Decizie nr. 51 din 31 ianuarie 2008

DECIZIE nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 6 februarie 2008 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin (9), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (3), art. 22^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a dispoziţiilor art. II şi ale art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către apărătorul autorului excepţiei, prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare din motive de sănătate. În susţinerea cererii s-a anexat adeverinţă medicală.

Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi procurorul pun concluzii de admitere a cererii.

Curtea respinge cererea de amânare a judecării excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile legale atacate nu contravin textelor constituţionale invocate în susţinerea ei. Astfel, arată că atât C.N.S.A.S., cât şi Colegiul Consiliului sunt autorităţi ale administraţiei publice de specialitate, pe care legiuitorul este îndrituit să le reglementeze prin lege organică şi că nici prin atribuţii şi nici prin procedură aceste organe nu încalcă prevederile constituţionale privind independenţa justiţiei. Pe de altă parte, susţine că examinarea excepţiei trebuie limitată la dispoziţiile legale prevăzute în dispozitivul încheierii de sesizare trimise Curţii de către instanţa de judecată, excepţia privind celelalte texte din lege menţionate în cererea autorului excepţiei fiind respinsă ca inadmisibilă de către instanţă. Depune, în acest sens, concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.520/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dan Voiculescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de acesta împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a stabilit că a fost colaborator al poliţiei politice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă prevederile art. 1 alin. (4), art. 64, art. 70 alin. (2), art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiile cuprinse în titlul III, cap. I şi cap. VI secţiunea 1 din Legea fundamentală şi formulează următoarele considerente:

În acest sens, trebuie observat că C.N.S.A.S. nu se găseşte în enumerarea instituţiilor cu statut constituţional, chiar dacă Legea fundamentală a fost revizuită în anul 2003, deci după înfiinţarea acestei instituţii.

Textul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999, care defineşte C.N.S.A.S ca "un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului", induce ipoteza greşită că instituţia ar avea legitimitate constituţională prin intermediul Parlamentului, în virtutea rolului acestuia prevăzut în art. 61 din Legea fundamentală. În calitate de "unică putere legiuitoare", Parlamentul nu poate însă legifera decât în limitele stabilite de Constituţie, iar Legea fundamentală nu lasă posibilitatea înfiinţării prin lege a unor "organisme autonome", altele decât cele prevăzute de Constituţie. Înfiinţarea prin lege a unor asemenea organisme autonome ar contraveni în mod evident principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Legea nr. 187/1999 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. t) şi ale art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, prin lege organică, se pot înfiinţa alte autorităţi administrative autonome, iar împrejurarea că C.N.S.A.S. este supus controlului Parlamentului şi are atribuţii cu caracter administrativ-jurisdicţional nu este de natură să încalce principiul separaţiei puterilor în stat şi nici prevederile titlului III, cap. VI din Constituţie privind autoritatea judecătorească.

Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică Parlamentul să confere C.N.S.A.S. atribuţii jurisdicţionale, în condiţiile în care accesul la o instanţă de judecată nu este restricţionat.

Totodată, potrivit art. 116 alin. (2) teza a doua din Constituţie, autorităţile administrative autonome nu funcţionează în subordinea Guvernului sau a ministerelor şi, prin urmare, textul constituţional nu exclude instituirea unor forme de control din partea celorlalte autorităţi, revenind Parlamentului rolul de a stabili modalitatea de control a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a comunică punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Critica de neconstituţionalitate vizând adoptarea Legii nr. 187/1999 ca lege organică este nefondată deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, ţine de domeniul legii organice reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora. Cum art. 24 din lege cuprinde prevederi potrivit cărora anumite fapte sunt calificate ca infracţiuni şi sunt stabilite pedepse, actul normativ face parte din categoria legilor organice, fiind adoptat de Parlament cu majoritatea cerută de Constituţie.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la conţinutul reglementării în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece nu reprezintă în sine o încălcare a acestui principiu înfiinţarea prin lege a unui organism autonom, controlul Parlamentului asupra unui astfel de organism, numirea membrilor de către Parlament sau activitatea de tip administrativ-jurisdicţional.

Faptul că C.N.S.A.S. îşi desfăşoară activitatea şi îşi îndeplineşte atribuţiile prin efectuarea unor verificări şi analize ale unor probe nu poate conduce la concluzia interferenţei cu atribuţiile puterii judecătoreşti, după cum nici atribuţiile Colegiului C.N.S.A.S., ai cărui membri sunt numiţi de Parlament, de soluţionare a contestaţiilor împotriva conţinutului adeverinţelor nu pot fi astfel interpretate. Decizia dată de Colegiul Consiliului este supusă controlului judecătoresc potrivit art. 14, după cum activitatea Consiliului este supusă aceluiaşi control, potrivit art. 16.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale atacate conţinând "un venin neconstituţional". Considerentele acestui punct de vedere sunt următoarele:

Caracterizarea de la art. 7 alin. (2) din lege, aceea de "organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului Parlamentului", nu satisface exigenţele art. 116 din Constituţie, care utilizează exprimarea "organe de specialitate precum şi de autorităţi administrative autonome".

În ipoteza în care Curtea consideră că acest organism este autoritate administrativă, ea trebuie să verifice următoarele:

În ipoteza în care se apreciază că deciziile C.N.S.A.S. sunt acte administrative, urmează să se observe că, potrivit exigenţelor constituţionale, contestarea deciziei ca act administrativ trebuie să fie soluţionată de către instanţa de contencios administrativ, nicidecum de către curtea de apel, secţia civilă, astfel cum este prevăzut în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999.

Modul în care sunt reglementate procedurile şi actele C.N.S.A.S. creează impresia unor abateri de la următoarele prevederi constituţionale: art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 26 alin. (2), art. 30 alin. (6) şi art. 57.

Constatând existenţa unui venin neconstituţional, Avocatul Poporului consideră că este obligaţia Curţii Constituţionale de a-l extrage printr-o decizie dreaptă şi înţeleaptă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8, ale art. 9 alin. (1), ale art. 11, ale art. 14 alin. (1) şi (2), ale art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 27 februarie 2006, titlul Legii nr. 187/1999 a fost modificat, având următorul cuprins: "Lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste".

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă au fost modificate dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8 alin. (2), (3) şi (5), ale art. 9 alin. (1), ale art. 15 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999.

Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile de lege criticate au, în prezent, următorul conţinut:

Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc siguranţa naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după încetarea acestuia. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!"

Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.";

Deosebit de dispoziţiile de lege cu privire la care instanţa de judecată a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, autorul excepţiei a cerut să se constate că sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 3^1 alin. (9) şi ale art. 22^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, precum şi prevederile art. II şi V din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Textele legale menţionate au următorul conţinut:

Art. 3

^1 alin. (9): "Condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare. În cazul membrilor Parlamentului României, cercetarea infracţiunii se face de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa competentă este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă aceste cazuri în procedură de urgenţă. Sentinţa definitivă se comunică, în termen de 24 de ore de la pronunţarea ei, preşedintelui Camerei din care face parte parlamentarul. Preşedintele Camerei respective înscrie cu prioritate invalidarea pe ordinea de zi.";

Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006: "Autorităţile la care se depun declaraţiile conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 sunt obligate să trimită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, lista persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-f) din legea menţionată, însoţite de plicurile închise care conţin declaraţiile pe propria răspundere. Lista trebuie să cuprindă următoarele date:

Art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006: "În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 2 iunie 2000, se va modifica potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."

Instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la aceste texte de lege. Întrucât instanţa şi-a depăşit competenţa, examinarea constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor revenind în exclusivitate Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, Curtea urmează să examineze excepţia şi cu privire la aceste texte.

De asemenea, Curtea urmează să examineze şi critica formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la Legea nr. 187/1999 în ansamblul ei.

Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 64, art. 70 alin. (2), art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi la dispoziţiile cuprinse în titlul III, cap. I şi VI, secţiunea 1 din Legea fundamentală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Critica de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 şi a legii în ansamblu, întemeiată pe prevederile art. 73 alin. (3) din Constituţia României, nu poate fi primită. Aşa cum corect se observă în motivarea punctului de vedere comunicat de Guvernul României, prin Legea nr. 187/1999 sunt reglementate şi infracţiuni şi pedepse, în art. 24, ceea ce justifică adoptarea ei ca lege organică, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie - devenit, după revizuirea Legii fundamentale, art. 76 alin. (1).

Excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Curtea Constituţională constată că stabilirea naturii juridice a Consiliului şi a Colegiului Consiliului şi compatibilitatea acestor instituţii cu normele statului de drept consacrate prin Constituţia României fac necesară cercetarea scopului legii şi a unor termeni ai reglementării.

În acest sens, Curtea reţine că preambulul Legii nr. 187/1999 defineşte scopul reglementării ca fiind deconspirarea poliţiei politice comuniste, adică a organelor securităţii şi a altor structuri, prin intermediul cărora Partidul Comunist Român a exercitat "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale". Scopul legii, enunţat în aceşti termeni, răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României.

În spiritul tezei enunţate în preambul, art. 1 din lege reglementează accesul cetăţenilor români, al cetăţenilor străini care după 1945 au avut cetăţenie română şi al cetăţenilor ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene la actele şi dosarele întocmite de poliţia politică comunistă, prin care s-au strâns informaţii care privesc propria persoană, precum şi dreptul acestora de a afla identitatea agenţilor şi colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului lor de urmărire întocmit de organele securităţii.

Potrivit art. 5 alin. (1) din lege, "prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului". În acelaşi sens, alin. (3) al aceluiaşi articol defineşte colaborarea cu poliţia comunistă ca fiind transmiterea de informaţii prin care se denunţau organelor represive activităţile de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Din aceste prevederi ale legii rezultă că esenţa definiţiei poliţiei politice comuniste rezidă în caracterul represiv al acesteia, manifestat prin activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii, vizând suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste.

Tot astfel, rezultă că a participat la poliţia politică comunistă, în formele prevăzute de lege, persoana care, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste, a săvârşit fapte ce au avut drept consecinţă ori puteau să aibă drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane.

Curtea observă însă că Legea nr. 187/1999 nu urmăreşte numai scopul de deconspirare, enunţat în preambul, ci promovează şi răspunderea morală, juridică şi politică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, urmărind îndepărtarea lor din funcţiile enumerate în art. 2 şi împiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste funcţii. Această concluzie se desprinde din prevederile art. 3^1 alin. (4) şi (9) din lege. Astfel, în art. 3^1 alin. (4) se prevede că "verificările se sistează dacă persoana care exercită una dintre demnităţile sau funcţiile enumerate la art. 2 demisionează în termen de 15 zile de la data comunicării acestor verificări", iar potrivit art. 31 alin. (9), "condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (privind participarea la activitatea de poliţie comunistă) atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare."

Cu finalitate similară, vizând împiedicarea accesului la funcţii de conducere în magistratură, art. 22^1 din lege abilitează Consiliul să verifice participarea judecătorilor şi procurorilor la activitatea serviciilor de informaţii înainte de 1990. Potrivit alin. (4) al acestui articol, "prin persoane care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea se înţelege: a) orice persoană care a avut calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, în serviciile de informaţii înainte de anul 1990; b) orice persoană care a colaborat cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi care s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: (i) a furnizat, a transmis sau a înlesnit transmiterea de informaţii către serviciile de informaţii; (îi) a fost rezident al serviciilor de informaţii; (iii) a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfăşurată în această calitate; (iv) a fost deţinător de locuinţă conspirativă sau casă de întâlnire."

Din conţinutul textului rezultă că în acest caz nu se mai cercetează dacă persoana verificată a desfăşurat activitate de poliţie politică, după cum nu se verifică dacă serviciile de informaţii vizate aveau ca obiectiv represiunea împotriva adversarilor regimului comunist sau dacă serveau siguranţei naţionale. În felul acesta, legea creează premizele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Această definiţie este insuficientă pentru a stabili natura juridică a Consiliului. Instituţia nu este nominalizată în Constituţie, iar definiţia citată nu corespunde termenilor folosiţi de Legea fundamentală, pentru încadrarea ei în una dintre autorităţile publice cu statut constituţional.

În consecinţă, pentru stabilirea naturii juridice a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se impune luarea în considerare şi a competenţei Consiliului, a actelor emise şi a procedurilor urmate în exercitarea atribuţiilor sale.

Dintre atribuţiile Consiliului sunt relevante pentru determinarea naturii juridice a instituţiei următoarele:

Curtea Constituţională constată că o parte dintre atribuţiile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi ale Colegiului Consiliului, şi anume, primele 3 enumerate mai sus, are caracter jurisdicţional, iar cealaltă parte este de natură administrativă.

Caracterul jurisdicţional al atribuţiilor menţionate rezultă din puterea Consiliului şi a Colegiului de a se pronunţa, prin acte cu forţă juridică echivalentă cu aceea a hotărârilor judecătoreşti, asupra unor fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, săvârşite de persoanele verificate, fapte ce se înscriu în premisele răspunderii morale, juridice şi politice a acestora.

Împrejurarea că deciziile date de Colegiul Consiliului în soluţionarea contestaţiilor formulate în conformitate cu art. 14 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 pot fi atacate în justiţie nu infirmă caracterul jurisdicţional al activităţii Consiliului şi a Colegiului Consiliului, dat fiind că verdictele date de aceste organe au ca obiect constatarea încălcării ordinii de drept (a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), obiect specific activităţii de jurisdicţie. Potrivit art. 17 alin. (1) din lege, aceste verdicte rămân definitive prin necontestarea lor sau prin respingerea de către curtea de apel a contestaţiilor împotriva deciziilor pronunţate de Colegiul Consiliului. Or, caracterul definitiv al deciziilor Colegiului Consiliului este, de asemenea, specific actelor de jurisdicţie.

Natura jurisdicţională a activităţii Consiliului şi a Colegiului Consiliului, de verificare a faptelor de poliţie politică săvârşite de persoanele prevăzute de lege, rezultă, deopotrivă, din procedura urmată. Această procedură este prevăzută de Legea nr. 187/1999 şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, elaborat de Colegiul Consiliului şi aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 17 din 16 mai 2000.

În acest sens, sunt de reţinut următoarele reguli de procedură:

Analizând conţinutul normativ al textelor de mai sus, Curtea constată că activitatea desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului, în vederea stabilirii participării unei persoane la poliţia politică comunistă, este o activitate colegială, că în cadrul acestei activităţi se administrează şi se evaluează probe şi că verdictul de participare la poliţia politică se dă prin votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului cercetat. Aceste reguli sunt specifice procedurilor jurisdicţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative, iar potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, controlul judecătoresc al actelor administrative, deci inclusiv al actelor de jurisdicţie specială administrativă, este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

În ce priveşte jurisdicţia judiciară, aceasta este reglementată la nivel constituţional în titlul III cap. VI secţiunea 1 din Constituţia României. Potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Examinând natura juridică a activităţii de jurisdicţie desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului prin prisma normelor constituţionale amintite, Curtea Constituţională constată că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României.

Jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului nu este o jurisdicţie administrativă pentru că nu este facultativă, aşa cum cere art. 21 alin. (4) din Constituţia României, ci obligatorie. Organele care o exercită nu sunt instanţe judecătoreşti şi nu se supun normelor de organizare şi funcţionare prevăzute în titlul IIII cap. VI din Constituţie, intitulat "Autoritatea judecătorească".

În caracterizarea jurisdicţiei exercitate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului Curtea ia în considerare, de asemenea, următoarele particularităţi ale regimului procedural în care funcţionează aceasta:

Curtea Constituţională constată că, prin toate aceste abateri de la statutul constituţional al justiţiei şi, mai cu seamă, prin confuzia între funcţia de anchetă, cea de judecată şi cea de soluţionare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea şi aprecierea probelor, precum şi prin posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor judecătoreşti, jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului se defineşte ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia României.

Reglementarea deconspirării poliţiei comuniste şi a accesului la informaţii privind activitatea acesteia prin intermediul unei jurisdicţii extraordinare este de natură să aducă prejudicii demnităţii şi integrităţii persoanelor nevinovate, supuse verificării pentru simpla împrejurare că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 187/1999, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 22 alin. (1) din Constituţie. Prejudiciile produse în aceste cazuri sunt cu atât mai evidente şi mai grave cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, Colegiul Consiliului poate relua verificările oricând apar noi probe, iar aprecierea caracterului de probe noi şi a valorii acestora aparţine Colegiului Consiliului, în dubla sa calitate de organ de anchetă şi de organ de decizie, de judecător.

Scopul enunţat în preambulul legii nu poate fi realizat decât printr-o reglementare care să se conformeze normelor prevăzute în Constituţia României şi principiilor statului de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi dispoziţiile art. II şi ale art. V din această ordonanţă sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ------