Decizie nr. 13 din 19 ianuarie 2005

DECIZIE nr. 13 din 19 ianuarie 2005 asupra sesizării de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi a prevederilor legii, în ansamblul său, sub aspectele criticate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 172 din 28 februarie 2005 1. Cu adresa nr. 51/892 din 30 noiembrie 2004, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea privind declanşarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 6 lit. n), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi a legii, în ansamblul său, sub aspectele criticate. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, de un număr de 52 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului România Mare, şi anume: Ludovic Abiţei, Mitzura Domnica Arghezi, Ştefan Baban, Mitică Bălăeţ, Ioan Bîldea, Alexe Boboc, Augustin Lucian Bolcaş, Constantin Bucur, Florea Buga, Daniela Buruiană-Aprodu, Cristian Valeriu Buzea, Radu Ciuceanu, Emil Crişan, Gheorghe Dinu, Dumitru Dragomir, Constantin Duţu, Nicolae Enescu, Vlad Gabriel Hogea, Mircea Ifrim, Daniel Ionescu, Mihaela Ionescu, Smaranda Ionescu, Marius Iriza, Leonida Lari-Iorga, Nicolae Leonăchescu, Irina Loghin, Paul Magheru, Adrian Mărăcineanu, Ilie Merce, Ioan Miclea, Iulian Mincu, Costache Mircea, Ion Mocioi, Văsălie Moiş, George Moisescu, Adrian Moisoiu, Doru Dumitru Palade, Ştefan Păşcuţ, Constanţa Popa, Eugen Popescu, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Dumitru Puzdrea, Emil Rus, Octavian Sadici, Dănuţ Neculai Saulea, Paul Şnaider, Mircea Stoian, Marcu Tudor, Lia Olguţa Vasilescu, Nicolae Vasilescu şi Melania Vâlvă.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.657 din 30 noiembrie 2004, formând obiectul Dosarului nr. 721A/2004.

Autorii sesizării solicită Curţii Constituţionale declanşarea controlului de constituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, întrucât:

De asemenea, art. 4 din Legea nr. 14/1968 stabilea ca fiind organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti cooperativele meşteşugăreşti, uniunile de cooperative meşteşugăreşti şi Uniunea Centrală a Cooperativelor Meşteşugăreşti, precum şi unităţile anexe create de acestea, iar prevederile au fost menţinute în Decretul-lege nr. 66/1990 care a abrogat Legea nr. 14/1968. În continuare se arată că legea care face obiectul prezentei sesizări de neconstituţionalitate "nu numai că încalcă tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugăreşti, dar încalcă şi prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie" referitoare la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

Tot astfel, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora statul nu poate supune folosinţa drepturilor pe care el le asigură decât la limitările stabilite de lege, numai în măsura compatibilităţii lor cu natura drepturilor şi exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică.

Art. 5 pct. 2 din acelaşi pact nu admite nici o derogare sau restricţie de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute prin legi, convenţii, regulamente sau cutume naţionale, sub pretextul că pactul nu recunoaşte sau recunoaşte într-o măsură mai mică aceste drepturi, iar pct. 5, partea I din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, prevede că "toţi lucrătorii şi patronii au dreptul de a se asocia liber în organizaţii naţionale şi internaţionale pentru protecţia intereselor lor economice şi sociale". Cap. II pct. 6 din Recomandarea privind promovarea cooperativelor, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, solicită statelor membre, printre care şi România, să creeze premisele politice şi cadrul juridic favorabil care să permită cooperativelor să-şi îndeplinească funcţiile conform valorilor şi principiilor cooperatiste, iar pct. 10 (2) al cap.

III din recomandare prevede necesitatea consultării, de către guvernele statelor, a organizaţiilor cooperatiste şi organizaţiilor patronale şi sindicale în legătură cu elaborarea sau revizuirea legislaţiei, a politicilor şi a reglementărilor în materie de cooperaţie. Se arată că încălcarea acestor documente internaţionale constă în aceea că legea criticată grevează dreptul la libera asociere prin formele pe care le impune, contrare intereselor celor care se asociază. Lucrătorii din cooperaţia meşteşugărească s-au asociat în baza principiului liberei asocieri în organizaţii cooperatiste cu scop lucrativ; această lege le-a fost impusă membrilor cooperatori, pe care ei nu o agreează şi care contravine intereselor lor, fără consultare.

Aşadar, sistemul de organizare a cooperaţiei, propus prin legea care face obiectul controlului de constituţionalitate, "rupe unitatea de concepţie şi de organizare a cooperaţiei, structurată în prezent într-o organizare unitară, omogenă, bazată pe aceleaşi principii economice şi juridice" şi "creează o organizare eterogenă, hibridă, aşezând la baza sistemelor cooperatiste persoane juridice cu caracter economic, lucrativ, iar la nivelul teritorial şi central, verigi din cu totul altă categorie - aceea a asociaţiilor fără scop lucrativ, asociaţii care în nici un sistem juridic din lume nu pot fi create prin lege, ci, ca şi fundaţiile, trebuie să fie opera voinţei libere a persoanelor fizice şi, eventual, şi juridice."; ...

Totodată, coroborând art. 11 alin. (1) din Constituţie cu partea a V-a art. E şi H din Carta socială europeană revizuită, sunt încălcate şi principiile acesteia referitoare la necesitatea respectării drepturilor recunoscute de Cartă, fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională, naştere sau orice altă situaţie, prevăzute în dreptul intern, tratate, convenţii sau acorduri bilaterale ori multilaterale şi care acordă un tratament mai favorabil persoanelor. Faţă de dispoziţiile constituţionale şi convenţionale menţionate, cerinţa avizului Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie "ridică un grav obstacol potenţial în calea libertăţii de asociere, prin aceea că instituie un veritabil drept de veto al unui organ al administraţiei publice la crearea unei structuri de organizare privată", precum şi posibilitatea ca Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie să se pronunţe asupra oportunităţii creării persoanelor juridice cooperatiste; ...

Totodată, prin aplicarea prevederilor de lege criticate, se încalcă "voinţa proprietarului, dreptul său de dispoziţie aşa cum este reţinut în textul art. 480 C.Civ., prin faptul că se impune în cadrul reorganizării o nouă redistribuire a patrimoniului cooperatist prin înfrângerea voinţei proprietarului, care este obligat să-şi dirijeze patrimoniul către societăţi de gradul II care nu au fost avute în vedere în momentul constituirii sale ca persoană juridică". Sancţiunea nerespectării art. 121 este lichidarea şi radierea din registrul comerţului a organizaţiilor cooperatiste care nu se supun regulilor impuse prin legea criticată. În sfârşit, se arată că aceste condiţii prevăzute de lege constituie o discriminare la adresa organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti, persoane juridice care au calitatea de agent economic, în raport cu ceilalţi agenţi economici, ceea ce este contrar art. 135 alin.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.754 din 3 decembrie 2004 şi constituie obiectul Dosarului nr. 727A/2004.

Prin sesizare se solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 6 lit. n), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, pentru motive similare celor formulate în sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 721 A/2004. În plus, în acest dosar se solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 36 alin. (4), art. 98 alin. (2) şi a art. 106 alin. (4) din aceeaşi lege, întrucât:

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere transmis în legătură cu sesizările de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, arată următoarele:

Cu privire la susţinerile referitoare la încălcarea unor prevederi din documente internaţionale la care România este parte, se arată că "invocarea acestora nu are legătură cu obiecţiile de neconstituţionalitate, întrucât acestea privesc drepturi fundamentale ale omului, ale cetăţenilor, persoane fizice, în raport cu statul căruia aparţin, sau, după caz, drepturi sociale ale angajaţilor în raport cu angajatorii, decurgând din relaţiile de muncă".

În sfârşit, în legătură cu susţinerea autorilor sesizării, potrivit căreia adoptarea prezentului proiect de lege s-a făcut cu încălcarea prevederilor pct. 10 alin. (2) din Recomandarea nr. 193/2002, se arată că din expunerea de motive a legii şi din Raportul comun asupra proiectului, elaborat de Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, rezultă că la dezbateri au participat în permanenţă reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM şi ai Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP.

Guvernul, în punctul de vedere transmis cu privire la sesizările de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, arată următoarele:

Art. 4 din lege reglementează constituirea societăţilor cooperative de gradul I ca entităţi cu scop patrimonial. Lit. n) a art. 6 din lege "prevede, ca excepţie, posibilitatea constituirii printr-o lege specială de uniuni cu scop patrimonial", ceea ce nu încalcă art. 40 din Constituţie; legea respectă principiile şi valorile mişcării cooperatiste internaţionale, Recomandarea adoptată la Conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii din iunie 2002 privind "Promovarea cooperativelor", precum şi specificul, istoricul şi tradiţia cooperaţiei în România;

Modificarea actelor constitutive ale organizaţiilor cooperatiste deja existente este firească în situaţia în care cadrul legal de organizare şi funcţionare s-a schimbat. Desfiinţarea societăţilor cooperatiste nu operează de drept, ci după împlinirea termenului stabilit pentru efectuarea modificărilor ce asigură desfăşurarea activităţii lor în concordanţă cu noile prevederi legale, care nu pun în discuţie "funcţionarea anterioară a organizaţiilor cooperatiste" şi nici "aplicarea noii legi în cazul unor acte juridice consolidate în trecut". O procedură asemănătoare este stabilită şi de art. 53 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, precum şi de art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere în legătură cu sesizările de neconstituţionalitate formulate.

Întrucât ambele sesizări se referă la constituţionalitatea unor dispoziţii din cuprinsul Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, Curtea Constituţională, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 727A/2004 la Dosarul nr. 721A/2004, care a fost primul înregistrat.

CURTEA, examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele judecătorilor-raportori, dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1), lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul său, sub aspectele criticate.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

Textele constituţionale considerate de autorii sesizării ca fiind încălcate prin textul de lege criticat sunt art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 135 alin. (2) lit. a), b) şi g) şi art. 136 alin. (5), care au următorul cuprins:

Autorii sesizării consideră, de asemenea, că sunt încălcate şi unele prevederi din documente internaţionale, astfel:

Examinând sesizările de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţională reţine că acestea vizează prevederile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul său, sub aspectele criticate:

În legătură cu dreptul de asociere, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 228 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 8 octombrie 2002, reţinând că acesta este un drept fundamental, social-politic, care se încadrează, în general, în categoria libertăţilor de opinie, alături de libertatea conştiinţei, libertatea de expresie etc. Asociaţiile la care se referă art. 40 alin. (1) din Constituţie nu au scopuri lucrative, nu urmăresc obţinerea sau împărţirea unor beneficii. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut că art. 37 din Constituţie, devenit art. 40, ca urmare a renumerotării textelor determinate de Legea de revizuire a Constituţiei, "nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ sau, eventual, al persoanelor juridice, care sunt de domeniul legii civile, al dreptului privat", precum şi că acelaşi text constituţional "se referă la asociere ca rezultat al exercitării unei libertăţi fundamentale în baza căreia se constituie o asociaţie de drept public, al cărei temei este însăşi libertatea de asociere, iar nu contractul, care constituie temeiul asociaţiilor şi al societăţilor de drept privat".

Examinând textul de lege criticat, coroborat cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din lege, se poate observa faptul că uniunea nu poate avea decât semnificaţia unei posibilităţi pentru societăţile cooperative de a se afilia la nivel judeţean şi naţional în scopul promovării unor interese ale membrilor lor, şi nicidecum semnificaţia unei obligaţii. De aceea, prin această reglementare, legiuitorul nu a încălcat dispoziţiile constituţionale ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, textul respectiv neavând incidenţă asupra constituirii înseşi a societăţilor cooperative, care, astfel cum se precizează la art. 7 alin. (1) din lege, se constituie pe baza consimţământului liber exprimat al membrilor lor.

Aşa cum prevede art. 89 alin. (1) din lege, uniunile reprezintă şi apără interesele societăţilor cooperative membre în relaţiile cu toate celelalte subiecte de drept, ele nu ar putea desfăşura activitate economică, intrând în concurenţă cu acestea. S-ar încălca astfel dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

De menţionat faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că "dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii şi nu împotriva ei" (Decizia nr. 147/2004), reţinând în acest sens că "legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor".

Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia prin dispoziţiile art. 6 lit. n) din lege sunt înfrânte prevederile art. 4 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale pct. 5 din Carta socială europeană revizuită, partea I, precum şi ale pct. 6 din cap. II din Recomandarea privind promovarea cooperativelor, acestea neavând vreo semnificaţie deosebită pentru soluţionarea acestei obiecţii de neconstituţionalitate. De altfel, autorii sesizării nu arată în ce mod textul de lege criticat contravine reglementărilor internaţionale menţionate.

În ceea ce priveşte faptul că prin reglementările anterioare, aplicabile în materie, toate formele organizatorice ale cooperaţiei meşteşugăreşti au avut caracter şi scop lucrativ, iar prin dispoziţia art. 6 lit. n) din lege se încalcă tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugăreşti, se observă că acestea nu pot constitui argumente de neconstituţionalitate.

De altfel, tradiţia nu priveşte doar Legea nr. 14/1968 şi Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti. Ar fi fost corect, dacă autorii aveau în vedere şi reglementările privind cooperaţia, în general, înainte de 1948, cum ar fi, de exemplu, Codul cooperaţiei din 1928, Legea nr. 33 din 28 martie 1929 pentru organizarea cooperaţiei şi Legea pentru organizarea cooperaţiei din 1935, potrivit cărora societăţile cooperative se puteau asocia în federale numai pentru operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor cooperativelor asociate.

Examinând această susţinere, Curtea reţine că dispoziţiile art. 36 alin. (4), care prevăd condiţiile speciale pentru convocarea adunărilor generale ordinare sau extraordinare ale societăţilor cooperative, sunt în interesul cooperatorilor, fără ca reglementarea să contravină prevederilor constituţionale menţionate.

În legătură cu susţinerea potrivit căreia art. 36 alin. (4) din lege este discriminatoriu în raport cu Legea nr. 31/1990, care nu conţine asemenea dispoziţii în ceea ce priveşte societăţile comerciale, Curtea reţine că acestea din urmă au un statut juridic diferit de cel al societăţilor cooperative, ceea ce justifică şi deosebirea de reglementare. De altfel, referirea la neconcordanţa dintre, pe de o parte, art. 188 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi, pe de altă parte, art. 36 alin. (4) din legea supusă controlului de constituţionalitate nu are relevanţă în cauză, întrucât eventuala necorelare există între dispoziţiile unor legi diferite, şi nicidecum faţă de dispoziţii constituţionale. Aşadar, diferenţa de reglementare între societăţile comerciale şi societăţile cooperative nu constituie un motiv de neconstituţionalitate. Este dreptul suveran al legiuitorului de a stabili statute juridice diferite pentru persoane juridice cu activitate diferită.

În ceea ce priveşte raportarea neconstituţionalităţii art. 91 alin. (2) lit. d) la art. 40 din Constituţie, referitor la dreptul de asociere, urmează a se constată că textul de lege criticat este cuprins în titlul III "Asociaţiile, uniunile judeţene şi uniunile naţionale". Potrivit art. 89 alin. (1) din acelaşi titlu, "Societăţile cooperative se pot asocia în mod liber şi voluntar, pe baza hotărârilor adunărilor generale ale acestora, în asociaţii şi uniuni constituite în scopul de a asigura reprezentarea şi apărarea intereselor societăţilor cooperative asociate în relaţiile cu administraţia publică, autoritatea de stat, alte persoane fizice sau juridice, publice ori private, organisme internaţionale şi cu asociaţii internaţionale echivalente, precum şi pentru susţinerea şi promovarea principiilor cooperatiste, conform prevederilor prezentei legi." Celelalte alineate ale textului, precum şi art. 90 dispun cu privire la modalităţile de constituire şi de dobândire a personalităţii juridice ale asociaţiei sau uniunii, iar art. 91 reglementează procedura de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei de la sediul asociaţiei sau fundaţiei.

Aşadar, cerinţa obţinerii avizului Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie sub aspectul conformităţii statutului cu prevederile legii este ulterioară constituirii acestora, iar avizul menţionat este unul dintre documentele care însoţesc cererile acestora de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în scopul dobândirii personalităţii juridice. Aşa fiind, art. 91 alin. (2) lit. d) din lege nu încalcă dreptul constituţional la asociere prevăzut de art. 40 din Constituţie şi nici dispoziţiile din actele normative convenţionale şi internaţionale invocate, cu care textul din Legea fundamentală este în concordanţă. În acelaşi sens a statuat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 441 din 20 noiembrie 2003, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.

I pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii, urmează a se constată că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât, potrivit art. 89 alin. (2) din lege, "Pentru a constitui asociaţii sau uniuni, societăţile cooperative pun în comun şi fără drept de restituire un aport în bani şi/sau în natură şi activează pe baza experienţei manageriale pentru realizarea scopului şi obiectivelor propuse", adică reprezentarea şi apărarea intereselor societăţilor cooperative asociate în relaţiile interne şi cu alte organisme internaţionale.

Avizul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie nu presupune o imixtiune a unui organ de stat în constituirea uniunilor şi asociaţiilor. Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aceasta urmăreşte doar asigurarea respectării dispoziţiilor legale, iar avizul este dat după ce societăţile cooperative au convenit să formeze astfel de structuri organizatorice şi funcţionale. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 44 din 4 februarie 2003, care arată că avizul organului administrativ de specialitate nu reprezintă o autorizaţie administrativă prealabilă, neputând da naştere astfel la abuzuri administrative. Pentru aceleaşi argumente, acest text nu contravine nici prevederilor art. E şi H din Carta socială europeană revizuită, partea a V-a. În ceea ce priveşte "discriminarea legislativă" a membrilor cooperatori în raport cu alte "categorii de lucrători din cadrul agenţilor economici constituiţi în baza Legii nr. 31/1990 sau a altor legi", Curtea reţine că aceasta nu are nici o legătură cu principiul nediscriminării consacrat de art. 4 alin. (2) din Constituţie, care determină criteriile nediscriminării, şi anume: rasa, naţionalitatea, originea, etnia, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială.

În legătură cu aceste susţineri, Curtea observă că înfiinţarea de societăţi comerciale de către asociaţii sau uniuni este prevăzută prin textul de lege criticat ca o posibilitate, iar nu ca o obligaţie, o dispoziţie asemănătoare fiind cuprinsă şi în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 40 alin. (1), referitoare la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere, ale art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal prin lege a proprietăţii private, indiferent de proprietar, şi ale art. 135 alin. (2) lit. a), care dispun în legătură cu obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Ar fi ilegal ca astfel de venituri să fie investite în alte structuri economice şi nu pentru consolidarea economică a celor care le-au constituit, dând astfel expresie dreptului la asociere şi dreptului de proprietate privată, contribuind în acest fel, aşa cum rezultă din art. 135 alin. (2) din Constituţie, la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii membrilor lor.

Prin urmare, este de observat că, aşa cum rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 2.007/2004, înfiinţarea acestei agenţii are drept scop realizarea unui program de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a celui cooperatist, iar dispoziţia criticată, care stabileşte că agenţia este autoritatea competentă să asigure respectarea prevederilor prezentei legi, nu contravine textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

Examinând această susţinere, Curtea reţine că art. 110 alin. (1) din lege dispune cu privire la constituirea Consiliului consultativ al cooperaţiei, ca organism cu rol consultativ şi fără personalitate juridică, format din reprezentanţi ai uniunilor naţionale şi care potrivit alin. (2) al art. 110 reprezintă şi susţine politica Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie privind sprijinirea şi dezvoltarea sistemului cooperatist din România, preia şi transmite agenţiei toate deciziile luate în conformitate cu prevederile legii. Principalele atribuţii ale Consiliului consultativ, astfel cum sunt stabilite la alin. (3) al aceluiaşi articol, sunt chiar în sensul sprijinirii şi dezvoltării sistemului cooperatist şi al aplicării politicii statului în acest domeniu, ceea ce nu contravine prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, astfel că nici această critică nu poate fi reţinută.

Pe de altă parte, din examinarea susţinerilor autorilor sesizării reiese că aceştia neagă competenţa legiuitorului, recunoscută chiar de textul constituţional invocat ca fiind încălcat, de a stabili condiţiile de exercitare a drepturilor în acord cu interesul general, precum şi faptul că reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie în Consiliul consultativ are vot consultativ, iar agenţia, ca organ specializat al administraţiei publice centrale, îndeplineşte, în principal, atribuţii pentru gestionarea ajutorului pe care statul îl acordă sectorului cooperatist al economiei în considerarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135.

Această critică nu poate fi primită, deoarece, în mod firesc, dispoziţiile prezentei legi se aplică pentru viitor, ceea ce presupune reorganizarea atât a cooperativelor, cât şi a întregului sistem al cooperaţiei, cu respectarea noilor reglementări şi a dispoziţiilor tranzitorii ale legii. În temeiul art. 78 din Constituţie, Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei se aplică de la data intrării ei în vigoare, aşa încât nu este posibilă menţinerea formelor anterioare de organizare a societăţilor cooperative, în temeiul legilor care au fost abrogate prin noua reglementare, decât pe perioada aplicării dispoziţiilor tranzitorii. Instituirea de către legiuitor a unei dispoziţii tranzitorii nu poate fi considerată ca având un caracter retroactiv.

Dispoziţiile art. 117 alin. (6), care stabilesc dizolvarea de drept a organizaţiilor cooperatiste existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul în care acestea nu şi-au înregistrat la oficiul registrului comerţului, în termen de 9 luni, modificările statutelor în conformitate cu prevederile sale, nu retroactivează, ci dau expresie principiului aplicării legii noi situaţiilor juridice în curs.

Din examinarea prevederilor de lege criticate prin raportare la textele constituţionale menţionate, rezultă că, dimpotrivă, art. 119 alin. (1) stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată a cooperatorilor din sistemul cooperatist pentru perioada reorganizării, fără ca aceasta să contravină art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.

Măsura indisponibilizării legale, instituită temporar cu privire la anumite bunuri aflate în patrimoniul cooperativelor şi al asociaţiilor acestora, pentru perioada de până la reorganizare, este o măsură de protecţie şi nu este de natură să îngrădească dreptul de proprietate, ale cărui conţinut şi limite, aşa cum prevede Constituţia, se stabilesc prin lege.

Această critică de neconstituţionalitate nu poate fi însuşită, deoarece dispoziţiile legii ce fac obiectul controlului de constituţionalitate sunt de natură să asigure atât funcţionarea noului sistem de organizare şi funcţionare a cooperaţiei, cât şi garantarea corespunzătoare a dreptului de proprietate al tuturor cooperatorilor şi a intereselor lor generale, prin procedura instituită.

De altfel, criticile de neconstituţionalitate ce vizează art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) fac parte din dispoziţiile tranzitorii de imediată aplicabilitate, astfel că nu pot fi considerate ca având caracter retroactiv şi deci nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Aplicarea acestor trei reglementări se justifică în temeiul principiului aplicării legii noi situaţiilor juridice aflate în curs de desfăşurare.

În legătură cu celelalte aspecte invocate de autorii sesizării privind încălcarea unor dispoziţii din actele internaţionale menţionate, Curtea constată că acele dispoziţii nu au incidenţă în cauză.

În sfârşit, Curtea nu poate reţine nici criticile referitoare la ansamblul Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, întrucât acestea reprezintă considerente ce nu intră în sfera controlului de constituţionalitate, care, conform art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, presupune raportarea prevederilor din legi, tratate internaţionale, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele Guvernului la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Or, în esenţă, potrivit susţinerilor autorilor sesizării, legea ce face obiectul controlului de constituţionalitate încalcă prin dispoziţiile sale tradiţia şi specificul cooperaţiei meşteşugăreşti, rupe unitatea de concepţie şi de organizare a cooperaţiei şi contravine intereselor membrilor cooperatori.

De altfel, este de semnalat faptul că, examinând ansamblul dispoziţiilor Legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, sub aspectul criticilor formulate, Curtea a constatat că unele dintre prevederile acesteia sunt discutabile sub aspect tehnico-juridic redacţional sau sunt incomplete, precum şi existenţa anumitor necorelări între texte, ceea ce ar putea da naştere la dificultăţi în procesul de aplicare a legii. Potrivit competenţei sale, astfel cum este stabilit prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." O intervenţie a Curţii în procesul de control constituţional ar echivala cu o intervenţie în activitatea de legiferare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este "unica autoritate legiuitoare a ţării." Aşa fiind, Curtea a statuat în mai multe rânduri că orice demers al său, dincolo de limitele sesizării, ar avea drept consecinţă ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii sale organice privind imposibilitatea sesizării din oficiu.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea în ansamblul său, sub aspectele criticate, dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Constată că dispoziţiile art. 6 lit. n), art. 36 alin. (4), art. 91 alin. (2) lit. d), art. 98 alin. (2), art. 106 alin. (4), art. 110 alin. (1), art. 117 alin. (6), art. 119 alin. (1) şi art. 121 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (10) din Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, în special, precum şi legea, în ansamblul său, sub aspectele criticate, sunt constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc în şedinţa din data de 19 ianuarie 2005 şi la aceasta au participat: Ion Predescu, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.

PREŞEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu _________________