NORMĂ din 26 mai 2010 (*actualizată*)
Pe scurt
Această normă stabilește condițiile și procedura pentru ca laboratoarele care testează produse și desfășoară activități sub control sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor să obțină autorizația de funcționare.
Ce reglementează
- Condițiile generale și specifice pe care trebuie să le îndeplinească laboratoarele pentru a funcționa.
- Procedura de autorizare a acestor laboratoare.
- Definițiile termenilor specifici domeniului sanitar-veterinar și siguranței alimentelor.
- Categoriile de laboratoare care necesită autorizare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor.
Cui îi privește
- Laboratoarele care efectuează activități de testare a produselor și activități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
- Unitățile care colectează, produc, prelucrează, depozitează, transportă, distribuie, comercializează, importă, exportă sau valorifică produse de origine animală sau nonanimală, precum și alte unități conexe.
Puncte cheie
- Funcționarea laboratoarelor este condiționată de autorizarea acestora de către autoritatea competentă.
- Autoritatea competentă poate fi Direcția de coordonare tehnică a institutelor de referință, LSVSA, farmacovigilență și nutriție animală din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (la nivel central) sau direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene (la nivel teritorial).
- Norma nu se aplică laboratoarelor de control din structura unităților de fabricație a produselor medicinale veterinare, care se autorizează odată cu acestea.
- Autorizația de funcționare este documentul emis de autoritatea competentă care atestă îndeplinirea condițiilor de funcționare.
Textul legii
NORMĂ din 26 mai 2010 (*actualizată*) sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor (actualizată până la data de 3 aprilie 2013*) -------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 3 aprilie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDINUL nr. 124 din 18 octombrie 2010; ORDINUL nr. 91 din 15 noiembrie 2011; ORDINUL nr. 33 din 19 aprilie 2012; ORDINUL nr. 32 din 22 martie 2013. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor stabileşte condiţiile generale şi specifice pe care trebuie să le îndeplinească laboratoarele în care se desfăşoară activităţi de testare a produselor şi activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a acestor laboratoare. Articolul 2 În sensul prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
- a)activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor - activităţile desfăşurate în: ... (
- i)unităţi care colectează, produc, prelucrează, procesează, depozitează, transportă, distribuie, intermediază, comercializează, importă, exportă sau valorifică produse şi subproduse de origine animală sau nonanimală; (îi) unităţi de creştere, de producţie şi de reproducţie a animalelor, a albinelor şi a viermilor de mătase, precum şi cele de colectare şi carantinare a animalelor; (iii) unităţi care testează produse medicinale veterinare şi alte produse de uz veterinar pentru controlul oficial; (
- iv)unităţi care produc, testează, depozitează, distribuie şi comercializează furaje sau materii prime furajere; (
- v)unităţi care colectează, transportă, procesează sau depozitează şi gestionează deşeuri de origine animală; (
- vi)unităţi care asigură asistenţă sanitar-veterinară; (vii) unităţi de învăţământ medical veterinar; (viii) unităţi de cercetare medical-veterinară sau alte unităţi de profil în care se utilizează animale sau produse supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; (
- ix)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
- b)autorizare de funcţionare a laboratoarelor de testare şi analize tehnice în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor - parcurgerea etapelor procedurale, conform prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au drept scop obţinerea autorizaţiei de funcţionare a laboratoarelor de testare şi analize tehnice în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- c)autorizaţie de funcţionare a laboratoarelor de testare şi analize tehnice în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor - documentul emis de autoritatea competentă care atestă că sunt îndeplinite condiţiile generale şi specifice de funcţionare prevăzute în prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- d)autoritate competentă - Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, la nivel central, şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la nivel teritorial; ...
- e)domeniu de activitate a laboratoarelor - aria de investigaţii pentru care sunt specializate anumite laboratoare în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Acestea sunt: sănătatea şi bunăstarea animalelor, siguranţa alimentelor şi produse medicinale veterinare şi alte produse de uz veterinar; ...
- f)laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor judeţean - structură organizatorică şi funcţională din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, compusă din laboratoarele analitice pe domenii/profiluri de activitate; ...
- g)alte laboratoare în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor - structuri organizatorice şi funcţionale din cadrul laboratoarelor prevăzute la art. 3 alin.
- h)profil de activitate - activitatea de bază din cadrul unui laborator supus autorizării; ...
- i)activităţi din cadrul laboratoarelor supuse autorizării - activităţile care se desfăşoară în cadrul laboratoarelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de stat sau private, supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- j)buletin de analiză - documentul oficial emis de un laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor autorizat conform prezentei norme sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care conţine rezultatul unor analize efectuate pe una sau mai multe probe, privind siguranţa acestora, prin utilizarea de metode validate/standardizate/ acreditate; ...
- k)comisie de evaluare - grup de specialişti desemnaţi pe profiluri de activitate de autoritatea competentă să realizeze evaluarea unui laborator care solicită autorizarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- l)condiţii de evaluare - condiţiile generale şi specifice de funcţionare prevăzute în prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în baza cărora se realizează evaluarea în vederea autorizării laboratoarelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- m)procedura de evaluare - etapele de derulare a evaluării; ...
- n)evaluare - aprecierea făcută de grupul de specialişti desemnaţi pe profiluri de activitate, constituiţi în comisia de evaluare, cu privire la îndeplinirea condiţiilor generale şi specifice de funcţionare de către laboratoarele care solicită autorizarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- o)produs de origine animală - produs alimentar de origine animală, inclusiv mierea şi sângele, moluştele bivalve, echinodermele, tunicatele şi gasteropodele vii destinate consumului uman şi alte specii de animale vii destinate preparării pentru a fi furnizate consumatorului final; ...
- p)produs de origine nonanimală - produs alimentar de origine nonanimală - vegetal şi produs vegetal: legume, inclusiv cartofi şi sfeclă de zahăr, fructe proaspete sau conservate, seminţe de leguminoase, oleaginoase, seminţe pentru băuturi şi dulciuri, cereale boabe, produse din cereale, condimente, alimente procesate, altele decât cele de origine animală, grăsimile şi uleiurile de origine vegetală, băuturi alcoolice şi nonalcoolice, guma de mestecat şi orice altă substanţă, inclusiv apa, încorporate intenţionat în alimente în timpul producerii, pregătirii sau tratării acestora, suplimentele nutritive; ...
- q)produse destinate hranei pentru animale - orice substanţă sau produs, inclusiv aditivi, indiferent dacă sunt prelucrate, parţial prelucrate sau neprelucrate, destinate hranei pentru animale; ...
- r)produs medicinal veterinar - orice substanţă sau combinaţie de substanţe destinate tratării ori prevenirii bolilor la animale sau orice substanţă ori combinaţie de substanţe care poate fi utilizată sau administrată la animale pentru restabilirea, corectarea ori modificarea funcţiilor fiziologice, prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, sau pentru a stabili un diagnostic medical; ...
- s)spaţiu pentru contraprobe - spaţiu pentru păstrarea probelor în condiţii de mediu care să evite deprecierea lor sub orice formă, în vederea efectuării unor eventuale retestări, ce poate fi reprezentat de încăperi/camere, frigidere sau congelatoare, după caz; ...
- t)alte produse veterinare - orice produs care nu se încadrează la produsele medicinale veterinare, cum ar fi suplimente vitaminice, minerale, vitamino-minerale, produse cosmetice etc.; ... ţ) laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor privat - este laboratorul în care se desfăşoară activităţi de testare şi analize tehnice supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, organizat în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor private; ...
- u)laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor autorizat - laboratorul în care se desfăşoară activităţi de testare şi analize tehnice supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care îndeplineşte condiţiile generale şi specifice prevăzute de prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi care a obţinut autorizaţia de funcţionare; ...
- v)laborator sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor oficial - laboratorul desemnat de autoritatea competentă în conformitate cu art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, cu modificările şi completările ulterioare; ...
- w)personalul auxiliar - personalul cu studii medii şi pregătire profesională atestate prin diplomă şi instruire în domeniul veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. ... Capitolul II Categoriile de laboratoare supuse autorizării sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor Articolul 3
- a)laboratoarele naţionale de referinţă aprobate prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; ...
- b)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, altele decât laboratoarele naţionale de referinţă din cadrul institutelor veterinare; ...
- c)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti; ...
- d)laboratoarele organizate în cadrul unităţilor de învăţământ medical veterinar superior de stat, în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- e)laboratoarele organizate în cadrul institutelor de cercetare de stat în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- f)laboratoarele organizate în cadrul unor ministere sau a unor instituţii ale administraţiei publice centrale, în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- g)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor organizate în cadrul unităţilor de procesare, cunoscute sub denumirea de laboratoare uzinale în care se desfăşoară activităţi sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- h)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor private cu personalitate juridică, organizate ca structură proprie, în care se desfăşoară activităţi sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- i)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor organizate în cadrul unităţilor de învăţământ medical veterinar superior privat, în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- j)laboratoarele organizate în cadrul institutelor de cercetare private în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ...
- k)laboratoarele organizate în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor profesionale din sectorul agro-alimentar. ...
- f)şi h)-
- j)este Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. ...
- g)şi
- k)este direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din raza teritorială a unităţii care solicită autorizarea. ... Capitolul III Documentaţia necesară autorizării sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor Articolul 5
- a)cererea de autorizare conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în original; ...
- b)lista echipamentelor din dotare; ...
- c)memoriul tehnic justificativ, în original; acesta trebuie să conţină partea introductivă, prezentarea condiţiilor generale, prezentarea condiţiilor specifice de funcţionare pentru fiecare laborator în parte, lista matricilor, lista metodelor de analiză care sunt utilizate în cadrul laboratorului; ...
- d)copia documentului privind dovada verificării periodice a echipamentelor şi a aparaturii efectuate de unităţi speciale acreditate; ...
- e)copia contractului cu firme specializate în ridicarea şi prelucrarea deşeurilor; ...
- f)copia schiţei laboratorului, inclusiv detalierea fluxurilor analitice; ...
- g)copia certificatului de înregistrare fiscală; ...
- h)copia certificatului unic de înregistrare şi a certificatului constatator emise de oficiul registrului comerţului în cazul societăţilor comerciale; ...
- i)copia hotărârii judecătoreşti de constituire, a certificatului de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi a statutului în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor profesionale din sectorul agroalimentar; ...
- j)copia planului de amplasare a laboratorului în cadrul unităţii; ...
- k)dovada achitării tarifului de evaluare, prevăzut în anexa nr. 2; ...
- l)copia actului de deţinere/închiriere a spaţiului; ...
- m)copia autorizaţiei de mediu a unităţii/laboratorului; ...
- n)copia autorizaţiei de securitate la incendii a unităţii/laboratorului. ...
- a)şi
- b)se realizează de o comisie de evaluare compusă din reprezentanţi ai Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală, precum şi în funcţie de domeniul de activitate, reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; ...
- b)evaluarea laboratoarelor menţionate la art. 3 alin.
- f)şi h)-
- j)se realizează de o comisie de evaluare compusă din reprezentanţi ai Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi personal de specialitate din cadrul institutelor veterinare/laboratoarelor de referinţă; ...
- c)evaluarea laboratoarelor menţionate la art. 3 alin.
- g)şi
- k)se realizează de o comisie de evaluare compusă din reprezentanţi ai laboratoarelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ... Articolul 8
- a)condiţii de amplasare; ...
- b)condiţii privind construcţia; ...
- c)condiţii privind utilităţile. ... Articolul 10
- a)spaţiul să fie adecvat pentru desfăşurarea activităţilor specifice profilului sau laboratorului în vederea respectării fluxului probelor; ...
- b)să asigure condiţiile pentru aplicarea măsurilor de igienizare şi realizare a regimului termic; ...
- c)să fie construit din materiale de construcţie netoxice, impermeabile, netede, rezistente la uzură şi coroziune şi care să poată fi curăţate uşor; ...
- d)pavimentele, pereţii interiori, tavanele din spaţiile de lucru, uşile şi ferestrele să fie construite din materiale netoxice, impermeabile, netede, rezistente la agenţi fizici, chimici şi biologici, care să permită igienizarea uşoară şi eficientă a acestora, precum şi protecţia termică şi fonică. Tavanele din spaţiile de lucru să fie situate la o înălţime corespunzătoare, adecvată specificului activităţii; ...
- e)instalaţiile electrice să respecte reglementările în vigoare; ...
- f)corpurile de iluminat să fie amplasate astfel încât să asigure iluminatul adecvat, specific activităţii; ...
- g)acoperişul să fie construit din materiale rezistente şi impermeabile, acolo unde este cazul; ...
- h)ventilaţia să fie corespunzătoare în toate spaţiile de lucru şi administrative şi să fie asigurată prin mijloace adecvate, prin sisteme generale şi/sau autonome de climatizare; fac excepţie spaţiile speciale în care se realizează activităţi ce necesită presiune negativă sau alte mijloace de biosecuritate. ... Articolul 12
- a)să fie aprovizionate cu apă potabilă în cantităţi suficiente pentru necesităţile pe flux şi pentru procesul de igienizare; ...
- b)apa potabilă să provină fie din reţeaua de aprovizionare a localităţii/oraşului, fie din sursă proprie; ...
- c)apa potabilă să fie distribuită în toată reţeaua sub presiune adecvată şi continuă; ...
- d)apa caldă să fie furnizată dintr-o instalaţie centrală pentru încălzirea şi distribuirea apei calde sau de la instalaţii proprii; ...
- e)tratarea apelor uzate, înainte de deversare în canalizarea publică, să se realizeze conform legislaţiei privind protecţia mediului; ...
- f)să fie alimentate cu energie electrică adecvată aparaturii utilizate în cadrul laboratoarelor; ...
- g)materialul patologic şi deşeurile rezultate în urma activităţilor din laborator să fie inactivate prin mijloace adecvate şi preluate de o unitate specializată pentru denaturare; ...
- h)reţeaua de canalizare a laboratorului să fie racordată la reţeaua de canalizare a localităţii/oraşului; ...
- i)apele uzate provenite din laborator să fie tratate specific pentru a se preveni diseminarea oricărui factor de risc, după caz; ...
- j)spaţiile de lucru din laboratoare în care se realizează activităţi de necropsie să fie prevăzute cu guri de canal în funcţie de suprafaţa acestora şi sifon de preluare a apei; ...
- k)panta de înclinare a pavimentului să asigure scurgerea şi drenarea corespunzătoare a lichidelor de igienizare, după caz; ...
- l)de-a lungul părţii externe a sistemului de canalizare să fie amplasate guri de vizitare pentru curăţenia curentă sau pentru deblocare în caz de accidente, astfel încât să nu constituie un pericol de contaminare pentru spaţiile de lucru sau pentru zonele învecinate; ...
- m)incinta instituţiei/unităţii să fie dotată cu alei betonate sau asfaltate şi prevăzută cu sistem de canalizare corespunzător; ...
- n)laboratorul să fie dotat cu instalaţii pentru asigurarea parametrilor de microclimat în spaţiile de lucru, după cum urmează: ... 1. instalaţii de captare şi evacuare a unor factori nocivi din spaţiile de lucru, acolo unde este cazul; 2. instalaţii pentru menţinerea parametrilor de temperatură şi umiditate în spaţiile de lucru sau în cele în care este amplasată aparatura de lucru, în funcţie de aparatura şi metoda utilizată, acolo unde este cazul;
- o)vestiarele/dulapurile-vestiar să fie în număr suficient în funcţie de numărul de personal care lucrează în laborator, iar, după caz, dotate cu instalaţie de apă rece şi caldă, toalete şi duşuri, astfel: ... 1. pentru laboratoarele în care activitatea se desfăşoară într-un singur amplasament este suficient doar un vestiar; 2. pentru laboratoarele în care activitatea se desfăşoară în mai multe amplasamente este necesar să fie vestiar în fiecare amplasament;
- p)să existe sistematizare pe orizontală a incintei instituţiei/unităţii pentru a asigura preluarea apei meteorice şi a racordului acesteia la sistemul de tratare a apei uzate înainte de deversarea în canalizarea publică. ...
- a)spaţiile de lucru şi anexe; ...
- b)dotarea cu aparatură şi instrumentar; ...
- c)personalul încadrat; ...
- d)documente şi înregistrări. ... Articolul 15 Laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii privind spaţiile de lucru şi anexele acestora:
- a)spaţiile de lucru să fie suficiente, astfel încât să se evite intersecţiile de flux analitic al probelor şi a activităţilor desfăşurate, în funcţie de specificul laboratorului; ...
- b)spaţiile administrative pentru laboratoarele în care se desfăşoară activităţi cu risc biologic să fie clar delimitate de spaţiile în care se desfăşoară activităţi specifice de laborator, accesul în spaţiile de lucru să fie separat, iar persoanele neautorizate să nu aibă acces; ...
- c)spaţiile de lucru să fie uşor igienizabile; ...
- d)spaţiul în care se efectuează analizele de laborator, pentru orice domeniu de activitate specificat în prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să aibă în vedere, după caz, protecţia împotriva condiţiilor excesive, cum ar fi: temperatura, umiditatea, vibraţiile, perturbaţiile sau interferenţele electromagnetice, şi trebuie întreţinut corespunzător, pentru a limita orice risc; ...
- e)spaţiul de lucru să fie dotat cu echipamente şi surse de energie necesare pentru efectuarea analizelor, precum şi cu aparatură pentru monitorizarea parametrilor de mediu ambiant; ...
- f)accesul în zona unde se efectuează analize de laborator să fie controlat în ceea ce priveşte intrarea persoanelor neautorizate; ...
- g)să dispună de spaţiu destinat recepţionării probelor, evidenţei probelor, documentării, elaborării şi redactării buletinelor de analiză; ...
- h)să dispună de spaţiu pentru spălarea sticlăriei, spălarea şi recondiţionarea echipamentului de lucru, pregătirea materialelor sterile, acolo unde este necesar; ...
- i)în funcţie de specificul activităţii, să dispună de spaţiu corespunzător pentru păstrarea contraprobelor; ...
- j)să dispună de spaţiu corespunzător pentru păstrarea mediilor de cultură, reactivilor, seturilor pentru activitatea de laborator şi materialelor specifice, consumabile de laborator, conforme; ...
- k)să dispună de spaţiu corespunzător pentru păstrarea mediilor de cultură, reactivilor, seturilor pentru activitatea de laborator şi materialelor specifice, consumabile de laborator, neconforme; ...
- l)să dispună de spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor biologice; ...
- m)să dispună de spaţiu pentru cazarea animalelor de laborator, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind bunăstarea animalelor. ... Articolul 16 Laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii privind dotarea:
- a)să dispună de mobilier de laborator în funcţie de specificul activităţilor autorizate care se desfăşoară în acestea; ...
- b)să dispună de aparatură specifică, corelată cu specificul activităţilor ce urmează să fie autorizate şi care se desfăşoară în aceste laboratoare; ...
- c)să fie prevăzute cu facilităţi de comunicare adecvate; ...
- d)să dispună de proceduri prin care să se asigure confidenţialitatea probelor şi a rezultatelor analizelor, pe întreg procesul analitic; ...
- e)laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cu profil de microbiologie, care deţin tulpini de referinţă cu risc major pentru sănătatea publică şi sănătatea animalelor, să dispună de spaţii special amenajate pentru păstrarea acestora, iar accesul în aceste spaţii să fie controlat de o persoană instruită în acest sens. ... Articolul 17 Laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii privind personalul:
- a)activităţile să fie gestionate de personal calificat pe profil în funcţie de specificul activităţii ce urmează să fie autorizată şi care se desfăşoară în laborator; ...
- b)personalul de specialitate şi personalul auxiliar, în funcţie de profil, să facă dovada unor cunoştinţe corelate cu profilul activităţii, atestate prin adeverinţe/certificate sau alte documente care certifică instruirea de specialitate pentru profilul respectiv. ... Articolul 18
- a)şef de laborator şi/sau specialist cu studii superioare în domeniu, instruit pentru profilul respectiv; ...
- b)personal tehnic cu studii medii; ...
- c)personal auxiliar. ...
- a)registrul de primire a probelor, conform modelului utilizat în cadrul institutelor de referinţă; ...
- b)caietul sau fişele de lucru; ...
- c)fişe de evidenţă/preparare/utilizare a reactivilor, etaloanelor, mediilor de cultură etc.; ...
- d)fişe privind utilizarea şi mentenanţa aparaturii; ...
- e)fişe privind monitorizarea temperaturii şi umidităţii, unde este cazul; ...
- f)procese-verbale de recoltare a probelor pentru analiză şi buletine de analiză emise conform modelelor utilizate în cadrul institutelor de referinţă; ...
- g)fişe privind gestionarea deşeurilor periculoase; ...
- h)arhivă. ...
- a)laborator de analize paraclinice, cu următoarele profiluri: ... (
- i)biochimie; (îi) hematologie;
- b)laborator de analize serologice, cu următoarele profiluri: ... (
- i)serologie viroze; (îi) serologie bacterioze; (iii) serologie parazitoze;
- c)laborator de morfopatologie, cu următoarele profiluri: ... (
- i)anatomopatologie; (îi) histopatologie; (iii) medicină veterinară legală;
- d)laborator de virusologie; ...
- e)laborator de bacteriologie; ...
- f)laborator de parazitologie; ...
- g)laborator de biotehnologii de reproducţie; ...
- h)laborator de patologia reproducţiei; ...
- i)laborator de igienă şi bunăstarea animalelor, cu următoarele profiluri: ... (
- i)analize apă; (îi) analize aer; (iii) analize sol; (
- iv)testare decontaminare microbiologică;
- j)laborator de epidemiologie; ...
- k)laborator de patologia animalelor acvatice; ...
- l)laborator de patologia insectelor utile; ...
- m)laborator de micologie, cu următoarele profiluri: ... (
- i)micologie; (îi) micotoxicologie;
- n)laborator de toxicologie; ...
- o)laborator de biologie moleculară şi analiză genetică. ... Articolul 22 Comisia de evaluare verifică respectarea condiţiilor generale şi specifice de funcţionare a următoarelor laboratoare din domeniul siguranţei alimentelor:
- a)laborator de microbiologia alimentelor, hranei pentru animale şi apei, cu următoarele profiluri: ... (
- i)microbiologia produselor şi subproduselor animaliere şi de origine animală; (îi) microbiologia produselor de origine nonanimală; (iii) microbiologia hranei pentru animale; (
- iv)microbiologia apei;
- b)laborator de analize fizico-chimice ale alimentelor, hranei pentru animale şi apei, cu următoarele profiluri: ... (
- i)analize fizico-chimice ale produselor şi subproduselor animaliere şi de origine animală; (îi) analize fizico-chimice ale produselor de origine nonanimală; (iii) analize fizico-chimice ale hranei pentru animale; (
- iv)analize fizico-chimice ale apei;
- c)laborator de analize pentru măsurarea radioactivităţii şi determinarea tratării cu radiaţii ionizante, cu următoarele profiluri: ... (
- i)determinarea contaminării radioactive a produselor alimentare, furajelor şi apei; (îi) detecţia tratamentului cu radiaţii ionizante;
- d)laborator de micologie, cu următoarele profiluri: ... (
- i)micologie; (îi) micotoxicologie;
- e)laborator de toxicologie; ...
- f)laborator de biologie moleculară şi analiză genetică; ...
- g)laborator pentru controlul reziduurilor, cu următoarele profiluri: ... (
- i)control reziduuri de la animale vii; (îi) control reziduuri de la produse animaliere şi de origine animală; (iii) control reziduuri de la produse de origine nonanimală; (
- iv)control reziduuri din hrana pentru animale; (
- v)control reziduuri din apă;
- h)laborator de parazitologie, cu profilul parazitologia alimentelor şi a hranei pentru animale. ... Articolul 23 Comisia de evaluare verifică respectarea condiţiilor generale şi specifice de funcţionare a următoarelor laboratoare din domeniul produselor medicinale veterinare şi al altor produse de uz veterinar:
- a)laborator pentru control fizico-chimic, cu următoarele profiluri: ... (
- i)control produse medicinale veterinare; (îi) control biocide; (iii) control furaje medicamentate, furaje complementare şi furaje destinate scopurilor nutriţionale speciale; (
- iv)control aditivi şi preamestecuri de aditivi furajeri; (
- v)control alte produse veterinare;
- b)laborator pentru controlul microbiologic, cu următoarele profiluri: ... (
- i)control produse medicinale farmaceutice; (îi) control aditivi furajeri; (iii) control biocide; (
- iv)control produse medicinale imunologice; (
- v)control alte produse veterinare;
- c)laborator pentru controlul biotoxicităţii, cu următoarele profiluri: ... (
- i)control produse medicinale veterinare; (îi) control biocide;
- d)laborator pentru controlul seturilor folosite în activitatea de laborator; ...
- e)laborator pentru controlul antigenelor şi produselor revelatoare; ...
- f)laborator de studii ale reziduurilor, cu următoarele profiluri: ... (
- i)reziduuri de sulfamide; (îi) reziduuri de antibiotice; (iii) reziduuri de substanţe antiparazitare; (
- iv)reziduuri de substanţe care acţionează asupra sistemului nervos; (
- v)reziduuri de hormoni; (
- vi)reziduuri în produse medicinale veterinare imunologice;
- g)laborator de studii de biodisponibilitate şi/sau bioechivalenţă: ... (
- i)laborator de studii de farmacodinamie şi/sau farmacocinetică; (îi) laborator de studii paraclinice; (iii) laborator de studii clinice. Articolul 24
- a)să aibă un spaţiu pentru analize biochimice; ...
- b)să aibă un spaţiu pentru analize hematologice. ... Articolul 26 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 25 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 27 Laboratoarele de analize paraclinice, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul IX Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de analize serologice Articolul 28 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de analize serologice trebuie să deţină spaţii pentru analize specifice. Articolul 29 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 28 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 30 Laboratoarele de analize serologice, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul X Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de morfopatologie Articolul 31 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de morfopatologie trebuie să deţină:
- a)o sală de necropsie; ...
- b)spaţii de lucru specifice. ... Articolul 32 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 31 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 33 Laboratoarele care realizează teste pentru encefalopatia spongiformă transmisibilă trebuie să deţină, pe lângă instrumentarul şi aparatura prevăzute la art. 16 şi 32, echipamente şi aparatură specifice, precum şi metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. Articolul 34 Laboratoarele de morfopatologie, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XI Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de virusologie Articolul 35 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de virusologie trebuie să deţină:
- a)spaţiu destinat efectuării analizelor de laborator, spaţiu care să respecte condiţiile de biosecuritate pentru protecţia operatorilor şi mediului, de nivel 1, 2, 3; ...
- b)spaţiu pentru prelucrarea primară a probelor - pentru seruri poate fi comun, iar pentru probe suspecte de a fi contaminate cu germeni vii este necesar spaţiu separat; ...
- c)spaţiu de lucru pentru detecţie de anticorpi, antigene, cu nivel de biosecuritate 1, 2, dependent de încadrarea germenilor pentru care se fac investigaţii; ...
- d)spaţiu pentru izolare de virus - condiţii de biosecuritate de nivel 2; ...
- e)spaţiu pentru prepararea culturilor de celule şi a mediului de întreţinere - dacă este cazul; ...
- f)spaţiu pentru inactivarea materialului patologic. ... Articolul 36 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 35 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 37 Laboratoarele de virusologie trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de bacteriologie Articolul 38 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de bacteriologie trebuie să deţină:
- a)spaţiu de lucru pentru lucrări primare: însămânţări, frotiuri directe, mojarări, prelevări şi contraprobe; ...
- b)spaţiu de lucru pentru izolarea şi identificarea germenilor patogeni pentru om şi animale şi pentru sterilizarea deşeurilor biologice; ...
- c)spaţiu pentru pregătirea mediilor de cultură. ... Articolul 39 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 38 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 40 Laboratoarele de bacteriologie trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XIII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de parazitologie Articolul 41 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de parazitologie cu profil zooparazitologie trebuie să deţină:
- a)spaţiu destinat prelucrării primare a probelor; ...
- b)spaţiu pentru examen parazitologic. ... Articolul 42 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 41 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 43 Laboratoarele de parazitologie, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XIV Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de biotehnologii de reproducţie Articolul 44 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de biotehnologii de reproducţie trebuie să deţină:
- a)spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor analitice speciale; ...
- b)spaţiu pentru aparatura generatoare de disconfort acustic şi depozitarea containerelor cu azot lichid. ... Articolul 45 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 44 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 46 Laboratoarele de biotehnologii de reproducţie trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XV Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de patologia reproducţiei Articolul 47 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de patologia reproducţiei trebuie să deţină:
- a)spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor analitice speciale; ...
- b)spaţiu pentru aparatura generatoare de disconfort acustic şi depozitarea containerelor cu azot lichid. ... Articolul 48 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 47 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 49 Laboratoarele de patologia reproducţiei trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XVI Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de igienă şi bunăstarea animalelor Articolul 50 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de igienă şi bunăstarea animalelor, indiferent de profil, trebuie să deţină:
- a)spaţiu pentru prelucrarea primară a probelor; ...
- b)spaţiu de lucru, unde se va găsi şi aparatură. ... Articolul 51 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 50 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 52 Laboratoarele de igienă şi bunăstarea animalelor, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XVII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de epidemiologie Articolul 53 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de epidemiologie trebuie să deţină:
- a)cameră de lucru; ...
- b)cameră pentru depozitarea hărţilor epidemiologice, videotecă, bibliotecă. ... Articolul 54 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele de epidemiologie trebuie să deţină următoarele:
- a)aparatură video; ...
- b)bibliotecă; ...
- c)copiatoare; ...
- d)calculatoare; ...
- e)dulapuri pentru depozitarea materialelor; ...
- f)imprimante; ...
- g)videotecă. ... Articolul 55 Laboratoarele de epidemiologie trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XVIII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de patologia animalelor acvatice Articolul 56
- a)spaţii delimitate pentru efectuarea examenelor virusologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu pentru efectuarea examenului anatomopatologic, eşantionare; (îi) spaţiu pentru prelucrarea probelor pentru virusologie şi izolare de virus; (iii) spaţiu pentru prepararea culturilor de celule şi mediului de întreţinere, efectuarea testelor specifice; (
- iv)spaţiu pentru redactarea documentelor de laborator; (
- v)spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor cu risc infecţios;
- b)spaţii delimitate pentru efectuarea examenelor bacteriologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu pentru efectuarea examenului anatomopatologic, efectuarea de însămânţări primare, eşantionare; (îi) spaţiu pentru efectuarea examenului bacteriologic; (iii) spaţiu pentru preparare medii de cultură bacteriologice; (
- iv)spaţiu pentru redactarea documentelor de laborator; (
- v)spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor cu risc infecţios;
- c)spaţii delimitate pentru efectuarea examenelor parazitologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu pentru efectuarea examenului anatomopatologic şi parazitologic prin examen microscopic, eşantionare; (îi) spaţiu pentru redactarea documentelor de laborator.
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 58 Laboratoarele de patologia animalelor acvatice trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XIX Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de patologia insectelor utile Articolul 59
- a)spaţii pentru efectuarea examenelor bacteriologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu de lucru pentru prelucrarea primară a probelor, izolarea şi identificarea germenilor patogeni; (îi) spaţiu de lucru pentru examinarea microscopică şi redactarea documentelor de laborator; (iii) spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor biologice; (
- iv)spaţiu pentru pregătirea mediilor de cultură;
- b)spaţii pentru efectuarea analizelor micologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu de lucru pentru prelucrarea primară a probelor, izolarea şi identificarea fungilor patogeni; (îi) spaţiu de lucru pentru examinarea microscopică şi redactarea documentelor de laborator; (iii) spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor biologice; (
- iv)spaţiu pentru pregătirea mediilor de cultură;
- c)spaţii pentru efectuarea analizelor parazitologice, respectiv: ... (
- i)spaţiu de lucru pentru prelucrarea primară a probelor şi efectuarea analizelor de parazitologie; (îi) spaţiu de lucru pentru examinarea microscopică şi redactarea documentelor de laborator.
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 61 Laboratoarele de patologia insectelor utile trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XX Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de micologie Articolul 62
- a)spaţiu destinat prelucrării primare a probelor - pentru cadavre, secreţii, excreţii; acest spaţiu poate fi comun cu spaţiul pentru profilul bacteriologie; pentru furaje trebuie spaţiu separat sau acelaşi spaţiu, dar după sterilizarea spaţiului; ...
- b)spaţiu pentru examene micologice uzuale. ...
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 64 Laboratoarele de micologie, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXI Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de toxicologie Articolul 65 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de toxicologie pentru domeniile de activitate sănătate animală şi siguranţa alimentelor trebuie să deţină:
- a)cameră pentru prelucrarea primară a probelor; ...
- b)cameră pentru aparatură; ...
- c)spaţiu pentru depozitarea sticlăriei, reactivilor, substanţelor pentru uz curent şi materialelor de lucru. ... Articolul 66 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 65 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 67 Laboratoarele de toxicologie, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de biologie moleculară şi analiză genetică Articolul 68
- a)zonă destinată preparării amestecurilor de reacţie necesare testelor PCR - Polymerase Chain Reaction - reacţie de polimerizare în lanţ, denumit laborator pre-PCR sau cameră curată; ...
- b)zonă destinată extracţiei acizilor nucleici, denumit laborator de extracţie a acizilor nucleici; ...
- c)zonă destinată amplasării termociderelor şi a altor echipamente folosite în testele PCR, denumit laborator de amplificare; ...
- d)zonă destinată efectuării operaţiilor de electroforeză şi videodocumentare, denumit laborator de electroforeză şi videodocumentare, acolo unde este cazul; condiţiile de mai sus se referă strict la tehnicile PCR folosite în diagnosticul curent pentru astfel de activităţi care necesită spaţii de lucru şi dotări suplimentare. ...
- a)să se efectueze numai activităţile pentru care aceste zone au fost delimitate; ...
- b)comunicarea trebuie să se realizeze indirect; ...
- c)pereţii şi pardoseala trebuie să fie realizate din materiale care să poată fi uşor curăţate şi decontaminate, pentru respectarea cerinţelor de biosecuritate în cazul manipulării probelor de ADN şi ARN, pentru evitarea apariţiei riscului de contaminare încrucişată; ...
- d)conductele de ventilaţie a aerului condiţionat din spaţiile în care se lucrează teste de biologie moleculară trebuie să fie complet independente, cu eliminare directă în exterior. ...
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat; ...
- c)condiţiile de biosecuritate impuse de materialul supus analizei. ... Articolul 70 Laboratoarele de biologie moleculară şi analiză genetică, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii, după caz; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXIII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de microbiologia alimentelor, hranei pentru animale şi apei Articolul 71
- a)microbiologia produselor şi subproduselor animaliere şi de origine animală; ...
- b)microbiologia produselor de origine nonanimală; ...
- c)microbiologia hranei pentru animale; ...
- d)microbiologia apei utilizate în procesul tehnologic. ... Articolul 72 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de microbiologia alimentelor şi a hranei pentru animale trebuie să deţină:
- a)spaţiu pentru lucrări curente şi spaţiu pentru pregătirea mediilor de cultură; ...
- b)spaţiu pentru termostatare şi spaţiu pentru interpretarea rezultatelor. ... Articolul 73 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 71 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 74 Laboratoarele de microbiologia alimentelor, hranei pentru animale şi apei, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare în domeniu; ...
- b)cadre cu studii medii, după caz; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXIV Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de analize fizico-chimice ale alimentelor, hranei pentru animale şi apei Articolul 75 Laboratorul de analize fizico-chimice ale alimentelor, hranei pentru animale şi apei are următoarele profiluri:
- a)analize fizico-chimice ale produselor şi subproduselor animaliere şi de origine animală; ...
- b)analize fizico-chimice ale produselor de origine nonanimală; ...
- c)analize fizico-chimice ale hranei pentru animale; ...
- d)analize fizico-chimice ale apei utilizate în procesul tehnologic. ... Articolul 76 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de analize fizico-chimice ale alimentelor, hranei pentru animale şi apei trebuie să deţină şi un spaţiu pentru analize specifice. Articolul 77 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 76 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 78 Laboratoarele de analize fizico-chimice ale alimentelor, hranei pentru animale şi apei, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii, după caz; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXV Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de analize pentru măsurarea radioactivităţii şi determinarea tratării cu radiaţii ionizante din domeniul siguranţei alimentelor, hranei pentru animale şi apei Articolul 79 Laboratorul de analize pentru măsurarea radioactivităţii şi determinarea tratării cu radiaţii ionizante din domeniul siguranţei alimentelor, hranei pentru animale şi apei are următoarele profiluri: (
- i)determinarea contaminării radioactive a produselor alimentare, furajelor şi apei; (îi) detecţia tratamentului cu radiaţii ionizante. Articolul 80 Suplimentar condiţiilor privind spaţiul de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de analize pentru măsurarea radioactivităţii şi determinarea tratării cu radiaţii ionizante din domeniul siguranţei alimentelor, hranei pentru animale şi apei trebuie să deţină un spaţiu special destinat acestui profil de activitate. Articolul 81 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 80 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare în funcţie de:
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 82 Laboratoarele de analize pentru măsurarea radioactivităţii şi determinarea tratării cu radiaţii ionizante din domeniul siguranţei alimentelor, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu instruire de specialitate atestată pe bază de certificat de instruire şi, după caz, certificatul eliberat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare; ...
- b)cadre cu studii medii - pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXVI Condiţii specifice de funcţionare privind laboratoarele pentru controlul reziduurilor Articolul 83 Laboratorul control reziduuri are următoarele profiluri analitice:
- a)control reziduuri de la animale vii; ...
- b)control reziduuri de la produse animaliere şi de origine animală; ...
- c)control reziduuri de la produse de origine nonanimală; ...
- d)control reziduuri din hrana pentru animale; ...
- e)control reziduuri din apa utilizată în procesul tehnologic. ... Articolul 84
- a)animale vii; ...
- b)produse animaliere şi de origine animală; ...
- c)hrana pentru animale; ...
- d)apa utilizată în procesul tehnologic. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 85
- a)produse animaliere şi de origine animală; ...
- b)produse de origine nonanimală; ...
- c)hrana pentru animale; ...
- d)apa utilizată în procesul tehnologic. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 86
- a)produse animaliere şi de origine animală; ...
- b)produse de origine nonanimală; ...
- c)hrana pentru animale; ...
- d)apa utilizată în procesul tehnologic. ...
- a)cameră pentru cuptoare şi mineralizare umedă prevăzută cu nişă chimică - poate fi comună cu profilurile control reziduuri de pesticide şi analize fizico-chimice; ...
- b)cameră pentru analize metale grele, prelucrare şi echipamente. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 87
- a)produse animaliere şi de origine animală; ...
- b)produse de origine nonanimală; ...
- c)hrana pentru animale; ...
- d)apa utilizată în procesul tehnologic. ...
- a)spaţiu pentru examen micotoxicologic - ELISA; ...
- b)cameră pentru examen micotoxicologic - HPLC - High Performance Liquid Cromatography, dacă este cazul. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 88 Laboratoarele pentru controlul reziduurilor, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXVII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de parazitologie Articolul 89 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele de parazitologie cu profil parazitologia alimentelor şi a hranei pentru animale trebuie să deţină:
- a)spaţiu destinat prelucrării primare a probelor; ...
- b)spaţiu pentru examen parazitologic din alimente şi hrană pentru animale. ... Articolul 90 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 89 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - proba de investigat; ...
- b)metodologia aferentă determinărilor de efectuat. ... Articolul 91 Laboratoarele de parazitologie, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXVIII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele pentru control fizico-chimic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar Articolul 92 Laboratorul pentru control fizico-chimic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar are următoarele profiluri:
- a)control produse medicinale; ...
- b)control biocide; ...
- c)control furaje medicamentate, furaje complementare şi furaje destinate scopurilor nutriţionale speciale; ...
- d)control aditivi şi preamestecuri de aditivi furajeri; ...
- e)control alte produse veterinare. ... Articolul 93 Suplimentar condiţiilor privind spaţiile de lucru, prevăzute la art. 15, laboratoarele pentru controlul fizico-chimic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar trebuie să deţină spaţii pentru efectuarea analizelor fizico-chimice. Articolul 94 Suplimentar condiţiilor privind dotarea, prevăzute la art. 16, laboratoarele prevăzute la art. 92 trebuie să deţină aparatura şi instrumentarul necesare, în funcţie de:
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia, procedura stabilită de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 95 Laboratoarele pentru control fizico-chimic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXIX Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele pentru controlul microbiologic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar Articolul 96 Laboratorul pentru controlul microbiologic al produselor din domeniul produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar are următoarele profiluri:
- a)control produse medicinale farmaceutice; ...
- b)control aditivi furajeri; ...
- c)control biocide; ...
- d)control produse medicinale imunologice; ...
- e)control alte produse veterinare. ... Articolul 97
- a)spaţiu pentru lucrări curente şi pregătirea mediilor de cultură; ...
- b)spaţiu pentru întreţinerea şi controlul microorganismelor-test. ...
- c)spaţiu pentru termostatare şi interpretarea rezultatelor. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 99 Laboratoarele pentru controlul microbiologic al produselor medicinale veterinare, produselor biocide şi al altor produse de uz veterinar, indiferent de profil, trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXX Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele pentru controlul biotoxicităţii Articolul 100 Laboratorul pentru controlul biotoxicităţii are profil de control al produselor medicinale veterinare. Articolul 101
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ... Articolul 102 Laboratoarele pentru controlul biotoxicităţii trebuie să aibă încadrate următoarele categorii de personal:
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXXI Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele pentru controlul seturilor de diagnostic folosite în activitatea de laborator Articolul 103
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ...
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXXII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele pentru controlul antigenelor şi produselor revelatoare Articolul 104
- a)spaţiu destinat prelucrării primare a probelor; ...
- b)spaţiu de lucru pentru lucrări primare: însămânţări, frotiuri directe; ...
- c)spaţiu pentru teste serologice uzuale; ...
- d)spaţiu pentru examinare prin microscopie în câmp întunecat; ...
- e)spaţiu pentru sterilizarea deşeurilor biologice. ...
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ...
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXXIII Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de studii ale reziduurilor Articolul 105
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ...
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXXIV Condiţii specifice de funcţionare pentru laboratoarele de studii de biodisponibilitate şi/sau bioechivalenţă Articolul 106
- a)produsul - matricea de investigat; ...
- b)metodologia şi procedura stabilite de standardele naţionale şi internaţionale aferente determinărilor de efectuat. ...
- a)cadre cu studii superioare - şef de laborator/specialist cu pregătire corespunzătoare; ...
- b)cadre cu studii medii; acestea trebuie să aibă pregătire profesională atestată prin diplomă şi instruire în domeniu. ... Capitolul XXXV Autorizaţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Articolul 107
- h)şi
- k)raportează anual autorităţii competente pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea sinteza rezultatelor obţinute, în format electronic şi pe suport hârtie, şi situaţia analizelor efectuate pe domenii de activitate şi profiluri. Articolul 113 Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, au obligaţia de a transmite lunar Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală lista laboratoarelor autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de către acestea. Articolul 114 Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală centralizează şi actualizează lista laboratoarelor autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi face publică această listă pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Articolul 115 Orice modificări ulterioare de flux analitic datorită modificării profilului laboratorului se autorizează conform prevederilor prezentei norme sanitare veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. Articolul 116 Autorizaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor este valabilă atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile generale şi specifice de funcţionare prevăzute în prezenta normă sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. Capitolul XXXVIII Controale, măsuri şi sancţiuni Articolul 117
- a)desfăşurarea activităţilor în condiţii │ │ │ │ │corespunzătoare │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- b)delimitarea spaţiilor cu risc biologic │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- c)asigurarea fluxului │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- d)aparatură pentru monitorizarea parametrilor de │ │ │ │ │microclimat │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │2. condiţii privind dotarea: │ 35 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- a)cu mobilier de birou │ 7 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- b)cu aparatură şi instrumentar specific │ 13 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- c)facilităţi de comunicare (telefon, PC, opţional │ │ │ │ │fax şi scanner) │ 8 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- d)confidenţialitatea probelor │ 7 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │3. condiţii privind resursele umane │ 20 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- a)cadre cu studii superioare │ 13 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │ (
- i)şef de laborator şi/sau specialist/specialişti │ 8 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │ (îi) instruire în domeniu atestată │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- b)cadre cu studii medii şi personalul auxiliar*) │ 7 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │ (
- i)tehnicieni veterinari/asistenţi/laboranţi │ 3 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │ (îi) instruire de profil │ 4 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │4. testare interlaboratoare │ 5 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │5. documente │ 20 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- a)registru de primire a probelor │ 3 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- b)caiet sau fişe de lucru │ 3 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- c)fişe de evidenţă/preparare/utilizare a │ │ │ │ │reactivilor, etaloanelor, mediilor de cultură etc. │ 2 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- d)fişă privind utilizarea şi mentenanţa (pentru │ │ │ │ │fiecare aparat) │ 2 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- e)fişă privind monitorizarea temperaturii şi │ │ │ │ │umidităţii*) │ 2 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- f)evidenţa privind procesele-verbale de recoltare a │ │ │ │ │probelor pentru analiză şi buletinele de analiză şi │ │ │ │ │a rezultatelor analizelor pe suport de hârtie │ 3 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- g)fişă privind gestionarea deşeurilor periculoase │ 2 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼───────────────┤ │
- h)arhivă │ 3 │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────┴───────┴─────────┴───────────────┘ -------- *) Unde este cazul. Condiţiile minime de autorizare sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor sunt: I. condiţii generale - minimum 80 p.; II. condiţii specifice - minimum 90 p. ┌──────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Comisia de evaluare │ │ ........................ │ │ │ └──────────────────────────────────────────────┘ Data evaluării: ................ Anexa 4 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR │ │ Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, │ │ farmacovigilenţă şi nutriţie animală │ │ Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ................ │ │ │ │ REFERAT DE EVALUARE │ │ în vederea autorizării sanitar-veterinare şi pentru siguranţa │ │ alimentelor a laboratorului .................................. │ │ Nr. ........ data .............. │ │ │ │ Subsemnaţii, ..................................., constituiţi în comisia de │ │ evaluare, având în vedere documentaţia înregistrată la ..................... │ │ sub nr. ................. din data de ................ privind solicitarea │ │ evaluării în vederea emiterii autorizaţiei sanitar-veterinare şi pentru │ │ siguranţa alimentelor pentru laboratorul aparţinând instituţiei/unităţii │ │ ..................., cu sediul în ................, CUI ............., cod │ │ poştal ..........., telefon ..........., fax ..........., e-mail .........., │ │ reprezentată prin ........................................................., │ │ în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind │ │ organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, │ │ aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările│ │ şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii │ │ Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 48/2010 │ │ privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor │ │ privind autorizarea laboratoarelor supuse controlului sanitar-veterinar şi │ │ pentru siguranţa alimentelor, am verificat documentaţia şi am controlat │ │ instituţia/unitatea solicitantă în vederea îndeplinirii condiţiilor generale │ │ şi specifice de funcţionare pentru autorizarea sanitar-veterinară şi pentru │ │ siguranţa alimentelor. │ │ În urma evaluării, laboratorul a întrunit un punctaj de ........ . │ │ Laboratorul îndeplineşte cerinţele pentru autorizarea sanitar-veterinară şi│ │ pentru siguranţa alimentelor, pentru activităţile şi profilurile: ...........│ │ Laboratorul nu îndeplineşte cerinţele pentru autorizarea sanitar-veterinară │ │ şi pentru siguranţa alimentelor, pentru activităţile şi profilurile │ │ solicitate, din următoarele considerente: ................................ . │ │ │ │ Comisia de evaluare Reprezentantul legal al unităţii, │ │ .................... ............................... │ │ (semnătura şi ştampila oficială) │ │ │ │ Adresa ......................................................................│ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 5 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ │ │ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR │ │ Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, │ │ farmacovigilenţă şi nutriţie animală │ │ Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ................ │ │ │ │ AUTORIZAŢIE SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR │ │ Nr. ..... din ......... │ │ │ │ Directorul Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, │ │ LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală din cadrul Autorităţii Naţionale │ │ Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor/Directorul executiv al │ │ Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ........, având │ │ în vedere cererea şi documentaţia înregistrată la ......... nr. ............ │ │ din data de ................ ale solicitantului ..................., adresa │ │ .................................................................., │ │ în baza Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii │ │ sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi│ │ completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulteri- │ │ oare, a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi │ │ pentru Siguranţa Alimentelor nr. 48/2010 privind aprobarea Normei sanitare │ │ veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor│ │ supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, şi a │ │ referatului de evaluare nr. ............, întocmit de comisia de evaluare │ │ compusă din ......................................., în temeiul prevederilor │ │ legislaţiei menţionate în referatul de evaluare, │ │ │ │ EMITE: │ │ autorizaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor*) (fără │ │ drept de emitere buletine de analiză - valabil pentru laboratoarele de │ │ cercetare) pentru laboratorul (uzinal cu drept de emitere buletine de analiză│ │ pentru produsele proprii) ................, din localitatea ................,│ │ str. ........... nr. ................, sectorul/judeţul .................., │ │ codul ................., aparţinând ..............................., pentru │ │ următoarele activităţi şi profiluri**):.................... . │ │ Nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei auto- │ │ rizaţii, schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi ori profiluri │ │ atrage, după caz, suspendarea temporară sau interzicerea activităţii sanitar-│ │ veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi sancţionarea │ │ contravenţională potrivit legislaţiei în vigoare. │ │ │ │ ----------- │ │ *) Parantezele se elimină după caz. │ │ **) Se înscriu toate activităţile şi profilurile pentru care se acordă │ │ autorizaţia conform normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa │ │ alimentelor în vigoare. │ │ │ │ Director/Director executiv, │ │ ......................... │ │ (nume, prenume, semnătură şi ştampilă) │ │ │ │ Adresa ..................................................................... │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 6 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor REGISTRU de evidenţă a laboratoarelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor autorizate *Font 8* ┌────┬─────────────┬───────────┬────────┬─────────────┬────────────┬──────────┬───────────┬──────────┐ │Nr. │ Data │ │ Adresa │ Denumirea │ │ │ Nr./data │ │ │crt.│ depunerii/ │ Denumirea │sediului│laboratorului│ Adresa │Activităţi│autorizării│ │ │ │înregistrării│instituţiei│ social,│ conform │ punctului │ supuse │ sanitar- │Observaţii│ │ │cererii şi a │ │telefon,│ legislaţiei │ de lucru, │evaluării │veterinare │ │ │ │documentaţiei│ │ fax │ specifice │telefon, fax│ │ şi pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ siguranţa │ │ │ │ │ │ │ │ │ │alimentelor│ │ ├────┼─────────────┼───────────┼────────┼─────────────┼────────────┼──────────┼───────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────┼───────────┼────────┼─────────────┼────────────┼──────────┼───────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────────┴───────────┴────────┴─────────────┴────────────┴──────────┴───────────┴──────────┘ Anexa 7 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR │ │ DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR ............... │ │ │ │ ┌───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┐ │ │ │ Direcţia de coordonare tehnică a │Instituţia/Unitatea ........ │ │ │ │ institutelor de referinţă, LSVSA, │ │ │ │ │ farmacovigilenţă şi nutriţie animală │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Nr. ..... din ....... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru │ │ │ │ │ Siguranţa Alimentelor .............. │ Nr. ..... din ....... │ │ │ │ Nr. ..... din ....... │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┘ │ │ │ │ │ │ │ │ NOTĂ DE CONSTATARE │ │ încheiată astăzi, .........., ora ............ │ │ │ │ Subsemnaţii, .........................., membri ai comisiei de evaluare în │ │ cadrul Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, │ │ farmacovigilenţă şi nutriţie animală a Autorităţii Naţionale Sanitare │ │ Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor/Direcţiei Sanitar-Veterinare şi │ │ pentru Siguranţa Alimentelor .............., în urma controlului efectuat în │ │ unitatea ...................., cu sediul în .............................., │ │ unitate aparţinând, .................................. cu sediul în │ │ ..............................................................., am efectuat │ │ evaluarea obiectivului, ...................... în vederea ..................,│ │ în prezenţa domnului/doamnei .............................., având calitatea │ │ de ....................... al instituţiei/unităţii ....................... . │ │ I. Constatări: ........................................................... │ │ .........................................................................*) │ │ II. Măsuri şi recomandări, după caz: ...................................... │ │ ........................................................................... │ │ ......................................................................... . │ │ III. Concluzii: ........................................................... │ │ ......................................................................... . │ │ │ │ │ │ Reprezentantul Direcţiei de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, │ │ LSVSA, farmacovigilenţă şi nutriţie animală**), │ │ .......................................................................... │ │ │ │ │ │ Reprezentantul direcţiei sanitar-veterinare │ │ şi pentru siguranţa alimentelor**), │ │ .............................................. │ │ │ │ │ │ Reprezentantul legal al unităţii**), │ │ ...................................... │ │ │ │ │ │----------- │ │ *) Se vor detalia toate deficienţele şi neconformităţile constatate. │ │ **) Numele, prenumele, semnătura şi ştampila. │ │ │ │ │ │ Adresa ............................................................... │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Anexa 8 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ │ │ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR │ │ Direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, LSVSA, │ │ farmacovigilenţă şi nutriţie animală │ │ Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ................ │ │ │ │ ORDONANŢĂ │ │ privind suspendarea activităţii sanitar-vete