DECIZIE nr. 378 din 4 mai 2006
În scurt
Această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 225 din Codul de procedură civilă, care stabilesc consecințele refuzului nejustificat de a răspunde la interogatoriu sau de a se prezenta în fața instanței.
Ce reglementează
- Situația în care o parte, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se prezintă în fața instanței.
- Posibilitatea ca instanța să considere aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Cine este vizat
- Părțile dintr-un proces civil care sunt chemate la interogatoriu.
- Instanțele de judecată în aplicarea prevederilor legale.
Puncte cheie
- Dacă o parte refuză nejustificat să răspundă la interogatoriu sau nu se prezintă în fața instanței, aceasta poate fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă în favoarea celeilalte părți.
- Instanța are obligația de a-și exercita rolul activ și de a stărui în aflarea adevărului prin toate mijloacele legale, chiar și atunci când se aplică sancțiunea prevăzută de art. 225.
- Părțile dispun de posibilități suficiente pentru a-și apăra poziția, astfel încât consecințele art. 225 să nu influențeze exclusiv hotărârea instanței.
Textul legii
DECIZIE nr. 378 din 4 mai 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 225 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 7 iunie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 225 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandra Roxana Pârvu în Dosarul nr. 1.160/302/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, prin avocat Mircea Pârvu, lipsind părţile Codiţă Aurica şi Codiţă Daniela Elisabeta, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea părţilor lipsă prin care acestea solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul autoarei excepţiei solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate, arătând că, în măsura în care textul de lege criticat dă posibilitatea persoanei de a opta între a se prezenta sau nu în faţa instanţei pentru a răspunde la interogatoriu, exercitarea acestui drept procesual nu poate fi sancţionată fără a se încălca în mod grav echilibrul şi egalitatea de arme între părţi, precum şi dreptul la apărare al părţii astfel sancţionate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sancţiunea prevăzută de norma criticată fiind corespunzătoare atitudinii culpabile a părţii care refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se prezintă în faţa instanţei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 20 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.160/302/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 225 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandra Roxana Pârvu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei arată că prezumţia legală instituită de art. 225 din Codul de procedură civilă constituie o sancţiune împotriva celui care în exerciţiul dreptului său la integritate psihică, refuză răspunsul la interogatoriu, ca probă în procesul civil. În condiţiile în care instanţa de judecată poate considera acest refuz ca o mărturisire deplină sau un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, dispoziţiile art. 225 aduc atingere echilibrului procesual, contradictorialităţii procedurii de administrare a probelor şi creează discriminări între părţile aflate în proces. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, atâta vreme cât aplicabilitatea textului de lege criticat este restrânsă numai la ipoteza lipsei unor motive întemeiate care să justifice neprezentarea părţii în faţa instanţei sau refuzul acesteia de a răspunde la interogatoriu. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.