60
HOTĂRÎRE nr. 235 din 29 martie 1991 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 16 aprilie 1991 Guvernul României hotărăşte:
Capitolul 1
Denumirea, obiectul de activitate, sediul şi patrimoniul
Articolul 1
Se înfiinţează Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române denumite prescurtat C.F.R., cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are statut de regie autonomă de interes naţional, este persoana juridică, se organizează şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Articolul 2
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are ca obiect de activitate efectuarea transporturilor de călători şi mărfuri pe calea ferată, în scopul satisfacerii interesului public, social şi de apărare.
În acest scop, în calitate de proprietar al bunurilor din patrimoniul sau, administrează şi asigura exploatarea căilor ferate din domeniul public, colaborează cu alte cai ferate străine în cadrul traficului internaţional şi participa la toate organismele internaţionale de profil.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române desfăşoară şi activităţi industriale, de cercetare şi proiectare, construcţii, aprovizionare, comerciale, de comerţ exterior, medicale, de învăţămînt, social-culturale, precum şi alte activităţi necesare realizării obiectului sau de activitate.
Articolul 3
În cadrul exploatării şi administrării căilor ferate publice, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are obligaţia să asigure dezvoltarea şi modernizarea liniilor, instalaţiilor, materialului rulant, clădirilor şi celorlalte mijloace din dotare, întreţinerea şi reparaţiile acestora, precum şi introducerea tehnologiilor moderne de transport, ţinînd cont şi de asigurarea transporturilor militare.
De asemenea, va asigura construirea de noi linii şi modernizarea celor existente pentru introducerea circulaţiei trenurilor de călători şi marfa de mare viteza.
Articolul 4
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române stabileşte programul de dezvoltare, modernizare şi dotare a căilor ferate pe perioade de 5 ani şi de perspectiva, avînd în vedere şi nevoile de apărare, care, după ce a fost insusit de ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului, se supune aprobării guvernului. Anual, obiectivele cu alocaţiile de la bugetul statului se nominalizeaza într-o anexa la bugetul societăţii, iar valoarea totală a acestora se include în capitolul subvenţii şi alocaţii.
Articolul 5
Din punct de vedere tehnic şi metodologic, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române coordonează activitatea de transport feroviar pe reţeaua C.F.R. şi stabileşte condiţiile de folosire de către beneficiarii de transport a mijloacelor C.F.R. şi ale căilor ferate străine.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române avizează proiectarea şi construcţia de linii industriale racordate la reţeaua C.F.R., instalaţii aferente, material rulant care circulă pe reţeaua C.F.R., modificări sau modernizări ale celor existente şi emite acorduri şi autorizaţii de construcţii; avizează şi îşi da acordul pentru executarea de orice fel de lucrări de construcţii şi instalaţii, care se executa în zona C.F.R. sau care pot afecta stabilitatea şi securitate caii şi instalaţiilor feroviare, conform prevederilor legii de exploatare a caii ferate în vigoare.
Articolul 6
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române întocmeşte şi aprobă documentaţii, normative, regulamente şi instrucţiuni de serviciu pentru siguranţa circulaţiei, întreţinerea, proiectarea şi repararea liniilor, instalaţiilor, materialului rulant, construcţiilor şi celorlalte mijloace din dotare, pentru operaţiunile financiar-contabile specifice, recrutarea, pregătirea şi perfecţionarea personalului şi alte activităţi.
Articolul 7
Patrimoniul iniţial al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este de 170.706 milioane lei, constituit prin preluarea activului şi pasivului de la unităţile economice, social-culturale, medicale şi de învăţămînt, prevăzute în anexa nr. 1, care pe data prezentei hotărîri, se reorganizează în cadrul acestei societăţi.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române va definitivă patrimoniul pe baza reevaluarii acestuia în condiţiile prevăzute de lege.
Capitolul 2
Conducerea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
Articolul 8Conducerea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este asigurata de:
Articolul 9
Conducerea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române revine consiliului de administraţie al societăţii, care este compus din 15 membri şi îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare stabilit potrivit legii.
Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului reprezintă interesele statului în consiliul de administraţie al societăţii.
Articolul 10
Preşedintele Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române conduce activitatea curenta a societăţii şi este numit în condiţiile legii.
El este ajutat de 4 vicepreşedinţi numiţi de consiliul de administraţie, la propunerea preşedintelui.
Preşedintele societăţii reprezintă personal sau prin delegat Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române în raport cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.
Articolul 11
Comitetul director este organul de conducere operativă al societăţii şi este compus din preşedintele societăţii, vicepreşedinţi, directori generali şi directori din aparatul propriu al societăţii.
Articolul 12
Comitetul director îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare şi funcţionare. Directorii generali şi directorii din aparatul propriu al societăţii se numesc de preşedintele societăţii.
Articolul 13
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are în structura regionale şi direcţii de cai ferate şi de exploatare a metroului, întreprinderi de reparaţii, de construcţii, de trafic combinat, precum şi unităţi de cercetare, studii şi proiectare, aprovizionare, informatica şi altele.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate înfiinţa agenţii în străinătate şi poate participa cu capital la societăţi comerciale şi la alţi agenţi economici.
Articolul 14
Structura organizatorică şi funcţional, precum şi înfiinţarea unităţilor din structura se stabilesc de consiliul de administraţie al societăţii.
Articolul 15
Activitatea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, precum şi a unităţilor sale, se desfăşoară în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 16
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are un sistem propriu sanitar şi de asistenţa medicală.
Asistenţa medicală se va acorda în limita capacităţilor şi pe bază de convenţie şi celorlalte sectoare de transport din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului.
Articolul 17
Regionalele, direcţiile de cai ferate şi de exploatare a metroului, unităţile de reparat material rulant, unităţile de construcţii, proiectare, cercetare şi informatica sînt conduse de consilii de conducere proprii, numite de preşedintele societăţii.
Preşedintele societăţii poate aproba sa funcţioneze consilii de conducere şi la alte unităţi.
Atribuţiile consiliilor de conducere se stabilesc de către consiliul de administraţie al societăţii.
Controlul activităţii Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
Articolul 18
Controlul activităţii de exploatare, producţie şi siguranţa a circulaţiei se va realiza atît la nivelul societăţii, cît şi la nivelul unităţilor din structura, de către organe proprii specializate.
Controlul economico-financiar la unităţile din structura se executa de organele de control ale societăţii constituite potrivit dispoziţiilor legale.
Regionalele de cai ferate, direcţiile de cai ferate şi de exploatare a metroului şi alte unităţi din structura, stabilite de comitetul director, au aparat propriu de control financiar.
Capitolul 3
Buget, subvenţii şi credite
Articolul 19
Veniturile, cheltuielile, subvenţiile şi alocaţiile de la bugetul statului se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu bugetar, care se aproba potrivit legii.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române aproba bugetele şi execuţia acestora la unităţile sale.
Articolul 20
Dotările cu material rulant utilaje de cale, mijloace de intervenţie şi mijloace informatice, dezvoltarile de linii, instalaţii, tunele, poduri, viaducte şi alte lucrări de arta, dezvoltarile de capacităţi, reparaţiile capitale la linii, funcţionarea reţelei medico-sanitare şi de învăţămînt, precum şi prestările nerentabile în traficul de călători şi mărfuri determinate de nivelurile tarifelor de baza stabilite de Guvern, care nu acoperă cheltuielile, se suporta de la bugetul statului, după folosirea resurselor financiare proprii, în condiţiile prevăzute de reglementările legale.
Articolul 21
În cazurile, în care, interese de stat inclusiv cele de ordin militar, vor necesita executarea de lucrări sau prestări de servicii speciale, beneficiarii acestora, împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului, cu avizul Ministerului Finanţelor, vor face propuneri corespunzătoare de modificare a bugetului de venituri şi cheltuieli şi de stabilire a surselor de acoperire a costurilor suplimentare, care se aproba potrivit legii.
Acoperirea deficitului Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române determinat de menţinerea tarifelor în transportul de călători şi mărfuri, în condiţiile fluctuatiei preţurilor în economie, se face operativ în cadrul lunii următoare, prin subvenţii de la bugetul de stat, stabilite potrivit legii.
Articolul 22
Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care pe parcursul execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, mijloacele Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române nu sînt suficiente, societatea poate contracta credite financiare cu băncile, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent pentru toate activităţile.
Articolul 23
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, poate cere aprobarea guvernului de a suprima exploatarea unor linii neeficiente.
În cazul cînd interesele economice, sociale şi cele de apărare a tarii impun menţinerea acestora, pierderile vor fi acoperite prin subvenţii de la bugetul de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi de agenţii economici interesaţi.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului prevăzut, datorat inghetarii tarifelor la transportul de călători şi mărfuri, în condiţiile fluctuatiei preţurilor în economie, pentru funcţionarea reţelei medico-sanitare, de învăţămînt şi ocrotiri sociale, precum şi în situaţiile prevăzute la art. 20 şi 21 din prezenta hotărîre.
Pentru dotările cu material rulant, utilaje de cale, linii, instalaţii, lucrări de arta, dezvoltări de capacităţi, societatea beneficiază de alocaţii de la buget.
Articolul 24
În cadrul activităţii de exploatare feroviara, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate închiria vagoane şi orice alte mijloace la şi de la administraţii de cai ferate.
Capitolul 4
Tarife
Articolul 25
Tarifele se stabilesc în asa fel încît veniturile realizate sa acopere cheltuielile şi dobinzile la creditele contractate în condiţiile stabilite prin prezenta hotărîre.
Articolul 26
Consiliul de administraţie face propuneri pentru tarifele de baza ale caii ferate, care se prezintă guvernului pentru aprobare de către ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului.
Tarifele de baza ale caii ferate reprezintă tarifele plătite de beneficiarii de transport pentru deplasarea pe calea ferată a călătorilor şi mărfurilor de la statia de îmbarcare, respectiv încărcare, la statia de destinaţie.
Celelalte tarife pentru prestaţii şi servicii, altele decît cele prevăzute la alineatul precedent, precum şi tarifele din trafic internaţional se stabilesc şi se modifica de Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române.
Articolul 27
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate acorda reduceri de tarife cu scop comercial pentru a menţine, spori sau crea un anumit trafic, cu asigurarea echilibrului bugetar.
Articolul 28În perioada cînd leul nu este convertibil:
Articolul 29
Încasările în valută din activitatea proprie de prestări de servicii şi export a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se folosesc de aceasta pentru plata cotizaţiilor la organismele feroviare internaţionale, acoperirea cheltuielilor privind decontările cu căile ferate străine, deplasarile în străinătate, achiziţii de materiale şi piese de schimb şi alte cheltuieli necesare desfăşurării normale a activităţii C.F.R.
Din venitul net în valută realizat, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are dreptul sa dispună de o cota potrivit reglementărilor în vigoare.
Importurile pentru dotări care depăşesc venitul net în valută vor fi aprobate de guvern şi acoperite din fondul valutar al statului.
Articolul 30
Gratuitatile de transport pe calea ferată sînt interzise, cu excepţia celor stabilite potrivit reglementărilor legale.
Articolul 31
Din considerente sociale sau de alta natura, se pot acorda reduceri de tarife sau gratuităţi pentru transportul călătorilor şi al mărfurilor, pe bază de hotărîri ale guvernului, care vor stabili modul de aplicare şi sursele de acoperire a diferenţelor de tarif rezultate.
Articolul 32
Raporturile de muncă se stabilesc prin statutul personalului C.F.R. Pînă la aprobarea statutului personalului C.F.R. pentru raporturile de muncă ale personalului societăţii, inclusiv pentru drepturile membrilor de familie, ale pensionarilor C.F.R. şi membrilor lor de familie, se vor aplica reglementările legale în vigoare şi acordurile încheiate între administraţie şi sindicate, în condiţiile legii.
Articolul 33
Normele de muncă, normativele de personal, funcţiile şi meseriile din activitatea de cale ferată, se stabilesc de Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române, cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 34
Nomenclatorul funcţiilor şi meseriilor, condiţiile de acordare a salariilor, sporurilor şi premiilor specifice activităţii caii ferate şi relaţiile de muncă se vor stabili prin statutul personalului C.F.R.
Salariile personalului de la C.F.R. se vor stabili în conformitate cu prevederile legilor în vigoare, pe baza contractului colectiv de muncă negociat între organele de conducere ale Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi sindicat.
În condiţiile creşterii preţurilor şi tarifelor, sistemul de compensare - indexare a salariilor de baza se stabileşte cu consultarea sindicatelor şi a conducerii societăţii, prin hotărîre a Guvernului.
Articolul 35
Comitetul director poate aproba introducerea de funcţii noi, salarizate prin asimilare cu cele existente.
Articolul 36
Personalul căilor ferate române nu poate desfăşura nici un fel de activitate politica în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române.
Capitolul 5
Dispoziţii generale
Articolul 37
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române editează buletine comerciale şi foi oficiale C.F.R.
Prin buletinul oficial C.F.R. se vor publică informaţii privitoare la transporturi, tarife, licitaţii şi alte dispoziţii ce trebuie cunoscute de beneficiarii de transport şi personalul C.F.R., iar prin foaia oficială C.F.R. se vor publică ordinele, instrucţiunile, reglementările şi informaţiile privind situaţia personalului şi altele, care trebuie să fie cunoscute de personalul C.F.R.
Articolul 38
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române va prelua în proprietate de la Departamentul transporturilor clădirea Palatului C.F.R. Bucureşti, situata în bd. Dinicu Golescu nr.38, sectorul 1.
Articolul 39
Întreprinderea poligrafica Filaret, cu sediul în municipiul Bucureşti, din subordinea Ministerului Culturii se reorganizează în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române.
Articolul 40
Personalul din cadrul Departamentului căilor ferate şi unităţilor ce se reorganizează sau se desfiinţează ca urmare a aplicării prezentei hotărîri, trecut în funcţii cu nivel de salarizare mai mic în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, beneficiază de salariul avut, sporul de vechime şi indemnizaţie de conducere, după caz, pe o perioadă de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri.
Articolul 41
Departamentul căilor ferate se desfiinţează.
Capitolul 6
Dispoziţii finale
Articolul 42
Paza obiectivelor de importanţa deosebită, precum şi paza şi ordinea din unele staţii şi triaje de cale ferată, pe secţii de circulaţie şi în trenuri de călători, se asigura de organele Ministerului de Interne, pe bază de convenţie.
Articolul 43
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
Articolul 44
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului va prezenta Guvernului, în termen de cel mult un an, un proiect de lege privind domeniul căilor ferate.
Articolul 45
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române va prelua toate obligaţiile ce reveneau căilor ferate române stabilite prin convenţii şi acte normative care nu contravin reglementărilor în vigoare.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN Anexa 1 LISTA UNITĂŢILOR care se reorganizează în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române NOTĂ:
Anexa 2 REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
Capitolul 1
Prevederi generale
Articolul 1Denumirea
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române, prescurtat "C.F.R.".
Articolul 2Natura juridică
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române este persoana juridică, funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară şi îşi desfăşoară activitatea pe baza prezentului regulament.
Articolul 3
Sediul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este în Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Capitolul 2
Obiectul de activitate
Articolul 4
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are ca obiect de activitate efectuarea transporturilor de călători şi mărfuri pe calea ferată şi îndeplineşte rol de serviciu public. În acest scop, în calitate de proprietar al bunurilor din patrimoniul sau, administrează şi asigura exploatarea căilor ferate din domeniul public şi colaborează cu alte cai ferate străine, în traficul internaţional.
În cadrul activităţii sale, societatea efectuează şi transportul de călători cu metroul.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române desfăşoară şi activităţi industriale, de cercetare şi proiectare, construcţii, aprovizionare, comerciale, de comerţ exterior, medicale, de învăţămînt, social-culturale, precum şi alte activităţi în scopul realizării obiectului sau de activitate.
Articolul 5
În realizarea obiectivului sau de activitate, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române exercita următoarele atribuţii principale:
Capitolul 3
Patrimoniul
Articolul 6
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are un patrimoniu constituit prin însumarea patrimoniilor unităţilor din structura, care urmează să fie reevaluat, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 945/1990, valoarea iniţială fiind de 170.706 milioane lei.
Articolul 7
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române este proprietarul bunurilor din patrimoniul sau. În exercitarea dreptului de proprietate, societatea poseda, foloseşte şi dispune în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu pentru realizarea obiectului sau de activitate şi beneficiază de rezultatele utilizării acestora.
Capitolul 4
Structura societăţii
Articolul 8
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, oficii, birouri şi compartimente de muncă, care asigura îndeplinirea funcţiilor de exploatare, producţie, aprovizionare, comercială, cercetare, dezvoltare, financiar-contabila, protecţie socială şi de personal şi unităţi exterioare organizate în regionale şi direcţii de cai ferate, de exploatare a metroului, întreprinderi de reparaţii, de construcţii, de prestări servicii, baze de aprovizionare, unităţi de cercetare, studii şi proiectare, centre de informatica şi calcul electronic, inspectorat de examinare medico-psihologică pentru siguranţa circulaţiei cu comisii de expertiza şi recuperare a capacităţii de muncă, inspectorat sanitar antiepidemic şi sanitar-veterinar în transporturi, unităţi de alimentaţie publică şi altele. Aceste unităţi au în structura: divizii, servicii, birouri, compartimente de muncă, regulatoare de circulaţie, staţii de cale ferată, agenţii de voiaj, depouri şi remize de locomotive, revizii de vagoane, ateliere de zona, secţii, fabrici, uzine, grupuri de santiere, loturi, staţii de utilaj-transport, laboratoare şi altele.
Articolul 9
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române are sistem propriu de învăţămînt, precum şi sistem propriu sanitar, de asistenţa medicală şi ocrotire socială.
Articolul 10
Structura organizatorică a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, înfiinţarea şi structura organizatorică a regionalelor şi direcţiilor de cai ferate şi de exploatare a metroului, a întreprinderilor, a unităţilor de cercetare, proiectare, informatica, aprovizionare, precum şi înfiinţarea de agenţii în străinătate, se aproba de către consiliul de administraţie al societăţii. Gradarea acestor unităţi şi subunitati se aproba conform competentelor stabilite de consiliul de administraţie al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române.
Articolul 11
Regionalele şi direcţiile de cai ferate şi de exploatare a metroului, întreprinderile, institutele de cercetare, studii şi proiectare, centrele de informatica şi calcul electronic, bazele de aprovizionare, au competentele stabilite de consiliul de administraţie, fără a avea relaţii directe cu bugetul statului.
Consiliul de administraţie al societăţii poate să aprobe ca şi alte unităţi sa funcţioneze potrivit principiilor prevăzute la alineatul precedent.
Articolul 12
Consiliul de administraţie al societăţii stabileşte, prin regulamentul sau de organizare şi funcţionare, relaţiile unităţilor în cadrul societăţii cu terţi, în domeniile tehnic, de exploatare, economic, comercial, administrativ, financiar, juridic şi altele.
Articolul 13
Toate unităţile subordonate Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române răspund în faţa consiliului de administraţie al acesteia de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competentelor încredinţate de acesta prin hotărîri şi decizii de delegare, precum şi de realizarea sarcinilor.
Articolul 14
Atribuţiile direcţiilor generale, direcţiilor şi celorlalte compartimente, precum şi ale unităţilor componente, se stabilesc prin regulamente aprobate de consiliul de administraţie al societăţii. Pentru subunitati, atribuţiile se stabilesc prin regulamente aprobate de organele ierarhice ale acestora.
Capitolul 5
Organele de conducere ale Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
Articolul 15Conducerea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este asigurata de:
Articolul 16
Consiliul de administraţie se numeşte prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului şi este compus din 15 membri, după cum urmează:
La lucrările consiliului de administraţie pot participa ca invitaţi un delegat al Ministerului Apărării Naţionale, pentru consultare în probleme care privesc armata şi nevoile de apărare ale tarii, precum şi delegaţi ai altor organe şi instituţii.
De asemenea, la şedinţele consiliului de administraţie vor participa în probleme cu caracter profesional şi social şi şapte reprezentanţi ai sindicatelor pe ramuri de activitate, aleşi, prin vot secret, cîte unul din fiecare ramura.
Reprezentanţii sindicatelor nu au drept de vot în consiliul de administraţie.
Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza propriului regulament de funcţionare.
Articolul 17
Membrii consiliului de administraţie sînt numiţi pe o perioadă de 4 ani, jumătate din ei pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani.
Consiliul de administraţie poate propune Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului înlocuirea unui membru necorespunzător, precum şi completarea locurilor vacante ivite din diferite motive, în cursul perioadei de 4 ani. Membrul numit va funcţiona numai pînă la împlinirea acestei perioade.
Completarea locurilor vacante ivite se va face cu persoane din aceeaşi categorie cu membrii pe care îi înlocuiesc.
Membrii consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de doua consilii de administraţie sau participa la societăţi comerciale cu care Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române întreţine relaţii de afaceri sau are interese contrare.
Articolul 18
Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea sau instituţia de la care provin, cu toate drepturile şi obligaţiile derivînd din aceasta calitate.
Pentru activitatea depusa de consiliul de administraţie, aceştia primesc o indemnizaţie al carei cuantum se stabileşte prin hotărîre a consiliului de administraţie, care se plăteşte independent de orice alte drepturi de salariu.
Articolul 19
Consiliul de administraţie se întruneşte ori de cîte ori necesita interesele societăţii şi cel puţin o dată pe luna.
El este convocat de preşedintele consiliului, care hotărăşte ordinea de zi sau la solicitarea a cel puţin jumătate plus unu din membrii consiliului.
Articolul 20
Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora poate fi compensata material conform înţelegerii, pe bază de contract.
Articolul 21
Dezbaterile consiliului de administraţie sînt conduse de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cel mai în vîrsta dintre membri.
Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului participa, ori de cîte ori socoteşte ca este cazul, la şedinţele consiliului de administraţie.
Articolul 22
Consiliul de administraţie poate hotărî dacă majoritatea simpla a membrilor săi este prezenta.
Dacă nu este îndeplinită aceasta majoritate simpla, reuniunea consiliului de administraţie se reprogrameaza într-un interval de cel mult 15 zile, cu aceeaşi ordine de zi. Deciziile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din numărul membrilor consiliului.
Articolul 23Consiliul de administraţie are în principal următoarele atribuţii:
Articolul 24
Preşedintele societăţii conduce activitatea curenta a societăţii şi este numit în condiţiile legii dintre specialiştii C.F.R.
Articolul 25
Preşedintele societăţii reprezintă personal sau prin delegat, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, precum şi în relaţiile internaţionale.
Articolul 26Preşedintele societăţii are în principal următoarele atribuţii şi competente:
Articolul 27
Preşedintele poate delega parte din atribuţiile sale vicepreşedinţilor sau altor persoane.
Unul din vicepreşedinţi înlocuieşte în lipsa preşedintele societăţii, pe bază de delegaţie primită în acest scop, din partea acestuia.
Articolul 28
Comitetul director este compus din preşedintele societăţii, vicepreşedinţii, directorii generali şi directorii din aparatul propriu al societăţii.
Articolul 29
Comitetul director îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare şi funcţionare şi are următoarele atribuţii principale:
Articolul 30
Comitetul director se întruneşte săptămînal sau ori de cîte ori este necesar.
Hotărîrile comitetului director se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
Articolul 31
Conducerea regionalelor şi direcţiilor de cai ferate şi de exploatare a metroului, a întreprinderilor, a unităţilor de cercetare şi proiectare, informatica şi aprovizionare, este asigurata de consiliile de conducere proprii, la care participa, fără drept de vot, şi reprezentanţi ai sindicatelor, aleşi de către aceştia prin vot secret.
Capitolul 6
Bugetul de venituri şi cheltuieli
Articolul 32
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române determina anual volumul total de venituri şi cheltuieli şi formulează propunerile de subvenţii şi alocaţii de la bugetul statului, în conformitate cu prevederile legale.
Articolul 33
Partea de cheltuieli care depăşeşte nivelul veniturilor se subvenţionează de la bugetul de stat, în condiţiile legii.
Articolul 34
Odată cu aprobarea subvenţiilor se stabilesc cuantumul şi sursele de compensare a pierderilor.
Articolul 35
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se stabileşte pentru fiecare exerciţiu financiar şi cuprinde:
Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte anual şi trimestrial.
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române aproba bugetele şi execuţia acestora la unităţile din componenta.
Articolul 36
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române întocmeşte anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, după modelele stabilite de Ministerul Finanţelor.
Bilanţul contabil anual se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Articolul 37
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române constituie fondul de rezerva, de dezvoltare şi fondul de calamitati, asigura sumele necesare pentru perfecţionarea şi recalificarea personalului, precum şi pentru cointeresarea prin premiere sau alte forme ale acesteia, plata taxelor, cotelor de asigurări şi securitate socială şi alte fonduri necesare desfăşurării activităţii.
Articolul 38
Veniturile locale nete realizate de unităţile societăţii se pot folosi de către acestea pentru constituirea de fonduri pentru finanţarea de lucrări destinate îmbunătăţirii servirii publicului călător, îmbunătăţirii condiţiilor sociale, dotării şi alte dezvoltări în condiţiile stabilite de consiliul de conducere al acestora.
Articolul 39
Partea de venituri rămasă după constituirea fondurilor proprii în efectuarea plăţilor prevăzute de lege reprezintă profitul net. Din acest profit net o parte se utilizează pentru constituirea fondului de participare a angajaţilor la profituri.
Articolul 40
Pe parcursul executării bugetului, dintr-un exerciţiu financiar, în caz de necesitate sau pentru a obţine rezultate mai bine în activitate, se pot depăşi cheltuielile totale prevăzute, cu condiţia să se realizeze ulterior sporuri de venituri care să acopere plusul de cheltuieli.
Aprobarea se da de consiliul de administraţie al societăţii pe baza propunerilor însuşite de preşedintele societăţii.
Articolul 41
În situaţia în care în cursul exerciţiului financiar, veniturile nu sînt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române, pe baza calculelor de fundamentare, determina volumul împrumuturilor necesare, care pot fi de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent şi negociaza nivelul dobinzilor percepute de băncile finanţatoare din sectorul de stat sau particular.
Articolul 42
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate în limita competentelor ce-i sînt acordate, stabileşte nivelul surselor proprii de finanţare şi propune volumul alocaţiilor de la bugetul statului şi creditelor bancare pentru obiectivele de investiţii.
Articolul 43
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate contracta credite şi pentru acoperirea necesităţilor curente, în situaţia în care pe parcursul execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, mijloacele societăţii nu sînt suficiente.
Articolul 44
Relaţiile financiare între unităţile societăţii se stabilesc prin reglementări aprobate de consiliul de administraţie.
Articolul 45
Operaţiunile de încasări şi plati ale Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se efectuează prin conturi deschise la unităţile bancare.
Articolul 46
Exerciţiul economico-financiar al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se corelează cu exerciţiul economico-financiar al bugetului de stat.
Capitolul 7
Relaţiile societăţii
Articolul 47
Modul de contractare, de stabilire a volumelor de transport şi defalcare a acestora pe perioade, regimul de funcţionare al unităţilor şi subunitatilor, se stabilesc prin regulamente şi instrucţiuni aprobate potrivit competentelor.
Articolul 48
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate aproba angajarile de combustibili şi materiale în contul bugetului intern de aprovizionare al exerciţiului următor.
Pentru lucrările cu ciclu lung de execuţie, poate încheia contracte de lucrări şi furnitura, cu plati eşalonate în rate, ce se prevăd în mai multe exercitii bugetare.
Pentru a face faţa nevoilor de combustibili, materii şi materiale necesare funcţionarii şi dezvoltării, societatea constituie din timp stocuri de siguranţă care se înscriu în bugetul de cheltuieli.
Articolul 49
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române poate realiza, conform legii, lucrări şi să-şi asigure furnitura pe bază de licitaţie publică, prin orice agent economic din ţara şi străinătate.
Adjudecarea licitaţiilor se efectuează conform prevederilor legale. Licitaţiile cu valoare şi importanţa mare se vor publică în Monitorul Oficial şi în presa.
Termenele pentru licitaţiile publice sînt de cel puţin 30 de zile de la data publicării.
Articolul 50
Regionalele şi direcţiile de cai ferate şi de exploatare a metroului, întreprinderile şi celelalte unităţi din componenta societăţii îşi desfăşoară activitatea şi executa sarcinile ce le revin din competentele şi împuternicirile acordate şi aprobate de preşedintele societăţii şi de consiliul de administraţie.
Articolul 51
Relaţiile unităţilor în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, precum şi atribuţiile, competentele şi împuternicirile acestora se stabilesc şi se aproba de preşedintele societăţii şi de consiliul de administraţie al societăţii.
Articolul 52
Unităţile prevăzute la art. 51, prin delegare de competente din partea consiliului de administraţie al societăţii, pot încheia contracte cu persoane fizice sau juridice.
Articolul 53
În cazul oricăror litigii, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române se poate adresa instanţelor judecătoreşti direct sau prin unităţi subordonate, pe bază de delegare de competente.
Articolul 54
În relaţiile cu căile ferate străine, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române tratează cu administraţiile respective, direct sau prin unităţile subordonate, pe bază de delegare de competente.
Capitolul 8
Controlul activităţii
Articolul 55
Gestiunea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române este controlată conform reglementărilor elaborate de Ministerul Finanţelor.
Controlul activităţii de exploatare, producţie şi siguranţa circulaţiei se va realiza, atît la nivelul societăţii, cît şi la nivelul unităţilor din componenta, de către organe proprii, specializate.
Controlul economico-financiar la unităţile din componenta se executa de organele de control ale societăţii constituite potrivit dispoziţiilor legale.
Regionalele de cai ferate, direcţiile de cai ferate şi de exploatare a metroului şi alte unităţi din componenta stabilite de comitetul director au aparat propriu de control financiar.
Capitolul 9
Dispoziţii referitoare la personal
Articolul 56
Personalul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române de orice categorie sau specialitate este supus prevederilor Statutului personalului, precum şi prevederilor regulamentelor şi instrucţiunilor specifice.
Articolul 57
În timp de pace, personalul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, aflat în poziţie de rezervist poate fi scutit de concentrari de instrucţie, la propunerea consiliului de administraţie, aprobată de Marele Stat Major, în cazul cînd prezenta la serviciu a acestuia este strict necesară.
Capitolul 10
Dispoziţii finale
Articolul 58
În prima luna a fiecărui an consiliul de administraţie al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, prezintă Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului un raport asupra activităţii desfăşurate de societate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.
Articolul 59
Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române respecta şi răspunde de aplicarea tuturor prevederilor din legile generale şi specifice. Litigiile societăţii se rezolva prin instanţele judecătoreşti de drept comun.
Articolul 60
Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale. ------------------