DECIZIE nr. 620 din 28 aprilie 2009
În scurt
Această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2001, care vizează locuințele de serviciu pentru anumite categorii de personal. Curtea Constituțională a respins excepția, considerând că prevederile nu sunt retroactve.
Ce reglementează
- Condițiile în care anumite categorii de personal din ministere și alte instituții publice pot beneficia de locuință de serviciu.
- Situațiile în care contractul de închiriere pentru o locuință de serviciu încetează.
- Obligațiile beneficiarului la încetarea contractului de închiriere.
Cine este vizat
- Persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate, precum și secretarii generali, directorii generali și persoanele din cabinetul demnitarilor din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice.
- Persoanele care au domiciliul sau dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul București.
Puncte cheie
- Pot beneficia de locuință de serviciu persoanele care ocupă anumite funcții publice, cu condiția să nu aibă domiciliul sau proprietate locativă în București.
- Contractul de închiriere pentru locuința de serviciu încetează de drept la data încetării calității care a determinat atribuirea acesteia.
- La încetarea contractului, beneficiarul trebuie să predea imobilul în starea inițială și să suporte cheltuielile de renovare în caz de deteriorare din vina sa.
- Curtea Constituțională a considerat că aceste prevederi nu au caracter retroactiv și își găsesc aplicarea doar de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Textul legii
DECIZIE nr. 620 din 28 aprilie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 29 iunie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, excepţie ridicată de Joiţa Tănase în Dosarul nr. 7.810/301/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 11 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul 7.810/301/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice, excepţie ridicată de Joiţa Tănase. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2001 care fac obiectul sesizării de neconstituţionalitate nu constituie norme retroactive, aşa cum arată instanţa de fond şi reclamantul, în lipsa unei prevederi legale exprese şi derogatorii a legii noi, astfel încât nu poate fi primită aplicarea lor subiectivă asupra unor situaţii juridice născute anterior adoptării acesteia. Norma criticată creează această confuzie, dar în aplicarea şi interpretarea sa, raportat atât la norma constituţională, cât şi la principiile generale de drept, trebuie subliniat faptul că excepţiile de la principiul neretroactivităţii legii civile trebuie să fie consacrate în mod expres, neechivoc în noua lege, ceea ce, în speţa dedusă judecăţii, nu este cazul. În ceea ce priveşte norma prevăzută în art. 4 din ordonanţă, încetarea de drept a raporturilor de locaţiune constituie o dispoziţie care vizează, neexplicit şi confuz, situaţii juridice din trecut, născute şi aflate sub guvernarea Legii nr. 114/1996. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. Textele de lege criticate stabilesc condiţiile în care anumite categorii de personal din cadrul ministerelor sau al altor autorităţi publice pot beneficia de locuinţă de serviciu, fără ca respectarea acestor condiţii să fie impusă de legiuitor, cu caracter retroactiv, unor fapte juridice născute anterior, ale căror efecte au încetat anterior intrării în vigoare a actului normativ examinat. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.