Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

GHID din 2 octombrie 2006

Pe scurt

Acest ghid explică modul de aplicare a legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică, având ca scop promovarea concurenței, tratamentului egal și transparenței în utilizarea fondurilor publice. Este un instrument ajutător pentru o aplicare corectă și în acord cu bunele practici europene.

Ce reglementează

  • Atribuirea contractelor de achiziție publică.
  • Încheierea acordurilor-cadru.
  • Organizarea concursurilor de soluții.
  • Relațiile dintre autoritățile contractante, operatorii economici și organismele de supraveghere în sistemul achizițiilor publice.

Cui îi privește

  • Autoritățile administrației publice și alte persoane juridice de drept privat care desfășoară activități în domeniul utilităților (denumite autorități contractante).
  • Operatorii economici (furnizori, prestatori sau executanți) care oferă produse, servicii și/sau execută lucrări.

Puncte cheie

  • Scopul legislației este promovarea concurenței, garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, precum și utilizarea eficientă a fondurilor publice.
  • Principiile fundamentale în achizițiile publice includ nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor publice și asumarea răspunderii.
  • Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor contractele de achiziție publică din domeniul apărării și securității naționale care ar divulga informații contrare intereselor esențiale de securitate, cele declarate secrete, cele care necesită măsuri speciale de siguranță sau cele atribuite în baza unor acorduri internaționale specifice.
  • Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) este autoritatea de reglementare, având rolul de a elabora, promova și implementa politica în domeniul achizițiilor publice.
Textul legii
Textul legii

GHID din 2 octombrie 2006 pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 894 bis din 2 noiembrie 2006 -------- Notă ... *) Aprobat de Ordinul nr. 155 din 2 octombrie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 2 noiembrie

  1. INTRODUCERE În contextul angajamentelor asumate de România faţă de Uniunea Europeana în cadrul capitolului 1 "Libera circulatie a marfurilor" şi al recomandarilor Comisiei Europene, a fost adoptata Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrari publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 337/
  2. Scopul noii legislatii îl constituie: > promovarea concurentei între operatorii economici; > garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici; > asigurarea transparentei şi integritatii procesului de achiziţie publică; > asigurarea utilizarii eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire. Prezentul ghid de aplicare a legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică este un instrument ajutator pentru o aplicare corecta şi în acord cu bunele practici europene. Abrevieri utilizate în prezentul ghid: Prin ordonanţa este denumita Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrari publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 337/
  3. Prin hotărâre este denumita Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrari publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările ulterioare. Capitolul I Sistemul achizitiilor publice Sistemul achizitiilor publice reprezinta o parte a realitatii juridico-economico-tehnice a societatii româneşti. Între elementele componente ale sistemului intervin relatii specifice atingerii scopului general. În cadrul sistemului, elementele componente interactioneaza între ele condiţionandu-se, potentandu-se sau anihilandu-se unele pe celelalte. Elementele componente ale sistemului sunt: > autoritatea de reglementare; > autorităţile contractante; > operatorii economici; > supraveghetorii sistemului. Relatiile care se stabilesc între elementele sistemului sunt de regula: > de comert, unde o parte solicita sa cumpere produse, servicii şi lucrari şi cealalta să le vanda; > de suport, unde o parte solicita sprijin pentru aplicarea regulii jocului şi cealalta îl ofera; > de supraveghere, unde o parte aplica regula jocului şi cealalta verifica aplicarea corecta a acesteia; > de infaptuire a dreptatii, unde partea lezata îşi valorifica un drept pe calea actiunii în instanţa. Regula jocului este creata de autoritatea de reglementare şi consta în normele aplicabile în procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică. 1.
  4. Autoritatea de reglementare În cadrul sistemului achizitiilor publice autoritatea de reglementare este reprezentata de Autoritatea Naţionala pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizitiilor Publice, denumita în continuare ANRMAP. ANRMAP este o institutie publică independenta, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului. Rolul fundamental al ANRMAP este elaborarea, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achizitiilor publice. 1.
  5. Autorităţi contractante În cadrul sistemului achizitiilor publice, autorităţile administraţiei publice şi alte persoane juridice de drept privat ce desfăşoară activităţi în domeniul utilitatilor sunt denumite autorităţi contractante şi joaca rolul de cumparator. Acestea, dispunand de resurse financiare, incearca sa satisfaca nevoile comunităţii de produse, servicii ori lucrari publice prin atribuirea de contracte. Este autoritate contractantă: > oricare organism al statului - autoritate publică sau institutie publică - care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local; > oricare organism de drept public, altul decat cele de mai sus, cu personalitate juridica, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se afla cel puţin în una dintre urmatoarele situaţii: - este finanţat, în majoritate, de către o alta autoritate contractantă; - se afla în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante; - în componenta consiliului de administratie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiti de către o autoritate contractantă; > oricare asociere formata din una sau mai multe autorităţi contractante; > oricare intreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe activităţi relevante, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau incheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi; Se prezuma ca asupra unei întreprinderi publice se exercită o influenţa dominantă de către o autoritate contractantă dacă aceasta din urma se afla, direct sau indirect, în cel puţin una dintre urmatoarele situaţii: - detine majoritatea capitalului subscris; - detine controlul majorităţii voturilor în organul de conducere; - poate numi în componenta consiliului de administratie, a organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia. > oricare subiect de drept, altul decat cele de mai sus, care desfăşoară una sau mai multe activităţi relevante în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau incheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi. 1.
  6. Operatori economici Operatorii economici joaca, în cadrul sistemului achizitiilor publice, rolul: > fie al vânzătorului; > fie al prestatorului; > fie al executantului. Operatorii economici sunt interesati să între în relatii contractuale cu organismele statului pentru a-şi atinge scopul pentru care s-au înfiinţat, anume de a desfăşura activităţi în condiţii de eficienta economica, depunand în acest sens o singura oferta, clara, completa şi serioasa. > Prin operator economic se înţelege orice furnizor, prestator sau executant care ofera în mod licit pe piaţa produse, servicii şi/sau executa lucrari. > Calitatea de operator economic o poate detine: - fie o persoană fizica; - fie o persoană juridica; - fie un grup de astfel de persoane de drept public sau de drept privat. 1.
  7. Supraveghetorii sistemului Cei ce supraveghează modul de functionare a sistemului achizitiilor publice sunt: > ANRMAP; > Consiliul Naţional de Solutionare a Contestatiilor; > Ministerul Finanţelor Publice; > Curtea de Conturi. ANRMAP este autoritatea de reglementare în domeniul achizitiilor publice, care, prin Directia generală de control, verifica şi avizeaza anunturile de intentie, de participare şi de atribuire, verifica rapoartele de evaluare, emite acordul pentru incheierea contractului de achiziţie publică în cazul în care controlul efectuat nu a evidentiat încălcări sau eludari ale legislaţiei din domeniul achizitiilor publice, impune măsuri corective, aplica sanctiunile şi amenzile prevăzute de lege pentru eludarea sau incalcarea prevederilor legislative din domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică. Consiliul Naţional de Solutionare a Contestatiilor, denumit în continuare Consiliu, este un organism independent cu activitate administrativ-jurisdictionala. Ministerul Finanţelor Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, responsabil pentru indeplinirea functiei de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Curtea de Conturi este autoritatea publică a statului care exercită auditul extern în sectorul public în calitate de institutie suprema de audit. Consiliul are urmatoarele competente: > sa solutioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire înainte de incheierea contractului; şi > să se pronunte asupra legalităţii procedurilor şi operaţiunilor desfăşurate de autoritatea contractantă în atribuirea unui contract de achiziţie publică; şi > sa emita opinie asupra litigiului dedus judecatii dacă instanţa de judecată solicita acest lucru. Capitolul II Principii în achizitii publice Tratatul pentru înfiinţarea Comunităţii Economice Europene, incheiat la 25 martie 1957, denumit în continuare Tratatul, instituie cele patru libertati europene, respectiv: libera circulatie a marfurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a capitalurilor. Aceste patru libertati nu au ramas la nivel de concept, ci au fost transpuse în practica sub forma de principii. Astfel, în domeniul achizitiilor publice cele patru libertati s-au reflectat în mai multe principii care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. Pe parcursul intregului proces de achiziţie publică, la adoptarea oricarei decizii, trebuie avute în vedere urmatoarele principii: > nediscriminarea; > tratamentul egal; > recunoasterea reciproca; > transparenta; > proportionalitatea; > eficienta utilizarii fondurilor publice; > asumarea raspunderii. Prin nediscriminare se înţelege asigurarea condiţiilor de manifestare a concurentei reale pentru ca orice operator economic, indiferent de naţionalitate: > să poată participa la procedura de atribuire; > să aibă sansa de a deveni contractant. Prin tratament egal se înţelege stabilirea şi aplicarea, oricand pe parcursul procedurii de atribuire, de: > reguli; > cerinţe; > criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât acestia sa beneficieze de sanse egale de a deveni contractanti. Prin recunoastere reciproca se înţelege acceptarea: - produselor, serviciilor, lucrărilor oferite în mod licit pe piaţa Uniunii Europene; - diplomelor, certificatelor, a altor documente, emise de autorităţile competente din alte state; - specificatiilor tehnice, echivalente cu cele solicitate la nivel naţional. Prin transparenta se înţelege aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire. Prin proportionalitate se înţelege asigurarea corelatiei între: - necesitatea autorităţii contractante; - obiectul contractului de achiziţie publică; - cerinţele solicitate a fi indeplinite. Prin eficienta utilizarii fondurilor publice se înţelege aplicarea procedurilor de atribuire competitionale şi utilizarea de criterii care să reflecte avantajele de natura economica ale ofertelor în vederea obtinerii raportului optim între calitate şi pret. Banii publici sunt epuizabili, astfel încât trebuie utilizati judicios pentru a sustine dezvoltarea durabila. Pentru aceasta trebuie avute în vedere obiectivele sociale, etice şi de protecţie a mediului. Prin asumarea raspunderii se înţelege determinarea clara a sarcinilor şi responsabilitatilor persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică, urmarindu-se asigurarea: - profesionalismului; - imparţialităţii; - independentei deciziilor adoptate pe parcursul derularii acestui proces. Efecte urmarite: - deschiderea şi dezvoltarea pieţei de achizitii publice; - instituirea unui cadru bazat pe incredere, corectitudine şi imparţialitate; - eliminarea elementelor de natura subiectiva care ar putea influenţa deciziile în procesul de achiziţie publică; - eliminarea tratamentului preferential acordat operatorilor economici locali; - asigurarea "vizibilitatii" regulilor, oportunitatilor, procedurilor şi a rezultatelor; - eliminarea cerințelor restrictive; - obtinerea celei mai bune valori pentru fondurile publice, intotdeauna considerate ca fiind insuficiente în raport cu necesitatile; - supravegherea costurilor procesului de achiziţie publică, înţelegand prin aceasta atât costurile aferente administraţiei, cat şi costurile aferente ofertantului; - limitarea aparitiei erorilor pe parcursul desfăşurării procesului de achiziţie publică; - reducerea fraudei şi corupţiei. Capitolul III Domeniul de aplicare Dispozitiile ordonantei şi ale actelor normative date în aplicarea acesteia sunt obligatorii pentru: > atribuirea contractului de achiziţie publică; > incheierea acordului-cadru; > organizarea concursului de solutii. Excepţii de la domeniul de aplicare Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor ordonantei: > acele contracte de achiziţie publică atribuite de o autoritate din domeniul apararii şi securitatii naţionale, dacă prin intermediul acestora s-ar crea circumstanţe care: - ar conduce la divulgarea unor informaţii contrare intereselor esentiale de securitate ale tarii; sau - implica protectia unor interese esentiale de securitate ale tarii şi sunt în legătură cu producţia sau comercializarea de arme, munitii şi material de razboi; > acele contracte de achiziţie publică care au fost declarate cu caracter secret de către autorităţile abilitate în acest sens; > acele contracte de achiziţie publică care necesita impunerea unor măsuri speciale de siguranţă pentru protejarea unor interese naţionale; > acele contracte de achiziţie publică atribuite ca urmare a unui acord international incheiat, în conformitate cu prevederile Tratatului, cu unul sau mai multe state care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care vizeaza furnizarea de produse sau execuţia de lucrari, destinate implementarii sau exploatarii unui proiect în comun de către statele semnatare, şi numai dacă prin acordul respectiv a fost mentionata o procedură specifică pentru atribuirea contractului respectiv; > acele contracte de achiziţie publică atribuite ca urmare a unui acord international referitor la staţionarea de trupe, şi numai dacă prin acordul respectiv a fost prevăzută o procedură specifică pentru atribuirea contractului respectiv; > acele contracte de achiziţie publică atribuite ca urmare a aplicarii unei proceduri specifice unei organizaţii internationale. Sunt exceptate de la prevederile ordonantei: > acele contracte de servicii care au ca obiect cumpararea sau inchirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, cladiri existente, alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora; Exemplu: serviciile agentiilor imobiliare, serviciile notariale. > acele contracte de servicii care au ca obiect cumpararea, dezvoltarea, producţia sau coproductia de programe destinate difuzarii de către institutii de radiodifuziune şi televiziune; > acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii de arbitraj şi conciliere; > acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii financiare în legătură cu emiterea, cumpararea, vanzarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în special operaţii ale autorităţii contractante efectuate în scopul atragerii de resurse financiare şi/sau de capital, precum şi prestarea de servicii specifice unei bănci centrale de către Banca Naţionala a României; > acele contracte de servicii care au ca obiect angajarea de forta de muncă, respectiv incheierea de contracte de muncă; > acele contracte de servicii care au ca obiect prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate în totalitate de către autoritatea contractantă şi ale caror rezultate nu sunt destinate, în mod exclusiv, autorităţii contractante pentru propriul beneficiu; > acele contracte de servicii atribuite unei alte autorităţi contractante sau unei asocieri de autorităţi contractante, dacă acestea beneficiaza de un drept exclusiv pentru prestarea serviciilor respective, în virtutea legii sau a altor acte cu caracter normativ care sunt publicate, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile Tratatului. Alte excepţii specifice de la domeniul de aplicare > Un subiect de drept caruia o autoritate contractantă, în baza competentelor sale legale, i-a acordat drepturi speciale sau exclusive de a presta un serviciu public are obligaţia de a respecta numai principiul nediscriminarii atunci când acesta atribuie contracte de furnizare către terti. > Dacă se atribuie un contract de servicii din categoria 2B*1), atunci obligaţia de a aplica ordonanţa: - exista numai pentru acele contracte a caror valoare este mai mare de 125.000 euro şi - se limiteaza numai la prevederile referitoare la caietul de sarcini (art. 35-38 din ordonanţa) şi la prevederile referitoare la anunţul de atribuire. > Dacă contractul de servicii din categoria 2B cuprinde şi prestarea de servicii din categoria 2A*2) şi a caror valoare estimată este inferioara valorii serviciilor din categoria 2B, atunci obligaţia de a aplica ordonanţa: - exista numai pentru acele contracte a caror valoare este mai mare de 125.000 euro şi - se limiteaza numai la prevederile referitoare la caietul de sarcini (art. 35-38 din ordonanţa) şi la prevederile referitoare la anunţul de atribuire. ------------ *1) Aceste servicii sunt prevăzute în anexa 2B la ordonanţa. *2) Aceste servicii sunt prevăzute în anexa 2A la ordonanţa. Capitolul IV Procesul de achiziţie publică Procesul de achiziţie publică reprezinta o succesiune de etape, după parcurgerea cărora se obtine produsul sau dreptul de utilizare a acestuia, serviciul sau lucrarea, ca urmare a atribuirii unui contract de achiziţie publică. ETAPA 1 Programul anual al achizitiilor publice Programul anual al achizitiilor publice este documentul care contine: - contractele de achiziţie publică şi - acordurile-cadru ce se intenţionează a fi atribuite sau incheiate pe parcursul unui an bugetar, precum şi, dacă este cazul, lansarea unui sistem dinamic de achizitie. Programul anual al achizitiilor publice: > se întocmeşte în fiecare an; > se elaboreaza intr-o primă forma în decursul ultimului trimestru al anului precedent. Programul anual trebuie să cuprindă informaţii despre:
  8. obiectul contractului sau acordului-cadru;
  9. cod CPV;
  10. valoarea estimată fără TVA (lei şi euro);
  11. procedura care urmeaza să fie aplicata;
  12. data estimată pentru începerea procedurii;
  13. data estimată pentru finalizarea procedurii;
  14. responsabilul achizitiei publice ce urmeaza a fi facuta. La elaborarea programului se va tine cont de: > necesitatile obiective de produse, de lucrari şi de servicii; > gradul de prioritate a necesitatilor; > anticiparile cu privire la fondurile ce urmeaza a fi alocate prin bugetul anual; > contractele de achiziţie publică aflate în derulare.
  15. Identificarea necesitatilor Responsabil pentru identificarea necesitatilor este compartimentul intern de achizitii publice. Identificarea necesitatilor obiective se realizează prin cumularea referatelor de necesitate transmise de fiecare compartiment al autorităţii contractante. Referatul de necesitate cuprinde raspunsurile la urmatoarele intrebari: > De ce anume avem nevoie? - denumirea produselor, serviciilor şi lucrărilor. > Pentru ce avem nevoie? - justificarea necesităţii de produse, servicii şi lucrari. Scopul poate consta: - fie în desfăşurarea activităţii curente; - fie în realizarea unui proiect de interes general. > Când avem nevoie? - se indica data previzionala pentru dobandirea produselor, serviciilor şi lucrărilor necesare; - se ierarhizeaza necesitatile în functie de prioritate. > Cat costa produsul, serviciul sau lucrarea necesară? - se estimeaza valoarea produsului, serviciului sau lucrării, precum şi toate celelalte costuri aferente indeplinirii contractului. > Care sunt efectele previzionate a se obtine? - dacă este posibil, se vor indica beneficiile ce urmeaza a se obtine.
  16. Estimarea valorii contractului de achiziţie publică Scopul estimarii valorii contractului de achiziţie publică este: > determinarea resurselor financiare necesare în vederea identificarii potentialilor finantatori; > alegerea procedurilor de atribuire a respectivelor contracte. Cum estimam valoarea contractelor?
  17. se identifica toate costurile aferente pentru obtinerea produselor, serviciilor sau lucrărilor necesare, inclusiv pentru cele similare;
  18. se insumeaza toate costurile platibile pentru indeplinirea contractului respectiv, fără TVA, exprimate în lei şi euro;
  19. se ia în considerare modalitatea de dobândire din optiunile posibile;
  20. se iau în considerare eventualele majorări ale pretului contractului, ca urmare a acceptarii ajustarii acestuia;
  21. se iau în considerare orice eventuale suplimentari faţă de obiectul initial;
  22. dacă este cazul, se ia în calcul şi valoarea premiilor sau primelor ce se intenţionează a se acordă. Când trebuie să fie stabilita valoarea estimată? > înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului respectiv; > să fie valabila la momentul transmiterii spre publicare a anuntului de participare sau invitatiei de participare. De ce elemente se tine seama în estimare? > informaţii obtinute din cercetarile de piaţa; > durata previzionata a contractului; > costuri legate de indeplinirea contractului; > posibilitatea aparitiei unor costuri accidentale; > posibilitatea optarii pentru suplimentarea către nivelul maxim prevăzut al cantităţilor de produse sau servicii. Modalităţi de obtinere a valorii estimate A. Estimarea valorii contractului de furnizare
  23. În cazul în care produsele ce urmeaza a fi achiziţionate necesita şi operaţiuni sau lucrari de instalare şi punere în functiune, atunci:
  24. În cazul în care nu este stabilita inca modalitatea de dobândire a produselor, respectiv nu s-a facut opţiunea între cumparare, cumparare în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără optiune de cumparare, atunci:
  25. În cazul în care s-a stabilit modalitatea de dobândire a produselor, respectiv prin cumparare în rate, prin închiriere sau prin leasing, cu sau fără optiune de cumparare, atunci: - dacă durata contractului este stabilita şi este mai mica sau egala cu 12 luni, atunci: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Ve = Vr x n, │ │ │ │unde: Ve = valoarea estimată a contractului │ │ Vr = valoarea ratei platibile │ │ n = nr. de luni </= 12 luni │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ - dacă durata contractului este stabilita şi este mai mare de 12 luni, atunci: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Ve = (Vr x N) + Vprez, │ │ │ │unde: Ve = valoarea estimată │ │ Vr = valoarea ratei platibile │ │ N = nr. de luni > 12 luni │ │ Vprez = valoarea reziduala estimată │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ - dacă contractul se incheie pe o durată nedeterminata sau dacă durata acestuia nu poate fi determinata la data estimarii, atunci:
  26. În cazul în care se intenţionează atribuirea unui contract de furnizare care trebuie reinnoit intr-o perioadă dată, atunci:
  27. În cazul în care s-a propus să se achizitioneze produse similare, dar defalcate pe loturi a caror cumparare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Dacă: ΣVl > 40.000 euro, │ │ │ │atunci se poate aplica procedura prin cerere de oferte numai pentru loturile │ │care indeplinesc, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: │ │ - valoarea estimată a lotului respectiv este mai mica sau egala cu │ │echivalentul în lei a 40.000 euro; │ │ - valoarea cumulata a loturilor pentru care se aplică procedura cererii │ │de oferta nu depăşeşte 20% din valoarea totala a produselor care urmeaza │ │să fie furnizate. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ B. Estimarea valorii contractului de servicii
  28. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa atribuie un contract de servicii pentru care nu se poate anticipa preţul total al prestatiei, dar este posibila estimarea unui tarif mediu lunar, atunci:
  29. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa atribuie un contract de servicii care trebuie reinnoit intr-o perioadă dată, atunci:
  30. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze servicii similare, dar defalcate pe loturi a caror achizitionare face obiectul unor contracte distincte de servicii, atunci: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Dacă: ΣVl > 40.000 euro, │ │ │ │atunci se poate aplica procedura prin cerere de oferte numai pentru loturile │ │care indeplinesc, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: │ │ - valoarea estimată a lotului respectiv este mai mica sau egala cu │ │echivalentul în lei a 40.000 euro; │ │ - valoarea cumulata a loturilor pentru care se aplică procedura cererii │ │de oferta nu depăşeşte 20% din valoarea totala a serviciilor care urmeaza │ │să fie prestate. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
  31. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze servicii de asigurare, atunci:
  32. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze servicii bancare sau alte servicii financiare, atunci:
  33. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze servicii de proiectare, urbanism, inginerie şi alte servicii tehnice, atunci: C. Estimarea valorii contractului de lucrari
  34. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze lucrari pentru care urmeaza sa puna la dispoziţia executantului materiale, utilaje, echipamente tehnologice sau orice alte amenajari şi dotari necesare executiei lucrărilor, atunci:
  35. În cazul în care obiectul contractului de lucrari îl constituie execuţia unui ansamblu de lucrari care presupune, după caz, şi furnizarea de echipamente, instalaţii, utilaje sau alte dotari aferente, atunci:
  36. În cazul în care lucrarea permite execuţia pe obiecte sau loturi, pentru care autoritatea contractantă îşi propune sa atribuie unuia sau mai multor executanţi contracte distincte de lucrari, atunci: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Dacă: ΣVl > 250.000 euro, │ │atunci se poate aplica procedura prin cerere de oferte numai pentru loturile │ │care indeplinesc, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: │ │ - valoarea estimată a lotului respectiv este mai mica sau egala cu │ │echivalentul în lei a 250.000 euro; │ │ - valoarea cumulata a loturilor pentru care se aplică procedura cererii │ │de oferta nu depăşeşte 20% din valoarea totala a lucrărilor. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ D. Estimarea valorii în cazul organizarii unui concurs de solutii În cazul în care concursul de solutii este organizat ca o procedură independenta, atunci: E. Estimarea valorii în cazul incheierii unui acord-cadru: F. Estimarea valorii în cazul în care se utilizeaza un sistem de achizitie dinamic: Dacă mai multe produse/servicii/lucrari sunt destinate aceluiasi obiectiv sau proiect specific, valoarea acestora trebuie luata în considerare în calculul valorii estimate a contractului. Exemple:
  37. În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze lucrari pentru care urmeaza sa puna la dispoziţia executantului utilaje care se monteaza, echipamente tehnologice sau orice alte amenajari şi dotari necesare executiei lucrărilor, atunci valoarea estimată a contractului de lucrari respectiv trebuie să includa şi valoarea estimată a facilitatilor menţionate.
  38. Produsele similare reprezinta produse cu acelasi uz sau cu uz similar care sunt grupate sub acelasi cod CPV, cum ar fi uniforme pentru barbati şi uniforme pentru femei. În aceasta situaţie procedura se alege în functie de valoarea estimată cumulata.
  39. Dacă lucrarile au acelasi cod CPV, dar urmeaza să fie executate pe amplasamente diferite şi pentru care au fost elaborate studii de fezabilitate diferite, atunci valoarea estimată se calculeaza pentru fiecare lucrare în parte.
  40. Serviciile de consultanţă financiară nu pot fi considerate servicii similare cu cele de consultanţă tehnica. În consecinţa, procedura de atribuire se alege în functie de valoarea estimată pentru fiecare contract în parte.
  41. Punerea în corespondenta cu CPV Produsele, serviciile şi lucrarile ce fac obiectul contractelor de achiziţie publică se pun în corespondenta cu sistemul de grupare şi codificare utilizat în Vocabularul comun al achizitiilor publice (CPV). Corespondenta produselor, serviciilor şi a lucrărilor cu sistemul de grupare şi codificare CPV se asigura atunci când: > se elaboreaza programul anual al achizitiilor publice; > se precizeaza în anunţul de intentie şi în anunţul sau în invitaţia de participare produsele, serviciile sau lucrarile ce urmeaza să fie achiziţionate; > se întocmeşte documentaţia de atribuire; > se precizeaza în anunţul de atribuire produsele, serviciile sau lucrarile pentru care s-a incheiat contractul de achiziţie publică; > se transmit către ANRMAP informaţiile necesare monitorizarii procesului de achiziţie publică.
  42. Ierarhizare După realizarea operaţiunii de estimare, compartimentul specializat împreună cu seful autorităţii şi departamentul financiar-contabil vor stabili gradul de prioritate al necesitatilor, având în vedere: > importanţa contractului pentru atingerea scopului general al autorităţii contractante; > durata de realizare a contractului; > anticiparea fluxului de numerar.
  43. Alegerea procedurii În luarea deciziei de selectare a unei anumite proceduri de achiziţie publică, autoritatea contractantă va avea în vedere: > complexitatea contractului de achiziţie publică respectiv; > costurile implicate de atribuirea contractului respectiv; > nivelul de dezvoltare şi concurenta pe piaţa din domeniul unde va avea loc achizitia, pentru a se putea alege între licitaţie deschisa şi licitaţie restransa; > constrangeri cum ar fi urgenta, compatibilitatea cu produse, servicii deja existente în cadrul autorităţii respective, existenta unui singur furnizor, prestator sau executant s.a. Recomandari: Pentru serviciile cuprinse în anexa 2B la ordonanţa sau cele prevăzute la art. 13 din ordonanţa se vor elabora norme interne. Contractul de achiziţie publică poate fi atribuit prin licitaţie deschisa sau restransa, indiferent de valoarea estimată a acestuia. Cererea de oferte poate fi aplicata şi pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică a caror valoare estimată se afla sub pragul a 5.000 euro. Alegerea unei alte proceduri decat a celor prevăzute de regula se face pe baza unei note justificative. Nota justificativa se aproba de către conducatorul autorităţii contractante, cu avizul compartimentului juridic, şi constituie un inscris esential al dosarului achizitiei publice. Proceduri de atribuire Licitaţia deschisa Licitaţia deschisa se desfăşoară, de regula, intr-o singura etapa. Licitaţia deschisa se initiaza prin transmiterea spre publicare a unui anunt de participare prin care se solicita operatorilor economici depunerea de oferte. Licitaţia restransa Licitaţia restransa se desfăşoară, de regula, în doua etape: > etapa de selectare a candidaţilor; > etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidatii selectati. Licitaţia restransa se initiaza prin transmiterea spre publicare a unui anunt de participare prin care se solicita operatorilor economici depunerea de candidaturi. Procedura de licitaţie restransa se utilizeaza atunci când oferta este excedentara. Dialogul competitiv Contractul de complexitate deosebită este considerat a fi acel contract de achiziţie publică pentru care autoritatea contractantă nu este, în mod obiectiv, în măsura: > sa defineasca specificatiile tehnice capabile sa îi satisfaca necesitatile şi exigentele; şi/sau > sa stabileasca montajul financiar şi/sau cadrul juridic de implementare a proiectului. Procedura de dialog competitiv se desfăşoară în trei etape: > etapa de preselectare a candidaţilor; > etapa de dialog cu candidatii admisi în urma preselectiei, pentru identificarea solutiei/solutiilor apte sa răspundă necesitatilor autorităţii contractante şi în baza careia/cărora candidatii vor elabora şi depune oferta finala; > etapa de evaluare a ofertelor finale depuse. Dialogul competitiv se initiaza prin transmiterea spre publicare a unui anunt de participare prin care se solicita operatorilor economici depunerea de candidaturi. Negocierea Negocierea poate fi: - negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare; - negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare. Negocierea cu publicarea prealabila a unui anunt de participare Procedura de negociere cu publicare se desfăşoară, de regula, în doua etape: > etapa de selectare a candidaţilor; > etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidatii selectati. Negocierea cu publicare se initiaza prin transmiterea spre publicare a unui anunt de participare prin care se solicita operatorilor economici depunerea de candidaturi. Negocierea cu publicare se aplică atunci când:
  44. În urma aplicarii licitaţiei deschise, licitaţiei restranse sau a dialogului competitiv nu a fost depusa nicio oferta sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme.
  45. În situaţii excepţionale, temeinic motivate, atunci când natura lucrărilor/produselor/serviciilor sau riscurile implicate de executarea/livrarea/prestarea acestora nu permit o estimare initiala globală a pretului viitorului contract de achiziţie publică.
  46. Atunci când serviciile care urmeaza să fie achiziţionate, indeosebi serviciile financiare, asa cum sunt acestea prevăzute în categoria 6 din anexa nr. 2 A la ordonanţa, sau serviciile intelectuale, cum ar fi cele care implica proiectarea lucrărilor, sunt de asa natura încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziţie publică prin aplicarea licitaţiei deschise sau licitaţiei restranse.
  47. Atunci când lucrarile ce urmeaza a fi executate sunt necesare exclusiv în scopul cercetării stiintifice, experimentarii sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă acestea nu se realizează pentru obtinerea unui profit şi nici nu urmaresc acoperirea costurilor aferente. Negociere fără publicarea prealabila a unui anunt de participare Negocierea fără publicare se aplică atunci când:
  48. Din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protectia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic.
  49. Ca o măsura strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restranse sau a negocierii cu publicarea prealabila a unui anunt de participare nu pot fi respectate din motive de extrema urgenta determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio forma unei acţiuni sau inactiuni a autorităţii contractante.
  50. Produsele ce urmeaza a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării stiintifice, experimentarii, studiilor sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă acestea nu se realizează pentru obtinerea unui profit şi nici nu urmaresc acoperirea costurilor aferente.
  51. Este necesară achizitionarea de la furnizorul initial a unor cantitati suplimentare de produse destinate inlocuirii partiale sau extinderii echipamentelor/instalaţiilor livrate anterior, şi numai dacă schimbarea furnizorului initial ar pune autoritatea contractantă în situaţia de a achizitiona produse care, datorita caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente, determina incompatibilităţi sau dificultati tehnice sporite de operare şi întreţinere.
  52. Produsele sunt cotate la bursa de marfuri, iar achizitia acestora se realizează prin operaţiuni pe piaţa de disponibil.
  53. Produsele pot fi achiziţionate în condiţii deosebit de avantajoase de la un operator economic care îşi lichideaza definitiv afacerile, de la un administrator judiciar care administreaza afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o alta procedura similara cu cele anterioare, reglementata prin lege.
  54. Ca urmare a unui concurs de solutii, contractul de servicii trebuie să fie atribuit, conform regulilor stabilite initial, concurentului castigator sau unuia dintre concurentii castigatori ai concursului respectiv, în acest din urmă caz autoritatea contractantă având obligaţia de a transmite invitatie la negocieri tuturor concurentilor castigatori.
  55. Este necesară achizitionarea unor lucrari sau servicii suplimentare sau aditionale, care nu au fost incluse în contractul initial, dar care, datorita unor circumstanţe neprevazute, au devenit necesare pentru indeplinirea contractului în cauza, şi numai dacă se respecta, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: > atribuirea să fie facuta contractantului initial; > lucrarile sau serviciile suplimentare/aditionale nu pot fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul initial fără aparitia unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, desi separabile de contractul initial, sunt strict necesare în vederea indeplinirii acestuia; > valoarea cumulata a contractelor atribuite pentru lucrari şi servicii suplimentare/aditionale nu depăşeşte 50% din valoarea contractului initial.
  56. Ulterior atribuirii unui contract de lucrari sau de servicii, autoritatea contractantă îşi propune sa achizitioneze noi lucrari, respectiv noi servicii, care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziţionate prin atribuirea contractului initial, şi numai dacă se respecta, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: > atribuirea se face contractantului initial, iar noile lucrari, respectiv noile servicii, constau în repetarea unor lucrari sau servicii similare celor prevăzute în contractul atribuit initial şi sunt conforme cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract; > contractul de lucrari/servicii initial a fost atribuit prin procedura de licitaţie deschisa sau restransa; > valoarea estimată a contractului iniţial de lucrari/servicii s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziţionate ulterior; > în anunţul de participare la procedura aplicata pentru atribuirea contractului initial s-a precizat faptul ca autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achizitionarea ulterioară de noi lucrari similare, respectiv noi servicii similare, de la operatorul economic a cărui oferta va fi declarata castigatoare în cadrul procedurii respective; > autoritatea contractantă are dreptul de a aplica aceasta procedura într-un interval care nu poate depăşi 3 ani de la atribuirea contractului initial. Cererea de oferte Cererea de oferte se aplică numai dacă valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este mai mica decat echivalentul în lei a urmatoarelor praguri: > pentru contractul de furnizare: 40.000 euro; > pentru contractul de servicii: 40.000 euro; > pentru contractul de lucrari: 250.000 euro. Până la 1 ianuarie 2007, cererea de oferte se initiaza prin transmiterea unei invitatii de participare către cel puţin 3 operatori economici. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, autoritatea contractantă are dreptul, în cazuri temeinic justificate, să solicite ANRMAP exceptarea de la obligaţia publicarii invitatiei de participare în SEAP. ANRMAP are dreptul de a respinge solicitarea de derogare în cazul în care justificarea prezentată nu este pertinenta. Concursul de solutii Concursul de solutii se poate organiza ca: > o procedură independenta, în care concurentii pot obtine premii şi/sau prime de participare; sau > parte a unei alte proceduri care conduce la atribuirea unui contract de servicii. Cumpararea directa Cumpararea directa se realizează pe bază de document justificativ care se considera a fi baza legala pentru plata. Exemplu: factura fiscala. Modalităţi speciale de atribuire a contractelor de achiziţie publică Acordul-cadru Autoritatea contractantă nu are dreptul: > de a incheia acorduri-cadru cu o durată mai mare de 4 ani decat în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica doar prin obiectul specific al contractelor subsecvente ce urmeaza să fie atribuite în baza acordului-cadru respectiv; > de a atribui contracte subsecvente care au ca obiect prestatii de alta natura decat cele stabilite prin acordul-cadru; > de a incheia acorduri-cadru pe baza cărora se pot atribui contracte subsecvente de tipuri sau natura diferite unele faţă de altele; > de a incheia contracte subsecvente decat cu operatorul sau operatorii economici semnatari ai acordului-cadru şi numai pe baza regulilor şi condiţiilor prevăzute în respectivul acord; > de a atribui contracte subsecvente în numele şi pentru o alta autoritate contractantă care nu este parte în acordul-cadru respectiv decat în cazul în care are calitatea de unitate de achizitii centralizata.
  57. Identificarea fondurilor Identificarea fondurilor reprezinta operaţiunea prin care se urmareste asigurarea finantarii necesare indeplinirii contractului. Se au în vedere urmatoarele surse de finanţare posibile: > buget de stat; > buget local; > fonduri comunitare; > fonduri obtinute de la organisme financiare internationale; > credite bancare; > fonduri nerambursabile; > alte surse atrase.
  58. Calendarul procedurii de atribuire Calendarul procedurii de atribuire are caracter orientativ. Calendarul procedurii de atribuire este necesar pentru: - planificarea procesului de achiziţie publică; - evitarea suprapunerilor şi intarzierilor; - monitorizarea interna a procesului de achizitie. La elaborarea calendarului procedurii de atribuire se va ţine seama de: - termenele prevăzute în ordonanţa pentru publicarea anunturilor; - termenele prevăzute în ordonanţa pentru depunerea candidaturilor/ofertelor; - durata previzionala pentru examinarea şi evaluarea candidaturilor/ofertelor; - perioada de asteptare; - orice alte termene ce pot influenţa procedura. Modelul calendarului procedurii este prezentat în formularele nr. 1A-F "Calendarul procedurii de atribuire".
  59. Definitivarea programului anual al achizitiilor publice Programul anual al achizitiilor publice se definitiveaza: > după aprobarea bugetului propriu; > în functie de fondurile aprobate; > cu luarea în considerare a posibilitatilor de atragere a altor fonduri. Programul anual al achizitiilor publice poate fi modificat dacă:
  60. respectivele necesităţi nu au fost cuprinse initial în programul anual al achizitiilor publice; şi
  61. introducerea acestora în program este condiţionată de asigurarea surselor de finanţare. Programul anual al achizitiilor publice se aproba de către conducatorul autorităţii contractante cu avizul prealabil al compartimentului financiar-contabil. Programul anual al achizitiilor publice se completeaza utilizandu-se formularul nr. 2 "Programul anual al achizitiilor publice".
  62. Elaborarea şi transmiterea anuntului de intentie, dacă este cazul Anunţul de intentie se transmite spre publicare obligatoriu atunci când se urmareste beneficierea de reducere a termenelor şi dacă: > valoarea totala estimată a contractelor sau a acordurilor-cadru, care urmeaza să fie atribuite, respectiv incheiate, în urmatoarele 12 luni pentru achizitionarea de produse din aceeasi grupa CPV, este egala sau mai mare decat echivalentul în lei a 750.000 euro; > valoarea totala estimată a contractelor sau a acordurilor-cadru, care urmeaza să fie atribuite, respectiv incheiate, în urmatoarele 12 luni pentru achizitionarea de servicii care sunt din aceeasi categorie cu cele prevăzute în anexa nr. 2A la ordonanţa, este egala sau mai mare decat echivalentul în lei a 750.000 euro; > valoarea estimată a contractelor sau a acordurilor-cadru de lucrari, care urmeaza să fie atribuite, respectiv incheiate, în urmatoarele 12 luni, este egala sau mai mare decat echivalentul în lei a 5.000.000 euro. Anunţul de intentie se publică: > în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > în SEAP; > în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achizitii publice; sau > numai în SEAP cu condiţia ca, înainte de publicare, sa fi fost transmis un anunt simplificat de informare prealabila către Comisia Europeana. ETAPA 2 Documentaţia de atribuire > Documentaţia de atribuire reprezinta acele documente care conţin cerinţele formale, tehnice şi financiare, care permit descrierea obiectiva a obiectului contractului de achiziţie publică şi pe baza cărora operatorul economic îşi va elabora oferta. > Documentaţia de atribuire se definitiveaza prin grija compartimentului intern al autorităţii contractante, specializat în atribuirea contractelor de achiziţie publică. > Documentaţia de atribuire trebuie să fie finalizata înainte de transmiterea: - spre publicare a anuntului de participare; sau - invitatiei de participare către operatorii economici. > Documentaţia de atribuire se structureaza astfel: - > caietul de sarcini sau, după caz, documentaţia descriptiva; - > clauzele contractuale obligatorii; - > fisa de date a achizitiei; - > formulare şi modele; - > alte informaţii cu privire la impozitare, protectia mediului, protectia muncii.
  63. Elaborarea caietului de sarcini sau a documentatiei descriptive Caietul de sarcini se întocmeşte de către autoritatea contractantă pentru licitaţia deschisa, licitaţia restransa, cerere de oferta, prin compartimentul intern specializat sau prin specialisti (consultanti) angajaţi în acest scop, cu respectarea prevederilor legale referitoare la concurenta şi conflictul de interese. > Caietul de sarcini reprezinta descrierea obiectiva a produselor, serviciilor sau lucrărilor necesare autorităţii contractante. > Caietul de sarcini contine, în mod obligatoriu, specificatii tehnice. > Specificatiile tehnice sunt, în general, acele: - > cerinţe - > prescriptii - > caracteristici tehnice cu ajutorul cărora sunt descrise produsele, serviciile sau lucrarile. > Specificatiile tehnice definesc, după caz: - > caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă; - > cerinţe privind impactul asupra mediului înconjurător; - > siguranţa în exploatare; - > dimensiuni, terminologie, simboluri, teste şi metode de testare, ambalare, etichetare, marcare şi instrucţiuni de utilizare a produsului, tehnologii şi metode de productie; - > sisteme de asigurare a calităţii şi condiţii pentru certificarea conformitatii cu standarde relevante sau altele asemenea. În cazul contractelor pentru lucrari, specificatiile tehnice pot face referire şi la: > prescriptii de proiectare şi de calcul al costurilor; > verificarea, inspecţia şi condiţiile de receptie a lucrărilor; sau > verificarea, inspecţia şi condiţiile de receptie a tehnicilor, procedeelor şi metodelor de execuţie; > orice alte condiţii cu caracter tehnic pe care autoritatea contractantă este capabila să le descrie, în functie şi de diverse acte normative şi reglementari generale sau specifice, în legătură cu lucrarile finalizate şi cu materialele sau alte elemente componente ale acestor lucrari. > Specificatiile tehnice se definesc: - > fie prin referire, de regula, în urmatoarea ordine, la:
  64. standarde naţionale care adopta standarde europene;
  65. omologări tehnice europene;
  66. standarde internationale;
  67. alte referinţe de natura tehnica elaborate de organisme de standardizare europene;
  68. alte standarde, omologări sau reglementari tehnice naţionale privind utilizarea produselor sau proiectarea, calculul şi execuţia lucrărilor; - > fie prin precizarea performantelor şi/sau cerințelor functionale, care pot include şi caracteristici de mediu; - > fie prin precizarea performantelor şi/sau cerințelor functionale, susţinute prin referirea la standarde, omologări tehnice, specificatii tehnice comune, ca mijloc de prezumtie a conformitatii cu nivelul de performanţă şi/sau cu cerinţele functionale solicitate; - > fie combinat, respectiv, pentru anumite caracteristici, prin precizarea performantelor şi/sau cerințelor functionale, şi pentru alte caracteristici, prin referirea la standarde sau omologări tehnice; Notă: Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea cu specificatiile tehnice solicitate poate fi considerat: - dosarul tehnic al producătorului; sau - un raport de incercare/testare emis de un organism recunoscut, cum ar fi: - un laborator neutru de încercări şi calibrare; sau - un organism de certificare şi inspecţie care asigura respectarea standardelor europene aplicabile. - > dacă se solicita indeplinirea anumitor caracteristici de mediu, atunci se pot utiliza, integral sau parţial, specificatii definite prin: - "etichete ecologice" europene; - "etichete ecologice" (mulţi-)naţionale; - orice alte "etichete ecologice", şi numai dacă se indeplinesc, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: - specificatiile sunt adecvate pentru definirea caracteristicilor produselor sau serviciilor a caror furnizare/prestare reprezinta obiectul contractului de achiziţie publică; - cerinţele pentru "eticheta ecologica" au fost elaborate pe baze stiintifice; - "eticheta ecologica" a fost adoptata printr-o procedură specifică care a permis implicarea tuturor părţilor interesate - organisme guvernamentale, consumatori, producători, distribuitori, organizaţii de mediu; - "eticheta ecologica" este accesibila sau disponibila oricarei persoane interesate. > Este interzis a se defini în caietul de sarcini specificatii tehnice care indica o anumita origine, sursa, productie, un procedeu special, o marca de fabrica sau de comert, un brevet de inventie, o licenta de fabricatie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici ori anumitor produse. Documentaţia descriptiva > Documentaţia descriptiva tine loc de caiet de sarcini în cazul aplicarii procedurilor de negociere şi dialog competitiv. > Documentaţia descriptiva contine: - o descriere a necesitatilor, obiectivelor şi constrangerilor autorităţii contractante; - orice alte informaţii pe baza cărora se va derula dialogul pentru identificarea solutiilor viabile; - în cazul dialogului competitiv, dacă s-a hotarat astfel, primele care vor fi acordate participantilor la dialog; - posibilitatea de a realiza dialogul sau negocierea în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de solutii discutate sau propuneri de oferte.
  69. Stabilirea clauzelor contractuale > Contractul de achiziţie publică reprezinta instrumentul juridic prin care organismele publice intră în relatii comerciale cu operatorii economici pentru a-şi satisface necesitatile de produse, servicii sau lucrari. > Contractul de achiziţie publică se incheie în forma scrisa, în cel puţin două exemplare, în urma unei proceduri de atribuire sau în baza unui acord-cadru. > Clauzele contractului sunt stabilite în cea mai mare parte de către autoritatea contractantă. > Contractul de achiziţie publică inceteaza de drept la expirarea perioadei pentru care a fost incheiat. > Prelungirea duratei contractului de achiziţie publică este posibila numai în condiţiile ordonantei şi fără a fi modificate condiţiile stabilite initial. > Părţile pot stabili şi alte cauze de incetare a contractului, fără a aduce atingere clauzelor obligatorii. > Înainte de stabilirea clauzelor contractuale trebuie să se stabileasca tipul contractului. > Contractul de achiziţie publică este structurat astfel: - preambul; - clauze contractuale obligatorii; - clauze contractuale specifice. > Preambulul reprezinta partea introductiva a contractului şi contine informaţii despre: - temeiul legal în baza caruia se semneaza contractul de achiziţie publică; - denumirea părţilor contractante; - definitii aplicabile; - interpretare. > Clauzele contractuale obligatorii sunt acele prevederi contractuale pe care orice contract de achiziţie publică trebuie să le conţină referitor la: - obiectul principal al contractului; - preţul contractului şi modalităţi de plată; - durata contractului; - sancţiuni pentru neexecutarea culpabila a obligaţiilor; - documentele contractului; - oblibaţiile principale ale părţilor. > Clauzele contractuale specifice sunt acele prevederi contractuale specifice fiecarui contract de achiziţie publică, care se stabilesc, de regula, prin acordul părţilor, în functie de necesitatile obiective ale autorităţii contractante şi de conţinutul ofertei declarate castigatoare. > Clauzele contractuale specifice pot face referire la: - subcontractori; - garantia de buna execuţie; - garantia de calitate; - modalitatea de ajustare a pretului; - termene de executare a obligaţiilor părţilor; - receptie, inspecţii, teste; - ambalare, marcare, transport; - asigurări; - alte condiţii de executare a contractului s.a. În formularele nr. 3 "Contract de furnizare", nr. 4 "Contract de servicii", nr. 5 "Contract de lucrari" sunt prezentate modelele de contracte de achiziţie publică. În formularele nr. 6 "Acord-cadru de furnizare", nr. 7 "Acord-cadru de servicii", nr. 8 "Acord-cadru de lucrari" sunt prezentate modelele de acord-cadru.
  70. Stabilirea cerințelor minime de calificare şi, dacă este cazul, a criteriilor de selectare > Criteriile, în general, sunt acele condiţii şi/sau cerinţe minime impuse, ce trebuie indeplinite de către operatorul economic care doreste sa devina parte într-un contract de achiziţie publică. > Criteriile de calificare şi selecţie se referă numai la: - situaţia personala a candidatului sau ofertantului; - capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; - situaţia economica şi financiară; - capacitatea tehnica şi/sau profesionala; - standarde de asigurare a calităţii; - standarde de protecţie a mediului, dacă este cazul. > Criteriile de calificare şi selecţie odata stabilite nu mai pot fi schimbate pe parcursul aplicarii procedurii. > Criteriile de calificare şi selecţie se stabilesc în functie de exigentele specifice ale contractului şi intotdeauna cu respectarea principiului proportionalitatii. > Pentru a demonstra indeplinirea cerințelor minime de calificare şi selecţie, operatorii economici vor prezenta: > fie certificate emise de către: - autoritatea publică competenţa; sau - un organism de drept public/privat care respecta standarde europene de certificare; > fie orice alte documente echivalente cu certificarea solicitata care să probeze indeplinirea cerințelor. Cerinţe privind situaţia personala a operatorului economic Documentaţia de atribuire trebuie să conţină toate cazurile în care un operator economic este exclus. Pentru a evita excluderea dintr-o procedură de atribuire a contractului de achiziţie publică, operatorul economic trebuie să prezinte documente edificatoare prin care să faca dovada că nu: > a fost condamnat în ultimii 5 ani printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru: - participare la activităţi ale unei organizaţii criminale; - corupţie; - frauda; - spalare de bani; > se afla intr-una sau mai multe din situaţiile de mai jos şi numai dacă s-a solicitat expres aceasta, respectiv ca: - nu este în stare de faliment ori lichidare, afacerile nu îi sunt administrate de un administrator judiciar; - activităţile sale comerciale nu sunt suspendate sau nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii; - nu face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situaţiile de mai sus; - şi-a indeplinit oblibaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetul general consolidat; - nu a fost condamnat, în ultimii 3 ani, prin hotărâre definitivă, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greseli în materie profesionala; - nu prezinta informaţii false sau prezinta informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă. > Sunt considerate documente edificatoare: - certificate; - caziere judiciare; - alte documente echivalente emise de autorităţi competente din tara respectiva. Notă: În cazul în care în tara de origine sau în tara în care este stabilit operatorul nu se emit astfel de documente sau acestea nu vizeaza toate situaţiile, atunci trebuie să fie acceptata: - fie o declaratie pe proprie raspundere; - fie o declaratie autentica data în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare ori a unei asociaţii profesionale care are competente în acest sens. Cerinţe privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale > În documentaţia de atribuire se precizeaza dacă trebuie demonstrata capacitatea de exercitare a activităţii profesionale. > Pentru a-şi demonstra capacitatea de exercitare a activităţii profesionale operatorul economic va prezenta documente edificatoare prin care să dovedeasca: - forma de înregistrare ca persoana fizica sau juridica şi, dacă este cazul, - atestarea ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din tara în care ofertantul/candidatul este stabilit. Cerinţe privind situaţia economica şi financiară > Situaţia economica şi financiară reprezinta un indicator prin a cărui demonstrare operatorul economic este considerat calificat pentru indeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv. > Se indica în documentaţia de atribuire cerinţele minime privind capacitatea economica şi financiară pe care operatorul economic trebuie să le indeplineasca pentru a fi considerat calificat. > Pentru a-şi demonstra situaţia economica şi financiară operatorul economic va prezenta documente edificatoare cum ar fi: - declaratii bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional; - bilantul contabil sau extrase de bilant, în cazul în care publicarea acestor bilanturi este prevăzută de legislatia tarii în care este stabilit ofertantul/candidatul; - declaratii privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioara care vizeaza activitatea din cel mult ultimii 3 ani, în măsura în care informaţiile respective sunt disponibile; - auditul financiar emis de persoane autorizate. > Dacă, din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate, acesta are dreptul de a-şi demonstra situaţia economica şi financiară şi prin prezentarea altor documente care să prezinte o imagine fidela a situaţiei economice şi financiare. > Capacitatea economica şi financiară a operatorului economic poate fi sustinuta şi de o altă persoană, indiferent de natura relatiilor juridice existente între operatorul economic şi persoana respectiva. > Operatorul economic care beneficiaza de susţinerea situaţiei economice şi financiare trebuie să dovedeasca aceasta prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei care îl sustine. > Angajamentul ferm de sustinere financiară reprezinta un act juridic unilateral prin care persoana care sustine operatorul economic confirma faptul ca va pune la dispoziţia acestuia resursele financiare invocate. > Persoana care sustine financiar operatorul economic nu trebuie să se afle intr-una din situaţiile care determina excluderea din procedura de atribuire. > Dacă grupul de operatori economici beneficiaza de susţinerea financiară a unei sau unor terte persoane, atunci situaţia economica şi financiară se dovedeste prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei sau persoanelor respective, prin care se confirma faptul ca se vor pune la dispoziţie resursele financiare invocate. Recomandare: Pentru ca riscul neindeplinirii unui contract din cauza lipsei capacităţii financiare a contractantului să fie redus, cerinţele de calificare pot fi solicitate astfel: > cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani, în cazul în care se solicita, să fie de până la 3 ori mai mare decat valoarea estimată a contractului ce urmeaza a fi atribuit; > demonstrarea ca operatorul economic are acces la sau ca are disponibile resurse reale negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cashflow de execuţie a lucrării pentru perioada impusa. Cerinţe privind capacitatea tehnica şi/sau profesionala > Capacitatea tehnica şi/sau profesionala reprezinta un indicator prin a cărui demonstrare operatorul este considerat calificat pentru indeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv. > Se indica în documentaţia de atribuire cerinţele minime privind capacitatea tehnica şi/sau profesionala pe care operatorul economic trebuie să le indeplineasca pentru a fi considerat calificat. > Se indica în documentaţia de atribuire informaţiile pe care operatorii economici urmeaza să le prezinte pentru a-şi demonstra capacitatea tehnica şi/sau profesionala. > Capacitatea tehnica şi/sau profesionala se apreciaza în functie de: - experienta; - aptitudini; - eficienta şi eficacitatea ofertantului/candidatului. > Capacitatea tehnica şi/sau profesionala a operatorului economic poate fi sustinuta şi de o altă persoană, indiferent de natura relatiilor juridice existente între operatorul economic şi persoana respectiva. > Operatorul economic care beneficiaza de susţinerea capacităţii tehnice şi/sau profesionale trebuie să dovedeasca aceasta prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective prin care aceasta confirma faptul ca va pune la dispoziţia operatorului economic resursele tehnice şi profesionale invocate. > Persoana care asigura susţinerea tehnica nu trebuie să se afle intr-o situaţie care determina excluderea din procedura de atribuire. > În cazul în care grupul de operatori economici beneficiaza de susţinerea tehnica şi profesionala a unei/unor terte persoane, capacitatea tehnica şi profesionala se demonstreaza prin prezentarea unui angajament ferm al sustinatorului/sustinatorilor, prin care se confirma faptul ca va/vor pune la dispoziţia grupului resursele invocate. > Verificarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale în cazul unui contract de furnizor e se poate realiza prin solicitarea: - de liste ale principalelor livrari de produse efectuate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă acestia din urma sunt autorităţi contractante sau clienti privati; - unei declaratii referitoare la echipamentele tehnice şi la masurile aplicate în vederea asigurarii calităţii, precum şi, dacă este cazul, la resursele de studiu şi cercetare; - de informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut, în special pentru asigurarea controlului calităţii; - de certificate sau alte documente emise de organisme, care să ateste conformitatea produselor, identificata clar prin referire la specificatii sau standarde relevante; - de mostre, descrieri şi/sau fotografii/fise tehnice/cataloage a caror autenticitate trebuie să poată fi demonstrata în cazul în care se solicita acest lucru. > Verificarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale în cazul unui contract de servicii se poate realiza prin solicitarea: - unei liste a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă acestia din urma sunt autorităţi contractante sau clienti privati; - unei declaratii referitoare la echipamentele tehnice şi la masurile aplicate în vederea asigurarii calităţii, precum şi, dacă este cazul, la resursele de studiu şi cercetare; - de informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calităţii; - de informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesionala şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru indeplinirea contractului de servicii; - unei declaratii referitoare la efectivul mediu anual al personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani; - dacă este cazul, de informaţii privind masurile de protecţie a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul indeplinirii contractului de servicii; - de informaţii referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru indeplinirea corespunzătoare a contractului de servicii; - de informaţii privind proportia în care contractul de servicii urmeaza să fie indeplinit de către subcontractanti şi specializarea acestora. > Verificarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale în cazul unui contract de lucrari se poate realiza prin solicitarea: - unei liste a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoţită de certificari de buna execuţie pentru cele mai importante lucrari şi care vor contine valori, perioada şi locul executiei lucrărilor, modul de indeplinire a obligaţiilor, beneficiari, indiferent dacă acestia sunt autorităţi contractante sau clienti privati; - de informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut, în special pentru asigurarea controlului calităţii; - de informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesionala şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru execuţia lucrărilor; - unei declaratii referitoare la efectivul mediu anual al personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani; - dacă este cazul, de informaţii privind masurile de protecţie a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul indeplinirii contractului de lucrari; - unei declaratii referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru indeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrari; - de informaţii privind proportia în care contractul de lucrari urmeaza să fie indeplinit de către subcontractanti şi specializarea acestora. Recomandare: Se poate solicita ca cerinţa minima privitoare la demonstrarea capacităţii tehnice şi/sau profesionale prezentarea unei liste care să conţină cel puţin informaţii: - despre un contract de lucrari/servicii/furnizare care din punct de vedere fizic şi/sau valoric sa nu reprezinte mai mult de 30% din volumul fizic sau valoric al viitorului contract; - despre cel mult 3 contracte de lucrari/servicii/furnizare care din punct de vedere fizic şi/sau valoric sa nu reprezinte mai mult de 50% din volumul fizic sau valoric al viitorului contract. Cerinţe privind prezentarea de standarde de asigurare a calităţii Cerinţe privind prezentarea de standarde de protecţie a mediului Dacă se solicita prezentarea unor certificate prin care se atesta respectarea anumitor standarde de protecţie a mediului, atunci autoritatea trebuie să se raporteze: - fie la Sistemul Comunitar de Management Ecologic şi Audit (EMAS); - fie la standarde de gestiune ecologica bazate pe seriile de standarde europene sau internationale în domeniu, certificate de organisme conforme cu legislatia comunitara ori cu standardele europene sau internationale privind certificarea. Dacă operatorul economic nu detine certificatul de calitate sau certificatul de mediu solicitat, atunci se accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de acesta, dacă prin aceste probe sau dovezi confirma asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii/protectiei mediului.
  71. Stabilirea criteriului de atribuire a contractului de achiziţie publică > Criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică poate fi: - oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic; sau - în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut. > Criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică se precizeaza în mod obligatoriu în anunţul de participare şi în cadrul documentatiei de atribuire. > Criteriul de atribuire odata stabilit nu poate fi schimbat pe toata durata de aplicare a procedurii de atribuire. > Dacă a fost ales criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", atunci oferta stabilita ca fiind castigatoare este oferta care intruneste punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare. > Sistemul de factori de evaluare cuprinde diversi factori obiectivi privitori numai la oferta, precum şi ponderile relative stabilite pentru fiecare dintre acestia sau un algoritm de calcul specific. > Factorii de evaluare a ofertei pot fi, alaturi de pret: - caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau functional; - caracteristici de mediu; - costuri de functionare; - raportul cost/eficienta; - servicii post-vanzare şi asistenţa tehnica; - termen de livrare sau de execuţie; - alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor. > Pentru fiecare factor de evaluare trebuie stabilita o pondere care să reflecte în mod corect: - importanţa caracteristicii tehnice sau functionale considerate a reprezenta un avantaj calitativ în raport cu cerinţele minime şi care poate fi punctata suplimentar faţă de acest minim; sau - cuantumul valoric al avantajelor de natura financiară pe care ofertanţii le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini. > Nu pot fi utilizati factori de evaluare care: - nu au o legătură directa cu natura şi obiectul contractului de achiziţie publică ce urmeaza să fie atribuit; - nu reflecta un avantaj real şi evident pe care autoritatea contractantă îl poate obtine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv. > În oricare situaţie, ponderea stabilita pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conduca la distorsionarea rezultatului aplicarii procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. > Dacă a fost ales criteriul de atribuire "în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut", atunci oferta stabilita ca fiind castigatoare este acea oferta admisibila a carei propunere tehnica raspunde la toate cerinţele minime obligatorii solicitate şi a carei propunere financiară contine preţul cel mai scăzut. Recomandare: În cazul atribuirii contractelor de lucrari se va utiliza criteriul "în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut". În situaţia în care se atribuie un contract care are ca obiect proiectarea şi execuţia de lucrari, se poate utiliza criteriul "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" în care ponderea totala însumată a factorilor de evaluare, altii decat preţul, nu trebuie să depăşească 30% din total pentru a nu distorsiona rezultatul aplicarii procedurii.
  72. Completarea fisei de date a achizitiei > Fisa de date a achizitiei cuprinde informaţii şi instrucţiuni privind: - > autoritatea contractantă, în special cu privire la adresa - inclusiv telefon, fax, e-mail - persoane de contact, mijloace de comunicare etc.; - > adresa de unde se poate achizitiona, descarca documentaţia de atribuire; - > activitatea autorităţii contractante; - > faptul ca se achizitioneaza în numele altei autorităţi (dacă este cazul); - > modul de obtinere de clarificari şi alte informaţii; - > solutionarea litigiilor; - > Consiliul Naţional de Solutionare a Contestatiilor, inclusiv adresa, telefon, fax, e-mail; - > obiectul contractului de achiziţie publică şi durata acestuia; - > modul în care se va finaliza procedura; - > după caz, acordul-cadru, durata acestuia, numărul de operatori, valoarea minima şi maxima a unui contract subsecvent; - > existenta loturilor şi modul de abordare; - > acceptarea/neacceptarea de oferte alternative; - > codul CPV; - > cantitatea produselor; - > garantii; - > termen de valabilitate a ofertei; - > procedura aplicata şi dacă aceasta are ca etapa finala licitaţia electronică; - > cerinţele minime de calificare, precum şi documentele care urmeaza să fie prezentate pentru dovedirea indeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, dacă sunt solicitate; - > data limita de depunere (ora/zi/luna/an), locul de depunere şi ce alte formalitati trebuie indeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire; - > informaţii privind modul de elaborare şi prezentare a propunerii tehnice şi financiare; - > informaţii privind modul de elaborare şi prezentare a ofertei; - > informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire. Modelul fisei de date este prevăzut în formularul nr. 9 "Fisa de date a achizitiei".
  73. Stabilirea formularelor şi modelelor > Documentaţia de atribuire contine şi formularele stabilite de către autoritatea contractantă pe baza modelelor prevăzute în prezentul ghid. > Modelele au caracter de recomandare şi pot fi adaptate de autoritatea contractantă. > Documentaţia de atribuire trebuie să conţină urmatoarele formulare: - fisa de date a achizitiei; - formularul de oferta; - formularul de contract; - formularul de scrisoare de garantie, dacă se solicita; - formularul privind declaratii. Modelele formularelor de oferta sunt prevăzute în formularele nr. 10 A, B şi C "Formular de oferta". Modelul scrisorii de garantie de participare este prevăzut în formularul nr. 11 "Scrisoare de garantie bancara". Modelele declaratiilor sunt prevăzute în formularele nr. 12 A-I.
  74. Constituirea garantiei de participare, dacă este cazul > Garantia de participare protejeaza autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzator al ofertantului pe întreaga perioadă derulata până la incheierea contractului de achiziţie publică. Recomandare: Solicitati garantia de participare în procedurile de atribuire a contractelor care sunt relativ complexe sau ori de cate ori aveti semnale ca respectiva piaţa de produse, servicii sau lucrari nu este inca stabila. Cuantumul garantiei de participare > Garantia de participare se stabileste: - în suma fixa; - într-un cuantum de maximum 2% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică. Valabilitatea garantiei de participare > Perioada de valabilitate a garantiei de participare va fi cel puţin egala cu perioada de valabilitate a ofertei. Modalităţi de constituire Autoritatea contractantă poate alege una sau mai multe dintre urmatoarele modalităţi de constituire: > scrisoare de garantie bancara; > depunerea la casieria autorităţii contractante: - a unui ordin de plată sau unei file cec, însoţită de un document prin care se specifică destinaţia; - a unei sume de bani. Recomandare: Verificaţi pentru conformitate elementele cuprinse în scrisoarea de garantie bancara de participare. Scrisoarea de garantie bancara trebuie: 1) prezentată în original şi anexata/atasata la coletul cu oferta; 2) sa faca referire expresa la procedura organizata de autoritatea contractantă; 3) sa conţină în clar denumirea autorităţii contractante în favoarea careia s-a constituit; 4) sa conţină valoarea garantiei care să corespunda sumei fixe solicitate prin documentaţia de atribuire; 5) să aibă înscrisă valabilitatea pentru care a fost constituita, care trebuie să corespunda cu cea înscrisă în documentatie; 6) sa conţină parafa lizibila a băncii emitente şi/sau semnatura autorizata; 7) să fie emisa pentru operatorul economic care a depus oferta. Restituirea garantiei de participare Garantia de participare se restituie: - > ofertantului castigator: în cel mult 3 zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna execuţie sau după incheierea acordului-cadru; - > ofertanţilor necastigatori: după semnarea contractului de achiziţie publică sau după incheierea acordului-cadru, dar nu mai tarziu de 3 zile lucratoare de la data expirarii perioadei de valabilitate a ofertei. Retinerea garantiei de participare > Ofertantul pierde garantia de participare dacă: - îşi retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia; - oferta sa fiind stabilita castigatoare, nu constituie garantia de buna execuţie în perioada de valabilitate a ofertei şi oricum nu mai tarziu de 15 zile de la semnarea contractului; - oferta sa fiind stabilita castigatoare, refuza să semneze contractul de achiziţie publică sau sa incheie acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei.
  75. Notificarea Ministerului Finanţelor Publice privind verificarea procedurala Sunt supuse verificării procedurale: > contractele de lucrari a caror valoare estimată, fără TVA, este mai mare sau egala cu 250.000 euro; > contractele de servicii a caror valoare estimată, fără TVA, este mai mare sau egala cu 40.000 euro; > contractele de furnizare a caror valoare estimată, fără TVA, este mai mare sau egala cu 40.000 euro; > acordurile-cadru incheiate în vederea atribuirii contractelor cu valori mai mari decat pragurile de mai sus.
  76. Definitivarea documentatiei de atribuire Documentaţia de atribuire se definitiveaza prin verificarea claritatii şi veridicitatii informaţiilor cuprinse în actele şi formularele stabilite. Se pot preciza în documentaţia de atribuire instituţiile competente de la care operatorii economici pot obtine informaţii privind reglementarile referitoare la impozitare, precum şi cele referitoare la protectia mediului. Aceasta obligaţie a autorităţii contractante se considera indeplinita şi dacă s-au indicat instituţiile competente de la care operatorii economici pot obtine informaţii detaliate privind reglementarile respective. Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita operatorilor economici sa indice în cadrul ofertei faptul ca la elaborarea acesteia au tinut cont de oblibaţiile referitoare la condiţiile de muncă şi protectia muncii. ETAPA 3 Chemarea la competitie
  77. Elaborarea şi publicarea anuntului de participare În vederea asigurarii transparentei atribuirii contractelor de achiziţie publică, autoritatea contractantă, ori de cate ori doreste sa atribuie un contract de achiziţie publică sau sa incheie un acord-cadru, are obligaţia de a publică un anunt de participare. - Anunţul de participare trebuie transmis spre publicare atunci când: > se initiaza, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică sau pentru incheierea acordului-cadru, procedura de: - licitaţie deschisa; - licitaţie restransa; - dialog competitiv; - negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare; > se initiaza procesul de atribuire a unui contract de achiziţie publică printr-un sistem dinamic de achizitii, în acest caz publicandu-se un anunt simplificat; > se organizeaza un concurs de solutii. - Anunţul de participare trebuie să conţină cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr. 1 la hotărâre, dar, de regula, nu mai mult de 650 de cuvinte. În cazul aplicarii procedurilor de licitaţie restransa, dialog competitiv sau negociere, anunţul de participare la etapa de selectare/preselectare a candidaţilor trebuie să conţină: > criterii de selecţie/preselectie; > regulile aplicabile; > numărul minim al candidaţilor ce vor fi selectati sau preselectati; > numărul maxim al candidaţilor ce vor fi selectati sau preselectati; > data limita de depunere a candidaturilor şi locul. - Anunţul de participare se publică în: - SEAP - Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achizitii publice - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă este cazul. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Notă: Obligativitatea publicarii în JOUE apare începând cu 1 ianuarie 2007, │ │în toate situaţiile în care: │ │ > valoarea estimată a contractului de furnizare sau servicii este mai mare │ │decat echivalentul în lei a 125.000 euro - pentru sistemul clasic; │ │ > valoarea estimată a contractului de furnizare sau servicii este mai mare │ │decat echivalentul în lei a 420.000 euro - pentru sistemul de utilitati; │ │ > valoarea estimată a contractului de lucrari este mai mare decat │ │echivalentul în lei a 5.000.000 euro. │ │ Se realizează până la 1 ianuarie 2007 direct de către autoritatea │ │contractantă, utilizand adresa de internet http://simap.europa.eu. │ │ De la 1 ianuarie 2007 se realizează prin sistemul SEAP. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
  78. Punerea la dispoziţie a documentatiei de atribuire Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita şi de a obtine documentaţia de atribuire. > Documentaţia de atribuire poate fi obtinuta: - în urma unei solicitări a fiecarui operator economic interesat; sau - prin accesarea directa şi nerestrictionata a unui fisier electronic, care va fi disponibil în SEAP şi pe pagina de internet proprie. În cazul procedurilor de licitaţie restransa, dialog competitiv şi negociere documentaţia aferenta primei etape cuprinde informaţii complete cu privire la condiţiile de participare, precum şi prezentarea detaliata a modalitatii de acordare a punctajului pe baza caruia se vor selecta, respectiv preselecta candidatii.
  79. Răspunsul la solicitarile de clarificari Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari privind documentaţia de atribuire/selectare/preselectare. Raspunsurile - insotite de intrebarile aferente - se transmit către toţi operatorii economici care au obţinut documentaţia de atribuire. Răspunsul la clarificari se transmite cu cel puţin 6 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor.
  80. Reguli de comunicare şi transmitere a datelor Orice comunicare, solicitare, informare, notificare şi altele asemenea trebuie să se transmita în scris. Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii şi în momentul primirii. Documentele scrise pot fi transmise prin oricare din urmatoarele modalităţi: > prin posta; > prin fax; > prin mijloace electronice; > prin orice combinaţie a celor de mai sus. > Documentelor transmise prin mijloace electronice le sunt aplicabile prevederile legale privind semnatura electronică. > Operatorul economic poate transmite o solicitare de participare: - în scris: - prin posta; - prin fax; - prin mijloace electronice; - prin orice combinaţie a celor de mai sus; - prin telefon.
  81. Reguli de participare şi de evitare a conflictului de interese Participarea - Orice operator economic, indiferent de naţionalitate, are dreptul de a participa la procedura de atribuire: > individual sau > într-un grup de operatori. În functie de etapa la care participa în cadrul procedurilor de atribuire, operatorii economici pot avea calitatea de: > ofertant, dacă depune oferta; > candidat, dacă depune candidatura în cadrul unei proceduri de licitaţie restransa, negociere sau dialog competitiv; > concurent, dacă prezinta un proiect în cadrul unui concurs de solutii. Participarea operatorilor economici într-un grup de operatori se poate realiza ca: > asociat; sau > subcontractant. Asocierea > Mai mulţi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatura sau oferta comuna, jura a exista obligaţia legalizarii. > Legalizarea asocierii se poate solicita numai dacă oferta comuna este declarata castigatoare şi o astfel de solicitare reprezinta o condiţie necesară pentru indeplinirea viitorului contract. Subcontractarea > Ofertantul are dreptul de a include în propunerea tehnica posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv. > Dacă se solicita, ofertantul are obligaţia de a preciza: - partea/părţile din contract pe care intenţionează sa o/le subcontracteze; şi - datele de recunoastere ale subcontractantilor. Exemplu: Dacă la o procedură de atribuire a unui contract de lucrari depune oferta comuna un operator economic "X" în asociere cu un alt operator economic "Y", şi acelasi operator economic "X" depune şi oferta individuala, atunci autoritatea contractantă este indreptatita sa excluda de la procedura atât asocierea formata din "X" şi "Y", cat şi pe operatorul economic "X" care a depus oferta individuala. Exemplu: Dacă intr-o procedură de atribuire sunt depuse numai oferte de către o intreprindere-mama şi, separat, de către o filiala a sa, atunci ofertanţii sunt exclusi şi, implicit, se va anula procedura. Oferte Prin oferta se înţelege actul juridic prin care operatorul economic îşi manifesta voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică; oferta cuprinde propunerea financiară şi propunerea tehnica. Prin oferta alternativa se înţelege acea oferta care se poate abate intr-o anumita măsura de la cerinţele documentatiei de atribuire şi pe care ofertanţii o pot depune numai în cazul în care criteriul de atribuire este "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Prin oferta comuna se înţelege orice oferta depusa de mai mulţi operatori economici asociaţi în vederea participării la procedura de atribuire. Prin candidatura se înţelege documentele prin care un candidat îşi demonstreaza: - situaţia personala; - capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; - situaţia economica şi financiară; - capacitatea tehnica şi profesionala, în vederea obtinerii invitatiei de participare pentru depunerea ulterioară a ofertei, în cazul aplicarii unei proceduri de licitaţie restransa, negociere sau dialog competitiv. Interdictii Operatorul economic nu are dreptul, în cadrul aceleiasi proceduri: - sa participe în doua sau mai multe asocieri; - să depună o candidatura/oferta individuala şi o alta candidatura/oferta comuna; - să depună o ofertă individuala şi să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte. Operatorul economic nu poate depune în cadrul aceleiasi proceduri decat o singura oferta. Recomandare: În cazul în care la o procedură sunt depuse doua oferte, din care una de către o asociere formata din firma "X" şi "Y" şi cealalta de o firma "Z" având ca subcontractant pe "Y", atunci autoritatea contractantă este indreptatita sa respinga ambele oferte pentru cauza imorala. Limitarea participării - Autoritatea contractantă are dreptul de a impune ca participarea la procedura de atribuire să fie permisa numai: > unor ateliere protejate; > acelor ofertanti care se angajează sa indeplineasca contractul în contextul unor programe de angajare protejata în cadrul cărora majoritatea angajatilor implicati sunt persoane cu dizabilitati care, prin natura sau gravitatea deficientelor lor, nu pot exercita o activitate profesionala în condiţii normale. Conflictul de interese Un conflict de interese reprezinta situaţia în care angajatul public are un interes personal care ar putea influenţa în mod necorespunzator indeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor sale de serviciu. Conflictele de interese apar atunci când salariaţii sau oficialii din sectorul public sunt influentati sau par a fi influentati de interese personale atunci când îşi desfăşoară activitatea. Perceperea unui conflict de interese aparent poate fi la fel de dăunătoare ca şi un conflict existent, pentru ca submineaza increderea publicului în integritatea institutiei implicate şi a functionarilor săi. Conflictul de interese poate fi impartit în interese: > financiare; > nefinanciare. Interesele financiare pot implica un castig real sau potenţial care poate fi obţinut cu ajutorul unui functionar public, oficial guvernamental sau al unei persoane alese prin vot sau prin intermediul unui membru al familiilor acestor categorii de persoane, care au proprietăţi, deţin acţiuni sau au o anumita pozitie intr-o societate care participa la o procedură de achiziţie publică, accepta cadouri sau alte atenţii sau primesc un venit dintr-o a doua slujba. Beneficiul nu reprezinta neaparat o cantitate de bani care trece din mana în mana, poate să insemne şi o crestere a valorii proprietăţii datorita unei decizii favorabile emise în acest scop sau datorita alegerii unui anumit operator economic drept castigator al unei proceduri de achiziţie publică. Interesele nefinanciare, de obicei, duc la aparitia puterii politice sau a unui control sporit. Ele pot aparea din relatii personale sau de familie sau din implicarea în activităţi sportive, sociale sau culturale. În ordonanţa se precizeaza în mod clar cateva situaţii ce pot duce la aparitia conflictului de interese. Astfel, pentru evitarea intrarii în conflict de interese: - Persoana fizica sau juridica care a participat la intocmirea documentatiei de atribuire are dreptul de a fi: - ofertant; - ofertant asociat; - subcontractant, dar numai în cazul în care este în măsura sa demonstreze ca implicarea sa în elaborarea documentatiei de atribuire nu este de natura sa distorsioneze competitia. - Persoana fizica sau juridica care este implicata direct în procesul de verificare sau evaluare a candidaturilor, respectiv ofertelor, nu are dreptul de a fi: - candidat; - ofertant; - ofertant asociat; - subcontractant, sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire. Incompatibilităţi Nu au dreptul să fie implicati în procesul de verificare, respectiv de evaluare a candidaturilor, respectiv ofertelor, urmatoarele persoane: > sot/sotie, ruda sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administratie/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanti/candidati; > persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes sau acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanti/candidati; > persoane aflate intr-o situaţie care, în mod obiectiv, induce dubii cu privire la asigurarea imparţialităţii pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor. După numirea comisiei de evaluare, membrii acesteia sunt obligati sa dea o declaratie de interese, imparţialitate şi confidentialitate. Modelul declaraţiei de confidentialitate şi imparţialitate este prezentat în formularul nr. 13 "Declaratie de confidentialitate şi imparţialitate". Nu este intotdeauna usor să se decida când interesul personal şi datoria publică sunt sau ar putea să fie în conflict unul cu celalalt. Toata lumea are interese personale, importante pentru ea sau pentru cei apropiati. Persoanele care lucreaza în sectorul public nu pot intotdeauna evita situaţiile când aceste interese intră în conflict cu deciziile pe care le iau sau cu activitatea lor. Faptul ca exista asemenea interese nu reprezinta neaparat o problemă; cel mai important lucru este cum sunt ele abordate. Integritatea institutiei publice şi a salariatilor săi va fi protejata şi riscul aparitiei corupţiei va fi redus dacă institutia are politici şi proceduri de rezolvare a potentialelor conflicte de interese. ETAPA 4 Derularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică
  82. Primirea candidaturilor şi selectarea/preselectarea candidaţilor, dacă este cazul Candidaturile se depun numai în cazul aplicarii procedurilor de licitaţie restransa, dialog competitiv sau negociere. Termene acordate pentru depunerea candidaturilor Pentru depunerea candidaturilor se acordă o perioadă de cel puţin 37 de zile de la data transmiterii spre publicare a anuntului de participare. Posibilitati de reducere a termenelor În cazul licitaţiei restranse, perioada de timp cuprinsa între data transmiterii spre publicare a anuntului de participare la etapa de selectare a candidaţilor şi data limita de depunere a candidaturilor poate fi redusa după cum urmeaza:
  83. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (art. 55 din ordonanţa), atunci:
  84. Dacă: > valoarea estimată a contractului este egala sau mai mica decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci: Reducerea termenelor în cazul dialogului competitiv Perioada de timp cuprinsa între data transmiterii spre publicare a anuntului de participare la etapa I a procedurii şi data limita de depunere a candidaturilor poate fi redusa după cum urmeaza:
  85. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci:
  86. Dacă: > valoarea estimată a contractului este egala sau mai mica decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci: Reducerea termenelor în cazul negocierii cu anunt prealabil de participare: Perioada de timp cuprinsa între data transmiterii spre publicare a anuntului de participare la etapa I a procedurii şi data limita de depunere a candidaturilor poate fi redusa după cum urmeaza:
  87. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci:
  88. Dacă: > valoarea estimată a contractului este egala sau mai mica decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci: - zile -
  89. Derularea rundelor de discutii, dacă este cazul Rundele de discutii se deruleaza în cazul procedurilor de dialog competitiv şi negociere. Acestea se initiaza prin transmiterea unei invitatii de participare, concomitent, tuturor candidaţilor admisi. Invitatiile de participare trebuie să conţină: > referinţe privind anunţul de participare publicat; > adresa la care vor avea loc discutiile; > data lansarii sesiunilor de discutii; > limba/limbile în care se vor derula discutiile; > precizări privind documentele suplimentare ce trebuie depuse în vederea verificării declaratiilor date sau completarii documentelor prezentate în prima etapa.
  90. Termene minime pentru elaborarea ofertelor Licitaţie deschisa Pentru depunerea ofertelor se acordă o perioadă de cel puţin 52 de zile de la data transmiterii spre publicare a anuntului de participare. Reducerea termenelor: Perioada de timp cuprinsa între data transmiterii spre publicare a anuntului de participare şi data limita de depunere a ofertelor poate fi redusa după cum urmeaza:
  91. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > nu a fost publicat un anunt de intentie, atunci:
  92. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > a fost publicat un anunt de intentie, atunci:
  93. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mica sau egala cu pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > exista doar obligaţia publicarii anuntului de participare în SEAP, atunci: Licitaţie restransa În cazul licitaţiei restranse ofertele se depun la etapa a II-a a acestei proceduri, după ce s-a realizat intr-o primă etapa selectarea candidaţilor. Etapa de evaluare a ofertelor se initiaza prin transmiterea unei invitatii de participare operatorilor economici selectati în prima etapa, însoţită de documentaţia de atribuire. Invitaţia de participare trebuie transmisa cu cel puţin 40 de zile înainte de data limita de depunere a ofertelor. Reducerea termenelor: Perioada de timp cuprinsa între data transmiterii invitatiei de participare în etapa a II-a a procedurii şi data limita de depunere a ofertelor poate fi redusa după cum urmeaza:
  94. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > nu a fost publicat un anunt de intentie, atunci:
  95. Dacă: > valoarea estimată a contractului este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; > a fost publicat un anunt de intentie, atunci:
  96. Dacă: > valoarea estimată a contractului este egala sau mai mica decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci: Dialog competitiv În cazul aplicarii procedurii de dialog competitiv, data limita pentru depunerea ofertelor finale se stabileste de comun acord cu candidatii preselectati, în cadrul rundelor de dialog. Se transmite o invitatie de participare la etapa de evaluare a ofertelor finale, care trebuie să conţină: > referinţe privind anunţul de participare publicat; > data limita stabilita pentru depunerea ofertelor; > adresa la care se transmit ofertele; > limba/limbile în care trebuie elaborate ofertele; > data deschiderii ofertelor; > precizări referitoare la prezentarea unor documente suplimentare. Negociere În cazul aplicarii procedurii de negociere, oferta finala se depune în ultima sedinta de negociere stabilita de către autoritatea contractantă. Cererea de oferte Invitaţia de participare trebuie trimisa spre SEAP cu cel puţin 10 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor. Perioada de timp cuprinsa între data transmiterii invitatiei de participare şi data limita de depunere a ofertelor poate fi modificata după cum urmeaza: Concursul de solutii Pentru depunerea ofertelor se acordă o perioadă de cel puţin 52 de zile de la data transmiterii spre publicare a anuntului de participare.
  97. Primirea ofertelor Pot participa la procedura şi operatorii economici care nu au achizitionat direct documentaţia de atribuire. Operatorul economic are dreptul de a transmite oferta: > numai prin posta; > direct la sediul autorităţii sau la alta adresa specificata. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Atenţie! Solicitarile de participare şi/sau ofertele pot fi transmise prin │ │mijloace electronice numai dacă: │ │ > informaţiile referitoare la posibilitatile specifice de transmitere │ │electronică, inclusiv criptarea, sunt disponibile pentru orice operator │ │economic interesat; │ │ > dispozitivele electronice de receptionare garanteaza în mod corespunzător│ │ integritatea şi confidentialitatea datelor receptionate; │ │ > operatorii economici trebuie să transmita înainte de data limita de │ │transmitere documentele, certificatele, declaratiile şi altele asemenea │ │solicitate în cazul în care acestea nu sunt disponibile în format electronic. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Prin garantarea integritatii şi confidentialitatii datelor receptionate se înţelege faptul ca dispozitivele electronice, prin caracteristicile tehnice pe care le deţin şi/sau prin procedurile specifice utilizate, permit indeplinirea în mod cumulativ a cel puţin urmatoarelor condiţii: > poate fi determinat cu precizie momentul exact al primirii ofertelor sau solicitarilor de participare, precum şi, dacă este cazul, a unor planuri/proiecte; > înainte de data limita de transmitere a datelor, nicio persoana nu are acces la datele transmise; > accesul neautorizat este clar detectabil; > numai persoane autorizate au dreptul de a stabili sau modifica data de vizualizare a datelor receptionate; > accesul la datele receptionate este posibil, în toate etapele procesului, numai printr-o actiune simultana a cel puţin două persoane sau sisteme autorizate şi numai după data de vizualizare stabilita; > după data de vizualizare a datelor receptionate, accesul la datele respective rămâne posibil numai pentru persoanele autorizate sa vizualizeze datele respective.
  98. Desfăşurarea sedintei de deschidere Ofertele se deschid la data şi locul indicate în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire. Orice ofertant are dreptul de a fi prezent la sedinta de deschidere a ofertelor. În prima etapa a licitaţiei restranse, dialogului competitiv şi a negocierii prezenta candidaţilor nu este obligatorie. În cadrul sedintei de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare verifica modul de respectare a regulilor formale de depunere şi prezentare a ofertelor şi a documentelor care le însoţesc. Plicurile vor fi deschise de către preşedintele comisiei de evaluare, care are obligaţia de a anunta urmatoarele informaţii: > denumirea (numele) ofertanţilor; > modificările şi retragerile de oferte; > existenta garantiilor de participare; > elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv preţul; > cursul de referinţa care va sta la baza compararii preturilor la evaluarea ofertelor prezentate intr-o alta moneda; > propuneri de oferte alternative (dacă este cazul); > orice alte detalii şi precizări pe care comisia de evaluare le considera necesare. Orice decizie cu privire la calificarea ofertanţilor, respectiv candidaţilor, sau, după caz, cu privire la evaluarea ofertelor va fi luata de către comisia de evaluare în cadrul unor şedinţe ulterioare sedintei de deschidere a ofertelor. Comisia de evaluare va întocmi un proces-verbal de deschidere care trebuie să includa informaţiile anuntate de către preşedintele comisiei. Procesul-verbal privind sedinta de deschidere a ofertelor va fi semnat de către membrii comisiei şi de către reprezentantii ofertanţilor care sunt prezenţi la deschiderea ofertelor. Modelul procesului-verbal privind sedinta de deschidere a ofertelor se găseşte în formularul nr. 14 "Proces-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor".
  99. Modul de lucru al comisiei de evaluare Membrii comisiei de evaluare sunt nominalizati, de regula, din cadrul compartimentului intern de achizitii. Modul de lucru al comisiei de evaluare este stabilit de către preşedintele comisiei de comun acord cu membrii acesteia. Persoana responsabila pentru atribuirea contractului este preşedintele comisiei. Se are în vedere calendarul estimativ de aplicare a procedurii şi perioada solicitata pentru valabilitatea ofertelor. Dacă stabilirea ofertei castigatoare se face pe bază de punctaj, votul membrilor comisiei de evaluare se reflecta prin punctajul individual acordat fiecarei oferte în parte. Membrii comisiei de evaluare care nu sunt de acord cu decizia adoptata au obligaţia de a-şi prezenta punctul de vedere în scris, elaborand în acest sens o nota individuala care se ataseaza la Raportul procedurii de atribuire.
  100. Examinarea şi evaluarea ofertelor Comisia de evaluare are obligaţia de a desfăşura activităţile de examinare şi evaluare numai la sediul autorităţii contractante. Solicitarea prezentarii documentelor care lipsesc Dacă se constată că unul sau mai mulţi ofertanti/candidati au omis să prezinte anumite documente prin care se confirma indeplinirea cerințelor privind: - situaţia personala; - capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; - situaţia economica şi financiară; - capacitatea tehnica sau profesionala, comisia de evaluare va solicita ofertanţilor/candidaţilor respectivi să prezinte documentele care lipsesc. Comisia de evaluare va lua toate masurile necesare astfel încât solicitarea sa parvina în timp util ofertanţilor/candidaţilor. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Atenţie! Comisia de evaluare nu are dreptul de a permite şi de a solicita │ │prezentarea unui document care lipseste, dacă: │ │ > în documentaţia de atribuire a fost mentionat expres faptul ca, în caz de│ │neprezentare a respectivului document, nu este permisa completarea ulterioară,│ │neprezentarea având ca efect descalificarea ofertantului/candidatului; │ │ > ofertantul/candidatul respectiv, desi cunostea cerinţele, a omis sa │ │prezinte mai mult de 3 dintre documentele solicitate în cadrul documentatiei │ │de atribuire; │ │ > prin acceptarea prezentarii documentului respectiv se creeaza un avantaj │ │evident în raport cu ceilalti ofertanti/candidati, aducandu-se atingere │ │principiului tratamentului egal. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Corectarea viciilor de forma > Viciile de forma ale documentelor şi ofertelor prezentate de către operatorul economic se remediaza de către comisia de evaluare, dar numai cu acceptul acestuia. Prin viciu de forma se înţelege o eroare sau omisiune din cadrul unui document, a carei corectare nu creeaza un avantaj evident în raport cu ceilalti participanti şi nu altereaza sensul şi conţinutul informaţiilor existente initial în documentul respectiv. Clarificarile privind propunerea tehnica şi calificarea > Se stabilesc care sunt: - clarificarile; - completările formale; - confirmarile necesare pentru evaluarea fiecarei oferte. > Se stabileste perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificarilor. Omisiuni sau neconcordante > Dacă în cadrul propunerii tehnice se constata anumite omisiuni sau neconcordante, se va considera ca aceasta raspunde în mod substantial cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, numai atunci când estimarea valorica a eventualelor omisiuni sau neconcordante nu reprezinta mai mult de 3% din valoarea pretului ofertat în cadrul propunerii financiare. > Dacă în cadrul propunerii tehnice se constata existenta unor omisiuni sau neconcordante a caror estimare valorica nu reprezinta mai mult de 3% din valoarea pretului ofertat în cadrul propunerii financiare, se solicita ofertantului completarea sau remedierea acestora în conformitate cu cerinţele prevăzute în caietul de sarcini. Recomandare: În cazul în care se solicita completarea sau remedierea acestei omisiuni, aceasta va putea fi acceptata numai dacă nu se va schimba pozitia în clasament a ofertantului în urma adaugarii valorii de 3%. Corectarea erorilor aritmetice > Erorile aritmetice se pot corecta numai cu acceptul ofertantului. > În cazul în care ofertantul nu accepta corectia acestor erori, atunci oferta se considerata a fi neconforma. > Erorile aritmetice se corecteaza după cum urmeaza: - dacă exista o discrepanta între preţul unitar şi preţul total, trebuie luat în considerare preţul unitar, iar preţul total va fi corectat corespunzător; - dacă exista o discrepanta între litere şi cifre, trebuie luata în considerare valoarea exprimata în litere, iar valoarea exprimata în cifre va fi corectata corespunzător. Respingerea ofertelor Prin oferta inacceptabila se înţelege oferta care: > a fost depusa după data şi ora limita de depunere a ofertelor; > a fost depusa la o alta adresa decat cea stabilita în anunţul de participare; > nu a fost însoţită de garantia de participare asa cum a fost solicitata în documentaţia de atribuire; > a fost depusa de un ofertant care nu indeplineste cerinţele minime de calificare; > constituie o alternativa la prevederile caietului de sarcini, alternativa care nu poate fi luata în considerare din urmatoarele motive: - în anunţul de participare nu este precizata în mod explicit posibilitatea depunerii unor oferte alternative; - respectiva oferta alternativa nu respecta cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini; > contine în propunerea financiară un pret care depăşeşte valoarea fondurilor care pot fi disponibilizate pentru indeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv; > prezinta un pret neobisnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat, iar justificarile primite nu au fost concludente; > nu asigura respectarea reglementarilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă şi de protectia muncii, dacă acest lucru a fost solicitat; > a fost depusa de un ofertant care în ultimii 2 ani, din motive imputabile acestuia, nu şi-a indeplinit sau şi-a indeplinit în mod defectuos oblibaţiile contractuale, fapt care a produs sau este de natura sa produca grave prejudicii beneficiarilor acestuia. Prin oferta neconforma se înţelege oferta care: > nu satisface cerinţele caietului de sarcini; > contine propuneri referitoare la clauze contractuale care sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractantă; > contine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurente şi care nu pot fi justificate; > contine vicii de forma sau erori aritmetice a caror remediere nu a fost acceptata de ofertant; > este revocata/modificata ulterior deschiderii, cu excepţia licitaţiei electronice. Prin oferta admisibila se înţelege oferta corespunzătoare din punct de vedere al documentatiei de atribuire.
  101. Stabilirea ofertei castigatoare > Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili oferta castigatoare dintre ofertele admisibile, pe baza aplicarii criteriului pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. > Dacă criteriul utilizat a fost "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", atunci evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare oferta în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire. > Dacă criteriul utilizat a fost "preţul cel mai scăzut", atunci evaluarea ofertelor se realizează prin compararea pretului, fără TVA, al fiecarei oferte în parte şi prin intocmirea, în ordinea descrescatoare a preturilor respective, a clasamentului pe baza caruia se stabileste oferta castigatoare. Dacă şi preturile ofertate sunt egale, atunci autoritatea contractantă are dreptul: - fie de a solicita ofertanţilor care au oferit cel mai mic pret o noua propunere financiară în plic inchis, caz în care contractul va fi atribuit ofertantului a cărui noua propunere financiară are preţul cel mai scăzut; - fie de a atribui contractul de achiziţie publică unuia dintre ofertanţii care au oferit cel mai mic pret, pe baza aplicarii unor criterii suplimentare cu caracter exclusiv tehnic. Recomandare: Atunci când alegeti între doua oferte care au acelasi pret, puteti opta pentru oferta care contine în proportie mai mare de 50% produse a caror origine - determinata conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 din 12 octombrie 1992, cu modificările ulterioare - este din state membre ale Uniunii Europene sau din tari terte cu care Comunitatea Europeana a incheiat acorduri bilaterale sau multilaterale prin care se asigura un acces comparabil întreprinderilor din statele membre pe pieţele tarilor respective, în detrimentul unei oferte care contine în proportie de mai puţin de 50% astfel de produse. Recomandare: Dacă la procedura de licitaţie deschisa se depune o singura oferta corespunzătoare, atunci autoritatea contractantă este indreptatita sa atribuie contractul ofertantului respectiv numai dacă preţul reprezinta răspunsul pieţei. Recomandare: Dacă la procedura de cerere de oferte a carei publicitate a fost realizata numai prin SEAP se depune o singura oferta corespunzătoare, atunci autoritatea contractantă este indreptatita sa atribuie contractul ofertantului respectiv numai dacă preţul reprezinta răspunsul pieţei.
  102. Anularea procedurii de achiziţie publică, dacă este cazul Procedura de atribuire a contractului se anulează atunci când: > nu a fost posibila asigurarea unui nivel satisfacator al concurentei; > au fost depuse numai oferte inacceptabile, neconforme sau necorespunzatoare; > au fost depuse oferte care, desi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorita modului neuniform de abordare a solutiilor tehnice şi/sau financiare; > abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibila incheierea contractului. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Notă: Procedura de atribuire se considera afectată în cazul în care se │ │indeplinesc, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: │ │ > în cadrul documentatiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a │ │procedurii de atribuire se constata erori sau omisiuni care au ca efect │ │incalcarea principiilor prevăzute de ordonanţa; │ │ > autoritatea contractantă se afla în imposibilitate de a adopta măsuri │ │corective fără ca acestea sa conduca, la randul lor, la incalcarea │ │principiilor prevăzute de ordonanţa. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
  103. Elaborarea raportului privind procedura de atribuire Raportul procedurii de atribuire trebuie să cuprindă: > denumirea şi sediul autorităţii contractante; > obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru sau sistemului de achizitie dinamic; > dacă este cazul, denumirea/numele candidaţilor participanti la procedura; > dacă este cazul, denumirea/numele candidaţilor selectati şi neselectati, precum şi motivele care au stat la baza selectării sau neselectarii respectivilor candidati; > denumirea/numele ofertanţilor participanti la procedura; > denumirea/numele ofertanţilor respinsi şi motivele care au stat la baza acestei decizii; > dacă este cazul, motivele concrete pentru care una sau mai multe dintre oferte au fost respinse ca urmare a considerarii preturilor prezentate ca fiind neobisnuit de scazute; > denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/caror oferta a fost declarata castigatoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii; > în cazul ofertantului/ofertanţilor castigator/castigatori, partea din contract pe care acesta/acestia au declarat ca o subcontracteaza, împreună cu denumirea/numele subcontractantilor; > dacă este cazul, justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire. Modelul raportului procedurii de atribuire se regaseste în formularul nr. 15 "Raportul procedurii de atribuire". Modul de desfăşurare a fiecarei proceduri se regaseste în formularele nr. 16 A - G - "Pasi de urmat". ETAPA 5 Atribuirea contractului de achiziţie publică sau incheierea acordului-cadru
  104. Notificarea rezultatului Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa candidatii/ofertanţii despre deciziile referitoare la: - atribuirea contractului de achiziţie publică; - incheierea acordurilor-cadru; - admiterea într-un sistem de achizitie dinamic; - dacă este cazul, anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri. Ofertantul/ofertanţii castigator/castigatori sunt informati cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. Ofertanţii/candidatii care au fost respinsi sau a caror oferta nu a fost declarata castigatoare sunt informati asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmeaza: - fiecarui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; - pentru fiecare oferta respinsa, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere; - fiecarui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabila, conforma şi corespunzătoare, dar care nu a fost declarata castigatoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor castigatoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului caruia urmeaza sa i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmeaza să se incheie un acord-cadru. Modelul comunicarii acceptarii ofertei castigatoare se regaseste în formularul nr. 17A, iar modelul comunicarii rezultatului procedurii de atribuire este prezentat în formularul nr. 17B.
  105. Perioada de asteptare Contractul de achiziţie publică se semneaza după o perioadă de asteptare. Perioada de asteptare poate fi utilizata de persoanele care se considera lezate de un act al autorităţii contractante, în legătură cu procedura de achiziţie publică, pentru a-l contesta. În cazul contractelor a caror valoare este mai mare sau egala cu pragul prevăzut la art. 124 din ordonanţa, perioada de asteptare până la semnarea contractului este de 15 zile de la notificarea rezultatului. În cazul contractelor a caror valoare este mai mica decat pragul prevăzut la art. 124 din ordonanţa, perioada de asteptare până la semnarea contractului este de 7 zile de la notificarea rezultatului.
  106. Solutionarea contestatiilor > Situaţie premisa: orice act al autorităţii contractante care încalcă dispozitiile legale în materia achizitiilor publice poate conduce la aparitia litigiilor. > Este act al autorităţii contractante: - orice act administrativ; - lipsa emiterii unui act administrativ sau al oricărui alt act, refuzul de a-l emite; - orice alt act în afara celor de mai sus, care produce sau poate produce efecte juridice. > Subiectul activ - persoana care se considera vatamata într-un drept al său ori într-un interes legitim - poate fi orice persoană care indeplineste, în mod cumulativ, urmatoarele condiţii: - are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică pentru a cărui atribuire se aplică prevederile ordonantei; - a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu, ca o consecinţa a unui act al autorităţii contractante, de natura sa produca efecte juridice. > Optiunile de valorificare a dreptului sau interesului legitim afectat sunt: -> calea administrativ-jurisdictionala prin adresare Consiliului, în condiţiile ordonantei; sau -> în justiţie, în condiţiile legii contenciosului administrativ. > Obiectul contestaţiei consta în pretentia concreta dedusa judecatii şi poate fi, după caz: - anularea actului; - obligarea autorităţii contractante de a emite un act; - obligarea autorităţii contractante de a lua orice alte măsuri necesare pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire. > Competenţa de solutionare a contestatiilor este data de opţiunea părţii vatamate: - fie Consiliului; - fie instanţei de judecată. > Consiliul este competent: - sa solutioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de incheierea contractului; - să se pronunte asupra legalităţii procedurilor şi operaţiunilor desfăşurate în atribuirea unui contract de achiziţie publică; - sa emita opinie asupra litigiului dedus judecatii, dacă instanţa de judecată solicita acest lucru. > Instanţa de judecată are competenţa exclusiva în solutionarea: - litigiilor privind acordarea de despăgubiri; - litigiilor aparute după incheierea contractului de achiziţie publică. > Procedura de solutionare a contestatiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor: - legalităţii; - celeritatii; - contradictorialitatii; - dreptului la aparare. Contestaţia > Contestaţia se formuleaza în scris de către partea care se considera vatamata. > Participantii în cadrul aceleiasi proceduri de atribuire se pot asocia la contestaţie printr-o cerere proprie care trebuie să conţină toate elementele prevăzute pentru contestaţie. > Contestaţia trebuie să conţină urmatoarele elemente: - numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezinta şi în ce calitate; - denumirea şi sediul autorităţii contractante; - denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicata; - obiectul contestaţiei; - motivarea în fapt şi în drept a cererii; - mijloacele de proba pe care se sprijina contestaţia, în măsura în care este posibil; - semnatura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice. Modelul contestaţiei este prevăzut în formularele nr. 18 A şi B "Contestaţie" > Contestaţiei i se va atasa copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum şi copii după alte inscrisuri, dacă acestea sunt disponibile. > O copie a contestaţiei şi a inscrisurilor atasate, dacă acestea sunt disponibile, va fi transmisa de către contestator autorităţii contractante. > Participantii la procedura de atribuire trebuie să fie instiintati de către autoritatea contractantă, în termen de 5 zile de la primirea notificarii privind contestaţia. > Contestaţia poate fi depusa în toate fazele procedurii de atribuire şi împotriva oricărui act al autorităţii contractante, în termenul de depunere prevăzut de ordonanţa. > Termenul de depunere a contestaţiei se calculeaza de la data luării la cunoştinţa de către contestator despre un act al autorităţii contractante pe care acesta îl considera nelegal. > Termenul de depunere al contestaţiei este de cel mult: - 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a contractului este mai mare decat: - 40.000 euro pentru contractul de furnizare şi contractul de servicii; - 250.000 euro pentru contractul de lucrari; - 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a contractului este egala sau mai mica decat: - 40.000 euro pentru contractul de furnizare şi contractul de servicii; - 250.000 euro pentru contractul de lucrari. > Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite atât Consiliului, cat şi contestatorului punctul sau de vedere asupra contestaţiei, în termen de 5 zile de la primirea notificarii privind contestaţia. > Consiliul, ca urmare a unei contestatii, poate solicita autorităţii contractante sa comunice, în termen de 5 zile, toate documentele aflate în dosarul achizitiei publice. > Autoritatea contractantă trebuie să efectueze toate demersurile pentru a aduce la indeplinire măsura impusa de Consiliu, sub sancţiunea unei amenzi, pe fiecare zi de intarziere, ce consta în 20% din salariul minim lunar pe economie, aplicata conducătorului acesteia. > În solutionarea cauzei, Consiliul poate: - cere lamuriri părţilor; - administra probe; - solicita orice date necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de la alte persoane fizice sau juridice. > Procedura în faţa Consiliului este scrisa. > Părţile pot fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de solutionare a contestaţiei. > Părţile pot fi reprezentate de avocati. > Părţile

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.